SUBIECTE BIOLOGIE CELULARA SI MOLECULARA

1.ACIZII NUCLEICI

Genele sunt elemente invizibile ce contin informatie si sunt distribuite de la celula mama
la celulele fiice in timpul diviziunii. Pentru aceasta, inainte de diviziune, o celula mama trebuie
sa-si faca o copie a fiecarei gene pentru a putea transmite un set complet la celulele fiice.

Purtatorii informatiei ereditare care devin vizibili atunci cand o celula intra in diviziune
sunt cromozomii. Acidul dezoxiribonucleic(ADN) din acesti cromozomi este substanta care sta
la baza structurii genelor, fapt demonstrat pe baza studiilor pe bacterii.

Un lant de ADN este un polimer lung, neramificat, format din patru tipuri de subunitati
numite dezoxiribonucleotide, ce contin bazele azotate purinice, adenina(A) si guanina(G),
respectiv pirimidinice, citozina(C) si timina(T). Bazele azotate sunt legate intre ele prin
legaturi fosfodiesterice covalente stabilite intre carbonul 5’ al unei dezoxiriboze, cu carbonul
3’ al urmatoarei si sunt atasate la lantul fosfato-zaharidic ca margelele intr-un colier.

Moleculele de ADN sunt polimeri helicoidali, formati din doua lanturi. Bazele azotate
ale unei molecule de ADN sunt dispuse spre interiorul dublului helix. Acesta presupune ca
bazele unui lant sunt foarte apropiate de bazele celuilalt lant, ceea ce face ca acestea sa fie
imperecheate astfel:o baza azotata purinica mare(A sau G) cu o baza azotata pirimidinica
mica(T sau C) de pe celalalt lant. Imperecherea complementara de baze se formeaza intre A si
T, respectiv C si G, prin legaturi de hidrogen, si este generala relatia [G]=[C] si [A]=[T].

2.ADN-baza ereditatii, replicatia ADN, mutatiile replicatiei ADN

O gena este purtatoarea informatiei biologice si poate fi copiata si transmisa de la o celula

la toate descendentele ei.ADN-ul este un polimer dublu catenar, in care fiecare lant contine o
secventa de nucleotide, care este exact complementara cu secventa de nucleotide de pe celalalt
lant, ambele avand aceeasi informatie genetica.

Organismele difera intre ele din cauza ca moleculele lor de ADN poseda secvente
nucleotidice diferite, si deci mesaje diferite.

1
 In replicarea genelor este implicat un complex de proteine care formeaza ”aparatul
replicativ”. Reactia fundamentala este catalizata de ADN-polimeraza si consta in adaugarea a
cate unui dezoxiribonucleozid la capatul 3’ al unui lant de ADN.

Replicatia helixului incepe cu o separare locala a celor doua catene complementare,

urmand ca apoi fiecare catena sa actioneze ca matrita pentru formarea unei noi molecule de
ADN, prin aditia secventiala a dezoxiribonucleozidului. Prin crearea unor legaturi pe baza de
complementaritate intre bazele nucleotidelor, se vor forma doua helixuri dublu catenare de
ADN, fiecare identic cu helixul de ADN parental. Pentru ca fiecare molecula de ADN contine o
catena originala si una nou sintetizata, mecanismul replicarii ADN se spune ca este
semiconservativ.

Aparatul replicativ poate gresi, introducand nucleotide necomplementare, acestea

reprezentand greseli genetice, numite mutatii.

Mutatia poate fi copiata la toate generatiile celulare viitoare, deoarece secventele

”gresite” de ADN se vor copia drept ”corecte”. Consecinta unei asemenea erori poate fi grava,
determinand chiar si inactivarea unei proteine esentiale, ceea ce ar duce la moartea celulei.O
mutatie poate fi silentioasa, neafectand functia vreunei proteine.

3.DETERMINAREA SECVENTEI DE AA DINTR-O PROTEINA

ADN-ul este relativ inert si directioneaza sinteza de molecule specifice de ARN si

proteine, care la randul lor, determina proprietatile fizice si chimice ale celulelor.

Fiecare tip de proteina poseda o secventa unica de aminoacizi. Proprietatile unei proteine
depind de ordinea in care sunt aranjati aminoacizii.

ADN si proteinele sunt formate dintr-o secventa liniara de subunitati. Secventele sunt
coliniare, ceea ce inseamna ca nucleotidele din ADN sunt aranjate intr-o ordine ce corespunde
ordinii aminoacizilor din proteina pe care o codifica.

4.COPIEREA SECVENTELOR DE ADN IN MOLECULE DE ARN

Sinteza proteinelor presupune copierea unei regiuni specifice de ADN in polinucleotide

de tip diferit, numite acid ribonucleic(ARN).

2
 ARN, la fel ca si ADN, este format dintr-o secventa liniara de nucleotide, care au unele
diferentieri chimice:scheletul zaharido-fosforic contine riboza, in loc de dezoxiriboza, iar baza
azotata timina(T) este inlocuita cu uracilul(U).

ARN retine toata informatia secventei de ADN pe care a copiat-o pe baza de

complementaritate. Moleculele de ARN sunt sintetizate printr-un proces numit ARN-
transcriptie, proces similar cu ADN-replicatia, prin aceea ca unul sau cele doua lanturi de
ADN actioneaza ca matrita, pe care se imperecheaza bazele. ARN-transcriptia difera de ADN-
replicatia prin mai multe aspecte: (1) molecula sintetizata de ARN nu ramane atasata la lantul
de ADN, astfel ca ARN este monocatenar si (2) moleculele de ARN sunt relativ scurte in
comparatie cu moleculele de ADN, deoarece ele sunt copiate pe regiuni limitate ale ADN.

ARN transcris care directioneaza sinteza unei molecule proteice se numeste ARN
mesager(ARNm), pe cand alte molecule de ARN transcris reprezinta ARN de
transfer(ARNt), sau formeaza componenta de ARN al ribozomilor(ARNr).

Cantitatea de ARN care se produce este controlata de proteinele reglatoarea ale genelor,
care se leaga la situsuri specifice de ADN. Informatia continuta in doar o mica regiune din
ADN, poate directiona sinteza a milioane de copii ale unei proteine.

5.PRELUCRAREA MOLECULELOR DE ARN EUCARIOT PENTRU A FI

INDEPARTATE SECVENTELE INTRON

Genele eucariote contin secvente de codificare, exoni, intrerupte de secvente

necodificante, introni. Pentru a produce o proteina, lungimea unei gene este transcrisa la
inceput in totalitate, intr-o molecula foarte mare, numita ARN transcris primar.

Inainte ca ARN sa paraseasca nucleul, se indeparteaza enzimatic secventele intron si se

formeaza o molecula mai scurta de ARN. Dupa aceasta prelucrare, numita ARN-imbinare,
molecula de ARN trece in citoplasma ca ARNm si directioneaza sinteza unei anumite proteine.

6.CODUL GENETIC

Codul genetic reprezinta regula dupa care secventa de nucleotide dintr-o gena este
tradusa intr-o secventa de aminoacizi a unei proteine.

3
 Secventa de nucleotide din molecula de ARNm care actioneaza ca intermediar, este
citita in serie, in grupe de cate trei. Fiecare triplet de nucleotide, numit codon, specifica un
aminoacid. Pentru ca ARN este un polimer liniar format din patru tipuri de nucleotide, exista
43=64 de triplete, de codoni posibili. In structura proteinelor intra doar 20 de tipuri de
aminoacizi, ceea ce inseamna ca un aminoacid este specificat de mai multi codoni.Aceasta
inseamna ca codul genetic este degenerat.

7.ROLUL ARN de transfer(ARNt)

Translatia ARNm intr-o proteina depinde de o molecula ”adaptor”, care recunoaste si

un aminoacid, si un grup de trei nucleotide.Adaptorii sunt formati dintr-un set de molecule,
numite ARN de transfer, fiecare cu o lungime de 80 de nucleotide.

ARNt are o conformatie tridimensionala, de forma literei ”L”, ce contine regiuni

dublu catenare, tinute laolalta prin interactiuni necovalente de baze perechi.In molecula de
ARNt, care este monocatenara, perechile de baze complementare se formeaza intre
nucleotidele aceluiasi lant, ceea ce face ca molecula sa fie impachetata in mod particular.

O importanta speciala pentru sinteza proteinele o au doua serii de nucleotide

neimperecheate, aflate la cele doua extremitati ale moleculei.Una formeaza anticodonul, care
se imperecheaza cu tripletul complementar din ARNm(cu codonul), iar secventa CCA leaga
covalent aminoacidul specific.

8.ORGANIZAREA INFORMATIEI IN CELULA EUCARIOTA

Componenta informationala a celulelor eucariote este inclusa intr-un organit distinct,

numit nucleu.La exterior, nucleul este inconjurat de un invelis nuclear, la baza structurii caruia
sta o membrana dubla.Rolul primordial al invelisului nuclear este de a izola procesele genetice
esentiale(replicare ADN si sinteza ARN), de ribozomii citoplasmatici(la nivelul carora se
desfasoara sinteza proteinelor).

Nucleul eucariotelor contine ADN celular de dimensiuni foarte mari;astfel,

macromoleculele de ADN sunt impachetate pentru a incapea in nucleu.Impachetarea
organizata si distincta este asigurata de interactiunea dintre ADN si o serie de

4
proteine:histonice si nonhistonice.In urma asocierii acestor proteine cu macromoleculele de
ADN, rezulta fibrele de cromatina.

