Sunteți pe pagina 1din 439




 81,9(56,7$7($7(+1,&Ă$02/'29(,




&RQIHULQĠD7HKQLFRùWLLQĠLILFă
D&RODERUDWRULORU'RFWRUDQ]LORUúL6WXGHQĠLORU



±GHFHPEULH

9ROXPXO,,








&KLúLQăX


81,9(56,7$7($7(+1,&Ă$02/'29(,







ConferinĦa Tehnico-ûtiinĦificĆ
a Colaboratorilor, Doctoranzilor üi
StudenĦilor

±GHFHPEULH

9ROXPXO,,




¾)DFXOWDWHD,QJLQHULH0HFDQLFă,QGXVWULDOăúL7UDQVSRUWXUL S± 
¾)DFXOWDWHD7H[WLOHúL3ROLJUDILH S± 
¾)DFXOWDWHD&RQVWUXFĠLL*HRGH]LH‫܈‬L&DGDVWUX S± 










&KLúLQăX



&=8   
&










&RQIHULQĠD7HKQLFRùWLLQĠLILFăD&RODERUDWRULORU'RFWRUDQ]LORUúL6WXGHQĠLORU
GHFHPEULH8QLY7HKQD0ROGRYHL±&KLúLQăX7HKQLFD870±±
,6%1
9RO±±S±7H[WHOEURPHQJOUXVă±5H]OEURPHQJOUXVă
±%LEOLRJUODVIkUúLWXODUW±5HIHULQĠHELEOLRJUvQVXEVRO±,6%1
GLVFRSWLFHOHFWURQLF &'520 VGFROvQFRQWHLQHU[FP
&HULQĠHGHVLVWHP:LQGRZV;39LVWD0EKDUG3')5HDGHU

   
&










BBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBB

%XQGHWLSDU&RPDQGDQUÌQIRUPăHOHFWURQLFă
BBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBB

870&KL‫܈‬LQăXEG‫܇‬WHIDQFHO0DUH
(GLWXUDÄ7HKQLFD870´
&KL‫܈‬LQăXVWU6WXGHQ‫܊‬LORU


,6%1‹870
,6%1 9RO 

IMPLEMENTAREA LA NIVEL NAŢIONAL A STANDARDELOR
EUROPENE: PROVOCĂRI ŞI OPORTUNITĂŢI
Marcel Gîrbu

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract:Republica Moldova, ca ţară europeană, ce impărtăşeşte valori comune cu Uniunea Europeană, s-a
angajat prin semnarea Acordului de Asociere să pună in aplicare şi să promoveze aceste valori, să urmeze
calea alinierii la practicile europene, preluind legislaţia şi standardele europene. Obiectivul esenţial al
sistemului de standardizare european este obţinerea unui grad avansat de armonizare la nivel european şi la
nivel naţional. Această armonizare este considerată atinsă atunci cind un produs sau serviciu, fiind conform
unui standard naţional al unui stat membru al UE, este conform şi standardelor naţionale ale altor state
membre UE.

Cuvinte cheie:. Standardizare, armonizare, standarde interstatale, Piaţa Unică Europeană.

Având in vedere alegerea şi aspiraţiile europene ale Republicii Moldova, integrarea europeană reprezintă
nu doar un vector al politicii interne şi externe, ci şi o forţă majoră de coeziune politică şi socială. In contextul
procesului de integrare europeană, Republica Moldova are obligaţia de a armoniza legislaţia naţională cu cea
a UE prin preluarea standardelor europene în calitate de standarde naţionale. Deocamdată procesul de
implementare a standardelor europene este in derulare, principalele sectoare industriale fiind in continuare
dominate de standardele GOST adoptate in anii ’70 şi ’80 şi care nu mai reflectă realităţile din ziua de azi în
ceea ce priveşte progresul tehnic şi practicile administrative.
Una din constrângerile principale în procesul de implementare a standardelor europene se rezumă la
interesul scăzut al sectorului privat privind activitatea de standardizare, luând in considerare faptul că
implementarea cu succes a standardelor europene nu este posibilă decât prin implicarea activă a părţilor
interesate, inclusiv a mediului de afaceri. Totodată, aplicarea standardelor poate fi costisitoare, dat fiind faptul
că sectorul privat nu dispune de expertiza tehnică necesară. Un alt factor care subminează procesul de
implementare a standardelor europene este orientarea exporturilor către ţările CSI în care predomină
standardele GOST. Dat fiind faptul că la momentul de faţă tot mai multe exporturi sunt reorientate spre
Uniunea Europeană şi standardele europene în sine prezintă avantaje economice considerabile, este important
de a sensibiliza mediul de afaceri şi societatea civilă cu privire la valoarea adăugată a implementării
standardelor europene. O importanţă deosebită reprezintă deschiderea către piaţa europeană şi beneficiile
pentru consumatori în ceea ce priveşte calitatea produselor şi serviciilor.
Standardele reprezintă documente care definesc criterii de calitate pentru produse şi servicii, precum şi
pentru activitatea de producere. Acestea sunt documente coerente şi consecvente, elaborate în cadrul
comitetelor tehnice care sunt coordonate de către organismul naţional de standardizare şi asigură depăşirea
barierelor tehnice dintre diferite domenii de activitate şi diferite politici comerciale. Scopul standardelor este
de a optimiza producţia, de a aplica pe larg bunele practici dintr-un domeniu, de a servi interesul public şi de
a promova cooperarea internaţională. Standardele europene există practic în toate domeniile economice, in
total fiind aproximativ 57.000 (standarde europene elaborate de CEN, CENELEC şi ETSI).
Gradul de implementare a standardelor europene şi internaţionale reprezintă ponderea standardelor
europene şi internaţionale din numărul total de standarde moldovene in vigoare.
In total, organismul naţional de standardizare a adoptat circa 27.700 de standarde naţionale, dintre acestea
18.000 sunt standarde interstatale (GOST), adoptate ca standarde naţionale, 7.131 – standarde europene (EN),
2.354 – standarde internaţionale (ISO) şi 210 standarde naţionale originale.

Fig.1. Standardele naţionale în funcţie de tipurile de standarde şi numărul lor

3
Comparativ cu alte state, în care acest indicator este de:
− 9,2% în Rusia (din totalul de 27.412 standarde naţionale, 2.521 sunt standarde europene şi
internaţionale)
− -10,1% in Republica Belarus (din totalul de 28.170 standarde naţionale, 2.862 sunt standarde
europene şi internaţionale)
− 23,1% in Ucraina (din totalul de 27.494 de standarde naţionale, 6.360 sunt standarde europene şi
internaţionale)
− 74% in Marea Britanie.

Acordul de Asociere semnat de Republica Moldova cu UE prevede implementarea standardelor UE, ceea
ce va permite producătorilor moldoveni să exporte fără restricţii produsele lor pe Piaţa Europeană. Având
aceleaşi standarde, asigurăm comparabilitatea produselor, totodată obţinând accesul la o piaţă de 500 milioane
de consumatori. Standardele asigură sănătatea şi securitatea întregii societăţi, precum şi protecţia mediului
ambiant. Standardele specifică cerinţe care contribuie la asigurarea condiţiilor de lucru favorabile şi
nepericuloase şi a securităţii muncii în vederea prevenirii şi evitării accidentelor. Totodată, standardele ajută
la prevenirea plasării pe piaţă a produselor periculoase, asigurând astfel sănătatea şi securitatea consumatorilor.
În acelaşi timp, aplicarea standardelor contribuie la utilizarea corectă a deşeurilor şi la reducerea poluării. In
acest mod, unele standarde europene (numite „standarde armonizate”) permit companiilor să se asigure că
produsele fabricate corespund prevederilor directivelor europene specifice sau reglementărilor in vigoare. Cei
care implementează aceste standarde beneficiază de „prezumţia de conformitate” cu cerinţele legale relevante.
Astfel, standardele europene:
9 Contribuie la îmbunătăţirea calităţii produselor şi serviciilor oferite pe piaţă. Standardele europene
oferă linii directoare care, dacă sunt corect aplicate, asigură faptul că produsul sau serviciul va satisface o serie
de caracteristici specifice de calitate, care corespund cerinţelor consumatorilor. Standardele europene
facilitează menţinerea unui nivel înalt al calităţii produselor atât la nivelul de proiectare şi producere, cât şi pe
parcursul ântregului lanţ de aprovizionare, ceea ce este valabil şi pentru oferirea serviciilor.
9 Facilitează pătrunderea companiilor pe noi pieţe de desfacere şi acces la consumatorii atât din spaţiul
european, cât şi din întreaga lume. In acest sens, standardele europene oferă oportunitatea de a pătrunde pe
Piaţa Unică Europeană şi de a stabili contacte cu peste 500 milioane de potenţiali clienţi din spaţiul european.
9 Contribuie la reducerea costurilor de producţie şi realizarea de economii, precum şi la minimizarea
deşeurilor şi imbunătăţirea eficienţei. Astfel, la nivel european – standardele au devenit un important
instrument strategic în sporirea competitivităţii întreprinderilor. Standardele facilitează competiţia prin oferirea
consumatorilor diverselor opţiuni de alegere între diferiţi producători care oferă aceleaşi produse sau servicii.
În acelaşi timp, standardele contribuie la minimizarea deşeurilor şi imbunătăţirea eficienţei, spre exemplu –
standardele europene care respectă principiile unui design ecologic reprezintă instrumente importante pentru
reducerea consumului de energie, ajutând astfel consumatorii să facă unele economii.
9 Oferă accesul la cele mai recente cunoştinţe şi la cele mai inovatoare soluţii. Standardele europene
sunt elaborate de către experţi din diferite ţări ale lumii, astfel asigurindu-se difuzarea cunoştinţelor şi
experienţei acestora într-un domeniu anumit. Totodată, aceste standarde periodic sunt supuse revizuirii, în
vederea asigurării faptului că acestea corespund celor mai recente cunoştinţe în domeniul tehnologic şi
ştiinţific, precum şi faptul că acestea corespund necesităţilor actuale ale pieţei şi prevederilor legislative.
În concluzie, adoptarea standardelor europene creează o serie de posibilităţi pentru agenţii economici
autohtoni, dar şi pentru economia naţională în general, precum:
1. integrare în spaţiul economic european;
2. diversificarea pieţelor de desfacere;
3. oferirea unor produse mai sigure şi mai calitative pentru consumatorii locali;
4. conformarea cu aquis-ul comunitar;
5. adoptarea graduală şi asistenţă tehnico-financiară.

Concluzii

UE este cel mai important partener comercial al Moldovei, acoperind circa 45% din comerţul extern al
ţării O integrare economică mai aprofundată prin intermediul ZLSAC va reprezenta un impuls puternic
pentru creşterea economiei ţării. Fiind un element principal al Acordului de Asociere, ZLSAC va crea

4
oportunităţi de afaceri in Moldova, va promova o modernizare economică reală şi va facilita integrarea
acestuia in sectorul produselor din UE.

Bibliografie
1. www.acreditare.md – pagina-web oficială a Centrului Naìional de Acreditare ”MOLDAC”
2. http://ec.europa.eu/growth/sectors/construction/product-regulation/index_en.htm
3. http://www.mdrap.ro/constructii/-4218/-4398
4. Ghidul Acordului de Asociere dintre Republica Moldova èi Uniunea Europeană. Ministerul
Afacerilor Externe èi Integrării Europene al Republicii Moldova (http://www.mfa.gov.md;
www.dcfta.md)

5
НЕКОТОРЫЕ ВОПРОСЫ ОБОСНОВАНИЯ ФИНАНСОВЫХ
ПОКАЗАТЕЛЕЙ ПРЕДПРИЯТИЯ В СФЕРЕ IT

Федоренко Валентина Тихоновна, conf. unif., dr. in econom.

Технический Университет Молдовы

Резюме: статья содержит некоторые соображения по обоснованию и конкретные расчеты


финансовых показателей модели предприятия в сфере информационных технологий.

Ключевые слова: активы, доходы, расходы, прибыль, платежи, налоги.

1.Введение
Необходимость обоснования финансовых показателей предприятия в сфере информационных
технологий обусловлена целесообразностью оценить и проанализировать такие показатели для
предприятия реальной сферы.
Действующие предприятия реальной сферы в том числе в области информационных технологий
крайне неохотно представляют (а практически не дают) фактические финансовые показатели
работающих предприятий.
Кроме того, непрозрачная работа многих предприятий, выражающаяся в частичном сокрытии
доходов, нелегальной работе сотрудников, выплате заработной платы двумя потоками не позволяет
получить достоверные финансовые показатели.

2. Расчет финансовых показателей предприятия в сфере IT


Для расчета финансовых показателей была создана модель предприятия, работающего в сфере
информационных технологий, максимально приближенная к реальным условиям функционирования
таких предприятий в Молдове.
В первую очередь была обоснована потребность в долгосрочных (материальных и
нематериальных) и оборотных активах. Установлены источники формирования активов на период
создания предприятия. К ним отнесены собственные средства учредителей и кредиты банка
Разработка программных продуктов относится к трудоемкой деятельности. Исчисленная
потребность в трудовых ресурсах позволила определить расходы на оплату труда персонала
предприятия и страховые платежи по обязательному страхованию работников. Зарплата
программистов принята на уровне средних показателей соответствующих специалистов по данным
Национального бюро статистики.
Годовая сумма расходов на оплату труда всего персонала предприятия составила 1,5 млн. леев, в
том числе основных работников (программистов, дизайнеров и тестеров) 912 тыс. леев
Страховые платежи фирмы на зарплату составили 412,5 тыс. леев
Себестоимость продаж включает прямые материальные затраты и затраты на оплату труда и
страхование основных работников предприятия. Величина себестоимости продаж определилась в
размере 1187 тыс. леев
В состав расходов периода включены расходы на рекламу, износ долгосрочных и текущих активов,
содержание администрации и прочего персонала, расходы на аренду помещения, его охрану, услуги
связи, проценты по кредиту, местные сборы. Их сумма превысила 1700 тыс. леев
Выполненные расчеты позволили определить величину такого показателя как стоимость одного
часа работы программиста. Данный показатель можно использовать при обосновании стоимости работ
по программированию для заказчика.
Рассчитано несколько значений стоимости часа в зависимости от включаемых затрат. В результате
получены:
x Чистая стоимость часа (только зарплата) -50леев(2,5$)
x Стоимость часа с учетом общефирменных расходов-157 леев (около 8$)
x Стоимость часа для заказчика (с учетом рентабельности 50%)-240 леев (12$ )
Рассчитанная по модели предприятия стоимость часа вполне соответствует опубликованным в
свободной прессе показателям по Молдове. Так, например, по материалам некоторых исследований(3)
почти 75% фирм, расположенных в Молдове, среднюю цену за свои услуги устанавливают в размере
до 20$ за час. Это подтверждает достоверность выполненных расчетов.

6
Стоимость часа работы для заказчика позволила спрогнозировать доходы фирмы и рассчитать
прибыль.
Расчеты также включают прогнозирование денежных потоков и формирование активов и пассивов
фирмы на конец года.
Результаты выполненных расчетов позволяют сделать следующие выводы:
Существенно возросла валюта баланса фирмы с 697 тыс. леев до 2580 тыс. леев
Предприятие вернуло кредит и получило чистую прибыль в размере 2035 тыс. леев
Рентабельность продаж по чистой прибыли составила 39%

Выводы
С точки зрения финансовых показателей , деятельность предприятия по разработке ПО в Молдове
представляется весьма успешной при наличии заказов на его продукцию.

Литература:
1. Налоговый Кодекс РМ, БНК №7-8, 2016
2. http://www.fisc.md/Legislatia_fiscala.aspx
3. https://yalantis.com/blog/cost-services-europe-market-research/

7
MANAGEMENTUL ȘI SECURITATEA INFORMAȚIONALĂ

Ștefan MORCODEANU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: În lucrarea a fost descris rolul TI în managementul întreprinderii, în special în domeniul securizării
informaționale. La acest capitol a fost descrise cerințele către subsitemul informțional utilizat în cadrul
întreprinderilor cu scopul securizării a informației în cadrul întreprinderii, expuse în ISO 27001:2013.

Cuvinte cheie: management, standard, sistem informațional, securitate informațională, SMSI, ISO/IEC
27001.

1.Noțiuni generale.
La etapa actuală informațiile sunt privite ca resurse esențiale pentru continuarea și defășurarea unei
activități economice, astfel necesitatea de a securiza această informație a devenit o obligațiune. Comapniile
care doresc să-și desfășoare o activitate economică sau să facă parteneriate cu diverse companii, este necesar
ca ele să implimenteze un Sistem de Management al Securității Informaționale. Standartul care reglementează
protejarea și securizarea informației este ISO 27001:2013.
Standartul este utilizat în numeroase tipuri de organizații, cu diferite comenii de aplicare: financiar,
telecomunicații, servicii, transporturi etc. În standart este reglementat procesele de implimentarea,
monitorizarea și administrarea a unui Sistem de Management al Securității Informaționale. Scopul unui astfel
de sistem este să asigure o continuă dezvoltare a afacerii, să reducă la minim eventuale pagube și să asigure
confidențialitatea, integritatea și disponiblitatea datelor. Implimentare uni astfel de sistem ajută la identificarea
și reducerea riscurilor critice de securitate și la concentrarea eforturilor în sensul protejării informației.
Managementul securității informației se definește ca fiind ansamblul proceselor de stabilire și menținere a
unui cadru de lucru și a unei structuri de administrare, care oferă garanția că strategiile de securitate a
informației sunt aliniate și susținute prin obiectivele afacerii care sunt în concordanță cu legile și reglementările
privind administrarea cât mai adecvată a riscurilor [1].

2.Standardul ISO 27001:2013


ISO 27001:2013 este un standard internațional de securitate a informației, publicat la data 25
septembrie 2013. El anulează și înlocuiește ISO/IEC 27001:2005 și este publicat de către Organizația
Internațională de Standardizare (I.S.O) și Comisia Electrotehnică Internațională (I.E.C).
Standardul I.S.O/I.E.C 27001:2013 este cel mai cunoscut document normativ care prevede implimentarea
și certificarea unui S.M.S.I. într-o organizație. De menționat faptul că ISO nu este un organ de certificare. Ca
orice alt standard ISO privitor la sisteme de management, certificare I.S.O / I.E.C 27001:2013 este posibilă,
însă nu este obligatorie. Unele organizații pot implimenta cerițele standadului pentru a le oferi, suplimentar,
încredere părților interesate, pe cînd alte organiații aleg să implimenteze doar cerințele pentru a beneficia de
bunele practice din standard [2].
În 1995 Institutul de Standardizare din Marea Britanie (BSI) a publicat standardul BS 7799-1, conținînd
un set de cerințe pentru implimentarea voluntară a unui SMSI în cadrul organizaţiilor. Mai târziu apare şi
partea a doua, BS 7799-2 „Information Security Management Systems - Specification with Guidance For Use".
Acesta era un set de indrumări specifice şi mai detaliate pentru implementarea unui SMSI eficient. Ulterior s-
a pus problema transformării acestui standard britanic, recunoscut iniţial doar de către UKAS(The United
Kingdom Accreditation Service) ca standard naţional, într-un standard internaţional. În anul 2002 în BS 7799
a fost incorporată abordarea bazată pe procese PDCA (”Plan-Do-Ceck-Act”, Edward Deming) ca ulterior, în
a. 2005 să se transforme în standardul internaţional ISO/IEC 27001:2005.
Datele prezentate conform ISO Survey arată că numărul certificărilor ISO 27001 în lume prezintă o creștere
cu 20% în anul 2015 față de 2014 . În fig. 1 este prezentat topul țărilor după numărul de certificări pentru anul
2015.

8
Certificări ISO/IEC 27001 în 2015, ISO Survey 2015.

Germania 994
Italia 1013
Romania 1078
S.U.A 1247
China 2469
India 2490
Marea Britanie 2790
Japonia 8240

0 2000 4000 6000 8000 10000

Fig.1. Certificări ISO/IEC 27001 în unele țări ale lumii


Sursa: ISO Survei, 2015

În funție de sectorul industrial certificările ISO/IEC 27001 conform datelor prezentate de ISO Survey
pentru anul 2015 sunt prezentare în fig. 2.

Certificare ISO/IEC 27001 în funcție de Sectorul Industrial , ISO


Survey 2015.

Servicii de inginerie 201

Administrarea publică 212

Sănătate și Asistență socială 231

Echipamente electrice și optice 296

Transport, Stocare, Comunicatii, 301

Alte Servicii 959

Tehnologii Informaționale 5573

0 1000 2000 3000 4000 5000 6000

Fig.2. Sectoarele industriale cu cel mai mare număr de certificări ISO/IEC 27001,
Sursa:ISO Survei, 2015

3.Aplicarea standardului în Republica Moldova


La capitolul dat, conform datelor statistice din 2015, Republica Moldova deține 7 certificări ISO/IEC
27001 păstrînd astfel același nivel ca și în anii 2014, însă în comparație cu anii 2011-2012 cînd Moldova
deținea doar un singur certficat pe țară, putem observa o creștere majoră, explicînduse prin faptul că Moldova
fiind un stat în curs de dezvoltare, are tendință de modernizare și racordarea la standardele europene.
Printre companiile care au obținut acest certificat de standardizare pot fi numite: Endava – fiind prima
companie din regiune obținînd certificare ISO 27001, DAAC System și MAIB care a fost prima bancă din
Moldova obținînd ulterior implimentarea unui SMSI în anul 2013.
Î.S. „Fiscservinform” a iniţiat procesul de implementare a SMSI conform standardului ISO 27001.
Față de Romania care este a 6-sea țară cu cel mai multe certificări a standardului ISO 27001, avînd 1078
de certificari, R.Moldova mai are de învățat și de crescut la acest capitol.

9
4.Implimentarea unui Sistem de Management al Securității Informaționale.
Totuși la crearea unui SMSI, este necesar de luat în considerare nu doar atingerea tuturor proprietăților
informaționale, ci și specificul businessului. Spre exemplu în sectorul bancar scopul principal a SI este
asigurarea integrității informației financiare; pentru operatorii din sectorul de telecomunicații – accesul la
resursele informaționale, începînd cu canalele de transmisie și pînă la serverele comerciale; pentru companiile
de stat este importantă menținerea confidialității informațiilor. Însă acest lucru nu înseamnă că întreprinderile
de stat nu i-au în considerare menținerea integrității datelor sau că sectorul bancar nu are nevoie de accesul la
informație.
De aceea, de la bun început se iau în considerare aspectele critice și cele mai importante în funcție de
specificul organizație, pentru crearea unei arhitecturi corecte ca în final să se obțină un SMSI eficient și sigur.
Pentru realizarea a SMSI trebuie să utilizăm abordarea bazată pe PDCA(Plan – Do – Check - Act ):
x planificarea,
x realizarea,
x verificarea,
x menținerea.
În etapa de planificare, se asigură evaluarea riscurilor securității informație și se propune un plan
corespunzător de prelucrare a riscurilor. La etapa de realizare sunt aplicate toate deciziile luat la etapa de
planificare. Etapele ulterioare, de verificare și menținere, redactează și perfeționează deciziile deja luate și
implimentate. Algortimult dat se repetă pînă SMSI ajunge să fie conform cerințelor standardului ISO 27001
[5].
Însă, anume certificare ISO 27001 ca și toate celalte procese de standardizare ISO constă din 3 etape:
x Prima etapă este cea preiliminară, care constă în verificarea documentații minime pentru implimentarea
standardului, cum ar fi politica de confidențialitate a firmei, regulamentul intern privin gradul de acces la
informație și alte documente care ar fi esențiale pentru ISO 27001.
x A doua etapă este ce în care se testează sistemul de securitate a informației prin cerințele menționate în
standard. Auditorii au datoria de a căuta dovezi și detalii prin care să confirme că Sistemul de
Management al Securității Informației a fost implimentat cu succes și funcționează într-un mod cît mai
eficient.
x În ultima etapă presupune auditori de supraveghere, pentru a verifica dacă organizația certificată, mai este
sau nu în conformitate cu cerințele standardului de securitate informațională ISO 27001. În cele din urmă
organul care eliberează certificatul de standardizare, va cere ulterior audituri suplimentare pentru a
verifica dacă sistemul de management a securității informației mai este sau nu în conformitate cu ISO
27001 [6].
Pentru a afla cît timp durează implimentarea unui standard ISO, răspunsul îl oferă ISO27006 cu privire la
standardele de auditare, și anume, pentru o companie cu 2 – 10 angajați, auditul de certificare este bugetat cu
2 oameni, 5 zile.

Conculzii
În concluzie, putem spune că implimentare unui sistem de management al securității informației
(SMSI) conform standardului ISO/IEC 27001, trebuie să fie făcută în dependență de specificul companie și
punctele critice și cele mai importante a organizației în scopul creării unei arhitecturi corecte și pentru a obține
un SMSI eficient și sigur. Implimentarea unui SMSI este o decizie strategică a organizație, astfel organizația
își poate identifica nivelul necesar de securitate, poate dezvolta planuri, strategii despre cum ar trebuie să
securizeze informația în baza propriei analize, astfel luînd măsuri tehnice și non-tehnice în vederea securizării
înformației.
Astfel avantajele implimentării unui SMSI sunt:
x reducerea riscului la adresa securității informatice,
x abordarea structurală și standartizată a sistemului informațional,
x reducerea costurilor de operare și administrare a securității,
x promovarea imaginii companiei ca un partener de afacere sigur,
x satisfacere cerințelor partenerilor de afacere internaționali prin evedințierea controalelor de securitate,
x reducerea maximală a impactului unor posibile pierderi de informații,
x reacționarea adecvată și în timp la amenințările securității informației prin selectarea măsurilor de
protecție a informației pe baza analizei de risc.
În final putem spune că în R.Moldova, acest tip de standardizare se întîlnește în domeniul TIC și în în
sectorul bancar. Dacă pentru pentru cei din domeniul IT este o alegere să implimenteze sau nu un SMSI,

10
pentru cei din sectorul bancar a fost mai mult o obligație din partea Băncii Mondiale de a trece la standartului
ISO/IEC 27001.

Bibliografie

[1]Securitatea sistemelor informaţionale: Managementul securităţii SI, Controlul


logic, Securitatea reţelelor locale şi a aplicaţiilor client-server.
[2] Comparative study regarding international standards on information security management
systems in organizations: ISO/IEC 27001:2013 vs iso/iec 27001:2005, Bogdan Ţigănoaia, Assistant
Professor, PhD, Politehnica University of Bucharest
[3]ISOSurvey:http://www.iso.org/iso/the_iso_survey_of_management_system_standard_certificatio
ns_2015 .pdf
[4] Analiza etapelor de creare a unui sistem de management al securităţii informaţiei, Rodica BULAI,
Academia „Ştefan cel Mare”
[5] Recomandări Privind Implementarea SMSI după ISO/IEC 27001:2013, Rodica BULAI, Ludmila
DUCA
[6] ISO/IEC 27001 http://www.itco.ro/standarde/iso-iec-27001.html
[7] Sistemul de management al securităţii informaţionale ISO/IEC 27001:2013. Algoritmul de
implementare, COJOCARU Igor, GUZUN Mihail, IONESCU Răzvan.
[8]GOROBIEVSCHI S., MODORAN R. Societatea Informațională - direcție importantă de
dezvoltare a societății umane. În: SYMPOSIA Professorum: conf. șt. inter. Seria economie, Ed.2006.
Ch.: ULIM, 2007, pp. 246-249. ISBN:9975-934-83-8.

11
ROLUL CARACTERULUI UMAN ÎN ASIGURAREA
PERFORMENŢELOR UMANE
ANA-MARIA COZONAC

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Noţiunea de “caracter” este una polisemantică, care tratează atît aspectul natural cît şi cel
obţinut. Caracterul în structura sa are două blocuri componente care se află într-un raport de interdependenţă
și care realizează caracterul ca o integralitate. Datorită faptului că caracterul este supus evoluţiei, conţinutul
acestuia este în legătură directă cu vîrsta individului.

Cuvinte cheie: Caracter, temperament, performanţă, trăsătură, personalitate, individ, aptitudini.

1.Introducere
Noţiunea de caracter reprezintă totalitatea trăsăturilor şi proprietăţilor, care atribuie organismului (sau
unei specii sau altui grup natural) individualitate, care îi serveşte pentru a se distinge faţă de alţi indivizi, specii
sau grupuri. Astfel de trăsături sunt denumite “caractere”. Mai mult de atît, suma acestor caractere ale
individului îi reprezintă “caracterul”. În engleză cuvîntul “caracter” este mai des utilizat pentru a sugera
caracteristica distinctivă unică decît suma tuturor trăsăturilor. Dar totuşi noi utilizăm noţiunea de caracter pe
larg în ambele sensuri [1]. Sub aspect general caracterul reprezintă cea mai înaltă şi sintetică formaţiune a
personalităţii, care rezultă din integrarea în anumite modalităţi psiho-comportamentale a întregii experienţe de
viaţă [2]. Caracterul constituie configuraţia sau structura psihică individuală, relativ stabilă și definitorie pentru
om, cu mare valoare adaptativă, deoarece pune în contact individul cu realitatea, facilitandu-i stabilirea
relaţiilor, orientarea si comportarea potrivit specificului său individual. Caracterul este o componentă a
personalităţii care vizează suprastructura socio-morală a personalităţii, calitatea de fiinţă socială a omului.

2.Discuții
Spre deosebire de temperament, care ţine de forma de manifestare a personalităţii şi se manifestă în
situaţie naturală ori socială, caracterul se referă întotdeauna la latura de conţinut al personalităţii, constituind
nucleul socio-psihologic al relaţiilor individului [2]. Caracterul se manifestă în cadrul interacţiunii sociale ale
individului în dependenţă de profilul psihomoral, considerat prin prisma unor norme şi criterii etice, promovate
de către societate. Acesta se formează ca rezultat al interacţiunii individului cu mediul sociocultural, căpătînd
anumite componente psihice cum ar fi natura, structura şi funcţionalitate, care corespund valorilor promovate
şi cu care interacţionează individul la etapa sa de dezvoltare.
Din punct de vedere funcţional, psihologul Levitov, susţine că structura caracterului include două
„blocuri” [3]:
1.Blocul de comandă - care reflectă influenţa societăţii asupra omului şi alcătuieşte activitatea vitală a
individului. Elementele blocului de comandă (scopurile activităţii, trebuinţele, interesele, idealurile, valorile)
formează natura internă, invizibilă a caracterului.
2. Blocul de execuţie - reprezintă modalitatea de manifestare voluntară şi de reglare a conduitei în situaţia
concret dată. Voinţa fiind coloana vertebrală a caracterului; efortul conştient pe care-l depune personalitatea
pentru a-şi atinge scopurile fixate.
Elementele blocului de comandă aflînduse în interdependenţă formează latura invizibilă a caracterului.
Aceasta fiind absolut necesară dar insuficientă pentru realizarea caracterului ca o integralitate, care ar servi
pentru atingerea unui rezultat adaptiv concret în diferite situaţii care apar în urma interacţiunii a individului
cu societatea, şi sunt dependente de valorile morale ale acesteia. Din acest motiv activitatea blocului de
comandă se impune a fi corelată cu activitatea blocului de execuţie, care conţine în structura sa internă diferite
mecanisme, care din punct devedere psihologic presupune modul de interpretare şi analiză a unei situaţii,
asupra căreia individul îşi formează o atitudine corespunzătoare modului de înţelegere şi asimilarea a
informaţiei.
Atitudinea reprezintă o interpretare internă a unei situaţii. Fiind un fel de dispoziţie latentă a individului
de a răspunde sau a acţiona într-o manieră sau alta la o stimulare a mediului [3]. Atitudinea la fel ca și
caracterul reprezintă o construcție psihică formată, în contextul căreia se reunesc elemnte cognitive, afective
si cele dominate de voința umană. Atitudinea reprezintă o corelație dintre obiect și subiect prin intermediul
unor elemente afective și elemente care definesc apariția unor comportamente volitive, prin care se manifestă

12
poziția obiectului față de subiect. Definirea caracterului ca o sumă de atitudini este una greșită, acesta fiind un
procedeu de interacțiune a atitudinilor, care rezultă din dezvoltarea individuală. Atitudinea reprezintă o
raportare permanentă la notiunea de valori. Dacă atitudinile se află în raport de concordanță cu normele
sociale, atunci ele devin valori, astfel formîndu-se sistemul atitudini-valori, care se referă la esența persoanei.
Atitudiniile se caracterizează prin anumite determinative, fiind de natură favorabilă sau nefavorabilă, cu
referinţă la interpretările faţă de un obiect sau de o situaţie sau gradul de intensitate ale trăirii – pozitiv şi
negativ.
Atitudinile sînt clasificate în 2 categorii [3]:
1. Atitudinile faţă de sine: autoaprecierea; autoeveluarea; autoconducere;
2. Atitudini faţă de societate: atitudinea faţă de muncă, norme, principii; atitudinea faţă de diferite
instituţii (familie, şcoală, spital, universitate); atitudinea faţă de structura şi forma organizării
politice;atitudinea faţă de ceilalţi semeni; atitudinea faţă de obiectele din jur.
După M.Zlate caracterul interpretat ca un sistem valoric şi autoreglabil de atitudini şi trăsături, caracterul
apare ca o componentă relativ stabilă, definitorie pentru om şi cu o mare valoare adaptivă. El îndeplinind
diferite funcţii în viaţa psihică a individului în deosebi în plan comportamental:
1. Funcţia relaţională (ține de aspectul relațiilor individului cu societatea) ;
2. Funcţia orientativ-adaptivă (oferă posibilitatea de orientare și adaptare în direcția scopurilor personale)
;
3. Funcţia de mediere şi filtrare (permite filtrarea la nivel cognitiv și afectiv a tuturor acțiunilor);
4. Funcţia reglatoare (prin această funcție individul își reglează propriul comportament).
Datorită faptului că caracterul este evolutiv şi se formează în cursul vieţii pe măsura interacţiunii
individului cu societatea, abilităţile şi trăsăturile pe care le posedă omul s-au format în cadrul relaţiilor sociale,
a activităţilor pe care omul le desfăşoară în cadrul grupului social, ţinînd seama de normele de conveţuire
stabilite de acesta.
De aceea trăsăturile de caracter sunt supuse evoluţiei, având un conţinut mai sărac la vârstele mai mici şi
mai bogat pe măsura ce omul înaintează în vârstă, iar experienţa sa capătă dimensiuni mai ample [3]. O mare
importanţă în formarea caracterului o au acţiunile şi faptele în situaţiile de conflict, în dependenţă de
accesibilitatea conflictului psihologic. Cum arată cercetările acestor conflicte, schimbările caracterului în
aceste momente sunt foarte adânci şi stabile [3]. Dar situaţiile critice se repetă pe parcursul întregii vieţi ale
omului. Noi pierdem prietenii cei mai buni, apropiaţii, suntem nedreptăţiţi, avem situaţii complicate la
facultate, la serviciu etc. În fiecare caz, în dependenţă cum şi la ce fel de faptă se va hotărî omul, reiese cum
se va forma caracterului lui de mai de departe. Noi singuri ne formăm caracterul cu faptele noastre pe parcursul
vieţii [3] .
Societatea este formată din totalitatea indivizilor care interacţionează sub aspectul diferitelor raporturi
care se formează în conformitate cu nevoile acestora. Drept rezultat al caracterului individual în cadrul
societăţii oamenii îndeplinesc toţi aceleaşi acţiuni (practice, intelectuale, sportive, artistice etc.), însă la diferite
nivele de calitate de diverşi indivizi, cu o eficienţă mai mare sau mai mica, uneori foarte redusă [3].
Desigur toţi oamenii normali pot executa diferite şi numeroase activităţi, dar la un nivel de calitate diferit,
ceea ce corespunde capacităţilor, aptitudinilor pe care le posedă. Aptitudinea fiind definită ca o însuşire sau un
complex de însuşiri psihice şi fizice, care asigură succesul, reuşita într-o activitate sau alta. Definiţia dată
subliniază aspectul de eficienţă, de randament. Orice însuşire sau proces psihic privit sub unghiul eficienţei
devine aptitudine (de exemplu: memoria – aptitudinea de a memora; spirit de observaţie – aptitudinea de a
percepe). Aptitudinea ne dă măsura gradului de organizare a sistemului personalităţii sub aspect adaptativ-
instrumental concret [3].
Aptitudinea reprezintă latura instrumentală şi operaţională a personalităţii. Acestea nu trebuie confundate
cu suma cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor cerute de o anumită activitate. Problema privind natura şi
determinismul aptitudinilor a fost şi continuă încă să fie puternic controversată. Conform definiţiei enunţate,
aptitudinile sunt totdeauna un rezultat al dezvoltării, un „aliaj” între elementul înnăscut şi cel dobândit prin
experienţă. Aptitudinile sunt determinate, pe de o parte, de potenţialul genetic, pe de altă parte, de condiţiile
în care acest potenţial latent devine activ și se manifestă în latura exterioară a individului. Condiţionate de
existenţa unor premise ereditare, aptitudinile se formeaza, se structurează, se dezvoltă şi se afirmă ca structuri
sintetice complexe ale personalităţii, întotdeauna în procesul activităţii, în raport cu o activitate concretă, în
care dispoziţiile sunt intens exercitate. Aptitudinea nu poate apărea în afara unei activităţi concrete
corespunzătoare; aptitudinea se formează în activitate şi se manifestă în activitate. Pe măsură ce societatea, în
dezvoltarea ei, creează noi domenii de activitate, se nasc şi se dezvoltă aptitudini noi. Totodată, în conformitate
cu cerinţele social-economice noi, cu modificările ce se produc în natura şi conţinutul activităţii individului,

13
se produce şi modificarea, restructurarea aptitudinilor acestuia. Aptitudinea se relevă ca o sinteză a însuşirilor
naturale şi a celor dobândite .
Desfăşurându-se într-un cadru profesional specializat, activităţile umane complexe impun prezenţa mai
multor aptitudini elementare, care se întrepătrund şi se structurează specific. Aptitudinile complexe se clasifică
după genul de activitate care le modelează structural: aptitudini lingvistice, matematice, tehnice, muzicale,
plastice, sportive. Pentru obţinerea unor performanţe superioare, arată P. Popescu Neveanu, individul ajunge
să-şi îmbine şi să-şi dezvolte resursele sale într-o manieră superioară, până la structuri individuale, ce se
exprimă într-un stil individual de personalitate creatoare [4].
În rezultatul a multor cercetări științifice este dovedit faptul că trăsăturile de caracter sunt direct legate de
anumite tipuri de comportament, și anume o manifestare a impulsivității poate aduce ideea că individul are o
reacție rapidă și imprecisă la sarcinile care presupun o viteză mărită.
Cercetarea care are drept scop performanța, ne poate furniza informații despre persoane în contextul
angajării acestora. Tocmai din acest punct de vedere studiile despre performanță capătă în contextul actual o
importanță deosebită. Totodată, ele pun bazele dezvoltării teoriilor trăsăturilor de caracter.
Datorită faptului că caracterul este privit ca un sistem deschis, care este în permanentă adaptare la
condițiile sociale, individul poate fi caracterizat de o capacítate înaltă de adaptare la factorii cu care
interacționează, dezvoltîndu-și un complex de abilități și aptitudini bine determinate, care au un rol
fundamental în procesul de realizare a activităților, caracterizînd performanța acestuia. Noțiunea de
performanță capătă un aspect destul de relavant în psihologia muncii și în psihologia organizațional-
managerială. Performanța este definită ca o cerință fundamentală, în condiții de concurență care se
perfecționează pe măsura ce înaintează în timp. Pe de altă parte performanța poate fi privită din prisma a ceea
ce face individul în condițiile de muncă și la consecințele comportamentului individului. Nu toate
comportamentele se incadrează în noțiunea de performanță, ci doar acelea care promovează și contribuie la
realizarea scopurilor organizației. Din perspectiva consecințelor comportamentului individului, nu toate
rezultatele comportamentale pot fi privite sub noțiunea de performanță. Spre exemplu în cadrul unui training,
trainerul își realizează activitatea perfect, dar aceasta nu este un indicator de garanție că participanții training-
ului și-au îmbunătățit abilitățile, din cauza că potențialul intelectual al acestora posedă diverse diferențe.
Ideal ar fi ca în interpretarea performanței să fie luată în considerare simultan cele două aspecte. În acest
context se utilizează noțiunea de evaluare a performanței ce constituie un proces care servește în scopul
creșterii productivității muncii, a calității și a perfecționării competențelor profesionale.
Datorită faptului că caracterul poate fi educat în direcţia necesară în dependenţă de nevoile pe care le
întîlnim, fiecare din noi mai mult sau mai puţin îşi poate crea „tăria” sa proprie de caracter, care influienţeaza
nivelul de performanţă posedat. În pofida faptului că o personalitate complexă are la bază caracterul,
temperamentul şi aptitudinile, caracterul constituie elementul definitoriu în obţinerea performanţelor, prin
capacitatea sa de a masca sau de a compensa o serie de însuşiri temperamentale. Pot fi reţinute sau modificate
acele manifestări „spontane” ale tipului care scapă, de obicei, controlul conştient. Se evidenţiază astfel rolul
reglator al caracterului în raport cu temperamentul. Caracterul influenţează deasemenea aptitudinile pe care le
obţinem în urma activităţilor efectuate prin „tăria” sa.
În urma unui studiu efectuat în grupul studențesc în care s-au evaluat tipurile de caracter după metoda
lui K. Leonhard , s-a realizat că indivizii la care în proporții mai mari s-au evidențiat tipologiile relativ stabile,
cu caracter cu înclinație feminină caracterizate de emotivitate mărită, elemente mai pronunțate de ciclotinie,
alarmanță și tipologia stopantă devin a fi mai vulnerabili la factorii externi și se manifestă pasiv în grupul
social din care fac parte, avînd drept rezultat o eficiență scăzută caracterizată de un nivel scăzut de performanță.
Iar la cei la care sunt mai accentuate tipurile de caracter ce îi conferă stabilitate în modul de manifestare, un
grad de adaptibilitate ridicat, hipertimie și demonstrativitate accentuată au abilitatea de a obţine performanţe
mai mari, ceea ce corespunde cu faptul că caracterul are un rol fundamental asupra performanţelor umane,
datorită faptului că poate fi educat în conformitate cu standartele psiho-sociale.

3.Concluzii
În concluzie, putem menționa că caracterul şi aptitudinile unui individ deţin rolul principal în asigurarea
performanțelor umane, precum și în structura personalităţii, iar temperamentul trebuie sa fie considerat
subordonat în raport cu acestea. Astfel, este important crearea unor condiții favorabile pentru a stimula si
influența pozitiv formarea și dezvoltarea unor trăsături de caracter necesare pentru asigurarea performanțelor
umane de nivel înalt. Iar cercetarea metodelor cît mai eficiente și vîrsta cea mai potrivită a unui individ pentru
un randament cît mai înalt în dependență sex și factorii geografici prezintă o temă de cercetare complexă și
extrem de interesantă.

14
Bibliografie

1. W. McDougal, Of the words character and personality. New York: John Willey and Sons, 1932,
2. M.C.Țuțu, Psihologia personalităţii. Bucureşti: Fundaţia România de Mâine, 1993, p.148-155 .
3. M. Zlate, Tratat de psihologie organizational-managerială,.Vol.1. Polirom, Iași, 2004, p.160-166 .
4. P. Popescu-Neveanu, Tratat de psihologie general. Bucureşti: Editura Trei, 2013, p.724.
5. S. Gorobievschi , C. Juncu , Omul-componenta factorilor productivi. În: Administrarția Publică, Nr.3-4,
2008, p.117-125. ISSN 1813-8489. Cat. C

15
ANGAJAMENTU ORGANIZAȚINAL

Sîli Gheorghe

Abstract: În această lucrare vom studia ce este angajamentul organizațional și nivelurile la care acesta se
manifestă. Influența acestora asupra rezultatele organizaționale și de ce managerii trebuie să ție cont de acest
concept.Precum și cum putem dezvolta angajamentul în organizații.

Cuvinte cheie: Organizație, angajați, angajament,supraveghere,analiza angajatului,dezvoltarea angajamentului.

Angajamentul organizațional - reprezintă obligația luată din proprie inițiativă de a duce ceva la bun sfîrșit
sau acordul privind partea angajaților privind scopurile și obiectivele unei organizații și dorința de a lucra spre
realizarea a acestor scopuri și obective.
În lumea în care tehnologiile se dezvoltă rapid, organizațiile se confruntă cu o piață tot mai competitivă
și mai pretențioasă. În aceste condiții companiile caută în permanență să îmbunătățească performanțele și
stabilitatea. Aici apare angajamentul organizațional ca cel mai bun element de predicție a stabilității (scăderea
fluxului) angajaților. În această situație, asistăm la doua scenarii atunci cînd vine vorba despre angajamentul
organizațional:
9 Organizațiile - care investesc constant in politicile de R&R (rewards and recognitions), de beneficii și
remunerații;
9 Angajații - care sunt constant în căutarea de noi perspective [3].
În ultimul timp, observăm creșterea numărului de concepte care ne garanteăza o mai bună retenție a
angajaților: motivare, satisfacție, atașare etc. Conceptul de "angajament" a devenit un subiect foarte discutat și
aplicat în ultimii ani în psihologia generală a munci. Acest concept influențează în mod direct rezultatele
finale, mai ales, perfomanțele în muncă.Avem două criterii ce descriu acest concept unul fiind "filosofic", iar
al doilea criteriu este de ordin financiar. Ceea ce ține de primul criteriu, Karl Marx a avut dreptate cînd afirma
că activitatea în organizațiile moderne este în mod inerent alienantă, în multe organizații, oamenii trebuie să
renunţe la umanitatea lor în schimbul unui salariu. Când oamenii nu sunt liberi, ci legaţi de organizații, munca
lor îi alienează, iar angajamentul este o modalitate puternică și umană pentru a rezolva problema alienării.
În ceea ce privește cel de-al doilea criteriu, cel financiar, datele indică faptul că atunci când angajații
sunt implicați, absenteismul și fluctuaţia de personal etc. scad, în timp ce productivitatea și satisfacția
angajaților cresc. Gradul de angajament este corelat cu fiecare rezultat organizațional important, atât la nivel
individual cât și la nivel de echipă. Există consecințe financiare clare asociate cu un angajament ridicat sau
scăzut.Companiile cheltuiesc mii de ore și resurse financiare pentru a dezvolta angajaţii pasionaţi şi
implicați.[2]
Cu toate acestea, potrivit unui sondaj realizat de către Gallup, mai mult de 71% dintre adulții angajați
nu sunt implicaţi la locul de muncă.Așadar angajamentul organizațional este asociat cu intenția angajaților de
a păstra locul de muncă, prin urmare, stabilitatea personalului. Însă este un concept diferit de satisfacție și
motivare. Specific se consideră că este abordare tridimensională a lui (Meyer, Allen și Smith, 1993). Conform
acestei abordari, avem trei nivele prin care se manifestă angajamentul, acestea sunt: afectiv (bazat pe
identificarea și implicarea persoanei cu organizația), de continuitate (bazat pe costurile implicate de părăsirea
organizației) și normativ (bazat pe o ideologie și sentiment de obligație faţă de organizație).

Tabelul 1 Modelul tridimensional al angajamentului organizaţíonal.[1]

Autori Angajament afectiv

Kanter, 1968, pag.507 Atașamentul emotiv și emoțional a individului față de grup.


Sheldn,1971, ag.143 Atitudinea sau orientarea care leagă angajatul de organizație și-l reprezintă.
Buchanan, 1974, pag.533 Un susținător și emotiv față de obectivele și cultura organizatională, rolul relației
cu cultura și obectivele organizației, și organizația în sine.
Angajamentul de continuitate
Kanter, 1968, pag.504 Beneficiile oferite de organizație, pe care angajatul le poate obține de la organizație.
Becker,1960, pag.32 Angajamentul are loc atunci cînd o persoană , profită de avantajele legate de munca
în organizație, reducînd interesul angajaților de a schimba locul de muncă.

16
Hrebiniak et Alutto, 1972, Un fenomen structural ce este rezultatului tranzacțiilor și schimbărilor individuale
pag. 556 sau organizaționale, în funcție de avantajele obținute legate de locul de muncă.

Angajamentul normative
Wiener et Gechman, Comportamentul în angajament, este comportamentul social admis care depășesc
1977,pagg.48 aștetptările formale sau normative.
Wiener, 1982, pag.42 Totalitatea presiunilor normative, construiesc un comportament care satisfac
cerințelor și interesele organizației.
Marsh et Majoritatea angajaților cosideră că sunt corecți, moral rămînînd în cadrul companiei,
Mannari, pag.59 înțăleagînd posibilitățile să avanseze și satisfacția pe care o primesc de a lungul
anilor.
Angajamentul organizațional afectiv – este o orientare emoțional pe care angajatul o are față de
companie. Acest tip de angajați lucrează în companie pentru că simte comod la locul de muncă, și dorește acest
lucru. Ei adoptă ideile și scopurile organizațiiei ca idei prorii.
Angajamentul organizational de continuitate – angajații se rețin datorită pachetelor de beneficii pe care
întreprinderea le oferă angajaților și de care aceștia se simt atrași; vorbim despre un ansamblu de interese,
recunoscute și îndeplinite de organizație. Angajații rămîn in organizație deoarece nu sunt siguri că următorul
angajator ar putea să-i ofere aceleași beneficii. Acest tip de angajament este bazat pe costuri/beneficii.
Angajamentul organizațional normativ – îl înțelegem prin prisma angajamentului bazat pe normele
sociale. Angajatul are un sentiment de loialitate față de organizație bazat pe o înțelegere a obligației individuale
în raport cu organizația, conform setului personal de valori.

Fig.1 Model de analiză a angajamentului. [1]


Tipul de supraveghere este o variabilă independentă, și este asociată cu angajamentul organizațional,care
înscrie în sine o variabilă dependentă a cărei trei componente vor fi examinate ca trei variabile dependente.
Rezultatele organizaționale pentru un angajament evidențiat sunt:
1. Angajații atașati vor lucra mai bine și mai mult, vor fi mai determinați în atingerea obiectivelor
organizaționale (în special cei atașați afectiv si normativ);
2. Reținerea crescută a angajaților - care este direct proporțională cu reducerea cheltuielilor, reducerea
resurselor financiare , umane și de timp pentru găsirea, recrutarea si pregătirea noilor angajați, care înțeleg
obiectivele organizației și nevoia ca munca lor să fie orientată spre performanță;
3. Angajații înțeleg mult mai bine cultura organizațională și se identifică cu aceasta;[3]
Un angajament evidențiat reprezintă o stare ideală pentru întreprindere, care rareori este pe deplin realizat
sau întâlnit, pentru managerii care îşi doresc echipe performante şi implicate trebuie să opteze pentru
dezvoltarea tot mai largă a angajamentului în întrepindere.
Avem trei pași pentru dezvoltarea angajamentului, acţionând mai ales asupra cauzelor şi având un
impact substanţial în mediul organizaţional:
1. Efectuarea unui studiu de angajament pentru a „lua pulsul” stării de fapt.
2. Identificarea managerilor și factorii care distrug angajamentul. Evaluarea poate identifica, de
asemenea, şi angajații care au o predispoziţie spre dezvoltarea unor relaţii de angajament, precum și angajații
care sunt, conform contrucţiei lor psihologice, alienaţi.

17
3. Anunţarea managerilor care distrug angajamentul că vor fi evaluaţi în funcție de capacitatea lor de
a crea angajament.[2]
În concluzie, angajamentul organizațional este o stare de spirit, care poate echilibra diferite forme de
comportament ce leagă pe un individ de oragnizație, precum și orientarea sa în realizarea obiectivelor
organizaționale. Angajamentul organizațional permite de a ghida compotamentul angajatului bazat pe
cerințele organizatorice, și a dorinței acestuia de a-și contiuna activitatea în organizație
Angajamentul organizațional este acel subiect strîns legat de întreprindere care are ca și bază cultura
organizațională a întreprinderii și se poate transforma într-un avantaj al întreprinderilor. Prin retenția crescută,
diminuarea costurilor aferente unei noi recrutări și pregătiri fiind o investiție pe termen mediu-lung însă este
calitativă și sănătoasă atît pentru angajat cît și pentru întreprindere.
Fiind o modalitate care mărește confortul angajaților la locul de muncă, astfel angajații au performanțe
mai mari la locul de muncă,precum și unii factori cum ar fi stresul la locul de muncă, emanciparea, nesiguranța
locului de muncă să diminuează la aplicarea angajamentului organizațional.

Bibliografie:
1. http://www.irec.net/upload/File/memoires_et_theses/52_Elena_Stoeva.pdf vizitat 28.11.16
2. http://documents.tips/documents/angajamentul-organizational.html vizitat 21.11.16
3. http://happy-employees.eu/angajamentul-organizational/ vizitat 21.11.16

18
COMUNICAREA ORGANIZAŢIONALĂ. METODELE DE COMUNICARE,
AVANTAJELE ȘI DEZAVANTAJELE
Nani Victor, Furdui Alexandru,

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Prezentarea metodelor de comunicare în organizație, avantajele și dezavantajele acestor


metode. Tipurile de comunicare în întreprindere, interacțiunea între nivelele manageriale ale întreprinderii ,
la fel și interacțiunea intre șefi și subordonați. Obstacolele în interiorul organizație care
impiedică comunicare eficientă și atingerea obiectivelor stabilite.

Cuvintele cheie: Comunicare, organizație, metode de comunicare, interacțiune, dezvoltarea


întreprinderii, obstacole.

Introducere
Comunicarea are un aspect important în activitatea întreprinderii, fie între nivelele de management (
operativ, funcțional și cel strategic ), atît pe orizontală cît şi pe verticală. O comunicare eficentă în întreprindere
înseamnă un flux mare de informație, dar la fel și o viteză mare de transmitere a acesteia, ceea ce permite
livrarea informației cît mai rapid către utilizatorul final, aceasta permite soluționarea rapidă a problemelor care
apar zi de zi în activitatea întreprinderii.
Comunicarea în cadrul întreprinderii ocupă un rol important în dezvoltarea acesteia, la fel de importantă
pentru o întreprindere este și comunicarea cu mediul extern, ceea ce ține de : alți agenți economici, stat,
societate si altele.Comunicarea internă are drept scop : asigurarea accesului la informaţie, furnizarea
informaţiilor nesesere implementării deciziilor, comunicarea operativă a deciziilor, organizarea de dialoguri
cu angajaţii pentru asigurarea feedback-ului și altele. Iar cea exterioară are scopul de a asigura informaţia
necesară creării imaginei întreprinderii în mediul extern.
Procesul de comunicare are mai multe elemente :
x Emițătorul – este persoana (grupul de persoane) care începe comunicarea și setează mesajul acestei
comunicări, la fel el alege mijlocul de comunicare.
x Mesajul - este o formă fizică prin care emițatorul codifica informația. Mesajul are drept scop de obicei
informarea, dar sunt și cazuri cînd este folosit pentru convingere sau obținerea unor acțiuni.
x Mijlocul de comunicare - este drumul parcurs de mesaj, acesta poate fi atît formal (care urmează
structura ierarhică a organizaţiei) sau informal.
x Recepționistul - persoana care primeşte mesajul şi îl ascultă.
x Contextul este foarte important pentru că aceleaşi cuvinte pot suna altfel într-o în diferite situații și
momente.
x Feed-back-ul - încheie procesul de comunicare. Prin intermediul său, emitentul verifică în ce măsură
mesajul a fost înţeles corect ori a suferit filtrări.

Fig. 1. Procesul de comunicare

Forme ale procesului de comunicare


Procesul de comunicare în dependență de drumul parcurs și complexitatea etapelor poate să aibă mai multe
forme, printre care :

19
x Comunicare unilaterală – are doar un singur sens de propagare de la emitator la receptor. Această
comunicare este lipsită de ultimă etapă al procelui și anume “Feed-back”, din motivul că emitentul nu consideră
necesar verificarea răspunsului. Procesul dat de comunicare este eficent doar în situați critice, cînd e nevoie de
o acțiune rapidă pentru a rezolva ( ameliora ) situația.
x Comunicare bilaterală – are două căi de parcurgere : emitent-receptor şi receptor-emitent. Această
formă de comunicare consumă mai mult timp, dar dă dovadă de eficență în cadrul organizației și are mai multe
caracteristici printre care se numără : emitatorul poate interveni prin întrebări, comentarii, sugestii, propuneri;
Înțelegerea mesajului poate fi verificată și în caz de nevoie clarificat sau expus alt mesaj.
Metode de comunicări organizaţionale
Întrucît în organizație au loc diferite forme de comunicare acestea sunt clasificate după unele criterii,
cum ar fi : în funcție de direcția de expunere, după modul de transmitere, după gradul de oficializare.
Direcția de expunere presupune clasificare comunicării în întreprindere în :
- Comunicarea descendentă de obicei este folosită pe scara ierarhică ( de la managementul de vîrf spre
nivelul de execuție ). Conținutul comunicării este reprezentat de decizii, reglementări, instrucțiuni sau altele.
Dezavantajul acestui tip de comunicare îl constitue faptul că la fiecare nivel în întreprindere mesajul
comunicării poate fi întrepretat în favoarea acestui nivel. De obicei acest tip de comunicare este folosit de către
organizații cu putere centralizată și în care predomină comunicarea unilaterală.
- Comunicarea ascendentă este inversă celei descendente, informația este transmisă de către
subordonați sefilor săi și acestea la rîndul lor următoarei trepte ierarhice. Această comunicare este esențială
pentru un lucru eficent al procesului de comunicare din simplu motiv că demonstrează recepția mesajelor
transmise de manageri. Pot exista cazuri cind managerul de nivel operaţional îşi atribuie rezultatele obţinute
de către subalterni pentru a ascunde incompetenţa proprie în faţa managerilor superiori,de aceea şi managerii
superiori pot face acelaşi lucru în faţa managerilor de vîrf.
- Comunicarea pe orizontală sau laterală se stabilește între persoane, secții, compartimente care se
află la acelaș nivel ierarhic și au obiective comune, astfel se evită intervenția managerilor de nivel superior.
- Comunicarea pe diagonală este folosită atunci cînd restul căilor de comunicare nu pot fi folosite. Un
exemplu de astfel de comunicare apare în managementul prin proiecte, atunci cînd echipa de proiect discută
cu restul compartimentelor structurii.Atunci cînd persoanele împlicate în proiect au o subordonare dublă ( este
subordonat nemijlocit sefului compartimentului-departamentului şi totodată este subordonat şefului de proiect
).
După modul de transmitere comunicarea poate fi clasificată astfel :
- Comunicarea scrisă - este folosită des pentru transmiterea notelor interne, rapoartelor , deciziilor ,
planurilor adresate lucrătorilor din interiorul organizației sau din exteriorul acesteia. Adesea nu mulți manageri
preferă acest tip de comunicare, dar aceasta are o listă de avantaje, ca spre exemplu : nu necesită ca persoanele
implicate să fie prezente, permite o diversificare a ideilor și claritate, permite folosirea mijloacelor audio
vizuale. Ca dezavantaje se pot număra : necesitatea unui timp îndelungat pentru scriere si redactare, costuri
ridicate ( directe – hîrtie, tipărire, transmitere; indirecte – arhivarea in dosare, păstrarea dosarelor ), eliminarea
comunicării directe cu participanții.
- Comunicarea verbală este una din cele mai utilazate în cadrul întreprinderii. Studiile în domeniu
afirmă că 70% din comunicare, în întreprindere, este cea verbală. Managerul folosește circa 90% din timpul
său pentru comunicare. În acest timp de comunicare de la manager se cere nu numai de a pune sarcini si a
delega împuterniciri şi obligațiuni, dar și de a asigura feed-back-ul angajaților. Avantajele acestui tip de
comunicare constitue : stabilirea unor relații directe cu angajații, ceea ce crează sentimentul de participare în
luare a deciziilor; permite schimbarea gradului de exprimare a mesajului la nivelul de înțelegere de către
subordonat; o viteză mare de emitere și recepție; informarea poate fi mai amănunțită și mai consistentă; costuri
mai reduse. Ca dezavantaje se poate de subliniat : necesitatea de a fi prezenți ambii interlocutori; informația
trecînd mai multe nivele ierarhice poate fi schimbată.
- Comunicarea non-verbală este un instrument destul de important, folosit în momente potrivite, de
obicei concomitent cu comunicare verbală pentru a transmite mesaje mai clare. Acest tip de comunicare este
împărțit în mai multe nivele : expresia feţei; contactul ochilor; gestica şi poziţiile capului; modul de folosire a
spaţiului și altele, toate aceste lucruri pot ajuta la transmiterea mai eficentă a informației si la mărirea clarității
acesteia. După statistică mincitorul recepționează 55% din informatie prin expresia feței managerului, 38% din
tonalitatea vocii și doar 7% din informație este recepționată prin cuvinte.
După gradul de oficializare, distingem două tipuri de comunicare și anume :
- Comunicarea formală este comunicarea care se petrece pe căile întreprinderii, fie de sus în jos ori
invers.

20
- Comunicarea informală include în sine zvonuri și bîrfe. Această comunicare este cauzată de lipsa
informației sau de întrepretarea greșită a informației promulgate prin căile formale.
Factorii care influențează comunicarea în întreprindere
Asupra procesului de comunicare în întreprindere influenţează atît factorii interni cît şi cei externi.
Factorii interni :
- Stilul de management - în dependentă de stilul de conducere ales de manager acesta poate crea
obstacole în comunicare. În cazul cînd managerul este adeptul stilului “ ascultare oarbă ” din partea angajatului,
sunt eliminate dialogurile si feed-back-urile , acesta este un stil de conducere autoritar si nu cam benefic
comunicării. Dar în cazul cînd managerul posedă stitlul de “ dialog ” acesta crează impresia de participare în
rezolvarea problemelor din partea angajatului, ceea ce este un impuls bun pentru o comunicare eficentă.
- Parametrii organizației - sunt un șir de parametri care influențează procesul de comunicare în
întreprindere, unii din acești parametri sunt : gradul de formalizare, modul de efectuare al controlului și altele.
- Tipul culturii organizației - în cazul cînd organizația/întreprinderea are o cultura a sa care impune
menținerea unor tradiții, reguli nescrise și altele la fel ar putea impiedica obținerea rezultatelor dorite din
comunicare.
Factorii externi :
- Mediul înconjurător - din motivul că mediul înconjurător se află în continuă miscare și schimbare,
acesta necesită o viteză mărită de transmitere a mesajelor. La fel poate influența si caracteristica mediului (
situaţii de certitudine, incertitudine şi risc ).
- Tehnica și tehnologiile - acest factor la fel afectează într-o măsură procesul comunicare în cadrul
organizației, fie în partea bună ori în partea rea.
- Creșterea nivelului general de educație al oamenilor - acesta este un factor pozitiv pentru asigurarea
procesului de comunicare eficentă.
La fel în procesul de comunicare se întîlnesc şi careva bariere, care împiedică asigurarea comunicării
eficente, astfel de bariere sunt :
- Nivelul de percepere a persoanelor ( diferite tipuri de persoane pot să se înțeleagă diferit între ei )
- Nivelul de cultură ( fiecare om recepționează și înțelege mesajul diferit, din aceste considerente pot
apărea diferite contradicții între persoane )
- Statutul persoanelor ( poziția în treaptă ierarhică poate la fel fi un obstacol la comunicare cu un
subaltern, fie din cauza că superiorului se crede mai presus decît subordonatul, fie din cauza lipsei de respect
față de superior )
Sunt și o gamă de obstacole în comunicare create de către manageri :
- Utilizarea unui limbaj neadecvat către persoana care recepționează mesajul;
- Lipsa capacității de ascultare ( care poate fi cauzată de: lipsa de respect către interlocutor, gîndirea că
subordonați nu pot avea idei bune, tendință de a întrerupe interlocutorul și de al contrazice );
- Utilizarea unui ton ridicat și iritabil ( ca consecință a acestuia se poate obține intimidarea partenerului
și la lipsa de răspuns din partea acestuia ).
La fel și din partea subordonaților există obstacole, care tot ei și le creează, printre care se numără :
- Frica de exprimare a opiniei proprii;
- Încrederea în faptul că probleme subordonaților nu-l interesează pe manager;
- Deficitul de obișnuință în comunicare ( subordonatul n-are abilități de comunicare verbală / scrisă de
aceea evită comunicarea din propria inițiativă );

Concluzie
Comunicarea în organizație ocupă un loc important, în dependentă de metodele alese de comunicare se
poat evita o mulțime de probleme dar la fel se pot rezolva cu ușurință problemele care apar în timp. O metodă
de comunicare perfectă nu există, fiecare metodă conține în sine avantaje și dezavantaje în dependenţă de
activitatea întreprinderii, mediul de afaceri, aptitudinile de comunicare ale managerilor la toate nivelele. Rolul
participanţilor în comunicare este de a găsi variantele optime de comunicare pentru a face faţă obiectivelor,
sarcinilor trasate.
Comunicare este cheia de succes, pentru fiecare întreprindere, de a atinge obiectivele stabilite și
mărirea productivității muncii. Comunicînd cu angajații se pot observa punctele tari şi slabe ale întreprinderii,
climatul psihologic în colectiv, satisfacerea necesităţilor şi nevoilor angajaţilor şi altele, eliminarea factorilor
negativi poate contribui la asigurarea unei productivităţi mai înalte, a unei eficenţe mai ridicate şi o stabilitate
înaltă a întreprinderii, mai ales în condiţiile de criză.

21
Bibliografie
1. Candea, Rodica, “Comunicarea managerială”, Editura Expert, 1996;
2.„Comunicarea eficentă a antreprenorului social”
(http://posdru.afiprofamilia.ro/docs/Materiale%20curs/program%20educational%202/Disciplina%202%20Comunicare
%20eficienta%20a%20IS.pdf ). Vizitat 20.11.16
3. "Comunicarea Managerială strategii și tehnici de negociere " București 2003 ( http://www.liceul-spiru-
haret.ro/wp-content/uploads/Comunicare-managerial%C4%83-%C8%99i-tehnici-de-negociere.pdf). Vizitat 20.11.16
4. http://www.skillsyouneed.com/ips/nonverbal-communication.html Vizitat 20.11.16
5. http://www.skillsyouneed.com/ips/verbal-communication.html Vizitat 20.11.16
6. http://www.skillsyouneed.com/general/what-is-communication.html Vizitat 20.11.16

22
MOTIVAREA PERSONALULUI

Stratulat Iurie, Alexandru Furdui

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: În esenţă în lucrare sunt descrise principalele aspecte privind componentele motivaţiei: motivele, factorii
motivaţionali. În continuare se face o descriere amplă asupra formelor motivaţiei şi teoriile motivaţionale.

Cuvinte cheie: antrenare, motivare, participare

„ Moralul unui angajat se referă la atitudinea față de muncă , față de superiori și față de organizația din
care fac parte. O necesitate care ar fi satisfăcută prin locul de muncă este recunoașterea importanței rolului și
cintribuției într-o organizație , iar o altă nevoie satisfăcută de data aceasta , ca rezultat al locului de muncă ,
este securitatea financiară. În contextul managementului resurselor umane, motivarea poate fi definită ca un
proces intern , individual , introspectiv , care energizează ,direcționează.
Motivarea – constă în corelarea necesităților, aspirațiilor și intereselor personalului din cadrul firmei cu
realizarea obiectivelor și exercitarea sarcinilor , competențelor și responsabilităților atribuite.
Motivațiile – sunt acele elemente (in)formale , de natura economica sau moral-spirituală pe care
propriaterii si managerii le administrează salariaților firmei satisfacându-le anumite necesități individuale și in
grup, pentru a-i determina ca prin atitudinele ,eforturile ,deciziile, acțiunile și comportamentele lor să
contribuie la desfășurarea activităților și indeplinirea obiectivelor firmei.

PIRAMIDA LUI MASLOW


Maslow susţine că satisfacerea necesităţilor menţionate prezintă apreciabila valoare motivaţională numai
până la un anumit nivel, corespunzător nevoilor, potenţialului şi aspiraţiilor fiecăruia, după care un plus de
motivare se obţine numai prin satisfacerea necesităţii de grad superior.Singura categorie de necesităţi care
practic nu se epuizează este ultima, dar pentru omul mediu satisfacerea acestei necesităţi are valoare
motivaţională numai după ce precedentele patru categorii de necesităţi au fost satisfăcute succesiv la un nivel
corespunzător.

Nevoi → Dorințe → Tensiuni → Acțiuni → Satisfacție


Fig.1

TEORIA X și Y
La baza deciziilor si comportării managerilor in exercitatrea funcțiilor există două abordări principale ,
formulate sub forma cunoscutelor teorii „X” si „Y” .
Teoria “X “este un concept cu privire la motivatia generala a lucratorilor (oanenilor le displace munca si
incearca să o evite , context in care managerii trebuie să-i convingă , de regula prin constringere , să-l
controleze și frecvent să-l ameninte pentru a obține obiectivele organizației .
Teoria “Y” este un concept cu privire la motivatia generală a angajaților consecvent cu ideia
mecanismului relații umane (angajații acceptă munca si resposabilitatea spre obținerea obiectivelor
organizație , conștientizând că realizarea acestora conduce spre recompensare).
™ Pozitivă - măriri de salariu, prime, cote părţi din profit, mulţumiri, laude, ceremonii, acordareade
titluri, promovări;

23
Teoria X Teoria Y
În procesul muncii omul mediu (obișnuit) este Pentru omul mediu efectuarea de eforturi fizice și
predispus spre delăsare , muncind cât mai puțin intelectuale în procesul muncii este atât d normală cât
posibil. și odihna sau distracția.
Omul mediu nu are ambiție dorește să evite Controlul și amenințarea cu pedepse nu sunt
asumarea responsabilităților , preferă să fie condus. singurele mijloace pentru a determina participarea
omului mediu la realizarea obictivelor firmei.
Omul mediu este egoist,indiferent la necesitățile În condiţii normale, omul mediu învaţă nu numai
organizației din care face parte. să accepte şi să exercite sarcini şi responsabilităţi, dar
şi le asumă din proprie iniţiativăa

Prin natura sa, omul mediu se opune schimbărilor Asumarea de sarcini şi responsabilităţi depinde
în cadrul organizației în care este integrat demotivaţiile pozitive, de recompensele asociate lor
Omul mediu trebuie să fie forțat , amenințat cu În condiţiile firmelor moderne, potenţialul
pedepse ,controlat permanent etc. Pentru a bfi intelectual al omului mediu este utilizat doar parţial.
determinat să depună eforturile necesare realizării
obiectivelor organizației.

™ Negativa - reduceri de salariu, amenzi, retrogradări, ameninţări verbale, mustrări;


™ Cognitiva - are vedere latura/dimensiunea intelectuală a salariatului, axându-se pesatisfacerea
nevoilor individuale de a fi informat, a cunoaşte, opera şi “controla” mediul în careîşi desfăşoară activitatea;
™ Afectivă - are în vedere ca salariatul să se simtă bine la locul de muncă şi în cadrul firmei, să fieapreciat
şi simpatizat de colegi, şefi, subordonaţi, să se manifeste faţă de el simpatie şiconsideraţie;
™ Intrinsecă - determinarea salariatului să se implice, să depună efort şi să obţină rezultate încadrul
firmei, întrucât din aceste procese el obţine satisfacţii ce ţin de personalitatea lui;
™ Extrinsecă - determinarea salariatului să se implice, să depună efort şi să obţină rezultate înfirmă
pentru că acestea vor genera din partea organizaţiei anumite reacţii formale şi informale,economice şi moral-
spirituale care îi vor produce satisfacţii;
™ Economică - salarii, prime, gratificaţii , penalizări la salarii, imputări financiare în caz de erori;
™ Moral spirituală - acordarea de către manageri a încrederii în salariaţi, exprimarea de mulţumiri şi
laude, lansarea de avertismente, mustrări şi invective, acordarea de titluri onorifice
Concluzie: Din lucrare putem concluziona ca abordarea lui Maslow este mai realist, deoarece omul
singur este cointeresat pentru a munci satisfacându-și necesitățile proprii, în dependență de aspirațiile
fiecăruia, iar pentru aceasta fiind remunerat. Motivarea are un rol important in companii si organizatii pentru
atragerea atentie asupra postului de munca și ca rezultat crește considerabil volumul de producție și calitatea
produselor.

Bibliografie
1. https://www.scribd.com/doc/29774641/Motivarea-personalului

24
FLOWCHART CA INSTRUMENT DE OPTIMIZARE A PROCESULUI DE
PRODUCERE
Furdui Alexandru, Nirca Adrian

Universitatea Tehnică a Moldovei


Abstract:Ce reprezinta un flowchart, istoricul flowchartului , clasificarea si tipurile de flowchart, avantajele si
dezavantajele folosirii flowchartului, exemple de flowchart, definirea simbolurilor unui flowchart, exempole tipurilor de
flowchart.

Cuvinte Cheie:Flowchart, avantaje, niveluri de detaliere, definiera simbolurilor.

Flowchartul este o diagramă formată din simboluri grafice utilizate la descrierea naturii și fluxul pașilor
intr-un proces. Flowchartul se folosește la proiectarea, analiza, documentarea sau gestionarea unui proces din
diferite domenii. La crearea unui flowchart dese ori este folosit softul Microsoft Office Visio.

Tab. 1 Definirea simbolurilor grafice folosite in constructia unui Flowchart


Simbol Denumire Definirea
Săgeată Săgeata reprezintă conexiunea dintre 2 procese. Săgeata poate fi
dreaptă sau ondulatorie, semnificația săgeții ondulatorii este precizată
la sfîrșitul flowchartului
Terminal Reprezintă atît începutul cît și sfîrșitul flowchartului, în interiorul
acestuia se notează sau se scrie printr-un verb, locuțiune verbală sau
frază, activitatea de început sau de sfîrșit a procesului
Proces Reprezintă un pas separat din proces, alt decît cel de la inceput sau
sfîrșit

Decizie Reprezintă un punt de decizie într-un proces tehnologic, adica o


etapă a acestuia în care acesta poate avea mai multe variante de evoluție
(apar în puncte de control tehnic, avizare, aprobare), în interiorul figurii
se descrie o activitate interogatorie privind evolutia procesului care sa
raspunde doar cu DA sau NU
Precizare Se foloseste pentru a indica unitățile de măsură utilizate în proces
și cantitatea acestora

Notă Reprezintă un comentariu sau o remarcă despre flowchart. Această


figură are mai mult misiunea de a explica, informa.

Conector în Este folosit cînd apare necesitatea continuării flowchartului pe o


interiorul alta coloniță în interiorul unei pagini
paginii
Conector în Este folosit la conectarea flowchartului pe un alt document sau
afara paginii pagină.

Prima dată structura și metoda de elaborare a unui flowchart au fost prezentate de către Frank si Lillian
Glibreth, membrii Asociației Americane de Ingineri Mecanici in anul 1921. In anul 1930, flowchartul era pe
larg folosită in Ingineria Industriala.
Flowchartul ne permite descompunerea în pași minuțioși al fiecărui proces, ceea ce ne permite depistarea
problemelor apărute, si eliminearea lor. Flowchartul este un instrument folosit de către manageri în timpul
proiectării unor proiecte sau procese, deoarece acesta le permite studiul amanunțit al oricărui proces, depistarea
riscurilor, și găsirea soluțiilor.
Flowchartul este cel mai des folosit în industrie datorită faptului că în această ramură sunt implicate un
numar foarte mare de elemente acesta ne face mai clare legăturile dintre fiecare element.
Flowchartul este un instrument util de standardizare a proceselor.
După nivelul de detaliere flowchartul se imparte in 3 tipuri :

25
x Nivelul macro – este utilizat de către managerii de top, deoarece ne prezintă o vedere generala asupra
procesului ceea ce este destul (este comparat cu vederea pămîntului la înaltimea de 10 000 m.)
x Nivelul mini/midi – reprezintă detalierea mai amănunțită a unui pas din nivelul macro, este utilizat de
către managerii de nivel inferior și mediu, și este descrisă activitatea în dependență de secția în care lucrează
managerul (se compara cu vederea pămîntului de la 3000 m.)
x Nivelul micro – reperezintă prezentarea detaliată a unui pas din nivelul mini, este folosit de către
muncitorii de rînd (se compară cu vederea pămîntului cînd te afli cu picioarele pe acesta)
Exemple de flowchart a procesului de prelucrare unui arbore din oțel:

Fig.1 Flowchart nivel Macro procesului de producere arborelor din otel(Elaborat Autor)
Diagrama dată este folosită de către managerii de top, deoarece acesta are nevoie să cunoască doar
momentele principale asa cum ar fi, aprovizionarea, necesitatea de resurse umane, tehnici de control al
calității.

Fig. 2 Flowchartul procesului de producere a arborelor din oțel nivel Mini


(Elaborat Autor)
Flowchartul de tip mini este folosit de către managerii inferiori/șefii de secții. În acest tip de flowchart
este descris mai detaliat intregul proces de producer a unui arbore.

26
Fig. 3 Flowchartul procesului de strunjire nivel Micro
(Elaborat Autor)
Acest tip de flowchart este folosit de către muncitorii de rînd, deoarece este descris doar procesul de
prelucrare a unei bare.
Flowchartul poate fi creat de asemenea pentru următoarele situații:
x Algoritm – lista de pași, cum să executăm un lucru anumit, proces tehnologic;
x Audit – caracterizează pașii pentru testarea unui sistem sau proces;
x Proces – lista de pași pentru executarea unui proces ce ajută la verificarea ușoară o oricarui lucru
executat;
x Program – lista de pași ce ne explică cum sa creăm un program;
x Proiecte – oferă o viziune generală asupra unor pași de executare a unui proiect nou sau de finisare
altuia început;
x Rezolvarea problemelor – lista de pași folosiți la rezolvarea problemelor.
Avantajele folosirii Folwchartului sunt :
x Permite ințelegerea rapidă a unui proces, vederea cu ușurință a fluxurilor de informație, de materie,
numărul de operații într-un proces și relațiile între ele,
x Permite vederea unui proces de la diferite nivele, ceea ce permite identificarea zonelor problematice
și scoate la iveală posibilitățile de imbunătățire a procesului
x Posibilitatea de a experimenta făra riscuri, orice modificare sau imbunătățire a procesului este insoțită
de către riscuri, așa cum ar fi, costuri, personal nou, datorită flowchartului noi putem depista riscurile și putem
găsi soluție pentru fiicare, ceea ce ne permite să pornim o afacere nou cu siguranță.
x Ușurarea instruirei muncitorilor de rînd, o diagramă flowchart poate fi elaborată cu scopul de a face
cunoscuți muncitorii cu modificările în procesul de producere sau de a instrui muncitorii noi. Studeind o
schemă flowchart muncitorii pot avea viziuni mai precise asupra lucrurui care-l efectuiază.

Bibliografie
1. Nicholas Hebb, What is a Flowchart?
2. www.computerhope.com
3. www.smartdraw.com
4. www.breezetree.com

27
MAȘINA TIMPULUI- REALITATE SAU FICȚIUNE?

Ana JOMIR

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: În ultimul secol progresul tehnico-științific a dus la numeroase descoperiri și învenții, de aceea fizicienii
și-au pus întrebarea „e posibl să construim mașina timpului?”. Până la moment sute de cărți au fost dedicate acestui
subiect și mai puține lucrări științifice, în lucrarea dată determinăm noțiunea timpului, spațiului și metodele de
influențarea lor. Mai jos sunt aduse argumente pro, construcția mașinii timpului lui V. Cernobrov și exemple documentate
a călătoriilor în timp.

Cuvinte cheie: Mașina timpului, câmp electromagnetic, solenoid, timp, spațiu, precogniție.

1. Introducere
Deseori a fost abordată tema mașinii timpului, în filme, seriale și chiar anime, dar din punc de vedere
tehnic? E oare posibil să o creem?
În primul rând trebuie să cunoștem ce este timp și spațiu, în ciuda faptului progresului tehnico-științific,
în zilele noastre nu avem o difiniție clară despre timp. Definiția spune: mediu omogen și nedefinit, analog
spațiului, în care ne apare succesiunea ireversibilă a fenomenelor; durată, perioadă, măsurată în ore, zile etc.,
care corespunde desfășurării unei acțiuni, unui fenomen, unui eveniment; scurgere succesivă de momente. Și
respectiv spațiu: formă obiectivă și universală a existenței materiei, inseparabilă de materie, care are aspectul
unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni și exprimă ordinea coexistenței obiectelor lumii reale, poziția,
distanța, mărimea, forma, întinderea lor. In timp ce majoritatea oamenilor cred că timpul e o constantă,
fizicianul Albert Einstein a arătat că timpul este o iluzie; este relativ - poate varia de la observator la observator,
în funcție de viteza dumneavoastră prin spațiu. Einstein spune că timpul este „a patra dimensiune”. Spatiu este
descris ca o arenă tridimensională, care constă din coordonate - cum ar fi lungimea, lățimea și înălțimea -arată
locațiea. Timpul oferă o altă coordonată - direcțiea, deși în mod convențional, se deplasează numai înainte.
Mulți scriitori au abordat tema mașinii timpului, dar cel mai memorabil este Herbert George Wells, a fost
un scriitor englez celebru pentru cărțile sale de ficțiune precum Mașina timpului, Războiul lumilor, Omul
invizibil și altele. În cărțile sale, H. G. Wells a menționat 75 de invenții și precogniții cum ar fi luptele cu
tancuri, ambuteiajele, etc., în zilele noastre 73 au fost inventate sau adevenite ca adevar, doar mantia invizibilă
și mașina timpului nu există, unii considera că este greșeala geniului sau poate încă nu este timpul lor [2,3].

2.Cum putem influența timpul?


La moment se cunost șapte metode: mișcare și viteză, gravitația, rotația, reacțiile chimice, cu ajutorul
oglinzelor, omul și câmpurile electromagnetice.
ƒ Rotirea obiectelor masive cu o viteză mare- dacă rotim obiectele masive în jurul axei lor se formează
o regiune în care timpul se va scurge mai încet și va fi invers proporțional vitezei de rotire, pe când în spațiu
ce înconjoară acest obiect, timpul se scurge mai rapid. Din păcate nu se poate realiza astfel de experimente
deoarece avem nevoie de viteze foarte mari, vize critice, chiar dacă vom roti aceste obiecte masive, nu le vom
putea opri, manevrarea lor este enorm de complicată, dar și duritatea materialelor pe care le avem pe Pământ
nu ne permit acest lucru.
ƒ Influența timpului cu ajutorul oglinzelor. Nikolai A. Kozyrev a fost un astronom și astrofizician rus.
El a reușit să modifice părți dintr-o secundă, schimbându-i astfel destinația din prezent în viitor, pentru aceasta
el a folosit niște discuri speciale plasate în interiorul unor bobine. Instalația dată este cunoscută sub numele de
„Oglinzile lui Kozyrev”. Acestea sunt niște tuburi confecționate din plăci de aluminiu perfect lustruite, răsucite
în sensul acelor de ceasornic, capabile să reflecte orice fel de radiații, inclusiv pe cele emise de corpurile vii,
dar și să schimbe densitatea timpului cuprins în spațiul din interior.
ƒ Omul. Cu toții știm că în situații extrimale omul poate să accelereze sau să stopeze timpul. S-au
efectuat experimente care au constatat că nu este vorba doar de modul în care omul percepe situația dată, dar
că aceste persoane pot modifica densitatea timpului din preajmă, aceasta fiind măsurată în timpul
experimentelor efectuate. Chiar dacă omul poate influența timpul, nu este suficient pentru a călători în el.
ƒ Câmpurile electromagnetice. Pentru a influența timpul cu ajutorul undelor electromagnetice avem
nevoie de unde convergente (îndreptare spre același punct) și divergente (îndreptare de la același punct),
emanate simultan de același obiect.

