Sunteți pe pagina 1din 134

Sesiune Medici ● Conferinţă

Physicians Session ● Conference

Anestezia generală versus anestezia regională la pacienta gravidă cu preeclampsie și eclampsie


General anaesthesia versus regional anaesthesia for the pregnant patient with preeclampsia and eclampsia
Marius Bogdan Novac
Spitalul Clinic Județean de Urgență, Universitatea de Medicină și Farmacie, Anestezie și Terapie Intensivă, Craiova, România

Obiectiv: Obiectivul acestei recenzii este de a prezenta problemele cheie ale managementului anestezic în lumina literaturii de specialitate
actuale.
Introducere: Preeclampsia este o tulburare hipertensivă care apare la 5% până la 7% din sarcini. Există controverse substanțiale privind
managementul anestezic la pacientele cu preeclampsie sau sindrom HELLP, de aceea este esențial să se înțeleagă diferitele condiții clinice ale
preeclampsiei și urgența operaţiei cezariene, ceea ce poate îmbunătăți rezultatul perinatal.
Material și metodă: A fost întreprinsă o cercetare sistematică a bazelor de date electronice incluzând și utilizând şi Ghidurile de practică ale
principalelor societăţi de profil pentru o serie de orientări pertinente.
Boala a fost definită în contextul bolilor hipertensive și a fost evidențiată recunoașterea precoce a preeclampsiei și a complicațiilor acesteia,
precum și managementul echipei multidisciplinare de experți.
Rezultate: Acest subiect complicat și controversat în obstetrică, trebuie privit atât din punct de vedere anesteziologic, cât și din punct de vedere
obstetrical. Deoarece preeclampsia, eclampsia și sindromul HELLP implică tratamente imediate și o multitudine de considerente obstetricale,
alegerea dintre anestezia neuroaxială și cea generală devine necesară atunci când se prevede o operaţie cezariană. Anestezia neuraxială este
preferată pentru pacientele preeclamptice, mai degrabă decât anestezia generală, ori de câte ori este posibil. Un important avantaj al anesteziei
neuraxiale îl constituie evitarea hipertensiunii arteriale severe, care poate apărea în timpul inducției și instalării anesteziei generale, menținerea
fluxul sanghin uteroplacentar, evitând creșterea morbidităţii și mortalităţii materne şi neonatale.
Concluzii: Anestezia neuraxială se consideră a fi benefică în cazul operațiilor cezariene la pacientele preeclamptice.
Cuvinte cheie: anestezie, preeclampsie, eclampsie, sindrom HELLP

Objective: The objective of this review is to assess the key issues of the anaesthetic management in accordance with current research and
reports.
Introduction: Preeclampsia is a pregnancy-related hypertensive condition affecting 5% to 7% of pregnant woman. There is major controversy
regarding the anaesthetic management of patients with preeclampsia or HELLP syndrome, so it is essential for us to understand the various
clinical conditions associated with preeclampsia and the emergency status of the caesarian section, thus improving the perinatal outcome.
Material and method: A systematic research of the electronic databases was performed, as well as a rigorous assessment of the major profile
societies’ practice guides in order to obtain pertinent information and issue valid principles. This condition was defined in the context of
hypertensive diseases, with an emphasis on the importance of early diagnosis of preeclampsia and its complications, as well as the
multidisciplinary management guidelines.
Results: This complex and controversial subject must be assessed both from an anesthesiological and obstetrical point of view. Given the fact
that preeclampsia, eclampsia and HELLP syndrome imply immediate treatment and multiple obstetrical approaches, choosing between neuraxial
and general anaesthesia becomes our primary concern when foreseeing a caesarian section. Neuraxial anaesthesia is preferred for
preeclamptic patients, rather than general anaesthesia. An important advantage is that neuraxial anaesthesia prevents severe hypertension,
which can occur during induction of general anaesthesia, it maintains an adequate utero-placentar blood flow, decreasing the overall maternal
and fetal morbidity and mortality.
Conclusion: Neuraxial anaesthesia is the recommended technique for caesarian section in preeclamptic patients.
Keywords: anaesthesia, preeclampsia, eclampsia, HELLP syndrome

5
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

Managementul perioperator al pacientei gravide cu sindrom HELLP


Perioperative management of the pregnant patient with HELLP syndrome
Alice Drăgoescu
Universitatea de Medicină și Farmacie, Anestezie și Terapie Intensivă, Craiova, România

Sindromul HELLP este o complicație a preeclampsiei severe, având o incidență de 4 - 12% din cazurile de preeclampsie și de 30 - 50% din
cazurile de eclampsie. Sindromul HELLP a fost descris prima dată în anul 1954 de către Pritchard, fiind considerat o patologie severă abia în anul
1982 de către Weinstein. Sindromul HELLP este definit ca triada: hemoliză, citoliză hepatică și trombocitopenie, definiție dată de Waterstone. Este
un sindrom deosebit de sever din cauza complicațiilor materne pe care poate să le dea, cum ar fi: abruptio placentae, edem pulmonar, ARDS,
hematom hepatic, injurie renală acută, accidente vasculare cerebrale sau afectare multiorganică, mortalitatea pacientelor fiind mare: 2-24% în
cazul pacientelor cu preeclampsie și 3 - 39% în cazul celor cu eclampsie. De asemenea, acest sindrom poate să determine complicații neonatale,
cum ar fi: întârziere în creșterea intrauterină, naștere prematură, ARDS fetal sau hemoragii cerebrale. Datorită acestor complicații deosebit de
severe și a mortalității materno-fetale crescute, diagnosticarea precoce a sindromului HELLP și instituirea unui tratament agresiv rapid
perioperator sunt obligatorii pentru a îmbunătăți prognosticul și a reduce mortalitatea.

HELLP syndrome is a complication of severe preeclampsia with an incidence of 4 - 12% of cases of preeclampsia and 30 - 50% of cases of
eclampsia. The HELLP syndrome was first described in 1954 by Pritchard, and it was considered a severe pathology in 1982 by Weinstein. HELLP
syndrome is defined as the triad: hemolysis, hepatic cytolysis and thrombocytopenia, defined by Waterstone. It is a particularly severe syndrome
due to the maternal complications it can cause, such as abruptio placentae, pulmonary edema, ARDS, hepatic hematoma, acute renal injury,
stroke or multiorganic affection, the mortality of the patients being high: 2-24 % in preeclampsia patients and 3 - 39% in those with eclampsia.
Also, this syndrome can cause neonatal complications, such as delay in intrauterine growth, premature birth, fetal ARDS or cerebral
haemorrhage. Due to these particularly severe complications and increased maternal-fetal mortality, early diagnosis of HELLP syndrome and the
establishment of an aggressive perioperative treatment are required to improve prognosis and reduce mortality.

6
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

Analgezia în timpul naşterii la pacienta gravidă cu patologie cardiacă


Analgesia during labor for the pregnant woman with cardiac pathology
Maria Stoica
Universitatea de Medicină și Farmacie, Anestezie și Terapie Intensivă, Craiova, România

Incidența bolilor cardiace în cursul sarcinii este de 0.4 - 4%, cu o mortalitate maternă de până la 8 % în funcție de leziunea cardiacă.
Modificările hemodinamice produse în timpul sarcinii și a nașterii:
Volumul sangvin în timpul sarcinii crește cu aproximativ 40%, iar debitul cardiac crește cu 30-40%
Vena cavă inferioară este comprimată de uterul gravid, apărând staza în zona declivă a corpului
În timpul travaliului debitul cardiac crește cu până la 40%, consumul de oxigen cu peste 20%.
Rezistența vasculară sistemică crește la patologii ca preeclampsia și eclampsia și scade în sarcina normală cu 10 - 20%
După 36 de săptămâni scade rezistența vasculară pulmonară
Bolile cardiace asociate sarcinii de datorează în primul rând, bolilor reumatismale care apar în copilărie și produc o mortalitate maternă ridicată.
Stenoza mitrală - poate determina în timpul sarcinii edem pulmonar din cauza creșterii volumului plasmatic, tahicardie care poate să se
transforme în fibrilație atrială în cazuri severe. Hipertensiunea pulmonară asociată cu stenoza mitrală determină hipovolemie la femeia gravidă.
Stenoza aortică - în timpul sarcinii duce la hipovolemie, aritmii, iar riscul de bradicardie crește în aceste cazuri.
Valvulopatia pulmonară (stenoza pulmonară) - fiind o patologie care cere corecție imediată se întâlnește rar la vârsta obținerii sarcinii.
Defectele septale
Defectul septal atrial - este bine tolerat pe sarcină, chiar dacă este asociat cu alte malformații, însă poate să ducă la deces al mamei în momentul
nașterii.
Cardiomiopatia peripartum se caracterizează clinic prin simptome similare cu cele constatate în insuficiența cardiacă acută.
Conduita anestezică
În patologiile cu risc de scădere a volumului circulator este contraindicată anestezia neuro-axială și cu toate riscurile anestezia generală la
gravidă, aceasta reprezintă indicația de elecție. În patologiile cu edem pulmonar, hipertensiune intrapulmonară se indică anestezia neuro-axială,
sub supraveghere directă a debitului cardiac.
Conduita medicului anestezist în alegerea tipului de anestezie trebuie să aibă la bază următoarele criterii:
- se va evita hipo/hipertensiunea arterială
- menținerea unei concentrații de oxigen în limite normale
- monitorizarea tulburărilor de ritm
- se evaluează necesarul de oxitocină datorită riscurilor cardio-vasculare
- menținerea presiunii arteriale în limite normale
- monitorizare continuă a parturientei intraoperator (PaO2, PaCO2, EKG, umplere volemică, funcție renală și profilaxia endocarditei microbiene
efectuată corect)

Principala cauză a complicaţiilor cardiace în sarcină este prezenţa unei cardiopatii congenitale preexistente. Afecţiunile cardiace reumatismale
sunt încă foarte frecvente. Tulburările de ritm cardiac pot apare “de novo”/exacerbate în cursul sarcinii ,deseori o cardiopatie organică
subiacentă fiind implicată. În plus, sarcina şi naşterea se acompaniază de numeroase modificări hemodinamice fiziologice. Pentru a estima riscul
complicaţiilor cardiace materne au fost propuse scoruri predictive :scorul CARPREG,scorul WHO modificat, scorul ZAHARA.
Conduita anestezică. În travaliu trebuie, obligatoriu, evitate modificările hemodinamice bruşte. Aproximativ în 80% din cazuri, naşterea este
naturală, diminuarea/abolirea durerii fiind absolut necesară. Durerea obstetricală are repercursiuni importante asupra fiziologiei materne in
totalitate, îndeosebi cardiovasculare: creşte tonusul vascular şi inotropismul cardiac, creşte debitul cardiac.
Analgesia peridurală (AP) precoce (în funcţie de hemostaza pacientei), poate răspunde acestor deziderate. Numeroase gravide cu patologie
cardiacă au indicaţie obligatorie de medicaţie antitrombotică/ anticoagulantă aşa încât riscul hematomului perimedular este prezent.
Protocoalele actuale de AP includ un anestezic local diluat asociat cu un morfinomimetic liposolubil. PCEA asigură o calitate a analgeziei
echivalentă modului de administrare continuă, cu o satisfacţie maternă crescută.
Asocierea rahianalgezie- analgezie peridurală: injectarea pe cateterul peridural are loc imediat după injectarea intratecală (Rahianalgezie
Peridurală Combinată) sau în timpul II când analgesia intratecală devine insuficientă (RAhianalgezie peridurală Secvenţială).
Analgezia sistemică. În grade diferite, toate analgezicele sistemice administrate la gravide au efecte secundare materne şi fetale. Este important
de a diferenţia analgesia –în general insuficientă cu analgezice sistemice, de satisfacţia maternă care este adesea excelentă (sedare). Indiferent
de agentul utilizat, modul de adminisrare iv. controlat de pacient (PCA) trebuie încurajat.

7
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

Metodele fizice (TENS) a căror eficacitate analgezică este încă discutată, amelioreaza confortul pacientei.
Psihoprofilaxia nu trebuie neglijată, îndeosebi la o parturientă cu un teren patologic important (patologie cardiacă).
Analgezia la naştere la gravida cu patologie cardiacă implică cunoaşterea modificărilor hemodinamice fiziologice, a afecţiunilor cardiace
preexistente, recunoaşterea precoce a semnelor de cardiopatie acută, precum şi cunoaşterea tuturor mijloacelor posibile de analgezie. O echipă
multidisciplinară este obligatorie pentru a decide cea mai sigură şi eficientă metodă de analgezie.

Noutăți în managementul perioperator al hemoragiilor masive din chirurgia obstetricală


Updates on the massive hemorrhage perisurgical management in obstetrics
Petre-Octavian Teodorescu, Violeta Gherdan, Denisa Botoș, Mihaela Onița
Spitalul Clinic Județean de Urgență, Anestezie și Terapie Intensivă II, Oradea, România

Complicațiile hemoragice pot apărea în orice moment al sarcinii, travaliului și al nașterii, transformând astfel o sarcină fiziologică, care este de
obicei fără evenimente notabile, într-o situație de urgență, ce necesită un tratament prompt și uneori agresiv pentru asigurarea sănătății
binomului mamă-copil.
Întrucât gravida la termen alocă peste 15% din lucru mecanic cardiac placentei și uterului gravid, fluxul sanguin pe minut este cam de 900 ml,
explicând hemoragia masivă obstetricală.
Sângerarea din timpul nașterii rămâne o urgență uzuală, dar și o provocare. Este o cauză majoră de mortalitate maternă în țările în curs de
dezvoltare, respectiv de morbiditate severă în țările bine dezvoltate. Incidența HPP a crescut în multe țări, iar frecvența sângerării mai mare de
2500 ml a rămas aproximativ neschimbată, în jur de 5,8‰, în ciuda modificărilor strategiilor obstetricale. HPP are etiologii diferite; atonia uterină
și trauma obstetrico-chirurgicală a tractului genital sunt responsabile pentru 80% din cazuri, dar la lăuzele cu sângerare severă cel mai adesea
sunt incriminate coagulopatiile, datorate rupturii uterine, anormalităților placentare (accrete-praevia) și dezlipirea de placentă, care sunt întâlnite
tot mai des. Cel mai adesea vorbim despre managementul hemostatic. Există date conform cărora hemostaza diferă la gravidă, tipul și frecveța
coagulopatiilor fiind influențate de cauzele declanșatoare.
Analizăm posibilele puncte de intervenție asupra încărcării transfuzionale cu plasma proaspăt congelată sau crioprecipitat prin utilizarea
concentratului de fibrinogen, acidului tranexamic, precum și a concentratelor cu factori de coagulare.
Hemostaza se poate monitoriza modern, intraoperator, prin utilizarea trombelastometriei ROTEM FIBTEM A5, care determină parametrii
hemostatici, dar și nivelul fibrinogenului Clauss. Prin această metodă putem interveni țintit pe management, fără a supraîncărca cu transfuzii
uneori excesive.
Managementul anestezico-chirurgical se adresează situațiilor critice prin care hemostaza, prin metode farmacologice clasice nu se poate realiza
cu success, fiind obligați la procedure invasive.
De actualitate este și utilizarea radiologiei intervenționale în reducerea hemoragiilor.
Prezentăm și un studiu desfășurat în maternitatea Oradea, în perioada 2015-2017 cu privire la managementul hemostatico-chirurgical.

Anestezia loco-regională toraco-abdominală


Regional anaesthesia of the torso
Shai Fein
Samson Assuta Ashdod University Hospital, Anaesthesia and Critical Care Division, Ashdod, Israel

Anaesthetizing and achieving proper analgesia of the torso can be accomplished most efficiently using epidural anaesthesia, adjusting
dermatomal spread and technique accordingly. However, technical challenges along with profound hemodynamic side effects warrant
anesthesiologists to use methods of regional techniques, which are more peripheral in order to achieve these goals.
Recent years have revealed a plethora of such techniques, all with the use of ultrasound in order to safely and efficiently provide sound
analgesia. Those directed for the abdominal wall include the trans-abdominal plane (TAP) block, the quadratus lumborum (QL) block, the rectus
sheath block, the transversalis fascia plane block and the ilioinguinal and iliohypogastric nerve blocks.
Similar techniques are also available to allow proper analgesia of the anterior chest wall, as required for breast surgeries: the various pectoral
plane blocks (PECS) and the serratus anterior plane blocks.
This session will provide a quick overview of the available methods, surveying the technique and current indications. In addition, a short glimpse
will be given into existing data regarding their efficiency for various relevant surgeries.

8
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

Toxicitatea sistemică a anestezicelor locale - ce știm?


Local anaesthetic systemic toxicity - what do we know?
Yitzhak Cohen
Chaim Sheba Medical Center, Tel Hashomer, Israel

Local Anesthetic Systemic Toxicity (LAST) is a rare, but potentially devastating complication of regional anaesthesia. Central nervous system
symptoms culminating in convulsions and coma, and cardiovascular instability, arrhythmia and asystole are the hallmarks of severe cases.
The incidence of LAST is estimated at 0.3-2 cases/ 1000 regional anaesthetics, with a mortality of 5-10%. LAST incidence and mortality seem to
have declined over the last decade. Extremes of age, low body muscle mass, co-morbidities and large local anaesthetic dose, are thought to
increase the risk of LAST. Use of ultrasound guidance technique for peripheral nerve blocks may reduce the incidence of LAST.
Optimal resuscitation after LAST may differ from general ACLS protocols. Early airway management to prevent hypoxia and acidosis, the use of
smaller doses of Epinephrine (less than 1 mcg/kg), and early institution of ECMO has been recommended.
Intravenous Lipid Emulsion (ILE) therapy appears to be beneficial in the treatment of LAST with hemodynamic deterioration or prolonged
convulsions and is considered as a standard of care. A bolus dose of 1.5ml/kg followed by an infusion of 0.25 ml/kg should be administered. ILE
appears to facilitate transport of local anaesthetics from cardiac muscle to other, less sensitive peripheral tissues. Additionally, ILE may improve
cardiac myocyte function and energy utilization.
Although rare, LAST remains a life-threatening complication. Increased vigilance while performing regional anaesthesia, increased awareness to
its clinical signs, early activation and proficiency in LAST specific resuscitation protocols, including early ILE therapy, may improve prognosis.

Care este rolul anesteziei regionale pentru chirurgia laparoscopică?


Which is the place of regional anaesthesia for laparoscopic surgery?
Claudiu Zdrehuș
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca, România

În mod tradițional, anestezia generală era considerată singura tehnică anestezică fezabilă pentru intervențiile chirurgicale laparoscopice,
existând diverse mituri care descurajau anestezia regională pentru astfel de intervenții chirurgicale. Studii recente au documentat că anestezia
regională poate fi la fel de favorabilă și lipsită de riscuri ca și anestezia generală pentru chirurgia laparoscopică.
Utilizarea anesteziei regionale pentru chirurgia laparoscopică nu a câștigat popularitate decât recent, având în vedere modificările care apar
datorită pneumoperitoneului. Totuși anestezia regională conferă unele avantaje față de anestezia generală în ceea ce privește recuperarea
postoperatorie mai rapidă, analgezia postoperatorie mai eficientă, lipsa manipulării căii aeriene, timp de internare mai scurt, incidența mai
scăzută a grețurilor și vărsăturilor postoperatorii și costuri mai mici.
Anestezia peridurală este o tehnică anestezică care conferă siguranță în intervențiile chirurgicale laparoscopice în etajul abdominal inferior,
asigură o analgezie postoperatorie optimă, cu o incidență mică a complicațiilor. A fost utilizată în siguranță și pentru intervențiile laparoscopice
din abdomenul superior, fără să prezinte alterări ale mecanismelor respiratorii. Eficiența anesteziei peridurale poate fi înbunătățită și analgezia
postoperatorie prelungită prin adăugarea de opioide alături de anestezicul local. Anestezia peridurală poate fi utilizată cu succes și la pacienții la
care anestezia generală presupune riscuri majore, analgezia postoperatorie fiind grevată de mai puține riscuri.
Anestezia spinală pare a fi mai fezabilă și poate asigura condiții chirurgicale mai bune pentru laparoscopie, relaxarea musculară fiind mai bună și
recuperarea postanestezică mai rapidă. Sunt numeroase date în literatură care susțin utilizarea în siguranță a anesteziei spinale pentru chirurgia
laparoscopică a abdomernului superior și inferior. Principalele avantaje ale anesteziei spinale sunt reprezentate de: păstrarea stării de conștiență,
păstrarea respirației spontane, lipsa manipulării căii aeriene, incidența grețurilor și vărsăturilor postoperatorii mai mică, analgezie postoperatorie
bună cu recuperare rapidă.
Utilizarea anesteziei combinate spinală-peridurală oferă mai multe avantaje, asigurând un debut mai rapid față de anestezia peridurală și permite
utilizarea unor doze mai mici de anestezic local față de anestezia spinală singură. De asemenera are avantajul că asigură o bună analgezie
postoperatorie și pemite mobilizarea precoce a bolnavilor. Incidența complicațiilor este mică, mai ales dacă nu se folosesc presiuni mari
intraabdominale pentru pneumoperitoneu.
În concluzie putem afirma că utilizarea anesteziei regionale pentru chirurgia laparoscopică este o tehnică sigură, cu efecte adverse minime,
acestea putând fi evitate sau corectate cu medicamentele avute la dispoziție.

9
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

Anestezia peridurală și rahianestezia în colecistectomia laparoscopică


Epi-spinal anaesthesia for laparoscopic cholecistectomy
Adina Hadade
Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor”, Cluj-Napoca, România

Utilizarea laparoscopiei a revoluționat domeniul chirurgical, datorită avantajelor aduse, în special reducerea morbidității și recuperarea
postoperatorie precoce. Procedurile laparoscopice s-au efectuat de regulă în anestezie generală (AG), datorită modificărilor respiratorii datorate
pneumoperitoneului, care însoțește de regulă laparoscopia. Necesitatea controlului ventilației în AG, s-a dovedit metoda ideală pentru astfel de
proceduri [1]. Recent, utilizarea anesteziei regionale (AR) a devenit o alternativă pentru laparoscopie. Date recente din literatură susțin utilizarea
în condiții sigure a anesteziei spinale, peridurale sau a tehnicii combinate (epi-spinal), în chirurgia laparoscopică [2-6]. Avantajele tehnicii
regionale includ: prevenirea manipulării căii aeriene, un pacient treaz și care respiră spontan intraoperator, efecte minime nedorite de tip greață
și vomă, analgezie postoperatorie eficientă, mobilizare și recuperare rapide [7-9]. Totuși anestezia regională se poate însoți și de unele efecte
secundare precum, necesitatea unui bloc senzitiv înalt, hipotensiunea mai severă, durerea în umăr datorată iritației diafragmatice și
disconfortului respirator datorat pneumoperitoneului [10-12]. Colecistectomia laparoscopică, devenită tehnica de elecție pentru îndepărtarea
calculilor biliari veziculari, datorită tehnicii minim invazive, este asociată cu o durere postoperatorie mai redusă, durată scurtă de spitalizare și
recuperare. Colecistectomia laparoscopică (CLR) în AG este insoțită de durere postoperatorie și o incidență crescută a grețurilor și vărsăturilor. O
metaanaliză recentă a demonstrat că, CLR efectuată în anestezie spinală combină practic două tehnici minim invazive, cu efect benefic
suplimentar [7]. Studiile au arătat că în tehnica spinală pacienții au fost de regulă alerți, cu un control al durerii eficient și s-au mobilizat mult mai
rapid, fără să fie nevoie de intubație. Tehnica regională a redus stresul indus de actul chirurgical, cu o incidență scăzută a durerii postoperatorii,
avantaj oferit de persistența blocului neuraxial, și pneumoperitoneul cu presiune joasă [13]. De asemenea, utilizarea tehnicii spinale a redus
semnificativ incidența grețurilor și vărsăturilor postoperatorii. Răspunsul metabolic și hormonal de stres este redus în colecistectomia
laparoscopică și de utilizarea anesteziei peridurale toracice/lombare în combinație cu AG, inclusiv la pacienți ASA I/II, tehnica regională fiind de
obicei rezervată pentru categorii de pacienți cu risc crescut [14]. Anestezia regională îndelinește toate criteriile de siguranță și în utilizarea
combinată spinală/peridurală, fiind raportate cazuri selectate de pacienți cardiaci, cu afecțiuni respiratorii, vârstnici, la care CLR s-a efectuat cu
consecințe fiziologice minime [15].
Referințe:
1. Bajwa, S. J. S., & Kulshrestha, A. (2016). Anaesthesia for laparoscopic surgery: General vs regional anaesthesia. Journal of minimal access
surgery, 12(1), 4.
2. Bajwa SJ, Bajwa SK, Kaur J, Singh A, Bakshi G, Singh K, et al. Admixture of clonidine and fentanyl to ropivacaine in epidural anesthesia for
lower abdominal surgery. Anesth Essays Res. 2010;4:9–14.
3. Vaghadia H, Viskari D, Mitchell GW, Berrill A. Selective spinal anesthesia for outpatient laparoscopy. I: Characteristics of three hypobaric
solutions. Can J Anaesth. 2001;48:256–60.
4. Stewart AV, Vaghadi H, Collins L, Mitchell GW. Small-dose selective spinal anaesthesia for shortduration outpatient gynaecological laparoscopy:
Recovery characteristics compared with propofol anaesthesia. Br J Anaesth. 2001;86:570–2.
5. Tiwari S, Chauhan A, Chaterjee P, Alam MT. Laparoscopic cholecystectomy under spinal anaesthesia: A prospective, randomised study. J
Minim Access Surg. 2013;9:65–71.
6. Sinha R, Gurwara AK, Gupta SC. Laparoscopic cholecystectomy under spinal anaesthesia: A study of 3492 patients. J Laparoendosc Adv Surg
Tech A. 2009;19:323–7.
7. Wang, X. X., Zhou, Q., Pan, D. B., Deng, H. W., Zhou, A. G., Guo, H. J., & Huang, F. R. (2016). Comparison of postoperative events between
spinal anesthesia and general anesthesia in laparoscopic cholecystectomy: a systemic review and meta-analysis of randomized controlled trials.
BioMed research international, 2016.
8. K. G. Pursnani, Y. Bazza, M. Calleja, and M. M. Mughal. “Laparoscopic cholecystectomy under epidural anesthesia in patients with chronic
respiratory disease,” Surgical Endoscopy, vol. 12, no. 8, pp. 1082–1084, 1998.
9. P. H. Lennox, H. Vaghadia, C. Henderson, L. Martin, and G. W. E. Mitchell, “Small-dose selective spinal anesthesia for short-duration outpatient
laparoscopy: recovery characteristics compared with desflurane anesthesia,” Anesthesia & Analgesia, vol. 94, no. 2, pp. 346–350, 2002.
10. Sinha R, Gurwara AK, Gupta SC. Laparoscopic surgery using spinal anesthesia. JSLS 2008;12:133–8.
11. Imbelloni LE. Spinal anesthesia for laparoscopic cholecystectomy: Thoracic vs. Lumbar Technique. Saudi J Anaesth 2014;8:477–83
12. Mehta N, Dar MR, Sharma S, Mehta KS. Thoracic combined spinal epidural anesthesia for laparoscopic cholecystectomy: A feasibility study. J
Anaesthesiol Clin Pharmacol 2016;32:224–8.
13. Agarwal, T., Akhtar, S., & Jain, V. (2016). A study of laparoscopic cholecystectomy using spinal anaesthesia. International Surgery Journal, 3(4),
1767-1772.

10
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

14. Sidiropoulou, I., Tsaousi, G. G., Pourzitaki, C., Logotheti, H., Tsantilas, D., & Vasilakos, D. G. (2016). Impact of anesthetic technique on the
stress response elicited by laparoscopic cholecystectomy: a randomized trial. Journal of anesthesia, 30(3), 522-525.
15. Mehta, N., Gupta, K. C., Sharma, S., & Dar, M. R. (2016). Thoracic combined spinal epidural anesthesia in patient of dilated cardiomyopathy
undergoing laparoscopic cholecystectomy. Journal of anaesthesiology, clinical pharmacology, 32(2), 269.

Rolul blocului de plan transvers abdominal în chirurgia laparoscopică


The role of Tap-block for laparoscopic surgery
Caius Mihai Breazu
Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor”, Cluj-Napoca, România

Chirurgia laparoscopică a fost adoptată pe scară largă, iar noile inovații tehnice, proceduri și cunoștințe bazate pe dovezi sunt într-o continuă
dezvoltare (1). Intervențiile practicate pe cale laparoscopică s-au înmulțit, la fel și complexitatea acestora.
Pentru a profita din plin de avantajele chirurgiei laparoscopice este esențial ca și analgezia postoperatorie să fie una adecvată.
Chiar dacă chirurgia laparoscopică este considerată o chirurgie minim invazivă, pacienții se plâng de durere considerabilă în perioada
postoperatorie. O componentă importantă în durerii o constituie incizia peretelui abdominal.
Tap–Block este o tehnică relativ nouă de analgezie postoperatorie care presupune depozitarea anestezicului local în planul muschiului transvers
abdominal, plan străbătut de diviziunile anterioare ale nervilor toraco-abdominali (2). Această tehnică asigură analgezia postoperatorie a
peretelui abdominal. Durerea viscerală nu este acoperită prin această tehnică , ea necesitând tratament convențional cu AINS, paracetamol
și/sau opioide.
Există multe articole în literatura de specialitate referitor la eficiența acestei tehnici de analgezie regională în toate tipurile de intervenții
chirurgicale laparoscopice (chirurgia stomacului, ficatului, pancreasului, colecistului, etc). Toate articolele din literatură arată efectul benefic al
Tap-block în reducerea consumului de opioide administrate postoperator, în reducerea scorurilor de durere și implicit în recuperarea mai rapidă a
pacienților (3).
Experiența proprie pe care o avem cu Tap-block ne-a arătat că este eficient ca tehnică de analgezie regională în intervențiile de colecistectomie
laparoscopică și că reduce consumul de opioide administrate în primele 24h postoperator.
Tap-block este o tehnică sigură, asociată cu un risc limitat de complicații postoperatorii. Este eficient ca și componentă a regimului multimodal de
analgezie postoperatorie în intervențiile laparoscopice.
Bibliografie
1. W.Lee, C Chan, B Wang. Recent advances in laparoscopic surgery. Asian J Endosc Surg 6 (2013) 1–8.
2. Breazu C.M, Bartos A., Ionescu D. et al. The efficacy of oblique subcostal transversus abdominis plane block in laparoscopic cholecystectomy –
a prospective, placebo controlled study. Rom.Journal of Anaest. and Intensive Care 2016 Vol 23 No 1, 12-18
3. Hain, E. , Maggiori, L. , Prost à la Denise, J. and Panis, Y. (2018), Transversus abdominis plane (TAP) block in laparoscopic colorectal surgery
improves postoperative pain management: a meta‐analysis. Colorectal Dis, 20: 279-287. doi:10.1111/codi.14037

11
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

Cooperarea româno-israeliană în educația din domeniul anesteziologiei


The Romanian-Israeli cooperation in education in anaesthesiology
Gabriel Gurman
Ben Gurion University of the Negev, Omer, Israel

The discussion on this item should start with a series of questions.


The first one is: are we smart enough to fill up our needs by ourselves?
Anesthesiology is not a new medical field anymore, thus every single country could (and should) take care of its own educational problems, isn't
it?
And one more question: could a cooperation in the domain of professional education be a source of an inferiority complex produced by the need
to be helped by others?
To answer these questions one is obliged to go back to history and remember the existing situation behind the Iron Curtain only less than three
decades ago. At that time there was almost no connection between Eastern European physicians and their colleagues from other parts of the
world. They used to work with outdated equipment and with only basic drugs. There was almost no clinical research and the postgraduate
education was lacking modern teaching tools.
But in the same time the average Eastern European physician was a good and gifted clinician, able to cope with the system's deficiency and
learn how to help the patient with what they had.
The fall of the Iron Curtain created a completely new reality.
A new generation of young anesthesiologists show up, craving for getting exposed to the modern medicine and in need for help.

The World Federation of Societies of Anesthesiology (WFSA)- Beer Sheva educational project.

It started in the year of 1992, with the aim of exposing young Eastern Europe anesthesiologists to modern aspects of the profession, by offering a
direct view on daily activities in a busy, modern and well equipped hospital.
Israel was selected for this task, since it was considered a developed country, with modern medicine, standard protocols and (in the same time)
healthcare cost about 60% of any other Western country.
Beside, one more important aspect could not be overemphasized. Israel was (and still is) the only developed country where a foreign physician
cannot stay and practice medicine, unless he/she passes a very cumbersome and full of obstacles process. In other words, every single foreign
trainee was obliged to go back home and start using the new knowledge for the benefit of his/her own country.
The initiative was accepted from the very beginning by the Romanian Society of Anesthesia and Critical Care (SRATI) and funded by the WFSA.
The Society selected the candidates and organized the interviews. Each candidate, a specialist in Anesthesiology, was supposed to manage
English in a manner which could assure a direct and fruitful contact with local personnel.
The Romanian colleagues came in groups of two to four and spent one and two months in the Division of Anesthesiology-Critical Care of the
Soroka Medical Center in Beer Sheva.
Between the years of 1992 and 1999, 26 young Romanian specialists in Anesthesiology passed this experience in Israel. They took an active part
in all the Division's activities, in the operating room and outside it. They observed the organization of the system, such as pain management,
outpatient anaesthesia clinics and also the routine activity in the intensive care unit and recovery room. They assisted to the morning meeting
and the case discussions.
After a pause of 5 years, the project moved to the Wolfson Medical Center, Holon, Israel and as far as we know, with a significant success.

The results.
In the due years after their training period in Beer Sheva, every single participant to the project progressed in the speciality, some became chiefs
of departments and units, took part to the organization of local education events and even started a clinical and laboratory research activity.
Some of them became involved in the activity of international bodies, such as the European Society of Anaesthesiologists (ESA).
In short, they became true leaders in their own profession.

A second project: the International School for Instructors in Anesthesiology (ISIA).

This project, which also started under the auspices of WFSA (and then sponsored by the European Society of Anaesthesiologists - ESA) was
supposed to help the Eastern Europe national societies in creating a new generation of young educators in the fields of anaesthesia and related

12
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

domains. We all became aware of the fact that those countries benefited from a large group of clinicians, well trained and working in a modern
atmosphere, but with a meagre knowledge and experience related to the field of teaching.
ISIA grouped each time 20 young anaesthesia specialists (four from every country), selected by their own national societies and dedicated to the
education field in their own profession.
They spent three weeks, separated one from the next by a six-month-period.
The classes included frontal presentations, workshops, drills and simulation in the field of education.
The "students" learned how to prepare a lecture, how to use PPT, how to involve the audience in the presentation and how to avoid boredom
during the conference.
The also got some knowledge regarding the art of professional leadership and relationship with younger colleagues.
Four young Romanian specialists took part to the second class, between 2009 and 2010. The lecturers have been recruited from other countries,
but Romanian specialists also participated at the teaching process.

Conclusions.
There is no pure coincidence that the above projects have been organized by Israeli physicians for the sake of their Romanian colleagues. At one
time, more than 20% of the Israeli anesthesiologists have been born in Romania and still could manage the Romanian language at a high level.
They renewed, immediately after the 1989 revolution their contacts with the Romanian colleagues and took part to the scientific events
organized by SRATI.
We have no doubt that each participant to those projects learned a lot and used the opportunity offered in order to improve their knowledge and
skills. In most occasions they found in Israel friendly colleague, speaking Romanian and ready to help.
The Soroka Medical Center anesthesiologists have been ready to take part in the WFSA project and contribute as much as they could to the
process of improving their Romanian colleagues' professional performance.
We are happy to witness today a new stage in the development of the Romanian anesthesiology, in which the level of performance, knowledge
and skills does not need any more this kind of assistance.
Today the Romanian anesthesiology is on its own and the Romanian patient entirely benefits from this new reality.

Medicina perioperatorie - o nouă specialitate?


Perioperative medicine - a new speciality?
Iurie Acalovschi
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca, România

Conceptul de Medicină Perioperatorie a fost lansat în SUA la începutul anilor ’90 în scopul lărgirii granițelor specialității de anesteziologie,
limitată la activitatea din sala de operație. În anii următori, implementarea noului concept în scopul de a oferi noi competente anestezistului
devine una din soluțiile pentru reformarea sistemului de asistență medicală confruntat cu creșterea costurilor îngrijirii pacienților chirurgicali. În
SUA se preconizează o schimbare a modalității prin care să se plătească serviciile medicale, de la plata bazată pe volum la plata bazată pe
valoare. Conceptul de Medicină Perioperatorie încearcă să ofere soluții în această privință, prin implementarea unor modele practice precum cel
denumit “Perioperative Surgical Home”. Propus de Societatea Americană de Anesteziologie, acesta oferă o îngrijire centrată pe pacient,
standardizată și coordonată pe toată durata experienței chirurgicale, de la internare. Reducerea variabilității în îngrijirea perioperatorie va
ameliora rezultatul postoperator și va reduce costurile. Deși există și alți specialiști capabili să asigure îngrijirea pacientului chirurgical, specificul
formării profesionale și experiența dobandită îl recomandă pe anestezist în calitate de lider al noului concept.

The concept of Perioperative Medicine was launched at the beginning of ’90s in the USA with the aim of enlarging the boundaries of the
specialty of anesthesiology beyond its intraoperative setting. During the following years, the implementation of this concept in order to confer
new competences in anesthesiology, became also a solution for healthcare institutions confronted with the increasing costs of care for surgical
patients. In the USA there is a change of reimbursement policy, from volume-based to value-based. The Perioperative Medicine paradigm offers
a viable solution to this policy with innovative models such as Perioperative Surgical Home. Proposed by the American Society of
Anaesthesiologists, it offers a patient-centered, standardized and coordinated care throughout the entire surgical experience. The reduction of
the variability in perioperative care will improve the postoperative outcomes and will diminish the costs. Although the perioperative physician
may come from various specialties, due to their training and experience, the anesthesiologists are best positioned as leaders of the
perioperative environment.

13
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

Trombembolismul pulmonar și tromboliza


Pulmonary embolism and thrombolysis
Bernd Böttiger, W.A. Wetsch
University Hospital of Cologne, Department of Anaesthesiology and Intensive Care Medicine, Cologne, Germania

Sudden cardiac death is a leading cause of death in Western industrialized nations. As an underlying cause, myocardial infarction and pulmonary
embolism are amongst the most frequent entities. Mortality from cardiac arrest is very high for both the in hospital as well as the out of hospital
setting.
Massive pulmonary embolism leads to acute right heart failure and subsequently to left heart failure and a critical decrease in coronary and
systemic perfusion. The most common cause of pulmonary embolism is a deep vein thrombosis. Amongst others, immobilization, trauma, surgery
and malignancies are predisposing factors, so the incidence is several times higher in a hospitalized cohort.
When patients go into cardiac arrest from pulmonary embolism, thrombolysis therapy during cardiopulmonary resuscitation is the recommended
and the only causative therapy. It should also be considered in patients in whom pulmonary embolism is the most probable or a highly suspected
cause of the cardiac arrest. When successful, it restores coronary perfusion and normalized right and subsequently left ventricular function once
the embolus is dissolved. Cardiopulmonary resuscitation must be performed for a prolonged time (i.e. at least 60 to 90 minutes) when a
thrombolytic drug is given during CPR, as the dissolution of the embolus might take a longer time. Outcome and neurological prognosis can be
excellent when a return of spontaneous circulation can be achieved after cardiac arrest due to pulmonary embolism.

14
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

Evaluarea practică a pacientului cu reacție de hipersensibilitate la beta-lactamine


Practical assessment of the patient with beta-lactam hypersensitivity reactions
Natalia Hagău, Nadia Onițiu Gherman, Cristina Petrișor
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca, România

Anaphylaxis is the most severe of the allergic reactions, placing patients at high risk and demanding recognition and immediate management.
From the initial definition as a clinical entity with acute onset of symptoms involving 2 or more organs or associated with hypotension or upper
respiratory compromise its definition has evolved to a more mechanistic description based on precision medicine into phenotypes with
underlying endotype supported by diagnostic biomarkers.(1)
Antibiotic anaphylaxis includes type I reactions, IgE- and non–IgE-mediated reactions and tryptase and histamine biomarkers.
Self-reported beta-lactam ‘allergy’ is common (up to 20% of hospitalized patients) but only 1–10% of these patients have evidence of type I
hypersensitivity on testing. The reaction may have occurred in childhood, the patient may not recall the sequence of events, and the reaction
may have been related to either the underlying infection or due to side effects of the drug. Skin testing in allergy offices is critical because ‘risk
assessment’ based on clinical history alone is unreliable. (2,3)
Risk factors for immediate responses to penicillin are: the history of previous allergic reaction to penicillin, female gender, route of exposure and
frequency of administration, age, concurrent infections.
Indications for the investigation of patients with
immediate or non-immediate* reaction/s to penicillin/s
and cephalosporin/s [9
Indications for the investigation of patients with immediate or non-immediate reaction/s to penicillin/s and cephalosporin/s (4):
•Patients with a label of ‘multiple antibiotic allergy’
• Patients with a history of immediate or nonimmediate reaction to penicillin and/or cephalosporin with a requirement for frequent antibiotics,
• Patients with a history of immediate or nonimmediate reaction to penicillin/s and/or cephalosporin/s requiring specific treatment with a
beta-lactam.
• Anaphylaxis during general anaesthesia when penicillin was administered alongside multiple other agents.
Skin testing not required,or contraindicated: (5)
• Patients who have suffered from symptoms consistent with IgG or IgM-mediated reactions. These patients should not receive penicillin again.
• Patients with a family history but no personal history of allergy to penicillin
• Patients with a history of beta-lactam allergy but who subsequently tolerated the same penicillin.
The investigations for immediate beta-lactam reactions are: Skin prick tests; Intradermal tests and Challenge tests(5)
Patient with a history of immediate penicillin allergy required skin prik test with penicillin determinants (PPL/MDM), benzylpenicillin, ampicillin
(AMP), amoxicillin (AX) +/– flucloxacillin/coamoxiclav + cephalosporin/s. If positive skin prik test should avoid beta-lactam.If negative, intradermal
test should be done and after negative tests challenge test should be the next investigation. If skin tests or challenge is positive and there is no
alternative to beta-lactams, drug desensitization should be considered. Patients with negative PPL/MDM/benzylpenicillin/ amoxicillin/ampicillin
skin tests should undergo oral challenge with the penicillin implicated in the original reaction.
The investigations for non-immediate beta-lactam reactions are late reading IDT or patch tests.If negative IDT or patch tests, challenge test
should be done for mild reaction and no systemic features(5).
Special recommendations for the patient with a positive history of perioperative anaphylaxis without previous allergological investigations: (6)
• Elective/non-emergent, strong recommendation: allergological testing should be performed
• In case of emergency:
a. Strong recommendation:
-provide a latex-free environment
-provide regional anaesthesia or general anaesthesia without muscle relaxants if during the previous surgery muscle relaxants were used
-avoid histamine-releasing drugs
-premedication with 100mg hydroxyzine one hour before surgery
-avoid chlorhexidine and dyes if they were involved in previous reactions
b. Optional recommendations:
-if muscle relaxants are mandatory, emergency skin testing should be performed by an allergologist
-if the previous surgery required antibiotic prophylaxis, it is recommended to avoid penicillins
References

15
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

1.Mariana Castells. Diagnosis and management of anaphylaxis in precision medicine. J ALLERGY CLIN IMMUNOL 2017;140:321-33.
2. Solensky R. Hypersensitivity reactions to beta-lactam antibiotics. Clin Rev Allergy Immunol 2003; 24:201–20.
3. Joint Task Force on Practice Parameters, American Academy of Allergy AaI, American College of Allergy AaI, Joint Council of Allergy AaI. Drug
allergy: an updated practice parameter. Ann Allergy Asthma Immunol 2010; 105:259–73.
4. Dworzynski K, Ardern-Jones M, Nasser S. Diagnosis and management of drug allergy in adults, children and young people: summary of NICE
guidance. BMJ 2014; 349:g4852.
5. Mirakian R1,et al. Management of allergy to penicillins and other beta-lactams. Clin Exp Allergy. 2015; 45:300-27.
6.D-A Moneret-Vautrin et al.Annales Francaise d’Anesthesie et de Reanimation 2011;30:246-63

Hipoxia tisulară şi carenţa energetică în sindromul disfuncției multiple de organe (MODS)


Tissue hypoxia and energy deficiency in multiple organ dysfunction syndrome (MODS)
Victor Cojocaru
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, Republica Moldova

MODS-ul reprezintă o simfonie a haosului la pacienții supuși agresiunilor patologice severe, manifestată prin interacțiuni oscilatorii,
multisistemice, polivectoriale, care generează depresia tuturor mecanismelor endogene de protecție.
Acest sindrom este cea mai complexă patologie întâlnită în UTI, are evoluţie fulminantă a insuficienţelor de organe, incidenţa înaltă a
complicaţiilor severe, costuri fabuloase de tratament, frecvente rezultate nefavorabile pe fundalul de TI, deces inevitabil fără terapie intensivă.
Multiplele fenomene dezintegratorii ale unității homeostazice în MODS au fost la temelia creării teoriilor de declanșare a MODS (conceptul
hiperinflamației; teoria macrofagului sau sindromului inflamator sistemic; ipoteza microcirculației; teoria intestinală; teoria depresiei imune;
conceptul apoptozei celulare; teoria haosului; teoria hipoergozei; teoria disoxiei histopatice; dualitatea apoptoză-necroză).
Prezența hipermetabolismului la toți pacienții cu MODS impune stabilirea relațiilor patologice între hipoxia tisulară, carența energetică și MODS.
Concluzie: Insuficiența de O₂ livrată celulei în unitate de timp (hipoergoza hipoxică), pe fundalul intensificării metabolismului aerob al celulei
(hiperergoza hipermetabolica), provoacă dereglări ale mecanismelor de utilizare a O₂ cu insuficienţa sau diminuarea activităţii diverşilor fermenţi
oxidativi ai celulei, la valori normale sau chiar crescute a cantităţii de O₂ (hiperperoxie în celulă), finalul fiind anoxia. Carența energetică în anoxie
ajunge la valori care nu satisfac cerințele energetice ale proceselor endoergogene ale metabolismului energetic, fenomen care marchează
debutul real al MODS.

MODS is a symphony of chaos in patients subjected to severe pathological aggression manifested through chaotic, oscillatory, multisystem,
polivectorial interactions that generate the depression of all endogenous protective mechanisms.
This syndrome is the most complex and challenging pathology encountered in intensive care units, the fulminant evolution of organ failure, the
high incidence of severe complications, fabulous treatment costs, frequent unfavourable results despite intensive treatment and inevitable death
without intensive care.
The multiple disintegration phenomena of the homeostasis unit in MODS have been the foundation of creating MODS triggering theories (the
concept of hyperinflammation; macrophage theory or systemic inflammatory syndrome; the microcirculation hypothesis; intestinal theory;
immune depression theory; the concept of cellular apoptosis; theory of chaos; theory hypoergosis; histopathic disoxia theory; apoptosis-necrosis
duality).
The presence of hypermetabolism in all patients with MODS requires the establishment of pathological relationships between tissue hypoxia,
energy deficiency and MODS.
Conclusion: O2 deficiency delivered to the cell in a time unit (hypoxic hypoxergy), on the background of increased aerobic metabolism of the cell
(hypermetabolic hyperegosis) causes disturbed mechanisms of use of O₂ with insufficient or diminished activity of various oxidative enzymes of
the cell, at a normal value determines anoxia. Energy inefficiency in anoxia reaches values that do not meet the energy requirements of the
energy-endogenous processes of energetic metabolism, a phenomenon that marks the real debut of MODS.

16
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

Update asupra resuscitării cardio-pulmonare în 2017


Cardiopulmonary resuscitation 2017 - an update
Bernd Böttiger, W.A. Wetsch
University Hospital of Cologne, Department of Anaesthesiology and Intensive Care Medicine, Cologne, Germania
Cardiac arrest is a major killer in industrialized nations and accounts for approximately 600.000 deaths per year in the USA and the European
Union. Immediate layperson cardiopulmonary resuscitation, followed by the initiation of advanced life support, is the key to survival.
Recent studies have found out that the role of antiarrhythmic drugs during CPR is controversial. The administration of Amiodarone does not lead
to a neurologically favourable outcome, compared to Lidocaine or Placebo.
All resuscitated patients should be transferred to a resuscitation centre, providing a PCI lab 24/7, an ICU capable of targeted temperature
management and standardized care for resuscitated patients. Patients in whom non-cardiac cause of arrest is not highly suspected should
undergo percutaneous coronary intervention after arrival in the hospital.
Targeted temperature management after the return of spontaneous circulation can help to minimize damage to the brain after the hypoxemic
period during cardiac arrest. While the optimum target temperature remains controversial, the fact that any resuscitated patient needs targeted
temperature management, with a target temperature of 32-36°C for at least 24 hours. According to recent studies, on-site initiation of cooling
should not be performed by infusion of larger amounts of saline, as this has no clinical advantages but leads more often to pulmonary edema
and re-arrest.
All recent studies show the importance of layperson-initiated bystander CPR. Education in school and CPR training in adolescents is an effective
means of improving bystander CPR rates (“KIDS SAVE LIVES”).

Resuscitarea cardiopulmonară în circumstanțe speciale


Cardiopulmonary resuscitation in special circumstances
Diana Cimpoeșu
Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, Iași, România

According to the actual guidelines for cardiopulmonary resuscitation (CPR), early recognition and calling for help, early defibrillation, high-quality
resuscitation with minimal interruption of chest compressions and treatment of reversible causes are the most important interventions for
improve the outcomes after cardiac arrest.
The 2015 Guidelines for resuscitation published by European Resuscitation Council divide the resuscitation in special circumstances into three
parts: special causes, special environments and special patients. The first part covers treatment of potentially reversible causes of cardiac arrest,
for which specific treatment exists and which are divided into two groups of four, called the ‘4Hs and 4Ts’: Hypoxia; Hypo-/hyperkalaemia, and
other electrolyte disorders; Hypo-/hyperthermia; Hypovolaemia; Tension pneumothorax; Tamponade (cardiac tamponade); Thrombosis (coronary
and pulmonary); Toxins (poisoning). The second part covers cardiac arrest in special environments, where universal guidelines have to be
modified due to specific locations or location-specific causes of cardiac arrest: operating theatre, cardiac surgery, catheterisation laboratory,
dialysis unit, dental surgery, commercial airplanes or medical helicopters, field of play, outside environment (e.g. drowning, remote area, high
altitude, avalanche, lightning strike and electrical injuries) or the scene of a mass casualty incident. The third part contain the recommendation
for the patients with specific conditions, and those with certain long-term comorbidities where a modified approach and different treatment
decisions may be necessary: patients with severe comorbidities: asthma, heart failure with ventricular assist devices, neurological disease,
obesity and those with specific physiological conditions (pregnancy, elderly people).

17
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

Soluții coloide și cristaloide - terapii moderne în resuscitarea volemică


Colloids and crystalloids - state of the art in fluid and volume therapy
Francisco Carlos Bonofiglio
Hospital Italiano, Buenos Aires, Argentina

In recent decades, a significant number of advanced research has been carried out, with the aim of learning which of these fluids was the most
suitable to infuse surgical and critical patients.
Among crystalloids, normal saline solution, the most widely used worldwide, is increasingly being questioned because it causes hyperchloremic
acidosis. This metabolic condition is associated with the presence of nausea and vomiting, a proinflammatory state and a worsening of renal
function and immune system. For this reason, the use of the so-called balanced solutions gains more relevance every day, especially in high-risk
patients. Crystalloid solutions are inexpensive and are generally the first choice to infuse if either maintenance or resuscitation fluids are
required. (1)
In the event that the loss of fluid or blood is sufficiently significant to reduce oncotic pressure, the use of colloids is necessary to maintain an
adequate intravascular volume. (2)
The advantages and disadvantages between different colloids are becoming clearer every day, which is why some of them are currently being
heavily questioned by the different regulatory agencies, which have even recommended not using HES, due to a higher rate of kidney failure
among patients who received it. (3)
Albumin, although more expensive than the rest of the colloids, appears to have advantages over the others, with a level of adverse effects
comparable to crystalloids. (4)
Colloids and crystalloids can not only cause harm per se, but also as a result of the way they are administered. Its correct infusion, without
generating overload, facilitates, among other things, the reduction of edemas, better functioning of the different organs and the integrity of the
glycocalyx. In this way, the inflammatory reaction is lesser, which contributes to fewer complications, and a shorter stay in ICU and
hospitalization. (5) The current methods of minimally invasive hemodynamic monitoring seem to be more suitable for a correct infusion of liquids,
surpassing the CVP, when the patient's clinical conditions allow it. Hemodynamic monitoring using thermodilution catheters is currently
relegated to critically ill patients, while minimally invasive methods can be used in a greater number of patients undergoing surgery, due to their
simplicity and lower risk level. (6)

Bibliography.
1. Mc Cluskey, S. et al. Anesth Analg. 2013.117:412-421.
2. SAFE trials. NEJM. 2004.350: 2247-2256.
3. PRAC. 26 January. 2018
4. Finfer, S. Curr Opin Crit Care. 2013.19:315-320.
5. Rehm, M. et al. Anaesthesist. 2017. 66: 153-167.
6. Lobo, S. et al. Curr Opin Crit Care. 2013.19: 346-352.

18
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

Transfuzia eritrocitară
Red blood cells transfusion
Ecaterina Scărlătescu
Institutul Clinic Fundeni, Anestezie și Terapie Intensivă III, București, România

Red cell units (PRBCs, packed red blood cells) are prepared by removing plasma from whole blood, often replacing it with an additive solution for
improved cell viability during extended storage. The modifications of the standard PRBCs are used in order to decrease the
transfusion-associated risks in special patient populations.
The main reason for transfusion is to maintain the balance between oxygen delivery and consumption, as oxygen is transported mainly bound to
haemoglobin with only a small amount dissolved in plasma. An experimental study demonstrated that the organs have different susceptibility to
low oxygen delivery, with hypoxia occurring significantly earlier in kidneys and skeletal muscle than in the cardiac ventricle and brain. In contrast
with older recommendation of a transfusion trigger of 10 g/dl, newer studies recommend thresholds as low as 7.0 g/dl as this restrictive
approach proved to be at least as effective as and possibly superior to a liberal transfusion strategy, decreasing the average number of red-cell
units transfused by more than a half. The restrictive approach is generally recommended in adults in the absence of extenuating circumstances,
such as myocardial ischemia, severe hypoxemia, or acute haemorrhage. In surgical and critically-ill patients with stable coronary artery disease,
intervention studies are needed to determine whether a higher haematocrit threshold is beneficial. The implementation of a restrictive
transfusion strategy in clinical practice led to an important reduction in the number of RBCs units transfused, in the percentage of patients
transfused, and resulted in decreased mortality and ICU readmission rate.
Many biochemical, morphological, and molecular changes are known to occur during PRBCs storage. However, different studies demonstrated
similar outcomes for patients transfused with “fresh” or “old” blood. According to ESA guidelines, PRBCs should be transfused according to the
first-in first-out method to minimize wastage.

Utilizarea suportului cardio-pulmonar în oprirea cardiacă refractară


Cardiopulmonary support (CPS) used in the treatment of acute heart failure and cardiac arrest
Angela Mahdi
Aalborg University Hospital, Aalborg, Denmark

Cardiopulmonary support (CPS) is usually applied in patients having circulatory collapse after myocardial infarction, pulmonary embolus or
recently, in the resuscitation of patients having accidentally depth hypothermia and circulatory arrest. The use of CPS expanded during the last
decade.
INDICATIONS - according to ELSO (Extracorporeal Life Support Organization)
Persistent cardiac arrest of more than 15 minutes
Accidental hypothermia
High-risk procedures (TAVI, lung or heart surgery)
Cardiac failure of potentially reversible cause
Bridge to heart transplant or to permanent assist device
The devices became smaller, handier and easier to move away from OR. Furthermore, Heparin-coated devices tend to reduce significantly the
risk of thrombosis. The inflammatory response due to the contact with the membranes of the oxygenator is also significantly reduced.
In spite of significant expenses related to the presence or call of a specialist team (CPS team) 24 hours a day, CPS has a major impact on survival
and outcome in a specially selected group of patients.
The CPS team is composed of cardiologist, cardiac surgeon, cardiothoracic anesthesiologist, perfusionist and cardiothoracic nurse anaesthetist.

19
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

De la Osler la educația medicală bazată pe competențe


From Osler to competency based medical education
Yoram Shapira
Soroka Medical Center, Beersheba, Israel
At the beginning of the 20th century, William Osler created the first residency program for speciality training of physicians. He was the first to
bring medical Students out of the lecture hall for bedside clinical training. He would always be remembered for his phrase “He who studies
Medicine without books sails an uncharted sea, but he who studies Medicine without patients does not go to sea at all”. This revolution followed
by Flexner report (1910) which led to the biggest change in the American Medical Education. From small Medical Schools owned by one or more
doctors Run to make profit, to a National project. He pointed Johns Hopkins School of medicine as the goal standard for a medical school.
Are we ready (sources, men power)/courageous enough (to make deep changes in our programs) to Competency-based Medical Education?
Competency-based medical education focuses on the outcome of teaching and the personal achievements of each resident. How is he/she
progressing toward becoming a specialist? The American system gives priority to Patient Care, Medical Knowledge, Professionalism,
Interpersonal and Communication Skills, Systems-Based Practice, Practice-Based Learning & Improvement.
Many questions should be asked:
Can our system handle this with no specific changes?
Is our regulatory system compatible?
Can our training Departments meet the challenge?
Is our examination system appropriate for this new concept?
The main issue is the principles of assessment: Assessment should be done by all attending physicians at least every 3 months. Every milestone
(for example Epidural in Anesthesia) should be graded by all attendings on a scale (novice stage, advanced beginner stage competent stage,
proficient stage, and expert). From an observer to a teacher.

20
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

Anestezia oftalmologică: riscuri și tratament


Tips and pitfalls in ophthalmic anaesthesia
Bazil Ațeleanu
University Hospital of Wales, Cardiff, Marea Britanie

Despite an important increase in the number of eye surgeries performed under local regional anaesthesia, there are still many ophthalmic
procedures requiring general anaesthesia. Smooth induction and emergence, control of intraocular pressure, prevention of oculocardiac reflex,
combined management of airway and ocular problems in paediatric patients are all important considerations in ophthalmic anaesthesia.
Eye blocks represent a safe, simple and reliable choice of anaesthesia for intraocular surgery.
A large proportion of patients presenting for ophthalmic surgery are elderly, with significant medical comorbidities and extensive drug therapy.
For some of them, general anaesthesia might be a hazardous or even unacceptable choice. Eye blocks would offer a perfect anaesthetic
alternative for these patients.
Pre-operative preparation, conduct and technique of eye blocks vary considerably worldwide.
The different techniques of local anaesthesia for eye surgery evolved over the last several decades. Both akinetic and non-akinetic methods are
described. Sharp and blunt needle techniques are in use.
Previously considered the gold standard, the retrobulbar block was replaced, as a result of a relatively high incidence of significant
complications, with the peribulbar block, surpassed in the 90`s by the even safer and less painful SubTenon block. Today, in the UK, for selected
cases booked for phacoemulsion and intraocular lens insertion, there is a significant trend of replacing even the SubTenon block with topical
anaesthesia (local anaesthesia eye drops).
Guidelines for eye blocks were published by a Joint Committee of Royal College of Anaesthetists and Royal College of Ophthalmologists as early
as 2001.
Before embarking on any type of eye (local) anaesthesia, a rigorous anaesthetic preassessment system needs to be in place. This will allow early
diagnostic of uncontrolled hypertension, significant dyspnoea, Insulin-dependant diabetes mellitus, tremor, pathology requiring therapeutic
anticoagulation etc., as well as relevant ophthalmic pathology, medical and/or surgical.
Knowledge of the relevant anatomy of the orbit and its contents is paramount for the safe practice of eye blocks.
Accepted standards of monitoring have to be maintained throughout the procedure. Additional oxygenation, as the availability of assistants
reassuring the awake patient throughout the procedure is very important. In selected cases, a limited amount of sedation could be carefully used
in titrated increments.
Use of topical local anaesthetic eye drops pre-block is essential.
Rigorous asepsis should be maintained.
Local anaesthesia for eye surgery could be classified as:
- Topical (non-akinetic)
- Blunt cannula technique (SubTenon block)
- Sharp needle techniques (akinetic): Peribulbar and Retrobulbar blocks.
The presentation will focus on considerations for general anaesthesia in selected patients and eye blocks, i.e. blunt and sharp needle techniques,
with a particular emphasis on peribulbar and SubTenon blocks. Advantages/disadvantages of both are compared/contrasted. Relevant
complications are discussed.

21
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

Craniotomia la pacientul conștient


Awake craniotomy - how to make it work
Aeyal Raz
Rambam Health Care Campus, Haifa, Israel

In recent years the number of awake craniotomies is rapidly rising. The indications for awake craniotomies are wide and include Functional
Neurosurgery (microelectrode mapping of brain areas, before DBS electrode placement) and brain resections of tumours in critical areas where
a continuous monitoring of brain function (speech or motor) is used to avoid catastrophic long-term complications. These procedures may be
performed in a fully awake patient, but in many cases a combination of general anaesthesia or sedation for certain parts of the procedure may
be combined with the awake part, allowing a wide range of combinations.
Providing anaesthesia for awake craniotomies requires a different approach from classic neuro-anaesthesia. We are required to be familiar with
the indications of the procedure, and the effect of our drugs on the goals of the procedure: some sedative drugs may be very useful for certain
types of awake resections. Microelectrode recording, on the other hand, may be affected by anaesthetic and cardiovascular drugs. Thus, the
anesthesiologist should be aware of the target and indication and how anaesthetic drugs modulate the neuronal activity. The anesthesiologist
should also be ready for unique complications such as seizures, intracranial bleed and loss of airway while the patient is in an awkward position
and the access to the airway is very limited.
In the presentation, I will discuss the approach to such cases, and emphasize the relation between the indications and the target of the
procedure to the anaesthetic choices we make. I will try to clarify some of the complexity of the literature and give the audience a good handle
on how to plan and manage the anaesthesia for such cases.

Sângerarea în chirurgia spinală


Blood loss in spine surgery
Dafna Willner
Galilee Medical Center, Nahariya, Israel

During the past twenty years, there has been a tremendous increase in the number of operative spine procedures. Blood loss is a major concern
in spine surgery.
Because of the significant risks and complications associated with blood loss and allogeneic transfusions, efforts to identify safe and effective
ways of minimizing blood loss during spine surgery are crucial. Such Patient Blood Management strategies have been developed to provide
better health care. This includes stratagems to increase the preoperative red blood cell (RBC) mass, to reduce the intraoperative blood loss, and
to use restrictive transfusion triggers in order to minimize or avoid RBC transfusions. This review discusses the various measures available in the
literature to increase preoperative red blood cell mass including autologous blood donation and erythropoietin therapy. Intraoperative
techniques to decreases blood loss and transfusion requirements include the use of various antifibrinolytic agents, acute normovolemic
hemodilution and cell salvage. Indications for implementing a restrictive versus liberal transfusion practices will be presented.

