Suport de Curs

PROIECTUL PRIVIND ÎNVĂȚĂMÂNTUL SECUNDAR (ROSE)
SCHEMA DE GRANTURI PENTRU UNIVERSITĂȚI – 67/SGU/NC/I

BENEFICIAR: UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI
TITLUL PROIECTULUI: Start în cariera ta!- UPIT (START-UPIT)
GHID DE ABILITĂȚI ACADEMICE

SCOPUL prezentului ghid este de a forma/dezvolta studenților abilități academice pentru studiu
independent, constant, de a crește motivația studenţilor și de a spori automotivarea pentru
învățarea continuă în vederea optimizării stilului propriu de învățare în acord cu cele mai noi
teorii și practici ale învățării.
COMPETENȚE VIZATE:
C1- capacitatea de a identifica strategii actuale de documentare, abilităţi de selectare a
informațiilor corespunzător nevoilor de învățare și de prelucrare a informațiilor pentru
valorificarea resurselor multiple informaționale în scopul învățării eficiente;
C2- capacitatea de realiza selfmanagementul învățării, de a-și forma autonomia în învățare,
deprinderile de studiu constant și independent și de a aplica strategii eficiente de învățare;
C3-capacitatea de ,,a învăța să înveți” eficient cu scopul optimizării și creşterii performanţelor
academice.
MODULUL I.
PSIHOPEDAGOGIA ÎNVĂȚĂRII EFICIENTE
Conf. univ. dr. Mihaela Păişi Lăzărescu
Universitatea din Pitești

Facultatea de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie
• Învăţarea – dezvoltarea prin intermediul unor conţinuri specifice de învăţare a unor funcţii,
capacităţi şi trăsături psihice şi psihosociale ale personalităţii: intelect, atitudini, valori,
trăsături de personalitate, convingeri etc.
• nu se reduce la achiziţia de cunoştinţe şi deprinderi;
• este un proces de dezvoltarea a întregii personalităţi;
• perisabilitatea cunoştinţelor precum şi creşterea exponenţială a cantităţii de cunoştinţe
impune orientarea metodologică a procesului de învăţare în sensul dezvoltării
capacităţilor de învăţare ale celor care învaţă;
A ÎNVAȚA INSEAMNĂ:
• a crea obisnuinte( W.James);
• a schimba semnificatia pe care o dam propriei experiente(Chevrier s.a.)
• a se comporta( B.F. Skinner);
• a actiona( P.L.Galperin, A.N.Leontiev);
• a se adapta( E.Durkheim);
• a anticipa si a interioriza(P.L.Galperin);
• a reusi si a intelege(J.Piaget);
• a constientiza(J.Bruner);
• a interactiona cu ceilalti, cu mediul inconjurator, cu profesorul( L.Allal);etc.
• a-ti insusi procese mentale superioare(B.S.Bloom);
• a-ti insusi procese cognitive(J.Bruner);

• a-ti insusi scheme sau structuri cognitive(J.Piaget);
• a-ti insusi concepte(L.S.Vigotski);
• a-ti insusi forme(W.Kohler);
• a-ti insusi/forma reprezentari(G.Bachelard);
• a-ti insusi conexiuni, a face conexiuni(G.Tiberghien);
• a-ti insusi cunostinte relationale(retele conceptuale) si cunostinte

procedurale(scheme de actiune)( J.F.Richard).
• a asculta de reguli;
• a merge la scoala;
• a fi incadrat intr-un sistem de influente organizate;
• a te lasa condus de un adult mai varstnic si mai intelept;
• a explora medii.
Mecanismele psihice ale invatarii

1. Mecanisme energizante
1.1. ex: afectivitatea si motivatia
2. Mecanisme cognitive
2.1. primare
2.1.1. ex: senzatii, perceptii, reprezentari
2.2. superioare
2.2.1. ex: gindirea, memoria, imaginatiile
3. Mecanisme reglatorii
3.1. ex: atentia, vointa, comunicarea, libaj
4. Mecanisme integrative
4.1. ex: temperamentul, aptitudinile, caracterul, creativitatea
• Mecanismele învăţării:
• Neurodinamice
• Neurochimice
• Bioelectrice
• Condiţiile învăţării
R. Gagne:
• condiţii interne ale celui care învaţă – potenţialul ereditar (predispoyiţiile înnăscute),
nivelul dezvoltării intelectuale, cunoştinţe, capacităţi, motivaţie, voinţă, unele tehnici de
muncă intelectuală;
• condiţii externe – sistemul de cerinţe şcolare, structura şi gradul de dificultate ale
conţinutului învăţării, caliutatea instruirii (metode, procedee, strategii didactice),
competenţa cadrului didactic, relaţiile profesor – elev, climatul psihosocial al clasei de
elevi etc.
D. Ausubel
1. variabile intrapersonale
2. variabile situaţionale
- cel mai important factor care influenţează învăţarea este structura cognitivă adică „cunoştinţele
existente, constituite din fapte, noţiuni, propoziţii, teorii şi date perceptuale brute, de care cel ce
învaţă poate dispune în orice moment” (Ausubel, Robinson, 1981); Cunoştinţe noi trebuie să se
raporteze în mod conştient la cunoştinţele vechi;
- starea de pregătire cognitivă – se referă la „adecvarea bagajului de cunoştinţe de care dispune

la un moment dat elevul, în aşa fel încât el să facă faţă cerinţelor învăţării unei teme noi,
precise”; starea de pregătire cognitivă presupune că efortul depus este proporţional cu un anumit
spor de cunoştinţe sau capacităţi;
Variabilele afective ale învăţării
• ele acţionează în primul rând în faza învăţării iniţiale când ele îndeplinesc o
funcţie de energizare ce poate facilita fixarea noţiunilor noi; ele acţionează
concomitent cu cele cognitive;
Factorii sociali
• climatul socioafectiv al clasei, interacţiunea elevilor, relaţiile de competiţie sau

cooperare din cadrul grupurilor şcolare;
• trăsăturile de personalitate ale profesorului: capacităţile intelectuale, aptitudinile
didactice, trăsăturile de caracter, capacitatea de a motiva intrinsec elevii pentru
învăţare, de a genera activitate intelectuală etc.
• Creierul uman dispune de posibilităţi imense de înmagazinare a cunoştinţelor; din cele 14 –
16 miliarde de neuroni de care dispune 10la 10 participă activ la circuitul informaţional;
fiecare celulă nervoasă a creierului are o capacitate de admisie de 14 biţi / informaţie pe
secundă; pe parcursul vieţii omul foloseşte doar 30 – 40 % din posibilităţile memoriei de care
dispune;
• Învăţarea nu trebuie însă confundată cu memoria; o noţiune este învăţătă atunci când putem
opera corect cu ea, adică atunci când ştim cum se opţine, cum am ajuns la ea, care este
„istoria e cognitivă”, cum s-a format, care sunt mecanismele ei de elaborare, de construcţie,
ce norme şi procedee de activitate practică şi de gândire sunt cuprinse în ea; dacă conţinutul
noţiunii este reprodus sau recunoscut mai mult sau mai puţin fidel însemnă că ea a învăţarea
se bazează pe memorare (care poate fi logică); memorarea logică nu trebuie confundată cu
învăţarea; Expl.: învăţarea psihomotrică – poţi să reproduci, din memorie, cu mare fidelitate
mişcările mersului pe bicicletă, dar spunem că am învăţat când realizăm efectiv, după
exerciţiu, deplasarea cu bicicleta; memoria este procesul psihic cu mare pondere în învăţare
dar nu trebuie cu confundată cu aceasta;
• Conţinuturile învăţării pot fi:
• Verbale – cuprinse în cărţi, reviste etc. sau transmise pe cale orală;
• Nonverbale sau acţionale – deprinderi, priceperi, obişnuinţe, activităţi practice;
• Stabilirea obiectivelor învăţării – fiind o activitate învăţarea umană are scop (obiecte) ce
constă din stabilirea a aceea ce trebuie să se înveţe, ceea ce se poate face la finalul actului de
învăţare;
• Metodele de învăţare – trebuie să fie specifice conţinuturilor; tehnici de informare şi
documentare, mnemotehnici etc.
• Fazele învăţării
• Receptarea vizuală sau aditivă a cunoştinţelor prin concentrarea atenţiei asupra
surselor de învăţare;
• Prelucrarea mintală a cunoştinţelor cu ajutorul proceselor de cunoaştere logică
(gândire, memorie, imaginaţie, reprezentare), decodificarea şi înţelegerea lor,
raportarea prin comparare la experienţa cognitivă anterioară, selectarea esenţialului,
restructurarea şi integrarea noilor cunoştinţe în structurile şi sistemele de cunoştinţe
anterioare ale intelectului, dezvoltarea de noi cunoştinţe şi structuri de cunoaştere;
• Memorarea şi stocarea cunoştinţelor însoţită de uitare selectivă; după înţelegerea
cunoştinţelor, interpretarea şi restructurarea lor sunt păstrate în memorie (la început
în memoria de surtă durată – până la câteva minute, şi apoi memoriei de lungă durată
fără limite de timp);
• Reamintirea (ecforarea) sau actualizarea cunoştinţelor, adică readucerea lor în plan
conştient prin confruntarea cu sursele de învăţare (recunoaşterea) sau în lipsa acestora
(reproducere)
• Motivaţia învăţării este implicată în fiecare fază , ea fiind un element dinamizator,
activator şi de orientare.
Legi, principii şi reguli ale unei învăţări eficiente
Orice act de învăţare, de însuşire a cunoştinţelor , de formare a experienţei are o

dinamică proprie, o evoluţie specifică guvernată de legea curbei învăţării şi cea a uitării.
A. Legea curbei învăţării şi legea curbei uitării
• Pe parcursul unei zile, săptămâni, an etc. învăţarea nu este un proces liniar, cu o

evoluţie uniformă, ci un proces fazic, ondalatoriu, care evoluează în etape, cu ritmuri
(viteze) şi volume inegale de asimilare, de la o etapă la alta:
Etape:
• Etapa acomodării sau familiarizării cu conţinutul de învăţare (semantic, conceptual,

operaţional şi problematic); viteza de asimilare şi volumul de cunoştinţe în unitatea de timp
sunt scăzute; subiectul se confruntă cu dificultăţi de înţelegere şi acomodare cu noile
cunţinuri; cu cât perioada de timp de când nu mai se practică învăţarea în mod sistematic este
mai mare cu cât conţinuturile de învăţare sunt mai noi în raport cu ceea ce s - a învaţat
anterior, cu atât perioada de acomodare este mai dificilă şi de mai lungă durată;
• atenţia se concentrează asupra înţelegerii în profunzime şi însuşirii elementelor
conceptuale primare (noţiuni, definiţii, principii, concepte fundamentale, elemente
definitorii etc.) ale noului conţinut de învăţare;
• aceste elemente esenţiale constituie scheletul sau structura conceptuală primară
care va ajuta la înţelegerea şi asimilarea ulterioară rapidă a celorlalte cunoştinţe,
permiţând formarea treptată a constructelor cognitive ( structuri cognitivr sau
sisteme de cunoştinţe specifice unui anumit conţinut de învăţare)
• este perioada de debut a învăţării unui material, a iniţierii într-o disciplină la
început de an şcolar sau de semestru, când ne confruntăm cu dificultăţi de
înţelegere şi acomodare cu noile conţinuturi de învăţare.
• cu cât perioada de timp de când nu am mai practic învăţarea în mod sistematic
este mai mare şi cu cât conţinuturile de învăţare sunt mai noi în raport cu ceea ce
am învăţat anterior, cu atât perioada de acomodare este mai dificilă şi de mai
lungă durată;
Recomandări:
• o însuşire cât mai precisă şi profundă a cunoştinţelor primare;

• o delimitare clară a universului semantic, conceptual, problematic al conţinuturilor de
învăţare;
• formarea imaginii de ansamblu asupra conţinutului şi precizarea raporturilor cu alte
conţinuturi (interdisciplinaritatea ştiinţelor);
• un efort voluntar superior de concentrare a atenţiei şi gândirii pentru acomodarea cât mai
rapidă cu specificul conţinuturilor de învăţare; depăşirea prin efort conştient susţinut a
stărilor de imposibilitate a concentrării şi acomodării: insomnii, reverii, dureri de cap, stări de
nervozitate şi agitaţie etc.
Etapa asimilării rapide şi în cantităţi mari a cunoştinţelor

• dificultăţile de acomodare dispar (agitaţie, nelinişte, nervozitate, insomnii, sentimente de
insatisfacţie şi incapacitate de înţelegere şi învăţare etc.) conţinuturile sunt înţelese rapid,
apar satisfacţii, stările afective pozitive sunt tot mai numeroase;
• randamentul învăţării este tot mai mare;

• stări afective pozitive, de satisfacţie, de plăcere şi atracţie faţă de conţinuturile respective.
Etapa de relativă stagnare sau chiar regres a ritmului de învăţare (o criză a învăţării) - se
creează „habitusuri”, blocaje, scăderea interesului, apariţia plictiselii sau a unei stări de „saturaţie
cognitivă” datorate scăderii gradului de noutate a conţinutului;
Recomandări pentru depăşirea situaţiilor de criză:
• intensificarea efortului voluntar în învăţare;

• varierea metodelor, mijloacelor şi surselor de învăţare;
• dezvoltarea interesului;
• mărirea pauzelor şi confruntarea cu cât mai multe surse bibliografice (dicţionare,
enciclopedii, reviste, tratate etc.) pentru îmbogăţirea conţinuturilor de învăţare;
• lărgirea perspectivelor de abordare, crearea senzaţiei de noutate şi trezirea curizităţii;
Etapa învăţării intensive în vederea verificărilor periodice
• randament crescut în raport cu etapele anterioare;
• viteza şi volumul de asimilare a cunoştinţelor cresc foarte mult, nu numai datorită
perspectivei de verificare sub imperiul căruia învăţăm, dar şi a experienţei de
învăţare în raport cu conţinuturile respective.
• învăţarea în „salturi” determină o uitare masivă şi rapidă;
Curba uitării (Ebbinghaus) – în primele 2 zile uitarea este masivă (75%) după 8 zile curba
uitării se stabilizează (10% din ceea ce se învaţă);
•dacă nu practicaţi învăţarea permanentă, zi de zi, etapă de etapă, pe parcursul întregii

perioade de studiu a unei discipline (semestru, an de studiu etc.) şi recurgeţi doar la
învăţarea intensivă, „forţată”, în „asalt”, din preajma examenelor, toate eforturile vor fi în
zadar deoarece în perioada imediat următoare examinărilor veţi uita cea mai mare parte a
cunoştinţelor însuşite.
• Uitarea începe cu detaliile, cu faptele concrete şi ideile secundare, continuă cu unităţile
logice şi la final afectează principiile generale;
• Evoluează ondulatoriu; cu cât o cunoştinţă este reţinută mai mult timp cu atât scade
probalitatea uitării ei, cresc şansele păstrării în continuare;
• Repetiţiile trebuie făcute imediat după învăţare;
• Învăţarea trebuie urmată de activităţi aplicative, care să solicite intens cunoştinţele şi
deprinderile achiziţionate intensiv;
B. Respectarea curbei atenţiei
• La începutul unei activităţi de învăţare (primele 5 min) intră în funcţiune atenţia involuntară
(prin reflexul de orientare), capacitatea de concentrare a atenţiei este relativ ridicată;
• După câteva minute scade gradul de concentrare a atenţiei datorită reducerii gradului de
noutate, familiarizării cu activitatea;
• Apoi intră în funcţiune atenţia voluntară, bazată pe efortul voluntar conştient organizat şi
orientat spre asimilarea cunoştinţelor; atinge maximum de activitate după 25 – 35 min.
• După 45 min atenţia scade accentuat instalându-se oboseala intelectuală, ceea ce impune
necesitatea unei pauze;
Factori ai menţinerii atenţiei
• gradul de interes şi noutate al cunoştiţelor;