28
3. Descrierea mecanismului
Fizicianul care studiază influența timpul cu ajutorul câmpurilor electromagnetice este Vadim A.
Cernobrov. El este un inginer rus care lucrează asupra mașinii timpului și studierea corpurilor zburătoare
neindentificate. Mașina lui Cernobrov constitue dintr-o sferă de metal ce se aseamănă cu primii sateliţi
americani şi sovietici din anii 1950. În exterior are un diametru de 2 metri, iar în interior este un spaţiu de un
metru în care poate călători un crononaut- „călător al timpului”. Aceste dispozitive ar permite călătoria în timp
prin utilizarea unor câmpuri electromagnetice puternice ce rezonează cu întreaga capsulă şi care afectează
scurgerea naturală a timpului. Pentru a înţelege efectul maşinii timpului asupra fiinţelor vii, Cernobrov a plasat
nişte gândaci în interiorul maşinii. Insectele au murit. A modernizat maşina şi a pus în interiorul ei nişte şoareci,
şi şoarecii au murit. El şi-a dat seama că adevărata cauză a morţii era dată de faptul că diferite părţi ale corpului
„mergeau” în timp cu diferite viteze. Maşina a fost din nou schimbată şi în interiorul maşinii a fost pus un
căţel. El a stat acolo 108 minute. A supravieţuit, dar se comporta de parcă ar fi fost turbat. Apoi, au venit rândul
oamenilor, au participat 9 oameni de ştiinţă, printre care şi Cernobrov. Instrumentele din interior au înregistrat
o schimbare a timpului cu 3%. Totuşi, participanţii la experiment nu au simţit nimic, decât o aritmie moderată
şi cercuri colorate în ochi.
Construcția și modul de funcționare a mașinei timpului elaborată de Cernobrov. Figura 1 ilustrează
emițătorul electromagnetic în care se creează undele electromagnetice direcționate de-a lungul axei. Această
construcție este destinată pentru crearea densitații energiei undelor direcționată cu ajutorul unui defazaj pentru
răspândirea ei în trei direcții a impulsului de curent i1, i2, i3, care sunt decalate de-a lungul axei
electromagnetului la o distanță d.
Dispozitivul funcționează după următoarea metodă: atunci când generatorul de impulsuri se conectează la
borna 4 apare impulsul de curent i0. Spiralele 1, 2 și 3 sunt amplasate la o distanță d, impulsul în secțiunea 1
înainteză impulsul în secțiunea 2, și la rândul său înainteză impulsului în
secțiunea 3 cu un anumit timp T. La ieșirea 5, impulsul 1 întârzie față de
impulsul 2, care este, de asemenea, în întârziere față de impulsulu la
secțiunea 3 cu același timp T, astfel încât în secțiunea 5 se creează un singur
impuls frontal [1,2,3].
Timpul T se calculează după formula:
T = d / c (s), (1)
unde c- constanta de propagare a impulsului frontal cunoscut sub viteza
luminii.

Fig. 1 Emițător electromagnetic.


La fiecăre impuls valoarea lui T (decalaj relativ față de impuls) rămâne neschimbat. Astfel, la fiecare
impuls are lor excitația straturilor ale electromagnetului, cu o frecvență foarte mare, care este definit astfel:
f = 1 / T (Hz), (2)
unde T - decalajul relativ al impulsului frontal în secunde
Un exemplu de calcul al frecvenței: pentru deplasare d = 7 mm obține o întârziere:
T = (7 / 2,997924) x 10-11 = 2335 x 10-11 (s)
și frecvența f = 1 / T este de aproximativ 4,28 x 1010 (Hz).
Astfel, această construcșie cu trei straturi de emițători a undelor electromagnetice permite crearea unui
cuptor cu microunde, de exemplu, cu un diapazon milimetric fără a utiliza semiconductori și alte componente
de radio. Electromagneții sunt realizați folosind miezuri din material magnetostrictiv, care crește în mod
semnificativ densitatea de energie a undelor longitudinale generate de electromagnet. În figura 2 este prezentat
un electromagnet cu un miez din material magnetostrictiv (6).

Fig. 2 Electromagnit cu miez. Fig. 3 Construcție sferică.

29
Figura 3 prezintă distribuția sferică a emițători 7 la corpul semisferic superior 8 și inferior 9, care poate
fi deschis pentru a plasa în interior senzori, diverse obiecte și pentru a studia efectul modificării densității
energetice a spațiului asupra proprietăților diferitelor materiale, rata proceselor fizice și biologice, precum și a
reacțiilor chimice [1].
Mai sus au fost prezentate principiile fizice de funcționare a dispozitivelor care pot schimba, în mod
semnificativ, densitatea eternului într-o anumită regiune a spațiului și, astfel, afectează caracteristicile
temporale ale proceselor fizice. Rezultatele experimentale, astăzi ne permit să tragem o concluzie pozitivă cu
privire la operativitatea procesului și posibilitatea aplicării sale practice.
Nu doar Cernobrov se ocupă de acestă întrebare, sunt persoane care deja au declarat că au inventat
mașina timpului. Printre ei se numără și profesorul Ronald Mallett. El afirmă ca a proiectat un dispozitiv cu
ajutorul căruia călătoria în timp poate deveni realitate. Dispozitivul lui funcționează în felul următor:
fasciculele de lumină direcționate printr-o serie de cristale reflectorizante și încetinite până la viteza mică s-ar
intersecta astfel incât să creeze un tunel de lumină. Tot ce se află în centrul acestui vortex de lumină ar putea
fi deplasat în timp. Dacă spațiul din interior este răsucit suficient de mult, linia temporală ar urma să formeze
o buclă de timp ce poate permite călătoria în trecut.
Un alt fizician care a studiat călătoria în timp este Stephen Hawking, la început el s-a opus o ideei
călătoriei în timp. El chiar a pretins că a avut dovezi „empirice” împotriva ei. În cazul în care călătoria în timp
a existat, a spus el, atunci ar fi fost vizitată de turiști din viitor. Din momentul ce nu vedem niciun turist din
viitor - călătoria în timp nu este posibil. Din cauze neindentificate, Hawking și-a schimbat părerea, iar acum
consideră că călătoria în timp este posibilă (deși nu neapărat practic).
În 2005, fizicianul Amos Ori de la Technion Israel Institute of Technology a dezvoltat ecuații
matematice complexe ce demonstrează că călătoria în timp e posibilă, și chiar nu avem nevoie de un dispozitiv.
Teoria lui constitue dintr-un set de ecuații ce descriu condițiile ipotetice care, dacă sunt îndeplinite, ar putea
permite călătoria în timp. Tehnic, aceste condiții sunt cunoscute sub numele de „curbe temporale închise”.
Teoriile anterioare privitoare la călătoria în timp au fost fundamentate pe teoria generală a relativitații,
formulată de celebrul Albert Einstein.
În ultimii 50 de ani au fost înregistrate o mulțime de cazuri când oamenii, potențial, au călătorit în
timp. Cel mai cunoscut caz fiind cel al lui John Titor. El este un presupus călător în timp care a apărut pe unele
forumuri americane în perioada 2000-2001. El a susținut că a venit din anul 2036. John a făcut mai multe
preziceri, unele s-au întâmplat, cum ar fi războiul din Irak, iar altele fiind aberații. El spunea că a venit în
perioada dată deoarece are o misiune, să facă rost de calculatorul IBM 5100 din anii 1970, care conține soluția
unei probleme a sistemului de operare UNIX. El a descris mașina cu care a călătorit dar acesta nu a ajutat prea
mult fizicienii contemporani. Detectivii au căutat părinții lui, și pe el fiind mic, dar nu le-a reușit. Pe motivele
acestei istorii a fost ecranizat animeul „Steins Gate”.
Informația provine din arhivele poliției NYC, anul 1952. A avut loc un accident, mașina a lovit un bărbat
mortal. El era îmbrăcat straniu, la el avea un ceas și un cuțit vechi, confecționate la începutul veacului. La el
mai avea și un document eliberat 80 de ani în urmă, strada indicată nu mai exista de 50 de ani. Poliția a reușit
să o găsească pe fica bărbatului, ea spunând că tatăl ei a dispărul 70 de ani în urmă în timp ce se plimba. Ca să
demonstreze cele spuse, ea a prezentat o fotografie din anul 1884, pe care era bărbatul mort în același costum
straniu [4,5].

Concluzii
După părerea mea este posibil să construim mașina timpului, astăzi e greu de imaginat că putem să
călătorim în timp, dar informația prezentată mai sus demonstrează că nu e imposibil. Nu ar trebuie să ignorăm
informția noua, dacă am fi trăit 100 de ani în urmă și ne-ar spune cineva că vom avea internet și Wi-Fi, oare
era sa-l credem? Mai avem de lucrat la aspectele teoretice pentru a călători în timp, dar dacă cineva bate la ușă
și-ți spune că vine din viitor, ar fi mai bine sa-l ascultăm, deoarece au fost înregistrate foarte multe cazuri
stranii pe care nu le putem ignora.

Bibliografie:
1. Vadim A. Cernobrov, Машина времени, Уэллс был прав. РИА-Новости, Москва 1993.
2. http://petrut-sci7.blogspot.md/2014/02/masina-timpului-fost-inventata.html (Vizitat 27.10.2016)
3. http://mkaku.org/home/articles/the-physics-of-time-travel/ (Vizitat 11.11.2016)
4. https://www.youtube.com/watch?v=mONqze_cYXs (Vizitat 11.11.2016)
http://femina.rol.ro/masina-timpului-a%E2%82%AC%E2%80%9C-un-vis-la-care-savantii-nu-renunta-
4926.html (Vizitat 10.11.2016)

30
MANAGEMENTUL PROIECTULUI
Olaru Petru

Universitatea Tehnică a Moldovei, departamentul IMI

Abstract: Managementul proiectelor, activitate privită ca un proiect modern, Abordarea proceselor de implementare a
proiectelor.

Cuvinte cheie:: Management, proiect, activitate, procese, administraţie, instrucţiuni, documente, organizaţii, concept,
domenii, mijloace, responsabilitate, implementare, planificare, coordonare, realizare, control.

În perioada contemporană orice activitate este privită ca un proiect modern, care impune o viziune nouă
începând cu analiza necesităţilor proiectului şi terminând cu reutilizarea eficientă a rezultatelor acestuia. Drept
urmare, a apărut în literatura de specialitate termenul de management de proiect ca un istrument de planificare,
coordonare, realizare şi control al activităţilor din cadrul proiectelor derulate în diferite sectoare ale societăţii.
Apariţia unui proiect este asociată cu existenţa unei nevoi în cadrul organizaţiei sau a societăţii, putem
spune că acesta este un răspuns la o problemă apărută, de aceea, una din caracteristicile cele mai pregnante ale
proiectului este noutatea sa. Orice proiect aduce un element de noutate, o schimbare faţă de situaţia existentă.
Necesitatea studierii ştiinţifice a proiectelor a apărut în urma eşecurilor înregistrate la implementare. În
cazul mai multor proiecte s-a observat o discrepanţă între obiectivele stabilite şi rezultatele obţinute. Dacă ar
fi să definim acest fenomen am spune că: „Managementul proiectelor este un proces de realizare a obiectivelor
asumate, pentru realizarea cărora sunt folosite resurse necesare.
Un proiect care dispune de termene precise, de obiective, de un responsabil şi de mijloace alocate, permite
introducerea progresivă a unei culturi orientate spre atingerea rezultatelor într-o perioadă dată. Prin urmare,
managementul de proiect a devenit o tematică de bază în mai toate modulele de pregătire adresate
funcţionarilor publici. Aplicabilitatea conceptului de management de proiect este extrem de diversificată în
perioada actuală.
Domeniile în care pot fi elaborate proiectele sunt foarte variate şi se referă atât la proiecte generale, care
vizează dezvoltarea (a unei organizaţii, comunităţi sau persoane), cât şi la proiecte care vizează schimbul de
experienţă, organizarea de seminarii etc. În general, înainte de orice acţiune, remunerată sau benevolă, în cadrul
unei societăţi comerciale, al unei organizaţii neguvernamentale, al administraţiei publice, al unei familii etc.,
trebuie analizate posibilităţile aplicării managementului de proiect.
Proiectele apar la toate nivelele de organizare. Ele pot implica o persoană sau echipe de persoane.
Necesitatea elaborării şi gestionării proiectelor în cadrul administraţiilor publice locale s-a născut din
nevoia de a adapta tehnici moderne de lucru şi de a atrage noi resurse financiare pentru rezolvarea unor
probleme apărute la nivelul comunităţilor locale. Introducerea unei culturi organizaţionale orientată spre
atingerea de rezultate pozitive are nevoie de un proiect cu termene şi obiective precise, cu mijloace exacte
alocate.
Recurgerea la managementul proiectelor în administraţia publică poate prezenta avantaje considerabile:
x depăşirea funcţionării ierarhice rutiniere a administraţiei;
x apropierea unităţilor/serviciilor, care colaboreză de obicei prea puţin.
Abordarea proceselor de implementare nu poate fi statică datorită fluctuaţiei continue a factorilor de
influenţă interni şi externi. Funcţia publică cunoaşte de mult timp, ca toate organizaţiile profesionale, ideea
managementului proiectelor, fapt probat de câteva elemente specifice:
x conducerea reorganizării unui serviciu – este vorba de o problemă care trebuie rezolvată, de o serie de
misiuni de realizat, de o activitate consumatoare de timp, de deţinerea unor cunoştinţe şi a unor mijloace
specifice;
x punerea în practică a unui plan de dotare cu noi echipamente şi birotică;
x adaptarea în profunzime a unei proceduri administrative – presupune precauţie, reflecţie şi mobilizează
numeroşi actori, traducându-se prin instrucţiuni, documente, informare publică.
Administraţia publică din Republica Moldova trebuie sa ia în considerare impactul pe care un mediu in
continuă schimbare îl poate avea asupra ei. Identificarea misiunilor, scopurilor şi obiectivelor organizaţionale
reprezintă nu doar o strategie managerială, ci şi o modalitate de supravieţuire. Nimeni nu mai pune astăzi la
îndoială faptul că una din cheile integrării cu succes a ţării noastre în Uniunea Europeană este oferită de
câştigarea şi derularea proiectelor, prin accesarea fondurilor europene substanţiale

31
Bibliografie

1. Balogh Marton , Managementul Proiectelor


2. Daniela Zirra, Managementul Proiectelor
3. Andreea-Clara Munteanu, Managementul Proiectelor
4. NAE Ion, Managementul Productiei si al Proiectelor

32
STILURI DE CONDUCERE ȘI INFLUENȚA ACESTORA ASUPRA
PERFORMENȚEI ECHIPEI

Cristina ȚĂRNĂ

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract:Lucrarea dată reprezintă o elucidare a trăsăturilor care determină stilul de conducere, în baza cărora se face
clasificarea acestora din urmă. Elementele care stau la baza conducerii sunt puterea, autoritatea și influența. Deși aceste
noțiuni sunt apropiate ca sens, ele denotă nuanțe diferite din procesul de conducere, și pot ghida implementarea
managementului. Puterea și autoritatea unui manager se exercită diferit, în conformitate cu stilul de conducere al
acestuia. Alegerea corectă a stilului de conducere este esențială în condițiile managementului contemporan, iar reușita
grupului de lucru este strîns legată de o analiză corectă și de aplicarea unui stil de conducere corespunzător.

Cuvinte cheie: putere, influență, autoritate, stil autocrat, stil democrat, stil liberal, stil participativ, stil consultativ.

1. Puterea, autoritatea și influența


Un management eficient este neapărat legat de modul în care liderul își folosește puterea de a influența
comportamentul altor oameni. Puterea este expresia naturală a vieții într-o organizație. Nevoia de putere este
înțeleasă drept dorința de a influența și se materializează prin: aderarea la ințierea și elaborarea diferitor
activități, oferirea ajutorului sau a sfaturilor, controlul activității altor persoane, interesul spre reputație.
Actul de conducere este realizat implicit prin influența conducătorului asupra unor persoane sau grupuri.
Un management efectiv este descris de modalitatea în care conducătorul folosește puterea pentru a influența
comportamentul altor oameni. Actualmente, noțiunea de putere este folosită în sensuri apropiate de termenii
de autoritate și influență, însă, atît în interiorul organizațiilor, cît și înafara acestora, o persoană poate avea
putere dar nu și autoritate, cît și invers- poate avea autoritate dar nu și putere. Anume înțelegînd esența puterii,
modalitățile de aplicare ale acesteia prin intemediul definirii unui stil de conducere, putem analiza impactul
exercitării ei asupra reușitei grupului de lucru.
Influența, în termeni generali, o putem defini drept un act intenționat prin care un individ încearcă să
determine alt individ să gîndească sau să comită un alt lucru pe care acesta singur nu l-ar gîndi sau realiza.[1]
Deci, influența este instrumentul care stă la baza procesului de conducere, și se manifestă prin acțiunea
emoțională sau rațională pe care un om o exercită asupra altuia în scopul modificării comportamentului.
Manipularea reprezintă sensul negativ de manifestare a influenței.[2]
Puterea, în termeni sociologici, este definită drept capacitatea cuiva de a-şi impune voința în cadrul unei
relații sociale, în ciuda oricărei rezistențe întîmpinate şi indiferent de factorii care determină această capacitate.
În contextul managementului puterea este capacitatea de a influența asupra altora, de a-i supune voinței proprii
în conformitate cu postul ocupat.[1] Indiferent de faptul dacă se aplică sau nu, puterea există. Considerînd
entitățile care o exercită, puterea poate fi a individului, a grupului sau a organizației. În dependență de
formalitatea ei, puterea poate fi formală sau reală. Puterea este o funcție de interdependență.
David McClelland definește nevoia de putere ca dorința de a avea influență aupra altora și se maturizează
concomitent în:
• antrenarea altor persoane în acțiuni inițiate și desfășurate
• ajutor sau sfaturi acordate altora
• controlul efectuat asupra altora
• acțiuni care produc emoții altora
• preocupări pentru reputație[6]
Autoritatea este percepută atît ca un drept, o împuternicire de a comanda, de a da dispoziții, sau de a impune
cuiva ascultare, cît și ca un prestigiu de care se bucură cineva, ca persoană care se impune prin cunoștințele
sale, prin prestigiul său [4]. Mai sintetic, autoritatea este definită de puterea de a face ceva[3] sau în termeni
organizaționali ca drept de a folosi puterea asupra comportamentului celorlalți[6].
Putem distinge trei forme de autoritate: autoritate formală, autoritate informală și autoritate morală.
Autoritatea formală definește limitele competenței formale, în cadrul căreia titularul are dreptul de a utiliza
resursele organizaționale în vederea realizării obiectivelor organizației date. Autoritatea informală este
exprimată de nivelul de pregătire în domeniu, de experiența deținută de o persoană, prin care dobîndește
recunoașterea contribuției personale la realizarea obiectivelor unității. Autoritatea informală trebuie mereu să
se afle în concordanță cu cea profesională. Autoritatea morală este definită de prezența trăsăturilor deosebite
morale la manager sau subaltern: modestie, gîndire analitică, obiectivitate, comunicare ș.a. Ambele, puterea

33
cît și autoritatea se manifestă prin influență. Deosebirea dintre acestea constă în faptul că puterea devine
autoritate cînd este legitimată, oficială și acceptatată, în cazul organizațiilor liderii informali și reprezintă acet
tip de putere. La fel și autoritatea poate rămîne un drept recunoscut cînd este lipsit de putere și de abilitatea
de a-i influența pe alții.[5][6]
Studiile întreprinse de G.Yuld, T. Tober, J.French și B. Raven identifică la nivelul organizațiilor mai multe
surse de putere care se bazează pe calitățile personale și pe atribuțiile poziției deținute. Acestea se clasifică în
surse individuale și surse organizaționale (Tab.1).[5]
Tabelul 1. Surse de putere în organizație
Surse de putere
Surse individuale Surse organizaționale
x Expertiza x Recompensa
x Referința x Coerciția
x Legitimitatea
Puterea de recompensă reprezintă capacitatea de influențare a comportamentului oamenilor prin oferirea
a ceva de valoare în schimb. Puterea de recompensă însoțește puterea legitimă și are la bază scopul de acționare
pozitivă a comportamentului, orientată spre atingerea scopurilor organizației.
Puterea de coerciție este capacitatea de a influența prin folosirea pedepselor și măsurilor de constrîngere.
Ca și în cazul precedent aceasta are un suport legal și prezintă un grad mai mare de influență cu cît este mai
înalt postul ocupat în structura ierarhică a organizației.
Puterea de referință este capacitatea de a influența coportamentul altor oameni prin exemplul prezentat.
În acest caz subalternii îl admiră pe lider și îl consideră un individ cu care vor să se identifice.
Puterea de expertiză este capacitatea de a influența datorită accesului la anumite informații sau a expertizei
speciale pe care organizația o prețuiește. Aceasta are rădăcini în cunoștințele, competențele, calificările
speciale sau a poziției centrale în cadrul rețelei de informații ale persoanei.
În baza diferitor cercetări eficaciteatea metodelor este descrisă de diagrama din Figura 1 [6].
SURSA DE PUTERE
Coerciția
Recompensa
Legitimitatea
Expertiza
Referinț GRADUL DE COOPERARE AL
ANGAJAȚILOR
Fig.1. Dependența gradului de cooperare al angajaților de tipul de putere aplicat în procesul de conducere
După cum se observă în figura de mai sus cea mai efectivă influență a conducătorului asupra angajaților
este efectuată prin intermediul puterii de referință și a celei de expertiză, cea mai slabă influență fiind percepută
în cazul coerciției. Rezultate destul de bune la fel prezintă legimitatea și puterea recompensei.

2. Stiluri de conducere
Stilul de conducere a managerului este redat de modalitățile prin care acesta își exercită puterea și aplică
instrumentariul managerial în realizarea actului de conducere. Aici vom evalua eficiența stilului prin prisma
reușitei grupului de muncă.
În teoria generală a managementului, conform teoriei lui K. Lewin, în funcție de modul de exercitare a
autorității manageriale se deosebesc 3 stiluri de conducere de bază de la care pot deriva și altele. Acestea sunt:
Stilul autocrat, stilul democrat și stilul liberal.[7]
Stilul autocrat este caracterizat de faptul că conducătorul ia decizii în mod unilateral fără a ține seama de
opinia subordonaților. Ca urmare, deciziile vor afecta opiniile și personalitatea managerului. Acesta, la rîndul
său, poate proiecta o imagine a unei afaceri de încredere, bine gestionate. Pe de altă parte, subordonații pot
depinde de lideri, iar supravegherea poate deveni necesară. Din punctul acesta de vedere, liderii autocratici pot
manifesta caracter directiv sau permisiv. În cazul de față, cel mai des, puterea managerului se bazează pe
autoritate, constrîngere și recompensă.
Stilul democrat este caracterizat de faptul că managerul permite angajaților să ia parte la luarea deciziilor.
Comunicarea este extinsă bidirecțional. Acest stil poate fi util atunci cînd deciziile complexe necesită o serie
de competențe de specialist. Din punctul de vedere al afacerilor globale, satisfacția la locul de muncă și

34
calitatea muncii se îmbunătățesc. Ca și liderii autocratici, liderii democratici prezintă, de asemenea, două tipuri:
permisiv și directiv.
Stilul liberal este periferic pentru personalul care gestionează domeniile de afaceri. În cazul de față, liderul
se sustrage de la funcțiile de conducere și apelează la delegarea necoordonată a acestora. Comunicarea în acest
stil este orizontală. Stilul se practică în grupurile extrem de profesioniste și cele de creație. Cu toate acestea,
în multe cazuri, acțiunea nu este deliberată și este pur și simplu un rezultat al unui management defectuos.
Acest lucru duce la o lipsă de concentrare a personalului, care mai apoi avansează în nemulțumiri și la slăbirea
imaginii organizației.[5]
R. Blake și G. Mouton au dezvoltat un model bidimensional al stilurilor de conducere pornind de la 2
criterii, cel social și cel material, și anume: interesul față de oameni și interesul față de producție. În baza
teoriei lor deosebim 5 stiluri de magement (Fig. 2)

În cadrul acestei grile semnificația simbolurilor este următoarea:


1.1 – Managerul incompetent- acest tip de management este
descris de un interes minim pentru producție și oameni (managerul
este total detașat de astfel de probleme);
1.9 – Managerul populist- în acest caz managerul prezintă un
interes redus pentru producție și foarte mare pentru oameni, pentru
relațiile umane. Acest tip de conducători doresc să creeze la locul de
muncă o atmosferă familială, presupunînd că acest lucru va genera o
efectivitate maximă de la lucrători;
5.5 – Managerul conciliator- are un stil echilibrat cu o atenție
medie atît pentru oameni, cît și pentru producție;
Fig.2 Modelul bidimensional al
9.1 – Managerul autoritar- are interes minim pentru oameni și
stilurilor de conducere
unul ridicat pentru producție.Este cointeresa doar în îndeplinirea
sarcinilor organizației, nevoile angajaților însa sunt trecute cu
vederea;
9.9 - Managerul ideal- cu o preocupare înaltă atît pentru rezolvarea problemelor colaboratorilor cît și pentru
rezolvarea problemelor de producție. Aceștia sunt managerii caracterizați prin stilul de echipă, care pot crea
un climat favorabil în cadrul grupului de muncă.
Studiile de caz efectuate asupra eficienței stilurilor de conducere și clasificarea impactului acestora asupra
reușitei echipei vorbesc despre faptul că nu putem defini cel mai eficient stil de conducere, dar aplicarea în
dependență de situație este mai degrabă cea mai bună soluție. M. Rush și Cole ajung la concluzia că stilul de
conducere participativ are cel mai vădit efect pozitiv asupra performanței echipei. În acest caz angajații au mai
multă putere și cîștigă mai multă încredere în forțele proprii. Spre deosebire de cazul aplicării unui stil autoritar
în care doar liderii posedă autoritatea de a lua dezicii, iar sublaternii se simt mai inferiori și se simt mai inferiori
în procesul decizional și în rutina de zi cu zi, în cazul stilului democrat de conducere, angajații posedă o
oarecare putere discreționară și performanțele sunt mai mari decît în cazul stilului autocrat de conducere [8].
Stilul autocratic de conducere este binevenit atunci cînd:
• Personal nou este angajat și nu este familiar sau nu cunoaște pe deplin atribuțiile sale
• Angajatul în mod constant își folosește greșit autoritatea
• Regulile organizației sunt încălcate de către angajați
• Managerul este singura persoană care poate lua decizii și le poate implementa.
Stilurile consultative sunt binevenite atunci cînd:
• Organizația are nevoie de rezolvarea creativă a unor probleme
• Organizația antrenează angajații pentru roluri de leadership
• Se cere o performanță eficientă în rezolvarea sarcinilor de zi cu zi.
Stilurile participative sunt potrivite atunci cînd:
• Organizația posedă membri de echipă competenți și talentați
• Compania sau departamentul planifică ședințe pentru aplicarea unor îmbunătățiri
• Atunci cînd compania efectuează sesiuni de evaluare
• Cînd se necesită lucru inovativ și creativ.[8]
În concluzie aș putea spune că analizele și cercetările în domeniul managementului vorbesc despre faptul
că eficiența actului de conducere este strîns legată de conștientizarea surselor de putere, și de aplicarea corectă
a acestora. Un management bun este orientat atît spre profitul organizației, cît și pe satisfacerea personalului.
În aceste condiții managerul trebuie să fie o persoană flexibilă care să fie capabilă de a-și adapta corect stilul
său de conducere în conformitate cu situația creată. Performanțele echipelor de lucru sunt în cel mai direct

35
mod atribuite capacității conducătorului de percepere a trăsăturilor grupului de muncă, a sarcinilor pe care
trebuie să le îndeplinească. Într-un final, un stil de conducere corect și efectiv trebuie să fie mijlocaș între
nevoile organizației și cele ale angajaților. Managerul trebuie să știe să creeze la locul de muncă un climat
favorabil, oportun angajaților de a face față cerințelor necesare.

Bibliografie

1. Dicționar de sociologie, Editura Babel, București,1998, p.294-.479


2. Dicționar enciclopedic,vol.III,H-K, Editura Enciclopedică, București, 1999, p.206
3. Dicționar explicativ al limbii române, Editura Academiei, București, 1975,p.65
4. Dictionary of Human Resources&Personnel Management, Second Edition, Petter Collin Publishing,
1998, p.19
5. Evoluții în sistemele manageriale, Octavia Costea, Revista "EUROMENTOR" , VOLUMUL II, NR.
1/MARTIE 2011,București, p.112-122.
6. Leadership și putere, Eugeniu Merce, Buletin Științific 13, Editura Academiei Forțelor Terestre, 2003,
p. 2-7
7. Pattern of agressive behavior in experimentally created ”social climates” , K.Lewin,The Journal of
Social Psychology,S.P.S.S.I. Bulletin,1939,10, p. 271-299
8. Effect of Leadership Style on Employee Performance,Iqbal N.,Anwar S.,Haider N.,Arabian Journal
of Bussiness and Management Review-vol 5, p.1-6

36
TEHNOLOGII ȘI UNELTE MODERNE PENTRU PRELUCRAREA
MATERIALELOR CU DIAMANTE

Andrei PLATON, Valerian PLEȘCO

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Diamantul este un abraziv de calitate superioară, scump, dar mult mai eficient. Economiile sunt
hotărâtoare din reducerea costurilor în procesul de lucru.
Proprietățile lui abrazive înalte, sunt aplicate pe larg în industria de prelucrare a materialelor și a
construcției de mașini și este de neînlocuit în procesele tehnologice de prelucrare a pieselor de o precizie și
calitate superioară, devenind în cele din urmă materiale industrial strategice.

Cuvinte cheie: diamant, presiuni scăzute, calitate înaltă, metode de prelucrare, lubrifianți, paste,
suspensii, discuri, role , freze, tije, alezoare, pile, creioane

1. Întroducere
Prafurile de diamante permit prelucrarea eficientă, asigurând calitatea înaltă a suprafeței prelucrate cu
presiuni scăzute (de 5 ori mai mici decât cele de corund, carborund, carburi metalice etc.), datorită parametrilor
principali ale diamantelor: tensiunea superficială, duritatea maximă (10) pe scara Mohs, (variind în funcție de
gradul de puritate) a cristalelor și conductibilitatea termică avansată [3,4].
Portdiamantele sunt fabricate, de obicei, din materiale de cupru sau aluminiu, care îmbină tenacitatea,
rezistența și conductibilitatea termică avansată, ceea ce asigură răcirea intensă a suprafețelor de contact.

2. Utilizarea diamantelor în scopuri tehnice include:


Rectificarea, ascuțirea, finisarea, netezirea sculelor și pieselor mașinilor, ceea ce constituie 60 … 70%;
Indreptarea discurilor abrazive – 10 … 12%;
Tăierea și rectificarea pieselor din sticlă, ceramică, marmură, burghierea și finisarea pieselor din materiale
dure, prelucrarea bijuteriilor – 10 … 12%;
Aproximativ 75-80% din diamantele tehnice se consumă la confecționarea prafurilor de diamant care sunt
utilizate în industrie. Prafuri de diamant cu granule mai mășcate (25-90 μm) se utilizează pentru prelucrarea
de degroșare a fabricatelor. Finisarea suprafețelor se realizează cu prafuri cu granule mărunte de dimensiuni
de la 0,1 – 3,0 μm [1].

3. Tehnologii și unelte moderne pentru prelucrarea materialelor cu diamante


Pastele și suspensiile din diamante se utilizează pe larg în industrie pentru finisarea pieselor de precizie
superioară la prelucrarea matrițelor, poansoanelor şi formelor, finisarea carburii de wolfram, matrițelor pentru
ambutisare şi turnare. Pentru obținerea celor mai bune rezultate se recomandă a se folosi împreună cu
lubrifianți speciali. Pasta diamantată rezistă la condiții de lepuire severe fără a-şi pierde calitățile de tăiere.
Este solubilă în apă și se curăță uşor de pe piesa de lucru, altele sunt diamantate pe bază de ulei, pentru unei
acțiuni de tăiere mai rapidă. Consistența pastelor nu este afectată de căldura produsă de frecarea din timpul
lucrului. Pentru rezultate optime este suficientă o minimă lubrifiere. Se menține pe suprafețe verticale,
crestături, nervuri [2].
Lubrifianții sunt special creați pentru a fi folosiți cu pastele şi suspensiile diamantate pentru a asigura:
● Cea mai bună acțiune de tăiere posibilă;
● Menținerea uniformă a dispersiei diamantului;
● Realizarea de finisări uniforme;
● Reducerea consumului de pastă diamantată;
● Reducerea timpului necesar pentru operația de lepuire.
Fig. 1 Lubrifianți
Pentru suspensii sunt aparate speciale digitale care agită şi menține
diamantul din suspensie complet dispersat în timpul utilizării și pentru
distribuirea de cantități controlate precis de suspensii şi lubrifianți în
timpul lucrului şi pentru minimizarea risipei de suspensii diamantate.
Fig. 2 Lubrifianți și accesorii

37
La rectificare se pot utiliza scule cu un singur strat de superabraziv , fixat pe suprafața lor printr-o matrice
de nichel ce permite fabricarea acestor scule cu forme şi contururi variate. Deoarece particulele de diamant
sunt complet expuse (folosite), rectificarea este mai rece şi cu viteze de aşchiere mari [2].
Avantajele folosirii sculelor cu un singur strat de superabraziv:
● precizie ridicată şi calitate sporită a piesei prelucrate;
● nu induc tensiuni interne datorită acțiunii de tăiere foarte bună şi a aşchierii mai reci, ceea ce permite ca
sculele să fie folosite şi acolo unde lichidele de răcire nu pot fi folosite;
● durata mare de viață a sculelor şi menținerea profilului sculei la un număr foarte mare de piese prelucrate;
● simplificarea controlului pe fluxul de fabricație, datorită reproductibilității dimensionale pe un număr foarte
mare de piese prelucrate;
● adâncime mare de aşchiere datorată expunerii maxime a particulelor de diamant sau CBN, ceea ce asigură
şi o îndepărtare masivă de adaos de material;
● viteză mare de aşchiere şi siguranță datorită inimii de oțel;
● permit prelucrarea de forme complexe la toleranțe strânse;
● nu sunt necesare corijări. Forma sculei se menține de la prima până la ultima tăietură;
● costuri reduse ale superabrazivului ( diamant sau CBN ) pe piesa rectificată. Față de roțile cu liant metalic
sau vitros, scad costul inițial de achiziție;
● productivitate ridicată şi eficiență maximă a operației de rectificare.
Sunt foarte răspândite sculele abrazive compuse dintr-un disc metalic cu un strat de liant cu conținut de
praf de diamante, utilizate pentru profilarea și îndreptarea discurilor abrazive prin prin operația de strunjire
exterioară, rulare sau rectificare [1].

Fig. 3. Metode de îndreptare a discurilor


abrazive
a - strunjire exterioară, b - rulare, c - rectificare;
1 - disc abraziv, 2 - montură cu cristal de diamant, 3 - rolă cu praf de diamant, 4 - disc abraziv cu diamante.
Folosirea discurilor diamantate creşte precizia de execuție şi productivitatea.
Nu sunt necesare operații de îndreptare şi ascuțire a acestora. Rectificarea cu discuri diamantate este cea
mai eficientă şi este dovedit faptul că acestea reprezintă cea mai bună opțiune de lucru pe maşinile CNC
actuale.
Utilizarea rolelor cu liant metalic cu diamante reprezintă cea mai bună alegere pentru rectificare la
toleranțe strânse şi cele mai mici costuri posibile.
Tijele cu diamant au viață lungă şi asigură o rectificare rapidă, eficientă şi de mare precizie. Sunt ideale
pentru folosirea pe maşini de rectificat în coordonate sau interior şi cu sculele de mână.
Freze diamantate de adâncime produc finisări fără deteriorări de material sau microfisuri datorită acțiunii
de tăiere foarte uşoară şi fără încălzire. Pentru a obține performanțe maxime cu aceste scule, trebuie să lucreze
la 5000 – 6000 tur./min.
Pile diamantate manuale extra lungi se folosesc pentru: carbură, oțel inoxidabil, oțel călit, sticlă, ceramică
şi alte materiale similar. Ele pot fi folosite la maşinile cu mişcare alternativă Di-Profiler, cu aer sau electrice
ce măresc viteza operațiunilor de pilire şi elimină munca manuală plictisitoare [2].

38
Role cu liant metalic Creioane pentru îndreptat
cu diamante Tije cilindrice cu diamant discuri de rectificat
Freze diamantate de
adâncime

Discuri cu diamant, Alezoare diamantate Tije conice cu diamant Pile diamantate manuale
pentru debitare pentru sticlă
Fig. 4 Unelte moderne pentru prelucrarea materialelor cu diamante
Cuțitul cu diamant se utilizează pentru prelucrarea diferitor materiale:
metale, piatră, cauciuc, plastic etc. Productivitatea la prelucrarea materialelor din plastic cu cuțite cu
diamant este de 900 de ori mai mare decât productivitatea prelucrării cu cuțite din carburi metalice. Cuțitele
cu diamant funcționează un timp îndelungat fără ascuțire și reglare (tabelul 1), de aceea se utilizează pe larg
în construcția de mașini, în producția automobilelor, aparatelor etc. Se mai utilizează pe larg la confecționarea
încălțămintei, mașinilor de bărbierit, ceasurilor, aparatelor de radio, magnetofoanelor, televizoarelor, la
prelucrarea sticlei, porțelanului, la confecționarea oglinzilor și altor fabricate [1].
Indicii comparativi de lucru ai cuțitelor din diamant și altor cuțite (la strunjire). Tabelul 1
Indicele Materialul sculei
Diamant Aliaj dur Oțel rapid
Lungimea căii de așchiere până la reascuțire, km 2000 20 8
Viteza de așchiere, m/min 300 200 40
Numărul de piese prelucrate între două reascuțiri 8460 139 34
Numărul de piese prelucrate de un cuțit. 25380 4250 1020
4. Avantajele finisării găurilor dintr-o singură trecere, cu scule cu superabrazivi:
● Se obțin toleranțe extrem de strânse: până la 1 μm la dimensiunea găurii şi sub 0,5μm la geometria găurii;
● Calitatea găurii finisate, până la 0,05 Ra.
● Costuri mai mici cu manopera datorită finisării automate.
● Costuri mai mici ale sculei pentru fiecare gaura finisată; pentru multe aplicații costul sculei ajunge la
$0,01 pe piesa finisată.
● Nu sunt necesari operatori de înaltă calificare, datorită simplității procesului.
● Durata de viață a sculei depăşeşte 100 000 de piese finisate în multe aplicații.
● Rezultate constante pe un număr foarte mare de piese prelucrate, datorită uzurii reduse a sculelor cu
superabrazivi de diamant.
● Realizează cei mai mici timpi de ciclu de fabricație din industrie cu ritmuri de productie de 120 - 600
piese finisate pe oră.
● Frecvență redusă de inspecție a pieselor finisate.
Sistemul HYPREZ de lepuire şi lustruire plană este capabil de a produce constant şi repetat finisări de
suprafață la 0.5 nm Ra şi planeitatea suprafeței la 0,0294 μm, sunt potrivite pentru prelucrarea practic a tuturor
materialelor solide incluzând: metale, ceramică, sticlă, substraturi semiconductoare şi materiale elecro-optice
și practic, orice material solid.
Comparativ cu abrazivii convenționali, beneficiile lepuirii cu diamant pot fi rezumate în trei
cuvinte: diamantul este mai rapid, mai curat şi mai eficient ca preț [2].
Sporirea durabilității și siguranței dispozitivelor, este una din cele mai acute probleme. Acestea determină
calitatea prelucrării suprafețelor. Rugozitățile întră primele în contact la funcționarea îmbinării, sporind
șocurile la uzură.

39
Erorile de formă (abaterile geometrice) depind de metoda obținerii suprafeței, iar rugozitatea – de metoda
și regimurile de prelucrare, sculă, mașina-unealtă, dispozitiv etc. Importantă este atât mărimea rugozității cât
și forma ei. Există forme ce rețin lubrifianții într-o măsură mai mare.
Optimizarea formei rugozităților poate fi obținută prin netezire, vibronetezire, rulare cu o sculă cu cristale
de diamant. La UTM a fost elaborată o mașină automată continuă pentru netezirea, rularea, vibronetezirea cu
diamant a pieselor cilindrice [1].
1 – piesele ce se prelucrează;
2 – jgheabul de rulare; 3 – rola; 4 – tăietură;
5 – prisma; 6 – scula de finisare; 7 – piston; 8
– lamă;
9 – cilindru cu filet pentru avans;
10 – corpurile de rostogolire.
Scula execută o mișcare rectilinie alternativă în
lungul piesei, realizând pe suprafața ei un
microrelief regulat. în zona teșiturilor lama se
sprijină pe capetele pieselor vecine, limitând
avansarea sculei pentru protecția ei.
Vteh
Qc Productivitatea ciclică Qc,
l  l1 unde: Vteh – viteza avansului
tehnologic al piesei (viteza axială de deplasare a
piesei);
– lungimea suprafeței prelucrate a piesei în
direcția avansului tehnologic;
– distanța dintre suprafețele prelucrate în direcția
avansului tehnologic.
Mașina automată și scheme ale mărimilor și a b
formelor de uzură a pistoanelor pompelor Fig. 4
hidraulice, în dependență de metoda de prelucrare
sunt prezentate în fig. 4.
a - honuire cu abrazive,
b - vibronetezire cu cristal de diamante.

Concluzie: Din schemele prezentate se constată că vibronetezirea asigură micșorarea uzurii suprafețelor
cilindrice de 5 … 8 ori față de honuirea obișnuită având rezistența la uzură a sculelor de diamante de 50 …
100 de ori mai mare decât a instrumentului corespunzător obișnuit și obținând o calitate înaltă a suprafeței
prelucrate, cu costul sculei, pentru multe aplicații, până la $0,01 pe piesa finisată.

Bibliografie

1. INTELLECTUS 3/2012. Revistă de proprietate intelectuală, ISSN 1810-7079, pp.98-102


2. http://www.finisaricudiamant.ro
3. http://mineralul.blogspot.md/2010/10/scara-mohs-duritatii.html
4. http://www.coral4u.ro/c4u/duritatea_cristalelor.htm

40
TEHNICĂ AGRICOLĂ AUTONOMĂ
Alexei MOROZOVCHII

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Ca și în alte domenii ale industriei în agricultură se încearcă de-a înlocui munca fizică și mecanizată
cu roboți. Firmele producătoare de tehnică agricolă au lansat un șir de roboți și tractoare autonome pentru
agricultură. Tehnica agricolă autonomă apare în calitate de prototipuri sau echipamente realizate spre
comercializare. Lideri în domeniu sunt producătorii mări de tehnică agricolă cum ar fi CASE IH, New
Holland.

Cuvinte cheie: Tehnică agricolă autonomă, sisteme de control, dirijare de la distanța.

1. Introducere
Ultimul timp în industria automobilelor se încearcă de-a crea automobile fără conducător, la fel și în
industria mașinilor agricole se încearcă de-a construi astfel de mașini și tractoare. Unele companii deja au
construit și testează astfel de tehnică. Automatizarea tehnicii se datorează utilizării unui ansamblu de
dispozitive și echipamente de automatizare, care, în funcție de condițiile impuse, realizează comanda și
controlul.

2. Tractorul robot ,,CASE IH ACV- AUTONOMOUS CONCEPT VEHICLE’’


Ca rezultat al studiului în domeniul automatizării a fost elaborat tractorul robot ,,CASE IH ACV-
AUTONOMOUS CONCEPT VEHICLE’’ prezentat de compania producătoare CASE IH în colaborare cu
CNH Industrial’s Innovation Group. Tractorul inovativ este proiectat cu o interfața complet interactivă, care
permite controlul la distanță a operațiunilor programate. Sistemul încorporat determina automat lățimea de
lucru, și construiește căile cele mai potrivite de mișcare, luând în considerare relieful, obstacolele și restul
tehnicii ce se deplasează pe teren. Operatorul de la distanță poate urmări și controla traiectoria de deplasare a
tractorului printr-un computer DESKTOP sau a unei tablete portabile. Având în dotare radar, camere video,
sistema de recunoaștere poate să depisteze obstacole staționate sau puse în mișcare în calea sa, și pe cont
propriu să staționeze informând operatorul printr-un semnal sonor sau vizual, așteptând până operatorul o să
indice un nou traseu de deplasare. În caz dacă, nu există semnalul GPS, date despre poziționare, sau tastarea
butonului ,,STOP’’ tractorul imediat își finisează mișcarea, așteptând intervenirea operatorului. Lucrările
efectuate de tractor pot fi de asemenea modificate în timp real printr-o interfață de la distanță sau de către
avertizările meteorologice automate.

3. Conceptul NHDrive autonom


Dezvoltat de către Automated Solutions Incorporated (ASI) și New Holland, NHDrive este un tractor
autonom, cu o deplina monitorizare și control de la distanța. Acest lucru permite agricultorilor să acceseze
tractorul din orice locație de cîte ori au nevoie. Automatizarea tractorului sporește eficiența operațională și
productivitatea deciziilor corecte. Capabil de-a lucra 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămâna, tractorul NHDrive
ajută la reducerea riscurilor asociate cu eroarea umană. Conceptul dat poate utiliza în totalitate perioadele de
vreme favorabile pentru operațiunile agricole de zi și noapte. Ajungând la câmpul de lucru, sistemul automat
i-a în considerare dimensiunea, forma câmpului și lățimea de lucru a agregatului după care generează căile
optimizate de prelucrare. În viitor acest concept va fi capabil să utilizeze datele privind randamentul colectat
anterior pentru aplicarea variabilă a intrărilor și pentru a efectua operațiunile cu o precizie maximă, an de an.

4. Bonirob - robotul care găsește și elimina buruienile din câmp fără erbicide
Protecția plantelor ar putea primi un ajutor neașteptat din partea unei companii înființate de Bosch și care
a dezvoltat un robot capabil să identifice corect și să smulgă de unul singur buruienile care amenință culturile
agricole. Denumit Bonirob, prototipul celor de la Deepfield Robotics, are dimensiunea unui autoturism și poate
monitoriza cu acuratețe evoluția culturilor, ce rezistență au în fața dăunătorilor sau cîtă apă și fertilizant au
nevoie pentru a se dezvolta. Toate aceste procese cad acum în responsabilitatea analizelor de laborator, ceea
ce dă mari speranțe pentru un cost mai redus pentru protecția plantelor. O mare calitate a lui Bonirob este aceea
că analizează plantele individual și când depistează ”un intrus”, pescuiește buruiana cu ajutorul unei undițe.
Se face eliminarea în mod mecanic, fără a mai fi nevoie de folosirea substanțelor chimice. De-a lungul timpului,

41
pe baza unor parametri precum culoarea frunzei, forma și mărimea, Bonirob a învățat să diferențieze din ce în
ce mai bine plantele pe care le dorim în cultură și cele pe care dorim să fie smulse.

5. HortiBot
Robot pentru prășitură, cu o mișcare independentă datorită sistemei de navigare GPS. Îndeplinește
operațiunea de plivit, semănat. Capabil să stabilească în mod automat locul punctului de semănat, să sape în
mod independent gaura pentru sămânță și plantă.

6. Avantajele utilizării tehnicii autonome


x creșterea productivitatea mașinilor agricole;
x sporirea eficienței operaționale și productivitatea deciziilor corecte;
x îmbunătățirea condițiilor de muncă;
x posibilitatea executării lucrărilor 24 h 7 zile pe săptămână.

6. Dezavantaje
x costul ridicat al tehnicii;
x necesitatea lucrătorilor calificați.

Concluzii
Tehnica agricolă autonomă este la început de cale, însă ei îi aparține viitorul. Conceptele și tehnica
prezentată ușurează semnificativ muncile agricole reducând la zero munca fizică în agricultură. Producătorii
de tehnică autonomă ne oferă oportunitatea de-a deschide noi orizonturi pentru agricultura viitorului.

Bibliografie

1. http://agriculture1.newholland.com
2. https://www.caseih.com
3. http://www.agrimedia.ro

42
CONTROLLER AREA NETWORKUTILIZATE ÎN MAȘINILE AGRICOLE
Nicolae MICLEUȘANU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Controller Area Network, numit CAN bus, rețea de electronice montată pe mașinile și echipamentele
agricole permite controlul parametrilor de lucru ale acestora. Cu ajutorul CAN bus pot fi controlați astfel de
parametrii ca: normă de însămânțare la semănători, numărul de turații a bătătorului la combina de cereale
etcю

Cuvinte cheie: Controller Area Network (CAN bus), echipamente agricole, CEMOS Automatic,
productivitatea , calitatea boabelor.

1. Introducere
Mecanizarea agriculturii a jucat și continuă să joace un rol fundamental din punct de vedere tehnic,
economic și social, în special în țările puternic industrializate, ea oferind posibilități substanțiale de reducere
a costurilor, de creștere a calității lucrărilor, precum și de creare de noi produse în special în domeniul
energetic. Toate firmele producătoare de mașini agricole investesc azi foarte mult în cercetare și dezvoltare de
noi produse care să atingă obiective cum ar fi: optimizarea consumurilor energetice și reducerea impactului
negativ asupra resurselor naturale (apă, sol, aer) și care să fie în același timp viabile din punct de vedere
economic.

2. Utilizarea comunicațiilor prin sateliți în agricultură


Un pas important în dezvoltarea tehnologiilor de mecanizare a constituit utilizarea comunicațiilor prin
sateliți în aplicații agricole cu ajutorul: GIS (Geographic Information System) și GPS (Global Positioning
System). Corelarea poziției mașinilor și a tractoarelor cu reglările instantanee existente în computerele de
proces a dezvoltat într-un ritm accelerat precizia de lucru și calitatea lucrărilor executate. Cu aceste sisteme,
azi știm exact cât este necesarul de macroelemente de ex. și cât s-a fertilizat pe un metru pătrat, cât s-a erbicidat
iar mai târziu cât s-a recoltat exact în aceeași poziție.

3. Conceptul de „agricultură de precizie”


Conceptul de „agricultură de precizie” presupune reglarea intrărilor în sistemul agricol (semințe,
îngrășăminte, pesticide) în așa fel încât să se distribuie unde e nevoie exact cât e nevoie atunci când e nevoie.
Măsurarea diferiților parametrii de lucru prin senzori și traductori, analiza informațiilor primite prin
intermediul sistemelor informatice și softurilor specifice și trimiterea comenzilor pentru modificarea altor
parametri pe tractoare și mașini agricole au creat conceptul de “agricultură de precizie” (Smart farming).

4. Controller area network (CAN bus)


Controller Area Network, numit CAN bus, este o rețea integrată de electronice care își are originea în
industria auto. Acesta permite mai multor controlere de a face schimb de informații cu privire la un singur
circuit sau „rețea”, permițând lucruri, cum ar fi ridicarea și coborârea tuturor celor patru ferestre ale unei
mașini. Aceeași tehnologie domină acum mașini agricole folosite pentru a automatiza secvențe complexe, cum
ar fi dirijarea cu tractorul și ridicarea echipamentelor din poziție de lucru la capătul rândului.

5. CEMOS Automatic
Productivitatea unei combine moderne depinde de reglarea precisă a cca 50 de elemente: de la rabator
până la mărunțitorul de paie, operatorului îi este foarte greu să controleze peste 10 parametri tehnologici.
Pe combinele Lexion această problemă este hotărâtă de către Sistema de control (CAN bus) CEMOS
Automatic. Încercările au demonstrat că ea nu numai ușurează munca operatorului dar și considerabil mărește
productivitatea mașinii, calitatea grâului și ca rezultat mărește veniturile gospodăriei.

6. Avantajele utilizării CAN bus:


• Obținerea de producții mari și de calitate;
• Optimizarea profiturilor economice;
• Realizarea integrată a protecției mediului;
• Mărirea durabilității sistemelor agricole.

43
7. Dezavantaje
• Preț ridicat a echipamentelor și controlerelor;
• Necesitatea cadrelor instruite la utilizarea echipamentului.

Concluzii
Agricultorii vor fi în măsură să delimiteze zonele specifice de teren agricol și să atribuie pe acestea mașini,
utilaje agricole sau senzori. Pentru fiecare din aceste zone agricole, sistemul (CAN bus) va fi complet
configurabil și capabil să asigure alarme în cazul condițiilor nefavorabile de vreme, de sănătate a culturilor,
mișcări neautorizate și multe altele pentru a vedea cele mai relevante date, cu o rată de reîmprospătare ridicata
a datelor.
În încercări au fost antrenate combinele Lexion 770 TT și Lexion 750, măsurile care au fost efectuate
pentru 4 tipuri de culturi: grâu, secară, ovăz, rapiță.
S-au evaluat următorii parametri:
• Productivitatea (t/h),
• Calitatea boabelor,
• Partea resturilor necerealiere.
Pentru toate culturile productivitatea s-a mărit în mediu cu 10%, partea amestecurilor s-a micșorat cu 31%
iar calitatea grâului s-a mărit cu 25%.

Bibliografie

1. http://www.agrimedia.ro
2. http://letslearn2015.blogspot.md
3. http://www.titanmachinery.ro

44
ALEGEREA CONSTRUCȚIEI PREHENSORULUI FUNCȚIE DE
DESTINATIA ROBOTULUI INDUSTRIAL
Alexei BOTEZ, Radu GRAMA

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Pregătirea procesului de producere pune problema alegerii tipului prehensorului manipulatorului.
În asa cazuri pe de o parte este necesar de a alege un prehensor cât mai simplu la construcție, iar pe de alta
parte-unul ce ar corespunde cerințelor procesului de producere.

Cuvinte cheie: prehensor, manipulator, operație

În sistemele flexibile de producție la realizarea operațiilor pe larg se utilizează roboții industriali.


Robotul industrial reprezintă un sistem mecanic cu aspect uman, capabil să execute activități specifice
omului, sau care s-ar realiza în manieră umană.
Funcție de arealul utilizării roboții se împart în industriali, informativi şi casnici.
Robotul industrial este o maşină automată reprogramabilă care în procesul de producție îndeplineşte funcții
variate. El constă din manipulator (mecanism de execuție) şi sistem de dirijare.
Manipulatorul (fig.1) poartă organele de lucru (prehensoare, scule tehnologice, mecanisme complexe) şi
realizează deplasările necesare. El poate fi dotat cu unul sau mai multe brațuri, poate fi mobil sau staționar.

Figura 1. Manipulator:
1-carcasă; 2-montant; 3-braț;4-efector.

Diversitatea mare a tipurilor de piese şi operațiilor efectuate duce la mare varietate ale organelor de lucru.
Acestea trebuie să corespundă următoarelor cerințe:
- construcție simplă;
- stabilitate de menținere a piesei;
- fiabilitate;
- precizie;
- rapiditate;
- universalitate.
Funcție de natura forțelor de acționare prehensoarele se divizează în magnetice, pneumatice, cu vacuum,
mecanice, electrice etc., dintre care mai răspândite sunt cele mecanice.
Funcție de destinație universale şi specializate. Folosirea celor universale este preferabilă celor
specializate.
Funcție de construcție prehensoarele pot fi cu sau fără acționare.

45
Cele mai simple la construcție sunt prhensoarele fără acționare, dotate cu element elastic (fig.3). Cuplarea
şi decuplarea cu piesa se efectuează prin apăsarea și tragerea prehensorului asupra piesei fixate.

Figura 2. Prehensoare fără acționare: a-pentru prindere interioară, b-pentru prindere exterioară.
1-fălcile prehensorului; 2-piesa fixată.

Prehensoarele cu acționare sunt cuplate sau decuplate prin acționare în diferite moduri asupra elementelor
lor de prindere. Spre deosebire de cele fără acționare acestea fixează piesa mai bine, de aceea sunt utilizate
atunci, când asupra piesa trebuie fixată cu forțe mai mari.
O mare importanță o are materialul piesei apucate. Pentru piesele din materiale feromagnetice pot fi
utilizați magneți sau prehensoare cu camere umplute cu pulberi metalici în gel. La apariția câmpului magnetic
camerele cu pulberi se solidifică în forma primită.
La transportarea pieselor fine se vor folosi prehensoare adaptive, puterea de strângere ale cărora este reglată
de senzori, sau cu camere elastice, ce se deformează sub acțiunea presiunii aerului sau lichidului pompat.
Forțele de strângere în astfel de prehensoare se repartizează uniform grație contactului pe toată suprafața piesei.
Pentru transportarea pieselor plane pot fi folosite ventuze. Fixarea ventuzelor are loc prin apăsare asupra
piesei, iar eliberarea prin deschiderea supapei de devacumizare.

Bibliografie:
1. Botez I., Botez A., Tăbăcaru A. Implementarea sistemelor flexibile automatizate-mijloc de sporire
a productivității muncii și de reducere a prețului de cost al produselor finite. Intellectus. – 2015. – Nr. 2. –
pag.116-123.

46
EFICIENȚA TEHNOLOGIEI DE NETEZIRE CU ULTRASUNET
Vlad BOTNARI

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: În această lucrare sunt prezentate rezultatele unui studiu comparativ de formarea indicatorilor
de calitate a suprafeței după prelucrarea convențională și netezire cu ultrasunet. Este prezentat o evaluare
cantitativă a eficacității aplicarii energie cu ultrasunete la netezirea materialelor cu structura și
microduritate ințială diferită.

Cuvinte cheie: microduritate; ultrasunet; netezire; rugozitate; strat superficial.

1. Introducere
Una dintre metodele combinate de perspectivă de prelucrare de finisare este tehnologia de durificare și
netezire cu ultrasunet. Energia ultrasunetului permite intensificarea procesului de prelucrare și de a realiza o
îmbunătățire semnificativă a indicatorilor de calitate a suprafețelor tratate comparativ cu tratamentul
convențional netezirea [2, 6]. În dezvoltarea tehnologiilor de prelucrare combinată de netezire, în special pentru
automatizarea producție pe mașini CNC, este important să se evalueze eficacitatea intrării în zona de prelucrare
a energiei cu ultrasunet suplimentară în comparație cu nivelurile indicilor atinse în timpul prelucrării. [3]

2. Aplicarea procedeului de netezire cu ultrasunet la prelucrarea metalelor cu duritate înaltă


Evaluarea cantitativă a eficienței aportului de energie suplimentară cu ultrasunete este efectuată în mod
convenabil utilizând parametrii adimensionali, de exemplu, coeficienții relativi ai microdurității și rugozității,
respectiv, care caracterizează creșterea durității și scăderea rugozității în raport cu valorile lor inițiale:
ுഋ ோ௔ሺ೔೙೔೟ሻ
‫ܭ‬ுഋ ൌ Ǣ‫ܭ‬ோ௔ ൌ
ுഋሺ೔೙೔೟ሻ
Ǣ
ோ௔
(1 )
unde: Hμ(init), Ra(init), Hμ,, Ra – datele de intrare și cele finale după prelucrare a indicatorilor de duritate și
rugozitate.
Pentru a calcula coeficienții ‫ܭ‬ுഋ și ‫ܭ‬ோ௔ v-om lua rezulatele obținute de diverși autori [1, 2, 4, 6, 7] la
cercetarea proceselor de prelucrare convențională de netezire și netezire cu ultrasunet.
În fig. 1 este prezentată dependența coeficientul ‫ܭ‬ுഋ față de forța aplicată la netezire. Figura arată că
odată cu creșterea forței, după cum sa observat că cresc coeficienții pentru toate materialele prelucrate, se
observă o creștere a microdurității în raport cu valoarea inițială. Un interes deosebit îl reprezintă unghiul de
înclinare a liniilor drepte, caracterizînd creșterea microdurității cu schimbarea efortului la prelucrare. Tangenta
unghiului de înclinare poate fi exprimată analitic luând în considerare (1) următoarea relație:
οுഋ ଵ
‫ן ݃ݐ‬ൌ ൬ ൰ (2)
ுഋሺ೔೙೔೟ሻ ο௉

Figura 1. Dependența microdurității față de forță statică la netezire a materialelor


Oțel ХВГ (1), 08Х12Н10T (2), oțel 45 (3)

47
Figura 2. Dependența creșterii microduriătii relative în calculul bazat pe aplicarea unității de forță statică față de
valorea inițială a microduritatii
Expresia rezultată este convenabil de reprezentat în procente, înmulțind partea dreapta la 100%, atunci
dimensiunea de exprimare este %/N, adică caracterizează creșterea procentuală relativă a microdurității per
unitate de forță statică aplicată. În fig. 2 sunt aduse rezultatele calculului după formula (2) în funcție de valoarea
inițială a microdurității suprafețelor prelucrate. După cum sa observat, valoarea unghiului de pantă depinde de
valorile inițiale ale microdurității pentru materiale cu proprietăți mai plastice (de exemplu, oțel 08X12H10T)
este mai mare, pentru materialele cu valoarea ridicată a microdurității inițiale se observată micşorarea acestuia.
Din fig. 2 urmează că pentru materialele investigate o mare parte a eficienței de introducerea în zona de
prelucrare ulterioară dobândește energia ultrasunetului suplimentară prelucrarea materialelor cu o
microduritate inițială mare de suprafață, aşa precum oțelul XBГ.
Această caracteristică se datorează expunerii ultrasunetelor asupra proprietăților plastice a materialelor, în
special în structura de dislocare a sa [5, 6, 8]. În lucrarea [5] este stabilit relația de legătură dintre
microduritatea suprafeței şi densitate a liniilor de alunecare (fig. 3). Valorile rezultate ale microdurității și
densitatea liniilor de alunecare precum la netezirea convențională şi la netezirea cu ultrasunet sunt dispuse pe
o singură linie.
Cu toate acestea, în cazul prelucrării cu ultrasunet, microduritatea și densitatea liniilor de alunecare au
valori mai mari, indicând despre intensificarea deformărilor plastice a materialului care este prelucrat.

Figura 4. Valorile rugozității relative în


Figura 3. Dependența microrezistenței de dependență de forța statică aplicată în timpul
densitatea liniilor de alunecare netezirei oțelului ХВГ (1) și oțelul 45 (2)

În figura 4 se prezintă valorile calculate ale rugozității relative ale suprafețelor prelucrate (formula 1). Aici
se observă eficiența de intrare a energiei ultrasunetelor din punct de vedere al asigurării rugozității suprafeței.
La prelucrarea cu ultrasunet se observă o tendință în creștere a schimbării coeficientului de creștere a forței,
spre deosebire de prelucrarea convențională în care o dată cu creșterea forței, apare probabilitatea
supradurificării suprafeței și deteriorarea rugozității.

Concluzie
Tendința de creștere a schimbării coeficientului KRa la prelucrarea cu ultrasunet, și prin urmare, reduce
rugozitatea suprafeței, cu forțele de prelucrare mari pot fi, de asemenea, legate și creșterea proprietăților
plastice a materialului prelucrat, rezultând o netezirea mai eficientă a micro-neregularităților inițiale.
Astfel, pe baza analizelor comparative efectuate a datelor experimentale, putem afirma următoarele
concluzii:

48
1. Netezirea cu ultrasunet asigură un grad mai mare de durificare a stratului de suprafață, și la o adâncime
mai mare decât netezirea convențională în condiții tehnologice similare;
2. Energie suplimentară generată de ultrasunet intensifică procesul de durificare plastică ceea ce conduce
la prelucrarea materialelor cu rezistență înaltă
3. O eficacitate mai înaltă la prelucrarea materialelor cu parametrul inițial mărit al microdurității se
obține prin introducerea în zona de prelucrare a energie suplimentare cu ultrasunet.

Bibliografie:
1. Алехин В.П. Влияние на дефектную структуру и свойства конструкционных и
инструментальных сталей ударного воздействия с ультразвуковой частотой / В.П. Алехин, О.В.
Алехин, Е.В. Крылова // ВАНТ. — 2012. — № 2(78). — С. 120—125.
2. Бобровский Н.М. Оптимизация параметров процесса выглаживания в производственных
условиях с целью получения поверхности, пригодной для работы в условиях гидродинамического
трения / Н.М. Бобровский, П.А. Мельников // Вектор науки Тольяттинского государственного
университета. — 2011. — № 2. — С. 65
3. Малышев В.И. Автоматизация гибридных и комбинированных технологий на основе
модернизации станочного оборудования и выбора кинематических связей / В.И. Малышев, Д.Г.
Левашкин, А.С. Селиванов // Вектор науки Тольяттинского государственного университета. — 2010.
— № 3. — С. 70—74.
4. Малышев В.И. Ультразвуковая отделочно-упрочняющая обработка сферическим индентором /
В.И. Малышев, А.С. Петрова, А.С. Селиванов // Механики ХХI веку. ХII Всероссийская научно-
техническая конференция с международным участием: сборник докладов. Братск: Изд-во БрГУ, 2013.
— 266 с.
5. Малышев В.И. Физические особенности пластической деформации поверхностного слоя при
механической обработке в ультразвуковом поле /В.И. Малышев, А.С. Селиванов, А.С. Петрова //
Сборник научных трудов SWorld. — 2012. — Т. 7. — № 3. — С. 44—51.
6. Марков А.И. Ультразвуковая обработка материалов / А.И. Марков М: Машиностроение, 1968.
— 365 с.
7. Мельников П.А. Повышение эксплуатационных свойств сальниковых шеек
коленчатых валов путем оптимизации технологии изготовления / П.А. Мельников, А.С.
Селиванов, Л.Р. Хамидуллова // Объединенный научный журнал. — 2003. — № 29. — С. 15—17.
8. Селиванов А.С. Формирование дислокационной структуры при ультразвуковом алмазном
выглаживании стали 08Х12Н10Т / А.С. Селиванов, В.И. Малышев, Е.А. Даньшина // В сб.: Проведение
научных исследований в области машиностроения. Сборник материалов Всероссийской научно-
технической конференции с элементами научной школы для молодежи: в 3-х томах. 2009. — С. 231—
236.

49
INFLUIENȚA METODELOR DE RECTIFICARE ASUPRA CALITĂȚII
STRATULUI DE SUPRAFAȚĂ A PIESELOR DIN MATERIALE DURE
Vlad BOTNARI

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract:Sunt analizate procesele de prelucrare prin rectificare a pieselor din materiale dure. Sunt
efectuate comparațiile și determinate avantajele și dezavantajele metodelor de rectificare. Este analizată
influiența parametrilor energetici ai procesului de rectificare pe complexul de caracteristici a stratului
superficial, dependența indicatorilor de rugozitate și tensiunilor remanente de regimurile de prelucrare. Este
determinată sarcina sistemei complexe ce ia în considerare influiența factorilor tehnologici pe
caracteristicele sistemei mașină-sculă-piesă.

Cuvinte cheie: metodă de rectificare, prelucrare cu abraziv, parametrii energetici ai procesului, stratul
de suprafață.

1. Introducere
În industria contemporană este caracteristic utilizarea pieselor și nodurilor de piese fabricate din aliaje de
titan rezistente la temperatură, oțelurilor aliate și alte materiale greu de prelucrat. Procesul de rectificare este
tehnologia, cu ajutorul căreia se poate de îndeplinit cerințele înaintate față de precizie și calitate a suprafețelor
pieselor.

2. Metodele de rectificare și influiența lor asupra proprietăților stratului superficial


Cercetarea sporirii eficacității de dirijare a calității stratului superficial la prelucrarea piesei din materiale
dure prin rectificare sunt reflectate în mai multe lucrări, însă la moment o metodă universală de calcul a
parametrilor regimurilor de prelucrare pentru asigurarea caracteristicilor stratului surperficial nu este. Stratul
superficial al piesei influiențează următoarele proprietăți de exploatare: duritatea (statică, ciclică, la lovituri),
frecare și uzare, rezistența la coroziune, eroziune, ermecitatea conexiunii, precizia piesei și fiabilitatea
ajustajelor fixe. Rugozitatea, structura, componența chimică și fazică a stratului influiențează diferit la
proprietățile de exploatare a pieselor. Cunoașterea complexă a legităților și efectelor speciale ale parametrilor
straturilor de suprafață a pieselor la proprietățile lor de exploatare, permit optimizarea proceselor tehnologice
de fabricare a pieselor cu luare în considerare a condițiilor de exploatare. Aceasta la rîndul ei, înaintează cerințe
de analiză profundă a metodelor productive existente de rectificare pentru efectuarea calculelor caracteristicilor
energetice și efectuarea cercetărilor experimentale pentru determinarea influiențelor regimurilor de rectificare
la caracteristicile stratului superficial.
La metodele productive de prelucrare cu abraziv se referă rectificarea la viteze înalte, rectificare de
degroșare, rectificare cu discuri cu granulație mășcată, și deasemenea combinarea acestor metode. După cum
arată rezultatele analizei factorilor a unor serii de cercetări, una din caracteristicile principale a stratului
superficial, ce influiențează la limita de rezistență la oboseală a piesei, este rugozitatea suprafeței și tensiunile
remanente. Posibilitatea rectificării la viteze mari, la mărirea vitezei de îndepărtare a metalului păstrînd
parametrii necesari de precizie și calitate de prelucrare sunt confirmate printr-un șir de experimente [1].
Dependența parametrului de rugozitate de viteza de așchiere este arătată în figura 1.

a) b)
Figura 1. Dependența dintre parametrul de rugozitate Ra a pieselor rectificate și viteza și adîncimea de rectificare: a-oțel
P18 (HRC 60-62), b- oțel X18H10T.

50
Cu toate acestea, utilizarea rectificării de viteză trebuie să fie însoțită de:
x Un set de activități destinate pentru înlăturarea factorului negativ de acțiune termică pe suprafața
rectificată;
x Utilizarea discurilor speciale de precizie înaltă;
x Sistem tehnologic cu rigiditate înaltă;
x Cerințe înalte față de proprietățile materialului abraziv;
x Echipamente avansate de prelucrare.
Un alt proces de rectificare progresiv, la care din contul modificarii parametrilor (cinematici) de
funcționare cantitativi și calitativi se modifică parametrii de ieșire, este rectificarea de degroșare. După
efectuarea experimentelor, au fost obținută dependența empirică a mărimii indicatorului de rugozitate de
parametrii regimului de rectificare:
௧ బǡభళ ή௏೛షబǡల ήௌ బǡల
ܴ௔ ൌ ʹ ൈ ͳͲସ  , (1)
௏ೖబǡఴఱ
unde: t-adîncimea de așchiere; Vp-viteza piesei; S-avansul; Vk-viteza discului.
În figura 2 este redată grafic dependența, ce caracterizează influiența rugozității suprafeței de parametrii
regimului de rectificare de degroșare.

Fig.2 Dependența parametrului de rugozitate Ra a piesei de viteza și adîncimea de rectificare

După cum se observă din grafice (fig. 1, 2) parametrul de rugozitate Ra în formă calitativă se schimbă
aproximativ identic. Cu mărirea vitezei a discului de rectificat, rugozitatea se micșorează. Aceasta este
demonstrată de rezultatele experimentale.
În procesul de rectificare, stratul superficial a piesei prelucrate cade sub influiența factorului de temperatură
și de putere, în rezultatul cărora la o anumită adîncime față de suprafața rectificată se întîmpla înmuierea sau
întărirea metalului și apariția tensiunilor remanente. Mai des pentru determinarea tensiunilor remanente se
utilizează metodele experimentale. Dacă v-om analiza curbele tensiunilor, obținute după rectificarea exterioara
a oțelului 45 călit, cu viteze variabile a discului de rectificat rotund la aceleași condiții de prelucrare a altor
parametrii, se poate de remarcat că, numai mărirea vitezei de așchiere, duce la încălzirea suprafeței rectificate
și corespunzător duce la mărirea extinderii tensiunilor și adîncirea lor (fig. 3).
Mărirea vitezei de așchiere favorizează intensificarea efectului termic, și ca rezultat, creșterea tensiunilor
remanente la întindere. Utilizarea recomandărilor de micșorare a efectului termic asupra stratului de suprafață
al piesei, racirea efectivă, alegerea relațiilor optimale a vitezei de așchiere și viteza piesei, duc la micșorarea
mărimilor tensiunilor remanente, dar nu și modificarea semnului.

Fig.3 –Curbele de distribuire a tensiunilor remanente: 1-V=35m/s; 2-V=60m/s.


Soluționarea problemei semnului tensiunilor remanente la rectificarea materialelor dure, permite utilizarea
metodei de rectificare de degroșare. Rectificarea de degroșare are următoarele caracteristici:

51
x Rectificarea are loc cu viteza piesei Vp≤0,0033 m/s;
x Adîncimea de rectificare de la 0,1mm și mai mare la o singură trecere;
x Se utilizează discuri cu granule mășcate în combinare cu răcire efectivă (consum LUR 0,003m/s și mai
mult, la presiunea de pîna la 0,7 MPa).
După prelucrarea pe mașină de rectificat modernă, a piesei din aliajul ЖС6К cu disc de rectificare
24А40С114К5/П80-30, cu regimurile Vk=27 m/s, Vp=0,0033 m/s, cu lichid de ungere și răcire Аквол-2, au
fost cercetate caracteristicele stratului superficial. Curbele tensiunilor remanente sunt ilustrate în figura 4.
Rectificarea oțelurilor rezistente la temperatură,
aliaje de titan și deasemenea a oțelurilor înalt aliate, care
se caracterizează prin vîscozitate înaltă și plasticitate, este
caracteristic ,, îmbibarea" discului, ce duce la pierderea
proprietăților de rectificare. O altă problemă ce apare la
prelucrarea acestor materiale este sensibilitatea față de
efectele termice, în rezultatul căreia în stratul superficial
apar defecte de structură – arsuri și fisuri. Îndeosebi
aceste neajunsuri se evidențiază la rectificarea de
degroșare productivă. Pentru marirea eficacității de
rectificare se utilizează discuri de rectificare speciale cu
granulație mășcată.
Fig. 4 Dispersia tensiunilor în stratul
superficial:1-t=0,05mm, 2-t=0,2mm,
3-t=1mm.

Porozitatea discurilor permite de a soluționa următoarele sarcini:


x Crearea spațiului înaintea grăuntelui abraziv pentru acumularea așchiilor, ce diminuează ,,îmbîcșirea"
discului;
x Îmbunătățirea injectării a lichidului de ungere și răcire nemijlocit în zona de contact a discului cu piesa,
ce preîntîmpină apariția arsurilor și a fisurilor.
x Răcirea suplimentară a zonei de contact din contul efectului ventilație a fluxului de aer;
x Micșorarea frecării dintre suprafața discului și a piesei.
O nouă etapă principială de dezvoltare, ce radical mărește eficacitatea prelucrării pieselor este utilizarea
rectificării de degroșare la viteze înalte și foarte înalte. Experimentele analitice și cele experimentale ascund
mari potențialuri tehnologice. Pentru acest proces, este caracteristic viteze mari de așchiere în limitele
100...180 m/s. Este motivul de a presupune, ca vitezele indicate nu sînt cele mai mari, deoarece sunt posibilități
principiale de mărire pînă la 300...500 m/s. Cinematica așchierii la viteze mari asigură nu numai viteze mari
de îndepărtare de material, dar și mărește precizia de formare, micșorează rugozitatea suprafețelor prelucrate
și micșorează grosimea stratului, ce poartă urmele deformațiilor plastice, care însoțește procesul de așchiere.
Rezervele eficacității tehnologiei rectificării de degroșare sunt legate deasemenea cu îmbunătățirea
caracteristicilor sculei abrazive și sculei de corectarea profilului, metodelor de rectificare, corectare și de
injecție a lichidului de ungere și răcire către discul abraziv.

Concluzie
Unul din fenomenele principale, care se infiltrează în zona de așchiere la rectificare, trebuie considerat
efectul de plastificare și absorbție, prin care se înțelege un fenomen complex, care se petrece la nivel micro pe
compartimentul de suprafață ,,corpul solid-mediul" la deformare și distrugerea materialului în condițiile de
acțiune a mediilor de absorbție ce duc la modificarea caracterului parametrilor energetici de forță a deformării
materialului la nivel macro. Una din metodele de asigurarea a cerințelor criteriale pentru afirmarea efectelor
de plastificare și absorbție este metoda de rectificare planetară de rezistență, care este efectivă pentru
eliminarea adaosurilor mari la prelucrarea pieselor din materiale rezistente și stabile la temperatură, a aliajelor
pe bază de crom, aliaje de titan, aliaje magnetice, obținute prin metode de presare a pulberilor. Corectarea
discurilor abrazive a capului planetar de rectificat se efectuează cu creioane de corecție cu diamant care se
evidențiază de metodele tradiționale de corecție a discurilor de rectificare, și nu necesită echipamente speciale.
Avantajele acestui procedeu este micșorarea volumului energetic al procesului: utilizarea discurilor abrazive
obișnuite pe bază de ceramică cu viteze de 45-60 m/s, pe toată adîncimea stratului îndepărtat; asigurarea
durificării suplimentare a stratului superficial din contul formării a tensiunilor remanente comprimate,
micșorarea consumului de lichide de ungere și răcire, micșorarea factorului de temperatură și forță și
micșorarea posibilității rebutului.

52
Bibliografie
1. Кремень З.И. Технология шлифования в машиностроении/ З.И. Кремень, В.Г. Юрьев.
А.Ф. Бабошкин; под общ. ред. З.И. Кремня. – СПб.: Политехника, 2007. – 424 с.
2. Глубинное шлифование деталей из труднообрабатываемых материалов / С.С. Силин,
Л.В. Лобанов, В.А. Хрульков, Н.С. Рыкунов. – М.: Машиностроение, 1984. – 64 с.
3. Жук А.П. Повышение эффективности глубинного шлифования ёлочных замковых соединений
лопаток турбокомпрессора: автореф. дис. канд. тех. наук 12.11.07 / Жук Александр Порфирьевич;
Пенззеенский гос. ун-т. – Пенза, 2007. – 26 с.

53
MOBILIER DESTINAT SĂLILOR DE CREAȚIE A COPIILOR

Veronica BRÎNCOVEANU, Valeriu PODBORSCHI

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Mobilierul are un impact important în perceperea de către copii a mediului înconjurător. El
este un mijloc de influență asupra stării emoționale a copilului. Omul petrece minimum o treime din viață în
interior, aşa că pentru ca acesta să-i fie mai prietenos, este necesar să fie amenajat bine funcțional,
coloristic, cît și după destinație. Interiorul ar trebui să creeze nu numai condiții confortabile de trai pentru
proprietar, dar şi pentru a avea un efect benefic asupra stării emoționale.
Informația prezentată în acest articol va oferi idei și sfaturi în amenajarea sălilor de creație a copiilor.
Cuvinte cheie: mobilier, interior, culoare, lumină, copil, design

Mobilierul - este un termen colectiv, desemnând toate obiectele ce se pot muta sau care sunt fixe
(construite în sau între pereți), care susțin atât corpul uman cât și obiecte utile oferind capacități de menținere,
păstrare și stocare. Astfel dulapurile, scaunele, mesele, birourile, paturile, etc. sunt diferite piese de mobilier,
având diferite funcții specifice.
Mobilierul poate fi nu numai un produs pur funcțional, dar și un produs de design artistic, fiind considerat
o formă de artă decorativă.
În combinații cu alte obiecte funcționale precum obiecte decorative și artistice, mobilierul contribuie la
realizarea spațiilor interioare ambientale, conferind practicalitate, confort, creativitate etc.
Interiorul asigură omului perceperea estetică şi condițiile favorabile de viață. Spațiul pentru copii trebuie
sa vină în sprijinul unei dezvoltari creative. Este important ca încăperea să fie nu doar luminoasă, caldă şi
curată, dar și funcțională, care să inspire prin culoare, prin forma obiectelor,cît și prin armonia lor. Punctul de
plecare pentru crearea unui aspect deosebit al interiorului poate fi considerat alegerea culorii.
Culoare - însușire a luminii determinată de compoziția sa spectrală, care permite ochiului să perceapă în
mod diferit radiațiile vizibile incidente pe retină, având aceeași intensitate, dar lungimi de undă diferite. Omul
are abilitatea de a percepe cu ochiul liber peste 2000 de nuanțe diferite. Goethe spunea despre culori că
“acționează asupra sufletului, putând trezi sentimente diferite, idei, emoții, care ne aduc linişte sau, dimpotrivă,
ne agită şi provoacă tristețe”..
Armonia coloristică presupune folosirea culorilor care se potrivesc foarte bine împreună. Ele produc o
schemă coloristică atractivă, echilibrată și liniștită. Culorile calde, cum ar fi galbenul, portocaliul și roșul,
conferă o senzație primitoare încăperilor. Culorile reci, cum ar fi albastrul, violetul, verdele și turcoazul,
conferă o senzație de liniște încăperilor și de răcoare, acolo unde pătrunde multă lumină din exterior. Deoarece
fiecare nuanță este percepută de către om în multe feluri, prin alegerea culorii în design interior este important
să se ia în considerare funcționalitatea camerelor, adică care este scopul nostru: copilul să învețe sau să se
joace, sau să realizeze ambele ocupații, să se simtă confortabil.
La decorarea spațiului pentru preşcolari şi şcolari trebuie să se țină cont nu doar de crearea funcționalității
maxime a zonei de joacă şi lucru, ci şi de menținerea atmosferei vesele. În acest spațiu se recomandă culoarea
verde deschis, pentru că aceasta favorizează la concentrarea copilului, iar pentru a face sala mai jucăuşă se
poate folosi diferite elemente de decor ca: accente pe perne, pereți, lămpi, etc.
Obiectele decorative care sunt utilizate la crearea unui ambient, trebuie să se potriveasca perfect stilului de
decor, să se integreze în el, ca un tot unitar, doar așa putîndu-se da naștere unei ambianțe plăcute. Ochiul nu
trebuie să fie stresat de elemente complet neadecvate, stridente, care ies din context, deoarece în aceste condiții
nu se mai poate obține acel nivel de confort psihic care este, în fapt, unul dintre obiectivele pe care trebuie să
le atinga orice proiect de design interior.
Copiii sunt oameni de ştiință, de creație, care caută permanent să se informeze în legătură cu lumea care-i
înconjoară, de aceea este necesar să existe un loc unde sa cuprindă tot de ce el are nevoie.
În crearea mobilierului se folosesc aceleaşi principii de realizare a caracterului şi a expresiei artistice ca şi
în arhitectură: utilitate, soliditate, frumusețe. Orice piesă de mobilier nu poate fi concepută fără o destinație
precisă, fără a servi unui scop.
Piesele de mobilier pentru copii necesare centrelor de creație sunt: mese și scaune, dulap pentru depozitarea
obiectelor personale, șevalete, cuier, rafturi, etc.
Copiii pot accesa obiecte la înălțimea ochilor lor şi manipula greutăți uşoare adaptate vârstei lor. Aşa că,
pentru copii cu vârste mici, cel mai potrivite sunt soluțiile de depozitare joase, tip rafturi, unde să fie plasate

54
cutii cu destinație clară - aşa putem educa copiii să păstreze ordinea pe categorii: caiete, creioane/
acuarelă/pensule, jucării, etc. Pentru şcolarii mai mari putem folosi mobilier modular, închis cu uşi, mai înalt
şi adaptat cerințelor. De exemplu, coşurile de depozitare din rattan împletit rămân de un real ajutor pe tot
parcursul copilăriei, până la vârsta adolescenței: oricând pot găzdui obiecte/jucării /cărți sortate după categorii
şi domenii de interes şi îşi găsesc locul în orice schemă de amenajare.
Pentru un copil sala nu este doar un loc de lucru și teme, ci un spațiu de socializare, de relaxare si hobby.
O sală reușit amenajată necesită multă pregătire și o analiză consistentă. Ea trebuie să conțină cîteva zone – de
odihnă, de joacă, de studiu – bine integrate, pentru că copilul alege cu ce vrea să se ocupe.
Astăzi, piesele de mobilier ce se transformă sunt din ce în ce mai căutate. Principalul avantaj - este
funcționalitatea maximă și economii semnificative de spații rezidențiale. În stare pliată, mobilierul este foarte
compact, iar transformarea permite raționalizarea suplimentară.
Se cuvine a alege un mobilier fabricat din materiale naturale precum lemnul, răchita sau din materiale
elegante precum fierul forjat, sticla etc. Mobilierul ar trebui sa fie versatil, astfel încât să poată fi folosit în
ocazii diferite şi sa fie rezistent la condițiile climatice.
Mobilierul de creație pentru copii este capabil să confere bun-gust şi clasă interiorului și cu atît mai mult
un loc special și ergonomic de creație pentru micuți.
Mobilierul poate ajuta copilul, la nivel psihologic, de a se integra în jocuri, a comunica, a învăța, precum
și a-i oferi cîteva îndemînări. Un mobilier bine proiectat poate satisface curiozitatea copiilor și de a-l ajuta
pentru ași explora dorințele.
Pe lîngă toate caracteristicile menționate, nu pe ultimul loc se clasează și ergonomia, fără de care
proiectarea mobilierului comod nu este posibilă. Antropometria copiilor ne dictează în mod direct
caracteristicile dimensionale ale mobilierului.
Interiorul are o influență puternică asupra copiilor, asupra percepției şi dispoziției lor. El poate să-i inspire,
să-i umple de energie şi vibrații pozitive, sau poate influența negativ şi în mod pesimist asupra stării lor de
spirit. Drept pentru care alegerea culorii potrivite, luminii, designului și mobilierului pentru fiecare încăpere
este neapărat necesară dacă dorim să se simtă micuții bine când muncesc, în timp ce se joacă sau se odihnesc.
Designul creativ al mobilei îl vor face pe cel mic să-și dezvolte imaginația și să-și dorească să o utilizeze
cu interes.

