Sunteți pe pagina 1din 4

Elaborarea proiectelor (după Claudiu Bunăiașu, 2012, Elaborarea și managementul proiectelor

educaționale. București: Ed. Universitară, p. 53 ff)

Faza de analiză în elaborarea proiectelor constă în determinarea tipurilor de nevoi şi aşteptări ale
grupurilor-ţintă, realizarea unor corelaţii între situaţia iniţială şi situaţia finală dezirabilă prin schimbările
preconizate de proiect, care să satisfacă expectanţele deţinătorilor de interese. Analiza se finalizează cu
elaborarea de decizii manageriale privind planificarea activităţilor proiectului şi adoptarea strategiilor de
eficientizare a procesului de implementare şi optimizare a rezultatelor acestuia. Faza de analiză are
patru secvenţe: - analiza deţinătorilor de interese; - analiza problemelor potenţiale şi a celor
identificate; - explorarea şi analiza diagnostică; - analiza obiectivelor; - analiza variantelor strategice ale
proiectului;

a) Analiza deţinătorilor de interese se realizează în scopul identificării categoriilor de persoane cărora le


sunt adresate beneficiile socio-educaţionale sau economice ale proiectului, selectate din perspectiva
maximizării acestor beneficii şi minimizării impactului negativ. Analiza deţinătorilor de interese se
realizează în faza pregătitoare a proiectului, determinând în multe cazuri denumirea proiectului şi
obiectivul general al acestuia, care circumscrie impactul pe termen lung al proiectului. Grupurile ţintă
prioritare prin proiectele şi programele sociale şi educaţionale cu finanţare externă sunt: persoanele cu
risc de excludere socială, persoane instituţionalizate, elevi cu risc de abandon şcolar, minorităţi
naţionale cu probleme de integrare socială, persoane (studenţi, angajaţi) care urmează programe de
formare profesională iniţială şi continuă. Analiza deţinătorilor de interese din cadrul grupurilor ţintă se
realizează prin raportare la mai multe criterii: - statusuri şi roluri ale persoanelor; - caracteristici
economice; - diferenţe între sexe, culturi, care pot afecta statusul social şi nivelul economic; - nevoi,
interese, aşteptări ale deţinătorilor de interese; - elemente de potenţial şi resurse ale grupului ţintă.
Nevoile de educaţie, care interferează cu alte nevoi sociale sau individuale şi care sunt analizate şi
soluţionate prin proiecte educaţionale se prezintă în forme şi structuri diverse: (Voiculescu, 2004, pp.48-
72, Bunăiaşu, 2008, pp. 150-156): - tipuri generale de nevoi de educaţie: nevoi sociale şi nevoi
individuale de educaţie; nevoi sistemice şi nevoi personale de educaţie; nevoi comune şi nevoi speciale
de educaţie; nevoi actuale şi nevoi potenţiale; - tipuri de nevoi educaţionale clasificate după conţinut:
nevoi de educaţie intelectuală; nevoi de educaţie profesională; nevoi de educaţie social-morală; nevoi
de educaţie estetică; nevoi din categoria noilor educaţii. Nevoile sociale de educaţie sunt “stări de
necesitate ale societăţii sau ale unei comunităţi sociale generate de procesul obiectiv de perpetuare,
reproducere sau lărgire a unei anumite structuri sociale, profesionale şi economice, a unor atitudini“
(Voiculescu, 2004, p. 48). Nevoile individuale de educaţie se manifestă sub forma unor factori
motivaţionali (trebuinţe, interese, aspiraţii), la nivel individual şi microgrupal, acţionând ca mobiluri
interne care direcţionează activitatea factorilor implicaţi în educaţie, ca beneficiari ai acesteia (elevi,
părinţi, factori ai comunităţii locale). Nevoile sistemice de educaţie sunt cerinţe ce apar la nivelul unui
sistem sau subsistem social, de educaţie, rezultate din nevoile anterioare nesatisfăcute sau deficitare.
Exemple de nevoi sistemice de educaţie sunt cele referitoare la cerinţa personalului calificat la nivelul
unei instituţii şcolare sau reţele instituţionale, perfecţionării personalului didactic în cazul introducerii
unor măsuri de reformă. Nevoile personale de educaţie sunt trebuinţe, aspiraţii ale elevilor, profesorilor,
altor factori interesaţi, nefiind identice cu nevoile individuale de educaţie. Ele aparţin unei persoane
care face parte dintr-un grup, dintr-o comunitate educativă, în care sunt promovate anumite valori de
cultură organizaţională. Exemple de nevoi personale de educaţie sunt: nevoia de a avea o diplomă ce
atestă competenţe profesionale, nevoia de a studia o anumită disciplină sau modul. Nevoile comune de
educaţie sunt cerinţe care au acelaşi conţinut şi aceleaşi componente structurale pentru o anumită
populaţie şcolară, generând o medie socială a necesităţii de educaţie (de şcolarizare, formare
intelectuală, morală, profesională) a membrilor societăţii. Ele sunt satisfăcute de instituţii educative de
masă, în care sunt derulate programe de instruire standardizate, ceea ce nu exclude posibilitatea
aplicării principiului diferenţierii în instruire şi educare, în cadrul fiecărei structuri instituţionale, în cadrul
formaţiunii de studiuclasa de elevi. Nevoile speciale de educaţie diferă din punct de vedere structural, al
conţinutului său al intensităţii de la un elev la altul, de la un grup şcolar la altul, generând metodologii şi
forme organizatorice specifice, particularizate de satisfacere a acestora. Ele apar ca nevoi educative de
compensare, de recuperare, de diminuare a unor carenţe educative, dar şi de dezvoltare, perfecţionare
a unor deprinderi, abilităţi, capacităţi intelectuale. Nevoile actuale de educaţie apar pe termen scurt ca
şi condiţii ale desfăşurării activităţii manageriale a instituţiei şcolare sau ale procesului de instruire şi
educare. Analiza nevoilor actuale de educaţie stă la baza elaborării proiectelor manageriale pe un an,
semestru şcolar, a programelor şi planurilor operaţionale, precum şi a proiectelor pedagogice. Nevoile
potenţiale de educaţie sunt acele nevoi care rezultă din caracterul prospectiv al educaţiei, fiind
identificate pe baza prognozei dezvoltării socio-economice, a sistemului de învăţământ, a unei instituţii
şcolare, formulate în prezent, dar având o scadenţă la un termen prognozat a fi satisfăcute. În activitatea
managerială a instituţiei şcolare, nevoile potenţiale de educaţie stau la baza elaborării proiectului de
dezvoltare instituţională. Nevoile de educaţie intelectuală reprezintă acele nevoi de informare şi
formare intelectuală, manifestate ca nevoi de cunoştinţe ştiinţifice, nevoi de formare a capacităţilor
intelectuale, nevoi de perfecţionare a deprinderilor intelectuale, cu ajutorul cărora elevii să desfăşoare
activităţi intelectuale cu un minimum de efort, nevoia stimulării proceselor afectivmotivaţionale în
învăţare, ca elemente care mobilizează, susţin şi orientează activitatea intelectuală.

