DEŞEURI ŞI SUBSTANŢE PERICULOASE: GENERARE, DEPOZITARE,

AMBALARE, ETICHETARE – STUDIU DE CAZ

Deseul prin definitie reprezinta:

o parte dintr-o materie prima sau dintr-un material ce ramane in urma unui proces
tehnologic de realizare a unui anumit produs sau semifabricat, neputand fi
utilizat in cadrul aceluiasi proces tehnologic (deseuri industriale) sau care rezulta
din activitati umane, casnice, menajere (deseuri menajere)

o Înseamnă orice substanţă sau obiect pe care deţinătorul îl aruncă ori are intenţia
sau obligaţia să îl arunce (Legea nr.211/2011 privind regimul deșeurilor )

Substantele periculoase reprezinta:

o orice material care prin caracteristicile sale fizico-chimice prezinta un risc

potential pentru sanatatea umana sau pentru mediul înconjurator daca este
impropriu utilizat, manipulat, depozitat sau transportat;
o orice material (lichid, solid sau gazos) etichetat ca inflamabil, coroziv, reactiv,
toxic, radioactiv. Exemple: combustibili lichizi, vopsele, materiale explozive,
electrolit de acumulator neepuizat, antigel, substante de decontaminare,
substante chimice organice (benzen, fenol, acetilena);

În prezent, problema gestionării deseurilor se manifestă si în Romania, tot mai acut, din
cauza cresterii cantitătii si diversitătii acestora, precum si a impactului lor negativ, tot mai
pronuntat, asupra mediului înconjurător. Dezvoltarea urbanistică si industrială a localitătilor,
precum si cresterea generală a nivelului de trai al populatiei, antrenează producerea unor
cantităti din ce în ce mai mari de deseuri. Prin varietatea substanŃelor organice si anorganice
continute, acestea fac ca procesul degradării aerobe si anaerobe de către microorganism să fie
dificil de condus, provocând, în cazul evacuării si depozitării necontrolate, atât poluarea solului,
cât si a aerului si a apei. Sunt afectate, de asemenea, ecosistemele din vecinătatea acestor
depozite, creându-se mari dezechilibre în cadrul lanturilor trofice.
Politica în deseuri a Uniunii Europene se bazează pe conceptul cunoscut sub numele de
“ierarhia deseurilor”, care clasifică diferitele optiuni de gestionare a deseurilor, de la cea mai
bună, la cea mai putin bună pentru mediu, astfel: prevenirea, reutilizarea, reciclarea,
recuperarea de energie si eliminarea prin incinerare sau depozitare.
 Conform acestei ierarhii se dă prioritate prevenirii deşeurilor, urmată de minimizarea
cantitătii de deşeuri, reutilizarea deşeurilor, reciclarea, recuperarea de energie şi, în ultimul
rând, eliminare prin incinerare sau depozitare.
 DESEURI MENAJERE :

Principala caracteristica a deseurilor menajere este marea lor heterogenitate.

Compozitia lor variaza mult de la o localitate la alta, in functie de anotimp, de pozitia
geografica, de gradul de dezvoltare a societatii, specificul si nivelul de viata. Deoarece
compozitia deseurilor este variabila in timp, este necesara determinarea compozitiei medii pe
ani, sezoane, tari. Deseurile menajere se compun din urmatoarele materiale: resturi alimentare,
hartie, carton, textile, lemn, plastic, cauciuc, sticla, ceramica, pamant, cenusa, zgura. Aceste
materiale componente ale deseurilor menajere sunt grupate dupa caracteristicile lor principale
astfel:

o materiale combustibile (hartie,carton,textile,lemn,oase)

o materiale fermentabile (resturi alimentare,fructe,legume)
o materiale inerte (metale,sticla,ceramica)
o materiale fine (cenusa,zgura,pamant)

Dezvoltarea urbanistica si industriala a localitatilor precum si cresterea generala a

nivelului de trai a populatiei antreneaza producerea unor cantitati din ce in ce mai mari de
deseuri menajere,stradale si industriale care, prin varietatea substantelor organice si
anorganice continute in deseuri solide, face ca procesul degradarii aerobe si anaerobe de catre
microorganisme sa fie dificil de condus provocind in cazul evacuarii si depozitarii
necontrolate,poluarea aerului si apei, si creand totodata probleme legate de aparitia
microorganismelor patogene, rozatoarelor si altele, cu efecte daunatoare asupra igienei
publice. Daca pana in prezent notiunea de gunoi menajer era folosita pentru resturile din
activitatea umana, astazi nu mai e folosita deoarece prin gunoi se intelege un obiect care nu
mai are nici o valoare si total nefolositor.

In tarile europene dezvoltate deseurile menajere au urmatoarea compozitie: 16%

hartie si cartoane; 5% metale; 6% sticla; 39% resturi menajere; 6% textile; 11% plastice; 17%
alte componente.
 Compozitia deseurilor menajere in tarile
Alte componente Hartie si carton
17% europene 16%
Metale
5%
Plastice
11% Sticla
6%

Textile
6%
Resturi menajere
39%

Cantitati anuale de reziduuri menajere din diferite tari:

o -Elvetia 450 kilograme/locuitor

o -Ungaria 600 kilograme/locuitor
o -Anglia 760 kilograme/locuitor
o -Franta 800 kilograme/locuitor
o -India 1060 kilograme/locuitor
o -SUA 930 kilograme/locuitor
o -Brazilia 640 kilograme/locuitor
o -Romania 985 kilograme/locuitor

Cantitatea deseurilor menajere variaza dupa numarul populatiei, dupa standardul de

viata, dupa felul de hrana, dupa conditiile climatice si dupa anotimpurile anului.

Cantitatea anuala de reziduuri menajere

kg/locuitor
1200
1000
800
600
400 Cantitatea anuala de reziduuri
200 menajere
0
DESEURI INDUSTRIALE

Deseul industrial provenit din industrie poate fi definit ca un material solid sau lichid cu
o compozitie complexa care il face impropriu pentru utilizarea initiala. Deseul are valoare
economica nula sau negativa pentru producator sau detinator la un moment si loc dat.
Deseurile inglobeaza substante materiale produse, reziduuri generate din activitatea industriala
a caror eliminare din ciclul productiv se asigura printr-o gestionare adecvata:

 -recuperarea si/sau depozitare in vederea reciclarii.

 -eliminarea prin stabilizare in vederea stocarii ca deseu ultim sau prin incinerare.