Bibliografie
1. Ion Daghi “ Compoziția decorativă frontală ”, Editura Prim, 2010.
2. http://www.creatiffa.com/index.php/design-interior/862-armonia-culorilor-i
3. http://www.laspihills.com/design/tcvet-i-dizain-pomeshenij-zhilyh.html
4. http://www.ok-interiordesign.ru/design_pomescheniy.php
5. http://www.duraziv.ro/camera-copiilor-sfaturi-utile-de-amenajare.html
6. http://www.logosidesigninterior.ro/design-interior
7. http://www.recentnews.ro/sfaturi-in-alegerea-mobilei-pentru-copii/
8. Ergonomia şi estetica industrială : Note de curs / Elena Madan, Valeriu Podborschi ; Univ. Teh. a
Mold., Fac. Ingin. şi Manag. în Constr. de Maşini, Cat. Design Industrial şi de Produs. – Ch.: U.T.M.,
2011. – 68 p.

55
EVOLUȚIA DESIGNULUI ELECTROCASNICELOR

Tatiana DURNEA, Valeriu PODBORSCHI

Universitatea Tehnică din Moldova

Abstract: Un design de produs bun trebuie să aibă întotdeauna în vedere nevoile utilizatorului şi să se
străduie să satisfacă aceste nevoi cât mai bine, oferind soluția ideală. Atunci când consumatorul alege un
produs, se gândește, bineînțeles, la nevoia care a generat alegerea produsului. Dacă produsul satisface acea
nevoie atunci este alegerea corectă.
Designul electrocasnicelor a evoluat semnificativ la sfârșitul secolului al XX-lea. Dezvoltarea acestor
aparate este legată de dispariția servitorilor și dorința de a reduce activitățile de consum cu scopul de a
economisi cât mai mult timp. Iar dezvoltarea designului duce la modul de comunicare cu mediul în care este
amplasat produsul și felul în care utilizatorul final interacționează cu acesta. Designul electrocasnicelor se
bazează pe principiile ca: durabilitate, siguranță, flexibilitate și atractivitate.

Cuvinte cheie: Electrocasnice, design de produs, estetica, ergonomie, inovație

1. Introducere
În timp ce multe aparate au existat de secole, aparatele electrice sunt o inovație unica care a apărut în secolul
al XX-lea. Invenția lui Earl Richardson în 1903 a dat un impuls inițial pentru industria electrocasnică. Primele
încercări de creare a electrocasnicelor doar elibera consumatorul de corvoada îndeletnicirilor zilnice, ignorând
complet aspectul estetic. Invențiile create erau concepute pentru soluționarea problemelor de bază, iar designul
era pus pe plan secundar.
Dar in ultimii 20 de ani mașinile de spălat, aspiratoarele, cuptoarele au trecut dincolo de funcția lor utilitară,
transformându-se in obiecte "dorite" in adevăratul sens al cuvântului, si nu doar folosite. Henrik Otto,
vicepreședinte senior pe design global in cadrul Electrolux, declară că factorul "dezirabilitate" care a propulsat
aparatele de mici dimensiuni, cum ar fi telefoanele mobile, are în sfârșit impact asupra electrocasnicelor, mai
ales datorită schimbărilor survenite la mediul de trai zilnic. Astăzi bucătăria s-a transformat într-o camera de
zi și a devenit un spațiu în care membrii unei familii pur și simplu se simt bine. O dată cu acest lucru, și
cerințele estetice ale consumatorilor s-au pliat pe această schimbare. Poate cel mai important element al acestei
schimbări este compatibilitatea lor cu gustul consumatorilor.
"Electrocasnicele au devenit extensii ale personalității si reprezintă o modalitate de exprimare", declara
Otto.

2. Cercetare
Designul este dependent de tehnologiile ce devin tot mai avansate în fiecare zi. Datorită eforturilor continue
ale inginerilor industriali, electrocasnicele au ținut mereu pasul cu cele mai noi tendințe tehnologice. Datorită
tehnologiilor de ultima oră obiectele au devenit efectiv mai mici, mai ușoare, mai comode și cu un aspect
exterior ce corespunde normelor estetice. Designul are tendința de simplitate și comoditate. Apariția
dispozitivelor tehnice are o legătură directă cu funcționalitatea lor . Prin urmare , proiectarea unui dispozitiv
este logica unirii aspectului exterior cu funcția pe care o îndeplinește. La una din funcțiile de design poate fi
alegerea materialului .
În formarea aspectului exterior a electrocasnicelor un rol important îl joacă ergonomia. Cercetările
amănunțite asupra economiei mișcărilor pe care omul le întreprinde în procesul muncii contribuie la
perfecționarea aspectului exterior. Ergonomia tehnicii de uz casnic se asociaza cu gradul de comoditate de
folosire a aparatului. Din punct de vedere practic, acest lucru este un concept destul de complicat, deoarece
determina gradul de confort și ține de anumite statistici. Acest criteriu depinde de: caracteristicile regionale și
climatice, tradiții etnice, vârsta, parametri de creștere etc. Este important să se aibă în vedere faptul că
ergonomia, într-o anumită măsură, depinde și de timp.
Conceperea formei unui produs industrial cu calități estetice performante ține cont de cerințele estetice,
tehnice, tehnologice, ecologice, economice. Activitatea de cercetare științifică este concentrată în următoarele
domenii:
x Studiul structurii spațial-volumetrice a produselor industriale;
x Designul bionic în conceperea formelor produselor industriale;

56
3. Concluzie
Nu este nici o exagerare să spunem că aparatele au schimbat viața omului modern. Diverse metode de
depozitare și preparare a alimentelor, spălat vase și alte operațiuni uzuale păstrează puterea și timpul nostru.
Electrocasnicele însușesc trei criterii: design, ergonomie și siguranță.

Bibliografie:
1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Aparat_electrocasnic
2. Ergonomia şi estetica industrială : Note de curs / Elena Madan, Valeriu Podborschi ; Univ. Teh. a
Mold., Fac. Ingin. şi Manag. în Constr. de Maşini, Cat. Design Industrial şi de Produs. – Ch.: U.T.M.,
2011. – 68 p.
3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Design_de_produs
4. https://ro.wikipedia.org/wiki/Design_industrial
5. http://www.zf.ro/business-international/designul-electrocasnic-istet-atrage-consumatorii-2887730
6. http://thedinfographics.com/category/design/

57
OBIECTE CREATIVE DIN MATERIALE RECICLABILE
Elena COBÎLEANSCHI, Leonid COBÎLEANSCHI

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Odată cu îmbunătățirea condițiilor de viață şi creşterea tehnologiilor avansate, oamenii tind să
sporeasca nivelul tuturor lucrurilor care fac parte din viața lor, chiar până la nivelul cela când deşeurile pot
fi refolosite şi transformate în obiecte utile, dar nu lăsate în mormane de gunoi ce duc la distrugerea mediului
înconjurător. Astăzi, cerințele ecologice sunt destul de stricte şi ne duce la ideia că şi gunoiul poate primi a
doua viață.
Articolul este dedicat reciclării deşeurilor şi fabricării noilor produse, cu scopul de a micşora extragerea
zăcămintelor naturale sau defrişării pădurilor.

Cuvinte cheie: deşeuri, reciclare, produse noi tehnologie, design, artă.

Deşeurile constituie o problemă şi că metodele de tratare prin depozitare sau incinerare nu sunt
satisfăcătoare. Cea mai eficientă formă de tratare a deşeurilor este reciclarea lor şi a avut loc în Europa sub
sigla trei R (Reducere, Refolosire, Reciclare).
Colectarea şi reciclarea deşeurilor este obligatorie în țările europene. Colectarea separată a devenit un obicei
pentru locuitori, cetățenii țării noastre ar trebuie să învețe cum se face acest lucru şi care sunt beneficiile.

Reciclând deşeurile de ambalaje economisim energie, reducem poluarea, micşorăm cantitatea de gunoi şi
conservăm resursele naturale.
Containere colorate pentru fiecare tip de deșeu (albastru pentru hârtie-carton, galben pentru plastic și metal,
verde pentru sticlă), astfel încât populația să aibă acces la sistemul de separare a deșeurilor.
Amplasarea acestor containere în oraşe se realizează în funcție de mai multe considerente:
x accesul facil al cetățenilor la ele
x accesul mașinilor de ridicare a deșeurilor
x eficiența unui punct de colectare separată
x spațiul disponibil pentru amplasarea
Toate aceste considerente sunt analizate de către autoritatea locală împreună cu operatorul de salubritate și,
pe baza lor, se iau deciziile de amplasare a containerelor de colectare separată.
Cum se colectează separat deşeurile de ambalaje
x identifică (deşeurile de ambalaje din locuința ta)
x presează (deşeurile de ambalaje din plastic şi metal sau cartoanele, înainte de depozitare, pentru a
economisi spațiul)
x depozitează (deşeurile de ambalaje separat de gunoiul menajer)
x depune (deşeurile colectate separat în containerele galben, verde şi albastru)
Containerul verde (colectare sticlă) se colectează recipiente din sticlă provenite de la băuturi şi produse
alimentare, adică sticle şi borcane. NU se colectează porțelan şi ceramică, cristal şi oglindă, becuri şi neone
(se colectează în punctele special amenajate), sticlă rezistentă la temperaturi înalte şi veselă şi pahare.

58
Containerul albastru (colectare hârtie) se colectează pungi de hârtie, cutii de carton şi ambalaje pentru sucuri
şi lactate. NU se colectează separat deşeurile de ambalaje din hârtie sau carton contaminate, coliile de hârtie şi
ziarele (din cauza cernelurilor folosite).
Containerul galben (colectare plastic şi metal) se colectează separat recipiente de plastic pentru băuturi,
ambalajele produselor alimentare, cosmeticelor şi detergenților, caserole de plastic şi polistiren, farfurii de
plastic şi pungi de plastic, spălate în prealabil de mâncarea rămasă, dopuri metalice, conserve de metal, doze
de aluminiu, spray-uri alimentare. NU se colectează ambalaje de plastic care au conținut de substanțe toxice,
corozive sau ulei de motor, tacâmuri de plastic, seringi, ghivece de flori, CD-uri şi DVD-uri, jucării de plastic,
foliile de aluminiu, veselă, tacâmuri şi pahare de metal şi nici agrafele metalice de hârtie.
După ce deșeurile sunt ridicate de către operatorul de salubritate, acestea sunt duse la stația de sortare unde
sunt separate în funcție de tipul de deșeu (hârtie, carton, plastic, metal, sticlă), dar și în funcție de culori, de
tipologia materialului, de gradul de reciclabilitate. Odată separate, deșeurile sunt compactate cu ajutorul
preselor realizându-se baloți pentru fiecare tip de deșeu de ambalaj care se trimit către fabricile de reciclare.
Traseul unui deșeu de ambalaj în fabrica de reciclare.
Deșeurile PET (Polietilenă tereftalat - plastic folosit pe scară
largă pentru ambalaje) odată ajunse la fabrica de reciclare, sunt
curățate de impurități (lipici, etichete) prin spălare, degresare, apoi
sunt tăiate în bucăți mai mici și transformate în fulgi de plastic sau
granule. Ulterior sunt topite și transformate în fibre sintetice,
cunoscute sub numele de poliester.
Deșeurile de ambalaje din hârtie-carton sunt în primul rând
sortate pe diverse categorii: ziare, reviste, cutii de carton etc.
Ulterior ele sunt tocate și amestecate cu apă până se obține o pastă
de hârtie. Această pastă este întinsă și uscată pe role mari, iar apoi
este tăiată în funcție de produsul ce urmează a fi fabricat: cutii
pentru pizza, cutii pentru șervețele, cutii mari de ambalat frigidere
etc.
Deșeurile de ambalaje din metal sunt mărunțite (tăiate în bucăți
foarte mici, de mărimea unei monede), le sunt îndepărtate
impuritățile (etichete, lipici) și sunt topite într-un cuptor la
750°Celsius. Metalul topit se folosește apoi la realizarea de
produse noi.
Deşeurile de sticlă se sortează în funcție de culoare, este
mărunțită și curățată de impurități (etichete, dopuri). Transformată
în cioburi, sticla este apoi amestecată cu nisip, sodiu și calcar și se
topește în cuptoare, la temperaturi de peste 1500° Celsius. Sticla
topită este turnată în forme, suflată cu aer și modelată. Odată
reciclate, deșeurile de ambalaje din sticlă ajung să fie folosite tot
la realizarea de noi ambalaje din sticlă.
Ce se întâmplă cu PET-urile, hârtia, metalul şi sticla reciclate
PET-urile reciclate se transformă în fulgi de plastic sau granule
de PET. Acestea sunt utilizate pentru realizarea de noi produse,
precum: fibre pentru covoare, vatelină pentru perne, jucării de
pluș, material izolator pentru sacii de dormit, textile pentru
confecții, foi izolatoare pentru acoperișuri, tăvițe pentru alimentele
congelate, containere, noi ambalaje, bandă adezivă, carcase pentru
CD-uri, piese pentru industria automobilelor, piese din instalațiile
de iluminare, aparate de uz casnic.
Hârtia odată reciclată se transformă în hârtie de scris sau hârtie pentru ziare și reviste, în cărți, broșuri,
pungi de hârtie, prosoape de hârtie, hârtie igienică, șervețele, cartoane, hârtie de ambalat.
Metalul reciclat se poate transforma în noi doze pentru băuturile răcoritoare, conserve, folii alimentare,
tuburi de spray, cutii pentru vopsele, piese pentru automobile, obiecte de design, foi de tablă, profile de
aluminiu pentru geamuri, țevi.
Sticla se poate recicla la nesfârșit, rezultând alte ambalaje din sticlă, borcane, vaze, alte obiecte de design
din sticla.
Dacă am fi cu toții învățați să refolosim obiectele vechi, nu doar că am face economie, dar am mai proteja
și mediul înconjurător. Prin casele noastre am putea găsi cu siguranță o mulțimea de obiecte care se prafuiesc,

59
sunt stricate sau chiar nu le m-ai utilizăm de mult timp. Aceste obiecte ar putea servi cu adevărat la crearea
multor altor idei pe care le-am putea folosi şi ar putea lasa o amprenta destul de mare şi asupra altor personae
că deşeurile nu sunt inutile, dar în timp se pot transforma şi în obiecte de creație.
Iată cele mai frumoase obiecte din materiale reciclabile pe care le poți face cu ușurință!
Colier din sticle de plastic
Un colier din plastic nu sună prea grozav, dar
arată de milioane, după cum vezi în imagine! Pentru
a obține această bijuterie-unicat, ai nevoie de: șase
pahare colorate din plastic, un cuptor bine ventilat,
sfoară sau lanț (pentru a uni bucățile de plastic), zale
și un clește cu care să strângi zalele.
Taie câteva funduri de pahare și dă găuri în ele cu
ajutorul unui capsator. Preîncălzește cuptorul la 90
de grade Celsius, pune bucățile de plastic pe o tavă
de metal și lasă-le la căldură circa 20 de secunde,
până își schimbă forma. Alege piesele care au câte o
gaură solidă la un capăt, apoi trece câte o za prin
aceasta, prinde-o de lanț sau de sfoară și securizeaz-
o cu cleștele.
Deasemenea sunt organizate şi diverse concursuri, workshop-uri sau chiar tabere de creație, unde
participanții sunt îndemnați să creeze lucruri interesante şi ciudate.

VOX: arcuri auto reconvertite în suport pentru cărți, reviste, discuri. Util și în living, dar și într-o librărie.

Autori: Sabin Filip și Ionuț Capriș


ARCtist este un scaun interactiv și inspirațional, realizat dintr-un șezut de la un fost scaun, concept Arne
Jacobsen în perioada Bauhaus, cadrul metalic descoperit printre materialele numai bune de aruncat, arcuri și
curea vechi.

Autoare: Florina Mihăilă și Andra Piftor

60
QiTari. Qi este nucleul vieții care poartă în el suflul oricărui lucru trecut și viitor și se manifestă sub forma
a doua forțe complementare, „yin” și „yang”. Unul nu funcționează niciodată fără celălalt și fiecare conține în
el esența celuilalt. A fost realizat dintr-o chitară veche, iar baza este dintr-o piesă auto. Pentru pasionații de
esențe tari în recipiente mici sau numere de colecție.

Autori: Ionuț Capriș și Sabin Filip


Incubator este realizat din cofraje de ouă pe un cadru flexibil – un vechi bătător de covoare, cu o bază
dintr-o piesă auto. Lampadarul Incubator are un design interactiv, permițând utilizatorului să direcționeze
lumina și să coloreze abajurul din cofraje în nuanțele preferate.

Autor: Cristina Oniță


Acestea sunt o serie de idei pe care putem să le numim şi unicat, dar pe lînga toate acestea se prelucrează
zilnic mii de tone de deşeuri care la rîndul său sunt transformate în produse de serie mari.

Spre exemplu ambalajul tetra-pack dupa prelucrare se transorma în pixuri de unică folosință, iar ziarele cu
uşurință pot căpăta o nouă viață ca produs de igienă.

61
Acelaşi lucru am putea spune şi despre banerele de publicitate care sunt amplasate pe panouri immense pot
fi refolosite şi create genți exclusive. Sticlele de plastic se transform în îmbrăcăminte folosita zi de zi.

Dozele din aluminiu renasc din nou, iar sticlele se pot transforma în vata mineral.

Biliografie:
1. Revista “MD”
2. Atelierul 7 zile Design de Obiect din material reciclate / refolosite / reconvertite. Ediția a 3-a, februarie
2015
3. Sursa: romaniatv.net Autor: Cristina Dinu
4. www.wikipedia.com
5. www.recyclemag.ru

62
UTILIZAREA BRONZULUI ÎN INDUSTRIE
Elena EFTODI, Dumitru VENGHER

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Astăzi, bronzul are utilizări aproape nelimitate în industria modernă. Acest lucru se datorează faptului că
acest tip de metal conține caracteristici care îl fac materialul ideal pentru aplicații în arte, comerț și industrie. Este unul
dintre cel mai vechi metal cunoscut de om, care marchează o întreagă epocă din antichitate și pină în prezent.

Cuvinte cheie: Bronz, clasificarea, proprietăți, avantaje, dezavantaje, utilizare.


1. Introducere: Introducerea bronzului a fost semnificativă pentru fiecare civilizație pe care le-
a întâlnit. Bronzul a fost primul aliaj care a fost folosit de oameni. Prima națiune care a folosit bronzul
a fost Egiptul aproximativ 3500 de ani înainte de Hristos. Aceasta a dat numele pentru epoca bronzului.
Descoperirea bronzului a permis oamenilor de a crea obiecte metalice, care au fost mai grele și mai durabile
decât era posibil anterior. Unelte de bronz, arme, armuri și materiale de construcții, cum ar fi dale decorative,
au devenit mai grele și mai durabile decât piatra și cupru lor ( "Calcolitic") predecesorii. Inițial, bronzul a fost
realizat din cupru și arsenic, formând bronz arsenic sau din minereuri amestecate în mod natural ori
artificial, de cupru și de arsenic, cu cele mai vechi artefacte până acum cunoscute provenind din platoul
iranian din mileniul 5 –a î.e.n. Abia mai târziu a fost utilizat ca staniu, devenind principalul ingredient de
bază non-cupru din bronz la sfârșitul mileniului 3 î.Hr. În multe părți ale lumii, sunt găsite tezaure mari de
obiecte de bronz, ceea ce sugerează că bronzul a reprezentat, de asemenea, un magazin de valoare și un
indicator al statutului social. În Europa, se găsesc tezaure mari de unelte de bronz, în mod tipic celturi (ilustrate
mai jos care prezintă cele mai multe ori nu prezintă semne de uzură (fig. 1 Cerb bronz Figurină datând din
perioada 9 - lea și al 6 - lea î.Hr., Muzeul Național de Arheologie din Sofia , Bulgaria, fig. 2 un tezaur de bronz,
topoare din epoca bronzului găsite în Germania modernă. Acest lucru a fost instrumentul de sus al perioadei,
și deasemenea, pare să fi fost folosit ca un magazin de valoare.;)). În ritualurile chinezești, care sunt
documentate în inscripțiile pe care le efectuează și din alte surse, cu bronz (fig. 3 Bronz ritual chinezesc, (1046-
771 î.Hr.)). Acestea au fost realizate în cantități enorme pentru înmormântări de elită, și de asemenea, utilizate
de către cei vii pentru ofrande rituale [1 - 5].

Fig. 1. Fig. 2. Fig. 3.


Clasificarea și compoziția chimică: Bronzul este un aliaj de cupru, care pot varia foarte mult în
compoziția sa. Acesta este adesea folosit în cazul în care este necesar un material mai dur decât cuprul, în cazul
în care este necesară o rezistență și rezistență la coroziune și în scopuri ornamentale. Variațiile în bronz (atât
în proporție și compoziția elementară) poate afecta în mod semnificativ caracteristicile sale de rezistență [6 -
9]. "Adevăratul” bronz este o combinatie de aproximativ 90% cupru (Cu) și 10% staniu (Sn), cu toate acestea,
există trei clase majore sau tipuri de "bronzuri" utilizate în sculptură și construcții. Acestea sunt:
1. Statuar bronz (fig. 4) - aproximativ 97% cupru (Cu), 2% staniu (Sn) și 1% zinc (Zn); această
compoziție este cea mai apropiată de "true" bronzul.
2. Bronz arhitectural (fig. 5 Complexul monahal al călugărilor carmelitani desculți, de la Ciofliceni –
Snagov)- de fapt mai mult o "alamă cu plumb", această compoziție este de obicei compus din aproximativ 57%
cupru (Cu), 40% zinc (Zn) și 3% plumb (Pb).

63
3. Bronz comercial (alamă) (fig. 6 Panou duș bronz) - compus din aproximativ 90% cupru (Cu) și 10%
zinc (Zn).

Fig. 4. Fig. 5. Fig. 6.

Concluzie: Din aceste motive, bronz este una dintre cele mai căutate după tip de metal în industriile
moderne, utilizate și dorite de către sculptori, producători de mobilă, muncitorii din construcții, arhitecți și
mulți alți muncitori din metal, artizani, designeri și alți profesioniști. Companii precum Rotax Metale face
produse de bronz de calitate , cum ar fi de înaltă calitate de tablă din bronz de metal și bronz bare.

Bibliografie:
1. https://www.reference.com/
2. http://www.newworldencyclopedia.org/entry/Bronze#Applications
3. http://bare-bronz-alama.ro/produse/produse-bronz/bara-bronz-2/
4. http://chemistry.about.com/od/alloys/f/What-Is-Bronze.htm
5. https://www.gsa.gov/portal/content/111994
6. http://www.rotaxmetals.net/quality-bronze-bars-and-sheets-for-use-in-many-industrial-applications/
7. http://www.spatiulconstruit.ro/articol/usi-rotative-din-bronz-in-inima-transilvaniei-object_id=19174
8. http://angelus.com.ro/arhitectura-manastirii-carmelitane-o-frumoasa-simbioza/
9. http://bare-bronz-alama.ro/produse/produse-bronz/bara-bronz-2/

64
UTILIZAREA OTELULUI ÎN COSTRUCTIE
Cristina SCRIPNIC, Olga GAIFUTDINOVA

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: De zeci de ani industria siderurgică reduce nevoia utilizării de material brut și încurajează reutilizarea
produselor existente. Oțelul este materialul cel mai reciclat de pe planetă. Mai mult decât toate celelalte materiale
combinate. Două din trei tone de oțel nou sunt produse din oțel vechi. Utilizarea de minereu este, încă, necesară deoarece
multe produse din oțel rămân în serviciu (în calitate de bunuri de folosință îndelungată) zeci de ani, timp în care cererea
de oțel în întreaga lume continuă să crească.

Cuvinte cheie: otel, pod, clădire, schelet de oțel.

Scurt istoric: Între anul 300 i.Hr – 1700 d.Hr este epoca legendarului oțel de Damasc. Secretele producerii
acestui oțel s-au pierdut în timp, însă au rămas artefactele. Istoria acestui oțel își are începuturile în India, în
jurul anului 300 î. Hr, dar și-a câștigat recunoașterea în timpul Cruciadelor din Evul Mediu. Oțelul de Damasc
putea fi îndoit sub presiune fără a se rupe.

Oțelul este utilizat pe scară largă în întreaga lume pentru construirea de poduri, de la cele foarte mari la
unele foarte mici. Acesta este un material versatil, care oferă soluții eficiente și durabile. Oțelul a fost mult
timp recunoscut ca opțiunea economică pentru o serie de poduri. Podurile construite din oțel joacă un rol
esențial în infrastructura unei țări (fig. 1 -3).

Fig. 1 Podul Chaotianmen Fig. 2 Podul Bosfor Fig. 3 Podul Brooklyn


Finalizat în 2009, Podul Chaotianmen din orasul Chonqing, China, (fig. 1) este un pod arcuit din oțel cu o
deschidere de 552 de metri. Această construcție impresiontă susține atât traficul rutier, cât și pe cel feroviar
peste râul Yangtze. Cu o lungime totală a podului de 1741 metri nu este cel mai lung din lume, deși este unul
dintre cele mai lungi poduri arcuite din oțel.
Podul Bosfor este unul dintre cele două poduri din Istanbul, Turcia (fig. 2), și conectează Europa și Asia.
Acesta este un pod suspendat ancorat cu stâlpi din oțel și suporturi înclinate. Puntea aerodinamică este
suspendată în zig-zag cu cabluri de oțel. Acesta are 1510 m lungime și o lățime a punții de 39 m.
Poate cea mai mare inovație adusă de John Roebling a fost folosirea oțelului în construcția podului. Podul
Brooklyn (fig. 3), inaugurat pe 24 mai 1883, este primul din lume la care s-au folosit cabluri din sârmă de oțel
pentru a susține structura sa suspendată.

Construcții metalice faimoase: Au dimensiuni impresionante şi un design spectaculos. Este vorba despre
o serie de construcții cunoscute în toată lumea, admirate și devenite chiar fundaluri extraordinare pentru filme
celebre. Dincolo de aceste aspecte „glamour”, un fapt mai puțin cunoscut publicului larg dar, desigur, esențial,
este acela ca, din motive structurale, majoritatea construcțiilor sunt realizate din otel.
Situata în New York, orașul care nu doarme niciodată, Empire State Building (fig. 4) este cea mai
înalta clădire și simbol absolut al acestui oraş. Cinefilii își amintesc, cu siguranță, de uriașa gorila King Kong
cățărată pe vârful Empire State Building. Empire State Building a fost cea mai înaltă construcție din lume,
măsurând 443,09 metri, dintre care 62 de metri are vârful. După tragicele evenimente din 11 septembrie 2001,
când complexul World Trade Center este distrus, Empire State Building redevine cea mai înaltă clădire din
New York City. Cel care avea sa devina „părintele” Empire State Building a fost nimeni altul decât arhitectul
William F.

65
Fig. 4 Empire State Building Fig. 5 Turnul Eiffel
Paris: capitala modei, a parfumurilor și a extravaganței. Turnul Eiffel (fig. 5), constituie faimoasa ca
valoare de simbol, din schelet de oțel, reprezentativă pentru Franța, nu putea lipsi diurn peisaj. Construcția, ce
măsoară 324 de metri înălțime, a fost concepută de către Emile Nouguier, Maurice Koechlin și Stephen
Sauvestre, angajați la Eiffel & Co. Pentru realizarea sa au fost necesare 7300 tone de otel (18038 piese din oțel
îmbinate între ele prin nituri) din 10100 tone greutate totală.

Concluzie: Oțelul dă designer-ilor și inginerilor libertatea de a crea o clădire care îndeplinește toate
recomandările și toleranțele pentru a supraviețui unui eveniment seismic. De asemenea, este un material de
construcție ușor accesibil și necostisitor, în comparație cu alte opțiuni mai exotice disponibile astăzi.

Bibliografie:
1. http://www.h-metal.ro/ro
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/O%C8%9Bel
3. http://www.creeaza.com/tehnologie/tehnica-mecanica/Elaborarea-otelului-in-cuptoar883.php
4. http://www.referatele.com/referate/chimie/online7/OTEL-OTELURI---ELABORAREA-OTELULUI-
referatele-com.php

66
ИСПОЛЬЗОВАНИЕ 3D-ПЕЧАТИ В СОВРЕМЕННОМ
ПРОТОТИПИРОВАНИИ
Александра ДРУГУШ

Universitatea Tehnica a Moldovei

Абстрактно: Прототипирование — быстрая «черновая» реализация базовой функциональности для


анализа работы системы в целом. На этапе прототипирования малыми усилиями создается минимально
работающая система.

Ключевые слова: прототипированиe, 3D-печать.

1. Классическое прототипирование в дизайне представляет собой выполнение прототипа


вручную, в основном с помощью: Папье-маше (рис. 1), лепки из полимерной глины (рис. 2), создания
прототипа из подручных материалов(дерево, пластик, стекло).
В прототипировании есть два важных момента:
‡ Этап создания прототипа не должен быть затяжным.
‡ Предназначены для того чтобы донести идею до заинтересованного лица. После того как идея
была донесена, прототип может быть отвергнут.
Минусы классического прототипирования заключаются в излишней сложности создания
прототипа и огромных затратах времени, в связи с тем, что вся работа производится вручную.

Рис. 1. Рис. 2.
Вышеперечисленных минусов лишена современная методика создания прототипа: 3D-печать.
3D-печать использует метод послойного
создания физического объекта по цифровой 3D-
модели с помощью 3D-принтера (рис. 3). Сегодня, в
качестве расходников используется множество
материалов: от пластиков до стволовых клеток.
3D-печать в прототипировании является
прорывной технологией. С помощью нее, у
дизайнеров появилась возможность создания
лаконичных и функциональных прототипов при
минимальных трудозатратах и относительно
небольшой стоймости.

Рис. 3.

67
Плюсы применения 3D-печати:
‡ Низкие трудозатраты
‡ Возможность создания прототипа с двигающимися частями
‡ В случае отбраковки прототипа из-за небольших правок, нет необходимости полностью
переделывать всю работу — достаточно изменить цифровую модель и перепечатать.
‡ Возможность применения цифровых моделей для прототипа в финальном продукте
‡ Возможность отправки цифровой модели прототипа заказчику в другой стране, и печать его у
заказчика (экономия времени на пересылку прототипов)
Из минусов можно отметить не повсеместную распространенность 3D-принтеров, что является
лишь временной проблемой.
3D-печать может выполняться разными методами и с использованием различных материалов, но в
основе любого из них лежит принцип послойного создания твёрдого объекта.

Существуют следующие типы материалов для 3D-печати:


ABS пластик (рис.4) — ударопрочная техническая термопластическая смола на основе сополимера
акрилонитрила с бутадиеном и стиролом. Данный пластик является самым популярным.
Специфическое строение этого типа пластика позволяет выдерживать сильное механическое
воздействие.
Из большого списка достоинств можно выделить стойкость к смазке, щелочи, кислоте, жиру,
углеводороду и даже бензину. Но также он замечательно растворяется в ацетоне, эфире, бензоле,
этилхлориде, этиленхлориде, анилине и анизоле. Главный минус – чувствительность к
ультрафиолетовому излучению и атмосферным осадкам. Данный материал характеризуется низким
уровнем электроизоляции.

Рис. 4. Рис. 5.
PLA пластик (рис.5) или полилактид является самым экологически чистым и подходящим
расходным материалом для трёхмерной печати. Данный вид пластика представляет собой
термопластичный полиэфир, который создаётся из биологических отходов (сахарная свекла или силос
кукурузы).

Вывод: 3D-печать совершила огромнейший прорыв в проектировании и прототипировании. Теперь


время создания прототипа снизилось с нескольких недель до нескольких дней, и даже часов.
Относительная легкость создания прототипа, а также все вышеперечисленные плюсы 3D-печати
позволяют экономить время и деньги на разработку проекта, что, в свою очередь, благотворно влияет
на весь производственный процесс. Большое разнообразие расходных материалов позволяет создавать
сложные прототипы из материалов, которые могут быть использованы в финальных проектах.

Библиография:

1. http://3dtoday.ru
2. http://make-3d.ru
3. E.Canessa: “Low-cost 3D Printing for Science, Education and Sustainable Development”,
Издательство ICTP, 2013, ISBN 92-95003-48-9

68
CERAMICA-SOLUȚIA UNUI DESIGN COMPLET

Anastasia COSTOV, Nicolae TRIFAN

Universitatea Tehnică a Moldovei


Abstract: Ceramica este un material fără de care viața noastră de zi cu zi ar fi de neimaginat. Evoluția ceramicii este
una spectaculoasă,ea fiind folosită pentru prima dată acum 26.000 de ani ca arme de vânat, pentru ca în prezent să își
găsească întrebuințarea in cele mai diverse domenii,de la piese de uz casnic până la piese pentru avioane.

Cuvinte cheie: ceramica, placi ceramice, design, tehnologie, băi, bucătării.

1. Introducere
Tradiția ceramicii s-a născut în Italia dintr-o fericită convergență a unor condiții favorabile: un teritoriu
bogat în argilă, un vechi centru istoric şi politic care avea relații comerciale cu Toscana (în special cu Florența)
şi o mare sensibilitate a populației cu privire la această formă de artă.
Utilizarea ceramicii italiene a început în Evul Mediu, atunci când aceasta a devenit o componenta
arhitecturala utila în decorarea pereților si a pardoselilor bisericilor si spatiilor publice. Plăcile de ceramica se
nasc ca rezultat al artizanatului local.
Una dintre primele pardoseli din ceramica realizate de către un artist cunoscut , si anume Pietro Andrea, a
fost cea a Bisericii S. Petronio din Bologna, in anul 1487. (fig. 1) Imediat după
aceasta opera de arta, folosirea ceramicii s-a răspândit cu repeziciune in
biserici, palate si vile pe întreg teritoriul Italiei, si succesiv in întreaga lume.
După folosirea ei in masa, in perioada ART DECO, ceramica a devenit
unul din produsele cele mai fabricate la nivel industrial. O data cu progresul
tehnologic, încep a fi fabricate plăcile de diverse dimensiuni și de diferite
grosimi, cu rezistenta mai mare sau mai mica [1].

2. Amenajări cu plăci ceramice


Băile, bucătăriile, pardoselile, terasele tuturor locuințelor sunt tema de Fig. 1. Basilica San
lucru a oricărui designer de interior care recomandă placările ceramice, cel Petronio din Bologna
mai uzual și practic material de finisaj utilizat în amenajarea și decorarea
acestor spații.
În ceea ce privește tipul de placi ceramice, nu este un trend anume privind modelul, forma sau textura.
Exista o varietate foarte mare de modele, pornind de la placi plane, cu forma clasica pătrată sau
dreptunghiulara, monocrome sau cu o anumita textura, mate sau lucioase, cu modele geometrice in doua sau
mai multe culori, pana la placi texturate 3D sau chiar cu volume 3D pronunțate și cu forme variate care se
îmbină ca un puzzle (fig. 2 - 5), [2].

Fig. 3. Placă
Fig. 2. Imitație lemn Fig. 4. Imitație piatră Fig. 5. Placă lucioasă
decorativă

69
3. O noua tendință - ceramica antibacteriană
”Antibacterian Ceramic” este ultima inovație în domeniul placărilor din ceramică pentru pereții şi
pardoselile unei locuințe. Într-o locuință există o
mulțime de factori poluanți care provin de la diferite
surse de căldură, aer condiționat, fum de țigară,
amoniac, dioxid de carbon, etc.
Noul tip de ceramică ajută la curățarea aerului,
reducând acțiunea nocivă a factorilor poluanți cu până
la aproximativ 70%.
Pe lângă proprietatea anti-poluantă Ceramica
antibacteriană Eco mai are şi o proprietate
antibacteriană. Ceramica elimină bacteriile periculoase
care în mod normal își găsesc locul pe suprafețele
placărilor. Plăcile de ceramică antibacteriene conțin
dioxid de titan iar expunerea la lumină declanșează Fig. 6. Ceramică antibacteriană
procesul fotocatalizator care conferă acestui produs
funcția antipoluantă și antibacteriană (fig. 6).

4. Avantajele utilizării ceramicii in amenajarea încăperilor.


Rezistența sa, versatilitatea și întreținerea ușoară face din ceramică o opțiune ideală pentru a fi folosită în
băi, bucătării, dormitoare sau camere de zi, oferind un aspect elegant la orice colț al casei. Avantajele folosirii
produselor ceramice în design sunt următoarele:
1. Ușor de curățat și de întreținut. Protejează de umiditate, se curăță cu o cârpă umedă sau cu un detergent,
deoarece plăcile nu se deteriorează şi n-au nevoie de nici o întreținere specială după aplicarea lor.
2. Rezistența la schimbări bruște de temperatură, umiditate ridicată sau cu un trafic intens, sunt factorii
care pot afecta durabilitatea plăcilor ceramice.
3. Originalitatea. Există o mare varietate de modele pentru a reînnoi imaginea încăperilor.
4. Prietenos cu mediul ambiant. Acesta este fabricat din ingrediente naturale, obținute pe bază de pământ.

Bibliografie:

1. http://www.designinterior.md/ro/design-interior/design-referinte/design-noutati/257-o-noua-
tendinta-in-design-ul-interior-ceramica-antibacteriana-eco.
2. http://edil-italy.ro/istoria-placilor-ceramice-o-traditie-italiana.html.

70
РЕЗИНА ВО ВСЕХ СФЕРАХ ЖИЗНИ

Мария ТИСЕЕВА

Технический университет Молдовы

Абстрактно: Задумывались ли вы о том, что резина- это дин из самых распространенных синтетических
материалов в мире. Изделия из резины получили широкое применение в быту и для различных отраслей
промышленности (пищевой, химической, автомобильной, нефтеперерабатывающей и других)

Ключевые слова: Каучук, резина, автомобильная, нефтеперерабатывающая, железнодорожная,


силиконовая резина, пищевая, военная промышленности, авио и ракетостроение.

1. Введение
История создания каучука
Каучук существует столько лет, сколько и сама природа. Окаменелые
остатки каучуконосных деревьев, которые были найдены, имеют возраст
около трёх миллионов лет. Первое знакомство европейцев с
натуральным каучуком произошло пять веков назад, а в США вещи из
каучука стали популярными в 1830-х годах, резиновые бутылки и обувь,
сделанные южноамериканскими индейцами, продавались в больших
количествах. В 1839 году Американский изобретатель Чарльз Гудьир
(Charles Goodyear) обнаружил, что нагревание каучука с серой устраняет
его неблагоприятные свойства. Он положил на печь кусок покрытой
каучуком ткани, на которую был нанесён слой серы. Через некоторое
время он обнаружил кожеподобный материал — резину. Этот процесс
был назван вулканизацией. Открытие резины привело к широкому её
применению: к 1919 году было выпущено на рынок уже более 40 000 Рис. 1.
различных изделий из резины (рис. 1), [1 - 2].
Синтетический каучук. В Европе не было известно природных источников для получения
натурального каучука, а из других стран каучук не завозился, а что такое синтетический каучук тогда
ещё не знали. И вот, 30 декабря 1927 г. 2 кг дивинилового каучука было получено путем
полимеризации 1,3-бутадиена под действием натрия. С 1932 г. было начато промышленное
производство 1,3-бутадиена, а из 1,3-бутадиена — производство каучука.
Резина. Каучук имеет огромное народнохозяйственное применение. Чаще всего его используют не
в чистом виде, а в виде резины. Резиновые изделия применяют в технике для изоляции проводов,
изготовления различных шин, в военной промышленности, в производстве промышленных товаров:
обуви, искусственной кожи, прорезиненной одежды, медицинских и спортивных изделий, трубок для
переливания крови, протезов (например, искусственных клапанов сердца) и др.
Резина — высокоэластичное, прочное соединение, но менее пластичное, чем каучук. Она
представляет собой сложную многокомпонентную систему, состоящую из полимерной основы
(каучука) и различных добавок.
Резина обладает следующими свойствами:
x Износостойкость
x высокая эластичность при пониженных температурах
x устойчивость к температурным колебаниям
x устойчивость к воздействию масел антифризов и ультрафиолета
x низкая остаточная деформация
x высокая механическая прочность
x хорошие электрические характеристики
x длительный срок эксплуатации

71
2. Применение резины во всех сферах жизни
Применение резины в машиностроении. Наиболее крупными
потребителями резиновых технических изделий являются автомобильная
промышленность и сельскохозяйственное машиностроение. В составе
механизмов и агрегатов, современных автомобиля и трактора имеются
сотни резиновых деталей, например: щетки стеклоочистителей,
напольные коврики, фрикционные накладки, уплотняющие массы и
набивки, искусственная кожа и несомненно шины (рис. 2), [3].
Применение резины в железнодорожной промышленности.
Жидкая резина применяется для обработки вагонов, локомотивов и
структур на железной дороге, с целью защиты от коррозии, Рис. 2.
шумоизоляции.
Применение в кораблестроении
Из-за того, что резина обладает такими свойствами, как работоспособность при температурах от
−30 до +70 °С, устойчивость к влажному морскому воздуху и морской воде, а так же к
соприкосновению с минеральными маслами и бензином при температурах от +15 до +25 °С, она
применяется для уплотнения люков, дверей, иллюминаторов на судах
Много необходимых человеку вещей удалось сделать из натурального каучука. Но техника
развивается. Потребовались новые сорта резины, эластичные при высоких и низких температурах.
Резины, которым не страшны ни кислота, ни щелочь. Резины с высокой износостойкостью.
Современная реактивная авиация, производство межконтинентальных баллистических ракет
и космических кораблей, искусственных спутников Земли и Солнца предъявили свои требования на
качество резины. Все эти условия послужили появлению силиконовой резины.Силиконовая резина - это
эластомерный конструкционный материал, обладающий рядом качеств, которые позволяют
использовать их в условиях, когда применение изделий из обычных резин неприемлемо либо
малоэффективно.
Силиконовая резина обладает рядом свойств, отличающих её от обычной резины:
x Высокая прочность и долговечность;
x Отличная термостойкость до +315 °С;
x Отличная морозоустойчивость до -100 °С;
x Прочность на растяжение до 800%;
x Высокая озоностойкость и радиационностойкость изделий;
x Отличная электрическая изоляция;
x Разрешено для применение в пищевой и фармацевтической промышленности [4 - 5].

III. Выводы
Резина является одним из важнейших конструкционных материалов, который находит широкое
применение в различных отраслях народного хозяйства и в быту. Это обуславливается, прежде всего,
ее уникальной способностью значительно деформироваться при сравнительно небольших
напряжениях, изменять форму при механическом нагружении, практически сохраняя постоянный
объем, восстанавливать исходную форму после удаления нагрузки, поглощать в процессе
деформирования и рассеивать при последующем восстановлении механическую энергию.

Библиография
1) http://www.e-plastic.ru/specialistam/rezina-elastomeri/kauchuk
2) http://material.osngrad.info/node/31
3) http://www.michelin.ru/RU/ru/help-and-support/tire-manufacturing.html
4) http://remes.ru/documentation/detail.php?ID=7701
5) Материалы будущего. Перспективные материалы для народного хозяйства. Авторы: Карлхайнц
Бауман, Рейнгард Бернст.

72
IMPORTANȚA ANALIZEI FINANCIAR-STATISTICE ÎN
ARGUMENTAREA INVESTIȚIILOR ÎN RAMURA TRANSPORTURILOR
Margareta VÎRCOLICI, Elena BIVOL
Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Decizia de investiții în oricare domeniu de activitate trebuie însoțită prealabil de o analiză financiar-statistice.
Transportul este o ramură de bază a economiei naționale, acesta este în dezvoltare continuă, iar calitatea prestării
serviciilor de transport depinde în mare parte de calitatea infrastructurii. Decizia de a investi în dezvoltarea
infrastructurii de transport din partea autorităților statului este argumentată doar de un studiu detaliat al indicatorilor
acestui domeniu. La fel se întâmplă și în rândul agenților economici, lărgirea parcului rulant sau dezvoltarea spațială a
întreprinderii se va realiza doar atunci când indicatorii microeconomici atestă o creștere considerabilă.

Cuvinte cheie: transport, investiții, profit, cifră de afacere, taxe, cheltuieli.

Creșterea și dezvoltarea economiilor statelor lumii sunt puternic influențate de volumul și dinamica
investițiilor realizate sau aflate în curs de derulare. În activitatea economică investițiile ocupă un loc central,
cu rol dinamizator atât pentru sfera producției de bunuri și servicii cât și pentru sfera consumului. Investițiile
reprezintă un concept complex, cu multiple abordări și implicații, a căror problematică este destul de dificil de
abordat.
În sensul larg prin investiții se înțeleg toate cheltuielile legate de o activitate întreprinsă cu scopul de a
obține profit (construcția de depozite bancare, tranzacționarea de acțiuni și obligațiuni, inițierea și dezvoltarea
unor afaceri). Investițiile nu trebuie trebuie confundate cu orice cheltuială făcută în sistemul economic. Astfel,
cheltuielile cu achiziția de materii prime, semifabricate, aparate de măsură și control, plata salariilor etc. nu
reprezintă un efort investițional, ci un efort pentru desfășurarea activităților economice. În sens restrâns,
investițiile reprezintă acele cheltuieli efectuate pentru dezvoltarea, modernizarea și retehnologizarea unor
obiective economice sociale existente precum și pentru construirea de noi obiective.
Activitatea de transportator implică un șir de decizii strategice pe termen lung sau mediu, iar decizia de
investiție în mărirea parcului sau extinderea spațială a afacerii este argumentată doar de analize pre-investiții
detaliate și complexe. Spre deosebire de agenții economici, la scara macro, investițiile realizate în dezvoltarea
infrastructurii unei ramuri, la fel va fi argumentată de realizarea unor analize amănunțite care să avizeze pozitiv
sau negativ decizia de investiții.
Apariția transporturilor ca ramură aparte a economiei naționale a început la sfîrșitul secolului al 15-lea,
fiind componentă a revoluției industriale, fenomen caracteristic al acelei perioade. Mult timp transportul se
realiza numai pe căi de comunicație terestre sau pe cele navigabile. Transporturile aeriene au început a fi
utilizate abia la mijlocul secolului 20. Fiecare mod de transport își are specificul său geografic și tehnic și este
caracterizat de tehnologii diferite și de rate ale evoluției diferite.
Sistemul unic al transporturilor în Republica Moldova este format din transportul auto, transportul feroviar,
transportul aerian, transportul fluvial și transportul prin conducte. Dintre acestea, la transportarea mărfurilor și
călătorilor în Republica Moldova, cea mai mare cotă îi aparține transportului rutier. Aceasta se datorează
avantajelor pe care le prezintă transportul auto față de alte moduri.
Starea actuală a transporturilor reflectă utilizarea ineficientă a resurselor disponibile în anii de după
proclamarea independenței și cota mică, uneori chiar lipsa investițiilor în dezvoltarea unor tipuri de transport,
cum ar fi cel feroviar sau naval. Dacă să analizăm situația financiară actuală a sectorului de transporturi vedem
că din totalul de investiții în ultimii doi ani, doar 5% au revenit ramurii transporturilor, respectiv 857,8 milioane
lei în 2013 sau 4,5% și 1047,3 milioane lei în 2014 sau 5% (Biroul Național de Statistică). Cota de investiții
care revine ramurii transportului este mult mai mică față de necesarul această ramură, mai ales că aceasta
participă intensiv la formarea indicatorilor macroeconomici, cum ar fi PIB-ul și PNB-ul.

73
Următorul aspect la care atragem atenție cînd studiem situația financiară a sectorului este mărimea
întreprinderilor (figura 1), astfel din numărul total de 3559 de întreprinderi din 2014, 2486 sunt întreprinderi
micro, ceea ce face ca și mărimea taxelor care vin de la aceste întreprinderi în bugetul de stat să fie relativ mic.
Figura 1: Clasificarea întreprinderilor după mărime în sectorul transporturilor, 2015 (Sursa: Biroul Național de

Ponderea întreprinderilor după mărime, 2015

3%
2%
Întreprinderi mari
25%
Întreprinderi mijlocii
70% Întreprinderi mici
Întreprinderi micro

Statistică)
Cifra de afaceri a întreprinderilor din sectorul transporturi a fost în 2014 de 14986 milioane lei sau 6% din
totalul pe țară. Numărul salariaților din sector este de 53872 sau 12% din totalul pe țară. Aceștia au fost
remunerați cu 1808488,3 mii lei sau 11%. Valoarea producției în sectorul transportului este de 14650,4
milioane lei sau 12% din total. În tabelul 1 este descrisă situația financiară a agenților economici din domeniu
în anul 2014.
Tabelul 1: Indicatorii financiari de bază a activității întreprinderilor din ramura transportului
Numărul Venituri din Rezultatul financiar pînă la
Numărul mediu
agenților vînzări, impozitare. Profit (+) Pierdere (-),
de personal
economici milioane lei milioane lei
Total pe țară 53 738 263 281,35 519 429 3 660,76
Transporturi și
3 559 23 672,31 53 872 594,54
comunicații
Din tabelul prezentat vedem că fie și mai mic, ca pondere în numărul de agenți economici, sectorul
transportului înregistrează rezultat financiar sporit, datorat faptului că toate celelalte ramuri economice depind
de activitatea de transport.
O problemă cu care se confruntă sectorul de transporturi este că diferite întreprinderi de transport de
mărfuri din sectorul privat aplică diferite metodologii de calcul a sine costului de transportare sau lucrează cu
prețurile prezente pe piața serviciilor de transport. Aceasta condiționează nivelul indicatorilor financiari ai
transportatorilor. Modificarea permanentă a mărimii taxelor pe care agenții de transport din sectorul privat
trebuie să le achite către stat face ca antreprenoriatul în transport să devină o activitate neatractivă. Legislația
imperfectă și condițiile care sunt impuse de stat pentru a putea activa ca antreprenor în domeniu face ca nivelul
de investiții în sectorul privat de transport să fie unul redus. Acestea sunt doar cîteva dintre problemele cu care
se confruntă agenții transportatori din țară, fără să vorbim de criza economică mondială și națională. Situația
dată a făcut ca starea financiară a sectorului de transporturi din țară să fie descrisă de indicatorii relativi mici
menționați mai sus.
Dezvoltarea sectorului transportului din țară prin creșterea treptată a numărului agenților economici și a
rezultatelor financiare va atrage după sine investiții considerabile, va facilita dezvoltarea altor domenii de
activitate economică, iar acestea per general va asigura creșterea economică națională. Aceasta face ca ramura
transportului să fie una de prioritate în direcțiile de dezvoltare a țării. Pentru aceasta este necesară modificarea
și perfectarea treptată a legislației din domeniu, crearea condițiilor care să atragă investitorii străini (micșorarea
taxelor, oferirea facilităților fiscale), intervenția statului prin intensificarea relațiilor economice cu alte state.

Bibliografie:

[1] www.statistica.md accesat în decembrie 2016.

74
ASPECTE ALE CALITĂȚII ȘI INDICATORII ASOCIAȚI ÎN
MANAGEMENTUL SISTEMELOR DE TRANSPORT
Tudor ALCAZ, Elena BIVOL
Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Pentru transporturi există diferite descrieri ale calității derivate din cele ale unui serviciu. Orientate, în mod
firesc pe satisfacerea exigențelor clientului, aceste descrieri ajung să pună în evidență aspecte mult mai cuprinzătoare
care depășesc cadrul sistemului de transport vizând conexiunile acestuia cu mediul natural și socio-economic. Sunt
extensiile pe care le incumbă cu tot mai mare acuitate cerințele dezvoltării durabile și cele ale calității vieții.

Cuvinte cheie: transport, calitate, calitate proiectată, serviciu de transport, .

Calitatea este atributul cel mai sintetic, mai esențial și mai cuprinzător pentru performanțele unui sistem
de transport.
Interpretarea și aplicare conceptului de calitate în sfera serviciilor au urmat, în timp, experienței dobândite
în managementul calității produselor prin promovarea prevederilor standardelor din seria ISO 9000.
Diferitele aspecte ale calității (de la cea de prezentare, a unui produs sau serviciu, până la cea socială, de
sinteză) sunt comensurate prin indicatori asociați criteriilor specifice. Acțiunile de proiectare a calității care
compun managementul strategic și operativ conțin norme pentru valorile acestui indicatori.
Cele șase niveluri ale aspectelor calității (și ale indicatorilor asociați) sunt structurate ierarhic, într-o
arhitectură în „foi de ceapă” (figura 1). Referindu-ne la sectorul transporturilor, schema sugerează faptul că
oricare dintre acțiunile de creștere a nivelului de calitate a ofertei de transport se propagă până la nivelul VI,
al calității de sinteză care, în fond este (sau ar trebui să fie) scopul fundamental al oricărei activități umane
care presupune consum de resurse de orice natură.
Aspectele calității și indicatorii asociați orientează direcțiile de acțiune pentru creșterea calității în
transporturi. Aceste acțiuni se extind progresiv de la un serviciu izolat de transport, la companie, la mod de
transport și la sistem de transport la nivel național, continental sau planetar. Într-o astfel de perspectivă, se
pune în evidență în mod gradat, într-o structură ierarhică, legătura dintre diferitele aspecte (prin indicatorii
adecvați) ai calității proiectate și realizate și eficiența consumului de resurse pentru o activitate utilă,
circumscrisă cerințelor fundamentale sociale, ale respectului față de mediu și ale responsabilităților privind
calitatea vieții.
Specificitatea acțiunilor pentru creșterea calității transporturilor rezidă în faptul că acestea pot viza o
multitudine de aspecte esențiale ale calității, cu efecte directe asupra îmbunătățirii nivelului de satisfacere a
cerințelor clientelei, dar și cu consecințe asupra prestației și a limitării efectelor externe.
Acțiunile managementului calității totale în transporturi, ca și în cazul altor activități de producție sau
servicii, se încadrează atât în managementul strategic, cât și în cel operativ. Specificitatea constă în acele
particularități ale ameliorării ofertei în transporturi (infrastructuri, mijloace de transport, echipamente,
tehnologii) care presupun măsuri de mare amploare tehnică și financiară și cu durate mari de realizare.
De aceea, soluțiile de creștere a calității acestui serviciu trebuie să asigure corelații complexe între
ofertele tuturor modurilor de transport (așa cum sunt făcute publice prin calitatea de prezentare) care împart
aceeași piață pe care cererea, în raport cu parametrii fizici și comerciali, se distribuie pe moduri, mijloace și
itinerarii, astfel încît diferențele dintre cererea ex-ante și cea ex-post să se diminueze cît mai mult posibil. În
fond, aceasta echivalează cu satisfacerea nevoilor clientului, întrunind premisele unei oferte de
calitate.Managementul operativ, prin acțiuni preventive și corective, trebuie să asigure calitatea de performanță
a fiecărui mod de transport și să respecte conformitățile pentru toate procedurile serviciului specifice de
transport. Particularitățile cererii de transport fac necesară extinderea acțiunilor managementului operativ
vizând diminuarea sau amplificarea cererii pentru a plasa echilibrul cerere-ofertă în zonele pentru care atât
calitatea internă, cât și cea externă se situează în limite prescrise. Se evită astfel supradimensionări ale ofertei,
care alterează drastic calitatea internă, pentru a menține, în cazul unei palete relativ largi de variații temporare
ale intensității cererii, calitatea de conformitate (intrinsecă) Diferitele forme de înregistrare a calității în
transporturi în raport cu echilibrul cerere-ofertă a procesului poartă amprenta atributelor care diferențiază
calitatea serviciilor de cea a produselor, adică: intangibilitatea, inseparabilitatea, variabilitatea, perisabilitatea
și lipsa proprietății. Acțiunile generale pentru creșterea calității transporturilor sunt orientate către
compensarea/limitarea efectelor acestor particularități. Identificarea unor astfel de acțiuni, cu exemplificări din
transporturile interurbane de călători vor fi expuse în continuare.

75
Acțiuni pentru compensarea
intangibilității serviciului de transport
Intangibilitatea serviciului de transport
se referă la faptul că acesta nu poate fi
expus, deci nu poate fi văzut, simțit, gustat,
mirosit sau atins înainte de cumpărare.
Pentru un produs, un cumpărător, înainte de
a se decide să-l achiziționeze, sau nu, îl
poate examina atent (caracteristici,
performanțe) și poate primi garanție pentru
riscul pe care și-l asumă dacă produsul nu-
și atinge performanțele prezentate. Spre
deosebire de aceasta, un pasager posedă
numai un bilet de călătorie spre exemplu, și
promisiunea de a fi transportat la destinație
într-un anumit timp. Nici asupra condițiilor
în care se va realiza deplsarea nu are o
imagine prea precisă. Aceasta se rezumă la
experiența unor deplasări similare,
anterioare, la informațiile furnizate de alte
Figura 1: Arhitectura aspectelor largi ale calității în persoane, la relatările din mass-media sau la
transporturi (după Hellgren, J., 1994) publicitatea făcută de compania transportatoare. Lipsa
caracteristicilor tangibile, pe care să le poată evalua înainte de
achiziționare, face ca situația pasagerului să fie, fără echivoc, încărcată de riscuri și incertitudini. În esență,
aceasta poate fi tratată ca o carență în calitatea serviciului.
Acțiunile transportatorului trebuie să vizeze reducerea incertitudinilor privind calitatea serviciului
deoarece pasagerul trage concluzii despre calitatea serviciului după modul în care se prezintă:
x Locul în care ia contact cu serviciile companiei (agenția de voiaj, stația de îmbarcare);
x Echipamentele și dotările care-i sunt accesibile;
x Mijloacele de transport și orarul de circulație a acestora;
x Personalul companiei și cel ce realizează servicii conexe;
x Materialul publicitar;
x Prețul serviciilor (simplitatea și claritatea calculelor).
Pentru fiecare dintre acestea, prestatorul de servicii de transport și conexe trebuie să identifice cerințele
pasagerului și să-și stabilească norme precise, definite drept conformități. Acestea, în final, au menirea să facă
tangibil serviciul de transport (sub aspect virtual, al determinării unei anumite percepții – de calitate, pentru
pasageri).
Acțiuni care derivă din inseparabilitatea serviciului de transport
Spre deosebire de bunurile materiale, care mai întâi sunt fabricate, stocate, vândute și apoi consumate,
serviciul de transport este mai întâi vândut și apoi produs și consumat în același timp și-n același loc.
Inseparabilitatea serviciului de transport semnifică faptul că acesta nu poate fi separat de prestatorii lui –
infrastructuri, echipamente, mijloace de transport, oameni. Serviciul de transport nu poate fi realizat în absența
pasagerului sau expediției beneficiarului (în transportul de mărfuri).
Aspectul inseparabilității serviciului de transport care condiționează calitatea este cel care pune în
evidență dependența de numărul celor care beneficiază simultan de o anume ofertă de transport. Durata
călătoriei cu autoturismul pe o șosea se modifică substanțial atunci când debitul tinde să atingă nivelul
capacității de circulație a acelei șosele în condițiile exogene date. Asemănător, un alt indicator al calității,
siguranța călătoriei, este în funcție de numărul de utilizatori ai șoselei. După cum, creșterea numărului de
călători fără regim de rezervare peste o anume limită este de natură să afecteze confortul călătoriei.
Creșterea pronunțatăa cererii în condițiile menținerii ofertei modifică în bună măsură o serie de indicatori
ai serviciului oferit clienților. Dacă în cazul bunurilor fizice anticiparea creșterii cererii poate antrena o mărire
a producției și a stocurilor, atunci, în cazul serviciului de transport, ca urmare a simultaneității producerii și
consumului, păstrarea indicatorilor calității de conformitate presupune acțiuni mai complexe ale ofertantului,
precum:
x Limitarea neuniformităților prin practici tarifare (tarife reduse în afara perioadelor de vârf; acordarea de
gratuități sau reduceri tarifare pentru anume categorii sociale doar în afara orelor sau a perioadelor de
vârf);

76
x Acțiuni coordonate cu alți prestatori de servicii (din turism, restaurante, hoteluri, pensiuni) pentru
atragerea de călători în perioadele de diminuare a cererii (perioada de primăvară sau zilele de la mijlocul
săptămânii);
x Stabilirea ofertei (sporirea numărului de mijloace de transport de călători) la nivelul anticipat al cererii;
x Asigurarea măririi parcului activ de mijloace de transport în perioadele de creștere a cererii printr-o
judicioasă programare a operațiilor de întreținere și reparații de diferite tipuri.
Prin măsuri de natura celor menționate, exploatantul își modifică oferta în raport cu fluctuațiile cererii
pentru a păstra nivelul corespunzător al calității serviciului. Simultan, pentru că praticând numai astfel de
atitudini riscă să-și înrăutățească indicatorii calității interne, exploatantul inițiază acțiuni prin care urmărește
cvasiuniformizarea nivelului cererii. Evident, în transporturile regionale și interregionale de călători acest lucru
nu este întotdeauna posibil. Rămân de identificat acțiunile de creștere temporară a productivității care afectează
cât mai puțin calitatea internă.
Acțiuni pentru limitarea variabilității serviciilor oferite
Variabilitatea serviciilor de transport se referă la faptul că, în permanență, calitatea depinde de cine le
furnizează, când, unde și cum ele sunt prestate. O echipă de conducători auto și taxatori pot fi aleși dintre
persoanele mai amabile, mai prevenitoare, cu o ținută mai îngrijită, mai intransigent cu aceia care nu se
conformează regulilor de comportament pe durata călătoriei, ceea ce poate contribui, pe ansamblu, la
asigurarea unui serviciu de mai bună calitate. Chiar și calitatea serviciului unui singur angajat – operator în
gara auto – variază în funcție de dispoziția sa de moment sau de solicitudinea pe care o menține pe toată durata
cât este la dispoziția fiecărui călător. Două servicii oferite de aceeași persoană pot să fie identice ca nivel de
performanță.
Confruntat cu această variabilitate a serviciului, exploatantul transporturilor trebuie să recurgă la
introducerea standardelor de calitate și să întreprindă măsuri pentru:
x Selectarea și pregătirea cu mare atenție a personalului;
x Acordarea de stimulente care să scoată în evidență importanța calității;
x Evaluarea cu regularitate și promptitudine a sugestiilor și reclamațiilor;
x Întreprinderea de sondaje în rândul călătorilor pentru a identifica serviciile de slabă calitate;
x Intervenții oportune pentru remedierea verigilor care alterează performanțele de calitate ale serviciului;
x Transferarea unor funcșiuni ale personalului către automate și mașini (pentru vinderea biletelor de
călătorie, pentru controlul acceslui pe peron, pentru furnizarea de informații);
x Aplicarea foarte strictă a sarcinilor de lucru standardizate și detaliate (ale sistemului managementului
calității totale) pentru a asigura prestații și imagini diferențiate.
Acțiuni derivate din perisabilitatea sarcinilor de transport
Perisabilitatea cererilor de transport rezidă în caracteristicile temporale ale acestora. În raport cu acestea,
atât în transporturile de călători, cât și în cele de mărfuri s-au diferențiat oferte ale sistemului de transport
pentru care se percep tarife diferențiate. De aceea, în condițiile unei cereri constante, ca mărime și structură,
nu apar probleme speciale pentru asigurarea calității proiectae. Când cererile fluctuează, companiile de
transport se confruntă cu dificultăți numeroase. Mai acut, resimt aceste dificultăți întreprinderile de transport
a pasagerilor, care sunt confruntate cu cereri cu termen. În cazul transporturilor de mărfuri, depozitele corect
dimensionate pot îndeplini ușor rolul de depozite volatile sau buffer pentru cererile fără termen.
Acțiunile derivate din perisabilitatea cererilor de transport aparțin în special managementului strategic, ca
o componentă a managementului calității totale, și vizează în special:
x Extinderea sistemului de rezervare pentru menținerea sub control a nivelului cererii;
x Renunțarea la specializare excesivă a mijloacelor de transport prin folosirea unităților de încărcătură
(containere, cutii mobile, semiremorci) pentru a oferi posibilitatea satisfacerii cu flexibilitate a variatelor
cereri de transport cu perisabilitate ridicată;
x Dimensionarea adecvată a depozitelor pentru preluarea neuniformităților cererilor fără a recurge la
supradimensionări ale parcului inventar de mijloace de transport.
Acțiuni pentru compensarea lipsei proprietății asupra servciului de transport realizat
Spre deosebire de proprietarul unui produs tangibil, care poate dispune de bunul pe care l-a dobândit pe
o perioadă nelimitată de timp, beneficiarului unui serviciu de transport îi lipsește atributul proprietății. El are
acces la serviciul respectiv pe o perioadă de timp sau chiar numai la un moment anume. De aceea, ofertanții
de servicii de transport trebuie să facă eforturi speciale pentru a împorspăta identitatea mărcii în raport cu
clienții, utilizând metode precum:
Acordarea de stimulente călătorilor/clienților fideli (ca în cazul companiilor aeriene);
Crearea de asociații sau cluburi;

77
Apelarea la intermediari pentru anumite servicii (grupare a mărfurilor, depozitare, expediție, încărcare-
descărcare) cu scopul de a-și reduce costurile și de a beneficia de o mai mare flexibilitate pe piață.
Dintre cele prezentate reiese că aspectele variate ale calității în transporturi (de conformitate, operațională,
conservațională, ambientală, socială) trebuie puse în conexiune cu proprietatea fiecăreia dintre formele de
înregistrare a calității examinate, atât din punct de vedere al exigențelor clientului, al resurselor
transportatorului și ale societății, cât și din punctul de vedere al protecției mediului ambiant și al cerințelor
creșterii calității vieții. Este necesară o tratare globală, sistemică, a calității transportului bazată pe echilibru
dinamic cerere-ofertă în condițiile restricțiilor multiple pe care mediul socio-economic le impune sistemului
de transport.
Pornind de la specificitatea calității în transporturi (în comparație cu cea a produselor și chiar a altor
servicii) și identificând principalele acțiuni care trebuie întreprinse pentru creșterea calității în transporturi este
necesar ca pentru fiecare mod de transport și pentru ansamblul acestora să se inițieze cercetări care, în final,
să conducă la un sistem de management al calității totale. Complexitatea sistemului de transport orientează
cercetarea către realizarea unui sistem de management al calității de tip normativ (descriptiv) cu indicatori
cuantificabili atât pentru transport izolat, cât și pentru ansamblul unei întreprinderi, a unui mod de transport
sau chiar pentru sistemul de transport dintr-un teritoriu. Măsurile asociate calității trebuie să fie în concordanță
și să armonizeze proprietățile clienților, ale transportatorilor, ale riveranilor și ale sistemului economico-social.

Bibliografie:

[1] D. Caracota, Gh. Caraiani: „Eficiența economică a transporturilor rutiere”. ASE, Bucureşti, 2003, 373
pagini.

78
SISTEME INFORMAȚIONALE AVANSATE ÎN MANAGEMENTUL
TRAFICULUI
Elena BIVOL
Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Dezvoltarea continuă a tehnologiilor informaținale permite aplicarea lor pe larg în diverse domenii de
activitate, printre acestea regăsindu-se și domeniul transportului. Unele probleme din domeniul transportului pot fi
soluționate doar cu aplicarea sistemelor inovaționale și înnoirea continuă a lor. În domeniul traficului auto, una din cele
mai aprige probleme este formarea congestiunilor și numărul în creștere a accidentelor rutiere, acestea fiind favorizate
de gradul înalt de automobilizare.

Cuvinte cheie: transport, sistem de trafic, securitate în traficul rutier, monitorizare, flux de transport.

Procesul de automobilizare tot mai accentuat din ultimul timp favorizează apariția unui șir de probleme,
cum ar fi: congestionări ale traficului rutier, creșterea numărului de accidente rutiere, deteriorarea rapidă a
drumurilor (îmbrăcămintea asfaltică este proiectată unei anumite sarcini portante), încălcarea regimurilor de
viteză. Capacitățile actuale ale localităților din Republica Moldova în ceea ce privește managementul traficului
rutier sunt limitate, astfel ca soluții în acest sens este sistemul avansat de management al traficului rutier, bazat
pe tehnologii informaționale inteligente.
Sistemul avansat de management al traficului (ATMS – Advanced Traffic Management System) este un
sistem de management pentru transporturi bazat pe o infrastructură complexă, care conține senzori (pentru
circulație, condiții meteo, perturbații radio și electro-magnetice), camere de urmărire video, o rețea de
transmisiuni de date (fibră optică, cabluri și modem-uri radio) și echipamente de detecție a poziției exacte
(GPS).
ATMS are o arhitectură deschisă, compusă din subsisteme multiple, care sunt integrate într-un sistem
coordonat prin intermediul centrelor de management al transportului. ATMS are rolul de a asigura controlul
și monitorizarea traficului, precum și de a furniza informații călătorilor, scopul fiind reducerea congestionărilor
și aglomerărilor de trafic, a timpului de călătorie și a timpului de intervenție, în caz de accident. În sistemele
inteligente de transport (ITS) de tip ATMS se pune accent pe siguranță și mobilitate în trafic, fiind gestionate
informațiile referitoare la modul de transport, rută și durata deplasării.
ATMS asigură o utilizare a rețelei de drumuri la capacitatea maximă și oferă o diversitate de servicii, cum
ar fi:
 Control al semafoarelor în funcție de cerințele traficului;
 Controlul automat al panourilor cu mesaje variabile și a semnalelor de ghidare pe rută;
 Supraveghere prin camere video;
 Gestionare de informații geografice utilizând sistemele GIS (Geographical Information System);
 Informare prin radio a călătorilor (TARS – Travellers Advisory Radio System);
 Emisiuni de televiziune, cu informații referitoare la transport;
 Acces prin internet la informații referitoare la trafic;
 Urmărire a poziției autovehiculelor utilizând GPS și alte sisteme suport pentru urmărire;
 Management automat al parcărilor;
 Detectare automată și management al incidentelor;
 Operațiuni de supraveghere aeriană cu facilități de transmisii video în direct;
 Integrare automată cu sistemele de dispecerizare asistată de calculator ale poliției și pompierilor;
 Suport pentru planificare automată a transporturilor;
 Comunicații sofisticate bazate pe fibră optică;
 Integrare cu sistemele automatizate viitoare pentru autostrăzi.

Funcțiile realizate de ATMS


Un sistem avansat de management al traficului este compus din subsisteme integrate, care sunt controlate
și monitorizate de centrul de management al traficului (TMC – Traffic Management Centre). ATMS are la
bază o arhitectură deschisă, care folosește tehnologii de ultima oră specifice sistemelor de tip ITS, tehnologii
ce furnizează un control, o monitorizare și informare în timp real asupra sistemului de transport. Arhitectura

79
deschisă pe care se bazează, promovează dezvoltarea și integrarea sistemelor provenite de la mai mulți
furnizori.
Fucțiile ATMS sunt clasificate în trei categorii: control, monitorizare și informare.
a) Funcția de control presupune: Semnalizare prin semafoare care să răspundă la cerințele traficului;
Semnalizare variabilă a benzilor de circulație; Semnalizare variabilă a limitelor de viteză; Control al fluxului
de trafic pe rampa de acces.
b) Funcția de monitorizare presupune: Detecție (bucle inductive, microunde etc); Supraveghere a
traficului prin camere video; Monitorizare aeriană a traficului; Examinare a autovehiculelor; Supraveghere a
traficului de echipe specializate; Management al parcărilor; Monitorizare a parametrilor mediului și stării
drumului; Management al traficului;
c) Funcția de informare asupra traficului rutier, realizate prin: Radio; Televiziune prin cablu; Difuziune
publică; Internet/intranet; Televiziune prin satelit; Chioșcuri interactive; Telefon fix; Dispozitive de bord;
Telefonie celulară; Panouri cu mesaje variabile; Semnale de ghidare pe rută.
Funcțiile ATMS, din prisma utilizatorului, sunt sesizate ca și servicii; între funcții și servicii nu este o relație
biunivocă în sensul că o funcție poate genera mai multe servicii, iar un serviciu poate fi realizat prin conlucrarea
mai multor funcți.

Sisteme și tehnologii utilizate de ATMS


În realizarea sistemelor de tip ATMS, ca de altfel în realizarea oricărui ITS, se aplică una sau mai multe
tehnologii care aparțin electronicii, informaticii, informației și respectiv comunicațiilor. Principalele tehnologii
utilizate cu preponderență în sistemele de tip ATMS sunt: detectoare de autovehicule, sisteme de semaforizare
care răspund cerințelor de trafic, camere video de supraveghere a traficului, supravegherea aeriană a traficului,
panouri cu mesaje variabile, sistemul de informare prin telefon și/sau radio a călătorilor privind traficul rutier.
Detectoarele de autovehicule sunt de obicei, cu buclă inductivă, pentru colectarea automată a datelor de
circulație și pentru supraveghere. Aceste detectoare colectează în fiecare minut date referitoare la gradul de
ocupare al benzilor de circulație, volumul de trafic și viteză. Datele primare sunt transmise periodic, la centrul
de management al traficului. Pe lîngă detectoarele inductive plasate în intersecțiile semaforizate, pentru
comanda semafoarelor mai pot fi instalate detectoare inductive de prezență a autovehiculului pe benzile de
intrare pe artere secundare și pe aleile de acces laterale.
Sistemul de semaforizare adaptiv reprezintă un element de bază utilizat în ATMS care să răspundă la
cerințele din trafic. ATMS trebuie astfel proiectat încât să interacționeze permanent cu sistemul de
semaforizare computerizat și să se poată fi adaptat ușor la noua tehnologie de semaforizare. Sistemul dat
contorizează traficul, iar pe baza graficelor se realizează planuri de desfășurare a fazelor de semaforizare,
pentru minimalizarea timpilor de așteptare la semafoare. Prin utilizarea semafoarelor adaptive se asigură un
control mai eficient al semafoarelor, se diminuează congestionările de trafic, sporește viteza de circulație în
orele de vârf, crește siguranța circulației rutiere etc.
Camerele video dispun de un reglaj automat al gradului de apropiere și al unghiului de deschideri vizuale.
Ele furnizează centrului de management al traficului informații referitoare la fluxul de trafic din sistem. De
asemenea, ele pot furniza fotografii instantanee ale condițiilor de trafic, fiind de mare ajutor utilizatorilor de
trafic atunci cînd aceștea își stabilesc itinerariile de circulație. Imaginile video obținute sunt distribuite în mass-
media sau organizațiilor guvernamentale.
Supravegherea aeriană a traficului este cea mai costisitoare pentru că necesită implicarea avioanelor sau
elicopterelor. Aceasta este binevenită a fi utilizată în orele de vârf atunci când se semnalizează producerea unui
incident sau accident rutier. De obicei, avionul (elicopterul) efectuează supravegherea traficului pentru poliție,
activități de protecție civilă și ajută echipajele de pompieri și salvare în cazul în care au fost identificate situația
problemă care necesită intervenție rapidă.
Panourile cu mesaje variabile contribuie la îmbunătățirea sistemului de transport prin furnizarea de funcții
de control și informare în timp real. Semnalizarea electronică oferă capacitatea de modificare a utilizării
benzilor de circulație și a limitelor de viteză, pentru adaptarea sistemului de transport în funcție de cererile
traficului și de condițiile atmosferice.
Sistemul de informare a călătorilor prin telefon se utilizează în sistemele de tip ATMS orientate spre
informații de trafic, fiind considerată o modalitate pentru asigurarea informației de urgență pe linie specială.
Este dedicată a fi utilizată în situații de urgență, cum ar fi în cazul accidentelor rutiere sau a condițiilor meteo
nefavorabile.
Implementarea tehnologiilor menționate este posibilă pentru Republica Moldova, ba mai mult decât atât,
deja s-au făcut primii pași în acest sens, astfel că dacă se va continua procesul de informatizare a
managementului traficului rutier vom obține un șir de avantaje, cum ar fi:

80
 Sporirea siguranței în traficul rutier și micșorarea numărului de accidente rutiere;
 Gestiune eficientă a traficului și control riguros al stilului de conducere al șoferilor;
 Transparența în procesul de înregistrare și penalizare a încălcărilor comise.
Necesitatea și beneficiile pe care le determină aplicarea tehnologiilor informaționale sunt argumentate și de
creșterea calității vieții oamenilor, procesul de informatizare și inovare continuă a societății, integrarea
sistemului de transport din țară cu cele regionale în care deja se aplică sistemele ATMS.

Bibliografie:

[1] Горев А.Э.: „Информационные технологии на транспорте. Электронная идентификация


автотранспортных средств и транспортного оборудования”. Транспорт, Москва 2010.

81
CONFORTUL – FACTORUL PRIMORDIAL ÎN PRESTAREA
SERVICIILOR DE TRANSPORT AUTO A PASAGERILOR
Nicoleta CUȘNIR, Nina GARȘTEA

Universitatea Tehnică a Moldovei


Abstract: Tendința de modernizare este mereu în creștere, iar odată cu aceasta crește și nivelul de confort oferit de
întreprinzător clietului.
Transportul este ramura economică fără de care celelalte sfere ale economiei naționale nu ar putea să se extindă
devenind treptat un element indispensabil al vieții, întrucât oferă membrilor societății posibilități de deplasare,
comunicare, de percepere şi asimilare, a cât mai mult din ce oferă civilizația. Dar şi transportul nu poate fi realizat în
lipsa obiectului său – marfa sau călătorii. Serviciile de transport reprezintă un gen deosebit de activitate în transporturi.
Calitatea serviciilor de transport se apreciază de doi factori: așteptările pasagerilor și parametrii efectivi (reali).

Cuvinte cheie: transport auto, confort, autocar, autocare clasificate pe stele.

1. Introducere
Transportul auto (rutier) este o ramură de producere, ce are un caracter comercial ce asigură necesitatea
vitală a societății în transportul de mărfuri şi călători. Transportul este acel element fără de care nici o societate
nu poate să se dezvolte și să se îmbogățească, deoarece infrastructura este elementul care facilitează comerțul.
Acest sector constituie fundamentul relațiilor economice internaționale, favorizand atât diviziunea muncii, cât
și alte activități de natură socială—cum este de exemplu turismul internațtional—care în final se regasesc în
nivelul de dezvoltare a societății.
Procesul de transport reprezintă totalitatea operațiilor efectuate de mijloacele de transport la deplasarea în
spațiu şi timp a bunurilor materiale şi a pasagerilor. Obiectivul transportului auto constituie bunurile materiale
(marfa) şi pasagerii.
Prin intermediul sistemelor de transport, operatorii sau alte entități economice prestează servicii de
transport la cererea clienților. Clienții la rândul lor pot fi persoane fizice (indivizi) sau persoane juridice.
Serviciile de transport pot fi caracterizate prin faptul că sunt intangibile, iar calitate acestora nu poate fi
determinată decât prin calitatea bazei tehnice cu care se realizează prestația (vehicule, infrastructura, confortul
vehiculelor) și a efectelor prestației (calatorie confortabilă, fără riscuri, în timp scurt etc.). De aceea multe
companii de transport de persoane tind să satisfacă cerințele clienților săi prin prestare serviciilor la un nivel
cât mai înalt. Desigur toate acestea depind de factroi precum: siguranța circulației, regularitatea
circulației,reducerea costurilor de transport, reducerea duratei transportului, confortul, reducerea poluării
mediului.
Factorul ce creaza imaginea globală a întreprinderii este confortul.
Confortul calatoriei - constituie o caracteristică specifică numai transportului de călători. În conformitate
cu prevederile art. 49 lit. ”c” al Codului transporturilor rutiere al RM Nr. 150 din 17.07.2014, operatorii de
transport rutier/întreprinderile care efectuează operațiuni de transport rutier, pe lângă asigurarea prezentării şi
plecării în cursă la timp a vehiculelor rutiere, în starea tehnică şi sanitară corespunzătoare, au obligațiunea să
asigure transportarea persoanelor în condiții de siguranță şi confort, conform graficului aprobat şi
reglementărilor din domeniu în vigoare.
Studiile arată că activitatea de transport surmenează organismul călătorului și în consecință, se reliefează
necesitatea soluționării problemei diminuării acestei extenuări. În acest scop, este necesară întreprinderea unor
măsuri de către prestatorul serviciilor de transport, pentru asigurarea unui anumit grad de confort, care ar
include următoarele elemente constitutive:
x reducerea aglomerației;
x evitarea călătoriei în picioare și oferirea unui număr ridicat de locuri pe scaune;
x evitarea accelerațiilor longitudinale și transversale;
x evitarea vibrațiilor;
x diminuarea zgomotului;
x asigurarea microclimatului.
Certificatul de clasificare după stele a autobuzului constituie o altă modalitate de confirmare a calității de
prestare a serviciilor și de asigurare a gradului de confort în timpul călătoriei prin respectarea condițiilor și
criteriilor stabilite de Uniunea Internațională a Transporturilor Rutiere.

