Sunteți pe pagina 1din 2

Scris de newsreporter pe 04 iunie 2018, 11:34

Examene RMN dezvaluie secretele din spatele


incredibilei rezistente la frig a lui Wim Hof
Olandezul Wim Hof, poreclit "The Iceman", uimeste de ani de zile medici si
oameni de stiinta deopotriva prin capacitatea sa extraordinara de a rezista in
conditii extreme, atat in frig cat si in caldura, pornind de la niste simple
exercitii de respiratie pe care el sustine ca oricine le poate face, cu aceleasi
rezultate. Oamenii de stiinta l-au analizat pe acest veritabil atlet al conditiilor
extreme de mediu pentru a-i afla secretele, conform unui material publicat de
site-ul interestingengineering.com si citat de Agerpres.

Wim_Hof_4.jpg

Wim "The Iceman" Hof a alergat maratoane atat in zona polara cat si in desert, doar in pantaloni
scurti si in sandale, fara a parea sa se afle vreun moment in stare de disconfort si fara sa bea
apa. Olandezul in varsta de 59 de ani a escaladat varfurile Everest din Nepal si Kilimanjaro din
Tanzania, de asemenea, imbracat doar cu o pereche de pantaloni scurti. El a alergat 21 de
kilometri in Desertul Namibiei fara se bea deloc apa.

Aceste performante extraordinare au atras atentia oamenilor de stiinta. Recent, Wim Hof a fost
studiat de cercetatori de la Scoala de Medicina a Universitatii din Wayne (SUA).
O echipa de cercetatori coordonata de Otto Musik, profesor la Universitatea Wayne, a luat
decizia de a-l introduce pe Wim Hof intr-un aparat de RMN in timp ce l-au expus contactului cu
apa rece si au analizat apoi ce se intampla in organismul olandezului. Concluziile lor au fost
publicate sub forma unui studiu in revista NeuroImage.

Conform cercetatorilor, Wim Hof isi poate declansa singur o reactie la stres a organismului care il
ajuta sa reziste efectelor frigului extrem. "The Iceman" si-a antrenat prin respiratie un control
superior asupra propriului creier si starii sale fiziologice, fapt care ii permite practic sa-si elibereze
un analgezic natural in organism si sa reziste astfel in conditii extreme.

El intra in starea care ii permite sa aiba astfel de performante prin respiratie si tehnici de relaxare.
"Din intamplare, sau poate din noroc, el a reusit sa descopere o modalitate prin care sa-si
controleze sistemul fiziologic", sustine Musik.

Echipa de cercetatori a testat reactiile fiziologice la frig ale lui Wim Hof prin comparatie cu alti 30
de voluntari la experiment. Olandezul sustine ca tehnica sa, pe care o numeste "metoda" Wim
Hof, poate fi aplicata de oricine si, de mai multi ani, pregateste cu succes grupuri de oameni care
doresc sa-si depaseasca aparentele limite fizice.

Wim Hof sustine ca a deprins singur aceasta tehnica prin incercari si greseli repetate, in timp ce-
si petrecea timp in natura. "A trebuit sa gasesc legatura dintre creierul meu si fiziologia mea",
sustine el.

Metoda sa presupune asezarea intr-o pozitie relaxata si inceperea unor exercitii de respiratie
adanca, exercitii care duc la cresterea nivelului de oxigen concomitent cu scaderea concentratiei
de dioxid de carbon din sange.

"Asa ne-a lasat natura sa facem, sa respiram adanc atunci cand suntem stresati", sustine
olandezul.

in cadrul experimentului desfasurat de echipa lui Otto Musik, Wim Hof si-a urmat exercitiile de
respiratie si apoi a fost supus examenului RMN in timp ce purta un costum special. Dupa aceea,
experimentul a constat in expunerea sa la jeturi de apa foarte rece care alternau la intervale de 5
minute cu jeturi de apa foarte fierbinte, in timp ce oamenii de stiinta monitorizau modul in care
reactioneaza creierul sau.

in timpul expunerii la apa rece sau la apa fierbinte, organismul lui Hof elibereaza substante
opioide si canabinoizi, compusi care inhiba semnalele responsabile de inducerea starii de alerta
in organism si senzatia de durere sau de frig, declansand in schimb eliberarea de dopamina si
serotonina. Conform lui Otto Musik, aceasta abilitate prin care Wim Hof intra intr-o stare euforica
ce poate dura mai multe minute, il ajuta sa invinga durerea si sa inoate pe sub gheata sau sa
escaladeze cei mai inalti munti ai planetei in pantaloni scurti.

ADRESA: http://crct.ro/nsNj