Sunteți pe pagina 1din 3

Vecinii

Oamenii de lîngă noi


Stela GIURGEANU

Distribuie cu:

Aparut in Dilema veche, nr. 741, 3-9 mai 2018

Casa în care trăim este microuniversul nostru. Acel bîrlog unde ne refugiem, departe de
lumea dezlănțuită, cu toate problemele ei sociale, politice și economice.

Însă mult din confortul acestui bîrlog depinde și de vecini, iar vecinătatea este, de cele mai
multe ori, o ruletă. Unul bocăne, altul troscăne, unul trîntește ușa, altul ascultă muzică –
musai tare. Și nu prea ai luxul să ți-i alegi. Dacă ai parte de o soartă bună și ai vecini
cumsecade, adică din aceia care nu-ți transformă casa în anexa lor sonoră, nu te inundă și nu
te agasează în nici un fel, poți spune că ai tras lozul cel mare.

Există însă și reversul: acei ve-cini turbulenți care îți pot transforma bîrlogul, din oaza de
liniște care ar trebui să fie, într un coșmar recurent, iar pe tine, din om în neom.

Cred că toți avem la activ povești despre acei vecini care ajung să scoată tot ce e mai rău din
tine. Care îți dau frisoane de nervi. La început încerci pe cale amiabilă, cu vorba bună. Apoi
faci plîngere la administrație. Apoi chemi Poliția. După care, dacă lucrurile tot nu se rezolvă,
o iei „down the rabbit hole“. Dacă vecinul bagă bormașina, începi și tu să-i bați în țeavă;
dacă lasă gunoiul la intrare, pe scara blocului, i-l verși pe preș, ca să-l înveți minte; dacă te
inundă încontinuu și te întîmpină mereu tîmp cu același „Nu e de la mine, vecine!“, trîntindu-
ți ușa în nas – păi, atunci pornești un război în toată regula.

Traiul la bloc, în comun, nu este deloc ușor. E un mozaic de obiceiuri care, vrînd-nevrînd,
trebuie să se armonizeze. Fiecare are metehnele sale, dar nu toată lumea se gîndește la cum
acestea îi afectează pe cei din jur. Iar de aici pînă la conflicte, rîci și nervi nu e decît un pas.

Acest Dosar nu își dorește a fi o analiză, de nici un fel, a vecinătăților. Nu are ca invitați
experți în psihologie comportamentală sau sociologie, ci mai degrabă încearcă să adune
povești personale despre traiul în comun. Cu bune și cu rele.
Ilustraţie de Ion BARBU

Vecinii

La firul blocului
Stela GIURGEANU

Distribuie cu:

Aparut in Dilema veche, nr. 741, 3-9 mai 2018

La bloc dai peste tot felul de vecini. De la cei „normali“, adică locatarii liniștiți cu care nu
interacționezi decît în limitele bunei vecinătăți, la cei care intră în anumite tipare sau chiar la
cei total atipici. Bunăoară, am dat peste acei vecini care își închiriază apartamentul, iar
chiriașii lor subînchiriază – cu noaptea, cu ora sau cum le pică mușterii. Bineînțeles, nu tot
timpul este vorba despre o afacere legală și de multe ori consecințele le suportă cei din jur.
Pentru că un chiriaș cu chiriași nu va putea controla întotdeauna calitatea celor care
subînchiriază, iar cei care petrec, fie o oră, fie o săptămînă, nu sînt neapărat preocupați de
buna vecinătate, de vreme ce timpul petrecut în acea comunitate este unul temporar.

Pe de altă parte, există și acei vecini-tipare, despre care auzi sau pe care îi cunoști personal și
pe care îi poți identifica în poveștile altora.

● Vecinul petrecăreț. Este, de departe, cel mai întîlnit și cel mai agasant. Dotat, mai mereu,
cu un sistem audio de care este mîndru. Căci pune muzică în draci, mai ales ca să le
demonstreze invitaților săi cum trebuie să asculți bașii. Dacă nu îți sparg timpanele, de
pomană. Petrecerile sale sînt, fără îndoială, un succes, socotind după urletele și zbieretele
amicilor. Și, ca și cum bașii nu ar fi de ajuns, de cele mai multe ori sînt acompaniați și de
bătăi ritmice din picioare. Mai trist este cînd invitații încep să cînte și ei.

● Vecinul vorbăreț. Cînd te prinde, nu te mai lasă. Pe principiul „Bună ziua ai dat, belea ți-ai
căpătat“, vecinul vorbăreț este acel vecin care are tot timpul din lume și bănuiește că și tu faci
parte din aceeași categorie. Cînd te întîlnește te întreabă de sănătate, cum mai merg lucrurile,
prinzînd exact firul necesar pentru a deturna conversația înspre el. Înspre sănătatea lui, cum îi
mai merg lui lucrurile etc. etc. Vecinul vorbăreț are un dar real: acela de a cădea dintr-o
poveste într alta, pe nesimțite, fără a-i da posibilitatea interlocutorului de a scăpa prea ușor.
Nu există pauze, nu există uși de evadare, doar un lung monolog cu întîmplări atît de serioase
și grave, pe care nu le poți tăia cu un: „Păi, bine, sănătate, mai vorbim“.
● Vecinul taciturn. Nu salută, iar dacă îl saluți, ori mormăie ceva ori, pur și simplu, nu
răspunde. Dă impresia că în-tîlnirea cu tine îi strică toată ziua, iar tăcerea sa, înverșunată,
chiar dacă luați liftul împreună, îi conferă o aură de superioritate. Nu ești și nu vei fi niciodată
îndeajuns de demn pentru a-ți răspunde la salut.

● Vecinul șerif. Se plimbă, de cele mai multe ori, pe aleea sau prin parcul de lîngă bloc. Cu
acea siguranță a cuiva care știe că deține moșia. Chiar dacă nu are nici o funcție
administrativă, cunoaște toate chichițele administrative, știe dacă ești sau nu la zi cu
întreținerea și ia, pe scurt, problemele comunității în propriile mîini. Face și desface mai
abitir ca administratorul blocului și, de cele mai multe ori, el rezolvă problemele locatarilor.
Fie că aceștia vor sau nu.

● Vecinul curios. Vrea să știe. Tot. De la ce ți-ai luat săptămîna trecută, cînd a văzut mașina
aia mare care a oprit în fața blocului – și a urmărit la ce apartament au dus cutia, și aia mare,
adică la tine (dar ce era în cutie, că abia au reușit oamenii s-o care pe scări?) pînă la
cumpărăturile zilnice pe care le faci. Pentru că te tot vede, în fiecare seară, cum vii cu plasele
pline și, dacă se uită la tine, nici nu arăți de parcă ai mînca cine știe ce, deci ce îți tot
cumperi? Bineînțeles, tot interogatoriul va decurge pe un ton blînd, cu surîsul pe buze, ca și
cum nu l-ar interesa personal, ci, așa, să facem conversație, ca între vecini. Să ne cunoaștem
mai bine.

● Vecinul bîrfitor. Îl știi pe ăla de la 3? Care pare el om de treabă, dar nici n-ai vrea să știi ce
afaceri învîrte, păi cum, nu el a intermediat să vină firma X să rezolve cu anveloparea
blocului, că este mînă în mînă cu administratorul, că și administratorul ăsta – zici că tună și-i
adună – a făcut el multe pentru bloc, ce-i drept, dar chiar crezi că nu are și el o parte din
afacere? Să nu fim, așadar, naivi.