Sunteți pe pagina 1din 6

MIORIŢA

Mioriţa este o operă anonimă , o baladă populară românească , o capodoperă


absolută a folclorului românesc . Mioriţa a fost descoperită de Alecu Russo în
Munţii Vrancei , un spaţiu păstoresc arhetipal şi publicată de Vasile Alecsandri în
culegerea de folclor intitulată ,,Poezii populare . Balade (cântece bătrâneşti )
adunate şi ândreptate “. După G. Călinescu , Mioriţa reprezintă unul dintre cele
patru mituri fundamentale : mitul etnogenezei românilor ( Traian şi Dochia ); mitul
existenţei pastorale a poporului român ( Mioriţa ) ; mitul estetic ( Meşterul
Manole); mitul erotic ( Zburătorul ) . Balada Mioriţa este o creaţie populară ce
dezvoltă mitul existenţei pastorale la români . ,,Mioriţa “ este rezultatul unui
proces de existenţă seculară .
Tema baladei o constituie o dramă pastorală din timpul transhumanţei
(migraţie periodică a păstorilor şi a turmelor primăvara de la şes la munte , iar
toamna , de la munte la şes ) ; tema o constituie atitudinea oamenilor în faţa
morţii , comuniunea om – natură . Tematic Mioriţa propune o meditaţie asupra
morţii .
Titlul baladei este chiar numele diminutivat al animalului năzdrăvan care
face parte din drumul vieţii şi al morţii pe care-l străbate tânărul păstor .
Diminutivul substantivului ,,mioară” este mioriţa este unul din motivele literare
întâlnite în literatura populară : motivul animalului credincios . Forma diminutivală
subliniază ataşamentul sufletesc al autorului anonim pentru fiinţa credincioasă şi
blândă care încearcă să salveze viaţa ameninţată a stăpânului . Alegerea acestui
titlu sugerează rolul pe care această mioară neobişnuită îl are în destinul
stăpânului său . Numită în text ,, cea mioriţă “ ( şi nu ,,o mioriţă”) , ea se
caracterizează prin unicitate . Statutul ei de animal vorbitor şi oracular
(prevestitor ) o scoate din dimensiunile timpului comun , plasând-o într-o eternitate
vecină cu basmul . Sfaturile pe care mioara i le dă celui sortit să moară , nu sunt
decât slabe încurajări : nimeni nu ştie mai bine decât ea că soarta tânărului este
scrisă cu sânge , căci oile vor fi chemate ,,la negru zăvoi “ acolo unde stăpânul
va intra în umbra morţii ,,Că-i iarba de noi / Şi umbra de voi “. Oaia nu
comunică o informaţie privind complotul, ci dezvăluie , într-o manieră oraculară ,
ceea ce a fost hotărât . Mioara năzdrăvană este faptura care va pune în aplicare
testamentul cobanului : ea are menirea de a le transmite celor doi păstori sarcina
îngropării , ea îi va ascunde adevărul măicuţei îndurerate . Titlul baladei mai poate
fi justificat şi prin participarea afectivă a mioarei la tot ceea ce se va întâmpla :
zbucimul ei ( care ţine ,, de trei zile-ncoace” – tot atât cât se ţine mortul înainte
de a fi îngropat) atinge valorile tragicului . Şi , mai presus de orice , mioara

1
pomenită în titlu va fi martoră a clipei în care , într-o feerie nupţială de
impresionantă strălucire ,, mirele “ se va întoarce în Universul veşnic .
Subiectul baladei este simplu , construit prin corelarea câtorva episoade ,
inspirat probabil dintr-o întâmplare reală din lumea păstorilor : toamna la
coborârea oilor de la munte , doi păstori ( Unu-i Ungurean / Şi unu-i Vrâncean )
pun la cale să-l ucidă pe un al treilea păstor ( Modovean ) pentru a-l jefui , pentru
a-i lua oile ( episodul conflictului pastoral ) ; o mioară năzdrăvană îl previne însă
pe cel ameninţat în legătură cu intenţiile însoţitorilor săi , sfătuind-l cum să se
apere ( episodul mioarei năzdravane ) ; tânărul păstor acceptând ipostaza morţii , îşi
mărturiseşte , într-un impresionant testament , dorinţa de a fi îngropat ,,în mijlocul
stânii “ pentru a rămâne alături de oile sale ( episodul testamentului mioritic ) ;
propia moarte este imaginată ca o nuntă mistică , o retragere apotetică în natură
(episodul alegoric al morţii- nuntă) ; moartea lui , mai spune păstorul , să fie
ascunsă celor dragi , dacă îl vor căuta ( episodul măicuţei bătrâne ) .
