Sunteți pe pagina 1din 78

MANUAL DE STAGIU CLINIC

1
Anul I :

Modulul 14: Fiinţa umană şi nursing-ul (functii vitale):


 Măsurarea și notarea temperaturii corporale.
 Observarea, măsurarea și notarea respirației
 Măsurarea și notarea TA.
 Măsurarea și notarea pulsului.
Modulul 16: Tehnici de nursing si investigaţii:
 Alimentaţia parenterală
 Alimentaţia pasivă a bolnavului

 Recoltarea sângelui prin puncție venoasă pentru examenele hematologice, biochimice,


serologice, bacteriologice.
 Recoltarea sângelui prin puncție capilară pentru examene hematologice.
 Recoltarea urinei pentru examenele biochimice, bacteriologice.
 Recoltarea exsudatului faringian.
 Recoltarea sputei pentru examene bacteriologice.
 Recoltarea materiilor fecale examenele parazitologice, bacteriologice, biochimice.
 Recoltarea secrețiilor purulente din leziuni deschise, colecții închise.
 Clima evacuatoare
 Administrarea oxigenului
 Spălătura gastric
 Tubajul duodenal
 Sondajul vezical la femei
 Sondajul vezical la bărbaţi

 Spălătura vezicală..
 Transportul bolnavului cu fotoliul rulant
 Schimbarea poziţiei pacientului imobilizat
 Mobilizarea bolnavului
 Prevenirea escarelor de decubit

Modulul 18: Administrarea medicamentelor:


 Administrarea medicamentelor pe cale orală
 Injecţia intradermică
 Injecţia subcutanată
 Injecţia intramusculară
 Injecţia intravenoasă
 Perfuzia intravenoasă
 Administrarea antibioticelor
 Administrarea heparinei
 Administrarea citostatice

2
Modulul 14: Fiinţa umană şi nursing-ul (functii vitale)

MĂSURAREA TEMPERATURII CORPULUI

Definiție Determinarea nivelului curent a căldurii corpului;


Indicații Aprecierea evoluţiei unor boli;
- Detectarea răspunsului pacientului la măsurile iniţiate de creşterea sau de
scăderea temperaturii corpului;
- Evaluarea refacerii pacientului după boală
Pregătirea materialelor In funcţie de calea aleasă pentru măsurare, pregătiţi pe o tavă medicală:
necesare - Termometru din sticlă, oral sau rectal;
- Termometru usual pentru axilă.
- Termometru digital
- Termometru auricular pentru copii
- Lubrifiant dacă se foloseşte calea rectală;
- Mănuşi de unică folosinţă (opţional), comprese de tifon;
- Ceas de manaă;
- Culoare albastră (creion, pix, cariocă);
- Foaie de temperatură (f.t.)
- Caiet de adnotări personale;
- Recipient cu soluţie de cloramină 1%
Pregătirea pacientului a) PSIHICĂ:
- Explicaţi procedura pacientului pentru a oţine colaborarea sa;
b) FIZICĂ:
- Aşezaţi pacientul in poziţia cea mai adecvată căii utilizate pentru măsurarea
temperaturii corporale:
- Decubit dorsal - pentru măsurarea in cavitatea bucală şi axilară;
- Decubit lateral - pentru măsurarea in cavitatea rectală
Pregătirea asistentului Spălarea mâinilor înainte și după efectuarea procedurii prin spălare simplă cu apă
medical și săpun sau utilizând o soluție hidro-alcoolică(vezi igiena mâinilor)
Puneți-vă mănușile de unică folosință
Execuţia tehnicii 1. METODA ORALĂ
- Spălaţi-vă mainile
- Clătiţi termometrul cu apă rece dacă a fost păstrat in soluţie dezinfectantă;
- Ştergeţi termometrul cu o compresă de tifon pentru a indepărta urmele soluţiei
chimice;
- Prindeţi strans termometrul cu degetul mare şi celelalte degete;
- Scuturaţi-l printr-o mişcare puternică din articulaţia mainii pană la cobor穩ea
mercurului sub 36°C (sau 95°Fahrenheit);
- Plasaţi bulbul cu mercur al termometru lui pe dreapta sau stanga a cavităţii
sublinguale;
- Instruiţi pacientul să inchidă gura, apropiind buzele in jurul termometrului;

3
- Mentinti termometrul sub limbă timp de 3 min;
- indepărtaţi termometrul şi ştergeţi-l cu tifon;
- Citiţi gradaţia de pe scala termometrului;
- inregistraţi temperatura in carnetul personal notad numele, data inregistrării,
valoarea (ex. Td= 36,5°C);
- Spălaţi termometrul cu apă călduţă şi detergent şi clătiţi cu apă rece;
- Uscaţi termometrul şi plasaţi-l fie in ambalajul său din plastic, fie in
recipientul special pentru termometre;
- Spălaţi-vă mainile;
2. METODA AXILARĂ
- Spălaţi-vă mainile;
- Asiguraţi intimitatea pacientului şi descoperiţi axila;
- Spălaţi şi ştergeţi termometrul dacă a fost ţinut in soluţie dezinfectantă:
- Scuturaţi termometrul pentru a cobori mercurul in rezervor, dacă este cazul;
- Plasaţi bulbul termometrului in centrul axilei, paralel cu toracele;
- Apropiaţi braţul pacientului de trunchi şi flectaţi antebraţul pe torace;
- Menţineţi termometrul in axilă 10 minute;
- indepărtaţi termometrul şi citiţi gradaţia;
- inregistraţi valoarea termică in carnetul personal, notand: numele pacientului,
- Spălaţi, clătiţi şi ştergeţi termometrul după folosire;
- Introduceţi termometrul in ambalajul său sau in recipientul special;
- Spălaţi-vă mainile.
3. METODA RECTALĂ
- Spălaţi-vă mainile;
- Ştergeţi, scuturaţi şi citiţi gradaţia termometrului;
- Puneţi-vă mănuşi de unică folosinţă dacă doriţi;
- Lubrifiaţi bulbul termometrului şi zona din apropiere pe o distantă de ~ 2,5
cm.;
- Asiguraţi intimitatea pacientului;
- Aşezaţi pacientul in decubit lateral şi descoperiţi regiunea fesieră;
- indepărtaţi fesele pentru vizualizarea orificiului anal;
- Introduceţi termometrul prin anus cca. 3,8 cm la adult, 2,5 cm la copil şi 1,25
cm la sugar;
- Menţineţi termometrul pe loc 3 pană la 5 minute;
- indepărtaţi termometrul şi ştergeţi-l cu o compresă de tifon;
- Ştergeţi orice urmă de lubrifiant sau de materii fecale din jurul anusului;
- Citiţi gradaţia termometrului;
- Spălaţi termometrul in apă călduţă cu detergent şi clătiţi cu apă rece:
- Uscaţi-l şi aşezaţi-l in ambalajul său din plastic sau in recipientul special
pentru termometre rectale:
- Spălaţi-vă mainile;
- inregistraţi temperatura in carnetul personal, notand: numele pacientului şi
data[inregistrării;
- Anuntaţi orice modificări anormale.

4
Reprezentarea grafică a - Socotiţi pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură cate 2
temperaturii diviziuni de grad;
- Notaţi grafic valoarea iregistrată, printr-un punct de culoare albastră aşezat
direct pe linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru dimineaţa (d) sau
seara (s) pentru cifrele cu soţ (pare); exemplu: 36,2; 37,4; 38,6; etc.
- Notaţi grafic valoarea inregistrată printr-un punct de culoare albastră aşezat
in mijlocul pătratului din rubrica corespunzătoare (d sau s) dacă cifrele sunt
fără soţ (impare), exemplu: 36,1: 36,5; 37,3; etc;
- Uniţi primul punct cu rubrica pentru temperatura aflată in partea dreaptă a
sistemului de coordonate din foaia de temperatură;
- Obtineti curba termica prin unirea punctelor care indica valorile temperaturii
măsurate bicotidian pe parcursul zilelor de supraveghere şi ingrijire.

Educarea pacientului Infomati pacientul despre necesitatea starii in buna functionare a termometrului
Explicatii pacientului sa spele termometrul si sa-l introduca uscat si scuturat in
recipientul de protectie
Oferiti pacientului un tabel cu valorile termice:
• Cale orala 37°C ± 0,3 – 0,6
• Cale rectala 37,5°± 0,3 – 0,6
• Cale axilara 36,5°± 0,3 – 0,6

Reorganizarea locului Se scot mănușile


Spălarea mâinilor
Observaţii - Temperatura inregistrată este congruentă cu starea de sănătate a pacientului;
- Tegumentele sunt intacte, fără iritaţii sau transpiraţii
Rezultate nedorite
- Pacientul prezintă discomfort, frisoane, tegumentul este congestionat, iritat,
transpirat sau palid, rece;
- Temperatura inregistrată impune aplicarea unor măsuri adecvate.

MĂSURAREA RESPIRAŢIEI

Definiție Determinarea numarului de inspiratii in timp de 1 min.


Indicații Determinarea ratei respiratorii la internare pentru a servi ca bază de comparare
cu măsurătorile ulterioare;
- Monitorizarea efectelor bolii, traumatismului sau stressului asupra sistemului
respirator;
- Evaluarea răspunsului pacientului la medicaţia sau tratamentele care afectează
sistemul respirator
Pregătirea materialelor Pregătiţi pe o tavă medicală:
necesare - Ceas cu secundar, de mană sau cronometru;
- Culoare albastră (creion, pix sau carioca);
- Foaie de temperatură (F.T.);
- Carnet de adnotări personale.
Pregătirea mediului Se asigură un mediu linistit

5
Pregătirea pacientului - Evitaţi pregătirea psihică a pacientului intrucat acesta isi poate modifica
ritmul obişnuit in momentul in care conştientizează propria respiraţie;
- Măsuraţi respiraţia concomitent cu celelalte semne vitale dacă apar schimbări in
starea pacientului, dacă pacientul are o afecţiune cardio-pulmonară sau primeşte
oxigen ori medicamente ce afectează fiziologia respiraţiei.
Pregătirea asistentului Spălarea mâinilor înainte și după efectuarea procedurii cu apă și săpun sau
medical utilizând o soluție hidro-alcoolică(vezi igiena mâinilor)
Execuţia tehnicii - Observaţi mişcările de ridicare sau de coborare ale toracelui cu fiecare
inspiraţie sau expiraţie;
- Menţineţi, in continuare, degetele pe locul de măsurare a pulsului in timp ce
observaţi toracele pacientului;
- Număraţi mişcările de ridicare a toracelui (inspiraţiile) timp de minimum 30 de
secunde şi inmulţiţi cu 2 numărul obţinut pentru a afla rata pe minut;
- Număraţi timp de 1 minut inspiraţiile dacă respiraţia este neregulată;
- inregistraţi rata respiratorie in carnetul personal notad: numele pacientului,
data iregistrării, rata respiratorie;
Reprezentarea grafică a - Socotiţi cate o respiraţie pentru fiecare linie orizontala din F.T.
respiratiei - Nota grafic valoarea inregistrat printr-un punct de culoare albastră aşezat
direct pe linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru dimineaţă (D) sau
seară (S);
- Uniţi primul punct, printr-o linie cu săgeată, de rubrica respiraţiei aflată in
partea dreaptă a sistemului de coordonate din F.T.:
- Obţineţi curba respiraţiei prin unirea punctului iniţial cu celelalte valori ale
măsurătorilor efectuate ulterior.

Modificari ale respiratiei - Rata respiratorie este mai mică sau mai mare faţă de valorile normale
caracteristice varstei;
- Pacientul trece printr-o detresă respiratorie manifestată prin: zgomote
respiratorii anormale, efort respirator, utilizarea muşchilor respiratorii
accesorii, ortopnee, piele palidă sau cianotică, pierdere de cunoştinţă;
- Pacientul poate avea una sau mai multe din următoarele probleme de
dependenţa:
- Intoleranţă in activitate;
- Anxietate;
- Alterarea confortului;
- Clearance ineficient al căilor respiratorii;
- Posibilă insuficienţă respiratorie;
- Alterarea schimburilor gazoase.
Prevedeţi 5-10 minute de repaus iainte de numărarea respiraţiilor dacă a apărut
o activitate recentă ce poate altera rata respiratorie a pacientului;
- Descoperiţi toracele pacientului dacă respiraţia este superficială pentru a
obţine cea mai corectă rată respiratorie;
- Evitaţi măsurarea respiraţiei la sugar sau copil in timpul plansului;
- Aplicaţi podul palmei pe toracele copilului atunci cand doarme pentru a număra
exact mişcările respiratorii

6
Educarea pacientului - invătaţi procedura de măsurare şi inregistrare a ratei respiratorii de către
membrii familiei ca şi acordarea de ingrijiri atunci cand este nevoie;
- Ajutaţi pacientul să se ingrijească la domiciliu in funcţie de caracteristicile
respiraţiei şi de statusul respirator;
- Explicaţi parinţilor / aparţinătorilor că trebuie să se prezinte cu copiii la
medic dacă apar dificultăţi in inspiraţie sau respiraţie superficială;
- Sfătuiţi pacienţii să umidifice, să încălzească sau să răcească aerul din
spaţiul ambiental pentru a reduce incidenţa infecţiilor respiratorii;
- Sfătuiţi / instruiţi pacienţii să respecte indicaţiile medicului legate de
administrarea medicamentelor; de dietă şi evitarea factorilor de risc înscopul
ameliorării sau dispariţiei problemelor respiratorii;
- Informaţi pacientul / familia despre valorile normale caracteristice vîrstei:
Varsta Rata medie/minut
Nou-nascut 30-80
Copil mic 20-40
Copil mare 15-25
Adult 14-20
Bărbat 14-18
Femeie 16-20
Observaţii - Rata respiraţiei, in repaus, este in limitele normale caracteristice varstei;
- Respiraţia se face pe nas, este liniştită, fără zgomote, fără efort;
- Tegumentele şi mucoasele sunt normal colorate, pacientul este conştient,
orientat in timp şi spaţiu

MĂSURAREA PULSULUI

Definiție Determinarea numarului de batai cardiace pe minut

Indicații Obtinerea de informatii despre activitatea inimii si starea arterelor


Aprecierea raspunsului inimii la medicatia cardiaca, activitate, stres
Pregătirea materialelor Pregătiţi pe o tavă medicală:
necesare - Ceas de mană cu secundar sau cronometru
- Culoare roşie ( creion, pix sau cariocă)
- Carnet de adnotări personale
Pregătirea mediului Se asigură un mediu linistit
Pregătirea pacientului a) PSIHICĂ:
- Explicaţi pacientului procedura pentru a reduce emoţiile, teama şi a obţine
colaborarea;
- Asiguraţi un repaus psihic de cel puţin 5 minute inainte de măsurare;
b) FIZICĂ:
- Asiguraţi un repaus fizic de cel puţin 5 minute inainte de măsurare;
- Aşezaţi pacientul in poziţie confortabilă in funcţie de starea generală:
- decubit dorsal cu membrul superior intins pe langă corp, articulaţia
mainii in extensie, mana in supinaţie (palma orientată in sus);
- poziţie semişezandă (in pat sau in fotoliu) antebraţul in unghi drept
sprijinit pe suprafaţa patului, mana in supinaţie şi extensie

7
Pregătirea asistentului Spălarea mâinilor înainte și după efectuarea procedurii cu apă și săpun sau
medical utilizând o soluție hidro-alcoolică(vezi igiena mâinilor)
Execuţia tehnicii - Reperaţi artera radială la extremitatea distală a antebraţului, pe faţa
anterioară (internă), in şanţul radial aflat in prelungirea policelui;
- Plasaţi degetele index, mediu şi inelar (2,3,4) deasupra arterei radiale
reperate;
- Exercitaţi o presiune uşoară asupra arterei pe osul radius, astfel incat să
percepeţi sub degete pulsaţiile sangelui;
- Fixaţi-vă un punct de reper pe cadranul ceasului de mană;
- Număraţi timp de 1 minut pulsaţiile percepute cu degete, sau 30 secunde şi
inmulţiţi cu doi numărul pentru a obţine rata pulsului pe minut;
- Apreciaţi ritmul, amplitudinea şi elasticitatea peretelui arterial in timp ce
măsuraţi frecvenţa;
- inregistraţi frecvenţa pulsului in carnetul personal notand: numele pacientului,
salonul, data inregistrării, rata;
Reprezentarea grafică a - Socotiţi pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatura cate 4 pulsaţii;
respiratiei - Notaţi graphic valoarea inregistrată printr-un punct de culoare roşie, aşezat
direct pe linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru D (dimineaţa) sau S
(seara); pentru valorile care cresc din 4 in 4 (ex. 64, 68, 76, 80);
- Notaţi grafic valoarea iregistrată printr-un punct de culoare roşie aşezat in
mijlocul pătratului din rubrica corespunzătoare (D sau S) pentru valorile care
cresc din 2 in 2 (ex.: 62, 66, 70);
- Uniţi primul punct printr-o linie cu săgeată de rubrica pulsului aflată in
partea dreapta a sistemului de coordonate din F.T.;
- Obţineţi curba pulsului prin unirea punctelor care indică valorile ratei
cardiace măsurate bicotidian, pe parcursul zilelor de supraveghere şi ingrijire.
Alte artere la care se poate - artera temporală - la un lat de deget deasupra şi lateral de stanca
masura pulsul temporalului, in dreptul pavilionului auricular;
- artera carotidă externă (dreaptă sau stangă): - pe faţa anterioară a
gatului, in şanţul delimitat de laringe (anterior) şi muşchiul
sternocleidomastoidian (lateral);
- artera pedioasa - pe lata dorsala a piciorului, in dreptul primului sant
intermetatarsian;
- artera femurală - in regiunea inghinală, la nivelul triunghiului lui
Scarpa
- apex (varful inimii) - pulsul apicul - in spaţiul 5 inlercostal (i.c.) pe
linia medioclaviculară stangă;
- Evitaţi măsurarea pulsului radial la copiii sub 2 ani intrucat rata crescută şi
aria mică de palpare pot determina valori eronate/inexacte;
- Obţineţi rata pulsului radial la copiii peste 2 ani atunci cand sunt liniştiţi
sau dorm, intrucat este dificil să obţii colaborarea copilului de a rămane cu mana
nemişcată;
- Număraţi rata pulsului timp de 1 minut, la copil, pentru o acurateţe maximă.

8
Educarea pacientului - Invăţaţi pacientul să-şi măsoare singur pulsul periferic la arterele carotidă
sau temporală intrucat sunt mai accesibile pentru autopalparea la domiciliu;
- Instruiţi pacientul să exercite o presiune uşoară folosind 3 degete pentru
palpare;
- Informaţi pacientul/familia care sunt valorile normale ale pulsului,
caracteristice varstei;
- Instruiţi pacientul/familia să ia legătura cu medicul curant ori de cate ori
valorile ratei pulsului sunt deviate de la normal şi starea generală a pacientului
se modifică.
- Oferiţi, eventual, un tabel cu valori orientative ca in exemplul de mai jos:
Varsta Rata aproximativă Rata medie
Nou-nascut 120-160 140
1- 2luni (sugar) 100- 140 120
12 luni - 2 ani 80-130 110
2 ani - 6 ani 75-120 100
6 ani - 12 ani 75-110 95
Adolescent 60-100 80
Aduit 60-100 80
Complicaţii Rata pulsului este mai mare sau sub normalul caracteristic vârstei;
- Pulsul radial nu este perceptibil;
- Pulsul este aritmic;
- Amplitudinea este mică sau crescută;
- Pacientul este palid, anxios, acuză palpitaţii, extrasistole;
- Pacientul are una sau mai multe dintre problemele de dependenţă următoare:
- intoleranţă la activitate;
- alterarea confortului;
- deficit de volum lichidian:
- exces de volum lichidian;
- alterarea perfuziei tisulare
Observaţii - Pulsul este bine bătut, regulat, iar frecvenţa se inscrie in limitele normale
corespunzătoare varstei;
- Tegumentele şi mucoasele sunt normal colorate;
- Pacientul este liniştit.

MĂSURAREA PRESIUNII SANGELUI (T.A.).

Definiție Determinarea presiunii sistolice şi diastolice la internare pentru a compara


starea curentă cu valorile normale
Indicații - Evaluarea starii pacientului in ce priveşte volumul de sange, randamentul inimii
şi sistemul vascular;
- Aprecierea răspunsului pacientului la tratamentul cu fluide sau/şi medicamente
Pregătirea materialelor Pregătiţi pe o tava medicală:
necesare - Stetoscop biauricular;
- Tensiometru cu manşeta adaptată varstei
- Comprese cu alcool medicinal;

9
- Culoare albastră ( pix, cariocă, creion);
- Foaie de temperatură (F.T);
- Carnet de adnotări personale
Pregătirea mediului Se asigură un mediu linistit
Pregătirea pacientului a) PSIHICĂ:
- Explicaţi pacientului procedura pentru a reduce teama şi a obţine colaborarea;
- Asiguraţi un repaus psihic de cel puţin 5 minute inainte de măsurare itrucat
emoţiile influenţează presiunea sangelui;
b) FIZICĂ:
- Aşezaţi pacientul in poziţie confortabilă de decubit dorsal ori semişezand sau
in ortostatism conform indicaţiei medicale
Pregătirea asistentului Spălarea mâinilor înainte și după efectuarea procedurii cu apă și săpun sau
medical utilizând o soluție hidro-alcoolică(vezi igiena mâinilor)
Execuţia tehnicii - Utilizaţi comprese cu alcool pentru a şterge olivele şi părţile metalice ale
stetoscopului dacă este necesar
- Selectaţi un tensiometru cu manşeta potrivită stării constituţionale a
pacientului;
- Amanaţi măsurarea T. A. dacă pacientul este tulburat emoţional are dureri, dacă
a făcut exerciţii de mişcare, dacă măsurarea presiunii arteriale nu este o
urgenţă;
- Alegeţi braţul potrivit pentru aplicarea manşetei (fără perfuzie i.v.,
intervenţie chirurgicală la nivelul sanului sau axilei, fără arsuri, shunt
arterio-venos sau răni ale mainii);
- Permiteţi pacientului să adopte poziţia culcat sau aşezat cu braţul susţinut la
nivelul inimii şi palma indreptată in sus;
- Descoperiţi braţul pacientului fie prin ridicarea manecii prin dezbrăcare dacă
aceasta (maneca) este prea stramtă pentru a nu creşte presiunea deasupra locului
de aplicare a manşetei;
- Verificaţi dacă manşeta conţine aer;
- Scoateţi aerul din manşetă, la nevoie, deschizad ventilul de siguranţă şi
comprimand manşeta in palme sau pe o suprafaţă dură;
- inchideţi ventilul de siguranţă iainte de a umfla manşeta;
- Aplicaţi manşeta, circular, in jurul braţului, bine intinsă, la 2,5 -5 cm
deasupra plicii cotului şi fixaţi-o.
- Palpaţi artera brahială sau radială exercitand o presiune uşoară cu degetele;
- Aşezaţi membrana stetoscopului deasupra arterei reperate şi introduceţi olivele
in urechi;
- Umflaţi manşeta tensiometrului pompand aer cu para de cauciuc in timp ce
priviţi acul manometrului;
- Continuaţi să pompaţi aer pană cand presiunea se ridică cu 30 cm deasupra
punctului in care pulsul a dispărut (nu se mai aud batai in urechi);
- Decomprimaţi manşeta, deschizand uşor ventilul de siguranţă şi restabilind
circulaţia sangelui prin artere; inregistraţi mental cifra indicată de acul
manometrului in oscilaţie in momentul in care, in urechi, auziţi prima bătaie
clara (lup-dup); această cifră reprezintă presiunea (tensiunea) sistolică sau
maximă;

10
- innregistraţi numărul care corespunde bătăii de final in timp ce continuaţi
decomprimarea manşetei; acesta reprezintă T.A. diastolică sau minimă;
- indepărtaţi manşeta, curăţaţi şi dezinfectaţi olivele stetoscopului;
- inregistraţi valorile măsurate în carnetul personal, notînd: numele bolnavului,
data înregistrării, valorile obţinute (T.A. = 130/70 mmHg sau T.A.= 13/7 cmHg).
Reprezentarea grafică a - Socotiţi pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură, 10 mmHg sau 1
respiratiei cmHg.
- Reprezentaţi grafic valorile iregistrate printr-un dreptunghi de culoare
albastră, aşezat pe verticala timpului (D sau S); latura de sus a dreptunghiului
reprezintă T.S. (tensiunea sistolică) iar latura de jos a dreptunghiului
reprezintă T.D. (tensiunea diastolică).
Alte modificari - Ridicaţi braţul pacientului deasupra inimii pentru 15 secunde inainte de
reverificarea presiunii dacă auziţi cu dificultate sunetele (bătăile cardiace) in
urechi;
- Măsuraţi T.A. la coapsă dacă accesul la arterele braţului nu este posibil;
- Alegeţi o manşeta lată şi aşezaţi pacientul pe abdomen pentru palparea adecvată
a arterei poplitee;
- Ajustaţi evaluarea presiunii arteriale inregistrate, dacă folosiţi coapsa,
intrucat există tendinţa ca T.A. să fie mai mare la extremitatea distală făţă de
extremitatea proximalţ (superioara).
- Măsuraţi presiunea arterialţ prin metoda palpatorie, in lipsa stetoscopului
auricular; intotdeauna veti obţine exact numai tensiunea sistolică prin aceasta
metodă.
Îngrijirea pacientului Pacientul poate avea una sau mai multe din problemele de dependenţă:
- intoleranţă la activitate
- alterarea randamentului inimii;
- exces de volum liebidian
- deficit de cunoştinţe;
- alterarea nutriţiei;
- alterarea menţinerii sănătăţii
Educarea pacientului - Sfătuiţi pacienţii adulţi să-şi măsoare T.A. cel puţin o dată pe an;
- Informaţi pacienţii despre utilitatea automăsurării TA., la domiciliu, prin
echipament digital; deşi costisitor este mult mai uşor să citeşti valorile.
- Instruiţi pacientul să se prezinte cu promptitudine la medic dacă valorile T.A.
sunt oscilante; - - Instruiţi pacientul cu hipertensiune arterială (HTA) să-şi ia
medicamentele in mod regulat, să reducă consumul de sare, să-şi verifice
greutatea şi să inveţe tehnici de managementul stressului; - Informaţi
pacientul/familia care sunt valorile in funcţie de varstă; oferiţi, eventual, un tabel
cu valori orientative ca in exemplul de mai jos.
Varsta Valori normale ale T.A: Limite superioare ale normalului
1 an 95/65 mmHg Nedeterminate
6-9 ani 100/65 mmHg 119/79 mmHg .
10-13 ani 110/65 mmHg 124/84 mmHg.
14-17 ani 120/80 mmHg 134/89 mmHg.
18-adult 120/80 mmHg 139/89 mmHg.