82
Autocare clasificate pe stele – autocare, care în dependență de dotarea lor tehnică, în conformitate cu
condițiile stabilite de IRU, pot fi clasificate în patru categorii şi sînt destinate pentru transporturi turistice în
trafic național şi internațional şi transporturilor publice de călători în trafic internațional. Certificat de
clasificare – certificat eliberat de Сomisia de Clasificare, prin care se atestă gradul de confort şi siguranță al
unui autocar după stele, şi valabil pe termen de un an [1 - 3].

2. Criteriile de clasificare după stele


Clasificarea se efectuează de organul autorizat de către Uniunea Internațională a Transporturilor Rutiere
(IRU), conform Regulamentului cu privire la clasificarea autocarelor după stele, aprobat prin Ordinul
Ministerului Transporturilor și Comunicațiilor RM nr.175 din 17 iunie 2002, pentru toate autocarele
înmatriculate în Republica Moldova, deținute de persoane juridice şi fizice, care le utilizează pentru transportul
de turişti în traficul național şi internațional şi pentru transporturi publice de călători în traficul internațional.
Pentru clasificarea autocarelor după stele, se aplică Sistemul Internațional de Clasificare al IRU. Criteriile
de clasificare se referă la autocare cu o construcție normală. În cazul autocarelor cu o construcție specială,
Comisia de Clasificare va lua decizia de clasificare cu condiția că construcția specială nu reprezintă mai mult
de o treime din capacitatea totală a autocarului (tabelul 1).

Tabelul 1 Clasificarea după stele


1)
Nr. Criterii de apreciere – condiții minimale Categoria
D/o * ** *** ****
1 Puterea motorului
1.1 Raportul putere/greutate – minimum (Kw/t) 7.4 8.8 11 11
2 Sistemele de frînare2)
2.1 Sisteme de frînare suplimentare – frîne încetinitoare
3) 3) 3) 4)
hidraulice sau electrice, sistem antiblocare ABS etc.
3 Suspensie
3.1 Suspensie clasică x x
3.2 Suspensie mixtă х sau
3.3 Suspensie pneumatică х х5)
4 Confort de drum
Numărul maxim de rânduri de scaune pentru autocar
4.1 15 14 13 12
standard de 12 m
4.1.1 Spațiul dintre scaune amplasate vizavi (cm) 130 138 148 160
4.2 Înălțimea minimă a spătarului (cm) 52 65 68 68
4.3 Reglajul înclinării spătarelor tuturor scaunelor (minim) 10 35
4.4 Numărul de cotiere 1 1 2 2
4.5 Cotiere rabatabile la scaunele dinspre culoar x x
4.6 Rezemătoare de picioare, reglabile (numai pentru scaunile
amplasate în acelaşi sens) x
4.7 Scaune deplasabile spre culoar7) (sau lățimea minimă a
scaunelor de 50 cm) x
4.8 Îmbrăcare în stofă (şezut şi spătar) x x x
4.9 Absența proeminentelor la nivelul podelei x x
4.10 Scaune cu şezuturi separate x x
4.11 Portbroşură x x
4.12 Scrumiere (cu excepția zonei pentru nefumători) x x x x
5. Climatizare (funcționînd, deasemenea, şi la oprire).
Sistem de ventilație forțată (minim 15 m3/h/călător), cu
5.1 x x sau
reglare individuală, funcționînd şi la oprirea autocarului
5.2 Instalație de aer condiționat (minim 300 kcal/h/călător) x8)

83
6. Instalație de încălzire
6.1 Independentă de motor x x x x
6.2 Cu reglaj automat al tempеraturii x x
7. Ferestre laterale
7.1 Dispozitiv de dezaburire (geamuri duble sau ventilație) x
7.2 Ferestre colorate x
7.3 Dispozitive parasolare (storuri sau perdele) x x x
8. Iluminare interioară
8.1 Lampă de citit individuală x х
9 Instalație de sonorizare
9.1 Un difuzor la minimum 8 locuri x x x
Un difuzor la minimum 4 locuri x
9.2 Microfon pentru şofer şi ghid x x x x
9.3 Radio şi magnetofon x x x
10. Portbagaje
10.1 Portbagaj interior pentru bagaje de mînă x x x x
10.2 Capacitatea minimă a portbagajului exterior (dm3/călător) 75 120 150
10.3 Înveliş protector în portbagajul exterior x x
11. Instalații sanitare
11.1 Toaletă cu apă sau chimică х8) х8)
11.2 Lavoar х8) х8)
12. Frigider
Volumul minim disponibil/călător (dm3) 0,58) 0,5
Nerespectarea categoriei de confort prevăzute în autorizația operatorului de transport, mai
constituie conform prevederilor art. 38 alin. 21, lit ”g” al CTR RM Nr. 150 din 17.07.2014 unul
din temeiurile de retragere a acesteia de către Agenția Națională Transport Auto, operatorul de transport
rutier, 5 încălcări respective în decurs de 12 luni consecutive, la aceeaşi cursă [4 - 5].

Concluzie:
Scopul principal al dezvoltării transportului este adaptarea acestuia la cerințele şi exigențele impuse de
modernizare, eficientizare cît şi racordarea lui în cadrul complexului integral al ramurii de transport. Atingerea
scopurilor propuse, necesită din partea organelor de stat şi a agenților economici care activează în ramura
transportului, o conlucrare şi interacțiune pentru soluționarea acestora prin intermediul a două direcții
principale:
a) crearea condițiilor pentru funcționarea efecientă a transportului naval şi sporirii capacității de concurență
a agenților economici din ramură;
b) dezvoltarea şi extinderea piețelor de desfacere a serviciilor de transport.
Clienții sunt cei care dețin autoritatea superioară în domeniul transportului, iar cerințele lor sunt imperioase
pentru prestatorii serviciilor de transport, care sunt obligați să asigure calitatea în domeniul respectiv de
activitate. Viața și sănătatea pasagerilor în timpul călătoriilor are prioritate, de aceea securitatea și confortul
sunt factorii de bază care condiționează crearea unor noi mijloace de transport mai performante.
Confortul reprezintă cartea de vizită a unei întreprinderi pentru clienții săi.

Bibliografie:
1. Codul transporturilor rutiere al RM Nr. 150 din 17.07.2014.
2. Regulament cu privire la clasificarea autocarelor după stele aprobat prin Ordinul Ministerului
Transporturilor și Comunicațiilor RM nr.175 din 17 iunie 2002.
3. Știrbu Ion, ”Politica și tehnologii logistice în organizarea transportului auto de pasageri”, Chișinău,
Moldpres, 2010.
4. http://www.dalserlogistic.md/site/index.php?option=com_content&view=article&id=24&Itemid=7&
lang=ro.
5. http://valicta.3x.ro/curs2.htm.

84
RENOVAREA ȘI MODERNIZAREA ELEVATORULUI, DE LABORATOR,
CU BANDĂ ȘI CU CUPE DIN CADRUL UNIVERSITĂȚII TEHNICE A
MOLDOVEI
Autori: BOUBĂTRÎN Constantin, CAPAȚINA Gheorghe, BARBAROȘ Emil

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Pentru ca un viitor inginer să fie apt de se încadra în cerințele impuse de piața muncii, e necesar ca
cunoștințele deținute de acesta, să fie actuale procedeelor tehnice și gradului de dezvoltare tehnologic, din domeniul
ingineresc respectiv în care viitorul inginer se formează.
Pentru a statisface această cerință, ne-am propus modernizarea Elevatorului cu bandă și cupe din cadrul
laboratorului catedrei “Mașini și aparate din industria alimentară”, a Universității Tehnice a Moldovei. Acest elevator
având o durată de exploatare de peste 30 ani, fiind învechit atât moral cât și fizic.
Cuvinte cheie: elevator, element de tracțiune, cupe, bandă, toba (de acționare, întindere).
Introducere
Elevatoarele sunt utilizate pentru transportarea încărcăturilor în vrac, în bucăți și cu bucata în cele mai
dese cazuri pe direcții verticale și mai rar pe sectoare înclinate la un unghi mai > de 60°. În fucție de elementul
purtător de încărcătură se clasifică în elevatoare cu cupe, cu leagăne, și cu palete, iar conform tipului
elementului de tracțiune – în elevatoare cu bandă și cu lanț. Elevatoarele cu cupe sînt destinate transportării
încărcăturilor în vrac și în bucăți; cele cu leagăn și palete – pentru încărcături cu bucata.

Construcția elevatorului experimental cu bandă și cu cupe


Elevatorul cu cupe (fig. 1) este compus dintr-un element de tracțiune închis – bandă, pe care sânt întărite
elementele lucrătoare, purtătoare de încărcătură – cupe 2. Elementul de tracțiune înfășoară toba de acționare 3
și cea de întindere 4.
Elementul de tracțiune cu cupe, toba de acționare și de întindere sînt situate într-o carcasă metalică închisă,
partea superioară a căreia se numește cap - 5, iar inferioară – sabot 7. Capul elevatorului și sabotul sînt unite
prin conductele 6 de o formă dreptunghiulară în secţiune. Încărcătura în vrac este adusă în sabot prin
intermediul pîlniei de încărcare. Banda cu cupe este pusă în mişcare de toba de acţionare, care se roteşte de la
motorul electric cu ajutorul reductorului (fig. 2). În timpul înfășurării elementului de tracțiune a tobei de
acționare se efectuează descărcarea cupelor de încărcătură în alimentatorul de încărcare - 9. Prezența
alimentatorului permite de a transporta greutatea pe un ciclu închis. Pentru asigurarea întinderii necesare a
elementului de tracțiune și evitarea vărsării încărcăturii din cupe, toba inferioară este conectată la dispozitivul
de întindere 10.

Fig. 1. Vedere de ansamblu a elevatorului experimental cu


bandă și cu cupe.

1. Bandă;
2. Cupă;
3. Toba de acționare;
4. Toba de întuindere;
5. Capul transportorului;
6. Conductă;
7. Sabot;
8. Ciorap;
9. Alimentator de încărcare;
10. Dispozitiv de întindere;
11. Registrul

85
Motivele, în urma cărora ne-am impus scopul de a renova și moderniza elevatorul cu bandă și cu
cupe, sunt:
1. Viteză insuficientă la toba de acționare pentru asigurarea descărcării centrifuge.
2. Utilaj uzat moral și fizic.
3. Lipsa posibilității de a supraveghea toate metodele de descărcare a încărcăturii.
4. Formă necorespunzătoare a capului elevatorului pentru metodele de descărcare a cupelor.

Modificările care urmează a fi efectuare:


1. Asigurarea vitezei necesare la toba de acționare pentru metoda descărcării centrifuge.
Pentru a asigura această viteză, va fi modificat mecanismul de acționare, înlăturând transmisia prin curea.
Această modificare ne va micșora raportul de transmitere de la 6,666 la 4,286 și ca urmare vom avea o viteză
mai mare la toba de acționare.

Fig. 2. Schema cinematică a elevatorului cu bandă și cu cupe:


1 – motor electric; 2 – roată de lanț; 3 – bandă;

2. Asupra corpului/construcției elevatorului


a. Capul elevatorului
Capul elevatorului trebuie să aibă o formă corespunzătoare felului de descărcare a cupelor astfel încât să
fie asigurată scurgerea nestingherită a materialului până în gura alimentatorului, eliminând posibilitatea de
cădere a produsului de-a lungul ramurilor benzii cu cupe.
În primul rând, pentru a atinge acest scop, este necesar de a construi traiectoria de zbor ale particulelor de
descărcare. Particulele greutății, care au părăsit cupa, vor zbura în aer după parabole, însă coordonatele acestor
curbe depinde de poziția cupei pe sectorul curbiliniu al benzii și de viteza inițială a particulelor. Curba, dusă
prin vîrfurile parabolelor, construite pentru particulele separate la diferite poziții ale cupei, de asemenea este
parabolă (numită parabolă înfășurătoare). Aceasta parabolă (fig. 2), determină frontiera fluxului tuturor
particulelor, care au părăsit cupa.

Fig. 3. Traiectoria particulelor la descărcare

86
Calculul traiectoriei de zbor ale particulelor de descărcare
Ecuația parabolei înfășurătoare este reprezentată prin formula:
ܴ௞ଶ ൅ ݄ଶ ݄ ଶ
‫ݕ‬ൌ െ ‫ ݔ‬ǡ݉
ʹ݄ ʹܴ௞
unde:
Rk – raza tobei de acționare.
h – distanța de la pol până la centrul de rotație a tobei de acționare (distanța polară).
݃‫ ݎ‬ଶ
݄ൌ ଶ
‫ݒ‬
ߨ݊௧ ‫͵ ݎ‬ǡͳͶ ή ʹͳͻǡ͵ͳͻ ή Ͳǡʹͳ
‫ݒ‬ൌ ൌ ൌ Ͷǡͺʹͳ݉Ȁ‫ݏ‬
͵Ͳ ͵Ͳ

ͻǡͺͳ ή Ͳǡʹͳ
݄ൌ ൌ ͲǡͲͳͻ݉
Ͷǡͺʹͳଶ
Capul elevatorului va fi confecționat, conform profilului ales anterior, din cornier și tablă metalică, prin
sudură.
Pentru supravegherea vizuală a procesului de transport și de descărcare a cupelor, una din suprafața laterală
a capului va fi confecționată din sticlă organică, pe aceasta vor fi reprezentate axele de coordonate pentru
cercetarea traiectoriei particulelor încărcăturii. Tamburul, care se află în această zonă, nu a fost modifica.

b. Corpul elevatorului
Corpul elevatorului va fi format din două ramuri simetrice, una ascendentă și una descendentă, iar a treia
(numiă alimentator) menită pentru determinarea productivității. Flanșele de îmbinare din corniere vor fi sudate
continuu, ceea ce reduce riscul de coroziune din cauza apei sau a infiltrațiilor de praf.

c. Cupele elevatorului
Cupele elevatorului nu au fost modificate, acestea suportând doar niște operațiuni cosmetice. Acestea sunt
confecționate din tablă metalică cu grosimea de 1 mm. Dimensiunile cupelor sunt următoarele, (lățimea de 110
mm, înălțimea de 140 mm și capacitatea de 0,75 dm3).

d. Sabotul elevatorului
Sabotul elevatorului va fi prevăzută cu uși de inspecție și reglaj, fiind de asemenea rezistente la coroziune
ca restul elementelor ce alcătuiesc această secțiune, datorită unei tratări cu grunt și vopsea. Carcasa bazei va fi
fabricată din plăci de oțel cu profile sudate pe ele, care asigură rigiditatea întregii construcții.

Bibliografie

1. F.G. Zuev, N.A. Levaciov, N.A. Lotkov, “Mecanizarea lucrărilor de încărcare și descărcare, de
transportare și depozitare” – Ch.: Universitas, 1992. – 432 p.
2. G. Ganea, A. Lupașcu, L. Andronic, „Calculul parametrilor transportorului cu bandă, aplicînd mașina
electronică de calcul”, (material didactic), I.P.Ch. S. Lazo, 1990.
3. “Indicații metodice la lucrările de laborator pentru cursul -Mecanizarea lucrărilor de încărcare,
descărcare, transportare și depozitare-”, Editura Institutul Politeh Chișinău, 1992. – 58 p.
4. https://www.mgtrade.ro/produse/transportoare-cereale/elevatoare-cupe/ 08.12.2016, ora: 23:15.
5. http://www.gmagrotehnic.ro/elevatoare-cu-cupe/ 08.12.2016, ora: 23:31.
6. http://bazaalfa.ro/index.php/produse-2/elevatoare-cu-cupe.html 08.12.2016, ora: 23:37.
7. http://biblioteca.regielive.ro/laboratoare/mecanica/elevatoare-148250.html 08.12.2016, ora: 00:16

87
PROCESAREA SEMINȚELOR DE STRUGURI LA ÎNTREPRINDEREA
„SRL AZAMET GROUP”
Mihai BALAN, Vitalie VIŞANU, Mihail MELENCIUC, Ghenadie BERNIC, Mihail OȚEL

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Cererea pe piață a unei cantități mai mare de produs gata a contribuit la implimentarea unor modernizări în
unele module a liniei tehnologice de prelucrare a semințelor de struguri. În lucrarea dată s-au analizat careva modificări
în ceea ce privește modernizarea instalației de uscare în strat fluidizant a semințelor de struguri;
Cuvinte cheie: semințe de struguri; arzător; amesticător; palete etc.
1. Introducere
Colaboratorii întreprinderii “SRL AZAMET GRUP” s-au adresat la departamentul nostru cu o problemă
“ de a renova linia tehnologică și a mări productivitatea întreprinderii,plus la asta de a modifica mecanismul
pentru separarea semințelor strugurilor de impurități”. Productivitatea întreprinderii constituia circa 300 tone
pe sezon , ulterior se preconiza de a o mări aproximativ pîna la 500 tone pe sezon.

2. Motivul uscării semințelor de struguri.


Pînă de curînd, s-a crezut chiar că în acest domeniu nu mai pot apărea noutăți absolute. Aceasta, pînă cînd
atenția cercetătorilor s-a îndreptat asupra a ceea ce se aruncă din struguri: sîmburii. Mai întîi, aceștia au
provocat o mică revoluție în industria alimentară, pentru ca apoi să înceapă o adevărată carieră în domeniul
medical. De "vină" este uleiul extras din acești sâmburi cu proprietăți terapeutice excepționale.Domeniul de
utilizare a uleiului din sâmburi de struguri este în:medicină,cosmetică,industria alimentară ș.a.

3. Modernizarea instalației de uscare.


Atunci li s-au propus ideea de a se adresa către Academia de Știinte a Republicii Moldova în scopul
finanțării și renovării liniei tehnologice, în rezultat noi am obținut finanțe pentru a renova utilajul care ulterior
a fost instalat: cicloane pentru separarea impurităților din produs cu dimensiuni mai mici; diferite site pentru
separarea impurității cu dimensiuni mai mari; s-a procurat un buncăr de recepție a materiei prime;
Una din părțile componente principale pe care noi le-am instalat în linia de procesare a semințelor a fost și
o instalație de uscare.

Fig.1 Modul al instalației de uscare în strat fluidizant.


În (fig.1) este prezentat modulul instalației de uscare, unde are loc procesul de uscare. Modulul da teste
constituit din următoarele părți componente: 1- canal de aspirație,care aspiră agentul de uscare; 2-ventilator
centrifugal-care vehiculeaza aerul în camera de uscare; 3-buncăr de alimentare -prin care se alimentează
instalația; 4-suprafața perforată-pe care este amplasat produsul(semințele); 5-canal de refulare-prin care
nimerește aerul în instalația de uscare;

88
Fig.2 Arzător. Fig.3 Amesticător.
În (fig.2) este prezentat arzătorul care este constituit din următoarele componente de bază: 1- canal de
aspirație; 6-tambur-în interiorul căruia se desfășoară procesul de ardere; 7-duza de ardere-care eficențiază acest
proces de ardere. În (fig.3) este reprezentat un amestecător care are o funcție foarte importantă în instalația
dată și anume de a amesteca produsul pe întreaga suprafață perforate. Amesticătorul este constituit din
următoarele componente de bază: 8-mecanism de acționare-care pune arborele în funcție; 9-arbore, care este
pus în funcțiune de motor-reductor; 10-palete-sunt instalate pe arborele 9 urmînd un contur elicoidal;

Fig.4 Instalația de uscare în strat fluidizant.


În (fig.4) este reprezentată Instalația de uscare în strat fluidizant, care este constituită din următoarele
componente de bază: 11-amesticător; 12-modul al instalației de uscare; 13-arzător.
4. Elemente de funcționare a instalației de uscare în strat fluidizant.
Produsul este vehiculat prin partea superioară a instalației și anume în buncărul de alimentare 3 ,de unde
gravitațional nimerește pe suprafața perforată 4 ,respectiv fiind stratificată constant pe întreaga suprafața de
uscare de către amestecătorul 11,la rîndul său acest amestecător efectuează o mișcare de dute-vino pe întreaga
lungime a suprafeței ,totodată aerul ca agent de uscare este vehiculat în instalație cu ajutorul unui ventilator
centrifugal 2 care îl aspiră din arzătorul 13 și îl refulează în partea inferioară a instalației de uscare,respectiv
are loc contactul dintre aer și produs astfel avînd loc procesul de uscare.

Concluzii:
Datorită faptului că am luat parte la elaborarea proiectului dat, pot menționa că am acumulat deprinderi de
proiectare și modernizare a utilajului tehnologic industrial. De asemenea,am format o echipă foarte bună cu
colegii mei de la departamentul P.M.A.I., și pot să spun că suntem gata să ne încadrăm și în alte proiecte.

Bibliografie:
1. Mudreac V., Ganea Gr., Gorea G., „Utilaj tehnologic industrial. Elemente de proiectare”, UTM,
Chișinău, 2005.
2. Ganea Gr., Bernic M., Răducanu M., „Linii tehnologice automatizate și mecanizate din industria de
prelucrare a produselor horticole”.
3. Ganea Gr., Gorea G., Cojoc D., Bernic M., „Utilaj tehnologic în industria alimentară”, Vol. 1.,
”TEHNICA-INFO”, Chișinău, 2.

89
TEHNOLOGII INTENSIVE, ORGANICE ŞI ECOLOGICE – SOLUȚIA
EFICIENTĂ DE PRELUCRARE A POMUŞOARELOR

Livia BOLOHAN, Galina DICUSAR, Adelina DODON

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Lucrarea dată prezintă o analiză a metodelor de prelucrare ale pomuşoarelor, care pot fi
supuse unor procedee de conservare (pentru a împiedica alterarea lor) şi analiza metodelor optime şi eficiente
pentru o perioadă mai îndelungată de păstrare.

Cuvinte cheie: Metode de uscare, tehnici de conservare, conservanți chimici, proces, pomuşoare.

Întroducere
În piramida alimentară, fructele şi legumele, alături de cereale sunt reprezentate ca fundament al
alimentației echilibrate, numindu-le „bază” pentru o nutriție adecvată şi pentru sănătate. Această grupă de
alimente este considerată ca fiind principala sursă de vitamine (provitamina A, vitaminele grupului B, C, E
etc.) şi minerale, glucide sub formă de zaharuri simple (glucoză, fructoză, zaharoză), polizaharide, celuloza
(sub formă de hemiceluloze), gume şi substanțe pectice, în proporții variabile, fibre alimentare, micro şi
macronutrienți, dar şi un conținut ridicat de apă, până la 94%.
Datorită faptului, că fructele şi legumele au un caracter sezonier, dar şi al compoziției chimice pe care o
prezintă, fructele şi legumele prezintă un grad de alterare ridicat. Din aceste considerente apare necesitatea
conservării fructelor şi legumelor [1].
Pentru desfăşurarea normală a activității zilnice şi menținerea stării de sănătate, organismul are nevoie de
o anumită cantitate de energie şi de factori nutritivi compleți (proteine, glucide, lipide, vitamine, săruri
minerale, apă), de aceea s-au elaborat diferite tehnologii pentru conservabilitatea acestora pentru o perioadă
cât mai îndelungată sub diferite forme în aşa fel încât acestea să fie disponibile pe tot parcursul anului.
Păstrarea produselor destinate alimentației prin anumite tehnici şi procedee a generat ingeniozitatea umană cu
milenii în urmă, iar astăzi ea constituie o preocupare permanentă [2].

Analiza metodelor de uscare a pomuşoarelor


Modul în care pomuşoarele (fructele) pot fi păstrate un timp îndelungat i-a preocupat pe oameni din cele
mai vechi timpuri. Valorificarea superioară a produselor de origine vegetală, diversificarea şi îmbunătățirea
calității produselor vegetale, precum şi ridicarea nivelului de asigurare a populației cu alimente impun
utilizarea pe scară largă a diferitelor metode şi tehnici de conservare.
Conservarea prin frig este doar parțial eficientă, deoarece se ştie, că alimentele decongelate nu îşi mai
păstrează proprietățile inițiale – gust, savoare, chiar şi culoare. În plus, în momentul când pomuşoarele sunt
dezghețate, procesul de descompunere se reia, chiar mai rapid. Conservarea la temperaturi scăzute a
pomuşoarelor se realizează prin congelarea acestora.
Congelarea este o metodă de conservare larg folosită în industria alimentară si are loc la temperaturi
între –12…-28°C. În funcție de temperatura la care se realizează, congelarea poate fi:
x lentă se face la temperaturi cuprinse între –18…-20°C şi se realizează în 2…3 zile, în funcție de
mărimea produsului;
x semirapidă, realizată la temperaturi cuprinse între -20...-400C (în camere frigorifice sau în tunele de
congelare) şi care durează circa 60 de ore;
x rapidă se realizează la valori ale temperaturii cuprinse între –30…-35°C şi necesită cel mult 24 ore.
x Ultrarapidă, realizata la temperaturi mult mai scăzute, între –35…-40°C şi care durează circa 3 ore.
Prin congelarea rapidă şi ultrarapidă se obțin cele mai bune rezultate. Una dintre tehnicile moderne de
congelare este cea a congelării criogenice care foloseşte bioxidul de carbon lichid (CO2) sau azotul lichid (N2)
ca substanță de răcire [4].
Conservarea cu substanțe antiseptice are la bază folosirea conservanților chimici în concentrații optime
asigură conservarea fructelor cu modificări reduse ale proprietăților organoleptice şi fizico-chimice, chiar în
condițiile păstrării la temperaturi normale.
Pe scară largă se foloseşte sulfitarea ce constă în tratarea fructelor, inclusiv a pulpelor cu acid sulfuros
sau cu SO2 [5].

90
La fructe (pomuşoare) se recomandă ca inactivarea enzimelor să se facă cu SO2. Acesta inactivează în
special oxidazele, păstrând în bune condiții vitamina C, E - carotenul şi culoarea fructelor. SO2 previne atacul
insectelor şi contribuie la distrugerea viermilor. În general, se foloseşte 0,15 - 0,25 % SO2 dar în produs rămâne
o cantitate foarte mică, cea mai mare parte se elimină prin uscare şi depozitare (la 5-7 zile după uscare,
anhidrida sulfuroasă nu mai rămâne decât în concentrație de 0,03 - 0,06 %) [6].
Din fericire pentru cei care îşi doresc să păstreze fructele (pomuşoarele) – într-un mod organic şi natural,
fără a le altera proprietățile prin folosirea conservanților, natura ne pune la dispoziție o metodă eficientă şi
sigură: uscarea sau, mai ştiințific spus, deshidratarea.
Una dintre cele mai vechi metode de păstrare a pomuşoarelor este uscarea lor. Prin acest proces
pomuşoarele pot fi păstrate mult timp, fără să îşi piardă gustul sau proprietățile nutritive. Metoda de uscare
cea mai veche şi încă folosită pe scară largă este cea de uscare la soare.
În timpul deshidratării naturale (la soare), fructele pot fi lăsate afară peste noapte, iar pentru a fi protejate
contra insectelor ele vor fi acoperite cu o pânză subțire sau tifon în două straturi, care să nu favorizeze
acumularea de umezeală. În afară de schimbarea culorii, nu se mai produc alte transformări calitative, iar
produsul uscat îşi menține gustul aproape nealterat. Pomuşoarele, cel puțin, nu trebuie deshidratate până ajung
să fie tari, dar prin această metodă nu se poate asigura calitatea corespunzătoare şi siguranța produselor finite.
Astfel, în timp s-au dezvoltat o serie de tehnici noi, moderne, de uscare [7].
La alegerea metodei de uscare este important să se țină seama de factorii care influențează procesul de
uscare după cum sunt prezentați şi în
fig.1.:
Uscarea prin convecție:
Avantaje: metoda cunoscută,
dispune de productivității majore.
Transmiterea căldurii se face prin
convecție la suprafața produsului, de la
agentul de uscare la produs. În funcție de
sursele de căldură putem avea uscare cu
aer cald, cu gaze de ardere, cu abur
supraîncălzit sau chiar cu gaze inerte.
Această metoda este cea mai folosită şi
se aplică atât la produse solide cât şi
lichide.
Dezavantaje: perioada îndelungată de uscare.
Fig.1. Factorii care influenţează procesul de uscare Uscarea prin vid (prin sublimare):
Avantaje: nu are loc denaturarea proteinelor, nu au
loc procese microbiologice, se păstrează integral toate vitaminele, la înmuiere absorbind apa obține forma
inițială.
Dezavantaje:surplus de energie la producerea şi menținerea presiunii şi temperaturii joase.
Uscarea cu ajutorul microundelor:
Avantaje: traversează aerul, materialele plastice, porțelanul şi sticla; sunt reflectate de pereții metalici;
sunt absorbite de apă, substanțele proteice, zaharuri, grăsimi, încălzirea cu undele SHF este o încălzire în
volum, durată scurtă de procesare.
Dezavantaje:dispersia neuniformă a undelor.
Uscarea prin metoda combinată:
Avantaje: pentru a realiza avantajele diferitelor procedee se combină diferite metode de uscare, în special metoda prin
convecție cu cea prin radiație sau conducție.
Dezavantaje:consum sporit de energie.
Deşi toate metodele prezintă multe avantaje şi dezavantaje, unul dintre factorii importanți în stabilirea
regimului de uscare este consumul de energie, care se poate reduce prin reducerea duratei de uscare.
Consumul de energie şi calitatea produselor uscate sunt parametri critici în selectarea tehnicii de uscare.
În acest sens, noile tehnici de uscare au indus necesitatea creării de utilaje şi aparate de uscare de dimensiuni
reduse şi cu un consum minim de energie, care permit stabilirea unui regim optim de uscare, în vederea păstrării
calităților nutritive şi senzoriale excepționale. Pomuşoarele pot fi consumate atât uscate sau ca materie primă
pentru obținerea unei game largi de produse alimentare, medicinale şi farmaceutice [8].

91
Fig. 2. Direcțiile de utilizare a pomuşoarelor.
Pomuşoarele (fructele) uscate sunt unele dintre cele mai sănătoase alternative ale zahărului rafinat, şi sunt
o modalitate excelentă de a satisface pofta de dulce. Totuşi, fructele uscate trebuie consumate cu moderație
din cauza conținutului ridicat de zaharuri şi aportului ridicat de kilocalorii.
Concluzie
Pomuşoarele congelate nu sunt la fel de gustoase şi parfumate ca cele proaspete. Prin congelare, cea mai
mare parte a nutrientilor va fi reținută. Dezavantajul prin metoda de uscare la soare – poate dura zile întregi.
Tehniciile de uscare au indus necesitatea creării de utilaje şi aparate de uscare de dimensiuni reduse şi cu un
consum minim de energie, care permit stabilirea unui regim optim de uscare, în vederea păstrării calităților
nutritive şi senzoriale excepționale. În urma acestor analize o metodă optimă şi eficientă ar fi uscarea şi anume
uscarea convectivă.

Bibliografie
1. Banu, C, Vizireanu, C., Lungu, C. Principii de conservare, Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați,
1996.
2. http://library.utm.md/Editat/BIBLIOTECA/Bibliografii/Bibliografie_Uscarea_produselor_alimentare_1
995_2005_DS.pdf
3. /Merceologia-marfurilor-alimentare/conservarea-produselor-alimentare.html
4. http://www. /deshidratarea-modul-organic-si-natural-de-conservare-a-fructelor-si-legumelor/
5. http://referat-referate.blogspot.md/2013/02/metode-de-conservare-produselor.html
6. Banu, C., Vizireanu C., Lungu, C. Principii de conservare, Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați,1996.
7. http://www.bioconstructii.ro/deshidratarea-alimentelor/4420110314/
8. Banu, C., ş.a. Progrese tehnice, tehnologice şi ştiințifice, vol . I, Ed . Tehnică, Bucureşti , 1992.

92
UTILIZAREA POMPELOR DE CĂLDURĂ ÎN INDUSTRIE

Oleg TIORA,Tudor CRISTEA, Ivan COJOCARU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Pompele de căldură sunt folosite pe larg în țările europene. o aplicare mai mare ele au în țările
Scandinave, unde sunt folosite pentru încălzirea spațiilor pe timp de iarnă, folosind căldura extrasă din
pămînt. În articol sunt descrise pompele de căldură, domeniul de utilizare şi sunt descrise domeniile din
industrie, unde ele pot fi folosite. Luând în considerație că temperatura medie de iarnă în Republica Moldova
sunt mai mari de temperaturile analogice a țărilor Scandinave, s-au analizat domeniile analogice de folosire
a pompelor de căldură în republică.

Cuvinte cheie: Pompa de căldură, Camera de încălzire, Compresor, Condensator, Radiator .exterior .

1.Considerații generale
Pompa de căldură este un dispozitiv cu ajutorul căruia se poate transporta căldura de la o locație (sursă) la
o altă locație (radiator sau schimbător de căldură) folosind lucrul mecanic, de obicei, în sens invers direcției
de mişcare a căldurii.Căldura, extrasă de la sursa „rece”, este transmisă către agentul de lucru, care circulă prin
radiatorul exterior. Agentul de lucru (în stare
gazoasă) nimereşte în compresor, unde se
comprimă (temperatura creşte). La trecerea lui
prin radiatorul interior, agentul cedează o parte
de căldură şi se condensează (la ieşire din
radiatorul interior este lichid). Apoi agentul
trece prin valva de expansiune, unde are loc
scăderea bruscă a temperaturii. După valva de
expansiune, agentul nimereşte în radiatorul
exterior şi ciclul descris. se repetă

2. Tipuri de pompe
Se deosebesc două tipuri de pompe de
căldură: cu compresie şi cu absorbție.
Fig.1 Schema de funcționare a PC În funcție de sursa de căldură şi de
purtătorul de căldură se deosebesc:

- pompe de căldură aer-aer (transferă energie termică aerului din interior);


- pompe de căldură aer-apă (transferă energie termică unui rezervor de apă);
- pompe de căldură geotermale-aer (transfer de energie termică către aerul din interior);
- pompe de căldură sol-aer (solul este sursă de căldură);
- pompe de căldură apă-aer (corp de apă ca sursă de căldură);
- pompe de căldură geotermale-apa (transferă caldură unui rezervor de apă);
- pompe de căldură sol-apă (solul este sursă de căldură);
- pompe de căldură apă-apă (corp de apă ca sursă de căldură).

Cele mai eficiente, din punct de vedere economic, sunt pompe de căldură, la care temperatura sursei
„reci” nu variază considerabil. Aşa pompe sunt cele, care au ca sursă „rece” solul sau apa din sol. Datorită
temperaturii surselor descrise mai înaltă (de obicei iarna) de temperatura aerului exterior, pompele de căldură
arată unele performanțe mai bune, în comparație cu alte surse de căldură tradiționale.

3.Domeniile de utilizare a pompelor în industrie


Pompele de căldură pot fi utilizate pe larg în diferite domenii din industrie pentru următoarele procedee:

93
Fig.2 PC la încălzirea depozitelor Fig.3 PC ca parte componentă a liniei tehnologice

a) Încălzirea spațiilor
b) Recuperarea căldurii proceselor tehnologice
c) Uscarea materialelor şi produselor
d) Încălzirea apei pentru spălare, curățare şi salubritate
e) Producerea aburilor
f) Uscare/dezumidificare
g) Concentrare
h)Procesele de distilare şi separare în industria petrolieră şi industria chimică

Fig.4 Uscarea lemnului cu ajutorul PC Fig.5 PC în industria chimică

4. Avantajele pompelor de căldură


- COP înalt, 4-6;
- De 4-6 ori mai eficient față de cazan electric;
- De 2-3 ori mai ieftin față de căldura de la rețea;
- Ecologic (fără emisii);
- Reutilizarea căldurii proceselor tehnologice;
- Un diapazon larg de utilizare.

Concluzie: Necătînd la investițiile capitale inițiale mai mari, pompele de căldură permit economisirea
considerabilă a cheltuielilor pe parcursul funcționării. Datorită COPului înalt se pot obține, la regimuri optime
de utilizare, parametrii necesari a proceselor industriale cu cheltuieli de resurse minime.

Bibliografie
1. http://www.teplo-heat.ru;
2. http://89.45.170.69/pompe-de-caldura-incalzire-racire.php;
3. http://ro.wikipedia.org.

94
EFICIENȚA INSTALAȚIEI FRIGORIFICE – CO2 CU ȘI FARĂ
SCHIMBATORUL DE CĂLDURĂ REGENERATIV
Tudor CRISTEA, Oleg TIORA, Vladimir DMITRIEV, Ivan COJOCARU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: După cum cunoaștem, actual sunt făcute multe cercetări în domeniul mașinilor și a instalațiilor frigorifice,
cunoaștem că acestă ramură este foarte dezvoltată dar totuși încă nu putem spune că am atins punctul culminant al
dezvoltarii. La momentul dat se cercetează unii agenți frigorifici ca CO2 care sunt considerați ecologici, pentru ca să
trecem de la agenții daunători la cei naturali. În prezenta lucrare se va efectua un studiu asupra instalațiilor frigorifice
cu și fără schimbătorul de caldură, unde în final vom vedea care model al instalației ce lucrează cu CO2 este mai eficient.
Se va demonstra acest lucru prin compararea eficienței frigorifice COP a celor doua instalații unde și se va determina.

Cuvinte cheie: Instalație Frigorifică , CO2, Temperatură, Compresor , Ecologic , Condesator .

1. Agentul de lucru pe care lucrează instalația.


Bioxidul de carbon R744 este deseori utilizat în instalațiile frigorifice cu compresie mecanică. Carl Von
Linde încă din 1882 a continuat să folosească R744 mai bine de jumătate de secol dar o dată cu descoperirea
R12 și a altor freoni CO2 a fost uitat. Bioxidul de carbon are urmatoarele avantaje în utilizarea sa:
- R744 are o capacitate frigorifică volumetrică mare ( ls = 573,6 Kj/Kg – căldura latentă de vaporizare.)
- Are coeficientul frigorific COP superior comparativ cu R12.
- Este neutru față de lubrifianți, metale și materiale plastice.
- Este neinflamabil și neexploziv.
- Este accesibil și cu un preț redus de fabricație, se transportă și se manevrează ușor.
- Are viscozitate redusă permițând utilizarea schimbătoarelor de căldură cu micro canale cu un bun
transfer termic.
2. Schema 3D instalației frigorifice fără SCR și cu scimbătorul de căldură.

Fig.1.Instalația fără SCR [2] Fig. 2. Instalația cu SCR [2]

Fig.3. Schema IF fără SCR. Fig.4. Schema IF cu SCR.


În figurile de mai sus sunt reprezentate schemele instalațiilor frigorifice. În figura 1 și figura 3 sunt arătate
schemele fara schimbătorul de caldură regenerativ iar figurile 2 și 4 sunt cu prezența schimbătorului de căldură
regenerativ. În scheme sunt arătate elementele principale componente: compresorul C, condesatorul K,
vaporizatorul V, ventilul de laminare VL și schimbatorul de caldură regenerativ Rg.
Pentru a reda grafic această diferență dintre aceste doua modele de instalații se construiesc ciclurile
caracteristice care sunt reprezentate în figura 5.

95
Fig.5.Ciclurile SCR Fig.6. Rezultatele ciclului. Fig.7.Rezultatele ciclului.
Pentru a crea acestte cicluri s-a folosit de softul coolpack care le creaza automat setând doar parametrii
imițiali: temperatura de fierbere -12 și temperatura de condensare este 5 grade celisius, unde la ciclul cu
schimabatorul de căldură regenerativ se adaugă și temperatura de supraîncălzire și automat se construesc
ciclurile. Folosindune de comanda ce reda datele cilului noi vedem de pe figura 6, la ciclul fără schimbatorul
de căldură, puterea frigorifică specifică Qe = 223 Kj/Kg, lucrul mecanic W 18,1 Kj/Kg și COP de 12,30.
deasemenea vedem pentreu a doile model de instalație cu schimbatorul de caldură regenerativ în figura 7
puterea frigorifică specifică Qe = 242,4 Kj/Kg, lucrul mecanic specific W = 19 Kj/Kg și COP = 12,76.
În urma calculelor efectuate noi vedem că instalația ce lucrează pe R744 este o instalație greu de
construit deoarece este novoie de o sursă de frig adăugatoare deoarece la R744 punctul critic este jos, vedem
ca în urma implementării schimbătorului de caldură regenerativ caracteristicile de performanța a instalației
frigorifice se schimbă în partea pozitivă.

Concluzie

Instalația frigorifică – CO2 R744 cu schimbătorul de căldură regenerativ este mai eficientă cu 4 % decât
IF fară SCR având un coeficient de eficacitate foarte ridicat, dar prezentând totuși un dezavantaj că lucreză la
intervale mici și scăzute de temperaturi.
Bibliografie
1. Vasile Cartofeanu, V. Pisarenco, ”Instalația frigorifică cu o traptă”, Chișinău U.T.M. 1999.
2. http://www.termo.utcluj.ro/pcif/02curs.pdf

96
РАСЧЕТ ВРЕМЕНИ ПЕРИОДА СУБЛИМАЦИИ ПРИ КОНДУКТИВНОМ
ПОДВОДЕ ТЕПЛА В ВАКУУМЕ
Олег ТИОРА, Тудор КРИСТЯ , Леонид ИВАНОВ

Технический университет Молдовы

Учитывая последние тенденции, особенно в странах Европейского союза, использования в пище


продуктов, которые богаты натуральными витаминами, было решено рассмотреть один из методов
консервации продуктов. Если взять во внимание, что человеческому организму, для полноценной
жизнедеятельности, необходимо ежедневно получать определенное количество витаминов, с
которыми летом не возникает никаких проблем, встает вопрос: откуда их взять зимой? Люди
различными способами (не всегда эффективными) научились, зачастую в домашних условиях,
сохранять качество продуктов питания. Рассмотренный способ сублимационной сушки обладает
рядом преимуществ, что подтверждено научными исследованиями.

Ключевые слова: Сушка, Консервация, Качество, Тепловой насос, Сублиматор,.Десублиматор.

1. Общие сведения
Сублимация (возгонка) – переход вещества из твердого состояния в газообразное, минуя жидкое.
Было замечено, что замороженный продукт, при его правильной заморозке и соответствующем
хранении, может долгое время сохранять витамины и питательные вещества. Но при его разморозке
теряется большая часть витаминов. Да и сам процесс получения холода, для хранения,
энергозатратный.
Существует множество способов консервации продуктов.

2. Методы сохранения питательных веществ (консервирования) продуктов


Различные способы консервирования продуктов имеют свои достоинства и недостатки. Самыми
известными являются следующие:
− консервирование (соление, квашение, маринование, кандирование);
− уменьшение содержания влаги (сушка, желирование, копчение, вяление, варенье, повидло,
пастила, джем, сиропы);
− герметизация (герметизация и вакуумная упаковка, атмосферная консервация и замена газовой
среды);
− температурная обработка (стерилизация, пастеризация, низкие температуры);
− облучение (радиационная стерилизация).

3. Сублимационная сушка
Весь процесс сублимационной сушки можно разделить на 4 основных этапа:
а) предварительная подготовка продукта
Для получения более высоких характеристик конечного продукта необходимым условием является
хорошее качество исходного сырья. Поэтому на этом этапе происходит сортировка и отбор
высококачественного материала. Возможна термическая обработка продукта. Крупные продукты
размельчаются на более мелкие части для уменьшения времени всего процесса.
б) заморозка продукта
Производится быстрая заморозка продукта (шоковая заморозка), с предварительным
вакуумированием рабочего пространства.
в) сублимационная сушка продукта
Этот этап можно рассматривать как два процесса: процесс постоянной сушки, который занимает
по времени и, соответственно, по энергозатратам большую часть времени, и процесс досушки
продукта.
В процессе постоянной сушки замороженный продукт, при подводе к нему тепла, размораживается.
Для обеспечения фазового перехода лед-пар необходимо соблюдать условия, показанные в графике.

97
Фиг. 1. Тройная точка воды

Для процесса сублимации необходимо соблюдать следующие необходимые условия: давление


меньше 611 Па (около 4.5 мм рт. ст.), в практике эта величина составляет около 1 мм рт. ст.
г) упаковка продукта
К этапу упаковки продукта предъявляются особые требования. Для увеличения срока хранения и
для предотвращения потери качества продукта, при упаковке готовой продукции недопустимо
попадание в упаковку кислорода.
Рассмотрим самый энергозатратный (и длительный) процесс постоянной сушки.
Особое значение при обезвоживании продуктов и материалов, особонно при обработке
термолабильных, играет роль организация энергоподводаю Перегрев продукта ведет к потере качества,
а необоснованное уменьшение подвода к неоправданному замедлению процесса и, как следствие,
удорожанию себестоимости продукта.
В связи с этим необходимо знание распределения температуры в обрабатываемом материале как на
основной стадии (период постоянной сушки)б так и на заключительном – периоде падающей скорости
(досушка продукта)ю Использование теплового насоса в сублимационном обезвоживании является, на
наш взгляд, довольно перспективно, так как конденсатор холодильной машины является источником
энергии для сублимации замороженной влаги в сублиматоре, а испаритель обеспечивает
десублимацию водяных паров в десублиматоре. Особый интерес вызывает совмещение сублиматора и
десублиматора при вакуумной сублимационной сушке.
Рассмотрим кондуктивный энергоподвод

డ்೔ డమ ்೔ డ௎೔
డఛ
ൌܽ‫כ‬ డ௫ మ
+ߝ‫כݎכ‬ డఛ
(1)

డ௎೔ డమ డమ ்೔ డ௎
డఛ
ൌ ܽ௠ ‫(כ‬డ௫ మ ൅ ߜ ‫כ‬ డ௫ మ
ሻ൅ ߝ ‫כ‬ డఛ
(2)

Граничные условия:

T(0,τ) = ʡˍˑː (3)


Т(l,τ) = ܶక (4)
Основной период сушки – это процесс сублимации, на внешней поверхности формируется зона
фазового перехода лед – пар. На границе фазового перехода условие сохранения энергии
запишется в виде:

ௗ்೔ ௗ்మ ௗௌ
-ߣଵ ‫כ‬ ௗ௫
൅  ߣଶ ‫כ‬ ௗ௫
ൌ ‫ כ ߩ כ ܮ‬ௗఛ (5)

При значении i = 1 температура определяется в замороженной области, 2 – осушенная влага только


в жидкой фазе (связанная).

98
Распределение температуры в осушенной области опишется квазистационарным уравнением (1)

ௗ் ௗమ ் ௥ ௗ௎
V‫ כ‬ௗ௫ = a‫ כ‬ௗ௫ మ ൅  ௖ ‫ כ‬ௗఛ (6)
Решение уравнения (6) запишем (неоднородное дифференциальное уравнение с постоянными
коэффициентами):

௔ ௥ డ௎ೣ ௥ డ௎ ௔ మ షೇ‫כ‬ೣ
ܶଶ ൌ  ௏ ‫ כ‬௖ ‫כ‬ డఛ
‫ݔ‬ ൅  ܿଵ ൅  ௖ ‫ כ‬డఛ ‫כ‬
௏మ
݈ ೌ ൅  ܿଶ (7)

Где: а – коэффициент теплопроводности, м2/с


r – теплота скрытого фазового перехода, ʙʓж/кг
с – удельная теплоемкость, КДж/(кг*К)
V – скорость конвективного переноса, м/с.
ௗ௎
ௗఛ
– скорость сушки в период сублимации постоянна.
Распределение температуры в замороженной области опишется эллиптическим уравнением
теплопроводности и в случае отсутствия фазового перехода в объеме замороженной части и отсутствии
конвективного переноса решение запишется в виде, в случае принятия коэффициента передачи тепла
от кипящего холодильного агента к поверхности продукта соприкасающимся с внешней поверхности
конденсатора:

ሺ்഍ ି்ೖ ሻ
ܶଵ = ௟
‫ ݔ כ‬൅  ܶ௖ (8)
В случае необходимости в значения температуры конденсации можно внести поправку.
Скорость сушки продукта можно определить по уравнению (5). Подставляя (7) и (8) в (5), получим:

ሺ்഍ ି்ೖ ሻ షೇ‫כ‬഍


௔௥ ௥ ௔ ௗక
-ߣଵ ௟
+ ௏ ௖ *j - ௖ *j*௏*݈ ೌ = L‫ כ ߩ כ‬ௗఛ (9)

ௗ௎ ˍˆ
Где: j = ௗఛ – скорость сушки, ˍˆ‫ ˔כ‬.
Интегрируем уравнение (9) в пределах (0, l):
షೇ‫כ‬഍
క ଴ ଵ ଴ ఛ
‫ ׬‬൅ ೇ ln
஺ ௟
(A – D *݈ ೌ )‫׬‬௟ ൌ ௅‫כ‬ఘ
‫כ‬஺

ఒభ ሺ்഍ ି்ೖ ሻ ௔‫כ‬௥‫כ‬௝


Где: A = +
௟ ௏‫כ‬௖
௔‫כ‬௥
D = ௏‫כ‬௖

Или
షೇ‫כ‬഍
௔ ௟ ௔
τ = L*ߩ*[஺‫כ‬௏ *ln(A – D) - ஺ + ஺‫כ‬௏ (lnA + D *݈ ೌ ) (10)
В случае пренебрежением тепла в осушенной области продукта (сушка идет в вакууме) за счет
радиационного подвода тепло дополнительно от корпуса к продукту направленно.
் ்
E = σ * [( ೖ ሻସ - ( ˒˓ ሻସ ]
ଵ଴଴ ଵ଴଴

௟మ ௟మ
߬ ൌ  െ‫כ ߩ כ ܮ‬ =‫כߩכܮ‬  (11)
ఒభ ‫כ‬ሺ்഍ ି்ೖ ሻ ఒభ ‫כ‬൫்ೖ ି்഍ ൯

ܶక <ܶ௞
Полученное соотношение позволяет определить время периода сублимации.

99
4. Достоинства сублимационной сушки:

Фиг.2 Сублимированная продукция

Продукт сохраняет до 98% белков и витаминов, температура хранения сублимированного продукта


в упаковке от -50 до +50 °С, срок хранения до 5 лет, легко восстанавливается (фрукты достаточно
положить на несколько минут в воду и они принимают первоначальную форму и вкус), легче
первоначального продукта в 5-10 раз, сохраняет почти ту же форму, сохраняет пищевые качества.

Библиография:
1. Лыков А.В. “Теория сушки” 2 изд., Москва, Энергия, 1968, 472с;
2. Самарский А.А., Михайлов А.П. Математическое моделирование: идеи, методы, примеры 2 изд.
М:-Физматлит, 2001

100
ФАКТОРЫ ВЛИЯЮЩИЕ НА ИНТЕНСИВНОСТЬ ПРОЦЕССОВ В
ТЕПЛООБМЕННЫХ АППАРАТАХ ХОЛОДИЛЬНЫХ МАШИН

АНДРЕЙ МОВИЛЭ, ВЛАДИМИР ДМИТРИЕВ

Технический Университет Молдовы

Аннотация: Методы улучшающие интенсивность процессов в теплообменных аппаратах холодильных


машин одна из основных тенденций развития современной холодильной техники. Анализ этих методов
позволяет сделать вывод о необходимости поиска принципиально новых методов интенсификации
наружного теплообмена
Ключевые слова: конденсатор,испаритель,теплообмен.

Актуальность проблемы. Высокая стоимость энергетических ресурсов в настоящее время является


основным фактором, который приходится учитывать при оценке эффективности машин и аппаратов
холодильной техники и технологии. Сокращение энергопотребления является одной из основных задач
развития современной холодильной техники. В связи с этим, развитие холодильной техники
направлено на разработку и внедрение способов повышения интенсивности процессов, протекающих
в теплообменных аппаратах.Одним из основных факторов, определяющих энергозатраты при
эксплуатации малых холодильных машин (производство бытовых холодильников в РФ по данным
Госкомстата за 2001 год составило 1,7 млн. единиц), является процесс теплообмена между
поверхностью аппарата и окружающей средой, где сосредоточено наибольшее термическое
сопротивление (до 80%). При этом режим работы холодильной машины также во многом определяется
интенсивностью теплообмена, протекающего в воздушном конденсаторе холодильной машины,
следовательно, повышение эффективности наружного теплообмена в воздушном конденсаторе
является в настоящий момент актуальной задачей.
Я считаю что улучшение теплообменных процессов является одним из основных процессов по
совершенствованию теплообменного оборудования холодильных машин. В этом отношении
проводятся исследования в области энергетики и химической техники. Это изучение режимных
характеристик течения, турбулизация потока путем создания искусственных шероховатостей. Кроме
аботка новых поверхностей теплообмена, благодаря чему теплообменники станут
того, ведется разработка
более компактными.и.
Коэффициент теплопередачи является количественной расчетной величиной и зависит от
коэффициентов теплоотдачи, термического сопротивления стенки и загрязнений.

Основные показатели работы холодильной установки холодопроизводительность, расход


электроэнергии, удельный расход электроэнергии, расход воды - зависят от температурного режима
работы
Наиболее часто встречающимися отклонениями, влияющими на экономичность и безопасность
работы холодильной установки, являются:
x пониженная температура кипения хладагента в испарительной системе;
x повышенная температура конденсации пара в конденсаторе;
x повышенная или чрезмерно высокая температура пара на нагнетательной стороне компрессора.
Конденсатор это основной теплообменный аппарат холодильной установки, в котором
охлаждаются и конденсируются пары холодильного агента за счет нагревания теплоносителя -
охлаждающей воды или воздуха.
На интенсивность теплообмена в конденсаторе холодильной машины влияют следующие факторы:
x скорость удаления жидкостной пленки с теплообменной поверхности, создающей
дополнительное термическое сопротивление;
x скорость движение пара;
x примеси неконденсирующихся газов;
x наличие отложений на теплообменной поверхности: со стороны холодильного агента масло;
со стороны воды водный камень, ржавчина; со стороны воздуха слой пыли, краска;

101
x скорость движения теплоносителя
x повышенная температура конденсации пара в аппарате холодильной установки, в котором
охлаждаются и конденсируются пары холодильного агента за счет нагревания теплоносителя
охлаждающей воды или воздуха.
Существуют следующие способы интенсификации наружного теплообмена в воздушных
конденсаторах с естественной конвекцией:
*увеличение площади поверхности теплообмена путем применения эффективного оребрения;
*повышение интенсивности тяги, создаваемой конденсатором;
*замена естественной конвекции на вынужденную;
создание каче
*создание качественно новых способов охлаждения конденсатора
Испарители предназначены для охлаждения жидкости или воздуха. Интенсивность
теплопередачи в испарителе зависит от перепада температур, чистоты стенок труб, скорости движения
холодильного агента и среды; физических свойств холодильного агента, среды и прочих условий. По
конструкции испарители бывают трубчато-змеевиковые, кожухотрубные, листотрубные,
гладкотрубные и др.;
Снеговая шуба, оседающая на наружной поверхности охлаждающих приборов, а также
замасливание их внутренней поверхности значительно ухудшают теплообмен и приводят к
пониженной температуре кипения. Проведение периодических оттаиваний охлаждающих приборов
позволяет не только освобождать их от снеговой шубы, но и выпускать скопившееся масло.
Вывод: Фактором, от которого зависит экономическая рациональность аппарата, является
производительность. Прежде всего, на нее влияют интенсивность теплообмена и соблюдение
гидравлических сопротивлений устройства. Выполнение этих условий возможно при следующих
обстоятельствах:
x обеспечение необходимой скорости рабочих сред для осуществления турбулентного режима;
x создание наиболее подходящих условий для удаления конденсата, накипи, инея и пр.;
x создание благоприятных условий для движения рабочих сред;
x предотвращение возможных загрязнений устройства.

Библиография:
1. Чичиндаев А.В., Оптимизация компактных пластинчато-ребристых теплообменников
2. Кошкин, Сакун – Холодильные машины

102
APLICAREA MICROUNDELOR ÎN PROCESUL DE USCARE A
PIERSICILOR
Vitali VIȘANU, Tudor CRISTEA, Mihail BALAN, Mihail MELENCIUC
Universitatea Tehnică a Moldovei,

Abstract: În Republica Moldova de-a lungul ultimilor 20 de ani se practică cultivarea livezilor de piersic, până în prezent
în mediu 15000 de tone de piersic. O problemă majoră este că piersicii sunt ușor alterabili și netransportabili. Se propune
o metodă eficientă de uscarea piersicilor prin intermediul microundelor. Aici se va descrie principiul de funcționare a
instalației de uscare, unde se vor arăta avantajele care clasifică această medodă la un nivel mai eficient.

Cuvinte cheie: Uscare, microunde, piersici.


1. Persicul ca materie primă în RM.
Persicul este un produs cunoscut din viața de zi cu zi datorită proprietăților aromatice pe care le posedă.
- un aport caloric moderat, 40g calorii la 100g produs și sunt bogate în proteine;
- conțin fibre și carbohidrați, o piersică conține 17g de carbohidrați din care 3g provin din fibre;
- piersicii sunt bogate în vitamine ( A,B,C,E) și alte 6 tipuri de vitamina B, și minerali (K,P,Mg,Fe);
- persicii sunt o sursă mare de antioxidanți. Acidul clorhidric, unul dintre antioxidanții de seamă din
compoziția piersicilor ajută la combaterea efectelor nocive ale radicalelor liberi având și efect antioxidant;
- este demonstrat că piersicii contribuie la încetinirea procesului de îmbătrânire;
- licopenul și luteina conținute de piersici sunt importante în prevenirea degradării musculare.

2. Piersicul ca produs strategic pentru RM.


Piersicul din RM este foarte cultivat deoarece
este foarte bogat în roadă.
În figura 1 vedem 2 reprezentari a teitoriului
RM. Pe prima reprezentare este arătată în ce
regiuni se cultivă persicul în concentrații mai mari,
acesta arătându-se prin culoarea mai închisă dar
prin culoarea mai deschisă este arătată zona unde
persicul este mai slab cultivat. În a 2 reprezentare
este aratată cu culoarea verde zona teritoriala a
RM cu condiții favorabile pentru cultivarea
persicilor iar cu culoarea galbenă zona
nefavorabilă pentru cultivarea piersicilor În RM.

3. Uscarea, metodă eficientă de păstrare.


În funcție de natura aportului de căldură noi Fig.1. Suprafața plantațiilor de piersic,
repartizarea teritorială a zonelor favorabile și
cunoaștem: prin convecție, prin conducție, prin
nefavorabile
radiațiae
și încalzire prin dielectric.
În funcție de procedeul particular de uscare avem: cu unde inflaroșii, cu microunde, cu ultrasunete, uscare
azeotropă și uscare parțial osmotică.

4. Caracteristica microundelor.
Categoria de unde electromagnetice cuprinde un spectru în care se încadrează radiațiile Y, X, UV, lumina
vizibilă, IR, curenții de frecvență înaltă şi supra înaltă, undele radio. Undele de frecvență supra înaltă (SHF)
sau microundele sunt formate din două tipuri (electrice şi magnetice) şi se caracterizează prin frecvență (Hz),
viteză (v=30000 km/s), lungime de undă (y).

103
5. Principiul de funcționare a ucarii cu microunde.
Încălzirea cu undele SHF este o încălzire de
volum, deci va fi independentă de conductibilitatea
termică a produsului alimentar de încălzit, însă va
depinde de adâncimea de penetrare a undelor
electromagnetice. În cazul microundelor, penetrația
va fi infinită pentru substanțele perfect transparente,
va fi nulă pentru materiale ce reflectă microundele şi
va avea o valoare finită în cazul țesuturilor biologice.
Energia absorbită de produs va fi dependentă de
frecvența acestor unde. Astfel 100% din energia
microundelor care încălzesc produsul alimentar vor fi
absorbite atunci când frecvența lor este de 1000-3000 Fig.2. Schema procesului de uscare cu microunde
MHz. La frecvențele aproximativ 500 MHz va fi
absorbită numai jumătate din energia microundelor, restul fiind energie transmisă.
La frecvențe mai mari de 3000 MHz jumătate de energie este absorbită, iar cealaltă jumătate se pierde
prin reflectare. În cazul încălzirii alimentelor cu undele SHF în cuptoare metalice cu un grad mare de reflectare,
microundele reflectate de pereții cuptorului sunt îndreptate către produs care va absorbi energia şi se va încălzi
rapid. În figura 2 este aratat principiul de funcționare a unei instalații de uscare cu microunde. Ea are
următoarea construcție: 1- magnetron, 2- conductă la intrarea aerului, 3 – panoul de comandă, 4 – firele
electrice, 5 – camera, 6 – canalul de evacuare a umedității, 7 – motorul electric, 8 – ventilatorul, 9 – produsul,
10 – farfuria, 11 – carcasa metalică.

6. De ce noi putem dezvolta anume uscarea piersicilor cu microunde?


 Perioada de uscare prin intermediul microundelor este mai scurtă.
 Consumul de energie este mai mic .
 Datorită duratei de uscare neândelungată, se păstrează vitaminile mai bine.
 Echipamentele convenționale sunt mai mari decât cele cu microunde, necesitând spații extinse.
 Producția de piersic care se strică, deja poate fi scăpată, și fermierul nu pierde.
 Mai mulți fermieri vor fi motivați ca să investească în plantarea piersicilor.
 Se va promova direcți de promovare a fructelor uscate.
 RM va cunoaște o noua dezvoltare în domeniul agrar, fermierii având mai puțin de suferit.
 Pe piață va începe să apară un nou produs .

Concluzie.
În urma studiului efectuat se poate de constatat faptul că piersicii întradevar au un potențial economic
mare pentru RM, dar cel mai eficient vom promova produsul nostru folosind metoda uscării prin microunde
care nu numai va crea noi căi de dezvoltare a micului bussines dar și va fi o acțiune logică întreprinsă pentru
a salva miile de tone de piersic care nu se reușesc de realizat.

Bibliografie
1. Sergiu Popa, Alexandra Braghiș, Valerii Manziuc, Andrei Cumpanici, Manual tehnologic producerea
piersicilor. Chișinău 2016.
2. Ministerul Agriculturii al SUA, baza de date „Production, Supply and Distribution” a FAS
3. http://www.suntmamica.ro/sarcina/silueta/continutul-caloric-al-legumelor-si-fructelor-255
4. http://www.garbo.ro/articol/Tratamente-naturiste/14752/piersicile-fructele-vietii.html

104
SELECTAREA AGENTULUI FRIGORIFIC DIN POMPELE DE CĂLDURĂ
UTILIZATE ÎN INSTALAȚIILE DE PASTEURIZARE
Ivan Cojocaru, Igor Gîdei, Vasile Cartofeanu

Universitatea Tehnică a Moldovei,


Rezumat: În articol este prezentată analiza comparativă a agenților frigorifici din pompele de căldură utilizate în
instalațiile de pasteurizare ținând cont de următorii parametri: temperatura critică și de condensare a agentului, eficiența
frigorifică (COP), potențialul de încălzire globală(GWP), potențialul de distrugere a ozonului (ODP).

Cuvinte cheie: instalație de pasteurizare, pompă de căldură, consum de energie, agent frigorific, COP, GWP, ODP.

1. Pompele de căldură utilizate în instalații de pasteurizare


Pasteurizarea este o metodă de conservare a produselor alimentare fermentabile prin distrugerea bacteriilor
patogene nesporulate prezente în produs în rezultatul tratării termice a acestuia. Tratarea termică constă în
încălzirea alimentelor la o temperatură sub 100 ˚C urmată de o răcire bruscă a acestora la 4-6 C.
Instalațiile pentru pasteurizare,
pasteurizatoarele, sunt de construcție
foarte diversă, cele mai multe
încadrându-se în clasa schimbătoarelor
de căldură. Schema tradițională de
includere a pasteurizatorului în
sistemul termoenergetic al
întreprinderii este prezentată în fig.1.
Produsul inițial este încălzit preliminar
cu căldura produsului pasteurizat, Apoi
el este încălzit până la temperatura de
pasteurizare, în cazul prezentat în fig.1
– 80 0C, cu apa fierbinte preparată cu
abur primit de la Centrala Termică.
Fig. 1. Schema termoenergetică a instalaţiei tradiţionale de pasteurizare: Produsul răcit în recuperator şi în
1 – pasteurizator, 2 – Centrală Termică, 3 – preîncălzitor de apă, 4 – contur răcitorul preliminar cu apă până la
de încălzire,
temperatura de cca. 20 0C se răceşte
5 – pompe, 6 – Centrală Frigorifică, 7 – contur de răcire definitivă, 8 –
contur de răcire preliminară,
până la temperatura de păstrare cu
9 – contur de recuperare a căldurii. agentul frigoportor de la Centrala
Frigorifică.

Fig. 3. Schema instalației de pasteurizare cu două pompe de căldură și recuperator:


PC1 – pompă de căldură de temperatură joasă, PC2 – pompă de căldură temperatură ridicată, tînc – temperatura
produsului după pompa de temperatură joasă, trec – temperatura produsului după recuperator

105
Fig. 2. Schema termoenergetică a instalaţiei de pasteurizare cu pompă de
căldură:
1 – pasteurizator, 2 – pompă de căldură, 3 – condensator PC, 4 – compresor, 5 –
dispozitiv de laminare, 6 – vaporizator PC, 7 – pompe, 8 – contur de răcire
definitivă, 9 – contur de răcire preliminară, 10 – contur de încălzire, 11 – contur de
recuperare a căldurii.
În [1] s-a propus utilizarea a unei pompe de căldură în instalațiile de pasteurizare obținându-se reducerea
cheltuielilor totale de energie primară din exterior sunt de peste 1,5 ori mai mici decât în schema tradițională
(Fig. 2). Iar în [2] s-a propus utilizarea a două pompe de căldură în instalații de pasteurizare ce are ca rezultat
reducerea consumului de energie și emisiilor de GES de cca. 3 ori în raport cu instalația clasică (Fig.3).

2. Selectarea agentului frigorific


Selectarea agentului frigorific se v-a efectua ținând cont de următorii parametri:
¾ Temperatura critică și de condensare a agentului;
¾ Eficiența frigorifică, COP;
¾ Potențialul de încălzire globală, GWP;
¾ Potențial de distrugere a ozonului, ODP.
Majoritatea pasteurizatoarelor funcționează în limitele de temperatură ce permit funcționarea pompelor de
căldură cu un coeficient de performanță (COP) destul de înalt. Temperaturile maxime sunt în jur de 80..100
0
C, și deci trebuie de ales agenții frigorifici cu temperatura critică mai mare de 100 0C. Lista acestora, selectați
din pachetul de programe CoolPack, este prezentată în TABELUL 1

Tabelul. 1. Agenti termici cu temperatura critică mai mare de 135 0C


Agentul tcr COP Pc, bar
R11 198,0 7,81 13,52
R113 214,1 7,86 7,63
R114 145,7 6,83 22,56
R123 183,6 7,62 13,29
R21 178,5 7,53 71,68
R600 150,8 7,10 24,08
R600a 135,9 6,22 31,10
R717 132,4 6,41 99,63
R718 374,1 7,70 2,32
Agenții frigorifici prezentați în tabelul 1 v-or fi analizați din punctul de vedere a efectului asupra mediului
ambiant. Această analiză fiind prezentată în tabelul 2.

106
Tabelul. 2. Analiza agenților cu tcr>135 ˚c din punct de vedere a efectului asupra mediului

Agentul ODP GWP Agentul ODP GWP


R11 1.00 4000 R600 0 0
R113 0.8 4800 R600a 0 0
R114 1.0 3.9 R717 0 0
R123 0.02 0.02 R718 0 0
R21 0.01 0.05

Concluzii:
1. Refrigerenții de la R11 până la R500, într-o măsură mai mare sau mai mică, conțin clor şi sunt
ozonoactivi.
2. Unii din aceștea sunt deja interzişi, alții se preconizează să fie interzişi mai târziu.
3. R717, amoniacul din cauza dezavantajelor sale din punct de vedere sanitar, nu-l putem recomanda
pentru instalații ale industriei alimentare.
4. Octafluorciclobutanul nu poate fi utilizat din cauza proprietăților termodinamice – la comprimarea
izoentropică vaporii lui se condensează complet la gradul de comprimare 3…4.
5. Prin urmare, pentru analiză rămân trei refrigerenți:
x R600 – butanul;
x R600a – izobutanul;
x R718 – apa.

Bibliografie:
1. V.Cartofeanu, C.Guțu-Chetruşca, A.Guțu. HEAT PUMPS UTILIZATION IN THE
PASTEURIZATION INSTALATION. PROCEEDINGS OF INTERNATIONAL CONFERENCE
MODERN TEHNOLOGIES IN THE FOOD INDUSTRY. 16-18 October, 2014 Chişinău;
2. I. Cojocaru, V. Cartofeanu, A. Guțu. INSTALAȚII DE PASTEURIZARE CU DOUĂ POMPE DE
CĂLDURĂ , Conferința Tehnico-Ştiințifică a Colaboratorilor, Doctoranzilor şi Studenților, 2015
CHIȘINĂU;
3. Soft-ul CoolPak;
4. Dmitiev V., Cartofeanu V. Mașini frigorifice. Ciclu de prelegeri Partea I UTM 2016;
5. https://en.wikipedia.org/wiki

107
CONTRIBUȚII TEORETICE ALE FENOMENELOR DE TRANSFER-LA
SUPRAFAȚA DE CONTACT AER-APĂ ÎN PROCESUL DE PULVERIZARE.

Tudor CRISTEA, Tiora OLEG, Ivan COJOCARU, Roman EMILIAN


Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract : La moment se cunoște că domeniul climatizării este foarte dezvoltat, sunt brevetate o sumedenie de invenții
dar totuși una din cele mai reușite rămâne utilizarea camerilor de pulveizare în procesele de tratere a aerului pentru al
umidifica, pentru al usca sau de al raci sau încălzi. Camerile de pulverizare cunosc o vastă implimentare în condiționerile
din zilele de astăzi. Acest proces de pulverizare are loc datorită proceselor care caracterizează transferurile combinate
unde au loc amândoua procese și de masa și de căldură. Pentru prima dată aceste procese au fost cercetate de cei doi
savanți renumiți Merkel și Lewis. În prezenta lucrare se va aborda aceasta problema și anume cum are loc transferul de
masă și căldură la contact dintre aer și apă.

Cuvinte cheie: Transfer de masă , Transfer de căldură, Camera de pulverizare, Umedificare , Uscare.

1. Contribuția lui Lewis W.K și Merkel la studiul transferului de masă și căldură.

Pentru procese de umedificare adiabatice savantul american Lewis a ajuns la concluzia că există corelația
constantă dintre coeficientul de transfer de căldură și masă.
dQm = dQtr (1)
βx(Xw-X)×dA×r = α×( t – tw)×dA (2)
Coeficientul de transfer de masă la suprafața apei cu temperaturi mai mică de punctul de rouă este βx
executat prin transferul de căldură de la aer la suprafața apei prin intermediul vaporilor de apă prin condensare.
r×( Xs – X) = Cp × ( t – ts) (3)
Prin comprimarea egalităților obținem :

ఉ௫
ൌ ‫݌ܥ‬ (4)
Lewis cu ajutorul unor aparate specializate a încercat să studieze acest proces dintre aer și apă, dar
rezultatele cercetărilor aparatelor de contact dintre aer și apă au indicat că în anumite condiții ecuația 4 referitor
la coeficienții care caracterzează suprafața de contact medie nu se respectă. Acest lucru s-a depistat la
evaporarea apei unde se consumă atât căldură perceptibilă adusă de la aer, cât și căldura conținută de apă.
Savantul german Markel a creat ecuația diferențială pentru procesele de transfer de căldură și masă în
prcesul de răcire a apei prin evaporare. În deducere, cantitatea de căldură extrasă de la suprafața apei dA cu
vaporii de apă este reprezentată prin expresia :
dQm = dmw × r = σ × ( Xs – X)×dA×r (5)
Căldura totală, transmisă la suprafața de contact dA comună, este egală cu:
dQtot = dQpar + dQm = [α × (ts – t) + σ × (Xs – X) × r]×dA (6)
Deci până la urmă Merkel a ajuns la următoarea expresie:
Qtot = σ × ( Hw – H ) × A (7)
Coeficientul σ constant la suprafață de contact și egalitatea lui la o valoare medie determinată prin
ecuația:
௠௔ሺுଵିுଶሻ
ೀ೘ೌೣషೀ೘೔೙ ൌߪ (8)
஺‫כ‬ ೀ೘ೌೣ
೗೙‫כ‬
ೀ೘೔೙

108
2. Camera de pulverizare o aplicare a tranferurilor de masa si caldură.

Răcirea sau încalzirea apei se poate realiza folosind


schimbătoarele de căldură de suprafață alimentate cu agent
termic ori cu agent frigorific. În unele cazuri, în special al
instalației mici, încălzirea sau răcirea apei se realizează cu
ajutorul serpentinei, instalate directe în bazinul camerei de
pulverizare.
După direcția de mișcare a aerului, camerele de
pulverizare se clasifică în: camere orizontale și camere
verticale. Pulverizarea apei se poate face prin unul sau
mai multe registre (R) de puverizare. După sensul de mișcare
Fig.1.Camera de pulverizare.[1] a apei în raport cu cel al aerului pulverizarea apei se poate face în echicurent,
contracurent și combinat.

3. Transferul de caldură și masă dintre aer și apă, principiul de funcționare.

Fig.2. Procesul în Cm. P .[1]; Fig.3. Pulverizare a apei. [1]; Fig.4. Influența coef. de pulverizare. [1];
În figurele de mai sus este arătat procesul de pulverizare în figura 3 și deasemenea diagrama H-x în figura
2.
În figura 4 este aratată pe diagrama H – x cum la majorarea coeficientului de stropire decurge procesul,
și care sunt modificările în comparație cu diagrama în care este reprezentată în figura 2. Vedem că la mojorarea
coeficientului de stropire se micșorează diametrul secțiunii picăturii unde se obsearvă că se umedifică aerul, la
micșorarea coeficientului de stopire se marește diametru picăturii unde se obsearvă că aerul se usuca. Aceste
modifiicării fiind foarte importante.

Concluzie.

Datorită suprafeței de contact mare dintre apă și aer, în camerele de pulverizare se pot obține procese
de uscare, umedificare, medii și putem regula transferul, cu ajutorul coeficientului de pulverizare. Aceasta
fiind una din cele mai clare metode de cercetare practica a transferului de caldură și masă la contact direct apă-
aer.

Bibliografie
1. Roman Emilian, Vasile Cartofeanu. Climatizarea Aerului , Editura ”TEHNICA – INFO”, Chișinău
2013, p.354

109
CINETICA USCĂRII PERELOR PRIN DIVERSE METODE
Andrei LUPAŞCO, Mihail MELENCIUC, Dumitru BERNIC, Mihai OȚEL

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Uscarea este o metodă importantă de prelungire a duratei de păstrare produselor alimentare uşor
perisabile. Pentru atingerea scopului pus pot fi utilizate diverse metode de uscare, care pot varia în
dependență de produsul uscat, timpul necesar de uscare, aspectul calitativ dorit al produsului finit uscat.
Articolul dat va prezenta o informație succintă asupra unor metode de uscare mai des utilizate în procesul de
uscare a produselor agro-alimentare, la fel ca şi unele metode noi.

Cuvinte cheie: uscare, convecție, conducție, SHF, CO2, etc.

1. Introducere.
Uscarea este una din cele mai vechi metode de păstrare a alimentelor, utilizată de oameni. Data exactă
când strămoşii noştri au început să folosească această metodă este necunoscută, însă prima cronică despre
legume uscate datează anii 1700. În timpul procesului de uscare, apa din produsele alimentare, este redusă la
aşa un nivel unde creşterea microorganismelor patogene, astfel ca şi apariția diverselor reacții, care pot duce
la alterarea produsului, sunt stopate, sau încetinite. În plus la cele spuse, micşorarea masei şi volumului
produselor uscate şi stabilitatea lor sporită, reduc cheltuielile şi/sau dificultățile de ambalare, manipulare,
păstrare şi distribuire a lor. [1, 2]
În general uscarea este un proces care este însoțit de schimb de masă şi căldură între agentul de uscare
(aer, gaz, etc.) şi umiditatea produsului de uscat. O dată cu creşterea temperaturii creşte presiunea vaporilor
lichidului de la suprafața materiei tari şi aceştia difuzează în fluxul agentului de uscat, iar gradientul de
concentrație a umiditate, care apare în produs, impune apa din interiorul produsului să treacă la suprafață cu o
viteză, care depinde de caracterul de legătură existentă între produs şi apa sin interiorul său. [3]
Alegerea condițiilor de uscare (temperatura, presiunea, viteza de mişcare a agentului de uscare, ş.a.)
depind de proprietățile fizico-chimice ale produsului de uscat.
În dependență de metoda de aducere a căldurii la produs instalațiile de uscare pot fi: [4]
1. Convective (produsul de uscat este scăldat de fluxul agentului prealabil încălzit);
2. De contact (conductivă) (contactul nemijlocit a produsului de uscat cu suprafața încălzită);
3. De sublimare (extragerea umidității din produs, în formă înghețată sub vacuum);
4. Cu frecvență înaltă (extragerea umidității sub acțiunea unui câmp magnetic de înaltă frecvență);
5. Radioactive (deshidratarea produsului sub acțiunea radiației infraroşii).
Tabelul 1.
Compararea eficacității diverselor metode de uscare
Consum de
energie la
Tehnologia
Principiul de lucru Calitatea produsului finit evaporarea 1 kg
uscării
umiditate,
kW h/kg
Calitatea produsului maximal se apropie de
Uscare cu raze Transfer de căldură prin raze cea produselor uscate prin sublimare. Se
0,9-1,0
infraroşii IR păstrează 90% din calitățile inițiale ale
produsului
Îndepărtarea umidității în 2 Se păstrează forma, culoarea, proprietățile
Uscare prin etape: transferul gheții în organoleptice. Pierderile de substanțe
2,7-3,00
sublimare vapori de apă şi uscarea biologic active sunt minimale. Se
suplimentară în vid rehidratează excelent.
Încălzire uniformă, practic nu depinde de
coeficientul de transfer de căldură a
Generatori de căldură sunt
materialului. Cea mai bună combinație este
dipolii de apă conținuți în
Uscare cu UHF uscarea convectivă şi uscare suplimentară 1,6-1,8
produsul plasat în câmp
cu UHF. Nu s-au manifestat urmări
electromagnetic de UHF
negative ale câmpului de UHF asupra
produsului.

110
Consum de
energie la
Tehnologia
Principiul de lucru Calitatea produsului finit evaporarea 1 kg
uscării
umiditate,
kW h/kg
Micşorarea conductibilității termice la
sfârşitul uscării duce la mărirea duratei de
uscare, ceea ce duce la obținerea unui
Transfer de căldură prin
produs inferior după calitate. Se poate
Uscare intermediul agentului de
obține calitate stabilă a produsului finit prin 1,8-3,0
convectivă uscare (aer încălzit sau
efectuarea corectă a operațiunilor de tăiere,
amestec de gaze şi abur)
blanşare. Prin metoda convectivă
actualmente se deshidratează 90% din
producție.
O calitate satisfăcătoare ce poate
corespunde cerințelor consumatorilor se
Uscare Transfer de căldură direct de obține la uscarea sosurilor cu conținut
1,6-1,8
conductivă la o suprafață de încălzire majorat de amidon, suspensiilor. produsele
ce conțin zahăr şi substanțe termolabile nu
se usucă prin această metodă.
Utilizarea mediului de uscare modificat CO2 în procesul de uscare a materiei prime de natură vegetală
aduce un mare beneficiu pentru păstrarea calității produsului finit uscat. Limitarea acțiunii oxigenului asupra
produsului permite păstrarea calităților nutritive şi organoleptice ale acestuia. La fel reducerea acțiunii
oxigenului reduce influența microorganismelor aerobe.
CO2 este o resursă ușor accesibilă și extrem de versatilă. Este sigur în utilizare, non-toxic, incolor, inodor
și neinflamabil. Toate aceste proprietăți sunt caracteristici foarte importante atunci când se lucrează în sectorul
alimentar. Alte avantaje ale utilizării CO2 sunt:
x Nu lasă solvenți reziduali – pur produs final.
x Reduce costurile de procesare – rapid, mai puțină energie, CO2 este ieftin și reciclabil.
x Acesta oferă condiții favorabile procesului – temperaturi scăzute, fără oxigen, fără substanțe chimice.

2. Materiale şi metode.
Pentru efectuarea experiențelor au fost alese patru metode de uscare şi câteva regimuri pentru fiecare
dintre ele: metoda convectivă (la t = 60, 70, 80, 90, 100°C); metoda cu aplicarea câmpurilor SHF (3, 7,
17, 30, 43, 57, 73, 83, 100%); metoda combinată (aplicarea câmpurilor SHF + convecție); metoda
atmosferei de uscare modificată cu CO2 (convecție + CO2).
Pentru efectuarea experiențelor a fost utilizată instalația experimentală (Fig. 1). Instalația constă din
următoarele părți componente:
x Camera de uscare.
x Magnetron.
x Sistem control microunde.
x Calorifer.
x Condensator.
x Schimbător de căldură cu plăci.
x Invertor de curent alternativ.
Pentru a efectua uscarea perelor, produsul (pere „Conferința”) a fost tăiat în rondele cu grosimea de 5
mm, cu o masă inițială medie a probei supuse uscării de ≈100 g, după care produsul a fost supus fiecărei
metode de uscare cu aplicarea mai multor regimuri.

111
Schimbător Magnetron
de căldură cu
plăci

Camera de
Ventilator uscare

Invertor de curent
alternativ

Calorifer

Condensator
Sistem
control
microunde

Fig. 1. Instalația de uscare – modernizată

3. Rezultate şi discuții.
În urma efectuării experiențelor au fost întocmite digramele procesului de uscare: diagrama dinamicii
scăderii masei şi diagrama dinamicii vitezei de uscare; pentru fiecare metodă şi regim.
a) Metoda convectivă:

Fig. 2. Dinamica scăderii masei prin Fig. 3. Dinamica vitezei de uscare prin metoda
metoda convectivă (t = 60, 70, 80, 90, convectivă (t = 60, 70, 80, 90, 100°C).
100°C).

