1

Tipuri de nevoi:
a) nevoi individuale
b) nevoi publice
c) nevoi cvasipublice, respectiv cvasiprivate
Nevoile individuale (de bază) depind de preferinţele fiecărei persoane (diferă în funcţie de vârstă, sex, ocupaţie,
mediu social, zonă geografică) şi sunt satisfăcute pe seama bunurilor care sunt capabile să ofere valori de
întrebuinţare oamenilor. Exemple de nevoi individuale: nevoia de hrană, îmbrăcăminte, încălţăminte, nevoia de
adăpost, de mijloace de deplasare şi de comunicare la distanţă, etc.
Nevoile colective (sociale) sunt satisfăcute pe seama unor activităţi (servicii) organizate de autorităţile publice
vizând asigurarea apărării naţionale, menţinerii ordinii interne şi a securităţii civile, păstrarea echilibrului
ecologic, protecţia socială, etc. Aceste nevoi necesită existenţa unor instituţii publice capabile să ofere cetăţenilor
utilităţile publice (bunurile publice) de care au nevoie şi pe care nu şi le pot procura prin mecanismul pieţei.
Exemple de nevoi colective: nevoia de apărare naţională, ordine şi siguranţă, protecţie socială, etc.
Nevoile cvasipublice (semipublice) întrunesc trăsături specifice atât nevoilor individuale ,cât şi nevoilor
colective, putând fi satisfăcute atât pe seama bunurilor publice, cât şi pe seama bunurilor private. Exemple de
nevoi cvasipublice: nevoia de educaţie şi instruire, nevoia de cultură, de ocrotire medicală, de săli şi terenuri de
sport, poduri şi viaducte, tuneluri şi autostrăzi, etc.
Bunurile publice sunt utilizate pentru satisfacerea nevoilor intregii colectivitati, indiferent daca membrii ei au
participat sau nu la efortul de finantare al acestora.
Caracteristicile bunurilor publice:
a) consumul lor este indivizibil – ceea ce inseamna ca bunurile publice sunt consumate de toate persoanele
(exemplu: un dig de aparare impotriva inundatiilor, impadurirea versantilor, construirea de drumuri si poduri,
crearea de parcuri si zone verzi, etc)
b) bunurile publice nu sunt concurentiale- ceea ce inseamna ca un bun public poate fi consumat de un numar
mare de persoane fara costuri suplimentare de productie. Consumatorii nu participa direct la finantarea bunurilor
(serviciilor) publice.
c) oferta bunurilor publice este indivizibila – intreaga cantitate produsa din bunul considerat este pusa la
dispozitia colectivitatii spre a fi consumata/utilizata in comun de toate persoanele interesate.
d) sunt asigurate numai cu ajutorul autoritatilor publice
Bunurile private, precum alimentele, haine, locuinta, sunt utilizate pentru satisfacerea nevoilor individuale. Ele
pot fi achizitionate de catre consumatori direct de la producatori sau de la cei care le comercializeaza. Pretul este
stabilit de piata, in functie de raportul existent intre cererea consumatorilor si oferta producatorilor. Aceste bunuri
se afla in cantitati limitate, datorita dimensiunilor reduse ale factorilor de productie, dar si ale resurselor banesti
ale cumparatorilor.
Bunurile cvasipublice – presupun satisfacerea anumitor nevoi apeland atat la bunurile publice, cat si bunurile
private.
In cazul nevoilor semipublice (de educatie si instructie, ocrotire medicala, protectie sociala, cultura) satisfacerea
cererilor de catre autoritatile publice se face in mod selectiv, pe baza anumitor criterii de eligibilitate a
beneficiarilor. De exemplu, la acordarea de burse se tine seama de rezultatele la invatatura ale elevilor sau
studentilor si/sau de situatia materiala a acestora.
Caracteristicile esenţiale ale bunurilor publice pure sunt:
* non-rivalitatea consumului. Aceasta înseamnã cã în situaţia consumului unui individ din acest bun, nu se
diminueazã disponibilitatea acestuia pentru alţi potenţiali consumatori. Altfel spus, este posibil un consum
simultan din acest bun.
* non-excluderea. Aceasta se referã la imposibilitatea frânãrii consumului prin excluderea unor consumatori de
la utilizarea sau consumul sãu.
Funcțiile de bază ale finanțelor publice sunt:
 2

 funcția de repartiție
 funcția de control
Teorii privind finantele firmei
 a) teoria financiara (neoclasica): obiectivul fundamental al firmei este acela de maximizare a valorii
firmei sau, ceea ce este acelasi lucru, de maximizare a averii proprietarilor firmei. Acest obiectiv poate fi
apreciat fie prin maximizarea profitului, fie prin maximizarea capitalizarii bursiere a firmei;
 b) teoria manageriala (directoriala): obiectivul fundamental al firmei este acela de a maximiza functia
de utilitate a managerilor (conducatorilor întreprinderii). Aceasta teorie este specifica cazului în care
managementul se autonomizeaza fata de proprietar ca urmare, de obicei, a diviziunii excesive a
actionariatului. Maximizarea acestei functii de utilitate se face pe baza luarii în considerare a: a) salariilor
managerilor; b) efectivului de personal; c) volumului investitiilor; d) nivelului costurilor; e) nivelului
profitului. Din punct de vedere practic, atingerea acestui obiectiv se realizeaza prin maximizarea cifrei de
afaceri;
 c) teoria behaviorista (comportamentala): obiectivul fundamental al firmei este acela de a atinge un
anumit prag minim (de productie, de salarii, de dividende, de piata detinuta etc.);
 d) teoria semnalului: obiectivul fundamental al firmei este acela de a minimiza costul transmiterii de
semnale despre mersul întreprinderii (de catre managerii ei) si acela al verificarii acestor semnale (de catre
proprietari, creditori, alti participanti la viata firmei);
 e) teoria de agent: obiectivul fundamental al firmei este acela de a gestiona procesul prin care creditorii
detinatori de obligatiuni convertibile în actiuni devin suficient de motivati, de activitatea firmei, sa devina
actionari ai firmei. Se bazeaza pe faptul ca agentul firmei este proprietarul care mandateaza pe manager
sa gestioneze firma.
Cheltuielile publice reprezintă concretizarea celei de-a doua faze a funcţiei de repartiţie (prima fază fiind
reprezentată de constituirea fondurilor publice) a finanţelor publice: repartizarea resurselor financiare publice
pe diverse destinaţii. Cu ajutorul cheltuielilor publice, statul acoperă nevoile de bunuri şi servicii publice
considerate prioritare în fiecare perioadă de timp, după ce anterior a avut loc o ierarhizare a acestora (a
nevoilor). Cheltuielile publice cunosc o diversitate de forme de reprezentare.
Cheltuielile publice exprimă relaţii economico-sociale în formă bănească, care se manifestă între stat, pe de-
o parte, şi persoane fizice şi juridice, pe de altă parte, cu ocazia repartizării şi utilizării resurselor financiare
ale statului în scopul îndeplinirii funcţiilor sale.
Cheltuielile publice cuprind:
• Cheltuielile efectuate din fondurile constituite la nivelul bugetelor administraţiilor publice centrale:
bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, fondul special
pentru asigurările sociale de sănătate, bugetele instituţiilor publice.
• Cheltuielile efectuate din fondurile constituite la nivelul bugetelor administraţiilor publice locale
• Cheltuielile efectuate din intrările anuale de credite externe
• Cheltuielile efectuate din fonduri externe nerambursabile constituite la nivelul organismelor
internaţionale şi distribuite, pe programe, statelor beneficiare.
Cheltuielile publice se referă la totalitatea cheltuielilor efectuate prin intermediul instituţiilor publice care se
acoperă fie de la buget (pe plan central sau local), fie din veniturile proprii ale instituţiilor.
Cheltuielile bugetare se referă numai la acele cheltuieli acoperite de la bugetul de stat, bugetele locale,
bugetul asigurărilor sociale.
Clasificația economică a cheltuielilor publice:
I. Cheltuieli curente
1. Cheltuieli de personal
2. Bunuri și servicii
3. Dobânzi
 3

