Sunteți pe pagina 1din 22

Revista Grupului Şcolar Industrial „Mecanică Fină” „Start! Avem de cucerit o lume!” nr.

6 (serie nouă) mai/2007

GRUPUL ŞCOLAR INDUSTRIAL


MECANICĂ FINĂ - Bucureşti

Articole Ştiinţifice
Tehnice
Artistice
Recreative
Tineri prieteni, pentru voi

Serie nouă – nr.6


Mai 2007

„Eu rămân ce-am fost: romantic.”

„Ca un luceafăr am trecut prin lume,


În ceruri am privit şi pe pământ”
(Ondin şi poetul)

„Îmi deschide cu chei de-aur şi cu-a vorbelor lui vrajă


Poarta-naltă de la templul unde secolii se torc”
(Memento mori)

5
Revista Grupului Şcolar Industrial „Mecanică Fină” „ Start! Avem de cucerit o lume” nr.6 (serie nouă) mai/2007

Cum este percepută astăzi literatura În literatura română, curentul romantic este cel
mai bine reflectat de creaţia eminesciană, considerată a
marilor romantici? fi şi ultima etapă a Romantismului universal.
Romantismul este un curent artistic complex dar
Temele şi motivele specifice curentului sunt reflectate
şi o stare de spirit umană.
cu prisosinţă în opera eminesciană.
Mişcarea literară şi artistică denumită de
Printr-o genială împletire a tradiţiei autohtone cu
istoricii culturii „Romantism”, se conturează la sfârşitul
tradiţiile literare europene, s-a născut o poezie
secolului al XVIII-lea în Anglia şi în Germania, a
originală, care completează exprimările sensibilităţii în
pătruns în secolul al XIX-lea şi în Franţa, de unde s-a
secolul al XIX-lea.
extins apoi cu repeziciune în toată Europa şi în aproape
toate ţările lumii.
Romantismul poate fi considerat unul dintre Opera literară romantică are şi astăzi un public
curentele artistice cel mai bine reprezentate în cultura fidel, însă mai puţin numeros decât în secolul al XIX-lea.
universală. Viaţa personală şi socială din zilele noastre include un
ritm alert al schimbării şi multe situaţii generatoare de
stres, dar persoanele înclinate spre visare găsesc
dispoziţia necesară pentru a reciti literatură romantică,
ca o contrapondere la agitaţia din jur.
Literatura romantică va avea asigurată o pătură
fidelă de cititori atâta timp cât îndrăgostiţii se vor
plimba sub clar de lună, florile vor împestriţa poienile,
valurile mării se vor sparge de ţărm…
Începând cu ultimele decenii ale secolului al Dar…unde ne sunt visătorii?
XVIII-lea, era considerată „romantică” literatura Cu visătorii şcolii noastre vă puteţi întâlni în paginile
bazată pe o estetică eliberată de canoanele tematice şi acestei reviste omagiale, dedicată poetului romantic
formale ale literaturii clasice. Mihai Eminescu. Ei, elevii visători ai Grupului Şcolar
Romanticii cultivă sensibilitatea, sunt atraşi de Industrial „Mecanică Fină”, vor încerca să vă
complexitatea fiinţei umane. Eroii romantici au convingă să iubiţi lirica eminesciană.
trăsături excepţionale şi sunt surprinşi în situaţii
excepţionale. Evaziunea în trecut, interesul pentru Judeţ Adriana (clasa a XII-a B)
istorie, valorificarea artistică a elementelor naturii sau
a folclorului local devin teme predilecte pentru artiştii
romantici.
Romantismul îmbogăţeşte arta cu noi categorii
estetice (urâtul, grotescul, macabrul, fantasticul). În
literatura romantică se apelează deseori la antiteză şi
ironie. Odată cu Romantismul apar noi specii literare:
drama romantică, nuvela istorică şi cea filosofică, Colectiv de redacţie
meditaţia şi poemul filosofic.
Judeţ Elena Adriana (clasa a XII-a B)
Motive precum: visul, extazul, atracţia pentru
Niculescu Emanuel (clasa a XII-a L2)
exotic, călătoria sunt frecvent întâlnite în literatura
Rădulescu Ionuţ (clasa a X-a A )
romanică.
Romantismul literar oglindeşte conştiinţa
frământată de elanuri şi dezamăgiri, atât pe plan social Tehnoredactare
cât şi politic, a artiştilor care au trăit în apropierea Vasile Gabriela – bibliotecar
marilor evenimente istorice.
Curentul este expresia dorinţei de libertate Coordonatori
datorată stării de criză în care se afla omenirea. Profesor Simon Maria – Limba şi literatura română
Această stare se exprimă fie ca alienare, izolare, Câlţea Laura – Arte
melancolie (Musset, Nerval), fie ca revoltă şi luptă Benedic Caterina – Ştiinţe
(Byron, Hugo).

4
Revista Grupului Şcolar Industrial „Mecanică Fină” „ Start! Avem de cucerit o lume” nr.6 (serie nouă) mai/2007

Natura şi iubirea ideală pier, căci viaţa omului este trecătoare. Natura,
confundată cu veşnicia, ar trebui să fie depozitul cu
Ca orice romanic, Eminescu împleteşte în
amintiri al efemerelor iubiri pământene.
creaţia sa erotică tema iubirii cu cea a naturii.
Poetul imploră timpul să se oprească în loc („O,
Poezii din prima perioadă de creaţie (Floare
timp, opreşte-ţi zborul”), sau, măcar natura să
albastră, Dorinţa, Sara pe deal, Lacul, Crăiasa din
păstreze pentru vecie amintirea clipelor fericite
poveşti sau Lasă-ţi lumea…) prezintă năzuinţa spre o
petrecute cu iubita: „O, lac, stânci mute, peşteri,
iubire statornică, ideală, în asociere deplină cu
păduri de farmec pline/ O, voi pe cari vă cruţă al
elementele naturii. Mediul prietenos invită la visare:
anilor convoi,/ Măcar o amintire-a acestei nopţi
codrul, teiul, izvorul, lacul, luna. Tabloul este
senine/ Să o păstraţi cu voi.”
completat frecvent cu elemente rustice, aparţinând
În „Lacul”, Eminescu deapănă mental scenele
universului românesc (romaniţa, salcâmul, arinul sau
iubirii ideale ( accentul este pus pe scena visului de
fântâna): „Hai în codrul cu verdeaţă / Und-izvoare
iubire, pe fericirea de a fi împreună a celor doi
plâng în vale” sau „Eu, pe-un fir de romaniţă / Voi
îndrăgostiţi); Lamartine insistă pe tema vieţii umane
cerca de mă iubeşti.”(Floare albastră).
efemere, dialoghează cu elementele naturii statornice
În poezia Lacul ( 1876), poetul trăieşte pe rând,
şi învinuieşte timpul că ucide oameni şi iubiri.
dulceaţa unei idile posibile şi tristeţea visului
Poezia Sara pe deal (scrisă în tinereţe,
neîmplinit. În prima parte a poeziei, poetul îşi
dar apărută pentru prima data în Convorbiri literare
imaginează întâlnirea cu iubita pe malul lacului şi o
în anul 1885), asemenea unui cântec de dragoste,
plimbare în doi cu luntrea „sub lumina blândei lune”.
comunică emoţia cu care poetul aşteaptă ceasul
Scena pare a fi conectată spaţial şi temporal cu
înserării, momentul mult aşteptat al întâlnirii cu
nemărginirea: lacul este „al codrilor albastru”,
iubita sa.
încadrându-se în eternitatea naturii; vântul foşneşte lin
Fiecare fază a amurgului ce se lasă
în trestii, apa sună „unduioasă”, creând impresia de
dinspre deal spre sat şi fiecare amănunt al peisajului
atemporalitate, de prelungire într-un timp infinit.
capătă culori şi proporţii deosebite, exprimând în
esenţă triumful vieţii şi bucuria de a iubi.
În vraja lunii, se zăresc turmele care
urcă încet dealul, conduse parcă de stelele care „nasc
umezi pe bolta senină” şi care le „scapără-n cale”.
Apele, „clar izvorând din fântâne”, ca un murmur de
plâns, parcă întâmpină şi completează sunetul
tânguitor al buciumului .
În acest peisaj mirific, poetul îşi
imaginează iubita aşteptându-l cu inima plină de dor,
cu fruntea plină de gânduri, „cătând” nerăbdătoare
prin frunza rară a salcâmului la bolta cerească.
Sunetele amurgului (buciumul, scârţâitul cumpenei
de la fântână, murmurul de fluier, sunetul de toacă şi
clopotul bisericii) se estompează pe măsură ce seara
Se încheagă o atmosferă de feerie lunară, în îşi intră în drepturi. Lăsarea serii aduce cu sine
care perechea de îndrăgostiţi pluteşte cuprinsă de cufundarea satului într-o mare de linişte, dar sporeşte
farmec. În visul de dragoste, parcă întregul Univers neliniştea sufletească a poetului :
este părtaş la fericirea poetului. „Ah! În curând satul în vale-amuţeşte;
Finalul poeziei este încărcat de melancolie; visul Ah! În curând pasu-mi spre tine grăbeşte…”
se destramă şi odată cu el, fericirea se stinge: Iubind, poetul se consideră bogat, căci iubirea
„Dar nu vine… Singuratic, împlineşte, purifică şi stabileşte un echilibru,
În zadar aştept şi sufăr împăcând îndrăgostiţii cu Universul.
Lângă lacul cel albastru „Ne-om răzima capetele-unul de altul
Încărcat cu flori de nufăr.” Şi surâzând vom adormi sub înaltul,
Înaintea lui Eminescu, poetul francez Alphonse Vechiul salcâm. – Astfel de noapte bogată,
de Lamartine (1790-1869), a scris o poezie cu acelaşi Cine pe ea n-ar da viaţa lui toată?”
titlu („Lacul”), în care marea iubire este prilej de Ilie Daniel (clasa a XI-a C)
meditaţie pe seama scurgerii timpului: şi marile iubiri