• capacitatea de concentrare şi efort voluntar;
• structura internă a sarcinii de învăţare;
Învăţarea care solicită activităţi rezolutive, practice sau exersarea unor deprinderi stimulează
gradul de concentrare a atenţiei şi durata concentrării.
Regulă : După 40 – 50 min de concentrare intensă a atenţiei întrerupeţi activitatea şi luaţi o

pauză de 5 – 10 min pentru refacerea potenţialului intelectual.
C. Înţelegerea conţinutului învăţării şi activismul intelectual sunt condiţii ale

productivităţii învăţării, a însuşirii, reţinerii şi aplicării cunoştinţelor
• operaţii mintale de analiză, interpretare, sintetizare şi structurare a cunoştinţelor pe bază de

comparaţii, transferuri, stabilirea de corelaţii şi asociaţii complexe între ceea ce se însuşeşte
şi ceea ce se ştie;
• cunoştinţele sunt integrate în sisteme personale de cunoaştere şi individualizate prin
comparaţii, clasificări, coordonări şi generalizări; este necesară confruntarea permanentă şi
sistematică cu cât mai multe surse de cunoaştere pentru detaşarea caracteristicilor proprii ale
materialului de învăţat şi stabilirea unei multitudini şi varietăţi de conexiuni ca suport al
reţinerii lui.
• se reţin mai bine deosebirile, contrastele, contrapunerile, opoziţiile, aspectele contradictorii,
elementele diferenţiatoare decât asemănările, uniformităţile, elementele repetitive etc.
1. învăţarea logică, creativă este superioară celei mecanice, reproductive
- definiţiile regulile, formulele trebuie învăţate corect de la început (dezvăţarea este mai grea
decât învăţarea)
- noile cunoştinţe să fie integrate în sistemul celor vechi – cunoştinţele se învaţă şi se reţin cu atât
mai bine cu cât sunt integrate mai profund în experienţa proprie şi cu cât le stabiliţi corelaţii şi
asociaţii multiple şi variate cu celelalte cunoştinţe posedate;
Nu învăţaţi ce nu înţelegeţi, eşalonaţi în timp repetiţiile şi faceţi –le mai ales în lipsa
materialului de învăţat;
- imaginarea materialului de învăţat, găsirea de noi sensuri, asociaţii, combinaţii şi semnificaţii;
- analizaţi, sintetizaţi, combinaţi, restructuraţi, integraţi reintegraţi ceea ce învăţaţi;
2. raportarea cunoştinţelor la necesităţile practice actuale, curecte schimbând de fiecare

dată criteriul de raportare
- analizaţi, sintetizaţi, comparaţi, faceţi transferuri, integraţi în cât mai multe sisteme de referinţă,
desprindeţi noi semnificaţii, interpretaţi, evaluaţi şi operaţi cu sisteme succesive;
- evitaţi memorarea fidelă a textului, ]ncercarea de a „fotografia” ;i retine totul mecanic;
- practicati o invatare inteligenta, selectiva, retinand esentialul pe care sa-l filtrati prin propria
experienta.
3. identificarea punctelor de sprijin ale învăţării (ideile principale, titlurile paragrafelor,

întrebările retorice, frazele expresive, formulele simbolice, imaginile semnificative etc.)
- elaborarea planului textului;
- concentrati textul pe care îl studiaţi în formulări scurte şi esenţiale, evidenţiind în fiecare

formulare cuvântul central, după sens şi asociind ulterior aceste cuvinte între ele pentru a forma
un lanţ logic de idei;
4. organizarea materialul de învăţat pe unităţi de sens sau microteme, sistematizarea într-o

concepţie personală, desprinderea noi sensuri şi semnificaţii, conceperea şi construiţi noi
modele explicative
• se recomandă numerotarea unităţilor de sens dintr-un text şi a rezumării lor pe fişe, care
ulterior pot fi reordonate;
• după o primă lectură de familiarizare cu textul este necesar să recurgem la a doua ,
analitică, de căutare a ideilor şi apoi la a treia lectură, analitico – sintetică, care să permită
degajarea structurii tematice a textului sau lucrării;
• ultima etapă o reprezintă expunerea liberă a planului de idei al textului sau cărţii citite;
5. pentru a preveni însuşirea mecanică a materialului de învăţat se realizează confruntarea

cu cât mai multe surse, manuale, dicţionare, enciclopedii etc. şi încercarea de redactare a
unor referate
6. realizarea a cât mai multe conexiuni între datele care au o semnificaţie scăzută prin ele
însele (denumirile, datele istorice, clasificările, enumerările, imaginile nefigurative etc.) şi ceea
ce ştiţi, încadraţi –le într-un sistem mai larg, operaţi cu comparaţii, transferuri şi asociaţii şi
stabiliţi anumite puncte de referinţă pentru a scoate informaţia respectivă din izolare şi a-i crea
puncte de sprijin semnificative;
7. cel care posedă multe cunoştinţe, bine sistematizate are posibilitatea să achiziţioneze,
fără mari eforturi, alte noi cunoştinţe pentru că reuşeşte să le clasifice, să le pună în
raporturi clare faţă de cele vechi
D. Respectarea condiţiilor ergonomice
1. Bioritmurile
- performanţele cele mai mari în asimilarea cunoştinţelor se înregistrează dimineaţa, între orele 9
– 11 şi după – amiaza între orele 17 – 21;
2. Vârsta
- vârsta optimă pentru asimilarea cunoştinţelor este între 20 – 45 ani (un stil de învăţare pasiv
face ca la 28 ani să scadă capacitatea de adaptare rapidă la o situaţie nouă, dela 30 de ani
memoria, de la 32 ani inteligenţa, de la 34 – 35 ani gândirea, atenţia şi capacitatea de învăţare, de
la 38 ani acuitatea simţurilor;
3. Cromatica ambientală a învăţării
• albul - concentrare;
• roşul – activism mintal şi abundenţă asociativă;
• galbenul este un calmant al psihonevrozelor, stimulează şi întreţine vigilenţa, sporeşte
capacitatea de concentrare a atenţiei;
• verdele - faciliteazădeconectarea nervoasă şi abundenţa de asociaţii libere de idei,
imaginaţia;
• albastrul – dezvoltarea proceselor de inhibiţie şi de încetinire a ritmului activităţii;
4. Stilul cognitiv
• flexibil, deschis, creativ bazat pe strategii de cunoaştere predominant euristice, pe generarea

de cunoştinţe noi, emiterea de ipoteze reprezentative etc.
• căutaţi moduri noi de rezolvare a problemelor cu care vă confruntaţi;
5. Stilul de învăţare
- stil auditiv
- stil vizual
- stil comunicativ
- stil acţional
6. Fondul afectiv
• stimulii ineficienţi sunt cei care nu declanşează nici o emoţie;

• învăţarea este mai eficientă în stări de uşoară precipitare şi anxietate, decât într-o stare de
mare anxietate sau de relaxare totală;
7. Legea contrastului cu efect retroactiv
• când două conţinuri învăţate sunt de importanţă şi dificultate aproximativ egale, dar au fost
însuşite în perioade diferite de timp, repetarea lor ulterioară sporeşte reactualizarea sau
înţelegerea materialului mai vechi, mai mult decât a celui nou;
• dacă se însuşeşte un conţinut vast şi dificil, acesta trebuie repetat şi aplicat ca un întreg în
perioadele ulterioare, pentru a spori eficienţa învăţării şi reţinerii;
• cunoaşterea rezultatelor şi a erorilor în învăţare potenţează învăţarea, moblizează şi
orientează pe cel care care învaţă în realizarea sarcinii de învăţare;
8. Comunicarea inteligentă a cunoştinţelor învăţate, utilizarea mijloacelor audio - vizuale
• din 24 ore dormim 8 ore, restul de 16 ore 11 ore comunicăm; din acestea cel puţin 5 ore
ascultăm;
• la 35 ani avem o experienţă de ascultare de cel puţin 65 000 ore;
• experimental s-a constatat că după 3 ore se reţin 70% din materialul prezentat oral, 72% din
cel prezentat vizual şi 85% din ceea ce se prezintă audio – vizual; după 3 zile se reţine 10%
din ceea ce se prezintă oral, 20 % vizual şi 65% audio – vizual; după 3 săptămâni se reţine
1% din ceea ce se prezintă oral, 6 % vizual şo 41% audio – vizual;
9. „Succesul generează succes iar eşecul generează eşec”
• dacă celui care învaţă i se sugerează eşecul apar şanse mari ca să-l aibă – aşa – numitul „efect
oedipian al prezicerii” (dacă tragedia lui oedip n-ar fi fost prezisă nu s-ar fi produs);
• cel care a trecut printr-un eşec are şi mai multe şanse să mai treacă şi prin altele, datorită unor
mecanisme complexe de condiţionare comportamnetală negativă;
Psihoigiena şi ergonomia învăţării
Principii ale învăţării şcolare eficiente

Principiile care stau la baza învăţării eficiente axate sunt:
• Accentul activităţii de învăţare trebuie să fie pe persoana care învaţă şi nu pe profesor.

• Recunoaşterea faptului că procesul de predare în sensul tradiţional al cuvântului nu este decât
unul dintre instrumentele care pot fi utilizate pentru a-i ajuta pe elevi să înveţe.
• Rolul profesorului este acela de a administra procesul de învăţare al elevilor pe care îi are în
grijă.
• Recunoaşterea faptului că, în mare parte, procesul de învăţare nu are loc în sala de clasă şi
nici când cadrul didactic este de faţă.
• Înţelegerea procesului de învăţare nu trebuie să aparţină doar profesorului – ea trebuie
împărtăşită şi elevilor.
• Profesorii trebuie să încurajeze şi să faciliteze implicarea activă a elevilor în planificarea şi
administrarea propriului lor proces de învăţare prin proiectarea structurată a oportunităţilor
de învăţare atât în sala de clasă, cât şi în afara ei.
• Luaţi individual, elevii pot învăţa în mod eficient în moduri foarte diferite.
Iată câteva exemple de modalităţi de realizare în clasă a unei învăţări eficiente:
• Lecţia pleacă de la experienţele elevilor şi cuprinde întrebări sau activităţi care să îi implice
pe elevi.
• Elevii sunt lăsaţi să aleagă singuri modul cum se informează pe o anumită temă şi cum
prezintă rezultatele studiului lor.
• Aptitudinea elevilor de a găsi singuri informaţiile căutate este dezvoltată – nu li se oferă
informaţii standardizate.
• Pe lângă învăţarea specifică disciplinei respective, li se oferă elevilor ocazia de a dobândi
aptitudini fundamentale transferabile, cum ar fi aceea de a lucra în echipă.
• Se fac evaluări care permit elevilor să aplice teoria în anumite situaţii din viaţa reală, cum ar
fi studiile de caz şi simulările.
• Lecţiile cuprind o combinaţie de activităţi, astfel încât să fie abordate stilurile pe care elevii
le preferă în învăţare (vizual, auditiv, practic / kinetic)
• Lecţiile înlesnesc descoperirile făcute sub îndrumare şi solicită participarea activă a elevilor
la învăţare.
• Lecţiile se încheie cu solicitarea adresată elevilor de a reflecta pe marginea celor învăţate, a
modului cum au învăţat şi de a evalua succesul pe care l-au avut metodele de învăţare în
cazul lor
Învăţarea ineficientă
Uneori, elevii sunt activi doar pe parcursul unei părţi a acestui ciclu şi pasivi în timp ce
profesorii preiau controlul asupra restului ciclului. Aceasta înseamnă că ciclul nu este complet în
cazul acelor elevi. În acest caz, învăţarea este incompletă.
Învăţarea incompletă este unul dintre modurile în care învăţarea poate fi ineficientă.
Există trei alte lucruri care pot să nu funcţioneze:
1. persoana învaţă ceea ceea ce nu trebuie în momentul respectiv: învăţarea nu are nici un sens
pentru persoana care învaţă; nu este relevantă pentru viaţa sa; persoana care învaţă nu are
cunoştinţele, aptitudinile şi înţelegerea prealabilă pentru a aborda acum acest proces de
învăţare.
2. persoana care învaţă nu are strategiile de învăţare potrivite pentru acea sarcină sau anxietatea
stă în calea dezvoltării strategiilor adecvate
3. profesorul predă ineficient: profesorul a făcut anumite presupuneri incorecte cu privire la
cunoştinţele, aptitudinile şi înţelegerea existentă a persoanei care învaţă; nu au fost explicate
cum trebuie conceptele cheie; indiciile verbale şi de alt fel din partea persoanei care învaţă,
care indică faptul că “nu înţelege”, sunt ignorate etc.
Învăţarea ineficientă demoralizează şi derutează persoanele care învaţă. Acestea
pot ajunge să creadă că învăţarea nu li se potriveşte. Uneori, învăţarea poate fi structurată de aşa
natură, încât persoanele care învaţă administrează prea puţin din propria lor învăţare şi sunt mult
prea dependente de cadrul didactic.
Stilul de învăţare şi învăţarea eficientă
• se referă la „simpla preferinţă pentru metoda prin care învăţăm şi ne aducem aminte ceea ce am
învăţat”.
• ne arată calea şi modalităţile în care învăţăm.
• implică faptul că indivizii procesează informaţiile în diferite moduri, care implică latura
cognitivă, elemente afective - emoţionale, psihomotorii şi anumite caracteristici ale situaţiilor de
învăţare.
Fiecare dintre noi are o capacitate extraordinară de a învăţa în diferite moduri. Pentru a
determina ce stil de învăţare avem, nu trebuie decât să ne gîndim la cum preferăm să învăţăm
ceva nou. Ne place să asimilăm noile informaţii, abilităţi, atitudini prin imagini, emoţii, contacte
cu persoane diferite, sunete, aplicaţii practice, prin participare activă, directă?
Există mai multe stiluri de învăţare. Deşi există variate clasificări ale stilurilor de învăţare, o vom
prezenta pe cea mai frecventă, întâlnită în literatura de specialitate. Pentru informaţii
suplimentare vezi bibliografia.
După modalitatea senzorială implicată sunt 3 stiluri de învăţare de bază: vizual,

auditiv, tactil-kinestezic.
Atunci când învăţăm, depindem de modalităţile senzoriale implicate în procesarea

informaţiilor. Cercetările au demonstrat că 65% din populaţie sunt vizuali, 30%- auditivi şi
numai 5%- tactil-kinestezici (Dennis W. Mills, 2002). Pentru stilul de învăţare auditiv, „inputul”
este valoros, pe când pentru celelalte două, combinaţia tuturor. Fiecare persoană are un mod
primar de a învăţa. Cei care au un stil de învăţare vizual îşi amintesc 75% din ceea ce citesc sau
văd.
Stilul de învăţare vizual are următoarele puncte tari:
• Îşi amintesc ceea ce scriu şi citesc

• Le plac prezentările şi proiectele vizuale
• Îşi pot aminti foarte bine diagrame, titluri de capitole şi hărţi
• Înţeleg cel mai bine informaţiile atunci când le văd
Sugeraţi elevilor strategii pentru stilul de învăţare vizual!
• Luaţi notiţe! Cea mai eficientă cale pentru o învăţare de lungă durată.
• Priviţi persoana cu care vorbiţi! Vă ajută la concentrare asupra sarcinii de învăţare.
• Alegeţi un loc de învăţare liniştit! Dacă este necesar puteţi folosi căşti, pentru a nu vă
distrage atenţia din cauza zgomotului. Unele persoane preferă în timp ce învaţă să asculte în
fundal, o muzică liniştită «soft».
• Dacă nu aţi înţeles ceva din ceea ce a spus cadrul didactic, întrebaţi-l politicos dacă vă
poate repeta sau explica din nou.
• Cei mai mulţi cu acest stil de învăţare învaţă cel mai bine singuri.
• Când învăţaţi luaţi multe notiţe şi explicaţi-le detaliat, în josul paginii.
• Dacă folosiţi notiţele altcuiva, rescrieţi-le, daţi-le o notă personală! Îţi vei aminti mult
mai bine!
• Utilizaţi marcatoarele, culorile pentru a sublinia ideile principale!
• Înainte de a începe o sarcină/ temă pentru acasă stabiliţi-vă obiectivele şi scrieţi-le.
Afişează-le! Să fie cât mai vizibile, să vă atragă atenţia, să fie uşor de citit.
• Înainte de a citi un capitol sau o carte, treceţi în revistă, “scanaţi” imaginile,

fotografiile,
schemele, titlurile etc.
• Plasaţi-vă spaţiul de învăţare (birou, bancă, masă de lucru) departe de uşă şi ferestre
şi în faţa clasei.
• Notaţi-vă ideile principale pe cartonaşe colorate (engl.“flashcards”), apoi verificaţi-
le!
• Dacă este posibil, folosiţi diagrame, hărţi, postere, filme, video, programe
computere, atunci când studiaţi, când aveţi de pregătit o temă sau când faceţi o
prezentare.
Stilul de învăţare auditiv prezintă următoarele puncte tari:
• Îşi amintesc ceea ce aud şi ceea ce se spune