112
b) Metoda SHF:

Fig. 4. Dinamica scăderii masei prin Fig. 5. Dinamica vitezei de uscare prin
metoda SHF (57, 73, 83, 100% PM). metoda SHF (57, 73, 83, 100% PM).

c) Metoda combinată:

Fig. 6. Dinamica scăderii masei prin Fig. 7. Dinamica vitezei de uscare prin
metoda combinată. metoda combinată.

d) Metoda atmosferei modificată cu CO2:

.
Fig. 8. Dinamica scăderii masei prin Fig. 9. Dinamica vitezei de uscare prin
metoda convecţie + CO2 metoda convecţie + CO2
.

113
Concluzii
În urma analizei datelor experimentale şi întocmirii diagramelor procesului de uscare, au fost formate
următoarele concluzii:
1. Din punct de vedere cantitativ, cele mai eficiente metode de uscare au fost la t = 90°C şi t = 100°C,
demonstrând un timp redus de uscare (τ = 190 şi 180 min), însă ca aspect calitativ (pentru păstrarea la
maximum a substanțelor nutritive, vitaminelor, etc.), cele mai optime regimuri, sunt cele la t = 60°C şi t
= 70°C (τ = 315 şi 285 min). Regimul care permite optimizarea procesului de uscare prin convecție, din
ambele aspecte, este t = 80°C (τ = 200 min, v = 1,5 m/s).
2. Metoda de uscare cu microunde a demonstrat rezultate mai mult cantitative. Uscare la regimuri mai puțin
intense (17 şi 22%) permit păstrarea unui aspect exterior al produsului, mai atractiv, dar cu o durată de
uscare mai îndelungată (τ = 65 şi 55 min). Tratarea la regimuri mai intense (100%) au dat rezultate opuse,
un timp de uscare redus (τ = 25 min), dar un aspect exterior neplăcut (caramelizare bine pronunțată,
arsuri). Ca regim optim de uscare cu microunde a fost ales cel de 83% din puterea totală a magnetronului
(τ = 45 min).
3. Ca regim optim de uscare prin metoda combinată (convecție + SHF), a fost ales regimul: t = 60°C (v =
1,5 m/s) şi puterea magnetronului de 73%, care arată o perioadă medie de uscare (τ = 210 min) a materiei
prime, dar şi menținerea temperaturii minime de uscare, care permite păstrarea parametrilor calitativi şi
de aspect ale produsului finit.
4. Uscarea prin convecție, în mediu modificat (CO2) arată că cele mai eficiente, din punct de vedere al
timpului de uscare, regimuri de uscare au fost la t = 90°C şi t = 100°C, (τ = 190 şi 180 min), însă pentru
păstrarea la maximum a substanțelor nutritive, vitaminelor, etc., cele mai optime regimuri, sunt cele la t
= 60°C şi t = 70°C (τ = 315 şi 285 min). Regimul optim de uscare prin convecție, din ambele aspecte, este
t = 80°C (τ = 200 min, v = 1,5 m/s).
5. Ca regim optim de uscare prin metoda combinată (convecție + SHF), în mediu modificat (CO2), a fost
ales regimul: t = 80°C (v = 1,5 m/s) şi puterea magnetronului de 73% (P = 219 W), care arată o perioadă
medie de uscare (τ = 200 min) a materiei prime, dar şi menținerea temperaturii minime de uscare, care
permite păstrarea parametrilor calitativi şi de aspect ale produsului finit.

Bibliografie
1. BARBOSA-C´ANOVAS, G.V., VEGA-MERCADO, H. Dehydration of Foods. Chapman & Hall, New
York, 1996.
2. TOLEDO, R.T, Fundamentals of Food Process Engineering, 2nd ed. Chapman & Hall, New York, 1991
3. DESROSIER, N.W, The Technology of Food Preservation. The AVI Publishing Company, Inc.,
Westport, CT, 1977.
4. GEANKOPLIS, C.J. (1993). Drying of process materials. In Transport Processes and Unit Operations,
3rd ed. Prentice-Hall, Inc., Englewood Cliffs, NJ, 1993.
5. LAND, C.M, Industrial Drying Equipment: Selection and Application. Marcel Dekker, Inc., New York,
1991.

114
РЕАЛЬНЫЕ И ИДЕАЛЬНЫЕ ЦИКЛЫ ХОЛОДИЛЬНЫХ МАШИН
Урсой Роберт, Донцов Дионисие

Политехнический Университет Молдовы


Абстрактно: В данной работе приведено краткое описание каждого из цикла холодильной машины, а также
разобран вопрос, как можно достичь идеального цикла в реальной машине.

Ключевые слова: цикл, достижение, недостатки

1. Как рассчитываются теоретические циклы холодильных машин


Теоретические циклы холодильных машин рассчитывают исходя из следующих предположений:
А) Процессы кипения и конденсации протекают при неизменных давлениях и температурах;
компрессор идеальный (без теплообмена, трения, потерь на дросселированние, вредного пространства
и утечек);
Б) Сжатие адиабатическое;
В) Понижение давления хладагента, поступающего из конденсатора в испаритель, происходит в
дроссельном регулирующем вентиле;
Г) Состояние хладагента в трубопроводах не изменяется.
В паровой холодильной машине наиболее близким, к обратимому циклу рабочего тела является
обратный цикл Карно. Однако рабочие процессы применяемого теоретического цикла этой машины
отличаются от цикла Карно, так как в действительном цикле расширительный цилиндр заменен
дроссельным или регулирующим вентилем и компрессор всасывает не влажный пар, а сухой
насыщенный или немного перегретый.

2. Обратимый цикл Карно


Передача тепла от холодного источника к тёплому, производится с минимальным потреблением
энергии, с помощью цикла обратного обратимого цикла Карно,который так же назван идеальным
циклом, который используется в среде с влажным паром.
Рабочий процесс разворачивается между температурой парообразования T0 (или Tv),
теоретический равной с температурой холодного источника Tr , температурой конденсации Tk,
теоретически равной температуре теплого источника Ta, окружающей среды и двум обратимым
адиабатичностям (s = const.):
сжатие или расширение, то есть цикл прокрутки происходит против часовой стрелки.

Холодильный агент принимает тепло в испарителе установки, через изобаро-изотермический


процесс 4-1. Пары полученные обратимым адиабатическим процессом, сжимаются компрессором,
через процесс 1-2 . После выброса из компрессора, рабочий агент попадает в конденсатор, где отдаёт

115
тепло, в похожем изобаро-изотермическом процессе 2-3. Полученная жидкость расширяется в
детандере, рабочий процесс 3-4 из того же аппарата является адиабатическим обратимым, в
последствие цикл повторяется.

3. Реальный холодильный цикл


В реальных условиях существует ряд отклонений циклов функционирования холодильных
установок от идеальных или теоретических условий, проанализированных в цикле приведённом ранее.
Следовательно термо передача в конденсатор и испаритель, происходит при конечных разностях
температур, а сжатие в компрессоре, является адиабитически необратимым, за счёт внутреннего трения
и других необратимых процессов. На рисунке, показан в диаграмме T-s, цикл который обращает
внимание на эти необратимости. Значение разностей температур в испарителе ΔT0
и из конденсатора ΔTk, будут проанализированы впоследствии. В компрессоре за счёт внутренних
необратимостей, растёт энтропия
холодильного агента, определяет
перемещение к кривой которое
показывает процесс сжатия.
Анализирую диаграмму, в глаза
бросается что все необратимости
ведут к увеличению площади
цикла, который, в последствии
термодинамического анализа
показывает, что является
пропорциональным необходимой
механической работы
холодильной установки.
Упомянутые необратимости
могут быть двух типов: - внешние
необратимости(термо-передача
разностей температур); -
внутренние необратимости
(трение,турбулентность,
гомогенизация, и т.д.).

4. Как можно достичь


идеальных условий для работы холодильной машины?
Варианты достижения идеальных условий реальными холодильными установками:
1. Цикл с переохлаждением рабочего тела.
2. Цикл с регенерацией теплоты.
3. Сокращение потерь цикла от перегрева пара при сжатии.
1. Цикл с переохлаждением рабочего тела.
Необратимые потери, которые возникают при дросселированний можно уменьшить, применив
переохлаждение рабочего тела. Схема и цикл холодильной машины с переохлаждением рабочего тела
показаны на Рис.3
Схема холодильной машины дополняется ещё одним теплообменным аппаратом – переохладителем
жидкости (ПО), расположенным между конденсатором и дроссельным вентилем. В некоторых
конструкциях переохлаждение происходит в самих конденсаторах.
Переохлаждение чаще всего применяют, когда для отвода теплоты имеется два источника,
например: обычная речная вода и более холодная вода артезианских скважин; воздух и вода. В этом
случае процесс переохлаждения (3-4) идёт за счёт более холодного источника.

116
Рис.3 Схема и цикл холодильной машины с переохлаждением рабочего тела

2. Цикл с регенерацией теплоты.


В современных холодильных машинах, особенно фреоновых, вводится процесс регенеративного
теплообмена между паром, выходящим из испарителя, и жидкостью, которая выходит из конденсатора.
Схема и цикл холодильной машины с регенерацией теплоты, показаны на Рис.4.

Рис.4. Схема и цикл холодильной машины с регенерацией теплоты.


В результате регенерации теплоты
увеличивается холодопроизводительность
ο‫ݍ‬଴ ൌ ݅ଷ െ ݅ହ
Одновременно увеличивается работа
цикла (работа компрессора). Это увеличение
эквивалентно площадке 1`-2`-2-1
3. Сокращение потерь цикла от
перегрева пара при сжатии.
При интенсивном охлаждении стенок
цилиндров компрессора процесс сжатия
приближается к изотермическому, что
приводит к сокращению величины
необратимых потерь (1-2`). Цикл
Рис. 5. Цикл холодильной машины при холодильной машины при интенсивном
интенсивном охлаждении стенок цилиндров охлаждении стенок цилиндров показан на Рис. 5.

Библиография
1. http://vse-lekcii.ru/zheleznodorozhnyj-transport/hladotransport/teplovye-processy-holodilnoj-
mashiny-v-diagrammah
2. http://vse-lekcii.ru/zheleznodorozhnyj-transport/hladotransport/obratnyj-cikl-karno
3. http://www.kss.ru/library/cycles.html
4. «Холодильные машины », Кошкин.

117
SURSE REGENERABILE DE ENERGIE UTILIZATE ÎN INSTALAȚII DE
USCARE

Igor GÎDEI, Ivan COJOCARU, Vasile CARTOFEANU

Universitatea Tehnică a Moldovei


Abstract: În o lume tot mai avidă de energie în care sursele clasice cum ar fi hidrocarburile, sunt tot mai puține este
firesc să ne îndreptăm spre folosirea unor energii regenerabile. Cu atât mai mult cu cât prețurile pe barilul de petrol
sunt într-o continuă creștere, aceste resurse care nu costă nimic și sunt nepoluante, asigurând protecția mediului
înconjurător, devin tot mai interesante și mai atent studiate.
Datorită faptului că în instalațiile de uscare se necesită consum sporit de energie termică, care fiind obținută din sursele
clasice – acestea au un impact semnificativ negativ asupra mediului. Astfel energiile regenerabile capătă teren în
domeniul instalațiilor de uscare. În prezent atestăm utilizarea energiei solare, geotermale convertită în instalații de
uscare.

Cuvinte cheie – uscare, energie, conversie, căldură.

1. Noțiuni generale despre uscare


În multe ramuri industriale, pentru îmbunătățirea calității materialelor, în scopul măririi posibilității lor de
utilizare, este necesară micșorarea umidității acestora. Îndepărtarea umidității din materiale se poate face pe
cale mecanică, chimică sau termică.
Definiție: uscarea este procesul termic prin care materialele își micșorează umiditatea prin evaporarea
acesteia. Ea se face atât pe cale naturală cât si pe cale artificială.[1]
Uscarea naturală se realizează la aer în spații speciale, fără circulație artificială sau încălzirea agentului de
uscare (aerului). Prezintă avantajul unui cost mai redus, însă necesită o durată mai lungă și o suprafață
însemnată de teren, fiind în același timp dependentă de starea aerului exterior.
Uscarea artificială are loc în uscătorii, din care agentul de uscare, care a absorbit vaporii de apă din material,
este evacuat pe care artificială cu ajutorul ventilatoarelor sau altor instalații de tiraj. Agentul de uscare este de
asemenea încălzit sau uscat înainte de a fi introdus în camera de lucru a uscătoriei.

2. Tipuri constructive de instalații de uscare


În industrie se utilizează o mare diversitate de tipuri constructive de instalații de uscare, clasificarea acestora
în funcție de diferite criterii fiind făcută în tabelul 1.
Tabelul 1.
Nr. Crt Criteriu de clasificare Tip instalație de uscare
1. Regimul de funcționare Periodic si continuu
2. Presiunea în spațiul de lucru La presiune atmosferică, suprapresiune, sub vid
3. Agentul de uscare Aer; gaze de ardere; amestec aer-gaze de ardere; abur
supraîncălzit
4. Circulația agentului de uscare Circulație naturală sau artificială; echicurent; curent
încrucișat; curent mixt; reversibile; cu recirculație; fără
recirculație
5. Modul de încălzire a agentului de uscare În preîncălzitoare sau recuperatoare; prin amestec cu
gazele de ardere; încălzire electrică
6. Structura materialului uscat Material solid; bucăți ; benzi; placi; granule
7. Modul de încălzire a materialului Prin convecția; conductibilitate (contact); radiație; cu
curenți de înaltă frecvență
8. Modul de evacuare a apei din uscător Cu agentul de uscare; condensare; absorbție chimica
9. Construcția uscătorului Camera de uscare; dulap de uscare; tunel; turn de uscare;
tambure; cu strat fluidizat

Bilanțul energetic al camerei de uscare permite determinarea necesarului de căldură pentru uscarea
materialului: [2]
Q = Qmat + Qvap + Qaer + Qtra + Qp (1)
Qmat = G2cm(ߠ2-ߠ 1) (2)

118
Qvap = L(x2 - x1)(r + cv·t2 - cw·ߠ 1) (3)
Qaer = L(t2 - t1)(ca + x1·cv) (4)
Qtra = Gtra·ctra(ߠt2 - ߠt1) (5)
Componentele necesarului de căldură pentru uscare sunt:
x căldura preluată de material Qmat;
x căldura preluată de umiditatea evacuată din material Qvap;
x căldura preluată de agentul de uscare Qaer;
x căldura preluată de instalația de transport a materialului prin uscător Qtra;
x căldura pierdută în mediul înconjurător Qp.
Mărimile care intră în componența relațiilor de mai sus au următoarele semnificații:q2 este temperatura
materialului la ieșirea din uscător, q1 este temperatura sa la intrarea în uscător, cm este căldura specifică a
materialului ieșit din uscător, qt2 este temperatura instalației de transport la ieșirea din uscător, qt1 este
temperatura ei la intrarea în uscător, ctra este căldura specifică a instalației de transport, t2 este temperatura
aerului la ieșirea din uscător, t1 temperatura sa la intrarea în uscător, ca este căldura specifică a aerului uscat,
cv este căldura specifică a vaporilor de apă iar cw este căldura specifică a umidității în stare lichidă.
Mărimea necesarului de căldură al operației este dată în cele mai multe cazuri de doi dintre cei cinci termeni,
care se regăsesc sub forma conținutului de căldură al debitului de agent de uscare care iese din incintă. Acești
doi termeni sunt Qvap și Qaer. Dacă primul este proporțional cu cantitatea de umiditate care trebuie evacuată, al
doilea este proporțional cu debitul specific de aer. Mărimea debitului specific de aer depinde de natura
materialului, de regimul de temperatură din incintă și de tipul instalației de uscare. Qaer poate fi considerată cea
mai importantă pierdere de energie asociată operației de uscare. Căldura preluată de aerul de uscare poate fi
doar redusă dar nu anulată, deoarece anularea ei ar însemna eliminarea vectorului care transportă în exterior
umiditatea evacuată din material. Eficiența energetică a procesului de uscare depinde în primul rând de
ponderea acestui termen. În al doilea rând, ea depinde de posibilitatea tehnică și de rentabilitatea economică a
recuperării căldurii sensibile și latente conținute de aerul umed care părăsește incinta de uscare.
Cunoscând că procesul de uscare necesită cantități mari de energie, iar resursele de combustibil fosil sunt
relativ reduse cu un cost crescut și impact negativ semnificativ asupra mediului, se urmărește o tendință de
implementare a resurselor regenerabile de energie – ”energii obținute din fluxurile existente în mediul ambiant
și care au un caracter continuu și repetitiv” [3].

3. Energia regenerabilă utilizată la uscare


Energii regenerabile sunt considerate în practică, energiile care provin din surse care fie că regenerează de
la sine în scurt timp, fie sunt surse practic inepuizabile. Termenul de energie regenerabilă se referă la forme de
energie produse prin transferul energetic al energiei rezultate din procese naturale regenerabile [5]. Astfel,
energia luminii solare, a vânturilor, a apelor curgătoare, a proceselor biologice și a căldurii geotermale pot fi
captate de către oameni utilizând diferite procedee. Sursele de energie ne-reînnoibile includ energia nucleară
precum și energia generată prin arderea combustibililor fosili, așa cum ar fi țițeiul, cărbunele și gazele naturale.
Aceste resurse sunt, în chip evident, limitate la existența zăcămintelor respective și sunt considerate în general
ne-regenerabile.
Dintre sursele regenerabile de energie fac parte:
x energia eoliană, uzual exprimat - energie de vânt
x energia solară
x energia apei
 energia hidraulică, energia apelor curgătoare
 energia mareelor, energia flux/refluxului mărilor și oceanelor
 energie potențială osmotică
x energia geotermică, energie câștigată din căldura de adâncime a Pământului
x energie de biomasă: biodiesel, bioetanol, biogaz

3.1. Energia solară


Formele principale ale energiei solare (fig. 1) sunt energia termică și fotovoltaică obținute prin conversia
directă a radiației solare în căldură sau electricitate și celelalte forme de energie obținute indirect din cea solară.

119
Fig. 1. Formele principale ale energiei solare
Energia solară poate fi convertită în energie termică și utilizată în instalații de deshidratare cu ajutorul
diferitor instalații cum ar fi:
a) Colectorul solar
Colector solar (fig. 2), (captator solar, panou solar termic) este o instalație ce captează energia solară
conținută în razele solare și o transformă în energie termică. Deoarece aproape întreg spectrul radiației solare
este utilizat pentru producerea de energie termică, randamentul acestor colectoare este ridicat fiind în jur de
60% - 75% raportat la energia razelor solare incidente (200 – 1000 W/m² în Europa, în funcție de latitudine,
anotimp și vreme).

NSC – colector solar;


SC – schimbător de căldură;
V – ventilator;
P – pompă hidraulică.

Fig. 2. Colector solar cu tuburi vidate


b) Panou solar
Un panou solar fotovoltaic, spre deosebire de un panou solar termic, transformă energia luminoasă din
razele solare direct în energie electrică. Componentele principale ale panoului solar reprezintă celulele solare
[6]. Convertind energia electrică în termică, cea din urmă o putem utiliza în instalații de uscare. (fig. 3)
c) Biomasa
Biomasa reprezintă resursa regenerabilă cea mai abundentă de pe planetă. Aceasta include absolut toată materia
organică produsă prin procesele metabolice ale organismelor vii. Biomasa este prima formă de energie utilizată
de om, odată cu descoperirea focului. Biomasa poate fi utilizată în instalații de uscare direct prin arderea
propriu-zisă a acesteia în cazane termice ce generează căldură (fig. 4).

Fig. 3. Stand pentru uscarea produselor


1 - cadrul al uscătorului, 2 - suprafețele de uscare, 3 -
ventilatoarele, 4 – panoul fotovoltaic, 5 - dispozitivul de
reglare a unghiului de înclinare a suprafețelor de uscare.

120
Fig. 4. Instalație de uscare ce are ca sursă de energie biomasa [7]

3.2. Energia geotermală – Pompa de căldură (PC)


Energia geotermică este o formă de energie regenerabilă obținută din căldura aflată în interiorul Pământului.
Apa, solul cald, se utilizează pentru încălzire și pentru producerea electricității. Pompa de căldură este un
dispozitiv cu ajutorul căruia se poate transporta căldură de la o locație ("sursă") la o altă locație folosind lucru
mecanic, de obicei în sens invers direcției naturale de mișcare a căldurii. Putem utiliza pompa de căldură în
instalații de deshidratare conform schemei din figura 5.

Cm – compresor;
Cd – condensator;
VL – ventil de laminare;
Vp – vaporizator.

Fig. 5. Schema de principiu a instalației de uscare cu pompă de căldură

Bibliografie
1. http://www.rasfoiesc.com/inginerie/constructii/instalatii/INSTALATII-DE-USCARE34.php
2. Bilanțuri Termoenergetice. Răducanu C., Pătrașcu R., Minciuc E.. universitatea POLITEHNICA din
București, FE. București 2004.
3. Sisteme de conversie a energiilor regenerabile: eoliană, solară, hidraulică. Ion Bostan, Valeriu Dulgheru,
Ion Sobor, Viorel Bostan, Anatolie Sochirean. Tehnica-Info, Chișinău. 2007
4. UTILIZAREA COMBINATĂ A POMPEI DE CĂLDURĂ ȘI COLECTORULUI SOLAR ÎN
INSTALAȚII DE USCARE. Gîdei Igor, Cartofeanu Vasile, Guțu Aurel. Conferința Tehnico-Ştiințifică a
Colaboratorilor, Doctoranzilor și Studenților. 26-28 noiembrie, 2015,Volumul III. P. 196-201
5. https://ro.wikipedia.org/wiki/Energie_regenerabil%C4%83
6. Cercetări privind optimizarea energetică a procesului de conservare prin uscare a legumelor și fructelor.
Teză de doctor Ing. Andreea Lavinia R.I. MARIN. Brașov 2012.

121
ECOLOGIA MIJLOACELOR DE TRANSPORT ȘI IMPORTANȚA EI
PENTRU PLANETA PĂMÂNT
Andrei POROMBRICA, Radu CIOBANU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Rezumat: Există milioane de maşini pe şoselele şi fiecare dintre acestea este o sursă potenţială de poluare a
aerului. În special în oraşele mari, nivelul poluării pe care maşinile îl produc împreună poate crea mari probleme
mediului înconjurător. Din cauza poluării inginerii sânt nevoiți să inventeze așa autovehicule, care ar reduce efectul
negativ asupra mediului, sau însuși să nu afecteze mediul. În lucrare se vorbește despre modalitățile aplicate de către
inginerii ecologi moderni, despre mașinile prezentului și viitorului ecologic.

Cuvinte cheie: mijloc de transport, poluare, automobile hibride, automobile electrice, automobile solare, invenție,
ecologie.

1. Introducere
În prezent, milioane de vehicule cu motoare cu ardere internă circulă în întreaga Planetă. Dar puțini
conștientizează că automobilul său e o bombă încetinită pentru mediu, pentru stratul de ozon care se subțiază
an cu an, lună cu lună, săptămână cu săptămână, zi cu zi, ceas cu ceas, minut cu minut până ce gazele de
eșapament mai sunt expirate de motor în cantități neadmisibile. Deci mulți ingineri au observat că Planeta tinde
spre un sfârșit cu pas mare din cauza unui prieten de al său care a fost primul care a descoperit , că motorul
este o soluție de economisire a timpului și a inventat automobilul, dar odată cu aceasta a și grăbit acest timp
spre o prăpastie.

2. Soluțiile inginerilor de a evita prăpastia ecologică


Convertizorii catalitici. Pentru a reduce emisiile de poluanţi, motoarele moderne controlează cu precizie
cantitatea de carburant pe care o consumă. Acestea încearcă să menţină raportul aer-carburant foarte aproape
de punctul stoichiometric, care reprezintă raportul ideal calculat pentru aer şi carburant [1].
Principalele emisii ale unui motor de maşină sunt:
Azot (N2) - Aerul este format din 78 la sută azot şi cea mai mare parte din acesta trece neschimbat prin
motorul maşinii.
Dioxid de carbon (CO2) - Acesta este unul dintre produsele combustiei. Carbonul din carburant se leagă
cu oxigenul din aer.
Vapori de apă (H2O) - Aceştia sunt un alt produs al combustiei. Hidrogenul din carburant se leagă cu
oxigenul din aer. Aceste emisii sunt în general nedăunătoare (deşi se crede că emisiile de dioxid de carbon
contribuie la încălzirea globală). Dar, deoarece procesul de combustie nu este niciodată perfect, în motoarele
maşinilor sunt produse de asemenea cantităţi mai mici de emisii mai dăunătoare:
Monoxid de carbon (CO); Hidrocarburi sau compuşi organici volatili (COV) Oxizi de azot (NO şi NO2,
denumiţi împreună NOx).
Acestea sunt principalele trei emisii reglementate şi de asemenea cele pe care convertizorii catalitici
sunt proiectaţi să le reducă.
Majoritatea maşinilor moderne sunt echipate cu
convertizori catalitici cu trei acţiuni (Fig. 1). „Trei acţiuni” se
referă la cele trei emisii reglementate la a căror reducere ajută
catalizatorul - moleculele de monoxid de carbon, COV şi NOx.
Convertizorul utilizează două tipuri diferite de catalizatori, un
catalizator de reducere şi un catalizator de oxidare. Ambele Fig.1. Convertizor catalitic: A-
tipuri constau dintr-o structură ceramică acoperită cu un Catalizator dereducere; B-Catalizator de
catalizator metalic, în general platină, rodiu şi/sau paladiu. Idee oxidare; C-Fagure.
este de a crea o structură care expune o suprafaţă maximă de
catalizator la fluxul de eşapament, minimizând în acelaşi timp cantitatea de catalizator necesară (catalizatorii
sunt foarte scumpi).
Automobilul hibrid. Este un vehicul care are mai multe sisteme de propulsie, spre deosebire de
vehiculele convenționale (cu motor cu ardere internă), cele electrice sau cele cu pile de combustie, care
au câte un singur sistem de propulsie. Adesea, în special pentru autoturisme, termenul se folosește în
sensul de vehicul electric hibrid adică pentru vehiculele echipate cu motoare cu ardere internă și cu

122
motoare electrice. Însă sunt posibile și alte combinații: hidraulic hibrid (en) (cu motor cu ardere internă
și pompă/motor hidraulic), sau propulsat muscular și electric, de exemplu bicicletele electrice [3].
După arhitectură ele se clasifică în:
9 în paralel - ambele sisteme de propulsie, de exemplu
motorul cu ardere internă și cel electric, pot acționa roțile;
9 în serie - unul dintre sisteme produce o formă de energie
utilizată de celălalt, care acționează roțile, de exemplu motorul
cu ardere internă antrenează generatorul electric, care
alimentează motorul electric de tracțiune;
9 în serie–paralel - care permit comutarea între situația
serie și cea paralel, după nevoi. Fig.2. Automobile hibrid.
Avantaje: produc mai puțin zgomot decât un motor cu ardere internă; răspund mai rapid la comenzi;
pot recupera energia la decelerare; au o autonomie mai mare decât un vehicul electric; au mai multă finețe
și ușurință în manipulare; se reîncarcă mai repede decât un vehicul electric; consumul de combustibil este
ceva mai scăzut.
Dezavantaje: au o masă mai mare decât vehiculele convenționale similare; au o fiabilitate mai mică;
au un preț mai ridicat.
Automobile electrice și solare. Este un vehicul cu emisii zero propulsat de un motor electric, cu
alimentare de la o sursă electrica, de obicei Baterie de vehicul electric sau supercondensator.
În comparație cu autovehiculul hibrid, (cum ar fi Toyota
Prius), care funcționează pe bază de acumulator și benzină,
autovehiculul electric funcționează în exclusivitate cu ajutorul
curentului electric, furnizat prin acumulatori (Fig. 3) [2].
Avantajele majore ale automobilului electric sunt consumul
redus, poluare aproape de zero în afara producției,
eficiență/randament foarte mare, accelerare instantă, zgomot
foarte redus, întreținere ușoară.
Dezavantajele majore sunt costul ridicat, timpul de încărcare Fig.3. Automobile electrice.
al acumulatorului relativ mare, autonomia redusă de max. 160 km în cazul
modelelor Leaf și Volt (în cazul Tesla ca. 200-400 km). Acumulatorii își
reduc capacitatea până la 50% și chiar mai mult la temperaturi sub 10 C și
peste 40 C și tind să se supraîncălzească și chiar să explodeze în unele
condiții.
Ford Motor, în colaborare cu Georgia Tech, au lansat un nou model de
mașină în anul 2014. Conceptul auto C-MAX Solar Energy este primul
vehicul de acest gen (Fig. 4), având potențialul să elibereze șoferii de
dependența față de rețaua electrică la mașinile hibrid. În loc să reîncarce
bateria de la priză, C-MAX Solar Energy Concept preia energia de la soare, Fig.4. Automobil solar
parcând sub un concentrator special. Acesta acționează ca o lupă, Ford C-MAX Solar.
direcționând razele intensificate de la soare către acoperișul mașinii parcate
dedesubt [4].
Concluzii
Cu toate aceste invenții posibilitatea poluării, se reduce, dar totuși, există invenții care reduc considerabil
poluarea, dar sunt interzise de către careva interese, care au frica că vor pierde controlul asupra banului,
controlul asupra energiei distribuite, controlul asupra petrolului. Toate invențiile propuse mai sus sunt
reușite, funcționează și vor funcționa, și ar fi de dorit ca acele mașini electrice, mașini solare să fie distribuite
în toată lumea prin înlocuirea celor cu ardere internă.

Bibliografie:
1. http://catalizatoare.blogspot.md/2012/11/ce-este-un-catalizator-auto.html (vizitat 12.12.2016).
2. http://toppanourisolare.ro/blog/masina-solara-straluceste-expozitiile-auto-din-lume.html (vizitat
15.12.2016).
3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Vehicul_hibrid (vizitat 16.12.2016).
4. https://ro.wikipedia.org/wiki/Automobil_electric (vizitat 18.12.2016).

123
STUDIUL TURBINELOR EOLIENE CU AX VERTICAL

Alexandru POPOV, Oleg CIOBANU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Rezumat: Evoluția societății umane de-a lungul dezvoltării milenare s-a aflat în raport direct-proporțional cu
dezvoltarea unor noi tehnologii, mecanisme, principii de abordare. Este clar că toate acestea nu ar fi fost posibile fără
existența unui factor ce condiționează această dezvoltare – energia. Despre evoluția energiei eoliene atestă destul de
multe documente istorice. Astfel vântul ca sursă de energie este utilizat de peste 3000 ani servind la acționarea morilor
de vânt privind procesele de măcinare, pomparea apei pentru irigare sau prevenirea inundațiilor în zone joase față de
nivelul oceanului, exemplu Țărilor de Jos. etc. Când și unde au apărut primele mori de vânt cu ax vertical nu este
cunoscut: Persia, Mediterană sau China. Istoria dezvoltării acestor soluții tehnice este admirată și astăzi în Iran,
Afganistan, sau China, unde se găsesc construcții ce au circa 1500 ani, în stare perfectă de funcționare. Turbinele eoliene
cu ax vertical reprezintă o soluție caracterizată prin următoarele elemente distinctive: arborele vertical rotitor, o serie
de pale elicoidale sau drepte cu profil aerodinamic în secțiunea transversală, rotorul generatorului electric, turnul, etc.
Principiul de funcționare a turbinelor eoliene constă în transformarea energiei cinetice a vântului în lucru mecanic prin
mișcarea de rotație a palelor rotorului eolian sub acțiunea fluxului de aer. În lucrare se face un studiu al turbinelor
eoliene cu axa vertical.

Cuvinte cheie: Turbină eoliană cu ax vertical (VAWT), energie eoliană, rotor, pală, profil aerodinamic.

1. Generalități
Istoria folosirii energiei eoliene începe cam acum 10000 de anii în urmă când popoarele antice foloseau
drept sursă de propulsie a ambarcațiunilor navale energia eoliana. Astfel energia eoliană era o sursă principală
de mișcare a corăbiilor o mare perioadă de timp.
O moară de vânt este o moară care transformă energia
vântului în energie mecanică prin intermediul rotoarelor cu palete
fixe numite elice și efectuează un lucru mecanic. Un timp
îndelungat morile erau unicele mașini utilizate de om, din această
cauză aplicarea lor varia. Secole în urmă, morile de vânt erau, de
obicei, utilizate pentru a măcina cereale, pompa apă, sau prelucra
material (tăia lemne), Persia în secolul VII-lea î.H. (Fig. 1). În
secolul XIV în Europa morile de vânt erau foarte populare,
numărul lor estimând circa 200.000 de unități în anul 1850, ceea
ce este totuși modest comparând cu 500.000 de mori de apă. Ele
erau construite în regiuni unde era prea puțină apă, unde apa
îngheța iarna, și în regiuni plane, unde viteza apei este prea mică
pentru a genera lucru util. Pentru Asia sunt caracteristice mori de Fig.1. Mori de vânt persane
vânt cu axa verticală [1]. Cu dezvoltarea mașinilor cu abur și de ardere internă, în sec. XIX utilizarea lor treptat
sa redus. Dar odată cu creșterea conștiinței ecologice, punerea problemei de încălzire globală și depravarea
eventuală a carburanților fosili, ele devin tot mai actuale.

2. Clasificarea turbinelor eoliene cu ax vertical


După modul de amplasare a axului de rotație a turbine eoliene
ele se împart în două categorii mari: - cu ax vertical, - cu ax
orizontal. Fiecare din cele două categorii marii au avantajele și
dezavantajele lor, precum greutății de exploatare și de mentenanță
în cazul celor orizontale deoarece generatorul se află la o înălțime
echivalent înalt care face o deservire grea de exploatare, totuși în
cazul turbinelor cu ax vertical această problem dispare din cauza
că generatorul este amplasat în partea de jos a turbinei ce face Fig.2. Turbini eoliene cu ax vertical:
posibil o deservire ușoară a generatorului turbinei (fig. 2). a) Savonius, b)Darrieus, c) Evence, d)
Turbinele eoliene se clasifică în patru grupe mari, în funcţie de combinată Darrieus-Savonius
puterea dezvoltată la viteza de calcul a vântului, care este
cuprinsă între 11 şi 15 m/s.
- Microturbine cu puterile cuprinse între 0,05 şi 3,0 kW.

124
- Turbinele de putere mică au puteri cuprinse între 3 şi 30 kW,
- Turbine de putere medie – 30 - 1.000 kW.
- Turbine cu puterea mai mare de 1 MW.
Atât microturbinele, cât şi turbinele de putere mică sunt proiectate pentru a funcţiona în regim
autonom şi alimentează cu energie electrică consumatorii dispersaţi teritorial şi neconectaţi la reţelele
electrice publice. În acest scop, turbinele sunt dotate cu acumulatoare de energie electrică şi dispozitive
de condiţionare a energiei: regulatoare şi convertoare de frecvenţă. În a patra grupă sunt incluse turbinele
cu puterea mai mare de 1.000 kW, numite turbine de mare putere sau turbine multimegawatt. Tendinţa
actuală este majorarea puterii per unitate, majoritatea absolută a
turbinelor funcţionează în paralel cu reţeaua electrică publică,
dându-se prioritate turbinelor cu puterea mai mare de 1 MW [2].
În cazul turbinelor cu axă verticală, direcţia vântului este
perpendiculară pe axa de rotaţie şi, respectiv, perpendiculară pe
suprafaţa solului.
Deci aceste turbine se împart în următoarele categorii: -
Turbina Savonius; - Turbina Darrieus; - Turbina Evence; - Turbina
combinată Darrieus-Savonius (Fig. 2).
Totuși turbinele eoliene de tip Darrieus se mai pot împărți în
mai multe configurații după forma rotorului eolian ca de exemplu:
Fig.3. Configurații a turbinelor Darrieus:
- Darrieus complet sau circulară; - De tip „H”; - De tip „V”( „Y” a) Circulară Darrieus, b)„H”, c) „V”,
sau „ floarea soarelui”); - De tip Δ (delta); - De tip „Diamant”; - De d)„Δ”, e)„Diamant” și f)„Giromill”
tip „Giromill” (Fig. 3).
Există mai multe variante constructive în vederea majorării performanţei turbinelor eoliene Darrieus,
majoritatea din ele fiind în curs de dezvoltare.
Elaborată în Marea Britanie, această turbină
eoliană posedă un coeficient sporit de utilizare a
energiei eoliene pe motiv că profilul aerodinamic
al palelor în secţiune transversal este variabil pe
linie elicoidală şi, în acelaşi timp, raza R de la axul
principal până la profil, de asemenea, este variabilă
(fig. 4). Acest fapt permite majorarea forţei de
ascensiune şi mărirea rigidităţii pale-lor turbinei, Fig.4. TE cu ax vertical „XCO2”:
obiectiv necesar pentru suportarea rafalelor majore a)– rotorul turbinei; b) – forma palei în secţiunea
de vânt [3, 4]. transversală; c) – prototip experimental.

Concluzii:
Turbinele eoliene cu ax vertical sunt mai eficiente decât turbinele eoliene cu ax orizontal din cauza
că nu este necesar mecanismul de dirijare a turbinei la direcția vântului pentru mărirea eficienței, ceea ce
scade costul și mentenanța, ceea ce este avantajos în situațiile unde curentul vântului des își schimbă
direcția, ea întotdeauna este la eficiența sa maximă. Ea utilizează fenomenul fizic de rezistență a aerului
(drag) în comparație cu celelalte care utilizează fenomenul fizic de ridicare a aerului (lift), ceea ce le
permite să opereze la viteze ale aerului cu mult mai mici si cu mult mai eficient. De asemenea le permite
amplasarea mai compactă în spațiu, inclusive în junglele orășănești.

Bibliografie:
I. V. Paraschivoiu. „Wind turbine design: With emphaisis on darrieus concept” 1986.
2. http://www.windturbine-performance.com (vizitat 15.12.2016)
3. http://www.wrapwind.com/download/vawt/23_1400_michaelpercival_01.pdf (vizitat 18.12.2016).
4. http://vawt.ro/about-2/ (vizitat 18.12.2016).

125
ISTORIA DEZVOLTĂRII MIJLOACELOR DE TRANSPORT HIBRIDE

Danu CREȚU, Radu CIOBANU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Rezumat: Un vehicul hibrid este un vehicul care are mai multe sisteme de propulsie, spre deosebire de vehiculele
convenționale (cu motor cu ardere internă), cele electrice sau cele cu pile de combustie, care au câte un singur sistem de
propulsie. Adesea, în special pentru autoturisme, termenul se folosește în sensul de vehicul electric hibrid adică pentru
vehiculele echipate cu motoare cu ardere internă și cu motoare electrice. Însă sunt posibile și alte combinații: hidraulic
hibrid (en) (cu motor cu ardere internă și pompă/motor hidraulic), sau propulsat muscular și electric, de exemplu
bicicletele electrice.
În această lucrare se studiază istoria dezvoltării mijloacelor de transport hibrid.

Cuvinte cheie: vehicul hibrid, ecologie, poluare redusă, invenție.

1. Generalități
Principalul motiv pentru începerea producției de hibrizi pentru pasageri a fost cererea de pe piață pentru
astfel de autoturisme cauzată de prețurile ridicate la petrol și îmbunătățirea constantă a cerințelor de
performanță de mediu pentru vehicule. În același timp îmbunătățirea tehnologiei și a stimulentelor fiscale,
producția de autovehicule hibride sunt în unele cazuri, chiar mai ieftine decât vehiculele obișnuite. În unele
țări, proprietarii de hibrizi sunt scutiți de taxa de drum și nu plăteasc pentru parcare municipală. Utilizarea de
vehicule electrice, în ciuda multor avantaje are și dezavantaje [1].

2. Scurt istoric privind dezvoltarea mijloacelor de transport hibride


O scurta istorie a automobilelor hibride, adică a mașinilor care erau propulsate de motoare electrice ajutate
de un motor cu ardere interna, ne duce până în zorii secolului al
XX-lea, în anul 1901.
În acel an, Ferdinand Porsche a proiectat automobilul Mixte
(fig. 1), o versiune hibridă a mașinii electrice “System Lohner-
Porsche”, lansat cu un an înainte la Salonul Auto de la Paris. Mixte
avea o autonomie de 50 de kilometri și atingea o viteză maximă de
50 km/h.
În 1917, compania Woods Motor Vehicle din Chicago a
produs un automobil hibrid al cărui motor electric îl propulsa până
la 25 km/h. Până în 1918 au ieșit de pe linia de fabricație 600 de
astfel de produse, dar mașina nu a avut succes deoarece era prea
lentă, scumpă și greu de reparat.
Istoria maşinilor electrice este una fascinantă, iar evoluţia
acestui tip de automobile a fost una spectaculoasă, cu multe
urcuşuri şi coborâşuri în preferinţele publicului. Dacă în anii 1900 Fig.1. Prima mașină hibridă, Mixte a.
aceste maşini dominau piaţa, în 1935 reprezentau deja o raritate, 1901.
iar producţia lor la scară largă s-a făcut abia 90 de ani mai târziu.
Marii constructori de automobile, inclusiv General Motors, Volkswagen, Daimler AG, nu neglijează acest
sector, în prezent fiind alocate fonduri consistente pentru a dezvolta vehicule electrice ce pot satisface chiar şi
cele mai rafinate gusturi. Tesla s-a axat în special pe dezvoltarea bateriilor care alimentează autoturismele
electrice. Primul automobil electric care a stârnit pasiuni a fost conceput la sfârşitul anilor 1800 şi începutul
anilor 1900. În 1899 şi 1900, vehiculele electrice surclasau toate celelalte tipuri de maşini. În fapt, potrivit
datelor statistice, 28% din cele 4.192 de maşini produse în Statele Unite erau electrice.
Chiar dacă modele pe abur nu necesitau schimbarea treptelor de viteză manuală, timpul de punere în
funcţiune fiind destul de mare reprezenta un neajuns, iar opţiunile erau mult mai mici decât cele din gama
maşinilor electrice. Producţia de automobile electrice a atins punctul culminant în 1912, iar până în 1920
producătorii acestora au reputat mai multe succese. Cu toate acestea, se poate spune că până în 1935 apetitul
pentru maşinile electrice scăzuse în mod dramatic.
În anul 1970, inginerul american Victor Wouk, supranumit “Parintele hibridului”, a instalat un motor
electric care funcționa în tandem cu cel clasic pe un Buick Skylark oferit de General Motors

126
3. Mijloace de transport hibride, prezent și viitor.
Îngrijorarea legată de poluare a fost parţial responsabilă pentru interesul privind dezvoltarea tehnologiei
pentru automobile electrice. Toyota Prius a fost un alt model care a crescut interesul pentru maşinile cu consum
redus de carburant. Primul model a fost produs în Japonia, în 1997. A devenit disponibil în întreaga lume în
anul 2000. Prius a fost unul din primele vehicule hibrid produse în masă. Succesul a fost unul remarcabil, în
primul an de la lansare compania vânzând
50.000 de astfel de maşini (fig. 2).
Tayota Prius înregistrează recorduri peste
recorduri în vânzări în SUA, Japonia și cresc
constant în Europa de Vest.
În următorii ani, modelele propuse de
Nissan, General Motors şi Volkswagen au
făcut ca numărul celor care aveau maşini Fig.2. Vehicul hibrid Tayota Prius.
electrice să fie de ordinul milioanelor, iar
tendinţa este una de creştere. De altfel, în 2016 vor fi lansate pe piaţă nu mai puţin de şase modele noi de
maşini electrice.
Mai mult, un nou tip de motor electric, după cel oferit de Tesla, propus de Faraday Future, ar putea rula
pe şoselele lumii până în 2020. Deşi compania nu a dat detalii despre gama exactă a vehiculelor sale, Nick
Sampson - şeful deparamentului de dezvoltare - a precizat că bateriile vor avea o autonomie mult mai mare
decât cele marca Tesla [2, 3] (Fig. 3).
Practic această oficializare a luptei cu poluarea a însemnat
startul îndreptării industriei auto către o devenire ecologistă,
prietenoasă cu natura, iar mașina eco a rodit atât în mințile
marilor industriași cât și în cele al ambientaliștilor.
Așa-zisele „mașini verzi” sunt proiectate să producă
niveluri reduse sau inexistente de gaze cu efect de sera, in
special dioxid de carbon, metan și oxid nitros. Acest lucru se
poate obține prin construirea unor mașini funcționale pe
baza altor mijloace energetice decât combustibilii fosili,
benzina sau motorina. Este vorba despre surse de energie
alternativa si regenerabila, care, în privința mașinilor cel puțin,
pot îmbracă forma de celule de combustie, bazate pe
biocombustibil (etanol, butanol, metanol), hidrogen, alimentare
Fig.3. Vehicul electric Tesla S P85D.
fotovoltaica, baterii sau super capacitoare [4, 5].

Concluzii
Dezvoltarea transportului hibrid este foarte importantă pentru omenire , deoarece mașinile care sunt dotate
cu un motor electric elimină mai puțini carburanți în atmosferă, companiile mari producătoare de mașini (așa
ca Porsche, Toyota, Mercedes, etc) în zilele noastre au modele de mașini hibride, deoarece acum asta este o
necesitate pentru omenire.
Având în vedere gravele probleme de mediu și schimbările climatice accentuate în ultimii ani, dacă grupul
țărilor puternic industrializate doresc cu adevărat reducerea poluării, cel puțin una dintre metodele de energie
alternativă pentru mașini va trebui adoptată pentru producția în serie a autovehiculelor „verzi”.

Bibliografie:
1. http://citynews.ro/auto-27/primele-masini-hibride-dateaza-de-la-1901-122818 (vizitat 17.12.2016).
2. http://www.istoricauto.ro/istorie-istoria-masinilor-electrice.html (vizitat 17.12.2016).
3. https://ru.wikipedia.org/wiki/Tesla_Motors#Tesla_Roadster (vizitat 15.12.2016).
4. http://www.mediafax.ro/economic/masinile-electrice-si-evolutia-lor (vizitat 18.12.2016).

127
STUDIUL ȘI DOMENIILE DE UTILIZARE AL TRANSMISIILOR
MECANICE MODERNE DE MULTIPLICARE A TURAȚIILOR
Ion MARJINEAN, Radu CIOBANU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Rezumat: Transmisia mecanică este un ansamblu cinematic de elemente care au ca scop transmiterea mișcării de
rotație, cu sau fără transformarea acesteia., însoțita de transmiterea energiei mecanice, deci a forțelor și a momentelor.
Dintre mișcările posibile în tehnică, mișcarea de rotație s-a dovedit a fi mișcarea fundamentală în geneza și evoluția
mecanismelor. Roata, una dintre cele mai vechi și importante invenții a omului, a constituit și constituie și astăzi
elementul fundamental în structura mecanismelor. În mulțimea de mecanisme destinate transmiterii și transformării
mișcării de rotație, cel mai important loc îl ocupă mecanismele cu roți dințate. Cea mai veche opera scrisă, în care sunt
descrise sau amintite „dispozitive mecanice” îi este atribuită lui Aristotel din Stagira (384-322 i.Hr.) și se numește
„Probleme de mecanică”. În această lucrare sunt studiate transmisiile mecanice moderne de multiplicare a turațiilor și
aplicațiile lor.

Cuvinte cheie: transmisii mecanice moderne, multiplicatoare de turații, multiplicatoare planetare precesionale.

1. Introducere
Mecanismele mecanice pot fi cu contact direct (realizat prin: roți dințate, roți de fricțiune, mecanisme cu
șurub, mecanisme cu pârghie) și cu contact indirect (realizate cu elemente intermediare: fire, cabluri, benzi,
curele, lanțuri).
Mecanismele cu contact direct - Transmisiile cu roți dințate sunt angrenaje pentru transmiterea mișcării
de rotație, formate dintr-o roata conducătoare si una condusă, prevăzute cu dantură periferică. Pot realiza
transmiterea unor puteri mari între arbori și un raport de transmitere constant. Avantajele: au gabarite mici,
prezintă siguranță în exploatare, durabilitate mare, randament ridicat. Domeniul de utilizare: mașini, aparate,
instalații, echipamente, autovehicule, mașini de ridicat și transportat.
Mecanisme cu contact indirect - Transmisiile prin curele realizează transferul între doi sau mai mulți
arbori prin contactul cu frecare dintre un element flexibil, fără fine, denumit curea, montat pretensionat și roțile
de curea fixate pe arbori. Părțile componente: roata de curea conducătoare, roată de curea condusă, curea,
mecanism de întindere, apărători. Avantaje: transmit silențios sarcinile la distanțe mari între arbori, nu impun
condiții tehnice deosebite pentru montaj și întreținere, se realizează la un cost de producție redus. Domeniul
de utilizare: în construcția de mașini în special la acționarea mașinilor de lucru (mașini unelte, mașini textile),
la mașini de ridicat si transportat, la antrenarea arborilor cu came, la mașinile agricole [1, 2].
Diverse procese tehnologice, maşini unelte, maşini energetice (staţii eoliene, staţii hidraulice) necesită
multiplicarea rotaţiilor organului de lucru, pentru aceasta fiind utilizate diverse transmisii mecanice, care
funcţionează eficient în regim de multiplicator: transmisii cu roţi dinţate cilindrice şi conice; transmisii prin
curea şi lanţ; transmisii de fricţiune etc. În această mare diversitate a transmisiilor mecanice, transmisiile
planetare precesionale ocupă un loc deosebit, posedând o serie de avantaje cum sunt: coaxialitatea,
compacitate, masă redusă, capacitate portantă mai ridicată la un randament înalt, posibilitatea obţinerii unor
rapoarte de transmitere şi multiplicare mari, funcţionare silenţioasă etc.
Transmisiile planetare precesionale funcţionează eficient în regim de reductor, diferenţial şi multiplicator.
Multiplicatoarele planetare precesionale posedă dimensiuni de gabarit şi masă reduse, capacitate portantă
ridicate şi asigură un raport de multiplicare de până la i = 144 cu randament mecanic satisfăcător [3].
2. Domenii de utilizare ale multiplicatoarelor planetare precesionale
Avantajele multiplicatoarelor planetare precesionale (dimensiuni de gabarit şi masă reduse, capacitate
portantă ridicate etc.) deschid perspective largi de utilizare a multiplicatoarelor planetare precesionale în
diverse domenii ale industriei constructoare de maşini: mecanisme de acţionare a mijloacelor de transport,
mecanisme de acţionare a utilajului tehnologic, inclusiv în domeniul sistemelor regenerabile de energie la
construcţia staţiilor eoliene şi a staţiilor hidraulice pentru a mări turaţiile joase ale rotoarelor. Pe figurile de
mai jos sunt prezentate domeniile posibile de aplicare a multiplicatoarelor planetare precesionale.
Schema cinematică a transmisiei precesionale K-H-V (fig. 1 (a)), include cinci elemente de bază:
portsatelitul H, roata-satelit g, două roţi centrale b cu acelaşi număr de dinţi, mecanismul de legătură W şi
batiul. Coroana cu role a roţii-satelit g se află în angrenare interioară cu roţile dinţate centrale b, iar
generatoarele dinţilor lor se intersectează într-un punct, numit centru de precesie. Roata-satelit g este amplasată

128
pe portsatelitul H,
Zg
elaborat în forma unei
manivele înclinate, a cărei V
W
axă formează cu axa roţii H
centrale un unghi
oarecare T. În baza O
schemei cinematice K-H-
V
V au fost elaborate şi g
brevetate câteva b b
construcţii ale Zb Zb
multiplicatoarelor a) b)
planetare precesionale Fig. 1. Schema cinematic a) şi construcţia multiplicatorului planetar
[3]. Una din aceste precesional
construcţii este
prezentată pe fig. 1
(b).
Una din
aplicaţiile
multiplicatoarelor
este mărirea
turaţiilor prizei de
putere a mijloacelor
de transport Fig. 2. Pompă conectată la Fig. 3. Cap de forță.
transmise la diferite puntea motoare a tractorului.
organe de lucru
(pompe hidraulice, batoze etc.) (fig. 2), multiplicarea
turațiilor în capurile de forță a mașinilor unelte (fig. 3). O
altă utilizare este aplicarea multiplicatoarelor în construcţia
sistemelor regenerabile de energie: staţii hidraulice şi
turbine eoliene pentru mărirea rotaţiilor rotorului transmise
la generatorul cu magneţi permanenţi [4] fig. 4.

Concluzii
Avantajele transmisiilor mecanice moderne de
multiplicare a turațiilor (multiplicatoarelor planetare
precesionale) deschid perspective largi de utilizare în
diferite domenii ale construcţiei de maşini, inclusiv în Fig. 4. Multiplicator planetar .
domeniul sistemelor regenerabile de energie la construcţia
staţiilor eoliene şi a staţiilor hidraulice pentru a mări turaţiile joase ale rotoarelor. Spre exemplu, la viteza de
curgere a apei V=(0,8...1,5) m/s şi diametrul de repartizare a palelor D = 3-5 m, turaţia rotorului este de (2 –
3) min-1.

Bibliografie:
1. http://www.robotics.ucv.ro( vizitat 15.12.2016)
2. https://profpopescum.wikispaces.com.ppt (vizitat 15.12.2016)
3. Bostan I. ş. a. Antologia invenţiilor. Vol. 2. Transmisii planetare precesionale: Teoria generării
angrenajelor precesionale, control dimensional, proiectare computerizată, aplicaţii industriale, descrieri de
invenţie. Chişinău: Bons Offices, 2011. 542 p. ISBN 978-9975-80-453-0.
4. Bostan I., Dulgheru V., Sobor I., Bostan V., Sochirean A. Sisteme de conversie a energiilor regenerabile.
Univ.Tehn. a Moldovei.- Ch.: Ed. „Tehnica-Info” SRL, (Tipografia Bons Offices). 2007.- 592 p. ISBN 978-
9975-63-076-4.

129
STUDIUL TEHNOLOGIC DE VALORIFICARE A BIOMASEI

Ion VIȘANU, Radu CIOBANU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Rezumat: Biomasa reprezintă componentul vegetal al naturii. Ca formă de păstrare a energiei soarelui în forma
chimică biomasa este unul din cele mai populare și universale resurse de pe pământ. Ea asigură nu doar hrana, ci și
energie, material de construcție, hârtie, țesături, medicamente si substanțe chimice. Biomasa este utilizată în scopuri
energetic din momentul descoperirii de către om a focului. Astăzi combustibilul din biomasă poate fi utilizat în diferite
scopuri – de la încălzirea încăperilor până la producerea energiei electrice și combustibililor pentru uscătorii și
automobile.

Cuvinte cheie: Surse energetice, biomasă, uscător, peleţi.

1. Problema combustibililor fosili


Scopul principal în abordarea politicii privind utilizarea şi valorificarea potenţialului energetic al biomasei
este substituirea treptată a consumului de combustibil fosil prin procesarea biomasei vegetale în brichete şi
peleţi pentru utilizare, în scop industrial, casnic şi social (cazan pentru uscătorii de fructe și legume, încălzirea
instituţiilor sociale :grădiniţe de copii, şcoli, case de cultură, spitale, policlinici, puncte medicale ş.a.) în
condiţii de durabilitate, eficienţă şi competitivitate [1, 2, 3].

2. Valorificarea biomasei
Obiectivul general al politicii privind valorificarea potenţialului energetic al biomasei este integrarea si
consolidarea potenţialului tehnico-ştiinţific, informaţional, educaţional si implementarea practicilor agricole
privind utilizarea biomasei ca materie primă pentru producerea combustibilului solid, în condiţiile menţinerii
calităţii mediului. Impactul socio-economic major al abordării strategice privind valorificarea potenţialului de
biomasă constă în extinderea sferei de producere a complexului agroindustrial al Republicii Moldova, prin
crearea locurilor de muncă, micşorarea importului de resurse energetice fosile, asigurarea securităţii energetice
în mediul rural şi protecţia mediului. În acest sens, prin aplicarea tehnologiilor pentru valorificarea biomasei
solide agricole, în vederea obţinerii de energie şi a reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, biomasa
reprezintă o soluţie eficientă, regenerabilă şi sustenabilă, aplicată cu succes de majoritatea ţărilor europene.
Datorită deshidratării acestui combustibil şi comprimării biomasei, se obţin peleţi şi brichete, un combustibil
solid, ecologic şi standardizat din punct de vedere al procesului de combustie. Peleţii şi brichetele proveniţi
din deşeurile agrare au o denumire generică agri - peleţi (paie, coceni, masa vegetală de floarea soarelui, etc.).
Peleţii şi brichetele pot fi utilizate în centrale termice casnice sau industriale, cu minime emisii în mediul
înconjurător. Totodată, sistemele moderne de stocare, alimentare şi ardere permit automatizarea completă a
procesului, în condiţii de siguranţă, confort şi protecţie a mediului. Astfel, datorită puterii calorice şi a
compoziţiei omogene a acestora, peleţii şi brichetele pot asigura încălzirea în regim automat a unor locuinţe,
şcoli, sedii administrative pe o durată îndelungată,
necesitând o aprovizionare la intervale relativ mari de
timp (1-3 luni). Peleţii şi brichetele pot fi utilizate în
arzătoare speciale, cuptoare sau boilere, adaptate la
arderea peleţilor şi brichetelor cu circuite de fum.
Peleţii şi brichetele constituie un nou
combustibil, care răspunde actualelor cerinţe de
utilizare a energiei „curate” şi regenerative, de
asemenea reprezintă o alternativa de încălzire
domestică şi industrială ecologică. Pentru RM, în
condiţiile alinierii preţurilor combustibililor clasici la
cele europene, în curând, biomasa va deveni Fig.1. Cazan folosit în Fig.2. Cazan folosit în
alternativa cea mai avantajoasă şi cea mai procesul de încălzire a apei. procesul de uscare a
confortabilă. În aceste condiţii, se impune o fructelor și legumelor.
popularizare intensă a conceptului privind valorificarea potenţialului de biomasă şi este necesară o politică de
dezvoltare durabilă a mediului rural care să fie adoptată de către Guvernul Republicii Moldova.

130
Prin elaborarea şi perfecţionarea actelor normative şi legislative privind valorificarea potenţialului de
biomasă, cu formarea unui cadru legal naţional, transparent şi eficient care să includă stimulentele aprobate de
practica internaţională, se va atinge scopul principal de valorificare a potenţialului de biomasă privind
substituirea către a.2015 a unei cote de 10 % a consumului de combustibil tradiţional. [4, 5].

3.Estimarea potenţialului de biomasă


Agricultura poate aduce o contribuţie enormă la furnizarea materiei prime pentru producerea
combustibilului solid, în retenţia carbonului şi în reducerea efectului de seră. Totodată, valorificarea biomasei
este o şansă pentru agricultură în ambele sensuri: atât în deschiderea de noi oportunităţi, cât şi în limitarea
carbonului din activităţile agricole. Pentru biocombustibili, ţinta de 10% reprezintă o abordare rezonabilă,
ambiţioasă, dar suficient de prudentă. Dat fiind faptul provocărilor de viitor şi abordării soluţiilor cuprinse în
cadrul politicii de dezvoltare rurală, energia regenerabilă nu doar acoperă, ci şi extinde problematica adaptării
la consecinţele schimbării climei, lucru ce constituie cheia provocărilor, în special, pentru sectorul
agroalimentar. Combustibilul solid se obţine cel mai simplu din biomasa vegetală nevaloroasă. Abordarea
strategică preconizează valorificarea potenţialului energetic al biomasei, care este tratat ca o soluţie
avantajoasă pentru micşorarea dependenţei ţării de importul resurselor energetice. Potenţialul de resurse de
materii prime al RM pentru producerea de biocombustibil solid include atât resurse oferite de agricultură, cât
şi resurse oferite de la culturile energetice (tabelul 1) [1, 2, 3].
Tabelul 1.
Productivitatea culturilor agricole în materie uscată (biomasă)
Producţia de materie uscată
Cultura Reziduul de biomasă
t/t de boabe
Grâu Paie 1,0 – 1,8
Orz Paie 1,5 – 1,8
Secară Paie 1,8 – 2,0
Ovăz Paie 1,8
Porumb Tulpina + ştiuletele 1,2 – 2,5
fl. soarelui Tulpina + pălăria 1,2 – 2,1
Sorg Tulpina 0,9 – 4,9
Mazăre Tulpina 5,0
Rapiţa Paie 3,7 – 4,0
Hrişca Paie 0,9 – 1,2

Procesul de valorificare a potenţialului de biomasă se află la faza iniţială de demarare. La momentul


actual, legislaţia primară cu privire la utilizarea resurselor regenerabile de energie este elaborată şi armonizată
parţial cu prevederile legislaţiei Uniunii Europene. Legislaţia în cauză cuprinde, preponderent, prevederi
generale, ulterior, este necesar să fie elaborat un set de acte normative pentru reglementarea integrală a tuturor
activităţilor în domeniul vizat.

Concluzii
Comparativ cu alte resurse energetice, ţara noastră are un potenţial sporit de resurse de tip biomasă.
Biomasa poate fi utilizata ca resursă pentru producerea biocombustibililor solizi, iar creşterea solicitărilor va
contribui în mod esenţial la satisfacerea cererii în culturile de bază. Astfel, ridicarea nivelului de conştientizare
de către populaţie a actualităţii problemei utilizării biomasei prin proiecte demonstrative şi înlăturării
obstacolelor de ordin tehnic va contribui la dezvoltarea durabilă a agriculturii şi a ţării.

Bibliografie:
1. http://maia.gov.md/sites/default/files/article/1445049_md_strategia_priv.doc. (vizitat 04.12.2016)
2. http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_5.7.4.html (vizitat
04.12.2016)
3. http://ro-bul-ret.eu/images/stories/results/ret/ui-10.pdf (vizitat 01.12.2016)
4. http://www.utm.md/meridian/2009/MI_1_2009/11_Tutunaru_T_Producerea.pdf (vizitat 04.12.2016)

131
SCURT ISTORIC PRIVIND DEZVOLATAREA MIJLOACELOR DE
TRANSPORT HIBRID
Marin GARAZ, Radu CIOBANU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Rezumat: Apariția mașinilor hibride notează începutul unei noi ere în construcția mijloacelor de transport.
Vehicul hibrid un vehicul care are mai multe sisteme de propulsie, spre deosebire de vehiculele convenționale, cele
electrice sau cele cu pile de combustie,care au câte un singur sistem de propulsie. Adesea, în special pentru
autoturisme, termenul se folosește în sensul de vehicul electric hibrid, adică pentru vehiculele echipate cu motoare cu
ardere internă și cu motoare electrice. Însă sunt posibile și alte combinații: hidraulic-hibrid.

Cuvinte cheie: Vehicul, motor electric, vehicul hibrid, pile de combustie, mijloace de transport, vehicole convenționale.

1. Generalități.
În construcția mașinilor hibride sau muncit ani în șir și încă se muncește în continuare. Automobilul hibrid
când funcționează prin pornirea motorului electric practic nu poluează mediul înconjurător. Mașinile hibride
prezintă un interes deosebit. În condițiile urbane acest vehicul poate fi incarcat rapid în caz de descărcarea a
bateriilor, sau schimbarea lor. În condițiile unde acest lucru nu este posibil automobilul funcționează prin
pornirea motorului cu caz. Această funcționare mixtă reprezintă un avantaj convinabil. O problemă a acestor
vehicule este ca sunt scumpe, dar după o
perioada de funcționare la un comparator
oarecare pretul lor scade, din cauza ca dupa
8-10 ani bateriile electrice încep să dea
randament scăzut și trebuie schimbate, o
baterie nouă costând minim patru mii de euro
și din acest motiv ești nevoit să treci la
motorul ce funcționează pe benzină. Dar cred
ca după o perioada de 10 ani ar trebuie
schimbată și mașina deoarece pe piață apar
mașini și mai bune. În privința acestei
probleme se lucrează, dar privind mai real
lucrurile, este ceva normal ca după o periodă Fig.1. Schema unui vehicul hibrid electric.
de timp bateriile sa se uzeze, doar nu pot
funcționa veșnic. [1, 2, 3].

2. Scurt istoric privind dezvoltarea mașinilor hibride.


Deși efectul fotovoltaic a fost descoperit în anul 1839 de către Edmond Becquerel și prima celulă
fotovoltaică a fost patentată în 1884 de un electrician din New York, Charles Edgard Fritts, istoria celulelor
fotovoltaice modern începe abia în anul 1954 când, Bell Laboratories, echipa Chapin, Fuell și Pearson
construiesc prima celulă fotovoltaică din siliciu. Primele celule fotovoltaice și-au găsit aplicație la alimentarea
sateliților artificiali. Aplicațiile terestre au urmat imediat: la început acestea au fost ce numim astăzi aplicații
profesionale, furnizând mici cantități de energie unor echipamente de monitorizare și telecomunicații. Probabil
una dintre cele mai atrăgătoare aplicații a apărut la sfârșitul secolului XX prin integrarea celulelor fotovoltaice
în elementele de acoperiș și fațadă ale clădirilor, determinând o nouă formă de central electric și anume central
distribuită. Ultimele decenii au dus o schimbare radical în plan concepțional. În prezent, generatoarele
fotovoltaice sunt o realitate, ele funcționând pe întregul glob și chiar mai mult, sunt unică sursă de energie a
sateliților și Stației Orbitale Internaționale. De asemenea în multe țări se desfășoară programe ample de
cercetare și subvenționale pentru a determina prețuri atractive de vânzare a energiei electrice obținute pe cale
solară.
Atât problema disponibilului de energie și implicit, a costului ei, cât și influența negativă a industriei
energetic asupra naturii, au stimulat un intens efort de cercetare și inovare în acest domeniu de finalitate asupra
soluțiilor tehnice de producere și utilizare a energiei și în direcția implicărilor sociale și chiar etice a
consumului de energie pentru protejarea naturii (fig. 1). În prezent instalații solare sunt de două tipuri: termice
și fotovoltaice și după materialul de execuție a celulelor pot fi:

132
Celule pe bază de siliciu Celule solare pe bază de compuși organici
Strat gros Tehnologia bazată pe chimia organică furnizează
Celule monocristaline (c-Si) compuși care pot permite fabricarea de celule solare
Celule policristaline (mc-Si) mai ieftine.
Strat subțire Celule pe bază de pigmenți
Celule cu siliciu amorf (a-Si) Numite și celule Grätzel utilizează pigmenți naturali
Semiconductoare pe bază de elemente din grupa III-V pentru transformarea luminii în energie electric
Celule cu GaAs Celule cu electrolit semiconductor
Semiconductoare pe bază de elemente din grupa II-VI De exemplu soluția: oxid de cupru/NaCl.
Celule cu CdTe Celule pe bază de polimeri
Celule CIS, CIGS Deocamdată se află doar în fază de cercetare
CIS este prescurtarea de la Cupru-Indiu-Diselenid
Spre deosebire de panourile solare fotovoltaice, un colector solar, (captator solar, panou solar termic) este
o instalație ce captează energia solară conținută în razele solare și o transformă în energie termică. Deoarece
aproape întreg spectrul radiației solare este utilizat pentru producerea de energie termică, randamentul acestor
colectoare este ridicat fiind în jur de 60 % - 75 % raportat la energia razelor solare incidente (200 – 1000 W/m²
în Europa, în funcție de latitudine, anotimp și vreme). NASA a alocat fonduri pentru cercetări în domeniul
energiei solare, iar un inginer a imaginat deja un model de centrală ce arată ca o cupă de dimensiuni colosale,
suspendată la mare înălţime deasupra Pământului (fig. 2). John
Mankins, un specialist care a lucrat la NASA, iar acum conduce
compania Artemis Innovation Management Solutions, a imaginat
modelul de central solară (numit SPS-ALPHA - Solar Power Satellite
via Arbitrarily Large PHased Array) ca pe un ansamblu de panouri
subţiri, care s-ar putea roti pentru a capta cât mai multă lumină solară.
Interiorul sistemului ar fi, de asemenea, căptuşit cu panouri
fotovoltaice care ar transforma lumina solară în microunde, ce ar fi
transmise spre Pământ pe la capătul inferior al "paharului". John Fig.2. Central solară SPS-ALPHA.
Mankins afirmă că, dacă acest proiect va fi unul de succes, el va deschide calea spre construirea unor vaste
platforme alcătuite din zeci de mii de elemente, care vor colecta cantităţi enorme de energie solară cu care vor
alimenta Terra şi misiunile spaţiale [4, 5, 6].
Concluzii
Energia solară este o sursă foarte utilă de energie regenerabilă, care poate fi răspunsul în viitor pentru
puterea electrica, sau pentru nevoile de energie, in timp ce încălzirea globala pare sa se răspândească rapid.
Deci, putem contribui cu toții la protecția mediului prin utilizarea energiei solare, dar exista si câteva
dezavantaje, care ar trebui sa fie păstrată în minte, de asemenea. Dar un lucru sigur, energia solara poate fi una
dintre cele mai vechi si una dintre cele mai eficiente surse de energie, care daca este folosita cu grija, ne poate
ajuta enorm.

Bibliografie:
1. http://ecology.md/md/page/energie-alternativa-in-moldova-viitorul-a-devenit-prezent
(vizitat 16.12.2016).
2. http://inhabitat.com/nasa-wants-to-beam-microwave-energy-to-earth-with-a-solar-power-plant-in-
space/ ( vizitat 07.12.2016).
3. http://www.descopera.ro/dnews/9520810-vom-strange-energia-soarelui-intr-un-pahar-urias
(vizitat 07.12.2016).

133
STUDIUL CELULELOR FOTOVOLTAICE DE CONVERSIE
A ENERGIEI SOLARE
Gheorghe COTOMAN, Radu CIOBANU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Rezumat: Apariția mașinilor tendința umanității de a descoperi noi orizonturi și de a inova pe an ce trece noi
modalități pentru utilizarea rațională a energiei cu așa scop în care să fie redus la minim factorii nocivi și dăunători a
ecosistemului natural, reprezintă o tendință actuală a inginerilor. Studiind formele de energie regenerabile, savanții sa-
u convins de faptul că energia solară fiind cea mai optimă și economă din toate ”Nu există nici un dezavantaj deoarece
instalațiile solare aduc beneficii din toate punctele de vedere”.
Energia solară nu este o ˮdescoperireˮ a secolului XXI ci a fost utilizată încă din secolul al XV-lea. Leonardo Da
Vinci a conceptualizat ideea de energie solară la acea vreme când, cu ajutorul unei oglinzi concave, direcționa energia
soarelui pentru a încălzi apă. În această lucrare se studiază celulele fotovoltaice utilizate în construcția panourilor
fotovoltaice pentru conversia energiei solare.

Cuvinte cheie: energie solara , sisteme de conversie ,energie electrica ,celula fotovoltaica , tensiune electromotoare.

1. Scurt istoric.
Conversia luminii solare în curent electric utilizând celule fotovoltaice se practică din jurul anilor “60
când se folosea pentru alimentarea cu energie a aparatelor de bord instalate pe sateliți și alte nave cosmice, și
mai apoi, pentru balize luminoase pe mare sau pe aeroporturi. Tot din aceeași perioadă datează și primele
utilizări ale energiei solare în scopuri pașnice: case solare (Japonia, Franța, SUA, Australia etc.), mașini solare
de gătit (India, Mexic, SUA, Columbia etc.), refrigeratoare (Franța, Sri Lanka etc.), pompe solare pentru
scoaterea apei din fântâni sau râuri (Mexic, Mauritania, Senegal etc.). Când spunem a “milioana parte” din
ceva și mai ales a “miliarda parte” ne gândim la ceva atât de infim încât nici nu merită luat în seamă. Și totuși…
numai a doua miliarda parte din energia radiată de Soare este suficientă pentru cele peste patru miliarde de
locuitori ai planetei noastre să poată trăi, pentru a exista viața pe Terra. Pe baza a numai 1/100 din energia
solară pe care o primește deșertul Sahara în cursul unui an, s-ar putea obține întreaga cantitate de energie
electrică necesară omenirii în prezent [1, 2].

2. Celule fotovoltaice. Principiul de funcţionare.


O celula fotovoltaică este formată dintr-o
joncțiune semiconductoare p-n prevăzută cu o pereche
de contacte metalice plasate pe cele două suprafețe libere
ale joncțiunii. În urma difuziei purtătorilor mobili de
sarcină, din regiunea în care sunt majoritari în cealaltă
regiune, în vecinătatea joncțiunii apare un strat de
sarcină spațială care produce un câmp electric orientat de
la regiunea n către regiunea p (fig. 1).
Sub acțiunea luminii în regiunile semiconductoare Fig.1. Structura celulei fotovoltaice.
se generează perechi goluri-electroni; sub acțiunea câmpului electric al joncțiunii, golurile se deplasează către
contactul metalic plasat pe regiunea p, iar electronii către celalalt contact metalic. Între cele două contacte
apare astfel o tensiune electrică, fenomen numit efect fotovoltaic. NB - Aceasta este o explicație care simplifică
la maximum fenomenul. Într-o celulă fotovoltaică (PV) = celula solară, fotonii radiației solare incidente rup
legăturile electronilor din atomii de semiconductor, astfel făcând posibilă mișcarea liberă a acestora. Locurile
lăsate libere de acești electroni în structura semiconductorului, acționează ca sarcini pozitive și sânt numite
“găuri”. Celulele fotovoltaice constau în general din două straturi de material semiconductor, unul peste
celălalt, fiecare conținând în structură impurități numite dopanți. Rezultatul este că un strat subțire, de
suprafață, este de “tip n”, cu un exces de electroni (sarcini negative), iar celălalt strat mai gros de jos este de
“tip p”, cu exces de “găuri” pozitive. Aceasta structura formata din doua regiuni, numita “joncțiune p-n”
produce un câmp electric intern.
Sub acțiunea fotonilor apar cupluri electron-gol în joncțiune, din care electronii vor fi accelerați spre
interior, iar golurile spre suprafață. O parte din aceste cupluri electron-gol se vor recombina în joncțiune
rezultând o disipare de căldură, restul curentului putând fi utilizat de un consumator, încărcat într-un
acumulator sau prin intermediul unui invertor livrat în rețeaua publică (fig. 2).

134
Tensiunea electrica maximă la bornele unei celule
solare (de exemplu la cele mai utilizate, celulele de siliciu
cristaline) este de 0,5 V.
Structura celulelor solare se realizează în așa mod
încât să absoarbă cât mai multă lumină și să apară cât mai
multe sarcini in joncțiune. Pentru aceasta electrodul de
suprafață trebuie să fie transparentă, contactele la acest
strat să fie pe cât posibil de subțiri, pe suprafață se va aplica
un strat antireflectorizant pentru a micșora gradul de Fig.2. Schema de convertire a radiației
reflexie a luminii incidente. Acestui strat antireflectorizant solare în celule.
i se atribuie culoare negru-albăstruie a celulelor solare care
fără aceasta ar avea o culoare gri-argintie. [4, 5].

3. Clasificarea şi caracteristicile celulelor fotovoltaice


În funcţie de procesele lor de producţie, se disting următoarele tipuri de celule fotovoltaice (fig. 3):
Cu siliciu monocristalin - au un grad de puritate mai mare a materialului şi garantează cele mai bune
prestaţii în termeni de eficienţă având randamentul cel mai mare de 15%. Au o culoare uniformă albastru închis
şi o formă circulară sau octogonală, cu diametrul de la 8 la 16 cm şi grosimea de între 0,2-0,3 mm.
Cu siliciu policristalin - au o puritate mai mare, condiţie care implică o eficienţă mai mică adică
randamentul lor este între 13 şi 14%. Au o
culoare albastru intens schimbătoare datorată
structurii lor policristaline. Au o formă pătrată
sau octogonală cu o grosime asemănătoare
tipului anterior.
Cu siliciu amorf - este vorba despre
depunerea unui strat foarte subţire de siliciu
cristalin (1-2 micron) pe suprafeţe de un alt Fig. 3. Tipuri de celule fotovoltaice
material, spre exemplu sticlă sau suporturi din plastic. În acest caz este impropriu să vorbim despre celule,
întrucât pot fi acoperite mari în mod continuu. Eficienţa acestei tehnologii este uşor mai scăzută, cu 5-7%.

Concluzii
Noi trăim într-o eră a inovației și a progresului tehnologic, dar pe lângă acestea noi ne confruntăm cu o
problemă acută extrem de gravă, aceasta fiind poluarea sistemului nostru ecologic, această problema a pus sub
întrebare viitorul nostru pe aceasta planetă. După cum știm fiecare întrebare are un răspuns mai ales dacă
această întrebare este adresată unui inginer, deci noi avem răspunsuri foarte clare și logice din punct de vedere
tehnic un exemplu fiind celulele fotovoltaice care pot salva planeta de toate aceste probleme ecologice, a mai
rămas un pas foarte strategic implementarea cât mai curând posibil a acestor celule fotovoltaice în construcția
panourilor în casa fiecăruia, aceasta fiind o problemă de ordin social-economică, care nu toți sunt de acord din
motivul multor factori ca de exemplu piața petrolului, a gazului, ce reprezintă o ultimă barieră de depășit.
Soarele este o sursă enormă inepuizabilă de energie regenerabilă, cineva spunea: „Soarele inundă
Pământul în fiecare oră cu un potop de energie termică echivalentul a 21 de miliarde de tone de cărbune”.
Energia solară merită să fie în atenția inginerilor ce se ocupă cu dezvoltarea tehnologiilor în producerea
celulelor și benzilor fotovoltaice pentru conversia energiei solare în energie electrică, deoarece celulele
existente în ziua de azi au un randament scăzut de conversie și un preț ridicat, însă cu tendință de ieftinire.

Bibliografie:
1. http://www.epia.org/policy/european-union/energy-policy-2050.html (vizitat 17.12.2016);
2. http://www.iea.org/papers/2009/PV_roadmap_targets_viewing.pdf (vizitat 18.12.2016);
3. http://www.lomoimpex.ro/tehnologia_modulelor_fotovoltaice.php (vizitat 17.12.2016)

135
STUDIUL TURBINELOR EOLIENE CU AXA DE ROTAȚIE ORIZONTALĂ

Danu CREȚU, Oleg CIOBANU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Rezumat: Implementarea tehnologiilor de energie alternativă este văzută la scară mondială ca o soluţie la
epuizarea combustibililor fosili, iar sistemele eoliene reprezintă cea mai cunoscută metodă ecologică de generare a
energiei electrice alături de panourile fotovoltaice. Energia eoliană este energia vântului, o formă de energie
regenerabilă. La început energia vântului era transformată în energie mecanică. Ea a fost folosită de la începuturile
umanității ca mijloc de propulsie pe apă pentru diverse ambarcațiuni iar ceva mai târziu ca energie pentru morile de
vânt. Turbinele eoliene moderne transformă energia vântului în energie electrică producând între 50-60 kW (diametre
de elice începând cu 1m)-2-3MW putere (diametre de 60-100 m), cele mai multe generând între 500-1500 kW. La sfârșitul
anului 2010, capacitatea mondială a generatoarelor eoliene era de 194 400 MW. Toate turbinele de pe glob pot genera
430 Terawați oră/an, echivalentul a 2,5% din consumul mondial de energie. Industria vântului implică o circulație a
mărfurilor de 40 miliarde euro și lucrează în ea 670 000 persoane în întreaga lume.
În această lucrare sunt studiate turbinele eoliene cu axa de rotație orizontală.

Cuvinte cheie: Turbină eoliană, energie regenerabilă, tehnologie, capacitate, energia vântului, energie mecanică,
ecologie.

1. Generalități
Turbina eoliană este o mașina care convertește energia cinetică a vântului în energie mecanică. Dacă
energia mecanică este ulterior convertită în electricitate, atunci mașina se numește generator eolian, turbina
eoliană sau convertor de energie a vântului.
Turbinele cu ax orizontal au rotorul și generatorul electric în vârful unui turn. Turbinele mici sunt
antrenate în mișcare la viteze mici ale vântului, în timp ce turbinele mari folosesc de obicei un senzor cuplat
cu un servo-motor. Acesta necesită un multiplicator care transformă rotația lentă a palelor într-o rotație mai
rapidă, fiind mai convenabil pentru producerea energiei electrice. Deoarece turnul de susținere produce
turbulențe, turbina este de obicei plasată înaintea turnului. În plus, palele sunt plasate la o distanță considerabilă
în fața turnului.
Sisteme cu turbina plasată în spatele turnului au fost construite deoarece ele nu necesită un mecanism
adițional de susținere a palelor pe direcția vântului, și deoarece la viteze foarte mari ale vântului, palele pot
curba, pentru a diminua rezistența vântului.
În prezent, turbinele eoliene cu axul orizontal sunt cele mai variate din punct de vedere constructiv şi cele
mai răspândite. Acestea pot avea de la 1 până la 18 pale, cele cu una, două şi trei pale sunt – turbine rapide şi
cu pale multiple, (mai mult de 3 pale) sunt – turbine lente [1, 2, 3].