4
Revista Grupului Şcolar Industrial „Mecanică Fină” „ Start! Avem de cucerit o lume” nr.6 (serie nouă) mai/2007

Natura şi iubirea neîmpărtăşită Nostalgii clasice: iubirea şi trecerea


La maturitate, împovărat de experienţa vieţii, ireversibilă a timpului în Sonete
Eminescu îşi exprimă în termeni schopenhauerieni
Sonetul este o poezie cu formă fixă, asemenea
neîncrederea în existenţa unei iubiri pure, ideale:
glosei, rondelului sau gazelului. Conform „Dicţionarului
„Nu simţiţi c-amorul vostru e-un amor străin? Nebuni!
de termeni literari”, tiparul sonetului italian presupune
/ Nu simţiţi că-n proaste lucruri voi vedeţi numai
14 versuri (dispuse în două catrene şi două terţete),
minuni?”(Scrisoarea IV).
măsura de 11 silabe (endecasilab), ritm iambic şi un vers
Poetul vede acum în iubire doar un mijloc
final cu valoare de concluzie, de maximă. Pentru sonetul
viclean prin care viaţa îi ademeneşte şi îi manipulează
clasic sau regular este impusă regula ca nici un cuvânt să
pe oameni.
nu se repete (cu excepţia prepoziţiilor, conjuncţiilor, a
verbelor auxiliare). Cu această structură apare sonetul la
Curtea din Palermo a lui Frederic al II-lea, (rege al
Siciliei, el însuşi poet din secolul al XII-lea). Sonetul a
fost cultivat de poeţii celebrei „şcoli siciliene”, apoi de
În perioada de maturitate, tematica iubirii este Dante, Petrarca, Leonardo da Vinci, Michelangelo, dar şi
tratată de Eminescu, cel mai adesea, în corelaţie cu de francezii Joachim du Bellay, Ronsard, Musset,
statutul său de artist. Eminescu consideră normal ca Baudelaire, Valéry.
iubirea să fie o motivaţie şi o cale spre perfecţiune, iar În literatura română, primul sonet de tip italian a
femeia să-i fie artistului muză, să-i înţeleagă şi să-i fost publicat în 1821 de Gh. Asachi. Urmează mulţi alţi
aprecieze opera. poeţi, care şi-au pus la încercare talentul, precum: I.
De prea multe ori însă, femeia este insensibilă, Heliade Rădulescu, Vasile Alecsandri, Al. Macedonski,
incapabilă să înţeleagă clocotul din sufletul creatorului: George Bacovia, Ion Barbu, Lucian Blaga. Vasile
„În zadar în ochi avea-vei umbre mândre din poveşti, Voiculescu în „Ultimele sonete închipuite ale lui
/Precum iarna se aşază flori de gheaţă la fereşti, /Când Shakespeare în traducere imaginară” foloseşte formula
în inimă e vară..; în zadar o rogi: Consacră-mi/ sonetului englez (shakespearian).
Creştetul cu-a tale gânduri, să-l sfinţesc cu-a mele Eminescu a realizat, surprinzător pentru un
lacrămi.” (Scrisoarea V). romantic, 26 de sonete-din care şase sunt antume.
Femeia şi-a pierdut atributele de idol : „Nu uita Primele trei sonete antume evoluează tematic de la iubire
că doamna are minte scurtă, poale lungi.”; femeia / natură la iubire / timp
„este piatra ce nu simte nici durerea şi nici mila” obiectiv, ireversibil.
(Scrisoarea V); ea se pierde în lumea măruntă a Primul sonet [Afară-i
vulgarului, stârnind decepţii. toamnă] are caracteristicile
Iubita a devenit doar o păpuşă-marionetă, lipsită poeziei de interior. Reveria
de sentimente, ale cărei gesturi sunt impuse de poetului, aflat în spaţiul
convenţiile sociale. Frumuseţea feminină este o mască protector al odăii, în linişte şi
sub care se ascunde o existenţă impersonală, rece şi singurătate, este întreruptă de
surdă la trăirile poetice, dar care adoră bârfa ieftină: apariţia doar bănuită a fiinţei
„O, teatru de păpuşe… zvon de vorbe îndrăgite: un foşnet de rochie,
omeneşti,/Povestesc ca papagalii mii de glume şi „un moale pas”, senzaţia
poveşti/ Fără ca să le priceapă” (Scrisoarea IV) atingerii a două mâini „subţiri
Şi decorul poeziilor eminesciene se schimbă: din şi reci”.
feeric devine sărac în detalii, posomorât. Salcâmul sau
teiul înflorit lasă locul plopilor stingheri şi desfrunziţi, Cel de-al doilea sonet [Sunt ani la mijloc] împinge
florilor veştede. Poetul nu mai cântă în creaţia de momentul temporal într-un trecut neprecizat, perceput
maturitate natura, ajungând la convingerea că natura se totuşi ca foarte îndepărtat: „Sunt ani la mijloc şi-ncă
descurcă foarte bine şi fără amestecul poeţilor: „Ce mulţi vor trece/Din ceasul sfânt în care ne-ntâlnirăm/”
caută talentul în şirele-i s-arate?/Cum luna se iveşte Imaginea iubitei este asociată cu un liniştitor vis de
sau vântu-n codru bate?/Dar de-o va spune-aceasta sau frumuseţe: „O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-
dacă n-o v-a spune, /Pădurile şi luna vor face-o de mi,/Privirea ta asupra mea se plece,/Sub raza ei mă lasă
minune. („Ca o făclie”) a petrece/Şi cânturi nouă smulge tu din liră-mi.”

Dumitraşcu Gabriela (clasa a XI-a A)

4
Revista Grupului Şcolar Industrial „Mecanică Fină” „ Start! Avem de cucerit o lume” nr.6 (serie nouă) mai/2007

Sonetul al treilea [Când însuşi glasul] transformă Motivul florii albastre


distanţele temporale, conferindu-le prin rezonanţele de
Poetul şi prozatorul german Friedrich von
plural proporţii fabuloase: „din neguri reci“ şi „din
Hardenberg (Novalis), în romanul său „Heinrich von
umbra vremilor încoace”.
Ofterdingen”, dezvoltă motivul „florii albastre” ca
De dincolo de gând, invocaţia se naşte ca un
simbol al celui mai curat ideal, tendinţa spre infinit,
cântec cu puteri magice şi desface din neguri icoana
aspiraţia de a atinge
luminoasă a iubitei: „Când însuşi glasul gândurilor
tărâmul poeziei.
tace,/Mă-ngână cântul unei dulci evlavii - /Atunci te
„Floarea albastră” a
chem; cântarea-mi asculta-vei?/Din neguri reci plutind
ajuns să definească
te vei desface?”
însuşi romantismul
Rosa del Conte adaugă aprecieri menite să
german, văzut ca
definească lirica erotică eminesciană în dimensiunea ei
năzuinţă de eliberare
fundamentală: „Aventura biografică este departe,
spirituală, ca strigăt
convorbirea se desfăşoară între inimă şi lucruri, dar
de disperare într-o
într-o atmosferă aluzivă de liricitate pură.”
lume fără contururi precise.Ca ideal de puritate,
„Trecut-au anii…”, sonet apărut în 1883, este o
sugerând infinitul, „floarea albastră” se regăseşte şi la
elegie pe tema timpului triumfător asupra a tot ce este
Leopardi (La Ginestra) şi Victor
omenesc. Evocarea nostalgică a copilăriei – o lume
Hugo (Les Contemplations).
pură, fascinată de „poveşti şi doine, ghicitori, eresuri”
Motivul este prezent şi în
conduce la conştientizarea trecerii ireversibile a
creaţia eminesciană, în primul
timpului, cu secarea energiilor creatoare şi apropierea
rând în poezia „Floare albastră”
iminentă a morţii: „Şi mută-i gura dulce-a altor
care este în esenţă o poezie de
vremuri,/Iar timpul creşte-n urma mea… Mă-ntunec!”
dragoste. Textul începe cu
reproşul iubitei: „Iar te-ai
Tot din 1883 datează
cufundat în stele/Şi în nori şi-n
„Veneţia”, sonet în care tema
ceruri nalte”. Urmează apoi: „Nu căta în depărtare
iubirii este asociată cu tema
fericirea ta, iubite!”, îndemn către poet de a se bucura
timpului. Iubiţii alegorici sunt
de iubire.
Veneţia şi Okeanos. Altădată
Floarea albastră este simbolizată succesiv de
oraş al veseliei dezinhibate,
iubită şi de bucuria de a trăi („Ca un stâlp eu stam în
Veneţia a murit, pierzându-şi
lună!/Ce frumoasă, ce nebună/E albastra-mi, dulce
strălucirea: „S-a stins viaţa
floare!”) Promisiunea de posibilă fericire în iubire este
falnicei Veneţii,/N-auzi
deşartă căci, supusă trecerii ireversibile a timpului,
cântări, nu vezi lumini de
iubirea este şi ea muritoare.
baluri;”. Veşnic tânăr, oceanul
( „Ş-a murit iubirea noastră - /Floare-albastră!
îşi plimbă trist apele prin
floare-albastră!.../Totuşi… este trist în lume!”).
canale, izbeşte bătrânele ziduri.
În „Călin (File de poveste)”, motivul florii albastre
El ar face orice să-şi reînvie
este reluat cu valenţe de ornament, cu atribute speciale,
iubita, dar clopotul din turnul San Marco bate miezul
contribuind la împlinirea tabloului mirific al pădurii de
nopţii, punctând sibilinic: „Nu-nvie morţii - e-n zadar,
argint: „flori albastre tremur ude în văzduhul tămâiet”.
copile!”.
Purtate în păr de frumoasa fată de împărat care trăieşte
Faptul că iubirea omenească are început şi sfârşit
fericită împlinirea visului de iubire, florile albastre sunt
este evident pentru oricine, dar la Eminescu capătă
simbolul purităţii şi gingăşiei: „Flori albastre are-n
dimensiuni dramatice. Trebuie să remarcăm însă
păru-i şi o stea în frunte poartă”
excepţionala expunere artistică a ideilor, chiar dacă
În poemul postum „Miron şi frumoasa fără
uneori sunt încărcate de pesimism.
corp”, florile albastre au atribute magice, fiind purtate
Noi, elevi la vârsta adolescenţei şi trăitori într-
de ursitoare: „ Dar deodată din părete/Ies ursite ca pe-
un veac foarte grăbit, avem multe de învăţat din lirica
o poartă,/Flori albastre au în plete…”
eminesciană: nimic din ce este omenesc nu este
Albastră este floarea de „nu-mă-uita” , albastru
nepieritor, mai ales iubirea – sau ceea ce credem noi că
este orizontul şi prin extrapolare, albastru este şi
s-ar numi iubire.
infinitul pe care Eminescu l-a intuit cu gândirea sa
profundă.
Cioriciu Cristian (clasa a XI-a A)
Vintilă Anica Ioana (clasa a XII-a A)