• Le plac discuţiile din clasă şi cele în grupuri mici
• Îşi pot aminti foarte bine instrucţiunile, sarcinile verbale/orale
• Înţeleg cel mai bine informaţiile când le aud
Propuneţi elevilor strategii pentru stilul de învăţare auditiv!
• Studiaţi cu un prieten(ă)! Astfel puteţi discuta cu acesta despre materialul de învăţat, vă

auziţi unul pe celălalt, vă clarificaţi.
• Recitaţi/ spuneţi cu voce tare informaţiile pe care doriţi să vi le amintiţi mai mult timp.
• Întrebaţi cadrele didactice dacă puteţi prezenta temele sau munca voastră ca o
prezentare orală sau pe o casetă audio.
• Înregistraţi casete audio cu punctele importante pe care vreţi să vi le amintiţi o şi
ascultaţi-le în mod repetat. Este foarte folositor pentru învăţarea materialelor în vederea
participării la teste.
Când citiţi, parcurgeţi rapid de la un capăt la altul textul, priviţi imaginile, titlurile
capitolelor, alte indicii şi spuneţi cu voce tare ce idei sunt transmise în carte.
• Confecţionaţi cartonaşe colorate cu ideile de bază pe care doriţi să le învăţaţi şi

repetaţi-le cu voce tare. Folosiţi culori diferite care să vă ajute memoria.
• Stabiliţi obiectivele pentru tema de casă şi verbalizaţi-le. Spuneţi obiectivele, etapele

de lucru cu voce tare de fiecare dată când începeţi rezolvarea sarcinilor.
• Citiţi cu voce tare ori de câte ori este posibil! Aveţi nevoie să auziţi cuvintele pe care le
citiţi pentru a le înţelege mai bine sensul.
• Când faceţi calcule matematice, utilizaţi foi de matematică pentru a încadra corect
coloanele şi a efectua corect rezultatele, calculaţi cu voce tare.
• Folosiţi culori diferite şi imagini în notiţele pe care le luaţi, în exerciţiile din carte, în
fişe de lucru.
Stilul de învăţare tactil-kinestezic se remarcă prin punctele tari:
• Îşi amintesc ceea ce fac şi experienţele personale la care au participat cu mâinile şi întreg
corpul (mişcări şi atingeri)
•Le place folosirea instrumentelor sau preferă lecţiile în care sunt implicaţi
activi/participarea la activităţi practice
• Îşi pot aminti foarte bine lucrurile pe care le-au făcut o dată, le-au exersat şi le-au aplicat
în practică (memorie motrică)
• Au o bună coordonare motorie
Recomandaţi elevilor exersarea strategiilor pentru stilul de învăţare tactil-kinestezic!
• Pentru a memora, plimbaţi-vă şi spuneţi cu voce tare ceea ce aveţi de învăţat, folosind
notiţele.
• Când citiţi o scurtă povestire sau un capitol dintr-o carte, încercaţi “abordarea
întregului ca o parte”. Aceasta înseamnă că este de dorit să respectaţi următoarea
succesiune: să urmăriţi imaginile, să citiţi titlurile capitolelor, să citiţi primul şi ultimul paragraf
şi apoi să identificaţi “emoţiile şi sentimentele” transmise. Puteţi de asemenea să treceţi în
revistă scurta povestire/capitolul, de la sfârşit la început, paragraf cu paragraf.
• Dacă sunteţi o fire agitată, nervoasă, nu-i deranjaţi pe cei din jurul vostru. Faceţi
exerciţii
pentru mâini, degete, picioare, tălpi, părţile corpului, practicaţi un sport, jucaţi-vă cu o
minge de tenis, strângeţi în pumn o minge elastică sau ceva similar.
• Este posibil ca nu întotdeauna să studiaţi cel mai bine la birou sau în bancă. De aceea,
încercaţi să studiaţi într-un spaţiu adecvat, folosind un scaun confortabil, chiar un şezlong cu
o pernă de sprijin, unde vă şi puteţi relaxa în acelaşi timp.
• Studiaţi cu muzică în fundal (de ex. muzica barocă, clasică este cea mai recomandată
faţă de o muzică zgomotoasă, de ex. heavy-metal).
• Decoraţi clasa, mediul în care lucraţi cu hârtie colorată. De asemenea puteţi să vă

acoperiţi banca, biroul, masa. Alegeţi culoarea favorită care vă ajută să vă concentraţi.
Această tehnică este numită fond de culoare, “engl. colour grounding.
• Încercaţi să citiţi prin folii transparente colorate, care ajută la concentrarea atenţiei.
Înainte de a alege culoarea potrivită, încercaţi o varietate de culori.
• Luaţi frecvent mici pauze! Dar asiguraţi-vă că vă întoarceţi repede la lucru. Un orar
eficient cuprinde 15-25 minute de studiu, 3-5 minute de pauză.
• Ca tehnică de învăţare şi memorare, ţineţi ochii închişi şi scrieţi ideea în aer sau pe o
suprafaţă, de ex. pe bancă cu degetul. Găsiţi imaginea şi sunetul cuvintelor în minte. Mai
târziu, când vreţi să vă amintiţi informaţia, închideţi ochii şi încercaţi să vedeţi cu ochii minţii
şi să auziţi ideile învăţate anterior.
• Când învăţaţi o nouă informaţie, confecţionaţi cartonaşe colorate în care să includeţi

ideile esenţiale, cuvintele cheie.
MODULUL II.
MANAGEMENTUL INFORMAȚIILOR ȘI AL ÎNVĂȚĂRII
Conf.univ.dr.Mihaela Gabriela Neacșu

Ce sunt informaţiile?
Conform Dicţionarului explicativ al limbii române, prin ,,informaţii” se înţeleg toate tipurile de:
 comunicări, veşti, știri care pun pe cineva la curent cu o situație de care acesta nu avea
știință înainte de a fi informat;
 mesaje care pun pe cineva la curent cu o situație nouă sau mai veche;
 lămuriri, clarificări asupra unui lucru sau aspura unei persoane;
 materiale de documentare, izvoare, surse.
Conceptul ,,informație” este de origine latină (,,information”).
Într-un sens larg, unanim acceptat, prin ,,informație” se înțeleg :
 fapte și opinii obținute direct de la o altă persoană, din observarea mediului înconjurător,
din baze de date electronice, multimedia sau direct din viața socială etc.;
 cunoștințe comunicate de alții sau obținute prin investigații proprii sau cercetări
personale;
 cunoștințe acumulate prin lectură, studiu individual, resurse tipărite, ziare, periodice,
buletine informative sau de știri,
 cunoștințe deduse din observații directe și experiența proprie.
În societatea actuală asistăm pe scară largă la o adevărată explozie informațională. Conceptul de
,,informație” este polisemantic și îi sunt atribuite și alte sensuri. În afara semnificaţiilor din
limbajul comun, se poate vorbi inclusiv de ,,proces informațional” ca o succesiune de acţiuni
prin care se realizează informarea, dar și de rezultatul acestui proces, de volumul şi varietatea de
informații obținute.
Care sunt principalele tipuri de informaţii?
• Informaţii pe suport scris (cărţi, reviste, broşuri, culegeri, pliante etc.);

• Informaţii orale (discuţii, prelegeri, cursuri, dezbateri);
• Informaţii electronice (internet, dispozitive electronice de stocare);
• Informaţii genetice codificate în organismele vii;

• Informaţii - resurse economice și serviciu de primă necesitate (servicii informatice).
• Informaţii - factor ontologic primordial care împreună cu materia și energia stau la originea
Universului.
Ce presupune managementul informaţiilor?
Managementul informațiilor presupune formarea/dezvoltarea unor abilități:

• de identificare a surselor utile de informație și a acelor informații relevante pentru
îndeplinirea unei sarcini de învățare;
• de analiză a calității informațiilor și de prelucrare a acestora;
• de utilizare eficientă a informației în rezolvarea de probleme şi în luarea de decizii.
Cum ne dezvoltăm abilităţile de identificare, analiză și utilizare adecvată a informațiilor?
În primul rând informațiile trebuie căutate, aflate, găsite.
Căutarea informaţiilor presupune identificarea surselor utile de informaţie şi descoperirea acelor
informaţii relevante pentru îndeplinirea unei sarcini de învăţare.Căutarea informaţiilor presupune
aplicarea unor strategii optime de tipul ,,tehnica celor 6 paşi" (Eisenberg, Berkowitz), care
vizează parcurgerea următoarelor etape :
1. definirea sarcinii (Care este sarcina mea propriu zisă? Ce tip de informaţie îmi este utilă
pentru realizarea sarcinii?)
2. identificarea surselor (Ce surse posibile mi-ar fi de ajutor în rezolvarea sarcinii?Care surse
sunt disponibile/potrivite pentru a le folosi? Care este cea mai utilă?)
3. localizarea surselor şi accesarea lor (Unde găsesc sursele şi cum le folosesc?, sursele sunt prea
multa sau prea puţine?, găsirea informaţiei în cadrul fiecărei surse identificate?)
4. utilizarea informaţiei (Ce pot folosi din aceste surse?Cum mă asigur că valorific din plin ceea
ce utilizez?)
5. sintetizarea informaţiilor (Sub ce formă o să prezint informaţia?Care sunt etapele pe care
trebuie să le parcurg ca să realizez ceea ce mi-am propus?)
6. evaluarea (Am îndeplinit toate cerinţele sarcinii? Am făcut o bună planificare în vederea
prezentării finale? Cum aş putea îmbunătăţi procesul de căutare pe viitor?)
În al doilea rând informațiile găsite trebuie prelucrate.
Prelucrarea informaţiei este influenţată de credibilitatea și atractivitatea sursei, forma mesajului
(lungime, trăiri pozitive asociate) și de caracteristicile persoanei de la care provine informația
(capacitate de argumentare, valori personale etc.).Informaţiile sunt date prelucrate, cu o anumită
semnificaţie, cu sens prin raportarea lor la alte date sau cunoştinţe.
Informaţiile pot fi utilizate în măsura în care acestea sunt transformate în cunoştinţe.
Cunoştinţele sunt conţinuturi informaţionale cărora li se poate adăuga o valoare de adevăr.
Pentru a deveni cunoştinţe, informaţiile trebuie interpretate contextual. Aceeaşi informaţie poate
furniza cunoştinţe diferite în contexte diferite. Existenţa cunoştinţelor este condiţionată de
operarea cu date, simboluri care reprezintă un fapt sau o stare a unui eveniment şi nu au o
semnificaţie în sine. Datele sunt informaţii potenţiale.
Care sunt sursele de informare actuale?

Sursele de informare sunt diverse:
a. surse formale (grupuri de studiu, cursuri, manuale biblioteci, programe multimedia educative)
b.surse informale (emisiuni televizate/ vizionări you toube, experienţa directă, reţeaua socială
etc.).
c. internetul este sursă de informaţii importantă în societatea cunoașterii care angajează un efort
de căutare prin motoarele de căutare, bazele de date, directoarele specializate.Motoarele de
căutare sunt uşor de utilizat şi oferă acces la informaţii ample. Pentru o documentare sincronică
se pot utiliza cel puţin 2-3 motoare de căutare (Google, Altavista, Yahoo, AllTheWeb).
Internetul facilitează și grupurile de discuţii virtual, adevărate spaţii virtuale de întâlniri şi
dezbateri pe teme de interes comun, fişiere cu informaţii utile pentru membri.Se dezbat subiecte
comune care preocupă membri unui/unor grupuri virtuale.
d. proiectele de investigaţie sunt activități focusate pe îndemplinirea unor ținte prestabilite și
presupun parcurgerea mai multor etape: identificarea exactă a surselor de informare, elaborarea
unui plan al investigaţiei, discuţii cu persoanele implicate şi înregistrarea acestor discuţii, analiza
şi prelucrarea informaţiilor.
e. persoanele-resursă (profesorii şi experţii) furnizează informaţii abilitate, competente şi
specializate.Și colegii de breaslă reprezintă surse de informare deoarece dețin importante
informații sau experienţe care generează achiziţionarea unui bagaj de cunoştinţe util la un
moment dat prin diversitatea situațiilor de viață întâlnite.
f. comunitatea constituie o sursă bogată de informaţii (servicii cu publicul din cadrul unor
instituţii şi organizaţii, arhivele, centrele de resurse, bibliotecile, pliantele de prezentare etc.).
g. experimentarea directă prin testare, exersare, aplicare, observare.
Cum utilizăm corect sursele de învăţare?

Pentru o achiziţie eficientă a informaţiilor utilizarea surselor de învăţare se realizează prin
documentare, experimentare, lucru în grup şi aplicarea celor mai eficiente strategii de învăţare.
Documentarea este o activitate care se desfăşoară cu un scop precis: aflarea de informaţii despre
un subiect anume, o temă de interes şi studierea informaţiilor provenind din surse multiple: cărţi,
reviste de specialitate, mass-media, internet şi softuri educaţionale.Documentarea se poate
realiza atât în sens diacronic (ceea ce se ştie despre un anumit subiect în ordine cronologică) sau
sincronic (ce se ştie despre un anumit subiect din mai multe perspective). Este important să
existe un scop clar al căutării informaţiilor, reducând investiţia de timp şi de efort necesară
acestei activităţi.
Experimentarea ca modalitate de învatare se realizează fie individual, fie în cooperare. Sursele
acestui tip de învățare sunt persoanele (individual sau în grup). Învățarea în grup se bazează pe
munca în echipă pentru atingerea unor obiective comune.Prin interacțiunea bazată pe cooperare,
membrii grupului se susțin reciproc, își oferă feed-back, solicită părerea celorlalți, utilizează
abilități interpersonale s.a. Grupul funcționează mai bine dacă membrii lor își distribuie rolurile
pe care le exercită alternativ.În grup se poate lucra în perechi sau în grupuri mici pentru a rezolva
sarcinile de învățare.
Aplicarea celor mai eficiente strategii de învăţare plecând de la selectarea informațiilor

importante, realizarea de legături între informațiile recente și cele asimilate deja în trecut și
strategii de memorare pentru codificarea informațiilor.
Competența de ,,a învăța să înveți” presupune dezvoltarea următoarelor abilități:
 adoptarea unor strategii de studiu independent;
 luarea de notițe, ascultarea activă, capacitatea de a selecta informațiile importante și organizarea
acestora;
 citire rapidă și înțelegerea textului citit, parcurgerea, monitorizarea și recitirea textelor, inclusiv
autotestarea pentru a asigura înțelegerea conținutului;
 scrierea și elaborarea textelor;
 strategii pentru reducerea anxietății și creșterea eficienței la testări/examene;
 tehnici de organizare a materialelor de studiu, structurarea sarcinilor, inclusiv a
proiectelor/temelor;
 managementul timpului pentru finalizarea la timp a sarcinilor de învățare.
Ce este învăţarea multimedia?