11
Complicaţii - Presiunea sistolică sau diastolică este mai mare sau mai mică faţă de rata
normală a persoanelor de aceeaşi varstă;
- Sunetele obţinute prin metoda KOROTKOPF nu sunt audibile sau suficient de
distincte pentru a facilita o apreciere exacta a T.A.
Observaţii - T.A. a pacientului este, in limitele normale corespunzătoare varstei;
- Pacientul nu acuză cefalee, tulburări de echilibru;

Modulul 16: Tehnici de nursing si investigaţii

12
Alimentația pasivă a bolnavului

Definiție  Alimentația pasivă este necesară atunci când starea generală a bolnavilor
nu le permite să se alimenteze singuri și trebuie ajutați de către asistentul
medical.
Indicații  Bolnavi imobilizați, paralizați, epuizați adinamici, în stare gravă sau cei cu
ușoare tulburări de deglutiție
Pregătirea materialelor  Veselă, pahar cu apă sau cană cu cioc, două prosoape de pânză, cană de
necesare supă, 2 rânduri de tacâmuri, șervetele.
Pregătirea mediului  Îndepărtarea produselor biologice și patologice colectate de la bolnavii din
salon
 Aerisirea salonului
 Izolarea patului bolnavului
Pregătirea asistentului  Îmbracă echipamentul de protecție - halat, bonetă
medical  Spală mâinile şi îmbracă mănuşi de bumbac
Pregătirea pacientului Pregătirea psihică
 Este anunțat cu calm și bună dispoziție de servirea mesei.
Pregătirea fizică:
 Se așează bolnavul în poziție semișezând cu ajutorul rezemătoarelor de pat
sau în decubit dorsal cu capul ușor ridicat și aplecat înainte pentru a ușura
deglutiția
 Se protejează lenjeria cu un prosop curat în jurul gâtului
 Se adaptează măsuța la pat și se așează mâncarea astfel încât bolnavul să
vadă ce i se introduce în gură.
Execuția tehnicii  Asistenta se așează în dreapta pacientului
 Ridică ușor capul cu ajutorul pernei
 Verifică temperatura alimentelor (pacienții în stare gravă nu simt
temperatura și nici gustul alimentelor);
 Îi servește supa cu lingura sau din cana cu cioc, taie alimentele solide în
bucăţi foarte mici
 Serveşte bolnavul cu înghiţituri mici, aşteaptă deglutiţia fără a-l grăbi
 Supraveghează debitul lichidului pentru a evita încărcare peste puterile de
deglutiție ale pacientului;
Îngrijirea pacientului după  Se şterg tegumentele
tehnică  Se aranjează patul
 Se îndepărtează eventualele resturi alimentare care ajunse sub bolnav, care
pot contribui la formarea escarelor
 Se schimbă lenjeria dacă s-a murdărit
 Se aşează pacientul comod
Reorganizarea locului  Strânge vesela și o transportă la oficiu
 Aerisește salonul
Accidente / incidente  Aspirarea unor fragmente de aliment motiv pentru care nu se vor oferi
cantități mari pacienților cu tulburări de deglutiție
Observații  Se încurajează pacientul în timpul alimentației, asigurându-l de contribuția
alimentelor în procesul vindecării

13
 Se va evita servirea alimentelor prea fierbinți sau prea reci

Alimentaţia parenterală

Definiție  Alimentarea parenterală reprezintă administrarea prin perfuzie intravenoasă a


necesarului de calorii/24 h şi a raţiei de lichide în care pot fi dizolvate
principiile nutritive.
Indicații  Alimentarea pacienţilor:
o Inconştienţi
o Cu tulburări de deglutiţie
o Hemoragii digestive
o Operaţi pe tubul digestiv şi glandele anexe
o Cu stricturi esofagiene sau ale cardiei
o În stare gravă
o Negativism alimentar
Pregătirea materialelor  Se pregătesc materiale pentru puncţia venoasă şi perfuzie
necesare  Materiale sterile: flexulă, perfuzor , seringă şi ac , soluţiile de perfuzat
preparate la indicaţia medicului conform necesităţilor nutritive /24 ore şi a
bilanţului hidric.
 Materiale nesterile: dezinfectant, tampoane, tăviță renală, garou, mănuşi,
leucoplast, stativ
 Materiale de protecţie: aleză, prosop
Pregătirea pacientului  Pregătirea fizică: se aşează confortabil în decubit dorsal sau semişezând
 Pregătirea psihică: i se explică tehnica şi se cere consimţământul.
Pregătirea asistentului  Spală şi dezinfectează mâinile, îmbracă mănuşile
medical
Execuţia tehnicii  Puncţionează vena (vezi puncţia venoasă) , instalează flexula şi o fixează
cu leucoplast.
 Ataşează perfuzorul şi fixează rata de flux la indicaţia medicului (obişnuit
60 picături pe minut) – ritmul scade pe măsură ce creşte concentraţia
soluţiei.
 Supraveghează pacientul şi derularea perfuziei: se schimbă punga cu soluţie
sau flaconul înainte de golirea completă
Îngrijirea pacientului  La sfârşitul perfuziei se închide prestubul, se retrage cateterul şi se face
după tehnică compresiune la locul puncţiei.
 Se aşează pacientul în poziţie comodă.
 În cazul în care trebuie menţinută flexula o perioada mai lungă de timp, se
va acoperi cu pansament steril sau se poate folosi o rată redusă de perfuzie
pentru a ţine vena deschisă şi flexula permeabilă.
Notarea şi interpretarea  Se notează ora şi cantitatea de soluţie administrată.
tehnicii în foaia de
observaţie
Reorganizare  Se selectează deşeurile rezultate şi se îndepărtează
Accidente / incidente  Hiperhidratarea (la cardiaci poate determina edem pulmonar acut) - se
reduce ritmul sau se întrerupe perfuzia, se administrează tonicardiace

14
 Embolia gazoasă - prin pătrunderea aerului în curentul circulator
 Revărsarea lichidului în ţesuturile perivenoase poate da naştere la flebite,
necroze
 Coagularea sângelui pe flexulă - se introduce pe flexulă soluţie de heparină
sau soluţie salină după fiecare utilizare
Observaţii Alimentarea parenterală se face cu substanţe care:
 Au valoare calorică ridicată
 Nu au proprietăţi antigenice
 Nu au acţiune iritantă sau necrozantă asupra ţesuturilor
 Pe cale i.v. pot fi introduse soluţii izo- sau hipertone (glucoza10-20-33-
40%, fructoză 20%, soluţie Dextran, hidrolizate proteice)
 Ritmul de administrare diferă după natura şi concentraţia preparatului,
starea pacientului - de la 50 la 500 ml/h
 Alimentarea parenterală se face ca şi hidratarea (vezi hidratarea şi
mineralizarea organismului)

Prof. Cotea Maria - Iaşi

BIBLIOGRAFIE:
1. Asociaţia de nursing – Proceduri de nursing, Editura Ex Ponto,
Constanţa, 2008
2. Bucătaru Mihaela – Abecedarul îngrijirilor medicale, vol. I, Editura
Performantica, Iaşi, 2009.
3. Titircă Lucreţia – Breviar de explorări funcţionale şi îngrijiri special
acordate bolnavului, Editura Viaţa Medicală Românească, Bucureşti,
1998.
4. Titircă Lucreţia – Ghid de nursing cu tehnici de evaluare şi îngrijiri
corespunzătoare nevoilor fundamentale – vol. I, Editura Viaţa Medicală
Românească, Bucureşti, 2001
5. Titircă Lucreţia – Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţii
medicali – Ghid de nursing vol. II, Editura Viaţa Medicală Românească,
Bucureşti, 2001

RECOLTAREA SÂNGELUI PRIN PUNCŢIE CAPILARĂ

Definiţie  Puncţia capilară se referă la înțeparea unui vas capilar în vederea efectuarii

15
analizelor hematologice
Indicaţii  Pentru cercetarea numarului, a formei, caracteristicile şi compoziţia
elementelor celulare ale sângelui
Scop  Explorator – efectuarea analizelor hematologice
 Realizarea frotiului de sânge
Examinări  Hemoleucograma, Timp de sângerare, Timp de coagulare, Grupa sanguină,
Rh
Pregătirea materialelor  Tava medicala sau măsuţă de traramente
necesare  Materiale pentru spalarea mâinilor
 Mănuşi sterile
 Lame de sticlă curate,degresate si uscate
 Ace de unică folosinţă sau lanţetă specială
 Pipete Potain
 Seruri test pentru grupele sanguine
 Hârtie de filtru
 Soluţii dezinfectante: alcool sanitar sau paduri alcoolizate
 Taviţă renală
 Aleză de unică folosinţă
 Recipienţi pentru colectarea deşeurilor
 Recipienti pentru ace utilizate
Pregătirea mediului  Sala de recoltări
 Conditii de asepsie perfectă
Pregătirea pacientului Pregătirea psihica:
 Se informează pacientul cu privire la efectuarea procedurii: necesitate,
importanţa
 Se obţine consimţămantul informat al pacientului
 Se anunţă să nu manânce
Pregătirea fizică:
 Se aşează pacientul în poziţie şezând cu mâna sprijinită
 Sub mâna pacientului se asază o aleză de unică folosinţă
 Se evidenţiază degetul inelar sau mediu al mâinii
Pregătirea asistentului  Se spală pe mâini si se dezinfectează
medical  Îmbracă mănuşi sterile
Execuţia tehnicii  Se identifica pacientul
 Se aseptizează tegumentul pulpei degetului inelar sau mediu cu un
tampon cu alcool sau cu un pad alcoolizat
 Se așteaptă evaporarea alcoolului
 Se prinde ferm zona adiacentă locului puncţionării cu mâna stângă, iar
cu mâna dreaptă se înţeapă pielea pulpei degetului, în partea laterală a
extremitătii, perpendicular pe straturile cutanate
 Se sterge cu o compresă uscată prima picătură si se lasă să se formeze o
altă picătură de sânge
 Se recoltează cu pipeta sau lama de sticlă în funcţie de analiza cerută
Efectuarea frotiului de  Pentru efectuarea frotiului, se pune la extremitatea unei lame de sticlă o
sânge picătura de sânge cu diametrul de 3-4 mm

16
 Se asează o lamelă cu marginile şlefuite în unghi de 45 grade faţă de
lama cu picătura
 Se trage lamela, menţinându-se în aceiaşi înclinaţie, către partea liberă
a lamei, antrenând toată picătura fără să o fragmenteze
 Se agită lama pentru uscare
 Se împachetează, se eticheteaza şi se trimite la laborator
 După terminarea recoltării se aplică la locul punctiei un tampon cu
alcool
 Se depune acul de recoltare sau lanţeta in container special, rezistent la
punctionare
Recoltarea pentru T.S. şi  Analiza se efectuează înţepând uşor, cu un ac de unică folosinţă, lobul
T.C. urechii sau pulpa degetului astfel încât să obtinem o picătură de sânge
 Se șterge din 30 în 30 de secunde zona înţepată, până când pe hârtia de
filtru nu se mai observă urme de sânge
 Se cronometrează timpul scurs de la înţepare până când întepătura nu
mai sângerează
 Ştergerea zonei înţepate se face fără compresie
Recoltarea sângelui capilar  Recoltarea se faceprin înţeparea feţei plantare a halucelui sau suprafaţa
la nou născut, sugar şi plantară laterală sau medială a călcâiului
copilul mic  Înţeparea se face cu lanţete semiautomate de unică folosinţă
 Se dezinfectează locul puncţiei cu un pad alcoolizat
 Se efectuează înţeparea apăsând pe butonul lanţetei
 Se îndepartează prima picătură de sânge cu o compresă sterilă
 Prin mişcări de apăsare uşoară se recoltează picaturile de sânge care
curg liber într-un microcontainer etichetat
 In cazul microcontainerelor care contin anticoagulant, se efectuează 8-
10 mişcări uşoare de inversiune a tubului pentru a asigura amestecul
optim al sângelui cu anticoagulantul
 La sfârşitul recoltării se aplică un tampon steril
 Microcontainerul se trimite la laborator împreună cu cerea de analize
Îngrijirea pacientului după  Se aplică un tampon steril, compresiv care va fi mentinut pâna la
tehnică oprirea sângerării
Notarea şi interpretarea  Se notează în foaia de observaţie sau dosarul de îngrijire al pacientului
tehnicii în foaia de data, ora recoltării şi rezultatele analizelor
observaţie
Accidente / incidente  Durere la înţepare
 Hematom
Observaţii  Un frotiu bun este fară goluri, cu un strat regulat de sânge
 Frotiul de sânge se face numai cu sânge proaspăt
 La nou-născut şi copilul mic nu se recoltează din pulpa degetului
deoarece există riscul de a leza osul falangei
 Este interzisă stoarcerea regiunii înţepate pentru obţinerea picăturii de
sânge, pentru a nu dilua sângele cu limfa.

17
RECOLTAREA EXUDATULUI FARINGIAN

Definiție  Exudatul faringian este un lichid rezultat în urma unui


proces inflamator faringian
Indicații  Infectii faringiene si amigdaliene
Scop  Explorator – depistarea germenilor patogeni de la nivelul
faringelui în vederea instituirii tratamentului
 Depistarea persoanelor sănătoase purtătoare de germeni
Examinări  Secreție faringiană – cultură si antibiogramă
Pregătirea materialelor necesare  Tava medicala sau măsuță de traramente
 Materiale pentru spalarea mâinilor
 Mănuși sterile
 Mască de tifon
 Spatulă linguală sterilă
 Eprubete cu medii de cultură
 Eprubetă cu tampon faringian sterilă
 Stativ pentru eprubete
 Ansă de platină
 Lampă de spirt și chibrituri
 Taviță renală
 Recipienți pentru colectarea deșeurilor
Pregătirea mediului  Sala de recoltări
 Conditii de asepsie perfectă
Pregătirea pacientului  Pregătirea psihica:
 Se informează pacientul cu privire la efectuarea
procedurii
 Se obține consimțămantul informat al pacientului
 Se anunță să nu manânce și să nu bea apă
 Pregătirea fizică:
 Nu se instilează soluții dezinfectante în nas
 Nu se folosesc antiseptice bucale, dimineața
 Nu se spală pe dinți înaintea recoltării
 Se așează pacientul în poziție șezând pe scaun, cu
capul în hiperextensie și cu gura deschisă cât de mult
posibil
Pregătirea asistentului medical  Se spală pe mâini si se dezinfectează
 Îmbracă mănuși sterile
 Imbracă masca de protecție
Execuţia tehnicii  Se identifica pacientul
 Se face examinarea faringelui si a amigdalelor
 Se deschide eprubeta cu tamponul faringian
 Măna stăngă a asistentei care recoltează, se va aplica pe
fruntea bolnavului
 Cu mâna dreaptă, cu tamponul faringian se șterge depozitul
de pe faringe și amigdale
 Se introduce rapid tamponul faringian în eprubetă

18
Recoltarea cu ansa de platină  Se încălzește la roșu ansa de platină
 Se examineaza amigdalele si faringele
 Se recolteaza cu ansa din depozitele purulente
 Se introduce produsul recoltat în eprubeta sterilă
 Se sterilizează ansa de platină prin încălzire la roșu
Pregătirea produsului recoltat  Se etichetează eprubeta
pentru laborator  Se completează buletinul de analize
 Se transportă produsul la laborator evitând suprainfectarea
Îngrijirea pacientului după  Nu necesită îngrijire specială
tehnică
Reorganizarea locului de muncă  Se introduc in deșeurile în recipientul pentru colectare
Notarea şi interpretarea tehnicii în  Se notează în foaia de observație sau dosarul de îngrijire al
foaia de observaţie pacientului data, ora recoltării, numele persoanei care a
efectuat recoltarea rezultatele analizelor
Accidente / incidente  Senzație de vomă în momentul atingerii părții posterioare a
faringelui
 Durere, dacă faringele este inflamat
 Îmbibarea tamponului cu salivă
Observaţii  Se recoltează înaintea administrării antibioticelor
 Timpul scurs de la recoltare la însămânțare nu trebuie să
depăească 5-6 ore

RECOLTAREA URINEI PENTRU EXAMENE DE LABORATOR

Definiție  Solutie apoasă secretată de rinichi, depozitată în vezica


urinară si eliminată la exterior prin actul mictiunii
Indicații  Boli renale
 Stabilirea diagnosticului în diferite afectiuni
 Evaluarea tratamentului
Scop  Explorator – dă informatii asupra stării de sănătate a
rinichilor, cât și a întregului organism
Examinări  Examen sumar de urină
 Urocultură
 Testul Addis-Hamburger
Pregătirea materialelor necesare  Tava medicala sau măsuță de tratamente
 Materiale pentru spalarea mâinilor
 Materiale pentru toaleta organelor genitale externe
 Mănuși sterile
 Sonda vezicală de unică folosință
 Soluție lubrefiantă
 Soluție dezinfectantă pentru meatul urinar
 Aleză de unică folosință

19
 Bazinet
 Tăviță renală
 Recipient curat si uscat
 Recipient steril
 Recipienți pentru colectarea deșeurilor
Pregătirea mediului  Se izolează patul bolnavului cu un paravan
 Se protejează lenjeria de pat cu aleză de unică folosință
 Se asigură intimitatea
Pregătirea pacientului  Pregătirea psihica:
 Se informează pacientul cu privire la efectuarea
procedurii
 Se obține consimțămantul informat al pacientului
 Se învață pacientul cum să utilizeze recipientul pentru
recoltare
 Pregătirea fizică:
 Se protejează patul cu aleză de unică folosință
 Se dezbracă pacientul pâna la brâu
 Se asează bazinetul sub pacient
 Se face toaleta organelor genitale externe
 Spălarea și ștergerea se fac în sens unic:la femeie din
față în spate; la bărbat dinspre meatul urinar spre șanțul
balanoprepuțial
 Se îndepărtează bazinetul și se înlocuiește cu altul curat
Pregătirea asistentului medical  Se spală pe mâini si se dezinfectează
 Îmbracă mănuși de protecție
Recoltarea urinei pentru examen  Se identifica pacientul
sumar  Se asigură recipient curat și uscat pentru recoltare
 Se face toaleta organelor genitale externe
 Se recoltează 100 ml din prima urină de dimineață
 Se urinează, fară defecație, în recipient curat și uscat
Recoltarea din urina de 24 de ore  Se asigură pacientului recipient special pentru recoltare
 Se începe recoltarea după un orar fix
 Pacientul urinează dimineața la ora 6 și această urină se
aruncă
 Se colectează urina tot timpul zilei și al noptii, inclusiv urina
de a doua zi dimineața de la ora 6 in recipientul special
 Recipientul de recoltare se păstrează într-un loc rece pe toată
durata recoltării
 A doua zi dimineața, se măsoară exact cantitatea de urină
colectată
 Se omogenizează și se trimite la laborator un eșantion de
100 ml urină

20
Recoltarea pentru urocultură din  Se recoltează din prima urină de dimineață sau după cel
micțiune spontană puțin patru ore de la micțiunea anterioară
 Se recoltează înaintea începerii tratamentului antibiotic sau
după întreruperea acestuia cu 7 zile înaintea recoltării
 Se efectuează toaleta organelor genitale externe cu apă si
săpun, urmată de uscare cu comprese sterile
 Se urinează în toaletă sau bazinet primii 100 ml contaminați
cu floră microbiană saprofită
 Fără a întrerupe jetul de urină, se recoltează aproximativ
15-20 ml (din jetul mijlociu) în recipientul steril, cu grijă
pentru a nu atinge gura acestuia de tegument sau lenjerie
 Recipientul se închide cu capac ermetic

