CAPITOLUL 1

Politica vamală

1.1 Instrumente ale politicii vamale

1.1.1 Legile, codurile și reglementările vamale

1.1.2 Tarifele vamale
1.1.3 Taxele vamale
1.2 Elementele politicii vamale
1.2.1 Tariful Vamal Comun (TVC)
1.2.2 Tariful Integrat al Comunităților Europene (TARIC)
1.2.3 Acordurile comerciale preferențiale ale Uniunii Europene

1. Politica vamală

Politica comercială este parte componentă a politicii economice ce vizează sfera relațiilor
economice externe ale acesteia. În sens larg, prin politica comercială se înțelege “totalitatea
reglementărilor adoptate de către stat, respectiv cele cu caracter juridic, administrativ, fiscal,
bugetar, financiar, bancar, etc., în scopul promovării sau restrângerii schimburilor comerciale
externe și al protejării economice naționale de concurență străină”1.

1
Nicolae Suta (coordonator), Comerț internațional și politici comerciale contemporane, volumul I, Editura Eficient,
București, 2000, p. 102

1
 În cadrul politicilor comerciale se disting trei categorii de instrumente și măsuri, și anume:
a) Instrumentele politicii vamale (tarifare) ce cuprind:
 Legile, codurile și reglementările vamale
 Tarifele vamale
 Taxele vamale

b) Instrumentele politicii comerciale de natură netarifară 2- influențează direct volumul fizic al

mărfurilor importate în sensul limitării importurilor.
c) Politica comercială promoțională și de stimulare a exportului de mărfuri- cuprinde totalitatea
reglementărilor adoptate de stat în scopul de a impulsiona exporturile. Există două categorii de
măsuri pentru a impulsiona exporturile, și anume:
 Măsuri promoționale- influențarea potențialilor clienți externi pentru cumpărarea
produselor pentru export3;
 Măsuri de stimulare4- urmărește sporirea competitivității mărfurilor destinate exportului,
precum și sporirea gradului de co-interesare a producătorilor.

Politica vamală este unul din fundamentele Uniunii Europene și este importantă în crearea
pieței unice comunitare. Ea este o componentă a politicilor economice europene 5, care cuprinde
totalitatea reglementărilor emise de autoritățile publice și care vizează intrarea și ieșirea
mărfurilor dintr-un teritoriu vamal. Implementarea politicii vamale a început în anul 1958, iar un
pas important a fost crearea uniunii vamale, taxele și restricțiile vamale au fost eliminate treptat
în comerțul dintre statele membre.
Politica vamală se realizează cu ajutorul reglementărilor și a normelor vamale care au fost
adoptate de stat și care vizează mărfurile care intră și care ies din țară. Aceste reglementări
implică: controlul mărfurilor și a mijloacelor de transport, plata taxelor vamale precum și
îndeplinirea formalităților vamale. Acest set de reguli formează politica vamală și reprezintă
motivul pentru care cele douăzeci și șapte de autorități vamale ale statelor membre lucrează ca o
singură entitate. Fără uniunea vamală, politica comercială și de dezvoltare a Uniunii Europene,
piața agricolă comună și coordonarea eficientă a politicii economice și monetare nu ar fi posibile.

2
Octavian Gh. Botez; Mădălina Militarul, Politica comercială a Romîniei în perioada de pre și post aderare la
Uniunea Europeana, Editura Fundației Romînia de Mîine, București, 2007, p. 30
3
Ibidem, p.46
4
Ibidem, p. 53
5
Florica Stefanescu, Politici economice europene, Editura Universității, Oradea, 2005, p. 81

2
 Uniunea vamală joacă rolul unui mecanism care permite aplicarea politicii externe și de
securitate comună, când sunt adoptate măsuri, precum sancțiunile sau embargoul. Acestea sunt
din ce în ce mai utilizate pentru a face presiuni asupra țărilor pe care Comunitatea le consideră a
avea un comportament inacceptabil.
În continuarea capitolului vom face o cercetare amănunțită a instrumentelor politice vamale.

1.1 Instrumente ale politicii vamale

1.1.1 Legile, codurile și reglementările vamale

Pentru ca uniunea vamală să devină eficientă au fost adoptate o serie de legi, de coduri și
reglementări vamale ce sunt constituite în cadrul Codului și Regulamentului Vamal comunitar.
Codul vamal se aplică schimbului de bunuri și mărfuri dintre statele membre, fără să se aducă
atingere reglementărilor speciale prevăzute în alte domenii. Reglementările vamale se aplică în
mod uniform pe întreg teritoriul vamal al unui stat comunitar, în măsura în care nu există
dispoziții contrare prevăzute în acordurile și convențiile internaționale din care acel stat membru
face parte.
Teritoriul vamal este “teritoriul pe care se aplică un regim vamal, o anumită legislație vamală
a unui stat”6.
România a acceptat în întregime acquis-ul comunitar, care a intrat în vigoare la data de trei
decembrie 1999. Odată intrată în Uniune, România și-a armonizat legislația cu cea europeană.
Acquis-ul comunitar este într-o permanentă evoluție și cuprinde totalitatea normelor care
reglementează activitatea instituțiilor UE, acțiunile și politicile comunitare, anume:
 Obiectivele și principiile politice ce sunt cuprinse în Tratatele Comunității7;
 Legislația adoptată de instituțiile UE pentru punerea în practică a prevederilor Tratatelor
(regulamente, directive, decizii, opinii și recomandări);
 Declarațiile și rezoluțiile adoptate în cadrul UE

Legile, codurile și reglementările vamale cuprind un set de reguli ce trebuie respectate de

fiecare cetățean și stat membru al Uniunii, pentru că doar așa uniunea vamală poate funcționa la

6
Octavian Gh. Botez, Politica comercială externă, Ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Fundației Romînia de
mîine, București, 2007, p. 34
7
Actul Unic European, Tratatul de la Maastrich și Tratatul de la Amsterdam

3
capacitate maximă. Ele sunt utilizate ca factor care diferențiază modul de aplicare a politicilor
vamale de către statele lumii.

1.1.2 Tarifele vamale

Tariful vamal este un catalog ce cuprinde nomenclatorul produselor supuse impunerii

vamale, precum și taxele vamale percepute asupra fiecărui produs. Tariful este elementul cel mai
important al politicii vamale al unui stat, de aceea este folosit de toate statele lumii și cuprinde
taxele vamale care sunt percepute asupra mărfurilor importate sau exportate, dar cuprinde și
mărfurile scutite de impunerea vamală.
La început fiecare stat a avut propiul sistem de clasificare a mărfurilor în tariful vamal,
criteriul de grupare putea fi alfabetic, sau în funcție de originea mărfurilor, sau în func ție de
gradul de prelucrare.
Clasificarea mărfurilor în cadrul tarifului vamal al unei țări se face după anumite criterii,
si anume:
 originea mărfii: animală, minerală și vegetală8
 gradul lor de prelucrare: materii prime, semifabricate și produse finite
 combinarea primelor două criterii

Există trei nomeclatoare principale de clasificare a mărfurilor:

a) utilizate pe plan internațional
Pe plan internațional sunt utilizate două tipuri de tarife vamale: simple și compuse.
Tarifele vamale simple au o singură coloană de taxe vamale pentru toate produsele supuse
impunerii vamale, indiferent de provenienţa lor (taxe convenţionale). Acestea sunt folosite, de
regulă, de unele ţări în curs de dezvoltare, deşi în practică şi unele dintre acestea folosesc mai
multe tipuri de taxe vamale.
Tarifele vamale compuse conțin două sau mai multe coloane de taxe vamale, fiecare
aplicându-se mărfurilor provenind din diferite ţări. Taxele vamale înscrise în aceste coloane pot
fi: taxe vamale convenţionale, taxe vamale autonome și taxe vamale preferenţiale.
8
Codul Vamal al României, Art. 41,

4
 Tarifele vamale, implicând impunerea vamală, sunt instrumente de politică comercială
admise de către GATT, cu condiţia să nu fie prohibitive (în ce priveşte nivelul taxelor vamale), cu
ajutorul cărora se protejează piaţa internă de concurenţa străină, pe baza cărora se pot negocia
concesii tarifare sau se pot institui uneori măsuri de discriminare în relaţiile comerciale cu
anumite state.
b) Standard International Trade Clasification (SITC)
În anul 1950, Biroul de Statistică al ONU a elaborat o Clasificare Tip Standard pentru
Comerţul Internaţional (SITC). Această clasificare a fost făcută deoarece era nevoie de un ordin
statistic care să permită ONU şi altor organizaţii să poată urmări la nivel internaţional evoluţia
comerţului exterior al tuturor statelor lumii. Acest sistem de clasificare este în vigoare şi astăzi şi,
potrivit lui, statele raportează informaţiile statistice vizând evoluţia comerţului lor exterior
(volumul valoric, dinamică, structură pe mărfuri, orientare geografică a exportului şi importului,
etc.). Aceasta este o clasificare pe cinci cifre: secţiuni, diviziuni, grupe, subgrupe şi poziţii
tarifare).
c) Nomenclatorul Vamal de la Bruxelles
Din iniţiativa Acordului General pentru Tarife şi Comerţ, tot în anul 1950, a fost adoptată
la Bruxelles Convenţia privind clasificarea mărfurilor în tarifele vamale, în cadrul căreia a fost
elaborat un nomenclator unic, denumit iniţial Nomenclatorul Vamal de la Bruxelles (NVB) şi
ulterior Nomenclatorul Consiliului de Cooperare Vamală de la Bruxelles (NCCV). Şi el a suferit
o serie de modificări pe parcurs, rămânând însă la o clasificare pe patru cifre (secţiuni – 21,
capitole – 99, poziţii şi subpoziţii tarifare). La el au aderat circa 150 de state ale lumii. Sistemul
acesta avea menirea de a uşura negocierile tarifare în cadrul GATT-ului9.
Însă unele state membre ale GATT nu au aderat la acest nomenclator- SUA, Canada-
având nomenclatoare proprii pentru import şi pentru export mult mai detaliate decât cele ce le-am
prezentate mai sus.
d) Sistemul Armonizat de Descriere și Codificare a Mărfurilor
În iunie 1983 la Bruxelles, sub egida Consiliului de Cooperare Vamală, s-a adoptat un
nomenclator unic, la care să participe toate statele lumii, intitulat Convenţia privind sistemul
armonizat de descriere şi codificare a mărfurilor.

9
Octavian Gh. Botez, Politica comercială externă, Ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Fundației Romînia de
mîine, București, 2007, p. 37

5
 Acest sistem are la bază cele două nomenclatoare cel mai larg răspândite pe plan
internaţional (NCCV şi SITC). Clasificarea mărfurilor în cadrul acestui sistem armonizat de
descriere şi codificare a mărfurilor are la bază criteriul combinat al originii şi gradului de
prelucrare a mărfurilor. Sistemul prezintă o serie de avantaje esenţiale în raport cu vechile sisteme
de clasificare a mărfurilor în tarifele vamale şi anume:
- facilitează derularea schimburilor comerciale internaţionale prin atenuarea sau eliminarea
divergenţelor cu privire la încadrarea tarifară a produselor şi implicit cu privire la determinarea
nivelului taxelor vamale aplicabile;
- facilitează colectarea, compararea şi analiza datelor statistice referitoare la schimburile
comerciale internaţionale;
- satisface, simultan, nu numai necesităţile de codificare ale autorităţilor vamale, ci şi pe cele ale
organismelor de statistică, ale producătorilor, comercianţilor, transportatorilor, etc.
La acest sistem de descriere şi codificare a mărfurilor în tarifele vamale au aderat până în
prezent marea majoritate a ţărilor lumii, inclusiv România.
În cadrul analizelor comparative ale nivelului taxelor din tarifele vamale ale statelor se
acționează cu doi termeni: dispersia tarifară și disparitatea tarifară.
Dispersia tarifară exprimă diferența care există între nivelul taxelor vamale pe produse;
acestea trebuie să corespundă gradului de prelucrare –materii prime, semifabricate și produse
finite-, în cadrul aceluiași tarif vamal.
Disparitatea tarifară exprimă diferența între taxele vamale pentru aceleași produs, care se
constată în tarifele vamale diferite ale statelor.
Efectul protectionist al tarifelor vamale

Efectul protecţionist al tarifelor vamale îmbracă două forme, și

anume: protecția nominală și protecția efectivă.

Protecţia nominală vizează valoarea întregului produs supus impunerii vamale şi este
exprimată de taxele vamale înscrise în tarifele vamale ale statelor, date publicităţii. De aceea,
aceste taxe vamale mai poartă denumirea de taxe vamale nominale.
Nivelul taxelor vamale nominale percepute la importul de mărfuri este diferit de la un
produs la altul, de la o grupă de produse la alta; ca regulă generală, acest nivel al impunerii
vamale este direct proporţional cu gradul de prelucrare a mărfurilor. Compararea pur cantitativă a

6
nivelului taxelor vamale nominale, fără a se ţine seama de gradul de prelucrare al mărfurilor
supuse impunerii vamale, nu este suficientă pentru a aprecia intensitatea acestei acţiuni ca
instrument de protecţie. Pentru a aprecia această intensitate se operează cu protecţia efectivă, care
vizează valoarea nou creată şi incorporată în produsul supus impunerii vamale.
Protecţia efectivă măsoară sporul valorii nou create pe unitatea de produs finit în
absenţa tarifului vamal.

