Tema 3.

Ecuațiile aerodinamicii

3.1. Ecuațiile fundamentale ale curgerii

3.2. Ecuația de continuitate
3.3. Ecuația de conservare a energiei
3.4. Ecuaţia mişcării

3.1.Ecuațiile fundamentale ale curgerii

În studierea fenomenului curgerii, în general se adoptă ipoteza simplificatoare a

fluidului ideal. Un fluid ideal este definit ca fiind incompresibil și avănd vâscozitatea
zero. Ipoteza incompresibilității introduc însă erori de cel mult 5%, deoarece variația
presiunilor exercitate asupra aerului, au valori reduse.
Ipoteza vâscozității nule nu poate fi admisă deoarece aerul are o vâscozitate bine
determinată, care la curgerea în conducte dă naștere la frecări ale moleculelor de aer
între ele și de pereții conductei.
Curgerea unui fluid se produce în regim staționar când în orice punct al curentului
mărimile care influențează curgerea (viteza, debitul..) rămân invariabile în timp.
Curgerea liniară sau într-o singură dimensiune a fluidului are loc cănd starea de
mișcare se schimbă în lungul unei lunii, variațiile după o direcție perpendiculară pe
această linie fiind puțin importante (de exemplu curgerea într-o conductă dreaptă).
Fenomenul curgerii a unui fluid ideal în regim staționar este descris matematic de
ecuațiile aerodinamicii:
- ecuația de continuitate sau de conservare a masei de fluid;
- și ecuația de conservare a energiei.

3.2. Ecuația de continuitate sau de conservare a masei de fluid

Ecuația de continuitate exprimă că la curgerea staționară printr-o conductă

închisă, fără pierderi sau aporturi de fluid prin neetanșitățile conductei, prin fiecare
secțiune transversală a acestea trece în unitatea de timp aceeași masă de fluid.

Cantitate de fluid care trece printr-o secțiune în unitatea de timp difinește debitul,
deci ecuația de continuitate (ecuația debitului) se scrie sub forma:
vF  const .
(3.1)
Între două secțiuni ale conductei rezultă:
1v1 F1  1v1 F1 .
(3.2)
 În cazul fluidului incompresibil, masa specifică nu variază 1   2 și ecuația de
debit devine:
v1 F1  v1 F1 .
(3.3)

Mecanica mediilor gazoase este complicată are legături slabe între molecule (în
comparaţie cu corpuri solide) ce dă posibilitatea mişcării în orice destinaţie. S-a
admis postulatul de continuitate (сплошности) a mediilor gazoase, propus de
D’alamber si Ăiler. Datorită acesteea toate caracteristicele a gazelor (presiunea,
viteza...) se examinează ca funcţie de continuitate (непрерывности) a coordonatelor
punctului şi timpului.
Se va deduce ecuația de continuitate în formă diferențială:
Se va examina un mediu lichid sau gazos cu un volum W cu masa M .
Conform legii de conservare a masei, masa acestui volum nu se va schimba în
perioada de timp t:
d (M )
0
dt
(3.4)
În cazul când densitatea este constantă:

d ( W )
0 (3.5)
dt

Din relația 3.5 reiesă că volumul lichidului la deferite deformări în timpul

mișcării rămîne constant, ne schimbat, continuu (заполненным сплошь) fără goluri
și rupturi între particulele ei separate. De aici și denumirea de ecuație de continuitate.
Într-un mediu aflat în mișcare alegem un punct A cu coordonate: x, y, z. În acest
punct proiecțiile vitezelor vor fi: v x , v y , v z . În apropierea punctului A se va construi
un volum mic W cu creșterea x, y, z . Se va evidența un volum elementar în
formă de paralelepiped dreptunghiular (fig. 3.1).
 Luînd în considerație că în diferite puncte paralelepipedului sunt diferite viteze,
adoptăm că viteza la capătul muchiei cu lungimea x va fi: v x  v x ,respectiv y -
v x  v x , z - v z  v z .
Din cauza vitezelor diferite la începutul și la sfîrșitul fiecărei muchie în perioadă
de timp dt vom avea o creștere a lungimelor muchielor: muchia cu lungimea x
va avea lungime - x  v x dt , respectiv y - y  v y dt ; z - z  v z dt .
Din cauza volumului foarte mic a paralelepipedului se poate adopta că în fiecare
punct al fiecărei muchie proiecția normală a vitezei este aceeași. Deci adausul
volumului paralelepipedului pentru aceeași perioadă de timp dt va fi:
d  W    x  v x dt   y  v y dt  z  v z dt   x  y  z
După transformări se va obține:
d  W   v x yzdt  v y xzdt  v z  x  ydt
Împărțind ambele părți ale ecuației cu xyzdt (luând în considerație ecuația
3.5) se va restrânge volumul evidențiat în punctul A și vom obține ecuaţia
continuităţii:
v x v y v z
  0 (3.6)
dx dy dz
În care: v x , v y , v z - sunt componentele vitezei în direcțiile x, y și z;  - este derivata
parțială.
Exemplu: De a verifica dacă poate să existe miscarea la   const , care este dată de
următoarele proiecții ale vitezei:
vx  6( x  y ) ; v y  2 y  z ; v z  x  y  4 z
Rezolvare: Se compune ecuația de continuitate 2.11:
v x v y v z
   6  2  4  12  0 .
dx dy dz
Cum vedem nu este egal cu zero. Așa dar condiția de continuitate nu se respectă.
Reesă că în fiecare punct al fluxului există întreruperea curgerii, deci așa mișcare nu
poate fi. În caz dacă în ecuația proiecției vitezei pe axa absciselor (x)înainte de
paranteză ar fi fost semnul minus, iar celelalte ecuații ar fi aceleași, așa curgeri ar fi
posibile.