Macromolecula de ADN este un polimer lung si liniar, care contine mai multe milioane
de nucleotide aranjate in secvente neregulate, dar nu intamplatoare.Codul genetic, scris in
”cuvinte” de cate trei nucleotide(codonii), rezolva problema stocarii unei cantitati mari de
informatie genetica intr-un spatiu foarte mic.Fiecare molecula de ADN este impachetata intr-un
cromozom, iar informatia genetica totala este stocata in toatalitatea cromozomilor unei celule si
poarta numele de genom.

Genomul uman contine milioane de nucleotide, prezente in 24 de cromozomi(22

autozomi si 2 cromozomi sexuali diferiti), continand deci 24 de molecule de ADN.Intr-un
organism diploid exista doua copii din fiecare tip de cromozom, unul mostenit de la mama si
unul de la tata, astfel ca o celula umana tipica contine un total de 46 de cromozomi.

Principala functie a genomului este aceea de a produce molecule de ARN, care vor
codifica o anumita proteina(ARNm) sau vor avea rol structural(ARNt si ARNr).Fiecare regiune
din ADN, care produce o molecula functionala de ARN, formeaza o gena.Genele eucariote
contin portiuni lungi de ADN neinformational(numite introni), intercalat intre secventele
relativ scurte de ADN informational(numite exoni).

9.IMPACHETAREA MOLECULELOR DE ADN

Impachetarea ADN in celula eucariota este asigurata de interactiunea dintre ADN si o

categorie de proteine speciale, numite histone, precum si de alte proteine, numite proteine
cromozomiale nehistonice.In urma asocierilor create, rezulta fibrele de cromatina.

Histonele sunt proteine mici care contin o proportie foarte mare de aminoaicizi incarcati
pozitivi.Aceasta incarcatura pozitiva faciliteaza legarea lor de macromolecula de ADN.In
functie de structurile moleculare pe care le formeaza, histonele sunt de doua tipuri:histonele
nucleozomale H2A, H2B, H3 SI H4, si respectiv, histonele H1.

Histonele nucleozomale sunt responsabile de impachetarea primara a ADN, ceea ce duce

la formarea unei structuri numite nucleozom.Un nucleozom este format din 8 molecule de
histone nucleozomale, cate doua din fiecare tip, formandu-se astfel o particula proteica in
jurul careia se infasoara o portiune de 146 perechi de baze ale ADN.

5
 Doi nucleozomi se leaga intre ei prin ADN linker, cu o lungime de 60 de baze
perechi.Prin insiruirea nucleozomilor, se formeaza astfel fibra de cromatina de 30
nm.Moleculele de histona H1 sunt si ele responsabile de aceasta impachetare, asociindu-se la
nivelul ADN linker.

In timpul diviziunii celulare, filamentele foarte lungi de cromatina de 30 nm se

impacheteaza intr-o serie de bucle si formeaza cromozomii.

10.TRANSCRIPTIA

Sinteza moleculelor de ARN in nucleu se numeste ADN-transcriptie.Moleculele de ARN

produse sunt de mai multe tipuri:

ARNm:poarta informatia pentru sinteza unui lant polipeptidic

ARNr:intra in structura ribozomilor
ARNt:folosit ca molecula ”adaptor” in sinteza proteinelor.

ARN este sintetizat dupa o matrita de ADN prin procesul numit ADN-
transcriptie.Procesul transcriptiei este realizat de enzime speciale numite ARN-polimeraze.In
momentul inceperii transcriptiei, ARN-polimeraza se leaga de o secventa specifica de ADN,
numita promotor, care contine o secventa de 3 nucleotide, numita situsul start, ce incepe
sinteza ARN.Dupa legarea la promotor, are loc desfacerea dublu-helixului de ADN, unul din
lanturi actionand ca o matrita, astfel formandu-se un ARN nou sintetizat.Alungirea lantului de
ARN se continua pana cand se ajunge la o alta secventa de pe ADN, formata din 3 nucleotide,
numita semnal stop.

Eucariotele au trei tipuri de ARN-polimeraze:

ARN-polimeraza I:realizeaza sinteza ARN-ribozomal

ARN-polimeraza II:transcrie genele ale caror ARN va fi folosit pentru sinteza
proteinelor(ARNmesager)
ARN-polimeraza III:transcrie molecule foarte mici de ARN si toate moleculele de
ARNtransportor.

11.TRANSCRIPTIA ARNm REALIZATA DE ARN-POLIMERAZA II

6
 Pentru a recunoaste promotorul, ARN polimerazele au nevoie de o serie de proteine
ajutatoare, denumite factori de transcriptie(TF).ARN-polimerazele (I,II,III) recunosc diferite
secvente promotor si de-aceea, au nevoie de diferiti factori de transcriptie:TF I, TF II, TF
III.Factorii de transcriptie formeaza complexe relativ stabile cu promotorii specifici,
provocand initierea transcriptiei.

Cel mai important factor de transcriptie al ARN-polimerazei II este TF II D, ce este

reprezentat de un complex proteic mare, numit factor TATA, deoarece se leaga la un promotor
cu o secventa in care alterneaza timina(T), cu adenina(A).

Functia cea mai importanta a ARN-polimerazei II este aceea de a realiza sinteza tuturor
moleculelor de ARNm.

12.SINTEZA ARN ribozomal

O celula in crestere trebuie sa sintetizeze cel putin 10 milioane de copii de ARN

ribozomal pentru a-si construi cele aproximativ 10 milioane de ribozomi.O celula umana
contine circa 400 de gene pentru ARNr, care sunt transcrise de ARN-polimeraza I, iar produsul
transcris este ARN 45S.

Fiecare molecula de ARNm transcris poate fi folosita in translatia a aproximativ 10

molecule de proteine/minut.Prin folosirea unei singure molecule de ARN, se produc 10.000
molecule proteice.Datorita acestei ”amplificari”, in genom este suficienta existenta unei singure
gene.

Procesul amplificarii nu este insa posibil in cazul sintezei ARN-ului folosit in biogeneza
ribozomilor, deoarece aceste molecule de ARN sunt produsul final al transcriptiei genelor.De-
aceea, pentru a-si produce cantitatile adecvate de ARNr, genele din genomul celulelor eucariote
care codifica ARNr, se afla in copii multiple.Astfel, celulele umane contin aproximativ 200 de
copii de gene ARNr/genom haploid.Aceste copii sunt dispuse in mai multe serii, pe cinci din cei
23 de cromozomi.

13.BIOGENEZA RIBOZOMILOR

7
 Reactiile sintezei proteice, pentru a se desfasura, au nevoie de un complex
macromolecular care sa le ghideze.Aceste complexe sunt formate din proteine si ARNr si se
numesc ribozomi.Eucariotele au ribozomi 80S, formati din subunitatea mare 60S si
subunitatea mica 40S.

Genele ARNr sunt transcrise de ARN-polimeraza I.Fiecare gena produce acelasi tip de
ARN transcris primar, numit ARN 45S.Inainte ca sa paraseasca nucleul sub forma de particule
ribozomale asamblate, ARN 45S este procesat si clivat in cele trei molecule de ARNr matur,
care vor intra in structura subunitatilor ribozomale:

ARNr 18S:in subunitatea mica

ARNr 28S si 5,8S:in subunitatea mare.

A patra molecula de ARNr matur, numita ARNr 5S, este sintetizata intr-o alta parte a
genomului si intra in structura subunitatii mari ribozomale.Genele pentru sinteza acestui ARNr
au o lungime de 120 nucleotide si sunt transcrise de ARN-polimeraza III.

14.TRANSLATIA

Esentiala pentru intelegerea principiilor de baza dupa care are loc sinteza unei proteine
specifice la eucariote, este urmatoarea succesiune de procese:

Transcriptia, consta din copierea informatiei de pe ADN, intr-o molecula de ARN, si are
loc in nucleu.
ARN-procesarea, consta din prelucrarea ARN transcris primar si are ca rezultat o
molecula de ARNm.
Transportul ARNm matur, din nucleu in citoplasma.
Translatia consta in ”traducerea” informatiei din ”limbajul” folosit de ARNm,
reprezentat de o succesiune de nucleotide, in ”limbajul” unei proteine, reprezentat de o
succesiune de aminoacizi.Acest proces are loc la nivelul ribozomilor, in citosol.

Declansarea procesului de sinteza a proteinelor presupune formarea in citoplasma a unui

agregat molecular care sa contina urmatoarele componente:

Un ribozom, care constituie suportul intregului complex

O molecula de ARNm, care contine informatia dupa care trebuie sa se faca sinteza
O molecula de ARNt, care poarta aminoacizii

8
 O serie de factori si enzime.

15.PRINCIPIILE GENERALE ALE SINTEZEI PROTEINELOR

Dogma centrala a biologiei moleculare este:ADN-ARN-proteine, deoarece ADN

directioneaza sinteza ARN, ARN directioneaza sinteza proteinelor iar proteinele speciale
directioneaza sinteza de ADN, cat si de ARN.Toate cele trei categorii de molecule sunt
polimeri.

Sinteza lor se face dupa cateva principii generale comune.

(1) Proteinele si acizii nucleici sunt molecule formate dintr-un numar limitat de tipuri de
subunitati monomerice, in structura proteinelor intrand 20 de tipuri de aminoacizi, iar in
structura acizilor nucleici 4 tipuri de nucleotide.

(2) In timpul sintezei, subunitatile se leaga una cate una, pentru a forma in final
polimerul, asamblarea facandu-se ”treapta cu treapta” intr-o singura directie.

(3) Exista un punct specific de pornire a sintezei, iar cresterea moleculei are loc intr-o
singura directie, pana la un punct terminus, de la un semnal start la un semnal stop.

(4) Produsul primar este deobicei modificat, lanturile proteice si de ARN sunt deobicei
scurtate, iar lanturile de ADN sunt legate intre ele.