1.1.3 Taxele vamale

Un alt instrument important al politicii vamale sunt taxele vamale. Taxă vamală este plata
obligatorie, percepută de autoritatea vamală la introducerea sau la scoaterea mărfurilor de pe
teritoriul vamal al unui stat membru. Teritoriul vamal este teritoriul asupra căruia un stat are
dreptul exclusiv de jurisdicţie în domeniul activităţii vamale10.
Scopul aplicării taxelor vamale este: optimizarea structurii importului de mărfuri, echilibrarea
importului şi exportului de mărfuri, protecţia producătorilor de mărfuri autohtoni.
În 1947, la propunerea SUA, Consiliul Economic şi Social al ONU a desfăşurat primele
negocieri tarifare cu privire la reducerea taxelor vamale şi atenuarea unor restricţii din calea
comerţului internaţional, negocieri ale căror rezultate au fost înscrise în tratatul multilateral
Acordul General pentru Tarife şi Comerţ care constituie baza juridică a concesiilor tarifare asupra
cărora s-a căzut de acord precum şi a regulilor care reglementează relaţiile comerciale dintre
state. Prin apariţia acestui acord a apărut o nouă etapă în politica comercială internaţională, prin
generalizarea sistemului de preferinţe vamale. De la 1 Ianuarie 1995 GATT se numeşte
Organizaţia Mondială a Comerţului.
În relaţiile comerciale ale ţărilor care fac parte din grupări comerciale şi economice se
aplică facilităţi mari cum ar fi scutirea totală de taxe vamale în cadrul CEE ( ce se constituie într-
o uniune vamală) sau scutite de taxe vamale pentru produsele industriale din ţările Asociaţiei
Europene a Liberului Schimb ( o zonă de comerţ liber). CEE a devenit uniune vamală de la 1

10
Codul Vamal al României, Art. 3,

7
iulie 1957 când taxele vamale în comerţul intracomunitar au fost suprimate şi s-a constituit faţă
de terţe ţări un tarif vamal comun.
AELS s-a constituit prin Convenţia de la Stockholm în 1960 şi legalizează crearea unei
zone a liberului schimb între 7 ţări capitaliste dezvoltate , numai pentru mărfurile industriale la
care se desfiinţează taxele vamale. Şi în ţările în curs de dezvoltare s-au realizat uniuni vamale,
zone de comerţ liber şi aranjamente preferenţiale.
Sistemul de preferinţe vamale nereciproce şi nediscriminatorii în favoarea ţărilor în curs
de dezvoltare aprobat în cadrul UNCTAD în Octombrie 1970 şi pus în aplicare în 1971 a
consacrat principiul tratamentului preferenţial în favoarea ţărilor în curs de dezvoltare. Acest
sistem permite scutirea completă a taxelor vamale sau reducerea acestor taxe la exporturi în ţările
dezvoltate a produselor provenind din ţările în curs de dezvoltare.

Taxele vamale se aplică conform tarifului vamal. Obiect al impunerii cu taxe vamale sunt
mărfurile importate, exportate sau care sunt în tranzit pe teritoriul Uniunii.
Plătitori ai taxelor vamale sunt persoanele fizice şi juridice care deţin obiectul impozabil.
Cotele taxei vamale şi lista mărfurilor supuse acesteia se stabilesc de către Parlament. Ele se
aplică în conformitate cu legislaţia şi cu acordurile internaţionale, la care statele membre fac
parte. Cotele taxei vamale sunt unice şi nu pot fi modificate, cu excepţia cazurilor prevăzute de
legislaţia în vigoare sau de acordurile internaţionale, din care statele membre fac parte.
În dependenţă de marfa la care se aplică, există taxe vamale excepţionale, care se împart în:
Taxele vamale se pot clasifica după următoarele criterii: după scopul aplicării, după obiectul
aplicării, după modul de percepere și după modul de stabilire de către stat a unei taxe vamale ca
urmare a tratatelor, acordurilor, convențiilor și aranjamentelor comerciale11.
După scopul aplicării taxele vamale vizează latura fiscală sau au ca țintă obiectivul
protecționist, de reducere sau înlăturare a mărfurilor importate. După scopul fiscal al impunerii
face ca nivelul taxei vamale să fie mai redus, după modul protecționist taxele devin mai mari.
Există o rată a protecției nominale prin nivelul taxei vamale de import din tariful vamal, dar este
foarte important să se calculeze rata protecției efective ; taxa vamală urmând să se raporteze la
valoarea adăugată obținută în procesul de producție și nu la întreaga valoare a mărfii importate.

11
N. Sută (coordonator), op. cit., vol. 1,p. 104

8
 După obiectul aplicării, taxele vamale se pot percepe asupra operațiunii de import, export
sau tranzit.
Taxele vamale de import se aplică mărfurilor importate, când trec granițele statelor
importatoare. Taxa de import face ca să crească prețul produsului importat, astfel cumpărătorul
statului respectiv va cumpăra, în general, produse locale dacă au aceeași calitate ca produsul
importat.
Taxele vamale de export sunt utilzate rar de statele membre și se percep la un număr redus de
mărfuri atunci când acestea trec granița. Aceste taxe se aplică pentru a suplimenta veniturile
bugetului de stat, dar și pentru a descuraja exportul, în favoarea încurajării prelucrării industriale
a materiilor prime pe plan intern.
Taxele vamale de tranzit sunt utilizate rar și la un nivel scăzut, pentu că traversarea mărfurilor
străine prin țară aduce indirect venituri prin utilizarea transportului.
După modul de percepere al taxelor vamale sunt grupate în:
 Taxa ad valorem se calculează în cote procentuale faţă de valoarea în vamă a mărfii și se
percep de state la importul sau exportul de mărfuri. Această taxă este cel mai des folosită
în politica tarifară deoarece este ușor de calculat.
 Taxa specifică se calculează în cote fixe pe unitate de marfă. Este mai avantajoasă decât
taxa ad-valorem pentru că înlătură posibilitatea de a nu declara sau de a declara fals
valoarea mărfii în vamă și pentru că are un efect protecționist atunci când prețurile la
produse scad. Taxa specifică are dezavantajul că nu este flexibilă în cazul oscilațiilor
prețurilor interne datorită nivelului ei fix.
 Taxa combinată aplică concomitent cotele fixe şi cotele procentuale. Taxele vamale
combinate “se percep atunci când se observă că aplicarea taxei vamale ad-valorem nu este
suficient de eficace ca instrument tarifar de protecție fapt pentru care la vamă se adaugă și
taxe vamale specifice”12.
După modul de stabilire de către stat a unei taxe vamale ca urmare a tratatelor,
acordurilor, convențiilor și aranjamentelor comerciale convenite în plan bilateral, regional sau
multilateral, taxele vamale se împart în: taxe vamale autonome, taxe vamale de retorsiune, taxe
vamale convenționale și taxe vamale preferențiale.

12
Octavian Gh. Botez, Politica comercială externă, Ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Fundației Romînia de
mîine, București, 2007, p. 34

9
 Taxele vamale autonome sunt stabilite de fiecare stat, în mod independent, în funcție de
politica comercială a acestuia, și nu pe baza unor convenții bilaterale sau multilaterale încheiate
cu alte state. Aceste taxe se percep asupra mărfurilor care provin din țări cu care un stat nu are
încheiate convenții sau acorduri comerciale și nu se aplică în relațiile cu aceste state - “Clauza
națiunii celei mai favorizate” (CNMF - principul fundamental al GATT) . De aici decurg două
trăsături importante: au un caracter foarte ridicat, fiind, de cele mai multe ori, prohibitive, iar a
doua trăsătură este aceea că nu fac obiectul negocierilor, fiind o importantă frână în calea
schimburilor comerciale dintre state.

Taxele vamale de retorsiune se aplică de către un stat ca răspuns la politicile neloiale ale altor
state, cum sunt: politica de dumping și politica de subvenționare a exporturilor. Aceste taxe pot fi:
taxe vamale antidumping și taxe vamale compensatorii. Acestea se aplică suplimentar, peste
taxele vamale în vigoare și nu pot depăși un anumit nivel:
 taxele vamale antidumping nu pot depăși marja de dumping (care este egală cu diferen ța
dintre prețul internațional al produselor și prețul de dumping, care, în general, sunt mai
mici, pentru a se intra pe o anumita piață);
 taxele compensatorii nu pot depăși nivelul subvențiilor de export sau a primei directe de
export.

Scopul acestor taxe este anihilarea efectelor negative produse de cele două politici comerciale
neloiale. Aceste taxe nu se pot percepe decât în urma unei proceduri speciale, prin care să se facă
dovada practicării unei politici comerciale neloiale și care a produs un prejudiciu. Doar existența
acestor dovezi poate determina aplicarea taxelor de răspuns.
La nivelul GATT există două coduri care prevăd întreaga procedură ce se aplică în acest caz și
anume: codul antidumping și codul privind subvenționarile de export și taxele compensatorii. De
la aflarea faptului că se poate ca o țară să practice o politică neloială, relațiile comerciale ale
acestei țări cu GATT sunt înghețate, și chiar și relațiile comerciale ale țării respective cu alte țări.
Taxele de retorsiune au o natură dublă: una tarifară - pentru că este vorba de o taxă și una
netarifară - fiind o barieră directă prin crearea acelei perioade mari de anchetă.
Taxele vamale convenționale se stabilesc prin înțelegerea cu alte state, conform clauzelor
convenite prin acordurile bilaterale sau multilaterale. În general, se percep asupra mărfurilor care
provin din țări care-și acordă reciproc “Clauza națiunii celei mai favorizate”. Drept urmare, au

10
două trăsături definitorii: sunt, în general, mai reduse față de cele autonome și fac obiectul
negocierilor în cadrul GATT și, mai apoi, în cadru OMC - din 1995.
Taxele vamale preferențiale sunt foarte reduse, uneori egale cu zero, și se aplică numai
anumitor țări și unor mărfuri importate din anumite țări și nu se extind asupra mărfurilor care
provin din toate țările. Aceste taxe sunt, de fapt, o derogare de la “Clauza națiunii celei mai
favorizate” și reflectă un regim de favoare. Se mai numesc și “aranjamente preferențiale” și au
proliferat, în mod deosebit, în perioada postbelică. Aceste taxe sunt nereciproce și
nediscriminatorii, ca urmare a unor grupări economice regionale.

1.2 Elementele politicii vamale

Politica vamala are trei elemente importante:
 Tariful Vamal Comun
 Tariful Vamal Integrat
 Acordurile comerciale preferențiale ale Uniunii Europene

1.2.1 Tariful Vamal Comun (TVC)

Baza legală a TVC o reprezintă: Regulamentul Consiliului Nr. 2658/87 din 23 iulie 1987
privind tariful si nomenclatura statistică și Tariful vamal comunitar (Jurnalul Oficial L 256,
07/09/1987).
În timp ce libera circulaţie a bunurilor este principala manifestare internă a uniunii
vamale, Tariful Vamal Comun (TVC) formează aspectul extern, deoarece face posibilă aplicarea
uniformă a taxelor vamale la produsele importate din alte ţări decât cele ale Uniunii Europene,
indiferent de ţara de destinaţie.
Iniţial, în 1968, TVC a fost creat ca o medie a tarifelor celor şase state membre. Pe baza
articolului 28 al Tratatului, Consiliul a introdus de-a lungul timpului multe amendamente, fie din
proprie iniţiativă, fie datorită negocierii tarifelor în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului
(Acordul General asupra Tarifelor şi Comerţului – GATT).
Tariful Vamal Comun se aplică uniform pe întregul teritoriu al UE, având rolul de: a evita
distorsionarea schimburilor prin intermediul taxelor vamale; a evita orientarea schimburilor în

11
funcţie de nivelul mai scăzut al taxelor vamale în anumite ţări și de a răspunde nevoii de a
menţine controlul la frontiera externă, în vederea unei bune funcţionări a pieţei unice a UE.
Odată cu preluarea Tarifului Vamal Comun, statele membre nu mai au posibilitatea de a
modifica, tariful vamal comun sau de a institui în mod unilateral noi taxe vamale, în mod
autonom. Consiliului de Miniştri îi revine competenţa de a modifica tariful extern comun, la
propunerea Comisiei Europene. Aceasta poartă şi negocierile cu ţările terţe şi cu organismele
economice internaţionale, cum este OMC.13
TVC conţine atât nomenclatorul bunurilor supuse taxelor vamale (nomenclatura
combinată) cât şi nivelul taxelor vamale pentru fiecare linie tarifară. TVC este un instrument
important nu numai pentru colectarea taxelor vamale dar şi pentru întocmirea statisticilor privind
comerţul exterior şi pentru aplicarea măsurilor din domeniile politicii fiscale şi monetare, a
agriculturii sau a comerţului.
Nomenclatura combinată este o listă a tuturor tipurilor de bunuri ce pot face obiectul
comerţului internaţional, bunurile fiind împărţite în funcţie de caracteristicile lor în 96 de capitole
şi aproximativ 10400 de încadrări tarifare. Nomenclatura combinată este folosită atât pentru
aplicarea sau negocierea tarifelor cât şi în scopuri statistice; ea are la bază un instrument
internaţional de clasificare, Sistemul Armonizat, administrat de Organizaţia Mondială a Vămilor.
Anual, Comisia face o actualizare a Anexei I a Regulamentului nr. 2658/87, actualizare ce
ţine cont de schimbările intervenite la nivel internaţional sau de cele necesitate de reflectarea
evoluţiei politicii comerciale. Actualizările tarifului valabile pentru anul următor se publică în
general în luna octombrie, cea mai recentă actualizare, valabilă pentru anul 2004, fiind
Regulamentul (CE) 1789/2003.
Din momentul unificării pieței interne, bunurile pot circula în mod liber între statele
membre. În consecință, tariful vamal comun se aplică bunurilor importate prin granițele externe
ale UE. Tariful este același pentru toți membrii CE, dar taxele vamale depind de clasificarea lor în
nomenclatura în funcție de natura și de țara de origine.
Tariful Vamal Comun se aplică uniform pe întreg teritoriul UE, având rolul de: a evita
distorsionarea schimburilor prin intermediul taxelor vamale; a evita orientarea schimburilor în

13
Octavian Gh. Botez; Mădălina Militarul, Politica comercială a Romîniei în perioada de pre și post aderare la
Uniunea Europeana, Editura Fundației Romînia de Mîine, București, 2007, p. 121

12
funcție de nivelul mai scăzut al taxelor vamale în anumite țări și de a răspunde nevoii de a
menține controlul la frontiera externă.
Odată cu preluarea Tariful Vamal Comun, statele nu mai au posibilitatea de a modifica în
mod autonom tariful vamal comun sau de a institui în mod unilateral noi taxe vamale.
Tariful Vamal Comun este un concept care înglobează mai multe norme de drept vamal
aplicabile importatorilor si care stabilesc taxele pe care aceștia trebuie să le plătească.
Modificarea taxelor vamale din Tariful Vamal Comun sunt supuse de către Comisia
Europeană spre aprobare Consiliului European, care le poate aproba cu majoritate de voturi. De
asemenea, Consiliul aprobă derogările de la aplicarea Tarifului Vamal Comun, prin aplicarea de
măsuri tarifare precum contingentele tarifare, plafoane tarifare, suspendări totale sau parţiale de
taxe vamale.

