Universitatea Spiru Haret

Facultatea de Sociologie Psihologie

Cate ceva despre

agresivitate
- Referat -

Psihologie Sociala

Student Dragos Geamana

An II, seria I, Grupa 5
 Agresivitate: Forma de comportament orientata in sens distructiv

Definirea fenomenului agresivitatii nu a gasit un consens general, existand o

mare diversitate de puncte de vedere datorita complexitatii acestui fenomen
psihosocial.

Agresivitatea este o dispozitie fundamentala prezenta la toate formele de viata si

manifestata ca mijloc principal al acestora de a-si asigura realizarea trebuintelor
in vederea perpetuarii speciei, in special a celor dictate de instictele alimentare si
sexuale.

Desi ar putea parea reductionist, toate instinctele care dicteaza actiunile oricarei
forme de viata, de la insecta, ori chiar forme unicelulare, si pana la mamifere,
converg catre un singur scop, iar acest scop ultim nu este altul decat insasi
perpetuarea speciei.

Chiar la om, trebuintele superioare care apar si se cer a fi satisfacute, si in

primul rand nevoia de socializare, nu sunt altceva decat mijloace mai subtile, si
uneori mai eficiente, de a atinge acest scop ultim.

Prezenta intr-un mediu extern care apare nu de putine ori ca ostil si lupta pentru
supravietuire, manifestata inclusiv ca lupta pentru intaietate, conduce la
exprimarea acestei conduite. Fie ca se prezinta in forma interspecifica fie
intraspecifica, agresivitatea apare intotdeauna atunci cand instinctele ori
trebuintele sau interesele unor indivizi vin in conflict cu ale altora.

Cauze naturale (biologic-instinctuale) si psiho-sociale

Cauzele profunde ale agresivitatii au avut diverse incercari de explicare, diferiti
autori aducand in atentia comunitatii stiintifice, si nu numai, diferite posibile
explicatii, diferite cauze. Principalele teorii se refera la rolul jucat de
instinctualitate (impulsul nativ), de frustrare (reactia la resimtirea unui
prejudiciu) si teoria invatarii sociale.

Din punctul de vedere al teoriei instinctualitatii, sustinuta de autori precum

Sigmund Freud sau Konrad Lorentz, agresivitatea este motivata in contextul
manifestarii instinctelor de supravietuire. Cauzele biologice ale agresivitatii sunt
legate de mecanisme innascute, cerebrale si hormonale. S-a demonstrat insa ca,
atat la animale, cat si la om, agresivitatea nu poate avea o determinare exclusiv

2
biologica (hormonala sau cerebrala), ea producandu-se doar ca raspuns la
anumite conditii ambientale sau sociale.

Unii autori considera ca agresivitatea este strans legata de frustrare (John

Dollard), de insatisfactii resimtite ca profunde, determinate de blocarea unei
conduite orientate spre un scop important pentru individ, resimtit ca vital pentru
existenta sa. In acest caz tinta agresivitatii devine fie sursa frustrarii, fie o sursa
similara (agresivitate redirectionata - displacement).
Intensitatea frustrarii poate varia in functie de intensitatea impulsului initial, de
gradul de blocare a conduitei orientate spre scop si de numarul de raspunsuri
frustrante.
Nu orice frustrare conduce insa la agresiuni, dupa cum arata si Alfred Adler.
Manifestarea agresivitatii este mai probabila la subiectii sau grupurile care se
simt injust tratate, care au un statut coborat sau care se simt mai putin puternice.

Invatarea rolului si experientele de socializare, de asemenea, au si ele o

importanta deosebita in agresivitate, diferentele intre barbati si femei, destul de
semnificative, fiind un bun exemplu in acest sens.
Rolul invatarii in agresivitate este demonstrat si prin experimentele realizate de
Albert Bandura asupra achizitionarii comportamentului agresiv, in care acesta
arata ca prezenta unei manifestari agresive observabile in apropierea subiectului
duce la o crestere a agresivitatii subiectului.
Familia, scoala, grupul de prieteni, media si jocurile sunt tot atatia factori care
pot influenta invatarea agresivitatii. In procesul socializarii, prin recompensa sau
penalizare ori prin observare directa, copilul invata conduitele, atitudinile si
valorile culturii sale, retinandu-le cu precadere pe acelea pe care le poate
observa mai des, mai aproape sau pe care le constata ca sunt eficiente social.
Astfel, agresivitatea putand aparea ca una din conduitele de maxima eficienta
sociala, probabilitatea interiorizarii si apoi a manifestarii acestui tip de conduita
este mare. O data invatata, intrata in obisnuinta, interiorizata, agresivitatea este
intarita prin exercitare, ceea ce implica aparitia unui cerc vicios: expunerea la
modele agresive determina producerea unor scheme agresive, care la randul lor
determina cresterea agresivitatii si tendinta de a interpreta interactiunea sociala
intr-un mod agresiv (cu cat subiectul observa mai multa agresivitate in jur, cu
atat este mai agresiv si cu cat este mai agresiv, cu atat este mai susceptibil sa
perceapa agresivitate in jurul sau).

In anumite societati, in care agresivitatea este considerata ca o dovada de putere

si incurajata in anumite limite prin atitudinea pozitiva a comunitatilor fata de
persoanele agresive, aceasta atitudine a condus la un nivel crescut de
manifestare a agresivitatii. In alte societati manifestarea constanta a oprobiului
comunitatii fata de orice fel de manifestare a agresivitatii a determinat un nivel
foarte redus al agresivitatii (P. Karli).

3
In acelasi timp nu putem sa nu tinem seama de interventia unui alt factor in
agresivitate: conditiile social istorice. Populatiile in care agresivitatea este
redusa sunt in general populatii izolate avand putine schimburi (sociale,
economice etc) cu alte populatii.

