Tipuri de comunicare eficientă în clasă

• Comunicare suportivă

• Comunicarea asertivă

• Asertivitate, agresivitate, pasivitate

• Mesajul responsabilității

• Limbajul disciplinei

• Un model al comunicării în managementul clasei

• Strategii eficiente de comunicare în situațiile tipice de indisciplină

• Comunicarea suportivă

Poate fi considerată fundamentul relaţiilor interpersonale şi presupune consideraţie, respect şi

înţelegere faţă de interlocutor.

Un cadru didactic care își propune să devină eficient în managementul clasei trebuie sa fie preocupat
de menținerea relațiilor pozitive cu elevii. Pentru aceasta, ascultarea interlocutorului nu are în
vedere doar decodificarea mesajului cognitiv, ci și a celui afectiv.

Întelegerea și reflectarea, sentimentelor, emoțiilor, atitudinilor și motivațiilor sunt parte a

comunicării suportive.

• Comunicarea suportivă se realizează prin

 manifestarea interesului pentru cunoaşterea elevului,

a familiei, a culturii din care face parte;

 ascultarea (pasivă şi activă a elevului) atunci când acesta are nevoie să se exprime;

 utilizarea aprecierilor în defavoarea criticilor în situaţiile de învăţare;

 comunicarea expectanţelor pozitive cu privire la elev;

 oferirea feedback-urilor specifice, descriptive, utile formării şi dezvoltării elevului.

Stix & Hrbek (2006) susțin că întrebările și indicațiile pe care le adresăm elevilor pot avea rol de
suport și motivare pentru activitățile din clasă sau dimpotrivă.

Formularea cerințelor sau directivelor într-o manieră care să exprime atitudinea pozitivă a
profesorului este benefică pentru câștigarea încrederii și complianței elevilor.

În schimb, adresarea unor mesaje cu conținut afectiv negativ poate transmite lipsa de
considerație față de aceștia.

Eficiența comunicării suportive depinde prioritar de abilitățile cadrului didactic de a oferi elevului
suport emoțional în situațiile de traume, de amenințare și de stres.

De exemplu, este important ca elevul să știe că în situațiile de evaluare profesorul îi întelege

starea de anxietate, că nu-i este dușman și că îl va ajuta să valorifice tot ceea ce el știe.
 Burleson (2003) definește suportul emoțional ca “o formă a comportamentului de comunicare,
prin care una dintre părțile implicate intenționează să o ajute pe cealaltă pentru a se adapta
eficient într-o situație de discomfort emoțional.

SFATURI DE URMAT în situaţii de indisciplină

Reconsiderati relaţia pe care o aveti cu elevul;

Schimbati ceva în propriul comportament;

Când vă confruntaţi cu reacţii impulsive, de sfidare sau de protest ale elevilor faţă de cerinţele
adresate, încercaţi pentru început să înlocuiţi critica şi moralizarea cu altceva.

Folosiţi intervenţii verbale care să prevină reacţiile de apărare şi să diminueze agresivitatea

elevului.

Apelaţi la limbajul responsabilităţii! Răspunsurile neaşteptate îi descumpăneşte pe elevi şi îi

determină să-şi revizuiască modul de comportare;

În anumite situaţii de indisciplină se recomandă ignorarea tactică;

concepeti un plan de disciplină pentru lucrul cu clasa, care să prevadă, pe lângă alte strategii de
intervenţie, şi modalităţile de comunicare eficientă în situaţiile tipice de abatere
comportamentală (Rogers, 2003).

Limbajul să fie pozitiv atât în intenţie, cât şi ca formă.

Să fie însoţit de rostirea prenumelui elevului: Andrei, aşează-ţi haina la cuier! Mulţumesc!

Să fie scurt, pentru a nu pierde din timpul destinat predării şi învăţării. Nu se admite folosirea
argumentărilor sau a justificărilor pentru comportamentul neadecvat. Dacă elevul insistă, i se
răspunde că se poate discuta după lecţie. Să descrie comportamentul dorit: „Te rog să notezi pe
caiet ceea ce spun!”

După formularea unei intervenţii verbale corective, i se lasă elevului un timp scurt pentru a se
conforma.

În cazurile de comportament ostil sau agresiv nu se recomandă utilizarea întrebărilor directe de

tipul: „De ce faci acest lucru?” sau „Ce crezi că faci aici?”, „Ce vrei să demonstrezi?”

În cazurile de comportament perturbator inofensiv, cum ar fi jocul cu pixul, neatenţia la ore,

vorbitul cu un alt coleg în timpul realizării unei sarcini individuale sunt recomandate întrebările
directe rostite pe ton neacuzator, pentru a responsabiliza elevul şi a-l face conştient: „Ce faci cu
acel pix?”, „Când îţi vei termina tema?”, „Ce ar trebui să faci acum?”

Răspunsuri atipice ale profesorului la refuzul unui elev de a realiza un eseu în clasa

Elevul:

De ce ar trebui să fac ceea ce-mi cereți? Oricum nu sunt un mare scriitor și după ce îl voi scrie, îl
voi arunca la coșul de gunoi.

Profesorul:

Crezi că participare la lecție și exersarea creativitații este o pierdere de vreme și că nu are nici
un rost să muncesti?
 Crezi că oamenii care au considerat că elevii ar trebui să-ți exerseze deprinderea de a gândi
prin conceperea de eseuri nu au dreptate?

Consideri că numai scriitorii sau viitorii scriitori au dreptul sa elaboreze eseuri ?

• Deși nu suntem siguri 100% că vom reuși cu aceste răspunsuri ele pot reprezenta un feed-
back util pentru ca de multe ori elevii nu sunt pe deplin conștienți de ceea ce spun.

• Când sunt implicati într-un dialog care cere răspunsuri rezonabile, iși dau seama că dorințele
lor de a nu face nimic la lecție sunt absurde.

• Constrângerea elevul, prin intervenții clasice de tipul ”taci și lucrează“ sau “ eu decid ce
trebuie să faci “, poate tensiona si mai mult relația.