4
Revista Grupului Şcolar Industrial „Mecanică Fină” „Start! Avem de cucerit o lume!” nr.6 (serie nouă) mai/2007

Visul romantic În poezia Amicului F.I., visurile sunt aspiraţii


neîmplinite ale poetului: „Visuri trecute, uscate
Visul este unul dintre motivele cel mai des
flori/Ce-aţi fost viaţa vieţii mele”.
cultivate de romantici. Victor Hugo, în „Somnul lui
Visul interpretat ca „iluzie” sau „aspiraţie
Booz” ( cel mai realizat poem al primului ciclu din
deşartă” îl regăsim în Mortua est: „A fi? Nebunie şi
„Legendele secolului”), îl prezintă pe Booz „sleit de
tristă şi goală;/Urechea te minte şi ochiul te-
trudă” cum adoarme şi visează că din pântecele său
nşeală;/Ce-un secol ne zice, ceilalţi o dezic./Decât un
creşte un stejar ce-şi înalţă crengile spre cerul
vis searbăd, mai bine nimic.”
albastru. Pe stejar începe să urce o nouă seminţie
Iluzie este întregul Univers: „Căci e vis al
omenească. Imaginea evocă originea şi evoluţia
nefiinţei universul cel himeric” –Scrisoarea I.
societăţii: „Şi un stejar în visu-i, Booz văzu pe urmă/
Din pântec cum îi iese şi creşte-n cer mereu./Urca pe el
o gintă, lanţ lung ce nu se curmă”.
Un vis asemănător apare în poemul „Scrisoarea
III” de Mihai Eminescu. Aici însă, visul ia înfăţişarea
unei legende feerice: un tânăr sultan doarme sub
fereastra iubitei şi visează Luna, care schimbată în
fecioară, îl atrage într-un joc nupţial, scris în cartea
vieţii.
„Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă,
(…)La pământ dormea ţinându-şi căpătâi mâna cea
dreaptă/ Dară ochiu-nchis afară, înăuntru se
deşteaptă (…) Vede cum din ceruri luna lunecă şi se
coboară/Şi s-apropie de dânsul preschimbată în
fecioară (…) Las să leg a mea viaţă de a ta”
După ce Luna dispare, visul ia o altă
În poezia Când te doresc, cuvântul „vis” este
dimensiune: din inima sultanului creşte un copac uriaş
folosit cu sensul de „dorinţă trupească” :
sub a cărui umbră se întinde întregul Univers:
„Şi orice vis, dorinţă-a mea
„Iar din inima lui simte un copac cum că răsare,
Eu singur le-am înfrânt încet-încet.”
Care creşte într-o clipă ca în veacuri, mereu creşte,
Poezia Epigonii este construită pe antiteza între
Cu-a lui ramuri peste lume, peste mare se lăţeşte;
adevăraţii poeţi şi epigoni. Poetul are viziunea „zilelor
Umbra lui cea uriaşă orizontul îl cuprinde
de-aur a scripturilor române” , cufundat fiind în
Şi sub dânsul universul într-o umbră se întinde;”
„visări dulci şi senine”. Eminescu îl elogiază pe
Copacul uriaş este alegoria dorinţei de putere,
Alecsandri, pentru că a reuşit să se identifice pe rând cu
ce va atinge apogeul în timpul lui Baiazid.
elementele ce definesc neamul românesc (doina, munţii,
„Visul său se-nfiripează şi se-ntinde vultureşte,
apele, dealurile): „Sau visând cu doina tristă a
An cu an împărăţia tot mai largă se sporeşte,
voinicului de munte/ Visul apelor adânce şi a
..Astfel ţară după ţară drum de glorii îi deschid
stâncelor cărunte,/Visul selbelor bătrâne de pe umerii
Pîn-în Dunăre ajunge furtunosul Baiazid…”
de deal”.
Baiazid a aflat însă ce înseamnă înfrângerea de
Aflăm cu încântare că doinele, dealurile, apele
la Mircea, Domnul Ţării Româneşti.
sunt capabile de visare, pe când generaţiei poeţilor
epigoni îi lipseşte această superioară calitate: „Noi?
Visul ca atare este şi calea de comunicare între
Privirea scrutătoare ce nimica nu visează”.
Luceafăr şi fata de împărat:
Foarte interesat de istorie, Eminescu prezintă
„Ea îl privea cu un surâs
în opera sa fapte ale trecutului, pe care le percepe într-
El tremura-n oglindă
un fel de transă poetică: ”Şi-atunci sufletul visează
Căci o urma adânc în vis
toat’ istoria străveche” (Egipetul) sau „Turma
De suflet să se prindă”- Luceafărul
visurilor mele eu le pasc ca oi de aur” şi „Mergi, tu
La Eminescu, vis înseamnă cel mai adesea
luntre-a vieţii mele, pe-a visării lucii valuri” (Memento
starea generatoare de dor, de nădejdi sau de tristeţe:
mori).
„sublime visări” (Când); „ dulci vise de-amor”
De la Mihai Eminescu, ultimul mare romantic,
(Ondina); „ca visul e cântarea” (La Heliade) etc.
putem să învăţăm totul despre vis sau visare.
Visul înţeles ca aspiraţie apare în Ce-ţi
doresc eu ţie, dulce Românie: „visul tău de glorii falnic
Rădulescu Ionuţ (clasa a X-a A)
triumfând” sau „vis de vitejie, fală şi mândrie”

5
Revista Grupului Şcolar Industrial „Mecanică Fină” „ Start! Avem de cucerit o lume” nr.6 (serie nouă) mai/2007

Condiţia geniului In „Scrisoarea II”, geniul este poetul care


descoperă inutilitatea creaţiei, convins fiind că nu are
Condiţia geniului este o temă de referinţă în
cui să-şi transmită mesajul: „De-oi urma să scriu în
literatura romantică. În poemul de inspiraţie biblică
versuri teamă mi-e ca nu cumva / Oamenii din ziua
„Moise”, Alphred de Vigny oferă imaginea geniului
de-astăzi să mă-nceap-a lăuda. / Dacă port cu uşurinţă
izolat într-o lume care nu-l înţelege.
şi cu zâmbet a lor ură, / Laudele lor desigur m-ar
Moise apare obosit de lupta cu viaţa. El este
mâhni peste măsură.”
nefericit, deoarece sarcina sa măreaţă îi face geloşi pe
„Scrisoarea III”, prin figura lui Mircea cel
îngeri: „M-admiră ai săi îngeri şi sunt geloşi
Bătrân, oferă modelul de om politic, iar ultimele două
mereu./Şi totuşi fericirea, Stăpâne, n-o dau eu,/Mă-
„Scrisori” surprind geniul în raport cu dragostea şi cu
mbătrâneşti puternic şi singur precum sunt / S-adorm
femeia.
mă lasă-n somnul eternului pământ.”
Dezamăgirea că realitatea contrazice
Mihail Lermontov dezvoltă tema geniului
întotdeauna visul de poet („Te îmbeţi de feeria unui
singuratic personificând îngerul decăzut. „Demonul”
mândru vis de vară, care-n tine se petrece..”),conduce
izgonit din Paradis, îşi aminteşte de vremea când era
la concluzia imperativă: „Când vezi piatra ce nu simte
heruvim „setos de-a şti”.
nici durerea şi nici mila - / De ai inimă şi minte – feri
Îngerul decăzut rătăceşte „stăpân pe-acest
în lături, e Dalila!” (Scrisoarea V)
mărunt pământ” şi se îndrăgosteşte de o prinţesă
Poemul capodoperă „Luceafărul” dezvoltă de
georgiană. El îi cere dragostea, care l-ar putea salva
asemenea tema geniului nefericit şi însingurat. Pare că
de blestem: „Din nestemate-ţi voi zidi / Palate fără de
poetul şi-a descris aici propria viaţă ridicată la rang de
pereche; / M-oi cufunda în mări, ca vântul,/voi săgeta
simbol. Împletind idei din filosofia schopenhaueriană,
spre stele-n zbor, / Ţi-oi dărui întreg pământul - /
autorul scoate în evidenţă faptul că omul de geniu nu-şi
Iubeşte-mă!...”
poate găsi iubirea adevărată, deoarece pentru el
Iubirea îl poate purifica, îl poate întoarce la
fericirea trebuie să fie absolută, deplină; cum o
condiţia iniţială: „Doar un cuvânt, atâta-ţi cer! / Cu el
asemenea fericire nu există pe pământ, tot ce îi rămâne
pot să mă-ntorc, copilă, / Din nou la bine şi la cer.”
este o nefericire eternă şi însingurată: „Trăind în
Condiţia omului de geniu apare ca temă
cercul vostru strâmt / Norocul vă petrece,/ Ci eu în
predilectă şi în creaţia eminesciană în perioada sa de
lumea mea mă simt / Nemuritor şi rece.”
apogeu (1880-1883).
Izolat prin calităţile sale excepţionale,
În poeme-capodoperă, se conturează parcă
Hyperion rămâne „nemuritor” prin forţa gândirii, dar
mai variat şi mai nuanţat destinul omului superior
„rece” pe plan afectiv: „El n-are moarte, dar n-are
confruntat cu o societate mediocră. Idei preluate din
nici noroc”(Mihai Eminescu)
filozofia schopenhaueriană se sublimează într-un
Poezie gnomică şi filozofică, „Glossă”
discurs liric original şi tulburător.
concentrează într-o exprimare sentenţioasă, ideea de
Cele cinci „Scrisori” surprind geniul în
izolare, de renunţare.
diferite ipostaze. În „Scrisoarea I”, geniul este
Poezia este construită ca un cod etic al omului
bătrânul dascăl, savantul sub a cărui frunte „viitorul
superior, care trebuie să evite amestecul în tumultul
şi trecutul se încheagă”, iar „universul fără margini
steril al vieţii oamenilor comuni. Este, poate, cel mai
e în degetul lui mic”.
sceptic poem eminescian, în care se neagă posibilitatea
Soarta sa este tragică. În
de a cunoaşte lumea şi adevărul.
timpul vieţii este înconjurat de o
În faţa curgerii ireversibile a timpului („Vreme
lume măruntă, incapabilă de a-l
trece, vreme vine”), viaţa trebuie dominată prin raţiune
înţelege. Este şi el supus „puterii
(„recea cumpănă-a gândirii”); este necesară detaşarea
sorţii”: „Mâna care-au dorit
totală de lume („Privitor ca la un teatru/ Tu în lume să
sceptrul universului şi gânduri /
tenchipui”) şi căutarea de sine ( „Tu aşeză-te deoparte/
Ce-au cuprins tot universul,
Regăsindu-te pe tine”).
încap bine-n patru scânduri…”
Nici bucuriile, nici necazurile vieţii obişnuite nu
Indiferenţa şi mediocritatea urmaşilor îl
trebuie să aibă ecou în sufletul unui adevărat Hyperion
condamnă la moartea definitivă, la uitare. Meditând
(„Ca să nu-ndrăgeşti nimică / Tu rămâi la toate rece”).
asupra condiţiei geniului, poetul descoperă fragilitatea
Singur şi trist în viaţă, poetul Eminescu are
omului pe pământ şi încheie poemul, pesimist şi sceptic:
avantajul nemuririi după moartea fizică: „Numai
„Şi pe toţi ce-n astă lume sunt supuşi puterii sorţii /
poetul,/ Ca păsări ce zboară/ Deasupra valurilor,/Trece
Deopotrivă-i stăpâneşte raza ta (raza lunii) şi geniul
peste nemărginirea timpului” (Numai poetul – 1868)
morţii.”
Matei Iulian (clasa a XII-a A)
Revista Grupului Şcolar Industrial „Mecanică Fină” „ Start! Avem de cucerit o lume” nr.6 (serie nouă) mai/2007

