Colegiul Tehnic “Petru Poni”

Autori (elevi):
Avadanei Alexandru Stefan
Profesor(i) coordonatori
Epure Carmen
 EVOLUȚIA MEDICINEI

“Fiecare om este autorul

propriei sale sănătăţi sau
boli”
(Hipocrate)
• Istoria medicinei se ocupă atât de evoluția medicinei ca
știință, cât și de contribuțiile diverselor personalități în acest
domeniu.

• Medicina nu a apărut ca știință așa cum o cunoaștem astăzi.

De la arta vracilor și șamanilor care pretindeau că alungă
duhurile rele, la medicina sacerdoților care practicau în umbra
templelor, până la medicina modernă este o cale lungă. Dacă
medicul medieval și renascentist era un erudit, bun
cunoscător atât al textelor clasice, cât și al astrologiei și
alchimiei, medicul modern trebuie să fie atât savant, cât și
cetățean, care să aplice știința actuală în scopul modificării
pozitive a condițiilor de mediu natural și social.
Lecţia de anatomie a dr. Willem van der Meer,
tablou al pictorul olandez Michiel Jansz van
Mierevelt (1617)
 Medicina in Preistoric
Boala a preexistat apariției omului pe Pământ: La animale cu
îmbolnăviri de diferite tipuri, se înregistrează comportamente
care pot fi încadrate printre activitățile tămăduitoare. Astfel,
mamiferele obișnuiesc să-și lingă rănile (prin care se
realizeaza și o dezinfecție datorită antibioticelor din salivă),
își expun la soare părțile suferinde, în caz de indigestie chiar
și carnivorele consumă iarbă. Deci acțiunea de vindecare a
existat înainte de apariția omului. Există o filogeneză a
activității vindecătoare. Se remarcă însă o deosebire
esențială între acțiunile vindecătoare din lumea biologică și
cele din medicina umană. Cele din prima categorie sunt
instinctive, fiziologice în timp ce acțiunile medicinei umane
se bazeaza pe conștiință, gândire, strategie. Medicina
umană a apărut și evoluat din necesitatea păstrării forței de
muncă, necesitatea îngrijirii nou-născutului și a gravidei,
 Izvoare principale pentru
studiul medicinei
•
preistorice
1.paleopatologia: (patologia veche) studiază urme ale proceselor de vindecare și
procese patologice conservate pe scheletele vechi, preistorice, studiate cu mijloace
moderne de investigare. Principala sursă de informație privind această perioadă o
constituie analiza oaselor fosile. Paleopatologia ne arată bolile de care a suferit
omul primitiv dintre care cele mai multe exista și astăzi.

• 2.arheologia medico-istorică: cercetează obiecte ce au legatură cu igiena

și practica medicală, instrumentarul medical, obiectele magice etc.

• 3.etnoiatria: studiază conceptele și practicile medicale ale unor populații

aflate în prezent pe treptele inferioare ale dezvoltării sociale (triburi din
Amazonia, Australia, Polinezia).
• Astfel, prin metodele specifice etnologiei, studiindu-se anumite grupuri și
populații așa-zis "primitive", putem deduce informații privind practicile
medicale preistorice.
 Medicina in Antichitate
• Metodele de vindecare cele mai cunoscute în
antichitate erau:

• A)luarea de sânge, care era considerată o metodă

de vindecare a hipertensiunii, febrei, migrenei,
apoplexiei;
• B)descântecul;
• C)poțiunea halucinogenă, care se utiliza în timpul
intervențiilor chirurgicale;
• D)lobotomie, prin care se trata schizofrenia,
depresia.
 Medicina in Egiptul Antic
• Medicina nu era practicată de vrăjitori sau vraci ca în triburile
primitive, ci de medici laici care totuși colaborau cu sacerdoții.
Medicii erau în mare parte specializați pe domenii, fiecare
ocupându-se de o grupă de boli. Aceștia posedau cunoștințe
temeinice, redate printr-o impresionantă literatură medicală și aveau
faimă binecunoscută și peste hotare. Spre exemplu, regii persani
Cyrus și Darius au avut în serviciul lor medici egipteni.

• Intervențiile chirurgicale se limitau doar la deschiderea abceselor și

circumcizia. Totuși chirurgii egipteni antici au fost primii care au
suturat rănile.

• Medicamentele folosite erau de origine naturală: miere, ulei, ceapă,

usturoi etc. sau minerală: săruri de plumb, de cupru. Uneori se
recurgea și la remedii care astăzi par fanteziste: organe sau
excremente de animale, pilule combinate cu vin, bere etc.
 Medicina in secolul al XVII-lea
• Din punct de vedere medical, sec. XVII este un secol dominat de medicina
engleză, doar Franta mai remarcându-se în acest domeniu prin cele două
facultăți importante (Paris si Montpellier), dar care se mențin pe pozitii
Galeniste și se opun marilor descoperiri din domeniul medicinei.

• Principalele doctrine medicale sunt iatrochimia (Paracelsius), care se

dezvoltă în Țările de Jos și Germania, și iatromecanica, introdusă de
Harvey, și care devine doctrina dominantă în Anglia și Italia. Saltul calitativ
este făcut prin introducerea metodelor noi de calcul, a metodelor inductive
de cercetare (Francis Bacon) precum și a celor instrumentale,
experimentale. Descoperirile recente ale fizicii (frații Bernoulli ), studiile pe
modele in vitro au ajutat mult progresul medicinei.