Structura compoziţională - Mioriţa este alcătuită din două mari părţi:
una epică , în care sunt relatate faptele şi din care fac parte următoarele motive :
motivul transhumanţei , motivul complotului , motivul mioarei năzdrăvane şi una
lirică din care fac parte următoarele motive : motivul testamentului , motivul
alegoriei moarte- nuntă , motivul măicuţei bătrâne . Trecerea de la partea epică la
cea lirică se realizează prin intermediul dialogului , care dramatizează acţiunea .
Motivul transhumanţei- corespunde expoziţiunii . Fixează locul , timpul şi
personajele . Recunoaştem spaţiul carpato-dunărean , timpul se plasează la graniţa
dintre mit şi istorie , iar cele trei personaje refac unitatea teritorială a poporului
român , împărţit în trei provincii . Prezintă imaginea cadrului natural în care se
vor derula faptele . Sugerează o atmosfera calmă , luminoasă , un acord deplin
între om şi natură , prin evocarea caborârii turmelor la vale a celor ,, trei turme
de miei ,/ cu trei ciobănei” , astfel cifra trei un motiv frecvent în balade şi
basme, sugerând stabilitatea , echilibrul . Cadrul spaţial este de o frumuseţe
nepământeană prin cele două metafore iniţiale : ,,P-un picior de plai ,/ Pe-o gură
de rai “ , caracterizează un spaţiu paradisiac , cu ajutorul cărora suntem introduşi
într-o lume a basmului .
Motivul complotului- corespunde intrigii .Atmosfera de linişte de la
începutul baladei se înnegurează , echilibrul este zdruncinat : contrast puternic între
atmosfera senină cu natura feerică din primul motiv şi gândurile sumbre , cu
motivaţie meschină , ale complotiştilor . ( Iar cel ungurean / Şi cu cel vrâncean ,/
Mări , se vorbiră ,/Ei se sfătuiră / Pe l-apus de soare / Ca să mi-l omoare /Pe cel
moldovean ,/ Că-i mai ortoman / Ş-are oi mai multe ,/ Mândre şi cornute , /Şi cai
învătaţi ,/ Şi câini mai bărbaţi .) În lumina târziului de toamnă , doi dintre păstori
pun la cale uciderea celui de-al treilea , ciobanul moldovean fiind caracterizat ca
fiindu-le superior . Moartea ciobanului moldovean poate fi privită ca o jertfă

2
rituală prin care omul se întoarce în Universul din care s-a rupt prin naştere .
Omorul este premeditat la asfinţitul soarelui , când pe pământ coboară umbrele .
Motivul mioarei năzdrăvane- corespunde desfăşurării acţiunii . Aduce în
acţiune animalul fabulos prin personificarea mioarei , care pricepe gândurile
oamenilor şi în cele din urmă vorbeşte . Cuvintele mioarei au rol premonitor .
Mioara din ataşament faţă de stăpânul său , suferă şi îi dezvăluie acestuia
complotul pus la cale de tovarăşii de drum , sfătuindu-l să se apere . Motivul
oiţei năzdrăvane este în întregime dramatic , atât prin tensiunea acumulată , ca şi
prin modalitate de expresie , dialog . Se insistă asupra nelinişteii oii năzdrăvane ,
subliniindu-se zbucimul ei , care nu prevesteşte nimic bun :,, Dar cea Mioriţă / Cu
lână plăviţă / De trei zile-ncoace / Gura nu-i mai tace / Iarba nu-i mai place.”
