Username / Parola inexistente

email ******

Am uitat parola x Creaza cont nou

Home Exploreaza Upload

Administratie
Arta cultura
Biologie
Casa gradina
Diverse
Economie
Geografie
Gradinita
Istorie
Jurnalism
Limba
Literatura romana
Management
Medicina
Personalitati
Profesor scoala
Sociologie
Stiinta
Tehnica mecanica
Timp liber Divertisment Film Muzica
Versuri Pescuit Sport

loading...
Genuri si forme ale creatiei corale in prima
jumatate a secolului al XX-lea
Muzica

Genuri si forme ale creatiei

corale în prima jumatate
a secolului al XX-lea
ALTE DOCUMENTE

Cântecul este o notiune des
întâlnita ce poseda mai multe întelesuri.
Ea poate fi o melodie însotita de text, ce
poate fii popular sau cult, sau poate
reprezenta o forma de lied. Cântecul
îmbratiseaza o multitudine de piese
vocale, diferite ca expresie. Forma
cântecului este mono- bi- sau tripartita si
poate avea un refren sau o ritornela care
alterneaza. Structura este foarte simpla
(de regula strofica), cântecul repetându-se
pâna la epuizarea textului.
Zmeul
Vals - Serenada pentru coarde (Piotr Ilici
Ceaikovski)
Bolero (Maurice Ravel)
Badinerie - Suita pentru coarde nr
A New Competition - In Your Life!
BACH, Johann Sebastian (1685-1750) -
MUZICA SIMFONICA DE
INREGISTRAT CU PRIORITATE
(George Budoi)
Albumul alb
B.U.G. Mafia - O poveste fara sfarsit
Martian Negrea (1893 - 1973)
Gheorghe Danga (1905-1959)

Corul (ansamblul coral) a luat

nastere în Grecia antica acolo unde
miscarea si dansul se îmbina armonios cu
practica muzicii vocale. Muzica vocala
devine elementul determinant în evolutia
muzicii europene datorita dezvoltarii sale atât în cadrul bisericii cât si în cel laic. În
decursul timpului s-au format mai multe specii de coruri: profesioniste, coruri mixt
(alcatuit din soprane, altiste, tenori si basi), de barbati, femei sau copii,
acompaniate, neacompaniate (a capella) camerale, cu un numar redus de cântareti
sau ample, duble (ansamblul se divide în doua grupe, fiecare 21521i82v având
partitura sa de executat), de amatori ( acestea sunt în numar mare desfasurându-se
în scoli, fabrici si camine culturale). De cealalta parte corurile profesioniste duc o
bogata activitate artistica prestând diferite concerte în majoritatea oraselor lumii.
 Coralul este un gen muzical ce este caracterizat prin ritmul nu prea variat în
care predomina valorile mari egale (note întregi, doimile, patrimile, optimile), fiind
intrepretat de coruri mixte. Acesta era cântat la unison în Evul mediu însa dupa
Reforma lui Martin Luther acesta s-a raspândit cântându-se pe mai multe voci
ajungând si în muzica laica reprezentata de marii compozitori: Johann Sebastian
Bach, Johannes Brahms, Felix Mendelssohn-Bartholdy, Antonin Dvořak, Dmitri
sostakovici si altii.

Doina este un cântec popular de factura etnica românesca, în care

predomina caracterul epic sau liric reprezentând o forma artistica de redare a
suferintelor, aspiratiilor si luptelor poporului dar si a fericirii si a dragostei. Forma
acesteia este libera, melodica fiind ornamentala cu o ritmica specifica care poarta
denumirea de parlando rubato. Doina a cunoscut o bogata înflorire fiind preluata
de formatiile instrumentale dar si de cele vocale.

Hora este un un joc specific românesc ce s-a raspândit foarte repede în

creatiile corale ale compozitorilor autohtoni. Acesta este o melodie simpla în
masura de doua patrimi însa exista si hora lenta sau batrânesca, cu o ritmica
specifica, în masura de sase patrimi. Hora este jucata în cerc fiind diferita ca
melodica în functie de regiunea în care a fost creata.