• este ,,un tip de învăţare care utilizează resurse multimedia în studierea conţinuturilor
învăţării, on line sau of line.Conţinuturile învăţării multimedia pot include texte, imagini,
elemente grafice, ilustraţii, fotografii, animaţii, clipuri, filme video, suporturi de lucru, toate
fiind valorificate în scopul sprijinirii activităţii de învăţare."(Bocoș M., vol.III, 2017, p.172)
Ceobanu C.(2016) explică rolul multimedia în învățare plecând de la arhitectura specifică:
,,combinațiile de text, video, audio, animație reușesc să creeze un cadru educațional
multisenzorial, facilitând procesul individual de învățare atât din punct de vedere al
informațiilor asimilate, cât și al vitezei de receptare a acestora."(p.102).
Ce este învățarea on line?

 este un ,,tip de învățare care presupune utilizare de conținuturi ușor accesibile pe
computer ....(și care n.n.) se realizează în medii de învățare on line. La distanță,
educatorul și educatul aflându-se în locuri diferite în mementul învățării.Ei comunică on
line și își oferă feedback prin intermediul e-mailului, chat-ului, forumurilor educaționale,
platformelor educaționale, videoconferințelor....” (Bocoș M.,vol.III, 2017 p.175)
 Autorii Dicționarului praxiologic de pedagogie subliniază că ,,învățarea on line și
învățarea în clasă nu sunt opuse, ci complementare, adesea recurgându-se la învățare
mixtă”. (Bocoș M.,vol.III, 2017 p.175), iar profesorul Cucoș C. (2017) atrage atenția
asupra faptului că ,,a învăța doar din mediul virtual, a-l fetișiza, a face din acest reper
principala cale de culturalizare a ta, dând la o parte ceea ce este necesar până acolo, e
prea puțin, e simplist, chiar periculos."(p.126).
Ce ne motivează să învăţam?
Motivaţia învăţării este influenţată în principal de importanţa acordată de cel care învață
conţinutului învăţat, încrederea în propria capacitate de învăţare şi dispoziţia afectivă. Este
important să reţinem că ,,la modul general, motivaţia pentru o sarcină va fi proporţională cu
capacitatea de a răspunde nevoilor de siguranţă (sentiment de încredere), de afiliere (sentiment
de apartenenţă), de a se simţi competent (sentiment de competenţă).Motivaţia este influenţată de
emoţii.Ea depinde în mare măsură de reprezentarea de sine, de reprezentarea sarcinii, a

situaţiei.”(Wauters-Krings F., 2014, p.129)
Motivația constituie unul dintre factorii de bază ai randamentului școlar și aceasta are la bază
trebuința intrinsecă de cunoaștere, impulsul cognitiv centrat în jurul trebuinței de a cunoaște și
înțelege, de a formula și rezolva probleme.A două componentă are la baza trebuința de afirmare
a eului și este orientată atât asupra sarcinilor școlare curente, cât și spre viitoarele obiective
profesionale care depind de cele dintâi, iar a treia componentă a motivației activităților școlare se
întemeiază pe trebuința de afiliere și nu este orientată în direcția randamentului școlar, ci mai
degrabă spre nevoia de aprobare a persoanei din partea unei alte persoane sau grup cu care se
identifică direct sau indirect.
Constituirea sistemului de motive la nivelul personalităţii este un proces care se realizează, de la
început în două planuri:
 la nivelul relaţiilor cu cei din jur, manifestat în conduită şi în activitate;
 în şi prin activităţile efectuate de către individ.
Motivaţia pentru învăţare, ca imbold spre învăţare şi implicare susţinută în realizarea sarcinilor,
este rezultanta unui complex de factori, între care se includ factorii sociali şi culturali,
convingerile şi valorile personale şi factorii contextuali, specifici unei situaţii de învăţare
(Pintrich, 1994). Singurul lucru care ne motivează să învățăm este asumarea în sine a acestui
proces. Învățarea este până la urmă un proces de asumare responsabilă. Motivația pentru învățare
este personală, intrinsecă. Knowles (1984) descrie 4 principii care pot fi de folos în stimularea
motivației intrinseci a adulților:
 nevoia de a fi implicat în planificarea și evaluarea proceselor lui de învățare;

 experiențele (inclusiv greșelile) oferă bază pentru activitățile de învățare;
 nevoia de a învăța ceea ce este imediat relevant pentru viață sau pentru locul de muncă.
 nevoia centrării pe problemă și nu pe conținut (Kearsley, 2010)
Specialiștii aduc argumente în favoarea ideii că, un creier antrenat să învețe real și conștient, un
creier plastic, va fi mult mai flexibil în abordarea situațiilor dificile, noi și va putea lua decizii
mult mai adaptate, va tinde să învețe din lucrurile care i se întâmplă. Atunci când învățăm real, în
creier au loc procese de neurogeneză (se produc neuroni noi) și sinapsogeneză (se organizează
rețele neuronale noi). Un creier cu un număr mare de neuroni, obișnuiți să învețe, să culeagă și să
prelucreze informații va îmbătrâni mai încet.
Ce este învăţarea transformativă?

 ,,un tip de învăţare profundă, amplă axată pe un proces critic care presupune ca cel care
învaţă să îşi perceapă critic asumpţiile, interpretările şi aşteptările, să le compare cu cele
ale altor persoane şi să evalueze relevanţa punctelor de vedere proprii. Jack Mezirow
(2012) defineşte învăţarea transformativă drept un proces prin care subiectul care învaţă
transformă cadrele de referinţă deja formate, făcându-le mai incluzive, opinii care ar
putea fi mai justificative, mai relevante şi mai utile în ghidarea acţiunilor viitoare.”(Bocoș
M., 2017, p.191)
Ce este învăţarea experienţială?

 ,,un tip de învăţare centrată pe nevoile şi dorinţele celui care învaţă, ce se desfăşoară
pornind de la experienţele directe proprii-personale semnificative, în contexte reale, ale
subiectului învăţării) o acţiune, o problemă, un eveniment etc.), experienţe care generează
nevoia de înţelegere şi care sunt valorificate ca prilejuri de învăţare (persoana învaţă din
experienţă).” (Bocoș M., 2017, pg.158-159)
Învăţarea experenţială este rezultatul unui proces de reflectare activă asupra experienţei. Această
formă de învăţare implică în principal două dimensiuni:
 interacţiunea concretă cu mediul de învăţare;
 analiza, reflectarea asupra datelor experienţei, procese în urma cărora se ajunge la o
anumită înţelegere conceptuală.
Psihologul umanist Carl Rogers a identificat următoarele trăsături ale învăţării experenţiale:
 este iniţiată de către persoana care învaţă;
 presupune implicare personală din partea acesteia;
 prezenţa unui profesor/instructor nu este întotdeauna obligatorie;
 persoana care învaţă îşi autoevaluează progresul;
 este pervazivă şi durabilă în timp.
Exersarea învăţării experienţiale şi rezultatele acesteia stimulează reflecţia asupra acţiunilor
proprii, motivaţia pentru învăţare a persoanei, demersurile de conceptualizare a experienţelor,
experimentarea activă, utilizarea achiziţiilor dobândite în noi contexte generatoare de experienţe
dezirabile, deţinerea unui autocontrol din ce în ce mai mare în procesul învăţării.
D. Kolb (1984) a descris un model ciclic al învăţării în cadrul căruia experienţa concretă
subiectivă constituie baza pentru analiză şi reflecţie, cunoştinţele astfel rezultate vor fi asimilate
şi integrate în concepte abstracte, care vor furniza noi oportunităţi de învăţare, orientând
explorarea activă a mediului.
Ce sunt strategiile de învăţare?

Strategiile de învățare sunt căi de rezolvare a unor sarcini de învățare, ansambluri structurate de
proceduri specifice de natură cognitivă, afectiv-motivațională, volitivă efectuate de către
studentul care învață în scopul achiziționării eficiente și durabile a unui conținut determinat.
Lemeni (2009, p. 149) înțelege prin strategii de învăţare ,,orice metodă de învăţare selectată şi
utilizată pentru a atinge un scop anterior stabilit”. Strategiile de învățare reunesc metode, tehnici
și procedee concrete prin care studentul își poate organiza și interpreta informațiile învățate.
Scopul strategiilor de învățare îl reprezintă gestionarea judicioasă a resurselor cognitive și
motivaționale ale studentului în vederea rezolvării de probleme. Alegerea celor mai eficiente
strategii de învățare depinde de mai mulți factori: scopul învățării, tipul materialului de învățat,
modul de abordare a sarcinilor de învățare, metacognițiile subiectului învățării, stilul de învățare
al acestuia. Strategiile de învăţare cele mai eficiente se bazează pe capacitatea persoanei de a
elabora, înţelege şi structura materialul pe care doreşte să îl înveţe.
În literatura de specialitate se distinge între:
• Strategii metacognitive (de autocontrol, autoevaluare, atenție direcționată pe sarcina de
învățare, atenție selectivă, selfmanagement al învățării, planificare metacognitivă).
Metacogniția specifică învățării sau metaînvățarea se exprimă prin cunoștințe flexibile

despre strategiile de învățare și despre modul în care sunt selectate și implementate acestea în
funcție de conținuturile studiate.Paradigma metacognitivă concepe învățarea ca o construcție
a cunoașterii.
• Strategiile cognitive sunt atât produse ale învățării, cât și condiții necesare realizării ei.Ele
presupun ,,modalități/tehnici de procesare a informației, pe baza cărora putem selecta,
achiziționa și integra informațiile noi în baza proprie de cunoștințe." (Mih V., 2010,
p.27).Strategiile de control cognitiv (asupra propriului mod de gândire) se bazează pe
formularea unor autoinstrucţiuni pozitive și ignorarea intenţionată a aspectelor irelevante
pentru învăţare.
• Strategiile social-afective (cooperante, autostimulative și clarificatoare) care angajează
formularea de întrebări pentru sporirea înțelegerii importanței învățării prin cooperare, a
interacțiunilor favorabile actului învățării, satisfacerii nevoilor de învățare și emoționale ale
celui care învață, cu efecte legate de scăderea anxietății proprii, autoîncurajare.Strategiile de
control emoţional pot amâna sau inhiba acţiunea, reamintirea punctelor tari şi a resurselor
disponibile.Se vorbește și de strategii de control al mediului prin manipularea acelor
distractori din mediu care ar putea sustrage persoana de la învățare (ex.îndepărtarea de sursa
de zgomot).
De ce este important să ne cunoaştem propriile stiluri de învăţare?

• pentru dezvoltarea autocunoaşterii;
• pentru eliminarea obstacolelor învăţării;
• pentru îmbunătăţirea stimei de sine;
• pentru obţinerea unor rezultate mai bune/note mai mari la examene;
• pentru dezvoltarea de relaţii pozitive cu cei din jur.
Fiecare dintre noi are o capacitate diferită de a învăţa şi învaţă în mod diferit. De multe ori
asimilăm informaţii noi fie prin participare activă, fie prin ascultare sau doar prin simplă
observație. Este important să ne cunoaștem propriul stil de învățare astfel încât să putem
optimiza permanent actul învățării.Identificarea stilurilor de învățare se poate realiza prin
autoobservare/autoanaliză a experienţelor noastre de învățare, prin aplicarea unor chestionare
specifice (psihoteste) sau prin discuţii cu specialiști psihopedagogi.Sunt specialiști în psihologia
învățării (Woolfolk, 1998, Glenn-Cowan, 1995) care consideră că stilul de învățare reflectă
următoarele preferințe pentru învățare și studiu: preferințe pentru momentul de timp în care se
învață cel mai bine (ziua sau noaptea), preferințe cu privire la modul de utilizare a timpului în
rezolvarea sarcinii de învățare (unitar/secvențiat), preferințe pentru instanța care coordonează
învățarea (gândirea/afectivitatea), preferințe estetice (grija pentru locul de studiu, nevoia de
ordine, confort sau dimpotrivă lipsa de preocupare pentru mediul ambient în care se produce
învățarea), preferințe tactile (a scrie, a manipula obiecte), preferințe pentru lucrul în
grup/activitate solitară de învățare, preferințe în legătură cu raționamentul (deductiv/inductiv),
preferințe în legătură cu modalitatea senzorială activată în receptarea și codificarea informațiilro
(vizuală, auditivă).
MODULUL III.
STRATEGII DE ÎNVĂȚARE EFICIENTĂ
Lect.univ.dr. Cristina Dumitru
Pregătirea academică, la nivel universitar, presupune parcurgerea și citirea unor informații

complexe, hărți conceptuale, texte grafice, scrise într-un limbaj științific, greu accesibil
studenților din primii ani. Capacitatea de a înțelege și de a folosi informațiile din aceste texte este
esențială pentru reușita și performanța academică, pentru o învățare eficientă și de succes. Unii
dintre studenți dețin un repertoriu de strategii pe care le folosesc în diferite contexte. Există totuși
și studenți care au dificultăți în a parcurge anumite cursuri și a se pregăti corespunzător pentru
examene și verificări. Aceștia au nevoie de cunoașterea unor strategii de studiu, de citire
eficientă, de luare de notițe, de memorare, strategii pentru examinarea textelor, monitorizarea
înțelegerii acestora, identificarea celor mai importante idei și relațiile dintre acestea, strategii
pentru a deveni cititori independenți în orice context, precum și crearea de oportunități multiple
și semnificative de a exersa lectura în contexte specifice domeniului de studiu, oportunități de a-
și expune punctul de vedere cu privire la cele citite, dezvoltarea vocabularului de specialitate.
Strategiile de învăţare pot fi definite ca orice metodă, tehnică, procedură folosită pentru a
facilita procesul de învăţare, utilizare şi redare a materialului învăţat. Studiile (M. A. McDaniel,
2012; J. Dunlosky et al., 2013) confirmă creșterea randamentului pe termen lung a învățării dacă
sunt utilizare sistematic. Kerr & Booth, 1978, S. Smith, A. Glenberg & R. A. Bjork, 1978, arată
că dacă variem condițiile de învățare, eficiența și performanța crește. I. Neacșu (2015) susține că
aplicarea sistematică a strategiilor, metodelor și tehnicilor de studiu crește motivația pentru
învățare, încrederea în sine, capacitatea de asimilare a informațiilor, viteza de lectură etc.
Dunlosky citat de I. Neacșu (2015, pg. 127) identifică cel puțin zece tehnici de învățare:
interogația elaborativă (răspunsul la întrebări de tipul „de ce?”), autoexplicarea, rezumarea,
sinteza, sublinieri și marcaje speciale, cuvinte-cheie mnemonice, imagini pentru text, rescrierea,
testarea practică ș.a.
Există o multitudine de strategii, metode și tehnici de învățare/ studiu din care puteți
experimenta și alege acele strategii care sunt potrivite pentru specificul disciplinei studiate.
Printre acestea enumerăm: Tehnica lui Feynman (TF), Tehnica RICAR, Tehnica SPIR, Citirea
articolelor științifice, Fișa personală de studiu (Jurnalul studiului academic), Analiza SWOT,
Tehnici de planificare a studiului ș.a.
De asemenea, pentru eficientizarea învățării este importantă planificarea studiului, respectarea
unui orar de studiu și oferirea de pauze (denumită și tehnica spațierii), intercalarea materialelor
(intercalarea implică trecerea la diferite subiecte în timpul studiului, schimbarea de subiecte vă

permite să faceți legături între diferitele idei pe care le studiați), utilizarea exemplificărilor și
întrebărilor. Identificarea, descrierea și optimizarea condițiilor învățării este un aspect important
al reușitei academice. Pentru a fi eficientă, planificarea unei activități de învățare va ține cont de
obiectivele celui care învață, capacitpățile, resursele, motivațiile, vulnerabilitățile acestuia.
1. Învățarea anticipativ-mentală și operațională prin metoda ARMS

Metoda anticipativ-mentală și operațională implică parcurgerea activă, critică a materialului
de studiat, pentru o înțelegere profundă a textului. Utilizarea acestei metode îi provoacă pe
studenți să fie atenți la ceea ce citesc, informațiile pe care le parcurg să aibă semnificație, să-și
monitorizeze înțelegerea celor citite. ARMS sunt acronimele conceptelor cheie ale metodei și
identifică și principalele faze care trebuiesc parcurse:
(1) Anticipate – anticipare

(2) Read – citire
(3) Map – hartă conceptuală
(4) Summarize – rezumare
În primă fază, se recomandă citirea titlului cursului, articolului, capitolului care urmează să
fie studiat. Această etapă este folosită înainte de citire pentru a activa cunoștințele anterioare ale
studenților și pentru a motiva studenții și a le stârni curiozitatea în legătură cu un subiect nou.
Această activitate îi învață pe studenți să facă previziuni, să anticipeze textul și să-și verifice
predicțiile. Se recomandă scrierea a 5-7 idei importante pe care textul le-ar putea conține. De
asemenea îi ajută să lege informațiile noi cu informațiile deja cunoscute. Această fază este
parcursă în același timp de mai mulți studenți. Ideile anticipate sunt comparate și confruntate cu
ideile formulate de membrii grupului de studiu.
Ulterior se trece la citirea textului, care începe cu o citire de ansamblu, luarea de notițe,
sublinierea conceptelor-cheie sau ideilor de bază. Ideile principale și conceptele cheie sunt culese
pe fișe de lucru speciale și organizate logic și cronologic. Pe baza acestei activități de
organizarea a ideilor principale se va realiza o hartă mentală a conceptelor, a ideilor de bază.
Această hartă mentală va fi însoțită de un rezumat personal al materialului. Într-o etapă finală
se va confrunta harta mentală cu așteptările și ideile anticipate identificate înainte de lectură și
surprinderea elementelor noi însușite prin această metodă.
Sarcină de lucru:
Exersați strategia de învățare anticipativ-mentală și operațională prin metoda ARMS la

următorul curs la disciplinele de specialitate.
2. Tehnica Feynman
„Dacă nu poți explica ceva unui copil de șase ani, atunci nici tu nu ai înțeles.”
(Albert Einstein)
Poză preluată de pe https://medium.com/the-polymath-project/richard-feynman-on-the-art-behind-science-