22
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

Canabisul în tratamentul durerii - revoluția verde


Cannabis in pain management - the green revolution
Silviu Bril
Pain Institute, Tel Aviv Medical Center, Tel Aviv, Israel

Chronic pain is regarded as a disease of the nervous system and is defined as pain without apparent biological value that has persisted beyond
normal tissue healing time. It is prevalent, affecting 1 in 5 people worldwide. Chronic pain is subjective and is a multifactorial experience
encompassing physical, emotional, social, spiritual and other factors. A large number of authorized medicines are available, and pain specialists
recognize that pharmacological treatment is only one element of a multi-faceted approach to chronic pain management, that includes physical
and psychological interventions.
There are a number of types of chronic pain, for example cancer pain, postsurgical or posttraumatic pain, visceral or neuropathic pain. An
individual patient may experience more than one type of chronic pain.
Relief from chronic pain is by far the most common condition cited by patients for the medical use of cannabis.
The published literature on chronic pain (in respect of cannabis) is confusing and conflicting, as in many cases the specific type of pain being
investigated is not adequately defined, or the clinical trial does not describe the underlying causes of the pain in sufficient detail.
The use of cannabis for medical reasons exists within a socio-cultural-legal environment that incorporates historical and extra nociceptive
elements which influences the perceptions of both patients and healthcare providers.
The data generally suggested an improvement in pain associated with cannabis products. When these clinical trials are combined, the overall
estimate of benefit is moderate and there is a moderate influence on patient’s self-reported quality of life.
There’s a little evidence that marijuana could have anti-inflammatory effects, but otherwise, there’s not enough research to know how cannabis
and cannabinoids affect the immune system or those who are immune-compromised
No studies have evaluated the long-term safety of treatment with cannabis products. Current evidence suggests that larger more definitive
clinical trials are needed. This approach is consistent with the views of pain specialists and medical professional bodies that have cited concern
about the use of cannabis and cannabinoids in the management of chronic pain, in the absence of proven benefit to risk data.
There is a broad range of opinion among pain clinicians and researchers regarding the use of cannabis for pain treatment. Cannabis has very
low or no potential for overdose and relatively low rates of addiction and harmful use compared with other "painkillers"
The main dilemma is which medical pain diseases should be treated with cannabis, which is the most suitable combinations (THC and CBD
content) and relations whit other drugs and medical conditions.

Adevărul despre opioide în durerea cronică


Opioids in chronic pain: the truth
Silviu Bril
Pain Institute, Tel Aviv Medical Center, Tel Aviv, Israel

The prescribing of opioid analgesics for pain management - particularly for the management of chronic noncancer pain (CNCP) - has increased
dramatically all over the world and more than fourfold in the United States since the mid-1990s.
There is mounting evidence that opioids have only limited effectiveness in the management of CNCP, and the increased availability of prescribed
opioids has contributed to upsurges in opioid-related addiction cases. These concerns have led to critical revisiting and modification of prior pain
management practices and guidelines, but the much-needed changes in clinical practice will be facilitated by a better understanding of the
pharmacology and behavioural effects of opioids that underlie both their therapeutic effects (analgesia) and their adverse effects (addiction and
overdose).
With these goals in mind, this presentation first presents an overview of the contemporary problems associated with opioid management of
CNCP and also the need for a better pain control. It then discusses the pharmacology underlying the therapeutic and main adverse effects of
opioids and its implications for clinical management of CN

23
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

Blocul de plan transvers abdominal reprezintă anestezia regională de elecție în chirurgia abdominală
TAP block is the regional anaesthesia of choice in abdominal surgery
Liliana Mirea
Spitalul Clinic de Urgență, Anestezie și Terapie Intensivă, București, România

Transversus abdominis plane (TAP) block is a regional anesthesia procedure which assures postoperative analgesia for anterior and lateral
abdominal wall- local anesthetic is injected in the plane between the internal oblique and transversus abdominis muscles in order to achieve the
blockade of the ventral branches of T7-T11 spinal nerves (T6-T11, T12, ilioinguinal and iliohypogastric nerves).
There is no consensus on the nomenclature or a standard technique for performing TAP block. Have, therefore, the possibility of different
approaches to TAP block, the analgesic efficiency relies upon the block indication. Landmark-guided TAP block at the triangle of Petit has a
variable success rate. In 2007, Hebbard was the first to describe the ultrasound-guided TAP block, and consequently increased the overall
success rate and diminished the risk of complications when performing it. In order to upgrade analgesia for the anterior abdominal wall, regional
anaesthetists agree that further improvement of ultrasound-guided technique is needed.
At the moment, TAP block is indicated for postoperative analgesia after any type of inferior abdominal surgery, especially for open
appendectomy, ventral and inguinal hernia repair, cesarean section, abdominal hysterectomy and prostatectomy. The postoperative analgesic
efficacy of TAP block was also proved in adults undergoing laparoscopic procedures, especially when the block was performed bilateral and the
right dose was used.
Reference
1. Curatolo M. Regional anesthesia in pain management. Current Opinion in Anesthesiology 2016, 29(5), 614-619
2. P Hebbard, Y Fujiwara, Y Shibata, C Royse. Ultrasound Guided Transversus Abdominis Plane block. Anaesthesia & Intensive Care 2007; 35(4):
616-7
3. Sinha A, Jayaraman L, Punhani D, Chowbey P. Transversus abdominis plane block for pain relief in patients undergoing in endoscopic repair
of abdominal wall hernia: A comparative, randomised double-blind prospective study. Journal of minimal access surgery 2017, doi:
10.4103/jmas.JMAS_138_17. [Epub ahead of print]

Blocul quadratus lumborum - analgezia regională de elecție în chirurgia abdominală


Quadratus lumborum block - the regional analgesia of choice in abdominal surgery
Dan Dîrzu
Spitalul Clinic Județean de Urgență, Cluj-Napoca, România

De la prima descriere a blocului „quadratus lumborum” (QL) în 2007 de către Blanco (care l-a folosit pentru a realiza analgezie după
abdominoplastie), până la recenta descriere a variantei transmusculare (TQL – așa numitul bloc „tequila”) de către Børglum, acesta a fost
continuu îmbunătățit, astfel încât mai multe variante de realizare au fost descrise. Rezultatul acestor dezvoltări a fost o nomenclatură aparent
confuzivă care poate descuraja pe cel care dorește să abordeze pentru prima dată blocul QL. O bună cunoaștere a anatomiei regiunilor implicate
poate simplifica înțelegerea și utilizarea lui. Realizarea blocului QL bilateral, urmată sau nu de inserția de catetere și infuzie continuă de anestezic
local, poate realiza analgezie eficace chiar și după intervențiile chirurgicale majore abdominale, fără alte medicamente sau manopere
suplimentare. Capacitatea de a bloca atât transmiterea durerii somatice cât și a celei viscerale, blocaj neînsoțit de hipotensiune ca în cazul
analgeziei epidurale, îl face valoros pentru a fi folosit la pacienții din toate grupele de vârstă și din toate clasele de risc. Prin folosirea blocului QL
analgezia este garantată în toate cazurile între dermatoamele T7-L1 și se poate prelungi, prin variațiuni ale locului de injectare și a volumelor de
anestezic local folosite, cefalic pâna la T4 și caudal până la L3. Așadar, lista de intervenții chirurgicale pentru care folosirea blocul QL poate fi
utilă este practic lista tuturor intevențiilor chirurgicale abdominale (somatice, viscerale, obstetrice, ginecologice, urologice – deschise sau
laparoscopice) la care se adaugă o serie de indicații extinse cum ar fi chirurgia șoldului și a femurului sau intervenții vasculare. Toate aceste
beneficii sunt obținute cu riscuri minime, complicațiile raportate după efectuarea acestui tip de bloc fiind minore. Nefiind implicate trunchiuri
nervoase mari în realizarea blocului pacientul poate fi sub efectul anesteziei generale sau neuraxiale înlăturând astfel disconfortul.

From the first description of the quadratus lumborum (QL) block by Blanco (who used it to provide analgesia after abdominoplasty) until the
recent description of the trans-muscular technique (TQL – the so called „tequila block”) by Børglum, this block was continuously improved and
several variants were described. This improvement process generated an apparent confusing nomenclature that may be discouraging for the
ones willing to approach QL block for the first time. A good knowledge of anatomy may simplify the understanding and the utilisation of the block.

24
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

Bilateral QL block, with or without catheters and continuous infusion of local anaesthetics may provide effective analgesia even after major
surgical abdominal procedures, without any other medication or manoeuvres. The ability to block transmission of both somatic and visceral pain
without producing hypotension, as with epidurals, makes it valuable for any age and for any risk factors patients may present. Performing QL will
provide analgesia between T7 and L1 dermatomes and this can be prolonged up to T4 and L3. Therefore the list of surgical procedures for which
QL may be useful is basically the list of all surgical abdominal procedures (somatic, visceral, obstetric, gynaecological, urologic - open or
laparoscopy) and we may add to that list extended indications like hip and femur surgery and vascular interventions. All these benefits are
provided with minimum risks, reported complications after QL being minors so far. Because large nervous trunks are not involved, the patient
may be under general anaesthesia or with neuraxial blocks while performing the QL block, minimising the discomfort generated by the
procedure.

25
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

Cum să atragem medici tineri în profesia noastră


How to attract a young physician to our profession
Gabriel Gurman
Ben Gurion University of the Negev, Omer, Israel

Over the last century the medical profession became a very attractive solution for the future of a young man or woman, interested to be involved
in a field which is full of advantages and challenges.
Medicine offers an interesting life experience, a special human relationship, social prestige, a free profession and many times a more than a
decent income. Medicine, as a profession, attracts, since doctors are not only clinicians, but also researchers and educators.
Nobody can imagine a world without physicians and all over the world a perennial shortage of doctors avoids situations of unemployment.
Even today, when heavy workload and difficult work conditions throw a shadow on our daily activity, we are still respected and needed.

Anesthesiology today.
The question is where does Anesthesiology stay among other medical professions? The answer: it depends whom you ask!
For many colleagues and peers anesthesiology is not only a respectful field of activity but also a much needed profession. The anesthesiologist
is considered the intensivist of the operating room (OR) and he/she is needed in many places outside the operating theater.
Our profession implies deep knowledge in basic sciences, manual skills, understanding technology and computing and ability to use elements of
clinical pharmacology in daily practice.
Beside, Anesthesiology is a combination between science and art. Anesthetizing a patient demands not only knowledge and experience, but
also the ability to judge the patient's condition and to adapt your technique to it.
If so, why this medical domain is in permanent manpower shortage, more than other medical specialties?
It seems that the first cause of this situation is the discrepancy between the rhythm of recruitment of young physicians to the profession and the
permanent increase in the need for anesthesiologist's help outside the OR.
But besides, some other factors could be included in the list of causes for manpower shortage in anaesthesia.
We are still considered (by our peers and by the large public) a "service profession", meaning that we do not serve only our patients but also
other physicians.
The difficult work conditions, night on calls, weekends (so-called the WHEN syndrome) spent in the hospital and long working hours in the OR or
intensive care units influence the young physician decision regarding his/her future speciality.
One cannot forget that our professional prestige and respect is negatively affected by the fact that in some countries we witness a strong
competition with nonmedical and other medical specialities.
More than this, much too often we are in a conflict of interest with our colleagues, regarding the financial remuneration and lack of mutual
understanding in the OR and outside it.
In the last years, we are facing a new reality. Anaesthesia is more and more accused of being responsible for the long-term patient outcome,
including mortality, even one or two years after surgery.

If so, what can be done to attract more young colleagues to our profession?

Actually, this task is mainly in our own hands.


It is up to us to find the specific, local solutions in order to present Anesthesiology as an attractive medical field for the young physician.
Everything starts in medical schools. We need to improve the undergraduate teaching and students' exposure to anaesthesia, with all its aspects
in the OR and outside it. We need to explain the absolute needs for anaesthesia services in almost every single corner of a hospital. We need to
present our speciality as a clinical one since we man the outpatient anaesthesia clinics and also take care of the patient in the immediate
postoperative period.
A well-known American anesthesiologist wrote some years ago (1) that if medical students do not perceive that Anesthesiology is an exciting
medical discipline, this speciality is at risk of extinction!
The anaesthesia community has an important role in preventing and opposing the tendency to "yield" parts of our profession to other medical
and nonmedical providers.
We need to initiate and sustain a permanent public campaign explaining the simple fact that while the surgeon is in charge with the success of
the operation the anesthesiologist is directly responsible for the patient's life.
In some countries, the anesthesiologist's income is inferior to that of the surgeon. This situation must be challenged and practical solutions are to

26
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

be found. For instance, we are the fittest physicians to be included in what is called "full-timers", by "selling" our expertise and work hours to
only one employer.
The anaesthesia departments need to encourage the development of the extra-OR fields of activity, a solution which would avoid boredom and
create the necessary atmosphere for developing new subspecialties (obstetrical anaesthesia, pain management, critical care, etc.).
All the above are in our own hands.
Paraphrasing a 20th-century philosopher, if we do not make the future the future will make us!
1. Cullen B. ASA Newsletter 2003;67:2

Diferențele globale în evoluția postoperatorie: în căutarea unor soluții?


Global disparities in surgical outcomes: searching for solutions?
Miodrag Milenovic (1), Natasa Petrovic (2), Ivana Budic (3), Dusan Micic (4), Marija Stevic (5), Dusica Simic (5)
(1) Belgrad, Serbia
(2) Faculty of Medicine, University of Belgrade, Center for Anesthesiology and Resuscitation, Emergency Center, Clinical Center of Serbia, Belgrad,
Serbia
(3) Faculty of Medicine, University of Nis, Center for Anesthesiology and Resuscitation, Clinical Center of Nis, Belgrad, Serbia
(4) Faculty of Medicine, University of Nis, Clinic for Emergency Surgery, Emergency Center, Clinical Center of Serbia, Niš, Serbia
(5) Faculty of Medicine, University of Belgrade, University Children's Hospital, Belgrad, Serbia

Efficacy of a surgical program is not always so obvious. Assessment of surgical outcome is difficult and implementing of high standards in
surgical practice is very hard to measure thru its final outcome. Complications of surgery and deterioration of general medical condition may be
much delayed and follow-up of patients is limited and potentially biased.[1]
There is a global need to detect structural measure that can show characteristics of efficient surgical and medical healthcare service. The
number of procedures is the most often used variable illustrating surgical volume. Often, quality is analyzed in the correlation of high procedure
volume and improved long-term survival. Hospital resources and organization as well as manpower planning strategy certainly have a significant
impact. Level of training, the organization of hospital personnel, the availability of up-to-date technology and financial resources are structural
components that should be focused on.[2]
A number of risk factors are often included: American Society of Anesthesiologists Physical Status classification, the urgency of surgery, high-risk
surgical procedures (gastrointestinal, thoracic, vascular), surgical severity, cancer dissemination and age.[3]
One of the burning issues and potentially significant part of the solution may be a systematic approach to education and global manpower
problem in anesthesiology, surgery and intensive medicine professionals, recently documented. Massive disparities in the number of
anaesthesia and other healthcare providers, with particularly low workforce density in low and middle-income countries, are detected.[4]
Education must be at the heart of our global response. Increased numbers of safe anaesthesia providers and intensive medicine professionals
will only be possible if we have good quality educational programs tailored to meet the growing needs. The final result would be better patient
care.[5]
We are still looking for the measure based on socio-economic, demographic, geographical and clinical factors associated with access to quality
surgical care. In last several years, international research groups have been focused on patient safety and published results that promote careful
impact assessment in surgery.

References
1. "Measuring Surgical Outcomes." The Royal College of Surgeons of England. Accessed on April 6, 2018.
2. Ozgediz D, Hsia R, Weiser T et al. Population health metrics for surgery: effective coverage of surgical services in low-income and
middle-income countries. World J Surg. 2009 Jan;33(1):1-5.
3. Protopapa K, Simpson J, Smith N, Moonesinghe S. Development and validation of the Surgical Outcome Risk Tool (SORT). The British Journal
of Surgery. 2014;101(13):1774-1783.
4. Kempthorne P, Morriss W, Mellin-Olsen J, Gore-Booth J. The WFSA Global Anesthesia Workforce Survey. Anesth Analg. 2017;125:981–990.
5. Morriss W, Milenovic M, Evans F. Education: The Heart of the Matter. Anesth Analg. 2018 Apr;126(4):1298-1304.

27
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

Managementul riscurilor şi al calităţii - departe de plictis


Non-boring risk and quality management
Marc Lazarovici
Institut für Notfallmedizin und Medizinmanagement, Klinikum der Ludwig-Maximilians-Universität, Munchen, Germania

Nowadays, risk and quality management are frequently used terms, but very often they are no more than buzzwords. In order to present a more
lively and day-to-day applicable view of these terms, the lecture will provide a global systemic view on clinical workplaces as well as the
possibilities and options we have to improve and ensure high-quality patient care.
The use of ever more widespread simulation facilities to detect, prevent and correct latent threats will be addressed. A critical view on training
measures and the necessity of embedding those measures into a broader context will be presented, taking into consideration the needs of the
learners, the perceived and non-perceived risks, the personnel and technical material available as well as feedback loops.
Finally, the imperative of ensuring high-quality educational measures will be addressed, based on the example of an accreditation program for
simulation centers.
Learning goals:
• Understand how risk and quality management are integral parts of daily clinical activity
• Understand how every single healthcare practitioner can contribute to high-quality patient care and risk mitigation
• Understand the need of embedding educational measures into the clinical practice of the learners
• Understand quality as applied to educational activities

Managementul minim invaziv al herniei lombare recidivante


Minimally invasive treatment of recurrent lumbar hernias
Ovidiu N. Palea, Ana M. Ghițoiu, Monica Sandu, Luminița Cociu, Daniel Andrei, Lavinia I. Hefco Terteliu
Centrul Medical Provita, Departamentul Terapia Durerii, București, România

Introducere - scopul și obiectivele cercetării: Scopul acestui studiu retrospectiv a constat în demonstrarea faptului că abordarea endoscopică
transforaminală percutană (PELD) a herniilor de disc primare și recurente, ca rezultate clinice echivalează rezultatele microdiscectomiei din
literatură, dar ca riscuri și complicații este statistic superioară.
Material și metode: În Clinica Provita am tratat cu PELD 106 pacienți, din care 84 au fost hernii primare și 22 recurente.
Preoperator, toți pacienții au efectuat tratament conservator, minim invaziv prin infiltrații fără succes și au fost evaluați clinic și imagistic.
Rezultatele clinice au fost evaluate utilizând scala numerică pentru durere (NRS for Pain) și scorul MacNab’s privind satisfacția pacienților.
Rezultate: Rata de apariție a complicațiilor în cazul celor 84 de pacienți cu PELD de novo a fost de 1% reprezentând o pareză postoperatorie
integral recuperată, respectiv în cazul celor 22 pacienți cu microdiscectomie în antecedente la același nivel discal 1.5% o ruptură de dura mater
tratată conservator.
94 % din pacienți au fost urmăriți în medie timp de 6 luni. 80% din cei 84 de pacienți cu PELD de novo au avut un scor MacNab Excelent, 18% Bun,
2% Slab, respectiv 52% din cei 22 pacienți cu microdiscectomie în antecedente au avut un scor MacNab Excelent, 37% Bun, 11% Satisfăcător.
Rata de reherniere post PELD de novo a fost de 4.76%, respectiv la pacienții cu microdiscectomie în antecedente a fost de 22.72%.
Concluzii: PELD este o procedură minim invazivă sigură, cu rezultate clinice favorabile în tratamentul herniilor de disc atât primare, cât și
recurente.

Introduction: The purpose of this retrospective study was to demonstrate that percutaneous transforaminal endoscopic discectomy (PELD), as
clinical results equals the results of microdiscectomy from the literature, but concerning the risks and complications, PELD is statistically superior.
Material and methods: In Provita Clinic, we treated with PELD 106 patients, 84 patients with disc herniation de novo and 22 patients with
recurrent disc herniation. Preoperatively, all patients underwent conservative treatment and minimally invasive by infiltrations without any
success and were clinically and imagistically evaluated.
Clinical results were evaluated using the Numeric Rating Scale for Pain (NRS for Pain) and the MacNab's Patient Satisfaction Score.
Results: The incidence of complications in the 84 patients with PELD de novo was 1%, respectively for the 22 patients with a history of
microdiscectomy at the same disc level of 1.5%.
94% of patients were followed in average for 6 months. 80% of 84 patients with PELD de novo had an Excellent MacNab Score, 18% Good and
2% Poor, 52% of the 22 patients with a history of microdiscectomy had an Excellent MacNab Score, 37% Good and 11% Poor.
The reherniation ration for PELD de novo was 4.76%, respectively, in patients with a previous microdiscectomy of 22.72%.

28
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

Conclusions: PELD is a minimally invasive safe procedure with favorable clinical outcomes in the treatment of primary and recurrent disc hernias.

Optimizarea perioperatorie
Optimizing patients undergoing surgery
Francisco Carlos Bonofiglio
Hospital Italiano, Buenos Aires, Argentina

There are a sufficient number of articles that indicate that morbidity and mortality in surgeries, focuses on the complications that arise in the
immediate postoperative period. (1)
The number of complications differs little between different centres, but what really shows an important difference is the ability of each centre to
recognize and treat these complications. If the complication is treated quickly, the morbidity is modified in a forceful way, not performing this
practice at appropriate times is called failure to rescue. (2)
The high-volume centres seem to have a greater capacity in rescuing their patients, due to the fact that many of these patients spend their first
postsurgical hours in critical care units. (3)
It is also possible to avoid complications when the anesthesiologist takes care of small details during the surgery that can later trigger complex
problems. For example, adequate intraoperative control of glycemia will prevent both hyperglycemia and the much-feared hypoglycemia. (4)
The anesthesiologist should know what are the pathological changes, which can worsen the proper evolution of a surgery, how to monitor them
and how to prevent complications derived from situations that can be avoided. This form of perioperative care is called the optimization of the
surgical patient. (5)
Everything that mitigates surgical stress is welcome as part of this treatment. In recent years, special emphasis has been placed on improving
the patient's hemodynamic conditions using the advantages of mini-invasive monitoring, above all respecting the glycocalyx and the
permeability of the endothelium. (6) Also, more work on the area of acute pain treatment with epidural techniques and new techniques are
focused, not only on the comfort of patients but also on a lesser mobilization of mediators of inflammation. (7)
New observations facilitate permanently improves patient's conditions during the perioperative period. For example, the fact that increasingly
elderly patients are undergoing surgery implies that we must improve our understanding of the concept of frailty and the action of anaesthesia
and surgery on the cognitive activity of patients. (8)
1. Shukri K. et al. Ann Surg. 2005. 242: 326-343.
2. Ghaferi, A. et al. Med Care. 2011. 49: 1076-1081.
3. Pearse R. Lancet. 2012. 380: 1059-1065.
4. Simmons, J. et al. Br J Anaesth. 2016.117: 31-43
5. Hoeft, A. et al. Curr Opin Anesthesiol. 2016. 29: 1-4
6. Trinooson, C. et al. AANA Journal. 2013.81: 357-368.
7. Forero. M. et al. Regional Anesthesia and Pain Medicine. 2016. 41: 1-7
8. Jauregui, J. Rev Hosp Ital B Aires. 2012. 32: 110-115.

29
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

Preabilitarea - un nou concept în medicina perioperatorie


Prehabilitation - a new concept in perioperative medicine
Haim Berkenstadt
Chaim Sheba Medical Center, Ramat Gan, Israel

Cancer is associated with cachexia that may influence the perioperative outcome, with an increased risk of morbidity, mortality and length of
stay following major gastrointestinal surgery. (1) Some studies demonstrated that increase in physical activity may improve outcome following
the diagnosis of the breast (2), non-metastatic colorectal cancer (3), and adding aerobic exercise to chemotherapy have a significant effect on
the response of solid tumours to chemotherapy. (4)
Cancer treatment with chemotherapy has been related to skeletal muscle wasting, oxidative stress, mitochondrial death and reduced in vivo
mitochondrial function. (5, 6) Physical training, on the other hand, can stimulate the skeletal muscle to increase mitochondrial content and
improved oxygen uptake capacity. (7) Studies in patients undergoing neoadjuvant therapy demonstrated a decrease in physical fitness resulting
in poor surgical outcome, (8, 9, 10) while a 50% increase in physical activity following diagnosis has been shown to decrease risk of both
colorectal cancer-specific and all-cause mortality. (3)
Initiating exercise training in the neoadjuvant setting in patients scheduled for surgery may have important implications. Recent systematic
reviews (11, 12) of the effects of exercise training in people scheduled for neoadjuvant chemotherapy treatment and surgery indicates that:
1) All published studies reported that exercise training was safe and feasible in the neoadjuvant setting in both breast and rectal cancer,
although sample sizes were small. (10, 13, 14)
2) Overall adherence for training was reasonable, 66-96%.
3) Supervised, moderate-severe intensity exercise training, tailored to individual cardiopulmonary exercise testing significantly improved
important physical fitness variables.(10, 13, 15)
4) There are insufficient controlled trials to draw reliable conclusions about the efficacy of such an intervention, the optimal characteristics of the
intervention (place of training - home vs. hospital-based training; type of training - aerobic vs. combined aerobic anaerobic training; the intensity
of aerobic training), or the impact on clinical or patient-reported outcomes.
Some institutions report on the use of multimodal prehabilitation programs that includes not only physical training but also nutritional
optimization of the patients and measures for anxiety reduction, (17) and a recent leading article from the British Journal of Surgery highlighted
the importance of behavioral changes, like self-efficacy intervention, to increase the value of physical training. (18) Similarly, a recent data pulled
from previous different studies demonstrated the value of multimodal intervention on the walking capacity of the patient undergoing colorectal
surgery in the perioperative period. (19)
In this lecture our institutional experience in using telemedicine for home-based multimodal prehabilitation program in patients undergoing
neoadjuvant cancer treatment followed by major oncological abdominal operations. Telemedicine was suggested as a tool for rehabilitation in
patients with heart failure, (20-21) and patients following orthopedic surgery. (22) Recently, successful use of Kinect based tele-rehabilitation in
patients following head trauma was described (23) Using telemedicine for home prehabilitation (aerobic and muscle training) may improve
patient’s compliance since training will be performed in the most convenient time for the participant and will be supervised by the trainer.
Moreover, telemedicine will give the medical team objective and accurate data on physical training, allowing for adaptation of training to
changes in the patient physical status.
References:
1. Brown SC, Abraham JS, Walsh S, Sykes PA. Risk factors and operative mortality in surgery for colorectal cancer. Ann R Coll Surg Engl 1991;
73(5):269–72.
2. Holmes MD, Giovannucci EL, Feskanich D, Kroenke CH, Colditz GA. Physical activity and survival after breast cancer diagnosis. JAMA 2005;
293(20).
3. Meyerhardt JA, Giovannucci EL, Holmes MD, et al. Physical activity and survival after colorectal cancer diagnosis. J Clin Oncol 2006;
24(22):3527–34
4. Betof AS, Lascola CD, Weitzel D, et al. Modulation of murine breast tumor vascularity, hypoxia and chemotherapeutic response by exercise.
JNCI J Natl Cancer Inst 2015; 107(5).
5. Gilliam L, Clair D. Chemotherapy-induced weakness and fatigue in skeletal muscle: the role of oxidative stress. Antioxid Redox Signal
2011;15(9):2543–663.
6. West MA, Loughney L, Lythgoe D, et al. The effect of neoadjuvant chemoradiotherapy on whole-body physical fitness and skeletal muscle
mitochondrial oxidative phosphorylation in vivo in locally advanced rectal cancer patients e an observational pilot study. PLoS One 2014;
9(12):e111526

30
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

7. Holloszy JO, Coyle EF. Adaptations of skeletal muscle to endurance exercise and their metabolic consequences. J Appl Physiol 1984;
56(4):831–8.
8. Jack S, West M, Raw D, et al. The effect of neoadjuvant chemotherapy on physical fitness and survival in patients undergoing
oesophagogastric cancer surgery. Eur J Surg Oncol 2014; 40(10):1313–20.
9. West MA, Loughney L, Barben CP, et al. The effects of neoadjuvant chemoradiotherapy on physical fitness and morbidity in rectal cancer
surgery patients. Eur J Surg Oncol 2014; 40(11):1421–8.
10. West MA, Loughney L, Lythgoe D, et al. Effect of prehabilitation on objectively measured physical fitness after neoadjuvant treatment in
preoperative rectal cancer patients: a blinded interventional pilot study. Br J Anaesth 2014; 114(2):244–51.
11. Loughney L, West MA, Kemp W, Grocott MPW, Jack S. Exercise intervention in people with cancer undergoing neoadjuvant cancer treatment
and surgery: A systematic review.
EJSO 42 (2016) 28e38
12. Hijazi Y, Gondal U, Aziz O. A systemic review of prehabilitation programs in abdominal cancer surgery. Int J of Surg 2017;39:156-162.
13. Hornsby WE, Douglas PS, West MJ, et al. Safety and efficacy of aerobic training in operable breast cancer patients receiving neoadjuvant
chemotherapy: a phase II randomized trial. Acta Oncol 2014; 53(1): 65–74.
14. Rao R, Cruz V, Peng Y, et al. Bootcamp during neoadjuvant chemotherapy for breast cancer: a randomized pilot trial. Breast Cancer
2012;6:39–46.
15. Jones LW, Douglas PS, West M, et al. Modulation of circulating angiogenic factors and tumor biology by aerobic training in breast cancer
patients receiving neoadjuvant chemotherapy. Cancer Prev Res 2013;6(9):925–37.
16. Grocott MP, Browne JP, Van der Meulen J, Matejowsky C, Mutch M, Hamilton MA, Levett DZ, Emberton M, Haddad FS, Mythen MG. The
Postoperative Morbidity Survey was validated and used to describe morbidity after major surgery. J Clin Epidemiol. 2007 Sep;60(9):919-28.
17. Li C, Lee L, Charlebois P et al. Impact of a trimodal prehabilitation program on functional recovery after colorectal cancer surgery: a pilot
study. Sur Endosc 2013;27:1072-1082.
18. Moorthy K, Wynter-Blyth V. Prehabilitaion in perioperative care. BJS 2017
19. Minnella EM, Bousquet-Dion G, Awasthi R, Scheede-Bergdahl C, Francesco C. Mulimodal prehabilitaion improves functional capacity before
and after colorectal surgery for cancer: a five year research experience. Acta Oncologica 2017;56:295-300.
20. Hwang R, Mandrusiak A, Morris NR, Peters R, Korczyk D, Bruning J, Russell T. Exploring patient experiences and perspectives of a heart
failure telerehabilitation program: A mixed methods approach. J Physiother. 2017;63(2):101-107.
21. Hwang R, Bruning J, Morris NR, Mandrusiak A, Russell T. Home-based telerehabilitation is not inferior to a centre-based program in patients
with chronic heart failure: a randomised trial.
22. Nelson M, Bourke M, Crossley K, Russell T. Telerehabilitation Versus Traditional Care Following Total Hip Replacement: A Randomized
Controlled Trial Protocol. JMIR Res Protoc. 2017 Mar 2;6(3):e34. doi: 10.2196/resprot.7083. Heart Lung. 2017 Apr 17. pii: S0147-9563(16)30324-7.
doi: 10.1016/j.hrtlng.2017.03.004. [Epub ahead of print]
23. Kizony R, Weiss PL, Harel S, Feldman Y, Obuhov A, Zeilig G, Shani M. Tele-rehabilitation service delivery journey from prototype to robust
in-home use. Disabil Rehabil. 2016 Dec 22:1-9. doi: 10.1080/09638288.2016.1250827. [Epub ahead of print]

Anestezia și protezarea endovasculară a anevrismelor de aortă


Anaesthesia and endovascular repair of aortic aneurysms
Violeta Glauber
The Chaim Sheba Medical Center, Ramat Gan, Israel

The technology of endovascular repair for abdominal and thoraco-abdominal aortic aneurysm is a dynamic, ever-changing endeavour. In the last
20 years, this technology replaced the classic repair by open procedure, requiring special goals in anaesthesia. This lecture will cover the
indications, the presentations, preoperative evaluation, types of possible anaesthesia, the goals of anaesthesia, the protocol for spinal fluid
drainage, complications; as well as the problem of radiation exposure, during endovascular repair of an aortic aneurysm. It is important to note
that there is the probability for emergent switch from endovascular to open procedure. In this case, it is preferable that the same surgeon is able
to perform this dramatic switch. The lecture contains also a case presentation

31
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

Pre-oxigenarea: când, unde, cum?


Pre-oxygenation: when, who and how?
Jay B. Brodsky
Stanford University School of Medicine, Department of Anaesthesiology, Perioperative and Pain Medicine, Stanford, SUA

“Preoxygenation” refers to the administration of a high concentration of oxygen (FiO2) before induction of general anaesthesia and tracheal
intubation. It is intended to delay the onset of hypoxemia by extending the “safe apnea period” (SAP). The SAP is the time interval between
paralysis and apnea until SpO2 drops to a potentially dangerous level. Since unanticipated difficult airway and intubation situations are common,
every patient undergoing general anaesthesia should be preoxygenated.
The goal is to denitrogenate the lungs to maximize O2 stores and achieve a SpO2 of 100% and an ET-O2 > 0.9 prior to induction of anaesthesia.
When breathing air (FiO2 0.21) the amount of O2 in the lungs is approximately 450 ml. After complete denitrogenation the lungs will contain
approximately 3000 ml of O2. Therefore, if O2 consumption (200-250 ml/min) continues after apnea, preoxygenation can provide sufficient O2
to delay hypoxemia for as long as 10-12 mins.
A non-rebreathing face-mask and circuit are used. For most patients 3-5 mins of tidal volume breathing are adequate. For patients at high risk
for desaturation (pregnancy, paediatrics, elderly, pulmonary disease, morbid obesity) deep breathing with inspiratory or vital capacity breathing
is needed. Factors associated with unsuccessful preoxygenation and a short SAP include inadequate preoxygenation, the presence of a shunt,
airway obstruction, anaemia, increased O2 consumption and/or reduced O2 storage capacity.
Failure to deliver high FiO2 is usually due to a leak. A tight face-mask fit is important. Risk factors for a poor seal include a beard, edentulous,
elderly/malnourished with sunken cheeks, wrong size face-mask, the presence of a gastric tube and/or improper use of head straps.
In addition to preoxygenation, strategies to increase SAP in high-risk patients include induction in a head-up position to recruit FRC, CPAP and
positive-pressure ventilation prior to laryngoscopy, and the application of “apneic” oxygenation (THRIVE, nasal O2, buccal O2) during
laryngoscopy. Choice of muscle relaxant (rocuronium rather than succinylcholine) may also influence SAP.

Insuficiența hepatică postoperatorie


Postoperative liver failure
Gianni Biancofiore
University School of Medicine, Transplant Anaesthesia and Critical Care, Pisa, Italia

The most feared complication after liver resection surgery is the development of post-hepatectomy liver failure (PHLF) which has been reported
to occur in 1.2%-32% of cases. Irrespective of its presentation, acute, with rapidly progressive jaundice, coagulopathy, encephalopathy, and
multi-organ failure in the first few days after surgery, or as a slow inexorable rise in bilirubin over weeks, the end result can be bleak. Mortality
occurs in an estimated 1.6%-2.8% of cases. Despite improvements in perioperative management, PHLF remains a challenge, even at specialized
high-volume centres. The identification of factors associated with PHLF is critical for the appropriate selection of patients to undergo liver
resection as well as informing strategies for its prevention and postoperative mortality. In general, risk factors can be categorized as related to
patient comorbidities (diabetes, obesity, age> 65 years), primary liver function (steatosis, hepatotoxic effect of systemic chemotherapy) or
perioperative events (haemorrhage, length of surgery). Nevertheless, the avoidance of liver failure following hepatic resection depends on the
regenerative capacity of remaining liver tissue and its ability to maintain normal physiologic hepatic function for the body. A remnant liver of
<20% in chemotherapy-naïve patients, of <30% in chemotherapy-treated patients and of <40–50% in cirrhotic patients are considered risk
factors for PHLF. Recent improvements in our understanding of liver volumetry, functional hepatic imaging and risk scoring systems have
allowed for more sophisticated and accurate preoperative risk assessment. Given the significant risk of mortality associated with PHLF as well as
limited treatment options available, prevention of PHLF remains as the primary focus of current strategies. Future studies should aim to enhance
understanding of the mechanisms and risk factors for PHLF, develop novel methods of improving both the volume and function of the remnant
liver and to develop more effective strategies for treating this challenging complication

32
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

Tulburări de hemostază asociate insuficienței hepatice acute


Coagulopathy of acute liver failure
Ecaterina Scărlătescu
Institutul Clinic Fundeni, Anestezie și Terapie Intensivă III, București, România
Acute liver failure (ALF) is defined as the onset of hepatic encephalopathy and coagulopathy within 26 weeks of jaundice in a patient without
pre-existing liver disease. As coagulopathy is included in the definition, ALF patients were assumed to have a bleeding diathesis, but in fact, they
have a low incidence of clinically significant bleeding spontaneously or after invasive procedures. The retrospective data from the ALF Study
Group database in the US reveal that more than 80% of ALF patients included had moderately elevated INR and around 40% had mild
thrombocytopenia. Only a small number of patients were bleeding or had an intracranial pressure monitor installed, however, more than 90% of
the patients received large amounts of FFP in the first week after admission, contributing to volume overload, triggering or worsening
intracranial hypertension and cerebral edema. The low bleeding tendency of ALF patients due to a rebalanced hemostatic system is not revealed
by standard coagulation tests suggesting hypo-coagulability. Global hemostatic tests as viscoelastic tests or thrombin generation tests reveal
normal thrombin and clot formation, but a defective capacity to remove clots due to decreased fibrinolysis. The relationship between a declining
platelet count, the presence of the SIRS, development of organ dysfunction, and the outcome was demonstrated in patients with ALF, with a
central role of platelet-derived microparticles with both pro-inflammatory and pro-thrombotic effects. In fact, the hypothesis that the hemostatic
system is important in the progression of liver injury was demonstrated in experimental studies. As a result, a paradigm shift occurred in the
concept of ALF coagulopathy, moving from a high bleeding risk disease to a hypercoagulable state. To minimize the risks, hemostatic
interventions in ALF should be individualized and targeted. Thrombosis of the hepatic or the systemic microvasculature might be considered as
possible therapeutic targets in the near future.

33
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

Ce este nou în analgezia epidurală din timpul nașterii?


Epidural analgesia in labor - What's new?
Josef Wichelewski
Ben Gurion University in the Negev, Faculty of Health Sciences, Eilat, Israel

Selective neural blockade has many clinical applications in medicine but nowhere has its use been so well accepted than in the field of
Obstetrics.
Patient education and knowledge are continuing to increase its demand with the understanding that the stresses of childbirth can be minimized
for not only the mother but for the neonate as well.
Effective relief of “The Pain” and suffering with neural blockade without the undesirable central effects of systemic analgesics, has no parallel in
modern medicine.
Maternal Physiologic changes significant to the practice of regional anaesthesia
Stress responses
Increased autonomic activity
Increased Oxygen consumption
Increased Adrenal cortical and other secretion of hormones
Increased endorphin levels
Can lead to:
Impairment of uterine activity
Fetal acidosis
Increase blood pressure
Increased demands of the heart
Hyperventilation
How to try to prevent them?
Epidural Analgesia

1st stage labour: Gradual dilatation of the lower uterine segment and the cervix. It is a visceral pain → thought the sympathetic plexuses in the
pelvic and hypogastric plexuses, the lumbar sympathetic chain, and hence onto the T11-12 spinal segments.
Uterine contractions at this stage → sometimes severe LBP, must common with occipitoposterior presentations.
2nd stage labour: Pelvic floor stage
Distention of the lower part of the vagina, stretching of the perineal tissues
Intense pain!!!
Carrier: Pudendal nerves to the S2 – S4 segments.
Genitofemoral nerve to the L1-L2 segments.

Anatomy
The epidural space extends from the foramen magnum to the sacrococcygeal membrane.
Adipose tissue, lymphatics and blood vessels, particularly rich in venous plexi.
No free fluid!!!
Loss of resistance technique with a 16-18 Gauge "Tuohy" needle in a midline or paramedian approach
The epidural space lies within the spinal canal, outside the spinal dura mater.
Local anaesthetics injected into the epidural space will spread both up and down the spinal canal, blocking the spinal nerves as they run from
the spinal cord to their respective intervertebral foramina.
In epidural anaesthesia, the local anaesthetic must spread by volume displacement.
Vertebras: 7 cervical, 12 thoracic, 5 lumbar and 5 sacral
To reach the epidural space the needle must pass: supraspinous ligament, infraspinous ligament and ligamentum flavum.
Dermatomes:
Lower abdomen T 8-9
Perineum S 1
Bladder T 10

34
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

Local Anesthetics
Lidocaine: Amide of intermediate duration of action.

Bupivacaine : (Marcaine)
The amide of long duration of action. Enjoyed a special place in obstetrics.
The onset of analgesia during labour is reasonably fast.
The duration is sufficiently long.
The degree of motor block is less with the use of lower concentrations which provides satisfactory analgesia during labour.
Appears to have minimal effects on the fetus.
Disadvantages for surgical delivery:

The onset of anaesthesia is slow


The duration is too long
When accidentally administered in large doses intravasculary, profound and prolonged systemic toxicity has resulted in several cases of cardiac
arrest that has proven refractory to resuscitation.
But, if we use it carefully, Bupivacaine is the best local anaesthetic for analgesia during labour.

Ropivacaine (Narop-Naropine)
Newer amide local anaesthetic similar in structure, potency and pharmacodynamics to Bupivacaine
Less cardiotoxic than Bupivacaine in pregnant patients may be a greater margin of safety with Ropivacaine than with Bupivacaine, if accidentally
injected intravenously.
Reduce blockade of motor fibres

Opioids (Fentanyl)
Narcotic receptors in the dorsal horn of the spinal cord

Opiates

Selective analgesia without sympathetic sensory or motor blockade
Ideal conditions of analgesia during labour
Advantages
Analgesia with minimal sensory anaesthesia and no motor weakness in lower limbs.
Awareness of uterine contractions.
Minimal use of local anaesthetics and narcotics over a given period of time.
Reduced risks if drugs are infused into the intravascular compartment.
Reduced incidence of cesarean and vacuum deliveries if analgesia is continued during the 2nd stage.

Continuous Lumbar Epidural Analgesia


Provides analgesia and anesthesia.
Can be extended for many hours to meet the varying duration of labour.
Can be extended to provide ideal conditions for cesarean delivery.
Provides an avenue to extend analgesia into the postoperative period.
Produces maternal cardiovascular side effects that are predictable and easily manageable.
Does not slow the progress of labour
No adverse effects on the fetus
Contraindications
Acute maternal haemorrhage
Bleeding disorders
Maternal infection (localized infection)
Tattoos

35
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

The timing of induction of Epidural Analgesia - Active labour


The magnitude of contractions: 40 – 7mmHg
Frequent: 3-5 minutes
Sufficient duration: 40-50”
Pain
Cervical dilation need not be to fixed point
Site of placement
L2-3 interspace in a cephalic direction
Technique
The following measures must be taken prior to inducing epidural analgesia:
Resuscitative equipment
IV infusion must be in place
Fetal well being should be checked
Maternal baseline pulse and blood pressure should be obtained
A perinatal nurse should be in the room
Procedure
Proper patient positioning (lateral or sitting position)
L2-3 is identified
1000 cc Hartmann’s sc. IV before procedure
Sterile conditions
Skin to epidural space: 2.5-5 cm
The bevel of epidural needle in cephalic direction
Epidural catheter: length 3-4 cm
Aspiration before injection
Test dose
Pain relief within 8-10 minutes
Check blood pressure:
Every 2-3 minutes for the first 10 minutes, 3-4 minutes for the next 10 minutes and 10-15 minutes thereafter.
Maintain continuous syringe pump treatment.
If blood pressure falls more than 20% below baseline: IV Ephedrine or Phenylephrine titration.
The degree of pain relief, sensory anaesthesia and motor block should be assessed every 30 minutes.
Complications
Misplacement of needle or catheter (no nerve block)
Dural tap
Spinal headache→ performs a blood patch
Intravenous placement
Hypotension
Total spinal anaesthesia
Acute generalized toxicity
Neurological damage
Headache
Labor Analgesia Service – Joseftal Hospital Eilat- Israel
24 hours service.
In 2017: 6538 deliveries
23.49 % Cesarean deliveries
Regional anaesthesia for cesarean delivery: 97%
General anaesthesia for cesarean delivery: 3%
Reasons for general anaesthesia in Cesarean delivery: Patient refused, regional anaesthesia contraindicated, very urgent cesarean delivery
(prolapse of cord)
In 2017: 94.62% Epidural analgesia for deliveries
3 patients with post-dural headache syndrome:

36
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

1 was treated with repose and oral analgesics


2 was treated with blood patch and go home after 24 hours of the procedure.
Bolus after epidural perform: Bupivacaine 0.25% 7cc + Fentanyl 0.05 mg
Continuous syringe pump:
8-10 cc per hour. Bupivacaine 0.125 % + Fentanyl 0.05 mg.,
Minimum time of anaesthetist on site: 30 minutes after perform

So, what’s new: Ropivacaine, Walking epidural analgesia,


Combined spinal-epidural analgesia, Birth with dolphins???, Waterbirth.

Analgezia controlată de pacient cu Remifentanil în timpul nașterii: motivele de îngrijorare sunt în creștere!
Remifentanil PCA during labor: the concerns are increasing!
Marcel Vercauteren
Antwerp University Hospital, Antwerp, Belgia

Although remifentanil has a better pharmacokinetic profile than previously used opioids such as pethidine, only comparison with epidural
analgesia seems fair. It is beyond debate that the quality of analgesia is inferior and of shorter duration with remifentanil even if some studies
(few allowed the parturient to choose the group allocation) reported equal satisfaction. However satisfaction is a multifactorial parameter which
does not always correspond with pain experience alone but also with expectations, midwife support, 24/7 availability of epidural service or not,
religion, geographical policies, …With respect to pain relief it is important in which way quality of analgesia is interpreted (absolute VAS score,
verbal ratings, the degree of improvement, percent decrease from baseline…) and making it easy to blunt any significant difference when one
wants to defend remifentanil PCA. It’s amazing in how many studies the conversion to epidural and drawbacks with remifentanil have been
ignored. The incidences of sedation and hypoxia, sometimes leading to apnea events differ significantly among studies but not surprisingly
depend on the doses used (loading dose, repeated bolus or basal rate), the monitoring device used and the accuracy of supervision. Recent
studies have demonstrated that the incidence of bradypnea and hypoxia are underestimated while the same accounts for apnea. Although
saturation monitoring is quite common now, it does not increase safety as even values below 92% have no value in predicting apnea and at
least less than measuring ET CO2 or respiratory rate. Other side-effects to investigate are neonatal muscle rigidity and fetal sinusoidal heart rate.
Remifentanil is an interesting alternative for special cases and to be used under strict monitoring i.e. one-to-one nursing and supervision by an
anesthesiologist rather than for routine labour analgesia. Further studies are mandatory to determine the safest doses (bolus and/or infusion),
lockout times; monitoring and economics.

37
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

Patologia neurochirurgicală nediagnosticată în timpul anesteziei obstetricale


Undiagnosed neurosurgical pathologies during obstetric anaesthesia
Hülya Bilgin
Uludag University School of Medicine, Department of Anaesthesiology and Reanimation, Bursa, Turcia

The rate of cesarean delivery in all over the world has increased in the last 3 decades, especially in high-income countries (1, 2). Cesarean
delivery surgery can be performed by neuraxial or general anaesthesia. Goals for anaesthesia for CD must include the comfort and safety of the
parturient, and the well-being of the fetus and neonate.
The overall decrease from 1990 to 2015 in global maternal deaths was roughly 29% and the decrease in MMR was 30%. Maternal complications
in women exposed to general versus neuraxial anaesthesia, tripled the odds of maternal death, with mortality rates of 5·9 per 1000 and 1·2 per
1000 for general and neuraxial anaesthesia, respectively (3).
The leading causes of maternal mortality, in the United States, anaesthesia ranked seventh, with 1.8% of total pregnancy-related deaths. (4)
There is an improvement in the rate of general anaesthesia mortality, as it is decreased from 16.8 to 6.5 per million general or regional
anaesthetics since the practice of obstetric anaesthesia has shifted to predominantly regional anaesthesia. As a result, within the same time
period, an increase in regional anaesthesia-related mortality. (5) ASA Practice guidelines for obstetric anaesthesia recommend considering early
insertion of a neuraxial catheter for obstetric or anaesthetic indications to reduce the need for general anaesthesia if an emergent procedure
becomes necessary. (6)
Neurological sequelae following neuraxial anaesthesia, although uncommon, always imply significant underlying morbidity. Some of them are
related to undiagnosed cerebral and spinal neurosurgical pathologies. According to the latest Confidential Enquiry report, deaths from
neurological causes were the second most frequent cause of indirect maternal death. (7)
Although rare, women may present with pathology requiring neurosurgical intervention. Neuroanesthesia may, therefore, be indicated for
procedures such as intracranial surgery, spinal surgery and diagnostic and therapeutic interventions during pregnancy or immediately after
delivery.
The differentiation of the cause of nausea and vomiting from pregnancy or from intracerebral pathology, or make a differential diagnosis of a
headache associated with subdural hematoma and post dural puncture headache are crucial.
This lecture will point out the importance of examining the patients, recognizing the symptoms and also the differentiation of complications that
may result directly from the use of neuraxial anaesthesia in the obstetric patient.
References:
1. Betrán AP. (2016) The Increasing Trend in Caesarean Section Rates: Global, Regional and National Estimates: 1990-2014. PLoS ONE 11 (2):
e0148343
2. Ye J. BIRTH 41:3 September 2014
3. Sobhy S. Lancet Glob Health 2016; 4: e320–27.
4. Hawkins JL. Clin Obstet Gynecol 2003;46:679
5. Hawkins JL. Obstet Gynecol 2011;117:69-74
6. Anesthesiology 2016; 124:270–300
7. Maternal, Newborn and Infant Clinical Outcome Review Programme- UK Maternal Report 2016.

38
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

Trebuie sedați pacienții în timpul anesteziei regionale?


Should we sedate patients during regional anaesthesia?
Marcel Vercauteren
Antwerp University Hospital, Antwerp, Belgia

With the increasing popularity of regional anaesthesia (RA), there has been an equal interest in sedative techniques or general anaesthesia (GA)
during the performance and/or maintenance of the block. Despite heavy pro-con discussions in the past there seems to be an actual consensus
that the choice between fully awake, sedation or even GA for the technical part of the block is left to the personal preference of the anaesthetist.
Nevertheless, the risk of neurological sequelae and systemic toxicity should always be kept in mind when selecting the adjuvant technique
during procedures under RA. Only exceptionally blocks should be performed under GA. With respect to further sedate the patient during the
surgical procedure there is a lack of well-designed studies versus fully awake with sufficient sample size and willingness to be critical when
weighing benefits against disadvantages. Definitions of awake and sedation are not always very clear, neither are some reasons or indications
for which sedation is recommended. Ultrasound use has made RA so popular and less boring than GA that several surgery types are done
nowadays under RA, such as breast surgery, thoracoscopy, spinal interventions… whereas this was quite unfeasible before. However, even with
the necessity of additional sedation for obtaining patient acceptance, full success and satisfaction, it may be debated whether RA is a real must
in some conditions.
Although the patient should experience the benefit of sedation in the first place, not infrequently other parties (anaesthetist, surgeon, hospital)
may welcome sedation rather enhance their own personal benefit, comfort or pleasure. The availability of newer sedative substances, given
alone or even in complex combinations, is not necessarily increasing its safety or benefit which may raise the question whether sedation should
always be achieved by pharmacological intervention as other techniques such as hypnosis and virtual reality simulation enjoy increasing interest.

Sedarea conștientă versus anestezia generală pentru tratamentul endovascular al accidentului vascular ischemic
Conscious sedation versus general anaesthesia for endovascular treatment of ischemic stroke
Alexander Zlotnik
Soroka University Medical Center, Beersheba, Israel

The benefits of endovascular mechanical thrombectomy for urgent treatment of acute ischemic stroke caused by acute-onset brain vessel
occlusion in both the anterior and posterior circulation has been uniformly reported by recent randomized controlled
trials and meta-analyses. The optimal anaesthetic approach (general anaesthesia with intubation versus conscious sedation without intubation)
in these patients is controversial due to conflicting results between early retrospective and recent prospective analyses. Early retrospective
studies consistently demonstrated superior neurologic outcomes in patients who were treated under conscious sedation compared with general
anaesthesia. Therefore, for many years general anaesthesia was considered a higher-risk anaesthetic approach for this patient population.
However, more recent data have suggested that the early prospective data were likely misinterpreted. The reason for this misinterpretation was
that the differences in outcomes observed, which was initially attributed to anaesthetic approach, more likely reflected inherent differences in
the patient populations in the 2 groups. For example, patients with severe neurological deterioration and stroke predominantly in the posterior
circulation were more likely to receive general anaesthesia due to severe neurological and respiratory deterioration, and not surprisingly, these
patients had poorer outcomes (regardless of anaesthetic technique). In contrast, prospective studies that randomized patients to either
anaesthetic approach have failed to demonstrate a significant difference in outcomes between groups. Our current recommendation is that the
anaesthetic approach should be selected in accordance with the patient's condition and planned procedure, without overt concern that general
anaesthesia might independently worsen the patient’s outcomes. More importantly, maintenance of hemodynamic stability should be an
essential component in the anaesthetic management irrespective of the anaesthetic approach.

39
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

Starea de conștiență și anestezia


Consciousness and anaesthesia
Edmond-Jean Stelian
Novara, Italia
Since the introduction of general anaesthesia in the medical practice, the patients (and the surgeons) were afraid of awakenings during the
surgery. In order to avoid that, what is the state of the art nowadays?

Folosirea dispozitivelor supraglotice de generație nouă în anestezia pediatrică


The use of second generation supraglottic airway devices in paediatrics
Mostafa Somri
Bnai Zion Medical Center, Haifa, Israel

Supraglottic airways (SGAs) may be defined as a device that facilitates oxygenation and ventilation while sitting immediately outside the larynx
to form a perilaryngeal seal.
SGAs are an established part of routine and emergency pediatric airway management, including use in the difficult airway.(1) Supraglottic
airways may be classified as first- or second-generation devices based on the presence of a gastric access channel. First-generation devices are
simple airway tubes attached to a mask that rests over the glottis opening.
Second-generation devices incorporate a gastric access channel that allows for gastric venting, and the option to place a gastric tube. Correct
placement of an SGA results in the leading edge of the device to rest in the upper esophagus, creating a ‘second seal’ or hypopharyngeal seal.
Second-generation devices typically provide a better ‘second seal’ which can support higher airway pressures than first-generation devices.(2)
The improved airway seal with the added gastric access channel helps reduce the risk of gastric insufflation, allows for more effective positive
pressure ventilation (PPV), and offers some protection against unexpected regurgitation and aspiration. Since the introduction of the first SGA 30
years ago, many variations of new first- and second-generation devices have been designed to improve ease of insertion, PPV, and facilitate
tracheal intubation. This review aims to briefly present the evidence surrounding the use of established pediatric second-generation SGAs: the
Laryngeal Mask Airway ProSeal and the Laryngeal Tube Suction.
In addition, this review also provides a summary of recommendations for the use of these advanced SGAs in clinical practice.
1. Cook TM, et al. The Difficult Airway Society 2015 guidelines and the sacred
Society 2015 guidelines and the sacred cows of routine airway management
Anaesthesia 2016; 71: 466–7.
2. Pearson KL, et al. Abandoning first generation supraglottic airway devices.
Anaesthesia 2016; 71: 978–9.

40
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

Terapia lichidiană perioperatorie în pediatrie


Perioperative fluid therapy in pediatrics
Cosmina Cucui-Cozma
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”, Anestezie și Terapie Intensivă, Timișoara, România

Administrarea fluidelor reprezintă un aspect esențial în perioada perioperatorie, asigurând repleția volemică datorată pierderilor preoperatorii
prin lipsa aportului sau patologia chirurgicală, menținerea proceselor fiziologice bazale, cât și înlocuirea pierderilor intraoperatorii.
Compoziția fluidelor administrate este esențială în menținerea unei homeostazii fiziologice, precum și în încercarea de a minimaliza apariția
efectelor adverse. Pacientul pediatric critic, precum și cel de vârstă foarte mică reprezintă o provocare prin aspectele anatomo-fiziologice diferite
de adulți (prematurul și nounăscutul pot dezvolta hipoglicemii severe intraoperator; soluțiile hipotone predispun copilul mult mai frecvent la
hiponatremie/edem cerebral).
În practica anestezică pediatrică, opiniile sunt variate în cee ce privește fluidele. Singurul consens este în privința lichidelor isotone/balansate ca
fiind potrivite pentru asigurarea necesarului lichidian de menținere. Exista însă anumite grupe de pacienți pediatrici care necesită adminisrarea
de soluții glucozate intraoperator, și anume: nounăscuții în primele 48 ore și cei ce au primit glucoză anterior intervenției, copiii cu deficit
ponderal (sub percentila 3), pacienții pediatrici cu nutriție parenterală totală preoperator o vor continua intraoperator sau aceasta se va înlocui cu
glucoza, de asemenea cei ce beneficiază de anestezie locoregională extinsă, cu răspuns redus la stresul chirurgical vor primi soluții glucozate
(1-2,5%).
Pierderile intraoperatorii se înlocuiesc cu lichide isotone, coloizi sau sânge. După vârsta de 3 luni se acceptă un Ht minim de 25% ca și prag de
administrare a transfuziei. Acest prag crește la copilul cu boala malformativă cianogenă sau în cazul nounăscuților.
Postoperator nu se indică lichide hipotone pentru a asigura necesarul de menținere. Cele mai potrivite sunt considerate soluții NaCl
0,9%/Glucoza 5%, Ringer/Glucoza 5% sau soluții balansate. Datorită secreției inadecvate de ADH, în primele 48 de ore postoperator se folosește
60-70% din necesarul obținut cu formula Holliday & Segar. Pierderile se înlocuiesc cu soluții cristaloide.

Bibliografie:
1. APA consensus guideline on perioperative fluid management in children v 1.1 September 2007 © APAGBI Review Date August 2010
2. Intravenous fluid therapy in children and young people in hospital NICE guideline [NG29] Published date: December 2015
3. Fluid Management for the Pediatric Surgical Patient Updated; Charles L Snyder Feb 10, 2017
4. Risk of acute hyponatremia in hospitalized children and youth receiving maintenance intravenous fluids; Jeremy N Friedman and Canadian
Paediatric Society, Paediatr Child Health. 2013 Feb; 18(2): 102–104
5. Iatrogenic hyponatremia in hospitalized children: Can it be avoided?Peter Skippen, MD Robert Adderley, MD; Paediatrics & Child Health,
Volume 13, Issue 6, 1 July 2008, Pages 502-506

41
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

Anestezia la copilul obez


Anaesthesia in the obese child
Florin Rusu
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, ATI, București, România

Obiective: Riscul prezenţei comorbidităţilor şi a sindroamelor genetice asociate obezităţii au dus la creşterea riscului perioperator pentru pacient
şi necesitatea implicării anesteziştilor pentru asigurarea unui status anestezic optim.
Material și metodă: Studiul farmacineticii şi farmacodinamiei substanţelor anestezice, a poziţionării pacientului obez pe masa de operaţie (G=
100-120 kg), a modului de ventilaţie fac obiectul prezentării de faţă. Abordarea contextului epidemiologic în care apare acest fenomen,
clasificarea ASA în funcţie de greutate, complicaţiile care pot apărea în perioada perioperatorie au fost studiate. În anestezia pediatrică ne
confruntăm cu acest fenomen din ce în ce mai des, aceasta ducând la necesitatea studiului retrospectiv a lucrărilor în domeniu în vederea unei
concluzii aplicabile în practica de zi cu zi.
Rezultate si discuţii: Obezitatea reprezintă o mare problemă de sănătate publică. Prevalenţa obezităţii la copii şi adolescenţi este într-o creştere
alarmantă. Într-un studiu publicat de ONU se atrage atenţia asupra creşterii alarmante a fenomenului obezităţii în rândul populaţiei. În 2010, 43
milioane de copii peste vârsta de 5 ani au fost clasificaţi ca supraponderali și obezi, motiv pentru care pediatrii, endocrinologii şi nutriționiştii s-au
implicat în studiul acestui fenomen şi au indicat măsuri de combatere.
Concluzii: Anesteziştii de copii se confruntă din ce în ce mai des cu acest tip de pacient, ceea ce duce la necesitatea adaptării unor tehnici
anestezice specifice privind siguranţa pacientului.
Cuvinte cheie: obezitate, copil, anestezie.

Objectives: The risk of comorbidities and genetic syndromes associated with obesity has increased the perioperative risk for the patient and the
need for anesthesiologists to ensure an optimal anaesthetic status.
Material and method: The study of the pharmacokinetics and pharmacodynamics of anaesthetic substances, the positioning of the obese patient
on the operating table (G = 100-120 kg), the ventilation mode are the subject of this presentation. The approach to the epidemiological context in
which this phenomenon occurs, the classification of ASA by weight, the complications that may occur during the perioperative period have been
studied. In pediatric anaesthesia we are confronted with this phenomenon more and more frequently, leading to the necessity of a retrospective
study of the works in the field in view of a conclusion applicable in everyday practice.
Results and Discussions: Obesity is a major public health problem. The prevalence of obesity in children and adolescents is alarming. In a study
published by the WHO attention is drawn to the alarming increase in obesity among the population. In 2010, 43 million children over the age of 5
were classified as overweight and obese, so paediatricians, endocrinologists and nutritionists were involved in the study of this phenomenon
and indicated measures to combat.
Conclusions: Children's anesthesiologists are more and more confronted with this type of patient, leading to the need to adopt specific
anaesthetic techniques for patient safety.
Keywords: obesity, child, anaesthesia

42
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

Utilizarea propofolului și fentanylului în delirul postoperator la copil


Use of propofol and fentanyl in postoperative delirium in children
Florin Rusu, Cristina Oana Daciana Teodorescu
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, ATI, București, România

Obiective: Delirul postoperator (DP) este o stare anormală ca urmare a anesteziei, în timpul trezirii, când se face trecerea de la somn la starea de
veghe. Am realizat un review din literatura de specialitate folosind Medscape utilizând termenii „delir postoperator”, „propofol”, „fentanyl”, iar
articolele au fost selectate pe baza relevanței.
Material și metode: S-au selectat articole care defineau delirul postoperator la copil, factori de risc, management. Practica curentă încearcă să
găsească drogul care are o incidență cât mai scăzută a DP. Propofolul, alături de fentanyl, produce mai puțin DP decât anestezia cu sevoflurane
singură. Analgezia multimodală (opioide, ketamină, dexmetomidină, clonidină, AINS, analgezia regională) reduce incidența DP.
Rezultate: Am realizat un review al literaturii disponibile despre utilizarea în condiții de siguranță a propofolului și fentanylului. Studiile indică că
premedicația cu benzodiazepine, utilizarea propofolului, thiopentalului sau a ketaminei alături de un opiaceu reduc incidența DP, fără a avea
efecte adverse periculoase.
Discuții: Nu există o metodă de a diagnostica DP la copil; în practică se utilizează Pediatric Anesthesia Emergence Delirium scale. Propofolul
reduce DP, dar fentanylul crește riscul depresiei miocardice, grețurilor și vărsăturilor postoperatorii, prurit. O alternativă este utilizarea
dexmetomidinei care are efecte analgetice, antiemetice, cardiotonice, neuroprotectoare, precum și a ketaminei, dexametazonei sau a clonidinei.
Concluzii: Delirul postoperator la copii este des întâlnit în literatură, necesitând metode psihologice și farmacologice. În clinica noastră incidența
DP este minimă spre inexistentă, datorită utilizării de regulă a premedicației cu midazolam, a inducției cu propofol și fentanyl intraoperatoriu,
precum și folosirea analgeziei multimodale cu opioide, AINS, analgezie peridurală continuă, etc.