Conform normelor europene clasificarea deseurilor industriale se face in 5 clase:

 Clasa I : Deseuri industriale periculoase,dar netoxice

 Clasa a II-a: Deseuri industriale nepericulose
 Clasa a III-a:Deseuri inerte in care sunt incluse deseurile din constructii si deseurile
solide
 Clasa a IV-a: Deseuri toxice
 Clasa a V-a: Deseuri industriale: cenusile de termocentrala, zgurile din industria
metalurgica, deseurile carbonifere .

Judetele care au generat cantitati mari de deseuri au fost Valcea, Mehedinti si

Hunedoara. Alte judete mari producatoare de deseuri industriale sunt: Alba, Prahova, Bacau,
Covasna, Galati, in care generarea de deseuri este influentata de deseurile provenite din
activitatile de tratare a minereurilor, de producere a energiei pe baza de combustibil fosil, din
metalurgie sau prelucrarea titeiului.

Activitatile economice mari generatoare de deseuri sunt:

 Industria extractiva- 48 milioane tone

 Producerea energiei- 8,1 milioane tone
 Metalurgie- 3,6 milioane tone
 Rafinarea titeiului- 2,2 milioane tone
 Industria chimica- 2,1 milioane tone
 Industria de masini, produse metalice- 1,4 milioane tone
 Agricultura, zootehnie- 1,2 milioane tone
 Industria alimentara- 0,9 milioane tone

Haldele de steril minier sunt amplasate la gurile de mina sau in apropierea carierelor,
iar cele de steril uzinal – tehnologic sunt constituite in vecinatatea uzinelor de preparare, a
combinatelor metalurgice sau a termocentralelor.
 Halda de steril din Valcea

DESEURI PERICULOASE

Deseurile periculoase reprezinta aproximativ 16 % din totalul deseurilor industriale.

Demna de comentat si subliniat este masa alarmant de mare a deseurilor

intamplatoare care prin continutul lor se incadreaza in categoria deseurilor periculoase.
Definirea si evidenta lor este dificila si diferita de la o tara la alta sau de faptul ca pana si
deseurile menajere contin deseuri intimplatoare (baterii,uleiuri,rasini,medicamente expirate) se
obtine adevarata dimensiune a pericolului ce decurge de aici (poluarea inconstienta a factorilor
mediului ambiant). In ciuda cresterii gradului de urbanizare, de civilizatie sau a dezvoltarii
economice si chiar a severitatii normelor de control al poluarii si calitatii factorilor mediului
ambiant, stresul urban si-a intensificat efectele produse asupra peisajului citadin si a sanatatii
locuitorilor sai.

Din punct de vedere cantitativ compozitia deseurilor desi alcatuita cam din aceleasi
categorii, procentul difera de la o tara la alta, reliefand indubitabil nivelul tehnologic al
economiei si gradul civilizatiei. Prin cantitatile imense si gradul lor de toxicitate,deseurile
rezultate din activitatile economico-sociale reprezinta un real pericol pentru poluarea factorilor
mediului ambiant (aer, apa, sistemul sol-ape freatice) si producerea dezechilibrelor economice.

Prezenta elementelor intimplatoare in deseurile urbane limiteaza posibilitatea de

reciclare a acestora datorita existentei pericolului de contaminare. La scara unei natiuni, a
societatii in ansamblul ei, nimeni nu mai poate ignora faptul ca asemanatoare unor forme de
relief malefice ”muntii” de deseuri cresc in fiecare an cu cativa metri,la portile oraselor
moderne existind adevarate centuri de murdarie. Deseurile, depozitele neecologice deformeaza
peisajele, polueaza factorii mediului ambiant. Sunt surse insemnate de germeni patogeni
purtati de aer si ape curgatoare sau meteorice, devenind astfel vector de transport si dispersie.
Acestora li se adauga alti vectori biologici, animale, pasari sau chiar oameni.

Deseurile periculoase sunt deseurile care amenintta viata, inclusiv sanatatea omului.
In general, vechile gropi de gunoi au fost amplasate gresit,constatindu-se ca acestea contin si
substante toxice. Anual se produc 30-40 milioane tone deseuri periculoase. Aproximativ 15 %
din deseurile industriale reprezinta o gama larga de substante toxice, unul din patru metale
utilizate fiind periculoase.

Principalele tipuri de deşeuri periculoase sunt :

 deşeuri de sodă calcinată (leşii caustice)

 fosfogips
 deşeuri petroliere
 zguri din metalurgia neferoasă (a plumbului)
 reziduuri halogenate din chimia organică
 nămoluri cianurate cu metale grele
 baterii uzate cu plumb
 deşeuri de la epurarea gazelor
 amestecuri de grăsimi şi uleiuri de la separarea grăsimilor din apele uzate.
Cea mai mare cantitate de deşeuri periculoase s-a generat, aşa cum era de asteptat, în
cadrul industriei chimice predominând deşeurile de sodă calcinată (judeţele Alba, Dolj şi Vâlcea)
şi fosfogips (judetul Bacău). Metalurgia este o altă activitate industrială care produce cantităti
mari de deşeuri periculoase, cu preponderenţă zguri din metalurgia aluminiului (judeţul Olt) şi
altor metale neferoase (judeţul Maramureş).

Pericolul extrem de mare, prezentat de poluanţii organici persistenţi este determinat de

urmatoarele cauze :

 se menţin în mediul înconjurator un timp foarte îndelungat până la descompunerea

parţială sau deplină;
 se transportă (pe cale eoliană) la distanţe enorme de la surse;
 se depun în ţesuturile organismelor vii, unde nimeresc cu hrana, apa, aerul inspirat;
 posedă acţiune toxică
 Figura 1. Combinat chimic

În funcţie de cantitatea de deşeuri generate, de locul generării şi de soluţiile de

eliminare, se pot separa câteva grupe de deşeuri periculoase pe care trebuie să le
analizăm în mod diferit:

 deşeurile periculoase generate din activitatea casnică;

 deşeurile periculoase generate de operatorii economici de mici dimensiuni;
 deşeuri periculoase generate de operatorii economici de mari dimensiuni;
 deşeuri periculoase generate în cantităţi foarte mari în trecut - situri
contaminate

Datorită faptului că foarte mulţi dintre noi nu cunosc care sunt deşeurile periculoase
generate de fiecare în propria locuinţă, nu iau măsuri adecvate pentru eliminarea lor
corespunzătoare. Astfel de deseuri casnice sunt televizorul cu tub catodic, frigiderul cu agent
frigorific de tip Freon, lichidele folosite în autoturism, filtrul de ulei, soluţiile de spălare pentru
industrie, substanţele chimice de laborator, deşeurile de acumulatori, deşeurile de becuri cu
descărcare electrică, deşeurile de vopsea generate în activităţi de reparaţii.. Din aceste motive
producătorii au fost obligaţi să menţioneze pe fiecare produs în parte caracterul deşeului în
momentul în care produsul devine un deşeu şi codul acestuia, pentru a putea să-l trimitem pe
traseul de eliminare adecvat. Pentru fiecare dintre aceste categorii de deşeuri s-au dezvoltat
legislaţia specifică şi circuite separate pentru colectarea şi tratarea lor. Pentru toate aceste
categorii de deşeuri s-au amenajat locuri pentru colectarea lor în conformitate cu prevederile
legislaţiei.