Nevoile de educaţie profesională reprezintă cerinţele pe care beneficiarii procesului de învăţământ le


formulează în vederea formării competenţelor profesionale, în condiţiile unei pieţe concurenţiale a
ofertelor de educaţie. Nevoile de educaţie social-morală se manifestă atât ca nevoi subiective, ca
trebuinţe ale educatului de integrare în grup, în comunitatea socială, de comunicare, de respect, acesta
conştientizând necesitatea însuşirii şi promovării normelor, valorilor social-morale, cât şi ca nevoi
obiective, ale societăţii, referitoare la conservarea şi dezvoltarea sistemului de valori dezirabile
manifestării unor comportamente pro-sociale ale membrilor săi. Nevoile de educaţie estetică sunt
necesităţi ce rezultă din imperativul armoniei formării personalităţii, prin interiorizarea valorilor
autentice. În acest sens, unităţile şcolare, prin parteneriat cu instituţiile culturale derulează programe
educaţionale vizând obiective ale educaţiei estetice. Nevoile din categoria noilor educaţii reprezintă
cerinţe rezultate din problemele societăţii contemporane, de o mare diversitate (de natură ecologică, de
însuşire şi aplicare a practicilor democratice, antreprenorială, vizând rezolvarea unor probleme acute ),
pe care şcoala le asumă şi dezvoltă programe, metodologii specifice de soluţionare a acestora.

b) Analiza problemelor reprezintă activitatea de determinare, descriere şi soluţionare a problemelor


potenţiale sau identificate şi are ca scop rezolvarea situaţiilor negative care afectează realizarea
proiectului. Analiza problemelor presupune parcurgerea a trei secvenţe: - delimitarea contextului şi
subiectului analizei; - determinarea problemelor majore care se manifestă la nivelul grupurilor ţintă;

- realizarea unei scheme a problemei sub forma unei diagrame (graficul problemelor), care facilitează
vizualizarea aspectelor semnificative în cadrul unei imagini comprehensive; - stabilirea variantelor de
soluţionare ale situaţiilor negative; - luarea unei decizii privind varianta optimă de rezolvare, care
soluţionează în mod eficient şi eficace problema şi oferă garanţia prevenirii altor situaţii negative
potenţiale.