9c5c6a2a4b04
O dificultate pe care o întâmpină mulți dintre studenți este cea de a înțelege conceptele
complexe. Tehnica lui Feynman este un instrument eficient de învățare a lucrurilor noi, de
aprofundare a lucrurilor pe care deja le cunoști sau de pregătire pentru un examen. Esența acestei
tehnici este: dacă vrei să înțelegi un lucru, explică-l.
 Primul pas este identificarea, alegerea unui concept pe care vrei să-l cercetezi și să-l
studiezi.
 Al doilea pas este să explici în scris ideea, conceptul pe care îl studiezi așa cum l-ai preda
unei alte persoane, în mod ideal în același timp explicând cu voce tare așa cum o face un
profesor când scrie la tablă. În acest fel, este posibil să întâlnești niște goluri de
înțelegere, lucruri pe care le-ai uitat sau poate nu sunt foarte clare. Odată identificate
aceste goluri de cunoaștere, trebuie să te reîntorci la materialul sursă și îl reînveți până
când poți să îl explici în termeni simpli. Pasul 1 se reia ori de ori este nevoie până când
nu mai există goluri. Această etapă nu se referă doar la definirea conceptului, ci și la
explicarea lui, oferirea de exemple.
 După această etapă, te reîntorci la studiu pentru a completa acele informații care lipsesc
sau sunt neclare, confuze. Se reia ultimele două etape până devine clar întreg conceptul.
 Ultima etapă constă în reluarea materialului cu simplificarea limbajului, utilizarea unei

transpuneri în diagrame sau hărți conceptuale sau crearea unei anologii. Dacă explicația
dvs este confuză, probabil nu ați înțeles foarte bine sau suficient conceptul, materialul pe
care l-ați studiat și atunci ar tebui să reluați studiul. Cheia acestei etape este simplicitatea.
Explicarea conceptului trebuie realizată ca și cum ne-am adresa unei persoane care nu are
aceleași noțiuni de bază pe care le avem noi sau unui copil (pentru că un copil ne
provoacă, întrebând adesea de ce un lucru se întâmplă).
Identifică
conceptul
Predă
Revizuiește
conceptul
și simplifică
unui copil
Identifică
golurile
Figura nr. 1 Tehnica Feynman
Ideea de bază a acestei tehnici este că abilitatea de a explica un concept utilizând un limbaj
simplu este o dovadă că l-am înțeles și că-l vom reține pentru o perioadă mai lungă de timp.
Pentru a utiliza un limbaj simplu, trebuie să fii capabil să înțelegi subiectul la un nivel mai
profund și să simplifici relațiile și conexiunile dintre idei. Este o tehnică foarte eficientă și ne
permite să învățăm mult mai repede. Această tehnică se poate aplica individual (când explicăm
în scris conceptul pe care îl vrem să studiem), dar și în grupuri mici de studiu (sesiuni de studiu
unde conceptele sunt explicate pe rând de fiecare participant al grupului). Această tehnică nu
poate fi folosită mereu, de exemplu atunci când avem multe cursuri sau cărți de citit, ci doar
pentru anumite discipline sau subiecte, atunci când avem un concept mai dificil sau complex de
învățat sau când vrem să creăm legături și să punem împreună anumite idei sau teorii.
Principalele beneficii ale învățării prin utilizarea tehnicii Feynman:
- Ne ajută să dezvoltăm o înțelegere profundă a celor studiate
- Ne ajută să luăm decizii bine informate și inteligente
- Aplicarea în practică a celor învățate devine mult mai ușoară

- Îmbunătățirea abilităților de predare
- Se dezvoltă capacitatea de a gândi critic cu privire la un subiect.
Sarcină de lucru:
1. Alegeți un concept cheie pe care doriți să-l înțelegi, să-l studiați mai profund (poate fi orice
concept pe care îl aveți de studiat pentru cursurile dvs., de exemplu, învățarea școlară,
memoria, protecția socială etc. ) :
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
------------------------------------------------------------------------------------------------------------
2. Citiți informațiile disponibile (din curs, alte resurse bibliografice cu privire la conceptul
ales.)
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------
3. Explicați în scris, dar în același timp și cu voce tare, conceptul studiat. În timp ce îl explicați
identificați și notați lacunele, confuziile, nesiguranțele pe care le întâmpinați.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------
4. Reluați studiul, aprofundând, clarificând elementele care lipsesc din tabloul conceptului.
Această etapă se reia ori de câte ori este nevoie, până când nu există lacune în explicarea
conceptului.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------
5. Revizuirea conceptului și simplificarea acestuia, utilizând diagrame, scheme, hărți mentale.
Expunerea din cadrul acestei etape trebuie realizată simplu, clar, imaginându-ne că trebuie să-l
explicăm unei persoane care nu are informațiile de bază pe care le avem noi pentru a-l înțelege
sau ne putem imagina că-l vom explica unui copil, fiind pregătiți să răspundem la întrebarea
„De ce?”.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
STRATEGII DE EFICIENTIZARE A LECTURII ACADEMICE

1. Tehnica RICAR
Doar simpla citire fără o prelucrare minimă a materialului ce urmează a fi învățat, nu este de
ajutor. Este necesară o lecturare activă, care să implice angajarea atenției, gândirii critice.
Propunem mai jos câteva tehnici de eficientizare a lecturii. Tehnica lecturii prin modelul RICAR
este o metodă recomandată studenților ce se pregătesc pentru examene. Metoda a fost publicată
de Francis Pleasant Robinson în anul 1946 în cartea Effective Study și are la bază două principii
psihologice: stimularea curiozității și conexiunea de idei. Metoda RICAR este o metodă de
lectură activă care presupune un mod „raţional de lectură, urmărindu-se atingerea unui optim al
rezultatelor/performanţelor studiului aplicat mai multor tipuri de texte/unităţi de învăţare,
orientate ştiinţific şi prelucrate didactic” (I. Neacșu, 2015, pg.132)
•Formarea unei
Răsfoire imagini de
ansamblu
•Mobilizarea
Întrebări pentru o
lectură activă
•Etapa
căutărilor
Citire continue de
răspunsuri
•Reproducerea
Amintire ideilor
principale
•Revizuirea și
Recapitulare conectarea cu
cunoștințele
deja existente
2. Tehnica SPIR
Tehnica SPIR este o versiune a tehnicii RICAR, fiind mai mult un mod de abordare a lecturii
prin exerciţii de învăţare selectivă și aprofundarea conceptelor cheie și a ideilor principale ale
unui text. Etapele esențiale acestei tehnice sunt date de acronimele SPIR.
1.
Survey
4. 2.
Review Preview
3.
Interview
(1) S (Survey) – răsfoirea de ansamblu a textului pentru formarea unei idei globale;
(2) P (Preview) – selecţionarea anticipativă a ceea ce interesează (o temă, o idee, un concept
etc.);
(3) I (Inview) – privire aprofundată în interiorul textului pentru a-i surprinde esențialul;
(4) R (Review) – recapitularea, revederea conţinutului și redarea acestuia din propria perspectivă.
3. Citirea articolelor științifice
Pregătirea universitară presupune adesea lecturarea de articole științifice unde pot fi regăsite
rezultatele unor cercetări științifice. Articolele științifice sunt o formă convențională de
prezentare a rezultatelor unei cercetări științifice în scopul comunicării acestora către
comunitatea științifică interesată. Consultarea articolelor științifice este o necesitate pentru că
facilitează extinderea orizontului de cunoaștere al studentului și permite compararea ideilor.
Tipuri de articole:
1. Articole care vor raporta rezultatele unor cercetări:
- Titlul
- Rezumatul
- Cuvintele cheie
- Introducere
- Obiective
- Metodologie
- Rezultate
- Concluzii
- Bibliografie
2. Articole teoretice care vor argumenta sau dezbate anumite teorii:

- Titlul
- Rezumatul
- Cuvintele cheie
- Antecedentul
- Obiectul de studiu
- Evidențe
- Argumentul principal
- Concluzii
- Bibliografie
Articolele științifice pot fi citite în mod tradițional, de la cap la coadă, urmând structura
articolului, dar acest mod de lecturare consumă timp și energie. Mai jos vă propunem o tehnică
eficientă de citire a articolelor științifice, care presupune un proces de două etape. În prima etapă,
survolăm articolul pentru a ne face o idee de ansmablu cu privire la conținutul articolului, dacă
este ceea ce ne interesează, dacă merită să investim timp și energie în parcurgerea acestuia.
I etapă. Lectura superficială, de ansamblu
1. Citiți titlul și cuvintele cheie ale articolului
2. Citiți rezumatul articolului (probabil cel mai important element)
3. Citiți concluziile (dacă concluziile nu sunt relevante pentru tine, probabil nici articolul în
sine nu va fi semnificativ pentru studiul tău)
După această fază, vei ști cu siguranță dacă sunteți interesat de acest articol și veți continua
studierea lui mai profundă sau veți renunța. În cazul în care articolul prezintă interes, urmează o
a doua etapă de lecturare.
II etapă Lectura aprofundată
1. Priviți tabelele și figurile cuprinse în articol (sunt elementele descriptive care prezintă ce
s-a făcut în cadrul acestei lucrări și nu necesită mult timp pentru studiere)
2. Citește introducerea (îți va prezenta contextul și motivația realizării studiului sau
cercetării respective)
3. Citește rezultatele și interpretarea rezultatelor (această parte este inima articolului, aici
veți consuma cea mai mare parte a timpului pentru a înțelege cu adevărat ce s-a realizat și
a surprinde detaliile cercetării sau studiului. Aici veți afla cum autorii au făcut o anumită
cercetare)
4. Luați notițe (Fișe de lectură) în timp ce recitiți articolul (notițe care vor fi foarte utile
pentru cercetările dvs. personale). Un proverb chinez spune că „cea mai slabă scriere este
mai bună decât cea mai ascuțită memorie!”
Sarcină de lucru:
Alegeți o tehnică de lecturare activă și utilizați-o pentru citirea unui curs/ capitol al unei cărți/
articol științific. În timpul lecturii puteți să vă folosiți de ideile de mai jos.
STRATEGII DE PLANIFICARE ȘI ORGANIZARE A ÎNVĂȚĂRII
1. Fișa personală de studiu (Jurnal de studiu academic)
Fișa personală de studiu este o metodă care încurajează reflecția, identificarea resurselor și a
vulnerabilităților personale, permite o mai bună cunoaștere individuală, iar ulterior o planificare
eficientă a carierei profesionale. Această fișă presupune reflectarea și căutarea de răspunsuri la o
serie de întrebări care ulterior vor contribui la identificarea unor modalități de înțelegere
profundă a elementelor ce țin de propria învățare.
Inițial, o astfel de autoanaliză poate părea dificilă, dar obișnuirea cu un astfel de proces are
beneficii pe termen lung, contribuind la dezvoltarea personală și profesională a celui care le
utilizează.
Sarcină de lucru:
Reflectați la întrebările de mai jos și încercați să construiți Fișa personală de învățare.
1. Ce fel de învățare mi se potrivește cel mai bine?

2. Ce mă motivează cel mai bine în învățare?
3. Care sunt obstacolele, distractorii care îngreunează învățarea?
4. Care sunt condițiile care facilitează învățarea?
5. Cum să învăț din propriile greșeli?
6. Ce fel de feedback îmi este util?
7. De la cine trebuie să primesc acest feedback?
(adaptat după I. Negreț-Dobridor, I. O. Pânișoara, 2005, pg. 162)

2. Autoevaluarea capacității de învățare. Analiza SWOT.

Analiza personală SWOT este un instrument de reflecţie asupra dezvoltării personale și
profesionale actuale și poate constitui un instrument bun în aprecierea învățării tale. Utilitatea
acestei analize constă în faptul că te ajută să identifici aspectele care trebuiesc îmbunătaţite, şi
cel mai important, îţi permite să identifici punctele forte pe care le poţi valorifica pentru a profita
de oportunităţi şi de a contracara orice ameninţări externe care pot apărea în dezoltarea/învățarea
ta.
 S reprezintă Punctele Tari (Strengths)

 W se referă la Punctele Slabe (Weaknesses)
 O reprezintă Oportunităţile (Opportunities)
 T defineşte Ameninţările (Threats)
Procesul de analiză SWOT trebuie să înceapă prin a examina propriile puncte tari şi cele slabe,
care țin de structura internă a persoanei tale :
Punctele tari ale unei persoane formează o parte înnăscută a personalităţii sale, atributele sale,
tangibile şi intangibile, interne care sunt sub controlul direct al
Puncte tari persoanei. Punctele tari sunt caracteristici individuale, care sunt
cunoscute sub denumirea de competenţe personale şi calităţi
interne, tot ce este asociat cu succesul în viaţă şi evoluţia pozitivă. Sunt aspecte pozitive interne
care sunt sub control pe care le poţi valorifica în planificarea personală.
Întrebări suport
 Care sunt abilităţile, deprinderile tale?

 Deţii cunoştinţe de specialitate?
 Care sunt resursele pe care le deţii și care susțin aceste puncte tari?
 Care sunt lucrurile care funcționează bine?
 Care sunt caracteristicile tale comportamentale care reprezintă puncte tari în acest
context?
Punctele slabe sunt aplicări mai puţin reuşite a unei competenţe

sau ne-exploatarea unui factor care ţi-ar putea aduce competitivitate
Puncte slabe individuală. Punctele slabe sunt elementele negative interne pe care
le poţi controla şi asupra cărora poţi acţiona pentru a îmbunătăţi
caracteristicile negative personale. Ele sunt cele care te împiedică să obţii performanţele dorite.
Punctele slabe pot include: lipsa de experienţă, acces la resurse limitat, abilităţi limitate, etc. Ia în
considerare punctele tale slabe şi modul în care crezi că eşti văzut/ă de ceilalţi. Este important să
adaugi în listă orice aspecte sau domenii ale vieţii tale despre care simţi că te-ar împiedica să
progresezi. Fii foarte onest, nu ezita să enumeri toate lucrurile negative. Deşi nu este întotdeauna
confortabil, este indicat să te concentrezi pe părţile negative ceea ce te va determina să lucrezi la
ameliorarea acestora.
Întrebări suport
 Care îți sunt limitele?

 Ce deprinderi /abilități îţi sunt necesare, dar nu le deții?
 Ce anume nu funcționează în momentul de față?
 Care sunt caracteristicile tale comportamentale care reprezintă o slăbiciune în acest
context?
Pasul următor în aplicarea instrumentului SWOT este analizarea oportunităţilor şi ameninţărilor

externe:
Acestea sunt condiţii pozitive externe de care poți să profiți. Oportunitățile sunt de obicei externe
și sunt corelate cu schimbările/evoluțiile tehnologice, persoane care pot influența deciziile,
schimbări sau situaţii care te pot sprijini în atingerea aspiraţiilor.
Oportunități Acestea sunt condiții externe pozitive pe care nu le controlezi, dar pe
baza cărora poți să îți planifici să le foloseşti în dezvoltarea ta.
Întrebări suport
 Care sunt oportunitățile de luat în considerare?