Datorită faptului că sunt agenţi economici, legislaţia în vigoare obligă pe marea lor
majoritate să solicite o autorizaţie de mediu pentru funcţionare, document care este emis de
către autoritatea de mediu pe raza căruia îşi desfăşoară activitatea. În aceste autorizaţii de
mediu sunt descrise activitatea desfăşurată şi într-un capitol separat sunt descrise deşeurile
generate, cantităţile generate şi modul de gestionare al acestora.
O primă problemă care apare în acest moment este lipsa de cunoaştere a legislaţiei în
vigoare a multor agenţi economici, dar necunoaşterea legislaţiei nu iartă pe nimeni şi poluarea
mediului înconjurător este aceeaşi. Primul act normativ care trebuie cunoscut şi aplicat este HG
nr. 856/2002, prin care este transpusă în legislaţia noastră lista codurilor de deşeuri europene
(EWC). Aici se face o codificare din trei grupe de cifre pentru fiecare categorie de deşeuri, în
funcţie de tehnologia de gene-rare. Această codificare este aceeaşi în toată Europa şi o corectă
încadrare a deşeurilor face posibilă recunoaşterea lor în oricare dintre aceste ţări. Tot în această
hotărâre de Guvern sunt date în anexe formulare pentru păstrarea unei gestiuni pentru fiecare
categorie de deşeu. În majoritatea autorizaţiilor de mediu este menţionat că gestiunea
deşeurilor trebuie să se facă în conformitate cu HG nr. 856/2002, dar din multe motive
aplicarea codificării se face în mod eronat şi de aici şi tratarea acestor deşeuri se face în mod
eronat. Tot în acest act normativ se menţionează şi obligativitatea agenţilor economici de a
raporta autorităţilor de mediu cantităţile de deşeuri generate, destinaţia unde au fost
direcţionate şi stocul pe care îl au în curtea proprie.
O soluţie pentru această problemă ar fi menţionarea în autorizaţia de mediu a obligaţiei
agenţilor economici de a-şi desfăşura activitatea în conformitate cu HG nr. 856/2002.
Dacă pentru deşeurile menajere şi pentru deşeurile reciclabile, sistemul economic a făcut să
apară operatori economici specializaţi în toate zonele ţării, pentru deşeurile care nu intră în
cele două categorii menţionate mai sus, posibilităţile de valorificare şi/sau eliminare nu sunt
bine conturate. În ţară s-au dezvoltat soluţii de valorificare în fabricile de ciment şi de eliminare
în incineratoare şi gropi de gunoi specializate, dar aceşti operatori nu pot să acopere costurile
logistice pentru cantităţi mici de deşeuri, aşa cum sunt cele despre care discutăm aici.
În planul naţional de gestiune a deşeurilor s-au prevăzut staţii de transfer, care au rolul
de a colecta orice cantitate de deşeu, de a o ambala şi gestiona în conformitate cu legislaţia în
vigoare şi a le depozita intermediar până la o anumită cantitate, care optimizează costurile
logistice despre care am menţionat mai sus. Aceste entităţi, care s-au concretizat în societăţi
comerciale generatoare de profit, au început să funcţioneze în anul 2006 în zonele marilor
oraşe, după care au apărut în multe zone ale ţării.
Staţiile de transfer sunt o soluţie utilizată în multe ţări europene şi ele sunt construite şi
gestionate fie de autorităţile locale, fie de societăţi comerciale cu capital integral privat, fie într-
o colaborare între cele două forme menţionate mai sus. În funcţie de destinaţia dorită, sunt
staţii de transfer specializate pentru deşeuri menajere, pentru deşeuri periculoase şi staţii de
transfer pentru toate categoriile de deşeuri generate de o localitate.
În ţara noastră avem doar staţii de transfer pentru deşeuri menajere şi staţii de transfer
pentru deşeuri periculoase. Toate aceste obiective sunt construite şi gestionate de către
societăţi comerciale cu capital integral privat. Aşa cum am mai spus, acest tip de societăţi
comerciale au apărut cu greu în anul 2006, după care am constatat o explozie a iniţiativei
private în acest domeniu.
Acest lucru nu este rău, atât timp cât se are în vedere protecţia mediului înconjurător şi
gestionarea deşeurilor, pentru a reduce la minimum posibil o poluare accidentală.
Societăţile comerciale care au ca obiect de activitate „staţie de transfer pentru deşeuri
periculoase“ au un timp foarte scurt de autorizare şi cerinţele impuse pentru un agent
economic sunt minime. Din acest motiv au apărut multe astfel de societăţi comerciale, dar cele
mai multe sunt concentrate în jurul marilor oraşe din ţară.
În plus, din lipsă de reglementare sunt zone în care avem mai multe astfel de societăţi
comerciale şi zone în care nu este niciuna. Generatorii de deşeuri caută preţul cel mai mic şi din
acest motiv au încheiat contracte comerciale cu staţii de transfer care au sediul la distanţe mari
faţă de locul de generare a deşeului, fără a avea în vedere principiul proximităţii şi nici poluarea
generată de transportul deşeurilor între locul de generare, staţia de transfer şi mai apoi către
staţia de eliminare a deşeurilor. În aceste condiţii a apărut o concurenţă foarte mare între
operatorii staţiilor de transfer, fapt care a dus la o scădere a preţurilor serviciilor prestate, fără
a se avea în vedere protecţia mediului înconjurător Mulţi agenţi economici nu cunosc că au
obligaţia să urmărească deşeurile până la eliminarea lor finală. Din acest motiv, de cele mai
multe ori, faptul că un operator economic prezintă la momentul negocierii şi apoi al semnării
contractului de prestări servicii o autorizaţie de mediu este, în opinia generatorului de deşeuri
periculoase, dovada prin care el transferă toate obligaţiile generatorului către operatorul
economic. În foarte multe situaţii, generatorii nu solicită niciun document suplimentar prin care
să se evidenţieze faptul că deşeurile preluate de operatorul economic au plecat din staţia de
transfer către operatorul de valorificare sau de eliminare finală.
Un alt aspect este faptul că legislaţia de mediu nu face nicio diferenţiere între un agent
economic de mici dimensiuni şi un agent economic de mari dimensiuni. Toate obligaţiile sunt la
fel, indiferent de eficienţă şi impactul economic asupra întregii afaceri. De cele mai multe ori,
pentru un agent economic de mici dimensiuni costurile pentru analiza fizico chimică a
deşeurilor, pentru documentaţiile de transport deşeuri şi de eliminare finală sunt foarte mari,
ajungând să se pună în discuţie dacă se respectă legislaţia 100% sau se caută o altă „soluţie“.
Soluţiile disponibile pentru valorificare sau eliminare finală sunt co-incinerare în fabricile
de ciment, incinerare în incineratoare specializate şi depunerea pe depozite de deşeuri
periculoase conforme.