Naşterea din ape Fantasticul în epica eminesciană


„Ca în cămara ta să vin, MOTO: „…înzestrat cu o închipuire urieşească…”
Să te privesc de-aproape, (Mihai Eminescu - „Sărmanul Dionis”)
Am coborât cu-al meu senin
Dicţionarul explicativ propune ca sinonime ale
Şi m-am născut din ape.”
termenului de „fantastic” – „ireal”, „plăsmuit de
(Luceafărul)
imaginaţie”.
In Dicţionarul de terminologie literară,
fantasticul este definit ca „amestec de elemente realiste
cu elemente supranaturale.”
În literatura fantastică, subiectele stranii se
dezvoltă cu predilecţie fie pe motivul „pactului cu
diavolul” pentru a eterniza o valoare dorită, fie pe cel
al „blestemului fatidic” care urmăreşte mai multe
generaţii succesive. De asemenea, în literatura
fantastică se vorbeşte despre obiecte sau fiinţe malefice,
imposibil de contracarat.
Conflictul presupune intruziunea neobişnuitului.
El se dezvoltă gradat spre punctul culminant care este
de maximă tensiune afectivă.
Deznodământul este, de regulă, enigmatic. Din
Apa este elementul în a cărui materie se scaldă alternarea sau suprapunerea planului real cu cel
întregul univers al poeziei eminesciene. fantastic se creează situaţii incerte, ambiguităţi.
„Naşterea din ape” a poetului şi a poeziei sale a În literatura romantică universală, reprezentanţi
făcut posibilă ivirea cristalină din universul abstract de frunte ai literaturii fantastice au fost: E.T.A.
spre concretul lumii materiale. Hoffmann, Adalbert von Chamisso, Jean Paul, Novalis,
Apa, lichid incolor, fără gust şi fără miros, poate Théophile Gautier, Edgar Allain Poe.
deveni la Eminescu oglindă, cristal, vis, hiperbolă a In literatura română, Eminescu – ultimul mare
lacrimei, moarte, eternitate. romantic european – este cel care cultivă şi impune
Pentru poet, apa are voci, are suflet, are viaţă. acest gen de creaţie prin nuvela „Sărmanul Dionis”.
Apele îl hipnotizează. Toate corpurile naturii produc Capodoperă a prozei eminesciene, nuvela a fost
uriaşi şi pitici, Feţi-Frumoşi şi Ilene Cosânzene, citită în cenaclul „Junimii” la 1 dec. 1872 şi a stârnit
zgomotul valului umple imensitatea cerului, chiar şi o nedumerire şi vii controverse. La insistenţele lui
scoică. Maiorescu, a fost publicată în „Convorbiri literare” în
Apa îşi perioada dec.1872-ian.1873.
descoperă vocile doar Nuvela începe cu meditaţia lui Dionis,eroul
unui suflet care îi principal, asupra timpului şi a spaţiului, din perspectiva
vorbeşte şi care se filosofiei kantiene: timpul şi spaţiul sunt forme ale
contopeşte cu ea. intuiţiei umane, „trecut şi viitor e în sufletul meu ca
Astfel, sufletul poetului, pădurea într-un sâmbure de ghindă.”
în care s-au îngrămădit Apriorismul lui Kant este asociat cu teoria lui
suferinţe şi amintiri, va Schopenhauer despre lipsa graniţelor între vis şi
fi învăţat de ape să realitate, ele fiind forme ale aceluiaşi fenomen („lumea
vorbească. e visul sufletului nostru”).
Vorbirea lui este Concepând visul ca o posibilitate de împlinire a
însăşi poezia. dorinţelor, Eminescu se apropie de Novalis, al cărui
erou, Heinrich von Őfterdingen, afirma: „Visul îmi pare
Numai „naşterea din ape” va produce, clipă de a constitui o apărare contra (…)banalităţii existenţei,
clipă, cuvinte frumoase şi rotunde ce se rostogolesc odihnă liberă a fanteziei înlănţuite. Fără vise, cu
peste pietre. siguranţă, noi am trăi prea repede.”
Concepţiile despre metempsihoză (transmigrarea
sufletelor individuale, întrupări succesive ale aceleiaşi
esenţe spirituale)şi avataruri (existenţă perenă a
Nardin Luiza (clasa a XI-a B seral) individului metafizic) completează cadrul filosofic al
Revista Grupului Şcolar Industrial „Mecanică Fină” „ Start! Avem de cucerit o lume” nr.6 (serie nouă) mai/2007
nuvelei şi sunt posibile motivaţii ale aventurii prin care
trece Dionis.
Descoperind formula magică in cartea lui Proza eminesciană (Sărmanul Dionis)
Zoroastru, eroul parcurge experienţe senzaţionale în
lumea Evului Mediu românesc, sub identitatea
călugărului Dan, se desprinde de propria-i umbră, pe
care o lasă pe pământ şi ajunge în Paradisul cu
vegetaţie luxuriantă din zona selenară.
În acest univers al armoniei totale, setea sa de
absolut nu este însă împlinită. Comite păcatul originar
de a fi încercat, prin cunoaştere, să se ridice la o Bustul lui Eminescu
calitate demiurgică. (Casa Memorială din
Urmează „căderea” care capătă proporţii Ipoteşti)
luciferice: se simte „trăsnit şi afundat în neguri”,
urmărit de „râuri de fulgere” şi „popoare de tunete”,
străbătând într-o clipă „calea de o mie de ani”. Revenit
pe pământ, este din nou Dionis. În lumea trecătoare, se
va mulţumi cu o fericire domestică. 1.Exemplifică speciile literare în proză prezente în
Sfârşitul nuvelei, cu caracter de epilog, îndreaptă creaţia eminesciană.
cititorul pe două piste de reflecţie.
El este invitat să se întrebe - cu trimitere la 2.Identifică cel puţin patru elemente romantice prezente
replica lui Hamlet - dacă întâmplările au fost reale, în nuvela „Sărmanul Dionis”.
dacă eroul nuvelei este Dan sau Dionis: „Fost-au vis
sau nu, asta-i întrebarea. Nu cumva îndărătul culiselor 3.Ilustrează cel puţin două idei filosofice valorificate în
e un regizor a cărui existenţă n-o putem esplica?” acest text.
Tudor Vianu consideră că „povestirea sfârşeşte
schopenhauerian”, recunoscând motivul literar al 4.Precizează patru detalii care să ilustreze antiteza între
„lumii ca teatru” (motiv prezentat şi în „Glossă”). sărăcia materială şi bogăţia spirituală, reprezentative
Un alt motiv de reflecţie este citatul din Th. pentru personajul Dionis.
Gautier: „Nu totdeauna suntem din ţara ce ne-a văzut
născând şi de aceea căutăm adevărata noastră patrie. 5.Identifică o posibilă legătură între Riven şi Ruben.
Acei cari sunt făcuţi în felul acesta se simt ca esilaţi în
oraşul lor ,străini lângă căminul lor şi munciţi de-o 6.Aminteşte-ţi cât a durat călătoria lui Dan/Dionis
nostalgie inversă…”, care întreţine iluzia că povestea însoţit de iubita sa până în spaţiul selenar.
este posibilă.
În creaţia sa, 7.Puterea dragostei Mariei, fata boierului Mesteacăn,
Eminescu se distanţează unită cu geniul, devine o forţă energetică
de cultivarea fantasticului surprinzătoare. Identifică în text imaginea lumii
terifiant, spectacular. selenare, spaţiu edenic pentru perechea de îndrăgostiţi.
Prozele sale derivă din
concepţia filosofică, ele 8.Identifică „păcatul originar” care determină
sunt meditaţii asupra destrămarea visului selenar.
existenţei.
Pentru Eminescu, 9.Asociaţi diferitele fragmente filosofice din nuvelă cu
fantasticul este „expresia versuri din poemele „Luceafărul”, „Glossă”,
unui sentiment de „Scrisoarea I”, „Epigonii” şi „Floare albastră”.
nelinişte, de nostalgie cosmică, în care neobişnuitul
tinde să includă absolutul prin confruntarea realului cu 10. Explică titlul nuvelei „Sărmanul Dionis”.
Imaginarul” (E. Tudoran).

Ca şi Novalis, Eminescu a aspirat permanent să


descopere secretul lumii în fiinţa umană, făcând-o să se Răspunsurile: pagina 20
gândească pe sine ca fiinţă cosmică, stabilind între om
şi univers interferenţe cu valori transcedentale. Nota o calculezi singur!- Îţi acorzi câte un punct (sau
fracţiunea corespunzătoare dintr-un punct) pentru
Dulgheru Mihaela Cristina (clasa a XII-a C) fiecare răspuns şi apoi faci suma. Succes!
Autorul testului: profesor Simon Matria
Revista Grupului Şcolar Industrial „Mecanică Fină” „ Start! Avem de cucerit o lume” nr.6 (serie nouă) mai/2007

Morărescu Mircea ( clasa a XII L3)

Himeră
Ninsoarea mieilor cădea.
Zburam, îndrăgostit de o himeră,
De sus vedeam o altă Terră.
Neaua pământul înmuia.

Himera a-nceput să bea


Fulgi aşternuţi pe faţa mea
Şi de pe gura-mi a sorbit
Picuri de apă, fulg topit.

Apoi, ea de pe buze s-a desprins


Şi a căzut când n-a mai nins.
Doar într-o clipă a atins lumea de jos,
O lume-a ei, loc noroios, nenorocos!

Tu eşti cum eşti. Eu te cred iubitoare.


Cu tine aş zbura necontenit în larga zare!
Dar fiecare-n lume are un loc al său
Între „prea bun” şi „foarte, foarte rău”.
Măican Răzvan (clasa a XII-a L3)
Himeră, mult te-oi plânge! Sper ca la primăvară
Din lacrime s-apară-n a ta lume Foc sacru, iubirea
Mii clopoţei de lăcrimioară Limpezi, ochii tăi sinceri mă cheamă
Care să-ţi sune ce nu voi a-ţi spune. Mâinile noastre ar vrea să se-atingă
Eşti cupa de nectar care îmi zice „bea-mă!”
Şi te voi bea, ca focul din mine să se stingă.

Eu dragoste-ţi ofer. Încearcă de mă copie!


Tu tremuri speriată, răzleţ pui de dropie,
Jucând „v-aţi ascunsa” când uliul s-apropie.

Mă chemi să mă respingi? Iubita mea, nu plânge!


Teama ţi-o învingi. De-acum, dansul se-ncinge!
Însingurare Sunt alintări şi mângâieri. Dragostea-nvinge!
Când ai plecat, tu ai lăsat în urmă
Un suflet dezolat şi-o inimă nebună. Focare de incendiu, fuioare-mbrăţişate
Povara-nsingurării m-apasă, mă striveşte Sunt flăcări în dans nebunesc avântate.
Şi totu-n urma ta de tine-mi aminteşte. Atomi în derivă. Combustie totală.
Sporeşte efectul de încălzire globală!
Că pururi îmi vei fi alături m-amăgeam
Dar tot ce are început, are-un sfârşit. Peste un timp redevenim noi doi
Însingurat, mă tot gândeam şi răzgândeam. Purificaţi în focul sacru de iubire
Nu mai contează cine a greşit! Şi reîncarnaţi ca Phoenix. Mai apoi,
Îmbrăţişaţi, visăm la NEMURIRE.
Tu ai plecat şi ai lăsat în urmă
Un suflet devastat, sămânţă de furtună!
Revista Grupului Şcolar Industrial „Mecanică Fină” „ Start! Avem de cucerit o lume” nr.6 (serie nouă) mai/2007

„Recitind din Eminescu : Vis şi abis” Vasile Ioana Carolina (clasa a XII-a A)
Revista Grupului Şcolar Industrial „Mecanică Fină” „Start!
Avem de cucerit o lume!” nr.6 (serie nouă) mai/2007
3. Cine este autorul acestui portret literar al
lui Eminescu?
„…Era o frumuseţe! O figură clasică, încadrată de
1. Cine este autorul litogravurii „Eminescu” nişte plete mari şi negre; o frunte mare şi senină;
prezentată mai jos? nişte ochi mari – la aceste ferestre ale sufletului se
vedea că cineva este înăuntru; un zâmbet blând şi
adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt coborât
dintr-o veche icoană…”

4. Cine este autorul bustului de marmură


prezentat mai jos şi unde este acesta amplasat?