 Cum poți să utilizezi punctele tale tari pentru a utiliza oportunităţile?
 Ai anumite puncte slabe care ar putea să te impiedice să utilizezi aceste oportunităţi?
 Care este schimbarea majoră din viața ta de care ai nevoie pentru a îmbunătăți
învățarea?
 Există instrumente speciale care ar fi de ajutor, pe care le deții sau le poți crea ?
Amenințările sunt de asemenea influenţe externe care pot să stea în

Amenințări calea succesului tău, pot avea un impact negative şi pot să îţi reducă
competitivitatea. Ameninţările sunt externe şi nu sunt controlabile,
dar le poți diminua efectele.
Întrebări suport
 Care sunt amenințările ( modificări ale venitului, evenimente, etc) care ar putea să te
afecteze negativ? Cum și în ce masură te-ar afecta?
 Te confrunți cu anumite riscuri dacă vei continua pe cale actuală? Care sunt acestea,
enumeră-le pe toate. Ce s-ar întampla dacă aceste riscuri ar avea loc?
 Care sunt obstacolele sau blocajele din calea ta?
 În ce măsură punctele tale slabe influențează creșterea nivelului amenințărilor sau a
impactului?
 Care sunt punctele tale tari care te-ar putea ajuta să reduci din amenințările
identificate?
Rezultatul urmărit în urma unei analize SWOT este o listă cu:
 cele mai potrivite oportunități de care să profiți (pe care să le utilizezi);

 punctele tale tari pe care le poți folosi pentru a utiliza aceste oportunități;
 punctele tale slabe care trebuie eliminate/minimizate;
 punctele tale tari care te pot ajuta să depășești amenințările;
 punctele tari de exersat pentru a crește capacitatea ta de a urmări atingerea obiectivelor;
 punctele slabe care trebuie îmbunătățite sau gestionate astfel încât acestea să nu
împiedice stabilirea obiectivelor;
 o listă cu ameninţările pe care trebuie să le iei în considerare.
Sarcină de lucru:
Autoevaluați-vă capacitățile de învățare, realizând analiza SWOT.
PUNCTE TARI (S)

PUNCTE SLABE (W)
OPORTUNITĂȚI (O) AMENINȚĂRI (T)

MODUL IV.
PRACTICA ÎNVĂȚĂRII ACADEMICE EFICIENTE
Lect.univ.dr.Dumitru Georgiana
Modulul urmărește două direcții de acțiune:
• ABILITĂȚILE DE ÎNVĂȚARE EFICIENTĂ LA STUDENȚI

• MODALITĂŢILE DE SELECTARE A STRATEGIILOR DE ÎNVĂŢARE
• ABILITĂȚILE DE ÎNVĂȚARE EFICIENTĂ LA STUDENȚI

A învăța eficient înseamnă a dori să atingi un rezultat, pe care îl stabilești conștient drept
scop al învățării și te implici activ în atingerea lui. Reflecția critică asupra alternativelor, acțiunea
perseverentă, orientarea spre calitate și utilizarea strategiilor metacognitive amplifică rezultatele
pozitive ale învățării eficiente.
Abilitățile de învățare eficientă sunt abilitățile care ajută o persoană să învețe strategic,
adică să aibă un scop bine formulat pe care să-l urmărească prin acțiuni adecvate și a cărui
atingere să o poată demonstra prin rezultate.
Un student care învaţă eficient(Harpe, Kulski şi Radloff, 1999, p.110):
• Are scopuri clare privitoare la ceea ce învaţă,
• Are o gamă largă de strategii de învăţare şi ştie când să le utilizeze,
• Foloseşte resursele disponibile în mod eficace,
• Ştie care îi sunt punctele forte şi punctele slabe,
• Înţelege procesul de învăţare,
• Îşi controlează sentimentele în manieră adecvată,
• Îşi asumă responsabilitatea pentru procesul lor de învăţare şi
• Îşi planifică, îşi monitorizează, îşi evaluează şi îşi adaptează procesul de învăţare.
Ne vom focaliza atenția în cele ce urmează asupra următoarelor tipuri de abilități de

învățare eficientă:
• Mnemotehnicile
• Luarea notițelor
• Sublinierea
• Organizatorii cognitivi
• Logica și argumentarea
• Creativitatea
• Gândirea critică
• Strategii metacognitive
• Monitorizarea comprehensiunii textului
• Controlul învăţării
Dorim să subliniem faptul că, ordinea în care sunt prezentate și selectate aceste abilități
nu este una întâmplătoare, ci una care decurge din analiza obiectivelor educaționale asupra
domeniului cognitiv al învățării: mnemotehnicile, luarea notițelor, sublinierea corespund
nivelului prin care se realizează memorarea cunoștințelor (cunoştinţele pun în lumină ceea ce s-a
învăţat anterior, prin reactualizarea unor fapte, concepte, răspunsuri), organizatorii cognitivi
facilitează nivelul de comprehensiune a cunoștințelor de către studenți (comprehensiunea se referă
la a demonstra că faptele şi ideile au fost înţelese), logica și argumentarea corespund nivelului de
analiză (analiza presupune examinarea şi divizarea informaţiei pe părţi, cu scopul de a identifica
motivele, de a emite raţionamente şi de a pune în evidenţă dovezile care au dus la generalizare),
creativitatea nivelului de sinteză (sinteza presupune asamblarea informaţiilor în moduri diferite, prin
combinarea şi recombinarea elementelor), gândirea critică este în relație cu nivelul de evaluare
(evaluarea se referă la prezentarea sau argumentarea unei opinii prin emiterea de judecăţi
asupra informaţiilor, validităţii ideilor, calităţii activităţii pe baza unui set de criterii),iar
strategiile metacognitive cu nivelul învățării strategice.
• Mnemotehnicile
Mnemotehnicile sunt metode prin care se realizează memorarea unor informații care sunt
dificil de reținut. Cu cât se combină mai multe funcții ale creierului și mai mulți stimuli
(sunte, culori, imagini, poziții, structuri, mișcări, emoții), cu atât rezulatul este de durată.
Mnemotehnicile sunt utile pentru stocarea informației în așa fel încât să permită
reactualizarea lor rapidă și cu acuratețe. Nu se recomandă însă utilizarea unui număr prea
mare de astfel de procedee, pentru a nu aluneca într-o înmagazinare a informației din care
scopurile pentru care reținem acele informații să se piardă. Astfel de tehnici sunt:
• asocierile înseamnă conectarea noilor informații în mod intenționat cu lucruri foarte
bine cunoscute: imagini, muzică sau orice altceva. Asocierile nu trebuie să fie
neapărat logice, dar pot fi amuzante;
• acronimele reprezintă gruparea inițialelor cuvintelor care vor fi memorate astfel încât
să formeze cuvinte cu sens; Acestea prezintă sintetic ideile majore ale cursului şi
acţionează ca şi ajutoare mnezice pentru studenţi.
• gruparea- este o tehnică utilă mai ales pentru memorarea numerelor;
• corespondențele numerice cu rimă ajută la reținerea unor liste de cuvinte.
Sarcina de lucru
Utilizați o mnemotehnică la alegere pentru a reda un fragment din utlimul curs de la
disciplinele de specialitate.
• Luarea notiţelor
Luarea de notiţe este una din deprinderile bazale de studiu. Aceasta întrucât notiţele luate
constituie o sursă importantă pentru studiu, alături de manual şi bibliografia aferentă. Funcţiile
luării de notiţe sunt multiple:
• este o modalitate externă de stocare a informaţiei. Informaţiile nu pot fi reţinute în întregime
după o prezentare sau o discuţie de grup, însă odată notate, ele pot fi oricând accesate şi
revizuite.
• facilitează păstrarea şi reactualizarea materialului. Luarea de notiţe permite o triplă codare a
materialului, verbală, vizuală şi kinestezică, ceea ce permite o retenţie mai bună şi o reactualizare
mai uşoară.
• permite structurarea materialului chiar în timpul predării acestuia.
Eficienţa notiţelor depinde de tipul acestora. Cele mai utile sunt notiţele care sunt
reprezentări relativ complete ale materialului prezentat, cuprind sumarizări ale principalelor idei
şi care furnizează detalii şi elaborări proprii pe baza materialului. De cele mai multe ori, însă nu
există posibilitatea de a realiza astfel de notiţe în timpul cursului.
Ele permit totuşi să se realizeze o revizuire şi completare ulterioară a lor. Acest lucru este
preferabil să se realizeze în intervalul de o zi de la data luării notiţelor. Revizuirea permite
reactualizarea informaţiilor,clarificarea conceptelor dificile, completarea abrevierilor şi a
informaţiilor care lipsesc şi sublinierea sau întărirea ideilor sau conceptelor cheie. Se pot de
asemenea introduce titluri şi subtitluri şi adăuga fraze sau propoziţii clarificatoare. Observând
eficienţa unui sistem complex de luare de notiţe, o serie de universităţi au propus diverse
modalităţi de realizare a acestei activităţi.
Sistemul care s-a impus cel mai mult este sistemul T sau sistemul Cornell de luare de notiţe.
Acest sistem are succes pentru că este simplu şi eficient, putând fi utilizat de studenţi pentru a
promova învăţarea activă.
Sistemul Cornell presupune pregătirea prealabilă a hârtiei de scris, prin organizarea spaţiului
acesteia în trei părţi. Mai întâi se trage o linie orizontală, aproximativ la 5 cm de partea de jos a
foii. Spaţiul de deasupra liniei orizontale se împarte printr-o linie verticală, trasată în stânga, la
aproximativ un sfert din lăţimea foii. El prezintă trei secțiuni:
Secţiunea 1, porţiunea cea mai mare, aflată în partea dreaptă a paginii, în care se notează
de fapt ideile într-o modalitate informală (aşa cum sunt prezentate sau receptate în oră).
Secţiunea 2, aflată în partea stângă a paginii, este cunoscută ca porţiunea cuvintelor cheie.
întrebărilor, conexiunilor, reflecţiilor personale. Ea se completează de obicei în faza de revizuire
şi cuprinde comentarii care accentuează ideile importante, clarifică sensuri, sugerează exemple
sau leagă idei şi exemple şi care ulterior vor constitui elementele de bază în reactualizarea
informaţiilor.
Secţiunea 3, în partea de jos a paginii, este cunoscută ca zona rezumatului. Se
completează fie în timpul, fie ulterior luării notiţelor. Aici se include un rezumat format din 2 sau
3 propoziţii care sumarizează ideile din pagină şi le integrează într-o structură clarificatoare.
Rezumarea dezvoltă capacitatea de sinteză şi ajută la întipărirea eficientă a cunoştinţelor în
memorie.
II
Întrebări I Secţiunea 1
Conexiuni
Reflecții Notițele
personale
Cuvinte-
cheie
Secţiunea 2
III Secţiunea 3
Rezumatul
Figura 1. Forma grafică a sistemului Cornell
Sarcina de lucru
Exersați sistemul Cornell pentru a lua notițe la următorul curs la disciplinele de
specialitate.
• Sublinierea
Interacţiunea cu textul se poate realiza prin sublinierea în text a ideilor importante care
vor oferi o structură de fixare şi reactualizare a informaţiilor. Problema care apare în cazul
sublinierii este de a decide asupra a ceea ce se consideră important în text. Scopul sublinierii este
de a reduce cantitatea de material ce trebuie reactualizată foarte specific şi de a oferi o ancoră în
reactualizarea informaţiilor adiacente. Următoarele principii pot constitui un suport în utilizarea
cât mai eficientă a acestei strategii:
• Paragraful se citeşte în întregime înainte de a decide care este ideea principală ce merită
subliniată.
• Sublinierea acoperă întreg materialul, dar nu se subliniază o cantitate prea mare din text.
Texte diferite necesită sublinierea unei cantităţi diferite de material.
• Se utilizează diverse semne pentru a discrimina între părţile textului (spre exemplu: se
încercuiesc conceptele, se subliniază definiţiile, se delimitează printr-o linie exemplele). Aceste
semne trebuie folosite cu consecvenţă pe parcursul unui text.
Sarcina de lucru
Găsiți modalități eficiente de a sublinia textul extras din modulul „Managementul
informațiilor și al învățării eficiente” astfel încât să vă faciliteze învățarea.
• Organizatorii cognitivi
Organizatorii cognitivi sunt reprezentări grafice sau structuri verbale care ajută la
întelegerea cunoștințelor prin clasificare, comparare, exemplificare, rezumare, interpretare.
În învăţare, prelucrarea şi reprezentarea informaţiei prin intermediul organizatorilor
cognitivi se realizează după ce a fost înregistrată informaţia respectivă, în timpul înregistrării şi
chiar anterior acesteia. Dacă utilizarea organizatorilor cognitivi după şi în timpul contactului cu
informaţia este destul de simplu de realizat, utilizarea organizatorilor cognitivi înainte solicită fie
ajutor din partea unui profesor, fie o bună capacitate de predicţie.
Pentru structurarea notiţelor de la curs sau după cărţi pot fi folosiți următorii organizatori
cognitivi:
• hărţile conceptuale- organizarea materialului în jurul anumitor termeni cheie;
• listele structurate - organizarea materialului prin clasificări şi serieri, pe baza elementelor
comune şi punerea claselor în evidenţă prin reprezentarea grafică;
• tabelele - sistematizează informaţia, oferind o imagine de ansamblu asupra trăsăturilor
semnificative;
• matricile - asemănătoare tabelelor sintetice, dar fiecare rubrică are o destinaţie precisă
între ele existând o legătură ascendentă, toate urmărind acelaşi subiect din mai multe
perspective;
• diagramele - reprezentări grafice schematice, realizate pe bază de analiză şi sinteză.
Organizatorul grafic exemplificat de noi este harta conceptuală. Aceasta presupune
organizarea materialului în jurul anumitor termeni cheie. Se plasează în centru conceptul de
referinţă, iar în jurul lui se vor plasa conceptele conexe şi ideile derivate. Se pronește de la
conceptul cheie, cel mai general. Apoi se plasează în jurul acestuia idei principale, în jurul
fiecărei idei principale se plasează idei secundare sau trăsături caracteristice, iar în jurul ideilor
sau trăsăturilor se plasează exemple.
Realizarea unei hărţi conceptuale presupune comparaţii, raţionamente, clasificări,
ierarhizări. Harta conceptuală poate fi realizată în mai multe moduri: cu ideile încercuite, cu
ideile neîncercuite și cu utilizarea de culori.
Figura 2. Model hartă cognitivă prin încercuire și utilizare de culori “Educația” (Joița, 2006)
Sarcina de lucru
Pe baza materialului suport „Managementul informațiilor și al învățării eficiente”,
prelucrați o parte din notițele luate folosind harta conceptuală (vezi fig. 2 model hartă
cognitivă „Educația”)
• Logica și argumentarea
Argumentarea presupune o structurarea în mod logic a unui ansamblu de idei pentru a
demonstra sau susţine o teză, folosind argumente şi dovezi sau exemple. Cu alte cuvinte, a
argumenta înseamnă a construi raţionamente.
Există mai multe tipuri de argumentaţii, trei dintre ele fiind: dialectica, polemica,
contraargumentarea.
Dialectica presupune:
- analiza realităţii pentru a evidenţia contradicţiile care apar, cu scopul de a le depăşi; include o
teză, o antiteză şi o soluţie;
- punerea în interacţiune a legilor, noţiunilor, conceptelor;
- determinarea evoluţiei variabilelor în sensuri diferite;
- atingerea înţelegerii unui sistem (operaţii formale, abstracţii reflexive.
Polemica reprezintă focalizarea pe un anumit adversar, real sau imaginar. Polemica
presupune o atitudine critică faţă de ideile oponentului. Fiind o dezbatere, include şi o anumită
eleganţă a stilului. Are o puternică latură afectivă, de aceea uneori se întâmplă ca persoanele care
polemizează să folosească un limbaj acid.
Contraargumentarea reprezintă anticiparea criticilor care pot fi aduse împotriva unei
argumentaţii şi centrarea pe acestea. Contraargumentele sunt deconstruite înainte de a fi
exprimate.
• Creativitatea
Prin creativitate înțelegem un proces prin care se generează noul sau prin care se asociază
și se recombină concepte și idei existente.
Freud (1980) susţine că individul creator este motivat de tendinţa intelectuală de a căuta
probleme nerezolvate pe care le va rezolva. Creativitatea reprezintă un moment al învăţării,
persoana creatoare înţelege noile informaţii, stabileşte noi conexiuni între informaţiile vechi şi
face similitudini.
Guilford consideră că domeniul în care se manifestă creativitatea este lipsit de
importanţă. Pentru el, creativitatea reprezintă un moment al învăţării. A învăţa înseamnă „a-ţi
însuşi informaţii noi, individul creativ înţelege noile informaţii sau stabileşte noi conexiuni între
informaţiile vechi.” (Guilford, 1965, p.67). Creativitatea face parte din aspectele generale ale
învăţării, putând fi deci transferată şi asupra altor domenii sau teme.
Ca abilitate de învățare creativitatea înseamnă:
• Curiozitate intelectuală și dorința de a explora cunoașterea;
• Spirit de aventură și joacă în cunoaștere;
• Libertate de alegere a formei de expresie în învățare;
• Scopuri personale în învățare;
• Producerea de alternative, idei, răspunsuri la un stimul;
• Recombinarea ideilor și conceptelor învățate;
• Elaborarea și rafinarea formei rezultatelor învățării;
• Rezolvarea problemelor care apar în procesul învățării individuale;
• Originalitatea în interpretarea cunoștințelor;
• Idei personale asupra cunoașterii;
• Stilul propriu de învățare;
• Învățarea permanentă.
Orice persoană poate fi creativă în grade diferite de vârstă și profesie.
• Gândirea critică
Gândirea critică reprezintă deprinderea de a interacţiona cu textul în mod activ, de a
obţine, interpreta şi evalua informaţia conţinută într-un material în mod eficient şi acurat.
Tratarea critică a materialului se poate realiza fie în scris, fie într-o discuţie de grup sau prin
reflecţie individuală asupra sa. Când gândim critic, formulăm de fapt o serie de întrebări asupra
textului.
Tipuri de întrebări care stimulează gândirea critică asupra textului