16.CODUL GENETIC DE PE ARN MESAGER (ARNm)

Acizii nucleici sunt polimeri liniari care contin patru tipuri de unitati
mononucleotidice.ARN contine ribonucleotide:A,C,G,U iar ADN contine
dezoxiribonucleotide:A,C,G,T.Deoarece 4 nucleotide nu pot specifica aranjarea liniara a celor
20 de tipuri de aminoacizi, codificarea unui aminoacid trebuie facuta de un grup de nucleotide.

O succesiune de 3 nucleotide a fost numit codon.61 din cei 64 de codoni posibili,

specifica un anume aminoacid.Deoarece exista 61 de codoni pentru cei 20 de aminoacizi, un
numar de aminoacizi au mai mult de un singur codon.De exemplu, serina, leucina, arginina, au
fiecare cate 6 codoni.Codonii diferiti pentru acelasi aminoacid au fost numiti codoni sinonimi
si din aceasta cauza codul genetic este considerat a fi un cod degenerat.

9
 Codonul start este AUG si specifica metionina.Alti codoni UAA, UGA, UAG nu
codifica niciun aminoacid si se numesc codoni stop.

17.ROLUL ARNt;Aminoacil-ARNt-sintetazele

Tripletele de baze din ARNm nu pot selecta aminoacizii direct, au nevoie de molecule
adaptor, reprezentate de ARN de transport (ARNt), ele avand rolul de a traduce informatia
codificata de un codon, intr-un aminoacid.Acest lucru este posibil deoarece ARNt contine
anticodonul pentru un anume aminoacid, dar si pentru ca se leaga specific de acest aminoacid.

ARNt are o conformatie tridimensionala, de forma literei ”L”, ce contine regiuni dublu
catenare, tinute laolalta prin interactiuni necovalente de baze perechi.In molecula de ARNt, care
este monocatenara, perechile de baze complementare se formeaza intre nucleotidele aceluiasi
lant, ceea ce face ca molecula sa fie impachetata in mod particular.

O importanta speciala pentru sinteza proteinele o au doua serii de nucleotide

neimperecheate, aflate la cele doua extremitati ale moleculei.Una formeaza anticodonul, care se
imperecheaza cu tripletul complementar din ARNm(cu codonul), iar secventa CCA leaga
covalent aminoacidul specific.

Recunoasterea intre molecula de ARNt si aminoacidul pentru care poarta anticodonul se

realizeaza de un set de 20 de enzime numite aminoacil-ARNt-sintetazele.In urma acestor
reactii, rezulta un aminoacil-ARNt.

18.ETAPELE SINTEZEI PROTEINELOR

INITIEREA SINTEZEI PROTEINELOR

Un ribozom poate participa la sinteza proteinelor doarece contine pe suprafata sa trei

situsuri specifice de legare a ARN-ului:

Situsul P, numit si situs peptidil-ARNt, corespunzator ultimului codon citit.

Situsul A, numit si situs aminoacil-ARNt, corespunzator codonului care urmeaza a fi
citit.
Situsul de legare a ARNm asigura asocierea ARNm cu ribozomul.

10
 Pentru ca un ribozom sa inceapa sinteza unui lant polipeptidic, este necesara o molecula
speciala de ARNt, numita ARNt-initiator, ce poarta aminoacidul corespunzator codonului start
AUG si reprezinta metionil-ARNt-initiator.

Catalizator pentru aceste procese sunt o categorie de proteine numite factori de

initiere(IF). Exista 6 factori de initiere:IF1,IF2,...,IF6.

ELONGATIA

Se desfasoara intr-un ciclu de trei etape.

In prima etapa, o molecula de aminoacil-ARNt se leaga la situsul A liber de pe ribozom,

prin formare de baze perechi intre ARNt si ARNm.
In a doua etapa, capatul carboxil din situsul P este legat la aminoacid, atasat la ARNt
din situsul A.Reactia este catalizata de enzima peptidil-transferaza.
In a treia etapa, noul peptidil-ARNt din situsul A este translocat in situsul P.Astfel,
situsul A ramane liber si leaga un nou aminoacil-ARNt.

TERMINAREA SINTEZEI

Semnalizarea terminarii procesului de translatie este realizata de codonii stop (UAA,

UAG, UGA).La codonii stop se leaga o categorie de proteine citoplasmatice numite factori de
terminatie(TF).Aceasta se intampla in momentul in care codonul stop ajunge sa fie expus in
situsul A al ribozomului.Sinteza completa a unei proteine dureaza 20-60 secunde.

19.REPLICATIA ADN

Replicatia ADN este procesul de copiere fidela a succesiunii de nucleotide din moleculele
de ADN, adica a informatiei genetice cu scopul transmiterii de-a lungul generatiilor.Procesul
este o reactie de polimerizare si are loc cu o rata de 500 nucleotide/secunda la bacterii si 50
nucleotide/secunda la mamifere.Viteza si acuratetea sunt asigurate de o masina replicativa.

FIDELITATEA REPLICATIEI ADN

Copierea ADN este un proces prin care secventa de nucleotide a ADN este duplicata prin
imperecherea complementara de baze, intr-o secventa nucleotidica complementara.Procesul
presupune recunoasterea fiecarui nucleotid si implica separarea celor doua lanturi
complementare ale dublului helix de ADN.

11
 Procesul este catalizat de ADN-polimeraza, substratul acesteia fiind
dezoxiribonucleotid-trifosfatii.ADN-polimeraza catalizeaza aditia ”treapta cu treapta” a
dezoxiribonucleotidelor, lantul nou sintetizat crescand in directia 5’-3’.

In timpul replicarii, fiecare catena veche de ADN serveste ca matrita pentru sinteza unei
noi catene, astfel secventa ADN fiind replicata semiconservativ de catre ADN-polimeraza.

FURCA REPLICATIVA

Regiunile aflate in miscare de-a lungul helixului au forma de Y si se numesc furci

replicative.

Lanturile de ADN sunt orientate antiparalel si mecanismul ar presupune ca un lant nou sa

creasca in directia 5’-3’, iar celalalt in directia 3’-5’.Astfel, furca replicativa ar avea nevoie de 2
ADN-polimeraze diferite.

La nivelul furcii replicative apar fragmente scurte de ADN, numite fragmente Okazaki,
care sunt sintetizate doar in directia 5’-3’.Dupa ce sinteza lor se incheie, ele sunt legate de
ADN-ligaza, pentru a forma lantul lung de ADN.

Furca replicativa are o structura asimetrica.Lantul nou de ADN se numeste lant

prioritar, deoarece sinteza sa precede sinteza celuilalt lant, numit lant tardiv.Sinteza lantului
tardiv ramane in urma sintezei lantului prioritar, deoarece fragmentele Okazaki s-au
desfacut.Sinteza fragmentelor Okazaki se face in sens invers sintezei lantului prioritat, tot in
directia 5’-3’, si de-aceea nu este necesara decat un singur tip de ADN-polimeraza in replicatia.

INITIEREA REPLICARII

Un cromozom uman este format dintr-o singura molecula de ADN, care contine 15
milioane de nucleotide perechi.

Pe cromozomii eucarioti este necesara existenta mai multor origini de replicare.S-a

evidentiat existenta a mai multe furci replicative, care se misca simultan.Furcile actioneaza
grupat, deci originile de replicare sunt activate grupat, grupurile numindu-se unitati
replicative.

CORECTAREA ERORILOR DE REPLICARE

Cele patru baze azotate ale ADN prezinta forme tautomerice, care se pot imperechea
gresit.

12
 Cel mai important mecanism de corectie este determinat de proprietatile ADN-
polimerazei.ADN-polimeraza nu poate incepe sinteza unui polinucleotid de la legarea a doua
nucleotide laolalta.Ea are nevoie de un capat 3’-OH liber, care sa se lege de lantul matrita, lant
numit primer.

Molecula de ADN de pe lantul matrita adaugat gresit nu poate reprezenta capat de

continuare a sintezei.ADN-polimeraza este capabila sa evite o imperechere gresita pentru ca are
o activitate 3’-5’ exonucleazica, o subunitate catalitica.

REPLICAREA PE LANTUL TARDIV

Pentru sinteza lantului prioritar, ADN-polimeraza are nevoie de o molecula primer, care
sa constituie punctul de plecare al alungirii lantului, adica a cate unui fragment Okazaki.

Producerea primerilor este realizata de ARN-primaza.

PROTEINELE DE LA NIVELUL FURCII REPLICATIVE

ADN-helicaza hidrolizeaza ATP pentru a se misca de rapid de-a lungul unei monocatene
de ADN.La nivelul furcii replicative functioneaza doua ADN-helicaze, una miscandu-se pe
nlantul primordial, iar cealalta pe lantul tardiv.

Proteinele helix-destabilizatoare, numite si proteine SSB, se leaga la catenele de ADN

desfacute din helix, fara a acoperi bazele.Ele stabilieaza forma desfasurata a monocatenelor,
prevenind astfel imperecherea bazelor din aceeasi catena.

Toate proteinele care intervin in mecanismul de replicatie formeaza un complex

multienzimatic care se misca rapid de-a lungul ADN.

Alaturi de aceste proteine mai intervine si ADN-topoizomeraza care evita ”incalcirea”

dublu-helixului de ADN in timpul despiralizarii sale.

20.INVELISUL CELULAR

Se considera ca invelisul celular este format din trei componente principale:plasmalema,

gliococalixul si corticala celulara.

13
 Plasmalema sau membrana plasmatica are o compozitie moleculara lipidica si proteica
complexa.Structura sa moleculara este in general unitara la toate celulele, precum si la toate
membranele intracelulare.