• Principala descoperire a secolului al XVII-lea este circulația sângelui,

Harvey tipărind cartea sa Despre mișcarea inimii”la Frankfurt pe Main în
1628. Deși fusese descoperit, Harvey nu a utilizat microscopul în studiile
sale, preferând o lupă foarte puternică. Astfel, el nu a observat capilarele și
nu a descris o circulație limfatică. Gasparazelius, un italian contemporan cu
el, a publicat în 1626 prima lucrare dedicată circulației limfatice.
 Medicina in secolul al XIX-
lea
• În jurul anului 1819, în Franța, René Laennec (1781 - 1826) introduce stetoscopul, până
astăzi cel mai utilizat instrument în examinarea medicală.

• Descoperirile fundamentale în lumea microorganismelor ale lui Louis Pasteur (1822 -

1895) și ale lui Robert Koch (1843 - 1910) contribuie la dezvoltarea Microbiologiei, ale lui
Emil von Behring (1854 - 1917) și Ilia Mecinicov (1845 - 1926) pun bazele Imunologiei.
Pornind de la aceste descoperiri, obstetricianul maghiar Ignaz Semmelweis (1819 - 1865)
introduce Asepsia iar Joseph Lister (1827 - 1912), în Anglia folosește pentru prima dată
fenolul ca substanță antiseptică.
• Pe tărâmul fiziologiei sunt de remarcat lucrările francezului Claude Bernard (1813 - 1878)
asupra funcționării glandei tiroide, ficatului și asupra sistemului nervos vegetativ și ale lui
Ivan Petrovici Pavlov (1849 - 1936), în Rusia, cu privire la reflexele condiționate.
• Spaniolul Santiago Ramon y Cajal (1852 - 1934) a contribuit la cunoașterea structurii
sistemului nervos.
• Wilhelm Röntgen, în Germania, (1845 - 1923) descoperă în 1895 razele X și le aplică în
investigarea organelor interne.
Medicina in secolul al XX-lea
• Tratamentul medicamentos specific cu substanțe chimice al bolilor
infecțioase a început în Germania cu lucrările lui Paul Erlich (1854 -
1915). În 1932 Gerhard Domagk (1895 - 1964) descoperă
sulfamidele iar în 1928 în Anglia Alexander Fleming (1881 - 1955)
constată acțiunea bacteriostatică a ciupercii Penicillium, din care
biochimistul Howard Florey (1898 - 1968) extrage Penicillina în
formă pură, inițiindu-se astfel era antibioticelor.

• Progrese importante au fost făcute în domeniul geneticii,

descoperindu-se modul de transmitere a caracterelor, structura
cromozomilor și rolul genelor precum și structura chimică a acidului
dezoxiribonucleic (ADN), suportul fizic al informației genetice.

• După ce se cunoșteau deja anticorpii serici ca factori esențiali în

mecanismele de apărare ale organismului, în a doua jumătate a
secolului al XX-lea se pune în evidență rolul diverselor limfocite în
imunitatea celulară și producerea de anticorpi.
• La începutul secolului XX, Clemens von Pirquet introduce în
medicină termenul de alergie. Studiul științific al bolilor
alergice, început de Pirquet, va continua în decursul secolului
XX, odată cu creșterea prevalenței bolilor alergice în
populație, ducând la dezvoltarea unui nou domeniu al
medicinei, numit astăzi Alergologie și imunologie.
• Ca metode de investigație sunt de menționat introducerea
Tomografiei computerizate, a Tomografiei de Rezonanță
Magnetică Nucleară și a examenelor cu Ultrasunete.

• În domeniul chirurgiei, transplantele de organe (în 1967

chirurgul sud-african Christian Barnard efectuează primul
transplant de inimă) dau speranțe de supraviețuire multor
bolnavi altfel incurabili.
 Premii Nobel obtinute in
medicina
AN NUME TARA CONTRIBUTIE PREMIATA

1905 Robert Koch Germania Descoperirea agentului patogen al

tuberculozei.
1906 Camillo Golgi Italia Cercetări asupra structurii sistemului
Santiago Ramón y Cajal Spania nervos.
1908 Paul Ehrlich Germania Lucrările în domeniul imunologiei
și chimioterapiei sifilisului.
1911 Allvar Gullstrand Suedia Lucrări de dioptrică a ochiului.

1923 Nicolae Constantin Romania Descoperirea “pancreinei” numita in

Paulescu ziua de azi insulina(agentul
antidiabetic secretat de pancreas)
1930 Karl Landsteiner Austria Descoperirea grupelor sanguine.

1932 Charles Scott Marea Britanie Descoperiri privind funcțiile

AN NUME TARA CONTRIBUTIE PREMIATA

1936 Henry Hallett Dale Marea Britanie Descoperiri privind transmiterea

Otto Loewi Austria chimică a influxului nervos.

1945 Alexander Fleming Descoperirea penicilinei și a acțiunii

Ernst Boris Chain Marea Britanie sale terapeutice în diverse boli
Howard Walter Florey infecțioase.

1962 Francis Crick, James D. Marea Britanie Descoperirea ADN-ului.

Watson, Maurice Wilkins SUA
Marea Britanie

1966 Peyton Rous SUA Descoperirea unor virusuri

cancerigene.

2010 Robert G. Edwards Marea Britanie Pentru dezvoltarea fertilizării in vitro

• Intocmit: Avadanei Alexandru Stefan

• Colegiul Tehnic “Petru Poni”- Onesti

• Echipa CTPP2_E

• Profesor coordonator: Epure Carmen