Objectives: Post-operative delirium (PD) in children is an abnormal state that appears after anaesthesia, during the transition from
unconsciousness to complete wakefulness. We conducted a literature review using Medscape searching the words “emergence delirium”,
“propofol”, “fentanyl”, and the articles were selected based on the relevance for the study.
Methods: We selected articles to define emergence delirium in children, risk factors, perioperative management. Current practice tries to find the
drug that has the lowest incidence in PD. It was found that propofol with fentanyl produces less PD than sevoflurane anaesthesia alone.
Postoperative analgesia with opiates, ketamine, dexmetomidine, clonidine, NSAID, regional analgesia reduces PD rates.
Results: We reviewed the available literature, focusing on the safe use of propofol and fentanyl. Studies show that premedication with
benzodiazepines, the use of propofol, thiopental or ketamine with an opiate lowers the PD rates, without having hazardeus effects.
Discussion: There is no certain method to diagnose PD in children; in practice, there is Pediatric Anesthesia Emergence Delirium scale. Propofol
reduces PD, but fentanyl increases the risk of cardiac depression, PONV, pruritus. An alternative is the use of dexmetomidine which has analgetic,
antiemetic, cardiotonic and neuroprotective effects and also use of ketamine, dexamethasone or clonidine.
Conclusion: Postoperative delirium in children is a common feature described in the literature, which needs both non-pharmacological and
pharmacological methods. In our hospital, the PD incidence is minimal to non-existent, because of the use of midazolam premedication, propofol
induction with fentanyl administration, the use of multimodal analgesia with opiates, NSAIDS, continuous epidural analgesia, etc.

43
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

Managementul durerii acute postoperatorii


Postoperative acute pain management
Cristian Tănase
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, ATI, București, România

Mijloacele farmacologice şi nefarmacologice alcătuiesc strategii antidurere adaptate acestui interval de vârstă. Primul gest este evaluarea
corectă a durerii în context clinic. Simultan - tratamentul etiologic al afecţiunilor generatoare de durere. Primul obiectiv este obţinerea unei
analgezii rapide. Principiile terapiei durerii postoperatorii se aplică în largă măsură tuturor situaţiilor însoţite de durere acută.
Să se folosească o analgezie multimodală, și de tip preemptiv.
Coanalgezia (administrarea de mai multe metode analgezice cu mecanism de acţiune diferit) are un efect de potenţare şi reducere a dozelor şi
deci a posibilelor efecte adverse, mai cu seamă reducerea necesarului de opioid.
Se impun de principiu informarea şi consimţământul familiei şi pacientului asupra detaliilor ce ţin de controlul durerii; se discută natura şi evoluţia
presupusă a bolii.
Pacientul să fie trezit cu o analgezie deja eficientă. Dacă se intenţionează analgezie cu opiaceu, să fie acelaşi cu cel folosit intraoperator.
Aministrarea opiaceului să se facă precoce la trezire sau în salonul postoperator.
Căile de administrare a analgeziei postoperatorii sunt limitate. Se va evita administrarea intramusculară. Calea digestivă este inabordabilă în
postoperatorul imediat. Calea intravenoasă este potrivită pentru administrarea continuă sau intermitentă de opiaceu, sau pentru PCA.
Tehnicile de ALR şi plasarea de catetere epidurale se practică de obicei sub anestezie generală sau sedare profundă.
Calea intranazală, transmucoasă orală şi transdermală (patch-uri) reprezintă căi alternative.

Pharmacological and non-pharmacological therapies serve analgetic strategies adapted to this age range. The first gesture is the correct
assessment of pain in its clinical context. Simultaneously fight pain-inducing conditions. The first goal is to get rapid analgesia. The principles of
postoperative pain therapy apply extensively to all of the situations with acute pain.
Use multimodal, preemptive analgesia.
Co-analgesia (administration of different analgesic methods with a different mechanism of action) has a potentiating effect and dose reduction
and hence potential adverse effects, especially the reduction in the need for opioids.
In principle, family and patient information and consent are required; the nature and the predicted evolution of the disease are discussed.
Patient IS awakened with an already effective analgesia. If opiate analgesia is intended, use the same opioid as that used intraoperatively. The
opiate administration should be done early in the wake or in the recovery room.
Routes of administration of postoperative analgesia are limited. Avoid intramuscular administration. The digestive tract is inappropriate in the
immediate postoperative. The intravenous route is suitable for continuous or intermittent administration of an opioid, or for PCA.
Regional techniques and epidural catheter placement are usually performed under general anaesthesia or deep sedation.
The intranasal, transmucosal oral and patches are alternative.

Efectele cognitive ale anestezicelor la copil


Anaesthetic cognitive effects in young children
Florin Șeicaru
New Yok, SUA

A recent U.S. Food and Drug Administration warning advised that prolonged or repeated exposure to general anaesthetics may affect
neurodevelopment in children. This warning is based on a wealth of preclinical animal studies and relatively few human studies.
The human studies include a variety of different populations with several different outcome measures. Most, but not all, of the large
population-based studies find evidence for associations between surgery in early childhood and slightly worse subsequent
academic achievement or increased risk for later diagnosis of a behavioural disability. In several studies, the amount of added risk
is very small; however, there is some evidence for a greater association with multiple exposures. These results may be
consistent with the preclinical data and can only be regarded as weak evidence for causation.The potential for relatively short-term
postoperative changes in behaviour are well recognized, but few suspected that anaesthesia itself could have long-term neurodevelopmental
effects. This lack of suspicion has been used to argue against any significant effects of anaesthesia exposure, as surely if this was a real problem,
it would have been recognized by now.
Finally, there is strong evidence that brief exposure is not associated with any long-term risk in humans..

44
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

Doppler transcranian
Transcranial Doppler
Violeta Glauber
The Chaim Sheba Medical Center, Ramat Gan, Israel

Transcranial Doppler is a non-invasive vascular duplex test. It evaluates arterial blood flow velocity, not the quantity of the blood in the vessels.
This technique can appreciate arterial flow distribution, intracerebral hemodynamics and the presence of ischemic regional events. There will be
emphasized on its uses in the operating room and its usefulness as a decision-making tool.

Dubla filtrare plasmafereză versus plasmafereza terapeutică în tratamentul bolilor imune. Experiența Spitalului
Clinic de Urgență Sibiu în bolile neuroimune
Double filtration plasmapheresis versus total plasma exchange for the treatment of immune disorders. The
Experience of the Clinical Emergency County Hospital Sibiu in neuroimmune disorders
Mihai Sava (1), Alina Simona Bereanu (1), Iulian Vasile Ilie (2), Corina Roman-Filip (3)
(1) Universitatea „Lucian Blaga”, Anestezie și Terapie Intensivă, Sibiu, România
(2) Facultatea de Medicină Veterinară, Chirurgie, Cluj-Napoca, România
(3) Universitatea „Lucian Blaga”, Neurologie, Sibiu, România

Dubla filtrare plasmafereza (DFPP) este o filtrare în cascadă (în doi pași) prin care plasma este extrasă din sânge, iar apoi este trecută printr-un al
doilea filtru care reține moleculele mari, cum ar fi IgG, IgM, LDL-colesterol, Lp(a), trigliceride, fibrinogen sau virusuri. Restul plasmei este returnată
pacientului. Avantajul acestei metode constă în faptul că nu este nevoie să se administreze un lichid de substituție (albumină umană sau PPC)
pentru plasma pierdută sau cantitatea administrată este foarte mică. Ghidurile Socetății Americane de Afereză (ASFA) 2016 stabilesc o serie de
indicații pentru DFPP. De asemenea, ASFA consideră DFPP ca o alternativă eficientă a plasmaferezei terapeutice (TPE) pentru un alt grup de
afecțiuni imune. Există studii în literatură legate de utilizarea DFPP în multe alte boli, în afara celor citate de ASFA. În Secția ATI a Spitalului Clinic
Județean de Urgență Sibiu efectuăm DFPP și TPE din anul 2013, mai ales pentru boli neuroimune. Cea mai mare experiență am avut-o în ultimii
doi ani. În anii 2016-2017 am efectuat TPE la 21 de pacienți (un total de 78 ședințe) și DFPP la 10 pacienți (23 ședințe). Dintre aceștia, 17 pacienți
tratați cu TPE și 9 cu DFPP aveau afecțiuni neuroimune. 12 pacienți cu TPE (70%) și 5 cu DFPP (55%) au prezentat o ameliorare neurologică
semnificativă. Am înregistrat 5 episoade de hipotensiune în cele 23 de ședințe de DFPP (21%) care au răspuns prompt la administrarea de soluție
de gelatină. Nu s-a raportat nicio sângerare asociată procedurii DFPP și nicio infecție de cateter. Trei ședințe au fost finalizate prematur datorită
presiunii transmembranare crescute în plasmaseparator. Nu a fost nici un deces asociat procedurilor DFPP.

Double filtration plasmapheresis (DFPP) is a cascade filtration with two steps. Firstly, plasma is extracted from the blood and then circulated
through a second filter named plasma fractionator which retains large particles such as IgG, IgM, LDL-cholesterol, Lp(a), triglycerides, fibrinogen
or viruses. The rest of the plasma is returned to the patient. The advantage of this method is that there is no need to give human albumin or FFP
as a substitution fluid, and, even if it is necessary to do so, the amount is very small. The indications of this method are, in theory, the same as for
the conventional therapeutic total plasma exchange (TPE). The 2016 American Society for Apheresis (ASFA) indications for DFPP are: age-related
macular degeneration, familial hypercholesterolemia- LDL apheresis, lipoprotein (A) hyperlipoproteinemia - LDL apheresis. ASFA also considers
DFPP to be an appropriate alternative to TPE for: myasthenia gravis, neuromyelitis optica spectrum disorders (NMOSD), renal transplantation
ABO incompatible, Goodpasture’s syndrome, cryoglobulinemia, hyperviscosity in monoclonal gammopathies, phytanic acid storage disease
(Refsum’s disease). There are several studies in literature about the use of DPPP for other diseases, like: Guillain-Barre syndrome, thrombotic
thrombocytopenic purpura, several renal autoimmune diseases, acute antibody-mediated renal rejection, rheumatoid arthritis, chronic hepatitis
C, after coronary stenting, type 1 diabetes with insulin antibodies, etc. In the ICU of the Clinical Emergency County Hospital Sibiu we perform TPE
and DFPP since 2013, mostly for neuroimmune disorders. In 2016-2017 we performed TPE on 21 patients (78 sessions) and DFPP on 10 patients
(23 sessions). 17 patients treated with TPE and 9 with DFPP had neuroimmune disorders. 12 patients of those with TPE (70%) and 5 of those with
DFPP (55%) showed prominent neurological improvement. There were five hypotensive episodes out of the 23 DFPP sessions (21%) that
responded promptly to gelatin solution infusion. There was no bleeding reported associated with the procedure. Three sessions were
prematurely stopped due to high transmembranary pressure in the plasmaseparator. There were no deaths associated to the DFFP procedures.

45
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

Ecografia gastrică - Influențează practica noastră de zi cu zi?


Gastric ultrasound - Does it affect clinical practice?
Adrian Grunfeld
Sheba Hospital Tel Hashomer, AnAesthesia and Pain Treatment, Ramat Gan, Israel

Ultrasound has changed our practice progressively: is a useful replacement because it is sure, bring information, it is cheap and can be
performed at the bedside. The recent studies provide sufficient evidence of accuracy and reproducibility. Ultrasound assessment cannot provide
complete information about gastric function and status (i.e. pH, the caloric content), but it can deliver important and useful information, such as
gastric volume. It also allows identification of particles that could increase risk if aspiration occurs.
Ultrasound assessment of the stomach be useful in routine clinical practice: physiological situations (time/ food relation, pregnancy, post-partum,
children,) pathological situation (diabetic, obesity, trauma, emergency operation, etc…)
Fasting guidelines exist, but unfortunately, we often face situations in which they are unhelpful.
Using rapid sequence induction for the “superstition” situations or for all urgent surgical procedures requiring general anaesthesia is a potential
to complicate the patient. It’s odiously to determine individual risk
My recommendation: it easy to learn and bring information on the optimal medical decision. Used!

Ecografia toracică la pacientul critic


Thoracic ecography in critically ill patient
Tudor Toma
Lewisham & Greenwich NHS Trust, Londra, Marea Britanie

Point of care ultrasonography allows a rapid evaluation of the critically ill patient. With a basic knowledge of image acquisition and image
interpretation, clinicians can now rapidly diagnose causes of respiratory failure, including pleural effusions, severe pneumonia, pneumothorax
and even the possibility of pulmonary embolus. Extending the knowledge to a cardiac limited examination allows the diagnosis of heart failure or
helps with the fluid status and management of the septic patient. The presentation will focus on the practical aspects of basic point of care
ultrasound image acquisition and algorithms useful in the management of the critically ill medical patient.

Histerectomia - provocări și management


Obstetric hysterectomy: anaesthetic challenges and management
Paraskevi Matsota
University Hospital Atticon, Atena, Grecia

Obstetric hysterectomy (OH) is a life-saving procedure and could be performed as an elective surgery or an emergency one. Although frequency
and indications of OH vary worldwide, it seems that the last decades the leading indication for OH is placenta accrete; uterine atony became a
less common indication due to the improved use of uterotonic drugs and surgical and endovascular interventions.
The increasing incidence of abnormal placentation is directly related to the rising cesarean delivery rate because the performed low transverse
incision in uterus creates scar after the first cesarean section, which serves as a low implantation site for the second pregnancy. The level of
invasion of the uterine wall and pelvic structures can be assessed with MRI and transvaginal colour Doppler sonography. The antenatal
diagnosis of this condition is very important, given that abnormal placentation is one of the leading causes of peripartum haemorrhage. The
optimal preoperative planning can minimize blood loss and decrease the associated mortality. Selective arterial embolization can be performed
preoperatively when elective OH is contemplated. The main anaesthetic concerns include the type of provided anaesthesia, the indicated
monitoring, and the management of haemorrhage and acquired coagulopathy. Though epidural anaesthesia is used in patients with abnormal
placentation, the risk of intraoperative conversion to general anaesthesia does exist due to massive bleeding. Regardless of the type of
anaesthesia performed, early recognition and management of haemorrhage and coagulopathy is pivotal. In all cases, it is mandatory to have
blood available, avoid hypothermia and acidosis, maintain tissue perfusion and oxygenation, and apply goal-directed therapy. Damage control
resuscitation is indicated when multiple transfusions are needed. Tranexamic acid, fibrinogen concentrate and cell salvage are used to reduce
allogeneic blood transfusion. Thromboelastometry can identify obstetric coagulopathy and guide haemostatic treatment. The optimal
management of OH necessitates multidisciplinary approach.

46
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

Chirurgia non-obstetricală în timpul sarcinii


Non-obstetric surgery during pregnancy
Sonia Vaida
Penn State Hershey Medical Center, Department of Anesthesiology & Perioperative Medicine, Hershey, SUA

Approximately 2% pregnant women undergo non-obstetric surgery. The most important aspect of fetal safety during anaesthesia for
nonobstetric procedures is maintaining normal uteroplacental blood flow to avoid intrauterine fetal asphyxia. In a term pregnancy,
approximately 10% of the cardiac output is directed to the uterine artery. Uterine perfusion is not autoregulated and therefore is very sensitive to
hemodynamic changes and hypoxemia.
Anaesthetic drugs are lipophilic, cross the placenta, and therefore are potentially teratogenic. However, teratogenicity of anaesthetic drugs has
never been demonstrated conclusively in humans. In a meta-analysis including 12,452 patients undergoing nonobstetric surgical intervention
during pregnancy, Cohen-Kedem et al reported a 3.9% rate of major birth defects, which is only slightly larger compared with the 1%-3 3% rate in
the general population (1).
Recently, Balinskaite et al analyzed 47,628 cases of nonobstetric surgery during pregnancy reporting a relatively low risk of stillbirth and low
birth weight compared with women who did not have surgery. (attributable risk: 0.4% for stillbirth and 2.6% for low birth weight) (2).
Historically, the 2nd trimester has been considered the safest period during pregnancy for surgery and anaesthesia. This was recently
challenged by animal studies, questioning the influence of the anaesthetic agents on the intense fetal neuro-development during the 2nd
trimester and 3 rd trimester. In animals, prolonged exposure to high concentrations of anaesthetics during the 2nd and 3rd trimester increases
the risk of neuroapoptosis. However, it is not clear if these findings can be extrapolated to humans (3,4).
Necessary surgical procedure or intervention should be delayed in pregnant patients, but purely elective surgery is best avoided. Whenever
possible, regional anaesthesia is preferred. Early postoperative mobilization is encouraged to prevent thrombotic complications
References
1) Cohen-Kerem R, Railton C, Oren D, Lishner M, Koren G. Pregnancy outcome following a non-obstetric surgical intervention. Am J Surg 2005;
190, 467-473.
2) Balinskaite V, Bottle A, Sodhi V, Rivers A, Bennett PR, Brett SJ, Aylin P. The Risk of Adverse Pregnancy Outcomes Following Nonobstetric
Surgery During Pregnancy: Estimates From a Retrospective Cohort Study of 6.5 Million Pregnancies. Ann Surg. 2017 ;266 :260-266.
3) Palanisamy A. Maternal anesthesia and fetal neurodevelopment. Int J Obstet Anesth. 2012: 21: 152-62
4) Jevtovic-Todorovic V. Exposure of Developing Brain to General Anesthesia: What Is the Animal Evidence? Anesthesiology. 2018 ;128:832-839.

Utilizarea monitorizării continue ecocardiografice transesofagiene la pacienții politraumatizați


Advances in early use of continuous transesophageal echocardiography monitoring in polytraumatized shocked
patients
Elena Ciobanu
Spitalul Clinic de Urgență, Clinica de Anestezie și Terapie Intensivă, București, România

Managementul modern al pacienților cu traumă multiplă și instabilitate hemodinamică este bazat atât pe identificarea precoce a cauzei, cât și pe
inițierea rapidă a tratamentului. În salonul de terapie intensivă ecocardiografia este componenta cheie în managementul insuficienței
cardiopulmonare, astfel că în situațiile în care ecografia transtoracică (TTE) nu poate fi utilizată (poziționarea inadecvată a pacientului, ventilație
mecanică, hiperinflația pulmonară, obezitatea, edemul sau prezența de leziuni la nivel toracic, câmpuri chirurgicale) următorul pas logic de urmat
este ecografia transesofagiană. Ecografia cardiacă transesofagiană (TEE) reprezintă o tehnică de diagnostic utilizată mai ales în cardiologie și în
anestezia dedicată chirurgiei cardiovasculare, necesită un training amplu și are un caracter discontinuu. În clinica noastră folosim de câțiva ani o
tehnologie recentă de monitorizare hemodinamică - hTEE ecocardiografia transesofagiană continuă ce utilizează o sondă cu design miniaturizat
respectiv <1/3 din marimea unei sonde TEE conventionale, cu posibilitatea evaluării continue timp de 72 de ore a pacientului critic, în condiții de
terapie intensivă, de către medicul ATI. Metoda utilizează trei ferestre și anume: transgastrică ax scurt, 4 camere și vena cavă superioară.
Informațiile obținute despre forma și cinetica ventriculară cât și despre presarcină, contractilitate și nu în ultimul rând despre răspunsul la
umplere prin indexul de colaps al venei cave superioare în cursul unui ciclu respirator, ghidează intensivistul atât în punerea diagnosticului, cât și
în monitorizarea răspunsului la terapia inițiată. În ultimele studii publicate se vorbește tot mai mult de caracterul dinamic al pacientului instabil
hemodinamic, astfel protocoalele bazate pe informațiile obținute ecografic sunt tot mai frecvent utilizate în monitorizarea pacientului critic în
terapie intensivă.

47
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

The modern management of multiple trauma patients with hemodynamic instability is based on both the early identification of the cause and the
rapid initiation of treatment. In ICU, echocardiography is the best tool we have for management of patients with cardiopulmonary insufficiency.
In situations where transthoracic ultrasound (TTE) cannot be used (inadequate patient positioning, mechanical ventilation, pulmonary
hyperinflation, obesity, edema, thoracic trauma or surgical fields) the next logical step to follow is transesophageal echocardiography (TEE).
Conventional transesophageal echocardiography is a diagnostic technique used mainly in cardiology and anaesthesia for cardiovascular surgery,
is discontinuous, and requires extensive training. A new hemodynamic monitoring technology is available - hTEE continuous transesophageal
echocardiography using a miniaturized probe <1/3 of the size of a conventional TEE probe with the possibility of continuous evaluation of the
critical patient for 72 hours in ICU by the intensivist. The method uses three windows: Transgastric - Short axis view, Mid-esophageal -
Four-chamber view and Superior vena cava (SVC) view. The information obtained about the ventricular size and kinetics, as well as on preload,
contractility and, also volume responsiveness, using SVC collapsibility index, during a respiratory cycle, guides the ICU doctor both in the
diagnosis and in the monitoring of the response to the initiated therapy. The latest published studies show more and more the dynamic nature of
the hemodynamically unstable patient, so protocols based on ultrasound information are increasingly used in critically ill patient monitoring in
intensive care unit.

Evaluează tromboelastometria rotațională corect modificările hemostazei la pacienții politraumatizați?


Is rotational thromboelastometry mirroring the real picture of haemostatic disorders in politraumatized patients?
Ioana Cristina Grințescu
Spitalul Clinic de Urgență, Anestezie și Terapie Intensivă, București, România

Coagulopatia în trauma multiplă este una din cauzele șocului hemoragic posttraumatic. Magnitudunea fenomenelor depinde de bilanțul lezional,
asocierea traumei craniene severe, de prezența hipotermiei și acidozei. În contextul hemoragiei masive intervenția terapeutică este o urgență
care, pe lângă hemostaza chirurgicală, se axează pe repleția volemică susținută și tratament substitutiv cu sânge și produse sanguine. Măsurile
terapeutice inițiate în intervalul scurs din momentul traumatic până în momentul diagnosticului, sunt factori importanți care pot modifica tabloul
echilibrului fluido-coagulant.
Bateriile de teste de coagulare clasice disponibile au multe limite: timp prelungit până la obținerea rezultatului, oferă tablou static al fenomenului
corespondent momentului recoltării, care este urmat de cele mai multe ori unei abordări terapeutice agresive. Se impun metode adiționale de
diagnostic, care să descrie dinamica acestor modificări ale coagulării. Trombelastometria rotațională completează diagnosticul prin descrierea cu
acuratețe a complexității procesului fluido-coagulant. Este însă utilă introducerea metodei cât mai precoce posibil pentru ca tulburările de
hemostază să fie diagnosticate cât mai corect. Date recente stabilesc faptul că metodele paraclinice furnizează date adiționale și creează tabloul
complet al acestor modificări. Acestă abordare permite clinicianului adoptarea atitudinii terapeutice țintite.

Coagulopathy in multiple trauma is one of the causes of post-traumatic haemorrhagic shock. The magnitude of the phenomena depends on the
lesional balance, the association of the severe trauma brain injury, the presence of hypothermia and acidosis. In the context of massive
hemorrhage, therapeutic intervention is an emergency that, in addition to surgical haemostasis, focuses on sustained volume replenishment and
substitution treatment with blood and blood products. Therapeutic measures initiated in the period elapsed from the traumatic moment to the
moment of diagnosis are important factors that can alter the picture of the fluid-coagulant balance.
Classical clotting tests are available, but have many limits: prolonged time until the result, provides a static picture of the phenomenon
corresponding to the moment of harvest, which is often followed by an aggressive therapeutic approach. Additional diagnostic methods are
required to describe the dynamics of these coagulation changes. Rotational thrombelastometry completes the diagnosis by accurately
describing the complexity of the fluid-coagulant process. However, it is useful to introduce the method as early as possible to diagnose
haemostatic disorders as accurately as possible. Recent data establish that paraclinical methods provide additional data and create a complete
picture of these changes. This approach allows the clinician to adopt the targeted therapeutic attitude.

48
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

PRO: Anestezia la pacientul obez: dispozitivele supraglotice sunt inutile


PRO: I have an obese patient to anaesthetise: there is no role for supraglottic devices
Jay B. Brodsky
Stanford University School of Medicine, Department of Anaesthesiology, Perioperative and Pain Medicine, Stanford, SUA

Dr. Brain introduced the laryngeal mask airway (LMA) in 1983 as an alternative to a tracheal tube for short procedures in spontaneously
breathing patients. He listed two major contraindications. LMAs were not to be used in patients with decreased pulmonary compliance or
patients at risk for gastric aspiration. I believe these contraindications still apply in extreme or morbid obesity.
Obesity is always associated with decreased lung volumes and decreased pulmonary compliance, especially when the patient is in the supine or
lithotomy positions. Following the NAP4 report in 2011, SOBA published a statement that “obese patients should not be allowed to breathe
spontaneously for anything other than the shortest procedure”. Very few studies have examined the safety of supraglottic airways (SGAs) and
mechanical ventilation in obese patients. Although a few complications have been reported, even a meta-analysis failed to demonstrate the
safety of SGAs in obese patients. The NAP4 audit of major airway complications in the UK reported that 42% of patients with major airway
complications were obese, and the most frequent complication was aspiration associated with the use of an SGA. A tracheal tube was
recommended as the default airway for obese patients. Since then, “2nd generation” SGAs designed to reduce the risk of pulmonary aspiration
have been introduced into practice. However, there still have been no reports of the safety of these devices in morbidly obese patients. The
package inserts for 2nd generation SGAs continue to list morbid obesity as a contraindication for their use.
There is always a potential role for SGAs in obesity. SGAs can be used to preoxygenate to increase SAP, as an adjunct for tracheal intubation, as
a “temporary” bridge if initial intubation attempts are unsuccessful, and to ventilate the patient before a surgical airway is attempted. However,
in my opinion, there is no role for an SGA in a morbidly obese patient who is breathing spontaneously in the supine, lithotomy or Trendelenberg
positions, or one who requires positive-pressure mechanical ventilation during surgery.

Drogurile anestezice și pacientul politraumatizat, coșmarul oricărui anestezist


Anaesthesia drugs and trauma patient, the nightmare of any anaesthesiologist
Tudor Hurmuzache
Spitalul Clinic de Urgență, București, România

Politraumatismele reprezintă prima cauză de mortalitate la populația tânără, având efecte socio-economice și psihologice majore. Al cincilea tip
de șoc, șocul traumatic, reunește componente hipovolemică, distributivă, cardiogenică și, posibil, obstructivă, cu un impact important asupra
volemiei, farmacocineticii și farmacodinamicii drogurilor anestezice.
Succesul anestezic constituie prima premisă pentru un succes chirurgical. Rolul cheie al anestezistului în conceptul de damage control
resuscitation este acela de a menține homeostazia organismului și de a crea condiții optime pentru realizarea actului chirurgical. Drogurile
anestezice își modifică substanțial efectele, interacțiunile și reacțiile adverse în fața unui echilibru farmacologic și hemodinamic fragil, cum e cel
al pacientului cu traumă multiplă. Cunoașterea acestor modificări este fundamentală pentru selecția drogurilor și titrarea dozelor.
În acest context, nu există „rețetă optimă”, anestezistul trebuie să se adapteze constant la tabloul clinic în permanentă schimbare. Mai curând, în
sala de operație, vom jongla cu concepte abstracte, dar folositoare, precum volum aparent de distribuție, concentrație plasmatică și modele
farmacologice multicompartimentale.

Leading cause of mortality among the young population, multiple trauma carries huge social, economic and psychological consequences. The
fifth type of shock, the traumatic shock, encompasses hypovolemic, distributive, cardiogenic and possible, obstructive components. This has an
important impact on patients’ volemia, pharmacokinetics and pharmacodynamics of anaesthetic drugs.
The anaesthetic success is of paramount importance for surgical success.
Considering the damage control resuscitation concept, the key role of the trauma anesthesiologist is to maintain homeostasis and to create
optimal conditions for the surgery to take place. Anaesthetic drugs suffer deep changes in terms of effects, interactions and side reactions when
administered to a fragile pharmacologic and hemodynamic equilibrium, as is the case of trauma patients. Good knowledge of these effects is a
prerequisite for drug selection and dose titration.
In this case, there is no ”optimal recipe”, the anesthesiologist must constantly adapt to an ever-changing clinical picture. Moreover, in the
operating room, we will swipe between nevertheless abstract, yet useful concepts, like distribution volume, plasmatic concentration and
multicompartmental pharmacological models.

49
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

Tratamente medicale inutile - comunicarea cu familia pacientului


Futility in the ICU - communication with the patient’s family
Daniel Rusu
Institutul Regional de Oncologie, Iași, România

Tratamentele medicale inutile din Terapie Intensivă reprezintă un subiect delicat și important. O cercetare în bazele de date MEDLINE, Scopus și
WOS a evidențiat peste 40 de articole pe aceasta temă. Pentru a stabili dacă un tratament este inutil sau nu, ar trebui să se răspundă la
următoarea întrebare: Tratamentul îmbunătățește starea de sănătate a unei persoane sau doar prelungește procesul morții? O altă abordare
rezonabilă ar fi stabilirea obiectivelor tratamentului prin consens între medicii implicați în îngrijirea pacienților și între medici și pacienți sau rudele
acestora. Cu toate acestea, în practică, lipsa acordului vine adesea din atitudini greșite și erori de comunicare, dificultăți de înțelegere a
prognosticului și așteptări nerealiste din partea pacienților sau ale familiilor acestora, decizii emoționale, rutină organizatorică, lipsa consensului
în rândul echipei medicale și insuficiența informațiilor despre starea de sănătate a pacientului.
Măsurile care îmbunătățesc comunicarea cu pacienții și experiența din Terapie Intensivă a rudelor pacienților (broșuri de informare, site-uri web)
s-au dovedit a îmbunătăți acordul dintre rude și medici. O bună comunicare între medici și familia pacientului este cheia evitării tratamentelor
inutile la pacienții critici.

Medical futility in the Intensive Care Unit (ICU) is a very important topic. A research in MEDLINE, Scopus and WOS databases revealed more than
40 articles published on this topic.
To establish if a treatment is futile or not, the following question should be answered: Does the treatment improve the health of a person as a
hole or only prolong the dying process? Another reasonable approach would be to set the goals of treatment by consensus between different
physicians involved in patients’ care and between physicians and patients or their relatives. However, in practice, lack of agreement often come
from poor attitudes and communication errors, poor comprehension of prognosis and unrealistic expectations of patients or their families,
emotional decisions, organizational routines, lack of consensus among the treating team or insufficient information about the patient’s health
status.
Measures to improve communication with patients and the ICU experience of patients’ relatives (information brochures, websites) have been
shown to improve agreement between relatives and physicians. Good communication between physicians and patient’s family is the key to
avoid futile treatments in the ICU.

50
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

Slăbiciunea neuromusculară la pacienții din terapie intensivă


Neuromuscular weakness in the intensive care unit
Mihaela Ene-Cociș
Spitalul Clinic Municipal, Anestezie și Terapie Intensivă, Cluj-Napoca, România

ICAW is a frequent complication of critical illness with increased mortality and morbidity and long- term consequences beyond hospitalization [1].
Reported incidence for ICUAW varies depending on the patient population studied. In some studies weakness at awakening was present in
26-65% mechanically ventilated patients for 5-7 days [1]. Patients with acute respiratory distress syndrome were found to have an incidence of
ICUAW as high as 60% in one study [2] and 36% presented ICUAW at hospital discharge [3]. Women may develop ICUAW more than men possibly
because of their smaller muscle mass [4].
There have been identified several risk factors for developing ICUAW: sepsis, systemic inflammatory response syndrome (SIRS) and multiple
organ failure. Hyperglycemia and were found to be an independent risk factor for ICUAW in some studies [1]. The duration of mechanical
ventilation may also contribute to weakness.
Clinical features of neuromuscular weakness in ICU may be neuropathic (critical illness polyneuroptahy), myopathic (critical illness myopathy) or
a combination of both. ICUAW is characterized by symmetrical and flaccid weakness of the limbs, more pronounced in the proximal muscles than
the distal muscles and sparing facial and ocular muscles. Tendon reflexes are usually reduced and failure to wean of mechanical ventilation is
frequently present.
Bedside evaluation can be made using Medical Research Council (MRC) sum score with scores ranging from 0 to 60 and a score less than 48 can
diagnose ICUAW. Electrophysiological testing includes nerve conduction studies (NCS) and electromyography (EMG).
Recovery from ICUAW may take weeks or months and severe cases may not recover. Early inspiratory muscle training and cycle ergometry have
been studied as interventions in the management of ICUAW. Electrical muscle stimulation and early mobilization with minimal sedation were
investigated in the prevention of ICUAW.
References:
1. Hermans G. Van den Berghe G. Clinical review: Intensive care acquired weakness.Critical Care (2015)19:274.
2. Bercker S, Weber-Carstens S, Deja M, Grimm C, Wolf S, Behse F et al. Critical illness polyneuropathy and myopathy in patients with acute
respiratory distress syndrome. Crit Care Med 2005;33:711-5.
3. Fan E, Dowdy DW, Colantuoni E, Mendez-Tellez PA, Sevransky JE, Shanholtz C et al. Physical complications in acute lung injury survivors: a
2-year longitudinal prospective study. Crit Care Med 2013;42:849-59.
4. Zorowitz RD. ICU- Acquired Weakness: A Rehabilitation Perspective of Diagnosis, Treatemen and Functional Management. Chest.2016
Oct;150(4):966-971.
5. Hodgson CL, Tipping CJ, Physioterapy management of intensive care unit-acquired weakness. Journal of Physiotherapy.2017.63: 4–10

Erori de medicație: ce știm și unde ne îndreptăm


Medication error: what do we know and where do we go
Teodora Orhideea Nicolescu
University Oklahoma Health Center, Oklahoma City, SUA

Medication errors represent the seventh most common cause of adverse reactions in the healthcare industry. Despite this prevalence, little
change has occurred over the last 60 years in the approach to administration. There are multiple causes, patient and medication-related, as well
as a number of mechanisms through which incorrect drug or incorrect doses are given. Research shows that while individuals are associated
with these adverse events, the larger issue is ultimately a system and process failure. Technological advancements are catching up in the safety
arena, but the most important determinant will ultimately be the adoption by healthcare institutions of a culture of safety. That will entail a
combination of training/education with creating an anonymous reporting of errors in order to avoid the fear of blame for individuals. This system
change will enable healthcare institutions to track trends, analyze errors and make progress in decreasing medication errors, particularly as
financial pressures mount.

51
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

O nouă tehnică non-invazivă pentru monitorizarea durerii şi optimizarea analgeziei intraoperatorii: indexul NOL
The NOL index, a nociception and analgesia monitor
Ruth Edry
Haifa, Israel

Anaesthesia aims to a balance between nociceptive and antinociceptive forces during surgery. While pain is a conscious, subjective
phenomenon, nociception refers to the sympathetic response to surgical and clinical noxious stimuli in the anaesthetized patient. Assessment of
nociception in the unconscious patient is challenging, currently estimated from autonomic responses including fluctuations of heart rate and
blood pressure. Various new technologies are emerging in the quest for a better, objective and accurate tool for the assessment of nociception.
The nociception level (NOL) index1 is an index of nociception based on a nonlinear combination of heart rate, heart rate variability,
photoplethysmograph wave amplitude (PPGA), skin conductance, skin conductance fluctuations, and their time derivatives. A continuous
numerical index is produced, on a scale of 0-100, where zero is no nociception, and 100 is extreme nociception. The cutoff value of NOL 25 was
found to differentiate between clinically significant (higher values) and non-significant (lower values) nociceptive response. Previous validation
studies have demonstrated its accuracy in detecting and grading noxious and non-noxious stimuli, as well as high sensitivity and specificity
(sensitivity of 87% for a specificity of 84%)2. Both detection and grading of stimuli by NOL were superior to other current measures of nociception
like heart rate, blood pressure and PPGA. Moreover, the NOL index also detects and quantifies administration of analgesics2,3. Preliminary
subgroup analyses indicate the robustness of the NOL index across age, gender and BMI, with no difference between groups, probably
indicating the individualization process during initiation of monitoring, where the NOL algorithm “learns” the specific patient’s response pattern
and adapts its scale accordingly, enabling the expression of low, medium and high-level nociceptive states for different patients on the same
numerical scale. Numerous studies are currently being carried using the NOL in different scenarios, including regional anaesthesia, opioid-free
anaesthesia, awake cognitively disabled patients, and awake volunteers. The talk will present validated data and case studies.

1. Ben-Israel N, Kliger M, Zuckerman G, Katz Y, Edry R. Monitoring the nociception level: A multi-parameter approach. J Clin Monit Comput.
2013;27(6):659-668. doi:10.1007/s10877-013-9487-9.
2. Edry R, Recea V, Dikust Y, Sessler DI. Preliminary Intraoperative Validation of the Nociception Level Index. Anesthesiology. 2016;125(1):193-203.
doi:10.1097/ALN.0000000000001130.
3. Martini CH, Boon M, Broens SJL, et al. Ability of the Nociception Level, a Multiparameter Composite of Autonomic Signals, to Detect Noxious
Stimuli during Propofol?Remifentanil Anesthesia. Anesthesiology. 2015;123(3):524-534. doi:10.1097/ALN.0000000000000757.

Microbiota intestinală și chirurgia


Gut microbiota and surgery
Daniel Rusu
Institutul Regional de Oncologie, Iași, România

Proiectul Microbiomului Uman, o inițiativă de cercetare lansată în 2008 în SUA, cu scopul de a îmbunătăți înțelegerea noastră asupra rolului florei
microbiene la persoanele sănătoase, dar și în apariția bolii, ne-a schimbat percepția despre interacțiunea cu germenii. Chirurgia este cel mai bun
exemplu. Ani la rând, complicațiile infecțioase ale pacienților cu intervenții chirurgicale abdominale majore au fost atribuite translocării
bacteriene datorate stării critice. Totuși, datele recente sugerează că unele complicațiile infecțioase postoperatorii sunt asociate cu pierderea
diversității bacteriene intestinale. Mulți factori afectează microbiota intestinală. Aproape toate intervențiile perioperatorii pot afecta abundența și
diversitatea microbiotei intestinale, permițând bacteriilor dăunătoare să prolifereze în detrimentul speciilor benefice, favorizând astfel apariția
complicațiilor infecțioase. Unele dintre cele mai studiate intervenții perioperatorii care pot afecta profund microbiota intestinală sunt postul
preoperator, pregătirea colonului, utilizarea antibioticelor, catecolaminelor sau a opioidelor precum și manipularea intestinului din cursul
intervenției chirurgicale. Pe baza datelor actuale disponibile, ar trebui cel puțin să ne schimbăm percepția asupra microbilor, cum nu toți sunt
agenți patogeni, și să căutăm noi modalități de tratament a pacientului chirurgical, care să protejeze microbiota intestinală normală.

The Human Microbiome Project, a research initiative launched in 2008 in the US, with the aim to improve our understanding about microbial
flora involved in human health and disease, has changed our perception about humans-germs interactions. Surgery is the best example. For
many years, infectious complications in patients with major abdominal surgery have been attributed to the bacterial translocation due to the
critical condition. Recent data, however, suggest that some postoperative infectious complications are associated with loss of gut bacterial
diversity. Multiple factors affect intestinal microbiota. Almost all perioperative interventions can affect the abundance and diversity of the

52
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

intestinal microbiota, allowing harmful bacteria to proliferate at the expense of beneficial species, thereby favouring the emergence of infectious
complications. Some of the most studied perioperative interventions that may deeply affect gut microbiota are preoperative fasting, colon
preparation, the use of antibiotics, catecholamines or opioids and gut manipulation during surgery. Based on currently available data, we should
at least change our perception of microbes, as not all are pathogens, and find new ways to treat the surgical patient, with respect to normal gut
microbiota.

Monitorizarea nocicepției în timpul anesteziei


Measuring nociception during anaesthesia
Eran Segal
Assuta Medical Centers, Anaesthesiology, Intensive Care and Pain Medicine, Tel Aviv, Israel

One of the main issues that anesthesiologists deal with is the treatment of pain. There is a lot of data which establishes the detrimental effects of
pain in many clinical situations. However, pain is a subjective experience, which we feel in response to a nociceptive insult. Is the pain
experience the reason for the bad outcomes when people are experiencing pain or is it the nociceptive exposure in and of itself. During surgery,
when a patient is anaesthetized, he cannot express his response to a nociceptive stimulus. And while modern anesthetic technique enables us
today to monitor patient’s hemodynamics and respiratory function, neuromuscular transmission, and even degree of awareness, we do not as
yet monitor the degree of nociceptive stimuli during surgery, and are therefore obliged to provide medications directed at decreasing or blunting
the response to nociception based on guesswork or fairly coarse clinical signs.
There is an emerging group of monitors which can give fairly accurate indications of the degree of nociception relative to the anaesthetic level
and medications directed at decreasing the CNS response. These monitors assess the balance of the sympathetic and parasympathetic systems
– and can detect nociceptive stimuli in an anaesthetized unaware patient.
The important question is, what is the clinical significance of the information obtained by these monitors, can we really direct or impact clinical
care and anaesthesia delivery using these tools, and most importantly, will it affect the outcome of the patients undergoing anaesthesia.

53
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

Abordări analgezice pre-operative și de protecție la copii și adulți


Pre-emptive and protective analgesia approaches in pediatric and adult populations
Karam Kersh
Bnai-Zion Medical Center, Haifa, Israel

Surgical trauma produces a stress reflex and the centre with peripheral nervous system elicit a neuroendocrine response which begins at the
onset of the surgery and continues several days postoperatively. The autonomic nervous system response of increased sympathetic activity
begins at the time of surgery and high plasma catecholamine levels are maintained for about a week. Pain is involved in a series of
neurochemical events collectively known as nociception, consisting of four physiologic processes: Transduction, Transmission, Modulation and
Perception.
Experimental data demonstrated that various anti-nociceptive analgesic techniques applied before injury were more effective in reducing
post-injury pain as compared with administration after injury. This approach has been defined as Pre-emptive analgesia. It is defined as
treatment that starts before surgery and prevents the establishment of central sensitization caused by incisional and inflammatory injuries. It
focuses on the timing of administration of analgesic medication or technique, whereas the protective analgesia approach is not time-related and
may not be initiated before surgery and pain is reduced relative to another treatment or placebo.
Post-operative pain management in pediatric and adult populations is a challenge, despite the development of new drugs and techniques.
In our studies investigated the effect of preoperative Etoricoxib within a protective multimodal analgesic regimen with respect to pain control
following open hernia repair in adults. The conclusion was that preoperative Rofecoxib administration combined with spinal anaesthesia is
superior to spinal alone in controlling pain after inghuinal hernia repair (1,2). Another work comparing the effect of intravenous Paracetamol as
pre-emptive to protective analgesia in a pediatric dental setting. The results demonstrated that administration of intravenous Paracetamol
pre-emptively provided lower pain scores and decreased percentage of children required pain relief and less amount of post-operative opioids
compared to protective administration (3).
References:
1) Somri M, Hawash N, Hadjittofi C, Ghantous-Toukan M, Tome R, Yodashkin M, Matter I. Protective multimodal analgesia with etoricoxib and
spinal anesthesia in inguinal hernia repair: a randomized controlled trial. J Anesth. 2017;1-6. doi: 10.1007/s00540-017-2368-5.
2) Somri M, Hadjittofi C, Halachmi S, Hoash N, Kabaha M, Shteinberg D, Parisinos CA, Matter I. Multimodal Analgesia in Inguinal Hernia Repair
Using a Cyclooxygenase-2-Specific Inhibitor: A randomised controlled trial. Journal of Anesthesia and Surgery 2016; 2:1-5
3) Kharouba J, Hawash N, Peretz B, Blumer S, Srour Y, Nassar M, Sabbah M, Safadi A, Khorev A, Somri M. Effect of Intravenous Paracetamol as
Pre-emptive Compared to Preventive Analgesia in a Paediatric Dental Setting: A Prospective Randomized Study. International Journal of
Paediatric Dentistry, 2017, doi: 10.1111/ipd.12311

54
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

Particularități anestezice în chirurgia cu laser


Anaesthetic particularities in laser surgery
Florea Purcaru
Universitatea de Medicină și Farmacie, Anestezie și Terapie Intensivă, Craiova, România

Tehnicile laser sunt recunoscute și considerate un element important în arsenalul chirurgical. Totuși, promovarea acestei tehnologii uneori a fost
însoțită de complicații chiar severe, iar medicul anestezist trebuie să ințeleagă amenințările potențiale pentru pacienți și chiar pentru personal.
Tipuri de laser
- Solid-state laser - utilizeză material solid. Cele mai folosite sunt cromul. Un sistem cunoscut este YAG (roșu închis, yttrium aluminiu)
- Gaz laser. Folosesc un material gazos cum este CO2.
- Excimer laser. Un gaz poate xenon sau argon. Au efect foarte precis pentru că produc o lumină ultravioletă ce este absorbită prin apă sau
molecule.
- Dye laser.
- Diode ori semiconductor laser
Aplicație clinică: Dermatologie, dentistică laringologie, oftalmologie
Efecte biologice: efecte electromecanice, efecte termice, foto chemical efect.
Risc de utilizare: Există patru categorii: contaminarea atmosferei, perforarea unui vas sau organ; embolii; transfer involuntar de energie.
Alte riscuri: protecția ochilor, încălzirea sondei endotraheale în chirurgia căilor aeriene. Pentru reducerea incidenței de încălzire a căilor aeriene
s-au propus 2 metode.
- Reducerea inflamabilității sondei endotraheale
- Scoaterea materialelor inflamabile din caile aeriene.
Reducerea inflamabilității. S-a propus înlocuirea sondelor de cauciuc cu plastic, PVC, ambalarea sondei cu o bandă metalică sau plastică.
Protecția balonetului prin anveloparea cu plastic, sau prin jet ventilație.
Există și alte metode de protecție: amestecul de gaz respirator. Reducerea FiO2 sub 40 %. Amestecul protoxid de azot/oxigen la FiO2>40 este de
asemenea periculos.
Alte considerațiuni în utilizarea laserului pe căile aeriene: Hiperactivitatea vagală este frecventă. Recunoașterea sa și tratarea se impun.
Sindromul paraneoplazic observat la anumite tipuri de tumori endotraheale poate conduce la curarizare prelungită după administrarea de curare.
Protocoale în caz de foc în căile aeriene
Chirurgul și anestezistul trebuie să acționeze coordonat.
Anestezistul va deconecta temporar circuitul anestezic de la aparat, ce permite evacuarea flăcării și căldurii din căile aeriene și reduce fluxul
bogat în oxigen. Ventilația se va asigura cu masca. Se va efectua o bronchoscopie directă pentru a evalua leziunile și a înlătura reziduurile.
Dacă există flacară, se va practica un lavaj bronșic atraumatic.
Se va face o evaluare fibroscopică a bronhiilor mai distale și, dacă sunt leziuni vizibile, pacientul se va reintuba.
Se va examina orofarinxul și fața și se va face Rx toracic. Corticoizii în doze mari pe perioade scurte se impun.

Laser techniques are well recognized and considered an important element in


the surgical arsenal. However, the promotion of these technologies has sometimes been accompanied by severe complications, and the
anesthesiologist must understand the potential threats to patients and even for staff.
Types of laser
• Solid-state laser - using solid material. The most used are chrome. A known system is YAG (dark red, yttrium aluminium)
• Laser gas. Using a gaseous material such as CO2
• Laser excimer. Using a xenon or argon gas, have very precise effect because they produce ultraviolet light that is absorbed by water or
molecules.
• Dye laser
• Diodes or semi-conductor laser.
Clinical application: dermatology, laryngology dentistry, Ophthalmology
Biological effects: electromechanical effects, thermal effects, photo
chemical effect
Risk of use: There are four categories: atmospheric contamination, perforation of a vessel or organ, emboli, involuntary energy transfer.
Other risks: Eye protection, warming the endotracheal tube in airway surgery. Two methods have been used to reduce the incidence of airway

55
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

heating:
- Reducing the flammability of the endotracheal tube;
- Removing flammable materials from the airways.
Reducing the flammability: It was proposed to replace the rubber tubes with plastic tubes, PVC, packing the tube with a metal tape or platic.
Bubble protection by plastic wrapping or jet ventilation.
There are other methods of protection: breathing gas mixture. Reduce FiO2 below 40%. The nitrous oxide/oxygen mixture at FiO2> 40 is also
dangerous.
Other considerations in the use of laser on the airway: Vagal hyperactivity is frequent. Recognition and treatment are required.
Paraneoplasic syndrome observed in certain types of endotracheal tumours may extend the time of action of the muscular blocker after being
administered.
Protocols in case of fire in the airways
Surgeon and the anesthesiologist have to act in a coordinated way. The anaesthetist will temporarily disconnect the anaesthetic circuit from the
device, which allows the evacuation of flame and heat from the airways and reduces oxygen flow. Ventilation will be achieved with a facial mask.
Direct bronchoscopy will be performed to evaluate the lesions and remove the waste.
If there is a flame, there will be a traumatic bronchial lavage.
A fibroscopic assessment will be performed of the distal bronchi and if the lesions are visible, the patient will be reintubated.
The oropharynx and face will be examined and a chest X-ray will be performed. High dose corticosteroids will be administered over short periods
of time.

Măsurători ecografice pentru predicția căii aeriene dificile


Ultrasonography derived measurements for difficult airway prediction
Cristina Petrișor
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Clinica de Anestezie și Terapie Intensivă, Cluj-Napoca, România

Background: Accurate prediction of difficult airway is important for anaesthesiologists and none of the currently available clinical screening
methods has absolute accuracy. Airway ultrasonography has the potential to become a future screening method for difficult airway.
Material and methods: PubMed, Ovid, Google Scholar, EBSCO, and EMBASE were searched to identify studies that aimed to investigate difficult
airway prediction based on ultrasound-derived measurements. Original articles in which sonographic parameters were evaluated with the
hypothesis that they could be predictive for difficult airway were included.
Results: Both suprahyoid and infrahyoid ultrasound-derived measurements have been investigated in non-obese, obese, and pregnant patients.
In the non-obese population, the ultrasonographic measurements of the distance from skin to epiglottis, pretracheal soft-tissue thickness at
different levels, oral cavity height, floor of the mouth muscle cross-sectional area and volume, the ability to visualise the hyoid bone by
performing sublingual sonography, and tongue thickness, width, and cross-sectional area, have been correlated with Cormack-Lehane score. In
the obese population, the pretracheal soft tissue thickness measured anterior to the vocal cords and the hyomental distance ratio might be
correlated with difficult laryngoscopy. However, most of these parameters have been investigated in modest sample-size studies to evaluate
sensitivity and specificity.
Conclusions: Few large scale studies have evaluated the usefulness of airway ultrasound in difficult airway prediction. Scanning algorithms that
combine several measurements in the suprahyoid and infrahyoid regions might be more suitable for difficult airway prediction and further
multicenter studies that include large number of patients are required.
Keywords: airway ultrasonography, difficult airway, difficult laryngoscopy

56
Sesiune Medici ● Conferinţă
Physicians Session ● Conference

Managementul psihologic al durerii în afecțiunea oncologică


Psychological management of pain in oncological illness
Florina Pop
Cluj-Napoca, România

Durerea unul dintre cele mai prevalente simptome și în aceelași timp cel mai supărător simptom întâlnit la pacienții oncologici. Aproximativ 70%
dintre pacienții oncologici sunt afectați de simptomul durerii în cel puțin un stadiu al bolii canceroase. Aproape 75% dintre pacienții cu cancer în
stadiu avansat au dureri și 50% dintre cei cu cancer terminal simt durere moderată sau severă. Durerea în cancer are efecte profunde asupra
distresului psihologic. Sunt patru aspecte ale experienței durerii în cancer ce trebuie evaluate continuu: intensitatea durerii, alinarea durerii,
interferențe funcționale legate de durere și monitorizarea efectelor intervenției.
The Memorial Pain Assessment Card este un instrument simplu creat pentru a obține o evaluare rapidă a acestor experiențe subiective.
Chestionarul de durere McGil este un alt instrument de evaluare a durerii utilizat și recomandat.
Intervenția optimă a durerii asociate cancerului necesită o strategie multimodală, ce include abordări farmacologice, psihoterapeutice, de
reabilitare și intervenție, recomandate de cele mai multe ori a se folosi în paralel. Intervenția se bazează în mare parte pe tehnici de relaxare,
imagerie dirijată, terapie cognitivă, distragere atențională, hipnoză și tehnici mindfulness. Scopul intervenției este de a ghida pacientul spre
sentimentul de control asupra durerii. Unele modalități de intervenție poti fi preponderent cognitive: focusare pe procesul de gândire și de
percepție, alte tehnici sunt axate pe modificarea modelelor de comportament ce ajută pacientul gestioneze durerea.

57
Sesiune Medici ● Comunicare orală
Physicians Session ● Oral Communication

Efectele inducției cu propofol asupra tonusului cardiac vegetativ


Effects of propofol induction on heart vegetative tonus
Iuliana Feghiu (1), Serghei Șandru (2), Sergiu Cobilețchi (2), Svetlana Plămădeală (1)
(1) Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Institutul de Medicină de Urgentă, Chisinău, Republica Moldova
(2) Institutul de Medicină de Urgentă, Clinica Anesteziologie și Terapie Intensivă, Chișinău, Republica Moldova

Scopul cercetării. Scopul studiului a fost de a evalua modificările tonusului cardiac vegetativ prin prisma modificărilor VRC la administrarea de
propofol la inducție.
Material şi metode: Studiul a fost realizat în cadrul Institutului Medicină de Urgență după aprobarea de către comitetul de Etică al USMF ”Nicolae
Testemițanu”. În lotul de studiu au fost înrolați 47 pacienți admiși pentru chirurgie generală electivă cu vârsta medie de 37,5±12 ani, IMC 24,6±3,4
kg/m2. VRC a fost înregistrată continuu cu ajutorul electrocardiografului Holter TLC 5000: condiții de referință timp de 5 minute, 5 minute după
administrarea a 1,0 mkg/kg fentanyl și primele 5 minute după administrarea intravenoasă a 2,5 mg/kg propofol și 2,0 mkg/kg fentanyl.
Rezultate: Puterea spectrului LFun, care reflectă tonusul cardiac simpatic, a sporit de la 66,8 ±2,1 până la 72,0±2,0 (p=0,09), în timp ce spectrul
HFun, care este un indice al tonusului cardiac parasimpatic, s-a redus de la 33,2±2,1 până la 26,4±3,9 (p=0,04). Raportul LF/HF, care reflectă
relația dintre tonusul simpatic și parasimpatic la nivel cardiac, a crescut cu 44,4% în raport cu valoarea de referință (2,7±0,3 vs 3,9±0,5 (p=0,02).
Paralel a fost înregistrată și sporirea duratei intervalului RRmax pe ECG cu 6,1,% la administrarea propofolului (1013,0±161,1 vs 1075,0 ms;
p=0,0001).
Concluzie: Propofolul administrat în doze de inducție a dovedit efect parasimpaticolitic la nivel cardiac. Sporirea intervalului RRmax se datorează
efectului direct intrinsec al propofolului asupra nodului sinusal.

The aim of the study: The aim of the study was to evaluate the changes of heart vegetative tonus by changes of heart rate variability (HRV) after
administration of propofol for induction of general anaesthesia.
Material and methods. The study was performed in the Institute of Emergency Medicine and was approved by the Ethics Committee of the State
Medicine University ”Nicolae Testemițanu”. In the group for research were enrolled 47 patients scheduled for elective surgery with age 37,5±12
years, BMI – 24,6±3,4 kg/m2. HRV was determined by continuous recording of ECG (with Holter device TLC 5000) during 15 minutes: baseline 5
min, 5 minutes after administration of 1,0 mkg/kg fentanyl, first 5 minutes after intravenous injection of 2,5 mg/kg propofol and 2,0 mkg/kg
fentanyl.
Results: The power of LFun spectrum, which reflects the sympathetic heart tonus has increased from 66,8±2,1 to 72,0±2,0 (p=0,09), while the
power of HFun spectrum, which reflects the parasympathetic heart tonus, has reduced from 33,2±2,1 to 26,4±3,9 (p=0,04). The ratio LF/HF,
which reflects the sympathetic-parasympathetic cardiac balance has enhanced with 44,4% when compared with baseline value (2,7±0,3 vs
3,9±0,5 (p=0,02). At the same time, there was observed on ECG Holter the enhanced duration of RRmax interval. It has increased with 6,1,% after
propofol administration (1013,0±161,1 vs 1075,0 ms; p=0,0001).
Conclusion: Administration of propofol in doses for induction of general anaesthesia has a parasympatholytic effect on the heart. Enhanced
duration of RRmax interval is due to direct intrinsec effect of propofol on sinus node.

58
Sesiune Medici ● Comunicare orală
Physicians Session ● Oral Communication

Parasimpaticotonia cardiacă preexistentă - factor de risc al instabilității cardiovasculare la inducerea anesteziei cu


Midazolam
Enhanced parasympathetic heart tonus in baseline - a risk factor for cardiovascular instability in induction of
anaesthesia with Midazolam
Iuliana Feghiu (1), Svetlana Plămădeală (1), Sergiu Cobilețchi (2), Serghei Șandru (1)
(1) Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Institutul de Medicină de Urgentă, Chișinău, Republica Moldova
(2) Institutul de Medicină de Urgentă, Clinica Anesteziologie și Terapie Intensivă, Chișinău, Republica Moldova

Obiectivul cercetării: Studierea relației dintre tonusul cardiac vegetativ preexistent și efectele cardiovasculare la inducerea anesteziei cu
Midazolam.
Material şi metode: Studiul a fost realizat în cadrul Institutului Medicină de Urgență după aprobarea de către Comitetul de Etică al USMF „Nicolae
Testemițanu”. În lotul de studiu au fost înrolați 47 pacienți admiși pentru chirurgie generală electivă cu vârsta de 38,0±12,0 ani, IMC - 24,5±3,3
kg/m2. Monitorizarea tonusului cardiac vegetativ a fost asigurată prin intermediul electrocardiografului Holter TLC 5000.
Rezultate: Din lotul total de pacienți în 48,9% cazuri s-a înregistrat simpaticotonie cardiacă, în 40,4% cazuri - parasimpaticotonie cardiacă și în
10,6% cazuri - eutonie cardiacă. Structura eșantionului s-a modificat după administrarea midazolamului în doză de 0,2-0,3 mkg/kg, astfel încât cei
mai mulți pacienți (53,1%) aveau parasimpaticotonie cardiacă. În 51,0% cazuri pacienți au dezvoltat hipotensiune arterială iar în 44,7% cazuri a
fost înregistrată bradicardie sinusală la administrarea de Midazolam. Parasimpaticonia cardiacă preexistentă sporește atât riscul bradicardiei
sinusale (Odds Ratio 13,1(95%CI 3,1-54,7;p=0,0002); Sensibilitatea - 0,79 (95%CI 0,54-0,94), Specificitatea 0,77 (95%CI 0,58-0,91) cât și a
hipotensiunii arteriale (Odds Ratio–12,7 (95%CI 2,9-55,9;p=0,0003); Sensibilitatea 0,84 (95%CI 0,60-0,97), Specificitatea 0,77 (95%CI 0,59-0,86)
la administrarea de Midazolam la inducție.
Concluzii: Parasimpaticotonia cardiacă preexistentă reprezintă un factor de risc pentru hipotensiune arterială și bradicardie sinusală la
administrarea de Midazolam în doze pentru inducția anesteziei generale.

Purpose of study: To determine the relation between baseline heart vegetative tonus and risk for adverse cardiovascular events in the induction
of general anaesthesia with Midazolam.
Material and methods: The research was performed in the Institute of Emergency Medicine after approval by the Ethics Committee of State
University of Medicine and Pharmacy ”Nicolae Testemițanu”. În the study were involved 47 patients admitted for general elective surgery, age
38,0±12,0 years, BMI - 24,5±3,3 kg/m2. The monitoring of heart vegetative tonus in baseline and after Midazolam administration was performed
with electrocardiograph Holter TLC 5000.
Rezultate: În baseline, from 47 patients, in 48,9% cases was found enhanced sympathetic heart tonus, in 40,4% cases - enhanced
parasympathetic heart tonus and in 10,6% cases - heart eutonia. The structure of patient group has been changed after Midazolam
administration (0,2-0,3 mkg/kg) such as most of the patients (53,1%) presented enhanced parasympathetic heart tonus. In 51,0% cases, patients
have developed arterial hypotension and in 44,7% cases has been attested sinus bradycardia. Enhanced parasympathetic heart tonus in
baseline enhances the risk of both sinus bradycardia (Odds Ratio 13,1(95%CI 3,1-54,7; p=0,0002); Sensibility-0,79 (95%CI 0,54-0,94), Specificity
0,77(95%CI 0,58-0,91) as well as arterial hypotension (Odds Ratio–12,7 (95%CI 2,9-55,9; p=0,0003); Sensibility 0,84 (95%CI 0,60-0,97),
Specificity 0,77 (95%CI 0,59-0,86) after administration of Midazolam for induction of general anesthesia.
Conclusion: Cardiac parasympathicotonia in baseline represents a risk factor for sinus bradycardia and arterial hypotension after administration
of Midazolam in doses for induction of general anaesthesia.