• Ce semnificaţie au aceste idei ?
• Pot să-mi amintesc cu uşurinţă ideile pe care le-con notat?
• Ce exemple susţin aceste idei?
• Cunosc exemple care nu susţin aceste idei?
• Ce idei sau fapte asemănătoare am mai întâlnit ?
• In ce fel diferă aceste informaţii de ceea ce ştiam deja în legătură cu acest subiect?
• Cum se relaţionează aceste informaţii? Este o relaţie de tip cauză-efect sau de parte-întreg
?
• Cum se pot utiliza cunoştinţele ?
• Care ar fi consecinţele aplicării în practică a acestor idei, pentru mine şi pentru ceilalţi?
A nu gândi critic înseamnă a nu pune întrebări legate de informaţiile sau ideile prezentate.
O persoană care nu gândeşte critic tinde să accepte sau să rejecteze o informaţie sau o idee fără a
o analiza în prealabil.
O modalitate interesantă de analiză a rolului gândirii critice este tocmai investigarea
modului în care aceasta este prezentă în luarea deciziilor şi rezolvarea problemelor curente.
Ne putem propune în cadrul modulului nostru, rezolvarea unei probleme curente „Cum
decidem asupra priorităţilor” şi examinarea rolului gândirii critice în rezolvarea acesteia.
Grupul de studenți participanți la discuţie poate furniza un cadru foarte bun pentru revizuirea şi
prelucrarea critică a informaţiilor, unde fiecare membru al grupului poate beneficia de pe urma
perspectivelor diferite.
O importanţă deosebită în dobândirea atitudinii de a gândi critic revine contextului şi
mediului de învăţare. Un mediu care facilitează gândirea critică se caracterizează prin:
• acceptarea diversităţii de idei şi păreri;
• implicarea activă a studenților în procesul învăţării;
• asigurarea sentimentului de siguranţă;
• exprimarea încrederii în capacitatea fiecărui student de a gândi critic;
• aprecierea gândirii critice;
• crearea condiţiilor pentru experienţierea gândirii critice;
• acordarea timpului necesar pentru experienţierea gândirii critice.
Metoda S.I.N.E.L.G. (Sistemul Interactiv de Notare pentru Eficientizarea Lecturii și a

Gândirii) este o metodă de menţinere a implicării active a gândirii studenților în învăţarea unui
text, de monitorizare a gradului de înţelegere a unui conţinut, idei, de învăţare eficientă. Înainte
de a începe lectura textului, studenților li se cere să noteze tot ce ştiu în legătură cu tema
respectivă.
Profesorul intervine pentru a direcţiona gândirea studenților asupra unor aspecte la care ei
nu s-au gândit. În timpul lecturii textului studenții trebuie să facă pe marginea lui semne care au
următoarea semnificaţie:
V (ceea ce ştiu deja) - (este diferit de ceea + (informaţia este ? (idei confuze)
ce ştiu) nouă)
Figura 3. Tabelul SINELG
Sarcina de lucru
Pe baza textului extras din modulul „Psihopedagogia învățarii eficiente” exersați tehnica
S.I.N.E.L.G completând tabelul de mai sus.
• Strategii metacognitive
Metacogniţia este procesul prin care reflectăm asupra gândirii. Denumeşte cunoştinţele
cuiva despre propriile sale procese cognitive. Strategiile metacognitive se referă la tehnici prin
care monitorizăm şi controlăm propria învăţare (Radu, 2000), precum şi la tehnici prin care ne
putem dezvolta potenţialul intelectual.
Aplicarea metacogniţiei în învăţare presupune conştientizarea permanentă a felului în
care învăţăm, a metodelor pe care le folosim şi a rezultatelor pe care acestea le produc, precum şi
estimarea efortului necesar pentru a realiza o achiziţie cognitivă.
Un exemplu de conştientizare a propriilor comportamente de învăţare şi de
automonitorizare a acestora poate fi următorul: rezolvând două categorii diferite de probleme cu
investiţii de timp şi efort diferite, putem concluziona că suntem mai pricepuţi în rezolvarea acelei
categorii de probleme care ne solicită mai puţin. Pentru a fi cu adevărat reflexivi, însă, este mai
indicat să testăm această asumpţie în situaţii diverse înainte de a o generaliza, pentru că învăţarea
este influenţată de factori diverşi care ţin atât de trăsăturile persoanei, cât şi de contextul în care
se petrece învăţarea.
Strategiile metacognitive sunt esenţiale pentru activităţile de planificare, de rezolvare a
problemelor şi de evaluare a diferitelor situaţii. Cu ajutorul lor, se pot lua decizii avantajoase din
perspectiva materializării rezultatelor dorite.
Prin dezvoltarea şi utilizarea corectă a abilităţilor metacognitive se potenţează capacităţile
individuale de învăţare. De exemplu, dacă ne-am propus să învăţăm ceva, înainte de a începe
estimăm timpul, efortul şi cantitatea de resurse necesare pentru aceasta. La final, putem compara
estimarea iniţială cu situaţia reală. Se poate ajunge astfel la estimări din ce în ce mai corecte.
Un alt aspect care ţine de folosirea abilităţilor metacognitive se referă la utilizarea
tehnicilor de învăţare cele mai potrivite cu specificul fiecărei persoane. Evaluându-ne potenţialul
de învăţare şi învăţând cum să îl amplificăm obţinem ca rezultat accelerarea eficientă

a procesului de achiziţie.
Strategiile metacognitive sunt modelate de orice adult care vine în contact cu studentul o
perioadă mai îndelungată de timp. Profesorii pot determina studenții să deprindă strategii
metacognitive fie implicit, fie explicit. Implicit prin utilizarea unor tehnici de învățare în fața lor,
iar explicit prin explicarea unor tehnici de învățare. Metacogniția este strâns legată de gândirea
de tip reflexiv, gândirea despre procese, gândirea sepre gândire. A utiliza metacogniția în
învățare presupune a reflecta la propria învățare și la mecanismele acesteia pentru a deveni un
practician refexiv în domeniul învățării.
Când se vorbește despre strategiile metacognitive se face apel la cunoștințele
metacognitive și abilitățile metacognitive. Cunoștințele metacognitive se referă la conștientizarea
de către o persoană a felului de cunoștințe pe care le deține, iar abilitățile metacognitive se referă
la activități care ajută o persoană să-și regleze propriul proces de învățare (de ex. planificare,
monitorizare). Din punct de vedere al procesului de câștigare a autonomiei în învățare, atât
cunoștințele metacognitive cît și abilitățile metacognitive sunt utile. Considerăm că ponderea cea
mai mare în câștigarea autonomiei în învățare o au abilitățile metacognitive, deoarece stăpânirea
lor garanteză capacitatea de a învăța pe parcursul vieții.
O modalitate de formare a abilitățile metacognitive o reprezintă utilizarea jurnalelor de
învățare. Acestea au rolul de a-i stimula pe cei care învață să reflecteze asupra propriului proces
de învățare.
Ce am învățat la cursul de Cum am învățat? Cum m-am simțit?

azi?
Figura 4. Jurnal metacognitiv
Jurnalul metacognitiv se completează prezentând experiențele de învățare din timpul

lecției în ordinea lor cronologică. Între cele trei coloane ale jurnalului există o legătrură de timp
și spațiu. De exemplu, dacă primul lucru învățat a fost definiția învățării eficiente, în coloana a
doua se scriu modalitățile prin care s-a învățat definiția, iar în a treia rubrică studentul notează
trăirile cauzate de învățarea definiției respective. Se procedează la fel pentru fiecare experiență
de învățare în parte.
Completarea jurnalului prezintă avantajul că, cel care învață câștigă și la nivelul trecerii
în revistă a cunoștințelor acumulate într-un curs, cât și la nivelul conștientizării modalităților prin
care s-a produs învățarea.
Sarcina de lucru
Completați jurnalul metacognitiv după modelul oferit, prezentând experiențele de învățare
din timpul modulului „Strategii de învățare eficientă.”
• Monitorizarea comprehensiunii textului

Monitorizarea comprehensiunii textului reprezintă deprinderea de verificare sistematică a
gradului de înţelegere a textului (citit sau prezentat verbal). Monitorizarea are loc în cursul
execuției sarcinii și constă în a evalua constant pertinența strategiilor utilizate în raport cu
obiectivul fixat. Studiile realizate asupra copiilor cu performanţe superioare în învăţare au pus în
evidenţă prezenţa în comportamentul de asimilare a cunoştinţelor a unor strategii de monitorizare
„cu voce tare":
• formularea de întrebări. Aceasta direcţionează citirea şi prelucrarea materialului şi permite
focalizarea pe informaţia care răspunde întrebărilor puse. Formularea de întrebări se realizează
aproape automat când un text cuprinde informaţii relaţionate cu cele anterioare, iar pentru textele
ce cuprind informaţii în totalitate noi, transformarea titlurilor şi subtitlurilor în întrebări poate fi o
soluţie viabilă.
• clarificarea ideilor care pun probleme de înţelegere. Aceasta se poate realiza făcând apel la
cunoştinţele prezentate anterior în text sau la cunoştinţe anterioare relaţionate.
• sumarizarea textului, pentru extragerea ideilor importante care vor constitui scheletul
reactualizării;
• predicţia în text, valabilă în special pentru textele narative.
Tehnicile de monitorizare sunt învăţate cu mare eficienţă în grup. Învăţarea prin
colaborare presupune existenţa a cel puţin două roluri predefinite, care sunt preluate pe rând de
fiecare membru al grupului. Rolul de modelator (cel care formulează cerinţele de chestionare,
sumarizare, clarificare sau predicţie) aparţine la început expertului (care poate fi profesor, coleg,
părinte), pentru ca ulterior acesta să fie preluat în mod gradat de student.
• Controlul învăţării
Deprinderile de monitorizare şi control al învăţării se formează pe măsura acumulării de
informaţii legate de modul cum se realizează învăţarea, capacitatea proprie de învăţare, respectiv
de cerinţele diverselor sarcini. Aceste cunoştinţe dau naştere la o teorie personală despre învăţare
precum şi la anumite standarde personale de performanţă, un „model acceptor" al învăţării care
se aplică la sarcinile de învăţare şi are un rol reglator asupra învăţării. Relaţia dintre monitorizare
şi control este o relaţie directă în care informaţiile ce provin din monitorizarea învăţării
determină luarea unor decizii privind timpul de studiu şi strategiile ce trebuie utilizate.
Strategiile de control al comprehensiunii sunt strategii metacognitive care presupun ca, pe
parcursul realizării unei sarcini, studentul să gestioneze interacțiunile dintre elementele situației
de învățare, să verifice gradul de înțelegere prin autochestionare, să se autoevalueze și să facă
ajustări în funcție de rezultate.
Sarcina de lucru
Experimentați, în grupul din care faceți parte, rolul de modelator (studenții devin pe rând
un fel de metacogniție externă pentru celălalt membru al grupului) punând întrebări legate
de text, cerând clarificarea unor idei, sumarizarea sau predicția asupra conținutului
prezentat în cadrul modulului „Strategii de învățare eficientă.”
b). MODALITĂŢI DE SELECTARE A STRATEGIILOR DE ÎNVĂŢARE

Din perspectiva tendinţelor actuale ale educaţiei, este absolut necesar de a cerceta cum
învaţă studenții şi de a căuta modalitatea potrivită de formare a abilităţilor necesare învăţării
eficiente. Cunoaşterea trăsăturilor dominante ale stilurilor de învăţare a studenților şi a
modalităţilor de abordare specifice fiecărui stil poate optimiza elaborarea strategiei didactice.
Alegerea strategiilor ce urmează a fi utilizate în învăţare este dependentă de:
• stilul de învăţare al studentului;
• cunoştinţele metacognitive de care dispune studentul;
• tipul materialului de învăţat;
• scopul învăţării.
Cu cât studenții devin mai conştienţi de aceste constrângeri, cu atat vor fi capabili să
aleagă mai eficient între diversele strategii de învăţare pe care le cunosc, economisind în acest fel
timp şi energie.
1. Stilul de învăţare reprezintă modalitatea preferată de receptare, prelucrare, stocare şi

reactualizare a informaţiei. Acesta are atât componente determinate genetic, cât şi componente
care se dezvoltă ca urmare a expunerii frecvente şi preferenţiale la o anumită categorie de
stimuli.
a) după modalitatea senzorială implicată, există trei stiluri de învăţare principale: auditiv, vizual
şi kinestezic. Caracteristicile acestora sunt prezentate în tabelul 1.
Tabelul 1. Modalități de învățare

Stilul de învăţare Caracteristici ale comportamentului de învăţare
Stilul auditiv învaţă vorbind şi ascultând
• este eficient în discuţiile de grup
• învaţă din explicaţiile profesorului / celui care prezintă
materialul
• verbalizează acţiunea întreprinsă pentru a-şi depăşi dificultăţile
de învăţare
• îşi manifestă verbal entuziasmul
• zgomotul este distractor, dar în acelaşi timp reprezintă şi
mediul în care se simte bine
• suportă greu liniştea în timpul învăţării
Stilul vizual preferă să vadă lucrurile sau desfăşurarea proceselor pe care le
învaţă
• învaţă pe bază de ilustraţii, hărţi, imagini, diagrame
• este important să vadă textul scris
• are nevoie să aibă control asupra ambianţei în care învaţă
• îşi decorează singur mediul
• recitirea sau rescrierea materialului sunt metodele cele mai
frecvent utilizate pentru fixare
Stilul kinestezic are nevoie să atingă şi să se implice fizic în activitatea de
învăţare
• învaţă din situaţiile în care poate să experimenteze

• a lua notiţe înseamnă mai mult un act fizic şi nu un suport
vizual pentru învăţare; de multe ori nu revizuiesc notiţele
• îşi manifestă entuziasmul sărind
b) în funcţie de emisfera cerebrală cea mai activată în învăţare există două stiluri cognitive: stilul
global (dominanţă dreaptă) şi stilul analitic sau secvenţial (dominanţă stângă) (tabelul 2.)
Tabelul 2. Stiluri cognitive

Stilul Strategia de învăţare utilizată
Stilul global Survolarea materialului înainte de a începe studiul
aprofundat al acestuia, pentru identificarea
subtitlurilor, cuvintelor cheie şi a rezumatului care
poate să ofere perspectiva de ansamblu de care are
nevoie.
Stilul analitic Rescrierea notiţelor în manieră logică şi ordonată,
utilizarea sublinierii şi a fragmentării materialului.
• Studenții care utilizează un stil global în învăţare preferă să aibă mai întâi o viziune de
ansamblu asupra materialului pentru a putea trata mai apoi fiecare componentă în manieră
analitică. Ei vor prefera schemele care integrează informaţiile ca mod de pornire în studiul unui
material sau vor citi un text în întregime şi nu se vor opri, pentru fixarea unor idei, până la
terminarea textului.
• Studenții care utilizează stilul analitic de învăţare preferă împărţirea materialului în părţi
componente, prezentate pas cu pas şi în ordine logică. Ei vor prefera fixarea unor idei pe măsura
citirii textului şi refacerea la urmă a întregii structuri.
c) tipul de inteligenţă determină de asemenea modul de operare cu cunoştinţele. Gardner propune

examinarea tipului de inteligenţă din perspectiva a 7 modalităţi diferite de utilizare a abilităţilor
cognitive (tabel 3. Gardner, 1976).
Tabelul 3. Tipuri de inteligenţă

Dimensiuni ale inteligenţei Domenii de Cerinţe pentru
aplicaţie adaptarea sarcinilor de
învăţare
Inteligenţa lingvistică jurnalism poezie Cum aş putea să utilizez
Sensibilitate la sensul şi scrisul sau exprimarea
ordinea cuvintelor, respectiv verbală pentru învăţarea
a multiplelor funcţii ale acestei teme?
limbajului.
Inteligenţa logico- cercetare Cum aş putea să utilizez
matematică matematică numere, structuri logice şi
Abilitatea de a realiza clasificări pentru a clarifica
raţionamente tema/ ideea?