4. Subvenții
5. Fonduri de rezervă
6. Transferuri între unităţi ale administraţiei publice
7. Alte transferuri
8. Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile
9. Asistență socială
10. Alte cheltuieli
II. Cheltuieli de capital
III. Operațiuni financiare ( împrumuturi acordate + rambursări de credite)
Clasificația funcțională:
I. Servicii publice generale: cheltuieli pentru autorităţi publice
II. Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională: ch. pt. apărare, ch. pt. ordine publică și siguranță
III. Cheltuieli social culturale: ch. pt. pensii și alocații, sănătate, învățământ
IV. Servicii dezvoltare publică, locuinţe, mediu şi ape
V. Acțiuni economice: agricultură și silvicultură, ch. pt. industrie, ch. pt. transport și telecomunicații
Analiza nivelului, structurii şi dinamicii cheltuielilor publice
1. Indicatori privind nivelul cheltuielilor publice:
Volumul cheltuielilor publice, în expresie nominală şi reală
Ponderea cheltuielilor publice în PIB (partea din PIB alocată satisfacerii nevoilor colective ale societăţii)
Volumul cheltuielilor publice ce revine în medie pe un locuitor (exprimate în USD, pentru comparabililate
internaţională)
2. Indicatori privind structura cheltuielilor publice:
determinarea ponderii (greutăţii specifice) a fiecărei categorii de cheltuieli publice în totalul acestora, în
funcţie de clasificaţia economică şi cea funcţională
3. Indicatori privind dinamica cheltuielilor publice:
3.1.Creşterea nominală şi cea reală a cheltuielilor publice
3.2.Modificarea ponderii cheltuielilor publice în PIB
3.3Modificarea nivelului mediu al cheltuielilor publice pe locuitor
3.5.Indicatorul privind corespondenţa dintre creşterea cheltuielilor publice şi creşterea PIB
3.6.Elasticitatea cheltuielilor publice faţă de PIB

Factorii de influenţă a cheltuielilor publice:

 Economici dezvoltarea economiei, modernizarea acesteia (moneda națională – depreciere monetară)
 Sociali
 Urbanizarea dezvoltarea centrelor urbane, finanţarea utilităţilor
 Militari
 Istorici fenomenul inflaţionist
 Politici
 Demografici creşterea populaţiei, modificarea structurii populaţiei pe vârste şi categorii socio
profesionale

Resursele financiare ale unei tari reprezinta totalitatea mijloacelor banesti necesare intr-o anumita perioada de
timp, in vederea realizarii obiectivelor economice, sociale, politice si de alta natura.
Resursele financiare ale unui stat cuprind:
 4

1) Resursele financiare publice

2) Resursele financiare private
Caracteristici ale resurselor financiare publice:
 Majoritatea resurselor financiare publice sunt resurse bugetare (ale bugetului de stat, bugetelor locale,
bugetului asigurarilor sociale de stat), la care se adauga resursele fondurilor speciale(de exemplu,
FNUASS), resursele intreprinderilor publice si resursele extrabugetare.
 Resursele financiare publice sunt destinate acoperirii cheltuielilor publice.
 Resursele financiare publice prezinta un caracter limitat.
 Resursele financiare publice reprezinta atat un mijloc de acoperire a nevoilor publice, cat si un instrument
de influentare a activitatii economico-sociale (parghie financiara).
Resursele de trezorerie sunt destinate acoperirii temporare a deficitului curent al bugetului de stat si al bugetului
asigurarilor sociale, pentru acoperirea golurilor de casa inregistrate la bugetele locale si a deficitelor temporare
ale bugetelor fondurilor speciale.
Trezoreria statului – o institutie financiara publica prin intermediul careia se realizeaza incasarea veniturilor
statului, efectuarea cheltuielilor statului si pastrarea tuturor disponibilitatilor banesti publice.
Fondurile externe nerambursabile reprezinta resursele primite, cu titlu nerambursabil, din partea altor state sau
organisme internationale.
Resursele financiare publice ordinare sunt acele resurse la care statul apeleaza in mod obisnuit (curent), in conditii
considerate normale si care se incaseaza la buget cu o anumita regularitate (a se vedea prelevarile cu caracter
obligatoriu).
Resursele financiare publice extraordinare sunt cele la care statul apeleaza atunci cand resursele curente nu sunt
suficiente pentru acoperirea cheltuielilor publice.
Resursele financiare publice interne cuprind prelevarile cu caracter obligatoriu, resursele trezoreriei,
imprumuturile de stat interne, emisiunea baneasca fara acoperire.
Resursele financiare publice externe cuprind imprumuturile de stat externe, fondurile externe nerambursabile.
Impozitul – prelevare obligatorie la dispozitia statului pentru acoperirea cheltuielilor publice, din venitul si/sau
averea persoanelor fizice si juridice, cu titlu definitiv si fara contraprestatie directa.
Taxa reprezinta o plata efectuata, de catre persoane fizice sau juridice, catre anumite institutii ale statului, cu titlu
definitiv si cu contraprestatie, la cererea persoanelor respective.
->taxele sunt obligatorii numai daca se solicita un serviciu unei institutii de stat.
->taxele nu reprezinta costul serviciului efectuat de catre stat.
Contributia reprezinta o prelevare obligatorie, din venitul persoanelor fizice sau juridice, la dispozitia statului, cu
titlu definitiv si cu contraprestatie (persoanele fizice sau juridice beneficiaza de servicii din partea institutiilor
publice fara sa le fi solicitat in mod expres).
Elementele impozitului:
1) Obiectul impozitului
2) Baza impozabila (de calcul)
3) Subiectul impozitului (contribuabilul)
4) Platitorul impozitului
 5