59
Sesiune Medici ● Comunicare orală
Physicians Session ● Oral Communication

Analgosedarea la copil în imagistică


Sedation of children in radiological examinations
Carmen Pantiș (1), Nicolae Ovidiu Pop (1), Ștedan Patali (2)
(1) Universitatea Oradea, Facultatea de Medicină și Farmacie, Spitalul Clinic Județean de Urgență, Clinica de Anestezie și Terapie Intensivă I,
Oradea, România
(2) Spitalul Clinic Județean de Urgență, Clinica de Anestezie și Terapie Intensivă I, Oradea, România

Obiectivul studiului: În acest studiu am evaluat eficiența clinică a utilizării dormicum, ketamină comparativ cu administrarea intravenoasă de
dormicum, ketamină și propofol pentru a se putea efectua examinări radiologice care necesită imobilizarea perfectă, controlul durerii, cuparea
anxietății cu păstrarea respirației spontane eficiente în vederea obținerii imagini radiologice de calitate.
Material și metode: În perioada ianuarie 2013 - decembrie 2017 am efectuat un studiu retrospectiv pe un număr de 445 copii cu vârstă cuprinsă
între 14 zile și 16 ani care au necesitat analgosedare pentru efectuare RMN și CT la Clinica Maria Oradea. 246 copii au primit dormicum și
ketamină, 199 copii au fost sedați cu dormicum, ketamină și propofol. Au fost studiate eficiența sedării, timpul de sedare și efectele adverse.
Rezultate: Eficiența sedării a fost similară în cele două loturi studiate. În lotul A s-au descris efecte secundare 7,5% halucinații, agitație severă
comparativ cu 4,2% în lotul B. La lotul B s-a descris și o creștere a incidenței hipoxemiei (dormicum, ketamină 1,6% versus dormicum, ketamină,
propofol 7,3%). Copiii sub 6 ani au prezentat o incidență mai mare de efecte adverse respiratorii. Nu s-a utilizat propofol la copii mai mici de 2 ani.
Vărsăturile au avut incidență mai mare în lotul A dormicum, ketamină 14,7% comparativ cu lotul B 9,2%.
Concluzii: Analgosedarea cu dormicum, ketamină și propofol a dus la o incidență mai crescută a fenomenelor de hipoxemie, dar la scăderea
incidenței vărsăturilor, agitație psihomotorie, halucinații. S-a obținut o sedare eficientă și satisfacția părinți-medici rămâne ridicată în ambele
grupuri de copii care au fost investigați în RMN, CT.

Objective: In this study, we have evaluated the clinical efficacy of using midazolam, ketamine, versus midazolam, ketamine and propofol, so that
a proper radiological examination, which requires perfect immobilization of the patient, can be undertaken. We have also aimed to reduce pain
and relief anxiety.
Material and method: We have undertaken a retrospective study based on the period of January 2013 - December 2017 on a number of 445
children aged between 14 days and 16 years old which necessitated sedation in order to undergo CT and MRI scans within the “Maria” Clinic in
Oradea. 246 children were given midazolam and ketamine and 199 children were given midazolam, ketamine and propofol. The effects of the
sedation, both adverse and positive as well as sedation time were noted.
Results: The efficiency of sedation was similar in the two studied groups. In lot A, 7,5% of patients described adverse effects such as
hallucinations and severe anxiety compared to only 4,2% in lot B. The patients in lot B noted an increase in the incidence of hypoxemia
(midazolam, ketamine - 1,6% versus midazolam, ketamine, propofol - 7,3%). Nausea was more common in patients from lot A (14,7%) compared
to the ones in lot B (9,2%).
Conclusion: Sedation with midazolam, ketamine and propofol was responsible for a higher incidence of hypoxemia phenomena, but a lower
incidence of nausea, anxiety and hallucinations. An efficient sedation was achieved as well as the satisfaction of parents and doctors in both lots
of patients which underwent imaging scans.

60
Sesiune Medici ● Comunicare orală
Physicians Session ● Oral Communication

Entropia şi sedarea procedurală în explorările endoscopice gastrointestinale


Entropy and procedural sedation in gastrointestinal endoscopic procedures
Robert Ivașcu, Oana Maria Tudorache, Andra Miron, Alexandru Grecu, Mădălina Duțu, Silvius Negoiță, Dan Corneci
Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, ATI, București, România

Introducere: Sedarea procedurală în afara blocului operator este din ce în ce mai des întâlnită. Riscul evenimentelor adverse creşte în paralel cu
profunzimea sedării, de aceea monitorizarea nivelului de conştienţă printr-o metodă obiectivă ce însoţeşte evaluarea clinică creşte siguranţa
procedurii.
Scopul studiului: Corelarea profunzimii sedării în explorările gastrointestinale endoscopice cu nivelul entropiei şi stabilirea unor intervale de valori
corespunzătoare gradelor de sedare.
Materiale și metode: Studiu prospectiv observaţional efectuat în Clinica de ATI a Spitalului Universitar de Urgență Elias, Bucuresti ce a inclus
sedări procedurale diagnostice şi terapeutice în laboratorul de endoscopie. S-au iîregistrat: evaluarea clinică (scala Wilson modificată), standardul
de monitorizare anestezică pentru sedare, precum şi valorile response entropy (RE) şi state entropy (SE).
Rezultate: Au fost înregistrate 60 de măsurători: 10 măsurători încadrându-se la gradul 1 de sedare clinic, valorea corespunzătoare a entropiei
fiind RE=96(100-90) şi SE=89(92-82), 27 de măsurători evidenţiind gradul 2 de sedare clinic cu o valoare a entropiei de RE=92(98-48) şi
SE=85(91-45) şi 23 de măsurători corespunzând gradului 3 de sedare clinic cu o valoare entropiei de RE=74(98-38) și SE=66(89-28). Nu au fost
înregistrate episoade de apnee sau de desaturare sub 89% SpO2.
Concluzii: Se poate stabili o corelaţie strânsă între intervalele de valori ale state entropy şi profunzimea sedării.

Introduction: Procedural sedation outside the operating room is more often employed. As the risk of adverse events increases with the depth of
sedation, an objective technique designed for to measure the level of consciousness would increase the safety of the procedure.
Objective: Correlation between sedation depth during gastrointestinal endoscopic procedures and entropy level and the establishment of certain
value intervals corresponding to different sedation grades.
Materials and methods: Prospective observational study implemented in the Anesthesia and Intensive Care Department of the Emergency
University Hospital „Elias” which included diagnostic and therapeutic gastrointestinal endoscopic procedures in the endoscopy laboratory. The
subsequent parameters were recorded: clinical evaluation of sedation (using the modified Wilson scale), monitoring anaesthesia standard for
sedation and the response entropy (RE) and state entropy (SE) values.
Results. 60 measurements were indexed: 10 of them corresponding to minimal sedation with associated entropy values of RE=96(100-90) and
SE=89(92-82), 27 measurements corresponding to moderate sedation with recorded entropy values of RE=92(98-48) and SE=85(91-45) and 23
recordings corresponding to deep sedation with subsequent entropy values of RE=74(98-38) and SE=66(89-28). No episodes of apnea or
desaturation to SpO2 less than 89% were recorded.
Conclusions: A strong correlation between the value intervals of state entropy and the depth of sedation can be established.

61
Sesiune Medici ● Comunicare orală
Physicians Session ● Oral Communication

Modularea anesteziei generale în funcție de entropie în cazul pacienților critici politraumatizați


Entropy-guided depth of hypnosis on general anaesthesia in critically ill polytrauma patients
Alexandru Florin Rogobete (1), Ovidiu Bedreag (1), Marius Păpurică (1), Carmen Alina Gizea (2), Mirela Sarandan (2), Corina Vernic (3),
Sonia Elena Popovici (1), Lavinia Melania Bratu (4), Loredana Luca (1), Dorel Săndesc (1)
(1) Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu”, Anestezie și Terapie Intensivă, Timișoara, România
(2) Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu”, Clinica de Anestezie și Terapie Intensivă „Casa Austria”, Timișoara, România
(3) Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, Biostatistică, Timișoara, România
(4) Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, Farmacologie, Timișoara, România

Obiectivele studiului: Un procent ridicat de pacienți politraumatizați necesită în primele 24 de ore intervenții chirurgicale pentru stabilizarea
injuriilor traumatice primare. Una din principalele complicații intraoperatorii la acest tip de pacienți este dată de instabilitatea hemodinamică.
Astfel, se impune implementarea monitorizării multimodale ce implică atât monitorizarea hemodinamică, cât și monitorizarea gradului de hipnoză.
Obiectivele acestui studiu au fost de a identifica posibilele implicații date de monitorizarea entropiei asupra stabilității hemodinamice la pacienții
critici politraumatizați.
Materiale și metode: Studiu prospectiv observațional, desfășurat în Clinica de Anestezie Terapie Intensivă, Spitalul Clinic Județean de Urgență
„Pius Brînzeu” Timișoara, România. Identificator ClinicalTrials.Gov NCT03095430. Au fost formate două grupuri, Grupul A (N = 37) la care s-a
monitorizat gradul de hipnoză prin intermediul SE și RE (GE Healthcare, Helsinki, Finland) și lotul de control, Grupul B (N = 35).
Rezultate: Incidența episoadelor de hipotensiune, respectiv de tahicardie a fost semnificativ statistic mai mică în cadrul Grupului A, spre
deosebire de grupul de control (p < 0.05). Mai mult decât atât, în cadrul Grupului A s-a înregistrat un consum semnificativ statistic (p < 0.05) mai
mic de agent anestezic inhalator, spre deosebire de Grupul B.
Concluzii: Implementarea monitorizării pentru gradul de hipnoza în anestezia generală utilizând entropia poate crește semnificativ stabilitatea
hemodinamică a pacienților critici politraumatizați.

Study Objectives: A high percentage of polytrauma patients require surgery within the first 24 hours to stabilize primary traumatic injuries. One of
the main intraoperative complications in this type of patients is due to hemodynamic instability. Thus, it is necessary to implement multimodal
monitoring involving both hemodynamic monitoring and monitoring of general anaesthesia. The objectives of this study were to identify the
possible implications of entropy monitoring on hemodynamic stability in critically ill polytrauma patients. Materials and methods: Prospective
Observational Study, Deployed in the Clinic of Anaesthesia and Intensive Care, Emergency County Hospital "Pius Brînzeu" Timisoara, Romania.
ClinicalTrials.Gov Identifier. There were two groups, Group A (N = 37), in which the depth of hypnosis was monitored through Entropy (GE
Healthcare, Helsinki, Finland) and Group B (N = 35). Results: The incidence of hypotension and tachycardia episodes was statistically significantly
lower in Group A, unlike the control group (p <0.05). Moreover, a statistically significant (p <0.05) consumption of inhaled anaesthetic agent was
recorded in Group A compared with Group B. Conclusion: Deploying monitoring for the depth of hypnosis in general anaesthesia using Entropy
can significantly increase the hemodynamic stability of critically ill polytrauma patients

62
Sesiune Medici ● Comunicare orală
Physicians Session ● Oral Communication

Monitorizarea profunzimii anesteziei în intervenţiile chirurgicale majore în urgenţă şi disfuncţiile cognitive


postoperatorii imediate
Monitoring depth of anaesthesia in major emergency surgery and the immediate postoperative cognitive
dysfunctions
Ana-Maria Cotae, Liliana Mirea, Raluca Ungureanu, Ioana Cristina Grințescu, Mirela Ţigliş, Oana Melente, Ioana Marina Grințescu
Spitalul Clinic de Urgență, Anestezie și Terapie Intensivă, București, România

Obiective: Scopul studiului este de a îmbunătăţi strategiile de prevenţie ale tulburărilor cognitive postoperatorii imediate prin utilizarea
intraanestezică a entropiei în intervenţiile chirurgicale majore efectuate în urgenţă. Material și metode: În acest studiu prospectiv randomizat sunt
investigaţi 50 de pacienţi ASA I-IV, cu vârsta de peste 60 de ani, supuşi intervenţiilor chirurgicale majore non-cardiace în urgenţă. Criterii de
excludere: istoric de consum cronic de substanţe psihoactive sau alcool, deteriorare neuro-cognitivă preexistentă (scor MMSE <24 puncte),
simptomatologie psihopatologică preexistentă, intervenţii chirurgicale cu durată mai mică de 2 ore. Valoarea entropiei s-a înregistrat
intraanestezic constant pentru ambele grupuri de pacienţi, dar aceasta a fost afişată intraanestezic doar pentru unul dintre grupuri. Prezenţa
disfuncţilor cognitive a fost evaluată la 60' şi la 24 de ore postoperator prin utilizarea scalei pentru confuzie NEECHAM. Rezultate: Incidenţa
disfuncţiilor cognitive a fost de 40% în grupul monitorizat intraanestezic prin entropie (36% dintre evenimente la 60' şi 14% la 24 de ore), în
comparaţie cu 60% în grupul de control (48% dintre evenimente la 60' şi 12% la 24 de ore). Concluzie: Neuromonitorizarea intraanestezică prin
entropie poate fi un factor predictor independent pentru apariţia tulburărilor cognitive imediate după intervenţiile chirurgicale majore efectuate în
urgenţă. Considerăm necesar includerea unui număr mai mare de pacienţi în studiu pentru confirmarea rezultatelor preliminare obţinute.

Objective: The purpose of this study was to improve the prevention strategies for the immediate postoperative cognitive dysfunctions by
assessing anaesthetic depth using entropy in major emergency surgery. Material and method: In a prospective randomized study 50 ASA
physical status I-IV patients, age≥60 years, undergoing major emergency non-cardiac surgery were investigated. Exclusion criteria: chronic use
of psychoactive substances or alcohol, impaired preoperative cognitive function ( MMSE score <24), pre-existing psychopathological symptoms,
expected surgery time less than 2 hours. Entropy value was constantly recorded for both groups during anaesthesia, but it was displayed only for
one of the groups. Immediate postoperative cognitive dysfunctions were assessed 60' and 24 hours after surgery by using NEECHAM confusion
scale Results: The incidence of the postoperative cognitive dysfunctions was 40% in the intervention group (36% of the events in the 60'
subgroup and 14% in the 24th hours subgroup), compared with 60% in the control group (48% of the events in the 60' subgroup and 12% in the
24 hours subgroup). Conclusion: Entropy monitoring during anaesthesia may be an independent predictor factor for developing immediate
postoperative cognitive dysfunctions after major emergency surgery. In order to confirm the obtained preliminary results, we consider that a
higher number of patients must be enrolled in the study.

63
Sesiune Medici ● Comunicare orală
Physicians Session ● Oral Communication

Poate scorul Mini-Cog să prezică delirul după chirurgia oncologică?


Can Mini-Cog score predict the delirium after oncologic surgery?
Irina Ristescu (1), Georgiana Pintilie (1), Mirel Jitca (1), Ioana Bălan (1), Emilia Pătrășcanu (1), Daniel Rusu (2), Ioana Grigoraș (1)
(1) Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa”, Institutul Regional de Oncologie, Anestezie și Terapie Intensivă, Iași, România
(2) Institutul Regional de Oncologie, Anestezie și Terapie Intensivă, Iași, România

Pacienții chirurgicali vârstnici au tendința de a dezvolta frecvent delir postoperator (DPO), complicație asociată cu alterarea prognosticului.
Identificarea preoperatorie a factorilor predispozanți are un rol major în prevenirea DPO.
Obiective: Evaluarea chestionarului Mini-Cog, utilizat ca instrument preoperator de apreciere a disfuncției cognitive, pentru predicția riscului de
DPO la pacienții oncologici.
TIP DE STUDIU - Studiu prospectiv observațional
LOCAȚIE - Clinica ATI, Institutul Regional de Oncologie Iași
SUBIECȚI - Pacienți consecutivi chirurgicali oncologici cu vârsta peste 65 ani.
Material și metodă: Aplicarea chestionarului Mini-Cog preoperator și Nursing Delirium Screening Scale (NU-DESC) în perioada postoperatorie. Au
fost colectate datele - nivel de studii, scor ASA, medicația preoperatorie, consumul de toxice, comorbidități, localizarea, amploarea și durata
chirurgiei, tipul de anestezie, medicația anestezică, scorul de durere postoperator.
Rezultate: Din totalul de 102 pacienți înrolați, 22 (21.6%) au dezvoltat DPO în primele 48 ore postoperator, diagnosticat prin NU-DESC. În analiza
bivariată au fost predictive pentru DPO scorul Mini-Cog, durata chirurgiei, anestezia generală, utilizarea morfinei și scorul de durere postoperator.
Pacienții cu scor Mini-Cog de 0 și 1 au avut o probabilitate de DPO de 50% și 33% comparativ cu cei cu scorul 4 și 5 care au avut o probabilitate
de doar 22% și respectiv 13%.
Concluzii: În acest lot de pacienți choirurgicali oncologici scorul Mini-Cog a prezis apariția DPO. Introducerea Mini-Cog în cadrul evaluării
preoperatorii, ca un instrument de screening al disfuncției cognitive la pacienții vârstnici, este valoroasă și fezabilă.

Older surgical patients tend to have a higher frequency of postoperative delirium (POD), strongly associated with poor surgical outcomes.
Preoperative identification of predisposing factors has a major role in POD prevention.
Objectives: To test that Mini-Cog score, used as a screening tool for preoperative cognitive dysfunction, can predict the risk of POD in oncologic
patients.
DESIGN: Prospective observational study.
SETTING: Anesthesia and Intensive Care clinic at the Regional Institute of Oncology, Iasi, Romania.
PARTICIPANTS: Consecutive surgical oncologic patients aged 65 and older.
Measurements: Mini-Cog during the preoperative assessment and Nursing Delirium Screening Scale (NU-DESC) during the postoperative period.
We collected data on education, ASA score, preoperative medications, substance use, comorbidities, location, size and duration of surgery, type
of anaesthesia, anaesthesia drugs, postoperative pain.
Results: Of 102 patients enrolled, 22 (21.6%) developed delirium in the first 48 hours after surgery as assessed using the NU-DESC. Mini-cog
Scoring the Mini-Cog from 0 to 5 had a higher predictive power
In bivariate analysis, Mini-Cog, surgery duration, general anaesthesia, use of morphine and postoperative pain score were predictive for delirium.
Patients with a Mini-Cog score of 0 and 1 had a 50% and 33% probability of POD comparing with those with a score of 4 and 5 that had only a
22% and 13% probability.
Conclusion: In this cohort of surgical oncologic patients, Mini-Cog score predicted the likelihood of POD. Incorporating Mini-Cog as a cognitive
screening assessment tool into the preoperative evaluation of older surgical patients is valuable and feasible.

64
Sesiune Medici ● Comunicare orală
Physicians Session ● Oral Communication

Doctore, mă simt bine dar nu văd nimic!


Doc, I fell good but I can't see anything!
Daniela Lazea
BWH, Anesthesiology and Critical Care, Boston, SUA

Postoperator, pierderea vederii este o complicație rară care se întâmplă mai ales după operații care implică creierul, coloana vertebrală și inima.
Postoperator complicațiile oculare pot varia de la durere până la orbire.
Din păcate, patofiziologia acestor complicații rămâne de multe ori necunoscută, dar cele mai comune cauze sunt ocluzia arterei centrale a retinei,
ischemia nervului optic și orbirea centrală.
Această prezentare va trece în revistă cele mai frecvente tipuri de patologie postoperatorie oculară, ce se știe despre etiologia lor și câteva
recomandări pentru prevenire.

Postoperative visual loss is a rare complication of surgery, especially after cardiac, spine, head and neck procedures. The postoperative ocular
injuries can range from pain from corneal abrasion to permanent visual loss.
POVL can occur after injury at any site in the visual pathway, from the cornea to the occipital lobe; the pathophysiology of POVL is often
incompletely understood. The most common causes of permanent visual loss are central retinal artery occlusion, ischemic optic neuropathy, and
cerebral vision loss.
This topic will discuss the types of postoperative visual disturbances, what is known about etiology, and recommendations for prevention and
treatment as they relate to anaesthesia care.

Există corelație între scorul Apgar chirurgical și evoluția postoperatorie la pacientul oncologic?
Does a correlation exist between Surgical Apgar Score (SAS) and the postoperative evolution of the oncological
patient?
Iulian Buzincu, Sebastian Tănase, Cătălina Puf, Ioana Grigoraș
Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, Clinica de Anestezie și Terapie Intensivă, Institutul Regional de Oncologie, Iași, România

Introducere: Optimizarea evoluției pacientului chirurgical presupune identificarea precoce a riscului de complicații postoperatorii. O modalitate
de identificare a acestui risc este reprezentată de scorul Apgar chirurgical (SAS), calculat la sfârșitul intervenției chirurgicale. Numeroase
publicații demonstrează corelația între scorul SAS mic și complicațiile postoperatorii în diverse tipuri de chirurgie. Chirurgia oncologică presupune
în mod particular un risc crescut de complicații postoperatorii. Obiective: Evaluarea corelației între scorul Apgar chirurgical și parametri ai
evoluției postoperatorii la pacientul oncologic. Material și metodă: Studiul prospectiv observațional a înrolat toți pacienții consecutivi operați între
29.01.2018 - 19.02.2018 în IRO Iași. Parametri înregistrați: date demografice, patologia asociată, scorul ASA, scorul SAS, complicațiile
postoperatorii, durata de ședere în TI/spital, starea la externare. Analiza statistică s-a efectuat cu programul Microsoft Office Excel. Rezultate:
Lotul studiat a inclus 205 pacienți oncologici: vârsta medie 60,5±12,8ani , ASA III 82pac (40%), operații cu viză curativă 141 pac. (68,8%) cu
rezecție parțială/totală de organ/multiorgan la 89 pac. (43,4%), cu durata medie a operației de 115±73minute, complicații postoperatorii 33 pac.
(16%) și mortalitate 15 pac. (7,3%). Valoarea medie a SAS a fost 7,57 (0-10). Scorul SAS a corelat semnificativ cu prezența/absența complicațiilor
postoperatorii (6,28 vs 7,75, p<0,001), cu durata de internare în TI sub/mai mare de o zi (8,02 vs 7,05, p<001) și cu mortalitatea postoperatorie
precoce (starea la externarea din TI ameliorat 7,66 vs decedat 6,13, p<0,001). Concluzii: Scorul Apgar chirurgical poate fi un instrument simplu și
la îndemână de prezicere a riscului de complicații postoperatorii la pacientul oncologic și poate ghida managementul postoperator pentru
evitarea/ameliorarea acestora.

Introduction: The perioperative optimization implies the early identification of patients at risk of postoperative complications. A modality to
identify this risk is to calculate SAS at the end of the surgical procedure. Several papers show the correlation between low SAS and
postoperative complications in different types of surgery. Oncologic surgery is particularly associated with a high risk of postoperative
complications. Objectives: Evaluation of SAS correlation with parameters of postoperative evolution in oncological patients. Material and method:
The prospective observational study enrolled all consecutive patients operated between 29.01.2018 - 19.02.2018 in Regional Institute of
Oncology Iași. Recorded parameters: demographical data, co-morbidities, ASA and SAS scores, postoperative complications, ICU/hospital length
of stay and outcome. Statistical analysis was performed with Microsoft Office Excel. Results: The study group included 205 oncological patients:
mean age 60,5±12,8 years, ASA III 82 pts (40%), curative surgery 141 pts (68,8%) with partial/total single/multiple organ resection 89 pts (43,4%),
mean duration of surgery 115±73 minutes, postoperative complications 33 pts (16%) and mortality 15 pts (7,3%). Mean SAS score was 7,57 (0-10).

65
Sesiune Medici ● Comunicare orală
Physicians Session ● Oral Communication

SAS score significantly correlated with the presence/absence of postoperative complications (6,28 vs 7,75, p<0,001), ICU LOS ≤/˃ 1 day (8,02 vs
7,05, p<001), early postoperative mortality (ICU survival 7,66 vs ICU death 6,13, p<0,001). Conclusions: The surgical Apgar score may be a simple
and useful instrument to predict the risk of postoperative complications in oncological patients and may guide perioperative management in
order to avoid/alleviate them.

Date epidemiologice și de evoluție a pacientului oncologic chirurgical peste 65 de ani. Analiza cazuisticii 2017 -
Institutul Regional de Oncologie Iași
Epidemiological and outcome data in old oncologic patients. Retrospective analysis of surgical cases in Regional
Institute of Oncology Iași in 2017
Emilia Pătrășcanu, Delia Negrescu, Roxana Boca, Bianca-Alexandra Constantineanu, Irina Ristescu, Ioana Grigoraș
Institutul Regional de Oncologie, Anestezie și Terapie Intensivă, Iași, România

Introducere: Pacientul vârstnic (≥65ani) este tot mai frecvent întâlnit în practica anestezico-chirurgicală și pune complexe probleme de
management și evoluție perioperatorie.
Obiective: Analiza datelor epidemiologice și de evoluție a pacienților oncologici vârstnici, care au suferit intervenții chirurgicale în IRO Iași în 2017.
Material și metodă: Studiu observațional retrospectiv, ce a inclus toți pacienții chirurgicali cu vârstă ≥65ani manageriați în IRO Iași între 1.01.2017
și 31.12.2017. Parametri analizați: vârsta, date despre cancer (localizare, prezența metastazelor/cancerelor multiple), despre intervenția
chirurgicală (localizare, amploare, tip, durată), boli asociate, tip anestezie, durata staționării în TI, complicații, evoluție. Analiza statistică s-a
efectuat cu programul SPSS și MEDCALC.
Rezultate: Am studiat un lot de 971 pacienți ≥65ani (65-95 de ani) (23% din totalul pacienților operați în 2017), majoritatea (67%) între 65 și 74 ani.
498 pacienți (51%) au avut cancere digestive. 577 pacienți (60%) au prezentat scor ASA III. 939 pacienți (97%) au fost operați cu anestezie
generală. În 502 cazuri (81%) intervenția chirurgicală a avut viză curativă. La 27% (268 cazuri) s-a practicat excizia completă sau excizii multiple de
organ. Durata medie a operației a fost 127(10-450) minute. 35 pacienți (4%) au necesitat ventilație mecanică postoperatorie. Cea mai frecventă
complicație postoperatorie a fost insuficiența renală (80 cazuri, 8,2%). 6 cazuri au decedat (0,6%).
Concluzii: Pacientul oncologic vârstnic beneficiază frecvent de tratament chirurgical cu viză curativă și intervenții chirurgicale de durată și
amploare mare. Managementul complex perioperator asigură o rată a complicațiilor/mortalității intraspitalicești mică.

Introduction: The old (≥65 years) patient is common in modern surgery and implies complex challenges regarding the perioperative management
and outcome.
Objective: The analysis of epidemiological and outcome data in old oncologic patients submitted to surgery.
Material and method: The retrospective observational study included all old oncologic patients submitted to surgery between 1.01-31.12.2017 in
IRO Iași. Recorded parameters: age, data about cancer (organ, stage), co-morbidities, ASA score, data about surgery (organ, type, minor/major,
duration), type of anaesthesia, ICU length of stay, complications and outcome. Statistical analysis was performed with SPSS and MEDCALC.
Results: The study group included 971 patients ≥65 years, which represent 23% of all oncological patients submitted to surgery during 2017 in
IRO Iași. 67% pts were between 65-74 years. 498 pts (51%) had digestive cancer. 577 pts (60%) were ASA III. 939 pts (97%) had general
anesthesia. In 502 pts (81%) surgery was performed with the intent to cure. In 268 pts (26%) total resection of single/multiple organs was
performed. Mean duration of surgery was 127(10-450) minutes. 35 pts (4%) needed postoperative mechanical ventilation. The most frequent
postoperative complication was renal failure (80 pts, 8,2%). 6 patients (0,6%) died.
Conclusions: The old oncologic patient is frequently submitted to major, long-lasting surgery with the intent to cure. The constant application of
multiple strategies in order to optimise the perioperative course result in low postoperative complications and mortality.

66
Sesiune Medici ● Comunicare orală
Physicians Session ● Oral Communication

Evoluția postoperatorie la pacienții bătrâni în chirurgia non-cardiacă


Postoperative outcome in elderly patients with non-cardiac surgery
Daniela Pungă (1), Cristian-Alexandru Apăvăloaie (2), Lavinia Jipa (1), Cristina Martac (1), Gabriela Droc (1)
(1) Institutul Clinic Fundeni, Anestezie și Terapie Intensivă I, București, România
(2) Institutul Clinic Fundeni, Chirurgie Generală și Transplant Hepatic, București, România

Obiective: În ultimul deceniu s-a constatat o creștere importantã a ponderii bolnavilor vârstnici (>65 de ani) supuși intervențiilor chirurgicale.
Aceștia dezvoltă mai multe complicații postoperatorii, având o evoluție precară. Scopul acestui studiu este de a identifica o corelație între
diferitele tipuri de intervenții practicate și evoluția postoperatorie pe categorii de vârstă.
Material și metode: Am analizat retrospectiv 6000 de pacienți supuși intervențiilor chirurgicale în Institutul Clinic Fundeni între anii 2016 și 2017
pe care i-am împărțit în trei categorii în funcție de vârstă: grupul A 65-75 de ani, grupul B 75-85 de ani, grupul C >85 de ani. S-au înregistrat date
demografice, comorbidități, scorul ASA, tipul intervenției chirurgicale, complicații postoperatorii, durata staționării pe secția de terapie intensivă,
precum și decesul intraspitalicesc.
Rezultate: S-au efectuat intervenții chirurgicale variate, cu un procent de 26.4% pentru operațiile hepato-bilio-pancreatice, 55.9% pentru cele
vizând tractul digestiv, 8.41% ginecologice, 1.56% pulmonare și 8.21% defecte parietale. Rata complicațiilor este 6.66%, primul grup având un
număr mai mare de complicații față de celelate grupe. Cele mai frecvente complicații postoperatorii au fost: chirurgicale - 57%, disfuncția
respiratorie - 30%, degradarea neurologică 7% și disfuncția cardiovasculară - 4%. Rata decesului este de 5.4%. Majoritatea pacienților au
prezentat următoarele tare cardiace: hipertensiune arterială, aritmii cardiace, valvulopatii, cardiostimulare permanentă, bypass aorto coronarian.
Concluzii: Rezultatele au arătat că pacienții care au dezvoltat complicații postoperatorii s-au încadrat în primul grup de vârstă (>65 ani). Pacienții
cu factori de risc cardiovasculari s-au asociat cu durata staționării pe secția de terapie intensivă și mortalitatea intraspitalicească.

Objective: In the last decade there has been a significant increase in the proportion of elderly patients (> 65 years) undergoing surgery. They
develop several postoperative complications with a poor outcome. The purpose of this study is to identify a correlation between the different
types of interventions practised and the postoperative outcome in certain age groups.
Material and methods: We retrospectively analyzed 6,000 patients undergoing surgery at the Fundeni Clinical Institute between 2016-2017,
which we divided into three age categories: Group A 65-75 years, group B 75-85 years, group C> 85 years. Demographic data, comorbidities,
ASA score, type of surgery, postoperative complications, duration of hospitalization and in-hospital death were recorded.
Results: Various surgical interventions were performed, with a rate of 26.4% for hepato-bilio-pancreatic operations, 55.9% for the digestive tract,
8.41% gynaecological, 1.56% for pulmonary surgery and 8.21% for parietal defects. The complication rate is 6.66% for all patients, the first group
having a greater number of complications than the other groups. The most common postoperative complications were: surgical - 57%,
respiratory dysfunction - 30%, neurological degradation 7% and cardiovascular dysfunction - 4%. The death rate is 5.4%. Most patients had the
following cardiac conditions: high blood pressure, cardiac arrhythmias, valvulopathy, permanent cardiostimulation, aortocoronary bypass.
Conclusions: The results showed that patients who developed the most postoperative complications were in the first age group. Patients with
cardiovascular risk factors have been associated with the hospitalization length in intensive care and in-hospital mortality.

67
Sesiune Medici ● Comunicare orală
Physicians Session ● Oral Communication

Efectele pneumoperitoneumului asupra parametrilor ventilatori. Un studiu comparativ între chirurgia


laparoscopică și chirurgia robotică
Effects of pneumoperitoneum on ventilatory parameters. A comparative study between laparoscopic and robotic
surgery
Dragoș Dumitrescu, Mihai Popescu, Mihai Tudor, Dana Tomescu
Institutul Clinic Fundeni, Anestezie și Terapie Intensivă III, București, România

Introducere: Chirurgia minim-invazivă a devenit tratamentul de elecție într-o multitudine de intervenții chirurgicale abdominale majore. Scopul
acestui studiu a fost de a compara efectele ventilatorii ale pneumoperitoneului în chirurgia laparoscopică (LS) și chirurgia robotică (RAS). Material
și metodă: S-au comparat 45 de pacienți supuși RAS cu o cohortă similară de pacienți cu intervenții laparoscopice. Parametrii colectați au fost
reprezentați de: date demografice (vârstă, greutate, BMI), parametrii ventilator (presiunea inspiratorie, complianță, minut volumul), EtCO2 și CO2
arterial notate post inducție anestezică, post inducția pneumoperitoneului și orar pânp la finalul intervenției. Rezultate: Pacienții din grupul RAS
au avut o creștere non-semnificativă a presiunii inspiratorii (p=0.094) și o scădere a complianței (p=0.091) după inducția pneumoperitoneului.
Gradientul arterio-end-tidal al CO2 a fost semnificativ mai mic la pacienții din grupul RAS (15.9±3.8 vs 10.0±6.1 mmHg, p=0.006). Pacienții din
grupul LS au avut o complianță semnificativ mai mare la finalul intervenției (58.2±21.3 vs 35.2±9.9 mL/cmH2O, p<0.01) care poate fi atribuită
duratei mai scurte a operației (165.3±50 vs 251.0±89.2 min, p=0.025) și pneumoperitoneului (96.0±35.0 vs 202.7±89.2 min, p<0.01). Concluzii:
Diferențele parametrilor ventilatori între LS și RAS sunt minime și pot fi atribuite duratei intervenției chirurgicale și a pneumoperitoneului care se
leagă direct de experiența chirurgului.

Introduction: Minimally invasive surgery has become the treatment of choice in many complex abdominal surgical interventions. The aim of this
study was to compare the effect on ventilator parameters of pneumoperitoneum in laparoscopic (LS) and robotic surgery (RAS). Material and
methods: Forty-five patients undergoing RAS were compared with a matched cohort of 15 patients who underwent LS. Collected data consisted
of demographics (age, weight, body mass index), ventilator parameters (inspiratory pressure, compliance, minute volume), EtCO2 and arterial
CO2 collected after induction of anaesthesia, after induction of pneumoperitoneum and on an hourly basis afterwards. Results: There were no
statistical differences between LS and RAS groups in terms of age, weight and body mass index. Patients in the RAS group had a non-significant
increase in inspiratory pressure (p=0.094) and decrease in compliance (p=0.091) after induction of pneumoperitoneum. The end-tidal to arterial
CO2 gradient was significantly higher in the LS group (15.9±3.8 vs 10.0±6.1 mmHg, p=0.006). Patients undergoing LS had a significantly higher
compliance at the end of surgery (58.2±21.3 vs 35.2±9.9 mL/cmH2O, p<0.01) that can be attributed to the shorter duration of surgery (165.3±50
vs 251.0±89.2 min, p=0.025) and pneumoperitoneum (96.0±35.0 vs 202.7±89.2 min, p<0.01). Conclusion: The differences in ventilator effects of
pneumoperitoneum between LS and RAS are minimal and can be attributed to the surgical/pneumoperitoneum duration that is directly
determined my surgical experience.

68
Sesiune Medici ● Comunicare orală
Physicians Session ● Oral Communication

Utilizarea bioimpedanței spectroscopice pentru evaluarea compartimentelor hidrice în chirurgia majoră


abdominală
The utility of bioimpedance spectroscopy for assessment of body fluid composition in major abdominal surgery
Adi Ionuț Ciumanghel (1), Mihaela Blaj (1), Oana Duca (2), Răzvan Igna (2), Ianis Marian Siriopol (2), Dimitrie Siriopol (3), Adrian Covic (4)
(1) Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” , Spitalul Clinic Universitar de Urgențe „Sf. Spiridon”, Clinica de Anestezie și Terapie
Intensivă, Iași, România
(2) Spitalul Clinic Universitar de Urgențe „Sf. Spiridon”, Clinica de Anestezie și Terapie Intensivă, Iași, România
(3) Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” , Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”, Clinica de Nefrologie, Iași, România
(4) Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” , Spitalul Clinic Universitar de Urgențe „Sf. Spiridon”, Spitalului Clinic „Dr. C.I.
Parhon”, Clinica de Nefrologie, Iași, România

Obiective: Retenţia hidrosalină şi redistribuţia compartimentelor hidrice este deseori întâlnită în perioda perioperatorie şi frecvent este cauza
evoluţiei nefavorabile postoperatorii. Posibiltăţile noninvazive de evaluare a compartimentelor hidrice la pacientul chirurgical sunt limitate.
Bioimpedanța spectroscopică poate fi o metodă utilă pentru a monitoriza distribuţia fluidelor administrate introperator.
Material și metodă: Într-un studiu observaţional prospectiv am utilizat bioimpedanţa spectroscopică pentru evaluarea compoziției
compartimentelor hidrice şi a schimburilor hidrice intercompartimentale, înainte şi după intervenţiile chirurgicale abdominale majore.
Rezultate: Au fost inclusi 71 de pacienți, vârsta medie de 60,9 ± 10 ani ,60% bărbaţi, indicele de masă corporală (IMC) mediu de 26,3 ± 5 kg/m2,
iar durata anesteziei de 180 ± 70 min. După un bilanț hidric net pre și postoperrator de 2,4 ± 1,0 L, am constatat o creștere totală a apei din
organism (TBW) de la 35,9 ± 7,6 L preoperator la 37,3 ± 7,6 L postoperator. A existat o creștere semnificativă a apei extracelulare (ECW) de la 16,4
± 3,5 L preoperator la 17,8 ± 3,7 L postoperator, în timp ce creșterea apei intracelulare creste ușor de la de 19 ± 4,4 L la 19,3 ± 4,4 L. Am găsit o
bună corelație între hiperhidratarea absolută (overhidration OH-) - un parametru al bioimpedanței care reflectă excesul de lichid în
compartimentul extracelular, și mortalitatea la 28 de zile (p = 0,01). Echilibrul hidric intraoperator net a fost semnificativ asociat cu ECW delta
(diferența dintre post- și preoperator a ECW), p = 0,014 și cu delta OH (diferența dintre post și preoperator OH), p = 0,004.
Concluzie: Bioimpedanţa spectroscopică poate fi folosită pentru evaluarea statusului hidric perioperator, iar datele obţinute pot avea valoare
prognostică, corelându-se semnificativ statistic cu evoluţia la 28 zile.

Background and objectives: Salt and water retention and redistribution of the fluid between compartments is common in the postoperative
period and is associated with adverse outcomes. Strategies for noninvasive assessment of water and it’s compartment distribution in such
patients are limited. Bioimpedance spectroscopy might be useful in clinical practice to monitor the distribution of fluid administrated
intraoperatively.
Material and methods: In a prospective observational study we have evaluated the utility of bioimpedance spectroscopy for assessment of body
fluid composition and intercompartmental shifts before and after major abdominal surgery.
Results: Of the 71 patients included in the final analysis 60% were male, the mean age was 60.9±10 years, the mean BMI was 26.3±5 kg/m2 and
duration of anaesthesia 180±70 min. After a net intraoperatively fluid balance (the difference between all administrated fluid and urinary output )
of 2.4±1.0 L, total body water (TBW) increase from 35.9±7.6 L preoperatively to 37.3±7.6 L postoperatively. There was a significant increase in
extracellular water (ECW) from 16.4±3.5 L preoperatively to 17.8±3.7 L postoperatively, while intracellular water increase only slightly
perioperative from 19±4.4 L preoperative to 19.3±4.4 L. We found a good correlation between absolute fluid overload (OH- overhidration) a
bioimpedance parameter who reflect the excess fluid in extracellular compartment and mortality at 28 days (p=0.01). The net intraoperative fluid
balance was significantly associated with delta ECW (the difference between post- and preoperative ECW) with a p=0.014 and with delta OH (the
difference between post- and preoperative OH) with a p=0.004.
Conclusion: Bioimpedance spectroscopy can be used for perioperative assessment of volume status and may have prognostic value.

69
Sesiune Medici ● Comunicare orală
Physicians Session ● Oral Communication

Șoc anafilactic în timpul intervenției chirurgicale pentru chist hidatic hepatic


Anaphylactic shock during surgical intervention for hepatic hydatid cyst
Florin-Marius Boitan, Ecaterina Scărlătescu, Dana Tomescu
Institutul Clinic Fundeni, Anestezie și Terapie Intensivă III, București, România

Șocul anafilactic intraoperator este o complicație rară ale cărei cauze pot fi multiple. În cazul pacienților cu chist hidatic, eclatarea acestuia în
timpul intervenției chirurgicale este asociată cu riscul de anafilaxie și deces. Prezentăm un caz de șoc anafilactic la un pacient în vârstă de 42 de
ani în timpul curei chirurgicale a chistului hidatic hepatic cu fistulă vasculară nevizualizată preoperator prin metode imagistice. După inducția
anesteziei generale și intubația orotraheală au fost montate cateter venos central și cateter arterial pentru monitorizarea invazivă a tensiunii
arteriale. În timpul inactivării și evacuării conținutului chistului hidatic pacientul a devenit hipotensiv, tahicardic, prezentând bronchospasm,
eritem generalizat și edeme palpebrale, necesitând administrarea de adrenalină în infuzie continuă. Evoluția pacientului a fost lent favorabilă,
fiind extubat în primele 24 ore postoperator și transferat ulterior pe secția de chirurgie generală. Apariția instabilității hemodinamice
intraoperator la un pacient cu chist hidatic, după eliminarea cauzelor precum sângerarea sau hipovolemia indică diagnosticul de șoc anafilactic,
instituirea precoce a managementului specific fiind esențială. Particularitatea acestui caz este apariția anafilaxiei chiar în absența eclatării
conținutului chistului hidatic în cavitatea peritoneală datorită unei comunicări vasculare decelată intraoperator.

Intraoperative anaphylactic shock is a rare complication with multiple possible causes. In the case of hydatid cyst surgery, violent outburst of the
cyst’s content is associated with risk of anaphylaxis and death. We present an anaphylactic shock case in a 42-years patient, during surgical
cure of hepatic hydatid cyst with an aberrant vascular communication not diagnosed preoperatively by imaging methods. After induction of
general anaesthesia and oro-tracheal intubation, the patient received a central venous line and arterial catheter for invasive arterial pressure
monitoring. During inactivation and evacuation of the hydatid cyst, the patient has become hypotensive, presented tachycardia, bronchospasm,
generalized erythema and eyelid edema, requiring administration of adrenaline in continuous infusion. The patient’s evolution was slowly
favourable, being extubated in the first 24 hours after surgery and transferred to the general surgery ward. The occurrence of intraoperative
hemodynamic instability in a hydatid cyst patient, after elimination of causes such as bleeding or hypovolemia, is highly suggestive of
anaphylactic shock, early establishment of specific management being essential. The particularity of this case is the occurrence of anaphylaxis
even without the rupture and contamination of peritoneal cavity by hydatid cyst due to a vascular communication discovered intraoperatively.

Managementul perioperator al unui pacient cu Sindrom Kasabach Merritt - prezentare de caz


Perioperative management of a patient with Kasabach Merritt Syndrome - A case report
Lavinia Jipa, Daniela Pungă, Cristina Martac, Mihai Simionescu, Grațiela Manga, Gabriela Droc
Institutul Clinic Fundeni, Anestezie și Terapie Intensivă I, București, România

Sindromul Kasabach-Merritt este caracterizat prin hemangioame voluminoase, trombocitopenie severă și coagulare intravasculară diseminată ce
pot cauza complicații severe. Rată de mortalitate variază între 10-37%. Rezecția chirurgicală este limitată la cazurile simptomatice și complicate,
fiind de obicei curativă.
Prezentăm cazul unui pacient de 41 de ani admis în terapie intensivă pentru reechilibrare preoperatorie. Acesta a fost investigat în altă unitate
pentru echimoze spontane debutate în urmă cu o lună. Imagistic se evidențiază multiple formațiuni chistice cu suspiciune de chiște hidatice
hepatice și pulmonare. Tabloul hematologic al pacientului evidențiază fibrinogen de 37mg/dl, INR=2.7 și trombocite de 56000/mm3. Se
efectuează RO-TEM în urmă căruia se decide corectarea preoperatorie cu pronativ, haemocompletan și concentrat trombocitar. Se practică
sectionectomie laterală stângă pentru chistadenoame biliare voluminoase multiple cu hemoragie intrachistică diseminate în ambii lobi hepatici. În
ziua 1 postoperator se reintervine pentru hemoperitoneu precoce prin sursă de sângerare difuză, practicându-se laparotomie de evacuare și
mesaj hemostatic. Evoluția este lent favorabilă, însă cu menținerea tulburărilor de coagulare severe (INR=3.5, fibrinogen-48mg/dl și
trombocite=45000/mm3).
Se decide reevaluarea imagistică CT unde se decelează la nivelul ambilor lobi hepatici multiple leziuni. Se efectuează țeste volumetrice pentru
excluderea unei eventuale insuficiențe hepatice postoperatorii. Coagulopatia severă persistă și se decide reintervenția la 20 de zile pentru
enucleo-rezecția tumorilor hepatice din segmentele hepatice V, VI, VII. Intraoperator are loc sângerare masivă estimată la 20 litri cu transfuzia de
produși sangvini (masă eritrocitară, plasmă proaspătă congelată, concentrat trombocitar, pronativ și haemocompletan) în funcție de rezultatele
RO-TEM seriate.
Evoluția pacientului este favorabilă, se decide transferul pe secție.

70
Sesiune Medici ● Comunicare orală
Physicians Session ● Oral Communication

Kasabach Merritt Syndrome is characterised by giant hemangiomas, severe thrombocytopenia and consumptive coagulopathy. Mortality rates
vary between 10 and 37%. Surgical resection is limited to symptomatic patients and is usually curative.
We present the case of a 41-year-old patient admitted to intensive care unit for perioperative optimisation. He was recently investigated in
another unit for spontaneous ecchymosis. Investigations showed multiple cystic masses in the liver and lungs suggesting hydatid cysts. The
patient presented with a fibrinogen level of 37mg/dl, INR of 2.7 and thrombocytopenia of 56000/mm3. Coagulopathy was corrected according to
RO-TEM tests with prothrombin concentrate complex, fibrinogen and thrombocytes. The patient underwent left lateral liver resection for multiple
biliary cystadenomas that occupied the entire liver. At day 1 he went back to surgery due to massive bleeding. The patient gradually recovered
but the severe coagulopathy persisted (INR=3.5, fibrinogen-48mg/dl and thrombocytes=45000/mm3. Another CT scan was done which showed
multiple bilateral cysts. Due to severe coagulopathy, the patient went back to surgery 20 days after the ICU admission and resection of liver
cysts was performed. Massive bleeding occurred during surgery (20 litres) requiring an important blood transfusion.
The patient slowly recovered and was discharged from ICU.

Hepatectomie dreaptă extinsă cu sindrom „small for size” postoperator: diagnostic și management
Right extensive hepatectomy with postoperatory ”small for size” syndrome: diagnosis and management
Cadrie Sibel Nuredin, Lavinia Jipa, Ruxandra Fota, Gabriela Droc
Institutul Clinic Fundeni, Anestezie și Terapie Intensivă I, București, România

Sindromul „small for size” este un sindrom clinic ușor de recunoscut, care are loc din cauza unei mase hepatice reduse, insuficiente pentru a
menține funcția hepatică normală. Se întâlnește în cazuri de hepatectomii extinse, sau în transplantul hepatic, iar simptomatologia cuprinde
coagulopatie, ascită refractară, icter prelungit, encefalopatie hepatică și creșterea incidenței complicațiilor renale și infecțioase.
Prezentăm cazul unui pacient de 16 ani, căruia i se efectuează o hepatectomie dreaptă extinsă la segmentul IV pentru hepatoblastom chimiotrat,
cavernom portal, tromboză de vena portă, fiind cunoscut și cu determinări secundare pulmonare.
Suspiciunea de sindrom „small for size” apare imediat postoperator, întrucât pacientul, deși extubat precoce, devine somnolent, cu un scor
GCS=9p(O2M4V3), testele de coagulare sunt modificate (INR=1,89, aPTT= 39 sec, PT=22 sec, fib=200mg/dl), iar apariția icterului in ziua 6
postoperator (BD=0,6mg/dl, BT=1,4mg/dl) și drenajele peritoneale de peste 2000 ml zilnic confirmă diagnosticul.
Susținerea funcțiilor hepatice a inclus: corectarea dezechilibrelor metabolice și a diselectrolemiilor, corectarea coagulopatiei, nutriție adecvată,
profilaxia infecțiilor.
Evoluția pacientului a fost grevată de apariția complicațiilor: disfuncție renală și infecție cu Clostridium difficile, pentru care s-a instituit
antibioterapie cu metronidazol și vancomicină și i s-a efectuat o ședință de dializă cu filtru de citokine, sub care s-au ameliorat atât disfuncția
renală, cât și simptomatologia Clostridium difficile.
În ziua 20 postoperator, pacientul este transferat pe secția de Chirurgie Generală, după o evoluție lent favorabilă.

"Small for size" syndrome is an easily recognizable clinical syndrome that occurs due to a reduced liver mass, insufficient to maintain normal
liver function. It occurs in cases of extensive hepatectomy or liver transplantation, and symptoms include coagulopathy, refractory ascites,
prolonged jaundice, hepatic encephalopathy, and increased incidence of renal and infectious complications.
We describe the case of a 16-year-old patient who is being subjected to an extensive hepatectomy for chemo-treated hepatoblastoma, portal
cavernoma, portal vein thrombosis, and also known with secondary pulmonary determinations.
The suspicion of "small for size" syndrome occurs immediately postoperatively, as the patient, although precocious extubated, becomes sleepy
with a GCS = 9p (E2M4V3, the coagulation tests are altered (INR = 1.89, aPTT = 39 sec, PT = 22 seconds, fib = 200mg / dl), occurence of jaundice
on postoperative day 6 (BD = 0.6mg / dl, BT = 1.4mg / dl) and daily peritoneal drainage over 2000 ml confirm the diagnosis.
Support for the liver function included: correction of metabolic imbalances and dyselectrolytemies, correction of coagulopathy, adequate
nutrition, prophylaxy of the infections.
The evolution of the patient was affected by the complications: renal dysfunction and Clostridium difficile infection, for which was instituted
antibiotic therapy with metronidazole and vancomycin, and a cytokine filter dialysis session was performed, under which both renal dysfunction
and Clostridium difficile symptomatology have improved.
On postoperative day 20, the patient is transferred to the General Surgery Department after a slowly favourable progression.

71
Sesiune Medici ● Comunicare orală
Physicians Session ● Oral Communication

Cardiomiopatie Takotsubo la pacientă transplantată hepatic


Takotsubo cardiomiopathy post liver transplantation
Daniela Pungă, Lavinia Jipa, Grațiela Manga, Gabriela Droc
Institutul Clinic Fundeni, Anestezie și Terapie Intensivă I, București, România

Cardiomiopatia Takotsubo a fost descrisă în Japonia, în urmă cu 20 de ani și este un element important în diagnosticul diferențial al infarctului
miocardic acut, coronarografia oferind principalul argument. Prognosticul este unul favorabil în 95% din cazuri.
Prezentăm cazul unei paciente de 52 de ani cunoscută cu ciroză hepatică toxic-nutrițională aflată pe lista de transplant pentru care s-a practicat
transplant hepatic ortotopic de la donator aflat în moarte cerebrală.
În prima zi postoperator, după un episod de edem pulmonar acut remis la administrarea de diuretic de ansă, pacienta prezintă modificări
electrocardiografice specifice unui sindrom coronarian acut (unde T negative în DII, DIII, aVF, V3-V6), acompaniate de modificări ale enzimelor
cardiace monitorizate în dinamica (Troponina - 0.066 - crescând până la 0.95 ng/ml). Pacienta devine instabilă hemodinamic cu necesar de
suport inotrop și vasopresor. Se solicită consult cardiologic care nu evidențiază tulburări de cinetică a ventriculului stâng, cu fracție de ejecție de
50%.
Modificările electrocardiografice și enzimatice recoltate în dinamica (troponina I) s-au menținut, relevând o disfuncție cardiacă.
În ziua a treia postoperator se menține instabilitatea hemodinamică, motiv pentru care se repetă ecografia cardiacă care evidențiază modificările
specifice cardiomiopatiei Takotsubo (tulburări de cinetică VS - SIV ½ medie, perete anterior 2/3 apicale, perete lateral 1/3 apicală, perete inferior
1/3 apicală, dar cu apex contractil, aspect balonizat al ½ apicale VS).
Evoluția este favorabilă cu sevrarea de suport inotrop și vasopresor, recuperarea fracției de ejecție a ventriculului stâng, permițând transferul
pacientei pe secție. Coronarografia efectuată la 20 zile de la transplant este normală.

Takotsubo cardiomyopathy was described in Japan 20 years ago and is an important element in the differential diagnosis of acute myocardial
infarction, coronarography providing the main argument. The prognosis is favourable in 95% of cases.
We present the case of a 52-year-old patient with nutritional-toxic liver cirrhosis on the transplant list for which orthotopic liver transplantation
was performed from a brain-dead donor.
In the first postoperative day, following an acute pulmonary edema episode, the patient exhibits electrocardiographic changes specific to an
acute coronary syndrome (negative T wave in DII, DIII, aVF, V3-V6) accompanied by enzyme modifications (Troponin - first value: 0.066 -
increasing to a peak of 0.95 ng/ml). The patient becomes hemodynamically unstable with inotropic and vasopressor support. The cardiologist
does not reveal left ventricular kinetic disorders with a 50% ejection fraction.
Dynamic electrocardiographic and enzymatic changes (troponin I) were maintained, indicating a cardiac dysfunction.
In the third postoperative day, hemodynamic instability is maintained, which is why cardiac echocardiography is repeated that highlights the
changes specific to Takotsubo cardiomyopathy (unsystematized kinetic disorder of LV in one territory - IVS ½, anterior wall 2/3 apical, sidewall
1/3 apical, inferior wall 1/3 apical but with contractile apex, balloon appearance of ½ apical LV).
Evolution is favourable without the need of inotrope and vasopressor support with the recovery of the left ventricular ejection fraction, allowing
the patient to be transferred from our department. Coronarography performed 20 days after transplantation is normal.

72
Sesiune Medici ● Comunicare orală
Physicians Session ● Oral Communication

Analiza transfuziei de sânge perioperator în chirurgia oncologică cu risc mare de sângerare


Analysis of perioperative blood transfusion in oncologic surgery with high risk of bleeding - a comparative study
Irina Ristescu, Diana Filip, Mirel Jitca, Rafaela Fecheta, Emilia Pătrășcanu, Ioana Grigoraș
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa”, Institutul Regional de Oncologie, Anestezie și Terapie Intensivă, Iași, România

Introducere: Transfuzia de sânge este considerată în prezent un factor independent de risc pentru alterarea prognosticului pacientului chirurgical.
În plus, la pacientul oncologic, transfuzia poate să favorizeze recurența cancerului. Strategiile de Gestionare a Sângelui Pacientului (GSP),
recomandate pentru a reduce aceste riscuri, sunt insuficient definite la pacientul neoplazic. Obiective: Analiza transfuziei perioperatorii în
chirurgia oncologică cu risc crescut de sângerare. Material și metodă: Am analizat retrospectiv datele tuturor pacienților oncologici admiși în
Clinica de terapie intensivă în intervalul ianuarie-iunie 2017. Baza de date a fost creată de membrii grupului de GSP, România. Au fost comparate
2 grupuri - risc crescut (grup 1) versus risc redus (grup 2) de sângerare, analizând rata transfuziei perioperatorii, valorile hemoglobinei și
prevalența anemiei utilizând testele statistice t student și odd ratio, SPSS 17. Rezultate: 1284 pacienți oncologici au fost egal (n=642) distribuiți
între grupurile 1 și 2. Pacienții grupului 1 au avut o durate mai mari de ședere în terapie intensivă (1±1.4 vs 0.6±1 zile,p=0.03) și de spitalizare
(10±4.5 vs 6.8±4.4 zile,p=0.002). Rata transfuziei perioperatorii a fost semnificativ mai mare în grupul 1 (19.3% vs 3.3%, OR 7.1, p<0.001).
Prevalența anemiei în grupul 1 vs 2 crește semnificativ statistic postoperator (77.8% vs 31%,OR 7.8, p<0.001) și la externare (80% vs 31.7%, OR 8.8,
p<0.0001). Concluzii: Pacienții oncologici cu risc înalt de sângerare perioperatorie au un necesar transfuzional crescut și o prevalență mare a
anemiei. Este necesară o implementare rapidă a strategiilor de GSP la această categorie de pacienți chirurgicali.

Background: Blood transfusion is currently considered an independent risk factor for poor outcome in surgical patients. In oncologic patients, in
addition, blood transfusion seems to increase cancer recurrence. Patient Blood Management (PBM) strategies, recommended to decrease this
risk, are insufficiently defined in cancer patients. Objective: To analyse the perioperative blood transfusion in oncologic surgery with high risk of
bleeding. Materials and methods: We retrospectively reviewed records from all consecutive oncological patients with surgical procedures
admitted in Postoperative Care Unit (POCU) between January and June 2017. The database was constructed by members of PBM group for
Romania. We compared 2 groups - high risk (group 1) vs low risk (group 2) of bleeding patients, in terms of perioperative transfusion rate,
haemoglobin values and anaemia prevalence using t-student and odd ratio statistic models of SPSS 17. Results: 1284 oncologic patients were
equally (n=642) divided into group 1 and group 2. Patients in group 1 had a longer POCU LOS (1±1.4 vs 0.6±1days,p=0.03) and hospital LOS
(10±4.5 vs 6.8±4.4 days,p=0.002). Perioperative transfusion rate was significantly higher in group 1(19.3% vs 3.3%, OR 7.1, p<0.001). The
prevalence of anemia in group 1 vs 2 markedly increases (77.8% vs 31%,OR 7.8, p<0.001) postoperatively and at hospital discharge (80% vs 31.7%,
OR 8.8, p<0.0001). Conclusion: Oncological patients with high risk of bleeding surgery have currently a high perioperative transfusion rate and
prevalence of anaemia. There is an urgent need for PBM implementation in this selected group of surgical patients.

Studiu retrospectiv al corelaţiei între anemie şi perioada de spitalizare la pacienţii chirurgicali


Retrospective study of correlation between anemia and length of hospital stay in surgical patients
Esenia Calancea (1), Ecaterina Scărlătescu (1), Andrada Tudor (1), Alexandra Marcu (1), Ana Grigoraș (2), Maricica Cîrstea (2),
Elena Victoria Badea (2), Mirela Andreea Marcu (2), Dana Tomescu (1)
(1) Institutul Clinic Fundeni, Anestezie și Terapie Intensivă III, București, România
(2) Institutul Clinic Fundeni, Anestezie și Terapie Intensivă, București, România

Introducere: Anemia este frecventă în cazul pacienţilor spitalizaţi şi poate fi asociată cu un prognostic nefavorabil şi cu incidenţa crescută a
transfuzilor în special la pacienţii chirurgicali. Obiective: Evaluarea duratei de spitalizare şi relaţia acesteia cu anemia la externare în cazul
pacienţilor cu diferite tipuri de intervenţii chirurgicale elective. Material și metodă: Au fost incluşi 1116 pacienţi consecutivi care au suferit
intervenţii chirurgicale elective în sfera abdominală şi toracică pe o periodă de 7 luni. Datele analizate au fost: valoarea hemoglobinei la internare
şi externare, necesarul transfuzional intraoperator şi durata staţionarii în terapie intensivă şi în spital. Rezultate: Vârsta medie (±SD) a lotului de
studiu a fost de 58.02 (±13.5) ani. Durata medie de internare în secţia de Terapie Intensivă a fost de 1.3 (±2.0) zile cu o durată medie de internare
în spital de 18.6 (29.2) zile. În funcție de tipul intervenției chirurgicale, durata acesteia, precum şi durata staţionării în TI au prezentat diferenţe
semnificative statistic (p=0.04 şi respectiv p<0.001), însă durata totală a spitalizării nu a prezentat diferențe semnificative (p=0.878).Indiferent de
tipul intervenţiei chirurgicale în cazul pacienţilor netransfuzați (81.7%), nivelul preoperator al hemoglobinei a fost semnificativ statistic mai crescut
comparativ cu nivelul hemoglobinei de la externare (p<0.05), iar diferenţa dintre valorile hemoglobinei a fost corelată cu durata spitalizării
(p=0.028). Concluzii: Durata spitalizării poate fi un factor de risc pentru apariţia anemiei la externare, iar abordarea terapeutică precoce a
anemiei poate reprezenta o opțiune.

73
Sesiune Medici ● Comunicare orală
Physicians Session ● Oral Communication

Introduction: Anemia is frequent in hospitalized patients and it is associated with a poor outcome and with an increased incidence of
transfusions especially in surgical patients. Objectives: Evaluation of hospital length of stay and its correlation with anaemia at hospital
discharge in patients with different types of surgery. Material and methods: In this retrospective, observational study were enrolled 1116
consecutive patients with elective abdominal and thoracic surgical procedures during a period of 7 months. The collected data included:
haemoglobin level at admission and discharge, intraoperative transfusion requirements, hospital and intensive care ICU length of stay. Results:
Mean age (±SD) of included patients was 58.0 (±13.5) years. Mean ICU length of stay was 1.3 (±2.0) days with a mean hospital stay of 18.6 (29.2)
days. The duration of the surgical procedure and the length of ICU stay had statistically significant differences depending on the type of surgical
procedure (p=0.04 şi respectively p<0.001), however, the length of hospital stay was not statistically different (p=0.878). Regardless of the type of
surgical procedure, in patients who did not receive red blood cells transfusion (81.7%), the preoperative level of haemoglobin was statistically
significantly higher compared with the level of haemoglobin at hospital discharge (p<0.05). The differences between the haemoglobin levels
were correlated with the length of hospital stay (p=0.028).