2. Ştiţi care sunt autorii următoarelor versuri


scrise pentru cinstirea lui Mihai Eminescu şi a
operei sale? Care dintre ele au fost scrise în
timpul vieţii lui Eminescu?

a. Inscripţie pe amfora lui


Păşiţi încet, cu grijă tăcută, feţii mei
Să nu-i călcaţi nici umbra, nici florile de tei.
Cel mai chemat s-aline din toţi, şi cel mai teafăr 5. Cine a scris aceste rânduri ca omagiu adus
Şi-a înmuiat condeiul de-a dreptul din Luceafăr. lui Eminescu?
„…Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării
b. Lui X… sale va răsări pădure sau cetate şi câte-o stea va
Geniul tău planează-n lume! Lasă-mă în prada sorţii veşteji pe cer, în depărtări, până ce acest pământ
Şi numai din depărtare, când şi când să te privesc, să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava
Martora măririi tale să fiu până-n pragul morţii subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale.”
Şi ca pe-o minune-n taină să te-ador, să te slăvesc!
Răspunsuri:
c. Lui Eminescu 1. Aurel David, artist plastic din Chişinău (1935-1984)
S-aprinzi în bolta lumii aştri 2. Lucrările scrise în timpul vieţii lui Eminescu au fost
Din zborul tristului tău gând.. marcate cu caractere îngroşate:
Văpaie! Ce-o să-i pese lumii a. Inscripţie pe amfora lui - Tudor Arghezi (1880-1967)
b. Lui X… - Veronica Micle (1850-1889)
Că tu te mistui luminând?
c. Lui Eminescu – Alexandru Vlahuţă (1858-1919)
d. Unor critici – Vasile Alecsandri (1818 sau 1821-1890)
d. Unor critici e. Lui Eminescu – Traian Demetrescu (scriitor simbolist
E unul care cântă mai bine decât mine? numit de prieteni Tradem 1866-1896)
Cu-atât mai bine ţării şi lui cu-atât mai bine. 3. Ion Luca Caragiale : „În Nirvana” ; Caragiale face
Apuce înainte, s-ajungă cât mai sus portretul lui Eminescu la vârsta de 17 ani, când l-a întâlnit
pentru prima oară, prin intermediul unui director de teatru
La răsăritu-i falnic se-nclină-al meu apus. din provincie
4. Nicăpetre Petre ( pe numele său adevărat Petre Bălănică)
e. Lui Eminescu sculptor de origine română care a părăsit ţara în 1981 şi s-a
Dormi! Ţeasta ta o-ncape un biet coşciug de scânduri stabilit în Canada (de curând revenit în România). Bustul lui
Ea, ce-a-ncăput în viaţă un univers de gânduri!.. Eminescu este amplasat la Câmpul românesc „Nae Ionescu”
din Hamilton-Canada
O! Dormi, sub dulcea pace din a veciei cort, 5. George Călinescu (1899-1965) „Viaţa lui Eminescu”
Etern poet, căci numai pentru cei morţi eşti mort.

5
Revista Grupului Şcolar Industrial „Mecanică Fină” „ Start! Avem de cucerit o lume” nr.6 (serie nouă) mai/2007

►…în anul 2000 a fost editată la Editura


Polirom corespondenţa dintre Mihai Eminescu şi
Veronica Micle sub titlul „Dulcea mea amică /
Eminul meu iubit” ?

►… cele 44 de caiete manuscrise ale lui


Eminescu au fost imprimate pe CDROM ?

►…Eminescu a murit la ora 4 dimineaţa, ora


la care s-a şi născut ?

►…numele marelui poet a fost transformat


din Eminovici în Eminescu de Iosif Vulcan.
►…a fost încheiată publicarea „Operelor
►… statuia lui Eminescu din faţa Ateneului complete” eminesciene (incluzând: poezii, proză,
Român este opera sculptorului Gheorghe D. Anghel dramaturgie, publicistică, corespondenţă) în
(1904-1966), fost elev al lui Paciurea ? Editura Academiei. Această lucrare a fost începută
de Perpessicius în anul 1939.

►…Eminescu a avut în Bucureşti peste 15


domicilii atestate documentar ? Dintre străzile care
se bucură de acest renume amintim: Mercur, Amzei,
Piaţa Amzei, Biserica Albă, Plantelor, Speranţei,
Caimatei, Buzeşti, Ştirbei, Segmentului.

►…Eminescu era un foarte bun interpret de


muzică? Muzicalitatea era o moştenire de familie şi
se regăseşte vibrând şi în versurile sale.
D. Teleor în „Eminescu intim” (Bucureşti,
1904) afirma că la întâlnirile cu prietenii, îşi
bucura sufletul şi comesenii cântând:
„Eminescu, după oarecare timp…începea să
cânte doine din Ardeal, aşa cum le cântă mocanii şi
►… primele ediţii ale operei lui Mihai
cânta câte o oră întreagă. Ardelenii de la masă
Eminescu au fost:
plângeau cu lacrimi.”
1884 Poezii (Bucureşti) – ediţie îngrijită de
Titu Maiorescu (unicul volum antum)
►… compozitorul Gh. Scheletti a compus muzica
1890 Proză şi versuri (Iaşi) – ediţie îngrijită
pentru poezia „Ce te legeni, codrule”?
de V.G. Motrun
Eminescu a îndrăgit mult cântecul - după
1931 Scrieri politice (Craiova) – ediţie
cum povesteşte I. Kauffman în „Omagiu lui
comentată de D. Murărescu
Eminescu” din 1909 – şi a zis prietenilor:
1939 Basme în proză (Bucureşti) – editura
„Ce bine m-a înţeles Scheletti, minunată poezie
Ion Pillat
muzicală!”
Au mai compus romanţe pe versurile lui
►…bustul din bronz al lui Mihai Eminescu
Eminescu: Iancu Filip (Pe lângă plopii fără soţ),
situat pe faleza Cazinoului din Constanţa este opera
Ionică Barbu, Guilelm Sorban (Mai am un singur
sculptorului Oscar Han? Lucrarea a fost executată
dor) şi alţii.
în anul 1932 şi ocupă actualul amplasament din
anul 1934. Grupul statuar este completat de silueta
Colectivul de redacţie
muzei poeziei, Caliope.
Revista Grupului Şcolar Industrial „Mecanică Fină” „ Start! Avem de cucerit o lume” nr.6 (serie nouă) mai/2007
Corelaţia spaţiu-timp
În lucrarea „Scurtă istorie a timpului. De la Big
Bang la găurile negre” de Stephen W. Hawking (Ed.
Humanitas, Bucureşti, 2005, pag.43), se prezintă relaţia
spaţiu-timp din universul cvadridimensional prin
conurile de propagare a luminii ce pornesc în sus
În opera lui Mihai Eminescu găsim multe (conul timpul viitor) şi în jos (conul timpului trecut) pe
întrebări filozofice despre cauzele primare, geneză, axa timpului, faţă de un eveniment P situat în prezent.
sensuri finale, existenţă şi gândire.
Stephen W. Hawking Conurile de lumină
Fundamentele cunoaşterii trecut-viitor şi axa timp
Poezia postumă „O-nţelepciune, ai aripi de
ceară!” (1879) arată dezamăgirea autorului - nu însă şi
resemnarea lui - faţă de paşii şovăielnici făcuţi de
cunoaşterea umană:

„O-nţelepciune, ai aripi de ceară!


Ne-ai luat tot făr’ să ne dai nimic,
Puţin te-nalţi şi oarbă vii tu iară,
Ce-au zis o vreme, altele dezic

Suntem numai spre-a da viaţă problemei,
S-o dezlegăm nu-i chip în univers?
Şi orice loc, şi orice timp, oriunde, Relaţia cauzală prezent-viitor este exprimată
Aceleaşi întrebări ascunde?” plastic de Eminescu în poezia „Cu mâne zilele-ţi
adaogi…” (1879) :
Cuvintele evidenţiate în textul lui Eminescu: „Cu mâne zilele-ţi adaogi,
înţelepciune (ştiinţă), univers, loc (spaţiu) şi timp sunt Cu ieri viaţa ta o scazi
elementele de bază ale fizicii moderne, ai cărei Şi ai cu toate astea-n faţă
reprezentanţi de marcă sunt Albert Einstein (1879-1955) De-a pururi ziua cea de azi.
şi Stephen W. Hawking (1942- ).
…Din orice clipă trecătoare
Două minţi geniale: Eminescu şi Einstein Ăst adevăr îl înţeleg,
Că sprijină vecia-ntreagă
Şi-nvârte universu-ntreg”

Viteza luminii
Încercările de determinare a vitezei luminii
datează încă din 1686 ( Ole Christensen Roemer). Au
O paralelă între poezie şi fizica modernă nu este urmat alţi fizicieni captivaţi de subiect care s-au
deloc hazardată atâta timp cât rămânem pe terenul apropiat de adevăr: Edmund Halley (1694),
filozofiei de abordare a cunoaşterii. J.L.Foucault (1862), A.A. Michelson, F.G. Pease şi
Einstein spunea în lucrarea „Cum văd eu lumea” F.Person (1935). Astăzi se cunoaşte că lumina se
(Ed.Humanitas, Bucureşti, 2005 - pag. 78): deplasează în vid cu o viteză de 299792458 metri /
„Convingerea mea este că putem descoperi cu ajutorul secundă (se aproximează pentru uşurarea calculelor la
unor construcţii pur matematice acele concepte şi acele 3 x 10 8 metri / secundă).
corelaţii logice dintre ele care ne oferă cheia înţelegerii Distanţele mari se calculează în ani lumină:
fenomenelor naturale.” ►Soarele nostru este situat la circa 8 minute lumină de
Poziţia lui Einstein în privinţa cunoaşterii se Pământ
disociază de afirmaţia lui Eminescu „Ce-au zis o vreme, ►steaua cea mai apropiată de sistemul nostru solar,
altele dezic”, căci fizica modernă a folosit părţi întregi Alpha Centauri, este la o distanţă de patru ani lumină de
din lucrările înaintaşilor, pe care le-a dus mai departe noi
prin experimente şi corelaţii logice (ex: teoria Pentru studiul stelelor se folosesc aparate
relativităţii care reprezintă fundamentul astrofizicii speciale (fotometre), cu care se măsoară variaţia
actuale, se bazează pe teoriile mişcării mecanice ale lui luminozităţii. Există stele care abia se nasc din materia
Galilei şi Newton ca şi pe lucrările de electrodinamică protostelară, stele adulte şi stele care mor.
ale lui Maxwell şi Lorentz). Eminescu ştie că distanţa între Pământ şi stele
este de mii de ani lumină şi că stelele sunt muritoare.
Revista Grupului Şcolar Industrial „Mecanică Fină” „ Start! Avem de cucerit o lume” nr.6 (serie nouă) mai/2007
Poetul îşi închipuie că este posibil ca steaua, în timpul litiu şi beriliu, la circa 300000 de ani de la Big Bang.
deplasării luminii până la cerul „privirii noastre”, să se Universul îşi continuă expansiunea şi la circa 1
fi stins deja. milion de ani de la explozia primară de formează
„La steaua care-a răsărit galaxiile, apoi sistemul solar (acum 5 miliarde de ani).
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-a trebuit
Luminii să ne-ajungă.