5) Suportatorul impozitului
6) Unitatea de impunere
7) Cota de impunere
8) Asieta (modul de asezare al impozitului)
9) Inlesnirile la plata (ex.: scutiri, reduceri, bonificatii, amanari, esalonari)
10) Drepturile si obligatiile contribuabilor prevazute in legislatia fiscala.
1. Clasificarea impozitelor
o după obiect:
- impozite pe venit
- impozite pe avere
- impozite pe consum (pe cheltuieli)
o după scopul urmărit:
- impozite financiare
- impozite de ordine
o după periodicitate (frecvenţa realizării):
- imimpozite permanente
- impozite incidentale
o după trăsăturile de fond şi de formă:
-impozite directe:
- impozite indirecte

Impozitele directe sunt impozite stabilite nominal în sarcina unor persoane fizice sau juridice, în funcţie de
veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor legale de impozit.. În general, contribuabilul este acelaşi cu
suportatorul. Impozitele directe pot fi grupate în:
- impozite reale: impozite stabilite în legătură cu anumite obiecte materiale (clădiri, terenuri, autoturisme,
etc.), făcându-se abstracţie de situaţia personală a subiectului impozitului.
- impozite personale: impozite stabilite după capacitatea contributivă a contribuabilului, care se aşează
asupra venitului sau averii.
Exemple de impozite directe din România: impozitul pe profit, impozitul pe venit, impozitul pe veniturile
microîntreprinderilor, contribuţiile sociale obligatorii, impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, taxa asupra
mijloacelor de transport.
Impozitele indirecte sunt stabilite pe consum, se includ în preţul şi tariful bunurilor, fiind percepute la vânzarea
bunurilor sau prestarea serviciilor. În cazul acestor impozite, subiectul (plătitorul) diferă de suportatorul acestor
impozite.
Exemple de impozite indirecte din România: taxe vamale, accize, taxa pe valoarea adăugată (TVA).
 Impozitul pe profit

1. Contribuabili (exemple)
a) persoanele juridice române, precum și persoanele juridice cu sediul social în România, înfiinţate potrivit legislaţiei
europene;
b) persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu/mai multor sedii permanente în
România;
c) persoanele juridice străine şi persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activitate în România într-o asociere cu sau
fără personalitate juridică;

2. Scutiri (exemple)
a) trezoreria statului;
 6

b) instituţiile publice, pentru fondurile publice, inclusiv pentru veniturile proprii şi disponibilităţile realizate şi utilizate
potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, şi Legii nr. 273/2006 privind finanţele
publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, dacă legea nu prevede altfel;
c) persoanele juridice române care plătesc impozitul pe veniturile microîntreprinderilor
d) cultele religioase;
e) instituţiile de învăţământ particular acreditate, precum şi cele autorizate, pentru veniturile utilizate, în anul curent sau în
anii următori, potrivit Legii învăţământului;
f) Banca Naţională a României;

3. Anul fiscal
Anul fiscal este anul calendaristic. Când un contribuabil se înfiinţează sau încetează să mai existe în cursul unui an fiscal,
perioada impozabilă este perioada din anul calendaristic pentru care contribuabilul a existat.

4. Cota de impunere
Cota de impozit pe profit care se aplică asupra profitului impozabil este de 16%.
Contribuabilii care desfăşoară activităţi de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau
pariurilor sportive, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste venituri în baza unui contract de asociere, şi în cazul
cărora impozitul pe profit datorat pentru activităţile prevăzute în acest articol este mai mic decât 5% din veniturile respective
sunt obligaţi la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri înregistrate.

5. Baza de calcul – profitul impozabil

Profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul
realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile
nedeductibile.
În scopul determinării profitului impozabil, contribuabilii sunt obligaţi să evidenţieze în registrul de evidenţă fiscală
veniturile impozabile realizate din orice sursă, într-un an fiscal, precum şi cheltuielile efectuate în scopul realizării acestora.
PROFITUL IMPOZABIL = Venituri totale – Cheltuieli totale – Venituri neimpozabile + Cheltuieli
nedeductibile
sau
PROFITUL IMPOZABIL = (Venituri totale – Venituri neimpozabile) – (Cheltuieli totale – Cheltuieli
nedeductibile)
 Impozitul pe venit

1. Contribuabili și sfera de cuprindere (exemple)

a) persoanele fizice rezidente, pentru veniturile obţinute din orice sursă, atât din România, cât şi din afara României;
b) persoanele fizice nerezidente care desfăşoară o activitate independentă prin intermediul unui sediu permanent în
România, pentru venitul net atribuibil sediului permanent;
c) persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activităţi dependente în România, pentru venitul salarial net din această
activitate dependentă.

2. Categorii de venituri supuse impozitului pe venit

a) venituri din activităţi independente;
b) venituri din salarii;
c) venituri din cedarea folosinţei bunurilor;
d) venituri din investiţii;
e) venituri din pensii;
f) venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură;
g) venituri din premii şi din jocuri de noroc;
h) venituri din transferul proprietăţilor imobiliare;
i) venituri din alte surse.
3. Exemple de venituri neimpozabile
a) ajutoarele, indemnizaţiile şi alte forme de sprijin cu destinaţie specială, acordate din bugetul de stat, bugetul asigurărilor
sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele locale şi din alte fonduri publice, inclusiv cele din fonduri externe
nerambursabile (cu excepţia indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă);
b) sumele încasate din asigurări de orice fel reprezentând despăgubiri, sume asigurate;
c) sumele sau bunurile primite sub formă de sponsorizare sau mecenat;
d) bursele primite de persoanele care urmează orice formă de şcolarizare sau perfecţionare în cadru instituţionalizat;
e) sumele sau bunurile primite cu titlu de moştenire ori donaţie;
 7

f) premiile obţinute de sportivii medaliaţi la campionatele mondiale, europene şi la jocurile olimpice; g) premiile şi alte
drepturi sub formă de cazare, masă, transport şi altele asemenea, obţinute de elevi şi studenţi în cadrul competiţiilor interne
şi internaţionale, inclusiv elevi şi studenţi nerezidenţi în cadrul competiţiilor desfăşurate în România;
h) alte venituri care nu sunt impozabile, aşa cum sunt precizate la fiecare categorie de venit.

4. Cota de impunere
Cota de impozit este de 16% şi se aplică asupra venitului impozabil corespunzător fiecărei surse din fiecare categorie pentru
determinarea impozitului pe veniturile din:
a) activităţi independente;
b) salarii;
c) cedarea folosinţei bunurilor;
d) investiţii;
e) pensii;
f) activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură;
g) premii;
h) alte surse.

5. Perioada impozabilă
Perioada impozabilă este anul fiscal care corespunde anului calendaristic.

6. Impozitul pe veniturile din salarii

 Definirea veniturilor din salarii
Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o
activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care
se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară
de muncă.