Studiu prospectiv monocentru asupra incidenței anemiei iatrogene în terapie intensivă


A prospective monocenter study on the incidence of iatrogenic anaemia in intensive care
Corina-Maria Dumbuleu, Alexandra Maria Dulau, Ana Maria Brînzei, Raluca Alda Duma, Dorian Drăgulescu, Ioan Nediglea, Marius Păpurică,
Ovidiu Bedreag, Dorel Săndesc
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brinzeu”, Anestezie și Terapie Intensivă, Timișoara, România

Introducere: Anemia reprezintă unul dintre cele mai frecvente diagnostice la pacienții internați în clinicile de terapie intensivă și este adesea
multifactorială. Un factor care contribuie la apariția și întreținerea anemiei este reprezentat de recoltările frecvente ale probelor de laborator.
Prezența anemiei este asociată cu un prognostic mai scăzut, creșterea timpului de staționare în terapie intensivă, mortalitate și morbiditate
crescute.
Material și metode: Am analizat prospectiv recoltările de probe sanguine la 30 de pacienți admiși pe Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Clinic
Județean „Pius Brînzeu” Timișoara în perioada 1 ianuarie 2018 - 1 martie 2018. De asemenea, s-au urmărit pierderile sanguine rezultate în urma
manevrelor invazive specifice terapiei intensive.
Concluzii: Nouă din zece pacienți dezvoltă anemie în prima săptămână de admisie pe terapie intensivă. În medie, un pacient de terapie intensivă
pierde 545 ml în două săptămâni în urma recoltărilor frecvente. Această valoare crește până la 1500ml în două săptămâni la pacienții ce necesită
hemodiafiltrare continuă. Două treimi din pacienții admiși necesită transfuzie de masă eritrocitară în a doua săptămână de internare.
Discuții: Minimalizarea și optimizarea metodelor de recoltare sunt necesare pentru a preveni efectele secundare ale anemiei, cât și ale
transfuziilor sanguine. Acestea se pot realiza prin: recoltarea judicioasă a probelor sanguine, utilizarea cateterelor arteriale și venoase cu sisteme
închise de recoltare și a vacutainerelor cu volum redus.

Introduction: Anaemia is one of the most common diagnoses in patients admitted to intensive care units and is often multifactorial. High
frequency of laboratory testing is one factor contributing to the occurrence and maintenance of anaemia. The presence of anaemia is associated
with worse outcome and prognosis, increased length of hospital stay, increased mortality and morbidity.
Material and methods: We prospectively analyzed the blood samples collected from 30 patients admitted to Intensive Care Unit at the
Emergency Clinical County Hospital, Timişoara between 1 January 2018 and 1 March 2018. We also monitored the blood loss resulting from
invasive manoeuvres: central lines, arterial and dialysis catheters.
Conclusions: Nine out of ten patients develop anaemia in the first week of intensive care. On average, a critical patient loses 545 ml in two
weeks due to frequent blood sampling. This value increases to 1500ml every two weeks in patients requiring continuous hemodialysis.
Two-thirds of admitted patients require red blood cell transfusion during the second week of admission.
Discussions: Minimizing and optimizing blood sampling methods are necessary to prevent the side effects of anaemia and blood transfusions.
These can be accomplished by judicious blood sampling, using small-volume phlebotomy tubes and using a closed-system arterial and central
line catheters.

74
Sesiune Medici ● Comunicare orală
Physicians Session ● Oral Communication

Prevalența anemiei feriprive și inflamatorii la pacienții critici la internarea în terapie intensivă. Studiu retrospectiv
observațional pe 783 de pacienți
Prevalence of iron deficient and inflammatory anaemia in critically ill patients on admission to ICU. An observational
retrospective study on 783 patients
Robert Szabo (1), Adrian Prie (1), Christiana Dumulesc (1), Cătălin Constantinescu (1), Sebastian Trancă (2), Cristina Petrișor (2)
(1) Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Anestezie și Terapie Intensivă, Cluj-Napoca, România
(2) Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Spitalul Clinic Județean de Urgență, ATI, Cluj-Napoca, România

Introducere: Grupul de inițiativă în gestionarea transfuziilor a elaborat recent recomandări privind anemia perioperatorie1. Recomandări similare
pentru terapie intensivă (TI) nu au fost elaborate în România. Acest studiu are ca scop evaluarea prevalenței anemiei prin deficit de fier și
inflamatorii la pacienții adulți la internarea în TI. Materiale și metode: Pacienții critici internați în secția de TI a Spitalului Județean de Urgență
Cluj-Napoca, între 1 Ianuarie și 31 Decembrie 2017, au fost incluși în acest studiu retrospectiv observațional. Am investigat prevalențele tipurilor
de anemie descrise de către Filipescu et al1. Au fost examinate asocierile dintre diferiți factori de risc și anemie. Rezultate: Din 783 de pacienți,
551 (73,37%) au prezentat anemie la internare. Dintre aceștia, doar 278 pacienți au fost investigați complet pentru decelarea tipului de anemie.
Anemia inflamatorie a fost cea mai frecventă (35,25%) și a fost asociată cu statusul inflamator, respectiv CRP>10mg/dl sau sindrom de răspuns
inflamator sistemic (OR 4.86 [3.38-7.00], p <0,001), și cu traumă sau sepsis (OR 1.56 [1.11-2.19], p= 0.009). Anemia feriprivă a avut o prevalență de
33%. Suprapunerea anemiei feriprive și inflamatorii este dificil de diagnosticat și nu a putut fi evaluată. Concluzii: Datorită prevalenței crescute a
anemiei și a potențialelor reacții adverse asociate transfuziei, este necesară implementarea ghidurilor de management al transfuziilor la
pacientul critic. Dintre pacienții care prezintă anemie la internare în TI, aproximativ o treime ar beneficia de administrarea de eritropoietină și o
altă treime de administrarea de fier intravenos. Referințe: 1Filipescu D, et al. DOI: 10.21454 / rjaic.7518.242.fil

Introduction: The Patient Blood Management Initiative Group recently elaborated recommendations addressing perioperative anaemia1.
Recommendations concerning anaemia in the Intensive Care Unit (ICU) have not yet been elaborated in Romania. This study aims to examine the
prevalence of iron deficiency and inflammatory anaemia on ICU admission. Materials and methods: Patients admitted to the ICU ward at the
Emergency County Hospital Cluj-Napoca, between the 1st Jan and 31st Dec 2017 were included in this observational retrospective study. The
prevalences of different types of anaemia as defined by Filipescu et al. were investigated1. Potential associations between risk factors and
anaemia were examined. Results: From 783 patients included, 551 (73.37%) presented anaemia on admission. Only 278 patients had complete
laboratory investigations for iron status parameters. Inflammatory anemia was most prevalent (35.25%) and was associated with an
inflammatory status defined by CRP>10mg/dl or presence of systemic inflammatory response syndrome (OR 4.86 [3.38-7.00], p<0.001), as well as
trauma or sepsis (OR 1.56 [1.11-2.19], p=0.009). Iron deficient anemia had a prevalence of 33%. Overlapping iron deficient and inflammatory
anaemia is complex and difficult to diagnose, and could not be evaluated. Conclusions: Due to the increased prevalence of anaemia and
potential transfusion-associated adverse reactions that require restrictive transfusion strategies, patient blood management guidelines are
needed for critically ill patients. From the adult patients presenting anaemia when admitted to the ICU, approximately one third could benefit
from erythropoietin administration and another third from intravenous iron supplementation. References: 1. Filipescu D, et al.
DOI:10.21454/rjaic.7518.242.fil

75
Sesiune Medici ● Comunicare orală
Physicians Session ● Oral Communication

Programul de Gestionare a Sângelui în Spitalul de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”


PBM Program in “Prof. Dr. Dimitrie Gerota”Hospital
Alida Moise
Spitalul de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, Anestezie și Terapie Intensivă, București, România

Reducerea consumului de sânge și derivați este un obiectiv important în managementul perioperator al pacientului chirurgical.
În spitalul nostru, în trim IV 2017 au fost aplicate recomandări Programul de Patient Blood Management prin colaborarea tuturor secțiilor
implicate - ATI, chirurgie generală, urologie, ortopedie-traumatologie, chirurgie vasculară, ginecologie.
Statistica a fost efectuată comparativ cu anul 2016 și celelalte trimestre 2017. Grupul de pacienți este relativ omogen și similar ca vârstă, sex și
patologie. Echipele chirurgicale au aplicat tehnici operatorii similare. Strategiile anestezice sunt conforme cu protocoalele implementate în spital.
Atât echipa chirurgicală, cât și cea anestezică au fost aceleași.
Diferențele au constat în aplicarea recomandărilor programului de management al sângelui, în special identificarea și terapia preoperatorie a
anemiei pentru chirurgia electivă și optimizarea preoperatorie a depozitelor de fier, dar și aplicarea de strategii intraoperatorii pentru
minimizarea pierderilor de sânge (ex: administrare de antifibrinolitice).
Ca urmare a acestor strategii implementate în trimestrul IV 2017 s-a constatat o scădere a cosumului de sânge și derivați de sânge cu 100 de
unități față de trimestrul IV 2016 (148 vs 248 de unități).

The reduction of blood consumption is an important objective in the perioperative management of the surgical patient.
In our hospital, during the fourth quarter of 2017, were applied the recommendations of the Patient Blood Management Program through the
collaboration of all the involved clinical unites - ATI, general surgery, urology, orthopaedics-traumatology, vascular surgery, gynaecology.
The statistics were compared to 2016 and the other 2017 quarters. The patient group is relatively homogeneous and similar in age, gender and
pathology. Surgical teams have applied similar operator techniques. Anaesthetic strategies are in line with protocols implemented in the hospital.
Both surgical and anaesthetic teams were the same.
The differences consisted in applying the blood management program recommendations, in particular the identification and preoperative
therapy of anaemia for elective surgery and the preoperative optimization of iron level, and the application of intraoperative strategies to
minimize blood loss (eg, antifibrinolytic administration).
As a result of these strategies implemented in the fourth quarter of 2017, there was a decrease in blood and blood products with 100 units
compared to fourth quarter 2016 (148 vs. 248 units).

Impactul implementării protocolui instituțional de gestiune a sângelui


The impact of implementing the Institutional Blood Management Protocol
Ghenadie Severin, Ion Chesov, Elena Cechina, Mihailișin Nicolae
IMSP Spitalul Clinic Municipal Nr. 1, Anestezie și Terapie Intensivă, Chișinău, Republica Moldova

Introducere. Implementarea programelor de Gestionare a Sângelui Pacientului reprezintă un standard proactiv de calitate și siguranță a îngrijirii
pacientului. Scopul acestui studiu a fost elucidarea dinamicii consumului de produse sangvine după implementarea programului instituțional de
gestiune a sângelui în cadrul IMSP Spitalul Clinic Municipal Nr. 1, mun. Chișinău, Republica Moldova.
Materiale și metode: Pe perioada anului 2016 a fost reorganizat comitetul instituțional de hemotransfuzie și farmacovigilență, implementate
protcocoalele instituționale de hemotransfuzie, formele de raportare a hemotransfuziilor. În 2016 - 2017 au fost organizate 12 evenimente
educaționale. Retrospectiv, în baza formularelor de hemotransfuzie, a fost efectuată analiza consumului produselor de sânge pentru perioada
2013 - 2017.
Rezultatele. Consumul produselor sanguie:
Concentrat eritorictar: 2013 – 304,045 l; 2014 – 309,301; 2015 – 272,263; 2016 – 264,656, 2017 – 323,315.
PPC: 2013 – 553,63 l; 2014 – 597,74; 2015 – 550,605; 2016 – 236,29, 2017 – 104,385.
Raportul utilizării preparatelor sangvine în ATI vs. celelalte secții: 2013 – 72/28%; 2014 – 68/32%; 2015 – 75/25%; 2016 – 63/37%; 2017 – 74/26%.
Raportul utilizării preparatelor sangvine la pacientul chirurgical vs. terapeutic: 2013 – 79/21%; 2014 – 80/20%; 2015 – 79/21%; 2016 – 65/35%;
2017 – 70/30%.
Concluzii: În rezultatul implementării programului instituțional de gestionare a sângelui pacientului a fost constatată scăderea consumului general
de produse sangvine pe instituție.

76
Sesiune Medici ● Comunicare orală
Physicians Session ● Oral Communication

Introduction: The implementation of Patient Blood Management programs is a proactive standard of quality and safety of patient care. The
purpose of this study was to elucidate the dynamics of blood product consumption after the implementation of the institutional program for
blood management within the IMSP SCM N 1, mun. Chisinau, Republic of Moldova.
Materials and methods: During the year 2016 the institutional committee of blood transfusion and pharmacovigilance was reorganized, also
were implemented the hemotransfusion institutional protocols and the forms of hemotransfusion reporting. Twelve educational events were
organized in 2016-2017. Retrospectively, based on the hemotransfusion forms, the blood product consumption analysis was performed for the
period 2013-2017.
Results: Consumption of blood products:
PRBC: 2013 - 304,045 l; 2014 - 309,301; 2015-272,263; 2016 - 264,656, 2017 - 323,315.
FFP: 2013 - 553.63 l; 2014 - 597.74; 2015 - 550,605; 2016 - 236,29, 2017 - 104,385.
The use of hemocomponents in anaesthesia and ICU vs. other sections: 2013 - 72/28%; 2014 - 68/32%; 2015 - 75/25%; 2016 - 63/37%; 2017 -
74/26%.
The ratio of the use of blood products to the surgical patient vs. therapeutic: 2013 - 79/21%; 2014 - 80/20%; 2015 - 79/21%; 2016 - 65/35%; 2017 -
70/30%.
Conclusions: As a result of the implementation of the patient's institutional management program, the overall consumption of blood products on
the institution was found.

Transplantul în incompatibilitate de grup ABO - opțiune pentru viitor


ABO incompatible liver transplantation - an option for the future
Grațiela Manga (1), Mihai Simionescu (1), Ruxandra Fota (1), Alexandra Marcu (2), Dana Tomescu (2), Gabriela Droc (1)
(1) Institutul Clinic Fundeni, Anestezie și Terapie Intensivă I, București, România
(2) Institutul Clinic Fundeni, Anestezie și Terapie Intensivă III, București, România

Introducere: Transplantul hepatic este tratamentul pentru pacienţii cu ciroză hepatică şi insuficiență hepatică fulminantă. Datorită numărului mic
de grefe hepatice, transplantul în incompatibilitate de grup poate deveni o opţiune pentru aceşti pacienţi. Aceştia necesită o pregătire
preoperatorie în vederea scăderii apariţiei rejetului mediat imun şi o terapie postoperatorie axată pe scăderea numărului de anticorpi şi
prevenirea complicaţiilor vasculare şi biliare tardive. În era anticorpilor monoclonali şi a protocoalelor de plasmaexchange, numărul acestor
complicaţii a scăzut.
Material şi metodă: În perioada 2000 - 2017, în Institutul Clinic Fundeni, am efectuat zece transplanturi în incompatibiliate de grup din cele 852.
Şapte au fost efectuate la pacienţi cu insuficiență hepatică fulminantă prin infecţie cu virus hepatitic B, unul la un pacient cu insuficiență hepatică
prin intoxicaţie cu paracetamol şi două pentru disfuncţie primară de grefă apărută la pacienţi cu transplant hepatic ortotopic. Acestor pacienţi le-a
fost aplicat protocolul de transplant în incompatibilitate ABO. Datorită urgenţei, tratamentul a constat dintr-o şedinţă de plasmaexchange căreia
s-a adăugat administrarea de anticorpi monoclonali, continuat în postoperator cu cvadruplă imunosupresie şi şedinţe de plasmaexchange
adaptate ca număr (1-17) şi interval pt menţinerea unui titru de anticorpi de 1/16.
Rezultate: Din cei zece pacienţi, şapte au avut o evoluţie bună, fără complicaţii şi trei au decedat precoce postoperator.
Concluzii: Transplantul în incompatibilitate de grup este o alternativă în cazurile de urgenţă, dar poate fi aplicat şi în cazurile de living related cu
rezultate foarte bune pe termen scurt şi lung.

Introduction: hepatic transplant is the treatment for the patients with liver cirrhosis and acute liver failure. Because of the small number of liver
grafts, the ABO-incompatible liver transplantation may become an option for these patients. They need preoperatory treatment aimed to reduce
the immune response and a postoperative therapy based on the reduction of the autoantibody titre and the prevention of vascular and biliary
complications. In the time of monoclonal antibodies and of plasma exchange protocols, the number of these complications has decreased.
Material and methods: Between 2000 and 2017, in Fundeni Clinical Institute, the team has performed 10 ABO-incompatible liver transplantation
out of 852 patients. 7 of them were performed on patients with acute liver failure because of hepatic B virus infection, 1 with acute liver failure
due to acetaminophen intoxication and 2 for primary liver graft dysfunction with orthotopic liver transplant. These patients had received the ABO
incompatibility transplantation protocol. Because of the emergency, the treatment included 1 plasma exchange and administration of
monoclonal antibodies. In the postoperative period, the treatment continued with quadruple immunosuppression and multiple plasma exchange
sessions in order to maintain an antibody titre of 1:16.
Results: Of the 10 patients, 7 had favourable evolution, without complications and 3 deceased in the early postoperative period.
Conclusions: ABO incompatible liver transplantation is an alternative in the emergency cases, but it can be a choice in the living related cases
with a very good outcome on short and long-term.

77
Sesiune Medici ● Comunicare orală
Physicians Session ● Oral Communication

Scorul SCUB de evaluare a riscului de coagulopatie posttraumatică


Posttraumatic coagulopathy evaluation risk with SCUB score
Ioana Cristina Grințescu
Spitalul Clinic de Urgență, Anestezie și Terapie Intensivă, București, România

Obiectivul studiului: Am ales această temă pornind de la faptul că un număr semnificativ dintre pacienții cu traumă multiplă asociază tulburări ale
echilibrului fluido-coagulant. Diagnosticul acestor modificări este extrem de dificil, atât prin prisma variabilității formelor de manifestarea clinică
identificate, cât și prin limitările metodelor de determinare. Studiul și-a propus să stabilească o metodă facilă de decizie al diagnosticului unei
coagulopatii, a unui scor, care să reflecte direct evoluția pacienților. Material și metodă: Am urmărit pe o perioadă de aproximativ 2 ani pacienții
cu traumă multiplă severă dinamica coagulării în primele 24 de ore, prin metode de laborator, dar și prin trombelastometrie. Am studiat corelațiile
dintre acești parametri, anticipate din punct de vedere clinic și confirmate prin testele Spearman și Pearson. Pentru parametrii care s-au corelat
bine s-au creat curbe ROC de supraviețuire ce au comparat ariile de sub curbă. Rezultate: Parametri cei mai relevanți pentru coagulopatie,
utilizați pentru formarea scorului au fost: Trombocitele<155000/l, Fbg<180mg/dl, INR>1.4, A10/ExTEM<30mm, A20/ExTEM<40mm. Concluzii: La
pacienții care au îndeplinit toate criteriile scorului supraviețuirea a fost mai redusă. La 3 zile - 81.25% vs 98.3%, la 7 zile 56.25% vs 94.91%, iar la
30 de zile 43.7% vs 91.52%. Scorul reflectă gravitatea tulburărilor de coagulare, având semnificație prognostică. Ca perspectivă de viitor, îmi
propun validarea scorului prezentat mai sus prin acordarea unui punctaj în funcție de intervale de activitate obținute statistic.

Study objective: We chose this theme from the fact that a significant number of patients with multiple trauma associate fluid-coagulant
equilibrium disorders. The diagnosis of these changes is extremely difficult, both in terms of the variability of the identified clinical manifestation
forms and by the limitations of the determination methods. The study aims to establish an easy method of making a diagnosis of a coagulopathy,
a score that also directly reflects the evolution of patients. Material and method: We have followed for a period of approximately 2 years patients
with severe multiple trauma the dynamics of coagulation in the first 24 hours, by laboratory methods, but also by thrombelastometry. We studied
the correlations between these parameters, clinically anticipated and confirmed by the Spearman and Pearson tests. For the parameters that
correlated well, ROC survival curves were created comparing the areas under the curve. Results: The parameters most relevant for coagulopathy
used to form the score were: Platelets <155000 / l, Fbg <180mg / dl, INR> 1.4, A10 / ExTEM <30mm, A20 / ExTEM <40mm. Conclusions: In patients
who met all the criteria for the score, survival was lower. At 3 days - 81.25% vs 98.3%, at 7 days 56.25% vs 94.91%, and 30 days 43.7% vs. 91.52%.
The score reflects the severity of the coagulation disorders, with prognostic significance. As a prospective perspective, I propose to validate the
above score by awarding a score based on statistically achieved activity intervals.

Rolul procalcitoninei în modularea terapiei antibiotice - Meta-analiză


The role of procalcitonin in modulation of antibiotic therapy - Meta-analysis
Alexandru Emil Băetu (1), Ioana Cristina Grințescu (1), Mihai Vasilescu (1), Ioana Marina Grințescu (2)
(1) Spitalul Clinic de Urgență, Anestezie și Terapie Intensivă, București, România
(2) Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Spitalul Clinic de Urgență, Anestezie și Terapie Intensivă, București, România

Introducere: În 2017 FDA aprobă folosirea procalcitoninei (PCT) ca un marker de decizie în inițierea/încetarea antibioterapiei.
Obiectivele: În dorința de a introduce și acest parametru în protocolul de tratament al spitalului nostru am evaluat rolul PCT în
inițierea/întreruperea antibioterapiei și influența terapiei antibiotice ghidate de nivelul PCT asupra mortalității și duratei tratamentului.
Material și metode: Căutarea sistematică pe PubMed, Embase, ScienceDirect, Cochrane Central Register of Controlled Trials, a selectat 2425
articole unice, eligibile pentru design-ul meta-analizei fiind 12 trialuri clinice cu lot control tratat conform protocolului standard de antibioterapie.
Pentru analiza statistică a datelor am folosit programul MedCalc 14.1 (odds ratio-testul Matel Haenzel și reprezentarea Forrest plot).
Rezultate: În cele 12 trialuri clinice, cu 3554 de pacienți, 4 au folosit un algoritm de inițiere a antibioterapiei raportat la nivelul PCT, iar în celelalte
8, terapia antibiotică a fost inițiată conform statusului clinic, PCT fiind marker important pentru continuarea sau încetarea terapiei. Indiferent de
algoritmul ales, mortalitatea nu a fost mai mică în cazul pacienților tratați conform nivelului de procalcitonină (350/1779 vs 357/1755 [OR]=0.95,
p=0.568), dar perioada de antibioterapie a fost mai scurtă cu 1.86 zile (p=0.037). Utilizarea nivelului de PCT ca parametru pentru întreruperea
antibioterapiei s-a dovedit superioară celei de inițiere a tratamentului. Durata de tratament este mai scurtă cu 2.63 zile (7.81 zile vs 10.45 zile,
p=0.055), iar supraviețuirea puțin mai bună când cele două strategii de tratament se raportează la loturile control corespondente (224/1016 vs.
232/992 [OR]=0.92 și 186/763 vs. 189/763 [OR]=1.01).
În concluzie terapia antibiotică ghidată de procalcitonină este promițătoare, aduce câteva avantaje incontestabile, dar este departe de a deveni
un „gold-standard”.

78
Sesiune Medici ● Comunicare orală
Physicians Session ● Oral Communication

Introduction: In 2017 FDA approved the use of procalcitonin(PCT) as a decisional marker in initiation/cessation of antibiotic therapy.
Objectives: In order to introduce this parameter in the treatment protocol of our hospital we evaluate of the role of PCT in initiation/cessation of
antibiotic therapy and the influence of PCT level guided antibiotic therapy on mortality and treatment duration.
Materials and methods: Systematic search on PubMed, Embase, ScienceDirect, Cochrane Central Register of Controlled Trials, found 2425
unique articles. 12 clinical trials with a control group treated according to antibiotic standard protocols were eligible for this meta-analysis
design.The statistical analysis was performed with MedCalc 14.1 software(odds ratio Matel Haenzel test for randomized effects and Forest plot
graph).
Results: From those 12 clinical trials, with a total of 3554 patients,4 trials used an initiation antibiotic therapy algorithm baset on PCT level and in
the last 8 trials antibiotic therapy was initiated according to clinical status, PCT being an important marker for continuation or cessation of
therapy.In both cases, the mortality was not different at patients treated according to PCT level(350/1779vs357/1755 [OR]=0.95,p=0.568), but the
duration of antibiotic therapy was shorter with 1.86days(p=0.037).Using the PCT level as a parameter for cessation of antibiotic therapy turned
out to be superior to the case of using PCT level for initiation of treatment.The treatment duration was shorter with 2.63 days(7.81days vs
10.45days,p=0.055) and the survival rate was slightly higher when these two treatment strategies were related to the correspondent control
groups(224/1016vs232/992[OR]=0.92 and 186/763vs189/763 [OR]=1.01).
In conclusion: Procalcitonin-guided antibiotic therapy is promising, has some undeniable advantages, but it is far away from becoming a
„gold-standard”.

Detectarea Clostridium difficile prin intermediul reacției de polimerizare în lanț GeneXpert. Studiu prospectiv
observațional monocentric
Detection of Clostridium difficile through GeneXpert polymerase chain reaction. A single centre prospective
observational study
Bettina Buzzi (1), Ioana Lavinia Trache (1), Corina Maria Georgescu (1), Sonia Elena Popovici (1), Ovidiu Bedreag (2), Marius Păpurică (2),
Corina Vernic (3), Lavinia Melania Bratu (4), Alexandru Florin Rogobete (2), Dorel Săndesc (2)
(1) Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu”, Anestezie și Terapie Intensivă, Timișoara, România
(2) Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, Clinica de Anestezie și Terapie Intensivă, Timișoara, România
(3) Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, Facultatea de Medicină, Timișoara, România
(4) Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, Facultatea de Farmacie, Timișoara, România

Obiectivul studiului: Una din principalele probleme la nivel mondial, încă existentă în ceea ce privește diagnosticul bacteriologic este
reprezentată de timpul de procesare al probelor. La nivel internațional, incidența infecțiilor cu Clostridium difficile rămâne încă la un nivel crescut.
În acest studiu prospectiv observațional, desfășurat în Clinica de Anestezie Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență
„Pius Br]nzeu” Timișoara, dorim să evaluăm incidența de Clostridium difficile prin intermediul GeneeXpert vs. determinările clasice de laborator.
Materiale și metode: Probele au fost prelevate de la pacienți în intervalul august 2017 - februarie 2018 și au fost testate conform protocolului
GeneXpert, respectiv conform protocolului intern al spitalului. Segmentele evaluate au fost reprezentate de SPC, Toxin B, Binary toxin și TcdC.
Protocolul studiului a fost revizuit și aprobat de Comisia de Etică a spitalului. Rezultate: 192 de probe au fost testate în perioada studiului. Dintre
acestea, s-au raportat 21.5% pozitive în cazul GeneExpert și 18.2 % în cazul analizelor de laborator clasice. Senzitivitatea și specificitatea pentru
GeneXpert a fost 100%, respectiv 94%. Valoarea de predicție pozitivă (PPU) a fost 81%, iar valoarea de predicție negativă (NPU) a fost 99%.
Timpul mediu de spitalizare la care s-a pus diagnosticul a fost de 3.5 zile pentru GeneXpert și 11.2 pentru testările clasice. Timpul de intervenție
terapeutică a fost semnificativ statistic în cazul pacienților analizați cu GeneXpert (p<0.05). Concluzii: Utilizarea tehnicilor moderne pentru
diagnostic precoce poate aduce îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește prognosticul clinic al pacienților critici.

Study objectives: One of the main problems worldwide regarding the bacteriological diagnosis is represented by the long processing time of the
samples. At an international level, the incidence of Clostridium difficile infections remains high. In this prospective observational study, that has
been carried out in the Clinic for Anesthesia and Intensive Care from the "Pius Branzeu" Emergency County Hospital Timisoara, we wish to
evaluate the incidence of Clostridium difficile infections by using GeneXpert vs usual laboratory investigations. Materials and methods: The
samples have been taken from patients between August 2017 and February 2018 and were tested according to the GeneXpert protocol, as well
as according to the hospital's internal protocol. The evaluated segments were SPC, Toxin B, Binary toxin, and Tcdc. The study protocol has been
revised and approved by the hospital's Ethics Committee. Results: 192 samples were tested during the study. Out of the total number of samples
tested, 21.5% were reported to be positive by the GeneXpert and 18.2% were reported as positive by usual laboratory tests. The sensitivity and
sensibility for the GenExpert was 100%, and 94% respectively. The positive predictive value was 81% and the negative predictive value was 99%.
The mean hospitalization time that passed before diagnosis was 3.5 days for GenExpert and 11.2 days for usual laboratory tests. The time

79
Sesiune Medici ● Comunicare orală
Physicians Session ● Oral Communication

therapeutical intervention time was statistically significant for patients that received the GeneXpert tests (p<0.05). Conclusions: Using modern
techniques for early diagnosis can bring significant improvements in the clinical prognosis of critically ill patients.

Analiza infecției cu Clostridium difficile într-un spital universitar de urgență din România
Clostridium difficile infection features in an emergency hospital in Romania
Laura Mihaela Hostiuc, Mădălina Duțu, Silvius Negoiță, Dan Corneci
Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, ATI, Bucureşti, România

Scopul studiului: Analiza caracteristicilor infecţiei cu Clostridium difficile într-un spital de urgenţă multidisciplinar şi identificarea factorilor de risc
şi de prognostic ai infecţiei.
Material și metodă: Studiu retrospectiv de tip descriptiv în perioada 01.01.2016 - 31.12.2016 incluzând 165 de pacienți diagnosticați cu infecție cu
Clostridium difficile în Spitalul Universitar de Urgență Elias. Au fost analizate datele demografice, comorbiditățile, debutul şi originea infecției,
istoricul de administrare a medicaţiei asociate cu apariţia Clostridium difficile, prezenţa nutriţiei enterale, evoluția infecţiei.
Rezultate: Majoritatea infecțiilor au fost nosocomiale (95.9%). Administrarea de antibiotice s-a regăsit în 75.3% din cazuri, principalele clase
utilizate fiind cefalosporinele (67.2%), fluorochinolonele (31.3%), penicilinele (28.1%) și carbapenemele (18%). În 34.9% din cazurile de infecţie cu
Clostridium difficile antibioterapia a fost profilactică. Mortalitatea a fost de 37,6% la nivelul întregului lot studiat, în 8.8% din cazuri decesul fiind în
legătură directă cu infecţia cu Clostridium difficile. Vârsta de peste 65 de ani (p= 0.001) și sexul masculin (p= 0.02) au influențat semnificativ
prognosticul nefavorabil. Indexul de comorbiditate Charlson a fost semnificativ statistic mai ridicat în rândul pacienţilor decedaţi comparativ cu
supravieţuitorii (p= 0.0001). Din totalul infecţiilor la care a existat contact cu terapia intensivă, 49.2% s-au soldat cu deces. Mortalitatea la cazurile
de Clostridium difficile după admisia în terapie intensivă a fost de 43.4%.
Concluzii: Cefalosporinele au reprezentat cel mai important factor de risc ȋn infecţia cu Clostridium difficile. Vârsta peste 65 de ani, sexul
masculin, scorul ridicat de comorbiditate Charlson şi contactul cu terapia intensivă au reprezentat principalii factori de prognostic nefavorabil.

Aims: Clostridium difficile infection characteristics analysis in an emergency hospital and risk and prognosis factors identification.
Material and methods: A retrospective study enrolling 165 patients with Clostridium difficile infection during 12 months (01.01.2016 – 31.12.2016)
was conducted at Elias Emergency Hospital Bucharest. We analyzed demographic data, comorbidities (Charlson comorbidity index), infection’s
onset and origin, Clostridium infection inducing medication history, enteral nutrition history, patient outcome and infection evolution.
Results: The overwhelming majority of infections was nosocomial (95.9%). Antibiotics use has been found in 75.3% of cases of infection, main
classes being cephalosporins (67.2%), fluoroquinolone (31.3%), penicillins (28.1%) and carbapenem drugs (18%). We found prophylactic antibiotics
administration in 34.9% of cases. Mortality in the entire group of patients was 37.6%, but in only 8.8% of infection cases death has been proved
to be caused by Clostridium difficile infection. Age higher than 65 (p=0.001) and male sex (p= 0.02) have significantly influenced the bad
outcome. Charlson comorbidities index has been statistically higher in deceased patients comparing to survivors (p= 0.0001). Death occurred in
49.2% of cases where there has been a contact to ICU. The ICU group of infections with Clostridium difficile had a mortality of 49.2%.
Conclusions: Cephalosporins use was the most important risk factor for Clostridium difficile infection. Age above 65, male sex, high Charlson
comorbidities index and ICU hospitalization proved to be the major bad outcome indicators.

80
Sesiune Medici ● Comunicare orală
Physicians Session ● Oral Communication

Caracteristici generale și factori de risc la un lot de pacienți cu infecție fungică invazivă internați în perioada 2010
- 2015 într-un centru terțiar din România
Risk factors and patient characteristics in invasive fungal infections from a Romanian tertiary infectious diseases
center between 2010 and 2015
Andi Radu Agrosoaie (1), Adrian Streinu-Cercel (2)
(1) Spitalul Municipal, Secția de Boli Infecțioase, Rădăuți, România
(2) Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, Boli Infecțioase, București, România

Obiective: Evaluarea caracteristicilor clinice, paraclinice și a corelației acestora la momentul diagnosticului, cât și estimarea ratei mortalității prin
infecții fungice invazive (IFI) la pacienții internați într-o unitate de boli infecțioase de tip terțiar în perioada 2010 - 2015.
Material și metode: Printr-un studiu retrospectiv de cohortă desfășurat în perioada 2010 - 2015 au fost evaluați pacienții cu diagnostic dovedit sau
posibil de IFI, internați în Institutul Național de Boli Infecțioase “Prof. Dr. Matei Balș”. Au fost incluse în studiu 75 de cazuri cu 79 izolate fungice
din 288834 internări între 01.01.2010 - 31.12.2015. La pacienții incluși în studiu, au fost identificate specii de fungi prezente în hemoculturi, lichid
cefalorahidian, cateter, sonde de intubație oro-traheala, considerate infecții fungice dovedite cu multipli factori de risc asociați în spitalele de boli
infecțioase. Datele au fost interpretate în relație cu caracteristicile de evoluție și supraviețuirea.
Rezultate: Factorii majori de risc pentru evoluția nefavorabilă și deces în infecțiile fungice invazive sunt: prezența infecției cu HIV care crește
riscul de deces prin IFI de opt ori; se remarcă numărul crescut de disfuncții de organ (pentru fiecare organ cu disfuncție riscul de deces crește de
două ori) și valoarea redusă a hemoglobinei la internare. Rata spitalizării în sectorul de terapie intensivă a fost de 36,53%. Se remarcă utilizarea
redusă a biomarkerilor specifici infecțiilor fungice invazive (1,3 BetaD glucan, galactomannan, Ag criptococic urinar). Mortalitatea IFI s-a situat la
nivel de 21,15%.
Concluzii: IFI sunt prezente în patologia infecțioasă, iar staționarea în terapie intensivă crește șansa supraviețuirii prin suportul acordat
disfuncțiilor de organ și funcțiilor vitale utilizând tehnologie și medicație suportivă.

Objectives: The main objective was to evaluate clinical characteristics, biological parameters and a correlation between these elements in the
moment of diagnosis of invasive fungal infections (IFI) and evolution to death involving patients from a tertiary infectious diseases reference
centre from Bucharest between 2010 and 2015.
Materials and methods: It was analysed one cohort of 75 patients with proven or possible invasive fungal infections (IFI) with 79 fungal isolates
from 288834 patients between 2010-2015.The fungal identification was in blood cultures, cerebrospinal fluid, catheter, intubation probes.The
data were analysed in correlation with evolution characteristics and surviving.
Results: The major risk factors for evolution to death are: HIV infection (it increases risk of death eight times) (HIV infection was the first
immunosuppressive factor with a percentage of 27.72%.), organ failure ( every organ failure increases the death risk two times) and low
hemoglobin on the hospital admission. A percentage of 36.53% of all cohort needed ICU support. Biomarkers for invasive fungal infections are
low preferred in the clinical practice in order to transform diagnosis of possible IFI in probable IFI. The mortality rate of the patients with proven
or possible IFI rate was 21.15%.
Conclusions: Invasive fungal infections are involved in infectious diseases department and ICU hospitalization increases the chance of surviving
supporting vital organ failures using technology and medication

81
Sesiune Medici ● Comunicare orală
Physicians Session ● Oral Communication

Monitorizarea necesarului energetic la pacienții politraumatizați cu sepsis prin intermediul calorimetriei indirecte.
Un studiu prospectiv observațional monocentric
Monitoring energy demand in the multiple trauma critically ill patient with sepsis based on indirect calorimetry. A
prospective observational monocentric study
Alexandru Florin Rogobete (1), Ovidiu Bedreag (1), Marius Păpurică (1), Carmen Alina Gizea (2), Mirela Sarandan (2), Sonia Elena Popovici (2),
Dorel Săndesc (1)
(1) Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu”, Anestezie și Terapie Intensivă, Timișoara, România
(2) Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu”, Clinica de Anestezie și Terapie Intensivă „Casa Austria”, Timișoara, România

Study objectives: The critically ill polytrauma patient with sepsis presents with variable energetic necessities characterized by a pro-inflammatory,
pro-oxidative and hypermetabolic status. One of the challenges the ICU doctor faces is adapting the nutritional therapy based on the individual
needs of each patient. Through this paper, we wish to highlight the trend of energy needs in the case of critically ill polytrauma patients with
sepsis by using noninvasive monitoring of respiratory gases based on indirect calorimetry (GE Healthcare, Helsinki, Finland).
Materials and methods: This is a prospective observational study carried out in the Anaesthesia and Intensive Care Unit “Casa Austria”,
Emergency County Hospital “Pius Brînzeu”, Timisoara, Romania. We monitored VO2, VCO2, energy demand (ED), and specific clinical and
paraclinical data. We measured energy demand values monitored by direct calorimetry with values calculated based on standard formulas.
Results: 21 values have been recorded in the study. The mean VO2 was 3.3 ± 0.4 ml/min/kg, the mean VCO2 was 2.3 ± 0.3 ml/min/kg. In regard
with energy demand, the mean ED obtained through direct calorimetry was 2393.2 ± 912.9 kcal/day, and those obtained by using mathematic
formulas were 1988.6 ±1100 kcal/day (p < 0.05).
Conclusion: Continuous monitoring of the energy demand in critically ill patients with sepsis can bring important benefits in regard to the clinical
prognosis of these patients through the individualization and adaption of intensive therapy for each patient.

Modularea răspunsului inflamator sistemic cu ajutorul unui filtru de hemoadsorpție (CytoSorb®) la pacienții critici
Modulating the inflammatory response syndrome with the use of a hemoadsorption column (CytoSorb®) in critically
ill patients
Alexandra Marcu, Mihai Popescu, Esenia Calancea, Dana Tomescu
Institutul Clinic Fundeni, ATI III, București, România

Introducere: Răspunsul inflamator sistemic sever (SIRS) este frecvent întâlnit la pacienții critici și asociază o mortalitate ridicată. Scopul acestui
studiu a fost de a evalua efectele CytoSorb® asupra variabilelor clinice și markerilor inflamatori. Metoda: În studiu au fost incluși 55 de pacienți
consecutiv admiși în Terapie Intensivă cărora li s-a aplicat hemofiltrare continuă veno-venoasă pentru SIRS. Următoarele date au fost înregistrate:
date demografice, scoruri de severitate (SOFA, APACHE II), variabile clinice (frecveța cardiacă, scor Glasgow, presiunea arterială, temperatura) și
paraclinice (bilirubină, număr de trombocite, markeri inflamatori) la admisie și înainte și după fiecare terapie CytoSorb®. Rezultate: Vârsta medie
în lotul de studiu a fost de 50.5±15.6 ani, iar scorurile medii de severitate au fost de 19.4±8.4 pentru APACHE II și 9.9±4.0 pentru SOFA. Un scor
SOFA crescut s-a asociat cu o creștere a mortalității (RR 15.0, p<0.01) și duratei de staționare în TI (RR 8.0, p<0.01). Utilizarea CytoSorb® s-a
asociat cu o creștere non-semnificativă a scorului SOFA de 2 [0,4] puncte. Această creștere s-a atribuit scăderii numărului de trombocite de la
75250 [225000,25000] la 52630 [178000,15200] (p<0.01). CytoSorb a asociat o creștere semnificativă a Proteinei C reactive de la 111.8 [17.5,432]
la 141.8 [10,288] mg/L (p=0.023), dar scăderea procalcitoninei de la 9.68 [0.07,100] la 6.63 [0.29,56] ng/mL (p<0.01). Concluzii: Utilizarea
CytoSorb® asociază o diminuare a SIRS și scăderea markerilor inflamatori. Studii ulterioare sunt necesare pentru a determina momentul optim de
aplicare a terapiei.

Introduction: Severe inflammatory response syndrome (SIRS) is very common in critically ill patients and is associated with increased mortality.
The aim of this study is to assess the effects of CytoSorb® on clinical variables and inflammatory markers. Material and methods: Fifty-five
consecutive patients admitted to our ICU that underwent continuous veno-venous hemofiltration with CytoSorb® for SIRS were included.
Demographic data, severity scores (SOFA and APACHE II), clinical parameters (heart rate, Glasgow score, arterial pressure, temperature) and
laboratory data (bilirubin, platelet count, inflammatory markers) were recorded at admission and before and after each CytoSorb® treatment.
Results: The mean age in the study was 50.5±15.6 years and mean severity scores were 19.4±8.4 for APACHE II and 9.9±4.0 for SOFA. A higher
SOFA score at admission was associated with increased mortality (RR 15.0, p<0.01) and ICU length of stay (RR 8.0, p<0.01). The use of CytoSorb®
was associated with a slight non-significant increase in SOFA score: mean deltaSOFA of 2 [0,4]. This increase was due to a decrease in platelet

82
Sesiune Medici ● Comunicare orală
Physicians Session ● Oral Communication

count from a median of 75250 [225000,25000] to 52630 [178000,15200] (p<0.01). The use of CytoSorb was associated with an increase in
C-Reactive Protein from 111.8 [17.5,432] to 141.8 [10,288] mg/L (p=0.023), but a decrease in procalcitonin levels from 9.68 [0.07,100] to 6.63
[0.29,56] ng/mL (p<0.01). Conclusions: The use of CytoSorb® is associated with a decrease in SIRS and inflammatory markers. Further studies are
needed in order to determine the optimal timing of therapy.

Utilizarea filtrelor de absorbție de citokine și endotoxine în terapia intensivă chirurgicală - o experiență clinică
Utilization of cytokine and endotoxin hemoabsorbtion filters in surgical intensive care - a clinical experience
Cristina Martac, Mihai Simionescu, Lavinia Jipa, Daniela Pungă, Grațiela Manga, Gabriela Droc
Institutul Clinic Fundeni, Anestezie și Terapie Intensivă I, București, România

Introducere: În terapia intensivă chirurgicală, sepsisul şi şocul septic reprezintă tablouri clinice asociate cu o morbiditate şi mortalitate crescute.
Citokinele şi endotoxinele joacă un rol foarte important în patogeneza afectării multiorgan. Procedurile extracorporale cu filtre de absorbţie sunt
considerate un tratament adjuvant în sepsis datorită capacităţii de epurare a moleculelor inflamatorii. Scopul acestui studiu a fost reprezentat de
studierea efectelor hemodinamice și a parametrilor inflamatori la pacienţii ce au fost supuşi unei proceduri extracorporale cu filtru de absorbţie
citokine şi endotoxine.
Material şi metodă: Au fost înrolați 16 pacienți cu sepsis/șoc septic care au fost supuşi unei intervenţii chirurgicale recente în sferă abdominală.
Toți pacienții incluși în studiu au prezentat disfuncţie renală postoperatorie și au primit cel puțin o ședință de hemofiltrare cu filtru de
hemoabsorbție. Date clinice, biochimice ( PCR, PCT, presepsină, creatinină, uree) şi scoruri de gravitate (SOFA, APACHE II, RIFLE, AKIN ) au fost
analizate pre-tratament și la 24 de ore post-tratament.
Rezultate: Interpretarea datelor a demonstrat o scădere semnificativ statistică a scorurilor de gravitate, necesarului de suport vasopresor,
ameliorare a funcţiei renale, scăderea markerilor inflamatori atunci când filtrul de citokine a fost instituit precoce şi au fost desfăşurate şedinţe
repetate de epurare extrarenală.
Concluzii: Utilizarea filtrelor de hemoabsorbție poate avea efecte benefice în terapia intensivă chirurgicală dacă sunt instituite precoce de la
momentul admisiei şi sunt desfăşurate şedinţe repetate.

Introduction: In surgical intensive care, sepsis and septic shock represent clinical scenarios associated with high morbidity and mortality.
Cytokines and endotoxins play a major role in multiorgan pathogenesis. Extracorporeal procedures with hemadsorption filters are considered an
adjuvant therapy in sepsis for their capacity to remove inflammatory molecules. The purpose of this study was analyzing the hemodynamic
effects and the trend of inflammatory parameters in those patients who have been subjected to extracorporeal procedures involving a cytokine
and endotoxin filter.
Material and methods: There were enrolled 16 patients with sepsis/septic shock who have been subjected to a recent abdominal surgery. All the
patients included had postoperative renal dysfunction and they had received at least one extracorporeal procedure involving a cytokine and
endotoxin filter. Clinical, biochemical ( PCR, PCT, presepsin, creatinine, urea) and intensive care scores ( SOFA, APACHE II, RIFLE, AKIN ) were
evaluated pre-treatment and 24 hours post-treatment.
Results: The interpretation of the results demonstrated a statistically significant drop of intensive care scores, a decrease of vasopressor support
and inflammatory markers, renal function improvement when the filter was used early in the intensive care treatment and when multiple
sessions were used.
Conclusion: Utilization of hemadsorption filters might have positive effects in surgical intensive care if the filter is used early in the intensive care
treatment and when multiple sessions are used.

83
Sesiune Medici ● Comunicare orală
Physicians Session ● Oral Communication

Plasmafereză și hemodiafiltrare veno-venoasă continuă cu cytosorb în leptospiroză formă severă: prezentare caz
clinic
Plasmapheresis and continous veno-venous hemodiafiltration with cytosorb in case of severe leptospirosis: clinical
presentation
Cristian Nicolescu, Liviu Firu, Adrian Crișan, Maria Moca
Spitalul Clinic Județean, Anestezie și Terapie Intensivă I, Arad, România

Pacientul H.T., 43 ani, internat de urgență, prin transfer de la secția medicală. La internare starea clinică este gravă, pacientul este comatos cu
SCG-7, cu convulsii localizate la nivelul membrelor superioare, respirator și hemodinamic stabil cu probe biologice: leucocitoză - 40.000, uree
228mg/dl, creat.3.4 mg/dl, bil. totală 42 mg/dl, bil. directă 42mg/dl, alb. plasmatică 2.4 g/dl. procalcitonină 5.2 ng/ml, Scor Apache 2 20. La acest
caz se suspicionează, ca și etiologie, de la bun început leptospiroză formă severă, pentru care se recoltează anticorpii pasmatici.
Se inițiază tratamentul standard de suport hepatic, iar la 24 ore de la admisia pe terapie intensivă se decide HDFVVC (fără cartuș de cytosorb)
pentru suportul renal continuu. Ulterior se ia decizia efectuării plasmaferezei în vederea suportului hepatic, ca în final să fie necesară efectuarea
tehnicii de HDFVVC cu cytosorb, aceste tehnici combinate permițând evoluția favorabilă a cazului. De menționat tendința la sângerare crescută în
timpul ședințelor de epurare, datorită afectării vasculare, în ciuda folosirii unor doze mici de heparină și menținerii APTT până la 2 x val. normală,
precum și infecția respiratorie apărută ca și complicație la acest caz.

The patient H.T. was admitted on ICU, as an emergency transfer from the medical ward.
On admission, the clinical status of this patient was critical, because of coma, with the Glasgow Score - 7 points, convulsions limited to superior
legs, respiratory and hemodynamics stable.
The results of laboratory tests of this patient were; leuc. - 40.000/mm3, BUN - 228 mg/dl, creat. - 3.4 mg/dl, total plasmatic bilirubin 42 mg/dl,
direct bilirubin 42 mg/dl, plamatic albumin 2.4 g/dl, procalcitonina 5.2 ng/ml.
In case of this patient, the etiology of severe leptospirosis was initially taken into consideration, so that the plasmatic antibodies were tested.
The therapy consisting of standard hepatic support was commenced, followed by veno-venous hemodiafiltration (without Cytosorb cartridge),
then the plasmapheresis for artificial hepatic support, finally the veno-venous hemodiafiltration with cytosorb cartridge for both renal and
hepatic support was done. The favourable evolution was permitted mainly because of these procedures.
It is worth to be mentioned the bleeding diathesis of this patient due to vascular wall distress, despite the low dose of heparin used, and the
APPT time was below the double value, also the respiratory infection which occurred as a complication.

Sistemul de salvare aeriană din România în sprijinul pacientului critic


The Romanian air-rescue system in the service of the critical patient
Sebastian Trancă (1), Mihai Andrei Mureșan (2)
(1) Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Clinica de Anestezie și Terapie Intensivă, Cluj-Napoca, România
(2) Ministerul de Afaceri Interne, Inspectoratul General de Aviație, București, România

Introducere: Elicopterul, ca mijloc de transport, a dus la o scădere semnificativă a timpului de ajungere la locul solicitării, crescând șansele de
supraviețuire a pacientului critic. Mijlocul de salvare aeriană este o aeronavă echipată în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare pentru
intervențiile aeromedicale de urgență, pentru salvarea pacienților critici care necesită o intervenție rapidă și la un nivel înalt. Transferul aerian se
utilizează atunci când un transfer adecvat nu poate fi asigurat pe cale terestră sau dacă durata transferului pe cale terestră este mai lungă decât
permite starea pacientului. SMURD este o unitate de intervenție publică, de mare importanță strategică pentru România.
Material și metode: Au fost analizate misiunile elicopterelor SMURD din cele 7 baze aeromedicale în perioada 2013 - 2016. S-a analizat și
distribuția teritorială a heliporturilor amenajate în vecinătatea unitățile sanitare.
Rezultate: Există o dinamică în creștere a numărului de misiuni aeriene în România (1851 misiuni în 2013, 3660 misiuni în 2016), cele mai multe
fiind efectuate de către bazele de salvare din Târgu Mureș și București.
În acest moment, puține unități spitalicești au propriul teren amenajat pentru aterizarea elicopterelor.
Concluzii: Literatura de specialitate a demonstrat în mod clar impactul pozitiv asupra supraviețuirii pacienților critici asistați de echipajele de
salvare aerienă, fiind necesar ca sistemul românesc de salvare aeriană să se dezvolte. Este necesar totodată să se amenajeze noi baze de
salvare aeriană, să se achiziționeze noi elicoptere și să se continue programele de pregătire a piloților și a personalului medical.

Introduction: The helicopter, as a means of transport, has facilitated a significant decrease in intervention time at the site of the request,

84
Sesiune Medici ● Comunicare orală
Physicians Session ● Oral Communication

increasing the chances of survival of the critical patient. Air rescue ambulance is an aircraft equipped in accordance with the legal provisions in
force for emergency aero-medical interventions to rescue critically ill patients requiring rapid and high-level intervention. The airborne transfer is
used when a suitable transfer cannot be secured by land, or if the transfer time on the terrestrial route is longer than the condition of the patient
permits. SMURD is a public intervention unit of great strategic importance for Romania.
Material and methods: The missions of the SMURD helicopters from the 7 aeromedical bases in the period 2013-2016 were analyzed. The
territorial distribution of the heliports within the hospital units was also analyzed.
Results: There is a dynamic increase in the number of air missions in Romania (1851 missions in 2013, 3660 missions in 2016), most of them being
carried out by the air rescue bases from Târgu Mureş and Bucharest.
At this very moment, few hospital units have their own landing space.
Conclusions: Specialty literature has clearly demonstrated the positive impact on the survival of critical patients assisted by airborne crews, so it
is necessary for the Romanian air rescue system to grow up. It is necessary to increase the number of air bases, purchase new helicopters and to
continue the training programs of both pilots and medical personnel.

Atitudini asupra ordinului de neresuscitare


Viewpoints on DNR orders
Alexandra Lazăr (1), Marius Petrișor (2), Janos Szederjesi (3), Sanda-Maria Copotoiu (3), Leonard Azamfirei (1)
(1) Universitatea de Medicină și Farmacie, M4, ATI II, Târgu Mureș, România
(2) Universitatea de Medicină și Farmacie, M4, Simulare Aplicată în Medicină, Târgu Mureș, România
(3) Universitatea de Medicină și Farmacie, M5, ATI, Târgu Mureș, România

Introducere: Un ordin de neresuscitare presupune abţinerea de la măsurile de repornire a cordului sau a respiraţiilor spontane, în cazul unui stop
cardiac sau respirator. Obiectivul studiului a fost evaluarea nivelului de cunoaştere a noțiunii de neresuscitare (ODNR), de către subiecţi din
mediul medical precum şi din afara acestuia. Material și metodă: Studiul este de tip transversal realizat pe un eşantion de 298 de subiecţi,
studenți, cadre medicale și didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș (UMF) și Universitatea Petru Maior Târgu Mureș
(UPM), universitate cu profil preponderent tehnic. Modalitatea de obţinere a datelor a fost completarea sub protecţia anonimatului a unui
chestionar. Rezultate: Din cei 298 de respondenți, 177 (59,4%) au fost studenți UMF, 71 (23,8%) au fost studenți UPM și 50 (16,8%) au fost cadre
medicale. Definiția ODNR este cunoscută mai bine de către studenții UMF, comparativ cu studenții UPM și cadrele medicale (p<0,01), dar
disponibilitatea de a accepta un astfel de document este mai mare în rândul cadrelor medicale față de restul categoriilor (p<0,01). Cadrele
medicale cunosc în proporție mai mare implicațiile semnării unui ODNR în comparație cu studenții. Concluzii: Studenţii la medicină au demonstrat
o cunoaştere mai bună a noțiunilor teoretice privind un ODNR. Gradul cel mai mare de acceptabilitate se înregistrează în rândul cadrelor
medicale. Cuvinte cheie: ordin de neresuscitare, stop cardiorespirator

Introduction: A DNR order comprises in withholding from CPR manoeuvres in cardiac or respiratory arrest. The study objective was to assess the
level of knowledge regarding DNR orders, by medical personnel and lay people. Material and method: This is a cross-sectional study on 298
respondents, students, physicians and faculty members from University of Medicine and Pharmacy Târgu Mureș (UMF) and University Petru Maior
Târgu Mureș (UPM), a technical profile university. Data were collected by anonymous questionnaire filling by respondents. Results: Out of 298
respondents, 177 (59.4%) were UMF students, 71 (23.8%) were UPM students and 50 (16.8%) physicians. DNRO definition was known in a higher
proportion by UMF students, compared with UPM students and physicians (p<0.01), but the acceptance of such a document was higher among
physicians (p<0.01). Physicians and faculty members are aware in a higher proportion of the implications of signing a DNR order. Conclusions:
Medical students prove to have a better theoretical knowledge regarding a DNR order. The highest acceptance of DNR orders is recorded among
physicians. Keywords: do not resuscitate order, cardio-respiratory arrest

85
Sesiune Medici ● Comunicare orală
Physicians Session ● Oral Communication

Interacțiuni medicamentoase identificate în recomandările medicamentoase în ATI


Drug interactions identified in the ICU
Mihaela Blaj (1), Elisabeta Gheorghiță (2), Adi Ionuț Ciumanghel (2), Mihaela Damian (2)
(1) Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” , Spitalul Clinic Universitar de Urgențe „Sf. Spiridon”, Clinica de Anestezie și Terapie
Intensivă, Iași, România
(2) Spitalul Clinic Universitar de Urgențe „Sf. Spiridon”, Clinica de Anestezie și Terapie Intensivă, Iași, România

Obiectivul studiului: Prezența în clinica ATI a pacienților cu multiple patologii atrage după sine abordarea unor scheme terapeutice complexe care
presupun administrarea de medicamente aparținând diverselor clase terapeutice. Această atitudine este benefică, însă există unele situații în
care polimedicația, prin interacțiunile medicamentoase pe care le generează, poate conduce la obținerea unui răspuns terapeutic inadecvat.
Astfel, identificarea și evaluarea riscurilor asociate interacțiunilor medicamentoase reprezintă o activitate esențială în etapa de prescriere a
tratamentului.
Material şi metodă: În vederea obținerii informațiilor necesare privind medicația prescrisă au fost utilizate fișele de observație ale pacienților
internați în clinica ATI a Spitalului de Urgențe „Sf. Spiridon”. Pentru identificarea posibilelor interacțiuni medicamentoase a fost accesată baza de
date Drugs.com. Conform acesteia, interacțiunile medicamentoase sunt clasificate ca fiind majore, moderate și minore.
Rezultate: După identificare, interacțiunile au fost grupate ținând cont de impactul exercitat asupra evoluției clinice. Astfel, incidențe crescute au
fost observate pentru interacțiunile moderate și majore. Corelat cu datele din literatură, interacțiunile majore prezintă importanță clinică
semnificativă. Dintre acestea, asocierile regăsite în clinică au fost următoarele: amiodaronă-fluorochinolone, amiodaronă-haloperidol,
midazolam-fluconazol, aminofilină-fluorochinolone, tramadol-fluorochinolone, linezolid-tramadol, clonidina-beta-blocante, acid
valproic-carbapeneme.
Concluzii: Existența unei relații exponențiale între numărul de medicamente administrate și probabilitatea de apariție de interacțiunilor
medicamentoase conduce la necesitatea substituirii unui medicament cu altul având aceeași indicație, ajustarea dozelor, monitorizarea unor
parametri sau evitarea prescrierii concomitente a medicamentelor generatoare de interacțiuni.

The objective of the study: The presence in ICU of patients with multiple pathologies leads to the approach of complex therapeutic regimens
involving the administration of drugs belonging to various therapeutic classes. This attitude is beneficial but there are some situations when
polypharmacy, through the drug interactions it generates, can lead to an inappropriate therapeutic response. Thus, identifying and evaluating
the risks associated with drug interactions is an essential activity in the prescribing phase of the treatment.
Materials and method: In order to obtain the necessary information regarding the prescribed medication, the observation sheets of the patients
admitted to the ICU clinic of the Hospital "Sf. Spiridon" were used. The database Drugs.com was accessed to identify possible drug interactions.
Accordingly, drug interactions are classified as major, moderate and minor.
Results: After identification, interactions were grouped taking into account the impact on clinical evolution. Thus, increased incidences were
observed for moderate and major interactions. Correlated with literature data, major interactions are clinically significant. Of these, associations
found in the clinic were: amiodarone- fluoroquinolones, amiodarone- haloperidol,
midazolam-fluconazole,aminophylline-fluoroquinolones,tramadol-fluoroquinolones, linezolid-tramadol, clonidine-beta-blockers, valproic
acid-carbapenems.
Conclusions: The existence of an exponential relationship between the number of drugs administered and the likelihood of drug interactions,
lead to the necessity of drug substitution with another with the same indication, dose adjustment, monitoring of some parameters or avoidance
of concurrent prescribing of drug-generating interactions.

86
Sesiune Medici ● Comunicare orală
Physicians Session ● Oral Communication

Intoxicație acută voluntară cu trei antihipertensive la o pacientă de 13 ani tratată cu tehnici de epurare renală:
prezentare de caz
Acute voluntary overdose of three classes of antihypertensive drugs in a 13-year-old patient treated with
extracorporeal filtration techniques: case report
Alin Căpușan (1), Adriana-Magdalena Cioară (1), Bettina Buzzi (2), Cosmina Cucui-Cozma (1)
(1) Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”, ATI, Timișoara, România
(2) Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brinzeu”, ATI, Timișoara, România

Intoxicațiile acute voluntare la populația pediatrică de vârstă între 12 - 18 ani reprezintă un procent important din cazuistica clinică a
departamentului nostru, datele de statistică locale și globale arătând un trend staționar al numărului de cazuri în ultimii ani. Dintre substanțele
cele mai frecvent întâlnite în acest context sunt antihipertensivele, ca și clasă de medicamente beta-blocantele, blocantele de canal de calciu și
inhibitorii de enzimă de conversie ai angiotensinei II fiind printre cele mai frecvente. Evoluția unor asemenea intoxicații este bine descrisă în
literatură, precum și conduita terapeutică de urmat și posibilele complicații.
Cazul prezentat în această lucrare descrie o intoxicație acută voluntară cu o asociere de trei clase de antihipertensive, fiecare dintre acestea
depășind doza toxică menționată în lucrările de specialitate pentru vârsta și greutatea pacientei, ceea ce a determinat o suprapunere a
simptomatologiei și o amplificare a complicațiilor și a gravității prognosticului.
Starea gravă a pacientei în momentul admisiei pe Terapie Intensivă, aceasta prezentând bradicardie severă, colaps hemodinamic și sincopă,
coroborată cu lipsa de informații referitoare la tipul și doza de medicamente ingerate, suspiciunea fiind de intoxicație cu betablocante, a dus la
inițierea terapiei de hemodiafiltrare continuă veno-venoasă. Evoluția a fost favorabilă și recuperarea completă, cu toate că datele ulterioare au
decelat clase de medicamente cu procente variabile de epurare prin hemodializă.
Analiza acestui caz pune în discuție indicațiile, contraindicațiile și beneficiile hemodiafiltrării continue, o tehnică cu utilitate largă în terapia
intensivă, cu experiență în creștere la populația pediatrică și care își găsește aplicabilitatea în intoxicațiile acute.

Acute voluntary poisonings in the pediatric population of the 12-18 age group are an important part of the clinical cases in our department, local
and worldwide statistical data showing a stationary trend in the number of cases in the past few years. Among the most frequently encountered
substances are antihypertensive medication, namely beta-blockers, calcium channel blockers and angiotensin II converting enzyme inhibitors
being the most common. The evolution of said intoxications is well described in the literature, as is the therapeutic conduct and the possible
complications.
This paper presents the case of an acute voluntary overdose with an association of three classes of antihypertensives, each of the three being
ingested in doses above the toxic dose described for age and weight, fact which determined an overlap in the signs and symptoms and a
worsening of the complications and prognosis.
The severe state of the patient at the moment of her admission on the Intensive Care Unit, with extreme bradycardia, circulatory collapse, added
to the lack of information concerning the type or the quantity of medication ingested, beta-blockers being the strongest suspicion, led to the
initiation of continuous veno-venous hemodiafiltration. The outcome was favourable and the recovery complete, despite the fact that later data
determined other ingested medication with variable dialysability.
The analysis of this case discusses the indications, contraindications and benefits of continuous hemodiafiltration, a technique with wide use in
the Intensive Care Unit, with growing experience among the pediatric population and which finds its applicability in acute intoxications.