Recoltarea urinei pentru  Se utilizează când recoltarea în mijlocul jetului urinar nu


urocultură prin sondaj vezical este posibilă
 Se efectuează toaleta organelor genitale externe
 Se introduce sonda vezicală, după tehnica cunoscută
 Se lasă să curgă in tăvița renală 100 ml de urină, apoi se
recoltează în recipient steril 15-20 ml urină
 Se extrage sonda vezicală
Recoltarea urinei pentru testul  Pacientul va rămâne în clinostatism pe perioada
Addis-Hamburger recoltării probei
 Prima urină de dimineață se aruncă
 Timp de 3 ore pacientul nu va ingera lichide
 După trei ore se va colecta urina într-un recipient curat
 Se notează cantitatea totală de urină colectată
 Se trimite la laborator un eșantion de 5o ml
 Eșantionul va fi pus într-un recipient pentru examen
sumar de urină pe eticheta căruia se vor nota numele și
prenumele pacientului si volumul de urină colectată în
cele 3 ore
Pregătirea produsului recoltat  Se etichetează eșantionul recoltat din urina de 24 de ore
pentru laborator cu numele și prenumele pacientului și cantitatea de
urină colectată în 24 de ore
 Recipientul pentru urocultură se etichetează și se trimite
la laborator în maxim o oră de la recoltare
 Se completează buletinul de analize
 Se transportă produsul la laborator

21
Îngrijirea pacientului după  Este ajutat să se îmbrace
tehnică  Este asezat în pozitie comodă
 Se aerisește salonul
Reorganizarea locului de muncă  Se îndepărtează materialele utilizate
 Se introduc in deșeurile în recipientul pentru colectare
Notarea şi interpretarea tehnicii  Se notează în foaia de observație sau dosarul de îngrijire al
în foaia de observaţie pacientului data, recoltării, numele persoanei care a efectuat
recoltarea și rezultatele analizelor
Accidente / incidente  Igienă deficitara a regiunii genitale
 Recoltare incorectă
Observaţii  Se recoltează înaintea administrării antibioticelor
 Timpul scurs de la recoltare la însămânțare nu trebuie să
depăească o oră
 La femei se va evita recoltarea în perioada menstruală

RECOLTAREA SPUTEI PENTRU EXAMENE DE LABORATOR

Definiție  Sputa este un produs ce reprezintă totalitatea secrețiilor ce se


expulzează din căile respiratorii prin tuse
Indicații  Boli pulmonare
 Stabilirea diagnosticului
 Evaluarea tratamentului
Scop  Explorator – dă informatii asupra stării de sănătate a aparatul
respirator
Examinări  Examen macroscopic- cantitate, aspect, stratificare, culoare, miros
 Citologic
 Bacteriologic
Pregătirea materialelor  Tava medicala sau măsuță de tratamente
necesare  Materiale pentru spalarea mâinilor
 Mască de tifon
 Mănuși sterile
 Pahar conic
 Cutie Petri sterilă
 Scuipătoare specială sterilă
 Pahar cu apă
 Batiste de unică folosință
 Spatulă
 Eprubetă sterilă și porttampon
 Recipient steril cu capac etanș
 Aparat pentru aerosoli individuali
 Medicamente: miofilin, ser fiziologic
 Tăviță renală
 Recipienți pentru colectarea deșeurilor

22
Pregătirea mediului  Se izolează patul bolnavului cu un paravan
 Se asigură intimitatea
Pregătirea pacientului  Pregătirea psihica:
 Se informează pacientul cu privire la efectuarea procedurii
 Se obține consimțămantul informat al pacientului
 Se învață pacientul cum să utilizeze recipientul pentru recoltare
 Se instruiește să nu înghită sputa
 Să nu o împrăștie în jur
 Să expectoreze numai în recipientul dat
 Să nu introducă în recipient și salivă
 Pregătirea fizică:
 Se oferă pacientului servețele de unică folosință
 Se oferă recipientul pentru colectarea sputei, în funcție de
scopul recoltării
Pregătirea asistentului  Se spală pe mâini si se dezinfectează
medical  Îmbracă mănuși de protecție
 Imbrcă masca de tifon
Recoltarea sputei pentru  Se oferă pacientului un pahar conic sau recipient special din sticlă
examen macroscopic pentru recoltare
 Bolnavul va expectora în acest recipient timp de 24 de ore
 Se urmărește volumul de spută, vâscozitatea, transparența, culoarea
 Se interpretează modificările macroscopice ale sputei care
sugerează o anumită afecțiune:
- Sputa perlată se întâlnește în astmul bronșic
- Sputa purulentă – în abcese pulmonare, bronhșiectazii
- Sputa mucopurulentă – în bronhopneumonii
- Sputa sangvinolentă – în TBC si neoplasm pulmonar
Recoltarea sputei pentru  Tehnica se bazează pe exfolierea continuă a celulelor maligne în
examen citologic stadii precoce a tumorii și pe faptul că examenul conferă rezultate
pozitive în 80% din cazuri
 Recoltarea se efectuează dimineața
 Se asigură pacientului recipient special pentru recoltare
 Se asează pacientul în pozitie șezândă
 Se oferă batistă de unică folosință pentru protecția cavității bucale
 Se solicită pacientului să expectoreze după un efort de tuse
 Pacientul tușește si expectorează în recipient
 Se oferă pacientului un pahar cu apă pentru clătirea cavității bucale
 Produsul va fi prelevat trei zile consecutiv

23
Recoltarea sputei pentru  Se recoltează proba de spută dimineața prin tuse spontană și
examen bacteriologic profundă
 Se recoltează înaintea începerii tratamentului cu antibiotice
 Inainte de recoltare se face toaleta cavitătii bucale și clătirea
cavitătii bucale cu apă
 Pacientul se asează pe un scaun sau la marginea patului în pozitie
șezândă sau în cazuri grave în poziție Fowler
 Se oferă pacientului recipientul steril
 Se roagă pacientul să tușească și să expectoreze în recipientul steril
 Asistenta imbracă mănușile și atașează capacul recipientului etanș
și curăță exteriorul acestuia dacă este cazul
 Se aruncă mănușile la deșeuri contaminate
 Se etichetează recipientul și se trimite la laborator în maximum o
oră de la recoltare

Recoltarea sputei prin frotiu  Se umezește tamponul cu apă distilată sterilă


faringian  Se apasă limba cu spatula
 Se introduce tamponul în faringe cerând pacientului să expire brusc
si puternic, proiectând astfel pe tampon secretia traheo-bronșică
 Sputa eliminată se recoltează cu tamponul și se introduce imediat
în eprubeta sterilă
 Se etichetează și se trimite la laborator
Recoltarea sputei prin  Se utilizează la pacientii cu TBC cavitar care nu expectorează
spălătură bronșică  Se introduc în recipientul de aerosoli 5 ml ser fiziologic sau
miofilin
 Pacientul inhalează de câteva ori prin inspirații adânci repetate,
urmate de expirații scurte
 Se face o pauză scurtă de 4-5 secunde și se repetă inspiratiile
până la aerosolizarea întregii cantități de lichid
 După inhalare pacientul începe să tusească și să expectoreze
 Sputa expectorată se recoltează în recipient steril
 Recoltarea se repetă zilnic în următoarele 4 zile, recoltându-se
în recipienti separați și sterili.
Pregătirea produsului  Se închid etanș sau se acoperă recipientele
recoltat pentru laborator  Se etichetează produsul recoltat cu numele și prenumele
pacientului, salonul, patul și data recoltării
 Se completează buletinul de analize
 Se transportă produsul la laborator cât mai rapis posibil
Îngrijirea pacientului după  Este așezat în poziție favorabiă respirației
tehnică  Se urmăreste funcția respiratorie

24
 Este sustinut psihic
 Se aerisește salonul
 Se asigură scuipători sterile pentru captarea expectorației pe
parcursul zilei
 Se administrează medicația prescrisă de medic
Reorganizarea locului de  Se îndepărtează materialele utilizate
muncă  Se introduc in deșeurile în recipientul pentru colectare materiale
contaminate
Notarea şi interpretarea  Se notează în foaia de observație sau dosarul de îngrijire al
tehnicii în foaia de pacientului data, recoltării, numele persoanei care a efectuat
observaţie recoltarea și rezultatele analizelor
Accidente / incidente  Igienă deficitara a cavitătii bucale înaintea recoltării sputei
 Recoltare incorectă
Observaţii  Se recoltează înaintea administrării antibioticelor
 Timpul scurs de la recoltare la însămânțare nu trebuie să depăească
o oră
 Se va face educație pentru sănătate privind captarea expectorației
pe perioada spitalizării si rulajul scuipătorilor

RECOLTAREA SCAUNULUI (MATERIILOR FECALE)

Definiție  Materiile fecale – scaunul – cuprinde resturile alimentare supuse


procesului de digestie şi eliminate din organism prin defecaţie.
Indicaţii Descoperirea bolilor digestive de natura:
 microbiană (febră tifoidă, dizenterie, intoxicație alimentară,
etc.): coprocultura
 parazitară (ouă de paraziți intestinali): examen
coproparazitologic
 Pentru stabilirea gradului de digestie a alimentelor, a prezenţei
sângelui în scaun etc.: examen coprologic.
Scopul recoltării  Explorator – depistarea germenilor patogeni responsabili de
îmbolnăviri digestive.
 Depistarea purtătorilor de germeni. Depistarea tulburărilor de
digestie alimentară. Stabilirea diagnosticului.
Examinări  Examen macroscopic al materiilor fecale – cantitate, formă,
consistenţă, miros.
 Examen biochimic.
 Examen coproparazitologic.
 Examen coprobacteriologic - coprocultura – pentru depistarea de
b. Koch, tific, dizenteric, salmonella, vibrion holeric.
Metode de recoltare  Recoltare din scaun emis spontan.
 Recoltare direct din rect cu tampon steril.
 Recoltare cu sondă Nelaton – la copii.
Pregătirea materialelor  Bazinet.

25
necesare  Tub recoltor cu linguriţă - coprorecultor.
 Tampoane sterile.
 Sondă Nelaton şi seringă de aspiraţie.
 Purgativ salin.
 Eprubete cu medii de cultură.
 Spatulă de os sau baghetă din lemn lustruită.
 Soluţie de glicerină cu apă în păţi egale
 Muşama şi aleză pentru protecţia patului.
 Învelitoare de molton
 Mănuşi de protecţie.
 Material pentru toaleta locală.
Pregătirea mediului  Se izolează patul bolnavului cu un paravan
 Se protejează lenjeria de pat cu muşama şi aleză
 Se asigură intimitatea
Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică
 Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica recoltării şi
necesitatea ei.
 Pregătirea fizică
 Cu o seară înainte se poate administra un purgativ salin (sulfat
de Mg 20-30 g).
 Se goleşte vezica urinară.
 Se dezbracă pacientul
 Se aşează un bazinet sub şezut şi se acoperă bolnavul cu
învelitoare de molton
 Se aşteaptă defecaţia.
Pregătirea asistentului  Se spală şi se dezinfectează mâinile
medical  Se îmbracă mănuşi de protecţie
Recoltarea scaunului  Din scaunul emis în bazinet se recoltează cu linguriţa
spontan sau provocat coprocultorului cca. 3-5g fecale din diferite părţi suspecte, cu
conţinut mucos sau cu puroi.
 Dacă scaunul este lichid se recoltează cca. 5 ml în coprorecultor.
Recoltarea scaunului pentru  Recoltarea se face din scaun spontan sau provocat captat în
coprocultură recipient steril.
 Se poate recolta şi direct din rect cu tampon steril.
 Prin rectoscop se poate recolta metrii fecale direct din colon.
 Materiile fecale recoltate sunt depozitate pe medii de cultură
sterile – în coprocultor.
Recoltarea materiilor fecale  Se dezbracă bolnavul şi se aşează în decubit lateral stâng.
cu tampon steril din rect  Se îmbracă mănuşi de protecţie.
 Se depărtează fesele bolnavului.
 Se introduce tamponul steril prin mişcări de rotaţie prin anus în
rect şi se şterge mucoasa rectală.
 Se retrage tamponul şi se introduce în eprubeta sterilă.
 Se completează biletul de analiză şi eticheta de pe eprubetă
 Însămânţarea se face imediat.
Recoltarea scaunului pentru  Se recoltează în vase curate, în cantitate cât mai mare, în general

26
examen coproparazitologic după administrarea unui purgativ.
 Pentru ouă de paraziţi se recoltează prin raclare cu o spatulă de os
sau o baghetă de lemn bine lustruită, înmuiate în glicerină cu apă
în păţi egale.
 Se raclează pielea din vecinătatea orificiului anal, în special
pentru oxiuri ce se depun în acest loc.
 Raclarea se face la 2-3 ore după culcare sau dimineaţa devreme.
 După recoltare bagheta se introduce în eprubetă curată, sterilă şi
se trimite la laborator.
 La copii se recoltează şi mucus nazal şi depozit de sub unghie – se
înmoaie marginea unghiei în hidrat de sodiu sau potasiu 1%, după
care se curăţă capătul proximal al unghiei cu un tampon sau o
pensă. Materialul recoltat se introduce în eprubete şi se trimite la
laborator.
Recoltarea scaunului pentru  Se recoltează materii fecale pentru a se evidenţia: bilirubina, acizii
examen biochimic biliari, substanţele proteice (creatoree), acizii organici, sângele,
grăsimile (steatoree), prezenţa puroiului etc.
 Pentru punerea în evidenţă a fermenţilor digestivi şi pentru
aprecierea capacităţii funcţionale a tubului digestiv, recoltarea
materiilor fecale va fi precedată de un regim alimentar bogat în
toate elementele regimului alimentar mixt → dieta Schmidt
Strasburger:
o Dimineaţa – 500 ml lapte, 50 g pesmeţi.
o Ora 10 – 500 g supă de ovăz, 10 g unt, 200 g lapte, 1 ou,
sare.
o La prânz – 125 g carne tocată cu 20 g unt, 250 g piure de
cartofi (100 ml lapte, 10 g unt).
o Ora 16 – la fel ca dimineaţa.
o Seara – la fel ca la ora 10.
Recoltarea materiilor fecale  Se introduce sonda Nelaton sterilă prin anus în rect la o distanţă
la copii prin sondă Nelaton de 10-15 cm.
 Se aplică la capătul exterior al sondei o seringă cu care se aspiră
în sondă conţinutul colonului.
 Se îndepărtează sonda şi se descarcă conţinutul sondei prin
insuflare într-o eprubetă sterilă.
Pregătirea produsului  Se etichetează coprocultorul sau eprubetele.
recoltat pentru laborator  Se completează buletinul de analize şi se transportă la laborator
sau se păstrează la gheaţă.
 Se notează examenul cerut şi diagnosticul prezumtiv.
 Pentru punerea în evidenţă a virusurilor, peste materiile fecale
recoltate din bazinet se adaugă câteva picături de soluţie de
penicilină 200.000 U.I./ 10 ml apă distilată şi streptomicină (1/1)
1 g / 10 ml apă distilată → pentru a preveni distrugerea virusurilor
de către flora microbiană concurentă.
Îngrijirea pacientului după  Se face toaleta regiunii.
tehnică  Se îmbracă bolnavul şi se aşează comod.

27
Reorganizarea locului  Se îndepărtează materialele folosite
 Se aeriseşte încăperea.
Notarea şi interpretarea  Se notează în foaia de observaţia examenul efectuat
tehnicii în foaia de
observaţie
Observaţii  Când recoltarea se face cu tampon, în soluţia nutritivă din
eprubetă se adaugă 100 UI de Penicilină şi 25 mg de
Streptomicină pentru evidenţierea virusurilor.
 Recoltarea scaunului se poate face şi sub controlul vizual al
rectoscopului.
 Nu se foloseşte acelaşi bazinet la mai mulţi bolnavi.
 Nu se întârzie trimiterea produsului la laborator.

RECOLTAREA SECREȚIILOR PURULENTE PENTRU EXAMENE DE


LABORATOR

Definiție  Secrețiile purulente sunt rezultatul unor procese infectioase


Indicații  Infectii cu secretii purulente la diferite niveluri ale corpului uman
 Stabilirea diagnosticului
 Evaluarea tratamentului
Scop  Explorator – depistarea florei microbiene generatoare de infecții și
efectuarea antibiogramei
 Terapeutic – evacuarea și tratarea colecțiilor purulente
Examinări  Examen microscopic
 Bacteriologic
Pregătirea materialelor  Tava medicala sau măsuță de tratamente
necesare  Materiale pentru spalarea mâinilor
 Mănuși sterile
 Cutie Petri sterilă
 Ansă de platină
 Lampă de spirt și chibrituri
 Lame de sticlă bine degresate și uscate
 Seringă și ace de unică folosință
 Solutii dezinfectante: betadină
 Eprubetă sterilă și porttampon
 Medii de cultură
 Tăviță renală
 Aleză de unică folosință
 Recipienți pentru colectarea deșeurilor
Pregătirea mediului  Se izolează patul bolnavului cu un paravan
 Se asigură intimitatea
 Se transportă materialele necesare lângă bolnav
Pregătirea pacientului  Pregătirea psihica:
 Se informează pacientul cu privire la efectuarea procedurii
 Se obține consimțămantul informat al pacientului
 Pregătirea fizică:

28
 Se asează pacientul în pozitie adecvată în functie de tipul
recoltării
Pregătirea asistentului  Se spală pe mâini si se dezinfectează
medical  Imbracă măniși sterile
Recoltarea din vezicule,  Se curăță și se dezinfectează suprafața veziculelor, pustulelor sau
pustule, ulcerații ulcerațiilor
 Se sterilizează ansa de platină prin încălzire la roșu și se așteaptă să
se răcească
 Se recoltează o secretie sau o mică portiune de puroi, de sub crustă
sau de la marginea ulcerațiilor
 Materialul recoltat se poate pune în eprubetă sterilă urmând a fi
insământat pe mediu de cultură
 Se poate efectua din materialul recoltat și frotiu pentru
examinare microscopică
Recoltarea din papule,  Se dezinfectează regiunea cu betadină
noduli sau alte leziuni  Se puncționează leziunea cu un ac de unică folosință montat la
seringă
 Se mișcă acul în leziune în mai multe direcții până se obține
serozitate sau puroi la aspirare
 Se introduce produsul recoltat intr-o eprubetă sterilă
 Se dezinfectează zona puncționată cu betadină
 Se aplică un plasture steril
 Se transportă produsul recoltat la laborator pentru analize
Recoltarea puroiului din Recoltarea din abces, flegmon deschise
abcese, flegmoane  Se îmbracă manuși de protecție
 Se sterilizează ansa de platină prin încălzire la roșu și se așteaptă să
se răcească
 Se recoltează o porțiune de puroi și se însămânțează direct pe
mediul de cultură din cutia Petri
 Se aruncă mănușile la deșeuri contaminate
 Se etichetează recipientul și se trimite la laborator
Recoltarea din abces, flegmon închise
 Se îmbracă manusi de protecție
 Se dezinfectează zona cu betadină
 Se punctionează abcesul sau flegmonul cu un ac de unică folosință,
cu diametrul mai mare, atașat la seringă
 Se aspiră conținutul leziunii
 Se introduce într-o eprubetă sterilă
 Se sruncă mănușile la deșeuri contaminate
 Se transportă la laborator pentru însămânțare pe mediul de
cultură

Pregătirea produsului  Se etichetează produsul recoltat cu numele și prenumele


recoltat pentru laborator pacientului, salonul, patul și data recoltării

29
 Se completează buletinul de analize specificandu-se analiza cerută
 Se transportă la laborator în cel mult 2 ore de la recoltare
Îngrijirea pacientului după  Este așezat în poziție confortabilă și antalgică
tehnică  Se urmăresc functiile vitale
 Se administrează medicația prescrisă de medic
Reorganizarea locului de  Se îndepărtează materialele utilizate
muncă  Se introduc in deșeurile în recipientul pentru colectare materiale
contaminate
Notarea şi interpretarea  Se notează în foaia de observație sau dosarul de îngrijire al
tehnicii în foaia de pacientului data, recoltării, numele persoanei care a efectuat
observaţie recoltarea și rezultatele analizelor
Accidente / incidente  Suprainfectarea produsului recoltat
 Recoltare incorectă
 Durere
Observaţii  Se recoltează înaintea administrării antibioticelor în cazul
efectuării însământării pe mediu de cultură
 Se îngrijesc leziunile, în condiții de asepsie perfectă, până la
vindecare

Clisma evacuatoare

Definiție  Clisma reprezintă introducerea în intestinul gros a diferite lichide ( prin anus,
în rect și colon ) cu scopul de a curăța colonul .
Indicații  eliminarea toxinelor și deșeurilor din organism
 combate ileusul dinamic postoperator
 combate constipație;
 pregătirea pentru examinarea radiologică și endoscopică a intestinului;
 pregătirea gravidei înainte de naștere;
 pregătirea preoperatorie înainte de intervenții pe colon și rect;
Contraindicații  apendicita acută – risc de perforație și peritonită
 patologii inflamatorii ale intestinului
 tulburări cardiace severe
 intervenții chirurgicale recente
 hipertensiune arteriala severa
 cancer de colon
 hemoroizi
 fisuri si fistule anale
 tumori rectale sau intestinale
 colita ulceroasa
Pregătirea materialelor  Irigator (recipient), tub de cauciuc cu diametrul de 10 mm şi lungimea de 1,5
necesare - 2m
 Mănuși de unică folosință
 Canulă rectală

30
 Tăviţă renală
 Pensă Kocher pentru închiderea circuitului
 Muşama, aleză
 Învelitoare de flanelă sau cearşaf
 Substanţă lubrefiantă (vaselină)
 Comprese nesterile
 Material pentru toaleta perineală
 Ploscă (bazinet)
 Stativ pentru irigator
 Soluții - un litru de lichid pentru clismă : apă caldă 35 - 37°C (500-1000 ml
adulţi, 250 ml adolescenţi, 150 ml copii), la care se poate adăuga
- sare (1 linguriţă/1 l apă); ulei (4 linguri/1 1 apă)
- glicerină (40 g/500 ml apă)
- săpun (1 linguriţă rasă/1 l apă)
Pregătirea mediului  Se asigură intimitatea pacientului, respectând pudoarea, utilizând un paravan,
izolând în acest mod pacientul de restul salonului
Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică:
- Explicaţi pacientului procedura, solicitându-i colaborarea
- Explicaţi scopul procedurii, efectele aşteptate dar şi eventualele efecte nedorite
- Obţineţi consimţământul informat
 b) Pregătirea fizică:
- Dezbrăcaţi partea inferioară a corpului pacientului
- Poziţionaţi pacientul în funcție de starea lui în
 decubit lateral stâng cu membrul inferior stâng întins şi membrul inferior
drept flectat (în poziţie SIMS),
 în decubit dorsal cu membrele inferioare flectate (în funcţie de starea şi
confortul pacientului)
- Aşezaţi bazinetul sub regiunea sacrală şi acoperiţi pacientul cu o
învelitoare
Pregătirea asistentului  Spălarea mâinilor înainte și după efectuarea procedurii prin spălare simplă cu
medical apă și săpun sau utilizând o soluție hidro-alcoolică(vezi igiena mâinilor)
 Puneți-vă mănușile de unică folosință
Execuţia tehnicii  Verificarea prescripției
 Verificarea identității pacientului
 Delimitarea unei suprafețe curate,dezinfectate în prealabil, pentru așezarea
materialelor
 Lubrifiaţi canula rectală pe o lungime de 5-7 cm (setul de unică folosinţă
pentru clismă poate avea canula prelubrifiată)
 Îndepărtaţi fesele pacientului cu mâna stângă iar cu mâna dreaptă introduceţi
canula 7-10 cm prin anus în rect, cu vârful îndreptat înainte, în direcţia vezicii
urinare, a ombilicului și apoi orizontalizați-o prin mişcări de rotaţie, până
învingeţi rezistenţa sfincterului anal
 Dacă rezistenţa se menţine şi după trecerea de anus, lăsaţi să se scurgă o
cantitate mică din soluţia pentru clismă, retrageţi puţin canula şi apoi
continuaţi introducerea, rugând pacientul să respire adânc de câteva ori – nu
forţaţi introducerea canulei!