 Exemple de venituri neimpozabile

a) ajutoarele de înmormântare, ajutoarele pentru pierderi produse în gospodăriile proprii ca urmare a calamităţilor naturale,
ajutoarele pentru bolile grave şi incurabile, ajutoarele pentru naştere, veniturile reprezentând cadouri pentru copiii minori
ai salariaţilor, cadourile oferite salariatelor, costul prestaţiilor pentru tratament şi odihnă, inclusiv transportul pentru
salariaţii proprii şi membrii de familie ai acestora, acordate de angajator pentru salariaţii proprii sau alte persoane, astfel
cum este prevăzut în contractul de muncă.
Cadourile oferite de angajatori în beneficiul copiilor minori ai angajaţilor, cu ocazia Paştelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului
şi a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum şi cadourile oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie sunt
neimpozabile, în măsura în care valoarea cadoului oferit fiecărei persoane, cu orice ocazie din cele de mai sus, nu depăşeşte
150 lei.
b) contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protecţie şi de lucru, a alimentaţiei de protecţie,
a medicamentelor şi materialelor igienico-sanitare, a altor drepturi de protecţie a muncii, precum şi a uniformelor obligatorii
şi a drepturilor de echipament, ce se acordă potrivit legislaţiei în vigoare.
 Deducerea personală
Salariaţii au dreptul la deducerea din venitul net lunar din salarii a unei sume sub formă de deducere personală, acordată
pentru fiecare lună a perioadei impozabile numai pentru veniturile din salarii la locul unde se află funcţia de bază.
Persoana în întreţinere poate fi soţia/soţul, copiii sau alţi membri de familie, rudele contribuabilului sau ale soţului/soţiei
acestuia până la gradul al doilea inclusiv, ale cărei venituri, impozabile şi neimpozabile, nu depăşesc 250 lei lunar.
În cazul în care o persoană este întreţinută de mai mulţi contribuabili, suma reprezentând deducerea personală se atribuie
unui singur contribuabil, conform înţelegerii între părţi.
Copiii minori, în vârstă de până la 18 ani împliniţi, ai contribuabilului sunt consideraţi întreţinuţi.

Contribuţiile obligatorii luate în calcul la determinarea impozitului lunar pentru persoanele fizice care realizează venituri
din salarii sunt cele datorate potrivit reglementărilor în domeniu:
- contribuţia individuală de asigurări sociale – 10,5%;
- contribuţia individuală pentru asigurările sociale de sănătate – 5,5%;
- contribuţia individuală la bugetul asigurărilor pentru şomaj – 0,5%.
Impozitul pe veniturile din pensii
Venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie a unei sume neimpozabile lunare de
1.000 lei şi a contribuţiilor obligatorii calculate, reţinute şi suportate de persoana fizică.
 8

Persoanele cu venituri din pensii care depășesc 740 lei datorează bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de
sănătate contribuţie de asigurări sociale de sănătate, iar baza lunară de calcul pentru această contribuţie o reprezintă numai
partea de venit care depăşeşte nivelul de 740 lei.
Impozitul pe veniturile din premii şi jocuri de noroc
Veniturile din premii cuprind veniturile din concursuri, altele decât cele neimpozabile, precum şi cele din promovarea
produselor/serviciilor ca urmare a practicilor comerciale, potrivit legii.
Veniturile din jocuri de noroc cuprind câştigurile realizate ca urmare a participării la jocuri de noroc, inclusiv cele de tip
jack-pot, definite conform normelor metodologice.
Nu sunt impozabile veniturile obţinute din premii şi din jocuri de noroc, în bani şi/sau în natură, sub valoarea sumei
neimpozabile stabilită în sumă de 600 lei, realizate de contribuabil:
a) pentru fiecare premiu;
b) pentru câştigurile din jocuri de noroc, de la acelaşi organizator sau plătitor într-o singură zi.
Venitul net este diferenţa dintre venitul din premii sau din jocuri de noroc şi suma reprezentând venit neimpozabil.
Veniturile sub formă de premii se impun, prin reţinerea la sursă, cu o cotă de 16% aplicată asupra venitului net realizat din
fiecare premiu.
Veniturile din jocuri de noroc se impun, prin reţinerea la sursă, cu o cotă de 25% aplicată asupra venitului net.
Venit net din premii = Venit din premii – 600 lei
Impozit pe veniturile din premii = 16% * Venitul net din premii
Venit net din jocuri de noroc = Venit din jocuri de noroc – 600 lei
Impozit pe veniturile din jocuri de noroc = 25% * Venitul net din jocuri de noroc

Impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal

a) pentru construcţiile de orice fel cu terenurile aferente acestora, precum şi pentru terenurile de orice fel fără construcţii,
dobândite într-un termen de până la 3 ani inclusiv:
- 3% până la valoarea de 200.000 lei inclusiv;
- peste 200.000 lei, 6.000 lei + 2% calculate la valoarea ce depăşeşte 200.000 lei inclusiv;
b) pentru construcţiile de orice fel cu terenurile aferente acestora, precum şi pentru terenurile de orice fel fără construcţii,
dobândite la o dată mai mare de 3 ani:
- 2% până la valoarea de 200.000 lei inclusiv;
- peste 200.000 lei, 4.000 lei + 1% calculat la valoarea ce depăşeşte 200.000 lei inclusiv.
Impozitul pe veniturile din investiţii (dividende, dobânzi, etc.)
Veniturile sub formă de dividende se impun cu o cotă de 16% din suma acestora. Obligaţia calculării şi reţinerii impozitului
pe veniturile sub formă de dividende revine persoanelor juridice, odată cu plata dividendelor către acţionari sau asociaţi.
Termenul de virare a impozitului este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata. În cazul
dividendelor distribuite, dar care nu au fost plătite acţionarilor sau asociaţilor până la sfârşitul anului în care s-au aprobat
situaţiile financiare anuale, impozitul pe dividende se plăteşte până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor.
Veniturile sub formă de dobânzi, realizate începând cu 1 iulie 2010, se impun cu o cotă de 16% din suma acestora, impozitul
fiind final, indiferent de data constituirii raportului juridic. Pentru veniturile sub formă de dobânzi, impozitul se calculează
şi se reţine de către plătitorii de astfel de venituri la momentul înregistrării în contul curent sau în contul de depozit al
titularului, respectiv la momentul răscumpărării, în cazul unor instrumente de economisire. În situaţia sumelor primite sub
formă de dobândă pentru împrumuturile acordate pe baza contractelor civile, calculul impozitului datorat de către plătitorii
de venit se efectuează la momentul plăţii dobânzii. Virarea impozitului pentru veniturile din dobânzi se face lunar, până
la data de 25 inclusiv a lunii următoare înregistrării/răscumpărării, în cazul unor instrumente de economisire, respectiv la
momentul plăţii dobânzii, pentru venituri de această natură, pe baza contractelor civile.
 Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor
O microîntreprindere este o persoană juridică română care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii, la data de 31
decembrie a anului fiscal precedent:
a) realizează venituri, altele decât cele din activităţi desfăşurate în domeniul bancar, domeniul asigurărilor şi reasigurărilor,
al pieţei de capital (cu excepţia persoanelor juridice care desfăşoară activităţi de intermediere în aceste domenii) sau în
domeniile jocurilor de noroc, consultanţei şi managementului.
b) a realizat venituri care nu au depăşit echivalentul în lei a 65.000 euro;
c) capitalul social al acesteia este deţinut de persoane, altele decât statul şi autorităţile locale.
d) nu se află în dizolvare cu lichidare, înregistrată în registrul comerţului sau la instanţele judecătoreşti, potrivit legii.
Impozitul reglementat de prezentul titlu este obligatoriu şi reprezintă venit al bugetului de stat. Cota de impozitare pe
veniturile microîntreprinderilor este 3%.
 9