Glicocalixul se prezinta ca un invelis de natura glucidica, glicoproteica si glicolipidica, la

suprafata externa a plasmalemei.

Corticala celulara este reprezentata de o zona cu grosimea de 1-2mm din citoplasma

celulara din imediata vecinatate a fetei citoplasmatice a plasmalemei.La acest nivel exista
diferentieri fizico-chimice si structurale importante, care stabilesc relatii intre plasmalema si
citoscheletul celular.

Invelisul celular prezinta la suprafata celulei o serie de diferentieri cu rol important in

realizarea adeziunilor intercelulare:jonctiuni celulare, in marirea suprafetei celulare:microvili, si
in motilitatea celulara:cili, flageli, pseudopode.

Functiile invelisului celular sunt:functia de bariera fizica, de transport, de receptionare a

informatiilor, adeziune celulara, functia de aparare a celulei.

21.FOSFOLIPIDE MEMBRANARE

Principalele tipuri de lipide care intra in alcatuirea membranei celulare sunt:fosfolipidele,

colesterolul si glicolipidele.Toate cele trei categorii de lipide membranare au moleculele
amfipatice sau amfifile, ceea ce inseamna ca au un capat hidrofil si unul hidrofob, proprietate
extrem de importanta in formarea bistratului lipidic.

Fosfolipidele sunt de doua categorii:fosfogliceridele si sfingolipidele.

Fosfogliceridele au la baza o molecula de glicerol, la care doua grupari hidroxil sunt

esterificate acizi grasi;aceste lanturi de acizi grasi alcatuiesc partea hidrofoba a moleculei.La
majoritatea fosfogliceridelor membranare, ”coada” hidrofoba contine un acid gras saturat si
unul nesaturat.A treia grupare hidroxil este ocupata de o grupare chimica polara, ce va alcatui
portiunea hidrofila a moleculei.Gruparile organice polare sunt variabile, cele mai comune
fiind:colina(fosfatidilcolina), etanolamina(fosfatidiletanolamina), serina(fosfatidilserina),
inozitol(fosfatidilinozitol).

14
 Sfingolipidele au aceeasi structura spatiala cu a fosfogliceridelor, avand o grupare polara
hidrofila si doua lanturi hidrofobe.Cel mai raspandit sfingolipid este sfingomielina, care are la
baza structurii sale un aminoalcool cu lant lung(sfingozina), de care se leaga un acid gras
variabil.De gruparea hidroxil terminala a sfingozinei, se leaga prin legatura fosfodiesterica,
colina, contribuind la formarea capatului hidrofil.

22.GLICOLIPIDE MEMBRANARE

Glicolipidele membranare au o structura moleculara asemanatoare cu a sfingolipidelor,

deosebindu-se de acestea prin faptul ca in locul gruparii polare fosforilcolinice, au radicali
glucidici.Acesti radicali glucidici sunt orientate intotdeauna inspre fata externa a plasmalemei,
participand la formarea glicocalixului.

Dupa tipul glucidelor pe care le contin, glicolipidele sunt clasificate in doua

categorii:glicolipidele neutre si gangliozidele.

Glicolipidele neutre au radicali glucidici neutri, iar unul din cei mai cunoscuti este
galactocerebrozida, fiind si cel mai simplu.Galactocerebrozida este o componenta majora,
glicolipidica, a mielinei ce formeaza teaca axonilor neuronali;teaca de mielina este alcatuita din
membrane concentrice ale celulelor Schwann.

Gangliozidele sunt cele mai complexe glicolipide.Contin intotdeauna, pe langa radicali

glucidici neutri, si acid sialic.Gangliozidele alcatuiesc 6% din lipidele membrane neuronale, dar
sunt prezente si in alte membrane.

23.COLESTEROLUL MEMBRANAR

Membrana celulelor eucariote contine cantitati insemnate de colesterol, proportia fiind o

molecula de colesterol pentru fiecare molecula de fosfolipid.

Molecula de colesterol este amfifila, capatul hidrofil, polar, fiind reprezentat de gruparea
hidroxil a inelului sterolic, iar capatul hidrofob de lantul hidrocarbonat atasat la acest
inel.Datorita structurii bistratului fosfolipidic, in care moleculele de colesterol se insera intre
moleculele fosfolipidice, colesterolul influenteaza fluiditatea membranei.Astfel, colesterolul
impiedica miscarea libera a portiunilor externe a lanturilor de acizi grasi din bistrat dar, in

15
acelasi timp, desparte si indeparteaza regiunile interne ale acestora, ceea ce face ca zona interna
bistratului sa devina mai fluida.Un alt rol al colesterolului este acela de a scade permeabilitatea
bistratului la molecule mici, hidrofile si, de asemenea, creste flexibilitatea si stabilitatea fizica a
acestuia.

24.BISTRATUL FOSFOLIPIDIC

Datorita faptului ca moleculele lipidice membranare au proprietatea de a fi amfifile, ele

se dispun in structura membranei celulare intr-un dublu strat(bistrat lipidic), cu capetele
hidrofile orientate spre fata citoplasmatica, ir capetele hidrofobe spre interiorul
bistratului.Aceasta dispozitie ofera bistratului urmatoarele proprietati
particulare:autoasamblarea, fluiditatea si asimetria.

In urma studiului membranelor artificiale, se pot sintetiza pe cale artificiala, doua tipuri
de bistraturi lipidice:bistraturi care formeaza vezicule sferice numite liposomi si ”membrane
negre”, care sunt bistraturi plane formate pe suprafata unui mic orificiu, care separa doua medii
apoase.

Bistratul fosfolipidic este baza structurala a tuturor membranelor.S-a constatat totusi ca in

structura membranelor purificate nu intra doar lipidele, responsabile de integritatea structurala,
ci si proteinele, cu functii specifice.

25.PROTEINE MEMBRANARE

Unele proteine membranare traverseaza bistratul fosfolipidic o data sau de mai multe ori,
acestea fiind proteinele transmembranare.

Proteinele transmembranare sunt amfipatice, ele contin regiuni hidrofobe, dar si regiuni
hidrofile, expuse la apa, pe ambele fete ale membranei. Proteinele transmembranare au o
orientare unica in membrana.

Unele proteine membranare se asociaza cu bistratul prin intermediul unor lanturi

hidrocarbonate.Aceste proteine legate de lipide sunt grupate in trei clase:a)proteine ancorate la
glicozil-fosfatidilinozitol, fiind caracteristice pentru fata externa a membranei celulare,
ancorandu-se la bistrat printr-un glicolipid complex;b)proteine ancorate la miristat si proteine

16
ancorate la farnezil, ce se leaga intotdeauna pe fata citoplasmatica a membranei prin intermediul
acidului miristic sau printr-un lant policarbonat nesaturat farnezil.Acestea sunt proteine
transformate, deoarece sunt implicate in procese de transformare si diviziune celulara.c)Alte
proteine care nu patrund in interiorul hidrofob al bistratului si sunt legate pe o fata sau alta a
membranei prin interactiuni necovalente cu proteine transmembranare.Aceste proteine au fost
denumite proteine membranare specifice.

Marea majoritate a proteinelor transmembranare sunt glicozilate.Lanturile

oligozaharidice sunt prezente intotdeauna pe fata extracelulara a membranei.Caracterul
asimetric este accentuat si de gruparea sulfhidril (-SH) din cisteina.

26.MODELUL DE MOZAIC FLUID

Membrana e organizata dupa modelul de mozaic fluid care postuleaza ca:

lipidele si proteinele transmembranare sunt dispuse in mozaic;

membrana are o structura semifluida, atat lipidele, cat si proteinele, executand miscari de
translatie in planul bistratului lipidic;
fluiditatea implica existenta interactiunilor fizico-chimice slabe, necovalente intre
componentele moleculare;
fluiditatea e posibila doar in conditii de temperatura superioara;
bistratul are o structura bidimensionala, fapt rezultat din asimetria moleculelor din
membrana.

Membrana celulara poate fi imaginata ca fiind formata dintr-o ”mare lipidica”, in care
plutesc ca niste ”iceberguri” moleculele proteice.

27.STRUCTURILE SPECIALIZATE ALE MEMBRANEI CELULARE

Majoritatea celulelor animale sunt organizate in structuri multicelulare care formeaza

tesuturile.Asemenea celule isi pot indeplini functiile specifice doar daca membrana lor este
organizata in domenii distincte, fiecare prezentand specialitate.De-asemenea, pentru ca un tesut
sa aiba consistenta, celulele sale trebuie sa fie capabile sa stabileasca contacte foarte stranse
intre ele, numite jonctiuni celulare.

17
 Membranele celulare prezinta structura bidimensionala de mozaic fluid, fiind formate
dintr-o ”mare lipidica” in care plutesc proteinele.Majoritatea celulelor sunt capabile sa-si
imobilizeze proteinele membranare in zone specifice ale bistratului lipidic.De exemplu, in
celulele epiteliale din mucoasa gastrica sau din tubii uriniferi, proteinele transportoare sau
enzimele membranare sunt aglomerate la suprafata apicala a celulelor, pe cand alte proteine
membranare sunt imobilizate pe fetele laterale si bazale ale membranei.

Distributia asimetrica a proteinelor membranare este esentiala pentru functiile unui

epiteliu.Compozitia lipidica a celor doua domenii membranare(apical si bazo-lateral) este de
asemenea diferita, ceea ce inseamna ca celulele pot limita difuziunea libera nu numai a
proteinelor, ci si a lipidelor.Mentinerea distributiei separate a moleculelor lipidice si proteice in
membranele celulelor epiteliale este asigurata, in anumite cazuri, de existenta unor bariere
reprezentate de o categorie specifica de jonctiuni intercelulare(jonctiuni stranse).