31
 Deschideţi circuitul şi introduceţi soluţia încet, pe o perioadă de 5 – 10
minute, comunicând în permanenţă cu pacientul pentru a afla cum se simte
 Înainte de terminarea soluţiei pensaţi tubul, extrageţi canula rectală şi aşezaţi-
o în tăviţa renală
 Explicaţi-i pacientului că este nevoie să reţină soluţia timp de 10-15 minute
 Ștergeți regiunea perianală și aduceţi pacientul în decubit lateral drept şi peste
câteva minute în decubit dorsal pentru a facilita pătrunderea lichidului la o
adâncime mai mare (dacă este posibil şi nu există contraindicaţii)
 Dacă pacientul se poate deplasa, va merge la toaletă -atenţionaţi pacientul să
nu tragă apă înainte de a vă chema pentru a vedea rezultatul clismei!
 Folosiţi bazinetul pentru captarea scaunului, la pat, în cazul pacienţilor
imobilizaţi
 Înlăturaţi mănuşile şi aruncaţi-le în recipientul special destinat
 Curățați și dezinfectați materialele utilizate
 Spălaţi-vă pe mâini
Îngrijirea pacientului după  După eliminarea scaunului verificaţi starea de igienă a zonei anale şi oferiţi
tehnică pacientului apă, săpun şi prosop
 Dacă pacientul este imobilizat efectuaţi toaleta zonei folosind un alt bazinet,
 Verificaţi aspectul, culoarea şi cantitatea materiilor fecale eliminate

Reorganizarea locului  Se scot mănușile și se colectează materialele conform precauțiunilor


universal
 Spălarea mâinilor
Notarea tehnicii în foaia de  Notaţi:
observaţie - Efectuarea clismei
- Cantitatea, aspectul şi culoarea materiilor fecale în foaia de temperatură sau în
planul de îngrijiri
- Consemnaţi eventuale aspecte patologice (culoare, consistenţă, prezenţa
sângelui, puroiului, mucusului)
- Comportamentul pacientului pe durata procedurii
Accidente /incidente  Crampe abdominale - soluția este prea rece
 Durere
 Colaps si chiar modificarea ritmului cardiac prin stimularea reflexului vagal
 Atenție la pacienții care prezintă hemoroizii poate apărea durere sau unele
traumatisme
 Spălare incompletă ( fecalom)
 Iritația mucoasei ano-rectale
 Perforația peretelui rectal(excepțională) în cancer de rect
 Clisma evacuatorie va trebui efectuată cu 2 ore cel puțin înainte sau după
masă, de asemenea, în cursul serii, la un interval suficient de timp, pentru a nu
perturba somnul pacientului
Observaţii  Urmăriți apariția sau nu a durerii pe tot parcursul procedurii
 Canula întâmpină rezistenţă după pătrunderea în anus
- nu forţaţi introducerea canulei
- retrageţi uşor, lăsaţi să curgă o cantitate mică de apă şi continuaţi
introducerea cu mişcări uşoare de rotaţie

32
 Pacientul acuză dureri, crampe, senzaţie puternică de defecaţie
- presiunea sau viteza de introducere a lichidului este mare
- opriţi câteva momente introducerea lichidului, coborâţi
irigatorul sau reglaţi presiunea cu ajutorul robinetului (dacă
există) sau utilizând pensa Kocher
 Pacientul este slăbit şi nu poate reţine lichidul
- ţineţi fesele pacientului strânse ajutându-l să ţină lichidul

Spălătura gastrică
Definiție  Spălătura gastrică reprezintă evacuarea conținutului stomacal și curățirea
mucoasei de exsudate și substanțe străine în scop terapeutic
Indicații  Intoxicații alimentare
 Intoxicații cu substanțe toxice
 Stază gastrică însoțită de procese fermentative
 Pregătirea preoperatorie în intervențiile de urgență
 Pregătirea pentru gastroscopii
Contraindicații  Intoxicații cu substanțe caustice, derivați petrolieri, produse spumoase,
toxice extrem de convulsivante, etc.
 Varice esofagiene, hepatite cronice
 Boli cardio-pulmonare decompensate
 Ulcer gastric, cancer gastric
 La pacienții inconștienți
Pregătirea materialelor  Materiale de protecție: 2 șorțuri din material plastic, mușama, traversă,
necesare prosoape
 Materiale sterile: sondă gastrică Faucher, seringă de 20 ml, mănuși, pensă
hemostatică
 Materiale nesterile: cană 5 l, pâlnie, recipient pentru captarea lichidului
(găleata sau lighean), lubrifiant, scaun cu spătar,stetoscop
 Medicamente: soluția de spălătură 10 l; apă , apă bicarbonatată 10°C,soluții
neutralizante indicate de medic
Pregătirea pacientului  Pregătirea fizică: spălătura gastrică începe după un examen clinic complet
inclusiv electrocardiograma în caz de ingestie de cardiotrope
 Se așează pacientul pe un scaun și se protejează cu un prosop în jurul
gâtului
 Se îmbracă șorțul de cauciuc
 Se îndepărtează proteza dentară
 I se oferă tăvița renală și este rugat să o țină sub bărbie
 Pregătirea psihică: se informează și se explică importanța tehnicii și a
colaborării sale
Pregătirea asistentului  Asistentul medical se spală pe mâini
medical  Îmbracă șorțul și mănușile
Execuția tehnicii  Asistentul medical așezat în partea dreaptă a bolnavului, fixează cu mâna
stângă capul acestuia, iar cu mâna dreaptă prinde vârful sondei
 Lubrifiază sonda

33
 Cere pacientului să flecteze capul, să deschidă gura, să respire adânc
 Se introduce sonda până când marcajul de 45 cm ajunge la nivelul arcadei
dentare, perioadă în care se va solicita pacientului sa înghită; captarea
salivei se face în tăvița renală
 Se verifică poziția sondei prin ascultarea cu stetoscopul în timp ce se
injectează aer cu seringa sau prin vizualizarea unui reflux spontan, sau prin
aspirație
 Se administrează 100 ml lichid de lavaj pentru a controla aspectul
conținutului refluat, lichid care va fi recuperat coborând sonda în raport cu
scaunul și va fi recoltat pentru analiza toxicologică
 Lichidul de spălătură este turnat în pâlnia ridicată deasupra capului
bolnavului
 Având grijă să nu se întrerupă coloana de lichid din sondă, se aspiră prin
sifonaj coborând pâlnia cu 30-40 cm sub nivelul epigastrului
 Se golește conținutul pâlniei în vasul colector
 Se repetă manevra până când lichidul evacuat devine limpede
 Se îndepărtează pâlnia și se pensează capătul liber al sondei după care se
extrage
 Produsul rezultat va fi examinat de către medic și un eșantion trimis la
laborator
Îngrijirea pacientului după  Se oferă un pahar cu apă pentru clătirea gurii
tehnică  Se șterg mucozitățile de pe fața și bărbie
 Se îndepărtează tăvița renală și șorțul
 Se așează pacientul în poziție comodă
Notarea și interpretarea  Se notează tehnica și aspectul lichidului de spălătură
tehnicii în foaia de  Se notează analizele indicate
observație
Reorganizarea locului  Îndepărtarea și selectarea deșeurilor rezultate.
Accidente / incidente  Greață și efort de vomă la trecerea sondei prin faringe - pacientul va
respira adânc
 Hematemeză rezultată din leziuni erozive provocate de sondă - se impune
fibroscopie de urgență
 Complicații respiratorii: reflux de tuse, hiperemia feței, cianoză - se retrage
sonda
 Obstruarea sondei cu resturi alimentare - se îndepărtează prin insuflația de
aer cu seringa.
Observații  Cantitatea totală lichidului de lavaj nu trebuie să fie sub10 l la adult
 Când se impune efectuarea spălăturii gastrice la un pacient cu tulburare de
conștiență aceasta se va face după intubația orotraheală
 În funcție de tipul intoxicației, la indicația medicului, spălătura gastrică se
termină prin introducerea unui antidot sau a unui purgativ care se lasă în
stomac.

34
Tubajul duodenal

Definiție  Tubajul sau sondajul duodenal constă în introducerea unei sonde Einhorn
dincolo de pilor, realizând o comunicare între duoden și mediul extern.
Indicații  Aprecierea funcţiei biliare hepatice, descoperirea unor modificări anatomo-
patologice, evidenţierea unor boli parazitare
 Drenarea căilor biliare şi administrare medicamente
 Alimentaţie artificial
 Aspiraţie continuă: în cazul ocluziilor intestinale, după intervenţii
chirurgicale pe tubul digestiv
Pregătirea materialelor  De protecţie: muşama şi aleză, şorţ de cauciuc, prosoape
necesare  Sterile: sondă Einhorn, 2 seringi de 20 ml, mănuşi sterile, pensă
hemostatică, medii de cultură, eprubete
 Nesterile: tăviţă renală, medicală, stativ pentru eprubete, pahar cu apă
aromată, pernă cilindrică, hârtie de turnesol
 Medicamente: sulfat de magneziu 33%, novocaină, soluţii necesare
hidratării şi alimentării
Pregătirea mediului  Se izolează patul cu un paravan, se protejează cu muşama şi aleză.
Pregătirea pacientului  Pregătirea fizică: va fi nemâncat, se aşează în poziţie şezând la marginea
patului, i se dă tăviţa renală să o ţină sub bărbie
 Pregătirea psihică - se informează şi i se explică necesitatea tehnicii
Pregătirea asistentului  Asistenta spală mâinile, îmbracă mănuşile
medical
Execuţia tehnicii  Introducerea sondei – se prinde sonda şi se introduce prin cavitatea
nazală sau bucală până la faringe, pacientul respiră adânc cu gura deschisă
şi înghite de câteva ori până când oliva trece în esofag, ajută înaintarea
sondei până la marcajul 45 cm de la arcada dentară, apoi se aşează
pacientul în decubit lateral drept, coapsele flectate pe bazin şi se introduce
o pernă cilindrică sub regiunea hepatică
 Se împinge uşor sonda spre pilor până la marcajul 60 cm, apoi se continuă
până când diviziunea sondei se află la 75cm la arcada dentara (se înghite
câte 1-2 cm la 3-5 min) – atunci oliva sondei a ajuns în duoden
 Verificarea poziţiei sondei: se verifică dacă sonda a ajuns în duoden; dacă
nu se scurge bilă ori sonda nu a ajuns în duoden, ori sonda s-a încolăcit, ori
nu se elimină bilă în duoden; pentru confirmarea certă a poziţiei sondei se
face control radiologic
 Captarea bilei: se verifică reacţia pH a sucului duodenal cu hârtia de
turnesol, se recoltează bilă în eprubete la indicaţia medicului
Îngrijirea pacientului după  Se oferă un pahar cu apă aromată pentru clătirea gurii
tehnică  Se şterg mucozităţile de pe faţa şi bărbie
 Se îndepărtează şortul
 Se aşează pacientul în poziţie comodă
Notarea şi interpretarea  Se notează procedura efectuată şi rezultatul obţinut
tehnicii în foaia de  Pregătirea produsului pentru examen de laborator: se determină cantitatea
observaţie de bilă obţinută, se etichetează eprubetele, se trimit probele la laborator
Reorganizare  Se selectează și se îndepărtează deşeurile rezultate.

35
Accidente / incidente  Înnodarea sondei
 Încolăcirea sondei în stomac
 Greţuri şi vărsături
 Imposibilitatea drenării bilei cauzată de un obstacol funcţional sau
anatomic
Observaţii  Extragerea sondei se face după ce se insuflă câţiva ml de aer şi se pensează
capătul liber, extremitatea sondei se va ţine sub nivelul stomacului
pacientului, se goleşte conţinutul sondei şi se aşează în tăviţa renală

Prof. Cotea Maria - Iaşi

BIBLIOGRAFIE:
6. Asociaţia de nursing – Proceduri de nursing, Editura Ex Ponto,
Constanţa, 2008
7. Bucătaru Mihaela – Abecedarul îngrijirilor medicale, vol. I, Editura
Performantica, Iaşi, 2009.
8. Titircă Lucreţia – Breviar de explorări funcţionale şi îngrijiri special
acordate bolnavului, Editura Viaţa Medicală Românească, Bucureşti,
1998.
9. Titircă Lucreţia – Ghid de nursing cu tehnici de evaluare şi îngrijiri
corespunzătoare nevoilor fundamentale – vol. I, Editura Viaţa Medicală
Românească, Bucureşti, 2001
10. Titircă Lucreţia – Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţii
medicali – Ghid de nursing vol. II, Editura Viaţa Medicală Românească,
Bucureşti, 2001

SONDAJUL VEZICAL

Definiție  Procedură prin care se realizează introducerea unei sonde urinare în vezica
urinară pentru a facilita scurgerea urinii în vederea evacuării vezicii urinare
Principii  - respectarea regulilor de asepsie şi antisepsie;
- selectarea tipului de sondă şi a grosimii ei în funcție de uretra ce trebuie
cateterizată;
- manevră blândă de introducere a sondei;
- golire lentă a vezicii, cu pensarea sondei pentru 1-2 minute după evacuarea a
150-200 ml urină (risc de hemoragie „ex vaquo”);
- fixare a sondei a demeure (umflarea balonaşului sondei Foley).
Indicații  retenţii acute de urină (postoperator, post-traumatic)
 retenţii cronice incomplete de urină (adenom sau neoplasm prostatic)
 după explorarea instrumentală a vezicii urinare şi a căilor urinare (cistoscopie,
ureteroscopie)

36
 după manevre terapeutice (litotriţie extracorporeală)
 în pregătirea preoperatorie: intervenţii chirurgicale în micul bazin, perineu,
intervenţii chirurgicale de durată
 la bolnavii comatoşi
 la pacienţii la care este importantă monitorizarea balanţei hidro-electrolitice.
Contraindicații  suspiciunea de ruptură traumatică de uretră - fracturi pe micul bazin
 infecții acute ale uretrei ;
 hemoragii
 stricturi uretrale strânse
 prezența unei proteze endo-uretrale sau a unui sfincter artificial
 afecțiuni prostatice
Pregătirea materialelor  Sonde uretrale Thieman,Nelaton; sondă vezicală Foley cu balonaș
necesare  materiale pentru toaleta genitală igienică (apă și săpun, prosop, mănuși
nesterile de unică folosință, aleză)
 material pentru toaleta genitală antiseptic (soluție de cloramină, povidone
iod-Betadine pentru ginecologie; Clorhexidina în concentrație < 0,2% ,
comprese sterile, mănuși sterile pentru toaletă)
 mănuși sterile pentru introducerea sondei
 pungi colectoare: sunt gradate pentru măsurarea diurezei; au sistem de
evacuare
 seringă de 10-20 ml
 apă distilată, în lipsă ser fiziologic (pentru umplerea balonaşului)
 comprese sterile și câmp steril ,
 lubrefiant hidrosolubil (ulei de parafină steril, gel cu xilină steril, etc).
 vase sterile pentru colectarea urinei
Pregătirea asistentului  Verificarea prescripției medicale
medical  Spălarea pe mâini cu apă și săpun sau dezinfectarea cu soluții hidro-alcoolice
Pregătirea mediului  Pregătirea unei suprafețe curate și dezinfectate pentru așezarea materialelor
 Se asigură intimitatea pacientului, respectând pudoarea, utilizând un paravan,
izolând în acest mod pacientul de restul salonului
 recipient pentru colectarea deșeurilor
Pregătirea pacientului a) PSIHICĂ:
- Informaţi pacientul cu privire la necesitatea sondajului și obţineţi
consimţământul şi colaborarea pacientului
- Asiguraţi intimitatea cu ajutorul uni paravan
b) FIZICĂ:
- aşezaţi - pacienta în poziţie ginecologică
- pacientul în decubit dorsal, cu picioarele întinse şi uşor
depărtate, cu o pernă tare sub bazin
- Realizarea toaletei igienice și antiseptice a organelor genitale externe
Execuţia tehnicii  La femeie
- Se spală mâinile și se pun mănușile sterile
- Se lubrifiază sonda
 Introducerea sondei urinare
- prindeţi sonda între degetele mediu şi inelar ale mâinii dominante

37
- orientaţi vârful sondei lubrifiate în sus, ţinând-o ca pe un creion în timpul
scrisului
- introduceţi sonda în uretră la o adâncime de 4-5 cm,până apar primele
picături de urină
- se umple balonașul cu 10 ml ser fiziologic sau apă distilată
- se retrage sonda pentru a o fixa la nivelul colului vezical
- se conectează la punga colectoare și se verifică acesta din ½ în ½ de oră
- eliminați materialele contaminate conform precauțiunilor universal
- îndepărtați mănușile și spălați-vă pe mâini
 La bărbat
Bolnav aşezat in decubit dorsal; medicul la dreapta bolnavului;
- Se spală mâinile și se pun mănușile sterile
- Se prinde penisul cu o compresă sterilă
- Decalotați și dezinfectaţi glandul şi meatul urinar Introducerea sondei
- lubrifierea sondei ținute în mâna dreaptă; prindeţi extremitatea liberă a
sondei între degetul mic şi inelar
- introducerea sondei lubrifiate -10-15 cm ,cu blândețe până se trece de
valvula Guérin, apoi sub acțiunea de uşoară tracționare a penisului spre
zenit, urmată de acțiunea de basculare a penisului între coapse
- Poziționarea corectă este anunțată de apariția primelor picături de urină
- Se umflă balonașul cu 10-20 ml ser fiziologic și se tracționează ușor
pentru a verifica că sonda nu coboară
- Recalotarea glandului pentru evitarea apariției edemului
Reorganizarea locului de - Se scot mănușile și se colectează materialele conform precauțiunilor
muncă universale
- Spălarea mâinilor
Îngrijirea pacientului după  Ajutaţi pacienta/pacientul să se îmbrace
tehnică  Aşezaţi pacientul în poziţie comodă
 Verificaţi dacă pacienta/pacientul acuză disconfort, durere
 Se verifică temperatura, aspectul,culoarea și mirosul urinei
 Bilanțul intrărilor și ieșirilor
Notarea tehnicii în foaia de  Notaţi:
observaţie - Data, ora, scopul sondajului
- Numele persoanei care a efectuat procedura,antisepticul folosit eventualele
probleme apărute în timpul efectuării sondajului
- Aspectul şi cantitatea urinei eliminate / colectate
Accidente / incidente  infecţii urinare joase (cistite) şi ascendente (nefrite, pielonefrite): se produc
mai ales prin nerespectarea regulilor de asepsie; apar după sondajele
prelungite; reprezintă o problemă de tratament ( germeni multirezistenţi) →
frisoane, ascensiune termică
 leziuni mecanice ( hemoragii, căi false, leziuni sfincteriene
 hemoragia “ex vacuo” prin evacuarea bruscă a unui “glob” vezical
 lipsa de progresie a sondei (strictura uretrala, creare de cale falsă) →
retragere a sodei, reluare a manevrei cu altă sondă, cateterizare instrumentară
(beniqué), puncție suprapubiană;

38
 absența scurgerii urinare după intrarea în vezică (cheaguri care au astupat
orificiile sondei) → spălare – aspirare cu seringa Guyon;
Observaţii  Dacă sonda nu se poate introduce
 alegeţi sonde mai subţiri
 controlaţi dacă poziţia sondei este corectă
 verificaţi dacă pacientul nu are malformaţii/stricturi ale meatului urinar
- Sonda a fost desterilizată în timpul manevrelor - schimbaţi sonda
- Pacientul acuză dureri, sângerează - anunţaţi medicul
- Sonda este înfundată cu cheaguri de sânge sau mucus
 Încercaţi şi desfundaţi prin aspirare
 Schimbaţi sonda

SPĂLĂTURA VEZICALĂ

Definiție  Prin spălătură vaginală se înțelege introducerea unei soluții medicamentoasă


prin sondă sau cateter în vezică.
Indicații/Scop Terapeutic
 dezlipirea exudatelor patologice de pe mucoasă
 pregătirea în vederea unor explorări ( cistoscopie, pielografie)
 Profilaxia şi tratamentul complicaţiilor în cazul sondei permanente
Contraindicații  Traumatisme la nivelul tractului urinar inferior
 Hemoragie
Pregătirea materialelor - materiale pentru sondaj vezical
necesare - mănuși sterile
- comprese sterile
- soluţie pentru spălătură, recomandată de medic ( Rivanol 0,1-2%, nitrat de Ag
1-4%0, oxicianat de mercur 1/5000,ser fiziologic) încălzită la 37 grade C
- Seringa sterilă de 50 ml
- materiale pentru protecția patului
- materiale pentru igiena mâinilor
- recipient de colectare a deșeurilor
Pregătirea pacientului a) PSIHICĂ:
- Instruiţi pacienta/pacientul şi explicaţi procedura şi motivele pentru care s-a
recomandat spălătura
- Instruiţi pacienta/pacientul să stea liniştit şi relaxat, să comunice eventualele
senzaţii neplăcute
- Obţineţi consimţământul
b) FIZICĂ:
- se golește vezica prin sondaj vezical
- poziția - vezi sondajul vezical
Pregătirea mediului - Asiguraţi intimitatea - izolare cu paravan
- Se protejează patul cu mușama și aleză
Pregătirea asistentului - Spălați mâinile
medical - îmbrăcați mănușile
Execuţia tehnicii  Verificaţi recomandarea

39
 Identificați pacienta/pacientul
 Efectuați pașii întocmai ca la sondajul vezical evacuator
 Adaptaţi la sondă seringa de 50 ml şi introduceţi 80- 100 ml soluţie încălzită
la 37° cu o presiune moderată
 Detaşaţi seringa şi lăsaţi lichidul să se scurgă
 Repetaţi operaţia de câteva ori până când lichidul eliminat este limpede
Îngrijirea pacientului după  Ajutaţi pacienta să se îmbrace
tehnică  Aşezaţi pacientul în poziţie comodă
 Verificaţi dacă pacienta acuză disconfort, durere
Notarea tehnicii  Notați în foaia de observație efectuarea spălăturii,ora, soluția utilizată, cine a
făcut-o, dacă au fost eventuale probleme
Accidente / incidente  Durere
 Hemoragii
 Lezarea uretrei
 Posibilă infecție
Reorganizarea locului de  Îndepărtați mănușile, colectați deșeurile conform precauțiunilor universal
muncă  Spălați mâinile
Observaţii  Procedura se executa în condiții de asepsie perfectă a materialelor și
manevrelor
 In cazul astupării sondei cu cheaguri de sânge - se va elibera prin insuflare de
aer sau ser fiziologic
 tehnica se execută cu prudență pentru a preveni complicațiile

Prof. Tania Bararu - Iaşi


BIBLIOGRAFIE:
11. Asociaţia de nursing – Proceduri de nursing, Editura Ex Ponto,
Constanţa, 2008
12. Bucătaru Mihaela – Abecedarul îngrijirilor medicale, vol. I, Editura
Performantica, Iaşi, 2009.
13. Titircă Lucreţia – Breviar de explorări funcţionale şi îngrijiri special
acordate bolnavului, Editura Viaţa Medicală Românească, Bucureşti,
1998.
14. Titircă Lucreţia – Ghid de nursing cu tehnici de evaluare şi îngrijiri
corespunzătoare nevoilor fundamentale – vol. I, Editura Viaţa Medicală
Românească, Bucureşti, 2001
15. Titircă Lucreţia – Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţii medicali –
Ghid de nursing vol. II, Editura Viaţa Medicală Românească, Bucureşti, 2001