1.2.2 Tariful Vamal Integrat (TARIC)

TARIC este o versiune electronică a Tarifului Vamal Comun, care a fost introdus începând
cu 1999 Uniunea Europeană. Principalul avantaj al TARIC-ului este faptul că acesta conţine, pe
lângă nomenclatura bunurilor şi taxele vamale, şi toate prevederile legale aplicabile în vămuirea
unui anume bun, ceea ce face ca TARIC-ul să fie un instrument operaţional extrem de puternic în
asigurarea uniformităţii aplicării legislaţiei vamale de către toate administraţiile vamale
comunitare. Pe lângă aceasta, TARIC-ul are avantajul că este actualizat zilnic şi poate fi consultat
online, pe Internet, atât de către autorităţi cât şi de către public (prin sistemul numit DDS -
Sistemul de Distribuirea a Datelor privind Tarifele). Prin acelaşi sistem DDS poate fi consultată şi
baza de date privind contingentele şi plafoanele tarifare, numită TQS – Contingente Tarifare şi
Supraveghere.
TARIC a fost stabilit în baza Articolului 2 al Regulamentului Consiliului nr. 2658/87/CEE
de la 2 iulie 1987 privind nomenclatorul statistic şi tarifar şi Tariful Vamal Comun.
TARIC-EU reprezintă un important instrument de lucru, de aplicare uniformă a
reglementărilor vamale atât pentru administrațiile vamale ale Statelor Membre UE cât și pentru
operatorii economici importatori sau exportatori. TARIC-EU este unul dintre sistemele
informatice ale DGTAXUD din cadrul Comisiei Europene având o bază de date ce coține toate

13
reglementările comunitare privind: nomenclatura TARIC, măsuri tarifare, coduri adiționale, note
de subsol, măsuri netarifare, documente/certificate, cote tarifare, arii geografice etc.
TARIC-RO este interfațat cu Sistemul de Procesare Automată a Declarației Vamal și este
integrat în mediul operațional al Sistemului Informatic Integrat Vamal, permițând cunoasterea
rapidă, prin simpla consultare de către utilizator, a măsurilor aplicabile, preferințelor tarifare,
referințelor privind temeiul legal, prohibițiilor sau restricțiilor, procedurii de urmat, documentelor
necesare pentru efectuarea formalitățilorilor vamale.
TARIC-ul are la bază nomenclatura combinată şi constituie nomenclatorul de bază pentru
Tariful Vamal Comun, precum şi pentru întocmirea statisticilor de comerţ exterior al Comunităţii
şi de comerţ între Statele Membre.
TARIC cuprinde dispoziţiile referitoare la domeniul vamal, conţinute în legislaţia
specifică privitoare la: Sistemul armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor (S.A.),
Nomenclatura combinată (N.C.), taxe vamale aplicabile; suspendări de taxe vamale; contingente
tarifare; regimul tarifar preferenţial (inclusiv pe bază de contingente tarifare preferenţiale);
preferinţele tarifare (inclusiv cote şi plafoane de tarifare); sistemul generalizat de preferinţe
tarifare (SGP) aplicabil ţărilor în curs de dezvoltare, taxe antidumping sau compensatorii
(antisubvenţie); prohibiţii la import şi la export; restricţii la import şi la export; coduri adiţionale;
supravegherea importurilor, interziceri la export, restricţii la export, supravegherea exportului,
restituiri la export; referiri cu privire la reglementările care au introdus o măsură tarifară sau
netarifară; alte măsuri tarifare şi netarifare aplicabile în
procesul de vămuire a mărfurilor14.
TARIC cuprinde aproximativ 18.000 de subdiviziuni (codificate cu două cifre
suplimentare sau cu un cod adiţional) create pentru a face distincţie între diverse aspecte ale
elementelor menţionate.

1.2.3 Acordurile comerciale preferențiale ale Uniunii Europene

Acorduri comerciale preferenţiale, de tip “acorduri de comerţ liber” sunt acele acorduri
prin care părţile au procedat la acordarea reciprocă a unor concesii (reduceri/eliminări de taxe
14
Octavian Gh. Botez; Mădălina Militarul, Politica comercială a Romîniei în perioada de pre și post aderare la
Uniunea Europeana, Editura Fundației Romînia de Mîine, București, 2007, p. 125

14
vamale de import, contingente tarifare etc.). În baza acestor acorduri, produsele de export
originare dintr-o ţară beneficiază de facilităţi suplimentare de acces pe piaţa ţării partenere.

Articolul XXIV din GATT permite țărilor membre să formeze zone de integrare prin care
să-și acorde reciproc avantaje comerciale preferențiale, adică mai mari decât cele opozabile
țărilor care nu fac parte din acel aranjament. Condiția de bază sub care pot fi încheiate aceste
acorduri este ca după integrare barierele comerciale față de terți să nu fie mai mari fa ță de nivelul
anterior. În întreaga lume, peste 100 de astfel de aranjamente 15formează astăzi zone de excludere
de la aplicarea tratamentului nediscriminatoriu. În acest mod, cei mai importanți exportatori sunt
parte la acorduri preferențiale reciproce: statele europene dezvoltate în cadrul UE și Asociației
Europene a Liberului Schimb (AELS) și între acestea și fostele țări comuniste din Europa de Est;
SUA, Canada si Mexic în cadrul Zonei de Liber Schimb din America de Nord (NAFTA);
MERCOSUR grupează cele mai importante economii din America de Sud, iar ASEAN câteva țări
nou industrializate din Asia de Sud-Est; forumul de Cooperare Economică din Asia-Pacific
(APEC) este o inițiativă fără precedent care încearcă să reunească într-o regiune a liberului
schimb aproape toate țările care mărginesc zona Pacificului. Mai mult, anumite țări dezvoltate –
în special UE și SUA – au extins din diferite motive unilateral preferințele față de țări mai pu țin
dezvoltate. Este sugestiv relativ la anvergura acestor regiuni preferențiale de remarcat că UE, de
exemplu, mai aplică regimul nediscriminatoriu exclusiv doar importurilor din opt state membre
OMC: Australia, Canada, Hong Kong, China, Japonia, Coreea de Nord, Noua Zeelandă,
Singapore, și Statele Unite.

Aplicarea acordurior preferențiale și de cooperare încheiate de UE cu țările terțe

Acord de asociere
Baza juridică a acestui tip de acord o constituie, în principal, art. 310 TCE (238 CEE) care
prevede dreptul Comunității Europene de a încheia acorduri cu state terțe prin care se stabile ște o
asociere, acțiuni comune și proceduri speciale de cooperare. În practică, cele mai multe Acorduri
de Asociere au și componente comerciale –reduceri tarifare sau eliminarea restricțiilor
cantitative-, astfel încât baza lor juridică include și art. 133 TCE, iar câteodată și art. 308 TCE.
Se pot distinge trei tipuri de Acorduri de asociere:

15
WTO, Business Guide to the World Trading System. Geneva, 1999, p. 60

15
1. ca formă specială de asistență pentru dezvoltare,
2. ca etapă preliminară aderării
3. ca substitut sau aternativă la statutul de membru al UE.

Acorduri preferențiale încheiate cu țări din Africa

Ţările ACP (Africa, Caraibe şi Pacific)16
La data de 23.06.2000 a fost semnat, la Cotonou, Acordul de parteneriat între UE şi ţările
ACP, cu o valabilitate de 20 ani. În prezent, 78 de ţări din Africa, Caraibe şi Pacific sunt
semnatare ale Acordului de la Cotonou: 48 state africane (care acoperă toată Africa sub-
Sahariană, 15 state din Caraibe şi 15 state din Pacific).
Din 2003 s-au lansat negocieri regionale cu cele 6 regiuni (Africa de Vest, Africa
Centrală, Africa de Est şi de Sud, Comunitatea Sud Africană în vederea dezvoltării, Caraibe şi

Pacific), în vederea încheierii unor acorduri de parteneriat economic.

Africa de Sud17
Acordul referitor la Comerţ, Dezvoltare şi Cooperare încheiat de UE cu Africa de Sud a
intrat în vigoare, pe baze provizorii, la 1 ianuarie 2000, iar de la 1.05.2004 se aplică integral.
Acordul prevede liberalizarea în procent de 95% a exporturilor Africii de Sud către UE, în decurs
de 10 ani de la semnarea acordului, precum şi în procent de 86% a exporturilor UE în Africa de

Sud, într-o perioadă de 12 ani.

Acorduri similare de cooperare au fost semnate cu Botswana, Lesotho, Namibia, acele ţări
africane partenere ale Africii de Sud în „Uniunea Vamală Sud – Africană”, dar, cum schimburile
comerciale ale Uniunii cu aceste state sunt extrem de modeste, implicaţiile la nivelul comerţului
comunitar nu sunt sesizabile.

Acorduri preferențiale încheiate cu țările din America Latină

16
http://europa.eu.int/comm/trade/issues/bilateral/regions/acp/index_en.htm

17
http://europa.eu.int/comm/trade/issues/bilateral/countries/southafrica/index_en.htm

16
Mexic 18
Acordul de parteneriat economic, coordonare politică şi cooperare dintre UE şi Mexic,
intrat în vigoare la 1 iulie 2000. Prin acest Acord s-a realizat: promovarea comerţului de bunuri şi
servicii şi încurajarea fluxului de investiţii reciproce; liberalizarea progresivă a schimbului de
mărfuri; deschiderea pieţelor publice. Această înţelegere privind comerţul acoperă următoarele
sectoare: accesul pe piaţă al bunurilor, regulile de origine, reglementările tehnice, măsurile de
natură sanitară şi fitosanitară, măsurile de salvgardare, investiţiile, comerţul cu servicii, achiziţiile
guvernamentale, politica concurenţială, drepturile de proprietate intelectuală, mecanismul
disputelor.
Pentru bunurile industriale, UE a eliminat până al 1 ianuarie 2003 toate taxele vamale, în
timp ce termenul maxim pentru Mexic este 1 ianuarie 2007; pentru produsele agricole care intră
sub incidenţa acestui acord, programul de liberalizare pentru UE are scadenţă anul 2008, iar
pentru Mexic, anul 2010.
Chile19
Acordul de asociere politică, economică şi de cooperare, semnat la 26 aprilie 2002;
prevederile referitoare la comerţ se aplică, pe baze interimare, din 1 februarie 2003. Acordul
conţine prevederi referitoare la: eliminarea barierelor în calea comerţului, liberalizarea
investiţiilor şi a fluxurilor de capital, măsuri de natură sanitară şi fitosanitară, facilitarea
comerţului.

Politica vamală reprezintă o componentă a politicii comerciale care cuprinde totalitatea

reglementărilor şi normelor emise de stat prin instituţiile abilitate care vizează intrarea sau ieşirea
în şi din ţară a mărfurilor şi care implică:
- controlul mărfurilor şi mijloacelor de transport, cu ocazia trecerii frontierei vamale;
- îndeplinirea formalităţilor vamale;
- impunerea vamală prin plata creanţelor vamale;
- alte formalităţi specifice, reglementate prin acte normative.
18
http://europa.eu.int/comm/trade/issues/bilateral/countries/mexico/index_en.htm

19
http://europa.eu.int/comm/trade/issues/bilateral/countries/chile/index_en.htm

17
 Foarte multe state, printre care şi România, practică o politică vamală preferenţială cu
caracter tarifar, ceea ce presupune acceptarea de reduceri sau chiar eliminarea taxelor vamale la
unele importuri din state sau uniuni vamale cu care sunt încheiate anumite acorduri, creându-se
astfel facilităţi importante ţărilor respective.
Adoptarea unei astfel de politici nu este rezultatul voinţei importatorilor, ci un act
deliberat al unui stat faţă de alt stat cu care au fost încheiate o serie de convenţii bazate pe
considerente economico-comerciale obiective, ţinându-se cont de nivelul de dezvoltare diferit al
forţelor de producţie.