Deşeuri generate din activitaţile medicale

Deşeurile medicale periculoase provin din activitatea medicală constituind un pericol pentru
sănătatea omului şi mediului. Baza de date privind categoriile de deşeuri medicale periculoase a
fost realizată prin inventarierea cantitaţilor de deşeuri medicale periculoase declarate de
spitale, laboratoare şi cabinete medicale

Deşeurile medicale periculoase se clasifică astfel:

1. întepatoare tăietoare;
2. anatomo-patologice;
3. deşeuri infecţioase;
4. deseuri considerate nepericuloase;
5. deşeuri chimice şi farmaceutice;
6. deseuri de medicamente;
 CATEGORII DE DESEURI MEDICALE:

1. 180101(180103*)– deseuri intepatoare, taietoare reprezentate de: ace, ace cu fir, catere, seringi
cu ac, branule, lame de bisturiu, pipete, sticlarie de laborator ori alta sticlarie sparta sau nu, care
au venit in contact sau nu cu fluidele biologice.
2. 180102(180103*)– deseuri anatomo-patologice si parti anatomice reprezentate de: fragmente
din organe si organe umane, parti anatomice, lichide organice, material biopsic rezultat din
blocurile operatorii de chirurgie si obstetrica (fetusi, placente etc.), parti anatomice rezultate din
laboratoarele de autopsie, recipiente care contin sange si sange.
3. 180103* - deseuri infectioase reprezentate de acele deseuri care contin sau au venit in contact
cu sange ori cu alte fluide biologice, precum si cu virusuri, bacterii, paraziti si/sau toxinele
microorganismelor, perfuzoare cu tubulatura, recipiente care au continut sange sau alte fluide
biologice, campuri operatorii, manusi, sonde si alte materiale de unica folosinta, comprese,
pansamente si alte materiale contaminate, membrane de dializa, pungi de material plastic
pentru colectarea urinei, materiale de laborator folosite, scutece care provin de la pacienti
internati in unitati sanitare cu specific de boli infectioase sau in sectii de boli infectioase ale
unitatilor sanitare.
4. 180104 – deseuri considerate nepericuloase, care nu necesita masuri speciale de prevenire a
infectiilor, acestea sunt reprezentate de: imbracaminte necontaminata, aparate gipsate, lenjerie
necontaminata, deseuri rezultate dupa tratarea/decontaminarea termica a deseurilor
infectioase, recipiente care au continut medicamente, altele decat citotoxice si citostatice
5. 180106* - deseuri chimice, constand din sau continand substante periculoase, reprezentate de:
acizi, baze, solventi halogenati, alte tipuri de solventi, produse chimice organice si anorganice,
inclusiv produse reziduale generate in cursul diagnosticului de laborator, solutii fixatoare sau de
developare, produse concentrate utilizate in serviciile de dezinfectie si curatenie, solutii de
formaldehida . 180107– deseuri chimice, altele decat cele specificate la 18 01 06* , reprezentate
de produse chimice organice si anorganice nepericuloase (care nu necesita etichetare specifica),
dezinfectanti (hipoclorit de sodiu slab concentrat, substante de curatare etc.), solutii antiseptice,
deseuri de la aparatele de diagnoza cu concentratie scazuta de substante chimice periculoase
etc., care nu se incadreaza la 18 01 06*
6. 180108*- deseuri de medicamente citotoxice si citostatice – sunt acele deseuri rezultate in urma
aplicarii tratamentelor cu citotoxice si citostatice, inclusiv medicamente expirate de acest tip. Ex.
recipienti originali, resturi de tablete/comprimate, medicamente expirate in ambalajul original,
corpuri de seringa cu sau fara ac folosite, sticle si sisteme de perfuzie, materiale moi
contaminate, echipament individual de protectie contaminat, materiale ce au avut contact cu
medicamentele citotoxice-citostatice. 180109 – deseuri de medicamente, altele decat cele
specificate la 180108* 180110* - deseuri de amalgam de la tratamentele stomatologice
reprezentate de capsule sau resturi de amalgam (mercur), dinti extrasi care au obturatii de
amalgam, coroane dentare, punti dentare, materiale compozite fotopolimerizabile, ciment
glasionomer.
Clasificarea depozitelor de deşeuri

Depozitul de deşeuri este definit drept un amplasament pentru eliminarea finală a

deşeurilor prin depozitare pe sol sau în subteran, inclusiv:
 spaţii interne de depozitare a deşeurilor, adică depozite în care un producător de
deşeuri execută propria eliminare a deşeurilor la locul de producere,
 suprafaţă permanent amenajată (adică pentru o perioadă de peste un an) pentru
stocarea temporară a deşeurilor, dar exclusiv:
 instalaţii unde deşeurile sunt descărcate pentru a permite pregătirea lor în vederea
efectuării unui transport ulterior în scopul recuperării, tratării sau eliminării finale în altă
parte,
 stocarea deşeurilor înainte de valorificare sau tratare pentru o perioadă mai mică de 3
ani, ca regulă generală, sau stocarea deşeurilor înainte de eliminare, pentru o perioadă
mai mica de un an.

Depozitele se clasifică în funcţie de natura deşeurilor depozitate, astfel:

a) depozite pentru deşeuri periculoase (clasa a);

b) depozite pentru deşeuri nepericuloase (clasa b);
c) depozite pentru deşeuri inerte (clasa c);.

Depozitele de deşeuri menajere sunt cuprinse în categoria depozitelor de deşeuri

nepericuloase fiind clasificate ca depozite clasa b.