Poate de mult s-au stins în drum


În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.” „La steaua” (1886)

Aceste versuri de mare sugestivitate pot fi Să comparăm acum exprimarea poetică a lui
criticate de cârcotaşi din două privinţe: Eminescu din „Rugăciunea unui dac” (1879) cu teoriile
- stelele care se află la mii de ani lumină nu se văd cu astrofizicii moderne.
ochiul liber, căci Eminescu defineşte exemplar momentul anterior
„majoritatea exploziei primordiale: „căci unul erau toate şi totul era
stelelor care se văd una” este chiar „sâmburele de univers”, singularitatea
cu ochiul liber se descrisă de Hawking.
găsesc în limitele a „Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
câteva sute de ani Nici sâmburul luminii de viaţă dătător,
lumină de noi” Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeauna,
(Stephen Hawking, Căci unul erau toate şi totul era una;
op. cit. pag.52) Pe când pământul, ceriul, văzduhul, lumea toată
- drumul străbătut Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată,-
de lumina stelară este negru ca zmoala, nicidecum Pe-atunci erai Tu singur…
„depărtări albastre”. …
Dar, mai bine să se abţină cârcotaşii, pentru că El singur zeu stătut-au nainte d-a fi zeii
imaginea poetică este remarcabilă! Eminescu compară Şi din noian de ape puteri au dat scânteii…”
de fapt moartea unei stele cu moartea propriei iubiri!
Ce devine o stea moartă? Astronomii spun că Eminescu prezintă starea premergătoare naşterii
după explozia supernovelor nu mai rămâne decât miezul universului ca fiind în afara timpului („pe când nu era
stelei care se va transforma în pulsar sau gaură neagră. moarte, nimic nemuritor” şi „nu era azi, nici mâine, nici
Ce devine o iubire moartă? Cei nefericiţi în ieri, nici totdeauna”).
dragoste spun că după moartea unei iubiri rămân inimi În viziunea lui Eminescu creaţia universului ţine
cu puls neregulat sau inimi negre! de supranatural, dar fizica modernă nu exclude această
posibilitate pentru că nu s-a putut încă explica ştiinţific
Universul se naşte ( teoria Big Bang) cauza producerii ruperii echilibrului energetic care a
Susţinătorii cei mai de seamă a teoriei Big Bang precedat explozia primordială.
Stephen W. Hawking şi Roger Penrose (matematician şi Ultimele două versuri citate se referă la apariţia
fizician britanic n.1931-) consideră că Universul s-a vieţii pe pământ. Eminescu spune că viaţa (”scânteia”)
format în urma unei explozii, care coincide cu momentul a apărut în oceanul primordial, lucru recunoscut de
naşterii spaţiului şi timpului.. biologia modernă.
„Sâmburele” de Univers ( o stare de echilibru Un alt tablou al naşterii Universului în viziunea
relativ a energiei numită „singularitate”, de dimensiune lui Eminescu găsim în „Scrisoarea I” (1881). Iată cum
zero şi infinit de fierbinte) ar fi explodat în urmă cu descrie poetul echilibrul relativ anterior exploziei
circa 15 miliarde de ani. primordiale:
La scurt timp după explozia primordială (10-6 „La-nceput, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă,
secunde), din energie se formează particule de materie Pe când totul era lipsă de viaţă şi voinţă,
(fotoni, electroni, neutrini, antiparticule, protoni, Când nu se ascundea nimica, deşi tot era ascuns…
neutroni). Când pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns.
Temperatura radiaţiei (care are o rată de scădere Fu prăpastie? Genune? Fu noian întins de apă?
proporţională cu extinderea Universului) ajunge după o N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă,
secundă de la explozie la 10 miliarde de grade; la 100 Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază,
de secunde, 1 miliard de grade şi apar primele nuclee de Dar nici de văzut nu fuse şi nici ochi care s-o vază.
deuteriu prin fuziunea câte unui proton şi unui neutron. Umbra celor nefăcute nu-ncepea a se desface,
Primii atomi care se formează sunt cei de heliu, Şi în sine împăcată stăpânea eterna pace!...”
Revista Grupului Şcolar Industrial „Mecanică Fină” „ Start! Avem de cucerit o lume” nr.6 (serie nouă) mai/2007
„Eterna pace” este tulburată de mişcare universală se numeşte „Big Crunch”; acest eveniment va
(„punctu-acela în mişcare, mult mai slab ca boaba aduce Universul la starea de „singularitate” în care era
spumii”) şi lumină („de atunci negura eternă se desface la început: o densitate infinită şi o curbură infinită a
în fâşii”). Poetul foloseşte repetat cuvintele „de atunci” spaţiului şi a timpului.
pentru a fixa importanţa momentului iniţial al creaţiei. Eminescu imaginează viitorul simetric cu trecutul:
Versurile se succedă sacadat, cu intenţia de a „Ce este viitorul? Trecutul cel întors” („Ca o făclie”-
sugera mişcarea şi transformarea continuă a poziţiei 1881) sau „Vrei viitorul a-l cunoaşte? Te întoarce spre
corpurilor cosmice : trecut” ( „Egipetul”-1872)
„Punctu-acela în mişcare, mult mai slab ca boaba spumii Eminescu prevede sfârşitul universului prin
E stăpânul fără margini peste marginile lumii… moartea corpurilor cereşti şi moartea timpului
De atunci negura eternă se desface în fâşii, (Egipetul):
De atunci răsare lumea, lună, soare şi stihii… „C-a venit domnia morţii, sfărâmând bătrâna lume -
De atunci şi până astăzi colonii de lumi pierdute Stele cad şi în cădere alte lumi rup cu lovire…
Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute ...Timpul mort şi-ntinde membrii şi devine veşnicie…”
Şi în roiuri luminoase izvorând din infinit, Sfârşitul sistemului nostru planetar este descris în
Sunt atrase în viaţă de un dor nemărginit.” Scrisoarea I: soarele se stinge, atracţia gravitaţională
Şi în poemul „Luceafărul”(1883) se face referire dispare şi planetele se risipesc îngheţate în spaţiu:
la momentul creaţiei Universului. Zburând printre aştri, „Cum planeţii toţi îngheaţă şi s-azvârl rebeli în spaţi
Hyperion vede luminile stelare izvorând „ca-n ziua cea Ei, din frânele luminii şi ai soarelui scăpaţi;…
dintâi”: … Timpul mort şi-ntinde trupul şi devine veşnicie,
„Şi din a chaosului văi, Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie,
Jur împrejur de sine, Şi în noaptea nefiinţii totul cade, totul tace,
Vedea, ca-n ziua cea dintâi, Căci în sine împăcată reîncep eterna pace…”
Cum izvorau lumine;” Scenariul este aproape identic cu cel descris de
Cu aparate puternice (detectoare de microunde astrofizicieni: Soarele nostru se va transforma într-un
foarte sensibile) se pot capta unde cu frecvenţe de numai viitor îndepărtat (circa 5 miliarde de ani) într-o „pitică
10 miliarde de unde pe secundă, provenind din radiaţia albă”( sau: centrul Soarelui actual, după ce va fi
luminoasă emisă de Universul timpuriu. Au descoperit din consumat prin ardere tot hidrogenul şi în care se vor
întâmplare aceste „şoapte ale Universului”, doi fizicieni petrece reacţii nucleare de transformare a heliului în
americani Arno Penzias şi Robert Wilson (1965). carbon). Piticele albe se
Lui Eminescu Universul nu i-a „şoptit”. El nu a transformă cu timpul în
cunoscut Universul prin simţurile comune, ci călătorind „pitice negre”din cauza
in Spaţiu şi Timp cu imaginaţia sa nemărginită. Apoi ne-a pierderii energiei.
povestit nouă „impresii de călătorie”. Anterior transformării
soarelui în pitică albă,
Big Crunch materia solară exterioară
Astronomul american Edwin Powell Hubble (1889- este expulzată, dând naştere
1953) a demonstrat în anul 1929 faptul că galaxiile se unei nebuloase planetare.
îndepărtează unele de altele cu o viteză proporţională cu Prin pierderea de materie,
distanţa dintre ele. forţa gravitaţională a
Cunoscând rata actuală de expansiune a soarelui va scădea şi este
Universului (circa 5-10% la fiecare miliard de ani) şi posibil ca planetele sistemului solar să-şi schimbe
densitatea sa medie actuală, s-ar putea determina soarta orbitele, unele să cadă chiar în masa solară.
viitoare a Universului. Eminescu a străbătut cu puterea gândului
Cu privire la densitatea Universului, se ştie astăzi imensul Univers, imaginându-şi ceea ce există
că adunând masele stelelor vizibile şi masa „materiei dincolo de stele.
negre” interstelare se obţine doar circa o zecime din Stephen W. Hawking foloseşte însă
masa critică la care s-ar putea încetini expansiunea într- instrumentele ştiinţei moderne pentru explicarea
un viitor îndepărtat.
Dacă densitatea medie a Universului este mai
Universului; deşi este ţintuit în scaunul cu rotile de
mare decât se ştie în prezent, Universul se va extinde cu o o boală gravă, Hawking şi-a propus să
rată tot mai mică: atracţia gravitaţională dintre diferitele călătorească efectiv în spaţiu înainte de moarte.
galaxii va provoca încetinirea şi în cele din urmă oprirea
expansiunii. Atunci galaxiile vor începe să se mişte una Fieraru Cristian (clasa a XII-a B)
spre cealaltă şi Universul se va contracta. Implozia
Revista Grupului Şcolar Industrial „Mecanică Fină” „ Start! Avem de cucerit o lume” nr.6 (serie nouă) mai/2007