CAPITOLUL 2
Regimul vamal

2.1 Regimurile vamale definitive sau comune

2.1.1 Regimul vamal la export
2.1.2 Regimul vamal la import
2.2 Regimurile vamale suspensive sau temporare
2.2.1 Regimul de tranzit vamal
2.2.2 Regimul de depozit vamal
2.2.3 Transformarea mărfurilor sub control vamal
2.2.4 Admiterea temporară
2.2.5 Perfecționarea activă
2.2.6 Perfectionarea pasivă

18
 2. Regimul vamal

La introducerea sau la scoaterea de pe teritoriul UE a mărfurilor prezentate la birourile

vamale, autoritatea vamală a statului comunitar respectiv stabilește regimul vamal și procedura
vamală atribuite mărfurilor respective. Regimul vamal în Uniunea Europeană cuprinde totalitatea
normelor care se aplică în cadrul procedurii de vămuire, în funcție de scopul operațiunii
comerciale sau destinația mărfii. Regimurile vamale sunt de două tipuri:
 Regimuri vamale definitive sau comune
 Regimuri vamale suspensive

Codul vamal al UE stabilește și tratamentul vamal aplicabil mărfurilor aflate pe teritoriul

vamal al Uniunii, până când acestea stabilesc liberul în vamă. Astfel, se aprobă intrarea bunurilor
pe teritoriul vamal comunitar, depunerea declarației sumare și descărcarea bunurilor în vederea
depozitării temporare sau sub regimul vamal al tranzitului temporar. El reglementează
tratamentul bunurilor în funcție de destinație, stabilind încadrarea tarifară și obținerea unui regim
valabil definitiv sau suspensiv și aprobarea bunurilor în vederea liberei circulații în spațiul
comunitar după acordarea "liberului de vamă". Codul vamal al UE abordează regimurile vamale
definitive sau suspensive, precum și exceptările de la plată taxelor vamale, acordate în cadrul
diferitelor regimuri prevăzute pentru mărfuri.

2.1 Regimurile vamale definitive sau comune

Din punct de vedere al regimului vamal și al procedurii vamale conexe corespunzătoare

UE, operațiunile efectuate de agenții economici care intră în categoria regimurilor vamale
definitive sunt operațiunile de import și export din UE. Ambele tipuri de operațiuni constituie
cele două regimuri vamale de bază ale relațiilor comerciale internaționale.

De la 1 ianuarie 1993, aceste regimuri se aplică numai schimburilor comerciale din UE și

țările terțe, spațiul european fiind un teritoriu vamal unic, ca urmare a creării Uniunii vamale.

19
2.1.1 Regimul vamal la export

Regimul vamal de export este cel mai simplu regim vamal solicitat de către o
firmă exportatoare în momentul în care această exportă definitiv mărfuri în afara teritoriului
vamal. Prin regim vamal de export definitiv din UE, din punct de vedere al normelor europene, se
înțelege totalitatea mărfurilor expediate în strainătate pe baze contractuale și destinate să rămână
permanent în afara teritoriului vamal comunitar, cu excepția mărfurilor trimise temporar în
străinătate și a mărfurilor care fac obiectul unei activități de perfecționare pasivă20.
Toate mărfurile care sunt produse în UE, precum și cele importate anterior pot fi
exportate, cu excepția celor care sunt interzise la exportul din UE, și anume, mărfurile prohibite
și mărfurile restricționate în cadrul politicii comerciale comune.
În UE, exportul mărfurilor poate fi efectuat de către persoane juridice cu sediul într-un stat
comunitar, în al căror obiect de activitate sunt prevăzute aceste operațiuni.
La exportul de mărfuri din UE nu se percep taxe vamale, singura condiție pentru
acordarea liberului de vamă este aceea ca mărfurile să părăsească teritoriul vamal al UE în
aceeași stare în care acestea se aflau în momentul înregistrării declarației vamale, care se
completează astfel doar în scop statistic. Eliminarea taxelor vamale se datorează intereselor
comunități europene de a stimula exportul de mărfuri. La exportul de mărfuri din UE nu se aplică
taxa pe valoarea adaugată (TVA). Exportatorul este obligat să depună un DAU de export la biroul
vamal în raza căruia se află sediul acestuia sau la locul unde mărfurile sunt ambalate sau
încărcate pentru a fi exportate. Declaraţia vamală la export, completată de către declarantul vamal
– exportatorul sau un comisionar vamal – presupune stabilirea de către acesta a valorii în vamă la
export. La export, valoarea în vamă are de obicei importanţă statistică.
În cazuri temeinic justificate, declarația vamală poate fi depusă și la un birou vamal de
frontieră din cadrul UE.
Valoarea în vamă la export
Preţul facturat importatorului serveşte ca bază pentru determinarea valorii în vamă,
reducerile acordate importatorului nu sunt incluse în calculul valorii în vamă la export.

20
Codul Vamal al României, 2006, Capitolul III- Exportul, Art. 181,

20
 În funcţie de condiţia de livrare (Incoterms 2000), cheltuielile de transport trebuie adăugate
sau deduse pentru a avea o valoare franco frontiera ţării firmei exportatore.
Onorariile şi comisioanele plătite agenţilor, comisionarilor vamali şi expeditorilor sunt
luate în calculul valorii declarate dacă acestea sunt incluse în preţul facturat al bunurilor
exportate.

2.1.2 Regimul vamal la import

În cazul importurilor, măsurile de politică comercială vizează, în principal, protejarea pieţei

interne din punct de vedere economic şi socio-cultural.
În acest sens, se utilizează o gamă diversificată de instrumente de politică comercială, care
pot fi grupate în două categorii: tarifare şi netarifare .
Regimul de import definitiv
Importul definitiv este principalul regim vamal în UE. Acesta constă în intrarea pe
teritoriul vamal al UE a mărfurilor străine, în vederea introducerii lor în circuitul economic, după
efectuarea formalităților vamale și plata taxelor vamale la bugetul comunitar. Importul de mărfuri
în UE este liberalizat. Totuși, anumite categorii de mărfuri sunt supuse unor restricții cantitative
sau sunt supuse regimului de control, în conformitate cu angajamentele internaționale asumate.
Prin hotărâri ale autorităților comunitare se stabilește periodic lista mărfurilor supuse regimului
licențelor. Metodele și formalitățile de vămuire prevăzute de reglementările europene se înscriu în
principiile generale definite de GATT (OMC). Aceasta înseamnă că limitele sau liberalismul
politicii comerciale comune se regăsesc în principiul reciprocității concesiilor comerciale.
Agenții economici din UE sunt obligați să realizeze importul de mărfuri în concordanță cu
obiectul lor de activitate și să ia măsurile necesare pentru vămuirea marfurilor în vederea
introducerii imediate a acestora în circuitul economic. Astfel, ei sunt obligați să declare și să
prezinte mărfurile sosite, depunând totodată documentele de vămuire. Ei răspund de întârzierea
vămuirii mărfurilor cauzată de neprezentarea în termenul legal a documentelor.
Autoritatea vamală realizează, în cadrul regimului vamal de import definitiv, trei
activități: vămuirea mărfurilor, încasarea taxelor vamale, aplicarea măsurilor de politica
comercială a UE.

21
 Taxele vamale de import ale UE sunt, în marea lor majoritate, taxe vamale ad-valorem.
Numai pentru 10% din pozitiile tarifare de opt cifre, taxele vamale sunt stabilite pe o altă bază
decât ad-valorem: taxe vamale specifice, taxe vamale mixte în funcție de anumite elemente
componente sau sub forma unor plafoane maxime sau minime ale taxelor. Taxele vamale
exprimate în procente se aplică valorii în vamă a mărfurilor, exprimată în Euro și sunt cele
prevăzute la data înregistrării declarației vamale.
Plata taxelor vamale se efectuează în mod normal în momentul vămuirii. Conform
principiului, acesta ar fi trebuit să fie cazul și pentru UE, dar în ciuda calificativului său de pia ță
unică, prezintă în continuare frontiere fiscale, iar țările membre continuă să-și gestioneze de
manieră autonomă regimurile de TVA. Această particularitate conduce la distingerea a două tipuri
de regimuri vamale la importul de mărfuri în UE:
 Punerea mărfurilor în liberă practică
 Punerea mărfurilor în consum

Punerea mărfurilor în liberă practică

Punerea mărfurilor în liberă practică se realizează ca urmare a plăţii taxelor vamale,
conform tarifului vamal comun (TDC – Tarfi Douanier Commun). Acest regim vamal permite
libera circulaţie a mărfurilor în interiorul Uniunii Europene, dar nu permite libera dispoziţie pe
teritoriul naţional al unei ţări membre. .
Regimul vamal de punere în liberă practică presupune aplicarea măsurilor tarifare
comunitare (perceperea taxelor vamale) şi a celor de politică comercială (de exemplu,
contingente, acorduri de autolimitare).
Punerea mărfurilor în consum
Înseamnă că marfa importată nu poate fi oferită spre consum sau comercializată decât
după plata diverselor taxe interne caracteristice fiecărui stat membru, taxe indirecte şi taxe
parafiscale.
Taxele interioare şi taxele indirecte sunt percepute de către autoritatea vamală – de
exemplu, în cazul produselor petroliere şi a băuturilor alcoolice –, sau de către alte administraţii –
taxe aplicate producerii şi consumului de băuturi alcoolice (contribuţii indirecte) ; taxe de
garanţie în cazul metalelor preţioase.
Taxele parafiscale au un nivel scăzut, în general ele fiind taxe ad-valorem percepute în
beneficiul unor organisme profesionale.

22
2.2 Regimurile vamale suspensive sau temporare

Regimurile vamale suspensive sunt operațiuni cu titlu temporar, care au drept efect
suspendarea plății taxelor vamale către organele comunitare. Ele se acordă numai la solicitarea
scrisă a titularului operațiunii de comerț exterior pe o perioadă determinată. Regimurile vamale
suspensive în UE sunt21:
 Regimul de tranzit vamal,
 Regimul de depozit vamal,
 Transformarea mărfurilor sub control vamal,
 Admiterea temporară,
 Perfecționarea activă,
 Perfectionarea pasivă.

Autoritatea vamală europeană are atribuții și după acordarea liberului de vamă, urmărind
în principal respectarea condițiilor specifice regimului vamal suspensiv acordat, fixând totodată
un termen limită pentru încheierea respectivului regim. Regimul vamal suspensiv se consideră
încheiat atunci când mărfurile primesc alt regim vamal. Prin autorizarea regimurilor suspensive,
autoritatea vamală își asumă mai multe riscuri, precum cel de substituire a bunurilor, de
sustragere sau dispariție, de transformare și punere în consum, în mod fraudulos. De aceea,
acordarea unui regim suspensiv se face numai în condițiile respectării anumitor reguli.
Regimurile vamale suspensive se acordă la cerere, cu precădere pentru excepțiile de
restrângere a teritoriuiui vamal al UE, cum ar fi, de exemplu, zonele libere, porturile libere,
antrepozitele vamale - toate acestea făcând parte din teritoriul geografic al UE - dar și pentru
operațiuni speciale ca, de exemplu, re-exportul, distrugerea sau abandonarea bunurilor
noncomunitare. Dacă bunurile aflate sub regim vamal suspensiv sunt introduse definitiv pe
teritoriul vamal al UE, li se va acorda un regim vamal definitiv și vor fi supuse opera țiunilor de
vămuire.
La trecerea prin punctul vamal al Uniunii, bunurile care beneficiază de un regim vamal
suspensiv sunt supuse unui control fizic. Lucrătorii vamali solicită, totodată, două tipuri de
garanții vamale:

21
Codul Vamal al României, Regimuri suspensive si regimuri vamale economice, Secțiunea 1 Dispozitii
comune, Art. 107(1)

23
  Garanții fizice, pentru identificarea ulterioară a mărfurilor (eșantioane, mostre,
înregistrarea numărului de serie, sigilarea autovehiculului de transport);
 Garanții financiare, pentru a acoperi nivelul taxelor vamale și al altor taxe aplicabile sau
chiar a penalităților aferente încălcării regulilor impuse.

Odată cu efectuarea celor două operațiuni, mărfurile sunt considerate a fi sub supraveghere
vamală.
Regimul vamal suspensiv se solicită în scris de către titularul operațiunii comerciale, iar
autoritatea vamală comunitară aprobă cererea numai în cazul în care poate asigura supravegherea
și controlul regimului vamal suspensiv. Titularul operațiunii suportă cheltuieli suplimentare
ocazionate de acordarea regimului vamal suspensiv.
În regimurile vamale suspensive pot fi plasate mărfuri indiferent de calitate, origine,
proveniență, destinație. Nu se pot plasa în regimuri vamale suspensive acele mărfuri care sunt
supuse unor interdicții sau restricții din motive de ordine sau morală publică, de protecție a
mediului înconjurător, de ocrotire a valorilor naționale, artistice, istorice sau arheologice.
Mărfurile se plasează într-un regim de antrepozit vamal sau într-unul de admitere temporară, cu
condiția ca ele sa rămână în proprietatea persoanelor din străinătate pe toata durata regimului
respectiv.
Regimul vamal suspensiv se acordă de birourile vamale ale UE, prin emiterea unei
autorizații prin care se fixează condițiile de derulare a regimului. Autorizația se acordă
persoanelor juridice care pot asigura derularea operațiunilor pe baza declarației vamale și a
documentelor necesare identificării mărfurilor respective, cu condiția ca autoritatea vamală a UE
să fie în masură să efectueze supravegherea și controlul regimului vamal, așa cum reiese și din
cele prezentate într-un paragraf anterior.
Odată cu declarația vamală pentru mărfuri supuse unui regim vamal suspensiv, titularul
operațiunii depune la biroul vamal comunitar o garanție vamală, care să asigure plata taxelor
vamale de import și a altor taxe, dacă acestea se datorează. Cuantumul garanției este stabilit de
autoritatea vamală. Constituirea garanției reprezintă o obligație pentru titularul operațiunii.
Prelungirea termenului pentru care se încheie regimul vamal suspensiv se face la cererea
expresă și justificată a titularului operațiunii, cu aprobarea autorității vamale a UE.
Regimul vamal suspensiv încetează dacă mărfurile plasate sub acest regim primesc o altă
destinație vamală sau un alt regim vamal. Dacă regimul vamal nu încetează în condițiile anterior

24
menționate, taxele vamale datorate se încasează, din oficiu, de birourile vamale comunitare, în
baza unui act constatator, iar operațiunea se scoate din evidența biroului vamal al UE. Taxele
vamale se determină pe baza elementelor de taxare în vigoare în UE la data înregistrării
declarației vamale pentru acordarea regimului suspensiv.
Dacă se modifică scopul avut în vedere la acordarea regimului vamal suspensiv, titularul
acestui regim este obligat să solicite biroului vamal în evidența căruia se află operațiunea
acordarea unui alt regim vamal sau a altei destinații vamale.