Proiectarea şi realizarea depozitelor de deşeuri nepericuloase

În proiectarea şi realizarea depozitelor de deşeuri trebuie luate în considerare cerinţele

specificate în cadrul Hotărârii Guvernului nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor, cu
modificările şi completările ulterioare şi în cadrul Normativului tehnic privind depozitarea
deşeurilor aprobat prin Ordinul 757/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Proiectul depozitului trebuie să respecte următoarele:
 dimensiunile depozitului trebuie să fie corelate cu volumul total de deşeuri ce urmează a
fi acceptat la depozitare din zona sau zonele deservite, pe baza prognozelor de
dezvoltare municipală ori zonală;
 perioada de exploatare să fie de minimum 20 de ani.
Pentru deschiderea depozitului de deseuri pentru inceput trebuie să se facă dovada existenţei
unei garanţii financiare, conform legislaţiei în vigoare.
Reglementarea activităţilor referitoare la depozitarea deşeurilor

Reglementarea activităţii privind depozitarea deşeurilor se face cu respectarea

prevederilor legislaţiei de mediu în vigoare, prin emiterea acordului şi autorizaţiei integrate de
mediu, în cazul depozitelor ce intră sub incidenţa legislaţiei privind prevenirea şi controlul
integrat al poluării, şi prin emiterea acordului şi/sau autorizaţiei de mediu pentru depozitele
care nu se supun prevederilor legale menţionate.
În cadrul procedurilor de reglementare pentru depozitele de deşeuri trebuie
demonstrată respectarea cerinţelor specific prevăzute de:
 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor, aprobată cu
modificări prin Legea nr. 426/2001, cu modificările şi completările ulterioare;
 Hotărârea Guvernului nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor, cu modificările şi
completările ulterioare;
 Normativul tehnic privind depozitarea deşeurilor, aprobat prin Ordinul Ministrului
Mediului şi Gospodăririi Apelor nr.757/2004 cu modificările şi completările ulterioare;
 Ordinul Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor nr.95/2005 privind stabilirea
criteriilor care trebuie îndeplinite de deşeuri pentru a fi acceptate la depozitare pe
fiecare clasă de depozit şi lista naţională de deşeuri acceptate pentru fiecare clasă de
depozit .

Cerinţe generale la amplasarea unui depozit

Cerinţele generale pentru amplasarea depozitelor de deşeuri sunt stabilite prin Anexa
nr. 2 a Hotărârii Guvernului nr. 349/2005 cu modificările şi completările ulterioare, în acord cu
dispoziţiile Anexei I din Directiva 1999/31/CEE.

Încadrarea în planurile de urbanism

Amplasarea unui depozit de deşeuri se face ţinându-se seama de planurile de urbanism
general şi de planurile de urbanism zonal.

Verificarea interdicţiilor
Se interzice amplasarea depozitelor de deşeuri în următoarele zone:
 zone carstice sau zone cu roci fisurate, foarte permeabile pentruapă; excepţiile sunt
posibile doar pentru depozite de tip c (depozitede deşeuri inerte), dacă din verificările în
fiecare caz rezultă că amplasamentul este corespunzător;
 zone inundabile sau zone supuse viiturilor;
 zone ce se constituie în arii naturale protejate şi zone de protecţie a elementelor
patrimoniului natural şi cultural;
  zone de protecţie a surselor de apă potabilă sau zone izolate temporar, prevăzute în
acest scop de autorităţile competente, zone cu izvoare de apă minerală sau termală cu
scop terapeutic;
 în excavaţii din care nu este posibilă evacuarea levigatului prin cădere liberă în
conductele de evacuare plasate în afara zonei de depozitare;
 zone portuare, zone libere.

Aspecte de analizat la verificarea amplasamentului

 condiţiile geologice, hidrogeologice, pedologice şi geotehnice de pe amplasamentul

depozitului şi în zonele imediat învecinate;
 poziţionarea faţă de zonele locuite existente sau planificate; distanţa de protecţie faţă
de corpul depozitului trebuie să fie decel puţin 1.000 m pentru depozitele de deşeuri
nepericuloase şi periculoase; construcţiile individuale vor fi luate în considerare separat;
 poziţionarea în zone seismice sau în zone active tectonic;
 poziţionarea în zone în care pot apărea alunecări de teren şi căderi de pământ în mod
natural, respectiv în care există posibilitatea apariţiei acestor fenomene în urma
exploatărilor miniere în subteran sau la suprafaţă.

Analiza amplasamentelor acceptate

 se defineşte clasa de depozit care se intenţionează a se realiza;
 se identifică şi se inventariază amplasamentele acceptate;
 se analizează amplasamentele, în funcţie de clasa de depozit şi de tipurile de deşeuri ce
vor fi acceptate la depozitare, pe baza unei comparaţii pluricriteriale;
 amplasamentul considerat, în urma analizei pluricriteriale, ca fiind cel mai favorabil
realizării obiectivului propus trebuie evaluat din punct de vedere ecologic în
conformitate cu prevederile legale în vigoare prin întocmirea studiului de evaluare a
impactului, după care solicitantul va parcurge etapele legale pentru obţinerea acordului
de mediu;
 autoritatea competentă analizează Raportul privind impactul asupra mediului a soluţiei
de proiectare şi stabileşte, după consultarea publicului, oportunitatea alegerii
amplasamentului înfuncţie de care se ia decizia realizării obiectivului

Criterii pentru analiza amplasamentelor

Criterii geologice, pedologice şi hidrogeologice:
 caracteristicile şi dispunerea în adâncime a straturilor geologice; folosinţele actuale ale
terenurilor şi clasa de fertilitate, evaluarea lor economică, financiară şi socială pentru
populaţia din zonă;
 structura (caracteristici fizico-chimice şi bacteriologice),adâncimea şi direcţia de curgere
a apei subterane;
 distanţa faţă de cursurile de apă, faţă de albiile minore şi majore ale acestora, faţă de
apele stătătoare, faţă de apele cu regim special şi faţă de sursele de alimentare cu apă;
starea de inundabilitate a zonei;
 aportul de apă de pe versanţi la precipitaţii.

Criterii climatice:

 direcţia dominantă a vânturilor în raport cu aşezările umane sau cu alte obiective ce pot
fi afectate de emisii de poluanţi în atmosferă;
 regimul precipitaţiilor.

Criterii economice:
 capacitatea depozitului şi durata de exploatare;
 distanţa pe care se efectuează transportul deşeurilor de la sursa de producere/colectare
la locul de depozitare;
 necesitatea unor amenajări secundare pentru depozit (drumuri de acces, utilităţi).