28.JONCTIUNI DE OCLUZIE (STRANSE)

Jonctiunile stranse sunt formate din benzi subtiri care inconjoara celulele de jur imprejur.

Principala functie a tuturor epiteliilor este de a realiza o bariera cu permeabilitate

selectiva, separand astfel lichidele de pe cele doua fete, care au o compozitie chimica diferita.

Jonctiunile stranse prezente in epiteliul mucoasei intestinale sunt impermeabile pentru

substantele prezente in lumenul intestinal, astfel ca acestea nu pot difuza prin spatiile
intercelulare de pe fata opusa.Din aceasta cauza, substantele alimentare nu pot trece in
capilarele sanguine decat printr-un proces de transport transepitelial.

Jonctiunile stranse sunt formate dintr-o retea de siruri de molecule proteice anastomozate,
care inconjoara polul apical al fiecarei celule din epiteliu.Capacitatea jonctiunilor stranse de a
bloca trecerea ionilor prin spatiul dintre celule creste logaritmic cu numarul de siruri proteice
care formeaza jonctiunea.

Integritatea jonctiunilor stranse se pastreaza in prezenta concentratiei fiziologice a Ca2++

din spatiul intercelular;cand scade concentratia Ca2++, jonctiunile se dezintegreaza reversibil.De-
asemenea, tratamentul epiteliilor cu tripsina(enzima proteolitica) distruge jonctiunile stranse,
ceea ce demonstreaza ca proteinele sunt componenta lor esentiala.

18
 Functiile jonctiunilor stranse sunt:separa doua cavitati prin legarea stransa a celulelor
epiteliale, blocand difuziunea libera a moleculelor prin spatiile intercelulare si separa suprafata
celulelor epiteliale in pol apical si pol bazo-lateral.

29.JONCTIUNI DE ANCORARE

Jonctiunile de ancorare sunt abundente in tesuturile supuse unor solicitari mecanice

severe:muschiul cardiac, epidermul, colul uterin.

Jonctiunile de ancorare constau in doua forme structural si functional diferite:jonctiunile

de aderenta, care prezinta in citoplasma situsuri de conectare la filamentele de actina, si
desmozomii si hemidesmozomii, care prezinta in citoplasma situsuri de conectare la
filamentele intermediare.

Toate jonctiunile de ancorare au la baza organizarii lor, doua tipuri de proteine:proteine

intracelulare de atasare, care conecteaza complexul jonctional la elementele specifice ale
citoscheletului si glicoproteine transmembranare de legare, care se leaga la una sau mai
multe proteine de atasare intracelulare.

Jonctiunile de aderenta pot fi clasificate in:jonctiuni celula-celula si jonctiuni celula-

matrice.Caracteristic este faptul ca toate jonctiunile de aderenta au rolul dublul de a asigura
legarea celulelor intr-un tesut, dar si de a implica filamentele de actina.

Jonctiunile de aderenta celula-celula au forma unor benzi care inconjoara, ca un

cordon, polul apical al celulelor, imediat sub jonctiunea de ocluzie.Ele au fost denumite benzi
de aderenta.Pe fata citoplasmatica a benzilor se gasesc filamente de actina, la care se ataseaza
un complex de proteine de atasare, care contin vinculina.Astfel, se va forma, prin intermediul
glicoproteinelor transmembranare, o retea transcelulara.

Jonctiunile de aderenta celula-matrice conecteaza celulele si filamentele lor de actina

la matricea extracelulara.Pe membrana acestor celule se gasesc regiuni inalt specializate, numite
placi de adeziune(contacte focale), in care se vor termina filamentele de actina.Relatia celula-
matrice este mediata, in portiunea extracelulara, de o glicoproteina transmembranara cu functie
de receptor pentru fibronectina, care se va atasa la molecula de fibronectina din matricea
extracelulara, iar prelungirea intracelulara a glicoproteinei se va lega la o molecula de talina,
care la randul ei se leaga la vinculina si in sfarsit, la actina.

19
 Desmozomii sunt puncte de contact intercelular, sub forma de butoni, care leaga strans
celulele din diferite tesuturi.In functie de tipul celulei, filamentele intermediare pot
fi:keratina(celule epiteliale), desmina(celule musculare), vimentina(celule meningeale).

Hemidesmozomii sunt ”jumatati de desmozomi”, asemanatori morfologic, dar care

conecteaza suprafata bazala a celulelor epiteliale la lamina bazala, o structura speciala a
matricei extracelulare.

30.JONCTIUNI COMUNICANTE (GAP)

Regiunile jonctionale specializate caracterizate prin apropierea membranelor, intre ele

ramanand un spatiu de 15 nm, poarta denumirea de jonctiuni comunicante(jonctiuni gap).La
nivelul lor se afla o serie de proteine caracteristice.

Jonctiunile comunicante mediaza comunicarea dintre celule deoarece lasa sa treaca prin
ele ionii anorganici si alte molecule hidrosolubile mici.Astfel, se realizeaza cuplarea electrica si
metabolica a celulelor vecine.

O serie de particule cilindrice, numite conexoni, fac ca aceste jonctiuni sa fie

deosebite.Conexonii dintr-o membrana vin in contact cu conexonii din membrana celulei
adiacente, ceea ce determina formarea unor canale extrem de fine, prin care se conecteaza
citoplasma celor doua celule.

Un conexon este format din 6 molecule proteice diferite, numite conexine, care
alcatuiesc un hexamer.In centrul hexamerului se formeaza un canal care se continua cu canalul
conexonului din membrana celulei vecine.

In prezenta unei concentratii mai mari de ioni de Ca2++, canalele conexonilor se inchid,
impiedicand propagarea leziunii in epiteliu.Scaderea permeabilitatii jonctiunilor gap este
determinata si de scaderea pH-ului din citosol.

31.TRANSPORTUL MEDIAT DE PROTEINELE ”CARRIER”

Procesul prin care o proteina ”carrier” leaga specific si apoi transfera o molecula de pe o
fata pe cealalta a bistratului lipidic membranar, este asemanator cu o reactie enzima-
substrat.Din aceasta cauza, proteinele ”carrier” sunt considerate ca fiind enzime specializate.O

20
molecula proteica de tip ”carrier” are un situs specific de legare a substantei de transportat,
cu rol de substrat.Daca aceste situsuri de legare sunt saturate, rata de transport este
maxima.Deci, acest tip de transport are o viteza maxima, a carei valoare nu depinde de
concentratie.Transportul poate fi blocat cu inhibitori competitivi care se leaga la situsurile
active.

Clasificarea sistemelor de transport de tip ”carrier” sunt sisteme uniport, care transporta
un singur tip de molecula de pe o fata pe alta a membranei, sistem de transport cuplat, in care
transportul unei molecule depinde de transportul simultan al unei a doua molecule, in aceeasi
directie, si poarta denumirea de simport, sau in directie opusa, antiport.

Cu ajutorul proteinelor ”carrier” se realizeaza transportul pasiv al glucozei din mediul

extracelular, unde concentratia sa este foarte mare, in celula.Acest tip de transport este uniport,
si este cunoscut sub denumirea de difuziune facilitata.Atunci cand concentratia glucozei este
foarte scazuta, glucoza din lumenul intestinal si tubi uriniferi este transportata activ, dupa
principiul simport, impreuna cu Na+, a carui concentratie extracelulara este foarte mare. O alta
proteina ”carrier”, prezenta in membrana eritrocitului, functioneaza ca un sistem antiport
pentru ionii de Cl- si HCO3-.

Proteinele ”carrier” sunt proteine transmembranare capabile sa-si modifice

conformatia.La prima conformatie (”pong”), proteinele leaga pe domeniul extramembranar
molecula de transport, ceea ce determina schimbarea conformatiei in starea ”ping” si eliberarea
moleculei de cealalta parte a membranei.”Motorul” modificarilor conformationale poate fi un
gradient transmembranar de concentratie, transportul facandu-se de la o concentratie mare
la o concentratie mica, sau o sursa de energie, cum ar fi hidroliza ATP, impotriva gradientului
de concentratie.

32.TRANSPORTUL PASIV AL GLUCOZEI PRIN DIFUZIUNE FACILITATA

Transportul glucozei in eritrocite este extrem de specific.In transport este implicata o

proteina care, la fel ca o enzima, recunoaste substratul si il leaga prin interactiuni de
specificitate.Aceasta enizma a fost denumita transportorul de glucoza, glucozo-parmeaza sau,
cel mai corect, D-glucozo-parmeaza.

Dupa ce glucoza a fost transferata de pe fata externa a membranei in eritrocit, ea este

rapid fosforilata, formand glucozo-6-fosfat.Dupa fosforilare, molecula de glucoza nu mai poate

21
parasi celula si totusi, concentratia ei citoplasmatica scade.Acest lucru face ca gradientul de
concentratie sa fie mentinut la o valoarea ridicata, sistemul de difuziune facilitata continuand sa
importe glucoza.

D-glucozo-parmeaza leaga moleculele de glucoza pe fata externa a membranei, fapt ce

induce schimbarea conformationala, eliberand apoi glucoza pe fata citoplasmatica.Aceste
schimbari conformationale nu sunt induse de ATP, ci de existenta un gradient de glucoza, pasiv.

33.PROTEINELE ”CARRIER” CU ACTIVITATE ATP-azica

Au fost descrise 3 clase principale de enzime care hidrolizeaza ATP cu transportul ionilor
impotriva gradientului electrochimic.Deoarece hidrolizeaza ATP, ele se numesc ATP-aze si
sunt:ATP-azele din clasa P, ATP-azele din clasa V, ATP-azele din clasa F.