3.3. Ecuația de conservare a energiei

Ecuația de conservare a energiei pentru curgerea staționară a unui fluid

incompresibil și fără viscozitate exprimă că suma tuturor formelor de energie
conținute în masa de fluid este egală cu energia produsă de fluid. Ecuația de
conservare a energiei se scrie:
1 2
v  Ju  pv  z  Jq  W  const (3.7)
2
1 2
În care: termenul 2
v - exprimă energia cinetică a unității de masă a fluidului, v-
fiind viteza fluidului;
 termenul Ju- este energia internă a unității de masă a fluidului, J- fiind
echivalentul mecanic al căldurii;
terminul pV- indică lucrul mecanic exterior al unității de masă a fluidului, p
fiind presiunea acestuia, iar v – volumul său specific;
z- este energia conținută în unitatea de masă a fluidului aflat la înălțimea z
față de un plan de referință;
termenul Jq- exprimă energia pe care o primește unitatea de masă a fluidului
prin cantitatea de căldură q transmisă de către mediul exterior;
termenul W- exprimă energia produsă de unitatea de masă a fluidului.
La curgerea fluidului ideal în conductă nu se produce nici un lucru mecanic, deci
W=0. Dacă fluidul nu schimbă căldură cu mediul exterior, q=0. În aceste condiții
schimbările de energie internă sunt neînsemnate și se poate aproxima u=0. În aceste
condiții, ecuația 3.7 se reduce la forma:

1 2 1
v  p  z  const (3.8)
2 

În care volumul specific (v) sa înlocuit cu masa specifică ρ.

Ecuația obținută reprezintă ecuația lui Bernoulli pentru un fluid ideal. Incompresibil
1 2
și care curge fără frecare, deci fără pierderi de energie. Terminul 2
v - exprimă
p
energia cinetică a fluidului, iar terminul (  z) - energia potențială. Ecuația lui

Bernoulli arată că în cazul curgerii în regim staționar a unui fluid, care se deplasează
fără frecare, suma energiilor cinetică și potențială a fluidului, pentru o secțiune
oarecare a conductei este o mărime constantă.
Între două puncte care definesc două secțiuni 1 și 2 al conductei, ecuația lui
Bernoulli se scrie:
v12 p1 v2 p
  z1  2  2  z 2 (3.9)
2  2 

În care ρ, pentru fluid incompresibil nu variază de la o secțiune la alta. Conform

ecuației lui Bernoulli, la curgerea unui fluid ideal, energiile totale în cele două
secțiuni sunt egale.
Dacă fluidul curge într-o conductă orizontală, secțiunele 1 și 2 se află la aceiași
înălțime față de planul de referință, deci z1  z 2 , iar ecuația 2.6 capătă forma
simplificatoare:

v12 v 22
 Ps1   Ps 2 (3.10)
2 2
în care:
P s - presiunea statică, corespunde energiei potențiale și este presiunea exercitată în
masa de fluid, în mod egal, în toate direcțiile. Presiunea statică este în mod
convențional definită ca pozitivă sau negativă, după cum în conductă se menține
respectiv o presiune superioară sau inferioară presiunii atmosferice;
v 2
- presiunea dinamică, corespunde energiei cinetice și este presiunea care se
2
imprimă fluidului pentru a-i întreține mișcarea cu viteza v. Presiunea dinamică este
totdeauna pozitivă și se exercită numai în sensul de mișcare a curentului de fluid.
Presiunea totală este suma algebrică a presiunii statice și dinamice acționănd
simultan într-un punct dat al conductei. Ecuația presiunii totale va fi:

Pd  Ps  Pt (3.11)

De regulă la calculul canalelor de aer se folosește termenul pierderi de presiuni

iar în realitate aceste sunt pierderi de energie. Unitățile de măsură a pierderii de
energie raportate la volum, coincid cu unitățile de presiune. Presiunea se măsoară în
Pa corespunde N/m2, și respectiv N· m/m3, - J/m3 (energia).