Baza impozabilă a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor o constituie veniturile din orice sursă, din care se scad
anumite categorii de venituri prevăzute în Codul Fiscal, precum: veniturile aferente costurilor stocurilor de
produse; veniturile aferente costurilor serviciilor în curs de execuţie; veniturile din producţia de imobilizări corporale şi
necorporale; veniturile din subvenţii de exploatare; veniturile din provizioane şi ajustări pentru depreciere sau pierdere de
valoare, etc.
 Impozite şi taxe locale
Impozitele şi taxele locale sunt după cum urmează:
a) impozitul pe clădiri;
b) impozitul pe teren;
c) taxa asupra mijloacelor de transport;
d) taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor;
e) taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate;
f) impozitul pe spectacole;
g) taxa hotelieră;
h) taxe speciale;
i) alte taxe locale.

Impozitul şi taxa pe clădiri

Orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire, cu excepţiile
prevăzute de lege. Acest impozit se datorează către bugetul local al comunei, al oraşului sau al municipiului în care este
amplasată clădirea. În cazul municipiului Bucureşti, impozitul şi taxa pe clădiri se datorează către bugetul local al sectorului
în care este amplasată clădirea.
În cazul persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de impozitare de 0,1% la valoarea
impozabilă a clădirii.
Valoarea impozabilă a clădirii, exprimată în lei, se determină prin înmulţirea suprafeţei construite desfăşurate a acesteia,
exprimate în metri pătraţi, cu valoarea impozabilă corespunzătoare, exprimată în lei/mp.
Impozitul pe teren
Orice persoană care are în proprietate teren situat în România datorează pentru acesta un impozit anual, exceptând cazurile
prevăzute de lege. Impozitul pe teren se datorează către bugetul local al comunei, al oraşului sau al municipiului în care
este amplasat terenul. În cazul municipiului Bucureşti, impozitul şi taxa pe teren se datorează către bugetul local al
sectorului în care este amplasat terenul.
Impozitul pe teren nu se datorează pentru terenul aferent unei clădiri, pentru suprafaţa de teren care este acoperită de o
clădire.
Impozitul pe teren se stabileşte luând în calcul numărul de metri pătraţi de teren, rangul localităţii în care este amplasat
terenul şi zona şi/sau categoria de folosinţă a terenului, conform încadrării făcute de consiliul local.

 Accizele
Accizele armonizate, denumite în continuare accize, sunt taxe speciale percepute direct sau indirect asupra consumului
următoarelor produse:
a) alcool şi băuturi alcoolice;
b) tutun prelucrat;
c) produse energetice şi electricitate.

De asemenea, mai există şi alte produse supuse accizelor, după cum urmează:
a) cafea verde;
b) cafea prăjită, inclusiv cafea cu înlocuitori;
c) cafea solubilă, inclusiv amestecuri cu cafea solubilă;
d) berea/baza de bere din amestecul cu băuturi nealcoolice, la care ponderea gradelor Plato provenite din malţ, cereale
malţificabile şi/sau nemalţificabile este mai mică de 30% din numărul total de grade Plato;
e) băuturile fermentate, altele decât bere şi vinuri, la care ponderea de alcool absolut (100%) provenită din fermentarea
exclusivă a fructelor, sucurilor de fructe şi sucurilor concentrate de fructe este mai mică de 50%;
f) bijuterii din aur şi/sau din platină, cu excepţia verighetelor;
g) confecţii din blănuri naturale;
h) iahturi şi alte nave şi ambarcaţiuni cu sau fără motor pentru agrement, cu excepţia celor destinate utilizării în sportul de
performanţă;
i) autoturisme şi autoturisme de teren, inclusiv cele importate sau achiziţionate intracomunitar, noi sau rulate, a căror
capacitate cilindrică este mai mare sau egală cu 3.000 cm^3;
j) arme de vânătoare şi arme de uz personal, altele decât cele de uz militar sau de uz sportiv;
 10

k) cartuşe cu glonţ şi alte tipuri de muniţie pentru armele prevăzute mai sus.
Produsele accizabile sunt supuse accizelor la momentul:
a) producerii acestora, inclusiv, acolo unde este cazul, la momentul extracţiei acestora, pe teritoriul Comunităţii;
b) importului acestora pe teritoriul Comunităţii.
 Taxa pe valoarea adăugată

Taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect datorat la bugetul statului.

Achiziţia reprezintă bunurile şi serviciile obţinute sau care urmează a fi obţinute de o persoană impozabilă, prin următoarele
operaţiuni: livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii, efectuate sau care urmează a fi efectuate de altă persoană către această
persoană impozabilă, achiziţii intracomunitare şi importuri de bunuri.
Este considerată livrare de bunuri transferul dreptului de a dispune de bunuri ca şi un proprietar. Se consideră prestare de
servicii orice operaţiune care nu constituie livrare de bunuri.
Taxă colectată (TVA colectată) reprezintă taxa aferentă livrărilor de bunuri şi/sau prestărilor de servicii taxabile, efectuate
de persoana impozabilă, precum şi taxa aferentă operaţiunilor pentru care beneficiarul este obligat la plata taxei.
Taxă deductibilă (TVA deductibilă) reprezintă suma totală a taxei datorate sau achitate de către o persoană impozabilă
pentru achiziţiile efectuate;
Taxă de dedus (TVA de dedus) reprezintă taxa aferentă achiziţiilor, care poate fi dedusă conform prevederilor Codului
Fiscal. Taxă dedusă(TVA dedusă) reprezintă taxa deductibilă, care a fost efectiv dedusă.
În situaţia în care TVA dedusă = TVA deductibilă, avem următoarele relaţii:
Dacă TVA colectată > TVA deductibilă => TVA de plată = TVA colectată – TVA deductibilă
Dacă TVA colectată < TVA deductiblă => Suma negativă a taxei = TVA deductibilă – TVA colectată