ATP-azele din clasa P sunt polipeptide transmembranare care se fosforileaza in timpul

procesului de transport.Aceasta clasa include:Na+,K+ ATP-aza, care transporta ionii de Na+
catre exteriorul celulei si ionii de K+ spre interiorul celulei, Ca2+ ATP-aza, care transporta
Ca2+ la exteriorul celulei.

ATP-azele din clasa V sunt transportori de protoni (H+) localizati in membrana

lizozomilor, mentinand pH-ul scazut din interiorul acestora.

ATP-azele din clasa F sau ATP-sintetaze se gasesc in membrana mitocondriilor si se

misca in sens opus fata de primele doua clase de ATP-aze, deoarece deplaseaza protonii in
sensul gradientului electrochimic cu sinteza de ATP din ADP si fosfat.

34.POMPA NA+,K+ATP-aza

Na+,K+ATP-aza functioneaza ca o pompa, asigurand transferul Na+ si K+ prin

plasmalema, impotriva gradientelor electrochimice.Pompa de Na+ si K+, prin hidroliza unei
molecule de ATP, ea scoate din celula 3 ioni de Na+ si introduce 2 ioni de K+.Proteina care
formeaza pompa Na+,K+ATP-azica este o proteina membranara complexa, care functioneaza
dupa sistemul antiport.

Legarea Na+ la situsul specific de legare dinspre interiorul celulei si legarea unui radical
fosfat (P) obtinut prin hidroliza ATP induc schimbarea conformationala si eliberarea Na+ la

22
exterior.In aceasta conformatie, devine activ situsul de legare al K+ din exterior, ceea ce duce
insa la pierderea gruparii fosfat (P).Pierderea fosfatului readuce molecula la conformatia
initiala, de plecare, si, in consecinta, determina eliberarea K+ in interiorul celulei.

Datorita gradientului de Na+ si K+ pe care il realizeaza, pompa Na+,K+ ATP-azica are

trei roluri importante:determina potentialul de membrana, controleaza volumul celular, intretine
transportul cuplat cu gradiente ionice.

35.TRANSPORTUL MEDIAT DE PROTEINELE CANAL

Proteinele canal din membrana celulara formeaza ”pori” hidrofili si sunt implicate in
transportul ionilor, de aceea se numesc canale ionice.Canalele ionice au trei proprietati
importante:transporta ionii de 100x mai repede decat proteinele ”carrier”, realizeaza un
transport pasiv, lasand ionii sa difuzeze in sensul gradientelor electrochimice, manifesta o
ridicata selectivitate, permitand trecerea doar a anumitor ioni.

36.CANALELE IONICE CU POARTA

Canalele ionice nu sunt niste simpli ”pori” membranari hidrofili, ci ele sunt deschise doar
tranzitoriu, ele fiind prevazute cu o ”poarta” a carei deschidere este comandata de perturbari
specifice ale membranei.In functie de factorul care determina deschiderea, ele se clasifica
in:canale cu poarta comandate de voltaj, a caror deschidere este cauzata de modificarea
potentialului de mebrana, canale cu poarta comandate de un stimul mecanic, a caror
deschidere este cauzata de aparitia unui stimul mecanic la suprafata celulei, canale cu poarta
comandate de un ligand, a caror deschidere este cauzata de legarea unei molecule
semnal:mediator extra/intracelular.

37.CANALE CU POARTA COMANDATE DE VOLTAJ

Pe cele doua fete ale membranei tuturor celulelor eucariote exista un potential electric,
determinat de compozitia diferita in ioni a citosolului si a lichidelor extracelulare, precum si de
permeabilitatea selectiva a membranei pentru diferiti ioni.

23
 Potentialul membranar de repaus este de aproximativ 60mV, fiind negativ la
interior.El este determinat, in principal, de o permeabilitatea relativ ridicata a membranei pentru
ionii de K+.

Un potential de actiune consta intr-o depolarizare scurta a membranei, urmata de o

hiperpolarizare rapida, si apoi de o revenire gradata la potentialul de repaus.Aceste
modificari sunt cauzate de o crestere rapida a permeabilitatii membranare pentru Na+, urmata
de o crestere mai lenta a permeabilitatii pentru K+.

Modificarile in permeabilitatea la Na+ sunt determinate de proteine membranare care au

functia de canale pentru Na comandate de voltaj.O alta categorie de canale, canalele pt K+
comandatate de voltaj se deschid repolarizand membrana, permitand efluxul ionilor de K+.

38.CANALE CATIONICE CU POARTA COMANDATE DE UN STIMUL

MECANIC

In urechea interna exista o categorie speciala de celule senzoriale pentru variatele tipuri
de mecanoreceptori.Ele prezinta la polul apical microvili, numiti stereocili si au fost denumite
celule paroase.Celulele paroase sunt localizate in labirintul membranos si sunt acoperite la
polul apical de o masa gelatinoasa a matricei extracelulare cu care vine in contact
direct.Miscarea masei gelatinoase apasa pe stereocili si produce o deformare mecanica, care va
genera un potential de receptor.

Conditiile ionice din labirintul membranos al urechii se caracterizeaza prin existenta unui
gradient electrochimic crescut pentru K+, si nu pentru Na+.Acestea sunt canale pentru K+
comandate mecanic.Miscarea stereocililor determina deschiderea canalelor si aparitia unui
curent de K+ care depolarizeaza membrana.

39.CANALE CU POARTA COMANDATE DE UN LIGAND

Canalele cu poarta comandate de un ligand sunt de o mare varietate, cu toate ca principiul

lor de a functiona este comun, diferentele apar in ceea ce priveste tipul de ligand care produce
deschiderea lor, precum si specificitatea la anioni si cationi.

24
 Canalele cationice dependente de un ligand extracelular sunt prezente cel mai adesea
la nivelul sinapselor, respectiv in membrana postsinaptica.Receptorul pentru acetilcolina este
cel mai cunoscut canal de acest tip.Rolul receptorilor pentru acetilcolina din jonctiunea
neuromusculara este de a converti semnalul chimic, reprezentat de o concentratie de
ligand(acetilcolina) eliberat de neuronul presinaptic, intr-un semnal electric sub forma de
potential electric din membrana postsinaptica.

Canale cu poarta comandate de un ion intracelular sunt prezente intr-o zona

specializata a membranei axonilor neuronali.Astfel, canalul pentru K+ dependent de Ca2+ se
deschide ca raspuns la cresterea concentratiei intracelulare a Ca2+, care apare in urma stimularii
repetate si prelungite a unui neuron.

Canale pentru Na+ comandate de GMP ciclic sunt prezente in membrana celulelor cu
bastonas din retina.In absenta unui semnal luminos, GMP ciclic este legat de canalele de Na+,
mentinandu-le deschise.Lumina activeaza rodopsina existenta in celulele cu bastonas, care
activeaza un lant de reactii biochimice, ce au ca rezultat fina disociere GMPc de pe canalele de
Na+, lasandu-le astfel sa se inchida.In acest fel, semnalul luminos este convertit intr-un semnal
electric.

Canalele de K+ comandate de proteina G sunt un tip particular de canale existente in

membrana celulelor musculare cardiace.Astfel, legarea acetilcolinei la receptorii din celula
musculara cardiaca, activeaza o proteina reglatoare numita proteina G, care la randul ei, va
activa direct canalele de K+ din membrana.

40.CANALE CU PIERDERE DE K+

Canalele cu pierdere de K+ reprezinta singurele canale fara poarta, deoarece nu exista un

semnal pentru a deschide.Sunt implicate in mentinerea potentialului de membrana, care depinde
in primul rand de activitatea pompei de Na+ si K+, dar si de canalele de pierdere a K+.Aceste
doua sisteme functioneaza impreuna pentru a genera un potential de membrana.

41.ENDO SI EXOCITOZA, endocitoza mediata de receptori

Macromoleculele, particulele, precum si formatiunile celulare simple ca bacteriile si

virusurile, nu pot patrunde in celule cu ajutorul proteinelor membranare de transport, ci ca

25
urmare a formarii de vezicule membranare care au capacitatea de a fuziona sau de a se
desprinde de plasmalema.

Exocitoza reprezinta impachetarea materialului intracelular in vezicule ce fuzioneaza cu

membrana celulara, continutul lor fiind eliminat in mediul extracelular.

Endocitoza reprezinta ingerarea materialului extracelular prin formarea de invaginatii ale

membranei.

Tipuri de endocitoza:

Pinocitoza:captarea de catre celula a unor picaturi mici din lichidul extracelular, prin
vezicule
Fagocitoza:captarea si ingerarea de particule cu marimi de mai multi micrometri (bacterii,
fragmente celulare), si se realizeaza astfel:

-celula emite pseudopode

-inglobeaza bacteria si o introduce in citoplasma

-bacteria ajunge la lizozomi, unde va fi digerata.

Exista doua tipuri de fagocite:macrofagele si leucocitele neutrofile.

Endocitoza mediata de receptori

Reprezinta procesul in care receptorii specifici de pe suprafata membranei recunosc o

molecula extracelulara, de care se leaga si pe care o endociteaza.Prin endocitoza mediata de
receptori, celulele capteaza selectiv proteine si mici particule din mediul extracelular.

Pe suprafata celulelor exista proteine membranare receptoare de care se leaga diferite

molecule, numite liganzi.Receptorii pot difuza liber in planul membranei; complexele ligand-
receptor se aglomereaza in mici regiuni ale membranei.

Endocitoza acestor complexe se produce la nivelul unor adancituri invelite, care apar la
suprafata celulara. Atat adancitura, cat si vezicula care se formeaza din ea, sunt invelite de un
strat proteic.Aceste vezicule cu invelis isi pierd invelisul, rezultand vezicule numite endozomi.