40
SCHIMBAREA POZIŢIEI PACIENTULUI IMOBILIZAT

Definiţie  Schimbarea de poziţie a pacientului imobilizat se face pentru prevenirea


complicaţiilor (escare, tromboze, încetinirea tranzitului), promovarea stării de
confort, în funcție de starea și afecțiunea sa.
 Schimbarea poziției poate fi:
o Activă – când o execută pacientul singur ,
o Pasivă - sunt schimbarea poziției se face cu ajutorul altei
persoane
Indicaţii  Schimbarea poziţiei pacientului se face o dată la 2h
 Schimbările pasive se efectuează la pacienții: adinamici , imobilizaţi,
inconștienți, paralizaţi, cu aparate gipsate etc.
 Mișcările pasive mai frecvente:
o Întoarcerea pacientului din decubit dorsal în decubit lateral şi din
decubit lateral în decubit dorsal
o Așezarea pacienţilor în poziţie şezând
Contraindicaţii  Schimbarea poziţiei pacientului brusc
 Pacienților cu leziuni ale coloanei vertebrale sau suspecți de fractura a
coloanei vertebrale
Materiale necesare  Rulouri
 Rezemători
 Perne
 Colaci din cauciuc
Pregătirea mediului  Aranjarea lenjeriei de pat şi de corp şi schimbarea ei dacă este udă sau
murdară
 Aerisirea salonului
 Temperatura salonului să varieze între 20 - 23°C
Pregătirea pacientului  Se informează pacientul asupra necesităţii schimbării poziţiei
 Se explică importanţa schimbării poziţiei la anumite intervale de timp.
Pregătirea asistentului  Pentru efectuarea schimbărilor de poziții sunt necesare una sau două persoane
medical – asistenţi medicali
 Aceştia trebuie să adopte o poziţie potrivită pentru a putea ridica pacientul cu
mai multă ușurință şi cu un efort fizic mai mic.
 Astfel:
o Prinderea pacientului se face precis şi sigur cu toată mâna, așezând
palma pe suprafața corpului pacientului astfel încât suprafața de contact să fie cât
mai mare
o Așezarea asistentei cât mai aproape de pat (de pacient) cu picioarele
depărtate pentru a avea o baza de susținere cât mai mare.
o Genunchii flectaţi, coloana vertebrală ușor aplecată.
 Motivaţie Această poziție asigură protejarea coloanei vertebrale a asistentei
prin diminuarea compresiunii asupra discurilor intervertebrale şi asupra corpului
vertebrei, permițând asistentei să utilizeze forța mușchilor membrelor inferioare
(a coapsei şi a gambei), impulsionând toată energia ei spre picioare. Prin flectarea
genunchilor, automat centrul de greutate coboară astfel încât poziţia este mult mai

41
convenabilă pentru a efectua mai uşor un efort cu membrele inferioare şi
superioare.
Executarea tehnicii Schimbarea poziţiei din decubit dorsal in decubit lateral
 Identificaţi pacientul şi evaluaţi resursele acestuia
 Aduceţi materialele auxiliare lângă pat
 Aşezaţi-vă de partea patului spre care întoarceți pacientul
 Ridicaţi pătura şi pliaţi-o spre partea opusă
 Prindeţi cu mâna dinspre cap umărul pacientului, ridicaţi-l cu blândețe şi
introduceţi pătura sub spate (sau un sul) pentru a-l sprijini
 Susţineţi toracele pacientului pentru a-i asigura stabilitate şi cu mana dinspre
picioare şi rotaţi bazinul şi membrele inferioare
 Sprijiniţi spatele pacientului cu un sul de cearşaf
 Flectaţi membrul inferior de deasupra şi introduceţi sub el o perna
 Acoperiţi pacientul cu pătura şi anunțați-l când va fi o nouă schimbare
Schimbarea poziţiei din decubit lateral in decubit dorsal
 Aşezaţi-vă de partea patului spre care este orientat spatele pacientului şi
rugaţi o persoană să vă ajute
 Prindeţi pacientul de sub axilă şi sprijiniţi-i capul pe antebraţ
 Rugaţi ajutorul să introducă o mană sub bazinul pacientului ,
 Sincronizaţi-vă mişcările şi executaţi o mişcare de rotaţie aducând pacientul
în decubit dorsal
 Introduceţi sub regiunea lombară şi sub genunchi pernuţe subţiri sau material
textile împăturite pentru a respecta curbura fiziologică a coloanei şi pentru a evita
hiperextensia membrelor
 Întindeți lenjeria de corp şi de pat
 Acoperiţi pacientul
 Anunţaţi ora următoarei schimbări
Schimbarea poziţiei din decubit dorsal în poziţie șezând
A) de către o singură persoană
 Îndoiți/pliaţi pătura şi dezveliţi pacientul pană la mijloc
 Așezați-vă faţă în faţă cu pacientul, rugându-l să întoarcă puţin capul într-o
parte
 Prindeţi cu o mană regiunea axilară
 Îmbrățișați cu cealaltă mană spatele pacientului sprijinindu-i capul pe
antebraţ
 Rugaţi pacientul care are resurse fizice să vă prindă de umeri, să-şi flecteze
genunchii şi să se sprijine pe tălpi
 Comandaţi mişcarea de ridicare folosind un cuvânt de indemn (de. Ex. "sus")
 Ajutaţi pacientul să se ridice în timp ce se sprijină şi deplasaţi-l uşor spre
capul patului
 Sprijiniţi spatele cu pernă sau cu rezemătorul mobil al patului
 Asiguraţi menţinerea poziţiei introducând un sul sub genunchi şi punând la
tălpi un sprijinitor sau un sac de nisip
B) de către două persoane
 Așezați-vă de o parte şi de alta a patului
 Încrucișați antebraţele pe spatele pacientului

42
 Introduceţi cealaltă mană în axilă
 Comandaţi mişcarea de ridicare şi executaţi-o în acelaşi timp
 Fixaţi poziţia cu perne sau cu rezemătorul mobil
Reaşezarea pacientului in decubit dorsal din poziţia șezând
 Îndepărtați pernele şi sulurile
 Prindeţi pacientul ca şi în cazul ridicării
 Lăsați uşor pe spate
 Reaşezaţi patul, întindeți lenjeria
 Fixaţi sulurile sub regiunea lombară şi genunchi
Readucerea pacienţilor alunecaţi din poziţie semișezând sau șezând
 Rugaţi pacientul să întoarcă faţa spre partea opusă
 Rugaţi-l să se sprijine pe tălpi şi să se ridice puţin la comandă
 Introduceţi mana sub axile şi conduceţi mişcarea de ridicare ajutând
pacientul să se deplaseze uşor spre capătul patului
A) daca aveţi un ajutor
 Aşezaţi-vă de o parte şi de alta a patului
 Prindeţi cu o mană din axilă sau încrucișați antebraţele pe spatele
pacientului
 Introduceţi cealaltă mană sub regiunea fesieră a pacientului şi acţionaţi
sincron la comandă ridicând pacientul până la nivelul dorit
Îngrijirea pacientului  Asiguraţi-vă că pacientul este relaxat şi se simte bine.
după tehnică  Verificaţi lenjeria şi materialele auxiliare folosite să nu jeneze pacientul
 Vizitaţi pacientul între două schimbări pentru a vedea dacă acuză durere
 Măsuraţi dacă este cazul: pulsul; TA; respiraţia
Notarea tehnicii în  Notaţi orarul schimbării poziţiei şi comportamentul pacientului în timpul
foaia de observație procedurii
 Numele şi prenume persoanei care a efectuat procedura.
 Notaţi aspectul tegumentelor la nivelul punctelor de sprijin.
 Data şi ora, eventuale constatări privind starea tegumentelor, controlul
sfincterelor
Accidente / Incidente  Stare de lipotimie – aşezare imediată în decubit dorsal;
 Asfixie
 Fracturi
 Entorse
 Luxaţii
 Scăparea pacientului în timpul tehnicii şi lovirea acestuia – datorită
prinderii incorecte şi nerespectării timpilor tehnicii
Observaţii  Pentru uşurarea mişcării pacientului este importantă balansarea corpului
asistentei de pe un picior spre celalalt în direcţia mobilizării pacientului
(transferând greutatea prin împingere)
 Explicaţi întotdeauna pacientului clar ce se face cu el şi ce colaborare
aşteptaţi de la el
 Urmăriţi atent pacientul în tot timpul manoperei, asigurându-vă că el se
afla într-o poziţie confortabila
 În timpul procedurii examinaţi tegumentele şi observaţi eventuale
modificări (roşeaţă/ iritaţie)

43
 Pacientul acuză manevre brutale care-i provoacă dureri - comunicaţi cu
pacientul pentru a culege mai multe informaţii despre starea sa şi acţionaţi cu mai
multă blândeţe
 La nivelul punctelor de sprijin apar semne de compresiune - aplicaţi şi alte
măsuri de prevenire a escarelor.
 Schimbarea frecventa a poziţiilor previne formarea atitudinilor vicioase şi
apariţia complicaţiilor.

TRANSPORTUL BOLNAVULUI CU FOTOLIUL RULANT

Definiţie / clasificare  Transportul primar: reprezintă transportul bolnavului la spital de la locul de


munca, de la domiciliu sau de la locul accidentului; riscul acestuia este mai
mare deoarece bolnavul este transportat nepregătit si fără un diagnostic
cunoscut.
 Transportul secundar: reprezintă transportul bolnavului de la un spital la
altul sau la domiciliu, de la o secţie la alta, de la servicii de diagnostic şi
tratament, precum şi mutarea lui de la un salon la altul; riscul este mai mic,
deoarece bolnavul fiind sub îngrijire, transportul poate fi pregătit şi efectuat în
funcţie de starea lui.
Indicații  Deplasarea bolnavului în stare de şoc, inconştienţi, somnolenţi,
obnubilaţi,comatoşi, astenici, adinamici, epuizaţi, cu insuficienţă cardio-
respiratorie gravă, infarct de miocard ,operaţi,după naştere, arsuri sau
degerături.
Scop  Prevenirea complicațiilor prin mobilizare, prevenirea durerilor,şocului
 Prevenirea reapariţiei, hemoragiilor, agravarea traumatismelor
 Să asigure ameliorarea funcţiilor vitale
Pregătirea mijloacelor  În spital transportul se face cu targa (brancarda), fotoliul rulant, patul rulant,
de transport ascensorul
 În afara spitalului transportul se face cu autosanitara, avionul, helicopterul
 Pentru, toate mijloacele de transport se vor pregăti pătura sau salteaua subţire,
muşama, aleză, cearşaf, pernă, 1-2 pături
Pregătirea pacientului Pregătirea fizică:
 Se îmbracă bolnavul, peste pijama, cu halatul de molton, cu şosete şi papuci.
 Bolnavul accidentat va fi aşezat comod în funcţie de afecţiune.
 Mobilizarea se va face cu blândeţe, ferindu-l de traumatisme, dureri sau
oboseală, pentru a nu-i agrava starea.
 Bolnavul va fi acoperit cu pături pentru a nu răci.
 Va fi însoţit de asistenta care va acorda şi primul ajutor la nevoie
Pregătirea psihică:
 Se anunţă bolnavul. se explică scopul şi necesitatea transportului
Execuţia tehnicii  Dacă bolnavul nu se poate ridica în picioare, este ajutat să se aşeze în fotoliul
rulant.
 Dacă bolnavul nu se poate ridica din pat, aşezarea lui în fotoliul rulant se
efectuează de către două persoane ferindu-l de traumatisme, dureri sau
oboseală, pentru a nu-i agrava starea
 Sunt necesare două persoane care au rolul:

44
o Prima asistentă aduce bolnavul în poziţia șezând şi-l sprijină.
o A doua asistentă îmbracă bolnavul cu halatul şi cu şosete.
o Prima asistentă ajută şi sprijină bolnavul să se întoarcă cu spatele la
marginea patului
o A doua asistentă împinge fotoliul la marginea patului, în dreptul
spatelui bolnavului.
o Cele două persoane de o parte şi de alta a fotoliului, fixează roţile cu
picioarele lor (cea din dreapta cu piciorul stâng, cea din stânga cu
piciorul drept).
o Fiecare prinde bolnavul cu o mână sub axială, iar cu cealaltă mână din
regiunea poplitee şi-l ridică, aşezându-l în fotoliu.
o Prima persoană retrage fotoliul.
o A doua persoană susţine membrele inferioare ale bolnavului, îi pune
papucii şi-l aşează cu picioarele pe suportul fotoliului.
o Membrele inferioare vor fi acoperite cu un cearşaf şi o pătură.
 Fotoliul este împins din spate, în timpul transportului bolnavul fiind aşezat cu
faţa în direcţia mersului şi supravegheat de asistenta medicală.

Îngrijirea pacientului  Aşezarea bolnavului comod în pat.


după tehnică
Accidente / Incidente  Lipotimie
 Traumatisme
 Căderi accidentale.
Observații  O etapă importantă în îngrijirea bolnavului este transportul lui.
 Transportul efectuat cu întârziere sau în condiţii neadecvate poate determina
agravarea bolii sau chiar decesul bolnavului
 După transportarea bolnavilor contagioşi este obligatorie dezinfecţia
mijloacelor de transport pentru a preveni infecţiile nosocomiale.

PREVENIREA ESCARELOR DE DECUBIT

Definiţie  Escarele reprezintă leziunea profundă a ţesuturilor prin irigarea insuficientă


datorită comprimărilor mai îndelungate între proeminenţele osoase şi un plan
dur
Cauzele escarelor  Cauze favorizante – imobilizarea prelungită, compresiune îndelungată, igienă
deficitară
 Cauze predispozante - bolnavii imobilizaţi, adinamici, comatoşi, caşectici, cu
afecţiuni ale coloanei vertebrale sau ale măduvei spinării, paralizaţi,cu operaţii
ortopedice fracturi de coloană, fracturi de bazin, traumatisme cranio-cerebrale,
infarctul de miocard acut în primele 7 zile, paraliziile membrelor, stări de
subnutriţie, obezitate, pacienţi în vârstă, bolnavi cu ateroscleroză
 Cauze locale - umezeală, căldura excesivă, cutele lenjeriei, resturi alimentare
sau de aparat gipsat etc.
 Cauze generale - irigarea insuficientă, subnutriţia, pielea uscată şi subţire

45
Regiunile predispuse  În decubit dorsal: regiune occipitală, a omoplaţilor, sacrală, a feselor, a
escarelor coatelor şi călcâielor
 În decubit lateral: regiunea retroauriculară, trohanteriană, regiunile internă şi
externă a genunchilor, internă şi externă maleolară
 În poziţia şezând: regiunea ischiatică

Pregătirea materialelor  Colaci de cauciuc de diferite dimensiuni şi forme


necesare  Perniţe cu gel
 Saltele antidecubit
 Lenjerie curată şi uscată
 Săpun acid
 Alcool diluat
 Pudra de talc
 Unguente cu oxid de zinc sau vitamina A şi D2

Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică: i se explică pacientului utilitatea şi simplitatea tehnicii


 Pregătirea fizică: se efectuează cu rigurozitate toaleta pacientului imobilizat
la pat
Pregătirea asistentului  Se spală pe mâini şi îmbracă mănuşile de protecţie
medical
Execuţia tehnicii  După toaletă se şterg tegumentele prin tamponare şi se inspectează.
 Escarele se pot preveni prin masaj. Se efectuează masajul regiunilor
predispuse escarelor cu alcool diluat cu mişcări largi în sens circulator.
Masajul poate fi local în jurul punctelor dureroase sau sistemic la nivelul
regiunilor fesiere, sacrate, trohanteriene, spate, călcâie, coate. Se masează
profund, energic, fără brutalitate timp de cel puţin 10 minute, realizându-se
astfel reactivarea circulaţiei sangvine periferice şi întărirea epiteliului
 Schimbarea lenjeriei de corp şi aşezarea colacilor. Se îmbracă pacientul cu
lenjerie curată, se asigură un pat comod cu cearşaf bine întins, fără cute, o
saltea antidecubit din burete sau saltea pneumatică, compartimentată. Sub
regiunea sacrală a pacientului se aşează un colac de cauciuc umflat moderat
acoperit cu material textil; sub regiunea calcanee şi pentru susţinerea coatelor
se aşează colaci de vată sau inele pudrate cu talc. La intervale de 2 ore se
schimbă poziţia pacientului succesiv – decubit dorsal, decubit ventral, decubit
lateral drept, decubit lateral stâng; o compresie în acelaşi punct mai mult de 2
ore la un pacient imobilizat provoacă apariţia escarelor. Schimbarea poziţiei
pacientului nu se face decât atunci când afecţiunea acestuia îi permite. În cazul
apariţiei escarelor tratamentul se face în funcţie de stadiul lor:

46
Stadiile evolutive ale Escara secundară ischemiei şi devitalizării regiunilor predispuse evoluează în 7
escarelor stadii spre necroză:
 stadiul I – eritem local,durere la presiune
 stadiul II – flictenă superficială, atingere de epiderm sau derm
 stadiul III – plagă, ulceraţie a pielii, ulceraţie a muşchilor,
 stadiul IV - ulceraţie, ţesut negru-violaceu
 stadiul V - gangrenă
 stadiul VI - ulceraţie largă şi profundă până la os
 stadiul VII - necroză
Îngrijirea pacientului  Se aşează pacientul într-o poziţie comodă
după tehnică  Se aeriseşte salonul
 Se supraveghează pacientul
Notarea şi interpretarea În foaia de observaţie se notează:
tehnicii în foaia de  orele de schimbare a poziţiei
observaţie  poziţia în care a fost schimbat pacientul
 aspectul cutanat
 prezenţa escarei, localizarea şi profunzimea ei
Accidente – incidente Infecţii cutanate
Septicemii
Observaţii Alimentaţia trebuie să fie bogată în proteine pentru a favoriza cicatrizarea şi în
vitamine, ţinând cont de vârsta şi greutatea pacientului.
În ceea ce priveşte hidratarea pacientului, necesarul de lichide se va completa cu
1,5- 2 litri la 24 de ore.
Starea tegumentelor reprezintă oglinda calităţii muncii profesionale de îngrijire
şi a conștiinciozității asistentei medicale.

Prof. Ouatu Elena – Iaşi

47
Modulul 18: Administrarea medicamentelor

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR

Definiție: Introducerea în organism pe cale orala a unei cantităţi de medicamente care să


acţioneze general sau local.

Pregătirea materialelor Pahare de unica folosinţă


necesare:  Pipeta, sticluţă picurătoare
 Medicamente prescrise
 Apă, ceai, alt lichid recomandat
 Lingură, linguriţă
 Apăsător de limbă
 Tavă sau măsuţă mobilă
 Mănuşi de unică folosinţă
Pregătirea Psihică:
pacientului:  Informaţi pacientul asupra efectului, gustului medicamentului
 Informal pacientul asupra eventualelor efecte secundare (reacţii adverse)
 Asiguraţi pacientul de inofensivitatea procedurii
Fizică:
 Asiguraţi pacientului o poziţie comodă astfel încât sa poată bea
 Verificaţi dacă sunt respectate condiţiile de administrare (înainte, după
masă, etc.)
 Tabletele şi capsulele sunt date cu apa pentru a preveni antagonizarea
proprietăţilor chimice ale medicamentelor
 Siropurile şi antiacidele lichide nu sunt urmate de ingestia de apă pentru
ca li se diminuează efectul
 Tabletele zdrobite sau lichidele pot fi amestecate cu o cantitate mică de
mâncare dacă aceasta nu este contraindicată de dietă.
Pregătirea asistentului Spălarea mâinilor înainte și după efectuarea procedurii prin spălare simplă cu apă
medical: și săpun sau utilizând o soluție hidro-alcoolică(vezi igiena mâinilor)
Puneți-vă mănușile de unică folosință
Execuția tehnicii: Aşezaţi materialele pe o tava sau cărucior pentru tratament (măsuţă mobilă)
Verificaţi prescripţia medicală: numele medicamentului, doza, modul de
administrate, calea de administrare
Identificaţi fiecare medicament pe care-1 primeşte pacientul: eticheta, ambalajul.
Puneţi dozele ce trebuie administrate intr-un păhărel din material plastic
Verificaţi numărul salonului şi numele pacientului
Duceţi tăviţa/măsuţa cu medicamentele în salon
Explicaţi pacientului ce medicament primeşte, acţiunea acestuia, daca are gust
neplăcut
Aşezaţi pacientul în poziţie şezând dacă nu e nici o contraindicaţie, sau o poziţie
comodă în care sa poată bea lichidul în funcţie de starea acestuia
Serviţi pacientul cu doza unică
Daţi-i paharul cu apă/suc/ceai şi asiguraţi-vă că pacientul a înghiţit toate
medicamentele sau ajutaţi-l dacă nu poate să bea singur

48
Instruiţi pacientul dacă după administrare trebuie sa păstreze o anumita poziţie.

Îngrijirea pacientului dupa Aşezaţi pacientul în poziţie comodă


tehnica: Asiguraţi-vă că pacientul exprimă stare de confort
Accidente / Incidente: Pacientul/clientul nu cooperează, refuză medicamentele, întrebaţi medicul
Pacientul/clientul acuza senzaţii de greaţă şi vomă
- asiguraţi-vă că nu sunt mirosuri neplăcute în încăpere – aerisiţi
- invitaţi pacientul să inspire profund
- rămâneţi cu pacientul până când se simte bine
- daca este cazul, anunţaţi medicul
Pacientul are reacţie alergică sau anafilactică
- opriţi administrarea
- anunţaţi medicul
- pregătiţi medicamente antihistaminice
Reacţia este severă
- aşezaţi pacientul în decubit dorsal cu capul puţin ridicat
- evaluaţi semnele vitale la 10’ – 15’
- urmăriţi daca prezintă hipotensiune sau are dificultate în respiraţie
- dacă are dificultăţi respiratorii administraţi O2 pe mască, 6l/min.
- pregătiţi o trusa de urgenta pe care s-o aveţi la îndemână
- asiguraţi suport psihologic pacientului pentru a reduce anxietatea
- notaţi tipul şi evoluţia reacţiei alergice
Notarea tehnicii în Notaţi:
foaia de observație: Data, ora, medicamentul, doza, şi reacţia pacientului
Refuzul pacientului
Numele persoanei care a administrat medicamentul
Daca pacientul este capabil sa-si administreze singur medicamentele
Transmiteţi informaţiile semnificative în scris şi verbal la schimbul de tură
Reorganizarea locului de Plasaţi medicamentele ramase în locul de păstrare adecvat
munca: Asiguraţi-vă ca sunt îndeplinite condiţiile de păstrare
Spălaţi mâinile
Observații: medicamentele au fost administrate fără incidente
pacientul este capabil să ingere şi sa metabolizeze fără greaţă şi
vărsături
pacientul acceptă medicamentele, este cooperant
pacientul simte acţiunea şi efectul medicamentului

INJECTIA INTRADERMICA

Definiție:  Introducerea în ţesutul celular intradermic a unui medicament în doza


prescrisă
Scop: Injectarea de alergeni în piele ca metoda de diagnostic pentru aprecierea
reacţiei la alergeni.