Distribuția presiunilor în sisteme de ventilare mecanică

Se va examina rețeua de ventilare care constă din conducte de secțiune constantă prin
refulare și prin aspirație unite la ventilator prin difuzor și confuzor. Paralel cu axele
conductelor se trasează două trepre: treapta presiunei atmosferice (zero convențional)
și mai jos treapta de vacuum absolut (zero absolut). Construirea se începe de la
conducta de refulare. În secțiunea I-I presiunea statică este egală cu presiunea
atmosferică (zero convențional) iar presiunea totală va fi egală cu presiunea
dinamică. În secțiunea II-II presiunea statică Pst>0 și este egală pierderilor de
presiuni de frecare între secțiunele I-I și II-II. În cazul secțiunei constante ale
conductei viteza aerului și presiunea dinamică nu se schimbă, deci treapta presiunei
statice este linie dreaptă. Distanța pe verticală între treptele de presiune totală și
dinamică este presiunea statică.
În confuzor și difuzor amplasat între ventilator are lor schimbarea vitezei. În confuzor
În direcția mișcării aerului viteza se mărește iar în difuzor viteza se micșorează.
Valoarea maximă a presiunii totale la ieșirea din ventilator este în p. A iar valoarea
minimă în gura de aspirație a ventilatorului p. Б. Presiunea totală dezvoltată de
ventilator este suma acestor presiuni.
Presiunea creată de ventilator în secțiunea III-III se cheltuie la pierderi de presiuni
prin frecare și pierderi de presiuni locală.
Presiunea statică și totală în afara conductei din parte de aspirație este egală cu
presiunea atmosferică (zero convențional). În apropierea gurii de aspirație fluxul de
aer posedă deja de energie cinetică dar presiunea totală este egală cu cea atmosferică,
iar valoarea presiunii dinamice se depune în jos față de zero convențional. Mai
departe în direcția ventilatorului pierderile aerodinamice cresc, valoarea lor se depune
în jos și determină poziția presiunei totale. Treapta presiunelor statice se află mai jos
de presiunea totală cu valoarea presiunei dinamice. Scăderea bruscă a presiunei
statice după secțiunea IV-IV se explică prin strangularea fluxului de aer la intrarea în
conductă ca rezultat crearii zonei de evantai în apropierea pereților conductei. Între
secțiunea IV-IV și V-V amplasat confuzor cu cotire. Coborîrea în jos a treptei de
presiune statică între aceste secțiuni are loc datorită măririi vitezei în confuzor și
pirderilor de presiuni.

3.4. Starea de eforturi într-un fluid- Силы, действующие на жидкий объем.

Într-un sistem de mase, izolat într-un fel oarecare de alt sistem de mase
acționează două feluri de forțe: forțe interioare și forțe exterioare. Pentru ca acest
sistem să fie în echilibru trebuie ca suma tuturor forțelor să fie zero.
 În general forțele interioare (de legătură) sunt fie de natura unor forțe elastice
de compresiune sau întindere (normale la suprauprafața), fie forțe de frecare.
Raportul dintre forță și suprafața corespunzătoare poartă numele de tensiune sau
efort. În cazul fluidelor, eforturile interioare sunt compresiuni și poartă numele de
presiune.
Forțele care se manifestã în mecanica fluidelor se clasificã în douã mari
categorii (fig. 3.2):
- forțe masice; - массовые
- forțe de suprafață- -поверхностные.
Acțiunea fluidului înconjurător se manifestă prin forțe superficiale de contact
normale la cele șase fețe ale perpendicularului și dirijate în sensul compresiunelor. Se
consider că presiunea este o mărime vectorială. Acționează și forțele masice
(proporționale cu masa de fluid) provenite dintr-un cîmp de forțe, cum ar fi cîmpul
gravitațional, un cîmp magnetic, electric…

R n R

R
V 



Ц .Т .

R m

Р и с . 1 .2

Массовые силы – это силы, приложенные ко всем жидким частицам.