87
Sesiune Medici ● Comunicare orală
Physicians Session ● Oral Communication

Influența terapiei antioxidante cu doze mari de Vitamina C asupra mortalității la pacientul critic politraumatizat
Influence of antioxidant therapy with high dose of vitamin C on mortality rates in critically ill poly-trauma patients
Alexandru Florin Rogobete (1), Ovidiu Bedreag (1), Marius Păpurică (1), Carmen Alina Gizea (2), Mirela Sarandan (2), Corina Vernic (3),
Sonia Elena Popovici (1), Lavinia Melania Bratu (4), Loredana Luca (1), Dorel Săndesc (1)
(1) Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu”, Anestezie și Terapie Intensivă, Timișoara, România
(2) Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brinzeu”, Clinica de Anestezie și Terapie Intensivă „Casa Austria”, Timișoara, România
(3) Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, Biostatistică, Timișoara, România
(4) Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, Farmacologie, Timișoara, România

Obiectivele studiului: Managementul pacientului critic politraumatizat este complex și de cele mai multe ori devine o provocare pentru echipa de
terapie intensivă. Obiectivele acestui studiu au fost de a analiza expresia stresului oxidativ în cazul pacienților politraumatizați și de a evalua
impactul terapiei antioxidante asupra prognosticului clinic.
Materiale și metode: Studiu prospectiv realizat în Clinica de Anestezie Terapie Intensivă „Casa Austria”, din cadrul Spitalului Clinic Județean de
Urgență „Pius Brinzeu” Timisoara, România. Studiul a fost efectuat cu aprobarea comisiei de etică a spitalului. Codul de identificare in
ClinicalTrials.gov este NCT03095430. Criteriile de includere au fost reprezentate de Injury Severity Score (ISS) mai mare de 16 si varsta mai mare
de 18 ani. 67 de pacienti au fost eligibili pentru studiu. Aceștia au fost divizați în doua grupuri, Grupul A (fara terapie antioxidantă, grup de control,
N=32) și Grupul B (pacienți la care s-a aplicat terapia antioxidantă, grupul de studiu, N = 35). Terapia antioxidantă a constat în administrarea
intravenoasă continuă a 7500 mg/24 de Vitamina C, până la externarea din unitatea de terapie intensivă.
Rezultate: Pacienții incluși în studiu au prezentat caracteristici similare la admisia in unitatea de terapie intensivă. Nu au fost identificate diferențe
semnificativ statistice în ceea ce privește vârsta (p > 0.05), sexul (p > 0.05), scorul ISS (p > 0.05), procentul de pacienți admiși la mai mult de 24
de la traumă (p > 0.05) și traumele asociate (p > 0.05). În cazul pacienților din grupul B au fost identificate diferențe semnificativ statistice în ceea
ce privește incidența de sepsis (p < 0.05), incidența de disfuncție multiplă de organ (p < 0.05), timpul de ventilație mecanică (p < 0.05) și
mortalitatea (p < 0.05). Nu au fost identificate diferențe semnificativ statistice în ceea ce privește timpul de staționare în unitatea de terapie
intensivă (p > 0.05).
Concluzii: În urma studiului putem afirma faptul că prin administrarea de substanțe cu capacitate antioxidantă puternică, este influențat
semnificativ statistic prognosticul clinic al pacienților critici, prin scăderea complicațiilor secundare post-traumatice, respectiv prin scăderea
mortalității.

Study objectives: The management of the critically ill polytrauma patient is complex and is often a challenge for the intensive care team. The
objectives of this study are to analyze the oxidative stress expression in polytrauma cases as well as to evaluate the impact of antioxidant
therapy on outcomes.
Materials and methods: This prospective study was carried out in the Clinic for Anaesthesia and Intensive Care “Casa Austria”, form the “Pius
Brînzeu” Emergency County Hospital, Timisoara, Romania, with the approval of the hospital’s Ethics Committee. ClinicalTrials.gov identifier
NCT03095430. The patients’ selection criteria included an Injury Severity Score (ISS) of 16 or higher and age of 18 or higher. 67 patients were
eligible for the study. They were divided into two groups, group A (antioxidant free, control, N=32), and group B (antioxidant therapy, study group,
N=35). The antioxidant therapy consisted of continuous IV administration of 7500 mg/24 h of vitamin C until discharge from ICU.
Results: The patients included in the study presented with similar characteristics, and no statistically significant differences were shown between
group A and B regarding age (p > 0.05), sex (p > 0.05), ISS upon admission (p > 0.05), percentage of patients admitted in the ICU more than 24
hour post-trauma (p > 0.05), and associated trauma (p > 0.05). Among patients in group B statistically significant differences were identified
regarding the incidence of sepsis (p < 0.05), multiple organ dysfunction syndrome (p < 0.05), mechanical ventilation time (p < 0.05), and mortality
(p < 0.05). No statistically significant differences were shown regarding the time spent in the ICU (p > 0.05).
Conclusion: Following this study we can state that the administration of substances with a strong antioxidant character has positive influences
on the outcome of critically ill patients, decreasing the incidence of secondary pathologies as well as mortality rates.

88
Sesiune Medici ● Comunicare orală
Physicians Session ● Oral Communication

Abordarea particularizată a unui sindrom antifosfolipidic primar cu tromboză cardiacă și pulmonară - prezentare
de caz
Particular approach of a primary antifospholipid syndrome with cardiac and pulmonary thrombosis - case
presentation
Cristina Petruța Grosu (1), Lucia Cojocaru (2), Ana-Maria Ramazan (1), Elena Tudor (3), Ionuț Bulbuc (4), Gabriela Ioan Hariton (1),
Lavinia Florina Suciu (1), Irinel Raluca Parepa (2), Diler Ramazan (3), Marius Militaru (3)
(1) Spitalul Clinic Județean de Urgență, Compartiment ATI Chirurgie Cardiovasculară, Constanța, România
(2) Universitatea Ovidius, Facultatea de Medicină, Clinica de Cardiologie, Constanța, România
(3) Spitalul Clinic Județean de Urgență, Clinica de Chirurgie Cardiovasculară, Constanța, România
(4) Universitatea Ovidius, Facultatea de Medicină, Medimar Imagistic Services, Constanța, România

Sindromul antifosfolipidic este caracterizat prin simptome de tromboză venoasă, arterială și capilară, în combinație cu autoanticorpii împotriva
proteinelor care formează complexe cu fosfolipidele, participând la procesul de coagulare.
Material și metodă: Bărbat, fumător, 35 ani, cunoscut cu boală Graves cu distiroidie, cu istoric de tromboză venoasă profundă în urmă cu 7 ani, se
prezintă în urgență pentru dispnee brusc instalată, motiv pentru care se internează în Secția de Cardiologie.
Tabloul clinic impresiona prin dispneea de repaus si transpirații profuze. Tomografia computerizată relevă embolie pulmonară bilaterală, cu
afectarea multiplă a ramurilor distale. Ecocardiografia primară decelează semne indirecte de embolism pulmonar, fără vizualizarea trombozei
intracardiace, însă, ulterior se observă prezența unui tromb în atriul drept cu extensie trans-tricuspidiană în ventriculul drept, respectiv în atriul
stâng prin foramen ovale patent. Se ridică suspiciunea unei trombofilii și se efectuează testele genetice cu rezultat pozitiv pentru mutații
heterozigote la nivelul genei PAI-1 si ECPR, creșterea valorilor homocisteinei și prezența anticoagulantului lupic. După stabilizarea pacientului prin
tratament glucocorticosteroid sistemic și evaluarea riscului de ruptură a trombului din atriul drept s-a decis intervenția chirurgicală,
practicându-se trombectomie bi-atrială și de ram stâng al arterei pulmonare. Evoluția postoperatorie sub terapia glucocorticosteroidă,
anticoagulantă și antibiotică a fost favorabilă.
Strategia terapeutică a unui sindrom antifosfolipidic este complexă, multidisciplinară și trebuie condusă cu precauție, indicația chirurgicală
nefiind standardizată și stabilită în funcție de riscul vital.
Caz particular prin diagnosticul sever, cu potențial letal, dar paucisimptomatic; traseu neobișnuit al trombului cu angajare din atriul drept în atriul
stâng și evoluție post-operatorie surprinzătoare.

The antiphospholipid syndrome is characterized by symptoms of venous, arterial and capillary thrombosis, in combination with autoantibodies
against phospholipid-complexing proteins, participating in the coagulation process.
Material and method: A 35-year-old male, known for Graves distiroid disease, with a history of deep venous thrombosis seven years ago, is
addressed emergency room with sudden dyspnea, which is why he is hospitalized in the cardiology department.
The clinical picture impressed by dyspnea at rest and profuse sweating. Computed tomography reveals bilateral pulmonary embolism with
multiple disturbance of distal branches. Primary echocardiography detects indirect signs of pulmonary embolism without visualization of
intracardiac thrombosis, but subsequent evaluation reveals the presence of a thrombus in the right atrium with trans-tricuspidian extension in
the right ventricle and in the left atrium by the foramen ovale patent. The suspicion of thrombophilia is raised and genetic tests with positive
result for heterozygous mutations at PAI-1 and ECPR genes are performed plus the increase of homocysteine values and the presence of lupus
anticoagulant.
After stabilizing the patient by systemic glucocorticosteroid treatment and assessing the risk of rupture of the thrombus from the right atrium,
surgery was decided by bi-atrial and left pulmonary artery thrombectomy. Postoperative, positive outcome under glucocorticosteroid,
anticoagulant and antibiotic therapy.
The strategy of an antiphospholipid syndrome is complex, multidisciplinary and should be conducted with caution, the surgical indication not
being standardized according to vital risk.
Particular case of severe diagnosis, with lethal potential; unusual thrombus pathway with right atrium in the left atrium and surprising
post-operative evolution.

89
Sesiune Medici ● Comunicare orală
Physicians Session ● Oral Communication

Raportul neutrofile/limfocite la pacienții cu ischemie mezenterică


Neutrophil/lymphocyte ratio in patients with mesenteric ischemia
Mihaly Veres (1), Mădălina Pop (2), Sanda Maria Copotoiu (1)
(1) Universitatea de Medicină și Farmacie, Anestezie Terapie Intensivă, Târgu Mureș, România
(2) Spitalul Clinic Județean de Urgență, Anestezie Terapie Intensivă, Târgu Mureș, România

Scopul studiului este de a evalua asocierea dintre RNL și mortalitate la pacienții critici cu infarct entero-mezenteric. De asemenea, am vrut să
evaluăm corelația dintre RNL și cele trei scoruri de severitate : APACHE II, și SAPS, atât preoperator cât și postoperator în ziua 1, respectiv în ziua
3. Material și metodă: Studiu prospectiv-observațional efectuat pe un lot de 58 pacienți, internați în regim de urgență cu infarct
entero-mezenteric pe secțiile de Chirurgie 1, respectiv Chirurgie 2 ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, postoperator internați în
secția terapie intensivă, în perioada ianuarie-aprilie 2017. Pacienții au fost împărțiți în 2 loturi: decedați și supraviețuitori. Am determinat pentru
fiecare pacient: numărul de limfocite, neutrofile, lactatul arterial și scorurile de severitate, preoperator, prima și a treia zi postoperator. Rezultate:
Valorile medii ale NLR între cele două grupuri (decedat n = 22, supraviețuitori n = 36) în perioada preoperatorie au fost de 14,8±3,9 vs. 7,94±2,25,
prima zi postoperator 12,14±2,46 vs 6,81±3,24, respectiv în a treia zi postoperator 13,54±3,47 vs. 7,72±4,13, semnificativ statistic. Există o corelație
pozitivă între NLR și SAPS (r = 0,84, p <0,01) și APACHE II (r = 0,75, p <0,001). Concluzii: Valoarea crescută a RNL este un predictor semnificativ
pentru mortalitatea intra-spitalicească a pacienților critici cu infact entero-mezenteric. RNL este un parametru simplu, ușor de calculat, la
dispoziție și care nu necesită costuri suplimentare.

The aim of the study is to evaluate the association between RNL and mortality in critical patients with acute mesenteric ischemia. We also
wanted to evaluate the correlation between RNL and the severity scores: APACHE II (The Acute Physiology and Chronic Health Evaluation), and
SAPS (Simplified Acute Physiology Score), before surgery and after surgery on day 1 and day 3. Material and methods: We conducted an
observational, prospective study on 58 patients with acute mesenteric ischemia admitted to the General Surgery Department Number one and
two, and respectively after surgery admitted to the Intensive Care Unit (ICU) of the Emergency County Hospital Târgu Mureş between January
and April 2017. We determined for each patient: the lymphocytes count, the neutrophils count, the arterial lactate and severity scores, APACHE II
and SAPS on the preoperative, the first day and third day postoperatively. The patients were divided into two groups: deceased and survivors.
Results: The average values of NLR between the two groups (deceased n=22, survivors n=36) on the preoperative period were 14,8±3,9 vs.
7,94±2,25, on the first post-operative day 12,14±2,46 vs.6,81±3,24, respectively on the third post-operative day 13,54±3,47 vs.7,72±4,13. There is
a positive correlation between NLR and SAPS (r=0,84, p<0,01), and APACHE II (r=0,75, p<0,001). Conclusions: An increased value of RNL is a
significant predictor of in-hospital mortality in critically ill patients with acute mesenteric ischemia. RNL is a simple, easy to calculate, available
parameter which does not require additional costs.

90
Sesiune Medici ● Comunicare orală
Physicians Session ● Oral Communication

Studiu comparativ la pacienții cu pancreatită acută conform criteriilor Atlanta


Comparative study in patients with acute pancreatitis according to Atlanta criteria
Mădălina Pop (1), Mihaly Veres (2), Raluca Fodor (2), Sanda Maria Copotoiu (2)
(1) Spitalul Clinic Județean de Urgență, Anestezie Terapie Intensivă, Târgu Mureș, România
(2) Universitatea de Medicină și Farmacie, Anestezie Terapie Intensivă, Târgu Mureș, România

Scopul lucrării este de a pune în evidență etiologia pancreatitei acute (PA), complicațiile sistemice apărute la pacienții cu pancreatită acută,
manevrele specifice terapiei intensive, zilele de spitalizare, mortalitatea, caracteristicile pacienților în funcție de scorurile de severitate.
Material și metodă: Studiu prospectiv-observațional efectuat în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș (SCJU), Clinica de
Anestezie și Terapie Intensivă, perioada ianuarie- decembrie 2017. Am înrolat un număr de 82 de pacienți. La fiecare pacient am notat factorul
etiologic, complicațiile, manevrele specifice terapiei intensive, zilele de spitalizare, mortalitatea, numărul de leucocite, nivelul amilazei serice,
scorurile de severitate APACHE II (The Acute Physiology and Chronic Health Evaluation), SOFA (The Sequential Organ Failure Assessment). Am
împărțit lotul de studiu în trei grupe în funcție de criteriile Atlanta.
Rezultate: În 41,46% dintre pacienți factorul etiologic a fost consumul excesiv de alcool. Valoarea medie a zilelor petrecute în terapie intensivă a
fost de 8,2±5,4. 24,61% dintre pacienți au necesitat ventilație mecanică, numărul mediu de zile de ventilație mecanică fiind de 5,4±9. 19,51%
dintre pacienți au necesitat suport vasoactiv. Vârsta medie, scorurile de severitate, zilele de spitalizare în terapie intensivă, nivelul seric amilazei,
lipazei, glicemiei și numărul de leucocite au fost semnificativ statistic mult mai ridicate în grupul pacienților cu PA severă. Am obtinut corelații
semnificative statistic între nivelul lipazei serice cu scorurile de severitate APACHE II (r=0,605, p=0,001), SOFA (r=0,398, p=0,036). Mortalitatea a
fost de 19%.
Concluzii: Deși severă, PA la SCJU Târgu Mureș are o mortalitate redusă, scorurile de severitate se corelează cu nivelul lipazei serice și constituie
indicatori predictivi de mortalitate în PA.

The aim is to highlight the etiology and the major systemic complications in patients with acute pancreatitis (AP), the intensive care procedures,
hospitalization days, mortality, and patient characteristics based on severity scores.
Material and methods: We conducted an observational, prospective study on 82 patients admitted to the Intensive Care Unit (ICU) of the
Emergency County Hospital Tîrgu Mureş (ECH) between January and December 2017. The following variables were determined for each patient:
etiology of pancreatitis, complications, intensive care procedures, days of hospitalization, mortality, leukocyte count, serum amylase, serum
glycemia, the severity scores APACHE II (The Acute Physiology and Chronic Health Evaluation), SOFA (The Sequential Organ Failure Assessment).
We divided the study group into three groups according to the Atlanta criteria.
Results: In 41.46% of patients the etiological of pancreatitis was excessive alcohol consumption. The mean value of days spent in intensive care
was 8.2 ± 5.4. 24.61% of patients required mechanical ventilation, the average number of days of mechanical ventilation being 5.4 ± 9. 19.51% of
patients required vasoactive support. Mean age, severity scores, intensive care hospitalization days, serum amylase, lipase, glycemia, and
leukocyte counts were statistically significantly higher in the group of patients with severe AP. We obtained statistically significant correlations
between serum lipase levels and severity scores APACHE II (r = 0.605, p = 0.001) and SOFA (r = 0.398, p = 0.036). The mortality rate was 19%.
Conclusions: Although severe, AP at the Târgu Mureș ECH has a reduced mortality, severity scores correlate with serum lipase levels and are
reliable predictors of mortality in AP.

91
Sesiune Medici ● Comunicare orală
Physicians Session ● Oral Communication

Concept de reabilitare precoce în clinicile ATI (Reanimare)


Early rehabilitation concept in clinical ICU
Dan Alexianu (1), Radu Silveanu (2)
(1) Asociația Europeană pentru o Viață mai Bună, Neuro ICU Research, București, România
(2) Asociația Europeană pentru o Viață mai Bună, Departament Economic, București, România

Obiectivarea clinică și instrumentală (RMN funcțional, electrofiziologie) la cazurile foarte grave cu GCS sub 7 a dovedit existența semnelor de
percepție, element care a schimbat concepțiile asupra recuperării cazurilor aparent ireversibile.
Nu există o încadrare nosologică a acestei categorii de bolnavi. De abia în ICD 10 - 2018 vor apărea termenii TULBURĂRI ALE CONȘTIENȚEI,
COMĂ, STARE VEGETATIVĂ, SINDROM DE ZAVORARE, SINDROM APALIC.
Leziunile SNC sunt foarte diverse, esențială este disjuncția corticotalamică.
Situația de mai sus impune asocierea concomitentă, coordonată, a unui algoritm de reabilitare precoce specifică: kinetoterapie adaptată,
verticalizare precoce, psihoterapie de susținere, neuroscience nursing (reantrenarea deglutiției, a vorbirii, a respirației și a altor funcții vitale),
aplicarea metodelor de medicină alternativă și integrativă (hidroterapie, aromaterapie) sunt adjuvante obligatorii. Este imperios necesară
realizarea unui Program Național, Registru Național al Cazurilor, Fișa Unică, tehnica uniformă de evaluare.
Racordarea acestui sistem cu rețele cu aceeași patologie. Proporțional cu amploarea sistemului aplicat se pot obține ameliorări statistice de până
la 50%.
Nu în ultimul rând trebuie luate în considerare revizuirea și aplicarea atitudinilor de etică medicală.
În concluzie, consimțământul informat asupra situației este proporțional cu pregătirea celui care îl solicită.

Clinical and instrumental observations (functional MRI, electrophysiology) in very severe cases with GCS under 7 has demonstrated the existence
of signs of perception that changed the concepts of recovering seemingly irreversible cases.
There is no nosological classification of this category of patients. Only in ICD 10-2018 will appear the words DISORDERS OF CONSCIOUSNESS,
COMA, VEGETATIVE STATE, LOCKED IN SYNDROME, APALIC SYNDROME.
CNS lesions are very diverse, the corticotalamic disjunction is essential.
The above situation requires the simultaneous, coordinated association of a specific early rehabilitation algorithm: adapted physical therapy,
early verticalization, supportive psychotherapy, neuroscience nursing, the application of alternative and integrative medical methods
(hydrotherapy, aromatherapy) are mandatory adjuvants. It is imperative to carry out a National Program, National Case Register, Unique Data
Sheet, uniform evaluation technique.
The connection of this system to networks with the same pathology. Proportional to the scale of the applied system, statistical improvements of
up to 50% can be obtained.
Last but not least, consideration should be given to reviewing and applying the attitudes of medical ethics.
In conclusion, informed consent to the situation is proportionate to the training of the person requesting it.

92
Sesiune Medici ● Comunicare orală
Physicians Session ● Oral Communication

Clearence-ul scăzut al lactatului seric asociază disfuncție hepatică precoce post-hepatectomie majoră
Low lactate clearance is associated with early liver dysfunction after major hepatectomy
Mihaela Roxana Oliță, Mihai Popescu, Dana Tomescu
Institutul Clinic Fundeni, Anestezie și Terapie Intensivă III, București, România

Introducere: Hepatectomia majoră reprezintă una dintre cele mai complicate intervenții chirurgicale abdominale ce pot asocia o evoluție
nefavorabilă. Scopul acestui studiu a fost de a evalua dacă clearence-ul scăzut al lactatului se corelează cu evoluția postoperatorie.
Material și metode: În studiu au fost incluși 30 de pacienți supuși unor hepatectomii majore. Lactatul seric a fost măsurat la începutul intervenției,
înainte și la finalul disecției hepatice, la finalul intervenției și zilnic în primele zile postoperator. De asemenea, au fost înregistrate sângerarea și
transfuzia intraoperatorie, durata manevrelor Pringle, durata intervenției și durata staționării în terapie intensivă (PACU LoS). Clearence-ul
lactatului a fost definit drept diferența dintre lactatul de la finalul intervenției și cel de la finalul hepatectomiei.
Rezultate: Vârsta medie în lotul de studiu a fost de 58.3 - 12.4 ani. Durata medie a operației a fost de 382 - 87 minute, iar numărul median de
manevre Pringle a fost de 2 [0,5]. Durata mediană a PACU LoS a fost de 1[1,5] zile. Valoarea medie a lactatului a fost de 4.7-2.1 mmol/L la finalul
hepatectomiei și de 3.1-1.8 mmol/L la finalul intervenției. Factorii de risc pentru clearence-ul scăzut au fost suportul vasopresor (p=0.02), durata
manevrei Pringle (p=0.03), sângerarea intraoperatorie (p=0.01) și transfuzia(p=0.01). Pacienții cu un clearence scăzut au avut o durată crescută a
PACU LoS (p=0.03). Trei pacienți au prezentat insuficiență hepatică postoperatorie. Acești pacienți au avut un nivel crescut al lactatului la finalul
hepatectomiei (p=0.02) și la finalul operației (p=0.03) și un clearence scăzut (p=0.01).
Concluzii: Scăderea clearence-ului lactatului reprezintă un marker important de prognostic la pacienții cu hepatectomii majore.

Introduction: Major hepatectomy represents one of the most complicated major abdominal surgery associated with a poor outcome unless
specific perioperative intensive care measures are applied. The aim of this study was to assess if lactate clearance is associated with patient
outcome.
Material and methods: Thirty consecutive patients that underwent major hepatectomy were included. We measured intraoperative lactate levels
at the beginning of surgery, before liver dissection, after dissection, end of surgery and during the first postoperative days. Intraoperative blood
loss and transfusion, vasopressor support, duration of Pringle manoeuvre, length of surgery and postoperative liver functional tests on a
postoperative day one and Postanaesthesia Care Unit (PACU) Length of Stay (LoS) were also noted.
Results: The mean age in our study group was 58.3-12.4 years. The mean duration of surgery was 382-87 min and the median number of Pringle
manoeuvres was 2 [0,5]. The median PACU LoS was 1 [1,5] days. The mean lactate levels at the end of the dissection phase was 4.7-2.1 mmol/L
and at the end of surgery was 3.1-1.8 mmol/L. Risk factors for low lactate clearance were vasopressor support (p=0.02), duration of Pringle
manoeuvre (p=0.03), intraoperative blood loss (p=0.01) and transfusion (p=0.01). Patients with a lower lactate clearance had an increase PACU
LoS (p=0.03). Three patients developed postoperative liver failure. Those patients had higher lactate levels at end of dissection phase (p=0.02),
end of surgery (p=0.03) and a lower lactate clearance (p=0.01).
Conclusion: Low intraoperative lactate clearance represents a good marker of postoperative outcome in patients undergoing major hepatectomy.

93
Sesiune Medici ● Comunicare orală
Physicians Session ● Oral Communication

Ddimerii şi tromboza venoasă portală la pacientul cirotic


Ddimer and portal vein thrombosis in cirrhotic patient
Corina David, Alexandra Marcu, Ecaterina Scărlătescu, Dana Tomescu
Institutul Clinic Fundeni, Anestezie și Terapie Intensivă III, București, România

Obiectiv: Scopul acestui studiu retrospectiv a fost determinarea corelaţiei între nivelele plasmatice ale Ddimerilor la pacienţii cirotici cu tromboză
recentă portală(TVP) şi flux redus în vena portă şi compararea acestora cu datele obţinute de la pacienţii cirotici, fără tulburări de flux sangvin la
nivel portal. Valoarea cutoff a Ddimerilor a fost 500ng/mL. TVP a fost diagnosticată prin tomografie computerizată cu substanţă de contrast.
Material şi metodă: Pacienţii cirotici cu TVP sau cu flux portal redus (<15cm/sec.) au fost incluşi în grupul de studiu (GS), iar pacienţii cu circulaţie
portală normală au fost incluşi în grupul control (GC). Criteriile de excludere au fost: utilizarea recentă a medicaţiei anticoagulante sau
antiagregante, pancreatită, sângerare, sarcină, neoplazii hematologice, administrarea de produşi derivaţi de sânge în ultimele şapte zile. S-au
realizat teste standard de coagulare, dozarea individuală a nivelelor plasmatice de factori ai coagulării şi trombelastometrie rotaţională. Rezultate:
36 pacienţi au fost incluşi în GS şi 50 în GC. Valoarea medie a Ddimerilor diferă semnificativ între GS şi GC (1616,95%CI, p<0.01). Nivelul
Ddimerilor s-a corelat doar cu ExCFT ca parametru de evaluare a fibrinolizei pe analiza ROTEM. Nu a existat o corelaţie semnificativă între
Ddimeri şi supravieţuire (p=0.915). AUC pentru stabilirea puterii de prezicere a TVP de către Ddimeri a fost 0.086, CI[0.01-0.181],p=0.048.
Concluzii: Ddimerii nu sunt utili în identificarea precoce a TVP la pacienţii cirotici. Este necesară elaborarea unui algoritm potrivit pentru un studiu
prospectiv în vederea explorării unei asemenea corelaţii.

Objective: This study aimed for determining correlation between Ddimer blood levels and both recent portal vein thrombosis (PVT) and reduced
portal flow velocity in critically ill cirrhotic patients and compare this results with cirrhotic patients with preserved portal blood flow. The normal
reference range of Ddimer level was 0-500ng/mL. PVT was diagnosed based on contrast-enhanced computed tomography. Material and
methods: Cirrhotic patients with PVT or reduced portal flow velocity under 15 cm/sec. were included in the study group (SG), whereas control
group (CG) included cirrhotic patients with preserved portal blood flow. Exclusion criteria were: recent use of anticoagulation or antiplatelet
drugs, pancreatitis, bleeding, pregnancy, haematological malignancy, blood derivatives in the last seven days. There were performed standard
coagulation tests, individual coagulation factor plasma level and rotation thrombelastometry. Results: 36 patients were included in SG and 50 in
CG. Mean Ddimer level was significantly different between SG and CG (1616,95%CI,p<0.01). Ddimer did correlate with ExCFT as only parameter
for evaluating fibrinolysis on ROTEM assay. There was no significant statistic correlation between Ddimer and ICU stay(p=0.915), nor on short
term survival(p=0.128). AUC for Ddimer level for predicting the presence of PVT was 0.086, CI[0.01-0.181], p=0.048. Conclusions: Ddimer test
might not be useful for early PVT identification in cirrhotic patients. The study is of retrospective nature so further well design algorithm should be
used to analyse such correlation.

94
Sesiune Medici ● Comunicare orală
Physicians Session ● Oral Communication

Efectele Molecular Adsorbent Recirculating System (MARS®) la pacienții cu Insuficiență Hepatică Acută
The effects of Molecular Adsorbent Recirculating System (MARS®) in patients with Acute Liver Failure
Adelina Vasile (1), Mihai Popescu (2), Dana Tomescu (3)
(1) Institutul Clinic Fundeni, Sectia Clinică ATI III, București, România
(2) Universitatea de Medicină și Farmacie „Dr. Carol Davila”, Institutul Clinic Fundeni, Secția ATI III, București, România
(3) Universitatea de Medicină și Farmacie, Institutul Clinic Fundeni, Secția ATI III, București, România

Introducere: Insuficiența hepatică acută (IHA) este o patologie medicală amenințătoare de viață ce asociază o mortalitate ridicată în lipsa unor
măsuri terapeutice specifice secțiilor de terapie intensivă și/sau a transplantului hepatic. Scopul studiului a fost de a evalua efectele dializei
hepatice la pacienții cu IHA.
Material și metode: Au fost incluși nouăsprezece pacienți cu IHA admiși în STI în perioada ianuarie 2016 - decembrie 2017. Datele clinice
(encefalopatia hepatică, presiunea arterială medie, frecvența cardiacă), scorurile de severitate (MELD și Clif-SOFA) și datele de laborator (teste
funcționale hepatice și renale, teste standard de coagulare, markerii inflamatori și numărul de trombocite), au fost evaluate la admisie și în zilele 1,
4 și 7. De asemenea, au fost analizate rezultatele testelor de laborator înainte și după fiecare terapie MARS.
Rezultate: Vârsta medie în grupul de studiu a fost de 38.5±14.4 ani, iar valoarea mediană a scorurilor de severitate a fost de 33 [19-40] pentru
MELD și 8 [4-15] pentru Clif-SOFA. Utilizarea terapiei MARS® a asociat o scădere seminficativă a bilirubinemiei de la 16.1±2.45 la 13.2±1.73 mg/dl
(p=0.034), creșterea INR-ului de la 3.0±1.55 la 3.8±3.3 (p=0.024) și scăderea hemoglobinei de la 8.7±1.9 la 8.2±1.4 mg/dL (p=0.044). Patru
pacienți (21.1%) au fost transplantați hepatic. Mortalitatea în lotul de studiu a fost de 57.9% (n=11).
Concluzii: Terapia MARS® determină o scădere semnificativă a valorilor bilirubinemiei, dar nu se asociază cu o îmbunătățire globală a funcției
hepatice. Alte studii sunt necesare pentru a determina subpopulația de pacienți care poate beneficia substanțial de dializă hepatică.

Introduction: Acute liver failure (ALF) represents a life-threatening condition associated with high mortality unless specific intensive care
measures and/or liver transplantation are performed. The aim of this study was to assess the effects of hepatic dialysis in patients with ALF.
Material and methods: Nineteen patients with ALF admitted to our ICU between January 2016 and December 2017 were included. We assessed
the clinical status (hepatic encephalopathy, heart rate, mean arterial pressure, the severity scores (MELD and Clif-SOFA) and laboratory tests
(liver and renal functional tests, standard coagulation tests, inflammatory markers and platelet count) which were recorded at admission, day 1,
4 and day 7. Laboratory parameters before and after each MARS treatment were collected.
Results: The mean age in the study group was 38.5±14.4 years and the median severity scores were 33 [19-40] for MELD score and 8 [4-15] for
Clif-SOFA score. MARS® therapy was associated with a significant decrease in serum bilirubin levels from 16.1±2.45 to 13.2±1.73 mg/dl (p=0.034),
increase in INR values from 3.0±1.55 to 3.8±3.3 (p=0.024) and decrease in haemoglobin levels from 8.7±1.9 to 8.2±1.4 mg/dL (p=0.044). Four
patients (21.1%) underwent liver transplantation. Mortality in the study group was57.9% (n=11).
Conclusion: MARS® therapy is associated with a decrease in bilirubin levels but is not associated with an overall improvement of liver function.
Further investigations are needed in order to determine the exact patient population that can benefit the most from liver dialysis.

95
Sesiune Medici ● Comunicare orală
Physicians Session ● Oral Communication

Plasmafereza și hemodialfiltrarea cu filtru de cytokine în managementul insuficienței hepatice acute prin


intoxicația cu paracetamol
The utility of plasma exchange and continuous veno-venous hemofiltration using a hemoadsorption column in the
management of acute liver failure due to acetaminophen poisoning
Andreea Tănase, Dana Tomescu
Institutul Clinic Fundeni, Anestezie și Terapie Intensivă, București, România

Introducere: Intoxicația cu paracetamol reprezintă cea mai frecventă cauză de insuficiență hepatică acută în țările vestice și are o mortalitate de
30%.
Material și metode: Prezentăm trei cazuri de intoxicație voluntară cu paracetamol la paciente tinere (între 23 și 27 de ani), admise în terapie
intensivă (TI) în intervalul 3.10.2017 - 20.10.2017. Managementul cazurilor a constat în tratament specific de TI, monitorizare avansată,
monitorizare prin computer tomograf a edemului cerebral și tratamentul specific cu 4 ședinte de plasmafereză terapeutică (TPE) și 11 ședințe de
hemodiafiltrare cu filtre Cytosorb®. Au fost propuse pentru listare, dar comisia de etică nu a considerat eligibile două paciente din cauza
patologiilor psihiatrice. S-au înregistrat parametri biologici și biochimici în dinamică, înainte și după procedurile de TPE și hemodiafiltrare cu filtru
Cytosorb®.
Rezultate: În urma procedurilor efectuate s-a observat diminuarea citolizei, remisia colestazei (bilirubina totală sub 1 mg/dl în toate trei cazurile),
scăderea nivelului de amoniemie și a gradului de encefalopatie. Coagulopatia s-a redus, timpul de protrombină scăzând semnificativ și INR
ajungând sub 1.3, iar fibrinogenul a ajuns la valori de peste 150 mg/dl. Pe trombelestometrie clotting time (CT) și clot formation time (CFT) au
prezentat o scădere importantă și maximum clot firmness (MCF) o creștere peste 10 mm.
Concluzii: În urma procedurilor efectuate în două din trei cazuri s-a observat dispariția encefalopatiei și normalizarea funcției hepatice, iar în cel
de-al treilea caz s-a putut realiza bridging-ul către transplant.

Introduction: Acetaminophen poisoning represents the most common cause of acute liver failure (ALF) in western countries with mortality rates
up to 30%.
Material and methods: We present a series of three cases of ALF due to voluntary ingestion of acetaminophen aged between 23 and 27 years
admitted in our ICU between 3rd and 20th October 2017. General management included advanced monitoring, monitoring of cerebral edema
and specific treatment with 4 consecutive sessions of plasma-exchange (TPE) and 11 sessions of continuous veno-venos hemofiltration (CVVH)
with a hemoadsorption column (CytoSorb®). One patient was listed for liver transplantation while two were deemed inappropriate due to ethical
reasons. We recorded clinical and paraclinical variables before and after each session of TPE and CVVH.
Results: We observed a decrease in hepatocitolysis, cholestasis (below 1mg/dL), ammonia levels and grade of hepatic encephalopathy. We also
observed a reversal of coagulopathy with a decrease in prothrombin time and INR, while fibrinogen levels increased above 150 mg/dL. ROTEM
assay showed a decrease in clotting time and clot formation time while maximum clot firmness increased above 10 mm.
Conclusions: The combined use of TPE and CVVH resulted in remission of hepatic encephalopathy and liver dysfunction while the third case was
successfully bridged to liver transplantation.

96
Sesiune Medici ● Comunicare orală
Physicians Session ● Oral Communication

Eficacitatea schimbului plasmatic terapeutic (TPE) în Clinica de Anestezie şi Terapie Intensivă Timişoara
Efficacy of Therapeutic Plasma Exchange (TPE) in the Anesthesia and Intensive Care Department Timișoara
Ciprian Mihai Gîndac, Dorel Săndesc, Ovidiu Bedreag, Marius Păpurică, Claudiu Neamțu
Spitalul Clinic Județean de Urgență, Clinica de Anestezie și Terapie Intensivă, Timișoara, România

Introducere: Dispozitivele care realizează schimb plasmatic terapeutic au primit respectul clinicienilor care le utilizează prin eficacitatea
demostrată în patologii din specialităţi diferite (neurologice, hematologice, imunologice etc.) Lucrarea prezintă particularităţile de tratament din
Clinica ATI Timişoara prin utilizarea unui protocol terapeutic în care manevra începe cu o pierdere de plasmă.
Material şi metodă: Au fost efectuate 104 şedinţe de TPE la un lot de 34 de pacienţi, 84 de şedinţe au început cu o pierdere semnificativă de
plasmă. Pacienţii au fost atent monitorizaţi hemodinamic și bioclinic şi a fost evaluată stabilitatea hemodinamică din timpul procedurii,
eficacitatea tratamentului pe categorii de boală, precum şi reacţiile adverse pe parcursul acestei terapii.
Rezultate: TPE a fost eficient la 82% din cazuri cu o creştere a eficacităţii cu până la 30% faţă de datele din literatură. La 84 dintre şedinţe s-a
practicat pierderea de plasmă la începutul procedurii (între 500 și 1000ml). Cele mai bune rezultate s-au obţinut la pacienţii cu miastenia gravis și
poliradiculonevrită. Efectele adverse sunt reprezentate de hipotensiune, reacţii alergice la administrarea de plasmă şi complicaţii legate de
prezenţa cateterului venos central utilizat.
Concluzii: TPE este o soluţie extrem de eficientă şi sigură; acolo unde procedura începe prin pierdere efectivă de plasmă creşte eficacitatea
tratamentului. O pierdere de ¼ din volumul plasmatic al pacientului este relativ bine tolerată, dar necesită o monitorizare atentă.

Introduction: Plasma exchange devices have received the respect of clinicians who use them through efficacy demonstrated in pathologies of
different specialities (neurological, haematological, immunological, etc.). The work presents the treatment specifics of ATI Timisoara Clinic by
using a therapeutic protocol in which manoeuvre begins with a loss of plasma.
Material and method: 104 TPE sessions were performed in a group of 34 patients, 84 sessions started with a significant plasma loss. Patients
were closely monitored for haemodynamic and bioclinic stability during the procedure, the efficacy of treatment on disease categories was
noticed as well as adverse reactions during this therapy were evaluated
Results: TPE was effective in 82% of cases with an increase in efficacy of up to 30% compared to literature data. At 84 of the sessions, plasma
loss was performed at the beginning of the procedure (between 500 and 1000ml). The best results were obtained in patients with myasthenia
gravis and polyradiculonevritis. The adverse effects are hypotension, allergic reactions to plasma administration, and complications related to
the presence of the central venous catheter used.
Conclusions: TPE is an extremely effective and safe solution; where the procedure starts with plasma loss, increases the effectiveness of the
treatment. A loss of ¼ of the patient's plasma volume is relatively well tolerated but requires close monitoring.

Care sunt efectele hemostatice ale plasma-exchange la pacienții non-coagulopați?


What are the haemostatic effects of therapeutic plasma exchange in non-coagulopathic patients?
Mihai Popescu, Dana Tomescu
Universitatea de Medicină și Farmacie „Dr. Carol Davila”, Institutul Clinic Fundeni, Secția ATI III, București, România

Introducere: Scopul acestui studiu a fost de evaluare a efectelor hemostatice ale TPE la pacienții non-coagulopați. Metode: În acest studiu au fost
incluși prospectiv 20 de pacienți care au beneficiat de TPE cu plasma proaspată congelată (65 ml/kgc) pentru Miastenia gravis. Criteriile de
excludere au fost: coagulopatii pre-existente, tratament antitrombotic/prohemostatic și trombocitopenie (<100.000/mm3). Înainte și după fiecare
sedință de TPE au fost înregistrați: teste standard de coagulare, fibrinogenemia, numărul de trombocite și rezultatele tromboelastometriei
rotaționale (ROTEM) - ExTEM, InTEM, FibTEM. Parametrii ROTEM incluși în analiza datelor au fost: clotting time (CT), clot formation time (CFT),
maximum clot firmness (MCF), alpha angle, thrombin potential index (TPI), maximum velocity of clot formation (MaxV), time to MaxV (MaxVt) și
area under the curve (AUC). Resultate: Vârsta medie în grupul de studiu a fost de 54±22 ani. Efectuarea TPE a asociat creșterea aPTT-ului (de la
24±2 la 36 ± 6 s, p=0.005) și scăderea fibrinogenului plasmatic (de la 286±76 la 242±48 mg/dL, p=0.008). De asemenea, s-a înregistrat o
creștere semnificativă a CT în ExTEM (de la 57±8 la 73±12 s, p=0.030) și InTEM (de la 156±15 la 194 ±52 s, p=0.003) și creșterea MaxVt in ExTEM
(de la 90± 27 la 128 ± 37 s, p=0.031) și InTEM (de la 177±17 la 225±71 s, p=0.003). Concluzii: Rezultatele noastre demonstrează faptul că TPE
asociază modificări minime la nivelul inițierii hemostazei care nu se traduc prin modificări globale vasco-elastice.

Introduction: The aim of this study was to assess the effect of TPE on coagulation in normal subjects. Methods: We prospectively included 20
patients who underwent TPE with 65 ml/kg fresh frozen plasma for Myasthenia gravis. Exclusion criteria were: patients with pre-existing

97
Sesiune Medici ● Comunicare orală
Physicians Session ● Oral Communication

coagulation disorders, pro-haemostatic or anti-haemostatic treatment, thrombocytopenia (<100.000/mm3). Standard coagulation tests,
fibrinogen levels, platelet count and rotational thromboelastometry (ROTEM) - ExTEM, InTEM, FibTEM - were performed before and after each
session. For each test the following parameters were recorded: clotting time (CT), clot formation time (CFT), maximum clot firmness (MCF), alpha
angle, thrombin potential index (TPI), maximum velocity of clot formation (MaxV), time to MaxV (MaxVt) and area under the curve (AUC). Results:
The mean age in our study group was 54±22 years. The effects of TPE on standard coagulation were increased aPTT (24±2 to 36 ± 6 s, p=0.005)
and decreased fibrinogen levels (286±76 to 242±48 mg/dL, p=0.008). On ROTEM parameters TPE was associated with increased CT in ExTEM
(57±8 to 73±12 s, p=0.030) and InTEM (156±15 to 194 ±52 s, p=0.003) and increased MaxVt on ExTEM (90± 27 to 128 ± 37 s, p=0.031) and InTEM
(177±17 to 225±71 s, p=0.003). All other ROTEM parameters changed non-significantly. Conclusions: Our results demonstrate that TPE is
associated with minimum changes in clot kinetics initiation that do not result in either pro- or anti-coagulant changes.

Date epidemiologice și de evoluție a pacientului oncologic cu ventilație mecanică de durată


Epidemiological data and outcome in oncological patients with mechanical ventilation ≥5days
Adrian Martin, Mihaela Marciuc, Alexandru Marian, Carmen Bârsan, Ioana Grigoraș
Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, Institutul Regional de Oncologie, Clinica de Anestezie și Terapie Intensivă, Iași, România

Introducere: Pacientul critic necesită frecvent ventilație mecanică (VM). Durata prelungită a VM este influențată de vârstă, severitatea bolii de
bază, comorbidități și complicațiile stării critice și asociază o mortalitate crescută. Pacientul oncologic prezintă factori de risc specifici, corelați cu
localizarea/stadiul cancerului și mijloacele de tratament.
Obiective: Analiza datelor epidemiologice și de evoluție a pacienților critici oncologici, care au necesitat VM≥5 zile, cu identificarea factorilor de
risc.
Material și metode: Studiul retrospectiv observațional a inclus toți pacienții critici cu VM≥120 ore în 2017 în IRO Iași. Parametrii analizați: date
epidemiologice, despre boala de bază, despre ventilația mecanică (motivul instituirii, durată, modalități, complicații), scoruri de severitate
APACHE II, SOFA (la internare în TI, worst), despre infecții (localizare, germeni, tratament), durata internării în TI și evoluție. Analiza statistică s-a
făcut cu Microsoft Excel.
Rezultate: Din 236 pacienți admiși în TI în 2017 101 pac au fost ventilați mecanic (43%) și 39 pac (38,6%) ≥5zile. Aceștia au avut vârsta 61±15ani, la
admisie APACHE II 20±7,4 și SOFA 8±3,36, patologie chirurgicală (14 pac, 36%) sau medicală (25 pac, 64%), cancere solide (23 pac, 59%) sau
hematologice (13 pac, 33%). Motiv pentru instituirea VM a fost insuficiența respiratorie acută la 23pac (60%). Durata medie a VM a fost 314,8 ore.
Infecțiile pulmonare înregistrate au fost HAP (8 pac, din care 4 cu Aspergillus), VAT (1 pac) și VAP tardiv (3 pac, 1 vindecat). 30 pac au decedat în TI
(77%).
Concluzii. Mortalitatea pacienților, care necesită ventilație mecanică prelungită este ridicată și se corelează cu severitatea bolii de bază, a
comorbidităților și cu severitatea stării critice.

Introduction: The critically ill patient frequently needs mechanical ventilation (MV). MV duration depends on age, illness severity, comorbidities
and complications of critical illness and is associated with high mortality. The oncologic patient has specific cancer and treatment-related risk
factors.
Objectives: To analyse the epidemiological data and outcome in oncologic critically ill patients with MV≥5days and identification of related risk
factors.
Material and method: The retrospective observational study included all critically ill patients with MV≥120 hours during 2017 in IRO Iași. Recorded
parameters: epidemiological data, data about cancer (organ, stage, type of treatment), about MV (indication, duration, type, complications),
severity scores APACHE II, SOFA (at admission, worst), about infections (type, germs, treatment), ICU lengths of stay and outcome. Statistical
analysis was performed with Microsoft Excel.
Results: The study group included 39 pts with MV≥5days, out of 236 pts admitted to IRO ICU during 2017 and out of 101 pts with MV (38,6%). They
had the mean age 61±15years, admission APACHE II 20±7,4 and admission SOFA 8±3,36, cancer surgery (14 pts, 36%) or medical treatment (25
pts, 64%), solid cancers (23 pac, 59%) or haematological disease (13 pts, 33%). Indication of MV institution was acute respiratory failure in 23 pts
(60%). Mean MV duration was 314,8 hours. Pulmonary infections were HAP (8 pts, 4 pts-Aspergillus), VAT (1pt) and late VAP (3 pts, 1 survivor). 30
patients died during ICU stay (77%).
Conclusions: The mortality rate of patients with MV≥5 days is high and correlates with illness severity, co-morbidities and severity of critical
illness.

98
Sesiune Medici ● Comunicare orală
Physicians Session ● Oral Communication

Managmentul echilibrului hidric la un pacient cu ARDS prin intermediul monitorizării ELWI-ului - prezentare de caz
Management of fluid balance in an ARDS patient through ELWI monitoring - case report
Mirela-Andreea Marcu, Lavinia Jipa, Gabriela Droc
Institutul Clinic Fundeni, ATI I, București, România

Sindromul de detresă respiratorie acută este o afecțiune care apare la pacienții critici, caracterizată printr-o inflamație difuză la nivelul plămânilor.
Afecțiunea prezintă o rată a mortalității între 20 și 50%. Prezentăm cazul unei paciente în vârstă de 49 de ani, recent diagnostică cu anemie
hemolitică care a fost admisă în terapie intensivă pentru o formă severă de ARDS.
La admisia în terapie intensivă, pacienta era dispneică, polipneică, cu o respirație superficială, cu ajutorul mușchilor respiratorii accesorii și o
SpO2 de 86% cu 12 litri de oxigen. Ventilația noninvazivă a fost inițiată, dar parametrii oxigenării nu s-au îmbunătățit, astfel încât pacienta a fost
intubată după 20 de ore.
Am decis începerea monitorizării hemodinamice invazive și montarea unui cateter de PICCO. Măsurătorile termodiluției transpulmonare au
evidențiat un ELWI ridicat de 24 ml/m2, CI 3,2 L/min/m2 și un GEF de 27%. Analiza gazelor arteriale evidențiază hipoxemie severă cu
PaO2/FiO2=68 cu o fracție inspiratorie a oxigenului de 0,8. Computerul tomograf evidențiază multiple infiltrate pulmonare bilaterale.
Rezultate: În ciuda ventilației pulmonare protective, blocantelor neuromusculare și întoarcerii în poziție ventrală, parametrii oxigenării nu s-au
îmbunătățit. Am hotărât începerea hemofiltrării cu un ultrafiltrat de 500 ml/h. După 24 de ore, radiografia a arătat o îmbunătățire semnificativă, cu
scăderea ELWI-ului la 12 ml/m2 și pacientul fiind extubat la 72 de ore.
Concluzii: Măsurătorile hemodinamice invazive oferă informații salvatoare de viață. Pacienții care rămân hipoxemici după titrarea PEEP-ului,
blocantelor musculare și poziției ventrale ar trebui considerați pentru hemofiltrarea cu ultrafiltrat mare. Evoluția pacientului a fost favorabilă, fiind
tranferată pe secție în ziua a 9-a.

Acute respiratory distress syndrome is a medical condition occurring in critically ill patients characterized by widespread inflammation in the
lungs. The syndrome is associated with a mortality between 20 and 50%.
We present the case of a 49-year-old patient recently diagnosed with hemolytic anaemia who was admitted to the intensive care unit for severe
ARDS.
When admitted to the ICU the patient was dyspneic, polypneic, with rapid shallow breathing, major recruitment of respiratory accessory muscles
and SpO2 86 % with 12 litres of oxygen. Noninvasive ventilation was initiated but oxygenation parameters didn’t improve after 20 hours so the
patient was intubated.
We decided to start invasive haemodynamic monitoring and inserted a PICCO catheter. Transpulmonary thermodilution measurements showed a
high ELWI of 24 ml/m2, CI of 3.2 L/min/m2, GEF of 27 %. The arterial blood gas analysis showed severe hypoxemia PaO2/FiO2 =68 with high
inspiratory oxygen fraction of 0.8. Computed tomography revealed multiple bilateral pulmonary infiltrates.
Results: Despite lung protective ventilation, neuromuscular blockade and prone positioning, oxygenation parameters did not improve. We
decided to start CVVHF with a high ultrafiltrate of 500 ml/hour. After 24 hours the chest X-ray showed significant improvement, with a decrease
in ELWI (12ml/m2) and the patient was extubated after 72 hours.
Conclusions: Invasive haemodynamic measurement can offer life-saving information. Patients who remain hypoxemic after PEEP optimization,
neuromuscular blockade and prone position should be considered for CVVHF with a high ultrafiltrate. Patient outcome was favourable and was
discharged on day 9.

99
Sesiune Medici ● Comunicare orală
Physicians Session ● Oral Communication

Factori de risc şi de prognostic la pacienţii critici cu injurie renală acută dializaţi


Risk and prognostic factors in critical patients with acute kidney injury and continuous renal replacement therapy
Emanuel Moisă, Mădălina Duțu, Silvius Negoiță, Dan Corneci
Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, ATI, Bucureşti, România

Scopul studiului: Identificarea factorilor de risc şi evaluarea indicatorilor de prognostic la pacienţii critici cu AKI aflaţi pe tehnici continue de
substiţie renală într-o secţie de terapie intensivă polivalentă. Material şi metodă: Studiu retrospectiv de cohortă pe o perioadă de 15 luni în secţia
de Terapie Intensivă a Spitalului Universitar de Urgenţă Elias Bucureşti incluzând 69 pacienţi diagnosticaţi cu AKI după definiţiile AKI KDIGO
necesitând terapie de substiuţie renală continuă. S-au analizat: contextul apariţiei AKI, patologia asociată, parametrii biologici, terapii
farmacologice nefrotoxice, nefroprotective, diuretice, momentul iniţierii CRRT, indicatori de severitate la pacienţii critici. Rezultate: Sepsisul,
medicaţia nefrotoxică şi statusul chirurgical postoperator s-au corelat cu incidenţa AKI (p<0.01). Principalii factori de risc au fost: sepsisul (60,9%
din cazuri, p=0.006), antibioterapia nefrotoxică şi boala renală preexistentă (fiecare dintre ele prezente în 52,2% din cazuri, p=0.003), precum şi
contextul chirurgical postoperator (23,3% din cazuri p=0.001). Mortalitatea a fost de 56.76% la bărbaţii de peste 46 de ani faţă de 13.51% la cei
sub 46 de ani, diferenţă semnificativă statistic (p= 0.004). Valoarea prag de 97.500 trombocite s-a corelat negativ cu mortalitatea (Sensibilitate
70%, Specificitate 93.1%, p=0.018). AKI anurică s-a corelat pozitiv cu mortalitatea (p<0.001). Momentul iniţierii CRRT şi terapia diuretică nu au
influenţat semnificativ statistic mortalitatea (p>0.05). Pacienţii cu AKI ȋn context de şoc cardiogenic sau hipovolemic au avut cea mai ridicată rată
de mortalitate (85.71%). Concluzii: Prognosticul AKI este puternic influenţat de contextul apariţiei injuriei renale, de trombocitopenie şi de anurie
şi este independent de terapia diuretică sau de momentul iniţierii CRRT.

Study objectives: Identification and evaluation of risk and prognostic factors for critical patients with acute kidney injury (AKI) and continuous
renal replacement therapy (CRRT) in a polyvalent intensive care unit (ICU). Material and methods: Cohort, retrospective study conducted for 15
months on 69 patients admitted in the ICU of Elias Emergency Hospital Bucharest with acute kidney injury diagnosis using AKI KIDGO criteria
requiring CRRT. We analyzed: ICU admission clinical context, comorbidities (Charlson Comorbidity Index), biological parameters, nephrotoxic,
nephroprotective and diuretic pharmacological therapies, CRRT initiation timing, critical care risk scores (SOFA and APACHE II). Results: The
septic condition, nephrotoxic drugs and postoperative status statistically correlated to AKI prevalence at bivariate analysis (p<0.01). Main AKI risk
factors were: sepsis (60.9% of cases, p=0.006), nephrotoxic antibiotics and chronic renal disease (both with 52.2% of cases, p=0.003), and also
surgical context (23.3% of cases p=0.001). Mortality was higher in males over 46 years old compared to those with age under 46 years: 56.76%
versus 13.51% (p= 0.004, Pearson test). Platelets value of 97.500 negatively correlates to mortality (70% sensitivity, 93.1% specificity, p=0.018).
Anuria positively correlates to mortality (p<0.001). CTTT timing initiation and diuretic therapy did not influence mortality statistical significantly
(p>0.05). Patients having AKI due to cardiogenic or hypovolemic shock had the highest mortality (85.71%). Conclusions: AKI outcome is strongly
influenced by the AKI occurrence clinical context, by low platelets level and anuria, and is independent of diuretics use or the CRRT initiation
timing.

100
Sesiune Medici ● Comunicare orală
Physicians Session ● Oral Communication

Gelatinaza neutrofilică asociată lipocalinei (NGAL) este un predictor al insuficienţei renale acute precoce post
transplant de ficat
Neutrophil gelatinase-associated lipocalin (NGAL) is a predictor of early acute kidney injury after liver
transplantation
Marian-Irinel Tudoroiu (1), Georgiana Constantin (2), Liliana Pâslaru (2), Speranța Iacob (3), Dana Tomescu (1), Cristian Gheorghe (3),
Liliana Simona Gheorghe (3)
(1) Institutul Clinic Fundeni, Anestezie și Terapie Intensivă, București, România
(2) Institutul Clinic Fundeni, Laborator, București, România
(3) Institutul Clinic Fundeni, Gastroenterologie, București, România

Introducere: Insuficiența renală acută post transplant de ficat (TH) este o complicație frecventă și asociată cu cresterea morbidității și mortalității.
Rolul NGAL în a prezice insuficiența renală acută, precoce post TH nu a fost bine stabilit. Material și metodă: Am analizat prospectiv un lot de 25
pacienți transplantați hepatic în perioada mai 2016 - februarie 2017. Pacienții cu insuficiență renală pre TH au fost excluși din studiu. Au fost
analizate valorile serice ale NGAL și creatininei pre TH, la 4 ore și 24 ore post reperfuzie hepatică, valorile demografice, datele intraoperatorii,
precum și datele de laborator pe o durată de 4 zile post TH. Criteriile Acute Kidney Injury Network ( AKIN ) 2017 au fost folosite în diagnosticarea
injuriei renale acute (AKI). Pacienții au fost împărțiți în două loturi în funcție de apariția precoce a AKI post TH (<48 ore): lotul AKI (10 pacienți) și
lotul No AKI (15 pacienți). Rezultate: În studiu au fost incluși 25 pacienți transplantați hepatic, 36% femei și 64% bărbați, cu o vârstă medie de
50.56(±10.28) ani și un scor MELD mediu de 18.52(±6.56). Precoce (<48 h), post TH, 10 pacienți (40%) au făcut disfuncție renală conform
clasificării AKIN(2017). Inițial valorile NGAL în cele două loturi au fost asemănătoare (p=0.89), dar la 4 ore post reperfuzie hepatică ele au fost
semnificativ mai mari în grupul AKI (p=0.0015). AUROC pentru NGAL la 4 ore post reperfuzie hepatică a fost 0.867 (p=0.002), cu o sensibilitate de
90 %, o specificitate de 80 % și o valoare cut-off de 88.74 ng/ml în a diferenția pacienții care au făcut AKI de cei care nu au făcut AKI. Analiza de
regresie logistică multivariată a decelat ca factor independent de risc pentru apariția AKI precoce post TH numai valoarea NGAL la 4h post TH
(p=0.022). Concluzii: NGAL la 4 ore post reperfuzie hepatică are un rol predictiv independent pentru AKI și poate fi un biomarker util în
diagnosticul AKI. O intervenție terapeutică precoce la pacienții cu risc poate preveni apariția insuficienței renale.

Introduction: Acute kidney injury (AKI) after liver transplantation (LT) is common and associated with increased morbidity and mortality. The role
of NGAL to predict AKI, early after LT, has not been well established. Material and methods: We prospectively analyzed a group of 25 liver
transplanted patients from May 2016 to February 2017. Patients with renal failure pre-LT were excluded from the study. The serum values of
NGAL and creatinine before LT, at 4 and 24 hours after hepatic reperfusion, demographics data, intraoperative data as well as laboratory data
for 4 days after LT were analyzed. Acute Kidney Injury Network (AKIN) Classification (2017) was used for AKI diagnosis.The patients were divided
into two lots according to AKI occurrence , early after LT (< 48 hours): AKI lot ( 10 patients) and No AKI lot (15 patients). Results: In this study were
included 25 patients who underwent liver transplantation, 36 % women and 64% males, with a mean age of 50.56 (±10.28) years and a mean
MELD score of 18.52 (±6.56). Early (<48 hours), after LT, 10 patients (40%) develop AKI according to the Acute Kidney Injury Network (AKIN)
Classification (2017).Initial NGAL values were the same in the two lots (p=0.89), but at 4 hours after LT were significantly higher in AKI lot
(p=0.0015).AUROC for NGAL at 4 hours after hepatic reperfusion was 0.867 (p=0.002), with a sensitivity of 90 %, a specificity of 80 % and a
cut-off point of 88,74 ng/ml for differentiating between patients that develop or not AKI after LT. Multivariate logistic regression analysis revealed
as independent risk factor for the occurrence of AKI after LT only NGAL value at 4 hours after LT (p=0.022). Conclusions: NGAL at 4 hours after
hepatic reperfusion has an independent predictive role of AKI and can be a useful biomarker for AKI diagnosis. Early therapeutic intervention in
patients at risk may prevent the occurrence of AKI.

101
Sesiune Medici ● e-Poster
Physicians Session ● e-Poster

Impactul clinic al parturientei colonizate în tractul genitourinar și evoluția ei postoperatorie


The clinical impact of colonized parturience on the genitourinary tract and its postoperative evolution
Gabriela Cătălina Ionescu (1), Rely Georgeta Manolescu (1), Diana Toma (1), Roxana Vasilescu (2), Ana Maria Pavlicheanu (1)
(1) Life Memorial Hospital Medlife, Anestezie și Terapie Intensivă, București, România
(2) Life Memorial Hospital Medlife, Laborator, București, România

Obiectivul studiului: Stabilirea unei corelații între colonizarea bacteriană preoperatorie în sfera genitourinară a parturientei și riscul de infecție
nosocomială postcezariană.
Material și metodă: Studiu retrospectiv efectuat în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2017 în maternitatea LMH, pe un număr de 1536 paciente
supuse intervenției chirurgicale - cezariană.
Rezultate: 25,5% au fost colonizate antepartum cu E coli, Candida albicans, Ureaplasma urealiticum, Klebsiella spp, etc. La un număr de 328
paciente cu semne clinice și paraclinice de endometrită s-au recoltat lohiculturi, 92 de paciente prezentând culturi pozitive cu E coli - 42%,
Streptococcus grup B- 20%, Candida albicans 25%, Staphylococcus aureus 3%, etc. Din cele 92 parturiente, 7,6% din paciente nu prezentaseră o
infecție recentă și nu primiseră tratament antibiotic.
Concluzii: Perioada peripartum crește riscul de virare către infecție la pacientele colonizate supuse operației cezariane.

Objective of the study: Establishing a correlation between preoperative bacterial colonization in the genitourinary sphere of parturition and the
risk of post-cesarean nosocomial infection.
Material and method: A Retrospective study performed between 1 January and 31 December 2017 in the LMH maternity hospital in 1536 patients
undergoing cesarean surgery.
Results: 25.5% were colonized antepartum with E coli, Candida albicans, Ureaplasma urealiticum, Klebsiella spp, etc. 328 patients with clinical
and paraclinical signs of endometry were harvested in lobics, 92 patients presenting positive cultures with E coli - 42%, Streptococcus group
B-20%, Candida albicans 25%, Staphylococcus aureus 3%. Of the 92 participants, 7.6% of the patients had not had a recent infection and had
not received antibiotic treatment.
Conclusions: The peripartum period increases the risk of infection to colonized patients under caesarean section.

Management perioperator al unei gravide cu sindrom Marfan și procedură Bentall asociată cu insuficiență
cardiacă progresivă
Perioperative management of a pregnant woman with Marfan's syndrome and Bentall procedure associated with
progressive cardiac failure
Ovidiu Lazăr (1), Alexandru Stan (2), Diana Toma (1), Rely Georgeta Manolescu (1), Gabriela Cătălina Ionescu (1)
(1) Life Memorial Hospital Medlife, Anestezie și Terapie Intensivă, București, România
(2) Life Memorial Hospital Medlife, Obstetrică-Ginecologie, București, România

O gravidă de 26 ani cu sindrom Marfan a fost internată pentru operație cezariană la vârsta gestațională de 33 săptămâni, prezentând semne
clinice de insuficiență cardiacă progresivă. În urmă cu un an suferise o intervenție chirurgicală prin procedura Bentall. În ultimele 2 săptămâni a
oprit administrarea medicației cardiologice. S-a efectuat rapid evaluarea situației clinice a mamei și a fătului. În sala operatorie este monitorizată
standard ASA II și hemodinamic invaziv. Inducție anestezică cu etomidate 10 mg fentanyl 100 mcg, oxigen și sevofluran mască, urmat de
rocuronium 40 mg iv și anestezie topică cu lidocaină 10% 100mg. IOT fără modificări hemodinamice. Menținere AG oxigen - sevofluran (0,5-1%)
înainte de ligatura cordonului ombilical. Optimizarea postsarcinii cu nicardipina 0,5-2 mcg/kg/min. Ulterior extragerii fătului a fost oprită
administrarea de sevofluran Anestezia a fost menținută cu fentanyl (total 300mcg) și propofol, iar optimizarea postsarcinii cu nicardipine.
Sângerarea după expulzia placentei a fost controlată cu oxitocină. Scor Apgar la 1 minut 9, la 5 minute 10. Evoluție postoperatorie favorabilă.
Avortul terapeutic sau terminarea sarcinii prin cezariană trebuie efectuate cât mai precoce la pacientele cu S Marfan ce au suferit procedura
Bentall care se prezintă pentru semne de insuficiență cardiacă progresivă.