49
Testarea la tuberculina sau PPD.
Testarea unor medicamente cu potenţial de sensibilizare a organismului
(antibiotice, anestezice)
Pregătirea materialelor  Tava medicala/cărucior
necesare:  Substanţa sau medicamentul prescris
 Seringi sterile de 1ml cu dozaj corespunzător
 Ace sterile fine, cu bizoul scurt
 Comprese sau tampoane cu alcool
 Recipiente pentru colectarea deşeurilor
Pregătirea asistentului Verificarea prescripției medicale
medical Spălarea pe mâini cu apă și săpun sau dezinfectarea cu soluții hidro-alcoolice
Puneți-vă mănușile de unică folosință
Pregătirea pacientului: a) psihică:
 Informaţi şi explicaţi pacientului procedura
 Explicaţi scopul injecţiei, efectele dorite şi nedorite
 Obţineţi consimţământul informat
b) fizică:
 Asiguraţi intimitatea pacientului
 Cercetaţi zonele de elecţie: regiunea anterioară a antebraţului, fata
externă a braţului şi a coapsei
 Stabiliţi locul pentru injecţie evitând zonele pigmentate, decolorate
sau infectate
 Poziţionaţi pacientul în funcţie de locul selectat şi de starea sa: decubit
dorsal, poziţie şezândă sau semişezândă.
Execuția tehnicii:  Verificaţi prescripţia medicală
 Obţineţi informaţii suplimentare despre medicament, dozare, efectele
posibile
 Intervievaţi pacientul pentru a identifica profilul alergologic al
acestuia precum şi experienţa legată de testare
 Spălaţi-vă mâinile, folosiţi mănuşi de unică folosinţă
 Efectuaţi diluţia necesară şi stabiliţi doza corectă conform procedurii
standard, acolo unde este cazul
 Aspiraţi soluţii în seringa respectând procedura
 Eliminaţi aerul din seringa
 Dezinfectaţi zona aleasă cu alcool şi lăsaţi pielea sa se usuce
 Îndepărtaţi capacul de la ac prin tracţiune
 Întindeţi pielea din zona injecţiei folosind policele mâinii nedominante
 Poziţionaţi seringa astfel meat acul să fie aproape paralel (tangent) cu
pielea pacientului şi cu bizoul orientat în sus
 Introduceţi acul în straturile cele mai superficiale ale pielii,
aproximativ 4mm, astfel încât vârful sa fie vizibil prin piele
 Injectaţi lent soluţia împingând pistonul, fără să aspiraţi
 Observaţi formarea la locul inoculării, a unei papule albe cu diametral
de 5-6 mm
 Extrageţi rapid acul fără sa masaţi locul
 Îndepărtaţi mănuşile de unica folosinţă

50
Îngrijirea pacientului dupa Ajutaţi pacientul sa adopte o poziţie confortabilă şi să rămână în repaus la pat
tehnica:  Menţineţi zona injecţiei accesibilă observaţiei
 Supravegheaţi atent pacientul după testarea sensibilităţii la anumite
medicamente (antibiotice, anestezice) sau alergeni
 Citiţi reacţia locala după 20 - 30 de minute sau 48 -72 de ore (în
funcţie de situaţie)
 Anunţaţi medicul şi interveniţi de urgenţă în caz de complicaţie
Notarea tehnicii în foaia Notaţi:
de observație:  Procedura în fişa de proceduri sau în planul de îngrijire: nume,
prenume, substanţa administrată, doza, data şi ora inoculării
 Data şi ora citirii reacţiei locale precum şi caracteristicile
Accidente / Incidente: Vârful acului nu pătrunde în derm şi soluţia se scurge în afară
 se pătrunde cu aproximativ 1 mm mai profund în grosimea dermului
Acul pătrunde prea adânc, determinând o infiltrate difuza fără
să se formeze papula albă delimitată
 infiltraţie difuză fără să formeze papula albă delimitată, se retrage uşor
acul şi se repoziţionează în grosimea dermului
La locul testării apar reacţii pozitive sau intens pozitive :
vezicule, ulceraţii, necroza ţesutului
 se anunţă medicul
Lipotimie, risc de accidental prin cădere dacă pacientul nu
rămâne în repaus la pat
 se lămureşte pacientul despre obligativitatea menţinerii repausului la pat
30 de minute după injecţie
- Reacţie anafilactică sau şoc anafilactic care ameninţă viaţa
 se anunţa medicul
 se intervine de urgenta conform protocolului
Reorganizarea locului de Aruncaţi materialele folosite în containere speciale;
munca: Acul se aruncă necapişonat
Spălaţi-vă mâinile
Observații: medicamentul este administrat respectând cele cinci reguli: pacientul
identificat, medicamentul prescris, doza corectă, calea adecvată, timpul potrivit
pacientul este liniştit, relaxat iar la locul inoculării nu apar
reacţii majore de sensibilizare

INJECTIA SUBCUTANATA

Definiție: Introducerea în ţesutul celular subcutanat a unui medicament în doza prescrisă


Pregătirea materialelor  Tava medicala/cărucior pentru tratament
necesare:  Seringi şi ace sterile adecvate
 Medicamentul de injectat
 Prescripţia sau F.O.
 Soluţii dezinfectantate (alcool)
 Tampoane de vată sau comprese de tifon

51
 Mănuşi de unică folosinţa (opţional)
 Recipiente pentru colectarea deşeurilor
Pregătirea pacientului: a) psihică:
 Informaţi, încurajaţi şi susţineţi pacientul
 Explicaţi scopul injecţiei, a efectelor dorite şi nedorite, a orarului de
administrare dacă este cazul
 Obţineţi consimţământul informat
b) fizică:
 Asiguraţi intimitatea pacientului
 Aşezaţi pacientul în funcţie de starea sa în poziţie şezândă cu mâna
sprijinită pe şold sau în decubit dorsal
 Stabiliţi locul de elecţie (injecţia se poate efectua pe faţa externă a
braţului, faţă supraexternă a coapsei, regiunea supra şi sub spinoasă a
omoplatului, regiunea deltoidiană, flancurile peretelui abdominal, regiunea
subclaviculară!)
Pregătirea asistentului Verificarea prescripției medicale
medical: Spălarea pe mâini cu apă și săpun sau dezinfectarea cu soluții hidro-alcoolice
Puneți-vă mănușile de unică folosință
Execuția tehnicii: Verificaţi prescripţia medicală
Spălaţi-vă pe mâini, cu apa şi săpun
Dezinfectaţi-vă mâinile
Îmbrăcaţi mănuşi de unica folosinţă (opţional)
Încărcaţi seringa cu soluţia medicamentoasă prescrisă
Eliminaţi bulele de aer din seringa
Schimbaţi acul cu altul capişonat, adecvat
Dezinfectaţi locul de elecţie cu alcool
Pliaţi tegumentul între police şi index fixându-l şi ridicându-1 de pe planurile
profunde
Pătrundeţi cu rapiditate în tegument cu bizoul acului în sus în stratul
subcutanat la 45° sau 90°
Verificaţi poziţia acului prin aspirare
Injectaţi lent soluţia medicamentoasă
Extrageţi acul cu rapiditate după aplicarea tamponului cu alcool lângă ac
Nu recapsulaţi acul
Masaţi locul injecţiei cu tamponul cu alcool exercitând o uşoară presiune
Îndepărtaţi-vă mănuşile
Îngrijirea pacientului dupa Aşezaţi pacientul intr-o poziţie comodă în repaus
tehnica: Observaţi în permanent faciesul pacientului, tegumentele, comportamentul
(posibil frison, agitaţie)
Notarea tehnicii în foaia Notaţi:
de observație: procedura în dosarul/planul de îngrijire
- nume, prenume;
- data şi ora administrării;
- tipul soluţiei administrate, doza.
Accidente / Incidente: Acul înţeapă un vas de sânge atunci când este introdus în ţesutul subcutanat,
in acest caz acul şi seringa cu soluţia respectiva se aruncă şi se pregătesc

52
altele pentru injectare în alt loc
Zona devine roşie, indurata sau dureroasa după injectare - Se aplica comprese
reci sau gheata. Durere violenta prin atingerea unei terminaţii nervoase sau
distensie bruscă a ţesutului
Ruperea acului: se masează locul, se extrage acul
Reorganizarea locului de Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU (precauţiunilor
munca: universale); acul se aruncă necapişonat
Îndepărtaţi-vă mănuşile
Spălaţi-vă pe mâini
Observații: - Medicamentul este injectat lent în zona selectata când nu se
aspira sânge
- Pacientul prezintă răspuns favorabil la medicamentul injectat,
fără efecte adverse sau secundare; facies relaxat,
comportament adecvat

INJECTIA INTRAMUSCULARA

Definitie: Introducerea în ţesutul muscular a unei doze medicamentoase prescrise.


Pregătirea materialelor Tava medicală/cărucior
necesare: Fiolă sau flaconul cu medicamentul prescris
Prescripţia medicala sau F.O.
Seringi şi ace sterile: mărimea depinde de cantitatea de medicament prescris
şi de caracteristicile anatomice ale pacientului
Comprese sau tampoane cu alcool
Mănuşi de cauciuc (opţional)
Pregătirea pacientului: a) psihică:
Intervievaţi pacientul pentru a identifica un potenţial alergic
Informaţi şi explicaţi pacientului procedura
Explicaţi scopul injecţiei, efectele dorite şi nedorite, orarul de administrare
daca este cazul
Obţineţi consimţământul informat
b) fizică:
Asiguraţi intimitatea pacientului
Stabiliţi locul de elecţie : cadranul supero-extern fesier, deasupra marelui
trohanter; faţa externă a coapsei, în treimea mijlocie, fata externa a braţului în
muşchiul deltoid.
Poziţionaţi pacientul în funcţie de locul ales şi de starea sa: decubit ventral,
decubit lateral cu membrul inferior de deasupra relaxat, poziţie şezândă,
ortostatism
Asiguraţi-vă ca zona nu este contractata şi nu prezintă noduli
Pregătirea asistentului Asistentul medical se spală pe mâini
medical: Îmbracă mănușile

53
Execuția tehnicii: Verificaţi prescripţia medicala
Spălaţi-vă mâinile, folosiţi mănuşi de unică folosinţă (opţional)
Aspiraţi soluţia din fiola sau flacon conform procedurii
Eliminaţi bulele de aer din seringa
Schimbaţi acul cu altul capişonat
Inspectaţi locurile posibile pentru injecţie
Dezinfectaţi larg zona aleasa
Îndepărtaţi capacul de la ac prin tracţiune
Întindeţi pielea, la locul ales, intre policele şi indexul mâinii nedominante
Introduceţi rapid acul în ţesutul muscular, în unghi de 90° ţinând seringa în
mâna dominanta intre police şi celelalte degete
Fixaţi amboul acului cu mana nedominanta şi prindeţi partea externa a
pistonului cu mana dominanta
Aspiraţi lent, trăgând pistonul înapoi pentru a verifica daca acul este intr-un
vas de sânge
Injectaţi lent soluţia medicamentoasa: 10 secunde pentru fiecare ml de soluţie,
daca nu s-a aspirat sânge
Extrageţi rapid acul adaptat la seringa fixând amboul
Masaţi locul injecţiei cu un tampon cu alcool, exercitând o uşoară presiune
Îngrijirea pacientului Ajutaţi pacientul sa se îmbrace şi sa adopte o poziţie comoda
după tehnică: Încurajaţi pacientul sa facă exerciţii fizice pentru membrul inferior
Evaluaţi locul injecţiei după 2 - 4 ore de la administrare, daca este posibil
Notarea tehnicii în foaia Notaţi procedura în planul de îngrijire şi în fişa de proceduri, specificand:
de observație: - Nume, prenume
- Substanţa administrata, doza
- Data şi ora administrării
Accidente / incidente: Acul înţeapă un vas de sânge atunci când este introdus în ţesut
- caz se schimba poziţia acului sau se înţeapă în alt loc
Acul întâmpină rezistenta datorită contactului cu osul în cazul pacientului
denutrit, casectic
- se recomandă în astfel de situaţii folosirea unor ace mai scurte şi mai groase
pentru a preveni riscul ruperii acestora la contactul cu osul
Zona devine roşie, indurata sau dureroasa după injectare
- se aplica comprese reci sau gheaţă
Apar ameţeli, furnicături sau alterarea funcţiei musculare în zona injecţiei,
determinate cel mai adesea de iritaţia nervului sciatic sau a unui ram al
acestuia
- Se respecta locul de elecţie
Paralizie prin înţeparea nervului sciatic; se recomanda respectarea cadranului
supero-extern fesier pentru injectare
Embolie prin injectarea într-un vas de sânge a soluţiei uleioase
- se anunţă medicul
- se intervine de urgenta conform protocolului
Reorganizarea locului de Aruncaţi materialele folosite în containere speciale, conform PU
munca: Acul se arunca necapişonat
Spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor

54
Observații: Medicamentul este injectat lent în zona selectata, când nu se aspira sânge
Pacientul prezintă un răspuns terapeutic la medicamentul administrat; faciesul
este relaxat, comportamentul, liniştit

INJECTIA INTRAVENOASA

Definiție: Administrarea unui medicament direct în sistemul vascular în scop explorator;


tratarea rapida a problemelor medicale ale pacientului; realizarea unei
concentraţii înalte în sânge a medicamentului, intr-un timp scurt.
Pregătirea materialelor Tava medicala/cărucior
necesare: Fiola sau flaconul cu soluţia izotonă sau hipertonă
Ace sterile cu bizoul ascuţit dar scurt
Seringi sterile cu amboul excentric, de capacităţi adecvate cantităţii de
medicament prescris
Comprese sau tampoane cu alcool
Mănuşi de unică folosinţă
Materiale pentru puncţia venoasă
Pregătirea pacientului: a) psihică:
 Informaţi pacientul despre procedură
 Explicaţi-i scopul injecţiei, efectele dorite şi nedorite
 Obţineţi consimţământul informat

b) fizică:
 Asiguraţi intimitatea pacientului
 Verificaţi locurile de elecţie, evitând zonele cu echimoze, cu pilozitate
accentuata sau cu infecţie
 Stabiliţi locul pentru injecţie : venele de la plica cotului - bazilica sau
cefalica; venele de pe partea dorsala a mâinii, venele de pe partea
posterioara a gambei, venele epicraniene (la copii); venele jugulare
 Poziţionaţi pacientul m siguranţa în funcţie de locul ales şi de starea
sa; decubit dorsal, poziţie semişezândă

Pregătirea asistentului  Asistenta spală mâinile, îmbracă mănuşile


medical:
Execuţia tehnicii:  Verificaţi prescripţia medicala
 Obţineţi informaţii suplimentare dacă medicamentul este nou
 Spălaţi-vă mâinile, folosiţi mănuşi de unica folosinţă
 Aspiraţi soluţia din fiola sau flacon conform procedurii standard
 Eliminaţi bulele de aer din seringa menţinând seringa în poziţie
verticală
 Schimbaţi acul cu altul capişonat
 Legaţi garoul, palpaţi traiectul venei
 Dezinfectaţi larg zona aleasa pentru injecţii

55
 Îndepărtaţi capacul de la ac prin tracţiune
 Efectuaţi puncţia venoasa conform procedurii
 Verificaţi poziţia acului prin aspirare
 Desfaceţi garoul dacă acul este în vena
 Injectaţi lent soluţia medicamentoasa, observând locul puncţionat şi
reacţiile pacientului
 Extrageţi rapid acul adaptat la seringa
 Comprimaţi locul injecţiei cu tampon cu alcool, 3 - 5 minute pentru
hemostaza complete
Îngrijirea pacientului  Observaţi locul injecţiei pentru sângerare
după tehnică:  Ajutaţi pacientul sa ocupe o poziţie confortabilă
 Explicaţi-i conduita ulterioara daca medicamentul a fost administrat în
scop explorator
 Supravegheaţi pacientul pentru a surprinde unele complicate şi
anunţaţi medicul daca apar
Notarea tehnicii în foaia Notaţi:
de observaţie:  Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire;
 nume, prenume;
 data şi ora administrării;
 tipul soluţiei administrate, doza.
Accidente / incidente: - Flebalgie prin injectarea prea rapidă a soluţiei sau prin introducerea unor
substanţe iritante pentru intima vasului (ex. Soluţiile hipertone)
 Injectaţi lent soluţia
- Senzaţia de uscăciune în faringe şi valul de căldura
 Injectaţi soluţia foarte lent
 Comunicaţi cu pacientul
- Hematomul prin perforarea venei sau retragerea acului fără îndepărtarea
garoului
 Aplicaţi comprese umede reci
- Ameţeli, lipotimie, colaps
 Anunţă medicul
- Reacţii anafilactice la soluţiile injectate în scop explorator
 Anunţă medicul
 Se intervine de urgenţă conform protocolului
Reorganizarea locului de  Colectaţi materialele folosite în containere speciale, conform PU
munca:  Acul se arunca necapişonat
 Spălaţi-va mâinile după îndepărtarea mănuşilor
Observaţii: - Medicamentul este injectat lent când vena este corect puncţionată
- Pacientul prezintă un răspuns terapeutic la medicamentul administrat în
acest scop
- Pacientul nu dezvolta reacţii de sensibilizare la medicamentul injectat în
scop explorator

PUNCTIA CAPILARA

56
Definiție  Prelevare de sânge capilar pentru analize de laborator (HLG, dozarea
hemoglobinei, glicemie), prin înţepătură.

Pregătirea materialelor  Tava medicala/cărucior medical


necesare  Ace seringa sau lantetă sterilă
 Tampoane de vată
 Soluţie dezinfectantă
 Hârtie de filtru
 Mănuşi de protecţie
 Lame de sticlă
 Tuburi; pipete
 Seruri
Pregătirea pacientului a) psihică:
 Informaţi şi explicaţi pacientului procedura
 Obţineţi consimţământul informat
b) fizică:
 Poziţionaţi pacientul: şezând cu mana sprijinita sau decubit, în funcţie
de starea generala
 Alegeţi locului de elecţie :
o adult:
 pulpa degetului inelar sau mijlociu
 lobul urechii
o copil:
 faţa plantară a halucelui
 călcâi
Pregătirea asistentului  Îmbracă echipamentul de protecție - halat, bonetă
medical  Spală mâinile şi îmbracă mănuşi de bumbac
Execuția tehnicii  Verificaţi recomandarea medicala
 Spălaţi-vă pe mâini
 Îmbrăcaţi mănuşile de protecţie
 Masaţi uşor locul efectuării puncţiei
 Aseptizaţi regiunea aleasa cu tampon de vata îmbibat în dezinfectant
 Aşteptaţi evaporarea soluţiei dezinfectante
 Pe locul perfect uscat înfigeţi acul la 2-3 mm profunzime (ca sângele
sa ţâşnească singur), perpendicular pe straturile cutanate
 Ştergeţi prima picătură cu hârtie de filtru sau compresa uscata
Prelevaţi sângele în funcţie de scopul urmărit:
 Pe lama perfect uscată şi curata (frotiu- hemograma, grupa sanguina,
timp de sângerare şi coagulare)
 Se aspira în tuburile (pentru analiza gazelor sanguine)
 Picătura se pune pe bandeleta sau stripsuri (glicemie)
 2-3 picături pe fiecare extremitate a lamei (picătura groasă - dg.
malarie şi tifos exantematic)
 Ştergeţi cu un tampon steril
 Faceţi o uşoară compresiune

57
Îngrijirea pacientului  Observaţi starea pacientului
după tehnică  Aplicaţi un tampon steril uşor compresiv
Notarea tehnicii în foaia Notaţi:
de observaţie:  Procedura în dosarul/planul de îngrijire
 Data, motivul efectuării puncţiei ,Semnătura
Accidente / incidente o Sângerare la locul puncţiei
 Comprimaţi locul înţepăturii mai multa vreme
o Nu se obţine suficient sânge
 Strângeţi degetul de la distanta
o Apăsarea pe pulpa degetului favorizează eliminarea limfei şi
modifica rezultatele
 La nevoie repetaţi înţepătura
Reorganizarea locului  Acele, lantetele folosite se colectează în recipiente speciale pentru
obiecte tăietoare, înţepătoare (cu pereţii duri)
 Tampoanele de vată sau hârtia de filtru , mănuşile se colectează în
recipiente speciale pentru materiale cu potenţial infecţios
 Dezbrăcaţi mănuşile
 Spălaţi-vă pe mâini
Observații o Pacient colaborant
o Pacientul nu prezintă sângerare
o Frotiul realizat este uniform, nu prezintă goluri

PUNCTIA VENOASA

Definiție  Crearea accesului la o venă pentru:


o recoltare de sânge în siguranţa pentru examene de laborator
o extragerea unei cantităţi de sânge
o introducerea medicamentelor în circulaţia venoasa
Pregătirea materialelor  Garou
necesare  Mănuşi de unica folosinţa
 Seringi; ace; o canula Buterfly (fluturaş); sistem vacutainer (după
scop)
 Tampon
 Alcool
 Muşama, aleză
 Etichetă
 Eprubete
 Banda adeziva non alergica
 Formulare pentru laborator
 Alte materiale în funcţie de obiectivul renală
 Recipient pentru colectarea materialelor
Pregătirea pacientului a) psihică:
 Informaţi şi explicaţi pacientului necesitatea procedurii

58
 Explicaţi pacientului cum poate participa la procedura,
anunţaţi-l că e puţin dureroasă
 Explicaţi-i pacientului ca ii veţi recolta sânge sau veţi
introduce medicamente
 Încurajaţi pacientul pentru a reduce anxietatea
 Întrebaţi-l daca i s-a mai recoltat sânge alta data; daca a simţit
leşin, transpiraţie, stare de greaţa, vărsătura
 Obţineţi consimţământul informat
b) fizică:
 Asiguraţi poziţia corespunzătoare în conformitate cu starea
pacientului, cu scopul şi locul puncţiei (decubit dorsal sau mai
rar şezând)
 Examinaţi calitatea şi starea venelor şi alegeţi locul
Execuţia tehnicii  Identificaţi pacientul
 Verificaţi indicaţia medicului privind scopul puncţiei venoase
 Spălaţi mâinile şi puneţi mănuşile pentru a preveni contaminarea
 Selectaţi locul potrivit (venele distale sau proximale), venele de la
plica cotului, mai rar cele de pe faţa dorsală a mâinii
 Puneţi muşamaua sub braţul pacientului
 Aplicaţi garoul la 5-8 cm deasupra locului de puncţie; capetele
garoului fiind direcţionate departe de zona de puncţie
 Palpaţi vena
 Verificaţi prezenţa pulsului distal, radial
 Montaţi seringa şi ataşaţi acul
 Recomandaţi pacientului sa strângă pumnul
 Daca venele nu sunt vizibile şi nu se pot simţi: la palpare încercaţi
următoarea tehnica:
 Rugaţi pacientul sa închidă şi sa deschidă pumnul
 Daţi drumul la garou şi rugaţi pacientul să-şi coboare
mâna sub nivelul inimii pentru a i se umple venele,
apoi reaplicaţi garoul şi bateţi încet pe vena pentru a
deveni mai vizibilă
 Înlăturaţi garoul şi puneţi o compresă calda şi umeda pe
venă timp de 10-15’
 Dezinfectaţi tegumentul (cu un tampon cu alcool), 60" folosind
mişcări circulare de la centru în afara cu câţiva cm. pentru a evita
introducerea potenţialei flore de pe piele în interiorul vaselor pe
perioada efectuării procedurii
 Poziţionaţi mâna nedominantă la 4-5 cm sub locul de puncţie şi
cu policele se întinde pielea dreapta pe vena
 Ţineţi acul cu bizoul în sus în mana dominanta şi introducefi-1
la un unghi de 10-30°, de deasupra venei sau dintr-o parte a venei,
în poziţie oblica
 Urmăriţi cursul venei şi când sângele se întoarce prin lumenul
acului avansaţi cu acul în vena 1-2 cm
 In cazul recoltării continuaţi puncţia conform obiectivului

59
 Aspiraţi sângele în seringa (cantitatea necesara pentru
efectuarea analizelor indicate de medic)
 Daca curgerea sângelui este rapida dezlegaţi garoul pentru a
preveni staza şi hemoconcentraţia care pot modifica rezultatele
testelor de laborator
 Daca curgerea sângelui este lenta, nu dezlegaţi garoul decât
înainte de a retrage acul cu seringa cu sânge (daca tehnica nu
impune altfel)
 Plasaţi un tampon cu alcool pe locul puncţiei venoase şi uşor
retrageţi acul cu seringa
 Aplicaţi o presiune blândă pe tamponul cu alcool, pe locul
puncţiei 2-3'sau până se opreşte sângerarea; aceasta previne
extravazarea în ţesuturile din jur, cu cauzarea hematomului
 După oprirea sângerării aplicaţi o banda adeziva peste tampon
 Transferaţi sângele din seringa în eprubete, după ce aţi detaşat acul
de la seringa
 Aplicaţi etichetele pe eprubete, indicând numele şi prenumele
bolnavului, proba recoltata, secţia care trimite proba de sânge la
laborator
Îngrijirea pacientului  Aşezaţi pacientul în poziţie comoda
după tehnică  Observaţi faciesul pacientului, culoarea tegumentelor şi măsuraţi
pulsul
 Întrebaţi pacientul daca are stare de greaţă sau voma
 Verificaţi locul puncţiei venoase pentru a fi siguri ca nu s-a dezvoltat
un hematom
 Sfătuiţi pacientul sa nu flecteze antebraţul pe braţ
Notarea tehnicii în foaia  Notaţi procedura în fisa de proceduri şi în dosarul/planul de îngrijire
de observaţie  Notaţi data, ora, locul puncţiei venoase, timpul când proba a fost
trimisă la laborator
 Notaţi orice observaţie legata de starea şi reacţia pacientului
 Notaţi daca puncţia a fost făcută pentru recoltarea analizelor şi
specificaţi ce probe aţi recoltat, când au fost trimise la laborator
Accidente / incidente o Leşinul, starea de greaţa sau voma - anunţaţi medicul
o Anxietatea - o discutaţi cu pacientul şi încurajaţi-1
o Refuzul pacientului privind puncţia venoasa- anunţaţi medicul
o Extravazarea sângelui în ţesuturile din jur
o Hematomul:comprimaţi locul cu un tampon steril,
nu repetaţi înţepătura în aceeaşi zona, aplicaţi compresa rece, aplicaţi
unguente care favorizează resorbţia
o Hemoliza sângelui recoltat - repetaţi recoltarea cu acordul
pacientului
o Recoltarea nu s-a făcut în condiţii corespunzătoare
o Infecţia - evitarea prin efectuarea procedurii în siguranţă
Reorganizarea locului de  Colectaţi deşeurile conform P/U. în recipiente speciale
munca:  Îndepărtaţi mănuşile
 Spălaţi mâinile

60
Observaţii o Pacientul are tegumente şi mucoase normal colorate
o Semnele vitale sunt normale
o Pacientul a înţeles scopul puncţiei venoase
o Pacientul nu a prezentat leşin, stare de greaţa, voma, hematom

ADMINISTRAREA ANTICOAGULANTELOR

Definiţie  Anticoagulantele sunt medicamente care împiedică procesul de


coagulare, fiind administrate pentru prevenirea şi tratarea diferitelor
forme ale maladiei tromboembolice.