Criterii suplimentare:
 vizibilitatea amplasamentului;
 accesul la amplasament;
 topografia terenului.

Autorizaţia integrată de mediu

Autorizaţie integrată de mediu: actul administrativ emis de autoritatea competentă

pentru protecţia mediului, care acordă dreptul de a exploata în totalitate sau în parte o
instalaţie, în anumite condiţii, care să garanteze că instalaţia corespunde prevederilor privind
prevenirea şi controlul integrat al poluării; autorizaţia poate fi emisă pentru una sau mai multe
instalaţii ori părţi ale acesteia, situate pe acelaşi amplasament şi exploatate de acelaşi operator.
Instalaţie: orice unitate tehnică staţionară sau mobilă precum şi orice altă activitate
direct legată, sub aspect tehnic.
Impermeabilizarea artificială

În afara barierei geologice descrise anterior depozitul trebuie să fie prevăzut cu o

impermeabilizare artificială care îndeplineşte cerinţele de rezistenţă fizico-chimică şi de
stabilitate în timp, corespunzătoare condiţiilor de etanşare cerute, şi cu un sistem etanş de
colectare a levigatului pentru a se asigura că acumularea de levigat la baza depozitului se
menţine la un nivel minim.
Pentru depozitele de deşeuri nepericuloase sunt stabilite următoarele cerinţe:
Impermeabilizare artificială: necesară;
Strat drenant >= 0,5 m: necesar.
Bariera construită pentru depozitele de deşeuri nepericuloase trebuie să îndeplinească
cel puţin cerinţele de mai jos:
 Grosime geomembrană PEHD : 2,0 mm
 Permeabilitate strat: 10 -9 m/s
 Grosime strat: >= 0,5 m.

Teste pentru verificarea conformării

Scopul realizării testelor de conformare este de a verifica periodic fluxurile de deşeuri
care vin la depozitare.
În cazul în care, pe baza informaţiilor de caracterizare generală, rezultă că un deşeu
îndeplineşte criteriile de acceptare într-o anumită clasă de depozit, se procedează la teste
ulterioare pentru
verificarea conformării - pentru a se stabili dacă deşeul respective este conform cu datele de
caracterizare generală şi cu criteriile de acceptare, prezentate în Secţiunea 2 din Ordinul nr.
95/2005.

Cazuri în care nu sunt necesare teste

Testele şi analizele de laborator nu sunt necesare în următoarele cazuri:
 deşeul se regăseşte pe o listă de deşeuri pentru care s-a stabilit că nu este
necesară efectuarea de analize;
 toate datele necesare, cerute de către autoritatea competentă pentru protecţia
mediului, sunt furnizate şi însoţite de documente justificative;
 anumite tipuri de deşeuri pentru care nu se poate realiza testarea sau pentru
care nu sunt disponibile proceduri de analiză corespunzătoare şi criterii de
acceptare - acest fapt trebuie să fie justificat şi documentat, inclusiv motivele
pentru care deşeul este acceptat la acea clasă de deposit.
 Deşeurile pentru care nu sunt necesare analize de caracterizare generală, sunt
exceptate şi de la efectuarea testelor de conformare.

Topografia depozitului
Pentru urmărirea topografiei depozitului se monitorizează următorii parametrii:
o Structura şi compoziţia depozitului: anual
o date pentru planul de situaţie al depozitului:
 suprafaţa ocupată de deşeuri;
 volumul şi compoziţia deşeurilor;
 metode de depozitare;
 timpul şi durata depozitării;
 calculul capacităţii remanente de depozitare;
o Comportarea la tasare şi urmărirea nivelului depozitului: anual.

Partea generală de proiectare

Pentru toate obiectele enumerate mai sus ca si pentru Depozitul de deseuri in
intregime, Antreprenorul are obligatia de a intocmi documentatiile tehnice pentru eliberarea si
actualizarea avizelor cerute in Certificatele de urbanism si obtinerea in baza acestor avize a
Autorizatiilor de construire. Antreprenorul se va ingriji ca toate proiectele tehnice pe care le va
executa sa obtina acordul verificatorilor de proiecte autorizati. Toate detaliile de executie vor fi
proiectate in conformitate legislatia de specialitate in vigoare la nivel local si national. In
conformitate cu mentiunile Specificatiilor Tehnice Generale, Constructorul va inainta
Consultantului spre aprobare aceste detalii, ca fiind Documente ale Constructorului.
Constructorul va obtine, apoi, toate aprobarile, acordurile si avizele necesare de la autoritatile
locale, proprietarii de drumuri si servicii. Din punct de vedere tehnic sunt obligatoriu de
indeplinit urmatoarele exigente pentru procurare si service, care nu-l scutesc pe Constructor de
responsabilitatea de a procura instalatii complet functionale din toate punctele de vedere.
Daca, in anumite cazuri nu se vor putea conforma anumitor prevederi, sau daca, aceasta
conformare ar conduce la dezavantaje de ordin tehnic, Constructorul le va aduce la cunostinta
Consultantului, si dupa atingerea unui conses, va specifica in proiectul sau aceste cazuri
specifice. In cele ce urmeaza sunt insiruite exigentele pentru lucrarile civile. Statiile, inclusiv
toate componentele si echipamanetele auxiliare vor fi proiectate, construite si puse in opera in
conformitate cu standardele in vigoare referitoare la statia de tratare mecano-bilogica a
deseurilor, incluzand ultimele legi si hotarari, regulile general recunoscute referitoare la
protectia muncii si sanatate pentru lucrari industriale, precum si in conformitate cu ultimele
noutati in materie. Pe toata durata functionarii, va fi posibila operarea statiilor la sarcini
intermediare intre capacitatile minima si maxima, pe orice durata, si acestea vor fi pregatite de
repornire din orice stadiu operational, adica in conditii de temperaturi ridicate sau scazute, fara
a fi nevoie de masuri speciale sau de alt gen de pregatiri. In cazul unei defectiuni operationale a
statiei sau echipamentelor, va trebui asigurat un sistem de intrerupere automata a functionarii
care sa nu produca defectiuni sau deteriorarea altor componente sau elemente.Statiile vor fi
astfel echipate incat saposibilitatea unui transfer sigur de la modul intergal automat la mersul in
gol. In cazul unei intreruperii activitatii unia dintre echipamentrle operationale ventilatoare,
pompe, etc), intrarea in operare a echipamentelor de rezerva – atat cat este nevoie pentru
mentinerea statiei in functiune – se va face in mod automat, fara intreruperea functionarii
instalatiei in intregul ei. Perioada potrivita pentru uscarea componentelor statiei, in
conformitate cu cerintele procesului de functionare, va fi perioada cand statiile nu opereaza,
e.g. conducte si rezervoare. Astfel de masuri vor fi initiate in mod automat daca ele sunt
imperios necesare pentru a impiedica deterioarea instalatiei. Componentele care sunt supuse
procesului de uzura si/sau care sunt expuse defectarii, si care ar putea limita major
diponibilitatea statiei, si/sau in cazul unei intreruperi ar impiedica operarea in conditii de
normalitate a statiei, vor fi proiectate avand o configuratie redundanta si vor fi astfel proiectate
si montate incat sa fie usor de inlocuit si de reparat.