42.Rolul AMP-ciclic

26
 AMPc este o abreviere pentru adenozin (3’5’) monofosfatul ciclic, nucleotid sintetizat din
ATP.AMPc este mesager secund pentru mai multi hormoni, dar efectele sale difera semnificativ
in functie de tipul celulei.

Activitatea AMPc poate fi crescuta, daca se leaga de receptori B-adrenergici sau poate fi
inhibata, daca se leaga de receptori alfa2-adrenergici.AMPc determina atat stimularea
glicogenolizei, cat si inhibitia sintezei glicogenului.

In celulele neuroendocrine ale Ht, AMPc activeaza gena care codifica hormonul
somatostatina.

Totusi, toate efectele AMPc se exercita prin declansarea unor mecanisme celulare
similare: modifica activitatea unei clase speciale de enzime ca urmare a activarii unei enzime
numite protein-kinaza dependenta de AMPc.

43.ROLUL HORMONILOR IN SEMNALIZAREA CELULARA

Semnalele moleculare actioneaza asupra celulelor tinta, inducand in acestea modificari

care difera in functie de tipul celulei tinta respectiv de tipul de receptori pe care ii poseda aceste
celule.

Unele semnale induc modificari in activitatea uneia sau mai multor enzime prezente in
celula tinta. Astfel, celula raspunde rapid, intr-un interval de minute sau secunde. La animale,
majoritatea semnalelor care induc asemenea raspunsuri rapide sunt molecule hidrosolubile, care
se leaga specific la receptori membranari.

Alte molecule semnal sunt capabile sa isi exercite actiunea prin modificarea expresiei
genelor. In general, aceste molecule sunt mai putin solubile in solutii apoase, fiind insa
liposolubile. Ele produc in celulele tinta un raspuns lent si de durata. Asemenea efecte sunt
cruciale pentru influentarea cresterii celulare si a diferentierii.

44.RECEPTORII CARE ACTIVEAZA ADENILAT-CICLAZA

Adenilat-ciclaza este o enzima membranara care are un situs de legare a ATP pe fata
citoplasmatica a membranei.Activata de receptor, enzima sintetizeaza din ATP, pe fata
citoplasmatica, molecule de AMPc.Activarea nu se face direct de catre complexul ligand-

27
receptor, ci prin intermediul unei a treia proteine membranare, numita proteina reglatoare ce
leaga GTP sau proteina Gs.

In forma sa inactiva, proteina Gs exista ca heterotrimer, cu o molecula de GDP legata de

lantul alfa.Cand este activata, isi pierde GDP, legand in locul sau o molecula de GTP.Prin
legarea proteinei Gs cu GTP, se permite interactiunea cu adelinat-ciclaza, care este astfel
activata pentru a produce AMPc.

45.MESAGERI SECUNZI IN SEMNALIZAREA CELULARA

Alaturi de AMPc, ionii de Ca2+ reprezinta cel mai raspandit mesager secund implicat in
semnalizarea celulara.Diferenta intre concentratia ionica a calciului in mediul extracelular si
citosol este mentinuta de ATPaze, care pompeaza ionii de calciu, din citosol la exteriorul
celulei.

In celulele secretoare, cum sunt celulele beta din insulele Langerhans, cresterea
concentratiei Ca2+ declanseaza exocitoza veziculelor secretorii si eliberarea insulinei.In
celulele musculare netede, cresterea concentratiei Ca2+ declanseaza contractia iar in celulele
musculare striate, Ca2+ determina activarea degradarii glicogenului.

Inozitol-trifosfatul este un alt mesager secund si are rolul de a cupla activarea unor
receptori membranari cu eliberea calciului din veziculele intracelulare.Un alt mesager secund
rezultat din acelasi precursor ca si inozitol-trifosfatul este diacil-glicerolul, care este utilizat in
alte circuite de reglare a functiilor celulare.

46.RECEPTORII INTRACELULARI PENTRU HORMONII LIPOSOLUBILI

Principalii hormoni liposolubili sunt hormonii steroizi, tiroxina si acidul

retinoic.Receptorii pentru hormonii steroizi sunt reprezentati de proteine citoplasmatice sau
nucleare.In general, acesti receptori se afla in stare inactiva, fiind asociati cu proteine
inhibitoare care blocheaza situsul specific de legare a sa la o secventa specifica de
ADN.Legarea hormonului la receptor determina disocierea proteinei inhibitoare si activarea la
situsul de legare la ADN.

28
 Receptorii pentru hormonii liposolubili au in molecula lor 3 situsuri specifice:situsul de
legare al hormonului, situsul de legare a ADN si situsul de activare a genei.

47.RETICULUL ENDOPLASMATIC

Toate celulele poseda reticul endoplasmatic.El este format din membrane, care
delimiteaza o retea de canalicule extrem de ramificata.Spatiul marginit de aceste membrane
formeaza lumenul RE.

RE are un rol central in biosintezele celulare. Proteinele si lipidele din RE, aparatul
Golgi, lizozomii, se sintetizeaza la nivelul RE.

Deoarece proteinele sunt translocate in timpul sintezei lor, ribozomii responsabili pentru
aceasta sinteza trebuie atasati pe membrana RE. Acesti ribozomi legati la membrana formeaza
RE rugos.

Proteinele destinate insertiei in RE rugos contin la capatul amino-terminal o secventa de

AA, numita peptid semnal.

Peptidul semnal e ghidat spre membrana RE rugos de catre:

 particula de recunoastere a semnalului (SRP)

 receptorul pt SRP, ce leaga specific particulele SRP(=macromolecule complexe,
formate din proteine si ARN).

48.APARATUL GOLGI

Este un organit format din vezicule aplatizate sau sferice si dispus intre RE si membrana
plasmatica, respectiv intre RE si alte organite/lizozomi.

E format din 3 regiuni functionale:

 fata cis(de intrare):orientata spre elementele tranzitionale ale RE

 fata trans(de iesire):orientata spre periferia celulei
 fata mediala:formata din vezicule aplatizate, intre fetele cis si trans.

29
 Proteinele si lipidele ajung prin intermediul veziculelor, de la nivelul RE, la fata cis a
aparatului Golgi; de aici, trec pana pe fata trans, de unde se desprind de vezicule care transporta
moleculele catre alte destinatii.

Proteinele pot avea diferite destinatii:

 Destinatia secretiei celulare

 parte vor intra in structura membranei celulare periferice
 parte reprezinta enzime hidrolitice care vor fi impachetate in vezicule numite
lizozomi.

49.MITOCONDRIA

In celulele eucariote, catabolismul glucozei incepe in citosol, unde este convertita la

piruvat pe calea glicolizei.Rezultatul acestei reactii este formarea a 2 molecule de ATP si
reducerea a 2 NAD la NADH+H+. In celulele anaerobe, piruvatul poate fi metabolizat mai
departe pana la lactat sau etanol, plus CO2 concomitent cu reducerea NADH.

Cea mai mare parte a ATP-ului din mitocondrii este generat prin oxidarea piruvatului la
CO2.La inceput este convertit la acetilcoA.

NADH+H+ si FADH2 sunt obtinuti prin oxidarea in continuare a acetilcoA la

CO2.Oxidarea acetilcoA are loc pe parcursul unor reactii ciclice.

Mitocondria are forma cilindrica cu un diametru de 0,5-1 um. Este mobila si are
capacitatea de a-si modifica continuu forma.

Are 4 elemente structurale:

Membrana externa:foarte permeabila pentru moleculele cu greutate moleculara

<10.000, deoarece contine numeroase proteine canal.Alte proteine din aceasta membrana
formeaza enzimele implicate in sinteza lipidelor mitocondriale si enzime care convertesc
lipidele in produsii care sunt ulterior metabolizati in matrice.
Spatiul intermembranar:contine enzime care folosesc ATP-ul produs in matrice pentru
a fosforila alte molecule.
Membrana interna:plicaturata, formand creste care ii maresc suprafata.Aici se afla
inserate numeroase proteine, care au 3 functii:

30
  Proteine care formeaza lantul respirator-asigura reactiile oxidative
 Complexul enzimatic numit ATP sintetaza-care produce ATP
 Proteine specifice de transport-asigura transportul metabolitilor in si din matrice.
Matricea:contine sute de enzime, dintre care cele mai caracteristice sunt cele necesare
pentru oxidarea piruvatului si a acizilor grasi, respectiv enzimele ciclului Krebs.
Contine si cateva molecule de ADN cu cateva copii identice ale genomului mitocondrial,
ribozomi de tip mitocondrial, ARN de transport si diferite enzime necesare expresiei genomului
mitocondrial.

50.CENTRIOLII SI CORPII BAZALI

Centriolii si corpii bazali sunt parte componenta a centrozomului, de forma unei structuri
microtubulare. Centriolii si corpii bazali sunt alcatuiti din 9 grupuri de cate 3 microtubuli,
aranjati sub forma de cilindru. Fiecare celula are 2 centrioli.

Fiecare triplet de microtubuli contine:un microtubul complet subfibrila A, la care este

fuzionata o subfibrila B incompleta care fuzioneaza cu subfibrila C incompleta.

Centriolii si corpii bazali nu contin dubletul central de microtubuli care exista in structura
cililor si flagelilor.

Centriolii sunt dispusi perpendiculari unul fata de celalalt.

Corpii bazali sunt dispusi la baza fiecarui cil sau flagel.

Ciclul de replicare a centriolilor

Replicarea centriolilor se desfasoara in mai multe faze distincte, in functie de fazele

ciclului celular pe care le parcurge celula.