2. Clasificarea turbinelor eoliene cu ax orizontal


Turbinele eoliene pot fi clasificate în patru grupe mari, în funcţie de puterea dezvoltată la viteza de
calcul a vântului, care este cuprinsă între 11 şi 15 m/s.
Microturbinele acoperă puterile cuprinse între 0,05 şi 3,0 kW.
Turbinele de putere mică au puteri cuprinse între 3 şi 30 kW,
iar de putere medie – 30 - 1.000 kW. Atât microturbinele, cât
şi turbinele de putere mică sunt proiectate pentru a funcţiona
în regim autonom şi alimentează cu energie electrică
consumatorii dispersaţi teritorial şi neconectaţi la reţelele
electrice publice. În acest scop, turbinele sunt dotate cu
acumulatoare de energie electrică şi dispozitive de
condiţionare a energiei: regulatoare şi convertoare de
frecvenţă. În a patra grupă sunt incluse turbinele cu puterea
Fig.1. Puterea turbinei eoliene în
mai mare de 1.000 kW, numite turbine de mare putere sau
dependență de diametrul rotorului
turbine multimegawatt (fig. 1). Tendinţa actuală este
majorarea puterii per unitate, majoritatea absolută a turbinelor funcţionează în paralel cu reţeaua electrică
publică, dându-se prioritate turbinelor cu puterea mai mare de 1 MW. Pe parcursul anilor au fost propuse

136
şi patentate sute de scheme constructive ale turbinelor eoliene,
însă doar câteva zeci au fost testate, din care doar câteva au
penetrat piaţa turbinelor eoliene (fig. 2).
Majoritatea absolută a turbinelor comercializate sunt cu
axă orizontală. Axa de rotaţie a turbinei coincide cu direcţia
vântului şi este paralelă cu suprafaţa solului.
Există două categorii de eoliene cu ax orizontal:
- Amonte: vântul suflă pe faţa palelor, faţă de direcţia
nacelei. Palele sunt rigide, iar rotorul este orientat,
cu ajutorul unui dispozitiv, după direcţia vântului.
- Aval: vântul suflă pe spatele palelor, faţă de nacelă.
Rotorul este flexibil şi se auto-orientează.
Dispunerea amonte a turbinei este cea mai utilizată,
deoarece este mai simplă şi dă cele mai bune rezultate la puteri
mari: nu are suprafeţe de direcţionare, eforturile de manevrare
sunt mai reduse şi are o stabilitate mai bună.
O caracteristică esenţială a turbinelor cu axă orizontală
constituie numărul de pale. Ele pot fi cu una, două, trei sau mai
multe pale (Fig. 3). Cu cât turbina are mai multe pale, cu atât
este mai mare aria solidă a suprafeţei baleiate (măturată) de
rotor. În teoria turbinelor eoliene numărul de pale este Fig.2. Turbină eoliană Vestas de 2 MW
considerat cu factorul de soliditate, produsă în anii 1999-2004.
care reprezintă raportul dintre aria
tuturor palelor şi aria baleiată de
rotor. Este evident că turbinele cu 1-
3 pale au un factor de soliditate mai
mic decât turbinele cu 12 sau 18
pale. Cu cât este mai mare factorul
de soliditate (rotor cu multe pale), cu
atât este mai mică viteza de rotaţie a
a) b) c) d)
turbinei, iar cuplul dezvoltat va fi
mai mare şi invers. Din această Fig.3. Turbine eoliene cu axă de rotație orizontală: a)-cu o
pală; b)-cu doua pale; c)-cu trei pale; d)-cu mai multe pale.
cauză, turbinele cu puţine pale sunt
utilizate pentru generarea energiei electrice, iar cele cu pale multe pentru pomparea apei, acţionarea
ferăstraielor, concasoarelor, valţurilor de măcinat etc, altfel spus, a maşinilor, care necesită viteze mici de
rotaţie şi cupluri mari la pornire [4, 5].

Concluzii
Turbinele eoliene reprezintă o alternativă minunată pentru planeta Pământ, iar evoluarea în acest domeniu
și lărgirea ariilor cu „elice” reprezintă calea spre salvarea mediului întrucât efectele adverse ale acestei metode
de obținere a energiei sunt neînsemnate, metoda fiind totalmente ecologică, fără substanțe nocive și fără pericol
de poluare a atmosferei sau solului. Datele statistice prezentate mai sus demonstrează veridicitatea eficienței
acestei metode în obținerea de energie și conștientizarea omenirii în necesitatea dezvoltării structurii date.

Bibliografie:
1. https://eeoliana.wordpress.com/turbinele-eoliene/ (vizitat 15.12.2016)
2. http://www.ecosolaris.ro/turbine-eoliene/turbina-eoliana-2kw (vizitat 18.12.2016).
3. http://e-panouri.eu/product/turbina-eoliana/eoliana-2kw-sara (vizitat 18.12.2016).
4. http://www.alternativepureenergy.ro/pret-turbina-eoliana-pmg/eolis-2kw/( vizitat 18.12.2016).
5. http://www.alternativepureenergy.ro/pret-turbina-eoliana-pmg (vizitat 18.12.2016).

137
STUDIUL SISTEMELOR DE CONVERSIE A ENERGIEI SOLARE ȘI
CLASIFICAREA LOR
Mihail CIOROI, Radu CIOBANU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Rezumat: Energia solară este una din cele mai prețioase resurse de energie inepuizabile pe Tera deoarece poate
asigura necesarul uman pe întreg termen al existenței. În goana continuă după energie omenirea a mers pe calea cea
mai ușoară și dezastruoasă neluând în seamă pagubele ecologice cauzate de folosirea resurselor fosile pentru
dobândirea ei. Doar cu aproape două secole în urmă am realizat impactul dezastruos și sa-u început cercetările
dobândirii energiei verde. Astfel am pășit într-o nouă eră, era energie verzi.
Există destule resurse în lume pentru nevoile umane dar nu și pentru lăcomia umană. (Mohandas K. Gandhi 1869
– 1948)

Cuvinte cheie: Energie, solar, ecologie, economie, dezvoltare, SPS-ALPHA, NASA.

1. Generalități.
Energia este un factor indispensabil al oricărei activităţi a omului în societate, este, în prezent mai scumpă
şi mai dificilă de obţinut decât în urmă cu un sfert de secol. Această realitate se manifestă, în condiţiile
complexe din lumea de azi, prin aspecte noi, atât cantitative, care privesc dimensiunile rezervelor de agenţi
energetici, cât şi calitative, prin penetrarea unor surse de energie sau procedee de conversie a acesteia. Vă
puteţi imagina viaţa fără televizor, automobil sau computer, fără posibilitatea de a va pregăti zilnic hrana, fără
încălzire în timpul rece al anului etc.? Toate acestea sunt rezultatul activităţii creative a savanţilor şi
inventatorilor, în special în ultimii 200 de ani. Toate acestea pot să dispară, pe parcursul primei jumătăţi a
acestui secol, în urma epuizării drastice a resurselor natural de combustibili fosili. Energia solară fotovoltaică
este energie produsă prin celule fotovoltaice solare, care convertesc lumina soarelui direct în energie electrică.
Celulelor solare erau înainte folosite adesea pentru alimentarea fără baterii electrice, a calculatoarelor de
buzunar și a ceasurilor. Ele sunt fabricate din materiale semiconductoare similare cu cele utilizate în electronică
la cipurile semiconductoare din componența dispozitivelor semiconductoare. Când lumina soarelui este
absorbită de aceste materiale, energia solară este convertită cu participarea particulelor subatomice, și fluxul
dirijat de electroni ce ia naștere, reprezintă electricitate. Acest proces de conversie a energiei luminii în energie
electrică se numește efect fotovoltaic. Mai multe panouri interconectate pot furniza suficientă energie pentru
uzul casnic al unei locuințe. Celulele solare utilizează straturi de materiale semiconductoare doar câțiva
microni grosime. Saltul de tehnologie a făcut posibil ca aceste să poată fi integrate perfect în fațade, pe
acoperișuri, etc. Dar, pentru că lentilele trebuie să fie permanent orientate spre soare, utilizarea de colectoare
solare concentrate este deocamdată puțin răspândită [1, 2, 3].

2. Dezvoltarea sistemelor de conversie a energiei solare.


Deși efectul fotovoltaic a fost descoperit în anul 1839 de către Edmond Becquerel și prima celulă
fotovoltaică a fost patentată în 1884 de un electrician din New York, Charles Edgard Fritts, istoria celulelor
fotovoltaice modern începe abia în anul 1954 când, Bell Laboratories, echipa Chapin, Fuell și Pearson
construiesc prima celulă fotovoltaică din siliciu. Primele celule fotovoltaice și-au găsit aplicație la alimentarea
sateliților artificiali. Aplicațiile terestre au urmat imediat: la început acestea au fost ce numim astăzi aplicații
profesionale, furnizând mici cantități de energie unor echipamente de monitorizare și telecomunicații. Probabil
una dintre cele mai atrăgătoare aplicații a apărut la sfârșitul secolului XX prin integrarea celulelor fotovoltaice
în elementele de acoperiș și fațadă ale clădirilor, determinând o nouă formă de central electric și anume central
distribuită. Ultimele decenii au dus o schimbare radical în plan concepțional. În prezent, generatoarele
fotovoltaice sunt o realitate, ele funcționând pe întregul glob și chiar mai mult, sunt unică sursă de energie a
sateliților și Stației Orbitale Internaționale. De asemenea în multe țări se desfășoară programe ample de
cercetare și subvenționale pentru a determina prețuri atractive de vânzare a energiei electrice obținute pe cale
solară.
Atât problema disponibilului de energie și implicit, a costului ei, cât și influența negativă a industriei
energetic asupra naturii, au stimulat un intens efort de cercetare și inovare în acest domeniu de finalitate asupra
soluțiilor tehnice de producere și utilizare a energiei și în direcția implicărilor sociale și chiar etice a
consumului de energie pentru protejarea naturii (fig. 1). În prezent instalații solare sunt de două tipuri: termice
și fotovoltaice și după materialul de execuție a celulelor pot fi:

138
Fig.1. Energie ecologică.
Celule pe bază de siliciu Celule solare pe bază de compuși organici
Strat gros Tehnologia bazată pe chimia organică furnizează
Celule monocristaline (c-Si) compuși care pot permite fabricarea de celule solare
Celule policristaline (mc-Si) mai ieftine.
Strat subțire Celule pe bază de pigmenți
Celule cu siliciu amorf (a-Si) Numite și celule Grätzel utilizează pigmenți naturali
Semiconductoare pe bază de elemente din grupa III-V pentru transformarea luminii în energie electric
Celule cu GaAs Celule cu electrolit semiconductor
Semiconductoare pe bază de elemente din grupa II-VI De exemplu soluția: oxid de cupru/NaCl.
Celule cu CdTe Celule pe bază de polimeri
Celule CIS, CIGS Deocamdată se află doar în fază de cercetare
CIS este prescurtarea de la Cupru-Indiu-Diselenid
Spre deosebire de panourile solare fotovoltaice, un colector solar, (captator solar, panou solar termic) este
o instalație ce captează energia solară conținută în razele solare și o transformă în energie termică. Deoarece
aproape întreg spectrul radiației solare este utilizat pentru producerea de energie termică, randamentul acestor
colectoare este ridicat fiind în jur de 60 % - 75 % raportat la energia razelor solare incidente (200 – 1000 W/m²
în Europa, în funcție de latitudine, anotimp și vreme). NASA a alocat fonduri pentru cercetări în domeniul
energiei solare, iar un inginer a imaginat deja un model de centrală ce arată ca o cupă de dimensiuni colosale,
suspendată la mare înălţime deasupra Pământului (fig. 2). John
Mankins, un specialist care a lucrat la NASA, iar acum conduce
compania Artemis Innovation Management Solutions, a imaginat
modelul de central solară (numit SPS-ALPHA - Solar Power Satellite
via Arbitrarily Large PHased Array) ca pe un ansamblu de panouri
subţiri, care s-ar putea roti pentru a capta cât mai multă lumină solară.
Interiorul sistemului ar fi, de asemenea, căptuşit cu panouri
fotovoltaice care ar transforma lumina solară în microunde, ce ar fi
transmise spre Pământ pe la capătul inferior al "paharului". John Fig.2. Central solară SPS-ALPHA.
Mankins afirmă că, dacă acest proiect va fi unul de succes, el va deschide calea spre construirea unor vaste
platforme alcătuite din zeci de mii de elemente, care vor colecta cantităţi enorme de energie solară cu care vor
alimenta Terra şi misiunile spaţiale [4, 5, 6].
Concluzii
Energia solară este o sursă foarte utilă de energie regenerabilă, care poate fi răspunsul în viitor pentru
puterea electrica, sau pentru nevoile de energie, in timp ce încălzirea globala pare sa se răspândească rapid.
Deci, putem contribui cu toții la protecția mediului prin utilizarea energiei solare, dar exista si câteva
dezavantaje, care ar trebui sa fie păstrată în minte, de asemenea. Dar un lucru sigur, energia solara poate fi una
dintre cele mai vechi si una dintre cele mai eficiente surse de energie, care daca este folosita cu grija, ne poate
ajuta enorm.

Bibliografie:
1. http://ecology.md/md/page/energie-alternativa-in-moldova-viitorul-a-devenit-prezent (vizitat
16.12.2016).
2. http://inhabitat.com/nasa-wants-to-beam-microwave-energy-to-earth-with-a-solar-power-plant-in-
space/ ( vizitat 07.12.2016).
3. http://www.descopera.ro/dnews/9520810-vom-strange-energia-soarelui-intr-un-pahar-urias (vizitat
07.12.2016).

139
TRANSFERUL DE TEHNOLOGIE
Autori: Ciurea Octavian, Muzacantu Ion

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Transferul tehnologic este un proces și complex și variat, fiind realizat la diferite etape de finalizare a
tehnologiei. Fiind în esența sa comercializare, transferul tehnologic se supune întru totul legilor pieței. In lucrare sunt
analizate mai multe modele si mecanisme de transfer tehnologic.

Cuvinte cheie: Transfer tehnologic, concept, model mecanism.

În cadrul schimburilor economice internationale, un loc important il ocupa comertul cu inteligenta


umana. Elementul esential in aceasta forma de comert este transferul sau schimbul de tehnologie.
Transferul de tehnologie constituie expresia ce desemneaza in mod generic orice tranzactie asupra
tehnologiei considerata in sens larg, vizand transmiterea de catre detinatorul de tehnologie catre beneficiar a
cunostintelor cu privire la metoda, modul, experienta de producere a unui produs, crearea unei fabrici, uzine
etc., impreuna cu tehnice aferenta, indiferent daca este brevetata sau nu, pe plan juridic.

Fig. 1 Conceptul transferului tehnologic.


Modelul clasic al transferului de tehnologie include in sine trei componente (fig. 2):
x Sursa, care poseda tehnologia si este dispusa sa transfere;
x Utilizatul care este dispus de a primi tehnologia;
x Mecanismul de transfer care este creat si utilizat pentru efectuarea transferului.
Modelul sinergic reflecta o serie de activitati ale procesului de transfer al tehnologiei (fig. 3). Printre ele
se numara: inovarea, adoptatia, adaptarea, diseminarea, implementarea.

Fig. 2. Elementele sistemului de transfer Fig. 3. Modelul sinergic a procesului de transfer


tehnologic tehnologic

Transferul tehnologic poate fi realizat in doua moduri: pe verticala, pe orizontala.


Transferul tehnologic pe verticala se caracterizeaza prin deplasarea informatiilor asupra tehnologiei de
la nivelurile de varf manageriale la nivelurile inferioare ale unei organizatii sau ale unui sistem de organizatii.
Transferul pe verticala se defasoara dupa un „lant de comanda” in fluxul de informatii.
Transferul tehnologic pe orizontala are loc prin deplasarea informatiilor asupra tehnologiei intre
persoane din clase de job-uri similare, din interiorul unei organizatii sau intre organizatii similare.

140
Fig. 4. Transfer de tehnologie: pe verticala si pe orizontala
In functie de natura juridica contractul de transfer de tehnologie prezinta unele forme:
9 Contractul de franciza. Franciza este operațiunea care îmbracă forma unui contract prin care o
persoană numită francizor îi acordă unei alte persoane, numită beneficiar sau francizat, dreptul de exploatare
a unui ansamblu de drepturi de proprietate industrială sau intelectuală, în scopul de producție sau de
comercializare a anumitor tipuri de produse și/sau de servicii. Obținerea unei francize implică plata unei taxe
de intrare în sistem precum și a unor redevențe anuale, de regulă sub forma unui procent din cifra de afaceri.
9 Contractul de licenta. Contractul incheiat intre doua parti, prin care una - titular - se angajeaza sa-i
cedeze celeilalte - beneficiar - dreptul de a folosi brevete de inventie, procedee tehnice, documentatii tehnice,
scheme operatorii de productie, metode de exploatare a masinilor, metode de tratare a produselor, marci de
fabrica, marci comerciale, marci de servicii, contra unui pret, in conditii si pe perioade determinate.
9 Contractul de know-how. Prin contractul de know-howse urmărește transmiterea unui ansamblu de
cunoştinţe de către furnizor, în schimbul plății preţului de către beneficiar. Acesta din urmă nu are obligaţia de
a dezvolta know-how-ul decât dacă în contract se prevede expres acest fapt, însă dacă alege să o facă, atunci
îl utilizează sub marca proprie.
9 Contractul de engineering. Prin engineering se intelege o activitatea complexa cuprinzand operatiile
cele mai diverse, de la prestatiile de servicii de ordin intelectual – transmiterea de idei, conceptii, planuri, schite
etc., executari de lucrari, cuprinzand realizari de instalatii si punerea lor in functiune – pana la furnizari de
materiale necesare executarii acestor lucrari de constructii, montaje etc.
Concluzii:
x Transferul de tehnologie este un proces comlex care permite unui individ, unități de producție, instituții
de cercetare etc. sa obțină mașini, echipamente, tehnologii etc. în condițiile de respectare a proprietății
intelectuale.
x Transferul de tehnologii se realizează cu ajutorul mecanismelor care includ forme și metode specifice.
Acesta are un caracter complex descris, în esențial, transferul tehnologic pe orizontală și verticală.

Bibliografie

1. Metode de bună practică și tehnici de transfer tehnologic și inovare pentru ÎMM. ROCA (Rețeaua
Organizațiilor de Consultanță în Afaceri). Disponibil la
http://www.mdrl.ro/_documente/phare2003/dezv_afaceri/IMM-
uri/manuale/Transfer%20tehnologic/Curs%20Transfer%20Tehnologic.pdf
2. Akperov I. G., Petrașov A. V. Transfer innovationnih tehnologii: gotovtocti, prepiatctvia, vozmojnocti.
OAO Transfer. Innovatii. ISSN: 2071-3010. Nr. 5, 2008, pp. 106 – 112

141
CONCEPTUL PRELUCRĂRII LA VITEZE MARI (HIGH SPEED
MACHINING – HSM)
Autori: Ghenița Ion, Melenti Ștefan

Universitatea Tehnică a Moldovei


Rezumat: Există mai multe moduri diferite de a defini Prelucrarea la Viteze Mari (High Speed Machining), fapt
menționast și în: Prelucrare la Productivitate Mare; Prelucrare cu Avansuri Mari (High Feed Machining); Așchiere la
Viteze Mari (High Speed Cutting); Prelucrare cu Avansuri Mari la Viteze Mari de Așchiere (High Speed and Feed
Machining); Prelucrare la Turații de Înaltă Frecvență (High Rotational Speed Machining). HSM poate fi numit mai
degrabă prelucrarea de productivitate mare deoarece este valabilă pentru toate prelucrările: de degroşare, de semifinisare,
de finisare şi pentru toate dimensiunile exacte şi mai puţin exacte. Prelucrarea la viteze mari HSM este adesea folosită la
finisare pe oţeluri călite atât cu viteze mari cât şi cu avansuri mari.

Cuvinte chee: viteza mare de aschiere, viteza mare de prelucrare, prelucrare cu avansuri mari, prelucrare cu turatii mari

Prima definiţie a aşchierii la viteze mari a fost formulată de Carl Salomon in 1931, care a presupus că
la viteze de aşchiere de 5-10 ori mari mari decât cele tradiţionale temperatura de aşchiere va începe să scadă.
Ulterior această ipoteză a fost confirmată experimental (fig. 1), dar încă nu este posibil să se verifice
completamente această teorie pe baza rezultatelor experimentale recente, care sunt încă insuficiente [3].
Se constată o scădere relativă a temperaturii de aşchiere care începe la anumite viteze de aşchiere
pentru diferite materiale. Această descreştere a temperaturii de aşchiere se produce în primul rând şi la viteze
mai mici pentru aliajele neferoase (cca 250 m/min), pentru bronzuri la cca 650 m/min, pentru fonte la cca 700
m/min şi pentru oţeluri la cca 800 m/min.

Fig. 1. Temperatura de aşchiere în funcţie de viteza de aşchiere pentru diferite materiale [3]
În regimul de prelucrare cu vireze ridicate procesul de formare al aşchiei este diferit faţă de cel normal
[5] (are loc în condiţii de temperatură şi de frecare diferite şi se produce prin trecerea de la o alunecare plană
la o forfecare adiabatică ireversibilă), cu modificarea aspectului de la o aşchie cu formă continuă către o aşchie
fragmentată. Dar domeniile de viteze nu sunt bine definite existând zone de tranziţie pentru care transformările
macro şi microscopice sunt continue ca în fig. 2.

142
Fig. 2. Gama de viteze de aşchiere pentru diferite materiale [5]
Termenul de prelucrare la viteze mari este relativ. În general se consideră următoarea clasificare: viteză
înaltă: 600…1800 m/min; viteză foarte înaltă: 1800…18000 m/min; viteză ultra înaltă: >18000 m/min.
Teoretic prelucrarea în regim HSM permite îndepărtarea unui volum de material raportat la unitatea de
timp superior celui în regim convenţional [5]. Prin creşterea cantităţii de material îndepărtată şi scăderea
forţelor de tăiere pare a permite o ameliorare a procesului de fabricaţie în termeni de productivitate, costuri şi
termen de realizare.
În general utilizarea regimurilor de prelucrare cu viteze mari duce la diminuarea forțelor de așchiere, a
puterii și a energiei consumate cu efecte pozitive în proiectarea și exploatarea sculelor și mașinii unelte, și
implicit la reducerea costurilor și creșterea productivității.
Tehnologia HSM este una din cele mai progresiste şi rapid dezvoltate tehnologii. Cu toate acestea, este
un proces relativ nou, iar experienţa pe scară largă încă nu este acumulată şi efectiv cunoscută.
Prelucrarea la viteze mari HSM nu este doar o prelucrare cu viteză mare de aşchiere, nu este doar o
prelucrare la turaţii mari. Această prelucrare este un proces la care prelucrările de degroşare, de finisare şi de
superfinisare sunt efectuate prin metode foarte specifice şi cu ajutorul unor echipamente, utilaje şi scule
speciale [1].
De fapt, există mai multe moduri diferite de a defini Prelucrarea la Viteze Mari (High Speed
Machining), fapt menționast și în [1]:
x Prelucrare la Productivitate Mare.
x Prelucrare cu Avansuri Mari (High Feed Machining). Avansurile mari pot fi aplicate la fazele tehnologice
de degroșare (în special) și la fazele de finisare cu condiția utilizării sculelor cu geometrie specială
favorabilă formării rugozității joase.
x Așchiere la Viteze Mari (High Speed Cutting). Factorul principal ce asigură înalta productivitate devine
viteza de așchiere.
x Prelucrare cu Avansuri Mari la Viteze Mari de Așchiere (High Speed and Feed Machining). Factorii
principali ce asigură înalta productivitate devine cuplul (produsul) viteza de așchiere - avansul.
x Prelucrare la Turații de Înaltă Frecvență (High Rotational Speed Machining). În prezent în construcţia
maşinilor – unelte, sunt caracterizaţi drept arbori principali cu turaţia înaltă toţi arborii, care permit
realizarea unei turaţii de peste 6300 rot/min. Pentru a putea compara, însă în asemenea arbori trebuie
cunoscută sarcina permisă pe lagăr atât la turaţie mijloace cât şi la turaţie maximă.
Implementarea în producere a maşinilor unelte moderne de înaltă performanţă nu este posibilă fără
cunoaşterea principiilor de prelucrare la mare viteză (HSM – high speed machining – prelucrare la veteze mari)
şi problemele de dezvoltare legate de acest fenomen tehnologic.
Pentru a obține creșterea volumului de material îndepărtat pentru o anumită secțiune de așchie trebuie
crescută viteza de așchiere, deci folosirea regimurilor specifice HSM sau HSC [5]. Dintre creșterea adâncimii
de așchiere și respectiv creșterea vitezei de avans este preferabilă a doua, deoarece determină o creștere mai
mică a forțelor de așchiere, deci o putere mai mică, implicit un consum mai redus de energie. Prin modelări și
experimente se poate observa că atunci când viteza de așchiere crește, aceasta determină diminuarea forțelor
de așchiere și a temperaturii din piesă. Creșterea vitezei de așchiere conduce la creșterea volumul de material
îndepărtat, dar reduce drastic durata de viață a sculei, cu scăderea corespunzătoare a productivității.

143
Viteza mare de prelucrare a fost favorizata si impusă prin [4]:
9 apariţia comenzii electronice, totdeauna mai perfecţionată şi mai puţin scumpă decât comanda tradiţională;
9 apariţia maşinilor cu comandă numerică de mare flexibilitate tehnologică şi ideală pentru fabricarea seriilor
mici şi medii de piese;
9 necesitatea rentabilizării producţiei;
9 necesitatea unor timpi de fabricaţie reduşi;
9 nevoia unei calităţi superioare pentru suprafeţele prelucrate;
9 nevoia micşorării stocurilor de piese;
9 nevoia reducerii timpului de stocare a mijloacelor circulante pe perioada cât are loc fabricatia.
HSM poate fi numit mai degrabă prelucrarea de productivitate mare deoarece este valabilă pentru toate
prelucrările: de degroşare, de semifinisare, de finisare şi pentru toate dimensiunile exacte şi mai puţin exacte
[1]. Prelucrarea la viteze mari HSM este adesea folosită la finisare pe oţeluri călite atât cu viteze mari cât şi cu
avansuri mari.
Astăzi se manifestă o tendinţă constantă de a crea maşini destinate pentru prelucrarea la viteze mari
HSM. Progresele în domeniul sculelor aşchietoare au permis aplicarea în mod efectiv a prelucrărilor HSM în
diverse industrii. Diversitatea mare a industriilor și a condițiilor specifice legate de materiale a adus la aceea
că tehnologia CAM este astăzi în plină expansiune, pentru a satisface nevoile specifice în crearea de noi
strategii de deplasare a instrumentului pentru aşchierea la viteze mari.
Există o varietate mare de factori care afectează calitatea pieselor prelucrate, care în mod normal sunt
detectate și evaluate în procesul de pregătire constructiv-tehnologică a producţiei (CAD/CAPP), în procesul
de generare a datelor şi în timpul prelucrării [6]. Uneori factorii au caracter ascuns şi vualat, alteori factorii
sunt evidenţi, dar afectează precizia şi rugozitatea de suprafeţelor generate, precum şi timpul de prelucrare.
Toate aceşti criterii sunt întotdeauna într-o relaţie şi conectare reciprocă strânsă şi, de obicei, confruntarea cu
ei se produce pe măsură ce ei apar. Prelucrare mecanică este veriga finală a unei probleme complexe,
soluţionarea căreia se face succesiv prin instrumentele sistemelor CAD , CAPP, CAM şi CNC.
De obicei, prelucrarea de mare viteze mari se realizează cu avansuri axiale foarte mici, cu adâncimi de
aşchiere mici, astfel încât să se obţină o bună calitate a suprafeţei prelucrate şi pentru a evita deteriorarea sculei,
a piesei sau a arborelui principal.
Prima regulă a prelucrării la viteze mari - secțiune constantă și mică a așchiei eliminate cu viteză mare
[2]. Acest principiu de bază se realizează printr-o simplă atribuire a unor pași mici între treceri, cu excepția
cazurilor de intrare când se lucrează cu întreaga lățime a frezei. Astfel de cazuri ar trebui excluse, iar acest
lucru se realizează folosind prelucrarea trohoidală, când freza efectuează o traiectorie circulară în aceeași
direcție. În mod ideal, sistemul CAM construiește automat o trohoidă în locuri în care este necesar acest lucru.
Software-ul de optimizare a avansului poate fi folosit pentru a obţine o eficienţă de aşchiere bună cu
adâncimi de aşchiere mari şi la ratele ridicate ale avans pentru a depăşi problemele în locuri geometrice
specifice cu sarcină majoră dar de scurtă durată. Valorile constante ale secţiunii aşchiilor permit utilizarea
optimă a puterii de aşchiere la viteze mari. Software-ul detectează condiţiile în care sarcina provocată de aşchie
este prea mare şi ajustează avansul la un nivel mai mic rezonabil. Apoi se produce întoarcerea la viteza de
avans mai mare atunci când pericolul de suprasarcină dispar. Software-ul în regim automat optimizează
procesul în raport cu volumul de material îndepărtat în fiecare moment de timp şi menţine maşina unealtă şi
organele de lucru la acelaşi nivel de solicitare.
Efectul HSM este cauzat de schimbările structurale ale materialului (din cauza deformărilor plastică
efectuate la viteză mare) în locul de separare a aşchiei. Odată cu creşterea vitezei de aşchiere forţele de aşchiere
iniţial cresc, iar apoi la atingerea unui anumit prag al temperaturii în zona aşchierii - scad în mod semnificativ
[6].
Cel mai important este faptul că timpul de contact al muchiei aşchietoare cu semifabricatul este atât de
mic iar viteza de evacuare a aşchiilor este atât de mare încât cea mai mare parte a căldurii formate la formarea
aşchiei este eliminată împreună cu aşchiile. Piesa de prelucrat şi instrumentul pur şi simplu nu au timp să se
încălzească. Acest efect a fost de mult timp cunoscut şi utilizat de exemplu prin încălzirea înainte de prelucrare
a pieselor din materiale greu de prelucrat (aliaje de titan).
Formarea aşchiei este cel mai important aspect al prelucrării la viteze mari HSM: în timpul formării
aşchiilor 80% din căldura este generată în zona de deformare plastică a materialului, 18% - în zona de contact
dintre instrument şi aşchie şi 2% - în zona de frecare a muchiei aşchietoare cu materialului piesei. Prelucrările
la viteze mari (HSM) efectuate în condiţiile parametrilor stabiliți corect arată că cca 75% din căldura produsă
este evacuată cu aşchiile, 20% - prin intermediul instrumentului şi cca 5% - prin piesa prelucrată.
Prelucrarea la viteze mari (HSM) [7]: nu este numai o simplă prelucrare la viteză mare, ea trebuie să fie
tratată ca un proces bazat pe metode pronunțat specifice realizate pe utilaje de precizie înaltă; nu necesită

144
obligatoriu turații înalte, multe aplicații pot fi realizate la turații moderate dimensiunile obiectului în proces de
rotire fiind suficient de mari; este o prelucrare de înaltă productivitate operându-se cu scule de dimensiuni mici
atât la degroșare cât și la cele mai fine prelucrări.
Prelucrările la viteze mari se realizează dacă sunt respectate, la general, cerinţele: secţiune mică a
aşchiilor; turaţie mare a arborelui principal; avansuri liniare de lucru înalte; pas mic; adâncime de aşchiere
mică - mai puţin de 10% din diametrul sculei la frezare.
Prelucrarea la viteze mari (HSM) este o metodă puternică de prelucrare care combină avansurile ridicate
cu vitezele mari de așchiere, cu turația înaltă a arborelui principal, cu scule specifice ce obțin mișcări de
generare cu particularități specifice [7].

Bibliografie

1. Pasko, R. - Przybylski, L. & Slodki, B. High speed machining (hsm) – the effective way of modern cutting.
International Workshop CA Systems And Technologies. Disponibil la:
http://fstroj.utc.sk/journal/engl/papers/034_2002.pdf
2. Высокоскоростная обработка. Disponibil la: http://insoftmach.ru/HSC.html
3. High Speed Machining. Disponibil la:
http://www.cnccookbook.com/CCCNCMillFeedsSpeedsHighSpeedMachining.htm
4. Prelucrarea cu viteze mari in industria aeronautica. Disponibil la:
http://documents.tips/documents/prelucrarea-cu-viteze-mari-in-industria-aeronautica.html
5. Rusu Ovidiu. Contribuții privind studiul procesului de frezare cu viteze mari de așchiere, pe centre de
prelucrare - Rezumatul tezei de doctorat. Disponibil la:
http://www.tuiasi.ro/uploads/files/Rezumat_teza_Ovidiu_Toader_Rusu.pdf
6. Внедрение HSM фрезерования в современном производстве. Disponibil la: www.cnc-
club.ru/forum/download/file.php?id=18459
7. Radu Alexandru Ivan. Studiul comportamentului dinamic al sistemului port-scula-scula aschietoare-piesa
in cazul operatiei de frezare cu viteze inalte. Rezumatul tezei de doctor. Universitatea Transilvania
Braşov, 2011, 90 p.

145
EXTINDEREA COMUNICĂRILOR ÎN TRANSFER TEHNOLOGIC ÎN
REGIUNEA TRANSFRONTALIERĂ ROMÂNIA-UCRAINA-REPUBLICA
MOLDOVA
Autor: Iatchevici Vadim

Universitatea Tehnică a Moldovei, AITT

Rezumat: Transferul tehnologic reprezintă un proces activ prin care tehnologia este transmisă între două sau mai multe
entități, cu scopul ca dezvoltările științifice și tehnologice să fie accesibile unui domeniu mai larg de utilizatori, în vederea
comercializării sub forma de noi produse și/sau servicii. Unul din Programele UE prin care este susținut transferul
tehnologic în regiunea transfrontalieră, este Programul Operaţional Comun România-Ucraina-Republica Moldova.

Cuvinte chee: Comunicare, transfer tehnologic, transfrontalier, transferabilitate, program, proiecte

Introducere

Pentru dezvoltarea economiei şi a societăţii în ansamblu este necesar de a implementa în economia


naţională tehnologiile şi inovaţiile care sunt disponibile pentru ţările dezvoltate din întreaga lume, dar în special
din statele cu care Republica Moldova are hotare comune. Transferul tehnologiilor noi dintre România-
Ucraina-Republica Moldova reprezintă o necesitate şi o soluţie pentru dezvoltarea şi modernizare unei industrii
competitive, în special a Republicii Moldova şi Ucraina, dat fiind faptul că România este membru UE şi
beneficiază direct de toate avantajele pieții europene, aflînduse la un nivel mai înalt din punct de vedere al
asigurării economiei sale cu tehnologiile şi inovaţiile de ultimă oră.
Pentru ca transferul de tehnologii să se realizeze cît mai eficient şi mai rapid între aceste trei ţări este
necesar de o extindere a comunicării între toţi partenerii sociali ce sunt vizaţi în transferul tehnologic, aici pot
fi menţionaţi: autorităţile locale şi regionale, instituţiile de învăţămînt, camere de comerţ şi industrie, ONG-
uri, asociaţii de profil, parcurile ştiinţifico-tehnice, incubatoarele de afaceri şi alţi subiecţi responsabili.
Inițial considerăm oportună începerea cerecetării temei date cu descifrarea sensului termenului de
transfer tehnologic, dat fiind faptul că el este elementul defenitoriu din acest subiect și prezintă un înțeles mult
mai global.
Așadar, conceptul de transfer tehnologic în sens larg reprezintă un proces de comunicare, care are drept
efect introducerea în practică a rezultatelor cercetării sau a unor informații noi, prin transmiterea de cunoștințe
de la cercetarea fundamentală la o tehnologie aplicativă în sectorul real al economiei. Transferul tehnologic în
esență este o problemă de flux de cunoștințe de la unii oameni la alții, care poate avea loc prin intemediul
colaborării educaționale, prin intermediul literaturii științifice și prin contactul direct dintre actorii vizați în
procesul transferului de tehnologii.
În sens restrîns sub conceptul de transfer tehnologic se înțelege diseminarea și adoptarea invențiilor și
tehnicilor dintr-o zonă geografică în alta, dintr-o disciplină la alta sau dintr-un sector al economiei la altul, cu
scopul fabricării unui produs, aplicării unui proces sau livrării unui serviciu.
De asemenea transferul tehnologic poate fi înțeles ca o toatlitate de procese prin intermediul cărora are
loc transmiterea de informații științifice sau tehnologice, transmiterea unor tehnici și a experienței industriale,
a unor echipamente noi între diferite părți implicate: guverne, întreprinderi industriale private, instituții
financiare, ONG-uri, instituții de cercetare și învățămînt.
Obiectul transferului tehnologic poate consta în tehnologii de fabricație, tehnologii de produs, tehnologii
de proces, tehnici de management, procedee de prestare a serviciilor ș.a. Conținutul fizic al acestu-i tip de
transfer poate consta din materiale și componente care împreună formează produsul finit sau utilaje de
producție și scule, dar el poate consta și din transmiterea de documentație și proceduri asupra proiectului
produsului și fabricației acestuia sau instrucțiuni de utilizare a utilajului implicat în fabricație.
La fel pentru o înțelegere profundă a subiectului dat este necesar de examinat termenul de
transferabilitate, care joacă un rol important în cadrul procesului de transfer tehnologic. Prin urmare,
transferabilitatea reprezintă ușurința, cu care un procesul de fabricație poate fi transferat, și reprezintă
capacitatea internă a procesului de fabricație de a fi adaptat, transmis și asimilat, în limitele resurselor
receptorului de tehnologie. Acest aspect este necesar de luat în considerație la transferul tehnologic facut de la
țările industrializate către țările în curs de dezvoltare, cum este și Republica Moldova, deoarece aceste țări sunt
caracterizate prin piețe locale mici, constrîngeri referitoare la materiile prime sau materiale, lipsa de forță de
muncă cu calificare specială și infrastructură subdezvoltată. Astfel, cu exceptia celor mai simple transferuri,

146
tehnologiile vor trebui, în general, să fie modificate pentru a deveni adecvate la noul mediu industrial.
Pentru ca transferul tehnologic să poată avea loc, el este îmbrăcat în anumite mecanisme contemporane,
care permite migrarea tehnologiilor în spațiul internațional, printre care putem menționa: dezvoltarea
subcontractată a produselor, consulting, programe de cercetare în cooperare, brevetarea și licențierea,
transferul de documente, vînzarea sau cumpărarea de produse sau servicii, instruirea personalului, transferul
de personal, cooperarea în cercetarea fundamentală, cooperarea în cercetarea aplicativă, cooperarea în
dezvoltarea produselor, alianțe strategice, investiții străine directe, programe de schimb, schimburi de personal
de specialitate, conferințe tehnice, expoziții tehnice, tîrguri comerciale cît și alte mecanisme.
În continuare succint vom analiza aceste mecanisme de transfer tehnologic, dat fiind faptul că ele sunt
instrumentele practice și actuale de internaționalizare a rezultatelor din domeniul științei și inovării:
- Dezvoltarea subcontractată a produselor reprezintă un mecanism de transfer tehnologic în care un beneficiar
comandă proiectul produsului la o firmă specializată de proiectare, oferind acesteea informația și specificațiile
proiectului;
- Consulting este un mecanism de transfer de tip - prestări servicii, care oferă beneficiarului analize, studii,
recomandări tehnologice;
- Programe de cercetare în cooperare constituie un mecanism de transfer, care constă în crearea unor entități,
utilizate în cercetarea pre-competițională, cu scopul de a pregăti calea pentru introducerea de noi tipuri de
produse și servicii, într-o fază ulterioară. Aceste programe sunt ințiate în special de organizații din sfera
infrastructurii de inovare și transfer tehnologic, cum sunt parcurile științifico-tehnologice și incubatoare de
inovare;
- Brevetarea și licențierea constituie mecanismul complex din punct de vedere documental și juridic, care
servește la transferarea rezultatelor procesului de dezvoltare tehnologică dintr-o firma, pentru exploatarea în
altă firmă, dintr-o altă regiune;
- Transferul de documente este un mecanism intens codificat, care include documente foarte diverse, cum sunt:
scheme de fluxuri tehnologice, schițe de mașini sau utilaje, documente în contractul de know-how etc. ;
- Vînzarea sau cumpărarea de produse sau servicii include vînzarea, achiziția și importul de mijloace de
producție (mașini și echipamente pentru fabricarea produselor);
- Instruirea personalului este indicat pentru transferarea de abilități și competențe între participanții la transfer,
se realizează deseori ca serviciu oferit de universități pentru industrie;
- Cooperarea în cercetarea aplicativă este un mecanism de transfer tehnologic mai aproape de sectorul real al
economiei și se realizează între firmele noi și universități;
- Investițiile străine directe reprezintă o formă de transfer de tehnologie efectuat de societățile multinaționale
din țările dezvoltate către regiunile mai puțin dezvoltate, care are ca efect integrarea tehnologiei globale cu
competențele de producție locale.

Perspectiva practica de transfer tehnologic Moldova – Romania – Ucraina

În cele ce urmează vom aborda subiectul dat din perspectiva practică în contextul transferului de
tehnologii dintre Republica Moldova, Ucraina și Romania. În vederea atingerii acestui scop a fost elaborat în
comun de cele trei ţări partenere un program, şi transmis în data de 10 martie 2008 către Comisia Europeană
pentru negocieri în vederea adoptării. Programul Operational Comun Romania-Ucraina-Republica Moldova
2007-2013 a fost aprobat de catre Comisia Europeana in data de 29 iulie 2008.
Programul Operaţional Comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013 (Programul Ro-Ua-
Md), este finanţat de Uniunea Europeană prin Instrumentul European de Vecinatate si Parteneriat. Programul
are ca obiectiv crearea unei punţi de legătură între cele trei state partenere, cu scopul susţinerii comunităţilor
din zonele de frontieră în găsirea unor soluţii comune la problemele similare cu care acestea se confruntă. Prin
intermediul acestui program, autorităţile locale şi alte organizaţii din zonele de frontieră sunt încurajate să
colaboreze în vederea dezvoltării economiei locale şi rezolvării anumitor probleme legate de mediul
înconjurător. Programul promoveaza, de asemenea, o mai bună interacţiune între comunităţile din zonele de
graniţă. Contribuţia UE la Programul Operaţional Comun Romania-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013
este de 126,72 mil. euro, iar statele participante în program co-finanţează cu minimum 11,4 mil. euro.
Scopul acestui program este de a îmbunătăți situația economică, socială și cea a mediului înconjurător
în aria programului, în contextul unor granițe sigure, prin intensificarea contactelor dintre partenerii de pe
fiecare parte a graniței, iar ca principalele priorități pot fi enumerate:
- Către o economie mai competitivă a zonei de frontieră, având ca scop îmbunătăţirea performanţelor
economice ale zonei de frontieră prin diversificarea şi modernizarea economiei într-o manieră durabilă;
- Mediul şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă având ca scop sprijinirea soluţiilor pe termen lung la problemele

147
de mediu cu care se confruntă zonele de frontieră, în special cele asociate urgenţelor de mediu în cazul cărora
o abordare coordonată este esenţială;
- Promovarea activităţilor ”people to people” având ca scop promovarea unei interacţiuni intensificate între
populaţia şi comunităţile care locuiesc în zona de frontieră.
În vedrea realizării obiectivelor propuse s-a creat de către cele trei state membre la program un mecanism de
managment care să coordoneze toate activităţile şi proiectele destinate programului dat:
9 Comitetul Comun de Monitorizare, care supervizează implementarea programului operational, este
alcătuit din reprezentanţi ai celor trei state partenere în program;
9 Autoritatea Comună de Management este un organism executiv, având întreaga responsabilitate
pentru gestionarea programului operațional comun, inclusiv a asistenței tehnice, și punerea în aplicare
a deciziilor luate de către Comitetul Comun de Monitorizare;
9 Autoritatea de Audit de pe langă Curtea de Conturi a României realizează o evaluare financiară ex-
post asupra conturilor Autorităţii Comune de Management;
9 Secretariatul Tehnic Comun asistă Autoritatea Comună de Management şi Comitetul Comun de
Monitorizare în realizarea sarcinilor lor specifice.
În cadrul acestui program au fost realizate diverse proiecte investiționale cu un impact socio-economic
pozitiv printe care am putea menționa cele mai majore:
¾ Îmbunătăţirea capacităţii de răspuns a Serviciului Mobil de Urgenţă, Resuscitare şi Descarcerare
(SMURD) prin intermediul unui sistem comun integrat pentru monitorizarea eficientă şi atenuarea
consecinţelor dezastrelor, pentru populaţia aflată între graniţele comune ale României, Ucrainei şi
Republicii Moldova;
¾ Conducta de gaz pentru interconectarea sistemului de transport al gazelor naturale din România şi
sistemul de transport al gazelor naturale din Republica Moldova din direcţia Iaşi (România) – Ungheni
(Moldova);
¾ Studiu de fezabilitate pentru interconectarea sincronă dintre sistemele de alimentare cu energie
electrică din Ucraina şi Republica Moldova cu sistemul continental european de transport al energiei
electrice ENTSO-E;
¾ Prevenirea şi protecţia împotriva inundaţiilor pe bazinele fluviale superioare ale Siretului şi Prutului,
prin intermediul implementării unui sistem modern de monitorizare cu staţii automatizate – EAST
AVERT .

Concluzii

În final am dori să menţionăm faptul că transferul tehnologic reprezintă un proces mult mai amplu şi
complex, care trebuie realizat prin eforturi şi resurse comune a tuturor subiecţilor cointerisaţi.
e asemenea este de menţionat faptul că transferul tehnologic în regiunea transfrontalieră reprezintă o
necesitate pentru dezvoltarea regiunii date, ca o precondiţie pentru integrarea Republica Moldova şi Ucraina
în spaţiul economic European.
Astfel, în vederea realizării obiectivelor propuse a fost implentat Programul Operaţional Comun
România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013 (Programul Ro-Ua-Md), care este finanţat de Uniunea
Europeană prin Instrumentul European de Vecinatate şi Parteneriat. Prin intermediul acestui program au fost
implementate o serie de proiecte.
Conchidem subiectul dat cu accentuarea necesităţii de continuare a comunicării şi colaborării între
partenerii celor trei ţări, pentru a continua procesele începute, a contracta noi proiecte şi a asigura dezvoltarea
tehnologică prin transferul de tehnologii, pentru a putea fi concurenţiali pe piaţa europeană.

Bibliografie

1. Granite conune. Solutii commune. Romania – Ucraina – Republica Moldova. Disponibil la:
http://www.ro-ua-md.net/ro/
2. Iatchevici V., Smid S., Moraru V., Varzari V. 2015. Technology Transfer Handbook (in English). ISBN
978-9975-4089-7-4.

148
IMPLICAREA TINERILOR ÎN ACTIVITĂȚILE DE CERCETARE ȘI
INOVARE ÎN REPUBLICA MOLDOVA
Autor: Iatchevici Vadim

Universitatea Tehnică a Moldovei, AITT

Rezumat: Implicarea tinerilor in procesele vitale pentru cariera si economie este un deziderat incontestabil. Tinerii de azi
vor avea job-uri despre care astazi nu se cunoaste nimic. Implicarea lor in procese de inovare, transfer tehnologic,
cercetare le trezeste curiozitate si interesul, fapt estrem de important pentru dezvoltarea tuturor domeniilor, dar mai ales
a celui tehnico-tehnologic.

Cuvinte chee: Tineri, elev, concurs, inovator, proiect international

În ultimii ani se observă o implicare sporită a tinerilor în dezvoltarea ideilor de afaceri inovaționale.
Din totalul salariaților implicați în proiecte de inovare și transfer tehnologic, aprox. 40% le constituie tinerii
cu vîrsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani. Numărul solicitărilor de obţinere a statutului de rezident a incubatoarelor
de inovare cu scopul de a beneficia de instruire şi consultare în lansarea afacerilor se află în continuă creştere,
ponderea cea mai mare a solicitărilor venind din partea tinerilor. În RM sunt create 3 Parcuri ştiinţifico-
tehnologice (Academica, Inagro, Micronanoteh) şi 7 incubatoare de inovare (Inovatorul, Politehnica,
Inventica-USM, InnoCenter, Innovative Antrepreneur, Media-Garaj). În cadrul acestor entităţi de
infrastructură inovaţională îşi desfăşoară activitatea astfel de rezidenţi ca: uzina ”Topaz” S.A.,
”Moldagrotehnica” S.A. şi alţii.
Uzina ”Topaz” S.A. are aprox. 240 de angajaţi, vîrsta medie a căror este 47 de ani. Din acest număr
de angajaţi 33% fac tinerii specialişti cu vîrsta de pînă la 35 de ani. Ultimii 4 ani uzina ”Topaz” S.A. participă
activ la concursurile proiectelor de inovare şi transfer tehnologic organizate anual de Agenţia pentru Inovare
şi Transfer Tehnologic a Academiei de Științe a Moldovei (AITT). Pînă în prezent în proiectele de inovare şi
transfer tehnologic realizate de uzina ”Topaz” S.A. au participat anual cca 20 de tineri specialişti.
Există deja un număr substanțial de studenți din cadrul universităţilor din RM, care activează în cadrul
incubatoarelor de inovare create în universități, participînd activ la evenimentele organizate în cadrul acestora,
dezvoltînd idei în comun, dar și aplicînd proiecte în vederea obținerii finanțării externe.
În cadrul proiectului internaţional “Technology Transfer Network (TecTNet)” finanţat de UE în cadrul
Programului Tempus în perioada 2013-2016, au fost create 4 oficii de transfer tehnologic în instituţiile de
învăţămînt superior: Universitatea de Stat din Moldova (USM), Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM),
Universitatea Agrară de Stat din Moldova (UASM), Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB).
Aceste oficii sunt gestionate de tinerii manageri şi sunt orientate spre informarea studenţilor despre activităţile
de inovare şi transfer tehnologic.
Un alt proiect inovaţional realizat cu success în colaborare între Universitatea Tehnică din Kiev „Igori
Sirotski” şi Institutul de Energetică a Academiei de Ştiinţe a Moldovei este „Elaborarea instalaţiei de sudare
cu arc electric cu impact redus asupra sistemului enegetic” în care au fost implicaţi în schimbul de experienţă
tineri din amblele părţi.
„Elaborarea şi analiza metodelor de bază şi implimentarea acestora cu scopul de a eficientiza politica
de protecţie a mediului ambient” este un alt proiect realizat în colaborare cu reprezentanţii ştiinţifici din
domeniu respectiv, cu un numar impunător de tineri implicaţi din diverse ţări: Armenia, Azerbaidjan, Ucraina,
Kazahstan, Rusia, Republica Moldova ş.a.
Totodată, în vederea încurajării şi familiarizării tinerilor cu principiile inovării şi transferului de
tehnologie, anual este organizat concursul “Topul Inovaţiilor” şi concursul “Cel mai bun elev innovator
Genius”, ultimul fiind desfășurat în ediţia a IX-a în anul 2016 și a înrolat în competiţie 118 de concurenţi de
pe întreg teritoriul RM, care au expus 116 de lucrări din diverse domenii, inclusiv: tehnologii informaționale,
agricultură, sănătate, mecanică, energie regenerabilă, robotica, creativitate etc.
Pe locul I la Concursul „Cel mai bun elev inovator Genius”, ediţia a IX-a s-au plasat Dmitrii Guzun,
Nicolae Muntean, Liceul Teoretic ”Constantin Stere” și Colegiul Tehnic Agricol, cu lucrarea ”Utilizarea
surselor de energie regenerabilă- farfuria Stirling”.
Locul II le-a revenit concurenţilor:
- Dan Butmalai, Liceul Academiei de Științe, clasa a a XI- a, cu lucrarea ”Mașină de dezamorsare a
minelor v2.0”;
- Ilei Albot, Anastasia Vutcariov, Liceul Teoretic cu profil real ”Mihai Marinciuc” mun. Chișinău,

149
lucrarea ”Utilizarea deșeurilor de producere în timpul creșterii ciupercilor”.
Locul III a fost împărţit de trei pretendenţi:
- Denis Zubic, Gimnaziul ”Grigore Vieru”, satul Sarata Veche, rnul Făleti, lucrarea ”Securitatea
bancnotei. Accesibilitate pentru persoanelor oarbe”;
- Denis Guja, Colegiul Politehnic Chișinău, lucrarea ”Generator de energie”;
- Briciaru Lucian, clasa a X-a, Liceul Academiei de Științe a Moldovei, lucrarea ”Smart BOX”.
Premiul pentru cel Cel mai activ raion aa acordat raionului Soroca, reprezentat de 3 instituţii
educaționale: Colegiul Tehnic Agricol, Liceul Teoretic Constantin Stere şi Gimnaziul Gr. Vieru s.Vasilcău.
Premiul Pentru Cel mai activ liceu a fost obținut de Liceul Teoretic ”Universul”, municipiul Chişinău
care a prezentat în cadrul concursului 27 lucrări.
Câştigătorii concursului au primit cadouri de preţ, premii băneşti şi diplome de participare.
În perspectivă va fi organizat cocursul “Cel mai bun business plan inovaţional”, conceptual fiind
elaborat de AITT și este orientat spre largirea spectrului de posibilităţi de implicare a tinerilor în activităţi
inovaţionale.

Bibliografie
1. http://aitt.md/ro/, 01.03.2017
2. http://www.tectnet.unisannio.it/ , 01.03.2017

150
FENOMENOLOGIA MECANICĂ ȘI TERMICĂ
A AŞCHIERII LA VITEZE MARI
Autori: Melenti Ștefan, Ghenița Ion

Universitatea Tehnică a Moldovei

Rezumat: Noțiunea de prelucrare la viteze mari (High Speed Mashining) este una ce a suferit schimbări esențiale de-a
lungul istoriei și nu se reduce la așchierea la viteze mari. Noţiunea de aşchiere cu viteză mare (High Speed Cutting –
HSC) se referă exclusiv la viteza de aşchiere, iar definirea ei se face în funcţie de materialul semifabricatului. Astfel, dacă
pentru prelucrarea oţelurilor şi a fontelor, vitezele cuprinse între 250 şi 750 m/min reprezintă viteze mari de aşchiere,
pentru aluminiu, aceste viteze sunt cu mult mai mari. La rândul lor, domeniile de viteze diferă în funcţie de procedeul de
aşchiere. Pentru strunjire au fost stabilite următoarele domenii de viteze de aşchiere: viteze obişnuite de aşchiere – V <
500 m/min; viteze mari de aşchiere 500 < V < 10000 m/min; viteze foarte mari de aşchiere V > 10000 m/min [1].

Cuvinte chee: viteza mare de aschiere, formarea aschiei, forta de aschiere, temperatura de aschiere

Mecanica procesului de așchiere la viteze mari. Mecanica procesului de aşchiere la viteze tradiționale
este suficient de bine tratată pornind de la teoria plasticității în volume mari. La viteze mari abordarea în baza
instrumentelor teoriei plasticităţii în macrovolume devine nesatisfăcătoaredeoarece:
x se manifestă o localizare pronunţată a deformaţiei plastice în fășii înguste;
x energia termică formată este și ea puternic localizată în aceste fășii;
x localizarea deformațiilor plastice și a zonelor termice face proprietățile materialului așchiat puternic
neomogene;
x localizarea puternică face procesul de așchiere intermitent, astfel existând zone puternic deformate
intermediate de zone mai puțin deformate, iar așchiile au forma pronunțată cu zimți;
x existența zonelor cu grad de deformare plastică jos face ca grosimea așchiei să fie cu puțin mai mare
decât a adaosului, fapt ce elucidează o eficiență energetică mai mare.
Aceste particularități sunt bine demonstrate în figura 1, se vede că la viteze mari se manifestă localizarea
pronunţată a deformaţiilor în făşii cu grosimea de cca 2,5 mkm.

Fig.1. Variaţia formei secţiunii aşchiei cu creşterea vitezei de aşchiere [2]


Se știe că la aşchierea rapidă aşchiile continue se transformă în aşchii fragmentate. Formarea aşchiilor
decurge în condiţii adiabatice şi procesul este influențat nu numai factorul de temperatură – viteză, ca la
aşchierea simplă, dar şi de factorul de timp. Acest factor determină timpul acţionării fluxului termic și a
temperaturii, viteza încălzirii, gradientul temperaturii şi alţi factori care caracterizează particularităţile fizice
ale aşchierii.
Instrumentele moderne de cercetare a mecanicii aşchierii în condiţiile vitezelor mari se bazează pe
metoda elementului finit pentru mediu continuu deformabil. Simularea permite modelarea prelucrării prin
aşchiere ortogonală de mare viteză ţinându-se cont de deformarea plastică, înmuierea termică, dinamica

151
pronunţată, fenomenele de contact cu frecare extremă, evacuarea
căldurii, formarea şi dezvoltarea fisurii etc. [3]
La unghiuri de degajare pozitive, deformarea este concentrată
într-o zonă primară largă de forfecare şi într-un strat limită adiacent
sculei (fig. 2). Forfecare localizată nu se observă şi morfologia aşchiei
este relativ omogenă. Fisura care segmentează așchia porneşte de la
zona de contact cu suprafaţa de degajare şi se propagă prin grosimea
aşchiei, producându-se astfel ruperea în cele din urmă ei. Alte
cercetări au fost realizate pentru unghiuri de degajare negative (fig. 3).
Fig.4 Secţiune aşchiilor, oţel aliat
ХН73МБТЮ la viteza de 5 m/s)
[5]

Fig.2. Formarea aşchiilor continui şi câmpurile termice (30 m/s) [3]

Fig.3. Formarea aşchiilor cu efect de localizare şi câmpurile termice (10m/s) [3]

Rezultatele modelării prin metoda elementului finit este confirmat experimental studiind structura
aşchilor în secţiune (fig.4).
În fig. 5 sunt prezentate imagini ce demonstrează evoluția proceselor de localizare a deformațiilor
plastice, localizare ce duce la modificarea cardinală a mecanicii procesului de așchiere. Se observă că la viteze
traditionale odată cu creșterea vitezei sunt tot mai pronunțate fenomenele de de localizare, iar la viteză mare
așchiile sunt practic separate.

152
Fig. 5. Evoluția caracterului formării așchiilor la strunjirea oțelului 40ХН2МА la vitezele de așchiere:
a – 40 m/min, b – 125 m/min, c – 250 m/min, d – 2600 m/min
Coeficientul de scurtare a aşchiei care
caracterizează gradul de deformare plastică este
semnificativ mai mic decât în cazul așchierii tradiționale
pentru, practic, toate materialele prelucrate (fig. 6). În
unele cazuri el poate fi mai mic decât 1 cu micşorarea în
acelaşi timp a lăţimii aşchiei. Unghiul de forfecare este
mai mare decât cel obişnuit și atinge 60 grade.
Un astfel de caracter de formare a aşchiilor este
determinat de particularităţile condiţiilor de frecare pe
suprafaţa de degajare, şi de particularităţile fizico-
mecanice dinamice ale metalului prelucrat şi decurgerea
microdeformaţiilor. La viteze mari de deformare
caracteristicile mecanice ale materialului cresc substanțial
[4]. Cu toate acestea la creșterea vitezei de așchiere
valoarea forțelor de așchiere scade substanțial datorită
faptului că volumul deformațiilor plastice este cu mult
mai mic și deformațiile plastice sunt localizate în straturi
subțiri supraîncălzite. Se observă că pentru oțeluri Fig. 6. Influenţa vitezei de aşchiere asupra căeficienţilor
de contracţie (a) şi de lărgire (b) al aşchiei: 1 – aluminiu
atingerea vitezei de 10000 m/min plasează procesul în g=-15o, 2 - aluminiu g=45o, 3 – oţel 50 g=0o
zona efectivă a așchierii la viteze mari, iar pentru
aluminiu începând cu viteza de 6000 m/min se manifestă
o creștere a forței și se intră în zona neefectivă.
Dependenţele indicate în fig. 7 PZ = f (v) confirmă
opinia despre aceea că, pentru materiale mai rezistente
minimum forţei de aşchiere se va deplasa în partea vitezelor
mari de aşchiere, deoarece în cazul dat nivelul forţelor de
aşchiere este mai înalt şi componenta de inerţie începe să
influenţeze la viteze mai mari.
Variaţia forţelor de aşchiere (responsabilă în mare
măsură de apariția vibrațiilor) odată cu creşterea vitezei
depinde de proprietăţile materialului prelucrat, de
mecanismul formării așchiilor şi de nivelul forţelor de
inerţie a aşchiilor. În condiţiile de aşchiere obişnuite această
variație este neînsemnată, iar la viteza de aşchiere Fig. 7. Dependenţa forţei de viteza de aşchiere: 1 –
suprarapidă face până la 30-50% de la Pz. aluminiu, 2 - oţel

153
Fig. 8. Influenţa vitezei de aşchiere asupra temperaturii aşchierii

Temperatura în zona aşchierii la viteze mari. La viteze mari de aşchiere, începând cu o anumită
valoarea critică Vkr, are loc micşorarea temperaturii. Aceasta se explică prin aceea, că începând cu valoarea
critică a vitezei de aşchiere se observă localizarea deformaţiei plastice în volume mici şi încălzirea intensivă a
straturilor de contact, ce aduc la micşorarea forţelor de frecare.
În fig. 8 este arătat că la t = 3 mm, viteza de avans de cca 1500 mm/min și la viteza de aşchiere de
4700 m/min temperatura aşchiilor atinge temperatura de topire a metalului. Aceasta aşchie posedă aşa nivel de
energie termică că, imediat după apariţie se poate suda la suprafaţa metalului. Odată cu creșterea vitezei de
avans la 2500...3000 mm/min, temperatura în zona aşchierii scade. În consecință, temperatura semifabricatului
se ridică la cu 10ºC mai mare decât ceea a camerei. Aproape toată cantitatea de căldură apărută în procesul
aşchierii se înlătură împreună cu aşchiile, temperatura cărora fiind de cca 240ºC.

Bibliografie

1. Pasko, R. - Przybylski, L. & Slodki, B. High speed machining (hsm) – the effective way of modern
cutting. International Workshop CA Systems And Technologies. Disponibil la:
http://fstroj.utc.sk/journal/engl/papers/034_2002.pdf
2. M.A. Davies, T. J. Burns, T. L. Schmitz. High-Speed Machining Processes: Dynamics on Multiple
Scales. Disponibil la: http://astakhov.tripod.com/MC/davis-mach1.pdf
3. T. D. Marusich, M. Ortiz. Modelling and Simulation of High-Speed Machining. Disponibil la:
http://www.ortiz.caltech.edu/~ortiz/Pubs/1995/MarusichOrtiz1995.pdf
4. Novatchii V. K. Volnovye zadaci teorii plasticinosti. M.: Mir, 1978 – 304 p.
5. Погонин А. А., Москвитин А.А. Механизм стружкообразования при сверхвысокоскоростной
обработке (СВСО) металлов и сплавов

154
TRANSFERUL DE TEHNOLOGIE
Autori: Mita Sergiu, Rata Igor

Universitatea Tehnică a Moldovei


Abstract: Din cele mai vechi timpuri omul a fost implicat in procesul de dezvoltare, insa el fiind destul de lent pina la
aparitia managementului ca stiina. Acesta fiind un imbold in mediul cercetarii si dezvoltarii, deoarece a impus conditii
riguroase pentru a atinge scopuri inalte

Cuvinte cheie: Cercetare – dezvoltare, management.

Termenul Management a fost definit de catre Mary Follet prin expresia "arta de a infaptui ceva impreuna
cu alti oameni". Managementul este ştiința și tehnica organizării și conducerii unei întreprinderi.
Cercetarea este o investigație originală în scopul dobândirii de noi cunoștințe științifice sau tehnologice.
Dezvoltarea este o formă revoluționară a mișcării, de trecere de la o stare calitativă veche la alta nouă prin
salturi, prin întreruperea continuității procesului evolutiv, prin transformarea cantității în calitate.
Cercetarea-dezvoltarea (C-D) reprezinta activitatea sistematica si creatoare initiata pentru a spori
volumul de cunostinte despre om, cultura si utilizarea acestor cunostinte pentru noi aplicatii.
Activitatile de cercetare stiintifica in cazul industriilor se pot clasifica:
¾ Cercetarea fundamentala, consta in activitati experimentale sau teoretice initiate cu scopul de a acumula
noi cunostinte privind aspectele fundamentale ale fenomenelor si faptelor observabile fara a avea in
vedere o aplicatie specifica.
¾ Cercetarea aplicativa reprezinta activitatea de investigare originala in scopul acumularii de noi
cunostinte, fiind orientata spre un obiectiv practic vizind imbunatatirea unor produse/tehnologii existente
si care poate avea loc chiar in unitatile industriale respective.
¾ Dezvoltarea experimentala reprezinta activitatea sistematica, care utilizeaza cunostintele existente
acumulate in urma cercetarii si/sau experientei practice in scopul lansarii in fabricatie de noi materiale,
produse si dispozitive, introducerea de noi procedee,sau imbunatatirea celor existente.
In prezent noua economie este bazata pe cunostinte si idei in care dezideratul principal il reprezinta
gradul de implementare a noilor concepte, a ideilor inovarii si tehnologiei in toate sectoarele economiei,
precum si de protectie a mediului inconjurator.
Principalele trasaturi ale noii lumi, sub aspectul activitatii manageriale sunt:
x Cresterea capacitatii sectorului de Cercetare-Dezvoltare (C-D) pentru Tehnologia Informatiei si
Comunicatiei (TIC) pentru sustinerea societatii si economiei bazate pe cunoastere;
x Cresterea competentei tehnologice si promovarea transferului de cunostinte si tehnologii in domeniul
energiei, siguranta in alimentare, cu respectarea principiului dezvoltarii durabile;
x Crearea de produse, procese si tehnologii curate si valorificarea deseurilor;
x Fundamentarea stiintifica si dezvoltarea de tehnologii pentru conservarea, reconstructia si consolidarea
diversitatii biologice si ecologice;
x Dezvoltarea cunoasterii in domeniul amenajarii teritoriului in maniera durabila;
x Dezvoltarea biotehnologiilor cu impact asupra calitatii vietii si dezvoltarii economice;
x Dezvoltarea de noi materiale, produse si procese cu inalta valoare adaugata.
x Dezvoltarea tehnologica ca formata din activitatile de inginerie a sistemelor si de inginerie tehnologica,
prin care se realizeaza aplicarea si transferul rezultatelor cercetarii catre agentii economici, precum si in
plan social, avand ca scop introducerea si materializarea de noi tehnologii, produse, sisteme si servicii,
precum si perfectionarea celor existente, si care cuprinde:
9 cercetarea precompetitiva, ca activitate orientata spre transformarea rezultatelor cercetarii
aplicative in planuri sau documentatii pentru noi produse, incluzand fabricarea modelului
experimental si a prototipului, care nu pot fi utilizate in scopuri comerciale;
9 cercetarea competitiva, ca activitate orientata spre transformarea rezultatelor cercetarii
precompetitive in produse, incluzand si activitatile de inginerie a sistemelor, si proiectare
tehnologica
In aceste conditii, suportul tehnologic al noii societati este constituit prin convergenta a trei sectoare:
¾ Tehnologia informatiei;
¾ Tehnologia comunicatiilor;
¾ Productia de continut digital.
In ultimul deceniu stiinta si tehnica si-au accentuat caracterul sistemic. O demonstreaza si viteza cu care

155
progrese stiintifice au devenit si devin aplicatii industriale.
Pe plan international se manifesta tot mai insistent:
9 Tendinta de crestere a colaborarii dintre organizatiile de cercetare fundamentala si orientata si
organizatiile de cercetare aplicativa si introducere a noului in productie;
9 Ştergerea delimitarilor intre categoriile de cercetare;
9 Cresterea aplicatiilor care necesita cunostinte din domenii diverse;
9 Cresterea importantei transferului tehnologic in scopul introducerii noilor produse pe piata si dezvoltarii
aplicatiilor industriale eficiente;
9 Realizarea unei societati a cunoasterii, care urmareste diseminarea fara precedent a cunostintelor catre toti
cetatenii, folosind cu prioritate Internetul, cartea electronica si metodele de invatare prin procedee
electronice (e-learning);
In acest context pot fi definite doua moduri principale de producere a cunoasterii, care nu sunt
interschimbabile, nu se elimina unul pe celalalt, ci coexista.
Caracteristici Modul clasic Modul modern
Probleme reale ale productiei si
Motivare Interesul stiintific
dezvoltarii economice
Cadru Disciplina stiintifica Pluridisciplinat si interdisciplinar
Organizare Ierarhica si conservativa Bazata pe scara valorica
Controlul calitatii Intern, bazat pe comunicare stiintifica Responsabilitate sociala

Deci, sinteza directiilor strategice de actiune in domeniul cercetarii, la nivel mondial, poate fi structurat
pe noua domenii prioritare de cercetare:
¾ Tehnologia informatiei si comunicatii;
¾ Energie;
¾ Mediu înconjurator;
¾ Sanatate;
¾ Biotehnologii;
¾ Materiale, procese si produse inovative;
¾ Spatiu si securitate;
¾ Cercetare socio-economica si umanista.
Organizarea activitatilor de cercetare – dezvoltare. Aplicarea tot mai larga a prelucrarii automate a
datelor, a comunicatiilor extrem de rapide au facut ca in prezent sa fie posibile salturi foarte mari, realizate in
perioade scurte de timp in ceea ce priveste dezvoltarea economica in general, si a tehnologiilor, materialelor
si produselor in special.

Bibliografie

1. Notiuni de baza in managementul cercetarii – dezvoltari. Disponibil la:


http://www.stiucum.com/management/managementul-cercetarii-si-dezvoltarii/Notiuni-de-baza-in-
managementu74828.php

156
GENERAREA SI SELECTAREA CONCEPTELOR PRODUSULUI
Autori: Muzacantu Ion, Ciurea Octavian

Universitatea Tehnică a Moldovei


Abstract: Pentru a rămâne competitive, întreprinderile trebuie să facă astăzi dovada unei foarte mari reactivităţi,
răspunzând rapid la apariţia unui produs concurent, transformând propriul său produs. Pentru a câştiga în productivitate
fabricanţii au înţeles că un nou mod de organizare a procesului de concepţie ar permite, pe de o parte, reducerea la maxim
a întoarcerilor consumatoare de timp, iar pe de altă parte, o optimizare globală a produsului.

Cuvinte cheie: Concept de produs, generarea conceptelor, selectarea conceptelor, abordare structurala.

1. Generarea conceptelor
Un concept de produs este o descriere aproximativa a tehnologiei produsului, a principiilor de
functionare si a formei produsului. Este o descriere concisa a modului in care produsul va satisface nevoile
clientilor. Un concept este exprimat sub forma unei schite sau a unui model tridimensional aproximativ, deseori
insotit de un scurt text explicativ. Gradul in care un produs satisface clientii si poate fi comercializat cu succes
depinde intr-o mare masura de calitatea conceptului care a stat la baza lui. Un concept bun este uneori
implementat gresit in fazele urmatoare ale dezvoltarii, dar un concept slab rareori poate sa asigure un succes
comercial. Generarea conceptelor este relativ ieftina si poate fi realizata relativ repede in comparatie cu restul
procesului de dezvoltare.
Procesul de generare a conceptelor incepe cu un set de nevoi ale clientilor si specificatii-obiectiv si
rezulta un set de concepte de produs dintre care echipa va face selectia finala. In cele mai multe cazuri pot fi
generate sute de concepte, dintre care numai o mică parte va merita o atentie speciala in cadrul activitatii de
selectare a conceptului. Explorarea amanuntita a variantelor inca de la inceputul procesului de dezvoltare va
reduce considerabil probabilitatea ca echipa sa dea peste un concept mai bun in cursul dezvoltarilor ulterioare
sau ca un concurent sa introduca un produs cu performante mult mai bune decat ale produsului in curs de
dezvoltare.
Abordarea structurala. Greşelile obisnuite pe care le fac echipele de dezvoltare pe parcursul generarii
conceptelor include:
9 cosiderarea a una sau doua variante, deseori propuse de cei mai activi membri ai echipei;
9 ne luarea in considerare a utillitatii conceptelor folosite de alte firme in cadrul produselor inrudite sau
ne inrudite cu produsele in cauza;
9 implicarea in proces doar a unu sau doi oameni, ca rezultat al lipsei de incredere sau de implicare a
restului echipei in generarea conceptelor;
9 integrarea ineficienta a solutiilor partiale promitatoare;
9 ne luarea in considerare a unor categorii intregi de solutii.
O abordare structurata a generarii conceptelor reduce frecventa erorilor incurajand culegerea
informatiilor de la mai multe surse disparate prin indrumarea echipei in examinarea amanuntita a variantelor
si prin oferirea unui mecanism de integrare a solutiilor partiale. O metodologie structurata ofera, de asemenea,
o procedura pas cu pas pentru acei membri ai echipei mai putin experimentati in activitatile de proiectare,
permitandu-le sa participe activ in proces.

2. Selectarea conceptului produsului


In timp ce multe etape ale procesului de dezvoltare beneficiaza de creativitate nelimitata si gandire
divergenta, selectarea conceptului este un proces de restrangere a setului de concepte alternative luate in
considerare. Cu toate ca selectarea conceptului este un proces convergent, adesea este iterativ si nu duce la
gasirea imediata a unui concept ca fiind cel mai bun. Un set larg de concepte este redus initial la un set mai
mic, iar aceste concepte pot fi combinate si imbunatatite largind temporar setul de concepte analizat. Dupa mai
multe iteratii este ales in final un concept dominant.
1.Metodele de selectare a unui concept. Chiar daca procesul de selectare a conceptului este explit sau
nu, toate echipele folosesc anumite metode de triere a conceptelor. Metodele variaza in eficienta si cuprind
urmatoarele :
Decizia externa: Conceptele sunt prezentate unui utilizator, client sau altei persoane externe pentru
selectie;
Responsabilul de produs: Un membru influent al echipei de dezvoltare a produsului alege conceptul
pe baza preferintei personale;

157
Intuitie: Conceptul este ales pe baza bunului simt. Nu sunt folosite criterii explicite.
Pro si contra: Echipa face o lista a punctelor forte si slabe ale fiecarui concept, selectia facandu-se pe
baza datelor obtinute prin testere;
Prototip si test: Organizatia realizeaza si testeaza prototipuri ale fiecarui concept, selectia facandu-se
pe baza datelor obtinute prin testere;
Matrici decizionale: Echipa evalueaza fiecare concept conform unor criterii de selectie prestabilite
care permit cuantificarea.
2.Metodologiile structurate. Toate fazele de la inceputul dezvoltarii produsului au o influenta deosebita
asupra eventualului succes al produsului. Fara indoiala ca raspunsul pietei la un produs depinde in mod cert de
concept, dar multi practicieni si cercetatori cred ca alegerea conceptului afecteaza drastic costurile de fabricatie
ale produsului. O structurare a procesului de selectare a conceptului ajuta la mentinerea obiectivitatii pe
parcursul fazei conceptuale a procesului de dezvoltare si ghideaza echipa de dezvoltare a produsului prin
procese critice, dificile si uneori cu implicatii personale.
Practic, o metodologie structurata de selectare a conceptului ofera urmatoarele avantaje posibile:
Un produs orientat spre utilizator: Deoarece conceptele produselor similare de pe piata sunt evaluate
explicit pe baza unor criterii orientate spre utilizator, este de asteptat ca respectivul concept sa fie orientat spre
utilizator;
Un proiect competitiv: Tinand seama de conceptele produselor similare de pe piata cu respectarea
proiectelor existente, proiectantii imping proiectul lor de a egala sau a depasi pe cele ale concurentilor la
performantele parametrilor cheie;
O coordonare produs-proces mai buna: Evaluarea explicita a produsului cu respectarea criteriilor de
fabricatie imbunatatesc tehnologicitatea produsului cu respectarea criteriilor de fabricatie imbunatatesc
tehnologicitatea produsului si ajuta la adaptarea produsului la posibilitatile de prelucrare ale firmei;
Timp redus pentru introducerea produsului: O metodologie structurata devine un limbaj comun intre
inginerii proiectanti, inginerii tehnologi, designerii industriali, marketerii si conducatorii de proiect rezultand
o reducere a ambiguitatii, comunicare rapida si mai putine strturi gresite;
Eficienta la luarea deciziilor in cadrul grupului: In cadrul echipei de dezvoltare, filozofoa organizatorica
si liniile directoare, motivatia membrilor la participare si experienta membrilor echipei pot constrange procesul
de selectare a conceptului. O metodologie structurata incurajeaza luarea deciziilor bazate pe criterii obiective
si minimizeaza probalitatea ca factori arbitrari sau personali sa influenteze conceptul produsului;
Consemnarea procesului decizional: O metodologie structurata are ca rezultat o arhiva de argumente
care au stat la baza deciziilor. Aceste inregistrari sunt utile pentru noii membri cooptati ai echipei si pentru
aprecierea rapida a impactului schimbarilor in nevoile clientilor sau in alternativale disponibile.
3.Metodologia de selectare a conceptului. Metodologia de selectare a conceptului este prezentata in
doua etape, chiar daca prima etapa poate fi suficienta pentru luarea deciziilor simple de proiectare. Prima etapa
se numeste trierea conceptelor, iar a doua etapa este numita evaluarea conceptelor.
Trierea conceptelor este o evaluare rapida aproximativa pentru a obtine cateva alternative viabile.
Evaluarea conceptelor este o evaluare mai precisa a acestor cateva concepte pentru alegerea unui singur
concept, cu probabilitatea maxima de a conduce la un proces de succes.
Amandoua etapele (trierea conceptelor si evaluarea conceptelor), urmeaza un proces in sase pasi care
conduce activitatea etapei in selectarea conceptului:
1. Alcatuirea matricii de selectie;
2. Evaluarea conceptelor;
3. Ierarhizarea conceptelor;
4. Combinarea si imbunatatirea conceptelor;
5. Selectarea unuia sau a mai multor concepte;
6. Reflectii asupra rezultatelor si a procesului;
Chiar daca se prezinta ca un proces bine definit, echipa, nu metodologia, creiaza conceptele si ia decizile
care determina calitatea produsului. Fiecare membru, reprezentand un departament, are o viziune speciala care
sporeste intelegerea problemei si faciliteaza dezvoltarea unui produs de succes orientat spre client.
4. Observaţii. In ciuda experientei, cei care folosesc aceasta metodologie, dupa mai multe utilizari vor
descoperii multe subtilitati:
x Analiza calitatii conceptului: Teoria de baza in metodologia selectarii conceptului este ca, criteriile de
selectie – si implicit nevoile clientilor pot fi evaluate independent si calitatea conceptului este suma
calitatilor conceptului raportate la fiecare criteriu.
x Criterii subiective: Unele criterii de selectie, in special cele legate de aspectul estetic, sunt foarte
subiective. Alegerile bazate doar pe criterii subiective trebuie facute cu grija.

158
x Introducerea costului: Majoritatea criteriilor de selectie au la baza nevoile clientilor. Dar, “usurinta
fabricarii” si “pretul de cost” nu sunt nevoi ale clientilor.
x Selectarea elementelor unor concepte complexe: Unele concepte complexe sunt obtinute prin agrearea
mai multor concepte simple. Daca toate conceptele ce se evalueaza sunt combinatii ale aceluiasi set
de concepte simple, atunci conceptele simple trebuie evaluate mai intai si independent de conceptele
complexe.
x Aplicarea alegerii conceptului pe tot parcursul procesului de dezvoltare: Chiar daca pe parcursul
acestui capitol s-apus accentul pe utilizarea metodologiei la selectarea unor concepte de baza,
motodologia alegerii conceptului este folosita iarasi si iarasi la diferite niveluri de detaliere in procesul
de proiectare si dezvoltare.
Selectarea conceptului se aplica nu numai in timpul dezvoltarii conceptuale dar si pe parcursul
subsecvantelor procesului de proiectare si de dezvoltare.
Selectarea conceptului este un grup de procese care usureaza selectarea unui concept castigator, ajuta
la realizarea unui consens in echipa si creeaza o arhiva a procesului de luare a deciziilor.

Bibliografie

1. Dezvoltarea produselor. Disponibil la: http://www.rasfoiesc.com/business/management/Proiectarea-


si-dezvoltarea-int29.php
2. Karl. T. Ulrih, Stefen D. Eppinger. Product design and development. Moscova, sankt Petersburg,
2007. – 448 p
3. Tehnici avansate de proiectare si dezvoltare a produselor. Dezvoltarea conceptului de bază.
Generarea variantelor conceptuale. Descrierea activităţii. Disponibil la:
https://www.scribd.com/document/318260872/CursTAPDP3-Public
4. Tehnici avansate de proiectare si dezvoltare a produselor. Dezvoltarea conceptului de bază.
Generarea variantelor conceptuale. Arhitectura produsului. Disponibil la:
https://www.scribd.com/document/318260872/CursTAPDP3-1-Public
5. Tehnici avansate de proiectare si dezvoltare a produselor. Dezvoltarea conceptului de bază.
Generarea variantelor conceptuale. Proiectarea sistemica. Disponibil la:
https://www.scribd.com/document/318260872/CursTAPDP6-Public

159
SISTEMATIZAREA CUNOȘTINȚELOR DESPRE SIMBOLIZAREA
ALUMINIULUI ȘI ALIAJELOR DE ALUMINIU ÎN SISTEMUL DE
STANDARDE GOST

Nițulenco T., Toca A.

Universitatea Tehnică a Moldovei

Rezumat: Standardizarea materialelor metalice se face in mai multe scopuri: inlaturarea impedimentelor de ordin tehnic
pentru productie si comert, asigurarea interschimbabilitatii si compatibilitatii tehnico-informationale a materialelor si
produselor din ele. Cunostintele din domeniul materialelor metalice este o componenta esentiala a pregatirii cadrelor
ingineresti la specialitatile nemetalurgice, mai ales in aspectul sistematizarii si structurarii informatiei pentru ca
materialele metalice sa fie usor recunoscute.