Массовые силы по величине пропорциональны массе. В связи с этим, очевидно,
что к массовым силам относятся:
- силы тяжести, gravitație
- силы инерции, inerție
 Поверхностные силы – это силы, которые воздействуют на жидкий
объем через его поверхность. Общее усилие при равномерном распределении
этих сил пропорционально площади поверхности.
În vederea dimensionării sa verificării instalațiilor din punct de vedere al rezistenței
materialelor deseori este necesar să se calculeze și forțele cu care fluidele acționează
pe suprafețe aflate în contact cu ele. Aceste forțe sunt forțe de presiune sau forțe
hidrostatice și reprezintă însumarea tuturor forțelor elementare de presiune.

3.5. Ecuaţia mişcării

Presupunem că asupra unui corp cu masa M influiențează forța R, care provocă

accelerarea corpului a. Din mecanică este cunoscută următoare relație:

R  M  a (3.12)

Dacă se va schimba forța și accelerația cu proiecțiile lor pe axele coordonatelor,

atunci ultima relație poate fi prezentată în formă de trei relații:

Rx  M  a x ; R y  M  a y ; R z  M  a z . (3.13)

Aceste egalități în aerodinamică pot fi prezentate în altă formă. Pentru aceasta în

spațiu cu aerul în mișcare se va marca un punct A, cu presiunea p și componentele
vitezei în direcțiile x, y și z, v x , v y , v z . În jurul punctului A vom diviza un
paralelipiped mic cu laturile: x, y, z . Pe laturile opuse vor fi următoarele
presiuni:

�
p �
p �
p
p și p  x ;
� p și p  �y �
y ; p și p  z .
� (3.14)
�x �z
Adoptăm că proiecția accelerării forțelor masice al paralelipipedului sunt egale cu X,
Y și Z.
Se va examina una din relațiile, compusă din proiecția valorilor pe axa absciselor.
Proecția forței Rx este egală cu suma forțelor de suprafață Rx ,sup și forțelor volumice
R x ,vol :

R x  R x ,sup  R x ,vol
(3.15)

Proecția forțelor de suprafață Rx ,sup este egală cu diferența forțelor care

acționează laturilor opuse ale paralelipipedului, perpendiculare axei x:

 p  p
Rx ,sup  p  y  z   p   x   y  z    x  y  z (3.16)
 x  x

Proecția forțelor de volum va fi:

R x ,vol  M  X (3.17)

Proiecția accelerării va fi:

dv x
ax  (3.18)
dt
Deci ecuația, compusă din proecția valorilor pe axa x se va scrie în felul următor:

p dv
  x  y  z  M  X  M  x . (3.19)
x dt
Vom împărți toți membrii ultimii ecuații la masa paralelipipedului M    x  y  z .
În limita când x, y, z tind spre zero, paralelipipedul tinde către punctul A vom
obține ecuația mișcării, referetor la punctul dat:

1 �p �vx
X  (3.20)
 �x dt
După analogie vom obține și altele două ecuații, care conțin proecția valorilor pe alte
axe:
1 �p �v y 1 �p �vz
Y  ; Z �  (3.21)
 �y �t  �z �t

La mișcare stabilită proecțiile vitezei care intră în ecuații sunt funcțiile numai
coordonatelor a spațiilui, deci este valabilă egalitatea:

dv v dx v dy v dz v v v
    vx  vy  vz . (3.22)
dt x dt y dt z dt x y z
 Ecuațiile mișcării, în cazul când nu se ia-u în consideraţie forţele de
viscozitate se vor scrie în felul următor:

1� p � v � v � v
X  vx x  v y x  vz x
� x � x � y � z
1�p �v �v �v
Y  vx y  v y y  vz y (3.23)
�y �
x �
y � z
1�p �v �v �v
Z  vx z  v y z  v z z
�z �x �
y �z

Acestea sunt ecuaţiile de mişcare lui Eiler, ele reflectă legătura între proiecţiile
acceleraţiilor a forţelor de volum, presiune şi proiecţia vitezei în orice punct al
mișcării:

În ecuaţiile de mişcare lui Navier- Stocs, se ia în consideraţie forţele de viscozitate:

1�
p ��2 v �2 v �2 v � � v �v � v
X n � 2x  2x  2x � vx x  v y x  vz x
�x ��x �
y � z � �
x �y � z
��v �v �2 v �
2 2
1�p
 n � 2y  �
�v y  �v y  �v y
v x �x v y �y v z �z
y y
Y   (3.24)
�y ��x �y2 �z �
2
� �
�2 2
�2 v z �
Z
1� p �
n � 2  v z � v z
 � v x v z  v y v z  v z v z
� � �
� �� � 2
�z �
2
� � �
� x
z y x y z