2.2.1 Regimul de tranzit vamal

Regimul de tranzit constă în transportul mărfurilor străine nevămuite de la un birou vamal

la altul fără ca acestea să fie supuse plăţii taxelor vamale şi a măsurilor de politică comercială, cu
obligativitatea ca astfel de transporturi să se efectueze sub supraveghere vamală.22
Operaţiunea de tranzit presupune depunerea unei declaraţii sumare implică şi
constituirea unei garanţii financiare (cauţiune); autorităţile vamale pot exercita, totodată,
controale materiale (sigilarea mijloacelor de transport, controlul mărfurilor )23.
Regimul de tranzit vamal se consideră încheiat atunci când mărfurile și documentele
corespunzătoare sunt prezentate la biroul vamal de destinație. Titularul regimului de tranzit este
obligat să prezinte biroului vamal de destinație mărfurile în stare intactă, cu măsurile de marcare
și sigilare aplicate, în termenul stabilit de autoritatea vamală24.
Tranzitul comunitar se referă la circulaţia mărfurilor între două ţări membre ale UE;
există două situaţii diferite, după cum e vorba de mărfuri având originea extracomunitară şi care
se află în tranzit între două ţări UE (trafic comunitar extern), sau de mărfuri comunitare care
circulă între două ţări UE (trafic comunitar intern).
Regimul TIR (Transit International par Route)25

22
Codul Vamal al României, Regimuri suspensive si regimuri vamale economice, Secțiunea a 2-a

Tranzitul ,Art. 113 (1);

23
Ibidem, Secțiunea 1 Dispozitii comune, Art. 108 (4);

24
Ibidem, Secțiunea a 2-a Tranzitul ,Art. 114,
25
Ibidem, Art. 113 (2) – b)

25
 Regimul TIR permite circulaţia mărfurilor de origine comunitară sau non-comunitară pe
teritoriul ţărilor semnatare ale Convenţiei de la Geneva (Convenţia TIR), cu condiţia ca
transportul să se facă fără transbordări, iar cel puţin o parte a itinerarului să se realizeze pe cale
rutieră.
TIR are numeroase beneficii strategice cum ar fi beneficiile economice pentru țările
implicate sau încurajarea comerțului regional și internațional. Pentru tranzitul internațional al
mărfurilor transportate integral sau parșial pe cale rutieră sunt reduse durata și costurile.
TIR facilitează comerțul în condiții de siguranță, iar mărfurile se deplasează peste
frontierele internaționale cu minim de interferență.
Țările semnatare a convenției TIR au beneficii multilaterale, adică au acces în 50 de țările
membre TIR.

2.2.2 Regimul de depozit vamal

Depozitul vamal se poate utiliza atunci când există un decalaj în timp între circulaţia
mărfurilor şi comercializarea acestora; acest regim se aplică atât la import, cât şi la export.
Antrepozitul vamal este locul agreat de autoritatea vamală, aflat sub controlul acesteia, în care
mărfurile pot fi depozitate în anumite condiţii. În antrepozitul vamal, se pot depozita mărfurile
înainte ca ele să fie supuse obligaţiei de plată a datoriei vamale sau a unor măsuri de politică
comercială –la import- sau până la expedierea lor în străinătate – la export.
La export, marfa aflată în depozit vamal este considerată din punct de vedere juridic ca fiind
în afara teritoriului vamal (adică exportată), chiar dacă, din punct de vedere fizic, aceasta n-a
părăsit ţara de export. Avantajul acestei formule este faptul că marfa beneficiază de toate efectele
fiscale ale regimului de export (de exemplu, recuperarea TVA).

Antrepozitul vamal poate fi:

 Antrepozitul public26 reprezintă antrepozitul vamal care este disponibil oricărei

persoane pentru depozitarea mărfurilor.

 Antrepozitul privat reprezintă antrepozitul vamal care este rezervat depozitării

mărfurilor de către deținătorul antrepozitului.

26
Ibidem, Secțiunea a 3-a , Antrepozitarea vamalã , Art. 119,

26
 Depozitul vamal la export est utilizat, de regulă, de către exportatorii care practică distribuţia
directă, cei care constituie stocuri pentru vânzarea în străinătate, pentru livrările eşalonate la
export etc.
La import, depozitul vamal este un regim suspensiv: vama suspendă aplicarea formalităţilor
de vămuire pentru o perioadă determinată, la terminarea căreia marfa, ieşind din depozit, va primi
un alt statut. Poate fi utilizat de toate firmele ce realizează operațiuni de import.
Are numeroase avantaje: dispun de stocuri, perceperea taxelor vamale și aplicarea măsurilor
de politică comercială sunt suspendate până în momentul ,,punerii în consum" a mărfurilor, iar un
ultim avantaj este acela că în cazul reexporturilor nu sunt percepute taxe vamale.
La import sunt admise toate mărfurile, cu unele excepții -mărfuri ce atentează asupra sănătății
fizice sau morale. Aplicarea măsurilor fiscale și comerciale se face în ziua ,,punerii în consum" a
mărfurilor.
.

2.2.3 Transformarea mărfurilor sub control vamal

Transformarea sub control vamal permite prelucrarea sau utilizarea mărfurilor de origine
terţă pe teritoriul vamal al unui stat fără plata taxelor vamale de import şi fără aplicarea măsurilor
de politică comercială, pentru a fi supuse unor operaţiuni care le transformă felul sau starea
iniţială. Produsele rezultate, numite produse transformate, se introduc în circuitul economic, cu
plata taxelor vamale de import.

2.2.4 Admiterea temporară

Admiterea temporară este un regim suspensiv, care se aplică mărfurilor importate

(admitere temporară propriu-zisă), celor de export (regimul de retur), precum şi celor aflate în
circuit internaţional (regimul ATA). În plus, există două cazuri speciale de admitere temporară la
import: mostrele şi ambalajele.
Regimul de admitere temporară permite utilizarea pe teritoriul Romaniei, cu exonerarea
totală sau parțială a drepturilor de import și fără aplicarea măsurilor de politică comercială, a
mărfurilor străine destinate a fi re-exportate în aceeași stare, cu excepția uzurii lor normale.

27
 Admiterea temporară la import se aplică mărfurilor importate pentru o durată limitată în
vederea utilizării pentru activităţi comerciale determinate (participare la târguri şi expoziţii,
încercări, demonstraţii etc.), apoi având loc un reexport. Ele beneficiază de suspendarea totală sau
parţială a taxelor care ar fi impuse în cadrul unui regim definitiv.
Condiţia de bază pentru utilizarea acestui regim este ca mărfurile să nu sufere nici un fel
de prelucrare sau transformare şi să fie reexportate în aceeaşi stare , în cadrul unui anumit termen
(de exemplu, maximum doi ani, în UE).
Regimul de retur se aplică mărfurilor care au fost exportate temporar şi sunt reimportate;
la import acestea sunt scutite de taxele vamale şi celelalte taxe specifice regimului comun.
Procedura este mai simplă în acest caz, vama trebuind totuşi să verifice dacă mărfurile
reimportate n-au făcut obiectul unei prelucrări în străinătate.
În UE regimul de retur se aplică mărfurilor care au fost exportate temporar şi sunt
reimportate, fiind reintroduse în spaţiul comunitar într-un anumit termen, fără a suferi vreo
modificare, cu excepţia uzurii lor normale.
Regimul ATA - temporary admission (engl.) – este rezultatul convenţiei vamale care
presupune acceptarea importurile temporare, cu scutire de taxe, precum şi exporturile temporare,
libere de taxe la reimport. Acest regim vamal permite mărfurilor utilizate temporar în străinătate,
cu ocazia târgurilor şi a expoziţiilor, a misiunilor de prospectare, să fie reimportate fără plata
taxelor vamale.
Produsele la care se aplică acest regim vamal sunt mostrele, materialele pentru
demonstraţii (materialele profesionale sau cu caracter ştiinţific, filmele artistice pentru prezentare
la festivaluri etc).
Ambalajele urmează, în principiu, regimul mărfii conţinute şi sunt impuse cu aceeaşi taxă.
Pentru ambalajele destinate unor utilizări repetate, care circulă în mod regulat în trafic
internaţional, se practică însă, conform unei convenţii vamale din 1960, admiterea temporară.
Acest regim se aplică ambalajelor importate cu marfă şi care urmează să fie reexportate, precum
şi acelora importate fără marfă, dar destinate unui reexport. Reexportul trebuie să aibă loc într-o
perioadă determinată (în UE, şase luni pentru ambalajele “pline” şi trei luni pentru ambalajele
“goale”).
Exonerarea partiala de taxe vamale

28
 În cazul mărfurilor plasate sub regim de admitere temporară cu exonerarea parțială de taxe
vamale, cuantumul taxelor vamale se încasează în proporție de 3% din suma care se datora, dacă
mărfurile ar fi fost importate. Cuantumul taxelor vamale se încasează în momentul depunerii
daclararției vamale.
Cuantumul se calculează pentru fiecare lună în care mărfurile se află sub regim de
admitere temporară, fără a putea depăși cuantumul datorat în cazul în care aceleași mărfuri ar fi
fost importate.
Pentru mărfurile plasate în regim de admitere temporară cu exonerare parțială de drepturi
de import și care, ulterior se importă, cuantumul constă în diferența dintre sumele reprezentând
totalul taxelor vamale și cele încasate în proportie de 3%.
Exonerarea totală de taxe vamale
Printre cele mai uzuale categorii de bunuri admise în regim de admitere temporară cu
exonerare totală de taxe vamale se numără urmatoarele: material profesional, bunuri destinate a fi
prezente la expoziții, manifestări; material pedagogic și științific și material medico-chirurgical.
Actele necesare întocmirii formalităților vamale Uniune pentru importul în regim de
admitere temporară sunt: factura proformă - se întocmește de către exportator și însoțește coletul
sau se furnizează de către importator; cererea de autorizare a regimului de admitere temporară -
se întocmește de către importator- și autorizația de admitere temporară - se furnizează de către
importator.
În cazurile în care bunurile intră temporar în țară potrivit Convenției Vamale pentru
admitere temporară a mărfurilor (ATA), încheiată la Bruxelles la 6 decembrie 1961, la care a
aderat și România, carnetul ATA înlocuiește cererea de autorizație, iar foaia de carnet (volet)
completată ține loc de autorizație pentru acordarea regimului de admitere temporară.
Cererea de autorizare a regimului de admitere temporară se depune la biroul vamal unde
se prezintă marfurile pentru vămuire și trebuie sa cuprindă toate elementele privind utilizarea
mărfurilor, ca și locul unde se prevede folosirea mărfurilor admise temporar.
Autorizația de admitere temporară se eliberează de biroul vamal la care a fost prezentată
cererea.
Când o marfă este ambalată în mai multe colete este obligatorie depunerea unei liste de
colete indicând conținutul fiecărui colet - se întocmește de către exportator. Instrumentul de

29
garanție financiară a taxelor vamale (ex: scrisoare de garanție bancară) - se furnizează de către
importator. Certificat de înmatriculare și cod fiscal - se furnizează de către importator.

2.2.5 Perfecționarea activă

Regimul de perfecționare activă constă în supunerea, pe teritoriul României, la una sau

mai multe operațiuni de transformare sau prelucrare a:
 Mărfurilor străine destinate a fi re-exportate în afara teritoriului vamal al României, sub
formă de produse finite, fără a face obiectul încasării drepturilor de import sau al
măsurilor de politică comercială - sistem cu suspendare;
 Mărfurilor importate, introduse în circuitul economic, dacă ele sunt exportate în afara
teritoriului României sub formă de produse finite (se efectuează cu încasarea drepturilor
de import și restituirea acestora la efectuarea exportului - sistem de restituire).

Regimul de perfecționare activă se autorizează de Direcția Regională Vamală în a cărei rază

teritorială se află sediul titularului operațiunii comerciale, în baza unei cereri pentru acordarea
regimului de perfecționare activă. Cererea trebuie să cuprindă elementele referitoare la derularea
operațiunii, precum și locurile unde este prevăzut ca aceste operațiuni sa fie efectuate.
În regimul de perfectionare activa se pot face operațiuni de prelucrarea mărfurilor, inclusiv
montajul, asamblarea sau adaptarea lor la alte mărfuri; de transformarea mărfurilor; de repararea
mărfurilor, inclusiv remontarea în forma inițială și nu în ultimul rând se pot face operațiuni pentru
utilizarea unor mărfuri, care deși nu se găsesc în produsele compensatoare, permit sau facilitează
obținerea acestor produse, chiar dacă ele dispar total sau parțial în timpul folosirii lor.
Acest regim vamal a fost introdus în Comunitatea Europeană în anul 1985. Pentru a putea
beneficia de acest regim, producătorul trebuie să obțină o autorizație din partea autorității vamale
comunitare, prin care se fixează modalitățile de control al operațiunilor de perfecționare, precum
și durata de valabilitate a regimului. În urma perfecționarii se obțin, pornind de la produsele
originale, așa-numitele produse compensatorii, care se împart în trei categorii: produse principale,
produse secundare –deșeuri, reziduri etc.- și pierderi operaționale -prin evaporare, scurgere,
topire etc.