În România, datorită situaţiei economice, problematica deşeurilor este diferită de

situaţia existentă în statele UE. Principalele diferenţe constau în faptul că unui consum din ce în
ce mai mare de bunuri, îi corespunde o infrastructură puţin dezvoltată în domeniul salubrizării.
Deşi există încă o conştiinţă pregnantă a valorificării, prin preluarea produselor şi obişnuinţelor
de consum occidentale, cantitatea de deşeuri a crescut considerabil de la începutul anilor ’90.

Plecând de la ordinea de priorităţi a managementului deşeurilor:

 evitarea formării deşeurilor,

 valorificarea deşeurilor,
 depozitarea ecologică,
scopurile gestionării “în circuit” se pot formula după cum urmează:

 prezervarea resurselor naturale prin reducerea utilizării de materii prime şi

substituirea acestora prin materii secundare, ca şi obţinerea de energie din deşeurile
adecvate acestui scop;
 reducerea cantităţii de deşeuri;
 reducerea toxicităţii deşeurilor şi a poluării induse de aceasta;
 îndepărtarea controlată şi ecologică a deşeurilor nevalorificabile.
 În perspectiva aderării la UE, România a adaptat legislaţia naţională normativelor
europene, prin OUG 78/2000 privind regimul deşeurilor, modificată şi aprobată prin Legea
426/2001, creându-se astfel cadrul juridic pentru implementarea unui management integrat al
deşeurilor.

Colectarea, transportul, tratareași depozitarea deșeurilor

Colectarea deşeurilor

Procedeele colectării deşeurilor se deosebesc în mare măsură după tipul utilizării

recipienţilor de colectare, după cum urmează:

 procedee cu recipienţi de unică folosinţă;

 procedee de golire;
 procedee cu recipienţi de schimb;
 procedee fără pubelă.

În cazul procedeelor cu recipienţi de unică folosinţă vehiculul de colectare preia deşeul

în recipienţi de unică folosinţă, într-un tur de colectare. Recipienţii de unică folosinţă (sacii) sunt
de obicei colectaţi şi transportaţi cu vehicule de deşeuri convenţionale, cu presă şi spaţiu
deschis de incărcare sau în camioane de serie cu remorcă.

La procedeele de golire, vehiculul de colectare şi transport preia, într-un ciclu de

colectare deşeul din recipienţii de la faţa locului (proces de golire). Dacă nu există recipienţi de
colectare la faţa locului, deşeurile sunt răsturnate într-o cupă ataşată vehiculului, care, activată
hidraulic, se goleşte în interiorul vehiculului. Pentru colectarea materialelor valorificabile în
procedeul de golire, se utilizează pubele mari cu capacitatea de 240 l şi 1100 l.

Colectarea separată a hârtiei şi cartonului din deşeul menajer este un procedeu de

golire foarte răspândit în Europa şi practicat ca metodă de reciclare. Industria hârtiei a definit
standarde de calitate pentru reprimirea hârtiei vechi, conform cărora se face şi remuneraţia. In
România există standardele STAS 4527/1-81 şi 4527/2-81, care reglementează cerinţele de
calitate, structura şi manipularea, ca şi recuperarea hârtiei şi cartonajelor.

Colectarea selectivă trebuie să fie alcătuită în aşa fel încât să se obţină o puritate cât mai
mare a materialului şi deci o clasă de calitate. Procedeul de golire cu utilizarea recipienţilor de
240 – 1100 l este potrivit îndeplinirii acestei cerinţe. Ca recipienţi de colectare pentru deşeul
biologic, în procedeul de golire, s-au fixat pubelele cu capacitatea de 60 – 240 l. La utilizarea
pubelelor mai mari, din cauza greutăţii volumetrice a deşeului biologic, apar adeseori probleme
de randament ale puterii de ridicare a dispozitivului de evacuare.
 La procedeul cu recipienţi de schimb, vehiculul de transport preia recipienţii umpluţi şi îi
transportă la punctul de golire (deponie, staţie de tratare, depozit pentru materiale
valorificabile, întreprinderi industriale etc.).

La colectarea fără pubelă, un singur tip de deşeu, manevrabil manual, este preluat de
un camion cu remorcă sau de un vehicul de colectare dotat cu o deschizătură mare de încărcare
şi cu presă. Putem da ca exemple: colectarea deşeului voluminos (mobilă), colectarea de
frigidere, colectarea hârtiei vechi în baloturi, colectarea fierului vechi, colectarea sezonieră a
resturilor de copaci şi arbuşti legate în snopi.

Colectarea selectivă a deşeurilor care conţin materiale refolosibile

Din experienţa altor ţări s–a constatat că una din modalităţile de reducere a cantităţilor
de deşeuri generate este înlocuirea taxelor fixe cu taxele pe unitate de volum sau masă.
Această măsură va stimula şi recuperarea de la populaţie a materialelor reciclabile. În acest
context va apărea o tendinţă normală de reducere a cantităţilor de deşeuri depozitate, va
necesita introducerea colectării separate a deşeurilor de la populaţie. Materialele utile din
deşeuri reprezintă o sursă valoroasă care nu trebuie irosită.

În ultimii ani, posibilităţile de valorificare a materialelor din deşeul menajer s-au

îmbunătăţit considerabil prin tehnologiile noi, mai bune. Ca urmare a acestui fapt şi a
obiectivului de a îmbunătăţi, prin valorificarea deşeurilor, protejarea mediului şi resurselor, în
Uniunea Europeană, extragerea substanţelor valorificabile a devenit o cerinţă legală. România
s-a aliniat acestei strategii prin actuala legislaţie privind gestiunea deşeurilor.

