Castelul de la Versailles

Purcaru Ana-Maria Referat Estetica

 Castelul de la Versailles

Palatul Versailles este unul dintre cele mai mari si opulente castele din intreaga lume. Cu peste 2100 de
ferestre, 1250 de seminee si 67 de scari interioare, castelul Versailles este una dintre cele mai vizitate
atractii turistice din Franta. Fiind un exemplu perfect de arta franceza a secolului al 18-lea, aceasta
cladire istorica se afla pe lista Patrimoniului Universal UNESCO de mai bine de 30 de ani.

Castelul a fost resedinta oficiala pana in anul 1789, iar de atunci a fost privit ca o resedinta neoficiala.
Cunoscut si drept "Leaganul Libertatii", Palatul Versailles a fost si locul in care populatia Parisului si-a
manifestat nemultumirea fata de Regele Ludovic al 14-lea, fortand familia regala sa lase in urma viata ei
decadenta si sa se mute in adevarata capitala a Frantei, Paris.

In vizitarea Palatului de la Versailles exista cateva puncte care nu trebuie ratate, desi intregul ansamblu
este cu adevarat deosebit. Apartamentul reginei are 4 camere si a fost ocupat de fiecare regina, ultima
fiind Maria-Antoaneta. A suferit multe schimbari ce explica multitudinea de stiluri in contrast cu
apartamentul regelui. In acest apartament, reginele au trait in afara vietii publice (toti copii regilor s-au
nascut in dormitorul cel mare).
Apartamentul regelui, redecorat de cateva ori, a fost ultima oara zugravit intre 1671 si 1681 si reprezinta
planete gravitand in jurul lui Apolo, Dumnezeu fiind reprezentat de soare (emblema regelui Ludovic al
XIV-lea) in mitologia greaca si romana. Apartamentul are 7 camere, fiecare camera avand scopul
sau:bufet, jocuri, camera de dans, camera de biliard in timpul petrecerilor date de rege.

Sala Oglinzilor, lunga de 73 de metri, lata de 10,5 metri si inalta de 12,3 metri are pe tavan pictate
cateva scene din viata regelui Ludovic al XIV-lea din momentul in care a inceput domnia in anul 1661 si
pana in anul 1678 cand a fost pacea din Nijmegen. Regele trecea in fiecare zi prin aceasta sala in drumul
sau spre capela si spre apartament. Sala era folosita pentru a gazdui receptiile mari, nuntile regale si
intalnirile intre ambasadori.
Gradinile de la Palatul Versailles

Dimensiunile acestor grădini istorice şi deopotrivă moderne sunt enorme, fiind desfăşurate pe mai mult de
800 de hectare, ceea ce face practic imposibilă vizitarea lor pe jos. Sunt amenajate linii de trenuleţ sau pot
fi folosite mici maşinuţe electrice, cu care vizitatorii pot ajunge în cele mai îndepărtate colţuri ale acestui
paradis ale cărui planuri arhitecturale au fost făcute de către Andre le Notre (1613-1700). Acest arhitect
de grădini le-a modificat şi îmbogăţit timp de aproape 40 de ani, până au ajuns la forma din prezent, graţie
aplecării pentru frumos pe care o avea „Regele Soare“ - Ludovic al XIV-lea.

Parcul superb al palatului nu este format doar din grădini, ci este şi un adevărat muzeu, având numeroase
statui, ansambluri sculpturale şi o mulţime de fântâni, alimentate cu apă de ţevi a căror lungime însumată
este de circa 50 de kilometri.

În centrul grădinilor există un mare canal cu apă, în formă de cruce, iar grădinile sunt grupate în patru
mari zone, după punctele cardinale.

Porţiunea cu cea mai mare bogăţie de verdeaţă şi cu cele mai multe specii de plante este în nord. Ca alte
atracţii avem două bazine cu apă: bazinul Dragonului, cu o statuie ce aruncă un jet uriaş de apă, de peste
20 de metri înălţime, şi bazinul lui Neptun.