Baza de impozitare reprezintă contravaloarea unei livrări de bunuri sau prestări de servicii impozabile, a unui import
impozabil sau a unei achiziţii intracomunitare impozabile.
Cotele de impunere
Cota standard este de 24% şi se aplică asupra bazei de impozitare pentru operaţiunile impozabile care nu sunt scutite de
taxă sau care nu sunt supuse cotelor reduse.
Cota redusă de 9% se aplică asupra bazei de impozitare pentru anumite prestări de servicii şi/sau livrări de bunuri,
precum: serviciile constând în permiterea accesului la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de
arhitectură şi arheologice, grădini zoologice şi botanice, târguri, expoziţii şi evenimente culturale, cinematografe; livrarea
de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, cu excepţia celor destinate exclusiv sau în principal publicităţii; livrarea de proteze
şi accesorii ale acestora, cu excepţia protezelor dentare; livrarea de produse ortopedice; livrarea de medicamente de uz uman
şi veterinar; cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor
amenajate pentru camping; livrarea pâinii, a făinii şi a altor specialităţi de panificaţie.
Cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru livrarea locuinţelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a
terenului pe care sunt construite. Terenul pe care este construită locuinţa include şi amprenta la sol a locuinţei.
Bugetul reprezintă un plan de perspectivă în care se prevăd veniturile și cheltuielile unui stat, a unei
întreprinderi, instituții etc. pentru o anumită perioadă de timp (de regulă, pentru un an). Bugetul public reprezintă
instrumentul prin intermediul căruia statul îşi îndeplineşte funcţiile statului: de alocare, de redistribuire,
stabilizare macroeconomică, reglare a activităţii agenţilor economici.
În fiecare ţară există mai multe categorii de bugete corelate între ele, care formează sistemul de bugetar
(ansamblu de bugete dintr-o ţară + interdependenţa dintre ele). Organizarea sistemului bugetar depinde de
organizarea statelor, astfel:
- în statele unitare există:
o un buget general, la nivel central (guvernamental)
o bugete locale, la nivelul unităţilor teritorial-administrative
- în statele de tip federal există:
o buget federal
o bugete ale statelor (landurilor)
o bugete locale (ale unităţilor administrativ – teritoriale)

 Bugetele reglementate de Legea 500/2002 privind finanţele publice

- Bugetul de stat
- Bugetul asigurărilor sociale de stat
 11

- Bugetele fondurilor speciale

- Bugetul trezoreriei statului
- Bugetele instituţiilor publice
- (Bugetele instituţiilor publice autonome; Bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de
stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, după caz; Bugetele instituţiilor publice
finanţate integral din venituri proprii)
- Bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat
- (şi ale căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice)
- Bugetul fondurilor externe nerambursabile

Bugetul de stat
- este cel mai important buget din cadrul bugetului general consolidat
- aici se varsă majoritatea impozitelor şi taxelor
- conceptul de buget de stat poate fi privit din 3 perspective:
 abordarea juridică: Buget de stat = act normativ, lege prin care sunt prevăzute şi autorizate veniturile şi
cheltuielile anuale ale statului. De aici rezultă şi caracterul obligatoriu al bugetului de stat.
 abordarea economică: Buget de stat = totalitatea relaţiilor economice în formă bănească prin care se
repartizează PIB, în conformitate cu obiectivele economice, financiare, sociale şi de altă natură ale etapei
respective. Aceste relaţii se manifestă în dublu sens: pe de-o parte, relaţii de mobilizare la dispoziţia statului
a unor părţi din veniturile persoanelor fizice şi juridice (venituri bugetare), iar pe de altă parte, relaţii de
repartizare a fondurilor financiare publice (cheltuielile bugetare).
 abordarea financiară: Bugetul de stat = principalul plan financiar macroeconomic al fiecărui stat.

Bugetul general consolidat = ansamblul bugetelor, componente ale sistemului unitar, agregate şi consolidate pentru a forma
un întreg.
Consolidarea: Operaţiunea de eliminare a transferurilor dintre bugetele componente ale bugetului general consolidat, în
vederea evitării dublei evidenţieri a acestora.
1. Principii bugetare

Elaborarea şi executarea bugetului se realizează urmărind respectarea anumitor reguli sau principii care au existat
încă din secolele trecute, s-au perfecţionat şi s-au adaptat caracteristicilor şi trăsăturilor statelor moderne. În
prezent, principiile bugetare sunt:

 Principiul universalităţii
“Veniturile şi cheltuielile se includ în buget în totalitate, în sume brute. Veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare
anume, cu excepţia donaţiilor şi sponsorizărilor, care au stabilite destinaţii distincte.” (L500/2002)

Presupune înscrierea tuturor veniturilor şi a cheltuielilor în sumele lor globale (totale, brute), fără omisiuni şi compensări
reciproce. Scopul acestui principiu este acela de a facilita controlul financiar, interzicând compensarea între venituri şi
cheltuieli. Totuşi, există şi unele excepţii de la acest principiu: resursele provenind din donaţii, fondurile de sprijin şi
reconstituirea creditelor bugetare. În finanţele publice moderne, bugetele nu respectă în totalitate aceste principiişi bugetele
sunt de tip “mixt”, cu unele venituri şi cheltuieli înscrise în sumele lor globale, iar alte venituri şi cheltuieli sunt înscrise
doar cu soldul acestora.

 Principiul publicităţii
“Sistemul bugetar este deschis şi transparent, acestea realizându-se prin:
a) dezbaterea publică a proiectelor de buget, cu prilejul aprobării acestora;
b) dezbaterea publică a conturilor generale anuale de execuţie a bugetelor, cu prilejul aprobării acestora;
c) publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a actelor normative de aprobare a bugetelor şi conturilor anuale de execuţie a
acestora;
d) mijloacele de informare în masă, pentru difuzarea informaţiilor asupra conţinutului bugetului, exceptând informaţiile şi documentele
nepublicabile, prevăzute de lege.” (L500/2002)

Presupune că bugetul trebuie adus la cunoţtinţa opiniei publice, într-o formă clară, simplă şi precisă, pentru ca populaţia să
se poată informa asupra situaţiei financiare a statului. De aceea, proiectele de buget şi şi conturile anuale de execuţie a
 12

bugetelor sunt dezbătute public, iar legea privind adoptarea bugetului de stat şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar pe
anul precedent sunt publicate în Monitorul Oficial şi în culegeri de legi.

 Principiul unităţii
„Veniturile şi cheltuielile bugetare se înscriu într-un singur document, pentru a se asigura utilizarea eficientă şi monitorizarea fondurilor
publice.” (L500/2002)

Presupune înscrierea tuturor veniturilor şi a cheltuielilor, în sumele lor globale, într-un singur document. În acest fel:
- se exprimă veniturile pe surse şi cheltuielile pe destinaţii;
- se poate efectua controlul asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetare
- ofeă o imagine completă a finanţelor publice din ţara respectivă.