A 26-year-old woman with Marfan’s syndrome was admitted for Cesarean section at 33 weeks gestation in a clinical situation of progressive
cardiac failure. She had undergone a Bentall surgical procedure one year ago. She had voluntarily withheld her regular cardiac medication 2
weeks ago. Perioperative quick assessment of fetal and maternal status was performed. Standard ASA II with advanced hemodynamic
monitoring was performed. Anaesthesia was induced with etomidate 10 mg and fentanyl 100 mcg IV followed by O2-sevoflurane by face mask.
Following IV administration of rocuronium 40 mg and tracheal topical spread of 10% lidocaine 100 mg, the trachea was intubated without a
significant hemodynamic change. Anaesthesia was maintained with O2-sevoflurane (0.5-1.%) before delivery. Nicardipine 0,5-2 mcg/kg/min was

102
Sesiune Medici ● e-Poster
Physicians Session ● e-Poster

used to control afterload. Following delivery, sevoflurane was discontinued and small doses of fentanyl IV (total 300 mcg) were given with IV
infusion of nicardipine during surgery. Bleeding after delivery was controllable by IV infusion of oxytocin. The Apgar score was good (9 at 1 min
and 10 at 5 min respectively). Post-operative course was uneventful. Therapeutic abortion or Cesarean section should be performed as soon as
possible in a patient with Marfan Syndrome and Bentall procedure presenting with signs of progressive cardiac failure.

Managementul perioperator a pacientului cu dislocare atlanto-axială posttraumatică prin abord transoral (caz
clinic)
Perioperative management of the patient with post-traumatic atlantoaxial dislocation by transoral approach (clinical
case)
Iana Cotorcea (1), Corina Gutium (2), Alexandru Botizatu (3), Serghei Borodin (4), Sergiu Ursul (3), Doriana Cojocaru (3), Aurel Bodiu (5),
Victor Cojocaru (3)
(1) Spitalul Clinic Republican, Departamentul ATI, Secţia Anesteziologie, Chişinău, Republica Moldova
(2) Spitalul Clinic Republican, Departamentul ATI, Secţia Terapie Intensivă Transplant, Neuro-Hepatobilio Chirurgie, Chişinău, Republica Moldova
(3) Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Clinica de Anesteziologie şi Reanimare Nr. 2, Chişinău, Republica
Moldova
(4) Spitalul Clinic Republican, Secţia Neurochirugie, Chişinău, Republica Moldova
(5) Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Clinica Neurochirurgie Nr. 2, Chişinău, Republica Moldova

Abordul transoral reprezintă o tehnică neurochirurgicală avansată în tratamentul chirurgical al dislocării atlanto-axiale şi compresia măduvei
spinării. Cooperarea între echipa chirurgicală şi anestezică în tratamentul complex al acestei patologii deţine rolul cheie pentru a obţine un
rezultat pozitiv.
Caz clinic: Copil M, 7 ani, prezintă dispnee în repaos, dureri în regiunea cervicală, membrele inferioare, cefalee, plegie în membrele superioare,
pareză în membrele inferioare.
Diagnosticul: Proces osteoblastic/litic al vertebrei C1 şi C2 cu fractura C2, conglomerat solid neomogen anterior C1-C2 şi paravertebral pe stânga,
stenozarea foramenului Magnum, compresia medulei oblongata, semne de mielopatie poststenotică.
Obiectiv: IMC = 16,5, tetraplegie spastică severă cu accent în membrele superioare, evoluţie progresivă, mielopatie cervicală, insuficienţă
respiratorie hipercapnică moderată. Babinski pozitiv bilateral. Clonus plantar bilateral. Supus decompresiei medulare cu stabilizarea coloanei
vertebrale în II etape.
Monitoring: TAs, TAd, TAm, (invaziv), PVC, FCC,Ps, SpO2, diureză, EAB, ionograma, coagulograma, neuromonitoring. I etapă: Fixarea segmentară
internă occipito-cervicală C0-C1-C3-C4, reducerea deschisă a luxaţiei C1-C2, laminectomie C1-C2, TIVA (14 ore). Hemoragie 2400 ml. În perioada
postoperatorie, insuficienţa respiratorie cronică a exacerbat în acută, fenomen cauzat de polineuromiopatie (cutia toracică dreaptă nu participa în
actul respirator, pe stânga - excursii cu amplitudă joasă). Sevraj de ventilator dificil, reuşit la a 10-a zi postoperator după instalarea traheostomei
şi terapiei cu colinolitice şi anticolinesterazice. A II etapă: Peste 12 zile corpectomie C1 şi C2 şi protezare cranio-cervicală transorală. TIVA (12 ore).
Externat la a 21-a zi după a doua intervenţie.

Transoral approach is an advanced neurosurgical technique in the treatment of atlantoaxial dislocation with spinal cord compression. Good
cooperation between the surgical and the anaesthetic teams during the treatment of this pathology plays a key role in achieving a positive result.
Clinical case: Child M, 7 years old, shows dyspnea in rest, pain in the cervical region, lower limbs, headaches, upper limbs plegia, lower limbs
paresis.
Diagnosis: Osteoblastic/lithic process of C1- C2 vertebrae with C2 fracture, with anterior and left paravertebral solid conglomerate, stenosis of
the Magnum foramen, compression of the medulla oblongata, signs of poststenotic myelopathy.
Objective: BMI = 16.5, severe spastic tetraplegia with an upper limb emphasize, cervical myelopathy, moderate hypercapnic respiratory failure. A
positive bilateral Babinski. Bilateral plantar clonus. He was subjected to medullary decompression with spinal stabilization. Monitoring:
BP(invasive), CVP, HR, Ps, SpO2, diuresis, ABB, ionogram, coagulogram, neuromonitoring. Ist stage: Occipito-cervical internal segmental fixation
of C0-C1-C3-C4, open C1-C2 distension, laminectomy, TIVA (14 hours). Bleeding 2400 ml. Postoperative period: chronic respiratory failure
developed in an acute, a phenomenon caused by the polyneuropathy (the right hemithorax did not participate in the respiratory act, the left one
– low amplitude trips). Difficult ventilator weaning, succeeded at the 10th-day postoperative after tracheostomy was installed and were
combined the cholinolytic and anticholinesterasic therapies.

103
Sesiune Medici ● e-Poster
Physicians Session ● e-Poster

Experienţa de asistenţă perioperatorie la pacienţii supuşi intervenţiilor neuro-chirurgicale pentru patologia gravă
a coloanei cervicale
Experience of perioperative care in patients undergoing neurosurgical interventions for complex cervical spine
pathology
Iana Cotorcea (1), Corina Gutium (2), Botizatu Alexandru (3), Sergiu Ursul (3), Serghei Borodin (4), Doriana Cojocaru (3), Aurel Bodiu (5),
Victor Cojocaru (3)
(1) Spitalul Clinic Republican, Departamentul ATI, Secţia Anesteziologie, Chişinău, Republica Moldova
(2) Spitalul Clinic Republican, Departamentul ATI, Secţia Terapie Intensivă Transplant, Neuro-Hepatobilio Chirurgie, Chişinău, Republica Moldova
(3) Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Clinica de Anesteziologie şi Reanimare Nr. 2, Chişinău, Republica
Moldova
(4) Spitalul Clinic Republican, Secţia Neurochirurgie, Chişinău, Republica Moldova
(5) Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Clinica Neurochirurgie Nr. 2, Chişinău, Republica Moldova

Material: Este prezentată experienţa asistenţei perioperatorii la 9 pacienţi cu patologie neuro-chirurgicală gravă în regiunea cervicală (6 pacienţi
cu tumori complexe în regiunea joncţiunii cranio-cervicale, 3 pacienţi cu fracturi ale vetebrelor cervicale pe fondalul spondilitei anchilozante),
supuşi somatosintezei circumferenţială cu protezarea vertebrală expandabilă sub protecţia anesteziei generale.
Monitoring: TAs, TAd, TAm, (invaziv şi noninvaziv), PVC, FCC, Ps, SpO2, EAB, diureză, ionograma, coagulograma, neuromonitoring şi
neuronavigaţie intraoperatorie.
Discuţii şi concluzie: Problemele prezente la pacienţi:
- intubaţia dificilă, efectuată în condiţiile necesităţii imobilizării regiunii cervicale şi a mandibulei datorită modificărilor articulaţiei
temporomandibulare (spondilitei anchilozante) cu scor Malampati, 4 cât şi de necesitatea utilizării cervicostatului (fracturi patologice
posttumorale);
- risc major de fracturare suplimentară inclusiv de traumatism al măduvei spinării,
- imposibilitatea evaluării căilor respiratorii - mişcări limitate atât în flexie, cât şi în extensie (în spondilita anchilozantă, lipsa mişcării),
- necesitatea utilizării bronhoscopului şi a anesteziei locale pentru intubare,
- risc crescut de hemoragie masivă,
- intervenţii chirurgicale de lungă durată,
- necesitatea de ventilaţie mecanică prelungită în postoperator cu risc de dezvoltare a polineuromiopatiei pacientului critic. La pacienţii cu
deformare avansată a coloanei vertebrale în regiunea cervicală, metoda de elecţie a intubaţiei este cea cu fibrobronhoscop, utilizând anestezia
locală cu sedare a pacientului. Este necesar de utilizat suport pentru coloana vertebrală (cervicostat) în timpul intubaţiei pentru a evita fracturi
suplimentare sau instabilitate cervicală cu efecte cardiovasculare în timpul intubaţiei.

Material: We present the experience of perioperative care in 9 patients with severe neurosurgical pathology in the cervical region (6 patients
with complex tumours in the craniocervical junction region, 3 patients with fractures of cervical vertebrae due to ankylosing spondylitis),
subjected to circumferential somatosynthesis with expandable vertebral prosthesis under the protection of general anaesthesia.
Monitoring: BP (invasive), CVP, HR, Ps, SpO2, diuresis, ABB, ionogram, coagulogram, neuromonitoring.
Discussions and conclusion: The issues we encountered: - difficult intubation in the condition of cervical and mandibular immobilization due to
the changes in the temporomandibular joint (ankylosing spondylitis) with Malampati 4 score and the necessity of cervical collar use (post-tumour
pathological fractures);
- major risk of extra fracture, including spinal cord trauma;
- inability to assess the airways: limited movements both in flexion and extension (in ankylosing spondylitis, lack of movement);
- the need to use bronchoscope and local anaesthesia for intubation;
- increased risk of haemorrhage;
- long-term surgery;
- the need for prolonged mechanical ventilation in the postoperative care with the risk of developing the polyneuropathy of the critically ill
patients. In patients with advanced spine deformation in the cervical region, the choice method for intubation is the fibre bronchoscope
intubation with local anaesthesia and sedation of the patients. It is necessary to use backbone support (cervical collar) during intubation to avoid
additional fractures or cervical instability with cardiovascular effects during intubation.

104
Sesiune Medici ● e-Poster
Physicians Session ● e-Poster

Evoluția postoperatorie precoce a pacientului oncologic poate fi prezisă de scorul Apgar chirurgical
Early postoperative evolution of oncological patients is predicted by the surgical Apgar score
Sebastian Tănase, Iulian Buzincu, Cătălina Puf, Ioana Grigoraș
Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, Clinica de Anestezie și Terapie Intensivă, Institutul Regional de Oncologie, Iași, România

Introducere: Scorul Apgar chirurgical (SAS), care cuantifică pierderea de sânge, cea mai mică valoare a presiunii arteriale medii și a frecvenței
cardiace înregistrate intraoperator poate fi calculat simplu la sfârșitul fiecărei intervenții chirurgicale și variază între 0 și 10 puncte. S-a
demonstrat că o valoare scăzută a SAS crește riscul de complicații postoperatorii sau deces. Obiective: Studiul își propune să investigheze
corelația dintre SAS și disfuncția cardiovasculară, renală și metabolică precoce la pacientul chirurgical oncologic. Material și metodă: Studiul
prospectiv observațional a înrolat toți pacienții oncologici consecutivi operați la Institutul Regional de Oncologie Iași în intervalul 29.01.2018 -
19.02.2018. Parametrii înregistrați: date demografice, patologia asociată, scorul ASA, scorul SAS, disfuncția cardio-vasculară (evaluată prin
necesarul de suport hemodinamic), disfuncția renală (evaluată prin creșterea creatininei serice ≥ 1,5 x valoarea preoperatorie) și disfuncția
metabolică (evaluată prin creșterea lactatului arterial >2 mmol/l). Analiza statistică s-a efectuat cu Microsoft Office Excel. Rezultate: Lotul studiat a
inclus 205 pacienți oncologici: vârsta medie 60,5±12,8ani, ASA III 82pac (40%), operații cu viză curativă 141pac (68,8%) cu rezecție parțială/totală
de organ/multiorgan la 89 pac. (43,4%), cu durata medie a operației de 115±73minute, complicații postoperatorii 33 pac. (16%) și mortalitate 15
pac. (7,3%). Valoarea medie a SAS a fost 7,57 (0-10). SAS a corelat statistic semnificativ cu prezența suportului hemodinamic (5,4vs7,7, p<0,001), a
disfuncției renale (6,8vs7,6 p<0,05), a ventilației mecanice postoperatorii (5,12vs7,67, p<0,001) și a disfuncției metabolice (5,25vs7,7, p<0,001) în
primele zile postoperator. Concluzii: Scorul Apgar chirurgical permite identificarea la sfârșitul intervenției chirurgicale a pacienților oncologici la
risc de disfuncții de organe precoce.

Introduction: The surgical Apgar score (SAS), which quantifies blood loss, lowest mean blood pressure and lowest heart rate during the surgical
procedure, may be easily calculated at end of surgery and varies between 0 and 10 points. It was shown that a low SAS increases the risk of
postoperative complications and death. Objective: The study aims to investigate the correlation between SAS and early postoperative
cardio-vascular, renal and metabolic dysfunction in oncological patients. Material and method: the prospective observational study enrolled all
consecutive oncological patients submitted to surgery at Regional Institute of Oncology between 29.01.2018-19.02.2018. Registered parameters:
demographic data, co-morbidities, ASA and SAS scores, cardio-vascular dysfunction (evaluated by the need for hemodynamic support), renal
dysfunction (evaluated by serum creatinine ≥ 1,5 x preoperative value) and metabolic dysfunction (evaluated by serum lactate >1 mmol/l).
Statistical analysis was performed with Microsoft Office Excel. Results: The study group included 205 oncological patients: mean age 60,5±12,8
years, ASA III 82 pts (40%), curative surgery 141 pts (68,8%) with partial/total single/multiple organ resection 89 pts (43,4%), mean duration of
surgery 115±73 minutes, postoperative complications 33 pts (16%) and mortality 15 pts (7,3%). Mean SAS score was 7,57 (0-10). SAS score
significantly correlated with the need for hemodynamic support (5,4vs7,7, p<0,001), the presence of renal dysfunction (6,8vs7,6 p<0,05), the
need for postoperative mechanical ventilation (5,12vs7,67, p<0,001) and the presence of metabolic dysfunction (6vs7,8, p<0,001) during the first
postoperative days. Conclusions: The surgical Apgar score allows at the end of surgery the identification of oncological patients at risk of early
postoperative organ dysfunction.

105
Sesiune Medici ● e-Poster
Physicians Session ● e-Poster

Evoluția funcției renale în perioada postoperatorie precoce la pacientul vârstnic oncologic


The evolution of renal function during the early postoperative period in the elderly oncologic patients
Emilia Pătrășcanu, Delia Negrescu, Roxana Boca, Bianca-Alexandra Constantineanu, Irina Ristescu, Ioana Grigoraș
Institutul Regional de Oncologie, Anestezie și Terapie Intensivă, Iași, România

Introducere: Incidența disfuncției renale acute este în continuă creștere pe toate segmentele de vârstă, însă pacienții vârstnici sunt susceptibili în
mod particular din cauza proceselor fiziologice ale îmbătrânirii și comorbidităților. Pacientul oncologic are factori suplimentari de risc, generați de
cancer, localizare, stadiu și tratament.
Obiective: Evaluarea incidenței, factorilor de risc, severității insuficienței renale postoperatorii precoce la pacienții oncologici vârstnici, care au
suferit intervenții chirurgicale.
Material și metodă: Studiu observațional retrospectiv, ce a inclus toți pacienții chirurgicali cu vârstă ≥65 ani manageriați în IRO Iași între 1.01.2017
și 31.12.2017. Parametri analizați: vârsta, date despre cancer, despre intervenția chirurgicală, boli asociate, tip anestezie, date despre funcția
renală, durata staționării în TI, evoluție. Analiza statistică s-a efectuat cu programul SPSS și MEDCALC.
Rezultate: Dintr-un total de 971 pacienți ≥65 ani, 80 pacienți (8%) dezvoltă insuficiență renală acută (AKI) în perioada postoperatorie imediată.
Severitatea disfuncției renale postoperatorii poate fi gradată ca AKI 1= 52 pacienți (65%), AKI 2=20 pacienți (25%), AKI 3=8 pacienți (10%). 2
pacienți (2,5%) au necesitat CRRT post-operator. Pacienții cu AKI comparativ cu pacienții fără AKI au avut o durată medie a intervenției mai lungă
(151 minute versus 127 minute), o durată medie de internare în TI mai lungă (6 zile versus 2,3 zile) și o mortalitate de 6,25% versus 0,11%, 5 cazuri
versus 1 caz.
Concluzii: Pacientul vârstnic oncologic chirurgical este la risc crescut de apariție a insuficienței renale postoperatorii, ceea ce crește semnificativ
durata șederii în TI și mortalitatea intraspitalicească.

Introduction: The incidence of acute renal dysfunction is steadily increasing in all ages, but elderly patients are particularly susceptible due to the
physiological processes of ageing and comorbidities. The oncologic patient has supplemental risk factors due to cancer, localization, stage and
treatment.
Objectives: Evaluation of incidence, risk factors, the severity of early postoperative renal failure in elderly oncologic patients submitted to surgery
in RIO Iași during 2017.
Material and method: The retrospective observational study included all ≥ 65 years old surgical patients managed in RIO Iași between
1.01-31.12.2017. Analyzed parameters: age, data about cancer, surgery, co-morbidities, ASA score, type of anaesthesia, renal function, duration
of ICU stay, outcome. Statistical analysis was performed with SPSS and MEDCALC.
Results: Out of 971patients ≥ 65 years old submitted to surgery during 2017, 80pts (8%) developed acute renal failure (AKI) during the immediate
postoperative period. The severity of renal failure may be graded as AKI 1 = 52pts (65%), AKI 2 = 20pts (25%), AKI 3 = 8pts (10%). 2pts (2,5%)
required post-operative CRRT. Patients with postoperative AKI compared with patients without AKI had a longer duration of surgery (151 versus
127 minutes) and a longer ICU stay (6 versus 2,3 days). The mortality rate of patients with AKI compared with patients without AKI is much higher
(6.25% versus 0.11%, 5 versus 1 case).
Conclusion: The elderly surgical oncologic patient has an increased risk of postoperative renal failure, which significantly increases the duration
of ICU stay and in-hospital mortality.

106
Sesiune Medici ● e-Poster
Physicians Session ● e-Poster

Suportul hepatic extracorporeal - o nouă abordare terapeutică pentru pacienții cu insuficiență hepatică acută în
hepatita alcoolică: prezentare de caz
Extracorporeal liver support - a new therapeutic approach for patients with acute liver failure in alcoholic hepatitis: a
case report
Georgiana Cătălina Robu (1), Adrian Tuță (2), Monica Grigore (2), Vasile D. Balaban (1), Cristiana Roșu (2), Laura Gaman (3),
Florentina Ioniță-Radu (4), Mariana Jinga (1), Dan Corneci (1)
(1) Universitatea de Medicină și Farmacie „Dr. Carol Davila”, Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, București, România
(2) Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, București, România
(3) Universitatea de Medicină și Farmacie „Dr. Carol Davila”, București, România
(4) Universitatea Titu Maiorescu, Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, București, România

Introducere: Insuficiența hepatică acută are o mare rată de mortalitate la pacienții cu hepatită alcoolică. Conform Asociației Europene Pentru
Studiul Bolilor Hepatice, suportul hepatic extracorporeal precum hemodializa cu albumină (MARS) poate fi utilizat pentru asigurarea eliminării și
metabolizării toxinelor și susținerea funcției hepatice. Hemoadsorbția cu cytokine (Cytosorb), metodă aprobată în Uniunea Europeană pentru
eliminarea toxinelor și a altor mediatori inflamatori, poate fi considerată o nouă metodă de abordare pentru susținerea funcției hepatice,
îmbunătățind clearance-ul bilirubinei și toxinelor hepatice.
Material și metode: Prezentăm cazul unui pacient în vârstă de 59 de ani, de sex masculin, având un istoric îndelungat de abuz de alcool, cunoscut
cu ciroză hepatică etanolică, care a fost internat pe secția de gastroenterologie pentru icter sclerotegumentar și flapping tremor al extremităților
membrelor superioare. La evaluarea inițială au fost puse în evidență scorurile Child Pugh=12 puncte, MELD=32 și Maddrey=95. La evaluarea
biochimică s-au constatat: hiperbilirubinemie (Bilirubina Totală=25 mg/dl), hipoalbuminemie (2,4 g/dl), sindrom de hepatocitoliză (AST=250 U/L,
ALT=56 U/L), hipocolesterolemie, trombocitopenie (48.000 mm3) și coagulopatie (INR=2,29). Terapia medicală standard a fost ineficientă, cu
scorul Lille =0,95 și bilirubina totală de 40 mg/dl, motiv pentru care am decis transferul pacientului în Secția de anestezie și terapie intensivă.
Pacientul a beneficiat de suport hepatic extracorporeal (două sesiuni de MARS și o sesiune de hemoadsorbție cu cytokine).
Rezultate: Evoluția după MARS a fost favorabilă, cu scăderea bilirubinei totale la 31 mg/dl și o valoare a AST de 126 U/L. După 48 de ore de la a
doua sesiune de MARS s-a observant creșterea bilirubinei totale la 35 mg/dl. Am decis oportună inițierea unei metode noi de clearance al
bilirubinei- hemoadsorbție cu cytokine. Parametrii biologici s-au îmbunătățit, cu scăderea valorii bilirubinei totale la 20 mg/dl și creșterea
numărului de trombocite la 61.000 mm3. Particularitatea cazului este reprezentată de statusul clinic bun al pacientului pe toată perioada
spitalizării în ciuda parametrilor biologici alterați. La două săptămâni după externare bilirubina totală a pacientului a fost 14 mg/dl. Pacientul a fost
propus pentru transplant hepatic.
Concluzii: Suportul hepatic extracorporeal (MARS și Cytosorb) este o metodă terapeutică ce îmbunătățește statusul metabolic al pacienților cu
insuficiență hepatică și poate fi luat în considerare ca o punte până la realizarea transplantului hepatic.
Cuvinte cheie: Cytosorb, MARS, hiperbilirubinemie

Introduction: Acute liver failure has a high mortality risk in patients with alcoholic hepatitis. According to European Association for Study Liver
Disease extracorporeal liver support like molecular adsorbent recirculating system (MARS) can be used for clearance and metabolism of toxins
and support of hepatocyte function. Extracorporeal cytokine adsorber (Cytosorb) approved in the European Union for removing toxins and other
inflammatory mediators can be considered a new approach for liver support by improving bilirubin clearance and hepatic toxins.
Material and methods: We report a case of a 59-year-old male patient with a clinical history of ethanolic liver cirrhosis and longtime alcoholic
abuse who was admitted at the gastroenterology department for jaundice and flapping tremor. Initial assessment revealed Child-Pugh score = 12
points, MELD score=32 and Maddrey score=95. His biological parameters evidenced hyperbilirubinaemia (about 25 mg/dl), hypoalbuminemia
(2,4 g/dl), hepatic cytolysis (AST=250U/L, ALT=56U/L), hypocholesterolemia, thrombocytopenia (48 000 mm3) and coagulopathy (INR 2.29).
Standard medical therapy was unsuccessful. Lille score was 0.95 with a total bilirubin value of 40 mg/dl and we decided to transfer the patient
to the intensive care unit. He received extracorporeal liver support (molecular adsorbent recirculating system- two sessions and one session with
hemadsorption).
Results: Evolution after MARS was favourable with a decreasing value of total bilirubin at 31 mg/dl and a value of AST at 126 U/L. After 48 hours
of MARS it was observed an increase of total bilirubin up to the 35 mg/dl. We decided to try a new method for clearance the
bilirubin-hemadsorption with cytokines.The biological parameters were improved with a decreasing value of total bilirubin at 20 mg/dl and an
increasing value of thrombocytes up to 61 000 mm3.As a particularity of the case, we want to evidence a good clinical status during the
hospitalization. Two weeks after discharge the total bilirubin was 14 mg/dl. The patient was referred for liver transplantation.
Conclusion: Extracorporeal liver support (MARS and Cytosorb) remains a method for improving the metabolic status and it can be considered a

107
Sesiune Medici ● e-Poster
Physicians Session ● e-Poster

bridge for liver transplantation.


Keyword: Cytosorb, MARS, hyperbilirubinemia

Ruptura musculară papilară anterolaterală în absența leziunilor coronariene la o pacientă cu preeclampsie


Anterolateral papillary muscle rupture in absence of coronary lesions in a patient with preeclampsia
Liana Văleanu (1), Costina Budeanu (1), Oana Paraschiv (1), Cristian Voica (2), Răzvan Radu (3), Ovidiu Chioncel (3), Ioan Miclea (1),
Șerban Bubenek (1)
(1) Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu”, Secția de Anestezie și Terapie Intensivă I, București, România
(2) Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu”, Secția de Chirurgie Cardiovasculară II, București, România
(3) Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu”, Secția de Cardiologie I, București, România

Introducere: Ruptura musculară papilară este o afecțiune extrem de rară în absența leziunilor coronariene, fiind raportate cazuri ca urmare a unui
spasm coronarian (1,2) la pacientii cu endocardite, cardiomiopatia Takotsubo, sepsis, traumatisme toracice grave și pancreatită acută.
Prezentarea cazului clinic: O femeie de 44 de ani, fără istoric medical semnificativ, a fost admisă într-un centru cardiac terțiar, pentru un șoc
cardiogen complicat cu edem pulmonar acut care necesita ventilație mecanică, la 4 zile după o operație de cezariană de urgență pentru
preeclampsie complicată cu sindrom HELLP. La admisie, pacienta prezenta edeme generalizate, acidoză metabolică și respiratorie severă. Deși
aspectul EKG era normal, s-au determinat niveluri semnificativ crescute ale troponinei serice. Ecocardiografia a evidențiat o regurgitare mitrală
severă secundară rupturii musculare papilare anterolaterale, o fracție de ejecție a ventriculului stâng de 45% cu hipokinezie de perete
postero-bazal, cu disfuncție ventriculară dreaptă moderată și hipertensiune pulmonară. Cateterismul cardiac nu a evidențiat nici o leziune
coronariană semnificativă. Pacienta a fost supusă de urgență unei protezări a valvei mitrale. Rezultatele hemoculturilor și bacteriologice ale
valvei au fost negative, excluzând o endocardită infecțioasă acută. În urma intervenției chirurgicale, sindromul de disfuncție multiplă de organe
s-a ameliorat progresiv și pacienta a fost transferata din STI la 12 zile după operație. Secreția traheală și screening-ului bacteriologic de la
admisie au fost pozitive pentru Acinetobacter MDR și tratate corespunzător.
Discuție: Deși patogeneza exactă a acestui caz este neclară, cele mai plauzibile ipoteze sunt fie ruptura spontană, în contextul hipertensiunii și a
supraîncărcării de volum, a unei valve mitrale deja afectate, fie mai probabil, o ocluzie temporară sau un spasm coronarian din artera
descendenta anterioara sau artera circumflexă irigând teritoriul descris, care a condiționat un infarct miocardic acut și o ruptura musculară
papilară.
Particularitatea cazului: Din cunoștințele noastre, până în prezent, în literatura de specialitate nu a fost raportat niciun caz de ruptura musculară
papilară în cazul femeilor cu preeclampsie.
Referințe:
1. Yamazaki M, Fukui T, Mahara K, Takanashi S. - Complete rupture of the anterolateral papillary muscle caused by coronary spasm Interact
CardioVasc Thorac Surg 2015;21:798–800.
2. Bizzarri F, Mattia C, Ricci M, Coluzzi F, Petrozza V, Frati G et al. - Cardiogenic shock as a complication of acute mitral valve regurgitation
following posteromedial papillary muscle infarction in the absence of coronary artery disease. J Cardiothorac Surg 2008;3:61

Introduction: Papillary muscle rupture in the absence of coronary lesions is an extremely rare condition and has been reported to occur following
coronary spasm (1,2) endocarditis, Takotsubo cardiomyopathy, sepsis, blunt chest trauma, and acute pancreatitis.
Clinical case presentation: A 44-year-old woman with no significant medical history, was admitted to a tertiary cardiac center for cardiogenic
shock complicated with acute pulmonary edema requiring mechanical ventilation, 4 days after an emergency cesarean section for preeclampsia
complicated with HELLP syndrome. At admission, the patient presented generalized edema and severe metabolic and respiratory acidosis. While
EKG was normal, significant serum troponin levels were determined. Echocardiography revealed severe mitral regurgitation secondary to
anterolateral papillary muscle rupture, a 45% left ventricular ejection fraction with postero-basal wall hyperkinesia, with moderate right
ventricular dysfunction and pulmonary hypertension. Cardiac catheterization did not reveal any significant coronary artery lesions and the
patient underwent emergency mitral valve replacement. Blood cultures and valve bacteriology report were negative, excluding an acute
infectious endocarditis. Following surgery, multiple organ dysfunction syndrome progressively ameliorated and the patient was discharged from
the ICU 12 days following surgery. Admission bacteriological screening and tracheal secretion were positive with Acinetobacter MDR and treated
accordingly.
Discussion: Although the exact pathogenesis of this case is unclear, the most plausible hypotheses are either spontaneous rupture of an already
unknown diseased mitral valve in the context of hypertension and volume overload, or more probably a temporary occlusion or a coronary
spasm of either the left ventricular descendent or circumflex coronary artery irrigating the described territory, that lasted long enough to
condition an acute myocardial infarction and papillary muscle rupture.

108
Sesiune Medici ● e-Poster
Physicians Session ● e-Poster

Case particularity: To our knowledge, no such case occurring in preeclamptic women has been reported in literature until now.
References:
1. Yamazaki M, Fukui T, Mahara K, Takanashi S. - Complete rupture of the anterolateral papillary muscle caused by coronary spasm Interact
CardioVasc Thorac Surg 2015;21:798–800.
2. Bizzarri F, Mattia C, Ricci M, Coluzzi F, Petrozza V, Frati G et al. - Cardiogenic shock as a complication of acute mitral valve regurgitation
following

Avantajele hemirahianesteziei în intervențiile chirurgicale pentru cura herniei inghinale


The advantages of hemispinal anaesthesia for inguinal hernia repair
Mena-Mădălina Rus, Claudiu Zdrehuș, Nicolae Deneș
Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor”, Anestezie și Terapie Intensivă, Cluj-Napoca, România

Obiectivul studiului: Am efectuat un studiu clinic comparativ, dublu-orb, randomizat, care și-a propus să evalueze avantajele hemirahianesteziei în
ceea ce privește stabilitatea hemodinamică intra și postoperatorie, calitatea analgeziei intra și postoperatorii, recuperarea senzitivo-motorie și
incidența complicațiilor intra și postoperatorii la pacienți la care s-a efectuat cura herniei inghinale.
Material și metode: S-au luat în studiu 20 de pacienți care au fost împărțiți randomizat în două grupuri a câte 10 pacienți: la un grup s-a efectuat
hemirahianestezie, iar la cel de al doilea rahianestezie. La toți pacienții s-a folosit intratecal Bupivacaină 0,5% hiperbară în doză de 0,15 mg/kg la
cei cu hemirahianestezie și respectiv 0,2 mg/kg la pacienții cu rahianestezie.
Rezulate: Recuperarea blocului motor a fost mai rapidă la pacienții cu hemirahianestezie (p=0,048), iar analgesia postoperatorie a fost de foarte
bună calitate. Incidența hipotensiunii arteriale a fost de 10% la pacienții cu hemirahianestezie față de 27% la cei cu rahianestezie.
Concluzii: În concluzie putem afirma că hemirahianestezia este o tehnică sigură care conferă multiple avantaje față de tehnica clasică de
rahianestezie pentru intervențiile pentru cura herniei inghinale, în special în ceea ce privește stabilitatea hemodinamică intraoperatorie,
recuperarea blocului motor și calitatea analgeziei postoperatorii.

The objective of the study: It was conducted a comparative clinical, double-blind, randomized study which aims to assess the advantages of
hemispinal anaesthesia regarding hemodynamic stability intra- and postoperative quality of analgesia intra-, postoperative recovery of motor
block and incidence of complications intra- and postoperative in patients undergoing inguinal hernia repaire.
Material and methods: Were studied 20 patients, randomly divided into two groups of 10 patients: in the first group was performed hemispinal
and in the second group spinal anaesthesia. In all patients hyperbaric 0.5% bupivacaine was used intrathecally at a dose of 0.15 mg/kg
respectively in those with hemispinal and 0.2 mg/kg in patients with spinal anaesthesia.
Results: Recovery of the motor block was faster in patients with hemispinal (p = 0.048) and postoperative analgesia was of very good quality.
The incidence of hypotension was 10% in patients with hemispinal to 27% in those with spinal anaesthesia.
Conclusions: In conclusion we can say that hemispinal anaesthesia is a safe technique that provides multiple advantages over conventional
spinal anaesthesia techniques for inguinal hernia repair, especially in terms of intraoperative hemodynamic stability, recovery of the motor block
and quality of postoperative analgesia.

109
Sesiune Medici ● e-Poster
Physicians Session ● e-Poster

Anestezia generală versus anestezia generală cu bloc interscalenic în afecțiunile de umăr tratate artroscopic
General anaesthesia versus general anaesthesia with interscalene block in arthroscopically treated shoulder
disorders
Irina Daniela Rentea (1), Rely Georgeta Manolescu (2), Mirela Chivaran (1), Irina Vlăsceanu (1), Alexandra Ionescu (2)
(1) Spitalul de Ortopedie și Chirurgie Plastică Medlife, Anestezie și Terapie Intensivă, București, România
(2) Life Memorial Hospital Medlife, Anestezie și Terapie Intensivă, București, România

Introducere: Chirurgia umărului și a extremităților superioare cauzează adesea dureri severe, care necesită doze mari de opiacee. Tratamentul
inadecvat al durerii postoperatorii determină scăderea satisfacției pacienților.
În cadrul Spitalului de Ortopedie Medlife am realizat un studiu clinic retrospectiv pe un lot de 70 pacienți, în care am încercat să determinăm cea
mai bună metodă de anestezie și analgezie postoperatorie în chirurgia extremităților superioare și să vedem influența blocului interscalenic (BIS)
preoperator asupra stabilității hemodinamice la administrarea anesteziei generale (AG) prin inhalare cu sevofluran în timpul intervenției
artroscopice la umăr comparativ cu anestezia generală cu sevoflurane fără bloc interscalenic.
Material și metodă: 70 pacienți, din care 49 au primit BIS cu AG cu sevofluran, iar 21 doar AG. Pacienții cu anestezie generală au refuzat BIS din
diverse motive.
Rezultate: Blocul interscalenic a fost eficace pentru controlul modificărilor hemodinamice în timpul intervențiilor chirurgicale artroscopice la umăr
și a redus durerea postoperatorie în decurs de 1 până la 12 ore.
Concluzii: Măsurarea durerii prin cele două scale a demonstrat clar avantajele BIS. Pacienții cu BIS și AG au fost mult mai mulțumiți de anestezia
și analgezia postoperatorie decât pacienții doar cu AG.
Cuvinte cheie: bloc interscalenic, artroscopie de umăr, anestezie și analgezie postoperatorie

Introduction: The shoulder and upper limb surgery often cause severe pain requiring high doses of opioids. The inappropriate treatment of
postoperative pain leads to decreased patient satisfaction.
At Medlife Orthopaedic Hospital, we conducted a retrospective clinical trial on a group of 70 patients, seeking to determine the best method of
postoperative anaesthesia and analgesia in upper limb surgery and assess the influence of the preoperative interscalene block (ISB) on the
haemodynamic stability when inducing anaesthesia by inhalation with sevoflurane during shoulder arthroscopy versus general anaesthesia with
sevoflurane without interscalene block.
Material and method: 70 patients, 49 of whom received ISB with GA with sevoflurane and 21 received general anaesthesia only. The patients
with general anaesthesia refused ISB for various reasons.
Results: The interscalene block was effective for controlling the hemodynamic modifications during the shoulder arthroscopy and reduced
postoperative pain within 1 to 12 hours.
Conclusions: Pain measurement based on the two pain rating scales clearly demonstrated the advantages of ISB. The patients with ISB and GA
were much more satisfied with the postoperative anaesthesia and analgesia than the patients with GA alone.
Keywords: interscalene block, shoulder arthroscopy, anaesthesia and postoperative analgesia

110
Sesiune Medici ● e-Poster
Physicians Session ● e-Poster

Anestezia combinată spinală-generală versus anestezia generală pentru colecistectomia laparoscopică


Combined spinal-general anaesthesia versus general anaesthesia for laparoscopic colecistectomy
Robert Simon (1), Nicolae Deneș (2), Mihaela Balazs (2), Claudiu Zdrehuș (3)
(1) Spitalul Clinic Județean de Urgență, Anestezie și Terapie Intensivă, Cluj-Napoca, România
(2) Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor”, Anestezie și Terapie Intensivă, Cluj-Napoca, România
(3) Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca, România

Introducere: Am realizat un studiu clinic dublu orb, prospectiv, randomizat, care să evalueze calitatea analgeziei și consumul de opioide
intraoperator și postoperator, stabilitatea hemodinamică și apariția eventualelor complicații în cazul utilizării anesteziei combinate, spinală și
generală, comparativ cu anestezia generală pentru colecistectomia laparoscopică.
Materiale și metode: În studiu au fost incluși 30 de pacienți. Aceștia au fost împărțiți randomizat în două grupuri egale a câte 15 pacienți, un grup
fiind supus anesteziei generale, altul anesteziei combinate spinală-generală.
Rezultate: Au existat diferențe între cele două grupuri în ceea ce privește consumul intraoperator de opioide (Fentanyl), diferențe semnificative
statistic în ceea ce privește consumul de Petidină postoperator, cât și nivelurile de durere postoperator. De asemenea, s-au constatat diferențe
statistice și din punct de vedere al complicațiilor postoperatorii. În ambele grupuri de subiecți s-a constatat stabilitate hemodinamică. În grupul
de anestezie generală apar mai frecvent grețurile și vărsăturile decât în grupul cu anestezie combinată.
Concluzii: Folosirea anesteziei generale combinată cu anestezia spinală pentru colecistectomia laparoscopică este o alternativă utilă. Anestezia
combinată spinală-generală aduce beneficii atât asupra consumului intraoperator de opioide (Fentanyl), cât și asupra consumului postoperator
de opioide (Petidină). Calitatea analgeziei postoperatorii este semnificativ mai bună în grupul cu anestezie generală combinată cu anestezie
spinală. În grupul de anestezie generală apar mai frecvent grețurile și vărsăturile postoperator comparativ cu grupul anestezie combinată
spinală-generală. În ambele grupuri de pacienți s-a constatat stabilitate hemodinamică.

Introduction: We conducted a double blind, prospective, randomized clinical trial evaluating the quality of analgesia and intra-operative and
postoperative opioid use, hemodynamic stability and possible complications for combined spinal and general anaesthesia compared to general
anaesthesia for laparoscopic cholecystectomy.
Materials and methods: The study included 30 patients. They were randomly divided into two equal groups of 15 patients, one group undergoing
general anaesthesia another combined spinal-general anaesthesia.
Results: There were differences between the two groups in terms of intraoperative opioid consumption (Fentanyl), statistically significant
differences in post-operative Pethidine consumption and post-operative pain levels. Statistical differences were also observed regarding
post-operative complications. Hemodynamic stability was found in both groups. In the general anaesthesia group, nausea and vomiting occurred
more frequently than in the combined anaesthesia group.
Conclusions: The use of general anaesthesia combined with spinal anaesthesia for laparoscopic cholecystectomy is a useful alternative.
Combined spinal anaesthesia generates benefits for both intraoperative opioid consumption (Fentanyl) and postoperative opioid consumption
(Pethidine). The quality of postoperative analgesia is significantly better in the general anaesthesia group combined with spinal anaesthesia. In
the general anaesthesia group, postoperative nausea and vomiting occurred more frequently than the combined spinal anaesthesia group.
Hemodynamic stability was found in both groups.

111
Sesiune Medici ● e-Poster
Physicians Session ● e-Poster

Efectul administrării lidocainei în perfuzie intravenoasă continuă asupra consumului perioperator de opioide în
chirurgia bariatrică: un studiu pilot, dublu orb, placebo-control, randomizat
Effects of systemic lidocaine infusion on perioperative opioids consumption in patients undergoing bariatric surgery:
a double-blind, placebo-controlled, randomised, pilot study
Graziela Biter, Els Pastijn, Livia Di Marco, Jaroslava Banovska, Vanessa Van Den Broeck, Panayota Kapessidou
CHU Saint-Pierre, Departamentul de Anesteziologie și Reanimare, Bruxelles, Belgia

The goal of study: Postoperative pain control remains suboptimally managed in obese patients due to undertreatment with opioid analgesics, in
an attempt to minimize post-operative complications. Thereby, the use of multimodal strategies is desirable in this setting. To our knowledge,
lidocaine systemic administration has barely been investigated so far in obese patients’ surgery. The aim of this prospective, randomised,
double-blind, placebo-controlled, pilot study was to examine if systemic lidocaine improves perioperative pain control in obese patients
undergoing scheduled laparoscopic bariatric surgery.
Materials and methods: After informed consent, 12 patients were randomly allocated to 2 groups. 6 patients in the lidocaine group (L) received a
bolus of 1.5mg/kg IBW, followed by an infusion of 2mg/kg/h 2%lidocaine, stopped 6h postoperative. 6 patients in the control group(C) received
the equivalent in saline. General anaesthesia was maintained with Sevoflurane and Sufentanil TCI (Gepts model), LBW. Pain Numeric Rating
Scale and opioid consumption (piritramide, in mg) were evaluated 0.5h,1h,2h,4h and 6h post-operatively.
The results are expressed as means±SD. Results: Our results did not find significant differences between the 2 groups in terms of opioid
consumptions. A trend for a reduction in postoperative piritramide consumption at 4h (10.1±8.2 vs 7.8±6.5 mg, p=0.33) and 6h (11.1±8.3 vs 7.8±6.5
mg, p=0.29) was observed in lidocaine group. Data analysis reached statistical significance in pain scores at 6h (3.3±2.7 vs 0.5±0.5, p=0.04).
Conclusions: The use of systemic lidocaine seems to decrease opioid requirements early after bariatric surgery under the conditions of the
present study. Larger group sizes are required in order to reach a statistical significance.

Joacă rol măsurarea circumferinţelor pieptului, taliei şi coapselor în intubaţie pe lângă măsurarea circumferinţei
gâtului?
Does chest, waist and thighs circumferences play a role in intubation besides neck circumference?
Lorina-Andreea Badea, Călin-Dinu Hădăreanu, Anca-Lidia Vîlcea, Ionuț-Alin Pătru
Spitalul Clinic Județean de Urgență, ATI, Craiova, România

Introducere: Obezitatea modifică anatomia căilor respiratorii superioare,din cauza depunerii de ţesut adipos în zona gurii/gâtului. Depunerea
adipoasă este neregulată la pacientul obez şi poate reprezenta o provocare legat de poziţionarea pe masa de operaţie pentru a facilita intubaţia
oro-traheală. Ţinta studiului este de a determina dacă circumferinţele pieptului, taliei şi coapselor, pe lângă circumferinţa gâtului, joacă rol în
intubaţie, din cauza poziţionării dificile pe masa de operaţie. Materiale și metode: 30 de pacienţi obezi au fost incluşi în studiu, pe durata a 6 luni,
cu vârste între 27 și 71 ani, cu IMC (Indicele de Masă Corporală) între 34.7 și 47, ASA I-III, 82.35% femei,17.65% bărbaţi, programaţi pentru
chirurgie generală electivă. A fost luat consimţământul pacientului pentru studiu înainte de anestezie şi a fost efectuat un examen preanestetic
corespunzător. Au fost măsurate circumferinţele gâtului, pieptului, taliei şi a coapselor în camera de preanestezie, s-au măsurat înălţimea şi
greutatea pacienţilor. Am dat atenţie deosebită poziţionării pacientului pe masa de operaţie pentu a facilita intubaţia. Dificultatea intubaţiei a fost
evaluată folosind Scala de Dificultate a Intubaţiei(IDS).
Rezultate: Printre pacienţii incluşi, 4 pacienţi au necesitat utilizarea de pipe oro-faringiene/nazale pentru ventilaţie corespunzătoare pe masca
facială înainte de intubaţie, a fost notată o singură intubaţie dificilă (IDS=7). Nu a existat nicio intubaţie eşuată şi nu a fost folosită nicio metodă de
intubaţie alternativă sau instrument alternativ cu excepţia laringoscopului.
Concluzie: Studiul a arătat că circumferinţa gâtului la pacientul chirurgical obez este un factor de predicţie a intubaţiei dificile slab şi că
circumferinţa crescută a pieptului, taliei şi coapselor nu au reprezentat un incovenient pentru poziţionarea corespunzătoare a pacientului pe
masa de operaţie, pentru intubaţie.

Introduction: Obesity alters upper airway anatomy, due to fat deposition surrounding the mouth, throat and neck. Fat deposition is irregular in
obese patients and can be a challenge for proper patient positioning on the operating table to facilitate oro-traheal intubation. The aim of this
study is to determine whether chest, waist and thighs circumferences besides neck circumference, play a role in intubation due to difficult patient
positioning on the table.
Materials and methods: 30 obese patients were included in the study, over 6 months, with ages between 27 and 71, with BMI’s (Body Mass Index)

112
Sesiune Medici ● e-Poster
Physicians Session ● e-Poster

between 34.7 and 47, ASA I-III, 82.35% females,17.65% males, scheduled for elective general surgery. Patient consent for the study was taken
before anaesthesia and proper pre-anaesthetic exam was completed. Neck, chest, waist and thighs circumferences were measured in the
anaesthetic room, also the patient’s height and weight were noted. We gave special attention to the patient’s positioning on the table to
facilitate intubation. The difficulty of intubation was assessed using the IDS (Intubation Difficulty Scale).
Results: Among the included individuals, 4 patients required the use of correctly sized oro-pharyngeal/naso-pharyngeal airways for appropriate
mask ventilation before intubation and only 1 difficult intubation(IDS=7) was noted. There were no failed attempts at intubation and no alternative
methods or instruments were used, except the laryngoscope.
Conclusion: The study showed that neck circumference in obese surgical patients is a poor predictor of difficult intubation and increased
circumference of the chest, waist and thighs didn’t represent an inconvenience for patient proper positioning on the operating table, for
intubation.

Abordarea căii respiratorii la un copil cu diagnosticul de anchiloză temporomandibulară bilateral completă


The airway approach to a child diagnosed with complete bilateral temporomandibular joint ankylosis
Floriana Izvernariu (1), Cosmina Cucui Cozma (1), N. Srinath (2), Gosla Reddy (3)
(1) Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”, Anestezie și Terapie Intensivă, Timișoara, România
(2) Centrul Medical Mallige, Secția Chirurgie Maxilo-Facială, Bengaluru, Karnateka, India
(3) Institutul GSR de Chirurgie Cranio-Maxilo-Facială, Secția Chirurgie Cranio-Maxilo-Facială, Hyderabad, India

Anchiloza temporomandibulară este o afecțiune rară la copil, având etiologie congenitală, traumatică, infecțioasă, oncologică sau necunoscută.
Abordarea căii respiratorii este o provocare pentru anestezist, iar stabilirea strategiei chirurgicale pentru chirurg, de asemenea, prin riscul de
recidivă.
Prezentare de caz: Pacientul CMS în vârstă de 11 ani 6 luni și greutatea 35 kg cu diagnosticul de anchiloză temporomandibulară bilateral
completă de etiologie traumatică ce a debutat în urmă cu câțiva ani, este programat pentru următoarea intervenție: osteotomia blocului fuzionat
și artroplastie cu grefon de fascia temporalis bilateral. Examenul clinic a relevat: distanța interincizală de aproximativ 0,5cm, hipoplazia și
retrognație mandibulară. Dificultatea principală anestezică se consideră a fi abordarea căii aeriene. Echipa anestezico-chirurgicală a decis
intubația nazotraheală cu fibrobronhoscopul flexibil, în caz de eșec traheostomie pentru controlul căii aeriene.
Inițial s-a tentat fibrobronhoscopia nazală pe pacient treaz după aplicația unui vasoconstrictor nazal și minimă sedare, lipsa de colaborare a
copilului a impus asocierea Sevofluranului pe mască facială cu remifentanil în perfuzie continuă, cu mențiunea că ventilația pe mască facială a
fost eficientă. Menținerea anesteziei după intubația nazotraheală s-a efectuat cu agent halogenat și opioid.
Extubația s-a realizat pe copil treaz care a fost monitorizat 24 ore în unitatea de terapie intensivă fără complicații.
Concluzii: Managementul anestezic al unui copil cu anchiloză temporomandibulară bilateral completă este dificil și impune o planificare și o
abordare atentă a fiecărei etape perioperatorie.

Temporomandibular joint ankylosis is a rare condition in children having a congenital, traumatic, infectious, oncological or unknown etiology.
The respiratory approach is a challenge for the anesthesiologist and the setting of surgical strategy for the surgeon as well as the risk of relapse.
Case presentation: Patient CMS at the age of 11 years and 6 months, weighing 35 kg with the diagnosis of complete bilateral temporomandibular
joint ankylosis complete with traumatic etiology that started several years ago is scheduled for the following intervention: osteotomy of the fused
block and arthroplasty with bilateral graft fascia temporalis. The clinical examination revealed: the interincisal opening is approximate 0.5 cm,
hypoplasia and mandibular retrognathia. The main anaesthetic difficulty is considered to be the airway approach. The anaesthetic-surgical team
decided the nasotracheal intubation with flexible fibrobronchoscope, in case of failure tracheostomy for airway control.
Initially was attempted nasal fibrobronchoscopy on the awake patient after a nasal vasoconstrictor and minimal sedation, the lack of
collaboration of the child required the association of Sevoflurane on the facial mask with remifentanil in continuous perfusion, with the mention
that ventilation on the facial mask was efficient. Maintaining of anaesthesia after nasotracheal intubation was performed with a halogenated
and opioid agent.
Extubation was performed on the awake child who was monitored 24 hours in the intensive care unit without complications.

113
Sesiune Medici ● e-Poster
Physicians Session ● e-Poster

Blocul neuromuscular la un pacient cu Boala Ombredanne - Raportare de caz


Neuromuscular blockade in a patient with Ombredanne Disease - Case Report
Călin-Dinu Hădăreanu (1), Lorina-Andreea Badea (1), Ionuț-Alin Pătru (1), Alexandru Drăgușin (2), Florin Poenaru (2)
(1) Spitalul Clinic Județean de Urgență, ATI, Craiova, România
(2) Clinica Privată de Ortopedie „Dr. Poenaru”, Ortopedie, Craiova, România

Introducere: Boala Ombredanne sau exostoze ereditare multiple, cunoscută și ca aclazie diafizară, este o afecțiune rară, care constă în
dezvoltarea de excrescențe osoase la copii. Scopul lucrării este de a expune un caz de anestezie la un pacient tânăr cu boala Ombredanne.
Prezentare de caz: Pacient de 17 ani-sex masculin, programat pentru chirurgie electivă într-o clinică ortopedică, pentru îndepărtarea unei
exostoze dureroase de pe antebrațul stâng, cu antecedente de exostoze multiple, îndepărtate de pe ambele membre inferioare în copilărie, fără
incidente anestezice, fără alergii sau tratament la domiciliu, cu analize și stare clinică bună. Decizia anestezică a fost pentru blocarea plexului
brahial axilar eco-ghidat. A fost luat consimțământul familiei, au fost explicate avantajele și riscurile tehnicii, am introdus un cateter venos
periferic de 20G, s-a început administrarea de ser fiziologic.
Discuție: După ce am obținut o imagine ultrasonografică în condiții aseptice, am identificat artera axilară și o masă mare humerală stângă. Am
decis continuarea blocului în timpul injectării de anestezic - 0,75% ropivacaină și 0,25% lidocaină - 20 ml total, după primii 10 ml pacientul a
dezvoltat convulsii spontane încetate după 15-20 secunde ce s-au reluat. Am început resuscitarea pacientului, am monitorizat pacientul,
convulsiile au încetat după 10 mg diazepam iv. A fost reluată respirația spontană, pacient stabil hemodinamic, s-a început infuzia de intralipid.
Particularitatea cazului: În condiții normale, blocul plexului brahial ar fi fost o decizie bună pentru această intervenție. În condițiile date,
convulsiile puteau fi evitate prin selectarea unei alte tehnici anestezice, în special când o anomalie osoasă a fost recunoscută sub ecografie.

Introduction: Ombredanne Disease or Hereditary multiple exostoses, also known as diaphyseal aclasis, is a rare medical condition in which
multiple bony spurs or lumps develop on the bones of a child. The purpose of this work is to expose a case of anaesthesia on a young patient
with Ombredanne Disease.
Clinical Case Presentation: 17-year-old male patient scheduled for elective surgery in an orthopaedic clinic for removal of painful exostoses on
left forearm, with past medical history of multiple exostoses removed from both legs in childhood, no anaesthetic or surgical incidents, no
allergies or home treatment, good blood tests and good clinical status. The anaesthetic decision was for an axillary brachial plexus blockade
under ultrasound imaging. Patient’s family consent was taken, advantages and risks of the technique were explained, we inserted a 20 G
intravenous line, Normal Saline perfusion started.
Discussion: After a good ultrasound image was obtained under aseptic measures, the axillary artery was identified, a large mass of left humerus
was recognised, we decided to proceed with the block. While injecting local anaesthetic - 0.75% ropivacaine with 0.25% lidocaine - a total of 20
mls prepared, after the first 10 mls, the patient developed spontaneous seizures which stopped after 15-20 seconds and restarted. We started
the patient’s resuscitation, the patient was monitored, the seizures stopped under 10 mg Diazepam iv, spontaneous breathing recovered, the
patient was cardio-vascular stable, another iv line inserted, intralipid protocol was started.
Case particularity: Under normal conditions, brachial plexus block would have been a good decision for this type of surgery. Under this specific
conditions, the seizures could have been avoided by selecting another anaesthetic technique, especially when a bone anomaly was recognised
under ultrasound.

114
Sesiune Medici ● e-Poster
Physicians Session ● e-Poster

Evaluarea prin ecografie transesofagiană a poziționării corecte a cateterului venos central la nivelul venei jugulare
interne drepte folosind formula Peres
Transoesophageal echocardiographic evaluation of right internal jugular central venous catheter positioning using
Peres’ formula
Liana Văleanu, Costina Budeanu, Cornel Robu, Ioan Miclea, Șerban Bubenek
Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu”, Secția de Anestezie și Terapie Intensivă I, București, România

Introducere: Poziția corectă a vârfului unui cateter venos central este la nivelul joncțiunii cavo-atriale. Obiectivul acestui studiu observațional
prospectiv este de a evalua dacă plasarea corectă poate fi prezisă folosind formula PERES.
Material și metode: într-o serie de 30 de pacienți supuși unei intervenții chirurgicale cardiace, linia venoasă centrală a fost plasată, după o
intubare oro-traheală, la nivelul venei jugulare dreapte. Lungimea optimă de inserție, definită ca PERES, a fost calculată folosind formula Peres și
apoi determinată prin ecocardiografie transesofagiană (TEE). Utilizând TEE, OPTIM 1 a fost definit ca fiind vârful cateterului venos central situat
exact la nivelul limitei superioare a cristei terminalis. Utilizând TEE, OPTIM 2 a fost definit ca fiind vârful cateterului venos central situat la o
distanță de 1 cm față de nivelul limitei superioare a cristei terminalis.
Rezultate: Datele colectate au fost analizate utilizând SPSS. După testarea pentru distribuția normalității, coeficienții de corelație Pearson și
regresiile liniare au fost determinate pentru PERES/OPTIM 1 (Pearson coef = 0,66; p = 0,001; CI: 0,76-1,4) și PERES/OPTIM 2 (Pearson coef = 0,63;
p = 0,001; CI: 0,59-1,31).
Concluzii: În acest studiu, formula Peres s-a dovedit a fi o metodă ușoară, sigură și fezabilă pentru plasarea corectă a cateterelor venoase
centrale în vena jugulară dreaptă.

Introduction: The correct position of the tip of a central venous catheter is at the level of the cavo-atrial junction. The objective of this prospective
observational study is to asses if correct placement can be predicted using the Peres formula (height(cm)/10-2).
Material and methods: in a consecutive series of 30 patients undergoing cardiac surgery, a central venous line was placed following oro-tracheal
intubation in the right internal jugular vein. The optimal insertion length, defined as PERES, was calculated using Peres formula and then
determined with transesophageal echocardiography (TEE). OPTIM 1 using TEE was defined as the central venous catheter’s tip located exactly at
the level of the superior border of crista terminalis. OPTIM 2 using TEE was defined as the central venous catheter’s tip located within 1 cm
distance from the level of the superior border of crista terminalis.
Results: collected data was analyzed using SPSS. After testing for normality distribution, Pearson correlation coefficient and linear regressions
were determined for PERES/OPTIM 1 (Pearson coefficient = 0,66; p=0,001; CI: 0,76-1,4) and PERES/OPTIM2 (Pearson coefficient =0,63; p=0,001; CI:
0,59-1,31).
Conclusions: In this study, Peres formula proved to be an easy, safe and feasible method for correct placement of central venous catheters on
the right internal jugular vein.

115
Sesiune Medici ● e-Poster
Physicians Session ● e-Poster

Pacientul foarte vârstnic (peste 85 de ani) oncologic chirurgical. Analiza cazuisticii 2017 - Institutul Regional de
Oncologie Iași
The very old (≥ 85years) oncologic surgical patient. A case series report: 2017 - Regional Institute of Oncology Iași
Emilia Pătrășcanu, Delia Negrescu, Roxana Boca, Bianca-Alexandra Constantineanu, Irina Ristescu, Ioana Grigoraș
Institutul Regional de Oncologie, Anestezie și Terapie Intensivă, Iași, România

Introducere: Procesul de îmbătrânire determină scăderea fiziologică a rezervelor funcționale și labilitatea echilibrelor homeostatice. Concomitent
apar frecvent comorbidități cu răsunet funcțional variabil, care duc adesea la polipragmazie. În acest context, riscul perioperator al pacientului
oncologic foarte vârstnic (peste 85 de ani) crește foarte mult, ceea ce poate duce la contraindicarea curei chirurgicale a cancerului.
Obiective: Analiza datelor epidemiologice și de evoluție a pacienților oncologici foarte vârstnici, care au suferit intervenții chirurgicale în IRO Iași
în 2017.
Material și metodă: Studiu observațional retrospectiv, ce a inclus toți pacienții chirurgicali cu vârstă ≥85 ani manageriați în IRO Iași între 1.01.2017
and 31.12.2017. Parametri analizați: vârsta, date despre cancer (localizare, prezența metastazelor/cancerelor multiple), despre intervenția
chirurgicală (localizare, amploare, tip, durată), boli asociate, tip anestezie, durata staționării în TI, complicații, evoluție. Analiza statistică s-a
efectuat cu programul SPSS și MEDCALC.
Rezultate: Am studiat un lot de 31 pacienți ≥85 ani (vârsta maximă 95 ani). 16 pacienți (52%) au avut cancere digestive. 20 pacienți (64,5%) au
prezentat scor ASA III. Toți pacienții au fost operați cu anestezie generală. În 25 cazuri (81%) intervenția chirurgicală a avut viză curativă. La 26%
(8 cazuri) s-a practicat excizia completă/excizii multiple de organ. Durata medie a operației a fost 121 (20-420) minute. 3 pacienți (10%) au
necesitat ventilație mecanică postoperatorie, durata maximă de ventilație fiind de 72 de ore. Nu s-au înregistrat decese.
Concluzii: Pacientul oncologic foarte vârstnic beneficiază frecvent de tratament chirurgical cu viză curativă și intervenții chirurgicale de durată și
amploare mare. Managementul complex perioperator asigură o rată a complicațiilor/mortalității intraspitalicești mică.

Introduction: The ageing process results in a physiological decline of the functional reserves and a liability of homeostatic balances. By the same
time co-morbidities frequently occur with variable functional consequences, which often lead to polypragmasy. Thus the perioperative risk of the
very old (≥ 85years) oncologic patient is very high and may lead to contraindication of the surgical cure.
Objective: The analysis of epidemiological and outcome data in very old oncologic patients submitted to surgery.
Material and method: The retrospective observational study included all very old oncologic patients submitted to surgery between 1.01.2017 and
31.12.2017 in IRO Iași. Recorded parameters: age, data about cancer (organ, stage), data about surgery (organ, type, minor/major, duration)
co-morbidities, ASA score, type of anaesthesia, ICU length of stay, complications and outcome. Statistical analysis was performed with SPSS și
MEDCALC.
Results: The study group included 31 very old pts (highest age 95 years). 16pts (52%) had digestive cancer. 20 pts (64,5%) were ASA III. All
patients had general anaesthesia. 25pts (81%) had curative surgery, 8 of them (26%) total resection of single/multiple organs. Mean duration of
surgery was 121 (20-420) minutes. Only 3pts (10%) needed postoperative mechanical ventilation for a maximal duration of 72 hours. All patients
survived.
Conclusions: The very old oncologic patient is frequently submitted to major, long-lasting surgery with an intent to cure. The complex
perioperative management of such cases results in a low complication and mortality rate.