Dialogul dintre oaie şi cioban sugerează perfecta armonie între om şi
natură :,,-Mioriţă laie,/ Laie , bucălaie ,/ De trei zile-ncoace / Gura nu-ţi mai tace !/
Ori iarba nu-ţi place , /Ori eşti bolnăvioară , / Drăguţă mioară ? “ La întrebările
ciobanului , mioara îi dezvăluie pricina neliniştii sale : complotul celor doi ciobani .
Aceste versuri au muzicalitate şi sporesc acordul dintre cele două personaje . Cu
motivul mioarei năzdrăvane se epuizează partea epică a baladei , meditaţia
ciobanului asupra morţii ne introduce în partea lirică a operei. Ciobanul nu este
nici laş , nici neputencios , el acceptă ideea unei morţi posibile , potrivit filozofiei
populare , conform căreia omul este peritor şi de aceea el nu luptă pentru a se
salva . Autorul anonim aduce în discuţie atitudini general umane în faţa marii
treceri în lumea nefiinţei .
Motivul testamentului- corespunde puntului culminant . Testamentul este
un monolog liric : ,,- Oiţa bârsană ,/ De eşti năzdrăvană ,/ Şi de-a fi să mor / În
câmp de mohor,/ Să-i spui lui vrâncean / Şi lui ungurean / Ca să mă îngroape /
Aice, pe-aproape,/ În strunga de oi,/ Să fiu tot cu voi;/ În dosul stânii / Să-mi aud
cânii,/Aste să le spui ,/ Iar la cap să-mi pui / Fluieraş de fag ,/ Mult zice cu drag;/
Fluieraş de os ,/Mult zice duios;/ Fluieraş de soc,/ Mult zice cu foc!/ Vântul , când
a bate,/ Prin ele-a răzbat / Oile s-or strânge ,/ Pe mine m-or plânge / Cu lacrimi de
sânge!. Dramatismul unei eventuale confruntări cu clipa morţii creşte , îşi
imaginează o înmormântare simplă în mijlocul naturii . Ciobanul îşi exprimă
dorinţa de a fi înmormântat în apropierea stânii , pentru a nu se despărţi de ceea
ce i-a fost drag în viaţă ( ,, Ca să mă îngroape / Aice , pe-aproape,/ În strunga de
oi,/ Să fiu tot cu voi;/ În dosul stânii ,/ Să-mi aud cânii “), demonstrând încă o
dată legătura omului cu mediul natural în care a trăit şi de care nu se poate
lipsi nici după moarte . Ultimile dorinţe ale ciobanului vizează uneltele muncii
sale şi ataşamentul pentru ocupaţia milenară a păstoritului . Cele trei fluiere , de
fag , de os şi de soc au menirea de a ţine legătura de dincolo de moarte cu
lumea reală . Sarcina îngropării la revine celor doi păstori , numai locul trebuie să
fie ales ,, în dosul stânii” , ca o prelungire a vieţii în moarte .

3
Motivul alegoriei moarte-nuntă ocupa locul central . Alegoria care
descrie moartea ca pe o nuntă îşi are originea în tradiţia populară , care cerea ca
morţii tineri şi necăsătoriţi să fie înmormântaţi în cadrul unei ceremoni de nuntă ,
să fie îngropaţi în costum de mire ( mireasă ). Alegoria este o figură de stil
complexă prin care se realizează înlocuirea unei realităţi abstracte ( Moartea ) cu
o realitate concretă ( Nunta ). Pentru poetul anonim moartea este o trecere lină , o
cufundare în mijlocul elementelor naturii terestre şi cosmice . Prin moarte omul
nu dispare în nefiinţă , ci se contopeşte cu fiinţa cea mai mare a naturii ,
devenind chiar un nucleu al acesteia . Poetul imaginează moartea ca o nuntă de
proporţii cosmice . Moartea va fi transfigurată într-o ,,mândră crăiasă” . În Mioriţa
la acest ceremonial participă brazii şi paltinii sunt nuntaşi , munţii sunt preoţi ,
păsările sunt lăutari , luna şi soarele au fost nunii mari . ( Să le spui curat / Că
m-am însurat / C-o mândră crăiasă,/ A lumii mireasă;/ Că la nunta mea / A căzut
o stea ;/ Soarele şi luna / Mi-au ţinut cununa ./ Brazi şi păltinaşi / I-am avut
nuntaşi ,/Preoţi , munţii mari ,/ Pasări , lautari ,/ Păsărele mii ,/ Şi stele făclii ! ) La
realizarea alegoriei contribuie mai multe mijloace artistice , metafora ,, o mândră
crăiasă / A lumii mireasă “ desemnează moartea , transfigurată , aici , într-o apariţie
luminoasă ; personificările brazii şi paltinii sunt nuntaşi , munţii sunt preoţi ,
păsările- lăutari .