complexe şi de a recunoaşte
pattemuri logice şi relaţii
numerice.
Inteligenţa muzicală compoziţie Cum aş putea să utilizez
Sensibilitatea la ritm, linie interpretare sunetele sau să pun ideea
melodică şi tonalitate, pe ritm sau melodie?
capacitatea de a produce şi
recunoaşte diverse forme de
expresie muzicală.
Inteligenţa spaţială sculptură marină Cum aş putea să vizualizez,
Abilitatea de a percepe cu să desenez sau să
acurateţe lumea vizuală şi de conceptualizez spaţial
a transforma sau modifica ideea?
aspectele acesteia pe baza
propriilor percepţii.
Inteligenţa kinestezică dans atletism Cum aş putea să utilizez
Abilitatea de a-şi controla corpul sau să manipulez
mişcările corpului; obiectele în această sarcină
îndemanare în manipularea de învăţare?
obiectelor.
Inteligenţa interpersonală terapie vânzare Cum aş putea utiliza
Abilitatea de a discrimina şi învăţarea prin cooperare
a răspunde adecvat la sau tutoratul pentru a utiliza
dispoziţiile, manifestările capacităţile de interacţiune
temperamentale şi dorinţele în învăţare?
altora.
Inteligenţa intrapersonală scris Cum aş putea să utilizez
Capacitatea de acces la reflectarea, ca modalitate
propriile trăiri şi abilitatea de conştientizare a
de a discrimina şi a le utiliza procesului de învăţare şi
în exprimare. dezvoltare?
Conştientizarea propriilor
cunoştinţe, abilităţi şi
dorinţe.
d) gradul şi modalitatea de implicare în experienţierea cunoştinţelor descriu de asemenea tipuri

diferite de învăţare.
În concepţia lui Kolb (figura 5) învăţarea eficientă presupune parcurgerea tuturor
etapelor, de la experienţierea activă, trecând prin faza de reflectare şi conceptualizare abstractă a
cunoştinţelor, până la aplicarea practică acestora. Studenții, însă, prezintă de obicei preferinţe
pentru anumite etape ale acestui proces.
Modelul învăţării experienţiale a lui Kolb propune în acest sens înţelegerea

comportamentului de învăţare a studenților ca variante ale stilurilor: divergent, asimilator,
convergent şi acomodativ.
Stilul divergent - învăţarea se bazează pe experienţa concretă cu situaţia generatoare de
cunoştinţe şi reflectarea ulterioară (uneori nu prea productivă) asupra acesteia.
Stilul asimilator - valorifică reflecţiile personale asupra situaţiilor, ajungând la concepte şi teorii
cu grad înalt de abstractizare şi generalizare.
Stilul convergent - orientat spre aplicarea creativă a ideilor şi datelor prelucrate sistematic.
Stilul acomodativ - tentat de testarea în situaţii reale a cunoştinţelor, presupune învăţare
pragmatică.
Cu alte cuvinte, cel care învaţă simte (are emoţii şi senzaţii în aici şi acum), percepe
(reflectează, observă), gândeşte (produce concepte, reguli, teorii) şi acţionează (ia decizii şi
soluţionează probleme).
Experiență
concretă
(”simț”)
Experimentare Observare
activă reflexivă
(”acționez”) („văd”)
Conceptualizare
abstractă
(”gândesc”)
Figura 5. Modelul învăţării experienţiale (Kolb)
Este important de reţinut că un stil de învăţare este în general o combinaţie între stilurile
descrise mai sus. Ele implică atât aspecte senzoriale (modalităţile specifice de învăţare), abilităţi
cognitive specifice (tipurile de inteligenţa), cât şi modalităţi diferite de raportare la experienţa
directă cu cunoştinţele (modelul lui Kolb) şi de implicare a emisferelor cerebrale (stiluri
cognitive).
Concluzia pe care o desprindem este să-i învăţăm pe studenți să înveţe, să-i abilităm cu
diferite tehnici de învăţare eficientă, pregătindu-i, în acelaşi timp, pentru autoînvăţare şi educaţie
permanentă. În esenţă, învăţarea este un proiect personal al studentului, asistat de către un
profesor care este, mai degrabă, un organizator, un animator, un manager al unor situaţii de
instruire care să faciliteze învăţarea eficientă.
BIBLIOGRAFIE
1. Albu, G. (2009). Educația, profesorul și vremurile.Eseuri de pedagogie socială,

Piteşti:Paralela 45;
2. Atkinson, R.C.; Shiffrin, R.M. (1968). Chapter: Human memory: A proposed system and
its control processes, in Spence, K.W., Spence, J.T., The psychology of learning and
motivation. New York: Academic Press. pp. 89–195.
3. Băban, A. (2001). Consiliere educațională, Cluj- Napoca: Ed. ASCR
4. Băban, A.coord.(2009).Consiliere educaţională – Ghid metodologic pentru orele de
dirigenţie şi consiliere. Cluj-Napoca: Editura ASCR.
5. Bernat S.E. (2003). Tehnica învăţării eficiente. Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-
Napoca
6. Bjork, E. L., Bjork, R., (2009). Making Things Hard on Yourself, but in a Good Way:
Creating Desirable Difficulties to Enhance Learning. https://teaching.yale-
nus.edu.sg/wp-content/uploads/sites/25/2016/02/Making-Things-Hard-on-Yourself-but-
in-a-Good-Way-2011.pdf
7. Bocoş, M. (2017). Dicţionar praxiologic de pedagogie, vol III., Piteşti:Paralela 45;
8. Ceobanu C.(2016).Învățarea în mediul virtual.Ghid de utilizare a calculatorului în
educație, Iași: Polirom;
9. Cerghit I., 2006, Metode de învăţământ, Editura Polirom, Iași
10. Cerghit, I. (2007). Sisteme de instruire alternative şi contemporane. Stucturi, stiluri şi
strategii, București: Aramis;
11. Covino, W. A. şi Jolliffe, D. A. (1995). Rhetoric: concepts, definitions, boundaries,
AUyn and Bacon, Boston.
12. Cucoș C. (2017). Educația.Reîntemeieri, dinamici, prefigurări, Iași: Polirom;
13. Cucoş, C. (2002). Pedagogie. Editura Polirom, Iaşi
14. Dumitru Ion Al. (2000). Dezvoltarea gândirii critice și învățarea eficientă, Editura de
Vest, Timișoara;
15. Dunlosky, J., Rawson, K. A., Marsh, E. J., Nathan, M. J., Willingham, D. T., (2013).
Improving Students’ Learning with Effective Learning Techniques: Promising Directions
From Cognitive and Educational Psychology. Psychological Science in the Public
Interest 14(1) 4–58.
16. Feynman, R. P., (1985). Surely You're Joking, Mr. Feynman!, Norton Company Inc.,
accesat pe
http://sistemas.fciencias.unam.mx/~compcuantica/RICHARD%20P.%20FEYNMAN-
SURELY%20Y*OU%27RE%20JOKING%20MR.%20FEYNMAN.PDF
17. Fowler, B., (1996). Bloom's Taxonomy and Critical Thinking, „Critical Thinking
Across the Curriculum Project", Longview Community, College Missouri
http://www.kcmetro.cc.mo.us/longview/ctac/blooms.htm
18. Freud S., (1980). Psihopatologia vieţii cotidiene. Editura Didactică si Pedagogică,
București, 474 p.
19. Gazzaniga, M. S., et. al., (2009). The cognitive neurosciences. London: The MIT Press
20. Glenn–Cowen, P.(1995).Improve Your Reading and Study Skills.N.Y.,Illinois: Glencoe,
McGraw-Hill;
21. Guilford J. P., (1965). Creativity. Press, London, 69 p.
22. Harpe, B., Kulski, M. şi Radloff, A. (1999). Cum se documentează cel mai bine calitatea
actului predării şi modul cum învaţă elevii noştri? În K. Martin, N. Stanley şi N. Davison
(Eds), Predarea disciplinelor / Învăţarea în context, 108-113. Lucrările celui de al 8-lea
Forum anual de predare învăţare, Universitatea Western Australia, februarie 1999. Perth:
UWA
23. Joița, E. (2006),(coord.). Pregătirea pedagogică a studenților –sarcini și instrumente de
învățare independentă,constructivistă – Pedagogie. Managementul clasei de elev. Editura
Universitaria, Craiova
24. Kahneman, D., (2012). Thinking, fast and slow. London: Penguin Books
25. Kerr, P., Booth, B., (1978). Specific and Varied Practice of Motor Skill. Perceptual and
Motor Skills 46(2): pg. 395-401
26. Lair, S. (1999). Cum să memorăm, Editura Polirom, Iaşi
27. Landsheere, de G. şi V., (1979). Definirea obiectivelor educaţiei, Editura Didactică si
Pedagogică, București
28. Lemeni, G, Miclea, M. (2004). Consiliere si orientare, Cluj- Napoca: Ed. ASCR
29. Linksman, R. (1999). Învăţarea rapidă. Editura Teora, Bucureşti
30. McDaniel, M. A., Wildman, K. M., & Anderson, J. L. (2012). Using quizzes to enhance
summative-assessment performance in a web based class: An experimental study. Journal
of Applied Research in Memory and Cognition, 1, 18–26.
31. Mih V. (2010).Psihologie educațională, vol.2,Cluj Napoca: Ed.ASCR
32. Neacșu I. (2015).Metode și tehnici de învățare eficientă, Iași: Polirom;
33. Neacşu, I., (2006). Învăţarea academică independentă. Ghid metodologic, Universitatea
Bucureşti, disponibil on line la adresa:
http://www.unibuc.ro/uploads_ro/36833/Invatarea_academica_independenta.pdf
34. Neacșu, I., (2015). Merode și tehnici de învățare eficientă. Fundamente și practici de
succes. Iași: Polirom.
35. Negreț-Dobridor, I., Pânișoara, I. O., (2005). Știința învățării. De la teorie la practică.
Iași: Collegium Polirom.
36. Nicu, A., (2007). Strategii de formare a gândirii critice, Editura Didactică si Pedagogică,
Bucuresti
37. Oprea, C.L., (2006). Strategii didactice interactive. Editura Didactică și Pedagogică,
Bucureşti
38. Radu, I. (2000). Strategii metacognitive în procesul învăţării la elevi, în „Studii de
pedagogie aplicată" (coord. Ionescu, M., Radu, I. şi Salade, D.), Editura Presa
Universitară Clujeană, Cluj-Napoca
39. Roediger, H. L., Karpicke, J. D., (2006). Test-Enhanced Learning Taking Memory Tests
Improves Long-Term Retention. Psychological Science, Volume 17, Number 3
40. Rowntree, D., (1980) Învaţă cum să înveţi. Introducere programată în tehnica studiului,
Editura Ddidactică şi Pedagogică, Bucureşti
41. Sălăvastru, D., (2009). Psihologia învățării. Teorii și aplicații educaționale. Editura
Polirom, Iași, http://www.heacademy.ac.uk/creativity.htm
42. Smith, S. M., Glenberg, A., Bjork, R. A., (1978). Environmental context and human
memory. Memory & Cognition, Volume 6, 4, pp 342–353
43. Ștefan M. (2006). Lexicon pedagogic, București: Ed.Aramis.
44. Toft, D., (2010). The Essential Guide of Becoming a Master Student. Wadsworth
Cengage Learning.
45. Woolfolk A.E. (1998). Educational Psychology. Boston, London,Toronto,Sydney,
Tokyo, Singapore: Allyn and Bacon.
RESURSE SUPLIMENTARE:
• Memorie
https://www.youtube.com/watch?v=Cljtsv-CTBY&list=PLZtvCSyQfdXv1LYL5iW4Ok-
KQOa0-kwFI&index=10
• Mindmapping
http://www.mindmapping.com/
https://coggle.it
• Memorie și învățare
https://bjorklab.psych.ucla.edu/
• Pregătirea și scrierea articolelor științifice
Liam McNabb and Robert S. Laramee, Survey of Surveys (SoS)-Mapping the Landscape
of Survey Papers in Information Visualization in Computer Graphics Forum (CGF) ,
Volume 36, Number 3, (June) 2017, pages 589-61
http://cs.swan.ac.uk/~csbob/research/star/sos/mcnabb17sos.pdf

Suport de Curs

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suport de Curs

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

PROIECTUL PRIVIND ÎNVĂȚĂMÂNTUL SECUNDAR (ROSE)

SCHEMA DE GRANTURI PENTRU UNIVERSITĂȚI – 67/SGU/NC/I

GHID DE ABILITĂȚI ACADEMICE

PSIHOPEDAGOGIA ÎNVĂȚĂRII EFICIENTE

Conf. univ. dr. Mihaela Păişi Lăzărescu

Universitatea din Pitești

• a crea obisnuinte( W.James);

• a schimba semnificatia pe care o dam propriei experiente(Chevrier s.a.)

• a se comporta( B.F. Skinner);

• a actiona( P.L.Galperin, A.N.Leontiev);

• a interactiona cu ceilalti, cu mediul inconjurator, cu profesorul( L.Allal);etc.

• a-ti insusi procese mentale superioare(B.S.Bloom);

• a-ti insusi procese cognitive(J.Bruner);

• a-ti insusi scheme sau structuri cognitive(J.Piaget);

• a-ti insusi concepte(L.S.Vigotski);

• a-ti insusi forme(W.Kohler);

• a-ti insusi/forma reprezentari(G.Bachelard);

• a-ti insusi conexiuni, a face conexiuni(G.Tiberghien);

• a-ti insusi cunostinte relationale(retele conceptuale) si cunostinte

• a fi incadrat intr-un sistem de influente organizate;

• a te lasa condus de un adult mai varstnic si mai intelept;

Mecanismele psihice ale invatarii

- starea de pregătire cognitivă – se referă la „adecvarea bagajului de cunoştinţe de care dispune

Variabilele afective ale învăţării

• climatul socioafectiv al clasei, interacţiunea elevilor, relaţiile de competiţie sau

Legi, principii şi reguli ale unei învăţări eficiente

Orice act de învăţare, de însuşire a cunoştinţelor , de formare a experienţei are o

A. Legea curbei învăţării şi legea curbei uitării

• Pe parcursul unei zile, săptămâni, an etc. învăţarea nu este un proces liniar, cu o

• Etapa acomodării sau familiarizării cu conţinutul de învăţare (semantic, conceptual,

• o însuşire cât mai precisă şi profundă a cunoştinţelor primare;

Etapa asimilării rapide şi în cantităţi mari a cunoştinţelor

• randamentul învăţării este tot mai mare;

• intensificarea efortului voluntar în învăţare;

•dacă nu practicaţi învăţarea permanentă, zi de zi, etapă de etapă, pe parcursul întregii

• gradul de interes şi noutate al cunoştiţelor;

Regulă : După 40 – 50 min de concentrare intensă a atenţiei întrerupeţi activitatea şi luaţi o

C. Înţelegerea conţinutului învăţării şi activismul intelectual sunt condiţii ale

• operaţii mintale de analiză, interpretare, sintetizare şi structurare a cunoştinţelor pe bază de

- imaginarea materialului de învăţat, găsirea de noi sensuri, asociaţii, combinaţii şi semnificaţii;

- analizaţi, sintetizaţi, combinaţi, restructuraţi, integraţi reintegraţi ceea ce învăţaţi;

2. raportarea cunoştinţelor la necesităţile practice actuale, curecte schimbând de fiecare

- evitaţi memorarea fidelă a textului, ]ncercarea de a „fotografia” ;i retine totul mecanic;

3. identificarea punctelor de sprijin ale învăţării (ideile principale, titlurile paragrafelor,

- elaborarea planului textului;

- concentrati textul pe care îl studiaţi în formulări scurte şi esenţiale, evidenţiind în fiecare

4. organizarea materialul de învăţat pe unităţi de sens sau microteme, sistematizarea într-o

5. pentru a preveni însuşirea mecanică a materialului de învăţat se realizează confruntarea

D. Respectarea condiţiilor ergonomice

3. Cromatica ambientală a învăţării

• flexibil, deschis, creativ bazat pe strategii de cunoaştere predominant euristice, pe generarea

• stimulii ineficienţi sunt cei care nu declanşează nici o emoţie;

7. Legea contrastului cu efect retroactiv

Psihoigiena şi ergonomia învăţării

Principii ale învăţării şcolare eficiente

• Accentul activităţii de învăţare trebuie să fie pe persoana care învaţă şi nu pe profesor.

Iată câteva exemple de modalităţi de realizare în clasă a unei învăţări eficiente:

Stilul de învăţare şi învăţarea eficientă

• ne arată calea şi modalităţile în care învăţăm.

După modalitatea senzorială implicată sunt 3 stiluri de învăţare de bază: vizual,

Atunci când învăţăm, depindem de modalităţile senzoriale implicate în procesarea

Stilul de învăţare vizual are următoarele puncte tari:

• Îşi amintesc ceea ce scriu şi citesc