116
Sesiune Medici ● e-Poster
Physicians Session ● e-Poster

Managementul unui focar intraspitalicesc de gripă A în Institutul Regional de Oncologie Iași (ianuarie - februarie
2018). Serie de cazuri
The management of a hospital-acquired outbreak of influenza A in Regional Institute of Oncology Iași (January -
February 2018). A case series report
Daniel Rusu (1), Olguța Diaconu (2), Ianis Marian Siriopol (2), Iulia Laura Jitaru (1), Ioana Grigoraș (3)
(1) Institutul Regional de Oncologie, Clinica de Anestezie și Terapie Intensivă, Iași, România
(2) Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, Clinica de Anestezie și Terapie Intensivă, Institutul Regional de Oncologie, Iași,
România
(3) Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, Clinica de Anestezie și Terapie Intensivă, Iași, România

Introducere: Pacienţii diagnosticaţi cu neoplazii au o susceptibilitate crescută de a dezvolta forme severe de gripă (mortalitate 11-27% neoplazie
solidă, 23-33% boli hemato-oncologice).
Obiective: Evaluarea strategiilor de management a unui focar intraspitalicesc de gripă A la pacienți oncologici apărut în perioada ianuarie -
februarie 2018 în IRO Iaşi și eficiența acestora.
Material și metodă: Au fost evaluate: număr cazuri, tipuri de gripă, forme clinice, metode de diagnostic, terenul predispozant, strategiile
terapeutice, evoluția, măsurile epidemiologice și dinamica temporală a cazurilor.
Rezultate: Au fost înregistrate 27 cazuri de gripă, din care 21 cu virus A H1N1(18 pacienţi, 3 personal medical), toți tratați cu oseltamivir. 9 cazuri
gripă A (toți pacienți oncologici) au fost manageriate în secţia ATI: 5 forme severe, 4 forme ușoare/medii ARDS. Pacienții cu ARDS sever: 4 aplazie
medulară postchimioterapie (boli hemato-oncologice), 1 posttratament radio/chimio/chirurgical (tumoră uterină). Toți au primit suport ventilator: 3
suport invaziv și ventilație în prone position (worstPaO2/FiO2 30-42mmHg, decedați), 2 suport non-invaziv (worstPaO2/FiO2 62-98mmHg)
(supraviețuitori). Odată cu diagnosticul primului caz (25.01.2018) au fost implementate măsuri epidemiologice: detecţie precoce a bolnavilor și
contacților (examen clinic zilnic, PCR la pacienți și personal), izolarea bolnavilor/contacților, tratament antiviral. În 02.02.2018 au fost depistate 6
cazuri, cea mai mare rată zilnică de cazuri noi. În 25.02.2018 a fost depistat ultimul caz.
Concluzii: Detecția precoce a cazurilor, instituirea imediată a tratamentului antiviral și măsurile epidemiologice aplicate rapid și corect, au avut ca
rezultat limitarea focarului și a mortalității la pacienți cu risc crescut de infecție severă și deces.

Introduction: Cancer patients have a high susceptibility to develop severe forms of influenza A infections (mortality rate 11-27% - solid tumours,
23-33% - hemato-oncologic diseases).
Objective: Evaluation of strategies efficiency in the management of a hospital-acquired influenza A outbreak in Regional Institute of Oncology
Iași during January-February 2018.
Material and methods: We retrospectively reviewed: case number, influenza virus types, clinical forms, diagnostic methods, risk factors,
therapeutic strategies, outcome, epidemiological measures and outbreak temporal dynamics.
Results: We diagnosed 27 influenza cases, 21 with type AH1N1 virus (18 patients, 3 medical staff), all treated with oseltamivir. 9 oncologic patients
were treated in ICU: 5 severe, 4 mild/moderate ARDS. Patients with severe ARDS had post-chemotherapy medullary aplasia (4 hemato-oncologic
pts) or post-radio/chemo/surgery status (1pt with uterine tumor). All of them needed ventilatory support: 3 invasive and prone position ventilation
(worstPaO2/FiO2 30-42mmHg, deceased), 2 non-invasive ventilation (worstPaO2/FiO2 62-98mmHg, survivors). After the diagnosis of the first
patient (the 25th Jan) suspicion of an outbreak arise and management strategies were rapidly implemented: detection of infected/contact
persons (daily clinical examination, rapid diagnosis by PCR test applied in patients and personnel), isolation of patients/contacts, antiviral
treatment. 6 pts were diagnosed on the 6th Feb, the highest number of daily newly diagnosed cases. The last case was diagnosed on the 25th
Feb.
Conclusions: Early detection of influenza patients, early antiviral treatment and early outbreak management resulted in timely extinction of the
hospital-acquired outbreak and few fatalities in patients with high risk of infection and mortality.

117
Sesiune Medici ● e-Poster
Physicians Session ● e-Poster

Pneumonie abcedată cu germene cu rezistență extinsă (XDR) într-un caz de ARDS sever de cauză extrapulmonară,
la un pacient cu politraumatism sever - caz clinic
Abscess-forming pneumonia caused by an extensively drug-resistant (XDR) bacteria in a severe extrapulmonary
ARDS, in a polytraumatised patient - case report
Dan Corneci (1), Narcis Valentin Tănase (1), Irina Blaj (1), Constantin Ghiaţău (2), Daniela Floreanu-Nistor (1), Roxana Lazarou (1), Claudia Popovici (3)
(1) Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, Anestezie și Terapie Intensivă, București, România
(2) Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, Laborator Microbiologie Clinică, Bucureşti, România
(3) Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, Pneumologie, București, România

Introducere: Rezistența antimicrobină extinsă constituie o problemă îngrijorătoare în abordarea pacienților de terapie intensivă care dezvoltă
infecții asociate îngrijilor medicale, în particular cu germeni producători de βlactamaze cu spectru extins ESBL şi de carbapenemaze.
Material și metodă: Prezentăm cazul clinic al unui pacient în vârtă de 32 de ani, victimă a unui accident rutier, admis cu politraumatism sever (ISS
41 pct.) cu leziuni complexe ale extremității cefalice, contuzie toracică și fractură cominutivă de femur drept. După intervenţii iterative în sfera
neurochirurgicală şi ortopedică, pacientul dezvoltă brutal pe secția ortopedie ARDS sever, în contextul unei bacteriemii cu punct de plecare
neelucidat.
Rezultate: Pacientul impune readmisie în Terapie Intensivă și tratamentul insuficienței respiratorii acute severe. Terapia antiinfecțioasă empirică
include meropenem, tigeciclină si anidulafungină, evoluția pacientului este însă nefavorabilă, către șoc septic și MOSD. Se impun epurarea
extrarenală și eliminarea extacorporeală a CO2; datele microbiologice obiectivează în hemoculturi și aspirat traheal Klebsiella pneumoniae XDR
producătoare de carbapenemază de clasa A tip KPC, sensibilă numai la tigeciclină.
În a 7-a zi de evoluție a episodului sever de ARDS și soc septic, în contextul deteriorării marcate progresive a statusului clinic, se recurge la
terapie antibiotică de salvare, cu ceftazidim-avibactam; odata cu suplimentarea terapiei survine o evoluție favorabilă a statusului clinic. Evoluția
clinică este grevată și complicată de abcedarea focarelor pneumonice suprainfectarea acestora cu A. baumanii și Pseudomonas XDR.
Concluzii: Inițierea antibioterapiei cu ceftazidim - avibactam la un pacient politraumatizat şi cu pneumonie abcedată, cu germene multirezistent
XDR, a condus la o evoluţie favorabilă a acestuia.

Introduction: Extensively antimicrobial resistance represents a worrying aspect of ICU patient management which develops nosocomial
infections, especially in cases of bacteria with extended-spectrum βlactamases ESBL and carbapenemases.
Material and method: We describe the clinical case of a 32-year-old severe polytraumatised patient (ISS 41 pt), presenting complex lesions of
cephalic extremity, thoracic contusions and comminuted right leg fracture at admission in ICU. After seriated orthopaedic and neurosurgical
interventions, this patient acutely develop on the ward severe ARDS, probably related to a bacteremia with unknown source.
Results: The patient requires urgent ICU readmission for the treatment of severe respiratory failure. Initial antimicrobial empiric coverage
consists in meropenem, tigecyclin and anidulafungin, but despite this aggressive treatment, the clinical course is unfavourable, progressing to
septic shock and MODS. Renal replacement therapy and extracorporeal CO2 removal become mandatory; microbiological exams (tracheal
lavage and haemocultures) reveal a Klebsiella pneumoniae XDR, carbapenemase class A type KPC, with sensibility only to tigecycline.
During the seventh day of ICU admission, emphasizing the progressive and accelerate clinical status deterioration, we decide to initiate salvage
antibiotic therapy with ceftazidim-avibactam. Afterwards this therapy supplementation, evolution registers progressive amelioration, although
next days the pneumonic process develops abscesses and suprainfection with Acinetobacter baumanii and Pseudomonas aeuruginosa XDR.
Conclusions: Antibiotherapy with ceftazidim-avibactam in a critical polytraumatized patient presenting abscess-forming pneumonia caused by an
extensively resistant bacteria leads to favourable clinical evolution.

118
Sesiune Medici ● e-Poster
Physicians Session ● e-Poster

Rolul trombelastometriei rotaționale la o pacientă cu tromboză venoasă profundă


The role of rotational thromboelastometry in a patient with deep venous thrombosis
Georgiana-Andreea Pavel, Angela Popa, Ioana Marina Grințescu, Ioana Cristina Grințescu, Mihaela Buiuc, Mirela Ţigliş, Cristian Cobilinschi
Spitalul Clinic de Urgență, Anestezie și Terapie Intensivă, București, România

Trombocitopenia în contextul pacientului cu traumă multiplă prezintă un spectru larg de etiologii - de la consumul factorilor de coagulare (CID)
până la complicație a heparinoterapiei (HIT). În ciuda tabloului clinic similar, caracterizat de tromboze venoase profunde, tratamentul este
complet diferit. Prezentăm cazul unei paciente în vârstă de 76 ani care este admisă în STI - SCUB în ziua 7 post-politraumatism (ISS 30,
torace-bazin-femur) pentru dispnee și mărirea circumferenţială a membrului pelvin drept. După efectuarea unei coronarografii care confirmă
prezenţa unui sindrom coronarian acut, ecografia Doppler relevă tromboză venoasă profundă (TVP) la nivelul venei femurale drepte. În acest
context trombotic se optează pentru administrarea de heparină nefracţionată. La 48 ore după iniţierea heparinoterapiei, la nivelul membrului
superior drept se identifică semne clinice de tromboză. Angio-tomografia computerizată evidenţiază trombi la nivelul arcului aortic și a trunchiului
brahiocefalic, iar paraclinic se identifică valori scăzute ale anti-trombinei III, proteinei C, S și ale fibrinogenului. Trombocitopenia apărută de la
internare, se agravează progresiv sub heparinoterapie, ridicând suspiciunea de HIT și sugerând necesitatea întreruperii tratamentului. Utilizarea
trombelastometriei rotaţionale - ROTEM, permite formularea diagnosticului de coagulare intravasculară diseminată (CID), susținut deopotriva de
absența anticorpilor antiheparinici. Particularitatea cazului constă în prezența unor tromboze extensive, atribuibile atât CID, precum și a unei
eventuale complicații a HIT. Caracteristicile clinice fiind aproape identice, diagnosticul diferențial se bazează exclusiv pe investigaţiile specifice
de laborator. Tratamentul diferit al celor două entităţi clinice a fost stabilit prin ROTEM, heparinoterapia fiind indicație de elecție în acest caz.


In the context of polytrauma, the disorders of the fluid-coagulating balance are extremely common and involve various clinical forms.
Post-traumatic thrombocytopenia has multiple causes: more frequently, consumption of coagulation factors (DIC) or rarely, complications of
heparinotherapy (HIT). The clinical picture is similar, associating deep venous thrombosis, but requiring an entirely different treatment. A 76y/o
patient is admitted to ICU-SCUB in day 7 after polytrauma (ISS 30, thoracic-pelvis-femur). On admission, after coronarography for acute coronary
syndrome, the patient is awake, with dyspnoea, presenting swollen right inferior limb. Doppler ultrasonography reveals deep venous thrombosis
(DVT) of the right femoral vein. Considering the thrombotic events, unfractionated heparinotherapy is initiated. After 48 hours from admission,
clinical signs of thrombosis are identified at the right superior limb. Angiogram-tomography detects thrombi in the aortic notch and the
brachiocephalic trunk. Paraclinical tests identify low levels of antithrombin III, protein C, S and fibrinogen.Thrombocytopenia occurred from
admission, progressively aggravating under heparinotherapy, therefore raising the suspicion of HIT and suggesting the need for discontinuation
of the treatment. Rotational Thromboelastometry - ROTEM, established the diagnosis of DIC, also strengthened by the absence of anti-heparin
antibodies.The particularity of this case is represented by the presence of extensive thrombosis, with clinical aspects found in DIC, but also as a
possible complication of HIT. With almost identical clinical presentation, differential diagnosis is based exclusively on laboratory-specific
investigations. The treatment of the two clinical entities was established by ROTEM, hence heparin was indicated in this case.

119
Sesiune Medici ● e-Poster
Physicians Session ● e-Poster

Moarte subită postpartum prin embolie trofoblastică pulmonară și cerebrală


Sudden postpartum death from trophoblastic pulmonary and cerebral embolism
Diana Toma (1), Paula Elena Neicuțescu (2), Simona Theodora Marinescu (1), Rely Georgeta Manolescu (1), Ovidiu Lazăr (1), Monica Preda (1),
Rodica Trifana (1), Gabriela Cătălina Ionescu (1)
(1) Life Memorial Hospital Medlife, Anestezie și Terapie Intensivă, București, România
(2) Spitalul Clinic „Prof. Dr. Th. Burghele”, Anestezie și Terapie Intensivă, București, România

Obiective: Deși celulele trofoblastice sunt prezente în circulația maternă pe parcursul unei sarcini normale sau patologice, fără expresie clinică,
embolia trofoblastică masivă cu evoluție letală într-o sarcină normală, neasociată cu o boală trofoblastică gestațională, este rară.
Material și metodă: Lucrarea prezintă cazul pacientei G.A. în vârstă de 30 ani IG, IP, sarcină de 40 săptămâni, preeclampsie, HTA de sarcină, care
în data de 14.07.2017 este supusă intervenției chirurgicale de cezariană sub anestezie rahidiană, fără incidente sau accidente intraoperatorii, cu
durata de 40 minute. Evoluție postoperatorie favorabilă, pacientă echilibrată hemodinamic și respirator (sub monitorizare EKG, TA, AV, SpO2 și
supreveghere continuă în salonul postoperator), pentru ca la 9 ore postoperator să prezinte brusc stop cardiorespirator prin asistolie, iresuscitabil
urmat de deces.
Rezultate: Autopsia pacientei a evidențiat embolie trofoblastică masivă cerebrală și pulmonară, pe fondul unei vasculopatii deciduale associate
preeclampsiei, ca și cauză a decesului.
Concluzii: Deși foarte rară, embolia trofoblastică este evidențiată în 3 din 8 cazuri de autopsie maternă și trebuie luată în considerare în cazul
unui stop cardiorespirator pe parcursul unei sarcini sau postpartum.

Objectives: Even if a large amount of trophoblast enter maternal circulation during both normal and abnormal pregnancy, without clinical
expression, massive trophoblastic embolia in a normal pregnancy, not associated with gestational trophoblastic disease, is rare.
Material and method: We present the case of a 30-year-old woman, primigravida, primipara, 40 weeks of gestation, with preeclampsia,
hypertensive of pregnancy, who suffer a c-section, under spinal anaesthesia, with no incidents or accidents during surgery. In the postoperative
period, the evolution was uneventful (under permanent monitorisation - ECG, BP, SpO2) for 9 hours. After that suddenly occurs cardiac arrest by
asystole unresponsive to prolonged resuscitation, followed by death.
Results: The autopsy of the patient showed massive cerebral and pulmonary trophoblastic embolism, on the background of the decidual
vasculopathy associated to preeclampsia.
Conclusion: Although very rare, trophoblastic embolism is found in three out of eight maternal autopsy cases, and should be taken in
consideration in the case of a sudden maternal death during or immediately after pregnancy.

Leziunea renală acută după circulație extracorporală la copii


Acute kidney injury following cardiopulmonary bypass in children
Alexandru Botizatu (1), Maria Costandachi (2), Iana Cotorcea (2), Corina Gutium (2), Victor Cojocaru (1)
(1) Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Catedra Anesteziologie și Reanimatologie Nr. 2, Chișinău, Republica
Moldova
(2) Spitalul Clinic Republican, Departamentul Anesteziologie și Reanimatologie, Chișinău, Republica Moldova

Introducere: Leziunea renală acută (LRA) este una dintre complicațiile cele mai frecvente și cele mai grave care urmează intervenției chirurgicale
a inimii. Ne-am propus să determinăm prevalența și factorii de risc pentru LRA după o intervenție chirurgicală cardiacă pediatrică.
Metode și rezultate: Am analizat retrospectiv 203 de pacienți cu vârsta ≤18 ani care au suferit intervenții chirurgicale cardiace pentru defecte
cardiace congenitale; prin categoria RACHS-1, 41 pacienți (20,1%) au avut un scor operator de risc ≥3. LRA a fost definită și clasificată utilizând
criteriile pediatrice pRIFLE (risc, leziune, disfuncție, insuficiență și stadiul final al bolii renale); 58 de pacienți (28,6%) au dezvoltat LRA: 40 au avut
LRA cu severitate clasificată drept risc (R), 14 au clasat LRA ca un prejudiciu (I) și 4 au clasat LRA ca un prejudiciu (F). Clasificarea RACHS-1
(clasificarea adaptată la risc pentru chirurgia cardiacă congenitală), administrarea de lichide au fost comparate între pacienții cu și fără LRA.
Timpul de circulație extracorporală (CEC) (P = 0,03) și scorul vasoactive-inotropi (P = 0,0002) au fost factori de risc independenți pentru LRA.
Clasificarea mai mare a pRIFLE corelează pozitiv cu durata crescută a ventilației mecanice postoperatorii și cu o durată mai lungă de menținere în
UTI (P = 0,01).
Concluzii: În acest studiu, am constatat o prevalență mare a LRA postoperator la pacienții pediatrici supuși unei intervenții chirurgicale cardiace
congenitale. LRA a fost asociată cu complicații precoce postoperatorii.

120
Sesiune Medici ● e-Poster
Physicians Session ● e-Poster

Background: Acute kidney injury (AKI) is the most common and most serious complication following heart surgery. We aimed to determine the
prevalence of, and risk factors for, AKI following pediatric cardiac surgery.
Methods and results: We retrospectively analyzed 203 patients aged ≤18 years who underwent cardiac surgery for congenital heart defects; by
RACHS-1 category, 41 patients (43%) had an operative risk score ≥3. AKI was defined and classified using the pediatric pRIFLE criteria (Pediatric
Risk, Injury, Failure, Loss, and End-stage Kidney Disease); 58 patients (28.6%) developed AKI: 40 had AKI with a severity classified as risk (R), 14
had AKI classified as injury (I) and 4 had AKI classified as injury (F). RACHS-1 (Risk-Adjusted classification for Congenital Heart Surgery) category,
fluid administration as well as fluid overload were compared between patients with and without AKI. Longer cardiopulmonary
bypass (CPB) time (P=0.03) and vasoactive-inotropic score (P=0.0002) were independent risk factors for AKI. Fluid overload and intraoperative
lactate level was not a significant predictor for AKI. Higher pRIFLE classification positively correlated with increased postoperative mechanical
ventilation duration, and longer ICU stay (P=0.01).
Conclusions: In this study, we found a higher prevalence of postoperative AKI in pediatric patients undergoing severe cardiac surgery. AKI was
associated with worse early postoperative outcomes. Early prediction and appropriate treatment of AKI during the postoperative period are
emphasized.

Sindrom Lyell. Discuții a 9 cazuri


The Lyell's syndrome. Discussions of 9 cases
Olga Cușnir (1), Doriana Cojocaru (2), Maria Costandachi (3), Victor Cojocaru (4)
(1) Spitalul Clinic Republican, Secția Terapie Intensivă Septică, Chișinău, Republica Moldova
(2) Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Catedra Anestezie și Terapie Intensivă, Chișinău, Republica Moldova
(3) Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Secția Terapie Intensivă, Chișinău, Republica Moldova
(4) Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Catedra Anestezie și Terapie Intensivă nr. 2, Chișinău, Republica Moldova

Studiu prospectiv a inclus 9 paciente cu diagnosticul de Sindrom Lyell. Scor SOFA 5 - 6 puncte (mortalitate predictivă (MP) - 22 – 25%) a fost
calculat la 3 paciente, scor SOFA 9 puncte (MP 75%) la 5 paciente și scor SOFA 12 puncte (MP 95%) la o pacientă. Sindromul Lyell a fost stabilit în
baza anamnezei, datelor clinice (epidermoliza necrotică) și paraclinice (TAs, TAd, TAm, Ps, PVC, DC, FCC, SaO2; ScvO2, CaO2, CvO2, DO2, VO2,
ERO2, gaura PCO2, echilibrul acido-bazic și gazos, ionograma, coagulograma, diureza orară). Pacientele au utilizat: 4 - antibiotice, 3 - unguente
antireumatice de uz veterinar, 1 - tratament cronic antihipertensiv asociat cu medicamente antirăceală - spray orofaringian și 1 pacientă și-a
autoadministrat medicamente naturiste. Sindromul s-a manifestat prin hipertermie severă, leziuni cutanate până la 95% însoțite de plasmoragie
severă cu hipoproteinemie și hipoalbuminemie severă, patologie pulmonară acută (pneumonii septice, ARDS), insuficiență cardiovasculară acută
(șoc toxico - septic), sindrom de CID, MODS, perturbări severe în EAB și sistemul imun. Toate pacientele au fost supuse unui tratament complex
care a inclus: terapia aferentă (plasmafereză isooncotică isoovolemică, dializă renală), terapie respiratorie, infuzională și vasoactivă,
imunocorecție, antibioterapie, etc.
Concluzii: Sindromul Lyell este o afecțiune rară, severă, ce induce șoc septic cu afectare multiplă de organe. Tratamentul complex a permis
supraviețuirea a 8 paciente cu mortalitatea predictivă foarte înaltă.

The prospective study included 9 patients with the diagnosis of Lyell's syndrome. SOFA score 5 - 6 points (predictive mortality (MP) - 22-25%) was
calculated at 3 patients, SOFA score 9 points (MP 75%) at 5 patients and SOFA score 12 points (95% MP) at 1 patient. Lyell’s syndrome was
established based on anamnesis, clinical data (necrotic epidermolysis) and paraclinical (PAS, PAD, PAM, CVP, CO, HR, SaO2, ScvO2, CaO2, Cv02,
DO2, VO2, acid-base and gaseous, ionogram, coagulogram, diuresis). The patients used: 4 - antibiotics, 3 - topical anti-rheumatic drugs for
veterinary use, 1 - chronically antihypertensive treatment associated with anti-flu drugs - oropharyngeal spray and 1 patient self-administered
herbal medicines. The syndrome was manifested by severe hyperthermia, skin lesions up to 95% accompanied by severe plasmorrhage with
hypoproteinemia and severe hypoalbuminemia, acute pulmonary pathology (septic pneumonia, ARDS), acute cardiovascular failure (COPD), DIC
syndrome, MODS, severe disturbances of acid–base homeostasis and immune system. All patients have undergone a complex treatment
including extracorporeal detoxification (isovolemic isooncotic plasmapheresis, renal dialysis), respiratory, infusional and vasoactive therapy,
immunocorrection, antibiotic therapy, etc.
Conclusions: Lyell's Syndrome is a rare, severe condition that caused septic shock with multiple organ failure. Complex treatment allowed the
survival of 8 patients with very high predictive mortality.

121
Sesiune Medici ● e-Poster
Physicians Session ● e-Poster

Primele 10 cazuri de ECMO veno-arterial într-o secție de terapie intensivă medico-chirurgicală


First ten cases of veno-arterial extracorporeal membrane oxygenation (VA ECMO) in a mixed medical and surgical
ICU
Mihai Ștefan (1), Mihai Luchian (1), Ioana Marinică (1), Alina Păunescu (1), Ovidiu Știru (2), Ovidiu Chioncel (3), Vlad Anton Iliescu (2),
Daniela Filipescu (1)
(1) Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu”, Secția de Anestezie și Terapie Intensivă II, București, România
(2) Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu”, Secția de Chirurgie Cardiacă II, București, România
(3) Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu”, Secția de Cardiologie I, București, România

Introducere: Studiile randomizate controlate sugerează că dispozitivele de asistare mecanică de tipul balonului de contrapulsație intraaortică
(BCIA) nu sunt benefice pentru pacienții cu șoc cardiogen1. În ciuda dovezilor neconcludente de îmbunătățire a prognosticului acestor pacienți,
suportul mecanic avansat prin oxigenare extracorporală cu membrană (ECMO) devine ubicuu în secțiile de terapie intensivă (STI). Materiale și
metodă: Raportăm introducerea recentă a ECMO VA într-o STI mixtă medico-chirurgicală într-un centru terțiar universitar. Am analizat retrospectiv
o serie de cazuri de zece pacienți tratați cu această tehnică între noiembrie 2016 și martie 2018. Rezultate și discuții: Pentru toți pacienții,
indicația de ECMO VA a fost șocul cardiogen refractar. Etiologia a fost eterogenă. Șase pacienți au fost diagnosticați cu șoc post-cardiotomie, doi
au prezentat infarct miocardic acut cu supradenivelare de segment ST (STEMI) și doi s-au prezentat cu miocardită acută fulminantă. ECMO
periferic a fost implantat tuturor pacienților, prin abord percutan, femuro-femural, utilizând o canulă de reperfuzie arterială. Descărcarea
ventriculară stângă (VS) s-a practicat utilizând BCIA inserat pe artera femurală contra-laterală. Funcția cardiacă era sever deprimată în toate
cazurile, fie datorită disfuncției de VS (frecțoe de ejecție <25%), de VD, sau biventriculară, sub terapie inotrop pozitivă și vasopresoare. Lactatul
seric median la momentul implantării a fost de 7,64 mmol/L (SD= 2,95). Țintele hemodinamice au inclus lactatul, monitorizarea continuă a SvO2 și
monitorizarea debitului cardiac și au fost obținute în toate cazurile, cu suport multi-organ adecvat. ECMO a fost menținut pentru o mediană de 10
zile, cu un minimum de 6 zile și maximum de 30. Șase pacienți au fost sevrați cu succes (punte către recuperare), într-un alt caz s-a implantat
suport mecanic de lungă durată cu dispozitiv de asistare ventriculară stângă (LVAD), iar trei pacienți au murit sub asistare cu ECMO. Patru
pacienți au supraviețuit până la externare, doi după chirurgie cardiacă și doi după miocardită. Nu s-au întâlnit complicații severe legate de
canulare, ischemie de membre, disfuncție de pompă în nici unul din cazuri. Concluzii: Introducerea noilor tehnologii este provocatoare. Raportăm
introducerea recentă a ECMO VA în practica clinică. Nu am întâlnit complicații majore. Supraviețuirea rămâne proastă în șocul cardiogen post
cardiotomie și în cadrul STEMI. Referințe 1. Thiele H, Zeymer U, Neumann F-J, et al. Intraaortic balloon support for myocardial infarction with
cardiogenic shock. N Engl J Med 2012;367:1287-96

Introduction: Randomized controlled studies suggest that basic mechanical assist devices such as intra-aortic balloon pumps (IABPs) are not
beneficial for patients with cardiogenic shock1. Despite inconsistent evidence in outcome improvement, advanced cardio-pulmonary support via
ECMO is becoming ubiquitous in ICUs worldwide. Materials and methods: We report the recent introduction of VA ECMO in a mixed medical and
surgical ICU in a tertiary care academic hospital. A case series of ten patients, treated via this technique between November 2016 and March
2018, was retrospectively analysed. Results and discussion For all patients, the indication for VA ECMO implantation was refractory cardiogenic
shock. Etiology, however, was heterogeneous. Six patients were diagnosed with post-cardiotomy shock, two patients had ST-elevation
myocardial infarction (STEMI) and two presented with fulminant acute myocarditis. Peripheral ECMO was implanted in all patients, with a
percutaneous, femoro-femoral approach, using a reperfusion arterial cannula. Left ventricular (LV) unloading via an IABP on the contralateral
femoral artery was used in all patients. Heart function was severely depressed for all patients, either due to LV dysfunction (ejection fraction
<25%), RV dysfunction or both, while using high doses of inotropic and vasopressor therapy. Mean serum lactate at the moment of implantation
was 7,64 mmol/L (SD= 2,95). Hemodynamic goals included lactate, continuous SvO2 and thermo-dilution cardiac output monitoring and were
attained in all patients, with adequate multi-organ support. ECMO support was maintained for a median of 10 days, with a minimum of 6 days
and a maximum of 30 days. Six out of ten patients were successfully weaned off ECMO (bridge to recovery), another was bridged to long-term
mechanical assistance via a left ventricular assist device (LVAD), using an echocardiography guided weaning protocol, and three patients died
while on ECMO. Four patients survived to discharge, two following cardiac surgery and two after recovering from myocarditis. Complications
related to cannulation, limb ischemia or ECMO malfunction did not occur in any of the patients. Conclusion: Introducing novel technologies can
be challenging. We report the recent introduction of VA ECMO into clinical practice in a mixed cardiac ICU for refractory cardiogenic shock. No
major complications were encountered. Outcome remains poor in STEMI and post-cardiotomy shock. References: 1. Thiele H, Zeymer U,
Neumann F-J, et al. Intraaortic balloon support for myocardial infarction with cardiogenic shock. N Engl J Med 2012;367:1287-96

122
Sesiune Asistenţi ● Comunicare orală
Nurses Session ● Oral Communication

Prevalența şi factorii asociaţi sindromului burnout la asistentele medicale din specialitatea anestezie-terapie
intensivă
The prevalence of the burnout syndrome and its factors among the nurses working in the anaesthesia and Intensive
Care Unit in Romania
Matild Maria Chira, Călin Mitre, Caius Mihai Breazu
Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor”, ATI, Cluj-Napoca, România

Scopul urmărit a fost evaluarea incidenței sindromului de burnout în rândul asistenților medicali din departamentul de Anestezie și Terapie
Intensivă (ATI) în spitale din România, precum și identificarea surselor specifice ale acestui fenomen, la locul de muncă.
Acest studiu a fost făcut prin sondaj și a evaluat burnout-ul din persectiva celor trei dimnesiuni ale acestuia: epuizarea emoțională (EE);
depersonalizarea (DP), realizarea personală (PA) în rândul a 109 repondenți (reprezentând 61.6% din numărul celor cărora le-a fost trimis
chestionarul - 177 de asistenți ATI). Răspunsurile au fost anonime. S-a folosit chestionarul Maslach Burnout. Scala „Pressure Management
Inventory” a fost aplicată pentru identificarea surselor de tensiune ocupaționale.
Din cei 109 de respondenți, 89% au fost asistenți de sex feminin. Un nivel ridicat de burnout a fost identificat la 37% dintre repondenți. Scoruri
ridicate specifice dimensiunilor sindromului burnout au fost prezente: EE - 31% (a avut o incidență mai mare în rândul femeilor cu 25% față de
repondenții de sex masculin), DP - 15% are aproximativ aceeași incidență în rândul femeilor și al bărbaților), NP - 26% (este cu 35% mai mare în
cazul bărbaților decât al femeilor). Cele mai importante surse ocupaționale de tensiune identificate prin analiza de regresie au fost: volumul de
muncă,munca specifică secției ATI, tracasările zilnice și rolul managerial.
O treime dintre asistenții ATI participanți la studiu trăiesc experiența unui nivel ridicat de burnout. Atât epuizarea emoțională, cât și dezvoltarea
depersonalizării sunt semnificativ mai ridicate la femei, fiind favorizate de volumul de muncă, munca specifică ATI și tracasările zilnice.

The aim of our study was to evaluate the incidence of burnout syndrome and to identify its specific sources from their workplace, among the
nurses who work in the Anaesthesia and Intensive Care Unit (AICU) of Hospitals in Romania.
This was a survey study and evaluated the burnout with its three dimensions: emotional exhaustion (EE); depersonalisation (DP), personal
achievement (PA) in 109 responders who filled the questionnaires, who represent 61.6% of the 177 Romanian AIC nurses who had been asked to
do so. The questionnaire was anonymous. We used the Burnout Maslach Questionnaire. The ”Pressure Management Inventory” questionnaire
was applied to identify the nurses work stress.
Of the 109 responders, 89% were female. A high level of burnout syndrome was present among 37% of the AICU nurses, overall. High scores in
the different burnout syndrome dimensions were as follow: EE - 31% (this had a 25% higher incidence among women), DP - 15% (this dimension is
equally present among male and female responders), lack of PA - 26% (this is greater by 35% among men). The most important sources of
occupational pressure identified by means of the regression analysis were: the workload, the AIT specific duties, the daily hassle and the
managerial role.
A third of the AICU nurses experience a high level of burnout. The emotional exhaustion and depersonalisation level increases are faced mostly
by the female, because of the workload, the duties specific to the AICU department and the daily hassle.

123
Sesiune Asistenţi ● Comunicare orală
Nurses Session ● Oral Communication

Stresul ocupațional și sindromul burnout în rândul asistenților medicali de terapie intensivă. Un studiu efectuat în
Clinica ATI de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea, România
Work stress and burnout syndrome among intensive care nurses. A study in the ICU from Emergency Clinical County
Hospital of Oradea, Romania
Petru Cotrău
Spitalul Clinic Județean de Urgență, Clinica ATI, Oradea, România

Introducere: Asistenții medicali din unitățile de terapie intensivă (ATI) pot fi expuși unui stres considerabil la locul de muncă. Nivelul ridicat de
stres la asistenții medicali ATI afectează calitatea asistenței medicale și calitatea vieții de muncă.
Obiective: Determinarea nivelului de stres ocupațional, a sindromului burnout și satisfacția generală la locul de muncă în rândul asistenților
medicali din ATI.
Material și metode: Cercetarea a fost efectuată în Clinica ATI de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea (Februarie 2018). Datele au fost
colectate din chestionare, 29 de asistenți medicali au fost selectați pentru acest studiu. Factorii de stres profesional au fost evaluați prin
Extended Nursing Stress Scale, sindromul burnout prin Maslach Burnout Inventory HSS, în timp ce satisfacția generală la locul de muncă a fost
măsurată printr-o scală Likert cu 7 trepte de acord.
Rezultate: Nivelurile cele mai ridicate de stres au fost asociate cu volumul de muncă și conflictele cu alți profesioniști din domeniul sănătății;
relațiile profesionale între asistenții medicali au fost descrise ca fiind cele mai puțin stresante. Referitor la nivelele de burnout: un scor ridicat
pentru extenuare emoțională și pentru depersonalizare și un scor redus pentru realizările personale. Satisfacția profesională a obținut un nivel
mediu. Fideliatea scalelor a fost verificată prin intermediul coeficientului Cronbach’s alfa: ENSS (.98) și MBI-HSS (.73).
Cuvinte cheie: stres profesional, burnout, ATI nursing, satisfacție profesională

Introduction: As a prolonged response to chronic job-related stressors, burnout syndrome generally develops in individuals of helping
professions. Nurses working in the intensive care units (ICU) may be exposed to considerable job stress. High level of stress in ICU nurses affects
the quality of their nursing care and their quality of work life.
Objectives: This research aimed to determine the levels of occupational stress, burnout and overall job satisfaction among ICU nurses.
Material and methods: The research was conducted in the ICU from Emergency Clinical County Hospital of Oradea (February 2018). The data
were collected from questionnaires, twenty-nine nurses were selected for this study. Professional stressors were assessed by Extended Nursing
Stress Scale, burnout by Maslach Burnout Inventory HSS, while overall job satisfaction was measured by single 7 points Likert scale.
Results: High-stress levels associated with workload and conflicts with other healthcare professionals were recorded as the most stressful ones,
whereas situation related to peer relationships at work were described as less stressful. Differences in rates of burnout were observed: a high
score for emotional exhaustion and depersonalization and a low score for personal accomplishment. The participants were moderately satisfied
with their jobs. With regard to the analysis of internal consistency, adequate Cronbach’s alpha values were obtained for the ENSS (.98) and
MBI-HSS (.73).
Keywords: job-related stress, burnout, intensive care nursing, job satisfaction

124
Sesiune Asistenţi ● Comunicare orală
Nurses Session ● Oral Communication

De o parte şi de alta a uşilor închise - percepţia asupra programului de vizită în Terapie Intensivă
Beyond the closed doors - perception of visiting hours in Intensive Care Unit
Ioana Antoanella Mazilu, Steliana-Andreea Vişoiu, Teodora Zamfirescu, Valentina Iulia Cazan, Alexandru Florin Alexie, Laura Marinela Lupu,
Adrian Alexandru Balaşa, Mădălina Duțu, Dan Corneci
Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, Clinica de Anestezie și Terapie Intensivă, Bucureşti, România

Majoritatea spitalelor au reguli stricte de acces al vizitatorilor, în special pentru secţiile cu risc mare, deşi există recomandări de a se trece la un
program de vizită nerestricţionat. În secția de Terapie Intensivă (STI) a Spitalului Universitar de Urgență Elias București accesul familiei pacientului
este restricționat la 30 min zilnic. Scopul acestui studiu observaţional, de cohortă, prospectiv, este de a observa percepţia personalului medical
din STI şi a vizitatorilor asupra actualului program şi modul în care consideră că ar trebui să fie acesta. Material și metodă: Instrumente de
cercetare au constat în două chestionare originale adresate unul asistenţilor medicali şi medicilor şi celalalt vizitatorilor. Au fost incluşi în studiu
61 de asistenţi medicali şi medici şi 134 de vizitatori. Rezultate: 73,77% dintre asistenţi şi medici şi 47% dintre aparţinători au afirmat că sunt
mulţumiţi de actualul program de vizită (p=0,0005), iar 27,86% şi respectiv 39,55% ar prefera ca vizita să poată fi făcută de două ori pe zi câte 30
de minute. Nici un asistent sau medic nu doreşte implementarea unui program de vizită nerestricţionat, pe când 8,20% dintre aparţinători şi-ar
dori acest lucru (p=0,02). Personalul medical se teme că vizitatorii ar abuza de lipsa restricţiilor (91,80%) şi totuşi doar 23,87% dintre vizitatori au
afirmat că ar face acest lucru (p<0,0001). Spre deosebire de vizitatori, personalul medical nu consideră că un timp mai îndelungat de vizită ar fi în
beneficiul pacientului. Concluzie: Medicii şi asistenţii medicali nu consideră ca fiind în beneficiul pacientului programul de vizită nerestricţionat.

Most hospitals have strict access rules for visitors, especially for high-risk departments, although there are recommendations for open visiting
hours. In Intensive Care Unit (ICU) of Elias University Emergency Hospital of Bucharest the access of relatives is restricted to 30 minutes per day.
The aim of this observational, randomized, prospective study is to observe the perception of medical staff in ICU and relatives about the current
program and the way they consider it should be. Material and method: Research tools consisted of two original questionnaires addressed to
both sides, one to medical staff and the other to relatives. 61 nurses and physicians and 134 relatives were included in the study. Results: 73,77%
of nurses and physicians and 47% of relatives have affirmed that they are satisfied with the current visit schedule (p=0,0005) and 27,86%
respectively 39,55% would prefer visiting hours twice a day for 30 minute each.No nurses and no physicians want to implement an unrestricted
visiting program while 8,20% of relatives would like this (p=0,02). The medical staff is afraid that families would abuse the lack of restrictions
(91,80%) and yet only 23,87% of the relatives affirm that they would do so (p<0,0001). Unlike families, medical staff does not consider that a
longer time spent with the patient will bring any benefit to him. Conclusion: Physicians and nurses do not consider unrestricted visit as a benefit
to the patient.

Măsuri de protecție a personalului medical într-un focar de gripă AH1N1


Protective strategies of medical personnel during a hospital-acquired influenza AH1N1 outbreak
Luminița Popeanu (1), Ioana Grigoraș (2)
(1) Institutul Regional de Oncologie, Clinica de Anestezie și Terapie Inttensivă, Iași, România
(2) Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, Clinica de Anestezie și Terapie Intensivă, Institutul Regional de Oncologie, Iași,
România

Introducere: Gripa este o boală acută a căilor respiratorii, foarte contagioasă, cauzată de virusul gripal A/B, care apare în izbucniri epidemice de
severitate variată, aproape în fiecare iarnă. Infecția gripală poate afecta orice persoană, însă riscul de forme severe și de complicații este major la
copii, bătrâni și persoane cu imunodeficiențe/boli cronice/boli acute. Protejarea personalului medical, care îngrijește pacienții diagnosticați cu
gripă, reprezintă o prioritate majoră pentru echipa managerială a spitalului.
Obiective: Evaluarea măsurilor aplicate într-un focar de gripă.
Material și metodă: Studiu retrospectiv, care analizează date privind pacienții și personalul medical într-un focar intraspitalicesc de gripă în IRO
Iași între 21.01.2018 și 03.2018. Date înregistrate: număr cazuri, metode de diagnostic, triaj și izolare, tratament, alte măsuri.
Rezultate: Au fost testate pentru virusul gripal 62 persoane: 20 positive - tulpina A, 6 pozitive - tulpina B, 1 pozitivă - virus sincițial respirator (RSV),
1 pozitivă - tulpina B+RSV, 1 pozitivă - tulpina A+B, 33 - negative. Din cazurile positive, doar 6 sunt cadre medicale: 2 medici, 3 infirmiere, 1
asistentă medicală. Doar o persoană fusese vaccinată antigripal. Măsurile întreprinse: triajul zilnic și izolarea pacienților, triajul zilnic și scoaterea
din activitate a personalului medical, echipamentul de protecție în cantități optime, teste rapide (PCR) pentru depistarea gripei, tratament cu
administrarea de Oseltamvir, vaccinarea personalului nevaccinat și interzicerea accesului vizitatorilor/studenților.
Concluzii: Toate aceastea au condus la limitarea răspîndirii bolii și stingerea focarului intraspitalicesc.

125
Sesiune Asistenţi ● Comunicare orală
Nurses Session ● Oral Communication

Introduction: Influenza is a very contagious airway disease caused by the influenza virus A/B, which occurs in epidemic outbreaks in the cold
season. The viral infection may affect any person, but severe, complicated forms occur in children, elderly or immunocompromised, chronic or
acute diseased persons. The protection of medical personnel, who takes care of influenza patients should be a high priority of the hospital
managerial team.
Objectives: The evaluation of different strategies applied in a hospital-acquired influenza outbreak.
Material and method: The retrospective study analyses data regarding patients and medical personnel in a hospital-acquired influenza outbreak
in IRO Iași between 21.01.2018 and 03.2018. Recorded data: case number, diagnostic, triage and isolation strategies, treatment and other
measures.
Results: 62 persons were tested for influenza viruses: 20 positive - virus A, 6 positive - virus B, 1 positive - respiratory syncytial virus (RSV), 1
positive - viruses B+RSV, 1 positive - viruses A+B, 33 - negative. Out of positive cases, only 6 are medical personnel: 2 physicians, 3 auxiliary
personnel, 1 nurse, out of them just 1 having prior vaccine immunization. Outbreak management: daily triage and isolation of patients and
contacts, daily triage and activity break of personnel, optimal quantities of protective equipment, rapid diagnosis (PCR influenza tests),
oseltamivir administration, immunization of nonvaccinated personnel and cessation of visitors/students access.
Conclusions: All these resulted in limited virus transmission and extinction of the hospital-acquired influenza outbreak.

Monitorizarea glicemiei în Terapie Intensivă - este glucometrul cea mai bună soluţie?
Monitoring glycemia in the Intensive Care Unit - is the glucometer the best solution?
Ioana Antoanella Mazilu (1), Mădălina Duțu (1), Voicu Boscaiu (2), Steliana-Andreea Vişoiu (1), Alina Florentina Neagu (1),
Adrian Alexandru Balaşa (3), Alexandrina Andreescu (1), Dan Corneci (1)
(1) Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, Clinica de Anestezie și Terapie Intensivă, Bucureşti, România
(2) Institutul de Statistică Matematică şi Matematică Aplicată „Gh. Mihoc - C. Iacob“, Bucureşti, România
(3) Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, Clinica Anestezie și Terapie Intensivă, Bucureşti, România

Monitorizarea glicemiei la pacientul critic este o măsură importantă pentru menţinerea valorilor în limite normale, prevenind complicaţiile date de
hipo- sau hiperglicemie. Valoarea standard este cea dată de laboratorul spitalului, dar spre deosebire de analizorul de gaze şi glucometru,
rezultatul nu poate fi obţinut rapid.
Scopul acestui studiu observaţional, prospectiv, este de a observa dacă măsuratoarea făcută cu glucotestul din sângele capilar oferă valori
similare laboratorului spitalului şi dacă există alte variante mai sigure.
Material şi metodă: A fost măsurată glicemia pe aparate diferite din sânge venos, arterial şi capilar recoltat de la pacient în acelaşi timp (150 de
probe).
Rezultate: Măsuratorile făcute evidenţiază faptul că cea mai bună estimare rapidă a glicemiei raportată la valoarea dată de laborator o dă
măsurătoarea făcută din sângele arterial la analizorul de gaze sanguine, spre deosebire de măsurătorile făcute cu glucometrul din sângele
arterial, din sângele capilar şi din sângele venos. Mediile acestor diferenţe sunt: -15.1600, -29.5267, -29.6733 şi respectiv -34.2333, cu deviaţiile
standard 14.99310, 23.65203, 24.03423 şi respectiv 23.10333. Valorile măsurate cu glucometrul din sângele arterial, din sângele capilar şi din
sângele venos au supraevaluat glicemia cu mai mult de 20% faţă de valoarea standard la 61,3%, 66% şi respectiv 77,3% din probe. Valoarea
glicemiei măsurată din sângele arterial la analizorul de gaze a fost găsită cu diferenţa acceptată la 71,34% din probe.
Concluzie: Pentru măsurarea rapidă a glicemiei la pacientul critic este indicat a se folosi analizorul de gaze şi nu glucometrul.

Blood glucose monitoring for a critical patient is an important measure for maintaining values within normal limits, preventing complications from
hypo- or hyperglycemia. The standard value is given by the hospital lab, but unlike the gas analyzer and the glucometer, the result can not be
obtained quickly.
The aim of this observational prospective study is to see if the glucose’s measurement made with a glucometer in capillary blood vessels
provides similar values to the hospital lab and if there are other safer alternatives.
Material and method: Blood glucose was measured on different devices in venous, arterial and capillary blood taken from the patient at the
same time (150 samples).
Results: The measurements made point out that the best rapid estimate of blood glucose relative to the laboratory value is given by the blood
gas analyzer device, as opposed to the glucometer from the arterial, capillary and venous blood. The averages of these differences are: -15.1600,
-29.5267, -29.6733 and -34.2333 respectively, with standard deviations 14.99310, 23.65203, 24.03423 and 23.10333, respectively. Values
measured with glucometer in arterial, capillary and venous blood overrated blood glucose by more than 20% compared to the standard in 61.3%,
66% and 77.3% of samples respectively. The blood glucose value, measured from the arterial blood using the gas analyzer, was found with the
accepted difference of 71.34% of the samples.

126
Sesiune Asistenţi ● Comunicare orală
Nurses Session ● Oral Communication

Conclusion: For fast blood glucose measurement for a critical patient, it is recommended to use the gas analyzer rather than the glucometer.

Factori de risc ai infecției de cateter la pacientul oncologic. Implementarea unui protocol de management a CVC în
IRO Iași
Risk factors of central venous catheter-associated infection in oncological patients. Implementation of a CVC
management protocol in IRO Iași
Daniela Boancă (1), Alina-Maria Bacusca (1), Ioana Grigoraș (2)
(1) Institutul Regional de Oncologie, Anestezie și Terapie Intensivă, Iași, România
(2) Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, Anestezie și Terapie Intensivă, Iași, România

Introducere: Gestionarea incorectă a cateterului venos central (CVC) poate fi responsabilă de apariția infecției sistemice (infecții asociate CVC), o
complicație iatrogenă cu frecvență variabilă, dar gravitate și costuri mari. Îngrijirea cateterului venos central este, de aceea, o prioritate majoră în
acordarea îngrijirilor medicale pacienților cu CVC.
Obiective:
1. Evaluarea infecțiilor associate CVC și a factorilor de risc la pacientul oncologic
2. Evaluarea procesului de standardizare a îngrijirilor CVC (standardizării procedurii, difuzarea și aplicarea practică).
Material și metodă: Studiul prospectiv observational s-a desfășurat între 1.10.2017 și 20.02.2018 în IRO Iași pe toți pacienții consecutivi cu CVC.
S-au înregistrat: date despre infecții asociate CVC (frecvență, germeni, durată, tip CVC, locul inserției, tratament, evoluție) și despre
implementarea standardizării îngrijirilor.
Rezultate: La 364 pac cu CVC au fost identificate 12 probe positive (3 - pozitivare la 72 ore, 6 - pozitivare ≥10zile, 3 CVC longlife).
În Clinica ATI IRO Iași a fost elaborat și implementat un protocol de îngrijire a CVC. S-au urmărit toate etapele procesului de implementare.
Concluzii: Infecția de cateter influențează considerabil evoluția bolii de bază a pacientului și crește semnificativ costurile de spitalizare. Fiecare
etapă de management a CVC trebuie tratată cu atenție maximă. Standardizarea îngrijirilor și implementarea în practică a unui protocol sunt
imperative pentru atingerea dezideratului de „zero infecții associate CVC”.

Introduction: The improper central venous catheter (CVC) management may be responsible for systemic infections (CVC associated infections),
an iatrogenic complication which occurs with a variable rate, but the severity and the associated costs are very high. The CVC management is,
therefore, a high priority in the care of patients with CVC.
Objectives:
1. The evaluation of CVC associated infections and of risk factors in oncological patients.
2. The evaluation of standardization process of CVC management (elaboration, dissemination and application of a CVC management protocol).
Material and method: The prospective observational study included all consecutive patients with CVC admitted between 1.10.2017 and
20.02.2018 in IRO Iași.
Recorded data: about CVC associated infection (rate, germs, site and duration of insertion, CVC type, treatment, outcome) and about
standardized care implementation.
Results: In 364 pts with CVC 12 positive CVC were identified (3 - at 72 hours and 6 at ≥10days of insertion, 3 Longlife CVCs). All stages of the
implementation process of CVC management protocol in Clinica ATI IRO Iași were followed and described.
Conclusions: The CVC associated infections result in significant consequences on patients evolution/outcome and medical care costs. All stages
of CVC management should be carefully considered. The standardized care and the implementation of such protocol are mandatory in order to
achieve the goal of „zero CVC associated infections”.

127
Index autori
Authors Index

[62] [79] [88]


A Bratu, Lavinia Melania
[13] [11] [123]
Acalovschi, Iurie Breazu, Caius Mihai
[81] [23]
Agrosoaie, Andi Radu Bril, Silviu
[74] [74]
Alda Duma, Raluca Brînzei, Ana Maria
[104] [32] [49]
Alexandru, Botizatu Brodsky, Jay B.
[92] [108] [115]
Alexianu, Dan Bubenek, Șerban
[125] [108] [115]
Alexie, Alexandru Florin Budeanu, Costina
[126] [27]
Andreescu, Alexandrina Budic, Ivana
[28] [119]
Andrei, Daniel Buiuc, Mihaela
[67] [89]
Apăvăloaie, Cristian Alexandru Bulbuc, Ionuț
[21] [65] [105]
Ațeleanu, Bazil Buzincu, Iulian
[85] [79] [87]
Azamfirei, Leonard Buzzi, Bettina

B C
[127] [73] [82]
Bacusca, Alina Maria Calancea, Esenia
[73] [125]
Badea, Elena Victoria Cazan, Valentina Iulia
[112] [114] [87]
Badea, Lorina Andreea Căpușan, Alin
[106] [77]
Balaban, Vasile D. Cechina, Elena
[125] [126] [77]
Balaşa, Adrian Alexandru Chesov, Ion
[111] [108] [122]
Balazs, Mihaela Chioncel, Ovidiu
[112] [123]
Banovska, Jaroslava Chira, Matild Maria
[79] [110]
Băetu, Alexandru Emil Chivaran, Mirela
[64] [17]
Bălan, Ioana Cimpoeșu, Diana
[98] [87]
Bârsan, Carmen Cioară, Adriana Magdalena
[62] [74] [79] [82] [88] [97] [47]
Bedreag, Ovidiu Ciobanu, Elena
[45] [69] [86]
Bereanu, Alina Simona Ciumanghel, Adi Ionuț
[31] [73]
Berkenstadt, Haim Cîrstea, Maricica
[32] [58] [59]
Biancofiore, Gianni Cobilețchi, Sergiu
[38] [119]
Bilgin, Hülya Cobilinschi, Cristian
[112] [28]
Biter, Graziela Cociu, Luminița
[118] [9]
Blaj, Irina Cohen, Yitzhak
[69] [86] [103] [104] [121]
Blaj, Mihaela Cojocaru, Doriana
[127] [89]
Boancă, Daniela Cojocaru, Lucia
[66] [106] [116] [16] [103] [104] [120] [121]
Boca, Roxana Cojocaru, Victor
[103] [104] [101]
Bodiu, Aurel Constantin, Georgiana
[70] [66] [106] [116]
Boitan, Florin Marius Constantineanu, Bianca Alexandra
[18] [29] [75]
Bonofiglio, Francisco Carlos Constantinescu, Cătălin
[103] [104] [85] [90] [91]
Borodin, Serghei Copotoiu, Sanda Maria
[126] [61] [80] [100] [106] [118] [125] [126]
Boscaiu, Voicu Corneci, Dan
[103] [120] [120] [121]
Botizatu, Alexandru Costandachi, Maria
[8] [63]
Botoș, Denisa Cotae, Ana Maria
[14] [17] [103] [104] [120]
Böttiger, Bernd Cotorcea, Iana

129
Index autori
Authors Index

[124] [101]
Cotrău, Petru Gheorghe, Cristian
[69] [101]
Covic, Adrian Gheorghe, Liliana Simona
[84] [86]
Crișan, Adrian Gheorghiță, Elisabeta
[41] [87] [113] [8]
Cucui Cozma, Cosmina Gherdan, Violeta
[121] [118]
Cușnir, Olga Ghiaţău, Constantin
[28]
Ghițoiu, Ana M.
D Gizea, Carmen Alina [62] [82] [88]

[86] [97]
Damian, Mihaela Gîndac, Ciprian Mihai
[94] [31] [44]
David, Corina Glauber, Violeta
[109] [111] [61]
Deneș, Nicolae Grecu, Alexandru
[117] [73]
Diaconu, Olguța Grigoraș, Ana
[112] [64] [65] [66] [73] [98] [105] [106] [116] [117] [125] [127]
Di Marco, Livia Grigoraș, Ioana
[24] [106]
Dîrzu, Dan Grigore, Monica
[6] [48] [63] [78] [79] [119]
Drăgoescu, Alice Grințescu, Ioana Cristina
[74] [63] [79] [119]
Drăgulescu, Dorian Grințescu, Ioana Marina
[114] [89]
Drăgușin, Alexandru Grosu, Cristina Petruța
[67] [70] [71] [72] [77] [83] [99] [46]
Droc, Gabriela Grunfeld, Adrian
[69] [13] [25]
Duca, Oana Gurman, Gabriel
[74] [103] [104] [120]
Dulau, Alexandra Maria Gutium, Corina
[74]
Dumbuleu, Corina Maria
[68]
Dumitrescu, Dragoș H
[75] [9]
Dumulesc, Christiana Hadade, Adina
[61] [80] [100] [125] [126] [14]
Duțu, Mădălina Hagău, Natalia
[112] [114]
Hădăreanu, Călin Dinu
E Hefco Terteliu, Lavinia I. [28]

[52] [80]
Edry, Ruth Hostiuc, Laura Mihaela
[51] [49]
Ene Cociș, Mihaela Hurmuzache, Tudor

F I
[73] [101]
Fecheta, Rafaela Iacob, Speranța
[58] [59] [69]
Feghiu, Iuliana Igna, Răzvan
[8] [45]
Fein, Shai Ilie, Iulian Vasile
[73] [122]
Filip, Diana Iliescu, Vlad Anton
[122] [89]
Filipescu, Daniela Ioan Hariton, Gabriela
[84] [110]
Firu, Liviu Ionescu, Alexandra
[118] [102] [120]
Floreanu Nistor, Daniela Ionescu, Gabriela Cătălina
[91] [106]
Fodor, Raluca Ioniță Radu, Florentina
[71] [77] [61]
Fota, Ruxandra Ivașcu, Robert
[113]
Izvernariu, Floriana
G
[106]
Gaman, Laura J
[79] [106]
Georgescu, Corina Maria Jinga, Mariana

130
Index autori
Authors Index

[67] [70] [71] [72] [83] [99] [76]


Jipa, Lavinia Moise, Alida
[117] [84]
Jitaru, Iulia Laura Mureșan, Mihai Andrei
[64] [73]
Jitca, Mirel
N
[126]
K Neagu, Alina Florentina
[112] [97]
Kapessidou, Panayota Neamțu, Claudiu
[54] [74]
Kersh, Karam Nediglea, Ioan
[61] [80] [100]
Negoiță, Silvius
L Negrescu, Delia [66] [106] [116]

[118] [120]
Lazarou, Roxana Neicuțescu, Paula Elena
[28] [77]
Lazarovici, Marc Nicolae, Mihailișin
[85] [84]
Lazăr, Alexandra Nicolescu, Cristian
[102] [120] [51]
Lazăr, Ovidiu Nicolescu, Teodora Orhideea
[65] [5]
Lazea, Daniela Novac, Marius Bogdan
[62] [88] [71]
Luca, Loredana Nuredin, Cadrie Sibel
[122]
Luchian, Mihai
[125]
Lupu, Laura Marinela O
[93]
Oliță, Mihaela Roxana
M Onița, Mihaela [8]

[19] [14]
Mahdi, Angela Onițiu Gherman, Nadia
[70] [72] [77] [83]
Manga, Grațiela
[102] [110] [120]
Manolescu, Rely Georgeta P
[98] [28]
Marciuc, Mihaela Palea, Ovidiu N.
[73] [77] [82] [94] [60]
Marcu, Alexandra Pantiș, Carmen
[73] [99] [108]
Marcu, Mirela Andreea Paraschiv, Oana
[98] [89]
Marian, Alexandru Parepa, Irinel Raluca
[120] [112]
Marinescu, Simona Theodora Pastijn, Els
[122] [60]
Marinică, Ioana Patali, Ștedan
[67] [70] [83] [119]
Martac, Cristina Pavel, Georgiana Andreea
[98] [102]
Martin, Adrian Pavlicheanu, Ana Maria
[46] [62] [74] [79] [82] [88] [97]
Matsota, Paraskevi Păpurică, Marius
[125] [126] [64] [66] [73] [106] [116]
Mazilu, Ioana Antoanella Pătrășcanu, Emilia
[63] [112] [114]
Melente, Oana Pătru, Ionuț Alin
[27] [122]
Micic, Dusan Păunescu, Alina
[108] [115] [101]
Miclea, Ioan Pâslaru, Liliana
[27] [14] [56] [75]
Milenovic, Miodrag Petrișor, Cristina
[89] [85]
Militaru, Marius Petrișor, Marius
[24] [63] [27]
Mirea, Liliana Petrovic, Natasa
[61] [64]
Miron, Andra Pintilie, Georgiana
[123] [58] [59]
Mitre, Călin Plămădeală, Svetlana
[84] [114]
Moca, Maria Poenaru, Florin
[100] [57]
Moisă, Emanuel Pop, Florina

131
Index autori
Authors Index

[90] [91] [111]


Pop, Mădălina Simon, Robert
[60] [69]
Pop, Nicolae Ovidiu Siriopol, Dimitrie
[119] [69] [117]
Popa, Angela Siriopol, Ianis Marian
[125] [40]
Popeanu, Luminița Somri, Mostafa
[68] [82] [93] [95] [97] [113]
Popescu, Mihai Srinath, N.
[118] [102]
Popovici, Claudia Stan, Alexandru
[62] [79] [82] [88] [39]
Popovici, Sonia Elena Stelian, Edmond Jean
[120] [27]
Preda, Monica Stevic, Marija
[75] [6]
Prie, Adrian Stoica, Maria
[65] [105] [81]
Puf, Cătălina Streinu Cercel, Adrian
[67] [70] [72] [83] [89]
Pungă, Daniela Suciu, Lavinia Florina
[56] [75]
Purcaru, Florea Szabo, Robert
[85]
Szederjesi, Janos
R
[108]
Radu, Răzvan Ș
[89] [58] [59]
Ramazan, Ana Maria Șandru, Serghei
[89] [44]
Ramazan, Diler Șeicaru, Florin
[22] [122]
Raz, Aeyal Ștefan, Mihai
[113] [122]
Reddy, Gosla Știru, Ovidiu
[110]
Rentea, Irina Daniela
Ristescu, Irina [64] [66] [73] [106] [116] T
[115] [96]
Robu, Cornel Tănase, Andreea
[106] [44]
Robu, Georgiana Cătălina Tănase, Cristian
[62] [79] [82] [88] [118]
Rogobete, Alexandru Florin Tănase, Narcis Valentin
[45] [65] [105]
Roman Filip, Corina Tănase, Sebastian
[106] [43]
Roșu, Cristiana Teodorescu, Cristina Oana Daciana
[109] [8]
Rus, Mena Mădălina Teodorescu, Petre Octavian
[50] [52] [64] [117] [102] [120]
Rusu, Daniel Toma, Diana
[42] [43] [46]
Rusu, Florin Toma, Tudor
[68] [70] [73] [77] [82] [93] [94] [95] [96] [97] [101]
Tomescu, Dana
[79]
S Trache, Ioana Lavinia
[28] [75] [84]
Sandu, Monica Trancă, Sebastian
[62] [82] [88] [120]
Sarandan, Mirela Trifana, Rodica
[45] [73]
Sava, Mihai Tudor, Andrada
[62] [74] [79] [82] [88] [97] [89]
Săndesc, Dorel Tudor, Elena
[19] [33] [70] [73] [94] [68]
Scărlătescu, Ecaterina Tudor, Mihai
[53] [61]
Segal, Eran Tudorache, Oana Maria
[77] [101]
Severin, Ghenadie Tudoroiu, Marian Irinel
[20] [106]
Shapira, Yoram Tuță, Adrian
[92]
Silveanu, Radu
Simic, Dusica [27] Ţ
[70] [77] [83] [63] [119]
Simionescu, Mihai Ţigliş, Mirela

132
Index autori
Authors Index

U
[63]
Ungureanu, Raluca
[103] [104]
Ursul, Sergiu

V
[47]
Vaida, Sonia
[112]
Van Den Broeck, Vanessa
[95]
Vasile, Adelina
[79]
Vasilescu, Mihai
[102]
Vasilescu, Roxana
[108] [115]
Văleanu, Liana
[37] [39]
Vercauteren, Marcel
[90] [91]
Veres, Mihaly
[62] [79] [88]
Vernic, Corina
[125] [126]
Vişoiu, Steliana Andreea
[112]
Vîlcea, Anca Lidia
[110]
Vlăsceanu, Irina
[108]
Voica, Cristian

W
[14] [17]
Wetsch, W.A.
[33]
Wichelewski, Josef
[22]
Willner, Dafna

Z
[125]
Zamfirescu, Teodora
[9] [109] [111]
Zdrehuș, Claudiu
[39]
Zlotnik, Alexander

133