Cuvinte chee: aluminiu, aliaj de aluminiu, destinatie, simbolizare, compozitia chimica

Sistemul de standarde GOST prevede elaborarea mai multor grupe de materiale în bază de aluminiu:
x aluminiu primar;
x aluminiu tehnic pur (deformabil);
x aliaje de aluminiu de deformare;
x aliaje de aluminiu de turnat în piese;
x aliaje de aluminiu de antifricţiune.
Pentru aceste grupe nu există o regulă universală de simbolizare, astfel încât pentru fiecare din ele se
aplică anumite reguli specifice.
Aluminiul şi aliajele de aluminiu comerciale sunt simbolizate astfel:
9 prin litere şi cifre ce reflectă destinaţia sau o particularitate calitativă, anumite proprietăţi şi unele
specificări aparte;
9 prin litere şi cifre ce reflectă compoziţia chimică (prin simboluri chimice echivalente ruseşti pentru
mărci de aliaje neferoase) şi unele specificări aparte.
Structura şi conţinutul simbolurilor pentru aceste variante de simbolizare sunt date în tabel.
Simbolizarea după destinaţie şi particularităţile calitative se face pentru:
9 aluminiul primar;
9 aluminiul tehnic pur (aluminiu deformabil);
9 aliajele de aluminiu deformabile;
9 aliajele de aluminiu deformabile de tip duraluminiu;
9 aliajele de aluminiu deformabile de forjare;
9 aliajele de aluminiu deformabile de rezistenţă înaltă;
9 aliajele de aluminiu deformabile pentru aviaţie
şi are următorul conţinut:
x denumirea aluminiului sau a aliajului:
¾ A de la Алюминий первичный - aluminiu primar;
¾ АД de la Алюминий Деформируемый sau de la сплав Алюминиевый Деформируемый -
aluminiu sau aliaj de aluminiu deformabil;
¾ Д de la Дюралюминий - duraluminiu;
¾ АК de la сплав Алюминиевый Ковочный - aliaj de aluminiu de deformare (de forjat);
¾ В de la Высокопрочный алюминиевый сплав - aliaj de aluminiu deformabil de rezistenţă înaltă;
¾ AВ de la Авиационный Высокопрочный - aliaj de aluminiu deformabil pentru aviaţie;
x gradul de puritate al aluminiului:
¾ %Al - 99,0 - diferenţa conţinutului de aluminiu, fiind omise zerourile „miimi” şi zerourile „sutimi”
(999, 995, 99, 97, 95, 85, 8, 7, 6, 5, 0) pentru aluminiul primar în ordinea descreşterii purităţii;
¾ 000, 00, 0, 1, fără simbol - pentru aluminiul deformabil;
x n, nn, n-1, nn-1, nn-2 - număr de ordine conform standardului pentru aliaje deformabile, duraluminiu,
aliaje de deformare, aliaje de rezistenţă înaltă, aliaje pentru aviaţie;
x caracteristici speciale:

160
¾ E - proprietăţi electrice garantate;
¾ Ш - pentru industria alimentară;
¾ grad de puritate: ч de la чистый – pur; пч de la повышенной чистоты - de puritate sporită; оч
de la особой чистоты - de puritate deosebită;
x tratamente termice: M - recopt; T - călit şi îmbătrânit natural; T1 - călit şi îmbătrânit artificial; H - ecruisat.
Simbolizarea după compoziţia chimică şi particularităţile calitative se face pentru aliaje de aluminiu
deformabile şi de turnătorie şi are următorul conţinut:
x A - de la Aluminiu (denumirea aliajului, aluminiu sau aliaj de aluminiu);
x EaEaEa - cupluri constituite din simbolurile echivalente ruseşti în aliajele neferoase ale elementelor
de aliere şi de conţinuturile lor în procente (până la zecimi). La conţinuturi de cca 1% cifra 1 nu se
scrie;
x л - pentru mărcile de turnat în piese, real se scrie numai pentru 2 mărci: АК8л şi АМг6л. Începând
cu conţinutul mediu de 7%Si, toate mărcile sunt de turnătorie, iar la conţinutul de 6%Si marca АМг6
este simultan şi de deformare, şi de turnătorie. Marca АК8 este aliaj de deformare (К de la Ковочный)
cu numărul de ordine 8 conform standardului, iar marca АК8л conţine 8%Si (К - simbol chimic
echivalent rusesc al Si în aliajele neferoase);
x E, Ш, ч, пч, оч - caracteristici speciale descrise mai sus;
x M, T, T1, H - tratamente termice descrise mai sus.
Tabel. Structura simbolizării aluminiului şi aliajelor de aluminiu în sistemul de standarde GOST
Aliajul Caracteristica Tratamentul
nnn
Aluminiu primar
nn
(Алюминий первичный)
n E
A
0 (proprietăţi electrice
A999
(%Al-99,0; se omit garantate)
(A995,..., A95
zerourile miimi,
A85,..., A0)
sutimi)
Aluminiu deformabil 000 E
(Алюминий 00 (proprietăţi electrice
деформируемый) 0 garantate)
АД 1 Ш
(АД000, АД00, АД0, АД1, fără simbol (de uz alimentar)
АД) (grad de puritate)
Aliaj de aluminiu
deformabil
E
(Сплав алюминиевый
nn (proprietăţi electrice
деформируемый)
(număr de ordine) garantate)
АД
(АД31, АД31Е, АД33)

M (recopt)
ч (чистый - pur)
Aliaj de aluminiu Т (călit şi
пч (повышенной
deformabil îmbătrânit
чистоты -
Duraluminiu nn natural)
puritate sporită)
(Дюралюминий) (număr de ordine) T1 (călit şi
оч (особой
Д îmbătrânit
чистоты - puritate
(Д1, Д16, Д19ч) artificial)
deosebită)
H (ecruisat)
Aliaj de aluminiu M
deformabil de forjare Т
n ч
(Ковочный) T1
n-1 пч
АК H
(număr de ordine) оч
(АК4, АК4-1ч, АК6,
АК8**)

161
Tabel. Continuare
Aliaj de aluminiu
deformabil de rezistenţă nn M
ч
înaltă (Высокопрочный) nn-1 Т
пч
В nn-2 T1
оч
(В95, В95-1, В95-2, (număr de ordine) H
В95пч)
Aliaj de aluminiu M
deformabil de aviaţie Т
(Авиационный) T1
AВ H
Aliaj de aluminiu de n
ч M
turnătorie nn
пч Т
(Литейный) n-1
oч T1
АЛ nn-1
E H
(АЛ2, АЛ23-1, АЛ34) (număr de ordine)
Aliaj de aluminiu
(Сплав алюминиевый)
EaEaEa
А Л
(elemente de aliere
de deformare (литейный - ч M
în cupluri: simbol +
(АМц; АМг2,5; АМг5; de turnătorie, пч Т
conţinut în %, până
АМг6); numai pentru oч T1
la zecimi,
de turnat în piese mărcile АК8л E H
restul până la 100%
(АК5М2, АК7, АК8л**, şi АМг6л)
Al)
АМг5К, АМг6л*,
АМг7)
Aliaj de aluminiu
antifricţiune aSt-aCu
(Антифрикционный) (conţinut St şi Cu)
AO аН
(АО3-1, АО20-1) (conţinut Ni)
АН EEE
(АН2,5) (restul până la 100%
А Al)
(ACM, AMCT, AMK)

Notă. Mărcile cu *Seria aliajelor de deformare АМг finalizează cu АМг6, iar seria aliajelor de
denumirea АК sunt turnat în în piese АМг începe cu АМг6л, reprezentând acelaşi sistem de
simbolizate în diferite simbolizare:
sisteme: АМг0,5; АМг1;... АМг4; АМг5;
de deformare
x deformabile cu АМг6
K de la Ковочный; de turnat în
АМг6л; АМг6лпч;...АMг11
x de turnat în piese cu piese
K - simbolul chimic **Seria aliajelor de deformare AK finalizează cu АК6, АК8, iar seria aliajelor
echivalent rusesc al Si de turnat în piese AK începe cu AK7, reprezentând diferite sisteme de
în aliajele neferoase simbolizare:
АК4-1
de deformare АК4 АК6 - АК8 - - -
АК4-1ч
АК7, АК9,
de turnat în
- - - АК7ч, АК8л АК9ч, АК12 АК13
piese
АК7пч АК9пч

Exemple de descifrare a mărcilor de aliaje de aluminiu deformabile:


AД31Е este aliaj de aluminiu deformabil (AД) cu numărul de ordine 31 conform standardului şi cu
proprietăţi electrice garantate (E);
AД35 este aliaj de aluminiu deformabil (AД) cu numărul de ordine 35 conform standardului.

162
Exemple de mărci de aliaje de aluminiu deformabile în sistemul GOST: AД31, AД31Е, AД33, AД35.
Exemple de descifrare a mărcilor de duraluminiu în sistemul GOST:
Д1 este duraluminiu (Д) cu numărul de ordine 1 conform standardului;
Д16АТ este duraluminiu (Д) cu numărul de ordine 16 conform standardului, placat (А), călit şi
îmbătrânit natural (T);
Д19ч este duraluminiu (Д) cu numărul de ordine 19 conform standardului, este pur (ч de la чистый).
Exemple de mărci de duraluminiu în sistemul GOST: Д1, Д1А, Д12, Д16, Д16А, Д16АТ, Д18, Д19,
Д19ч, Д20, Д21.
Exemple de descifrare a măcilor de aliaje de aluminiu deformabile de forjare în sistemul GOST:
АК4 este aliaj de aluminiu (А) deformabil (К de la Ковочный) cu numărul de ordine 4 conform
standardului;
АК4-1ч este aliaj de aluminiu (А) deformabil (К) cu numărul de ordine 4-1 conform standardului, este
pur (ч de la чистый).
Exemple de mărci de aliaje de aluminiu deformabile de forjare: АК4, АК4-1, АК4-1ч, АК6, АК8.
Exemple de descifrare a mărcilor de aliaje de aluminiu deformabile de rezistenţă înaltă în sistemul
GOST:
В65 este aliaj de aluminiu deformabil de rezistenţă înaltă (В de la Высокопрочный) cu numărul de
ordine 65 conform standardului;
В93пч este aliaj de aluminiu deformabil de rezistenţă înaltă (В) cu numărul de ordine 93 conform
standardului, are puritate ridicată (пч de la повышенной чистоты).
Exemple de mărci de aliaje de aluminiu deformabile de rezistenţă înaltă: В65, В95пч, В95пч, В95,
В93пч, В95-1, В95-2.
Exemplu de descifrare a mărcii de aliaj de aluminiu deformabil de aviaţie:
AВ este aliaj de aluminiu deformabil de rezistenţă înaltă (В) cu destinaţie aviatică (A).
Exemplu de marcă de aliaj de aluminiu deformabil de aviaţie: AВ.
Exemplu de descifrare a mărcii de aluminiu de turnat în piese în sistemul GOST:
АЛ23-1 este aliaj de aluminiu (А) de turnat în piese (Л) cu numărul de ordine 23-1 conform standardului.
Exemple de mărci de aluminiu de turnat în piese: АЛ2; АЛ4; АЛ4-1; АЛ5; АЛ5-1; АЛ9; АЛ9-1;
АЛ11; АЛ13; АЛ19; АЛ22; АЛ23; АЛ23-1; АЛ24; АЛ25; АЛ27; АЛ27-1; АЛ28; АЛ29; АЛ30; АЛ32;
АЛ34.
Exemple de descifrare a mărcilor de aliaje de aluminiu de deformare şi de turnătorie după compoziţia
chimică în sistemul GOST:
АМцМ este aliaj de aluminiu (A) cu un conţinut mediu de 1%Mn (Мц - simbolul chimic echivalent
rusesc al manganului în aliajele neferoase, tab.4.3) şi cu 1%Cu (М de la Медь - сupru), restul până la 100% -
Al;
АМг2Н este aliaj de aluminiu (A) cu un conţinut mediu de 2%Mg (Мг - simbolul chimic echivalent
rusesc al magneziului în aliajele neferoase) şi cu 1%Ni (Н de la Никель - nichel), restul până la 100% - Al;
АМг6 este aliaj de aluminiu (A) cu un conţinut mediu de 6%Mg (Мг), restul până la 100% - Al;
АК5М7 este aliaj de aluminiu (A) cu un conţinut mediu de 5%Si (К de la Кремний - siliciu) şi cu 7%Cu
(М), restul până la 100% - Al;
АК12ММгН este aliaj de aluminiu (A) cu un conţinut mediu de 12%Si (К), cu câte 1%Cu (М), 1%Mg
(Мг), 1%Ni (Н), restul până la 100% - Al.
Exemple de mărci de aliaje de aluminiu:
9 deformabile (GOST 4784-97): АМц; АМцС; АМг0,5; АМг1; АМг1,5; АМг2; АМг2,5; АМг3;
АМг3,5; АМг4; АМг4,5; АМг5; АМг6;
9 de turnat în piesee (în paranteze este dată simbolizarea după destinaţie, GOST 1583-93): АК5М
(АЛ5); АК5Мч (АЛ5-1); АК5М2; АК5М4; АК5М7; АК6М2; АК7; АК7ч (АЛ9); АК7пч (АЛ91);
АК8л (АЛ34); АК8М (АЛ32); АК8М3; АК8М3ч; АК9; АК9ч (АЛ4); АК9пч (АЛ4-1); АК9М2;
АК9Ц6; АК10; АК11М2; АК12ММгН (АЛ30); АК12М2МгН (АЛ25); АК12 (АЛ2); АК12М2;
АК13; АК21М2,5Н2,5; АМг4К1,5М; АМг5К (АЛ13); АМг5Мц (АЛ28); АМг6л (АЛ23); АМг6лч
(АЛ23-1); АМг7 (АЛ29); АК7Ц9 (АЛ11); АМг10 (АЛ27); АМг10ч (АЛ27-1); АМг11 (АЛ22);
АЦ4Мг (АЛ24); АМ4,5К; АМ5 (АЛ19).
Exemple de descifrare a mărcilor de aluminiu antifricţiune în sistemul GOST:
АO9-2 este aliaj de aluminiu antifricţiune (A) cu un conţinut mediu de 9%Sn (O de la Олово - staniu)
şi de 2%Cu (al doilea element de aliere implicit este cuprul), restul până la 100% - Al;
АO6-1 este aliaj de aluminiu antifricţiune (A) cu un conţinut mediu de 6%Sn (O) şi de 1%Cu, restul
până la 100% - Al;

163
АН2,5 este aliaj de aluminiu antifricţiune (A) cu un conţinut mediu de 2,5%Ni (Н de la Никель - nichel)
, restul până la 100% - Al;
АСМТ este aliaj de aluminiu antifricţiune (A) cu antimoniu (C de la Сурьма - stibiu, se mai numeşte şi
antimoniu), cu cupru (М de la Медь - сupru,) şi cu telur (Т de la Теллур - telur). Standardul prevede conţinuturi
medii: 5,5%Sb; 1,0%Cu; 0,15%Te, restul până la 100% - Al.
Exemple de mărci de aluminiu antifricţiune în sistemul GOST (GOST 14113-78): АО3-1; АО3-7; АО6-
1; АО9-1; АО9-2; АО12-1; АО20-1; АН2,5; АМСТ; АМК; АСМ.

Bibliografie

1. ГОСТ 11069-2001. Алюминий пeрвичный. Mарки. Disponibil la: http://www.mc.ru/gost/gost11069-


2001.pdf ; http://promalumin.ru/gost/11069-2001.pdf
2. ГОСТ 4784-97. Алюминий и сплавы алюминиeвыe дeформируeмыe. Mарки. Disponibil la:
http://www.ukrtop.info/gost/325.pdf; http://www.mc.ru/gost/gost4784-97.pdf
3. ГОСТ 1583-93. Сплавы алюминиeвыe литeйныe. Тeхничeскиe условия. Disponibil la:
http://www.bklz.ru/uploads/files/11.pdf
4. ГОСТ 14113-78. Сплавы алюминиeвыe антифрикционныe. Mарки. Disponibil la:
http://www.gosthelp.ru/gost/gost32093.html

164
SISTEMATIZAREA CUNOȘTINȚELOR DESPRE SIMBOLIZAREA
CUPRULUI ȘI ALIAJELOR DE CUPRU ÎN SISTEMUL DE STANDARDE
GOST
Nițulenco T., Toca A.

Universitatea Tehnică a Moldovei

Rezumat: Standardizarea materialelor metalice se face in mai multe scopuri: inlaturarea impedimentelor de ordin tehnic
pentru productie si comert, asigurarea interschimbabilitatii si compatibilitatii tehnico-informationale a materialelor si
produselor din ele. Cunostintele din domeniul materialelor metalice este o componenta esentiala a pregatirii cadrelor
ingineresti la specialitatile nemetalurgice, mai ales in aspectul sistematizarii si structurarii informatiei pentru ca
materialele metalice sa fie usor recunoscute.

Cuvinte chee: cupru, aliaj de cupru, destinatie, simbolizare, compozitia chimica

Sistemul de standarde GOST prevede elaborarea câtorva grupe de materiale şi aliaje de cupru distincte:
x cupru tehnic pur;
x aliaje de cupru;
x alame deformabile;
x alame de turnat în piese;
x bronzuri deformabile;
x bronzuri de turnat în piese.
În conformitate cu standardele GOST, cuprul şi aliajele de cupru comerciale sunt simbolizate astfel:
9 prin litere şi cifre (alfa-numeric) ce reflectă destinaţia sau o particularitate calitativă - gradul de
puritate, anumite proprietăţi şi unele specificări aparte;
9 prin litere şi cifre (alfa-numeric) ce reflectă compoziţia chimică (prin simboluri chimice echivalente
ruseşti pentru mărci de metale neferoase, tab.4.3) şi unele specificări aparte.
Structura şi conţinutul simbolurilor pentru aceste variante de simbolizare sunt date în tabel.
Simbolizarea după destinaţie şi particularităţile calitative şi cantitative se face pentru cuprul tehnic
pur şi are următorul conţinut: denumirea cuprului M de la Медь; simbolul/cod al gradului de puritate; metoda
de purificare).
Simbolizarea după compoziţia chimică şi alte particularităţi ale aliajelor de cupru se face pentru:
9 aliaje de cupru;
9 alame de turnat în piese;
9 bronzuri de turnat în piese;
9 alame de deformare;
9 bronzuri de deformare;
şi are următorul conţinut:
x denumirea aliajului:
¾ M de la Медь - aliaj de cupru;
¾ Л de la Латунь - alamă;
¾ Бр de la Бронза - bronz;
x caracteristica alierii dată în formă de:
¾ cupluri (EpraprEaEa) constituite din simbolurile chimice echivalente ruseşti ale elementelor de
aliere şi conţinutul lor în procente (până la zecimi) cu menţiunea elementului principal Epr:
9 zinc (Ц) pentru alame de turnat în piese;
9 staniu (O) sau aluminiu (A) sau plumb (C) pentru bronzuri de turnat în piese;
¾ serie de simboluri chimice ale elementelor de aliere în ordinea descreşterii importanţei şi conţinutul
lor în procente (până la zecimi) separate prin cratimă cu menţiunea specială a conţinutului:
9 cuprului (EEaCu-a-a) în alamele de deformare;
9 staniului (OEEaO-a-a) sau aluminiului (AEEaA-a-a) în bronzurile de deformare;
x metoda de turnare (numai pentru aliajele de turnat în piese).

165
Tabel. Structura simbolizării cuprului şi aliajelor de cupru în sistemul de standarde GOST
Aliajul Caracteristica
к (de catod - катодная)
р (rafinat cu dezoxidare - E
00
рафинированная с (proprietăţi
Cupru tehnic pur 0
раскислением) electrice
M 1
ф (dezoxidat cu fosfor - garantate,
(Медь - cupru) 2
раскисленная numai
(М00, М0, M1, M2, M3) 3
фосфором) pentru M1
(grad de puritate)
б (fără oxigen - şi M1p)
бескислородная)
EEEa-a-a
Aliaj de cupru (simbolurile chimice echivalente
M ruseşti ale elementelor de aliere
(Медь - cupru) în ordinea descreşterii
(МН0,6; МНА6-1,5; importanţei şi conţinutul lor în %
МНЖКТ5-1-0,2-0,2) separate prin cratimă, până la
zecimi)
П (în forme de nisip-lut -
ЦaцEaEa в песчанно-глинистые
Alamă de turnătorie (elemente de aliere în cupluri, формы)
Л primul fiind zincul (Ц): simbol К (în cochilă - в кокиль)
(Латунь - alamă) chimic echivalent rusesc + Д (sub presiune - под
(ЛЦ14К3С3; ЛЦ40Мц1,5) conţinut în %, până la zecimi, давлением)
rest până la 100% - Zn) Ц (centrifugală -
центробежное)
EpraprEaEa
Bronz de turnătorie (elemente de aliere în cupluri,
П (în forme de nisip-lut)
Бр primul fiind elementul principal
К (în cochilă)
(Бронза - bronz) (O - Sn; A - Al; C - Pb): simbol
Д (sub presiune)
(БрО10С10; БрА10Ж3Мц2; echivalent rusesc + conţinut în
Ц (centrifugală)
БрС60Н2,5) %, până la zecimi,
rest până la 100% - Cu)
EEaCu-a-a
(simbolurile chimice echivalente
Alamă de deformare ruseşti ale elementelor de aliere,
Л în ordinea descreşterii
(Латунь - alamă) importanţei şi conţinutul
(Л59; ЛА77-2; cuprului, apoi conţinutul
ЛМцА57-3-1) elementelor de aliere separate
prin cratimă în %, până la zecimi,
rest până la 100% - Zn)
OEEaO-a-a
AEEaA-a-a
(simbolurile chimice echivalente
Bronz de deformare
ruseşti ale elementelor de aliere,
Бр
în ordinea descreşterii
(Бронза - bronz)
importanţei, pe prima poziţie
(БрОЦС4-4-4;
fiind elementul principal (O - Sn;
БРАЖНМц9-4-4-1)
A - Al) şi conţinutul lor separate
prin cratimă în %, până la zecimi,
rest până la 100% - Cu)
Exemple de descifrare a mărcilor aliajelor de cupru în sistemul GOST:
МН0,6 este cupru (M) aliat în medie cu 0,6%Ni (Н de la Никель - nichel);
МНА6-1,5 este cupru (M) aliat în medie cu 6%Ni (Н) şi 1,5%Al (A de la Алюминий - aluminiu);
МНЖКТ5-1-0,2-0,2 este cupru (M) aliat în medie cu 5%Ni (Н), 1%Fe (Ж de la Железо - fier), 0,2%Si (К de
la Кремний - siliciu) şi 0,2%Te (T de la Теллур - telur).
Exemple de mărci de aliaje de cupru: МН0,6; МН10; МН16; МН19; МН25; МН95-5; МНА13-3;

166
МНА6-1,5; МНЖ5-1; МНЖКТ5-1-0,2-0,2; МНЖМц10-1-1; МНЖМц30-1-1; МНМц3-12; МНМц40-1,5;
МНМц43-0,5; МНМцАЖ3-12-0,3-0,3; МНЦ12-24; МНЦ15-20; МНЦ18-20; МНЦ18-27; МНЦС16-29-
1,8; МНЖМц28-2,5-1,5.
Exemple de descifrare a mărcilor alamelor şi bronzurilor de turnat în piese în sistemul GOST:
ЛЦ40С este alamă (Л) de turnat în piese (pentru alame de turnat în piese simbolizarea se face pe cupluri:
simbol chimic echivalent rusesc şi conţinut) cu un conţinut (restul până la 100%) mediu de 40%Zn (Ц), aliată
în medie cu 1%Pb (С de la Cвинец - plumb);
ЛЦ30А3 este alamă (Л) de turnat în piese cu un conţinut (restul până la 100%) mediu de 30%Zn (Ц), aliată
în medie cu 3%Al (А de la Aлюминий - aluminiu);
ЛЦ37Мц2С2К este alamă (Л) de turnat în piese cu un conţinut (restul până la 100%) mediu de 37%Zn (Ц),
aliată în medie cu 2%Mn (Мц de la Mарганец - mangan), cu 2%Pb (С) şi cu 1%Si (К de la Кремний - siliciu);
БрО10С10 este bronz (Бр) obişnuit (în bază de staniu - О) de turnat în piese (simbolizarea se face în cupluri)
cu un conţinut mediu de 10%Sn (О), aliat în medie cu 10%Pb (С de la Свинец - plumb), restul până la 100%
este cupru;
БрО4Ц7С5 este bronz (Бр) obişnuit de turnat în piese cu un conţinut mediu de 4%Sn (О), aliat în medie cu
7%Zn (Ц de la Цинк - zinc) şi 5%Pb (С), restul până la 100% este cupru;
БрА10Ж3Мц2 este bronz (Бр) cu aluminiu (A) de turnat în piese cu un conţinut mediu de 10%Al (А de la
Aлюминий - aluminiu), aliat în medie cu 3%Fe (Ж de la Железо - fier) şi cu 2%Mn (Мц de la Марганец -
mangan), restul până la 100% este cupru;
БрА9Ж4Н4Мц1 este bronz (Бр) cu aluminiu (А) de turnat în piese cu un conţinut mediu de 9%Al (А), aliat
în medie cu 4%Fe (Ж), 4%Ni (Н de la Никель - nichel) şi 1%Mn (Мц), restul până la 100% este cupru;
БрС30 este bronz (Бр) cu plumb (С) de turnat în piese cu un conţinut mediu de 30%Pb (С), restul până la
100% este cupru.
Exemple de mărci de alame şi bronzuri de turnat în piese:
¾ alame (GOST 17711-93): ЛЦ14К3С3; ЛЦ16К4; ЛЦ23А6Ж3Мц2; ЛЦ25С2; ЛЦ30А3; ЛЦ37Мц2С2К;
ЛЦ38Мц2С2; ЛЦ40АЖ; ЛЦ40Мц1,5; ЛЦ40Мц3А; ЛЦ40Мц3Ж; ЛЦ40С; ЛЦ40СД;
¾ bronzuri cu staniu (GOST 613-79): БрО10; БрО10С10; БрО10С12Н3; БрО10Ф1; БрО10Ц2; БрО19;
БрО3,5Ц7С5; БрО3Ц12С5; БрО3Ц7С5Н; БрО3Ц7С5Н1; БрО4Ц4С17; БрО4Ц7С5; БрО5С25;
БрО5Ц5С5; БрО6С6Ц3; БрО6Ц6С3; БрО8Н4Ц2; БрО8С12; БрО8Ц4;
¾ bronzuri fără staniu (GOST 18175-78): БрА10Ж3Мц2; БрА10Ж4Н4; БрА10Мц2; БрА11Ж6Н6;
БрА7Ж1,5С1,5; БрА7Мц15Ж3Н2Ц2; БрА9Ж3; БрА9Ж4; БрА9Ж4Н4Мц1; БрА9Мц2; БрС30;
БрС60Н2,5.
Exemple de descifrare a mărcilor de alame deformabile în sistemul GOST:
Л59 este alamă (Л) cu un conţinut mediu de 59%Cu, restul până la 100% este zinc;
ЛА77-2 este alamă (Л) de deformare (alamele de deformare se simbolizează prin simboluri chimice
echivalente ruseşti ale elementelor de aliere scrise în ordinea desreşterii conţinuturilor, după care prin cratimă
se scriu conţinuturile acestora) cu un conţinut mediu de 77%Cu, aliată în medie cu 2%Al (А de la Aлюминий
- aluminiu), restul până la 100% este zinc;
ЛМцА57-3-1 este alamă (Л) de deformare cu un conţinut mediu de 57%Cu, aliată în medie cu 3%Mn (Мц de
la Mарганец - mangan) şi 1%Al (A), restul până la 100% este zinc.
Exemple de mărci de alame de deformare (GOST 15527-70): Л59; Л60; Л63; Л66; Л68; Л70; Л75;
Л80; Л85; Л90; Л96; ЛА77-2; ЛА85-0,5; ЛАЖ60-1-1; ЛАМш77-2-0,05; ЛАН59-3-2; ЛАНКМц75-2-2,5-
0,5-0,5; ЛЖМц59-1-1; ЛЖС58-1-1; ЛК80-3; ЛКС65-1,5-3; ЛМц58-2; ЛМцА57-3-1; ЛН65-5; ЛО60-1;
ЛО62-1; ЛО70-1; ЛО90-1; ЛС59-1; ЛС59-1В; ЛС60-1; ЛС63-3; ЛС64-2; ЛС74-3.
Exemple de descifrare a mărcilor de bronzuri deformabile în sistemul GOST:
БрОЦ4-3 este bronz (Бр) obişnuit (în bază de staniu - О) de deformare (simbolizarea se face prin serii de
simboluri chimice echivalente ruseşti ale elementelor de aliere şi de conţinuturile lor separate prin cratimă) cu
un conţinut mediu de 4%Sn (О), aliat în medie cu 3%Zn (Ц de la Цинк - zinc), restul până la 100% este cupru;
БрОЦС4-4-4 este bronz (Бр) obişnuit de deformare cu un conţinut mediu de 4%Sn (О), aliat în medie cu
4%Zn (Ц), 4%Pb (С de la Свинец - plumb), restul până la 100% este cupru;
БрА5 este bronz (Бр) cu aluminiu (fără staniu) cu un conţinut mediu de 5%Al (А de la Алюминий - aluminiu),
restul până la 100% este cupru;
БрАМц9-2 este bronz (Бр) cu aluminiu (fără staniu) de deformare cu un conţinut mediu de 9%Al (А), aliat în
medie cu 2%Mn (Мц de la Mарганец - mangan), restul până la 100% este cupru;
БрАЖНМц9-4-4-1 este bronz (Бр) cu aluminiu (fără staniu) de deformare cu un conţinut mediu de 9%Al
(А), aliat în medie cu 4%Fe (Ж de la Железо - fier), cu 4%Ni (Н de la Никель - nichel), cu 1%Mn (Мц),
restul până la 100% este cupru.
Exemple de mărci de bronzuri de deformare în sistemul GOST:
¾ Bronzuri deformabile cu staniu (GOST 5017-74): БрОФ2-0,25; БрОФ4-0,25; БрОФ6,5-0,15; БрОФ6,5-
0,4; БрОФ7-0,2; БрОФ8-0,3; БрОЦ4-3; БрОЦС4-4-2,5; БрОЦС4-4-4;

167
¾ Bronzuri deformabile fără staniu (GOST 18175-78): БрА5; БрА7; БрАЖ9-4; БрАЖМц10-3-1,5;
БрАЖН10-4-4; БрАЖНМц9-4-4-1; БрАМц10-2; БрАМц9-2; БрКМц3-1; БрКН1-3; БрКХКо0,4-0,6-
1,6; БрМц5; БрХ1.

Bibliografie

1. ГОСТ 859-2001. Meдь. Mарки. Disponibil la: http://www.mc.ru/gost/gost859-2001.pdf


2. ГОСТ 613-79. Бронзы оловянныe литeйныe. Mарки. Disponibil la:
http://www.cad.dp.ua/gost/files/GOST613-79.pdf
3. ГОСТ 614-97. Бронзы литeйныe в чушках. Тeхничeскиe условия. Disponibil la:
http://www.gosthelp.ru/gost/gost6492.html
4. ГОСТ 1020-97. Латуни литeйныe в чушках. Тeхничeскиe условия. Disponibil la:
http://www.gosthelp.ru/gost/gost11057.html
5. ГОСТ 5017-74. Бронзы оловянныe, обрабатываeмыe давлeниeм. Mарки. Disponibil la:
http://www.cad.dp.ua/gost/files/GOST5017-74.pdf
6. ГОСТ 18175-78. Бронзы бeзоловянныe, обрабатываeмыe давлeниeм. Mарки. Disponibil la:
http://www.cad.dp.ua/gost/files/GOST18175-78.pdf
7. ГОСТ 15527-2004. Сплавы мeдно-цинковыe (латуни), обрабатываeмыe давлeниeм. Mарки.
Disponibil la: http://www.mc.ru/gost/gost15527-2004.pdf
8. ГОСТ 17711-93. Сплавы мeдно-цинковыe (латуни) литeйныe. Mарки. Disponibil la:
http://hoster.bmstu.ru/~mt8/uploads/library/gost/17711-93.pdf

168
INOVAREA DESCHISA
Autori: Igor Rata, Sergiu Mita

Universitatea Tehnică a Moldovei

Innovation is only way to win


Steve Jobs

Abstract: În lucrare se arată că inovarea deschisa inclusiv si in domeniul transferui tehnologic în industrie poartă un
caracter pronuntat subordonat necesitătii pietei (clientilor externi), dar si necesitătilor clientilor interni – propriilor
angajati. Din aceste considerente inovarea si transferul tehnologic deschise in industrie sunt în măsură egală oportunităti
si satisfactie pentru companii si pentru angajati având caracter economic si moral-uman.

Cuvinte cheie: Inovare deschisa, transfer tehnologic, industrie, creativitate, politici de încurajare

1. Introducere
Inovarea Deschisă, aşa cum este explicată de cel care a promovat termenul, profesorul Henry
Chesbrough de la Universitatea Berkeley din California, presupune atât folosirea resurselor de cunoaştere
interne, cât şi externe, pentru a dezvolta mai rapid o tehnologie care apoi să deschidă şi mai mult orizonturile
unei pieţe. Altfel spus, firmele sau companiile ar putea... şi ar trebui să-şi împartă brevetele, ideile şi accesul
la o piaţă, în contextul în care numai aşa tehnologia ar putea avansa continuu.

2. Inovarea inchisa versus inovarea deschisa in contextul evolutiei mediului de afaceri


Inovare deschisa: Incurajarea si exploatarea unei game largi de oportunitati interne si externe de
inovare, integrate cu capacitatea si resursele interne ale firmei si exploatarea tuturor oportunitatilor de
comercializare pe canale multiple.
Inovare inchisa (traditionala): Folosirea intrarilor din surse interne si externe pt a crea si perfectiona
tehnologii, cu focalizare pe dezvoltarea produselor,proceselor, tehnologiilor interne proprii in scopul
comercializarii pe piata.
In fig. 1. sunt reprezentate schematic procesele de inovare inchise si deschise.

Fig. 1. procesele de inovare inchisa si deschisa

Procesele de inovare por fi: de produs, de proces, organizationale si de marketing.


x Inovarea de Produs: implementarea unui bun sau serviciu nou sau semnificativ îmbunătăţit. Includ atît
introducerea unor bunuri şi servicii noi, cît şi îmbunătăţirea semnificativă a caracteristicilor funcţionale sau de
folosire a bunurilor şi serviciilor existente. Acestea includ schimbări semnificative ale specificaţiilor tehnice,
ale componentelor sau materialelor, ale software-ului, utilizare accesibilă, sau alte caracteristici funcţionale.
x Inovarea de Proces: implementarea unor metode de producţie sau de distribuţie noi sau semnificativ
îmbunătăţite. Se referă la metode noi pentru scăderea costurilor unitare de producţie sau de livrare, metode noi

169
pentru îmbunătăţirea calităţii produsului sau livrării acestuia, sau metode noi sau semnificativ îmbunătăţite
pentru producerea şi distribuţia unui produs nou sau semnificativ îmbunătăţit
x Inovarea Organizaţională: implementarea unei schimbări semnificative în modul de derulare a
activităţii, în modul de organizare la locul de muncă, sau a relaţiilor externe, vizând sporirea capacităţii
inovatoare a firmei sau a indicatorilor de performanţă, cum ar fi calitatea sau eficienţa fluxurilor de producţie.
Implică de obicei schimbări esenţiale în cadrul lanţului de furnizare a întreprinderii şi depinde mai puţin de
tehnologie comparativ cu inovarea de proces
x Inovarea de Marketing: implementarea unor metode noi sau semnificativ îmbunătăţite care implică
schimbări semnificative în design sau în ambalare, în plasarea, promovarea şi stabilirea preţului produsului,
acceptate de piaţă.
Sunt cinci elemente cheie în acest nou proces de inovare deschisa:
9 Asocierea în reţele;
9 Colaborarea, care îi implică atât pe parteneri, cât şi pe competitori sau chiar pe consumatori;
9 Antreprenoriatul corporativ ;
9 Managementul activ al proprietăţii intelectuale, în vederea dezvoltării de pieţe tehnologice ;
9 Cercetarea şi dezvoltarea.

3. Provocări organizaţionale ale inovaţiei deschise


Coordonare şi stimulente.
Planul organizaţional cuprinde două elemente cheie: unul este planificarea coordonării mecanismelor
dintre activităţi şi sarcini iar celălalt este planificarea unui sistem de stimulente care serveşte ca sistem de
recompensare şi pentru a evita comportamentul oportunist În acest sens şi folosind cadrul esenţial de lucru al
planului organizaţional, îl aplicăm pentru a analiza diverse probleme care apar în managementul inovaţiei
deschise referitoare la coordonare şi stimulente.
Coordonarea implică nu numai planul mecanismelor de interrelaţii între activităţile/firmele/organizaţiile
pentru inovaţie (coordonare, postcontractual), ci şi căutarea şi selectarea ideilor, cunoştinţelor/colaboratorilor
pentru efectuarea activităţilor de inovare (coordonare, precontractual). În acest sens, atunci când firmele
implementează un sistem deschis la inovaţie, ele se confruntă cu mai multe probleme. Unele dintre aceste
probleme care sunt referitoare la sarcinile de coordonare sunt căutarea de idei valoroase şi de cunoştinţe
exterioare, de reţele şi de divergenţă.
Problema căutării de idei valoroase externe
Una dintre principalele probleme de coordonare cu care se confruntă inovaţia deschisă este căutarea
surselor externe de idei şi cunoştinţe pentru îmbunătăţirea dezvoltărilor tehnologice curente. Această problemă
dă naştere costurilor de căutare sau de informare. Costurile de căutare includ producerea de informaţii despre
furnizori, propriile nevoi ale firmei care nu sunt întotdeauna cunoscute clar.
Problema reţelelor.
Când inovaţia deschisă este operată prin colaborarea partenerilor multipli, sarcinile de coordonare devin
mai complexe din cauza numărului crescând de participanţi. Greenstein arată că deschiderea creşte costurile
pentru că cere cooperarea mai multor furnizori şi/sau complementori. De exemplu, construcţia lui Boeing 787
Dreamliner care reuneşte multiple tehnologii de la multe companii localizate în peste o sută de locaţii a
însemnat o cantitate uriaşă de muncă în termenii coordonării tuturor acestor companii pentru a-şi atinge
potenţialul maxim. În termeni strategici, avantajul competitiv al lui Boeing nu vine din cunoştinţele sale tehnice
de la sute de tehnologii, ci din felul de a coordona şi lega toate aceste companii în proiect . În acest sens, o
coordonare eficientă va crea mai multă valoare din inovaţie, nu numai firme angajate în inovaţie, ci şi clienţi
şi societatea în general.
Problema divergenţei.
Încă o problemă legată de coordonarea din procesele de inovaţie deschisă a fost pusă recent de Almirall
şi Casadesus-Masanell denumită costul divergenţei. Aceşti autori argumentează că atunci când un produs sau
un sistem este deschisă la furnizori sau complementori externi, unele alegeri care ar fi putut fi făcute de
proiectantul sistemului original sunt acum asumate de firme independente care îşi urmăresc propriile interese.
Înapoierea controlului în această manieră provoacă situaţia în care cel care dezvoltă sistemul pierde o parte din
libertate pentru a stabili traiectoria tehnologică a sistemului.
Problemele stimulentelor.
Problemele stimulentelor inovaţiei deschise care provin din comportamentul oportunist al agenţilor
(ambele din interiorul şi exteriorul firmelor) în relaţie cu managementul ideilor şi cunoştinţelor pentru inovaţie
care pot afecta crearea şi capturarea valorii lor. Unele dintre aceste probleme referitoare la stimulente sunt

170
ideile lăsate înăuntrul firmei, dezvăluirea informaţiilor, producţia echipei şi comercializarea.
Problema ideilor lăsate înăuntrul firmei.
Multe idei şi cunoştinţe lăsate în interiorul firmei fără să se dezvolte, adică fără să fie aduse pe piaţă
pentru că alte idei primesc mai multe atenţie pentru comercializare. Într-un cadru de lucru al inovaţiei deschise,
această situaţie poate crea stimulente pentru câţiva angajaţi sau pentru un grup de angajaţi pentru dezvoltarea
acestor idei şi cunoştinţe interne în afara firmei, creând astfel noi firme independente. Aşadar, compania mamă
poate pierde avantaje sau nu îşi poate valorifica propriile idei şi cunoştinţe pe care alte modele de afaceri le
pot folosi.
Problema producţiei echipei.
Cooperarea sau colaborarea dintre firme întrun Proiect de Inovaţie (în virtutea unei scheme de inovaţii
deschise) se pot confrunta cu o problemă de producţie a echipei . Într-o situaţie tipică de producţie a echipei,
este dificil şi costisitor să măsurăm contribuţia fiecărui participant la rezultatul final şi aceasta poate face ca
unii dintre participanţi să nu ducă la bun sfârşit un efort potrivit în sarcinile lor pentru că sunt angajaţi în alte
proiecte mai interesante, astfel afectând –reducând – valoarea potenţială a proiectului.

4. Concluzii
x Inovaţia deschisă reprezintă antiteza modelului tradiţional de integrare verticală a inovaţiei unde
cercetarea internă şi activităţile de dezvoltare duc la produse dezvoltate intern care sunt comercializate
de firmă.
x Prin contract, inovaţia deschisă este o paradigmă care presupune că firmele pot şi ar trebui să-şi
folosească ideile externe, ca şi pe cele externe, şi drumurile interne şi externe către piaţă, din moment
ce ele caută să-şi avanseze tehnologia

Bibliografie

1. José López Rodríguez, Antonio García Lorenzo. Inovaţia deschisă: provocări organizaţionale ale
unei noi paradigme de management al inovaţiei. Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din
Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 3/2010. disponibil la: https://core.ac.uk/download/pdf/6271932.pdf
2. Dumitru Zaiţ. Incitaţii ale inovării inter-organizaţionale. Management intercultural, Volumul XII,
Numărul 21 / 2010, pag. 3-20. Disponibil la: http://www.mi.bxb.ro/wp-
content/uploads/2012/Articole/Art1-21.pdf

171
FORMAREA ORIENTATA A PROPRIETĂŢILOR FUNCŢIONALE ALE
PRODUSELOR
Toca Alexei, Rusu Victor, Nițulenco Tatiana

Universitatea Tehnică a Moldovei

Rezumat: În lucrare este expusă o abordare a procesului de formare a proprietăţilor funcţionale ale produselor ca un set
de parametri de calitate asiguraţi prin păstrare şi modificare într-un lanţ de medii tehnologice

Cuvinte cheie: proprietate funcţională, parametru de calitate, mediu tehnologic

1. INTRODUCERE

Problema formării proprietăţilor funcţionale ( PF ) ale produselor industriale a fost şi este actuală în
ştiinţa tehnologiei construcţiei de maşini. Actualitatea acestei probleme a devenit şi mai acută datorită creşterii
complexităţii construcţiilor de maşini, noilor condiţii de fabricare şi de exploatare. Proprietăţile funcţionale
cerute se formează pe parcursul ciclului tehnologic de producere în rezultatul realizării unei mulţimi de soluţii
tehnologice. Este de menţionat că soluţiile tehnologice adoptate numai în prima aproximaţie corespund
cerinţelor şi împreună cu factorii cu caracter aleator aduc la formarea incertă a proprietăţilor produselor. În
acelaşi timp, necesitatea creşterii duratei etapei de exploatare a ciclului de viaţă al produselor este determinată
în mod direct de stabilitatea proprietăţilor funcţionale formate la etapa tehnologică de producţie, ea, stabilitatea,
fiind rezultatul unor acţiuni tehnologice orientate la un rezultat programat.
În teoria actuală a tehnologiei construcţiilor de maşini este prezentă o ipoteză suficient de categorică
şi în aceeaşi măsură de neargumentată: fiecare proprietate funcţională a produsului se formează independent
de celelalte. Într-un fel, este vorba de suprapunerea proprietăţilor şi în consecinţă – suprapunerea soluţiilor
tehnologice.

2. FORMAREA ORIENTATĂ A PROPRIETĂŢILOR FUNCŢIONALE ALE PRODUSELOR

Sub formarea orientată a proprietăţilor funcţionale ale produselor se înţelege un complex de măsuri
tehnologice active atât la etapa de pregătire tehnologică, cât şi pe parcursul ciclului tehnologic de producţie,
astfel încât să se formeze un set de parametri de calitate ce corespund unui set de proprietăţi funcţionale.
Cunoaşterea legităţilor fundamentale de interacţiune şi interdependenţă a proprietăţilor funcţionale
formate cu parametrii tehnici de calitate reprezintă sursa şi posibilitatea determinării mecanismului de formare
orientată a acestor parametrii tehnici de calitate şi în consecinţă a proprietăţilor funcţionale cerute. Abordarea
problemei în acest fel reprezintă un nou principiu de formare şi analiză a proprietăţilor funcţionale cerute.
Fiecare proprietate funcţională se formează în baza unui set de parametri de calitate cu valori în limitele
unor câmpuri de toleranţă (fig. 1a). Pentru a asigura formarea mai multor proprietăţi funcţionale se cer mai
multe mulţimi de parametri de calitate ce numai parţial se intersectează (fig. 1b). Nu este exclusă, ba chiar este
foarte frecventă, situaţia când proprietăţile funcţionale se formează prin mulţimi de parametri de calitate cu
valori deosebite şi este necesar compromis plasat în timp (diferite faze ale procesului tehnologic) sau spaţiu
(diferite zone ale obiectului fabricat) /1/. În acest sens se poate afirma că formarea parametrilor de calitate
particulari nu garantează formarea proprietăţilor funcţionale cerute.

172
Proprietăţile funcţionale ale produselor se formează în rezultatul mai multor procese tehnologice, pe
parcursul cărora produsul interacţionează cu diverse obiecte tehnologice, care formează mediile tehnologice
/2/.
Formarea proprietăţilor funcţionale ale produselor şi a elementelor sale este rezultatul interacţiunii lor
cu medii tehnologice, care sunt de fapt purtători ai mecanismelor de moştenire a proprietăţilor pe de o parte şi
de modificare a proprietăţilor pe de altă parte (fig. 2). Ambele mecanisme se manifestă simultan şi problema
rezidă în definirea direcţiei şi traiectoriei formării valorilor parametrilor tehnici de calitate astfel încât să fie
formate proprietăţile funcţionale optimale reale. Această definire este necesară pentru fiecare proces
tehnologic şi pentru fiecare etapă a lor prin formarea structurilor corespunzătoare ale mediilor tehnologice
^MTm`. Complexitatea problemei constă în faptul că parametrii de calitate se formează prin interacţiunea cu
mediile tehnologice, iar proprietăţile funcţionale se manifestă prin interacţiunea cu mediul de exploatare.
^ `
Proprietăţilor funcţionale PF j sunt determinate de proprietăţile iniţiale ale materialelor şi de
proprietăţile dimensionale şi de precizie păstrate şi/sau modificate de mediile tehnologice.

Mediu de
Medii Proprietăţi func-
Parametri de exploatare
Produs

tehnologice
calitate ţionale

Fig. 2. Interacţiunea produsului cu mediile tehnologice la formarea


parametrilor tehnici de calitate şi cu mediul de exploatare la
manifestarea proprietăţilor funcţionale

Pot fi formulate câteva idei principiale referitor formarea proprietăţilor funcţionale:


x Calitatea piesei, proprietăţile ei funcţionale se formează pe parcursul întregii istorii
tehnologice.
x Orice solicitare tehnologică (sau aferentă ei) asupra entităţii prelucrate modifică, în caz general, toţi
parametrii de calitate;
x Orice parametru de calitate fiind modificat provoacă modificarea altor parametri de calitate.
Parametrii tehnici de calitate ale piesei sunt rezultatul tuturor solicitărilor în toate mediile tehnologice.
Mediul de exploatare poate şi el considerat mediu tehnologic cu solicitări specifice, în rezultatul cărora

173
proprietăţile funcţionale se modifică, dar cu o intensitate mai mică. Fiecare din proprietăţile funcţionale ia
naştere la o anumită etapă a procesului tehnologic generalizat sub forma unui set de parametri de calitate.
Proprietăţile fizico-mecanice ale materialului piesei se formează la etapa metalurgică şi de confecţionare a
semifabricatului. Structura geometrică şi precizia începe să se formeze pe semifabricat, se stabilesc finalmente
la prelucrarea mecanică. Parametrii de calitate iniţial formaţi ulterior se păstrează sau se modifică. Intensitatea
formării parametrilor de calitate la fiecare din etape poate fi diferită, dar procesul de formare/modificare este
permanent. O proprietate poate la o etapă să fie lichidată, să fie diminuată sau să fie amplificată.
Orice solicitare tehnologică asupra entităţii de prelucrat este complexă şi multilaterală. Prelucrarea
mecanică în scopul formării structurii şi parametrilor de precizie se manifestă prin înlăturarea volumelor de
material în stare de tensiuni, prin acţiunea forţelor de aşchiere, de strângere, prin fenomene termice, fenomene
de uzare, fenomene chimice, etc. Toate acestea au o influenţă directă asupra stării multor altor parametri tehnici
de calitate. Procesul are caracter de reacţie în lanţ şi se poate manifesta fizic altfel decât cauza ce îl provoacă.
Măsura modificării parametrilor tehnici de calitate este determinată de caracterul proprietăţilor
interdependente. Unele relaţii de dependenţă sunt cunoscute şi suficient de bine cercetate, altele insuficient.
Interacţiunea şi interdependenţa proprietăţilor este obiectivă, măsura valorică, însă, este determinată de gradul
şi stricteţea cerinţelor tehnice impuse.

3. CONCLUZII

1. Formarea proprietăţilor funcţionale ale produselor reprezintă un proces complex de interacţiuni ale
entităţii de prelucrat cu mai multe nedii tehnologice, în rezultatul cărora sunt asigurate o serie de
parametri de calitate.
2. Parametrii de calitate sunt în legături fenomenologice fizico-tehnice strânse şi se formează
interdependent

Bibliografie

1. Mihailov A. Osnovy sinteza novogo klassa tehnologii. Tehnologii moderne, Calitate, Restructurare.
Vol. 1. Culegere de lucrari stiintifice. Chisinau, 2007, p. 187 - 190
2. Suslov A.G., Dal’skii A. M. Naučnye osnovy tehnologii masinostroeniâ. M.: Mašinostroenie, 2002.
684 s.

174
PROPORŢII RACORDATE LA TENDINŢELE MODEI ÎN
ÎMBRĂCĂMINTEA PENTRU COPII

Svetlana CANGAŞ

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Analiza formei, siluetei unui produs neaparat impune şi analiza proporţiilor sau analiza raporturilor
segmentelor de importanţa compoziţionala în structura vestimentară. Imbracămintea pentru copii impune
cerinte estetice, de confort, igienice, etc. caracteristice vârstei. Acestea la rândul său necesită să fie strict
respectate, dar şi racordate la tendinţele modei. Structuri compoziţionale rationale, abordare stilistică,
cromatică, abordare tematică care işi face aparenţele şi în vestimentaţia pentru copii, comparate cu schemele
de raport realizate de autorii din rusia vor fi subiectul acestui articol.

Cuvinte cheie: proporţii, îmbrăcăminte, copii, stil vestimentar, simetrie.

Imbrăcămintea pentru copii este una din problemele celor maturi, dat fiind ca copilul de astazi doreste sa
se vada fie o copie fidelă a unui parinte, fie o replica a idolului său, toate fiind îmbarcate în vârsta şi nu în
ultimul rând sexul acestuea. La analiza cerinţelor înaintate către îmbrăcăminte şi anume cerinţelor: funcţionale,
estetice şi economice, prioritare râmîn a fi cele estetice sau mai bine zis capriciul copilului modelat de părinţi.
Analiza mai multor colecţii de imbrăcăminte pentru copii demonstrează încă odată acest fapt. La analiza
divizarilor în produsele de imbrăcăminte propuse de tendinţele modei s-a observat ca sau gasit compromisul
între armonie şi confort. Armonia la ziua de astazi mai mult în vestimentaţia pentru maturi, dar şi în
îmbrăcămintea pentru copii rămânând a fi un subiect discutabil şi foarte extins.
Analiza stilistică, structurală şi proporţională a costumelor sa realizat în baza colecţiile de îmbrăcăminte
pentru copii propuse de brendurile Riccoletass, Jacote, Silvian Heah kids, Sanmar 1968, Blue Seven, Boboli,
Mayoral making friends, Sanetta, Pan-Con Ciocolate, etc precum şi a designerilor Roberto Cavalli, Lourdes,
Elisa Menuts, Dolce & Gabbana, Veronica Kanashevich, etc.

Raport segmente
%

120

100

80 Num. mod
Î.corpului
60 L.umărului
L.decorativă
40 L.terminaţiei
l.genunchilor
7,55
6,66
6,42
6,28

6,28
6,11
5,87

20
5,75
5,73
5,57

5,43
4,87
4,61

7,6

7,3
6,4
5,2

6
5

0
C1 C2 P1 P2 P3 P4 P5 P6 Şm1 Şm2 Şm3 Şm4 Şm5 Şm6 Şm7 Şm8 ŞM1 ŞM2 ŞM3 ŞM4

Model si categorie varsta

Fig. 1. Raportul segmentelor în vestimentatia modernă pentru copii

În urma analizei proporţiilor în baza imaginilor pentru modelele considerate informative sa stabilit
categoria de vârstă. Categoria de varsta sa stabilit în baza numarului de module incadrate in fiecare figură
urmând recomandarile autorului Kozlova [3]. Întru compararea acestor date sa realizat modularizarea figurii
pentru copii în baza caracteristicilor dimensionale tip preluate din EMCO SAV (fetiţe) şi OST 1766-77 (fetiţe)

175
(tabelul 1-2), rezultatele încadrându-se în datele oferite de literatura de specialitate [3]. Stabilirea categoriei de
varstă a permis compararea rezultatelor obţinute cu cele deja existente. Compararea rezultatelor se prezintă
sub forma de grafic liniar. Pentru sistematizarea datelor sa considerat necesară codificarea grupelor de vârstă
pentru copii. Pentru grupa de creşă-C, preşcolară-P, şcolară mică- Şm, şcolară mare ŞM.
Schemele de proporţionare obţinute în urma studiului se pot utiliza în calitate de punct de reper în prognoza
şi evolutia formei vestimentare pentru copii indiferent de ataşamentul puternic al îmbrăcămintei către cerinţele
de ergonomie şi confort.

Raport segmente
%

120

100
Num. mod
80
Î.corpului
L.umărului
60
52,83 52,54 L.decorativă
49,29

40 39,43
43,37 L.terminaţiei
37,73
33,89 33,73
32,07
28,16
l.genunchilor
24,57 25,9
20

0
C1 C2 C3 P1 P2 P3 Şm1 Şm2 Şm3 ŞM1 ŞM2 ŞM3
grupa de varsta copii

Fig. 2. Raport segmente în vestimentatia pentru copii realizat în baza schemelor imaginilor plane a
corpului copilului îmbrăcat realizate de Kozlova

Analiza rezultatelor prezentate grafic elucidează încă odată afirmaţia după care în calitate de factor
important în determinarea maselor plastice, raportului segmentelor şi structura stilistică în vestimentaţia pentru
copii ramân să fie particularităţile de conformatii ale copiilor de diferite vârste. Copii se dezvoltă neuniform
pe ani. Raportul lungimii trunchiului, membrelor superioare, membrelor inferioare, înălţimii capului determină
acele caracteristici de bază care determină vârsta copilului. Convenţional copiii formează anumite grupe de
vârstă. Îmbrăcămintea pentru fiecare grupă de vârstă diferenţiază ca formă, siluetă, lungime şi propuneri de
divizare. Îmbrăcămintea pentru copii de varstă creşă (1-3 ani) se caracterizează prin utilizarea culorilor,
materialelor, formelor care denotă dragostea şi atitudinea grijulie a maturilor fată de copii sau în final decizia
vestimentară este totuşi a maturilor[3].
Îmbrăcămintea preşcolarului (3-7 ani) deja caracterizează personalitatea copilului ca o fire plină de viată
şi cu „prea multe întrebări” care apar întru explicarea a tot ce se întâmplă în jur deaceea decizia pentru forma
vestimentară este comună şi a copilului şi a maturilor.
Îmbrăcămintea şcolarului mic ( 7-11 ani) se concepe prin prizma cunoştinţelor destul de profunde despre
lume, despre sine, despre viaţă socială încadrată într-un anume colectiv şi anume cel de şcoală care impune un
anumit dress cod, deacea decizia va fi a copilului, parintelui şi mediul social sau şcoală.
Îmbrăcămintea şcolarului mare este influienţată de atitudinea formată faţă de colectiv şi respectiv prin
dorinţa de a fi ca toţi, deci decizia la această vârstă aparţine „mentorului societăţii” sau a acelui ndivid cu
influientă puternică asupra valorilor copilului şi respectiv a sociumului în care acesta se află.
Imbrăcămintea pentru copii a început să se identifice la sf. sec. al XIX-lea, aparând în perioada stilului
modern prin forme lejere cu cromatica şi gulerul de tip marinar. Konstructivismul apare prin simplitatea
formei. Anii 70 ai sec. al XX-lea s-a caracterizat prin forme ajustate sau aşa numite „strâmptate” contribuind
la forma vestimentară pentru copii prin diverse divizări care accentuau figura zveltă de forma piramidală
caracteristică formei trapez a îmbrăcămintei copilului. În perioada costumului stratificat, costumul pentru
copii se îmbogăţeşte prin componente vestimentare atat ajustate pe corp realizate din tricot cât şi forme libere.

176
Modularizarea corpului copiilor după grupele de varsta conform caracteristicilor dimensionale din OST 1766-77 (fetiţe)
Grupa de vârstă creşă preşcolară Şcolară mică Şcolară mare adolescenţi
Vârsta, ani Până la 3 ani 3 - 7 ani 7-11 ani 11-14,5 ani 14,5-15 ani
Inalţime,cm (1) 7 8 8 9 9 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1
Perimetrul 2 2 2 2 2 2 2 2 2 3 3 3 3 3 3 4 4 4 4 4
Înălţimea 1 1 1 1 1 1 1 1 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2
Numar module 9 4 64 4 1 5 8 5 86 5 91 5 9 6 5 89 6 06 5 09 6 14 6 1 6 20 6 2 6 3 0 6 3 6 34 6 29 6 3 4 7 38 7
Interval module 4,65-5,11 5,26-6,13 5,92-6,45 6,63-6,97 6,49-7,14
Valoarea medie 4,91 5,61 6,18 6,80 6,88

Modularizarea corpului copiilor după grupele de varsta conform caracteristicilor dimensionale din EMCO SAV (fetiţe)
Grupa de vârstă I grupă II grupă III grupă IV grupă
Vârsta, ani 3 - 7 ani 7-11 ani 11-14,5 ani 14,5-15 ani
Inalţime,cm (T1) 110 134 158 164
Perimetrul bustului 56 64 80 88
Înălţimea capului 20 21,6 23,4 23,8
Numar module 5,5 6,2 6,75 6,89

Modularizarea corpului copiilor după grupele de varsta conform autorului Cozlova [3]
Grupa de vârstă creşă preşcolară Şcolară mică Şcolară mare adolescenţi
Vârsta, ani 2- 3 ani 3 - 6 ani 7-10 ani 11-14 ani 15-17 ani
Interval module 4,0-4,5 5,0-5,5 6,0-6,5 7,0-7,5 7,5-8,0

177
În acest context se poate afirma că vestimentaţia pentru copii în mare parte stabilă ca formă şi componente
vestimentare se dezvoltă respectând o anumită logică influenţată de destinaţia de bază a acesteea de a asigura
confort utilitar şi estetic.
În urma studiului realizat de casele de modă amplasate în spaţiul fost sovetic în coordonare nu numai cu
specialiştii din domeniul industriei uşoare, dar şi medici, pedagogi, lucrători ai diverselor organizaţii de
socializare a tinerilor, precum şi în baza celor mai reuşite propuneri a partenerilor de după hotare, luând în
consideraţie şi factorul economic au fost elaborate principalele direcţii de modelare a îmbrăcămintei pentru
copii. Rezultatele acestui studiu sunt prezentate prin imagini grafice în literatura de specialitate[3]. Aceste
date în această lucrare au fost considerate în calitate de puncte de referinţă, prezentandu-se în acest scop altfel
decât la autorul citat pentru a se putea compara cu cele existente sau rezultatele obţinute în urma analizei
colecţiilor a diferitor firme producătoare de îmbrăcăminte pentru copii (figura 1).
Compararea rezultatelor obţinute din figura 1 cu rezultatele din figura 2 ne denota faptul că algoritmul de
analiză a raporturilor segmentelor propus şi determinarea vârstei după imagine se pot considera reprezentative.
Fapt care ne permite să formulăm concluzii.
În concluzii putem ferm menţiona ca vestimentaţia pentru copii indiferent de tendinţele modei continuă
să-şi menţină acelaşi raport al segmentelor în special al poziţiei liniilor orizontale de devizare sau deplasarea
poziţiei liniei taliei în acelaşi interval, lungimea produselor de tip rochii, fustîţe îşi pastrează aceeaşi parametri.
Sau moda nu a introdus prea multe corectări în vederea modificării raporturilor segmentelor şi siluetelor.
Modificări au fost observate în stilistica vestimentară, cromatica îmbrăcămintei, componente ale costumului,
diversificarea tipurilor de produse pentru grupele de vârstă creşă şi preşcolară. În acest context îmbrăcămintea
pentru copii rămâne să fie la fel de conservatoare în vederea raportului între segmente, influenţate fiind numai
conceptul vestimentar, or vestimentaţia conceptuală, vestimentaţia tematică tot mai mult se infiltrează în
activitatea de zi cu zi datorită faptului că totuşi contribuie în aşa fel la individualizarea produselor de
îmbrăcăminte.

Bibliografie
1. Afanasieva N., Kuzmicev V., Analiz modnogo obraza jenscoi figure v XX-XXI vv., Shveinaia
promislennosti, 2004, no 3, pp 47-49
2. Collection premiere Moscow-KIDS, Spring Summer 2014, 2015 Fashion Show HD by Fashion
Channel, https://www.yotube.com
3. Kozlova, T., Modelirovanie I hudojestvennoe oformlenie jenscoi I detscoi odejdi. 2st edition.
Moscow: Legprombitizdat, 1990, p 318.
4. Kimberly, E., Geometry of design. Princeton Architectural Press, 2001, p 110.
5. Cozlova T.B., Osnovî teorii proiectirovania costiuma, Moscva Legprombîtizdat, 1988, p 352.

178
STRUCTURI COMPOZITIONALE „ACOPERAMINTE PENTRU CAP-
ÎMBRĂCĂMINTE” ÎNCADRATE ÎN STILISTICA COSTUMULUI
CONTEMPORAN

Svetlana CANGAŞ

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Accesoriile intotdeauna au deţinut rolul primordial în ansamblul vestimentar aducând prin sine
expresia finală purtâtorului. Acoperămintele pentru cap de diverse tipuri, începând cu Evul Mediu când
biserica a decretat că femeele trebuie sâ poarte capul acoperit, au completat încontinuu ţinuta femenină.
Înafara de restrucţiile canonice acoperâmintele pentru cap deţin şi funcţia utilitară, foarte importantă pentru
zonele de nord dar şi sudice. Acoperâmintele pentru cap sunt purtate de un areal larg al paturilor sociale şi
sunt întâlnite cu precădere şi în portul popular dând dovadă de o generozitate nemaiintălnită a formelor şi
decoraţiunilor acestora.

Cuvinte cheie: structuri compozitionale, acoperaminte pentru cap, volum, masa.

La moment după o slabă tăcere de nu prea lungă durată acoperămintele pentru cap cum ar fi: pălării, şepci,
căciuli şi-au recâştigat favorurile modei şi de multe ori concurează cu însâ-şi haina [3]. Indiferent de forma
costumului modern care în mare parte accentuează silueta femenina îmbibat cu elemente constructiviste,
acoperâmintele pentru cap pot avea şi dimensiuni destul de impunătoare. Raportul liniar şi proportional al
acoperamintelor pentru cap încadrate în structura compoziţională a costumului modern, linia de poziţionare a
acestea pe cap sunt principalele caracteristici ale stilului şi imaginii purtătorului readuse de modă.
În contextul formării imaginii purtătorului de mare importanţă la elaborarea acoperământelor pentru cap o
au caracteristicile psihologice, apartenenţa etnică şi stereotipurile culturale, tradiţii care au fost formate de mai
multe generaţii. Designerii contemporani foarte frecvent apeleată la tradiţiile locului geografic pentru ca să
încorporeze în forma acoperământului pentru cap acele simboluri, care ar putea pune în valoare particularitatile
caracteristicilor purtătorului contemporan. Acoperământul pentru cap într-o proporţie mult mai considerabilă
decât alte componente ale costumului determină importanţă socială şi estetică a costumului, în care se pot
încadra normele de etică socială ale aspectului exterior ale costumului.
Analiza dezvoltării sistemului costum în perioada sec. al XX-lea a depistat ca dacă la începutul secolului
acoperământele pentru cap se deosebeau prin volume mari deşi se dovedeau ca aspect exterior destul de
vaporoase datorită materialelor şi accesoriilor, atunci în urmatorii zece ani a urmat acoperământul de cap de
marimi medii. Începând cu anii 60 ai secolului trecut iarăşi apare tendinţă către majorarea volumului
acoperamîntului pentru cap. Majorarea atât a însuşi acoperamântului pentru cap cât şi a coraportului
acoperământ pentru cap produs de îmbrăcăminte, din contul modificării lungimii produsului. Dar toruşi acesta
rămâne să fie subordonat sistemului costum. În unele cazuri indiferent de subordonarea volumului
acoperamântului pentru cap în sistemul costum, acoperământul pentru cap poate fi şi accent dacă sunt utilizate
facturi, cromatică,decor de o expresie plastică dominantă.
Literatura de specialitate afirmă că în anii 1940 corelaţia „costum-acoperământ pentru cap” poate fi
considerată ca fiind cea mai organică. Dacă în perioadele anterioare şi posterioare anilor 40 ai sec. XX-lea
acoperămîntul pentru cap se putea evidenţia ca componentă individuală a ansamblului, destul de activă, atunci
nemijlocit în anii 40 acoperământul pentru cap se găseşte într-o concordanţă plastică destul de strănsă,
dependentă de soluţia generală şi oformare concretă a costumului (figura 1). Forma geometrică a costumului,
masa, silueta generală şi a parţilor componente determinau în mare parte şi compoziţia acoperământului pentru
cap. Cele mai în vogă siluete în perioada menţionată sunt silueta X, silueta dreaptă şi trapezată cu linia umerală
în toate trei cazuri destul de lăţită. Caz în care masa plastică este transferată în partea superioară a figurii
femenine celelalte nivele păstrându-şi miniaturismul. Caz în care acoperământul pentru cap în acest coraport
al maselor întru menţinerea echilibrului este necesar să fie la fel miniaturist pentru a nu mări greutatea plastică
a liniei umerilor care este destul de masivă în coraport cu masa costumului. Forma geometrică a
acoperămintelor pentru cap din această perioadă se poate readuce către ovalul de configuraţie complexă. [4]
Cel mai frecvent acestea erau pălării mici ca volum cu linia de poziţionarea a acoperământului pe cap coborâtă

179
pe frunte acoperind parţial vârful capului. Erau în vogă ca o replică a perioadei de război pălării tip cască,
beretă, bonetă ostaşească, căciuliţe marinăreşti, printre propunerile în stil romantic pălării tip pompon, pălării
tip bant, turban, glugă, etc. Pentru acoperămintele de cap de diferită destinaţie se recomandau voalul de diferite
dimensiuni şi facturi.

Fig. 1 Acoperăminte pentru cap în perioada anilor 1940

Astăzi acoperămintele pentru cap oferă a gamă formală, cromatică foarte vastă. În figura 2 sunt prezentate
acoperămintele pentru cap din colecţiile designerilor contemporani care tot mai mult pun accentul pe
diversitatea conceptuală şi integritatea imaginii stilistice a costumului. Abundenţa de forme a diferitelor tipuri
de acoperăminte pentru cap partial ne poate oferi o sistematizare stilistică.

Fig.2 Acoperăminte pentru cap propuse de designerii contemporani 2016-2017

Deconstructivismul tot mai mult promovat în vestimentaţie aduce cu sine ale sale raporturi care uneori
contrazic canoanele clasice de proporţionare. Acest curent îşi face resimţită imfluenţă şi asupra formei
acoperamintelor pentru cap (fig.2). Portul popular fiind o demnă sursă de inspiraţie tot mai mult acapareaza
preferinţele maselor care datorită globalizării tehnologice încearcă în aşa mod să-şi păstreze tradiţiile, în cazul
acoperămintelor pentru cap prin forme de tipul turban, caciuliţe tricotate, glugi,etc. Influenţa costumului
istoric, influenţa costumului milităresc, costumului sport cu ale sale caracteristice accesorii de acoperire a
capului toate se regăsesc în propunerile de acoperăminte pentru cap. Important este ca liniile compoziţionale
ale acoperamintului pentru cap corelează într-o nuanţă indespensabilă cu forma şi stilistica costumului.
Volumul acoperamintului pentru cap deseori menit în rol de accent la fel are tendinţa de a nuanţă sau diminua
dinamica în sistemul costum. Poziţionarea acoperămîntului pe cap este de la o simplă orizontală analogic anilor
1900-1910, pănă la cele mai netraditionale moduri de deplasare în raport cu ovalul capului şi acoperire partială
a acestuea, analogic anilor 1941-1945.

Bibliografie
1. Collection, Spring Summer, Fall/Winter 2015, 2016, Slava Zaitsev, Dolce & Gabbana, Valentin
Yudashkin, Fashion Show HD by Fashion Channel, https://www.yotube.com
2. Kimberly, E., Geometry of design. Princeton Architectural Press, 2001, p 110.
3. Marnie Fogg, ed.coord., Graal Soft, trad., Moda - Istoria completă, Bucureşti: Editura RAO, 2015,
p.576.
4. Râtvinscaia, L., Hudojestvennoe proectirovanie golovnîh uborov. Moscow: Alfa-M, 2005, p 176.

180
PRINCIPII DE PROIECTARE A CONSTRUCȚIILOR INIȚIALE DE
MODEL PENTRU PRODUSUL VESTA PENTRU BĂRBAȚI

Irina TUTUNARU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Lucrarea prezintă rezultatul unui studiu asupra produsului tip vestă, realizat cu scopul optimizării
algoritmului de proiectare a tiparului de bază şi a construcţiei iniţiale de model pentru acest tip de produs. A
fost analizat şi actualizat algoritmul clasic de proiectare a vestelor prin utilizarea preponderentă a relaţiilor
cu grad mare de exactitate, precum şi prin utilizarea metodelor geometrice de trasare a contururilor curbilinii.
Au fost abordate şi unele aspecte de proiectare a elementelor de model, precum linia terminaţiei şi buzunarele.
Varianta de proiectare a construcţiei iniţiale de model, prezentată în această lucrare este adecvată pentru
utilizare în sistem de producere industrial şi individual.

Cuvinte cheie: vestă clasică pentru bărbaţi, metodă de proiectare

Introducere
Procesul de proiectare a unui model nou de produs vestimentar de orice tip include mai multe etape, una
dintre cele mai importante fiind elaborarea construcţiilor iniţiale de model. Aceste construcţii se elaborează pe
contururile tiparelor de bază, suplimentându-le cu elemente constructive unificate, specifice tipului dat de
produs. Astfel, construcţia iniţială de model a vestei clasice pentru bărbaţi este proiectată, reieșind din gradul
de independenţă a produsului în costum şi de caracteristicile principale ale acesteia, care pot fi prezentate în
modul următor:
x croiala şi proporţiile vestei care formează un compleu cu sacoul şi pantalonii sunt coordonate cu
caracteristicile sacoului, iar reperul spate al acestui produs se confecţionează din ţesătură de căptuşeală;
x vesta care se confecţionează ca produs separat prezintă spate croit din material de bază;
x vestele prezintă sisteme de închidere centrale la unul sau două rânduri de nasturi;
x vestele pot fi proiectate cu sau fără gulere, ca regulă prezintă buzunare laterale. Pe vestele clasice se
proiectează şi un buzunar pectoral;
x în produsele de siluetă semiajustată sa prevăd elemente de reglare a volumului vestei în zona taliei;
x produsele prezintă lungime redusă, trecând cu aproximativ 10…12 cm mai jos de linia taliei, iar linia
terminaţiei se definitivează printr-o linie frântă de formă complexă.

1. Selectarea datelor iniţiale


Pentru a realiza construcţia iniţială de model se operează cu un şir de date iniţiale, cele mai importante
fiind caracteristica de vârstă şi sex a grupului de purtători pentru care este destinat produsul, tipodimensiunea,
tipul, silueta şi croiala produsului vestimentar, caracteristica proprietăţilor materialului din care va fi
confecţionat acesta. Aceste informaţii se suplimentează şi cu date care particularizează construcţia iniţială –
caracterul definitivării contururilor reperelor, prezenţa elementelor de asigurare a formei, prezenţa elementelor
funcţional-decorative etc.
Informaţia despre produs va oferi date despre croiala şi gradul de ajustare la nivelurile constructive
principale, materialul din care se va confecţiona produsul, precum şi dimensiunile de gabarit – lungimea
produsului. Grupul de date despre corpul pentru care se elaborează construcţia cuprinde un şir de indicatori
antropometrici şi morfologici. Numărul şi corectitudinea stabilirii acestor indicatori va determina exactitatea
construcţiei. În cazul în care construcţia se elaborează pentru corpul tip valorile indicatorilor dimensionali se
preiau din standarde dimensionale, iar pentru cel individual – în procesul de efectuare a măsurătorilor. În cazul
în care corpul purtătorului prezintă abateri evidente de la indicatorii antropometrici ai corpului tip se
recomandă utilizarea indicatorilor suplimentari care-l caracterizează.
Algoritmul de proiectare a construcţiei iniţiale de model, propus în prezenta lucrare se încadrează în
particularităţile specifice metodelor aproximative de proiectare a desfăşuratelor corpului şi se bazează pe 10
indicatori dimensionali: semiperimetrul gâtului, semiperimetrul bustului III, semiperimetrul taliei,

181
semiperimetrul şoldurilor, lăţimea bustului şi a spatelui, lungimea spatelui până la talie, lungimea taliei în faţă,
adâncimea răscroielii mânecii la spate, arcul articulaţiei umărului.
În funcţie de aspectul exterior al modelului şi croiala vestei se selectează valorile adaosurilor constructive.
Pentru vesta clasică de siluetă semiajustată se recomandă utilizarea valorilor prezentate în tabelul 1. Este de
menţionat faptul, că în tiparul vestei toată valoarea adaosului de la nivelul liniei bustului se atribuie sectorului
răscroielii de mânecă.

Tabelul 1. Valorile recomandate ale adaosurilor constructive utilizate la proiectarea vestei de siluetă
semiajustată pentru bărbaţi
Notarea convenţională Ab At Arm ALst ALtf ASg
Valoarea, cm 4,5…5,5 2,5…3,5 3,8…4 1 0,5…0,7 1,3

2. Algoritmul de proiectare a vestei clasice pentru bărbaţi


Forma produsului, volumul acestuia depind de exactitatea cu care a fost realizat conturul tiparului de bază,
care reprezintă în sine desfăşurata formei volumetrice scontate în plan. Construcţia iniţială de model va reflecta
principiile de creare a formei spaţiale într-un interval de timp determinat de tendinţele modei şi va servi ca
bază argumentată pentru activitatea ulterioară de creaţie.
Vestele ca tip de produs se pot proiecta ca construcţii cu caracteristici specifice sau pot fi proiectate,
modificând contururile tiparului de sacou, adaptându-le la particularităţile constructive şi parametrice ale
vestei. În lucrare se prezintă metoda de elaborare a contururilor produsului corespunzător tipului de produs.
Procesul de proiectare a tiparului de bază şi, implicit, a construcţiei iniţiale de model la aplicarea metodelor
aproximative de proiectare se supune uşor algoritmizării, astfel mai jos se prezintă algoritmul de elaborare a
construcţiei iniţiale de model pentru produsul vestă clasică pentru bărbaţi (tabelul 2).
Tabelul 2. Algoritmul de proiectare a tiparului vestei pentru bărbaţi
Nr.
Segmentul constructiv Notarea Relaţia de calcul
crt
1 2 3 4
1 Poziţia liniei taliei 11-41 Lst+ALst
2 Poziţia liniei bustului 11-31 ARS+4,5 cm
3 Poziţia proeminenţei omoplaţilor 11-21 0,3Lst
4 Poziţia liniei terminaţiei 11-91 /11-41/+10…12 cm
5 Ridicarea bazei răscroielii gâtului la spate 11-111 0,5 cm
6 Deplasarea extremităţii superioare a liniei de simetrie 111-112 0,7 cm
7 Cambrarea liniei de simetrie la nivelul liniei taliei 41-411 3 cm
8 Deplasarea liniei de simetrie la nivelul liniei terminaţiei 91-911 1,5 cm
9 Deplasarea liniei de simetrie la nivelul liniei omoplaţilor 21-211 0,3 cm
10 Lăţimea reţelei la nivelul liniei bustului 311-37 Sb+ASb
11 Lăţimea spatelui 311-33 ls-1cm
12 Lăţimea feţei 37-35 lb-1 cm
13 Lăţimea răscroielii de mânecă 33-35 /311-37/ - /311-33 - /37-35/
14 Lăţimea reţelei la nivelul liniei bustului 311-37 Sb+ASb
15 Lăţimea răscroielii gâtului 112-12 Sg/3+ASg
16 Înălţimea răscroielii gâtului 12-121 /112-12/:3
17 Segment pe linia de bază a răscroielii gâtului 112-122 0,25*/112-12/
18 Înălţimea răscroielii mânecii la spate 33-131 0,5 Aau+ 6,5 cm
19 Poziţia punctului umeral 131-14 2…2,5 cm
20 Centrul circumferinţei 121-124 121-123
122-124 121-123
21 Punct de tangenţă a răscroielii mânecii cu orizontala 33-34 0,5*/33-35/+3,5 cm
22 Punct de tangenţă a răscroielii mânecii cu verticala spatelui 33-332 33-332=/33-341/
23 Centrul circumferinţei 34-342 341-342=33-34
332-342 332-342=33-34
24 Punct de tangenţă a răscroielii mânecii cu verticala feţei 35-352 35-352=/35-34/

182
Tabelul 2. Continuare
1 2 3 4
25 Centrul circumferinţei 34-343 34-343=35-34
352-343 352-343=35-34
26 Punct de echilibru antero-posterior al construcţiei 47-171 47-171=Ltf-0,4Sg+ALtf
27 Poziţia extremităţii superioare a răscroielii gâtului la faţă 171-16 171-16=/112-12/
28 Adâncimea răscroielii gâtului la faţă 171-172 171-172=/112-12/+1 cm
29 Punct ajutător 173
30 Centrul circumferinţei 16-174 16-174=16-173
172-174 172-174=16-173
31 Înălţimea răscroielii mânecii la faţă 35-151 35-151=0,5 Aau+ 3,5 cm
32 Poziţia punctului umeral la faţă 16-14' 16-14'=/121-14/-0,7 cm
33 Punct ajutător 353 352-353=0,5/352-14'/
34 Gradul de curbare a conturului 353-354 353-354=1 cm
35 Suma penselor (Sb+Ab)-(St+At)-/41-411/-
∑P
/31-311/
36 Adâncimea pensei posterioare 0,3*∑P
37 Adâncimea pensei laterale 0,5*∑P
38 Adâncimea pensei anterioare 0,2*∑P
39 Punct ajutător 97-96 97-96=0,5*/97-94/+1,5 cm
40 Punct ajutător 37-36 37-36=0,5*/37-35/+1,5 cm

3. Particularităţi de model specifice produselor tip vestă clasică pentru bărbaţi


Elaborarea construcţiei de model este precedată de analiza modelului şi elaborarea descrierii aspectului
exterior al acestuia. Construcţia de model se recomandă să fie proiectată de la sistemul de închidere.
Următorul contur modelat este cel al răscroielii gâtului. Tradiţional, vestele clasice prezintă răscroiala gâtului
în faţă adâncită aproximativ până la nivelul liniei bustului şi se definitivează în unghi cu o mică cambrare
(figura 1).

Fig. 1. Conturul tiparului de bază, al construcţiei iniţiale de model şi a construcţiei de model pentru produsul
vestă clasică pentru bărbaţi

183
Linia terminaţiei în construcţiile de model ale vestei clasice pentru bărbaţi prezintă configuraţie complexă.
Modalitatea de proiectare a acestui contur se prezintă în tabelul 3.

Tabelul 3. Proiectarea liniei terminaţiei în construcţia de model a vestei pentru bărbaţi


Nr Segmentul constructiv Simbolizarea Relaţia de calcul
crt
1 Punct de frângere a liniei de simetrie la spate 411-912 411-912=5 cm
2 Punct de frângere a liniei terminaţiei la spate 911-913 911-913=3 cm
3 Punctele 912 şi 913 se unesc prin segment de dreaptă.
4 Ridicarea liniei terminaţiei la nivelul liniei laterale 94-941 94-941=1 cm
5 Punct ajutător 97-971 97-971=5,5 cm
6 Punct de frângere a liniei terminaţiei la faţă 971-972 971-972=3 cm
7 Punctele 972 şi 941 se unesc prin segment de dreaptă. Linia terminaţiei pe acest sector se curbează
cu 1 cm la nivelul mijlocului segmentului 972-941. Colţul de trecere de la linia terminaţiei la linia
cantului se trasează, unind punctele 972 şi 97 prin segment de dreaptă, care continuă până la
intersecţie cu linia cantului.

Deseori vestele sunt prevăzute cu elemente de reglare a volumului la nivelul liniei taliei –chingi. Acestea
se fixează în pensele posterioare, prezentând lăţime de 3 cm la nivelul penselor şi de 2 cm – la extremităţi
(figura 1).
Tradiţional, pe tiparele vestelor clasice se proiectează buzunare laterale şi un buzunar pectoral cu laisturi
(tabelul 4). Conturul anterior al laisturilor buzunarelor se amplasează la distanţa de 3,5 cm de la nivelul
punctului 36 spre linia cantului (punctul 361 în figura 1).

Tabelul 4. Algoritmul de proiectare a buzunarelor în tiparul vestei clasice pentru bărbaţi


Nr Segmentul constructiv Simbolizarea Relaţia de calcul
crt
Proiectarea buzunarului superior
1 Punct anterior de limitare a poziţiei buzunarelor 36-361 36-361=3,5 cm
2 Lungimea laistului buzunarului superior este unificată 361-362 88…96 – 8 cm;
pe mărimi 100..108 – 9…9,5 cm;
112…128 – 9,5…10 cm.
3 Punctul anterior al liniei de intrare în buzunar 361-363 361-363=3 cm
4 Punctul posterior al liniei de intrare în buzunar 362-364 362-364=2 cm
5 Punctele 363 şi 364 se unesc prin segment de dreaptă. Laistul cu lăţimea de 2 cm se proiectează mai
sus de linia de intrare în buzunar. Laturile scurte ale laistului se proiectează verticale.
Proiectarea buzunarului lateral
6 Punctul anterior al liniei de intrare în buzunar 46-461
7 Prin punctul 362 ↓ se trasează o verticală, care intersectează linia taliei în punctul 462.
8 Punctul ajutător 462-463 462-463=2,5 cm
9 Punctul posterior al liniei de intrare în buzunar 463-464 463-464=3 cm
10 Laistul cu lăţimea de 2,5 cm se proiectează mai sus de linia de intrare în buzunar. Laturile scurte ale
laistului se proiectează verticale.

Concluzii
Vesta ca produs vestimentar este prezentă în garderoba masculină, integrând un compleu sau un ansamblu
vestimentar. Apariţia noilor materiale, modificările de structură şi formă, dictate de tendinţele de modă
condiţionează actualizarea permanentă a principiilor care stau la baza elaborării construcţiilor iniţiale de
model. În acest context, optime vor fi metodele de proiectare care sunt aplicabile atât în producerea industrială
cât şi în cea individuală. Elaborarea construcţiilor iniţiale de model pe tipuri de produse şi sortimente permite
optimizarea procesului de proiectare şi serveşte ca bază argumentată pentru elaborarea diverselor modele de
produse vestimentare.

Bibliografie
1. Гриншпан И. Я., Конструирование брюк и жилетов. Москва, 1988.

184
UTILIZAREA SOFT-URILOR ÎN CREAREA
ȘI CONFECȚIONAREA ELEMENTELOR DECORATIVE

Elena FLOREA-BURDUJA

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Lucrarea prezintă o succesiune a etapelor de creare și confecționare a elementelor decorative,


utilizând diverse soft-uri. Procesul complex se exemplifică prin prezentarea și descrierea etapelor de creare
și confecționare a unei flori 3D. Deasemenea e prezentat schema acestui proces. Rezultatele finale pot fi
aplicate pentru diverse ornamente și broderii necesare în procesul de creație.

Cuvinte cheie: broderie 3D, ornament, program de desenare, etape de creare, etape de confecționare.