Luceafărul 1.Precizează titlul primei poezii cu care s-a afirmat


Mihai Eminescu şi anul în care a fost scrisă.
Poem romantic, filosofic,
alegoric, sinteză a creaţiei
2.Enumeră titlurile celor trei poezii care au marcat
eminesciene, capodoperă a
debutul colaborării cu „Junimea” şi anul în care au fost
liricii româneşti, „Luceafărul”
publicate în revista „Convorbiri literare”.
este o demonstraţie a
perfecţiunii posibile şi mereu o
3.Numeşte titlurile a cel puţin patru poezii în care poetul
provocare pentru cititorii de orice vârstă.
dezvoltă tema iubirii şi a naturii.
Vă propunem un test care vă poate ajuta să vă
autoevaluaţi cunoştinţele despre acest poem.
4.Recunoaşte procedeele artistice prezente în
următoarele versuri:
1.Precizează sursa primară de inspiraţie a poemului?
a. „dureros de dulce” [ „Odă (în metru antic)”]
b. „muşti de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu
2.Enumeră izvoarele care se împletesc original în
cotul” („Scrisoarea I”)
„Luceafărul”.
c. „vâjâind ca vijelia şi ca plesnetul de ploaie”
(„Scrisoarea III”)
3.Amestecul de genuri şi specii este o consecinţă a
d. „Cum nu vii tu, Ţepeş Doamne… ”
libertăţii creatoare în Romantism. Enumeră genurile şi
(„Scrisoarea III”)
cel puţin patru specii identificabile în poem.
5.Integrează următoarele versuri în poemul din care fac
4.Identifică tema şi ideea poemului.
parte şi numeşte motivul literar pe care îl ilustrează:
„ Alte măşti, aceeaşi piesă…”
5.Precizează structura şi compoziţia poemului
„Luceafărul”.
6.Precizează ipostazele geniului surprinse în cele cinci
„Scrisori” eminesciene.
6.Identifică patru modalităţi de realizare a antitezei în
versurile din finalul poemului:
7.Identifică tema şi motivele romantice prezente în
„Ce-şi pasă ţie, chip de lut
versurile finale ale poeziei „Revedere”:
Dac-oi fi eu sau altul?
„Numai omu-i schimbător,
Pe pământ rătăcitor,
Trăind în cercul vostru strâmt
Iar noi locului ne ţinem,
Norocul vă petrece,
Cum am fost, aşa rămânem:
Ci eu în lumea mea mă simt
Marea şi cu râurile,
Nemuritor şi rece.”
Lumea cu pustiurile,
Luna şi cu soarele,
7.Enumeră cel puţin patru manifestări ale influenţei
Codrul cu izvoarele.”
folclorice în poemul „Luceafărul”.
8. Comentează versurile cu care se încheie poezia
8.Integrează următoarele versuri în tabloul literar
„Floare albastră”: „Totuşi… este trist în lume!”
corespunzător şi identifică personajul liric care le
rosteşte:
9. Precizează titlul primei nuvele fantastice şi filosofice
„Reia-mi al nemuririi nimb
din literatura română, anul publicării şi revista în care a
Şi focul din privire,
apărut.
Şi pentru toate dă-mi în schimb
O oră de iubire.”
10. Numeşte autorul şi titlul primului studiu dedicat
vieţii şi creaţiei eminesciene.
9.Identifică tipul de lirism ilustrat în acest poem
(tabloul al treilea Luceafărul/Hyperion), ţinând cont de
prezenţa personajelor lirice (fata de împărat/Cătălina, Pentru ambele teste de autoverificare:
Cătălin, Luceafărul/Hyperion, Demiurgul) Nota o calculezi singur!- Îţi acorzi câte un punct (sau
fracţiunea dintr-un punct) pentru fiecare răspuns şi apoi
10.Identifică patru particularităţi stilistice ale poemului faci suma. (prof. Simon Maria) Răspuns pag.19
„Luceafărul”.

.
Mihai Eminescu- viaţa şi opera
Revista Grupului Şcolar Industrial „Mecanică Fină” „ Start! Avem de cucerit o lume” nr.6 (serie nouă) mai/2007
Romanticul Eminescu atribuie sentimente
elementelor naturii. Munţii gândesc:
Arta este fabricată în laboratoarele minţii. „Iar Carpaţii ţepeni, îngropaţi în nori
Creaţia poetică este întâi de toate eliberarea autorului Îşi vuiau prin tunet gândurile lor” (Horia)
după un ciclu de gândire. Poetul îmbracă în cuvinte (cu Uraganele suferă:
mai mult sau mai puţin har) idei personale, stări „Cum stâncelor aruncă durerea-i înspumată
sufleteşti, impresii, aspiraţii care au sau nu Gemândul uragan.” (Amorul unei marmure)
corespondenţă cu lumea de toate zilele, dar care Moartea schimbă mereu decorul în lume:
corespund cu starea sa la un moment dat. „Am fost vultur pe o stâncă
Poetul îşi publică lucrările numai dacă simte Sunt o cruce pe-un mormânt” (Ondina)
nevoia să împărtăşească şi altora gândurile sale; altfel,
poeziile îmbătrânesc în sertare sau se aruncă. Publicul cititor de orice vârstă poate uşor culege
Creaţia poetică nu este o sursă stabilă de venituri comorile din opera eminesciană.
pentru autor; chiar genialul Eminescu remarca: Cu ce ne face mai buni opera lui Eminescu?
„Poezie-sărăcie!” (Cugetările sărmanului Dionis-1872) Simplu: ne îmbogăţim spiritual citindu-i opera şi ne
În mod paradoxal, poezia care nu l-a îmbogăţit pe provoacă să ne lărgim orizontul de cunoştinţe ca să
marele poet, îmbogăţeşte intelectual generaţii întregi de putem înţelege în viitor ceea ce n-am înţeles la prima
la el încoace. lectură.
Eminescu nu-şi caută cuvintele, nu vrea să Costache Iuliana (clasa a XII-a A)
impresioneze; limbajul său poetic este natural şi
proaspăt, dar plin de asocieri originale, multe amintind
de vatra satului românesc.
Pentru a exprima graba cu care se desfăşoară un
eveniment, Eminescu a găsit cel puţin trei forme
deosebit de expresive:„Ş-o tuli urât de fugă,/Parcă-i Pentru toţi tinerii îndrăgostiţi simultan de ştiinţă
dracul în călcâi”, în poezia Miron şi frumoasa fără şi de poezie, semnalăm apariţia articolului „Eminescu şi
corp; „Aleargă purtat ca de vânt/ Din noaptea pădurii ştiinţa” de I.M. Ştefan în revista „Ştiinţă şi tehnică”
de iese” în Speranţa, şi „Cu clipa gândirei se-ntrece” nr.3/2007.
în Ondina. Dorind să vă stimulăm interesul pentru acest
George Călinescu afirma în„Universul poeziei” articol, vă prezentăm un text din manuscrisul lui
că imaginea poetică sporeşte în valoare prin surpriza Eminescu nr. 2264, fila 340 (citat în revistă):
creată de „mimetismul” şi „confuzia între „Forţa e latentă în materie şi el [omul] o poate
regnuri”(regnul mineral, vegetal sau animal). libera [deslega] prin distrugerea echilibrului altor
În sprijinul acestei afirmaţii, iată numai câteva puteri ce o ţin în repaus. El o poate efectua aceasta
exemple din opera lui Eminescu: fluturii sunt „flori de dând direcţia unei puteri neatârnate ce repaosa pân-
aer” (Fata în grădina de aur); greierii sunt „orologii ce acum în magazinul naturii”
sună răguşit în iarbă” (Egipetul); steaua, „un vultur de Nu seamănă cumva cu eliberarea forţei atomice?
aur cu-aripe de foc” (Feciorul de împărat fără stea),
sau „ochi cereşti”(Basmul ce i l-aş spune ei) sau Din manuscrisul 2269, fila 33 şi 34 aflăm:
„boabe de grâu” pe-un lan ceresc (Andrei Mureşanu). „O, acest blestemat de timp, care când e lung,
Asocieri cu valoare artistică remarcabilă apar în când e scurt […] Când aşteaptă cineva la portiţa vr-
opera lui Eminescu şi când ambii termeni ai unui zăplaz pe drăguţa lui…şi ea nu vine…ce-i
comparaţiei aparţin aceluiaşi regn. Luăm ca exemplu timpul? O eternitate.
tot stelele, atât de dragi poetului care sunt comparate cu Când citeşte cineva o carte frumoasă… mii de
„gigantice făclii” (Andrei Mureşanu), „cuie bătute în tablouri se desfăşoară înaintea ochilor… Ce-i timpul?
racla lumii” (Demonism), material de construcţie Un minut.”
pentru arcadele cereşti („cu arcuri de aur zidite din Cu ce seamănă acest pasaj? Cu explicaţia
stele”-Mortua est) sau „pietre scumpe” (Egipetul). concisă dată de Einstein despre relativitatea timpului
Chiar şi noţiunile abstracte (gândire, mister, individual:
iubire, viitor) sunt transpuse în imagini de mare valoare „O oră va părea un minut pentru un bărbat
artistică: gândurile sunt mărgele înşirate iar misterul lângă o domnişoară drăguţă; un minut petrecut lângă
stăpâneşte lumea surâzând. o sobă prea încinsă, va părea o oră!”
„Astfel gândirea-nşiră o mie de mărgele

Misterul lin surâde pe lumea cea tăcută” (Când Fieraru Cristian (clasa a XII-a B)
crivăţul cu iarna..)
Revista Grupului Şcolar Industrial „Mecanică Fină” „ Start! Avem de cucerit o lume” nr.6 (serie nouă) mai/2007
Poemul „Luceafărul”
1.Basmul popular românesc „Fata din grădina de aur”.

2.Folcloric, filosofic, mitologic, biografic

3.Genuri literare: epic, liric, dramatic


Specii literare:idilă, elegie, pastel cosmic, pastel
terestru, meditaţie filosofică.

4.Tema: Condiţia omului de geniu


Ideea: „Nemuritor şi rece”. („El n-are moarte, dar
n-are nici noroc”- Mihai Eminescu)