Agresivitate in regnul animal

In regnul animal, conduita agresiva intraspecifica are rolul de a stabili si mentine
organizarea sociala: marcarea si apararea teritoriului de intrusi, in vederea
asigurarii conditiilor de existenta, precum si stabilirea ierarhiei in cadrul
grupului, ierarhie prin care se stabileste intaietatea la hrana, adapost si
reproducere. Acest tip de agresivitate are un rol biologic pozitiv asigurand
rezistenta si supravietuirea indivizilor cei mai vigurosi.
Agresivitatea intraspecifica este o constrangere naturala, in general controlata si
limitata prin inhibitii innascute, fiind indreptata spre intimidarea adversarului si
nu spre distrugerea acestuia (comportament agresiv ritualizat - K. Lorentz).

Conduita agresiva interspecifica este legata in special de obtinerea resurselor

pentru supravietuire, respectiv de agresiunea reactiva, de aparare.

Agresivitatea modelata cultural

La om, agresivitatea instinctuala este modelata cultural. Iar aceasta modelare
culturala are atat aspecte pozitive, in ceea ce priveste impiedicarea agresivitatii
prin norme sociale, legi sau porunci religioase, cat si aspecte negative, legate in
special de anumite forme specifice de agresivitate umana cum ar fi razboiul sau
criminalitatea.
Desi in toate societatile agresivitatea este condamnata prin norme si reguli,
controlarea ei apare ca dificila pentru oameni, acestia fiind mai degraba tentati
sa utilizeze cunostintele acumulate pentru a perfectiona instrumentele folosite
pentru agresiune.

Chiar in societatea umana un minim nivel al agresivitatii este inevitabil si

necesar in vederea stabilirii si mentinerii unei anumite ierarhii sociale. Fireste,
nu vorbim aici despre agresivitatea violenta, ci despre acea agresivitate privita
ca dinamism al persoanei indreptat catre inlaturarea dificultatilor in scopul
afirmarii proprii.

Tipuri de agresivitate
Tipurile principale de agresiune sunt agresiunea reactiva si cea instrumentala.
Agresiunea reactiva, directa, biologic adaptativa, este indreptata spre pedepsirea
raului provenit de la o alta persoana.

4
Agresiunea instrumentala, indirecta, biologic nonadaptativa, este indreptata spre
producerea unor dezavantaje unei alte persoane pentru a atinge un anumit
obiectiv.

In afara acestora mai putem identifica si alte tipuri de agresiune cum sunt:
Agresiunea simbolica, verbala, se refera la producerea unui dezavantaj care nu
include prejudicii de natura fizica.
Agresiunea fizica, implica producerea unor prejudicii de natura fizica asupra
victimei: raniri sau distrugere.
Agresiunea permisa se refera la raspunsul la agresiune, la agresiunea de aparare,
fie ca este vorba de actiunile militarilor in timp de razboi, fie de aplicarea
pedepselor, in justitie sau in interiorul unor diverse grupuri sociale guvernate de
norme proprii (grupurile criminale). Raspunsul la agresiune este influentat mai
mult de perceperea (atribuirea) unei intentii agresive sau potential agresive si de
nivelul perceput al intentiei decat de agresarea in sine.

Intr-o tipologizare mai complexa, unii autori (Mitrofan, Zdrenghea, Butoi) iau in
calcul mai multe criterii de clasificare.
In functie de persoana care adopta conduita agresiva:
- agresivitatea tanarului si cea a adultului
- agresivitatea masculina si cea feminina
- agresivitatea individuala si ce a colectiva
- agresivitatea spontana si cea premeditata
In functie de mijloacele utilizate:
- agresivitatea fizica si cea verbala
- agresivitatea directa asupra victimei si cea indirecta, prin intermediari
In functie de obiectivele urmarite:
- agresivitatea orientata spre obtinerea unor beneficii
- agresivitatea orientata spre ranirea sau distrugerea victimei ori unor
bunuri
In functie de forma de manifestare a agresivitatii:
- agresivitatea violenta si cea nonviolenta
- agresivitatea latenta si agresivitatea manifesta.

Consideratii finale
Prin urmare, intr-o incercare de definire care sa cuprinda intr-o formula cat mai
completa intreaga complexitate a fenomenului agresivitatii, agresivitatea apare
ca fiind intentia de a cauza dezavantaje altora in vedere obtinerii unor avantaje
personale (legat in mod direct de selectia naturala) sau a unor compensatii
pentru frustrarile percepute (legat indirect de selectia naturala), pentru aceasta
avandu-se in vedere orice mijloace.
Termenii ce trebuie subliniati in aceasta definitie sunt intentia si perceperea
(intentiei, respectiv frustrarii) intrucat in lipsa intentiei nu se poate vorbi de

5
agresivitate, iar perceperea (si nu neaparat conditiile obiective) este aceea care
determina agresivitatea.

Bibliografie:
1. Buneci, Petre, Butoi, Tudorel, Butoi, Ioana-Teodora, Sociologie Juridica
si devianta speciala, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti,
2001
2. Cosmovici, Andrei, Psihologie generala, Editura Polirom, Iasi, 1996
3. Golu, Pantelimon, Fundamentele psihologiei sociale, Editura Ex Ponto,
Constanta, 2000
4. Mitrofan, Nicolae, Zdrenghea, Voicu, Butoi, Tudorel, Psihologie
Judiciara, Editura Sansa, Bucuresti, 2000
5. Sillamy, Norbert, Larrouse-Dictionar de Psihologie, Editura Univers
Enciclopedic, Bucuresti, 1998