 Principiul anualităţii
„Veniturile şi cheltuielile bugetare sunt aprobate prin lege pe o perioadă de un an, care corespunde exerciţiului bugetar. Toate operaţiunile
de încasări şi plăţi efectuate în cursul unui an bugetar în contul unui buget aparţin exerciţiului corespunzător de execuţie a bugetului
respectiv.” (L500/2002)

Acest principiu a fost impus, iniţial, din considerente de ordin politic: eficienţa controlului parlamentar asupra gestiunii
financiare a guvernului nu poate fi reală decât în condiţiile în care aprobarea cheltuielilor se realizează pe perioade de timp
nu foarte îndelungate. Tot mai mulţi economişti contemporani susţin necesitatea renunţarii la principiul anualităţii şi
trecerea la adoptarea unor bugete multi anuale, ca urmare a faptului că, în cadrul cheltuielilor conform clasificaţiei
economice, un loc important este ocupat de cheltuilelile de capital, care necesită aprobări pe perioade mai îndelungate.
 Principiul specializării bugetare
„Veniturile şi cheltuielile bugetare se înscriu şi se aprobă în buget pe surse de provenienţă şi, respectiv, pe categorii de cheltuieli, grupate
după natura lor economică şi destinaţia acestora, potrivit clasificaţiei bugetare.” (L500/2002)

Presupune că veniturile bugetare trebuie ănscrise în buget şi aprobate de Parlament pe surse de provenienţă, iar cheltuielile
în funcţie de destinaţia lor şi de conţinutul economic.

 Principiul unităţii monetare

„Toate operaţiunile bugetare se exprimă în monedă naţională.” (L500/2002)

Acest principiu obligă ca toate operaţiunile bugetare să fie exprimate în monedă naţională.

 Principiul echilibrului bugetar

„Cheltuielile unui buget se acoperă integral din veniturile bugetului respectiv, inclusiv excedentul anilor precedenţi.” (L273/2006)

Acest principiu se respectă în procesul elaborării bugetelor locale şi presupune că veniturile publice trebuie să acopere
cheltuielile publice, în scopul asigurării echilibrului dintre nevoile colective şi resursele financiare publice.
Echilibrul bugetar se referă atât la întocmirea unor bugete echilibrate, cât şi la păstrarea echilibrului în perioada
de execuţie a bugetului. Existau ţări în care legislaţia nu permitea întocmirea unor bugete dezechilibrate
(Germania), însă, acest principiu a fost, în mod progresiv, abandonat. S-a renunţat la echilibrarea anuală a
bugetelor, propunându-se trecerea la echilibrarea bugetelor la nivelul unui ciclu economic, prin întocmirea de
bugete multianuale, însă dispariţia ciclulrilor economice clasice a determinat abandonarea bugetelor ciclice.

Deficitul bugetar
În multe ţări dezvoltate sau în curs de dezvoltare bugetele se întocmesc şi se încheie, din ce în ce mai des, cu
deficit bugetar. Deficitul bugetar este considerat un fenomen specific finanţelor contemporane, care are cauze
multiple ce ţin atât de economia naţională, cât şi de conjunctura internaţională.

2. Procesul bugetar
Caracteristicile procesului bugetar
 Proces preponderent politic
 13

(opţiunea pentru un anumit tip de politică economică reprezintă un act de decizie politică a forţelor majoritare
în Parlament)
 Proces decizional
(presupune alocarea resurselor bugetare, pe baza ierarhizării şi selectării principalelor destinaţii legate de
obiectivele economice şi politice ale perioadei respective)
 Proces democratic
((prin organele reprezentative ale statului este exprimată voinţa întregii societăţi)
 Proces ciclic
(se desfăşoară după un calendar bine stabilit şi care se reia după fiecare perioadă bugetară - anual)
 Proces complex, cu larg impact public
(are numeroase implicaţii la nivel macro şi microeconomic care se manifestă atât pe plan politic, cât şi social)

Etapele procesului bugetar

1. Elaborarea proiectului de buget
Proiectul de buget este elaborat de Guvern, prin subsitemul instituţiilor publice aflate în structura acestuia. În vederea
armonizării alocării şi utilizării eficiente a resurselor, este deosebit de importantă elaborarea proiectului de buget, în raport
cu rezultatele obşinute în domeniile economico-sociale finanţate de la buget. În acest sens, este necesară formularea unor
criterii de performanţă (eficienţă, eficacitate, economicitate).

2. Aprobarea bugetului
Instituţia publică împuternicită prin Constituţie să aprobe proiectul de buget este Parlamentul. Caracterul preponderent
politic, democratic şi de larg impact economico-social al ansamblului deciziilor financiare , reflectate în proiectul de buget,
determină ca aprobarea prevederilor bugetare să se realizeze de către forul legislativ, în care sunt reprezentate, prin partidele
politice ce deţin locuri în cadrul parlamentului, interesele tuturor cetăţenilor.

3. Execuţia bugetului aprobat

După promulgarea de către Preşedinte, legea privind bugetul se publică în buletinul oficial al ţării, moment în
care bugetul devine operaţional, trecându-se la execuţia acestuia, care se realizează pe durata anului bugetar.
Execuţia bugetară reprezintă activitatea de încasare a veniturilor bugetare şi de efectuare a cheltuielilor aprobate
prin buget. Responsabilitatea execuţiei bugetare revine Guvernului, prin subsitemul instituţiilor publice aflate în
structura acestuia.
Prevederile bugetare privind veniturile reprezintă limite minime de realizat, cu excepţia veniturilor din împrumuturi, care
constituie limite maxime de atins. În schimb, cheltuielile bugetare aprobate prin lege reprezintă limite maxime, ce nu pot fi
depăşite.
Execuţia de casă a bugetului = complex de operaţiuni care se referă la încasarea, păstrarea şi eliberarea de resurse financiare
pentru efectuarea cheltuielilor publice locale.

4. Încheierea execuţiei bugetare

Concretizarea modului de gestionare a bugetului se efectuează prin întocmirea, la finele anului bugetar, a contului de
execuţşie bugetară. Contul de execuţie bugetară reflectă finalitatea operaţiunilor de executare a veniturilor şi cheltuielilor
bugetare şi conduce la determinarea modului în care Executivul, prin instituţiile publice din structura şi subordinea sa, a
respectat încadrarea în venituri a cheltuielilor şi a soldului bugetar aprobat de Parlament.

5. Controlul execuţiei bugetului

Curtea de Conturi efectuează la fiecare instituţie publică controlul ulterior, vizând legalitatea şi realitatea datelor cuprinse
în contul de execuţie a bugetului şi, totodată, verifică şi eficienţa, eficacitatea şi economicitatea execuţiei bugetare,
pronunţându-se asupra calităţii gestionării banului public la fiecare instituţie în parte.