c) Obiectul etapei de explorare şi analiză diagnostică îl reprezintă determinarea unor elemente


semnificative ale organizaţiei: - disfuncţionalităţile, situaţiile problematice existente la nivelul
organizaţiei; - aspectele pozitive, ca puncte tari ale contextului organizaţional (practici manageriale şi ale
activităţii membrilor instituţiei, valori ale culturii organizaţionale, climatul organizaţional, performanţe
instituţionale, expertiza managerială şi calificările membrilor instituţiei); - oportunităţile din mediul
extern organizaţiei, care facilitează implementarea cu succes a schimbărilor introduse prin proiectele
instituţionale; - disfuncţionalităţile, constrângerile şi ameninţările din mediul extern, care pot afecta
negativ realizarea obiectivelor instituţionale. Analiza diagnostică este sintetizată prin conturarea unei
imagini reale asupra disponibilităţilor şi posibilităţilor de intervenţie şi iniţiere a schimbării la nivelul
organizaţiei. Etapa de analiză se finalizează cu elaborarea unui proiect posibil sau a unor variante de
structuri de proiect instituţional, care vor fi perfecţionate în faza următoare, corespunzătoare redactării
proiectului instituţional.

d) Analiza obiectivelor reprezintă activitatea de determinare a caracteristicilor definirii obiectivelor


proiectului, prin raportare la: - adecvarea obiectivelor la domeniul strategic şi problematica proiectului;
- relevanţa obiectivelor pentru nevoile grupurilor ţintă; - logicitatea derivării obiectivelor, de la
obiectivul general referitor la impactul pe termen lung al proiectului până la obiectivele concrete ale
obiectivelor specifice; - coerenţa obiectivelor. Ghidurile metodologice de elaborare a proiectelor
europene recomandă formularea obiectivelor în manieră SMART (obiective specifice, măsurabile,
abordabile, realiste şi încadrate în timpul alocat derulării proiectului).

g) Analiza strategiilor constituie ultima secvenţă a etapei de analiză, finalizată cu adoptarea de decizii
manageriale privind realizarea obiectivelor proiectului. Analiza strategiilor este un demers compus din
mai multe subetape: - stabilirea criteriilor de alegere a strategiilor proiectului; - delimitarea tipurilor de
strategii posibile, distribuite pe faze şi etape ale proiectului: strategii de planificare, strategii de
organizare structurală şi acţională, strategii de implementare, strategii de monitorizare şi evaluare a
proiectului, strategii de diseminare a rezultatelor parţiale şi finale, strategii de valorificare a rezultatelor
pe termen lung, după finalizarea proiectului.

Se are in vedere, de asemenea, precizarea realizărilor imediate (outputs) pentru fiecare obiectiv specific
al proiectului, în termeni de competenţe, capacităţi, servicii educaţionale şi produse (livrabile); -
descrierea logicii de intervenţie a proiectului, prin precizarea modului în care realizările imediate
contribuie la realizarea obiectivelor specifice ale proiectului şi la atingerea obiectivul general.

Urmează apoi Metodologia proiectului: - descrierea strategiilor, metodelor şi instrumentelor de


organizare, implementare, monitorizare şi evaluare a proiectului; - conturarea unui plan de lucru,
eşalonat în timp, care va reflecta modul de organizare şi planificare; - descrierea activităţilor principale,
prin indicarea obiectivelor concrete la care se raportează, locul şi perioada de desfăşurare, acţiuni,
responsabilităţi, rezultate aşteptate, indicatori de performanţă; - anticiparea de riscuri şi ameninţări şi
prevederea de modalităţi de prevenire/soluţionare. - precizarea modalităţilor şi instrumentelor de
vizibilitate, promovare a proiectului, de diseminare a rezultatelor parţiale şi finale ale acestuia.

Întocmirea bugetului proiectului, care să respecte câteva condiţii fundamentale: - prevederea de


cheltuieli eligibile, conform reglementărilor fiscale şi a cerinţelor organismului de finanţare; - gruparea
cheltuielilor în funcţie de categoria de cheltuieli – cheltuieli salariale, de deplasare, de achizitie
echipamente, de inchirere, tiparire, etc. - alte nevoi de cheltuieli directe necesare bunei derulari a
proiectului); - justificarea tuturor costurilor incluse în buget.

Redactarea rezumatului proiectului, care include informaţii sintetizate privind descrierea şi justificarea
problematicii proiectului, durata proiectului, obiectivele urmărite, activităţile şi metodologia de
implementare şi evaluare, bugetul proiectului (costul total şi defalcarea bugetului pe principalele axe de
executare a bugetului).