Mai există grupuri statuare formate din câte patru statui ce înfăţişează anotimpurile, continentele,
temperamentele umane, o piramidă executată din marmură, susţinută de tritoni şi delfini din plumb, şi o
grotă, Grota lui Tethys.

Terasa palatului se deschide spre partea de sud, astfel că grădinile din această zonă pot fi admirate dintr-
un unghi deosebit, vizitatorii bucurându-se de priveliştea Fântânei Latona, care are în centru o statuie ce o
întruchipează pe Latona şi pe copiii ei, şi o mulţime de broscoi, 6 ieşind din apă pe jumătate şi alţi 24
fiind pe platforma de gazon.

De pe această terasă se coboară pe scări până la Aleea Regală, ale cărei dimensiuni sunt cu adevărat
generoase, având peste 300 de metri lungime şi 40 lăţime, fiind şi străjuită de statui, câte 9 pe fiecare
parte. Aleea se termină la bazinul lui Apollo, unde este şi statuia aurită a acestuia, realizată între anii 1668
şi 1670, de către Jean Baptiste Tuby.

În partea de est, vizitatorii pot admira o terasă formată din bazine cu apă, iar fiecare bazin are câte 4 statui
care simbolizează fluviile Franţei. La bazinul Latonei se ajunge coborând nişte scări, pe care există 6
statui purtând numele: Ziua, Seara, Aerul, Soarele, Apa şi Primăvara.

Apartamentele reginei dădeau spre vest, iar zona aceasta de grădini este formată dintr-o galerie centrală
de 155 de metri, încadrată de alte două galerii, 4 porţiuni de gazon şi un bazin circular, toate întinse pe 3
hectare.

Regele şi regina îşi puteau distra invitaţii de seamă şi într-un spaţiu de bal aflat în aer liber, construit sub
formă de amfiteatru, cu cascadă şi cu o platformă de dans în mijloc.

Şi regele avea spaţiul său, unde avea la dipoziţie un bazin (Bazinul Oglinzilor) în care încerca machetele
navelor de război.

Grădinile Palatului Schonbrunn, rafinament clasic şi bogăţie rococo

Perioada cu adevărat măreaţă a grădinilor Palatului Schonbrunn începe cu Maria Tereza, fiica împăratului
Charles al VI-lea, după anul 1728, încheindu-se astfel o perioadă lungă şi agitată pentru domeniul care
astăzi este o adevărată emblemă a Austriei.

Primele grădini au apărut cu mult înainte de Maria Tereza şi au fost făcute la ordinul împăratului
Maximilian al II-lea, acesta devenind în anul 1569 proprietarul unui domeniu numit Katterburg, unde
existau o mănăstire, o moară, podgorii şi ferme.
Grădinile acelea au fost distruse de unguri în 1605, dar au fost refăcute de împăratul Mathias, domeniul
fiind atunci folosit pentru vânătoare. O legendă spune că în timpul unei vânători regale, împăratul Mathias
ar fi descoperit un izvor pe nume Schoner Brunnen (în traducere Izvorul Frumos), de unde vine şi numele
actual al palatului.

Maria Tereza l-a angajat pe arhitectul Nikolaus Pacassi, care a transformat între anii 1743 şi 1763 o
modestă cabană de vânătoare într-un adevărat palat în stil rococo.

În acest timp, consortul Mariei Tereza, împăratul Franz I de Lorraine, se ocupa de grădini, extinzând
parcul deja existent, adăugând alei de plimbare printre grădinile ale căror decoraţiuni opulente arătau
vizitatorilor puterea imperiului.

Simetria juca un rol important în estetica grădinilor, aranjându-se în spatele palatului o zonă cu straturi de
flori dispuse „în oglindă“, pietriş colorat, aranjat în desene care închipuiau o broderie, boscheţi
ornamentali din care se alcătuiau, prin tundere, ziduri verzi cu pasaje de trecere discrete.