30
 Compensarea se poate face prin identitate -produsul compensator este obținut pornind de la
produsul importat- și prin echivalare -produsul compensator este obținut plecând de la o marfă
echivalentă, respectiv cu aceleași caracteristici tehnico-comerciale ca și produsul importat.
Metodologia de repartiție a mărfurilor de import produse compensatorii ține cont de pierderile
ce pot apărea, acestea fiind parțiale mărfurilor de import care trebuie distruse sau care dispar în
cursul operațiunilor de perfecționare activa. Această metodologie se efectuează atunci când este
necesară determinarea taxelor vamale de import percepute sau restituite.
Regimul de draw-back este un regim vamal special, instituit cu scop fiscal. În cadrul acestui
regim se restituie total sau parțial taxele vamale de import percepute cu ocazia introducerii unor
mărfuri în circuitul economic al UE, cu condiția ca acestea să fie re-exportate în aceea și stare,
încorporate în alte mărfuri sau transformate în alte produse. Se acordă la solicitarea scrisă a
importatorilor exclusiv pentru mărfurile identificabile în produsele ce fac obiectul re-exportului,
cu condiția existenței posibilității de a se efectua controlul vamal în orice moment. Autoritatea
vamală europeană poate stabili un orizont temporal în care să deruleze operațiunea de re-export.
Taxele vamale vor fi restituite titularului regimului de draw-back de catre vama care le-a
acordat, după ce se va face dovada exportului mărfurilor printr-un birou vamal intern al UE sau
de frontieră, prin depunerea unei copii de pe DAU. Taxele vamale pot fi distribuite si în cazul în
care exportatorul este altul decât importatorul, cu condiția să se facă dovada că mărfurile de
export au constituit în prealabil obiectul regimului de draw-back sau conțin materii prime aflate
sub incidența acestui regim. Dacă cererile de restituire a taxelor sunt depuse după acordarea
"liberului de vamă" la export, organele vamale comunitare nu vor mai accepta restituirea taxelor.
Regimul de perfecționare activă- Lohn-ul activ
Regimul cu suspendare pleacă de la ideea că materiile prime, materialele etc. importate pentru
a fi încorporate într-un produs finit nu fac decât să tranziteze teritoriul naţional, nefiind eligibile
pentru aplicarea regimului vamal comun; astfel, ele beneficiază de suspendarea plăţii taxelor
legate de vămuire.
Regimul de rambursare presupune faptul că operatorul importator face plata taxelor vamale
conform regimului comun, dar, după prelucrare, poate solicita şi va primi rambursarea plăţii în
proporţia pe care o au materiile importate în valoarea produsului finit exportat.

2.2.6 Perfectionarea pasivă

31
 Perfecționarea pasivă permite exportul temporar de mărfuri comunitare în afara
teritoriului vamal al UE, în vederea supunerii acestor operațiuni de transformare sau de prelucrare
și ulterior a importului produselor astfel rezultate, cu exonerarea totală sau parțială de taxe
vamale de import. Exportul temporar este supus acelorași măsuri de politică comercială care se
aplică și în exportul definitiv de mărfuri. În UE, acest regim este reglementat prin mai multe
directive, el fiind rezervat firmelor care își au sediul pe teritoriul vamal al Uniunii.
La import, produsele rezultate din perfecționarea pasivă nu sunt impuse la valoarea lor
integrală (deoarece aceasta include și valoarea materiilor prime exportate anterior), ci numai la
diferența de valoare corespunzătoare prelucrării în străinătate. Astfel, în UE, în cazul
perfecționării pasive, se practică impozitarea diferențiată a produselor compensatorii importate,
taxele vamale, taxele fiscale și parafiscale fiind percepute diferențiat.
Regimul de perfecționare pasivă- Lohn-ul pasiv
Priveşte pe agenţii economici care exportă materiale şi vederea prelucrării lor în străinătate,
urmând să reimporte produsul finit. La import, aceste produse nu sunt impuse la valoarea lor
integrală, întrucât aceasta include şi valoarea materiilor prime exportate anterior, ci numai la
diferenţa de valoare corespunzătoare prelucrării în străinătate (taxare diferenţială).
Practic, taxarea diferenţială constă în deducerea din taxele calculate pentru produsele
finite a mărimii taxelor care s-ar fi achitat asupra materiilor exportate pentru prelucrare, dacă
acestea din urmă ar fi fost importate din ţara unde se realizează operaţiunile de prelucrare.

Pentru ca o vamă să funcționeze în parametrii cât mai perfecți trebui să beneficieze de un

regim vamal eficient, iar Uniunea ne arată ca acest lucru este posibil. Regimurile vamale definite
și cele suspensive ajută la o mai bună funcționare atât cât privește exportul, cât și importul.
Codul Vamal Comunitar este instrumentul prin care se aplică regimurile vamale definite și
cele suspensive, astfel se reglementează tratamentul bunurilor în funcție de destinație, stabilind
încadrarea tarifară și obținerea unui regim valabil definitiv sau suspensiv și aprobarea bunurilor
în vederea liberei circulații în spațiul comunitar după acordarea "liberului de vamă".

32
 CAPITOLUL 3
Vămuirea mărfurilor

3.1 Aspecte generale ale vămuirii mărfurilor

3.1.1 Procedura de vămuire
3.2 INTRASTAT
3.2.1 Caracteristici generale ale INTRASTAT-ului
3.2.2 Obiectivele INTRASTAT
3.2.3 EUROSTAT
3.3 Operațiunile vamale
3.3.1 Vămuirea mărfurilor de import-export în Uniunea Europeană
3.3.2 Declarația vamală

3. Vămuirea mărfurilor

33
 Vămuirea mărfurilor este o activitate importantă în comerţul internaţional, cu incidenţe
asupra alegerii unei anumite strategii logistice. Astfel, capătă o atenţie specială la nivel naţional,
regional -de exemplu Uniunea Europeană-, dar și la nivel internaţional -Organizaţia Mondială a
Comerţului şi alte organizaţii şi instituţii.

3.1 Aspecte generale ale vămuirii mărfurilor

Operațiunile de vămuire a mărfurilor se realizează cu ajutorul unor formalități la importul

și la exportul lor. În general, operațiunea de vămuire se efectuează într-un punct vamal de care
diferă ca localizare în funcție de tipul de transport utilizat. În realizarea operațiunilor de vămuire
se utilizează mai multe documente generale și documente specifice.
Documentele generale cuprind codul vamal, regulamentul vamal, tariful vamal și
procedurile vamale27.
Documentele specifice necesare operațiunilor de vămuire au în componența lor :
certificate de origine, certificate sanitare, politici de asigurare pe timpul transportului, lista
coletelor, iar uneori cuprinde și facturi consulare. În afara acestor documente de bază mai este și
factura comercială. Ea conține denumirea mărfurilor, costul ambalajelor, prețul,costul
transporturilor în afara graniței, etc. și se folosește pentru calculul valorii care se va men ționa în
declarația vamală.
Tehnica vămuirii mărfurilor reprezintă un ansamblu de procedee, mijoace, tehnici,
metode, reglementări interne și internaționale prin care se realizează verificarea corectitudinii
intrărilor și/ sau ieșirilor de mărfurilor din țară. Această tehnică se poate limita doar la verficarea
documentelor sau mijocului de transport sau a unității de încărcătură.
Titlul de transport este important în controlul vamal deoarece cuprinde denumirea
mărfurilor. Titlul de transport este esențial în încheierea unui contract de transport și poartă nume
diferite, în funcție de modalitatea de transport –de exemplu : scrisoare de transport maritim,
fluvială, aeriană, scrisoarea de trăsură în transportul feroviar, lista sacilor poştali pentru trimiterile
prin poştă etc.
În vămuirea mărfurilor un rol important îl are și regimul vamal, care indica, pe de o parte
dacă și unde vor fi plătite taxele vamale, iar pe de altă parte dacă și în ce condi ții marfa va fi

27
Veizi capitolu 1. Politica vamală

34
supusă controlului vamal. Regimurile vamale sunt de două feluri, și anume definite și
suspensive28.

3.1.2 Procedura de vămuire

Procedura vamală reprezintă ansamblul formalităţilor necesare pentru vămuirea

mărfurilor, aceasta se face pentru export sau pentru import.
Prevede termene de amânare a vămuirii foarte scurte şi utilizarea documentului
administrativ unic (DAU). Declarantul trebuie să furnizeze totodată un anumit număr de
documente anexe/de însoţire a declaraţiei. Procedura poate fi ori în manieră scrisă, ori
informatizată.
Documentele de însoţire a declaraţiei vamale sunt:
- factura comercială care conţine toate informaţiile esenţiale care figurează în declaraţie şi
definesc natura legăturii contractuale dintre cumpărător şi vânzător;
- titlurile de transport (conosament, scrisoare de transport aerian, foaie de parcurs) care
releva condiţiile de transport (plătit sau neplătit)
- lista de colisaj care permite verificarea mărfurilor de către destinatar, transportator sau
vamă;
- alte documente care se pot dovedi necesare: licenţă de import/export, certificate de
origine, sanitare sau fitosanitare, certificate de circulaţie, DV1 pentru importuri mai mari
de 3000€.
În interesul său, declarantul trebuie să vegheze la conformitatea acestor documente pentru
a nu întârzia inutil termenele vămuirii. Exportatorul trebuie şi el să furnizeze toate documentele
solicitate de clientul său.
Oricare ar fi operatorul în cauză, orice marfă importată sau exportată este vămuită după
nişte modalităţi precise. Definite/instituite de către autorităţile vamale, procedurile vamale
informează despre regimul vamal atribuit mărfurilor (export simplu, introducere în consum, etc.)
şi permit eventualul control. Nu trebuie confundate cu conduita vamală care constă în operaţiunea
de transport şi care impune, încă de la sosirea mărfurilor pe teritoriul vamal al Comunităţii, o
expediere către cel mai apropiat birou vamal şi depunerea unei declaraţii sumare înainte de

28
Veizi capitolul 2. Regimul vamal

35
descărcarea totală. În transportul maritim, manifestul întocmit în funcţie de port şi categorie de
cală este remis autorităţilor vamale într-un termen de 24 ore de la sosirea în port a navei
(exceptând duminicile şi sărbătorile legale). Această operaţiune este în general efectuată de un
agent maritim sau comandantul navei. Pentru transportul aerian, manifestul este de asemenea
întocmit şi comunicat vămii odată cu sosirea aeronavei. În sfârşit, în transportul terestru,
conducătorul furnizează un document de transport cu titlu de declaraţie sumară.
Obligaţiile procedurii de vămuire se regăsesc la nivel documentar şi logistic
Obligaţiile documentare - Declarantul ataşează declaraţiei întocmite pe un formular
specific, DAU (Documentul Administrativ Unic), documente anexe ca factură, listă de colisaj şi,
după caz, un certificat sanitar sau fitosanitar, un certificat de origine sau circulaţie, documente
privind controlul comerţului exterior, etc. În cazul în care anumite documente obligatorii nu pot fi
ataşate declaraţiei, serviciul vamal admite că declaraţia este completă dacă declarantul se
angajează sub garanţia D48 să întocmească/prezinte ulterior documentele lipsă. Lichidarea D48
trebuie să intervină într-un termen de la o lună până la 4 după întocmirea lui, durată stabilă şi
definitivă, în afară de cazurile de prelungire excepţională necesară evaluării valorii în vamă. În
cazul în care întreprinderea îşi dă în antrepriză operaţiunile, aceste obligaţii documentare,
indiferent de costul lor, dau naştere uneori întârzierilor privind vămuirea datorate unei lipse de
coordonări între firmă şi declarantul său (documente comerciale care nu au parvenit
declarantului) sau a unei suprasolicitări a acestuia din urmă.
Obligaţiile la nivel logistic - Mărfurile sunt expediate către un birou vamal unde sunt
remise DAU şi documentele anexă. Alegerea acestui birou nu este tocmai aleatoare, ci ţine cont
de situarea geografică şi competenţa funcţională. Depunerea se efectuează deci la biroul de
plecare sau de destinaţie cu condiţia să fie competent. După acest criteriu, se disting două
categorii de birouri vamale:
- birouri specializate pentru anumite categorii de mărfuri (produse petroliere, de exemplu)
sau pentru aplicarea unor reglementări particulare;
- birouri general, cele mai numeroase, pentru toate operaţiunile şi mărfurile, cu excepţia
celor care revin birourilor specializate.
Această regulă de distingere a biroului vamal se aplică cu o anumită flexibilitate pentru a
o adapta organizării întreprinderilor şi modalităţilor particulare de vânzare. Totuşi, la export,
declaraţia va fi depusă în statul membru unde este stabilit exportatorul. La nivel logistic, trecerea