1. Introducere
Tehnologiile computerizate, încet dar sigur, cuceresc tot mai multe domenii ale activității umane. Industria
confecțiilor, ca și orice altă ramură industrială, este într-o continuă schimbare și transformare. Utilizarea
calculatorului ocupă un loc din ce în ce mai mare și în acest domeniu. Soft-urile vin în sprijinul proiectantului
de îmbrăcăminte, simplificându-i și ușurându-i foarte mult munca. Aceasta duce la micșorarea timpului de
confecționare a produselor de îmbrăcăminte și creșterea productivității muncii, ceea ce acționează direct asupra
creșterii [1].
Suita programelor de proiectare asistată de calculator acoperă de la un capăt la altul lanțul procesului de
elaborare pornind de la conceperea tiparelor, gradarea în cazul particular al confecțiilor textile, până la
realizarea semiautomată sau complet automată a încadrărilor. Deasemenea aici se includ și programe pentru
proiectarea și vizualizarea 3D a îmbrăcămintei, automatizarea producției de tip Made-To-Measure și multe
altele.
Crearea și confecționarea elementelor decorative și broderiilor 3D sunt parte componentă a procesului de
elaborare a unui produs de îmbrăcăminte. Ele ne permit să confecționăm produse personalizate, originale și
unice, care să corespundă cerințelor înainte de purtători. Acest proces permite diversificarea sortimentelor de
produse într-o perioadă scurtă de timp, obținând produse ce au impact vizual deosebit [2].
Actual designerii elaborează colecții care prezintă diverse ornamente sau broderii 3D. Aceste elemente
decorative sunt create conform schiței designerului cu utilizarea soft-urilor și utilajelor de brodat.

2. Etapele de creare și confecționare a elementelor decorative


Crearea elementelor decorative este un proces complex ce necesită abilități în utilizarea diverselor soft-uri
și utilaje de brodat. Mai jos este prezentată schema procesului de creare și confecționare a unei flori 3D,
formate din patru petale (figura1).

Etapa 1 Realizarea desenelor Etapa 7 Aplicarea florilor 3D pe


folosind programe de desenare produs

Etapa 4 Etapa 5 Etapa 6


Etapa 2 Etapa 3
Executarea Prelucrarea Decorarea
Transformarea Prelucrarea
broderiei petalelor florilor
imaginilor în broderiilor
florii
broderii

Fig. 1. Schema procesului de creare și confecționare a unei flori 3D

185
Analizând schema 1, observăm că procesul de creare și confecționare a unei flori 3D este formată din 7
etape.
Etapa 1. Realizarea desenelor folosind programe de desenare
Desenele și schițele tehnice sunt vitale în activitatea inginerească. Cărțile tehnice ale utilajelor, care conțin
descrierea grafică a mecanismelor componente, fișele de produs cu detalii constructive și reprezentări ale
structurii acestuia, partea grafică a etapei de proiectare, inclusiv sisteme CAD sunt exemple ce ilustrează
importanța desenelor în transmiterea informației tehnice [3].
Pentru realizarea desenului a unei petale a fost utilizat programul CorelDRAW (figura 2). CorelDRAW
este un program realizat pentru crearea și editarea elementelor de grafică, destinat atât profesioniștilor în
domeniul graficii, cât și utilizatorilor nespecializați. Este un program ce oferă o gamă deosebit de largă de
posibilități de desenare, folosind o paletă largă de culori și nuanțe care să satisfacă toate cerințele.
Petala florii a fost desenată utilizând instrumentul Bezier Tool, care permite trasarea liniilor şi curbelor.
Colorarea petalei a fost efectuată prin selectarea din paleta de culori a nuanței necesare. După elaborarea
acestui desen este necesar de a salva documentul cu extensia .jpg.

Fig. 2. Realizarea unei petale utilizând programul CorelDRAW

Etapa 2. Transformarea imaginilor în broderii


În etapa de transformare a imaginii în broderie este necesar de a delimita conturul imaginii (figura 3a), de
a prelucra această imagine (figura 3b), de a stabili parametrii de brodat (figura 3c) și de a salva acest document
pentru a putea fi utilizată de următorul soft. Pentru această etapă a fost utilizat softul PE-Design, modulul
Design Center [4].

a b c

Fig. 3. Realizarea unei petale utilizând softul PE-Design, modulul Design Center

Etapa 3. Prelucrarea broderiilor


Această etapă permite efectuarea diverselor modificări ca: micșorarea sau mărirea broderiei, oglindirea sau
rotirea broderiei, multiplicarea broderiei, combinarea diverselor broderii utilizând și elemente textuale, etc
(figura 4). Pentru această etapă a fost utilizat softul PE-Design, modulul Layout & Editing [4].

186
Fig. 4. Multiplicarea unei petale utilizând PE-Design, modulul Layout & Editing

Deasemenea aici poate fi verificată succesiunea de brodare a întregului set de broderie prezentat. În
fereastra ce se deschide la tastarea butonului Stitch Simulator, apare informații despre numărul de pași ce se
execută, numărul total de pași a broderiei și numărul de culori utilizate în broderie (figura 5).

Fig. 5. Fereastra Stitch Simulator

Broderiile create pot fi salvate cu extensia .pes sau pot fi exportate pentru a putea fi utilizate în mașini de
brodat ce citesc broderii cu alte tipuri de extensii (figura 6 a,b).

Fig. 6. Ferestrele Save As și Export to File

187
Etapa 4. Executarea broderiei
Broderia creată anterior este introdusă în mașina de brodat. Aceasta selectează mărimea gherghefului în
dependență de mărimea broderiei. Deasemenea aici pot fi efectuate și ultimele modificări ce țin de parametrii
cusăturii.
Etapa 5. Prelucrarea petalelor florii
După etapa de executare a broderiei la mașina de brodat, petalele sunt decupate manual. Decuparea se face
cu ajutorul unui foarfece în apropierea cusăturii exterioare. Apoi petala este prelucrată pentru a nu face scame
și asamblată la alte trei petale.
Etapa 6. Decorarea manuală
Decorarea manuală este un proces mai special și necesită timp pentru a fi executată. Această etapă poate
fi sau nu efectuată. Totul depinde de schița elaborată de designer. Decorarea manuală constă în aplicarea
cristalelor, paietelor, mărgelelor sau a altor elemente decorative pe suprafața petalei, cu ajutorul acului și a
aței.
Etapa 7. Aplicarea florilor 3D pe produs
Ultima etapă este cea mai creativă și mai interesantă. Petalele sunt aplicate pe produs conform schiței de
proiect. După necesitate petalele se aplică cu o cusătură manuală la discreția designerului (figura 8).

Fig. 8. Decorarea unei rochii cu elemente decorative 3D

3. Concluzii
Produsele decorate cu diverse elemente volumetrice brodate sunt prezente mereu în colecțiile marilor
designeri. Acestea apar ca niște adevărate opere de arte, ce pun în evidență atât măiestria creatorilor, cât și
frumusețea purtătoarelor. Utilizarea broderiilor 3D permite obținerea unui produs unic și irepetabil.

Bibliografie
1. http://www.totuldesprerochii.ro/
2. http://www.7p.ro/
3. http://www.tex.tuiasi.ro/
4. http://www.brother.com/

188
PARTICULARIĂȚI COMPOZIȚIONAL-CONSTRUCTIVE ALE
ÎMBRĂCĂMINTEI ADAPTIVE PENTRU COPII

Victoria DANILA

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Elaborarea unei structuri compoziţional-constructive a produselor vestimentare adaptive pentru


copii prezintă un mare interes. La momentul actual, în ceea ce priveşte produsele vestimentare pentru copii
se pune accent tot mai mult pe calitate, funcționalitate cât şi pe aspectul lor estetic. Pentru a răspunde acestor
cerinţe este necesar de a optimiza construcţia acesteia luând în consideraţie dinamica mişcărilor, efectele
dinamice, modificarea dimensiunilor caracteristicilor dimensionale ale corpului şi de influenţa acestor
particularităţi asupra valorilor parametrilor constructivi ai produselor de îmbrăcăminte. Criteriile de bază la
organizarea compoziţional-constructivă a unui model sunt: forma, divizările, culoarea, elementele decorative
şi stilul.

Cuvinte cheie: îmbrăcăminte adaptivă, culoare, produs, elemente, principii

În această lucrare ne propunem să prezentăm particularităţile compoziţional constructive ale produselor


vestimentare adaptive pentru copii ţinând cont de crearea unei îmbrăcăminte ergonomice și estetice pentru
copii. Îmbrăcămintea adaptivă va îmbunătăți reabilitarea copilului, va contribui scăderea disconfortul,
îmbunătățirea calității vieții copilului și a părinților săi.
Produsele pentru sugari (în vârstă de la 0 la 3 ani), ar trebui să fie elaborate în vederea indicațiilor medicale
și modificările organismului copil, se va ţine cont de caracteristicile constructive și funcționale a produsului.
Atunci când are loc procesul de proiectare a produselor, obținerea tiparului de model ar trebui să fie luate
în considerare particularităţile ergonomice, parametrii estetice și tehnologici. Produsele vestimentare elaborate
vor ajuta la reducerea disconfortului, vor contribui la sporirea calității vieții copilului și a părinților săi
(simplitatea îngrijirii copilului, satisfacția părinților). Produsele prevăzute vor evita traumatizarea copilului
atunci când este îmbrăcat şi dezbrăcat, reduce efectul durerii. Părinții vor fi capabili să-și petreacă mai puțin
timp pentru îngrijirea copilului, vor primi emoții pozitive de la comunicare. Imbracamintea adaptivă este
necesară, să corespundă unui astfel de design în care copilul sau tutorele său ar putea cu ușurință să utilizeze
produsul [1].
Pentru aceasta în continuare vom prezenta particularităţile compoziţionale ale produselor.
Forma unui produs, din punct de vedere estetic, depinde de funcţionalitate, de materialele care o alcătuiesc
şi de forţele care acţionează asupra lor. Ea este în strânsă legătură cu conţinutul său şi cu o anumită ordine în
distribuţia elementelor constituente ale produsului, relevând, totodată, şi legătura dintre structura internă şi cea
externă a acestuia. Forma pune în evidenţă şi multe elemente ale nivelului de cultură şi civilizaţie al epocii, ale
bazei tehnico-materiale etc.
Materialele textile, metodele de construcţie, tehnologia de realizare şi funcţiile produsului sunt, prin
urmare, elemente de bază care determină caracteristicile formei, la acestea adăugându-se particularităţile
psihice şi de conformaţie ale omului. Dintre elementele care determină, în principal, valoarea estetică, afectivă
a formei, fac parte: materialul, conturul sau desenul, liniile conţinute, culoarea şi, în unele situaţii, elementele
decorative.
Divizarea produsului. Organizarea constructivă a produsului se determină prin numărul de detalii
componente şi forma lor, în rezultatul cărora produsul gata este compus din cusături, tăieturi, care divizează
produsul în părţi componente. Divizarea îmbrăcămintei s-a realizat prin intermediul liniilor: linii constructive,
linii constructiv-decorative şi linii decorative.
Liniile constructive principale sunt: linia umerilor, linia răscroielii gâtului, linia bustului, linia taliei, linia
şoldurilor, liniile cusăturilor laterale, linia de îmbinare mânecii cu răscroiala, linia de terminaţie a produsului
sau a mânecii etc. Liniile constructiv-decorative pot fi accentuate prin tighele ornamentale, paspoaluri, articole
de pasmanterie etc.
Liniile decorative sunt liniile care imprimă caracterul particular, original, al unui model, în această
categorie fiind încadrate diferite linii de secţionare sau delimitare a unor suprafeţe, linii de contur ale

189
elementelor de produs ce au un important rol ornamental (gulere, revere, manşete, buzunare, clape) precum şi
linii ale diferitelor elemente decorative: volane, dantele etc.
Liniile pot separa şi subdivide suprafaţa, pot exprima proporţiile şi pot simboliza sau sugera mişcarea.
Felul liniilor şi raportul dintre ele constituie elemente ce compun stilul formei obiectelor.
Stilul vestimentar pentru copii este un mod al comunicării, este expresia produsului care comportă un
număr mare de particularităţi corelate estetic.
Croiala produsului. Croiala produsului, în primul rând este caracterizată de asamblarea mânicii cu
răscroiala mânecii. însă, deseori sub croială se subînţelege şi divizarea întregului produs.
Se evidenţiază următoarele tipuri de croieli: clasică, raglan, chimono, combinată. Cea mai frecvent întâlnită
croială este croiala clasică.
Culoarea. Expresivitatea culorilor. Frumuseţea produselor este realizată, fără îndoială, şi prin culoare.
Pentru alegerea,"ordonarea" şi combinarea culorilor, în crearea unui mod unei compoziţii decorative sau într-
un ansamblu vestimentar, este necesar să fie cunoscute o serie de aspecte legate de însuşirile culorilor, a
relaţiilor dintre efectele pe care le produc.
Atunci când este creat un nou produs, un nou model, trebuie ales culorile cele mai potrivite, care să fie
corelate cu forma şi specificul funcţional cu destinaţia produsului cu întregul ansamblu în care se va încadra
etc.
Elementele decorative. Arta decorării produselor de îmbrăcăminte constă în utilizarea detalii sau elemente
accesorii, funcţionale şi/sau ornamentale, în scopul înfrumuseţării, creşterii atractivităţii, punerii în valoare etc.
Există trei modalităţi generale de a încorpora aspectele decorative structurale ale îmbrăcămintei: a.) prin
culoarea şi desenul materialului; b.) prin detalii sau elemente constructive; c. ) prin elemente decorative
aplicate pe suprafaţa produsului de îmbrăcăminte complet structurat.
Colecţia de produse vestimentare adaptive pentru copii sugari este prezentată mai jos - figura 1:

Fig. 1. Colecţie de produse vestimentare adaptate pentru copii

Colecţia este compusă din produse adaptate necesităţilor şi cerintelor medicale. Aceste produse oferă
confort, comoditate, calitate şi funcţionalitate.

Concluzii: Elaborarea modelelor s-a axat pe următoarele aspecte: prin includerea tuturor cerințelor,
preferințelor şi noutății; obţinerea unor produse cu aspect estetic şi funcţionale în acelaşi timp; produsele
prezintă o expresie artistică, armonie și stil în totalitate; produsele s-au elaborate ţinând cont de corectarea
proporțiilor corpului prin intermediul aplicării iluziilor optice; s-a pus accente cromatice în îmbrăcăminte; pe
utilizarea corectă a posibilităților de combinare estetică a materialelor şi furniturii; pe asigurarea acurateţei şi
esteticii la prelucrarea tehnologică a produselor, s-a ţinut cont de gradul de simetrie sau asimetrie a elementelor
constructive a produselor.

Bibliografie
1. Голубчикова А.В. Разработка методики проектирования эргономичной одежды для
травматических больных. Диссертация на соискание уч.степени к.т.н. М., 2005 г.
2. Cojocari V. Particularităţi compoziţional constructive a îmbrăcămintei pentru copii cu destinaţie
specială. Teză de masterat. Chișinău 2007.

190
COOPERAREA DINTRE CADRUL DIDACTIC ŞI STUDENT:
SOLUŢII ŞI OPORTUNITĂŢI ÎN DEZVOLTAREA DURABILĂ A
RELAŢIEI ACADEMICE INGINEREŞTI

Victoria DANILA

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Relația dintre profesor-student a fost anterior dovedită a fi un predictor puternic în procesul
educaţional universitar. Dincolo de caracteristicile căldură, încredere, și obligațiuni care definesc o
conexiune emoţională, o relație de lucru pozitivă include, de asemenea, un sentiment de colaborare şi
parteneriat comun între profesor și student. Acest inventar conține trei componente critice ale unei relații de
lucru de succes: angajament, scop și sarcină. Studiile arată că studenții care au parte de o relație de lucru
umanistă au o motivare puternică pentru învăţare şi dezvoltare profesională.

Cuvinte cheie: cooperare, relație academică, cadru didactic, student

„Omul devine om numai prin educaţie. El nu este decât ceea ce-l face ea. Este de observat că omul nu
poate primi această educaţie decât de la alţi oameni, care şi ei au primit-o. De aceea, lipsa de disciplină şi
de instrucţie, la unii oameni, îi fac să fie nişte dascăli răi pentru elevii lor” (Im. Kant).

Activitatea instructiv educativă şi de cercetare are drept obiectiv continuu descoperirea şi dezvoltarea
capacităților studentului, pe de o parte, şi a personalității profesorului, pe de altă parte. El, dascălul, este chemat
să realizeze obiectivul major - aspectul formativ al instruirii, să modeleze personalitatea studentului de azi,
specialist cu diplomă de licența, cetățean al mileniului trei. În această ordine de idei personalitatea profesorului
universitar are un statut cu totul deosebit, care nu este un dat finit ci perfectibil, din perspectiva concepției de
instruire continuă, pe parcursul întregii sale activități profesionale.
În acest context, relevăm şi calitatea profesorului de a descoperi şi a investi în personalitatea studentului;
de a aplica principiul pedagogizării procesului de predare /învăţare.
Profesorul universitar trebuie să fie pentru studenţi un model în toate, să radieze lumina cărţii, să fie un
actor în sala de curs. Numai pe un astfel de profesor, cu o personalitate pronunţată, cunoscător, generos, amabil,
dar şi exigent, cu o conştiinţă civică pronunţată, îl vor accepta şi stima studenţii lui.
În urma discuţiilor cu studenţii noştri am ajuns la concluzia că unul dintre lucrurile pe care îl apreciază şi
îl aşteaptă de la un profesor este acela de a le stârni interesul, curiozitatea, de a-i face să înţeleagă importanţa
cunoştinţelor prezentate în cadrul cursului şi de a-i face să vadă partea fascinantă a disciplinei studiate.
Câteva fraze sau doar o anumită atitudine a profesorului poate reprezenta un factor determinant pentru ca
studenţii să vină la cursuri, să citească în plus sau să acorde atenţie materiei studiate. Un criteriu determinant
care defineşte şi afirmă personalitatea puternică a cadrului didactic universitar este prezenţa lui de spirit,
dinamismul, agerimea minţii, competenţa, ethosul, capacitatea de a menţine în auditoriu o atmosferă de spirit
degajat, creativ, adăugându-se aici şi carisma, elocinţa, limbajul variat, tonul flexibil, ţinuta sobră şi decentă,
aspectul exterior. Nu întâmplător au devenit clasice cuvintele lui Aristotel: "Caracterul vorbitorului este cel
mai puternic mijloc de convingere".
Fireşte, riscăm o variantă ideală dar falsă dacă ne imaginăm că toţi studenţii, în acelaşi moment, pot aprecia
corect, obiectiv, un cadru didactic. Studentul ignoră nenumărate aspecte ale activităţii profesorului său, cum
ar fi orele de cercetare sau de consultaţii şi mai ales cât durează pregătirea unui curs adevărat. Cadrul didactic,
pe de altă parte, vede numai rareori în gradul de pregătire al studentului interacţiunea unor factori complecşi.
În anii de pregătire, studenţii traversează o largă gamă de seminarii, de la cele de tip mecanicist,
neconstructiv cu o risipă penibilă a timpului, până la cele magistrale ce merg la esenţa raţionamentului şi pun
bazele unei memorizări logice. Din nefericire însă, şi cel mai elevat tip de seminar poate eşua total în faţa
indiferenţei ori lipsei de receptivitate şi de cunoştinţe a studentului. Seminariile se bazează pe o comunicare
reciprocă, cooperare dependentă de capacitatea fiecărui cadru didactic de a-şi conduce activitatea didactică,
fie ca pe o activitate atrăgătoare şi utilă, fie ca pe un mijloc de a umple timpul.

191
De fapt, o preocupare a profesorilor ar trebui să fie şi aceea de a explica studenţilor importanţa cursului
predat în contextul general al formării lor profesionale. Se poate observa foarte uşor şi se poate afirma cu
certitudine că, uneori, materia unor cursuri este învechită şi presărată cu informaţii inutile sau, şi mai grav,
inexacte [1].
În măsura care un profesor reuşeşte să-şi facă înţeleasă materia cursului este cel mai important aspect în
ceea ce priveşte activitea sa didactică. Dacă materiale bune se pot obţine din librării sau de pe internet iar
motivaţia poate veni din interior, explicaţiile şi îndrumarea trebuie să vină din partea profesorului. După
părerea noastră, cadrul didactic ar trebui să fie, şi uneori chiar este, un perfecţionist pe parcursul întregii sale
cariere didactice. La începutul carierei sale, lipsa de experienţă este compensată de entuziasm, receptivitate şi
uneori de modelul înaintaşilor. Vârsta şi preocupările îl pot apropia mult de studentul său. Nu poate fi un bun
cadru didactic decât acela care parcurge zilnic măcar câteva articole de specialitate, care stă la masa de studiu
sau la bibliotecă cel puţin atâtea ore cât ar trebui să stea şi propriul student. Memorarea, calitate obligatorie
pentru profesor (şi pentru student), reprezintă un factor indispensabil utilizării în totalitatea noţiunilor studiate.
Cel de al doilea tip de comunicare, de ordin psihologic, este supus aceloraşi fluctuaţii existenţiale, de la cea
mai subtilă artă a pedagogiei şi psihologiei până la absenţa totală. Existenţa unui parteneriat între principalii
actori ai învăţământului superior marchează traiectul către un proces educativ de calitate, definit într-adevăr în
termeni de rezultate ale învăţământului şi competenţe acumulate. Pentru a fi un bun dascăl nu ajunge numai o
pregătire profesională. Aceasta este, desigur, obligatorie dar trebuie să fie dublată de o bună cunoaştere a artei
de comunicare cu oamenii prin schimbul liber de gânduri şi sentimente. Din păcate, odată cu vârsta nu
acumulăm numai fapte, ci şi idei preconcepute, şi, uneori, pe măsură ce cresc cunoştinţele, scad capacităţile
intuitive şi originalitatea, neajunsuri care pot fi doar parţial compensate de experienţă. În calitate de dascăli,
trebuie să ştim nu numai cum să convingem pe alţii, dar şi cum să stăpânim arta de a asculta, fără prejudecăţi,
argumentele care ni se aduc . Ar fi de dorit să abordăm în existenţa noastră un echilibru optim între vanitate şi
altruism, între siguranţa de sine şi modestie, între aprecierea încurajatoare şi critica constructivă. Să nu uităm
ceea ce Moisil spunea cu multă înţelepciune "Prieten îţi este cel care îţi arată greşalele, nu cel care îţi
încurajează slăbiciunile". Prin urmare, o doză de prietenie între cei doi, dascăl şi discipol, este nu numai
posibilă, ci chiar necesară. De aceea trebuie să rezistăm în faţa rutinei meschine şi a problemelor zilnice care
tind să tocească sensibilitatea noastră. Faptul că există loc de mai bine este demonstrat de către aceia care deja
practică metode de predare diferite şi au rezultate remarcabile, cum ar fi exemplul universităţilor performante
din Occident [2].
Una din dramele relaţiei student profesor apare atunci când în mintea studentului se naşte iluzia că acel
examen nu se poate lua decât prin mituirea profesorului, asta în cazul în care profesorul nu a cerut deja bani,
alte mici atenţii sau chiar cadouri, deoarece studentul caută în atitudinea maestrului său nu numai repere
intelectuale ci şi morale. El se poate educa prin imitaţie sau prin contrast. Dar discernământul său în materie
de morală este încă fragil.
Studentul află că dascălul, trebuie să apară în faţa cu o sumă de atitudini morale apropiate de perfecţiune.
Acest comportament este necesar nu numai pentru a-i inspira studentului încredere în competenţa sa
profesională, ci şi pentru a susţine idealul de intelect subtil şi perfectă stăpânire de sine ce i se atribuie. Astfel,
un profesor croit după rigorile modelului antic poate fi o nesecată sursă de vitalitate pentru orice student.
Studentul caută în atitudinea „dascălului ” exact aceleaşi repere ca şi pacientul; el este poate chiar mai dornic
să le găsească. O atitudine nepotrivită, neglijentă, indiferentă poate avea efecte nedorite asupra studentului.
Dialogul, pe care doar o parte a cadrelor didactice îl oferă şi îl practică în forma sa autentică, s-ar desfăşura
la modul cel mai elocvent pe bazele acestui respect natural al valorii reciproce. Inhibiţia sau necomunicarea
conştientă a studentului ar putea fi uşor depăşite prin dialog. Studentul posedă o vârstă prin excelenţă a
receptivităţii, un avantaj real faţă de profesorul său. Din cauza aceasta este regretabil faptul că cei doi, dascăl
şi student, se văd deseori fără a comunica reciproc un semestru ori un an întreg, întâlnindu-se la final pentru o
formalitate care nu-i îmbogăţeşte pe nici unul nici. Din acest punct de vedere, sarcina cadrului didactic este
mult favorizată de împrejurări. El ia contact nemijlocit cu studenţii putând interveni direct în stimularea
creativităţii, inventivităţii şi iniţiativei studentului său. Câţi dintre cadrele noastre de astăzi pot sau măcar
încearcă să fructifice oportunitatea ? Un profesor care-şi asumă sarcina de a realiza şi stagii sau lucrări practice
are la dispoziţie o partitură pedagogică perfectă. Dacă are şi talentul interpretării ei, şansa studentului său este
excepţională. Ei trebuie să se acordeze pentru a vibra în rezonanţă. Orice atitudine de alt fel decât cea a
convingerii sau măcar a sensibilizării auditoriului nu va oferi niciodată decât o rezolvare mecanică şi forţată a
problemei relaţiei profesor-student.
În ceea ce priveşte rolul profesorului universitar în procesul de formare, figura 1. Opiniile respondenților
pe alocuri diferă. Aceste date se pot observa în graficele de mai jos. Majoritatea respondenților sunt de părerea
că rolul profesorului universitar este de ghid în cadrul procesului de formare.

192
Cadre didactice Studenţi
Rolul de bază al profesorului:

Fig. 1. Rolul de bază al profesorului

Prin urmare, profesorul este cel care ghidează procesul de studii și astfel contribuie la dezvoltarea tinerilor
și formarea lor ca specialiști, ei îndeplinind sarcinile de sinestătător.
Asigurarea unui raport profesor-student, bazat pe relaţii de cooperare, comunicare si îndrumare nemijlocită
care sa încurajeze individualizarea muncii, constituie o premiză pentru activitatea postşcolară productivă.
Didactica modernă schimbă viziunea asupra studentului, punându-l în centrul atenţiei, ţintind sa-l
facă subiect interactiv,co-participant si co-autor la propria sa formare. Profesorul trebuie să orienteze, să
îndrume, să faciliteze instrucţia si educaţia.
Opinia studenţilor despre stilul de relații a profesorilor cu studenții ar trebui să predomine figura 2: Liberal
46%, democrat 43 %, autoritar 9% și altele de doar 2 %.
Pe când profesorii consideră că stilul de relații care favorizează/motivează studentul să învețe este: Liberal
cu 20%, democrat 55% și autoritar cu 21% , și doar alt stil cu 4 %. Din datele prezentate se poate relata că
stilul de relații cel mai popular atât pentru student cât și cadre didactice este stilul democrat. Cu toate că
actualmente se tinde de a evita autoritatea asupra studenților însă din datele de mai jos se observă că ea mai
este prezentă în procesul de studii, ceea ce nu este un factor îmbucurător.

Cadrele didactice Studenţi


Stilul relaţiei:

Fig. 2. Stilul relaţiei

Părerea studenţilor cu privire la stiluri aplicate de profesori universitari care favorizează reușita la
învățătură, sunt figura 3: stilul liberal 44%, democrat 38 %, autoritar 16 % și alte stiluri cu 2 %.

193
Fig. 3. Stilurile ce favorizează reuşita

Dar, profesorii au afirmat că în relația cu studenții figura 4, sunt: 21 % liberal, 69 % democrat, 8 % autoritar
și 2 % alt stil de relații. Deci, studenții și profesorii preferă stiluri de relații de același fel, doar cu un anumit
procent diferit: stilul democrat și stilul liberal.

Fig. 4. Relaţia student profesor

La rezumarea celor doi itemi analizați mai sus putem spune că stilul democrat este acel stil care
favorizează/motivează studentul să învețe și să aibă o reușită la învățătură, dar în același timp este și stilul care
ar trebui să predomine în relația student/profesor și care caracterizează relația profesorului cu studentul în
opinia profesorilor.

Concluzii:
Din cele menționate, conchidem că relația dintre profesor-student cuprinde nu numai conexiuni emoționale
(obligațiuni), dar și de colaborare (scop / sarcina), este util pentru profesori să înțeleagă că fiecare dintre aceste
elemente are o pondere egală. Dorim să vă conectați cu studenții voștri la nivel emoțional, precum și să
recunoașteți un parteneriat pentru activitățile în sălile de curs.
Este foarte important de constatat faptul, că chestionarea studenților referitor la relația academică pe care
o au cu profesorul, are o semnificație deosebită pe parcursul procesului de lucru. Deoarece aceasta ar favoriza
implicarea studenților în procesul educațional. Prin implicarea semnificativă a studenților prin colaborare
contribuie la înțelegerea și umplerea lacunelor. Nu există studenţi buni si studenţi răi – este problema
profesorului sa-i educe, sa-i rafineze aducând la lumina virtuţile din fiecare, ajutându-i să-si descopere
abilităţile potenţiale, să acorde greutate si valoare cuvintelor lor, având mereu grijă ca acest exerciţiu să fie
complet.

Bibliografie
1. Herreid, C.F., “When justice peeks: Evaluating students in case study teaching” Journal of College
Science Teaching 30:430-433, 2001, (Also available online at
http:/ublib.buffalo.edu/libraries/projects /cases/teaching/justice.html.
2. Herreid, C.F., “Why isn’t cooperative learning used to teach science?” Bioscience 48:553-559, 1998

194
DEZVOLTAREA SORTIMENTELOR DE PRODUSE
DE ÎMBRĂCĂMINTE PENTRU FEMEI PRIN UTILIZAREA
ELEMENTELOR COSTUMULUI MASCULIN

Veronica VERLAN, Marcela IROVAN

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Lucrarea abordează problema dezvoltării sortimentelor de produse de îmbrăcăminte pentru femei
prin aplicarea conceptului de colecție de tip capsulă, prin detalierea reperelor teoretice și venind cu elaborări
originale pentru femeile ce activează în domeniul de afaceri. Garderoba rațională elaborată utilizează
conceptul de colecție de tip ,,capsulă” care oferă posibilitatea deținerii produselor compatibile ca stil ce pot
fi ușor combinate, creând compleuri variate dintr-un număr minim de piese vestimentare. Stilistica aleasă
pentru crearea colecției pentru femei este reprezentată de costumul masculin și elementele reprezentative ale
acestuia.

Cuvinte cheie: îmbrăcăminte pentru femei, colecție de tip capsulă.

1. Introducere
Evoluția societății contemporane și crearea idealului de femeie puternică sunt reprezentative pentru
elaborarea produselor vestimentare orientate către grupului feminin de purtători. Unul din cele mai populare
medii de activitate curente este mediul de afaceri, în care activează un număr destul de mare de femei cu
diverse capacități și responsabilități. Atestând această situație, s-a observat necesitatea creării unor noi modele
de produse pentru femei care ar favoriza comoditatea purtătoarelor în acest areal de activitate și care ar facilita
percepția femeilor în domeniul business.
Întrucât mediul de afaceri este dominat de bărbați, se recomandă utilizarea stilisticii costumului masculin
la dezvoltarea sortimentelor feminine, pentru a nu crea un contrast pronunțat în cadrul desfășurării activităților,
dar și pentru a oferi subtilitatea energiei și aptitudinilor masculine prin costumul feminin.

2. Conceptul colecțiilor de tip ,,capsulă”


Colecția de tip ,,capsulă” este un termen introdus de Susie Faux, deținătoarea unui butic londonez, în anii
1970, și potrivit acesteia, o colecție tip ,,garderobă” este o colecție ce include piese vestimentare esențiale ce
nu se demodează (precum fustele, pantalonii și paltoanele) care pot fi asortate cu piese vestimentare sezoniere.
Faux menționa că o colecție de tip ,,capsulă” pentru femei trebuie să includă cel puțin ,,2 perechi de pantaloni,
o rochie sau o fustă, o jachetă, un palton, un pulover tricotat, două perechi de încălțăminte și două genți”. Acest
concept a fost promovat și de designerul american Donna Karan, care în 1985 a lansat o colecție de tip capsulă
redusă compusă din 7 piese interschimbabile destinată femeilor muncitoare și care au nevoie de o garderobă
stilată, dar, totuși, practică.
Una din regulile generale impuse colecției de tip capsulă se referă la alegerea gamei cromatice, fiind
necesară alegerea uneia sau două culori de bază care se potrivesc cu orice, precum negru, alb, maro, gri sau
navy-blue. Piesele de bază precum pantalonii, gențile sau paltoanele, pot fi procurate în aceste culori, astfel
încât să fie asortate cu orice alte piese din garderobă. După alegerea culorilor de bază, e nevoie de ales una sau
două culori de accent, care sunt mai pronunțate decât culorile de bază și le complementează. Aceste culori pot
fi folosite pentru alte piese din colecție, precum bluze, rochii sau accesorii. O dată ce gama cromatică este
stabilită, interschimbabilitatea pieselor este asigurată, întrucât culorile se complementează. De asemenea, este
nevoie de ținut cont și de de tenul purtătoarei, întrucât este necesară o gamă coloristică ce ar avantaja
purtătoarele. [1]
Un rol deosebit în definirea produselor din cadrul colecției de tip „capsulă” îl au și croielile produselor,
croielile clasice fiind cele prioritare, deoarece avantajează majoritatea purtătoarelor.
Materialele din care sunt confecționate produsele din cadrul colecției nu trebuie nici ele să fie neglijate,
întrucât țesăturile de calitate înaltă vor conferi produselor un termen mai lung de uzură fizică, iar imprimeurile
clasice vor asigura o uzură morală mai mare.

195
Astfel, datorită sortimentului predefinit de produse al colecției tip ,,capsulă” și necesitățile stilului de
afaceri s-a definit că diversitatea sortimentelor de produse din cadrul colecției de tip office va fi restrânsă.
Fusta, pantalonii, jacheta, bluza și vesta sunt sortimentele alese pentru dezvoltare în cadrul colecției. Din punct
de vedere cromatic va fi folosită următoarea gamă coloristică: non-culoarea negru, alb, nuanțe de gri și albastru
– culori recomandate pentru purtare în mediile business [2], [3].

3. Istoricul adaptării stilului masculin în vestimentația feminină


Începând cu perioada când femeile au renunțat definitiv la corset ca parte a garderobei uzuale, perioada
,,împrumuturilor” din garderoba masculină nu a contenit să existe. Primele momente au fost reprezentate de
adaptarea tricotului în garderoba feminină, material, care datorită proprietăților specifice, era inițial folosit
doar pentru confecțiile bărbătești destinate muncii.
Revoluționarea costumului feminin a fost realizată de pantaloni, a căror purtare era tolerată doar de către
bărbații lor. Anii ‘20 ai secolului XX au fost o turnură importantă pentru pantaloni, întrucât Paul Poiret a creat
prima pereche de fustă-pantaloni pentru femei – pantalonii harem inspiraţi de Şeherezada. Situația a început
să se amelioreze după Primul Război Mondial, când femeile au început să se încadreze mai activ pe piaţa
muncii și aveau nevoie de haine potrivite noilor activități. Zece ani mai târziu, divele filmului american apăreau
pe ecrane îmbrăcate în pantaloni de pijama, dând un nou impuls luptei pentru „asimilarea” pantalonilor. Actriţe
precum Marlene Dietrich sau Katherine Hepburn au contribuind din plin la „erotizarea” pantalonilor şi la
transformarea acestora în armă a femeii fatale.
Designerul vestimentar care a schimbat complet atitudinea societății față de acest sortiment a fost Yves
Saint-Laurent, care a prezentat în anul 1966 smokingul, oferind astfel susținere femeilor care abia au început
să se bucure de aceleași drepturi ca și bărbații. Mai târziu pantalonii reprezentau mișcările feministe, iar în
prezent pantalonii sunt o piesă uzuală a garderobei feminine. [4]

Fig. 1. Începuturile adoptării stilului masculin în vestimentația feminină

4. Direcțiile de influență a elementelor costumului masculin în vestimentația pentru femei


Analizând piesele specifice costumului masculin (vesta, pantalonii, sacoul, cămașa albă) se obervă că
fiecare piesă și-a găsit locul în garderoba feminină indiferent de câtă atitudine masculină nu ar emana.
Sacoul bărbătesc a fost adaptat la jacheta feminină în materie de croială, siluetă, linii constructive, tipul
gulerului, buzunare și lungimea produsului astfel, aceasta este purtată atât ca parte a costumului clasic, cât și
ca piesă separată. Purtată împreună cu eșarfe voluminoase, jacheta masculinizată deseori îndeplinește rolul
unui demiu mai subțire.
Cea de-a doua piesă cu sprijin pe umeri a costumului – vesta, a fost la fel adaptată sortimentului feminin,
repetând însă într-o măsură mai mare silueta purtătoarei. Pentru acest tip de sortiment, ca și în cazul jachetei,
se folosesc țesături tipice costumului pentru bărbați – de culoare gri, maro, negru, în dungi, carouri, dar și
țesături cu imprimeuri mai îndrăznețe.
Pantalonii bărbătești se regăsesc în costumul feminin prin croiala specifică, număr de buzunare și
poziționări, lungime și volum. Țesăturile din care sunt confecționați sunt adaptate la destinația produsului: se
utilizează țesături de costum dar și țesături ușoare și vaporoase, realizând astfel forme pline de feminitate.
Cămașa bărbătească albă a devenit și ea parte componentă a garderobei feminine. În mare parte s-au păstrat
proporțiile, alungirea liniei umărului și adâncirea răscroielii de mânecă, tipul buzunarelor – cele aplicate în

196
zona bustului, însă sunt atestate și diverse variații. Astfel, în garderoba feminină se mai găsesc și cămăși de
croială clasică confecționate din țesături transparente sau cu imprimeuri, cu mai multe tipuri de buzunare, cu
elemente de decor aplicate și cu lungimi diferite a mânecii și a produsului.

Fig. 2. Piesele de rezistență a garderobei masculine

Alături de îmbrăcămintea tipică masculină, femeile au folosit drept inspirație și încălțămintea purtată de
bărbați. Acest lucru se datorează comodității la purtare și exploatare, aceasta fiind cu ușurință adoptată de
femeile ce au un mod de viață destul de rapid și divers. Printre tipurile de încălțăminte bărbătești întâlnite la
purtătoarele de sex feminin se numără pantofii, bocancii și papucii de tip oxford cu, sau fără, adaptări.
Accesoriile de inspirație masculină se remarcă prin culori închise, linii drepte, aspect foarte neted sau mai
brutal, și au atitudinea corespunzătoare unui sex puternic. Cravatele, papioanele, pălăriile, ceasurile și brățările
din piele sunt unele din exemplele de accesorii masculine preferate de femeile contemporane. [4]
Pe lângă adaptarea pieselor vestimentare și a accesoriilor la garderoba feminină, acestea au devenit și sursă
de inspirație pentru alte produse vestimentare pur feminine precum rochiile. Elemente masculine au fost
utilizate la diversificarea decorării produselor sau ca bază de definire constructiă a produselor.

5. Structura compozițional-constructivă a modelelor sistemului proiectat


Colecția de tip capsulă a fost elaborată pe baza analizei tendinţelor modei în materie de siluete, elemente
constructive, culori şi materiale, precum și prin identificarea modalităților de soluţionare din punct de vedere
compoziţional, pein definirea aspectului purtătorului şi a modului în care ar integra imaginea purtătorului cu
cerinţele impuse îmbrăcămintei moderne.
Inițial s-a definit grupul de purtători și caracteristicile antropometrice ale acestuia: grupa de mărimi 88-
92, grupa de înălțimi 164-176, grupa a II-a de conformație. Astfel, se observă că diferența dintre perimetrele
bustului III T16 (PbIII) și taliei T19 (Pș) este de 8 cm cu un interval de indiferență de 4 cm, iar pentru a
ameliora vizual această diferență se recomandă proiectarea unor produse ce ar integra imaginea purtătorului
prin punerea în evidenţă a zonei bustului sau prin reducerea din volum în zona șoldurilor, echilibrând
compoziţional întreaga imagine a purtătorului.
Din punct de vedere a siluetei, se recomandă produse de siluetă semiajustată, care repetă forma corpului,
pentru a pune în evidenţă formele şi de acorda, vizual, feminitate purtătoarei. De asemenea, acest aspect mai
este cauzat și de destinația produselor – vestimentație pentru oficiu, produsele de siluetă ajustată nefiind
suficient de comode pentru o zi de muncă în oficiu. Ținând cont și de încadrarea stilistică a elementelor
costumului masculin în compoziția produselor noi elaborate, se poate alege și silueta dreaptă.
Considerând destinația produselor – vestimentație pentru oficiu, modalitățile de prelucrare a produselor în
zona răscroielii gâtului sunt relativ restrânse, factorul cel mai important ce influențează alegerea metodei de
realizare a produsului în zona răscroielii gâtului fiind codul de etichetă impus de mediul de afacere.
Modalitățile de prelucrare a liniei răscroielii gâtului sunt preponderent reprezentate de gulere cu revere sau șal,
în cazul jachetelor, diversitate atestându-se în materie de formă și unghi a colțului de guler și rever. În cazul
vestelor se pot proiecta gulere caracteristice jachetelor, iar dacă se propun modele de veste fără guler, se poate
proiecta o formă diferită a răscroielii gâtului (tip ,,V”, formă ovală sau pătrată).
În urma analizei tuturor recomandărilor se crează modelele componente ale colecției tip ,,capsulă” pentru
femei (figura 3).

197
Fig. 3. Colecția de tip ,,capsulă” pentru femei ce activează în domeniul de afaceri

6. Concluzii
Costumul masculin și elementele reprezentative ale acestuia au servit drept sursă de inspirație pentru
numeroase produse vestimentare feminine. Însemnătatea acestei surse de inspirație reprezintă cu siguranță o
aluzie la egalitatea sexelor și spargerea stereotipurilor, însă aduce totodată și o valoare deosebită dezvoltării
sortimentelor produse vestimentare feminine, tematică abordată în cadrul elaborării colecții de tip ,,capsulă”
pentru femei, cu destinația de purtare în mediul de afaceri, produsele obținute fiind actuale și încadrându-se în
mediul de activitate recomandat.

Bibliografie
1. https://en.wikipedia.org/wiki/Capsule_wardrobe
2. http://yfsmagazine.com/2015/07/25/business-dress-code-the-color-of-your-bespoke-suit-matters
3. http://www.tutorialspoint.com/business_dress_code/quick_guide.html
4. Conferința Jubiliară Tehnico-științifică a Colaboranților, Doctoranzilor și Studenților consacrată
cele de-a 50-a Aniversări a U.T.M., 20-21 octombrie 2014, Volumul III., Chişinău, U.T.M., 2015
pag. 219-220.

198
DEZVOLTAREA SORTIMENTELOR DE ÎMBRĂCĂMINTE PRIN
UTILIZAREA TEHNOLOGIILOR DE IMPRIMARE 3D

Veronica VERLAN, Marcela IROVAN

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Dezvoltarea sortimentelor de produse vestimentare este o tematică actuală în industria confecțiilor,
designerii încercând diverse modalități de a crea produse noi și originale care s-ar remarca pe piața destul
de variată a confecțiilor. Una din tehnologiile noi utilizate pentru dezvoltarea produselor este tehnologia de
imprimare tridimensională (3D). Inițial, aceasta era folosită pentru crearea prototipurilor în alte industrii,
însă datorită diversității formelor și facturilor obiectelor obținute, imprimarea 3D este utilizată și în industria
modei, produsele realizate prin aceasta tehnologie fiind originale și cu proprietăți noi. Lucrarea prezintă un
studiu teoretic documentar privind aplicarea tehnologiilor de imprimare tridimensională în domeniul
dezvoltării produselor de îmbrăcăminte, prin prizma avantajelor și recomandărilor de utilizare.

Cuvinte cheie: imprimare 3D, îmbrăcăminte inovativă, produs tridimensional.

1. Introducere
Industria modei se află în continuă schimbare – pe arena mondială apar noi designeri cu idei originale, apar
materiale de ultimă generație, produsele devin tot mai sofisticate și mai diverse, aceste aspecte sporind
varietatea ofertei pieții de produse vestimentare și accesorii, consumatorul având o posibilitate destul de mare
pentru a alege un produs pe plac. Fiind un secol al tehnologiilor, era evident că noile invenții nu puteau să
ocolească și sectorul modei, una din aceste tehnologii fiind imprimarea tridimensională (3D), care și-a găsit
aplicabilitate în toate direcțiile de dezvoltare a confecțiilor.

2. Imprimarea 3D – proces de tehnologie avansată


Imprimarea 3D este procesul de formare a unui obiect solid tridimensional de orice formă, prin utilizarea
unui proces aditiv, în cazul în care straturi succesive de material sunt stabilite în diferite forme. Tehnologia
aditivă poate realiza geometrii complexe, structuri și elemente interne, precum și modele imposibil sau foarte
greu de realizat prin metode tradiționale. Pentru crearea formelor sunt utilizate filamente de masă plastică de
diverse culori, diversitatea obiectelor obținute fiind influențate de necesitățile și abilitățile designerului.
Procesul tehnologic de printare 3D este efectuat cu ajutorul tehnologiei digitale de către o imprimantă și
include 3 etape generale: crearea obiectului într-un soft de tip CAD în variantă tridimensională, imprimarea
propriu-zisă a obiectului tridimensional și finalizarea procesului de imprimare prin curățarea obiectului
imprimat de praf și deșeuri apărute în timpul procesului.
Tehnologia poate fi folosită în special pentru crearea de prototipuri, mostre și modele inițiale și își găsește
multiple aplicații în arhitectură, inginerie și construcții, design industrial, industria automobilelor, industria
mobilei, industria aerospațială, industria dentară și medicală, educație, sistemele informatice geografice,
inginerie civilă, industria bijuteriilor, precum și multe alte domenii.

3. Imprimarea 3D ca modalitate de obținere a materiei prime pentru industria confecțiilor


Imprimarea 3D permite crearea unei diversități vaste de obiecte, iar întrucât industria modei oferă
posibilitatea implementării celor mai variate forme și concepte, imprimarea 3D și-a găsit aplicabilitate și în
acest domeniu al economiei mondiale. Tehnologia permite mai multe metode de elaborare a „materialului” din
care va fi confecționat produsul finit, dar și o varietate imensă de facturi. Aceasta poate fi utilizată pentru
elaborarea produselor vestimentare, încălțămintei și acoperământelor pentru cap, dar și la confecționarea
elementelor mai mici, precum accesoriile și bijuteriile.
Etapa inițială de ,,imprimare 3D” a unui produs de confecții presupune alegerea metodei de elaborare a
,,materiei prime”. La momentul actual au fost elaborate câteva procedee de elaborare a ,,materialului”: crearea
așa-zisului ,,material” din elemente mici, repetitive și interconectate (figura 1.a), crearea structurilor modulare
din elemente de dimensiuni variate și interconectate (figura 1.b), crearea unei ,,țesături” datorită unui procedeu
noi de imprimare 3D, care crează rețele de fibre cu compoziția fibroasă asemănătoare țesăturilor obținute prin
țeserea tradițională.

199
a) b)

Fig. 1. Structuri modulare interconectate:


a) din elemente mici de aceeași dimensiune, b) din elemente de dimensiuni variate

Cea mai frecvent utilizată metodă de realizarea a materiei prime pentru produsele vestimentare este
considerată a fi cea creată din structuri modulare compuse din mai multe elemente mici și repetitive sau din
elemente de diferite mărimi. Acestea urmează a fi asamblate prin anumite conexiuni, realizând forma spațială
a produsului și oferindu-i totdată posibilitatea de a se ,,mișca” și ,,drapa”, mimând modul în care o țesătură
tradițională se comportă în cadrul exploatării produsului.
Etapele de confecționare a produsului imprimat tridimensional sunt asemănătoare celor din cadrul
confecționării produselor din materiale tradiționale, însă includ și unele aspecte de lucru în softuri speciale.
Astfel, pentru elaborarea unui produs vestimentar prin utilizarea imprimării 3D și care va fi confecționat din
structuri modulare de diferite mărimi și forme se va parcurge următorul proces: inițial, sunt preluate valorile
caracteristicilor dimensionale ale purtătorului, fie prin măsurarea directă a corpului acestuia sau prin scanare;
apoi se elaborează schița produsului, iar după finalizarea acestei etape se parcurge la lucrul în softuri de tip
CAD; fazele de lucru la calculator presupun crearea formei spațiale a produsului, elaborarea facturii și formei
elementelor din cadrul structurii modulare, precum și elaborarea conexiunilor dintre module pentru a obține
structura cinematică a hainei; ulterior se vizualizează produsul în format tridimensional, iar apoi se trece la
etapa de imprimare. Deseori, în cazul produselor imprimate în întregime se realizează unele etape
suplimentare, precum comprimarea, care micșorează dimensiunile obiectului imprimat și face posibilă
încadrarea acestuia în dimensiunile boxei imprimantei.
Pentru obținerea produselor prin utilizarea materialelor realizate din structuri modulare din elemente mici
și repetitive, etapele inițiale sunt asemănătoare celor precedent enumerate, diferențele fiind la fazele de
prelucrare a produsului în softurile speciale. În cadrul acestor etape se alege inițial metoda de obținere a
materialului (tipul conexiunii elementelor componente, modalitatea de obținere a structurilor cinematice,
variația de factură) și se analizează posibilitatea de comprimare a acestor elemente, precum și modul de
,,aranjare” și ,,drapare” a elementelor în produs prin realizarea mostrelor de material. Ulterior sunt alese
modalitățile cele mai raționale pentru realizarea produsului. Această alegere este, de asemenea, influențată și
de aspectul estetic dorit al produsului finit, întrucât stratul superior poate avea diferite facturi și forme.
În general, diversitatea produselor ce utilizează imprimarea 3D ca metodă de realizare a materiei prime
este condiționată atât de creativitatea designerului, dar și de abilitățile tehnice de lucru cu diverse softuri a
persoanei care va proiecta produsul în sistemele CAD, această etapă fiind una complexă care necesită
cunoștințe speciale în domeniu.
O direcție nouă din cadrul utilizării imprimării 3D în domeniul textil este elaborarea materialelor cu o
componență fibroasă aproape identică țesăturilor tradiționale. Acest tip de ”țesătură” se obține la o imprimantă
tridimensională numită Electroloom, care permite crearea structurii materialului utilizând un proces
asemănător celui de galvanizare a metalelor. Materia primă pentru această imprimantă este un amestec de
micro- și nano-fibre, ceea ce permite crearea materialelor cu proprietăți de drapare, îndoire și poziționare în
produs ca și în cazul țesăturilor tradiționale (figura 2).
Imprimanta Electroloom folosește un proces, în care un câmp electric este creat și folosit pentru a
determina locul spre care va fi ghidată soluția lichidă de nano-fibre pentru a realiza ,,materialul”. Utilizatorii
imprimantei elaborează inițial un șablon, fie în mod manual, fie într-un soft de tip CAD, care poate fi creat,
teoretic, din orice tip de material precum carton, vinil, metal ș.a., iar mai apoi acest șablon este amplasat în
boxa de printare a aparatului, unde, sub acțiunea câmpului electric, soluția de nano-fibre este direcționată pe
structura șablonului, acoperindu-l cu orice amestec la alegere. După finalizarea procesului de imprimare,

200
șablonul acoperit cu ,,țesătură” este scos din aparat, materialul alunecând ușor de pe suprafața acestuia, fiind
posibilă ,,scoaterea” de pe șablon. Țesătura obținută este ușoară și flexibilă, ca o țesătură cu aceeași compoziție
fibroasă ce ar fi fost creată prin țesere.
La momentul actual, produsele elaborate prin aplcarea aceastei tehnologii au fost confecționate doar din
amestec de poliester și bumbac, însă autorii acestei inovații analizează posibilitatea confecționării produselor
din mătase sau acril.

Fig. 2. Apectul microstructurii țesăturii imprimate 3D

4. Produse vestimentare realizate prin aplicarea imprimării 3D


Datorită diverselor posibilități de obținere a materiei prime, imprimarea 3D și-a regăsit aplicabilitate în
toate direcțiile de dezvoltare a industriei confecțiilor: produse vestimentare (rochii, bluze), accesorii de
dimensiuni medii (genți, elemente decorative aplicate pe produse, obținute în mod tradițional) sau chiar și la
realizarea accesoriilor de dimensiuni mici (bijuterii).
După complexitatea realizării produselor prin utilizarea aceastei tehnologii, produsele vestimentare sunt
cel mai dificil de confecționat, întrucât e nevoie de analizat o varietate mare de factori componenți, precum și
fezabilitatea purtării unui produs vestimentar finit. Ponderea mai mare în realizarea acestor tipuri de produse
o are modalitate de obținere a materiei prime din structure modulare, fie din elemente de dimensiuni mici și
repetitive sau de dimensiuni variate (figura 3). Produsele vestimentare obținute se evidențiază prin soluții
inovative și prin versatilitate nemaipomenită. Acestea devin adevărate opere de tehnologie avansată ce pot fi
aduse în viața de zi cu zi.

a) b)

Fig. 3. Produse vestimentare realizate prin imprimare 3D:


a) din elemente mici de aceeași dimensiune, b) din elemente variate ca dimensiune și formă

Utilizarea structurile modulare și-a găsit aplicare și în domeniul elementelor decorative confecționate
pentru produsele vestimentare realizate prin metode tradiționale, elementele imprimate regăsindu-se în detalii
ale buzunarelor, gulerelor sau chiar sub formă de dantelă aplicată la produse (figura 4).

201
Fig. 4. Elemente decorative imprimate 3D

Crearea încălțămintei este o altă direcție unde imprimarea tridimensională și-a găsit aplicabilitate,
majoritatea produselor fiind imprimate integral, fără sistem de închidere sau cu sistem de închidere detașabil.
În dependență de structura aleasă pentru fiecare produs, încălțămintea poate fi flexibilă sau rigidă (figura 5).

Fig.5. Încălțăminte obținută prin imprimarea 3D

Imprimarea 3D se aplică și în cadrul elaborării accesoriilor. Varietatea acestor produse este destul de mare,
imaginația designerului necunoscând margini (figura 6).

Fig. 6. Accesorii și bijuterii imprimate 3D

5. Concluzii
Imprimarea 3D este cu siguranță o modalitate de a obține noi produse ce s-ar deosebi printr-o originalitate
sporită și un spirit inovativ tehnologic. Totuși, datorită costurilor ridicate de producere și a necesității de
calificare înaltă a designerului, această tehnologie este pe larg aplicată doar în scopuri de creație a unor soluții
inovative sau de obținere a prototipurilor.

Bibliografie
2. https://3dprint.com/65959/electroloom-3d-fabric-printer/
3. https://3dprintingindustry.com/fashion/
4. https://3dprint.com/65959/electroloom-3d-fabric-printer/
5. https://www.wired.com/2014/12/dress-made-3-d-printed-plastic-flows-like-fabric/

202
РАЗРАБОТКА КАПСУЛЬНОЙ КОЛЛЕКЦИИ ДЕТСКОЙ ОДЕЖДЫ В
СТИЛЕ PROVENCE

Екатерина АНДОНИ, Марчела ИРОВАН, Наталья РАДЕЦКАЯ

Технический Университет Молдовы

Аннотация: В настоящее время возрастает интерес дизайнеров к детской одежде, появляются


новые детские бренды, а именитые марки добавляют детские линии модных изделий. Активная
дизайнерская работа обусловлена нарастающим потребительским спросом на удобную и красивую
детскую одежду. Целью настоящей работы является исследование направлений моды для
разработки капсульной aколлекции детской одежды, сочетающей в себе модные тренды и комфорт
для ребенка. Данная работа предлагает один из возможных вариантов капсульной коллекции одежды
для девочек, разработанной согласно основному модному тренду в стиле Provence.

Ключевые слова: детская мода, стиль Provence, капсульная коллекция.

1. Введение
С каждым годом по всему миру появляется все больше брендов одежды, специализирующихся на
детском ассортименте. Данная тенденция наблюдается из-за активного спроса со стороны молодых
мам, которые следуют моде, поддерживают убеждения о здоровом образе жизни, предпочитают
натуральность и экологичность во всем, а также стараются приобщать к этому детей. Каждая
современная молодая мама при выборе одежды для своего ребенка руководствуется не только
степенью комфортности вещи, но и тем, насколько она экологична и соответствует моде. Для
удовлетворения данных потребительских запросов необходимо изучение мировых модных тенденций,
а также разрабатывать детскую одежду с учетом особенностей строения детских фигур различных
возрастов для обеспечения удобства изделий в носке.

2. Анализ модных тенденций детской одежды 2017


Главной тенденцией детской моды 2017 является практичность. Для детей очень модными
являются «деним»-стилизации. Джинс может служить как материалом для одежды, так и дополнений:
обуви, шапок, поясов, сумочек и многого другого. Детская мода подражает взрослой во всём, начиная
от стилей и заканчивая покроем и общим дизайном одежды и обуви. Нет изменений лишь в
аксессуарах, так как дети практически не используют их в повседневной жизни. Предпочтение
отдается натуральным материалам: трикотажу, вельвету и велюру. Для девочек очень удачными
являются сочетания денима с шелком, тюлем, шифоном и хлопком.[1] Первенство в модных стилях
грядущего года занимает стиль Provence, сочетающий в себе множество элементов. Provence позволяет
создавать практичные и красивые стилизации для детей разных возрастов. Вещи в таком стиле удобные
и комфортные, они создают романтический образ. Для наиболее точного понимания данного стиля в
одежде необходимо проанализировать его отличительные черты в интерьере, так как изначально
Provence появился именно в интерьерах.

3. Отличительные черты стиля Provence в одежде


Как отдельное направление в моде стиль французской провинции обрел популярность в начале 60-
х годах прошедшего столетия. Данный стиль очень похож на стиль бохо, его девиз в одежде – это
легкость, романтика и свобода. [2]
Стиль одежды Provence – это преимущественно светлая гамма. Наиболее характерные цвета для
этого стиля это: натуральные тона белого, такие как цвет овечьей шерсти, нежный молочный, оттенок
цветка хлопка, также средний и светлый тон фиолетового (сиреневый, лавандовый) и зеленый с серым
оттенком.
Provence одежда – это прежде всего платья свободного кроя из натуральных тканей (лен, хлопок,
крепдешин, шифон, ситец). Платья однотонные или же с мелким цветочным принтом, длина ниже
колен. Рукава могут быть длинными или короткими с кружевными вставками.[2] Характерными

203
чертами юбок являются: легкость, многослойность, сборки, натуральные ткани. Длина допускается
чуть выше колена, но в основном, юбки в стиле Provence достаточно длинные. В данном стиле также
очень актуальны свободные длинные сарафаны с завышенной талией. Силуэт у таких сарафанов
обычно свободный, лиф полуприлегающий или свободный, нередко имеет художественные сборки,
кокетку или резинку в области талии.[3] Неотъемлемой частью стиля Provence считаются свитера и
жилеты из тонкого вязаного кружева.

4. Разработка капсульной коллекции детской одежды в стиле Provence


В случае разработанной системы моделей наблюдается характерные черты, создающие единство
коллекции (рис. 1):
1) Членения в области талии, а также выше линии груди,
2) Наличие повторяющихся деталей декоративных элементов: воланы на уровне оката рукава,
варьирующиеся лишь в выборе ткани и размерах; использование притачного рюша по низу
изделий, а также в области линий членения; использование такого элемента, как накладные
карманы на полочке,
3) Использование единых приемов конструктивного моделирования, а именно проектирование
фалд и сборок,
4) Чередование Х-образных, а также А-образных силуэтов,
5) Использование одинаковых линий по конфигурации для оформления линий кокеток, линий низа,
а также линий горловины,
6) Проектирование изделий схожих по длине,
7) Использование для большинства моделей застежки одного вида,
8) Проектирование изделий с целью использования одной базовой конструкции для их реализации,
9) Использование сочетающихся между собой тканей в каждой модели коллекции.

Рис. 1. Коллекция детской одежды в стиле Provence

5. Выводы
В настоящий момент детская мода переживает этап активного развития. Перед дизайнерами стоит
задача, учитывая современные требования к детским изделиям и тенденции моды, создавать новые
модели одежды для детей. Данная работа предлагает один из возможных вариантов капсульной
коллекции одежды для девочек, разработанной согласно основному модному тренду - в стиле Provence.

Литература
1. http://platyamodnye.com/detskaya-moda-2016-2017-modnyie-tendentsii-na-foto/-просмотрено
14.10.16
2. http://videoforme.ru/wiki/stil-provans-ili-prostushki-v-mode - просмотрено 7.11.16
3. http://vashprovans.ru/tekstil-v-stile-provans/provans-v-odezhde-ocharovanie-estestv.html-
просмотрено 9.11.16

204
ANALIZA AMBALAJELOR UTILIZATE ÎN INDUSTRIA DE
ÎNCĂLȚĂMINTE ȘI ARTICOLELOR DE MAROCHINĂRIE

Marina MALCOCI

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: În lucrarea dată se analizează atât aspectele teoretice ale operației de ambalare, cât și analiza
comparativă a acestora la diverși producători. În prezent ambalajul a devenit un criteriu important la
achiziționara unui produs.Iar importanța ambalajului este atât de mare, încât acesta poate contribui la
succesul sau insuccesul unei afaceri. Ambalajele propuse de producători externi pot fi caracterizate astfel
originale, atractive și interesante. Același lucru nu putem vorbi despre ambalajele propuse de producătorii
autohtoni. Pentru ca producătorii autohtoni să aibă succes pe piața internă și cea externă aceștea trebuie să
schimbe strategia de ambalare a produselor.

Cuvinte cheie: produse, ambalaje, etape de ambalare, metode, criterii de clasificare.

1. Introducere
Ambalajul a devenit în ultima perioada unul dintre cele mai importante criterii de achiziționare a unui
produs. O bună prezentare a produselor comercializate creează o primă imagine, care are un rol esențial în
decizia de cumpărare. Importanta ambalajului este atât de mare, încât acesta poate contribui la succesul sau
insuccesul unei afaceri. Specialiștii în domeniu spun că modul în care este prezentat produsul poate contribui
în proporție de 20% la succesul acestuia [1].

2. Aspecte teoretice
Ambalarea este operaţia prin care se realizează protejarea produselor în scopul păstrării calităţilor iniţiale
în condiţii igienice în timpul manipulării, transportului, depozitării şi desfacerii lor (şi chiar în timpul
consumului) [2-3]. Ambalajul uşurează şi scurtează durata de aprovizionare a consumatorilor, creând
posibilitatea de autoservire, de informare a consumatorilor asupra conţinutului, modului de păstrare şi
apreciere a produsului, uşurând transportul către consumatori şi prezentarea produselor într-o formă
atrăgătoare. Alegerea modalităţii de ambalare este deosebit de dificilă datorită: diversificării materialelor
folosite; varietăţii produselor ce trebuie ambalate; mulţimii metodelor şi maşinilor de ambalare şi de
confecţionare a ambalajelor, numărului mare al accesoriilor de protecţie şi prezentare, şi a diversităţii
condiţiilor de transport. În practică întâlnim următoarele procedee de ambalare [4-5]:
• ambalarea colectivă (gruparea mai multor unităţi de produs într-un singur ambalaj) (fig. 1);
• ambalarea porţionată (cantitatea de produs se stabileşte pentru o singură folosire / amplasarea unei
unităţi de produs într-un singur ambalaj) (fig. 2).

Fig. 1. Ambalare colectivă [6]

Fig. 2. Ambalare porționată [6]

205
Etapele de ambalare sunt (fig. 3) [1]:
1. Ambalarea primară este pentru consumatori sau ceea ce consumatorii văd atunci când achiziționează
și manipulează produsul.
2. Ambalarea secundară este acea formă de ambalare care grupează bunurile de consum într-o unitate,
de obicei o cutie sau folie transparentă.
3. Ambalarea terțiară sau de transport include toate activitățile menite să asigure livrarea în siguranță a
bunurilor în condiții optime către cumpărătorul strain.

Ambalarea: primară secundară terțiară

Fig. 3. Etapele de ambalare

Ambalajul mai este și un produs indispensabil tranzacţiilor comerciale datorită rolului și funcțiilor
pe care le îndeplinește. Principalele funcții pe care ambalajul trebuie să le îndeplinească sunt: funcţia de
conservare și protecție a produselor; funcţia de manipulare, transport, depozitare; funcţia de informare şi
promovare a produselor.
Cele mai întâlnite tehnici şi metode de ambalare a produselor sunt [4-5]:
• ambalarea în recipiente (sticle pentru lichide alimentare, cutii din hârtie şi carton sau din materiale
complexe pentru fluide şi semifluide);
• ambalarea tip aerosol (ambalarea sub presiune a produselor);
• ambalarea sub vid (eliminarea aerului din ambalajul impermeabil la gaz în care s-a plasat produsul);
• ambalarea în atmosferă controlată (închiderea produsului într-un ambalaj impermeabil la gaz în care
gazele de referinţă şi vaporii de apă au suferit modificări şi sunt controlate selectiv).
• ambalarea în atmosferă modificată (închiderea produsului într-un ambalaj în care atmosfera din
interior este modificată);
• ambalarea în peliculă aderentă (aplicarea pe suprafaţa produselor, prin pulverizare, a
acetogliceridelor sau emulsiilor de adezivi ce formează după uscare un strat aderent, rezistent şi
impermeabil);
• ambalarea aseptică (introducerea unui produs sterilizat destinat comercializării într-un ambalaj
sterilizat, în condiţii aseptice);
• ambalarea în folii contractibile (foliile contractibile „îmbracă” produsele solide de formă regulată sau
neregulată, individuale sau în grupuri, ce pot fi manipulate ca o singură unitate, prin aşezarea pe o
placă suport).
• ambalarea în folii extensibile (foliile contractibile sunt concurate de foliile extensibile care pot
îndeplini aceleaşi funcţii, fără a fi necesară trecerea produselor ambalate în folii, prin tunele de
contracţie).
Factorii care determină alegerea ambalajului sunt: caracteristicile produsului; condiţiile de transport și
manipulare; caracteristicile materialelor de ambalare; metoda de ambalare; cheltuielile pentru realizarea şi
transportarea ambalajului [1].

3. Stabilirea criteriilor de clasificare a ambalajelor


Clasificarea ambalajelor se poate face după mai multe criterii (de exemplu, natura materialului, gradul de
rigiditate, natura produsului ambalat, sistemul de confecționare, sistemul de închidere, tipul ambalajului,
domeniul de utilizare etc.), acestea fiind prezentate în figura 4 [4-9].

206
1. După natura materialului din care sunt obținute: ambalaje din hârtie-carton; ambalaje din sticlă;
ambalaje din metal; ambalaje din mase plastice; ambalaje din materiale textile; ambalaje din lemn; ambalaje
din materiale complexe.
2. După gradul de rigiditate: ambalaje rigide; ambalaje semirigide; ambalaje flexibile.
3. După natura produsului ambalat: ambalaje pentru produse alimentare; ambalaje pentru produse
industriale; ambalaje pentru produse periculoase.

Clasificarea ambalajelor
Gradul de rigiditate
Natura de utilizare

Tipul ambalajului Sistemul de închidere


Natura materialului

Sistemul de Domeniul de utilizare Natura produsului

Fig. 4. Clasificarea ambalajelor

4. După sistemul de confecționare: ambalaje fixe; ambalaje demontabile; ambalaje pliabile.


5. După sistemul de închidere: ambalaje deschise; ambalaje închise (cu capac, dop, bușon, etc.); ambalaje
etanșe.
6. După tipul ambalajului: lăzi; butelii; cutii; borcane; flacoane; damigene; tăvi; saci; butoaie; coșuri;
containere; sacose; pungi; bidoane;
7. După domeniul de utilizare: ambalaje de transport; ambalaje de prezentare; ambalaje de desfacere.
8. După natura de utilizare: ambalaje recuperabile (reciclabile, recuperabile); ambalaje nerecuperabile.

4. Analiza comparativă a ambalajelor


În figura 5 se prezintă exemple de ambalaje propuse de producători externi. Iar în figura 6 se prezintă
exemple de ambalaje ale întreprinderilor autohtone.

Fig. 5. Exemple de ambalaje propuse de producători externi [5; 9]

Ambalajele propuse de producători externi pot fi caracterizate astfel originale, atractive și interesante.
Același lucru nu putem vorbi despre ambalajele propuse de producătorii autohtoni. Producătorii autohtoni
propun clienților săi ambalaje din carton, hârtie și polietilenă. Cutiile din carton îndeplinesc următoarele funcții
de protecție a produselor, de manipulare, transport și depozitare. Iar pungile pe lângă funcțiile enumerate
anterior mai au și rolul de informare și promovare a acestora.

207
Fig. 6. Exemple de ambalaje propuse de producători autohtoni

5. Concluzii
Pentru ca producătorii autohtoni să aibă succes pe piața internă și cea externă aceștea trebuie:
- să schimbe strategia de ambalare a produselor. Abordarea unei noi strategii privind ambalajele propuse
consumatorilor poate aduce următoarele beneficii:
x atragerea de clienți noi;
x o satisfacție mai mare a clienților poate reprezenta o barieră față de presiunile firmelor concurente;
x clienții mulțumiți de serviciile oferite sunt dispuși să plătească mai mult pentru a rămâne fideli firmei;
x clenții fideli sunt mai receptivi la oferta de servicii noi;
x clienții loiali constituie o formă pozitivă de publicitate pentru întreprinderi prin recomandările pe care
aceștia le fac membrilor familiei sau prietenilor.
- să realizeze ambalaje pentru diferite categorii de consumatori sau ambalaje pentru ocazii diferite, ce ar
fi achiziționate separat sau oferite cadou la procurarea unui anumit număr de perechi de încălțăminte/genți.

Bibliografie
1. Caraiani, Gh. Logistica transporturilor. Ed. Universitară, Bucureşti, 2008.
2. Volocariu, R.S., Procese de fabricaţie în industria produselor din piele şi înlocuitori, Ed. Gh. Asachi,
anul 1999, Iaşi.
3. Harnagea, F. Tehnologia articolelor de marochinărie. Ed. Performantica, Iaşi, 2002.
4. http://www.ambalaje.net/mod-ambalare.php(vizitat 02.09.2016).
5. http://www.biopack.ro/(vizitat 02.09.2016).
6. ГОСТ 7296-2003. Обувь. Маркировка, упаковка, транспортирование и хранение.
7. http://www.ambalaje.net/tipuri-ambalaje.php(vizitat 02.09.2016).
8. http://www.e-ambalajecarton.ro/ambalaje-carton.php(vizitat 02.09.2016).
9. http://www.okazii.ro/accesorii-barbati/curele/curea-curele-ck-calvin-klein-2013-2-fete-negru-maro-
100-piele-100-original-a138933401(vizitat 02.09.2016).

208
STUDIUL FORMELOR DE ORGANIZARE A FLUXULUI TEHNOLOGIC
DE TRAS-TĂLPUIT-FINISAT

Ioana PASCARI, Marina MALCOCI, Viorica MOCANU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Pe parcursul ultimilor ani asistăm la schimbări esențiale la nivelul evoluției industriei ușoare,
implicit în domeniul producției de încălțăminte. Pentru ca o firmă producătoare să aibă profit este necesar să
aibă productivitate și de aceea trebuie să introducă o formă de organizare potrivită din mai multe puncte de
vedere, și anume numărul de muncitori necesari, calificarea acestora, dotarea tehnică, cheltuielile necesare
etc. În lucrarea dată se prezintă un studiu bibliografic a formelor de organizare, fiind identificate șase forme
de organizare. Studiul bibliografic efectuat vine în ajutor conducerii întreprinderii în luarea deciziei privind
adoptarea unei forme de organizare.

Cuvinte cheie: flux tehnologic, încălțăminte, întreprindere, forme de organizare.

1. Introducere
Organizarea producţiei în industria de încălţăminte a cunoscut diferite forme, diferenţiate în privinţa
modului de realizare şi a gradului de mecanizare a transportului interoperaţional (fig. 1).

Evoluţia formelor de organizare


a fluxurilor tehnologice

Organizarea producţiei Organizarea producţiei


pe linii în flux discontinuu pe linii în flux continuu

Fără transport mecanizat Cu transport Cu transport


mecanizat mecanizat

Pe grupe de utilage
1948-1950

Pod Bandă transportoare Linii semiautomate şi


PROD SINCRON
rulant 1951-1954 automate 1961-1970
1955-1960

Pe cărucioare 1971-1978
Bandă transportoare Bandă transportoare
Pe tren de cărucioare închisă în plan vertical, cu închisă în plan orizontal, cu
ritm liber ritm impus

Bandă glisantă
Bandă transportoare Bandă transportoare
Sistemul RINK închisă în plan vertical, cu închisă în plan orizontal, cu
ritm liber şi comandă de la ritm impus și comandă
dispecer electronică
Cutii

Celulară
Fig. 1. Evoluția formelor de organizare a fluxurilor

209
Concomitent cu progresul tehnic înregistrat, cu trecerea timpului, în industria de încălţăminte au apărut
următoarele forme de organizare [1-5]:
I. Organizarea producţiei pe linii în flux discontinuu, fără transport mecanizat (PROD SINCRON; pe
carucioare; pe tren de cărucioare; bandă glisantă; sistemul RINK; cutii).
II. Organizarea producţiei pe linii în flux discontinuu, cu transport interoperaţional mecanizat (banda
transportoare închisă în plan vertical cu ritm liber; bandă transportoare închisă în plan vertical, cu ritm liber şi
comandă de la dispecer; pod rulant).
III. Organizarea producţiei pe linii în flux continuu, cu transport interoperaţional mecanizat (bandă
transportoare închisă în plan orizontal, cu ritm impus; bandă transportoare închisă în plan orizontal, cu ritm
impus, cu comandă electronică).
IV. Linii semiautomate și automate.
V. Organizarea producţiei pe grupe omogene de mașini și instalații sau pe principiul tehnologic.
VI. Organizarea celulară a producţiei.

2. Analiza formelor de organizare a fluxului tehnologic de tras-tălpuit-finisat

Sistemul de organizare RINK


În cadrul sistemului RINK nu se folosesc mijloace de transport tradiţionale. Transportul semifabricatelor
se face prin trecerea acestora din mână în mână de la un muncitor la altul şi prin folosirea unor elemente de
legătură de tipul operaţiilor de aparatură. Utilajele se dispun în apropiere unul de altul succesiv, în formă de
inel, buclă sau „U” şi necesită o suprafaţă redusă pentru amplasare [2]. În total sunt 16 locuri de muncă ce sunt
deservite de 6 muncitori, care realizează în jur de 800-1000 de perechi de încălţăminte, în sistemul IL, cu
ajutorul a 60 de perechi de calapoade, care alcătuiesc un circuit închis. Producţia neterminată este redusă, ea
apare la: condiţionarea, termostabilizarea şi uscarea feţelor. Muncitorii trebuie să fie policalificaţi perfect
instruiţi, pentru a deservi 2-4 utilaje amplasate succesiv. Calitatea produsului devine responsabilitatea fiecărui
muncitor în parte. Aplicarea sistemului RINK permite: reducerea manipulărilor; investiţii reduse pentru SDV;
reducerea necesarului de forţă de muncă; economie de spaţiu direct productiv; productivitatea ridicată pentru
fiecare dintre muncitorii antrenaţi în sistem; curăţenie desăvârşită la locurile de muncă. Echipa de reparaţii
trebuie să fie disponibilă la cea mai mică alarmă: mecanicul aşteaptă oprirea utilajului şi efectuează pe loc
remedierea defecţiunii. Utilajele cu defecte majore sunt imediat înlocuite cu altele, din rezervă. Înlăturarea
defectelor se efectuează imediat, pe locul unde sau produs. Sistemul de organizare RINK are însă şi
dezavantaje care nu pot fi neglijate: impune instruirea perfectă a muncitorilor şi corectitudinea acestora;
utilajele antrenate în sistem nu pot fi folosite la capacitatea maximă, deoarece depind unele de altele; absenţa
unui muncitor din echipă paralizează producţia.

Bandă transportoare închisă în plan orizontal, cu ritm impus


Banda transportoare închisă în plan orizontal permite executarea lucrului în ritm impus atât în cadrul
fiecărei operaţii, cât şi pe fiecare loc de muncă. La utilizarea acestui tip de bandă, operaţiile sunt aşezate în
lungul benzii în ordinea strictă a procesului tehnologic, semifabricatele şi reperele fiind deplasate de la un loc
de muncă la altul prin intermediul benzii (fig. 2-4).

Fig. 2. Aspectul benzii transportoare închisă în plan Fig. 3. Bandă transportoare închisă în plan
orizontal, cu ritm impus orizontal, cu ritm impus, cu un nivel [6]

210
Fig. 4. Bandă transportoare închisă în plan Fig. 5. Bandă transportoare închisă în plan
orizontal, cu ritm impus, cu patru nivele [7] orizontal, cu ritm impus, cu comandă
electronică [8]
Avantajele folosirii acestei benzi sunt reprezentate de [2]: reducerea timpilor de deservire, cu consecinţă
favorabilă asupra productivităţii muncii; realizarea ritmică a producţiei pe schimb, la finalul căruia se obţine
programul întreg de fabricaţie ce poate fi expediat imediat la beneficiar; asigurarea continuităţii prelucrării,
fără lipsă sau aglomerare de semifabricate în diferite puncte, dacă sunt respectaţi parametrii organizatorici ai
benzii.
Bandă transportoare închisă în plan orizontal, cu ritm impus, cu comandă electronică
Principiul de lucru este ca la banda transportoare închisă în plan orizontal cu ritm impus, deosebirea este
poate fi programat timpul de lucru, viteza de mișcare a benzii, eventualele staționări la anumite locuri de muncă
etc. (fig. 5) [8].
Linii automate şi semiautomate
Prima linie semiautomată a fost proiectată şi executată în oraşul Sankt-Petersburg [4; 5]. O linie
semiautomată înseamnă un ansamblu de utilaje şi mecanisme, ce asigură procesul automat de asamblare a
încălţămintei conform unei tehnologii bine puse la punct. La baza construcţiei liniilor semiautomate stă
principiul de alimentare automată a semifabricatelor între utilaje şi la organele lucrătoare ale acestora. Pe liniile
semiautomate se efectuează mai multe operaţii dintre care următoarele fixarea branţului pe calapod şi punerea
feţelor pe calapod; fixarea sau centrarea călcâiului şi fixarea tălpii cu ajutorul muncitorilor, iar restul operaţiilor
fiind automate. Avantajele liniilor semiautomate sunt: operaţiile tehnologice se efectuează fără scoaterea
calapoadelor de pe bandă, ceea ce micşorează efortul fizic depus de oameni; îmbunătăţirea organizării muncii,
se introduce un ritm sigur de pornire a semifabricatelor în concordanţă cu calapoadele pe bandă, ceea ce
permite ieşirea încălţămintei în ordine strictă; îmbunătăţirea calităţii de prelucrare a încălţămintei; deoarece
rolul muncitorilor se reduce numai la punerea elementelor pe calapod şi punerea tălpii. Restul operaţiilor se
efectuează automat şi nu depind de muncitori; îmbunătăţirea condiţiilor sanitar-igienice a muncii, deoarece
linia semiautomată este asigurată cu o ventilare puternică şi constantă; îmbunătăţirea culturii muncii datorită
lichidării din ateliere a utilajelor grele şi voluminoase. Dezavantajele acestei linii sunt [4; 5]: pe linia
semiautomată nu poţi confecţiona încălţăminte mai mare de 270 [mm]; deservirea tehnică a liniei e dificilă,
necesită lăcătuşi, electricieni, electromecanici de o bună calificare. Posibile defecte ale încălţămintei
confecţionată pe linia semiautomată [4; 5]: încălţămintea de calitatea I este în jur de 80-82%; tragerea vârfului
se realizează neuniform; scămoşarea tălpii şi a rezervei de tras este prea puternică sau prea slabă; ungerea cu
adeziv a tălpii şi a rezervei de tras este neuniformă sau se prelinge pe ansamblul superior; dezlipirea parţială a
tălpii; supravulcanizarea peliculei adezive.

Organizarea producţiei pe grupe omogene de mașini și instalații sau pe principiul tehnologic


Organizarea producției pe grupe presupune constituirea unor grupe de prelucrare a diferitelor repere pentru
mai multe loturi de produse care se pot realiza printr-o tehnologie unitară. Atunci când cantitățile pe loturi de
produse sunt reduse (serii mici), volumul producției din grupa de prelucrare crește considerabil încât se pot
aplica procesele tehnologice specifice fabricației de mare serie. Tehnologia de grup organizează execuția unui
număr mare de repere diverse având caracteristici comune, cu ajutorul grupelor de mașini și utilaje adecvate[3].
Aplicarea tehnologiei de grup are o mare eficiență concretizată în: creșterea productivității muncii,
îmbunătățirea activităților de programare, lansare și urmărire a producției, ridicarea nivelului calitativ al
operațiilor tehnologice, rducerea costurilor unitare de materiale și de manoperă, crearea de stocuri stabile de
repere la fiecare grupă tehnologică de mașini [1].

211
Organizarea celulară a producţiei
Sistemul organizării celulare a producţiei (organizarea celulară a fabricaţiei) presupune crearea unor
grupuri funcţionale de locuri de muncă, comasate şi delimitate teritorial, numite celule de producţie
(fabricaţie). În această situaţie într-o celulă de fabricaţie o grupă de repere/subansamble se prelucrează complet
la toate operaţiile tehnologice. Caracteristicile: diferite maşini şi utilaje sunt amplasate în aceeaşi celulă de
producţie; într-o celulă sunt executate diferite tipuri de operaţii tehnologice; o celulă execută un singur tip de
produs, repere sau subansambluri; toate produsele, reperele sau subansamblele sunt grupate în funcţie de
asemănarea succesiunii operaţiilor tehnologice, fiind în totalitate executate în interiorul unei celule de
fabricaţie [1]. Avantajele: reducerea fluxurilor tehnologice şi de transport intern; reducerea întreruperilor
interoperaţionale; reducerea timpilor de pregătire-încheiere; îmbunătăţirea calităţii ca urmare a creşterii
responsabilităţii; se crează condiţii favorabile pentru sporirea responsabilităţii muncitorilor; se îmbunătăţeşte
programarea producţiei; sunt facilitate controlul şi comunicarea în cadrul procesului de producţie.
Neajunsurile: formarea celulelor de fabricaţie necesită cunoaşterea exactă a tipurilor de produse ce urmează a
fi executate; necesitatea unui personal adecvat calificat care să execute toate operaţiile tehnologice dintr-o
celulă de producţie; dotarea corespunzătoare cu diferite mijloace tehnice ale celulelor de fabricaţie funcţie de
produsele, piesele sau subansamblele executate, etc. [3].

3. Concluzii
Pe parcursul ultimilor ani asistăm la schimbări esențiale la nivelul evoluției industriei ușoare, implicit în
domeniul producției de încălțăminte. În mediul economic actual capacitatea de a răspunde la cerin