Liedul apare în muzica culta ca gen dar si ca forma având un rol foarte
important în dezvoltarea muzicii populare. Forma de lied constituie baza
arhitectonica a multor cântece, arii, dansuri, miscari lente din sonate, concerte,
simfonii, cantate, oratorii etc. Printre factorii care au contribuit la cristalizarea
formelor de lied se afla trecerea de la stilul polifon la cel omofon, rolul determinant
pe care îl capata armonia în stabilirea si delimitarea unor sectiuni, influenta
structurilor specifice cântecelor si dansurilor populare. Trecerea de la profilul
cântecelor obisnuite, al romantelor spre un nou cântec cu un continut mai profund,
cu o problematica mai substantiala si variata a necesitat gasirea unor forme care sa
corespunda noului continut de idei. Compozitori clasici (Joseph Haydn, Wolfgang
Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven) si romantici (Franz Schubert, Robert
Schumann, Felix Mendelssohn-Bartholdy, Johannes Brahms) le revine meritul de a
fi realizat în lucrarile lor principiile arhitectonice (devenite model) ale formelor de
lied, pornind de la aceste principii - devenite clasice - nenumarati compozitori au
contribuit prin creatiile lor la diversificarea formelor de lied. În practica muzicala
se cunosc urmatoarele structuri:
 a) forma monopartita

b) forma bipartita

- simpla

- cu mica repriza

- dubla

- compusa

c) forma tripartita

- simpla

- simpla concentrata

- compusa

d) forma tripentapartita

- simpla

- compusa

Prin gen de lied se întelege o piesa vocala sau instrumentala, variata în

continut si forma, apropiata de cântec. Liedul de cult a aparut la sfârsitul secolului
al XVIII-lea si începutul secolului al XIX-lea prin creatiile de acest ale lui
Wolfgang Amadeus Mozart si Ludwig van Beethoven, continuate apoi, la un nivel
de întelegere a posibilitatlor expresive specifice genului, de catre Franz Schubert,
urmat de Robert Schumann, Johannes Brahms, Hugo Wolf si altii. Din punct de
vedere al continutului, liedul era redus la simple cântece sau romante, având la
baza versuri mai putin inspirate si profunde, uneori melodramatice si restrânse ca
tematica, iar partea instrumentala, limitata la o simpla acompaniere. Evolutia
stiintei muzicale în domeniul teoriei, armoniei, contrapunctului, orchestratiei,
formelor si perfectionarea tehnicii vocale si instrumentale duc la o conditionare
reciproca între necesitatile de repertoriu si nivelul sau gradul de maiestrie propriu
compozitorilor. Acesti factori determina o colaborare directa între interpreti si
creatori. Dar nu numai latura strict muzicala va fi hotarâtoare în aparitia si
cristalizarea genului de lied cult ci si existenta creatiei marilor poeti ai timpului:
Goethe, Schiller, Heine si altii. Imaginile poetice de o rara frumusete si profunzime
vor influenta în mod pozitiv pe compozitori, stimulându-le fantezia, determinând
un salt calitativ în comentariile muzicale si creând o noua viziune asupra liedului
cult. Pentru a marca noul continut al liedului, multe scoli muzicale au preluat si
folosit termenul în definirea si precizarea respectivului gen muzical. Cu toate
acestea, scoala muzicala rusa a folosit si foloseste, din secolul al XIX-lea, termenul
de romanta, în doua acceptiuni: prima în sens de cântec simplu, apropiat creatorilor
populari, si a doua acceptiune în sensul de cântec cult. În scoala muzicala franceza
coexista atât termenul de chanson, cât si cel de lied.

Muzicienii români folosesc atât termenul de cântec cât si cel de lied. Mihail Jora,
unul dintre principalii creatori de lied din România, folosea în practica pedagogica
termenul de lied doar pentru a-i sublinia semnificatia în muzica culta, dar creatiile
sale de acest gen le intitula cântece. Imaginea trebuie întregita cu genul de romanta
existent în evul mediu în Spania, prin care se întelegea un cântec pentru voce,
acompaniat de chitara sau harpa.