Motivul măicuţei bătrâne- care aleargă în căutarea fiului ei . Motivul
menit să sensibilizeze pe ascultator , motiv care accentuează tragismul situaţiei .
Totul capătă semnificaţia unui protest împotriva morţii premature , nedrepte .
Enumeraţia din versurile ,,Din ochi lăcrimând / Pe câmpi alergând , /De toţi
întrebând / Şi la toţi zicând “, în care cele patru gerunzii terminate în grupul
sonor -ând sugerează un lung suspin , sugerând disperarea , durerea sufletească .
Măicuţa în căutarea fiului ei , întrebând pe orcine îi iese în cale dacă a văzut un
,,Mândru ciobanel / Tras printr-un inel? / Feţişoara lui ,/ Spuma laptelui ;/
Mustăcioara lui ,/ Spicul grâului;/ perişorul lui,/ Pana corbului;/ Ochişori lui,/ Mura
câmpului !” sublinind calităţile sale fizice . După cum se observă se insistă asupra
trăsăturilor faciale . Sub raport artistic , motivul se alcătuieşte foarte subtil sub
forma celor două portetre , al măicuţei bătrâne şi al ciobanului tânăr . Portretul
ciobanului a rămas închegat în imaginaţia arsă de dor a măicuţei bătrâne . În
esenţă , balada Mioriţa conţine răspunsul romanului , al omului simplu din popor
la misterul morţii . Moartea este văzută ca o lege a firii , care trebuie acceptată
cu seninătate , căci ea nu este un sfârşit , o totală dispariţie , ci o trecere în lumea
de ,, dincolo “ , o reintegrare în circuitul etern al naturii .
Deznodământul baladei lipseşte . Autorul anonim nu rezolvă situaţia
conflictuală anunţată în intrigă . Nicăieri în baladă nu se spune că ciobanul a
murit sau s-a salvat din faţa duşmanilor .Ideea morţii ciobanului este numai un
pretext , căci creatorul anonim adrsează indirect întrebarea ,,Ce faceţi în faţa

4
morţii ? “ El nu oferă soluţii , iar atitudinea sau răspunsul depind de fiecare dintre
noi .
Balada construieşte spectacolul fantastic al unei morţi sublime şi al unei
vieţi de perpetuă căutare dramatică . În Mioriţa universul tot este transfigurat .
Suntem introduşi într-un cosmos liturgic , în care se săvârşesc mistere . Mesajul
cel mai profund al baladei îl constituie voinţa păstorului de a schimba sensul
destinului său , de a preface nefericirea într-un moment al liturgiei cosmice ,
transfigurându-şi moartea în nuntă mistică .