36
pe la biroul vamal prelungeşte termenul de expediere a mărfurilor. Timpul cerut pentru vămuire
atinge în general 4-6 ore la export, cu condiţia ca declarantul să dispună de toate elementele
necesare declaraţiei și 24 ore la import.
În cazul în care vama doreşte să efectueze un control fizic al mărfurilor, termenul se
măreşte mai ales datorită întreruperii de încărcare. Rezultă o întârziere în punerea la dispoziţie
sau la expediere a mărfurilor şi un cost de transport mai crescut din motiv de imobilizare a
mijlocului de transport la biroul vamal.
Funcţionarea procedurii de vămuire la export - Încă de la sosirea mărfurilor la biroul
vamal, o declaraţie în detaliu întocmită pe filele 1, 2, 3 ale DAU este depusă cu documentele
anexe: factură, listă de colisaj, declaraţie de export sau licenţă dacă produsul face obiectul unui
control al comerţului exterior. După îndeplinirea acestor formalităţi, în afară de verificare,
serviciul vamal remite exemplarul DAU privind exportul pe care întreprinderea îl foloseşte în
contabilitate ca document justificativ pentru exonerarea TVA şi acordă liberul de vamă mărfurilor
care sunt atunci expediate. În caz de aşteptare în vederea îmbarcării, acestea sunt admise într-o
magazie şi spaţiu de depozitare în vederea exportului prin prezentarea unui exemplar al
declaraţiei de export pentru o durată care să nu depăşească 60 zile de la ziua îndeplinirii
formalităţilor vamale de export pentru produsele exportate sau reexportate și 15 zile de la
depunerea declaraţiei sumare pentru mărfurile în regim de tranzit.
Derularea procedurii de vămuire la import - O declaraţie întocmită pe filele 6, 7, 8 ale
DAU trebuie depusă cu documentele cerute într-un termen de 24 ore (exceptând duminicile şi
sărbătorile legale) de la sosirea mărfurilor la biroul vamal sau în locurile desemnate de către
autorităţile vamale. Dacă acest termen nu poate fi respectat, mărfurile sunt depuse în magazii sau
în spaţii de depozitare temporară. Această depozitare se operează pe baza unei declaraţii sumare
(documentul de transport internaţional este de ajuns, în general) într-un termen de o zi de la
sosire. De la data depunerii declaraţiei sumare, durata de depozitare în antrepozit este limitată la
45 zile pentru mărfurile expediate pe cale maritimă și 20 zile pentru celelalte cazuri.
În cazul în care vama consideră declaraţia acceptabilă (biroul competent, formă
corespunzătoare a documentului, prezenţa tuturor documentelor cerute) trece la înregistrarea ei.
Declarantul este atunci legat de administraţia vamală, întrucât această declaraţie nu poate fi
modificată. Aceasta face obiectul:
- unei admiteri pentru conformitatea cu eliberarea bonului de ridicare;

37
 - sau al unui control care poate fi documentar sau poate lua forma unei verificări a
mărfurilor.
În cazul în care vama constată o diferenţă între mărfurile şi elementele/datele declaraţiei,
le comunică declarantului care este invitat să accepte aceste constatări şi urmarea
contravenţională (de litigiu). În caz contrar, există două situaţii:
- contestare asupra elementelor uşor identificabile (greutate, volum, de exemplu) - serviciul
verifică toate mărfurile ceea ce dă naştere unui proces-verbal de sechestru şi se continuă
cu contenciosul vamal.
- contestare asupra speciei, originii sau valorii mărfurilor - se efectuează un arbitraj de către
Comisia de Conciliere şi Expertiză Vamală (CCEV). Dacă una dintre cele două părţi
contestă concluziile comisiei, procesul se aduce în faţa tribunalului.
Procedura efectuată în scris sau informatizat- în anumite birouri încă neechipate cu sistemul
SOFI (sistemul informatic pentru prelucrarea cheltuielilor internaţionale), procedura se
efectuează în scris. După înregistrare şi eventualul control al declaraţiei, marfa poate fi ridicată.
Procedura informatizată reprezintă mai mult de jumătate din operaţii. Ea permite
declarantului înţelegerea propriei declaraţii prin intermediul unui calculator, şi a al unei liste
codate. Sistemul efectuează un control şi apoi afişează «devizul» operaţiei: suma cheltuielilor de
achitat, documente de prezentat/întocmit.
Declaraţia va primi validarea declarantului, ceea ce echivalează cu înregistrarea acesteia.
Declaraţia este atunci datată şi supusă controlului vamal: controlul fizic al mărfurilor (circuitul
1), controlul documentelor (circuitul al 2-lea) sau acordarea liberului de vamă (circuitul al 3-lea).
Procedurile simplificate de vămuire pot fi:
 Procedura declaraţiei simplificate (PDS) permite importatorului să dispună de marfă în
cele mai bune termene fără să aştepte ca toate formalităţile vamale să fie efectuate.
Declaranţii depun o declaraţie incompletă DSI la import, DES la export pe care le
completează cu o declaraţie globală complementară. Operatorii au totodată posibilitatea
de a furniza informaţiile necesare vămii înainte de sosirea mărfurilor şi de a accelera
astfel eventualele teletransmisi.
 Procedura de vămuire la domiciliu (PVD) permite realizarea operaţiunilor de vămuire în
sediile întreprinderilor 24 h din 24, 7 zile din 7, fără informarea prealabilă a serviciului

38
 vamal exceptând mărfurile plasate sub sigiliu la import și mărfurile cu exporturi
apreciabile sau mărfurile aflate sub regim economic.
Declaraţiile sub formă de DAU incomplet sunt simplificate (DIS sau DAS). Regularizarea
intervine apoi sub forma unei declaraţii globale complementare.
Procedura de vămuire la domiciliu remarcă: întreprinderile beneficiare de procedură de
vămuire la domiciliu sunt obligate să-şi constituie magazii şi arii de depozitare temporară
(MADT) unde mărfurile vor fi depuse. Nu se cere nici o garanţie.
 Procedura de vămuire express simplifică vămuirea expedierilor realizate în particular de
casele de expediţie. Este folosită pentru a pune în aplicare posibilităţile EDI (schimburi de
date informatizate), mai ales la import. Această procedură poate fi totodată utilizată în
mod scris.
La activitatea de vămuire pot participa organele vamale; importatorii, exportatorii sau
reprezentanșii legali ai acestora în cadrul operațiunilor de export și import; transportatorul de
tranzit în cazul operaţiunilor de tranzit şi de transbordare de mărfuri; declaranţii vamali, şi
anume persoane fizice şi juridice, specifice fiecărui regim vamal în parte, implicate în alte
operaţiuni de trecere a frontierei în afara celor clasice de comerţ exterior.
Comisionarul în vamă este un intermediar specializat care are rolul de a:
 îndeplini, în numele şi pe contul exportatorilor/ importatorilor declararea în detaliu a
mărfurilor prin depunerea la autorităţile vamale a declaraţiei scrise pentru importul,
exportul, tranzitul, depozitarea şi alte operaţiuni de vămuire;
 prezentarea mărfurilor declarate la controlul vamal;
 achitarea la vamă a drepturilor cuvenite.
Liberul de vamă poate fi acordat în scris sau sub formă electronică. În scris, după prezentarea
documentelor care să ateste plata datoriei vamale, în cazul în care au fost îndeplinite condiţiile
cerute de lege şi au fost efectuate formalităţile vamale. Sub formă electronică, în urma aplicării
unei proceduri simplificate de vămuire şi a unei proceduri informatice de plată electronică a
datoriei vamale.
În cadrul procedurii de vămuire există trei elemente importante care definesc statutul vamal
al unei mărfi, și anume:
 Valoarea în vamă,
 Poziția tarifară,

39
  Originea mărfurilor.
Valoarea în vamă
Este un element cheie pentru aplicarea de măsuri şi mai ales pentru aplicarea taxelor
vamale. Valoarea în vamă ajută la constituirea de garanţii în cadrul regimurilor vamale şi la
aplicarea eventuală a unor măsuri de control pentru comerţul exterior (de la 1 ianuarie 1999
-calculul lichidării vamale29).
Valoarea în vamă la import30 este calculată în dreptul locului la introducere în cadrul UE,
și rezultă din valoarea tranzacției, adică a sumei din factura emisă de furnizor, la care se adaugă
sau se scad anumite elemente.
Determinarea valorii de tranzacție se face prin: nume deductibile (dacă sunt distincte),
nume de adăugat (dacă sunt deja incluse în preț), cheltuieli ulterioare importului (transport,
asigurare, lucrări, instalări, montaj), taxe vamale, alte taxe şi cheltuieli cu liberul de vamă, și
comisioane de cumpărare.
Valoarea în vamă la export este nesupusă taxelor, la locul de ieşire de pe teritoriul
naţional, fiind doar supusă cheltuielilor în caz de transport până la frontieră. Astfel, valoarea în
vamă variază în funcţie de modalitatea de transport utilizată:
- Valoare declarată;
- Transport pe cale maritimă;
- Transport pe cale terestră/fluvială, transport pe cale aeriană; ,
- Sumă FOB, port de îmbarcare convenit;
- Sumă DAF, franco la frontiera (de exemplu franceză);
- Sumă FCA, aeroportul de plecare.

Poziția tarifară
Poziţia tarifară este o denumire atribuită fiecărui produs în parte în funcţie de caracteristicile
definitorii prin intermediul tarifului vamal comun, sub formă de nomenclatură (12 cifre şi o
literă). Aceasta poate fi completată de un cod comunitar adiţional (CACO) în cazul în care
reglementarea cere acest lucru.
Structura nomenclaturii31 în ordinea importanșei ei este următoarea:

29
Gheorghe Bădescu, Valoarea în vamă a mărfurilor de import (edi ția a II-a) –reglementări și comentarii, Editura
Lumina Lex, București, 2002, p.16
30
Regulamentul Comunitar, 1224/80
31
Codul Vamal al României, Art. 39

40
  sistemul armonizat32 - reuneşte 90% din comerţul mondial. Întreprinderea începe prin
determinarea poziţiei produsului în sistemul armonizat, printre 5019 poziţii.
 nomenclatura combinată33 - este folosită pentru necesităţile comerţului intracomunitar şi
permite elaborarea de statistici în cadrul UE.
 tariful comunitar integrat - permite integrarea regulamentelor comunitare specifice
importului.
 coduri comunitare adiţionale - sunt folosite pentru anumite produse în scopul integrării
reglementării neincluse în tariful comunitar integrat.
 nomenclatura generală a produselor - este utilizată pentru statisticile naţionale.
 nomenclatura vămuirii produselor - este folosită pentru indicarea reglementărilor şi
nivelului taxelor naţionale.

Determinarea poziţiei tarifare este indispensabilă pentru fixarea taxelor vamale ca şi

pentru controlul comerţului exterior. Numărul poziţiei tarifare poate fi căutat în tariful vamal şi va
permite ulterior consultarea pe microfişe a reglementării aplicabile produsului.
Originea mărfurilor
Originea este o informaţie necesară în cadrul aplicării tratamentului diferenţiat al produselor.
Originea permite determinarea:
 nivelul taxelor de import; statisticile de comerţ exterior stabilite în funcţie de criterii geografice;
 aplicarea de reglementări particulare şi punerea în practică a politicilor comerciale (tratament
preferenţial generalizat, acordul CEE/AELS, etc.);
 noţiunii comune de origine.

Statele membre ale UE au adoptat o definiţie comună în scopul asigurării unei aplicări
uniforme a reglementărilor vamale şi în particular, a tarifului exterior comun (TEC).
Bunurile obţinute în totalitate într-o singură ţară sunt originare din acea ţară. Este cazul,
de exemplu, produselor minerale şi vegetale provenite de pe teritoriul naţional al unei ţări, al
animalelor născute şi crescute în ţara respectivă. Exceptând aceste cazuri simple, bunurile
transformate care suportă transformări presupun deseori contribuţia mai multor ţări la stadii
diferite de fabricaţie sau elemente/materii prime importate de origine variată. 34 Astfel că un bun
în producţia căruia au intervenit materii prime din 2 sau mai multe ţări este originar din ţara unde
a avut loc ultima transformare substanţială, justificată din punct de vedere economic, efectuată
32
Ibidem, Art. 48
33
Ibidem, Art. 45
34
Regulamentul 802/68, Art. 4

41
într-o întreprindere echipată corespunzător şi care a realizat fabricarea unui nou produs sau un
stadiu important al procesului de fabricaţie35.
Origine preferenţială36 -Anumite acorduri între UE şi o ţară sau un grup de ţări presupun
definiţii preferenţiale ale originii. Aceste acorduri permit punerea în aplicare a relaţiilor
privilegiate prin acordarea de niveluri de taxe reduse şi considerând ca origine ţara unde a avut
loc ultima transformare suficientă. E necesar atunci ca poziţia tarifară a produsului iniţial să
difere de cea a produsului obţinut (primele 4 cifre). Trebuie totuşi notate anumite excepţii de la
această regulă.
Atribuirea originii se face în 2 condiţii:
 trebuie justificată originea printr-un «certificat de origine» a cărui formă poate varia.
Aceste certificate se emit de către camerele de comerţ, serviciile vamale străine, sau orice
alt organism abilitat/competent.
 produsele originare trebuie transportate direct din ţara de origine către ţara de destinaţie,
fiind admise transbordarea şi antrepozitul vamal în ţările de tranzit. Remarcă: bunurile
puse în circulaţie deşi recunoscute ca produse comunitare care pot circula liber pe
teritoriul UE, nu-şi pierd originea iniţială care continuă să fie menţionată în declaraţia
vamală şi documentele comerciale.

3.2 INTRASTAT

INTRASTAT este sistemul de colectare a datelor statistice în comerţul cu bunuri între

statele membre ale Uniunii Europene, după ce au fost desființate barierele vamale dintre aceste
state. Acest sistem funcţionează din data de 1 ianuarie 1993 odată înfiinţarea Pieţei Unice şi a
înlocuit declaraţiile obişnuite de comerţ ca fiind sursa comerţului statistic în Uniunea Europeană.
În România, sistemul INTRASTAT a devenit operațional din 1 ianuarie 2007, o dată cu intrarea
în U.E.
Sistemul INTRASTAT are la baza o serie de regulamente comunitare. 37 Aceste
regulamente comunitare sunt utilizate pentru a fundamenta politicile comunitare în domeniul

35
Ibidem, Art. 5
36
Codul Vamal al României, Art. 54-55
37
http://www.intrastat.ro/di_cri.php,

42
politicilor vamale, dar și în alte politici cum ar fi cele economice sau monetare. Ele determină
cota bugetului comunitar care îi revine fiecărui stat comunitar. Regulamentele comunitare stau la
baza calcului indicatorilor macroeconomic care evidențiază evoluția economică și socială a unei
țări.