6. Aprobarea execuţiei bugetului

Pe baza raportului privind contul de execuţie bugetară, Parlamentul declanşează procedura de dezbatere şi aprobare a
acestuia.
 14

Analiza financiară
- Constituie activitatea de diagnosticare a echilibrului financiar pe termen lung şi scurt a stării de performanţă
financiară a firmei
- Obiectivul analizei financiare: identificarea punctelor tari şi slabe ale managementului financiar pentru
fundamentarea unei noi strategii de menţinere şi dezvoltare.
Bilantul contabil este documentul de sinteză prin care se prezintă elementele de active, capital si datorii la încheierea
exerciţiului financiar. Bilantul contabil ne arata pozitia financiara a unei entităţi.
POZITIA FINANCIARA
(CAPITAL PROPRIU)=ACTIVE-DATORII
Un activ reprezintă o resursa controlata de întreprindere ca rezultat al unor evenimente trecute şi de la care se aşteaptă
beneficii economice viitoare pentru întreprindere.
O datorie reprezintă o obligaţie actuală a întreprinderii, ce decurge din evenimente trecute şi prin decontarea căreia se
aşteaptă să rezulte o ieşire de resurse, care încorporează beneficii economice.
Capitalul propriu reprezintă interesul rezidual al proprietarilor în activele unei întreprinderi după deducerea tuturor
datoriilor sale.
Acţionarii – analizează profitabilitatea, stabilitatea, creşterea şi rata de distribuire a dividendelor
Creditorii – analizeaza gradul de îndatorare şi capacitatea de a rambursa creditul.
Analiza financiară se poate descompune în:
 Analiza echilibrului financiar(sau analiza de poziţie) (pe baza bilanţului financiar)
 Analiza performanţelor financiare (pe baza contului de profit şi pierdere)
Formatul bilanţului:
A. Active imobilizate (imobilizări necorporale, corporale, financiare)
B. Active circulante (stocuri, creanţe, investiţii financiare pe termen scurt, casa şi conturi la banci)
C. Cheltuieli în avans
D. Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mică de un an
E. Active circulante nete, respectiv datorii curente nete
F. Total active minus datorii curente
G. Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an
H. Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli
I. Venituri în avans
J. Capital şi rezerve
O firma , conform statutului de constituire poate sa desfasoare diverse activitati, cum ar fi: productia, comertul, operatiuni
pe piata monetara si de capital, constructii, prestari servicii, operatiuni de cesiuni (vanzari) de imobilizari, inchirieri, leasing
etc., toate acestea generand venituri insotite insa si de cheltuieli, toate fiind evidentiate in CPP pe 2 domenii de activitate:
-exploatare
-financiara
Gruparea pe cele 2 categorii de activitati a veniturilor si a cheltuielilor conduce la determinarea unor indicatori de
performanta numite marje de profit sau marje de acumulare baneasca (varianta anglo-saxona), respectiv solduri
intermediare de gestiune (varianta continental franceza).
Capacitatea de autofinanţare (CAF)
- reprezintă o resursă internă aflată la dispoziţia întreprinderii, deci se va ţine cont numai de veniturile încasabile şi de
cheltuielile plătibile (nu ia în calcul amortizările şi provizioanele). Poate fi determinată prin două metode :
Metoda DEDUCTIVĂ - CAF se determină pornind de la contul de rezultate, din care se păstrează doar veniturile real
încasabile şi cheltuielile reale
EBE+ venituri financiare (fără provizioane) - chelt.financiare (fără amort. şi proviz.) - impozit pe profit
 15

Metoda ADITIVĂ - pune în evidenţă elementele contabile negeneratoare de fluxuri monetare. Se porneşte de la rezultatul
net la care se adaugă chelt.nemonetare (amortiz&proviz.) neplătibile la o anumită scadenţă şi se scad veniturile nemonetare
(proviz.)
rezultat net al exerc. + ch.amortiz.&proviz. - venituri din proviz.
Pragul de rentabilitate contabil
Scopul calculului acestui indicator: determinarea nivelului fizic şi valoric al producţiei care asigură acoperirea cheltuielilor
întreprinderii fără a genera profit, dar nici pierdere, în ipoteza că piaţa absoarbe cantitatea produsă.
Pragul de rentabilitate operaţional – indică nivelul producţiei la care rezultatul de exploatare devine nul.
Prag de rentabilitate financiar – indică nivelul producţiei la care rezultatul curent devine nul.
Rentabilitatea se masoară ca raport între efecte (câştig) şi eforturi (costuri).
Rentabilitatea economică: Măsoară rentabilitatea capitalului investit.
Rentabilitatea financiară: Măsoară rentabilitatea capitalului investit de acționari.

Investițiile reprezintă un schimb între o cheltuială monetară prezentă, certă şi o speranţă de încasare în viitor a unui flux de
sume.
Investiția directă reprezintă o alocare durabilă de capitaluri în active fixe, care să permită desfășurarea unor activități cu
rată de rentabilitate și rată de rentabilitate normale pentru clasa de risc a respectivei afaceri.
Pentru investițiile de înlocuire și modernizare se pot obține mai ușor credite bancare, pe când pentru investițiile de
dezvoltare și pentru cele strategice este nevoie de finanțare proprie.
Investițiile de înlocuire, modernizare, de dezvoltare și cele strategice sunt investiții interne. Pe lângă investițiile interne
există categoria de investiții externe. Acestea se mai numesc și investiții financiare.
Rata de rentabilitate cerută ar trebui estimată în funcţie de costul de oportunitate ale capitalurilor, respectiv de riscurile
pe care și le asumă furnizorii.
Eficiența unui proiect de investiții:
Cel mai fundamentat criteriu de valorificare a proiectelor de investiții eficiente este valoarea actuala neta(VAN). Selecția
celor mai profitabile proiecte se face în raport cu maximizarea valorii actuale nete.
Elementele financiare ale unui proiect de investiții:
• Cheltuiala cu investiția inițială;
• Chash flow-urile disponibile;
• Valoarea reziduală sau valoarea terminală;
• Rata de actualizare sau costul de oportunitate al investiției;
• Durata de viață.
Cheltuielile cu investiția reprezintă suma costurilor de la începutul funcțiunii proiectului.
Valoarea reziduală reprezintă fluxul net generat de operaţiunea de dezinvestire (scoaterea din exploatare a investiţiei în anul
n).
Rata de actualizare reprezintă rata de rentabilitate cerută de investitori.
Structura generală a unui plan de fezabilitate:
• Diagnosticul juridic
• Diagnosticul operațional
• Diagnosticul comercial
• Diagnosticul resurselor umane
• Diagnosticul financiar
• Regula RIR:

Se acceptă numai proiectele de investiții cu RIR  k și RIR  k.

Termenul de recuperare(TR)

TR-ul exprimă numărul de ani în care cash flow-urile nominale sau cele actualizate acoperă investiția inițială. TR-ul
exprimă numărul de ani în care cash flow-urile nominale sau cele actualizate acoperă investiția inițială.