Indicaţii  Flebitele membrelor inferioare in:


o Obstetrica - după naştere sau avort
o Chirurgie - pentru bolnavul imobilizat în aparat gipsat,
intervenţii pelvine la femei cu obezitate sau cu boli venoase;
după intervenţii pentru proteza de sold sau genunchi
o Medicala - bolnavi cardiaci, cu flebite latente, în imobilizarea
prelungita
 Embolie: pulmonara, periferica în membrele inferioare, în teritoriul
mezenteric, în cardiopatii embolice
 Tromboza coronariana: infarct miocardic
 Arterite şi tromboze arteriale ale membrelor inferioare
Chirurgia cardiacă, a vaselor mari
Factorii favorizanti:  Alterarea peretelui vascular
 Staza circulatorie din cauza imobilizării
Hipercoagulabilitatea
Mod de administrare pe  Se administrează strict intravenos, în amestec cu soluţie salina izotonă
urmata de perfuzie continua
cale injectabila:
 Acţionează prin blocarea ultimei faze a coagulării, inhiba trombina şi
împiedica transformarea fibrinogenului în fibrina
 Nu se amesteca în perfuzie cu preparate de calciu, papaverina, sau cu
alte medicamente.
 Heparina este inactivata de sucurile digestive şi nu trece prin
membrane.

Forme de prezentare a  Heparin solutie injectabila, fiole de 1ml, 5ml – 5.000ui/ml


solutiilor injectabile  Heparin Sandoz 25.000ui/5ml - soluţie injectabila, fiole de 1ml, 5ml
– 5.000ui/ml
 Heparine sodique - solutie injectabila - flacoane de 5ml-5.000ui/ml
 Reviparinum, Enoxaparinum, Nadroparinum, Dalteparinum
o Soluţii apoase injectabile pentru administrare S.C şi I.V.
o Pentru administrare şi manevrare corecta se citeşte cu atenţie

61
prospectul
o Locuri de administrare: deasupra crestei iliace, la nivelul
abdomenului (la 5cm distanta de ombilic), la nivelul braţului
şi coapsei
o După dezinfecţia locala se face un pliu cutanat care va fi
menţinut tot timpul injectării, pentru a evita introducerea
soluţiei intramuscular
o După injectare se menţine acul în ţesut aproximativ 5 secunde
pentru a evita refularea medicamentului prin înţepătura
o Nu se masează locul pentru a nu favoriza apariţia
hematoamelor
o Nu se amesteca în soluţie cu alte preparate
o Administrarea se face la interval de 12 h, conform indicaţiei
medicale
o Locul injectării nu influenţează rata de absorbţie
 Reviparinum prezentat sub forma de:
 Clivarin MULTI - soluţie injectabila, flacoane de 6ml - 5726unit./ml
 Clivarin PEN - soluţie injectabila 5726unit/ml, cartuş pen umplut cu
10 doze 0,25 ml, 0,25ml=1432 ui
o Se administrează în pliul cutanat prin înţepătura
perpendiculară, fără aspiraţie
o Dezinfecţia se face intr-un singur sens
o După injectare dispozitivul de administrare se ţine în poziţie
10 secunde, apoi se da drumul la pliu
 Clivarin 0,25 ml/1432 ui; 0,6 ml/3346 u i;
o se prezintă în seringi preumplute unidoză
o se administrează înaintea şedinţei de dializa în bolus
intraarterial sau în pliu cutanat intre ombilic şi creasta iliaca,
pe faţa anterioara a coapsei, perpendicular, fără aspirate.
 Enoxaparinum prezentat sub forma de :
o Clexane - soluţie injectabila - 100 mg enoxaparină sodica/ml,
flacoane de 3ml
o Clexane 10 000 ui/ml - soluţie injectabila în seringi
preumplute de 1ml
(100 mg/ml - 1 mg enoxaparină sodica = 0,01 ml soluţie
injectabila
 Clexane injectabil în seringi preumplute de 0,2 ml/2000 ui, 0,4
ml/4000 ui,
0,6 ml/6000 ui, 0,8 ml/8000 ui
o Nu se administrează i.m.
o Nu se elimina bula de aer înainte de injectare
 Nadroparinum prezentat sub denumirea de Fraxiparine - 2850
u.i./0,3 ml- seringi preumplute de 0,3 ml/2850u.i„ 3800u.i./0,4 ml;
5700 u.i./0,6 ml; 7600u.i./0,8 ml
 Deltaparinum prezentat sub denumirea de Fragmin, seringi

62
preumplute (10000 ui/ml). Fragmin : 0,2 ml/2500 ui, 0,2ml/5000 ui,
0,3ml/7500 ui, 0,6ml/1500ui.
o Se administrează S.C. în peretele abdominal prin înţepătură
perpendiculară. Se poate administra şi i.v. prin perfuzie
continuă şi intrarterial în bolus , la începutul şedinţei de
dializa.
Forme de administrare pe  Împiedica sinteza hepatica a factorilor coagulării dependentă de
cale orala vitamina K
 Se recomanda în profilaxia trombozelor venoase şi accidentelor
tromboembolice după intervenţii chirurgicale la pacienţii cu risc
crescut, la bolnavii cu proteze valvulare, grefe vasculare, stenoza
mitrală
 Acenocumarolum produs sub denumirea de:
o Acenocumarol - cp. - 2 mg
o Sintrom - cp. - 4 mg
o Trombostop - cp.- 2 mg;
 se păstrează la 15-25°, ferit de lumină
 atenţie - vărsături - disfuncţii hepatice
 Reacţii adverse:
o Hemoragii - gastrointestinale, cerebrale, la nivelul tractului
urogenital (hematurie), uter (menoragii sau metroragii)
o Reacţii adverse: greaţă, vărsături, reacţii alergice, urticarie,
dermatite, febra, alopecie reversibila
Precautii in administrarea  Injectarea subcutanata se pretează la cantităţi mici de soluţie
subcutanata  Se folosesc ace subţiri, lungi de 12mm, care garantează injectarea
medicamentului în ţesutul subcutanat
 Acul subţire scade riscul antrenării germenilor
 Se prefera introducerea verticala la 90° scăzând riscul lezării unor
filete nervoase şi vaselor de sânge, ceea ce face ca durerea s3 fie mai
mica şi riscul de hematom scăzut
 Acele mai lungi pot fi introduse sub un unghi de 45°, cu atenţie,
pentru a nu ajunge în grosimea muşchiului.
Pregătirea pacientului si A. Înaintea tratamentului
supraveghera lui  Se determina grupul sanguin şi Rh
 Medicul stabileşte bolnavii cu risc de hemoragie: ulcerul
gastroduodenal, boli hemoragice, insuficienta hepatica şi renala, AVC
recent; gravide, hipotensiunea arteriala severa
 Se determina timpul de protrombina înaintea tratamentului cu
anticoagulante cumarinice (este crescut în ciroza şi hepatita)

B. în timpul tratamentului
 Nu se fac injecţii i.m. şi s.c, exista risc de hematom
 Se supraveghează apariţia hemoragiilor:
o gingivoragii, epistaxis
o hemoragii după ras
o hematuria - se colectează urina intr-un borcan şi se

63
examinează
o scaunul cu sânge
 In cazul sângerărilor, la recomandarea medicului, se administrează
PROTAMINA în tratamentul cu Heparina şi Fitomenadiona în
tratamentul cu trombostop
 Nu se fac endoscopii şi nici puncţii
 Se face controlul biologic al coagulării: timpul Howell în
heparinoterapie şi timpul de protrombina în tratamentul cu
anticoagulante orale
 In timpul perfuziei, recoltarea sângelui se face de la celalalt braţ
 In cazul administrării subcutanate recoltarea se face la 6-8 ore de la
injecţie
 Se monitorizează starea generala întrucât pot apare: frison, febra,
voma.
 Pacientul este informat sa nu ia alte medicamente fără recomandare
medicala deoarece unele potenţează efectul iar altele îl diminuează
 Atenţie deosebita se acorda pacientului tratat cu anticoagulante
cumarinice, deoarece tratamentul se face ambulator şi nu poate fi
supravegheat permanent
 Medicamentele care cresc efectul anticoagulantelor: salicilaţi,
paracetamol, fenilbutazonă, laxative, hormoni tiroidieni, unele
antibiotice(tetraciclina, cloramfenicol), sulfamide, analgetice
 Medicamente care scad efectul anticoagulantelor: pansamentele
gastrice, antiacide, barbiturice, unele tranchilizante şi neuroleptice,
diuretice mercuriale, digitalice, inhibitori tiroidieni.
Educarea pacientului Se instruieste pacientul:
 Sa ia medicamentele după orarul stabilit de medic; administrarea se
face mai ales seara pentru ca medicul sa poată corecta la nevoie doza
după valoarea timpului de protrombina determinat în timpul zilei
 Daca omite o doza, o poate lua în interval de 8 ore, după care se sare
peste priza şi se ia doza la ora obişnuită în ziua următoare
 Sa nu-si modifice singur dozele
 Să nu întrerupă brusc tratamentul, exista risc de hipercoagulabilitate şi
tromboembolie
 Să se autosupravegheze şi să depisteze semnele de supradozare
(hemoragii)
 Sa se prezinte cu regularitate la medic pentru recoltarea probelor de
coagulare
 Sa anunţe stomatologul sau alt medic, daca este cazul, ca este în
tratament cu anticoagulante orale (ACO)
 Sa nu practice sporturi violente care presupun lovituri, căderi sau
munci intense
 Să continue autosupravegherea pe perioada întreruperii treptate a
tratamentului
(2-4 săptămâni) pentru ca acţiunea se menţine intre 2-5 zile după
încetarea administrării, în funcţie de anticoagulantul folosit

64
 Sa evite expunerea la căldura, canicula creste efectul
 Să consume o alimentaţie echilibrata şi sa nu exagereze cu alimente
bogate în vitamina K: brocoli, spanac, varza, conopida, sparanghel,
mărar, mazăre verde, soia, tomate, urzici, gălbenuş de ou, ficat (pore,
vita), salata verde, suc de grape-fruit.
 Să nu consume alcool în exces, potenţează efectul ACO
 Să nu folosească plante medicinale care influenţează efectul ACO:
o scad timpul de protrombină - sunătoarea, lucerna, ceaiul verde,
gingseng, coacăze negre
o cresc timpul de protrombină sau riscul de hemoragie:
usturoiul, ceaiul verde, ginko biloba
 Să evite fumatul, deoarece fumul de ţigară poate scădea efectul ACO
 Să informeze familia asupra tratamentului anticoagulant
 Să evite tăieturile; în caz de hemoragie sa aplice un pansament
compresiv şi să se prezinte de urgenţa la spital
 Să poarte asupra lui cartea de identitate, un card cu grupa sanguina şi
anticoagulantul folosit; data începerii tratamentului şi durata
probabilă, doza administrată, modul de administrare (un comprimat
seara, sau doua administrări pe zi la 12 ore preferabil la aceeaşi oră)

ADMINISTRAREA ANTIBIOTICELOR
Definiţie  Antibioticele sunt agenţi antimicrobieni care introduse în organism
exercita efecte toxice specifice faţă de anumite microorganisme,
paraziţi sau celule atipice, având efecte toxice mult mai reduse sau
absente faţă de celule organismului gazda.

Efecte si mod de actiune ANTIBIOTICE BACTERICIDE:


 Produc distrugerea germenilor, sunt indicate în infecţii grave,
supraacute, sau când mecanismele imunitare sunt reduse (nou născuţi,
bătrâni, infecţii cronice), în urma administrării citotoxicelor,
corticoterapicelor, după radioterapie.
 Principalele antibiotice bactericide sunt: penicilinele, cefalosporinele,
aminoglicozidele, rifampicina, polimixinele şi bacitracina.

ANTIBIOTICE BACTERIOSTATICE:
 Inhibă multiplicarea germenilor şi favorizează acţiunea forţelor de
apărare ale organismului.
 Principalele antibiotice bacteriostatice sunt: tertraciclina,
cloramfenicolul, eritromicina. Sunt recomandate în infecţii uşoare sau
medii.
Antibioticele pot avea:
1. Spectru îngust - asupra cocilor şi bacililor gram-pozitivi şi gram-
negativi. Permit terapia bine ţintită.
2. Spectru larg - tip tetraciclina şi cloramfenicol care acţionează asupra
cocilor şi bacililor gram-pozitivi şi gram-negativi, a rickettsiilor,

65
microplasmelor, chlamidiilor.
3. Spectru limitat (antituberculoase) - active numai fata de bacterii.
 Eficacitatea depinde de:
o Rezistenţa germenilor - care reprezintă insensibilitatea la un
anumit antibiotic, şi care poate fi naturala sau dobândită
(urmare a unei transformări genetice stabile transmise de la o
generate la alta).
o Realizarea concentraţiei active - la locul de acţiune care trebuie
sa se menţină un timp suficient pentru a intoxica
microorganismele, fiind condiţionată de absorbţia
antibioticului din tubul digestiv sau de la locul injectării.
Indicații  Prevenirea şi tratamentul infecţiilor. Tratamentul poate fi prin
terapia directa (împotriva unui organism specific identificat prin
cultura şi antibiograma), sau empiric (împotriva agenţilor patogeni cel
mai probabil pana când organismul specific este identificat). în general
sunt utilizate ca profilactice următoarele:
o Penicilina pentru prevenirea infecţiilor streptococice din grupul
A, a gonoreei şi sifilisului imediat după expunere. Antibiotice
pentru a preveni endocarditele bacteriene la pacienţii cu boli
cardiace valvulare.
o Antibiotice pentru prevenirea infecţiilor postoperatorii la
pacienţii cu rezistenta scăzuta datorita vârstei, nutriţiei
deficitare, înaintea intervenţiilor chirurgicale cu risc crescut
(chirurgia cardiaca, chirurgia gastrointestinala, proceduri
chirurgicale în ortopedie)
Principiile terapiei  Limitele utilizării
medicamentoase o sunt indicate numai când o infecţie bacteriana semnificativa
antiinfectioase este diagnosticata sau suspectata puternic, sau când exista o
indicaţie stabilită pentru profilaxie.
o nu trebuie utilizate pentru infecţiile virale şi infecţii
neînsemnate. Sunt ineficiente în infecţiile virale, permit
creşterea rezistenţei.
 Colectarea probelor
o colectarea pentru cultura şi antibiograma înainte de a se
administra prima doză de antibiotic
o culturile trebuiesc recoltate corect şi duse la laborator, în timp
util. Daca se întârzie poate creste contaminarea
 Selectarea medicamentului
o alegerea antibioticului ar trebui sa fie bazata pe rezultatul de la
cultura microbiana şi antibiograma, pe studii privind
sensibilitatea, pentru a putea determina care medicamente sunt
cele mai eficiente. Unele microorganisme sunt în întregime
sensibile la anumite medicamente şi în cazul unor infecţii, nu
mai este necesară efectuarea testelor de sensibilitate.
o culturile şi studiile de sensibilitate sunt importante pentru
suspectarea infecţiilor gram negative datorita incidentei mari a

66
rezistentei la microorganisme
o deoarece aceste teste cer 48-72 de ore, medicul prescrie
imediat administrarea unui medicament care sa fie eficient.
 Calea de administrare
o depinde mult de severitatea infecţiei
o calea orală - administrarea orală este preferata pentru iniţierea
terapiei numai în infecţiile relative uşoare
o calea injectabila (I.M., I.V., intrarahidiana) - în infecţiile
serioase este preferata rata i.v.
o aplicare locala (pe tegumente)
 Durata terapiei
o variază de la o singura doza la ani
o in infecţiile acute durata medie este de 7-10 zile sau pana când
pacientul este afebril şi asimptomatic 48-72 h
 Utilizarea perioperatorie
o se administrează preventiv cu o ora înainte de operaţie.
Fumizează concentraţia eficienta a ţesuturilor pe perioada
procedurii chirurgicale, când contaminarea este mare. Alegerea
medicamentului depinde de agentul patogen, o singura doza
este suficienta, putând fi repetata daca intervenţia se amână sau
se prelungeşte
 Utilizarea în insuficienţă renală
o se cere precauţiune extremă, deoarece multe medicamente sunt
excretate primar prin rinichi, unele fiind nefrotoxice. Totuşi în
doze reduse sunt necesare.
 Utilizarea în bolile hepatice
o în bolile severe ale ficatului medicamentele antiinfecţioase
care sunt excretate prin ficat ar trebui sa fie reduse ca doza,
unele sunt hepato-toxice. Acestea includ eritromicina,
clidamycin şi cloramfenicolul.
 Utilizarea la copii
o medicamentele antimicrobiene sunt utilizate în spital şi
ambulatoriu pentru otite medii şi infecţii ale tractului
respirator. Penicilinele şi cefalosporinele sunt considerate
sigure pentru cele mai multe grupe de vârstă, totuşi ele sunt
eliminate mult mai încet la nou născuţi datorită funcţiei renale
imature şi de aceea trebuie administrate cu precauţiune.
Aminoglicozidele (ex. gentamicina) pot cauza nefrotoxicitate
şi ototoxicitate. La nou născuţi riscul este mare datorita
funcţiei renale imature. Tetraciclinele sunt contraindicate la
copii
sub 8 ani, datorita efectelor asupra dintilor (îngălbenire) şi
oaselor.
 Utilizarea la persoanele în vârsta
o peniciline sunt sigure, dar pot produce hyperkalemia după
administrarea dozelor mari i.v. de penicilina G potasica şi

67
hipernatremia după administrarea de carbenicilin.
o cefalosporinele sunt în general considerate sigure, dar pot
cauza sau agrava insuficienta renala, în special când sunt
utilizate şi alte medicamente nefrotoxice.
o Aminoglicozidele sunt contraindicate. Persoanele în vârsta au
un risc mare de nefrotoxicitate şi ototoxicitate.
o Tetraciclinele exceptând doxicilina şi nitrofiirantoinul sunt
contraindicate.
Precautii speciale  Se face o anamneză amănunţită privind funcţiile renală, hepatică,
auditivă şi eventuale antecedente alergice
 Se respecta medicamentul recomandat având în vedere efectele şi
reacţiile adverse
 Se respecta orarul, doza şi calea de administrare pentru a menţine o
concentrate activa la locul de acţiune
 Se respecta durata tratamentului pentru prevenirea dezvoltării
germenilor rezistenţi
 Se vor urmări reacţiile adverse:
o reacţii alergice mai frecvente la penicilina, apar în cadrul
aceleiaşi grupe de antibiotice sau apropiate ca structura. Intre
5-10% din pacienţii sensibili la penicilina pot prezenta alergie
la cefalosporine.
o reacţii toxice - interesează unele organe; aminoglicozidele sunt
ototoxice şi nefrotoxice, iar tetraciclinele, eritromicinele sunt
hepatotoxice, cloramfenicolul este toxic pentru hematopoeza,
penicilinele în doze mari şi polimixinele au efect neurotoxic.
o reacţii idiosincrazice - ca urmare a unor enzimopatii genetice
(ex. hemoliza produsa de sulfamide sau manifestările
polinevritice la izoniazida)
o reacţii de ordin biologic:
 reacţii de exacerbare (Herxheimer) - rezultatul
distrugerii masive de germeni cu eliberare de
endotoxine în tratamentul cu penicilina al luesului sau
cu cloramfenicol în febra tifoida. Medicul prescrie la
început doze mici.
 Rezistenta microbiana la un anumit antibiotic,
favorizata de concentraţia scăzută la locul acţiunii,
tratament de scurta durata.
 Fenomene de dismicrobism - distrugerea unor germeni
concomitent cu înmulţirea celor rezistenţi care pot fi
sau pot deveni patogeni, pot produce suprainfecţii
grave mai frecvent la copii, bătrâni şi la antibiotice cu
spectru larg .Administrarea locala a antibioticelor
trebuie limitata, exista risc mare de sensibilitate şi
dezvoltare de tulpini rezistente. Se prescriu cele care nu
se administrează pe cale generala datorita toxicităţii
mari, cu capacitate alergizantă redusa, bine tolerata de

68
ţesuturi.