Lucrările s-au desfăşurat în ritm susţinut, astfel că grădinile erau aproape terminate în anul 1770,
rămânând de amenajat dealul Schonbrunn, din spatele zonei principale cu straturi de flori. Maria Tereza,
rămasă văduvă între timp, a optat pentru o soluţie mai puţin costisitoare, cerându-i arhitectului peisagist al
curţii, Johann Ferdinand Hetzendorf von Hohenberg, să renunţe la planurile complexe pe care le făcuse şi
să amplaseze o fântână (Fântâna lui Neptun, ale cărei statui au fost realizate de către Wilhelm Beyer) la
baza dealului, iar în vârf să construiască o clădire.

Arhitectul a făcut clădirea Glorinette, reprezentând un arc triumfal flancat de arcade, având în vârf
vulturul imperial aşezat pe globul pământesc. Accesul la această frumoasă clădire realizată în stil clasic
timpuriu se face pornind de la fântâna de la baza dealului, pe nişte alei simple.

Ruine... construite

Moda acelor vremuri era să se construiască „ruine“, fiindcă se observase că sunt de mare efect dacă sunt
bine puse în valoare în cadrul unor amenajări moderne. Acelaşi arhitect peisagist Johann Ferdinand
Hetzendorf von Hohenberg a proiectat nişte „ruine romane“, înfăţişând un templu antic roman dedicat lui
Vespasian şi Titus.

Acest ansamblu de ruine este îmbogăţit cu basoreliefuri şi statui executate de către Johann Wilhelm
Beyer, Benedikt Henrici şi Franz Zacherle.

Dacă mai adăugăm că în anul 1752 împăratul Franz Stephan amenajase o menajerie (care este şi prima
grădină zoologică a Europei) şi un an mai târziu a inaugurat, în zona de vest a parcului, Grădina Botanică
Olandeză, avem imaginea completă a acestor grădini vieneze de la Palatul Schonbrunn, care pot rivaliza
chiar cu grădinile franceze de la Palatul Versailles
Sala construita intre 1678 și 1684 și renumita pentru cele 350 de oglinzi, are o lungime
totala de 800 de metri și a găzduit multe evenimente importante de-a lungul istoriei, cum ar
fi semnarea Tratatul de la Versailles din 28 iunie 1919, care a pus final Primului Război
Mondial.

Decorul este consacrat victoriilor militare și succeselor politice ale lui Ludovic al XIV-lea.
Timp de trei ani, aici s-au desfășurat acțiuni de renovare în valoare de 12 milioane de euro.
Cea mai mare provocare au constituit-o picturile lui Charles Le Brun, în care sunt
imortalizate momente importante din viata Regelui Soare.

Pe plafon, Le Brun a ilustrat istoria domniei regelui, având ca tema principala războiul
contra olandezilor (1672-1678) și războiul de devolutie (1667-1668). Ansamblul compoziției
este ordonat în jurul motivului central intitulat "Le Roi gouverne par lui-meme", pe care eu
l-as adapta ca "Statul sunt eu". Il vedem pe Ludovic al XIV-lea, care se detașează de
distracțiile și jocurile din jurul lui pentru a contempla coroana imortalității pe care i-o
inmaneaza Gloria și care i-o fixeaza Marte, regele războiului.

Sala Oglinzilor, plafon

Tortele au fost reînnoite în 1770 cu ocazia mariajului viitorului Ludovic al XVI-lea cu

arhiducesa de Lorraine-Austria, Marie-Antoinette. Tortele au fost reconstituite după
mulajele a sase modele originale conservate și aflate în Salonul lui Apolo.
 Torte din Sala Oglinzilor
sursa

Cele 84 de candelabre aflate în sala se aprind în serile destinate petrecerilor.

Candelabru din Sala Oglinzilor