Romanta a avut o semnificatie nationala, întrucât reprezenta cântecul laic, cu

versurile în limba spaniola, spre deosebire de cântecele religioase, cu textul în
limba latina. Din secolul al XVI-lea, prin romanta - termen care s-a extins si în alte
tari - se întelege un cântec în care predomina subiecte de dragoste.
Acompaniamentul muzical era redus la o factura acordica realizata de chitara sau
un alt instrument de coarde. Multe cântece populare din diferite tari: frottola1[1],
vianella, canzonetta, song-ul2[2], aria, cântecul trouveri3[3]-ilor si al
trubadurilor4[4], ca si elemente preluate din opera germana secolului al XVII
(singspiel5[5]), toate acestea au avut influenta lor în forma si continut, pregatind
saltul calitativ, trecerea spre liedul cult. Acesta, desavârsit ca forma si gen în
secolul al XIX-lea, va cunoaste dupa Franz Schubert o diversificare datorita
marilor muzicieni ce au creat în acest gen si faptului ca versurile marilor poeti au
constituit o permanenta sursa de inspiratie. Pe versurile poetilor Baudelaire,
Brecht, Brentano, Eichendorff, Goethe, Heine, Heyse, Klingsor, Mallarme,
Mayerhofer, Moricke, Muller, Novalis, Puskin, Rilke, Ruckert, Schiller, au aparut
lucrari devenite model, compuse de Robert Schumann, Felix Mendelssohn-
Bartholdy, Franz Liszt, Richard Wagner, Hugo Wolf, Max Reger, Richard Strauss,
Paul Hindemith, Anton Webern, Alban Berg, Hans Eisler si altii. Dupa perioada
clasica, liedul s-a dezvoltat în cadrul diferitelor scoli nationale, fiind unul dintre
genurile muzicale prin care se puteau reda particularitatile specifice de continut si
forma ale unui popor. Un rol deosebit în evolutia liedului l-a avut scoala franceza
de compozitie, prin reprezentantii ei de frunte: Gabriel Fauré, Claude Debussy,
Henry Duparc, Maurice Ravel, Darius Milhaud, Olivier Messiaen, Pierre Boulez
etc. scoala rusa, prin compozitorii: Mihail Glinka, Nicolai Andreevici Rimski-
Korsakov, Alexandr Borodin, Modest Musorgski, Serghei Rahmaninov, Serghei
Prokofiev, Dmitri sostakovici, Serghei Cealaev etc., a creat tipuri de lied (romante)
în care elementele populare nationale se îmbina cu principiile si cerintele creatiei
culte. Aceasta pleiada de compozitori, care au realizat lieduri recunoscute pentru
valoarea lor, trebuie completata cu Edward Grieg, Jan Sibelius, Manuel de Falla,
Béla Bartók, Benjamin Britten si multi altii.

Cristalizarea liedului în România este rezultatul unei interesante evolutii,

determinate de faptul ca majoritatea compozitorilor români au înteles necesitatea
realizarii unei sinteze între un continut de o autentica vibratie, izvorât din folclorul
nostru, si cerintele liedului cult universal. Consecinta directa a acestei atitudini se
observa în varietatea stilistilstica, în amplitudinea tematicii si în nivelul artistic al
multora din creatiile de acest gen. Pe versurile multor poeti români clasici si
contemporani s-au scris si se scriu majoritatea liedurilor. Citam dintre ei pe: Mihai
Eminescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, George Bacovia, George Topîrceanu,
Zaharia Stancu, Ion Pillat, Nina Cassian etc. în acelasi timp, compozitorii români
au dat un înteles personal unor versuri aprtinând marilor poeti ai literaturii
universale. Dintre compozitorii secolului al XIX-lea si începutul secolului al XX-
lea care s-au afirmat în creatia de lied îi gasim pe: Alexandru Flechtenmacher,
George Dima, Eduard Caudella, George stephanescu, Tiberiu Brediceanu, Alfonso
Castaldi, Sabin Dragoi, Martian Negrea, si altii. George Enescu îsi asuma si în
cultivarea acestui gen un rol de maxima importanta. Dar cel care a pus bazele scolii
contemporane românesti de lied a fost Mihail Jora. În numeroasele sale cicluri de
cântece gasim o vasta si variata gama de sentimente si modalitati de expresie.
Legatura puternica cu creatia populara are un rol determinant asupra armoniei, în
care modalismul se îmbina perfect cu elementele cromatice, cu permanentele
modulatii.

Paul Constantinescu a cultivat cu mult interes liedul. Multe dintre creatiile ale
de acest gen se afla si astazi în repertoriul curent al interpretilor, îndeosebi
impresionantul si dramaticul ciclu ce reda, într-un mod cu totul personal, pagini de
neuitat din lupta clasei muncitoare si a poporului român în anul 1933 - Din ulita
noastra. Sigismund Toduta a compus lieduri pe versuri de Mihai Eminescu, Lucian
Blaga, Ion Brad, Ilie Balea etc. prin modaliutati inedite de redare a sensului
versurilor, autorul realizeaza pagini pline de sensibilitate, variate în continut si
unitare ca expresie muzicala.

În genul de lied nu este obligatorie existenta neaparata a unei structuri de

lied, desi majoritatea lor au la baza variantele de lied expuse anterior. Sunt
numeroase liedurile care din punct de vedere arhitehtonic au o forma de rondo sau
o structura libera.