Interactiuni  Cloramfenicolul reduce metabolismul anticoagulantelor şi


medicamentoase anticonvulsivantelor
 Ototoxicitatea aminoglicozidelor este potenţată de diuretice (ex.
furosemid)
 Combinarea substanţelor „in vitro" poate modifica starea fizico-
chimica şi activitatea antimicrobiană (amestecarea soluţiei de
meticilină şi gentamicina sau kanamicină). Soluţiile cu pH prea alcalin
sau prea acid folosite pentru perfuzie inactivează antibioticul (ex.
benzilpenicilina).
 Heparina şi hirocortizonul hemisurcinat (HHC) sunt incompatibile cu:
penicilina, meticilina, kanamicina, cloramfenicolul, tetraciclina.
 Dacă nu se cunosc date suficiente cu privire la incompatibilitatea
antibioticelor cu aceste substanţe, este preferabil ca acestea sa fie
administrate pe cale intravenoasa separat sau în perfuzii scurte,
intermitente
 Sulfamidele potenţează efectul sulfamidelor antidiabetice cu
hipoglicemie consecutiva, potenţează anticoagulantele cumarinice;
substanţele acidifiante favorizează precipitarea în căile urinare.
Administrarea cu  Stabilirea orarului de administrare la intervale egale - pentru
acurateţe: menţinerea nivelului terapeutic în sânge
 Se administrează pe stomacul gol (cu 1 h înainte de masa sau la 2 h
după masa) - pentru a preveni inactivarea de câtre secreţia gastrica şi a
favoriza absorbţia
 Se citesc recomandările de amestecare şi stocare din prospect.
 Medicamentele antimicrobiene ambalate sub forma de pulbere sunt
instabile în soluţii, se dizolva înaintea administrării folosind o cantitate
adecvata de solvent, concentraţia fiind exprimata în mg/ml. Cele mai
multe soluţii se păstrează la frigider pentru perioade lungi de
stabilitate.
 Nici o soluţie nu trebuie utilizata după termenul de expirare deoarece
este posibila descompunerea.
 Parenteral soluţii cu antibiotice se administrează singure, nu se
amesteca cu nici un alt medicament în seringa sau soluţii i.v. - pentru a
evita incompatibilităţile chimice şi fizice care pot cauza precipitarea
sau inactivarea medicamentelor
 Antibioticele se administrează i.m., profund în masa musculara şi se
roteşte locul de injecţie.
Pentru administrarea i.v.  Se utilizează soluţii pentru diluţie
a antibioticelor:  Se administrează încet

69
 După administrare se mai introduc i.v. cel puţin 10 ml de soluţie
pentru a nu rămâne o parte din doza de medicament în tubul
perfuzorului (10% din doza amestecata în 100ml poate rămâne pe
tubul perfuzorului).
 Este de preferat administrarea separata şi intermitenta, diluate cu 50-
100 ml ser fiziologic şi introdus în 20-60 min.
 Administrarea lenta şi intermitenta determina mai puţină iritaţie la
nivelul venelor, evita dezactivarea medicamentului şi asigura nivelul
terapeutic.
Observații Observarea efectelor terapeutice:
 Se observa reducerea roşelii, edemului, căldurii şi durerii. Semnele şi
simptomele inflamaţiei şi infecţiei uzual se diminuează sau dispar în
aproximativ 48 de ore de la începerea terapiei cu antibiotice.
 In infertile sistemice se observa scăderea febrei şi a leucocitelor, create
apetitul şi pacientul se simte mai bine.
 In plăgile infectate se observe descreşterea semnelor locale de
inflamaţie şi scăderea drenajului. Lichidul de drenajul se poate
schimba de la purulent la seros.
 In infecţiile respiratorii se observa scăderea dispneei, tusei şi
secreţiilor. Secreţiile pot sa se schimbe de la gros la subţire şi de la
colorate la alb.
 In infertile tractului urinar se observa scăderea frecvenţei micţiunilor
şi dispariţia disuriei. Se verifica rezultatul examenului de urina, pentru
a observa scăderea bacteriilor şi leucocitelor.
Observarea interacţiuni medicamentelor - cele mai semnificative interacţiuni
sunt cele care alterează eficienţa antiinfecţioaselor sau cresc toxicitatea
medicamentelor.

Observarea efectelor adverse


 Hipersensibilitatea - se poate produce după administrarea celor mai
multe anti infecţioase, dar cea mai comuna este penicilina.
o Anafilaxia — hipotensiune, distress respirator, urticarie,
angioedem, vărsături, diaree. Anafilaxia uzual se produce în
primele minute după administrarea medicamentelor.
Hipotensiunea se datorează vasodilataţiei şi colapsului
circulator. Distressul respirator se datorează bronhospasmului
§i edemului laringian.
o Boala serului - febră, vasculită, limfadenopatie generalizată,
edeme ale articulaţiilor, bronhospasm, urticarie. Aceasta este o
reacţie alergică întârziată, care se produce la o săptămână sau
mai mult după ce a început administrarea medicamentului.
Semnele şi simptomele sunt cauzate de inflamaţie.
 Suprainfecţia este o infecţie nouă sau secundară care se produce pe
durata terapiei infecţiei primare. Suprainfecţiile sunt relativ comune şi
potenţial grave deoarece microorganismele responsabile stafilococii,
germenii gram negativ (Proteus sau

70
Pseudomonas) sau fungi (Candida) sunt adesea rezistente la
medicamente . Infecţiile cu aceste microorganisme sunt greu de tratat.
o stomatitele - gura inflamată, pete de culoare albă, pe mucoasa
bucală.
o Diareea
o Vaginita pustuloasa infecţioasă - iritaţie în zonă perineală,
mâncărime, scurgeri vaginale
o Semne şi simptome noi localizate - roşeaţă, căldură, edem,
durere, drenaj, expectoraţie.
o Revenirea semnelor fi simptomelor sistemice - febră,
indispoziţie.
 Flebita la locul puncţiei venoase, durere la locul injecţiei i.m.. Soluţiile
parenterale şi multe medicamente anti infecţioase sunt iritante pentru
ţesuturi.
 Simptome gastrointestinale - greaţă, vărsătură, diareea.
Educaţia pacientului:
 Se informează pacientul asupra riscurilor şi beneficiilor
 Se monitorizează starea pacientului
 Se instruieste pacientul privind administrarea orala sau
locala:
o respectarea dozei şi orarului (pentru a menţine nivelul eficient
în sânge), a căii de administrare
o evitarea asocierii cu alte medicamente
o respectarea administrării în raport cu mesele, alimentele scad
absorbţia mai multor antiinfecţioase orale. Dacă
medicamentele cauzează greaţă şi vărsătură intolerabila, pot fi
luate câteva înghiţituri de alimente.
 Se explică pacientului sa ia medicamentele cu un pahar plin cu apă,
pentru a scădea iritaţia gastrica şi a creste ritmul dizolvării şi
absorbţiei (tablete şi capsule).
 Se explica pacientului efectul medicamentului şi faptul ca tratamentul
nu trebuie întrerupt chiar daca manifestările au dispărut şi trebuie
continuat pe toata perioada indicată.
 Sa ia toate medicamentele antiinfecţioase prescrise chiar daca
simptomele au dispărut, pentru a preveni revenirea infecţiei şi apariţia
rezistenţei microorganismului la medicament.
 Se informează pacientul care sunt reacţiile adverse mai frecvente:
tulburări digestive (greţuri, vărsături, uneori sângerări intestinale),
manifestări cutanate (erupţii, urticarie), tulburări urinare (la sulfamide
- oligurie, anurie), tulburări nervoase (nevrite periferice, cefalee,
insomnie) tulburări respiratorii (bronhospasm), reacţii anafilactice
 Se instruieste pacientul sa raporteze greaţa, vărsătura, diareea, erupţie
cutanata, revenirea simptomelor pentru care au fost prescrise
antiinfecţioasele, sau semnele unei infecţii noi (ex. Febra, ruse, gura
inflamata, drenaj). Aceste probleme pot indica efecte adverse ale
medicamentului, lipsa răspunsului therapeutic la medicament, sau

71
suprainfecţia. Unele din acestea cer evaluare şi pot indica schimbări în
terapia medicamentoasă.
 Se instruieste pacientul:
o să anunţe medicul daca este în tratament cu alte medicamente
pentru a evita incompatibilităţile
o să păstreze medicamentele în condiţii recomandate de
producător (in prospect)
o să se adreseze medicului la apariţia primelor semne de
intoleranţa cunoscute sau a altor manifestări ieşite din comun

ADMINISTRAREA CORTIZONULUI

Definiţie  Glucocorticoizii sunt hormoni ai corticosuprarenalei sau analogi de


sinteza cu efect antiinflamator marcat si acţiuni importante asupra
metabolismului glucoproteic.
Efecte  Inhibă procesele inflamatorii, diminuează formarea edemului local si
menţin răspunsul vaselor la catecolamine
 Au proprietăţi antialergice marcate
 Sunt eficace în toate tipurile de soc circulator
 Influenţează constantele hemogramei
 Scad apărarea organismului la infecţii întârziind cicatrizarea
 Cresc secreţia gastrica de HC1
 Stimulează sistemul nervos central creând o stare de bine dar pot
declanşa reacpţi psihotice
 Favorizează retenţia de sare si apa
 Favorizează gliconeogeneza pe seama proteinelor
Indicatii  Boli reumatismale, lupus eritematos sistemic
 Scleroza multipla
 Stări edematoase (glomerulonefrita sau nefrita lupică)
 Boli neoplazice în stadiul terminal pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii
si pentru profilaxia stărilor de greaţa si vărsături provocate de
chimioterapia antineoplazică
 Boli alergice
Forme de prezentare 1. Dexametasonul - solutie injectabila, fiole de 2 ml.
2. Hidrocortisonum
 Flebocortid - pulbere 100 mg + 1 fiola de 2 ml solvent
 HHC (Hidrocortizon hemissuccinat) - soluţie injectabila i.v. 25 mg/5
ml - 1 fiola HHC a 1 ml +1 fiola solvent de 4 ml
 Hidrocortisone Na succin - pulbere lOOmg - 1 fiola solvent 2 ml
 Hidrocortisone - liofilizat pentru soluţie injectabila lOOmg + 1 fiola
solvent 2 ml
 Hidrocortisone 500 mg - liofilizat pentru soluţie injectabila + 1 fiola
solvent de 4 ml.
3. Methylprednisolon
 Depo-medrol suspensie injectabilă i.m. apoasa sterila

72
40 mg/1 ml, 80 mg/2 ml
o Nu se amesteca cu alte medicamente
 Lemod solu 20 mg, 40 mg - flacoane cu liofilizat si fiole de 1 ml cu
solvent
o 125 mg+lfiola solvent 2 ml
o 500 mg + lfiola solvent 7,8 ml
o Soluţia reconstituita se păstrează cel mult 48 de ore la 15 - 25°,
ferită de lumină
 Medrol comprimate (cp) de 16 mg, 32 mg, 4mg
 Solu medrol ACT-O-VIAL (liofilizat si solvent pentru soluţie
injectabila):
40 mg/1 ml solvent, 125 mg/2 ml solvent, 250 mg/4 ml solvent, 500
mg/7,8 ml.
Flacoane bicompartimentate:
o Inferior liofilizatul iar în cel superior solventul
o Dizolvarea se face prin apăsarea pe activatorul de plastic
pentru a forţa pătrunderea solventului în compartimentul
inferior; se agita uşor.
4. PREDNISOLON
 Decortin - 5mg si 20mg/cp
 Solu- decortin - pulbere pentru suspensie injectabilă - 50 sau 250 mg,
flacon + l fiola de 5ml solvent
5. PREDNISON
 N. Prednison - comprimate 5 mg
 Prednison - comprimate 5mg
Precautii speciale  Doza este strict individualizată de câtre medic
 Preparatele cortizonice se administrează 2/3 din doza zilnica dimineaţa
si 1/3 după amiaza pentru a respecta nivelul maximal al secreţiei
fiziologice a cortizolului
 Doza de întreţinere se administrează dimineaţa
 In boli reumatismale, lupus eritematos sistemic (LES), scleroza
multipla (SM) se face puls-terapie lg/zi timp de 3 zile în perfuzie cu
glucoza 5% în cel puţin 30 minute
 Dozele sub 250mg se pot administra i.v. lent în cel puţin 5', iar cele
peste 250 mg în PEV, în cel puţin 30'
 Suspensiile apoase nu se administrează i.v. nici I.R.
 Doza se scade treptat conform recomandării medicale
 Soluţia obţinuta prin dizolvarea liofilizatului se păstrează maximum
48h.
Supravegherea  Se monitorizează TA, exista risc de creştere prin retenţie hidrosalină.
pacientului Se recomanda dieta hiposodată.
 Se cântăreşte periodic în timpul tratamentului de lunga durata, există
risc de obezitate
 Apar pirozisul şi epigastralgii, se administrează inhibitori ai secreţiei
gastrice si regim alimentar de protecţie. Se supraveghează scaunul,
exista risc de acutizare a ulcerului gastro-duodenal.

73
 Se monitorizează glicemia - creste prin gluconeogeneză. Se
recomandă regim hipoglucidic, se supraveghează atent pacienţii cu
diabet. Exista risc de diabet cortizonic. Pacientul poate acuza
slăbiciune musculara, se pierde potasiu în timpul tratamentului. Se
recomanda dieta hiperpotasică şi hiperproteică
 Se supraveghează comportamentul pacientului; pot aparea stări de
agitate, insomnie, tulburări psihotice Se observa aspectul
tegumentelor, pot apare edeme.
Educarea pacientului  Să ia medicamentele după masa sau împreună cu gustarea
 Sa respecte orarul de administrare. 2/3 din doza la ora Să
simdindozalaoraie00
 Să nu omită nici o doza de medicamente
 Sa aibă asupra lui si la îndemnă medicamentele pentru a putea fi
folosite în caz de urgenţa
 Sa evite situaţiile de stres accentuate (febra, infecţiile, lucrări dentare,
accidente, crize personale sau familiale)
 Sa nu modifice dozele fără acordul medicului
 Sa-si monitorizeze semnele şi simptomele care pot apare: anorexie,
greaţă, vărsături, slăbiciune, depresie, ameţeală, poliurie, pierdere în
greutate şi sa anunţe medicul
 Sa se cântărească periodic, sa observe modificarea feţei (faţă în lună
plină), prezenţa edemelor, sa-şi măsoare TA. în cazul creşterii
ponderale sa se adreseze medicului
 Sa consume o dieta hiposodată şi hiperproteică în timpul tratamentului
si sa consume moderat glucide.
 Sa echilibreze efortul fizic cu repausul
 Să evite activităţile suprasolicitante
 Să nu facă vaccinări, exista risc de complicaţii neurologice
 Să nu întrerupă tratamentul brusc sau fără acordul medicului, scăderea
dozelor se face treptat.
 Se atenţionează pacientul sa nu ia medicamente fără acordul
medicului.

ADMINISTRAREA CITOSTATICELOR

Definiţie  Efect citotoxic asupra celulelor cu proliferare intensa si inhibarea


celulelor normale care se multiplica activ
 scop de a: distruge celulele canceroase ,opri proliferarea acestora
Efecte  Citostaticele acţionează asupra celulelor canceroase oprinu-le din
proliferare si eventual distrugindu-le:
 a) alterarea moleculei de ADN preformate cu oprirea procesului de
transcripţie de ADN;
 b) interferarea biosintezei de ADN, ARN şi a proteinelor;
 c) alterarea tubulinei - proteină din compoziţia aparatului mitotic

74
celular.
Tipuri de citostatice  În funcţie de acţiunea citostatică în cursul ciclului celular distingem:
 a) Citostatice fazo-dependente (acţionează într-o anumita fază a
ciclului celular):
  Antimetaboliţii ® faza "S"
  Vincristina ® faza "M"
  Bleomicina ® faza "G"
 b) Citostatice ciclo-dependente (acţionează pe tot parcursul ciclului
celular)
  Agenţii alchilanţi
Scopul chimioterapiei si a) Chimioterapia de inducţie - utilizată înaintea tratamentului loco-regional
efectele acestora al unei tumori localizate cu dublu scop:
- tratamentul precoce al metastazelor infraclinice;
- diminuarea dimensiunilor tumorii primare ce permite efecuarea unui
tratament local conservator (ex.: păstrarea vocii într-un neoplasm laringian).
b) Chimioterapia adjuvantă - utilizată după tratamentul radiochirurgical
pentru a evita recidiva tumorii (ex.: neo mamar).
c) Chimioterapia paleativă - utilizată în stadiul metastatic al tumorii depăşite
chirurgical; ameliorează calitatea vieţii prin scăderea consecinţelor invaziei
tumorale (reduc durerea, dispneea, etc.).
a) Efecte imediate:
 Toxicitatea hematologică - toxicitatea cea mai de temut deoarece:
- este produsă de toate citostaticele;
- poate avea risc vital pentru pacient;
- obstacolul major în creşterea dozelor de citostatic;
Afectează cele 3 linii: leucopenie, trombocitopenie, anemie şi se instalează
din a 8 -a zi de tratament.
Mielotoxicitatea este dependentă de:
- tipul citostaticului ales (antraciclinele sunt cele mai mielotoxice);
- doză;
- radioterapia asociată;
- vârsta pacientului.
Sub 3000 de leucocite/mm3 se opreşte chimioterapia
 Toxicitatea digestivă (greaţă, vomă):
- cel mai emetizant citostatic (Cisplatina);
- tratament profilactic cu antiserotoninice - Ondansetron (Zofran).
 Alopecia: frecventă, reversibilă; survine după a 10-a zi de tratament.
 Afectarea gametogenezei: - hipospermie, amenoree, hipofertilitate
b) Efecte tardive: - uneori ireversibile
 hepatotoxicitate  cardiotoxicitate
 nefrotoxicitate  teratogenitate
 toxicitate pulmonară - fibroză pulmonară
Contraindicatii  tumori localizate care pot fi extirpate chirurgical şi răspund favorabil
la Rx terapie
  deprimare medulară severă (leucocite sub 3000/mm3 şi numărul de

75
trombocite sub 50.000 mm3;)
  sarcină (pot actiona toxic asupra embrionului=► malformatii, avort)
 In stadiul terminal al neoplasmului
 Prudenta la batrani
Principiile tratamentului Pentru alegerea unei scheme terapeutice se va ţine seama de:
cu citostatice  1. Particularităţile fiecărui bolnav:
 - vârsta;
 - starea de nutriţie;
 - starea funcţională a unor organe vitale (ficat, rinichi);
 valorile hemogramei; contraindicaţii temporare a citostaticului când
numărul de leucocite
 < 3000/m3 şi numărul de trombocite este
 < 50.000 /mm3;
 - existenţa unor afecţiuni asociate.
 2. Particularităţile tumorii:
 localizarea tumorii (ex. tumorile cerebrale sunt mai refractare la
citostatice datorită prezenţei barierei hematoencefalice);
 dimensiunile masei tumorale (tumoră mare ® irigare deficitară ®
concentraţia citostaticului insuficientă);
 tipul histologic al tumorii;
 ritmul de proliferare tumorală; în această situaţie numărul celulelor
aflate în faza G0 insensibile la citostatice este mare.
 3. Particularităţile medicaţiei antineoplazice utilizate:
  tipul agentului antitumoral ales;
  doza de citostatic utilizată (se consideră doza cea mai eficientă de
citostatic doza maximă tolerată de bolnav);
  folosirea combinaţiilor de medicamente citostatice:
 - polichimioterapia este întotdeauna superioară monochimioterapiei
deoarece asigură maximum de distrugere a celulelor tumorale şi o
toleranţă terapeutică satisfăcătoare pentru bolnav;
 - se asociază citostatice cu mecanisme de acţ. diferite pt. a
preîntâmpina apariţia rezistenţei;
 - administrarea citostaticelor se face la intervale de timp bine definite
pentru a permite refacerea măduvei hemato-formatoare, dar nu şi
refacerea masei tumorale înaintea începerii unui nou ciclu terapeutic.
 - asocierea citostaticelor cu Rx terapie, imunoterapie şi tratament
chirurgical.

76
Citostatice care  Utilizări terapeutice:
actioneaza asupra   hemopatii maligne: leucemii acute, limfoame maligne
sintezei de ADN   tumori maligne solide: cancer bronhopulmonar, cancer mamar,
osteosarcom, cancer ovarian.
 Efecte adverse:
  mielosupresie
  tulburări digestive: greţuri, vărsături, ulceraţii ale mucoaselor;
  neurotoxicitate: tulburări spastice ale membrelor, encefalopatii;
  efecte teratogene şi mutagene.
 Administrare: oral, i.v. la intervale de 3 - 4 săptămâni; intraarterial,
intratecal (intrarahidian)
Citostatice care 1. Agenţi alchilanţi:
actioneaza asupra ADN-  Ciclofosfamida
ului performant  Ifosfamida
 Clorambucil (LEUKERAN)
 Busulfan (MYLERAN)
 Cisplatina
 Procarbazina (Natulan
Mecanism de acţiune:
• actionează prin alchilări (deoarece are loc înlocuirea H compuşilor
organici cu radical alchil);
• efectul citotoxic este dat de alchilarea acizilor nucleici ai ADN-ului
din celula tumorală ® rupturi ale moleculei de ADN şi legături
încrucişate (punţi) între cele 2 catene ale helixului ® împiedică
replicarea ADN-ului şi transcripţia acestuia în ARN;
• acţionează în toate fazele ciclului celular

77
1. Agenţi alchilanţi:
 Ciclofosfamida
 Ifosfamida
 Clorambucil (LEUKERAN)
 Busulfan (MYLERAN)
 Cisplatina
 Procarbazina (Natulan
Mecanism de acţiune:
• actionează prin alchilări (deoarece are loc înlocuirea H compuşilor
organici cu radical alchil);
• efectul citotoxic este dat de alchilarea acizilor nucleici ai ADN-ului
din celula tumorală ® rupturi ale moleculei de ADN şi legături
încrucişate (punţi) între cele 2 catene ale helixului ® împiedică
replicarea ADN-ului şi transcripţia acestuia în ARN;
• acţionează în toate fazele ciclului celular
Acţiune farmacodinamică:
 acţiune citostatică antineoplazică
 acţiune imunodepresoare utilă în boli autoimune, menţinerea grefei ;
Imunosupresia apărută creează o susceptibilitate crescută la infecţii ;
In plus, mulţi agenţi anticanceroşi ca ciclofosfamida sunt şi
imunosupresivi, dar şi mutageni, şi carcinogeni =►de aceea, apariţia unei
malignităţi secundare poate fi urmarea unei terapii de succes a primului
cancer, ca o complicaţie târzie a chimioterapiei
Utilizări terapeutice:
 hemopatii maligne:
- limfoame maligne hodgkiniene şi non hodgkiniene;
- leucemii acute;
- mielom multiplu;
 tumori maligne solide:
- tumori testiculare şi ovariene;
- neoplasm mamar;
 boli autoimune.
Efecte adverse:
 supresie medulară manifestată prin infecţii, hemoragii secundare;
 tulburări digestive: greţuri, vărsături necesitând administrarea prealabilă de
antiemetice;
 tromboze şi tromboflebite la locul injectării;
 cistită hemoragică (ciclofosfamida - datorită metabolitului său toxic
acroleina cu eliminare urinară);
 teratogenitate şi mutagenitate.
Administrare:
 oral; i.v. perfuzie
 polichimioterapie la interval de 3 - 4 săptămâni

78

S-ar putea să vă placă și