Portretul ciobanului moldovan
Privind moartea ca pe un fenomen natural ( chiar dacă aici este vorba despre o
moarte violentă , care nu a avut loc însă , rămânând ipotetică ) , ciobanul mioritic
se gândeşte la destinul lui şi al celor apropiaţi ( oile , mama ) în eventualitatea
morţii . În faţa morţii , ciobănaşul îşi dezvăluie dragostea şi grija pentru mama
lui , pe care nu vrea să o îndurereze , de aici rugămintea făcută mioarei : ,, Iar la
cea măicuţă / Să nu spui , drăguţă,/ Că la nunta mea / A căzut o stea “ . Pentru a
exeplifica soarta omenească este imaginat un tânăr necăsătorit încă ale cărui
trăsături ( frumuseţea , duioşia , iubirea pentru bătrâna sa mamă , legătura cu natura ,
cultul muncii ) fac din el un exemplar uman deosebit şi , poate tot datorită
acestor calităţi , ciobanul moldovean este ales de soartă pentru a împlini menirea
oricărui om şi anume aceea de a se întoarce , prin moarte , în natura integrată
Cosmosului . Portretul fizic al păstorului se caracterizează printr-o frumuseţe
aproape nepământeană . Portretul ciobanului , alcătuit din metafore ce reunesc
numai elemente ale naturii : spicul grâului , mura câmpului , pana corbului , spuma
laptelui . În felul acesta autorul anonim subliniază perfecţiunea frumuseţii naturii
şi , în consecinţă a ciobanului . Portretul fizic al ciobanului desprins din
comparaţia ,, tras print-un inel “ şi epitetul ,, mândru “ ne dă imaginea unui tânăr
frumos şi înalt , a omului de la munte , stăpân al piscurilor şi al codrilor de
brazi. Esenţial este ca portretul fizic al ciobanului este făcut de măicuţa sa ,
pentru care fiul este cel mai bun , cel mai harnic , cel mai curajos , cel mai
frumos , căci metaforele din portretul ciobanului sugerează superlativul. Frumuseţea
fizică a eroului este o complinire a frumuseţii morale . Pentru sufletul mamei
toate calităţile morale ale fiului ei se subînţeleg . Iubirea de natură , dragostea de
viaţă , de munca zilnică , duioşia şi gingăşia cu care se gândeşte la soarta oilor şi
apoi la aceea a mamei sunt calităţi sufleteşti pe care poetul popular ţine să le
pună în evidenţă .
Dacă în faţa morţii sufletul ciobanului nu se frânge de durere , acceptând
moartea cu demnitate , ciobanul suferă la gândul că măicuţa sa rămâne fără nici
un ajutor la bătrâneţe . Autorul anonim subliniază dragostea ciobanului pentru
mama sa , printr-o serie de enumeraţii : ,, dacă ai zări , dacă ai întâlni “ şi
metafora ,, brâu de lână “ ce subliniază nu numai un obiect vestimentar , ci şi
neputinţa bătrâneţii , când brâul , mijlocul mamei, este fără vigoare .

5
Sugestii pentru interpretarea procedeelor artistice întâlnite în balada ,,
Mioriţa “.
Marea artă a creatorului anonim se desprinde şi din folosirea unor figuri de
stil cu o mare forţa de sugestie . Astfel metafora totală ,,lacrimi de sânge “
sugerează o anume înduioşare de sine a ciobanului care se vede despărţit de un
întreg univers sufletesc : oile pe care la crescut , câinii , tovarăşi de nădejde ,
fluierele cu care îşi cânta singuratatea , bucuria şi dorurile . Autorul anonim
prezintă acest univers unic pentru sufletul păstorului într-o largă enumeraţie :
,,Fluieraş de fag / Mult zice cu drag! / Fluieraş de os / Mult zice duios !/ Fluieraş
de soc / Mult zice cu foc! “ . Se remarcă epitetele substantivale din sfera naturii
apropiate : fag , soc , os şi epitetele adverbiale cu drag , cu foc , duios din sfera
afectivă . Tot din universul vieţii ciobăneşti face parte şi stâna , pe care baciul
moldovean o alege drept loc al înmormântării . Indepărtarea de acest univers nu
este acceptată de ciobănaş şi , de aceea , el cere mioarei să fie înmormântat lângă
stână , în mijlocul codrului .
O altă metaforă totală este ,, O mândră crăiasă / A lumii mireasă “ sugerând
moartea . Sensul metaforei este întărit de simbolul ,,ca la nunta mea a căzut o
stea “. Epitetul substantival ,, a lumii mireasă “ subliniază dureroasa condiţie
umană: efemeritatea vieţii omeneşti . Mireasa este mireasa lumii , a oamenilor , pe
când brazii , munţii , elemente cosmice : soarele , luna , stelele sunt eterne . Toate
vor continua să fie şi după moartea ciobanului .