5.Structura: două planuri a. uman-terestru 1.„La mormântul lui Aron Pumnul”, anul 1866.
b. universal-cosmic
Compoziţia: patru tablouri 2.„Venere şi Madonă”, „Mortua est”, „Epigonii”; anul
a. iubirea imposibil de împlinit/neîmpărtăşită 1870.
b. idila Cătălina-Cătălin
c. zborul galactic; discursul Demiurgului 3.„Lacul”, „Sara pe deal”, „Floare albastră”,
d. iubirea împărtăşită-sursă a extazului; „Crăiasa din poveşti”, „Pe lângă plopii fără soţ” etc.
revelaţia diferenţei între omul de geniu şi
omul comun 4.a.- oximoron
6.- fata de împărat, unică în tabloul întâi este numită b.- litotă
în final „chip de lut” (comună, mediocră). c.- aliteraţie
- metaforele: d.- invocaţie
„cercul vostru strâmt”- lumea omului mediocru,
închisă, fără orizont 5.„Glossă”- motivul lumii ca teatru
„lumea mea”- lumea omului superior, a
libertăţii spirituale 6.Scrisoarea I - savantul;
- conjuncţia coordonatoare adversativă „ci” Scrisoarea II - poetul;
- pronumele/ verbele sunt la persoana a II-a (ce-ţi Scrisoarea III - politicianul de geniu;
pasă ţie, vă petrece) când e vorba despre lumea Scrisoarea IV şi V - îndrăgostitul neînţeles şi trădat;
comună şi la persoana I (oi fi eu, mă simt) pentru
lumea omului de geniu. 7.Tema: efemeritatea fiinţei umane în raport cu natura
eternă.
7.- basmul popular românesc „Fata din grădina de aur” Motive literare: omul rătăcitor (efemer); marea, râurile,
- formula de basm stilizată: „A fost odată ca-n pustiurile,luna, soarele, codrul, izvoarele sunt
poveşti” elementele naturii statornice.
- descântecul stilizat (chemarea fetei: „Cobori în jos,
luceafăr blând/Alunecând pe-o rază..”. 8.Fericirea este efemeră; omul este condamnat la
- motivul Zburătorului (cele două metamorfoze ale nefericire (inaccesibilă în planul cunoaşterii absolute;
luceafărului, ca înger şi demon ) efemeră în planul iubirii).
- cuvinte/expresii populare, mai ales în tabloul al
doilea („băiat din flori şi de pripas”, „obrăjei ca doi 9. „Sărmanul Dionis”
bujori”, „din bob în bob”…) Anul publicării dec.1872-ian.1873
Revista „Convorbiri literare”
8.Tabloul al treilea; luceafărul/Hyperion
10.Titu Maiorescu
9.Lirica obiectivă a măştilor „Eminescu şi poeziile lui”
Anul 1889
10.- limpezime clasică
- exprimare gnomică
- puritatea limbajului
- muzicalitate
Proza eminesciană (Sărmanul
Eminescu- viaţa şi opera Dionis)
„ Start! Avem de cucerit o lume” nr.6 (serie nouă) mai/2007
Revista Grupului Şcolar Industrial „Mecanică Fină”
1. Basmul cult „Făt-Frumos din lacrimă”;
Nuvela „Sărmanul Dionis”; Romanul
(neterminat) „Geniu pustiu”
2. Tema: condiţia geniului
Motive literare: visul, peisajul selenar Emisiuni filatelice 1964 şi 1975
edenic, iubirea idilică, despărţirea de umbră,
patima cunoaşterii, păcatul originar, zborul
cosmic.
3. - Caracterul subiectiv al reprezentărilor
despre lume, spaţiu şi timp (apriorismul Bucovina – piesă comemorativă
kantian) 1964
- metampsihoza, transmiterea sufletelor,
existenţa perenă a individului metafizic
Dan/Dionis
- caracterul relativ al cunoaşterii („lumea-i Bancnota cea mai
visul sufletului nostru”- M. Eminescu) valoroasă
- absolutul ideatic (visul ca formă de evadare România 2006
din realul prozaic şi ingrat)
4. - sărăcia materială: vestimentaţia, descrierea
locuinţei
- bogăţia spirituală: autodidact, pasionat de
lectura cărţilor vechi şi de filozofie
5. - Riven, anticarul este cel care îi oferă lui
Dionis cărţile vechi (inclusiv cartea bizantină
de astrologie, care îi deschide lui Dionis poarta
călătoriilor în timp şi spaţiu, după descifrarea D. Teleor în „Eminescu sufleor” repovesteşte
semnelor astrologice) amintirile doamnei Maria Flechtenmacher despre
- Ruben este maestrul lui Dan/Dionis Eminescu, pe care îl cunoscuse ca sufleor în trupa
(echivalentul lui Mefisto), care ăl iniţiază în lui Pascaly.
tainele migraţiei sufletului Directorul Pascaly era un om pedant, mereu
6. „Călătoria lor nu fusă decât o sărutare îngrijit. Când l-a văzut pe Eminescu că poartă
lungă.” lucruri uzate şi a aflat că nu are bani pentru o
7. Doi sori şi trei luni; codru antic; fluviu ţinută nouă, i-a oferit cincizeci de lei: „Poftim
măreţ; dumbrăvele întunecate pe maluri; şiruri cincizeci de lei… Să-mi vii diseară cu ghete şi
de cireşi, omătul trandafiriu al înfloririi bogate, haine! M-ai înţeles?”
flori cântau în aer, gândaci ca pietrele scumpe Seara, Eminescu era la fel de rău îmbrăcat şi
etc. Pascaly i-a cerut socoteală:
8. Încercarea de a se ridica prin cunoaştere şi „ - Ai cumpărat ghete şi haine, domnule?
acţiune la condiţia demiurgică. - Da!
9. Condiţia geniului, puterea magică a iubirii, - Unde sunt?
forţa creatoare a imaginaţiei/poeziei, - Uite-le!”
etern/efemer, tentaţia cunoaşterii absolute. Poetul nu luase nici ghete, nici haine; din
10. Epitetul antepus („sărmanul”) banii primiţi de la Pascaly, Eminescu cumpărase
- cu sens propriu: sărac operele complete ale lui Goethe şi ale lui Heine!
- cu sens figurat: condiţia omului căruia îi este „ – Uite, Goethe şi Heine…”
refuzat accesul la cunoaşterea absolută
Bibliotecar Vasile Gabriela
Revista Grupului Şcolar Industrial „Mecanică Fină” „ Start! Avem de cucerit o lume” nr.6 (serie nouă) mai/2007

Multe fete sunt frumoase, dar numai una singură mă face să-mi
înghit cuvintele. La propriu, în faţa ei mă simt „un mutulică”.
E şi frumoasă, şi deşteaptă: a simţit că mă intimidează şi
profită de puterile ei. Mă întreabă ceva , eu tac stânjenit; mă-ntreabă
iar, eu încerc să bâlbâi măcar un cuvânt şi apoi tac (stânjenit din
cale-afară). Din pricina asta mi-au schimbat prietenii porecla din
„Happy” în „Stânjenel” .
Ce pot face? Sunt numai trei variante posibile:
Să o evit. Imposibil! N-am puterea asta! Ştiu pentru că am mai
încercat, dar degeaba!
Să fiu în continuare stupid. Nu ţine! Eu sunt de felul meu un
tip dezgheţat, vioi, simpatic şi, cred eu, inteligent. Numai în faţa ei
îmi pierd calităţile!
Să-mi înving cumva stânjeneala. Asta ar trebui! Dar cum?
Păi, să-i scriu ceva, o poezie poate; să strecor poezia în vreun caiet
ca să-i atrag atenţia că nu sunt un prostănac, un penibil, un găgăuţă!

Normal, am ales a treia variantă. I-am scris câteva poezii, dar niciuna nu mi s-a părut demnă de
„muza” mea. Atunci, am copiat prima strofă din „Replici” pe o coală de hârtie lucioasă şi m-am semnat.
M-am gândit că falsul nu poate fi descoperit, pentru că nu este o poezie foarte cunoscută a lui Eminescu.
Am pândit un moment favorabil, i-am pus poezia într-o carte şi am aşteptat…Acum, totul trebuia să fie
bine!

Şi n-a fost chiar bine! Dumnezeu s-a supărat rău pe mine că am încălcat dreptul de autor (lucru
sacru) şi m-a atins cu trăsnetul dreptăţii. În prima pauză, draga mea (despre care v-am zis deja că e
deşteaptă), m-a taxat dur:
„- Domnule Eminescu, sunteţi un mare romantic!”

Ei, şi atunci mi s-a dezlegat mie limba! Am început să-i spun că-mi pare rău; că i-am scris eu însumi
poezii, dar nu mi-au plăcut… Ca s-o înduplec, i-am propus să le citească şi ea; chiar i-am spus că accept
să râdem împreună de stilul meu poetic necizelat şi plin de hârtoape ca Autostrada Bucureşti-Piteşti.
Atunci draga mea mi-a zâmbit prima dată. Când mi-a citit versurile, a râs de-a dreptul.

Domnule Eminescu, îmi cer mii de scuze că am avut inconştienţa să semnez sub admirabilele
dumneavoastră versuri.

Şi vă mulţumesc că aţi scris frumoasa poezie care a fost ( în secolul XXI nota bene) începutul unei
frumoase prietenii.
Prietenie? Nu numai; cred că deja evoluează spre idilă…?! ?
Mii de mulţumiri, domnule Eminescu!

Niculescu Emanuel (clasa a XII-a L2), alias „Happy”


Revista Grupului Şcolar Industrial „Mecanică Fină” „ Start! Avem de cucerit o lume” nr.6 (serie nouă) mai/2007
Cuprins
2 Cum este percepută astăzi literatura marilor romantici?
Judeţ Adriana (clasa a XII-a B)
3 Natura şi iubirea ideală
Ilie Daniel (clasa a XI-a C)
4 Natura şi iubirea neîmpărtăşită
Dumitraşcu Gabriela (clasa a XI-a C)
4 Nostalgii clasice: iubirea şi trecerea ireversibilă a timpului în Sonete
Cioriciu Cristian (clasa a XI-a A)
5 Motivul florii albastre
Vintilă Anica Ioana (clasa a XII-a A)
6 Visul romantic
Rădulescu Ionuţ (clasa a X-a A)
7 Condiţia geniului
Matei Iulian (clasa a XII-a A)
8 Naşterea din ape - eseu
Nardin Luiza (clasa a XI-a B seral)
8 Fantasticul în epica eminesciană
Dulgheru Mihaela Cristina (clasa a XII-a C)
9 Test de autoevaluare: Proza eminesciană („Sărmanul Dionis”)
Simon Maria (profesor)
10 Debut. Elevii noştri sunt talentaţi!
Morărescu Mircea (clasa a XII-a L3)- poezie
Măican Răzvan (clasa a XII-a L3) - poezie
11 Debut. Elevii noştri sunt talentaţi!
Vasile Ioana Carolina (clasa a XII-a A)- desen
12 Verificaţi-vă cunoştinţele!
Test de cultură generală (Colectivul de redacţie)
13 Ştiaţi că…? Dacă nu ştiaţi, aflaţi..
(Colectivul de redacţie)
14 Astrofizică şi multă poezie. Cu Eminescu şi Hawking între Big Bang şi Big Crunch - eseu
Fieraru Cristian (clasa a XII-a B)
17 Teste de autoevaluare: „Luceafărul” şi „Mihai Eminescu-viaţa şi opera”
Simon Maria (profesor)
18 Despre poezie, sărăcie şi bogăţie – eseu
Costache Iuliana (clasa a XII-a A)
18 Intuiţii ştiinţifice în manuscrisele lui Eminescu –( promovarea revistei Ştiinţă şi Tehnică)
Fieraru Cristian (clasa a XII-a B)
19 Răspunsuri la testele de autoevaluare: „Luceafărul” şi „Mihai Eminescu-viaţa şi opera”
Simon Maria (profesor)
20 Răspunsuri la testul de autoevaluare: Proza eminesciană („Sărmanul Dionis”)
Simon Maria (profesor)
20 Numismatică şi filatelie ; Cum şi-a cumpărat Eminescu ghete şi haine
Vasile Gabriela (bibliotecar)
21 Mii de scuze şi mii de mulţumiri, domnule Eminescu – eseu
Niculescu Emanuel (clasa a XII-a L2)

Calitatea tipăririi poate scădea mult valoarea unei reviste!


Noi cam atât am putut cu imprimanta noastră obosită…
Dacă are cineva mărinimia să ne doteze cu echipament tipografic,
ne poate contacta la adresa de e-mail licmecanicafina@yahoo.com