3.2.1 Caracteristici generale ale INTRASTAT-ului38

INTRASTAT-ul are cerinţele şi implicaţii ce sunt egale pentru toate statele membre U.E.
Partea esenţială din contul balanţei de plăti a Băncii Centrale Europene sunt statisticile de comerţ.
Ele sunt considerate un factor important în performanțele economice ale U.E. Datele statistice
sunt folosite de departamentele guvernamentale pentru a putea stabili mai uşor politicile
comerciale şi iniţiativele din noile zone comerciale.
Înainte de crearea Pieţei Unice a U.E., toate datele din comerţul cu bunuri între țările
membre şi cele nemembre erau colectate în sisteme administrative. Odată cu introducerea Pieţei
Unice, informaţiile statistice din comerţul cu alte state membre nu au mai fost adunate ca o parte
componentă a sistemelor import/export, astfel INTRASTAT-ul a fost introdus pentru a înlocui
sistemele administrative.
INTRASTAT-ul reprezintă formularul de raport obligatoriu pentru firmele care sunt
supuse TVA-ului şi care realizează comerţul cu bunuri cu alte state membre U.E., dacă profitul
din schimbul cu bunuri a depăşit suma de un milion de euro în anul anterior. În acest raport, atât
volumul de profit la export cât şi cel de la import sunt luate în calcul separat. Dacă o firmă supusă
prezentării raportului INTRASTAT nu a realizat nici un schimb de bunuri cu una din statele
membre U.E. în perioada contabilă, este prezentată în raport cu zero.
Rapoartele INTRASTAT trebuie prezentate la Oficiul Statistic din ţara de origine a firmei
având o bază lunară şi până în a zecea zi a lunii următoare din perioada contabilă. Dacă o firmă
nu reuşeşte să prezinte raportul în timpul stabilit este impusă o amendă. Raportul INTRASTAT
cuprinde următoarele date: descrierea detaliată a bunurilor, încadrarea tarifară a bunurilor, ţara de
origine a bunurilor, codurile de tranzacţie, condiţia de livrare INCOTERMS, numele, adresa şi o
cale de contact a exportatorului sau a importatorului.
Pentru sistemul INTRASTAT autorităţile vamale furnizează date autorităţilor naţionale
38
Ibidem

43
(institutelor naţionale de statistică) despre ieşirile şi sosirile bunurilor.
Autorităţile naţionale au responsabilitatea de a aduna următoarele date:
 bunurile comercializate
 valoarea bunurilor
 cantitatea bunurilor
 perioada de referinţă
 natura tranzacţiei
 ieşirile şi intrările mărfurilor în ţară
 numărul de identificare alocat părţii responsabile cu furnizarea informaţiilor

Statisticile comunităţii acoperă o categorie mare de bunuri în ceea ce privește comerţul

extern şi cel între statele membre U.E. O parte din aceste bunuri sunt acoperite de statisticile la
antrepozite.
Teritoriu statistic al Comunităţii cuprinde întreg teritoriul U.E. cu excepţia
departamentelor franceze îndepărtate de graniţele sale, asta însemnând ca Greenland, insulele
Canare, Ceuta şi Melilla sunt excluse din teritoriul statistic, în timp ce insulele Madeira şi Azore
ce ţin de Portugalia şi insulele Baleare ce ţin de Spania sunt incluse în teritoriul statistic U.E. în
care se aplică INTRASTAT-ul.

3.2.2 Obiectivele INTRASTAT

Obiectivele INTRASTAT sunt acelea de:

 a defini clar priorităţile pentru a indica care lucrări vor fi sau nu posibile ţinându-se cont
de resursele care sunt disponibile;

 a satisface exigenţele politicilor comunitare şi de adapta informaţia statistică conform

necesităţilor consumatorilor;
 a asigura o comunicare normală și regulată între serviciile Comisiei, ca utilizatori politici
al statisticilor comunitare, şi furnizori în cadrul sistemului statistic comunitar, de care
depinde punerea la dispoziţie a datelor;
 de a reduce la maxim sarcina care apasă persoanele interogate;
 a organiza, într-un mod cât mai eficace activităţile necesare pentru atingerea scopurilor
producţiei, proiectelor importante, cu privire la infrastructură sau sectoare, va fi pusă la
punct prin tehnicile de gestiune a proiectelor;
 de a proceda astfel încât statisticile comunitare să fie comparabile cu cele din alte zone ale

44
 lumii, ţinând cont de normele aprobate de organizaţiile internaţionale competente.
 a cerceta continuu mijloacele de ameliorare a calităţii (în privinţa actualizării) statisticilor
comunitare şi uniformizare a normelor şi a pertinenţei;
 a supraveghea procesul de furnizare a datelor pentru obţinerea celui mai bun raport cost /
eficacitate posibil;

3.2.3 EUROSTAT

EUROSTAT este Oficiul Statistic al Comunităţilor Europene cu sediul ia Luxemburg, care

împreună cu Comitetul director de informaţie statistică, este însărcinat de aplicarea programului
statistic comunitar, şi anume:
- de a elabora un ansamblu de norme şi metode care permite producerea statisticilor
imparţiale, fiabile, pertinente şi a unui bun raport cost-eficacitate,
- conform principiilor de difuzare a statisticii comunitare, de a le face accesibile,
organelor comunitare, guvernelor statelor-membre, operatorilor sociali şi economici,
mediilor academice şi publicului, în generat, în vederea formulării, aplicării, urmării şi
evaluării politicilor comunitare.

EUROSTAT activează conform principiilor independenţei ştiinţifice, fiabilităţii,

obiectivităţii, pertinenţei, raporturilor cost-eficacitate, confidenţialităţii statistice şi transparenţei.
EUROSTAT adună datele colectate de către instituţiile statistice naţionale ale celor 15 ţări-
membre şi în unele domenii (activităţi) din Elveţia, Statele Unite ale Americii şi Japonia. El
supraveghează comparata Uitate a datelor (informaţiei) folosind o metodologie armonizată între
instituţii. EUROSTAT stabileşte programele statistice multianuale în colaborare cu direcţiile
generale ale Comisiei Europene şi instituţiile naţionale de statistică ale ţârilor membre.
Programul statistic este axat, în special, asupra sectoarelor relevante ale politicilor
comunitare. Acestea, fiind puternic dezvoltate, acoperă aproape toate domeniile statisticii.
Statisticile comunitare sunt împărţite în 9 teme:
- statistică generală, inclusiv statistica regională;
- economie şi finanţe;
- populaţie şi condiţii sociale,
- industrie, comerţ şi servicii;
- agricultură şi pescuit;
- comerţ exterior;
- transport;

45
 - mediul înconjurător şi energie;
- cercetare-dezvoltare.

În momentul aderării României la U.E., în cazul unui import sau export cu o alta ţara
membră U.E., declaraţia vamală obligatorie se va înlocui cu declaraţia statistică.
Pentru operaţiunile de export-import cu parteneri din afara UE, prelucrarea informaţiilor
referitoare la statistica de comerţ exterior se face de către oficiile sau institutele naţionale de
statistică ale fiecărei ţâri din UE, pe baza datelor extrase din declaraţiile vamale. La nivelul UE
aceste date (împreună cu cele referitoare la schimburile intracomunitare) se centralizează de
EUROSTAT (Oficiul de Statistică al Comunităţilor Europene).
Întrucât în interiorul UE nu se efectuează vămuirea mărfurilor, colectarea informaţiilor
statistice referitoare la comerţul cu bunuri între statele membre se face pe baza declaraţiilor
statistice obligatorii ale agenţilor economici din ţările UE, în cadrul sistemului INTRASTAT.
Pregătirea şi implementarea sistemului INTRASTAT în România se bazează atât pe legislaţia
europeană, cât şi pe legislaţia naţională.
În vederea întocmirii declaraţiilor statistice, oficiile/institutele naţionale de statistică din
fiecare ţară membră a UE elaborează şi pun la dispoziţie agenţilor economici gratuit, în sistem
informatic, sau pe suport de hârtie, formularele care trebuie completate.
În UE este considerat declarant orice persoană fizică sau juridică, plătitoare de impozite,
care încheie un contract comercial cu un partener străin, având ca obiect livrarea sau achiziţia
intracomunitară de mărfuri şi care derulează efectiv acest contract.
Declaraţia statistică se depune atât pentru livrări cât şi pentru achiziţii intracomunitare,
inclusiv pentru cele în contrapartida, indiferent de tocul în care îşi au sediul vânzătorul şi
cumpărătorul.
Declaraţiile statistice nu se întocmesc pentru:
- bunurile introduse sau scoase din ţară de persoanele fizice ca şi de misiunile diplomatice
sau oficiile consulare acreditate şi de membrii acestora;
- operaţiunile de livrare sau achiziţie intracomunitare sub o anumita valoare;
- mijloacele de plată legale, aurul monetar, titlurile de valoare, acţiunile şi obligaţiunile
transferate;
- ajutoarele de urgenţă în caz de dezastre şi calamităţi naturale,
- admiterea temporară, în cazul mărfurilor care sunt reexportate după cel mult 24 de luni,
ca şi al celor aduse la târguri, expoziţii şi alte manifestări cu caracter similar;

46
 - mostre şi materiale publicitare.

Declaraţiile trebuie completate şi transmise până în cel mult 15 zile de la sfârşitul lunii
calendaristice în care s-a efectuat livrarea sau achiziţia intracomunitară. Dacă facturarea mărfii se
face ulterior expedierii, luna de declarare va fi considerată cea următoare lunii în care marfa s-a
livrat.
De exemplu, pentru o marfă care se livrează în Franţa în luna mai, dar este facturată cu
luna iunie, luna de declarare va fi iunie.
Pentru o marfă achiziţionată din Italia în luna august, dar facturată cu luna septembrie,
declararea se va face pentru luna septembrie.
Declaraţia statistică INTRASTAT se va transmite la INS numai în format electronic şi va
conţine informaţii privind:
- fluxul comercial (introducere, expediere);
- perioada de referinţă (luna calendaristică);
- date de identificare pentru firma care efectuează operaţiuni de comerţ intracomunitar cu
bunuri sau, dacă este cazul şi pentru declarantul terţ;
- statul membru partener, în funcţie de fluxul comercial;
- codul bunului (la nivel de 8 cifre conform Nomenclatorului Combinat, care stă la baza
tarifului vamal de import);
- codul pentru natura tranzacţiei;
- modul de transport;
- condiţii de livrare, conform INCOTERMS;
- cantitatea în kg şi în unitate de măsură suplimentară;
- valoarea facturată/fiscală;
- valoare statistică.
Condiţii ce trebuie îndeplinite pentru completarea declaraţiilor statistice

Formularul de declaraţie statistică se completează în limba oficială a ţârii în care sunt

înregistraţi agenţii economici (pentru cei din România - în limba română), prin utilizarea unui
procedeu de dactilografiere, mecanografic sau similar, cu culoare neagră sau albastră, sau în
procedura informatică.
În cazul completării manuale, datele trebuie înscrise în mod lizibil, cu spaţii libere între
ele.
După completare, formularele sunt trimise în sistem informatic, sau, în cazul celor
completate manual, în original, la oficiul/institutul central de statistică (nu se admit trimiteri prin
fax). De asemenea, paginile formularelor completate manual nu trebuie lipite sau capsate.

47
 Dacă valoarea sau cantitatea nu sunt cunoscute ia data completării formularelor, ele sunt
apreciate cât mai corect posibil, iar ulterior, după obţinerea datelor finale, se trimit în scris sau
prin procedură informatică la oficiile/institutele centrale de statistică rectificările necesare {pentru
diferenţe cantitative de peste 1 0%, sau diferenţe valorice mai mari de 5000 euro).
Declaraţiile privesc totalul livrărilor şi achiziţiilor intracomunitare efectuate lunar în
relaţiile cu partenerii din ţările membre ale Uniunii Europene.
În cazul unor greşeli de declarare, se trimit în scris sau prin procedură informatică la
oficiile/institutele centrale de statistică formularele corectate însoţite de copii ale celor care conţin
greşeli. Dacă spaţiile din cadrul formularelor sunt insuficiente, se anexează file cu completări.
Agenţii economici care trimit formularele prin internet trebuie să fie autorizaţi în
prealabil, primind un cod, conform metodologiei stabilite de oficiile/institutele centrale de
statistică. Transmiterea prin internet se poate face în una din următoarele 3 forme:
- Completarea şi transmiterea datelor printr-un formular pus la dispoziţie on-line. Această
formă este valabilă pentru acele firme care au doar puţine mişcări de marfă, lunar.
- Transmiterea datelor printr-un program informatic, în cazul firmelor care nu mişcă mai
mult de 10 tipuri de marfă, lunar.
- Transmiterea datelor printr-un program de dialog cu organul statistic.

Formularele declaraţiilor statistice pentru livrările şi achiziţiile intracomunitare sunt

identice în toate ţările din UE, conţinând aceleaşi rubrici care se regăsesc şi în declaraţiile vamale
de export - import. Trebuie menţionat că agenţii economici au latitudinea să trimită datele
statistice respective în sistem informatic şi pe exemplarul 2/7 al declaraţiei vamale.

3.3 Operațiunile vamale

48