Centriolii noi cresc perpendicular pe fiecare membru al perechii vechi de centrioli, iar
procesul se termina in momentul in care celula intra intr-o noua mitoza.In mitoza, cele doua
perechi de centrioli formeaza cei doi poli ai fusului mitotic.

La fel ca si in replicarea centriolilor, corpii bazali se formeaza prin cresterea in unghi

drept pe corpii bazali vechi.Ulterior, corpii bazali nou formati se separa pentru a genera un nou
cil sau flagel.

ADN-ul centriolar

31
 Atat corpii bazali, cat si centriolii contin o mica molecula de ADN care codifica o serie
de proteine proprii structurii lor.Acest ADN a fost identificat prin studiul unor mutante, la care
cei doi flageli nu se puteau dezvolta.

Corpii bazali, ca si mitocondriile, contin un ADN ce controleaza functii importante ale

organitului.Centriolii apar mai tarziu in dezvoltarea embrionara, ceea ce dovedeste ca ei se pot
forma de novo.

51.LIZOZOMII

Lizozomii sunt vezicule membranare care contin o serie de enzime hidrolitice implicate
in digestia celulara a macromoleculelor.

Enzimele lizozomale, aproximativ 40 la numar, sunt hidrolaze acide, avand o activitate

optima la pH 5.Ele sunt proteaze, nucleaze, glicozidaze, lipaze, fosfataze.

Membranele lizozomale contin:

 proteine transportoare, pentru produsii care rezulta in urma digestiei

 pompa de protoni (H+), care utilizeaza energia ATP pentru a pompa H+ in
interiorul lizozomilor, mentinand pH-ul la 5
 proteine membranare glicozilate, ce asigura protectia membranei impotriva
autodigestiei.

52.MICROTUBULII

Se gasesc in citoplasma tuturor celulelor eucariotelor, exceptie in eritrocite.

Structura microtubulilor

Microtubulii sunt strucuri formate in urma asamblarii, polimerizarii, unor molecule

proteice numite tubuline.Tubulina este un dimer format din 2 polipeptide globulare. Cand
tubulinele se dispun in microtubuli, ele formeaza protofilamente.Un numar de 13
protofilamente, dispuse alaturat in jurul unui ax central, formeaza un microtubul.

32
 Asamblarea tubulinei in structura microtubulilor este un proces dinamic, care se face
polarizat:la un capat (+) se face polimerizarea, iar la celalalt capat (-), depolimerizarea.

Microtubulii sunt structuri stabile care apar in celula in functie de cantitatea de tubulina
sintetizata.

Polimerizarea si depolimerizarea

In vitro, tubulina formeaza microtubuli la 37 grade Celsius in prezenta GTP. Acest proces
necesita existenta unor microtubuli cu functie de ”primeri”. Tubulina se adauga progresiv la
capetele microtubulului preexistent.Aditia tubulinei se face preferential la capatul (+) cu o
viteza de doua ori mai mare fata de capatul (-); la fel si disocierea.La o anumita concentratie,
numita concentratie critica, se atinge un echilibru intre aditie si disociere.

In celule, cresterea si descresterea microtubulilor nu se poate face decat la capatul (+),

capetele (-) fiind orientate catre o zona din citoplasma, numit centrul de organizare al
microtubulilor. Acesta cuprinde centriolii si centrozomul.

53.CILI SI FLAGELI

Cilii si flagelii la majoritatea eucariotelor au o structura identica, ei difera prin lungime si

prin modul in care bat.Axul lor, care contine un manunchi de microtubuli, formeaza axonema,
ce este invelita de o extensie a membranei plasmatice.La baza, axonema se conecteaza cu
corpul bazal, care sunt formati tot din microtubuli si au un rol important in initierea cresterii
axonemei.

In axonema, microtubulii formeaza o pereche de microtubuli centrali (C1, C2), fiecare

format din 13 protofilamente, precum si 9 dublete de microtubuli periferici.Fiecare dublet se
conecteaza la perechea centrala de microtubuli prin molecule proteice care formeaza spitele
radiare.

Miscarea cililor si flagelilor este determinata de atasarea la fiecare dublet periferic a unei
proteine numite dineina.

Perechea de microtubuli centrali are rolul de a regla modul in care bat cilii si flagelii,
deoarece se conecteaza la proteine specifice cu care formeaza teaca interna.Fiecare dublet

33
periferic este conectat cu dubletul invecinat prin intermediul nexinei, a carei molecula prezinta
o elasticitate remarcabila.

Mecanismul moleculelor al miscarii cililor si flagelilor

”Motorul” care asigura bataia cililor si flagelilor nu se afla la baza acestora, ci in

axonema.Forta care produce miscarile ondulatorii provin din alunecarea unul fata de altul, a
dubletelor de microtubuli din axonema.

Forta care determina alunecarea microtublilor din axonema este determinata de

interactiunea dintre molecule de dineina asociate la subfibrila A a unui dublet, cu moleculele de
tubulina din structura subfibrinei B din dubletul invecinat.

54.MICROFILAMENTELE DE ACTINA

In toate celulele exista un al doilea tip de microfilamente, numite microfilamente de

actina, polimeri al caror monomer este actina.

Microfilamentele de actina, denumite actina F, sunt polimeri formati dintr-o proteina

globulara, actina G.

...prea multa informatie, vezi paginile 226-242.

55.PEROXIZOMII

Peroxizomii sunt organite celulare, delimitate de o singura membrana, prezente in toate

celulele eucariote.Proteinele peroxizomilor sunt sintetizate in citosol. Peroxizomii nu poseda
genom propriu si nici ribozomi.

Peroxizomii contin enzime oxidative, cum sunt catalaza si urat-oxidaza, in concentratii

atat de mari, incat pot cristaliza.Sunt principalul consumator de oxigen molecular, alaturi de
mitocondrii, si contin enzime care utilizeaza oxigenul molecular pentru a extrage atomii de
hidrogen din diferite substraturi organice, intr-o reactie oxidativa care produce peroxid de
hidrogen(H2O2).

Una din functiile importante este aceea de a degrada moleculele de acizi grasi prin reactia
de beta-oxidare.

34
 56.LANTUL TRANSPORTOR DE ELECTRONI

Deplasarea electronilor de la NAHD+H+ si FADH2, la O2 este catalizata de o serie de

proteine purtatoare de electroni organizate in trei complexe macromoleculare pe membrana
interna mitocondriala.

1. NADH-dehidrogenaza este cel mai mare complex enzimatic respirator si are rolul
de a accepta electronii de la NADH si de a-i transfera, cu ajutorul unei flavine si a
unei grupari prostetice, la ubiquinona, o molecula liposolubila mobila, care preia
electronii.
2. Complexul b-c1, care accepta electronii de la ubiquinona si ii transfera la
citocromul c, o proteina membranara mobila, care transporta electronii la al treilea
complex.
3. Citocrom oxidaza, accepta electronii de la citocromul c si ii transfera la O2.

57.SINDROMUL ZELLWEGER

Este o boala ereditara umana in care se manifesta o deficienta de peroxizomi, prin

lipsa aportului de proteine peroxizomale.La indivizii afectati, peroxizomii sunt lipsiti de
proteine specifice, ceea ce duce la afectiuni cerebrale, hepatice si renale, incompatibile cu
supravietuirea.Bolnavii mor la cateva zile de la nastere.Sindromul se datoreaza mutatiei genei
care codifica o proteina peroxizomala membranara, numita factorul 1 de asamblare a
peroxizomilor.

58.BOALA INCLUZIUNILOR CELULARE(boala celulelor I)

Enzimele lizozomilor din fibroblaste lipsesc in totalitate, astfel ca substraturile nedigerate

se acumuleaza sub forma de mari incluziuni.Cu toate ca in lizozomi lipsesc toate enzimele
hidrolitice, boala celulelor I este consecinta mutatiei unei singure gene.Mai mult, toate
hidrolazele care lipsesc din lizozomi pot fi gasite in sange in forma lor activa, ceea ce indica
faptul ca genele structurale care le codifica sunt neafectate.Anomalia isi are originea intr-un
defect de sortare la nivelul aparatului Golgi, ceea ce face ca hidrolazele, in loc sa fie incorporate

35
in lizozomi, sunt secretate.Hidrolazele nu pot fi impachetate in lizozomi deoarece le lipseste
manozo-6-fosfatul.

59.SINDROMUL KARTAGENER

Este o anomalie numita si sindromul cililor imobili.

Se manifesta prin sterilitate la barbati, afectiuni pulmonare si respiratorii cronice,

deoarece cilii celulelor mucoasei bronsice sunt imobili si nu pot curata caile respiratorii.Acesta
demonstreaza ca functia normala a cililor si flagelilor are un rol important in dezvoltarea
timpurie a embrionului.

In 50% din cazuri, indivizii prezinta o afectiune extrem de rara numita situs inversus in
care asimetria normala a corpului, adica pozitia viscerelor, este inversata.

60.HIPERCOLESTEROLEMIA FAMILIALA

Este o boala ereditara in care persoanele afectate prezinta valori mari ale colesterolului
sanguin.Aceste persoane poseda forme mutante ale receptorilor pt LDL.

Monozigotii pt alelele mutante mor la varsta tanara, de atac de cord cauzat de

ateroscleroza, ca urmare a formarii depozitelor de colesterol care obtureaza in cele din urma
arterele.

Heterozigotii poseda o alela mutanta pentru receptorul LDL si una normala, astfel ca
celulele lor contin jumatate din numarul receptorilor normali. Aceste persoane sunt mai expuse
la ateroscleroza, fata de indivizii normali.

Un om din 500 este heterozigot pt aceste alele, ceea ce face aceasta sa fie una din cele
mai comune afectiuni genetice.

R.Țui

36
37