Colectarea selectivă a deşeurilor de ambalaje

Colectarea si eliminarea deseurilor este perceputa de cea mai mare parte a locuitorilor oraselor
drept una din elementele de baza care conditioneaza calitatea vietii urbane, aceasta activitate
fiind cotata ca importanta imediat dupa alimentarea cu apa si cu energie electrica.
O componenta deosebit de semnificativa ecologic, economic, dar si social, a procesului de
sortare si valorificare adeseurior de ambalaje o reprezinta etapa colectarii acestor deseuri.
Colectarea selectivă a deşeurilor de ambalaje se poate efectua:
1. Din uşă în uşă,
2. Prin aport voluntar.
 1. Colectarea din uşă în uşă
In funcţie de tipul de deşeuri de ambalaje se poate obţine o eficienţă a colectării de la 50 %
la 80 % dacă campania de comunicare cu populaţia este eficientă, iar aceasta se implică.
Deşeurile reciclabile pot fi colectate:
 fie separat pe tip de deşeu – sticlă, hârtie, carton, plastic, etc
Colectarea unui singur tip de deşeu în pubela traditională este bine adaptată zonelor unde
frecvenţa de colectare este ridicată.
 fie toate tipurile de deşeuri în ansamblu
Colectarea în amestec are totuşi dezavantaje în sensul că trebuie prevazută sortarea în
“aval” (după colectare) pe tip de deşeu.
Această modalitate de colectare nu permite colectarea sticlei în amestec deoarece sticla sparta
poate contamina celelalte deşeuri
2. Colectarea prin aport voluntar
Eficienţa colectării selective este cuprinsă între 10 şi 60 % din cantitatea totală de deşeuri de
ambalaje în funcţie de:
 Natura deşeului (eficienţa este mai slabă în cazul metalelor)
 Densitatea echipamentelor de colectare voluntară
 Amplasarea containerelor (zone cu acces liber, la periferia căilor de comunicatie, etc.)
 Comunicarea cu populaţia este obligatorie, aceştia trebuind să cunoască centrele de
colectare voluntară care există şi tipurile de deşeuri care sunt acceptate.
 Putem ajunge la o eficienţă a colectării dacă densitatea containerelor de colectare este
de 1 container/500 locuitori în zonele urbane şi 1 container/200 locuitori în zonele cu
habitat dispersat.
Prin colectarea selectivă a deşeurilor de ambalaje putem recupera urmatoarele sorturi de
deşeuri:
 Sticlă
 Ziare, reviste
 Ambalaje menajere
Deşeurile menajere voluminoase sunt deşeuri menajere provenite dintr-o activitate
ocazională care, datorită volumului mare şi greutăţii lor, nu pot fi colectate prîntr-un sistem
traditional de colectare.
Colectarea selectivă a deşeurilor de ambalaje se poate efectua, de aemenea: 1) Din uşă în uşă,
sau 2) Prin aport voluntar.
Colectarea din uşă în uşă
1. ridicarea deşeurilor menajere voluminoase se poate face, în general, o dată pe lună,
simultan cu colectarea traditională;
2. sau pot fi ridicate la comandă, operatorii de salubritate putând efectua acest serviciu
chiar la domiciliu.
 Colectarea prin aport voluntar se realizează:
 în cadrul centrelor de colectare voluntară. Acestea pot fi utilate cu locuri de stocare
speciale pentru deşeurile voluminoase;
 în containere speciale amplasate periodic în zone cu acces liber.

Colectarea selectivă a deşeurilor textile se poate efectua, de aemenea: 1) Din uşă în uşă,
sau 2) Prin aport voluntar.
Colectarea din uşă în uşă
 Colectarea se face de către organizaţii de caritate sau întreprinderi de reinserţie.

Colectareaprin aport voluntar

 Colectarea se face în recipienţi (containere) puse la dispoziţia locuitorilor în locuri
publice

Deşeurile menajere speciale reprezintă ansamblul de produse care se regasesc în pubela

traditională de deşeuri menajere şi care sunt de natură inflamabilă, explozivă, corozivă, toxică,
iritantă, etc, dăunatoare pentru sănatate şi mediul înconjurator.
Exemplu:
 acizi de baterie, sodă caustică..
 produse de gradinărit: insecticide, ingraşăminte, etc
 solvenţi lichizi: detergenţi, diluanţi, etc
 medicamente: creme, pastile, siropuri, etc
 becuri electrice, baterii care conţin mercur, etc
Colectarea selectivă a deşeurilor menajere speciale trebuie realizata prin aport voluntar in
urmatoarele moduri:
 Recipienţi, containere speciale amplasate la furnizori
 In centre de colectare voluntară unde există recipienţi special amenajaţi pentru recepţia
acestor tipuri de deşeuri

Colectarea selectivă a deşeurilor verzi (deşeuri din gradini, parcuri, pieţe, resturi
biodegrababile din industria alimentară) se poate efectua, de aemenea: 1) Din uşă în uşă, sau 2)
Prin aport voluntar.
Colectarea din uşă în uşă
 Colectare “la gramadă”; acesta este sistemul de colectare cel mai ieftin
 Colectare în recipienţi speciali: este o modalitate foarte costisitoare şi nu poate fi
rentabilă decât la frecvenţă mărită colectarii
  Colectare în saci de plastic refolosibili. Dacă acesti saci sunt rezistenţi, ei pot fi refolosiţi
timp îndelungat.

Colectarea prin aport voluntar

 Se realizează în centre de colectare voluntară, acest tip de colectare trebuind să fie
soluţia de bază pentru toata schema de colectare a deşeurilor verzi

Colectarea separată a deşeurilor reciclabile în aglomerările urbane şi oraşele mici se poate

realiza prin combinarea celor 2 sisteme:
- deşeurile menajere biodegradabile şi deşeurile de ambalaje (plastic, hârtie, carton, metal)
trebuie colectate prin sistemul din usa in usa;
- deşeurile voluminoase, electrice şi electrocasnice, periculoase, deşeuri din construcţii şi
demolări trebuie colectate prin sistemul aport voluntar;
- deşeurile verzi trebuie colectate prin sistemul din usa in usa.
Colectarea separată a deşeurilor reciclabile în aglomerările urbane şi oraşele mici se poate
realiza prin combinarea celor 2 sisteme:
- deşeurile de ambalaje (plastic, hârtie, carton, metal) trebuie colectate prin sistemul din usa in
usa, preluate prin staţii de transfer şi transportate la staţia de sortare cea mai apropiată;
- deşeurile voluminoase, electrice şi electrocasnice, periculoase, deşeuri din construcţii şi
demolări trebuie colectate prin sistemul aport voluntar şi transferate la o staţie de aport
voluntar din zona oraşenească cea mai apropiata;
- deşeurile menajere biodegradabile şi deşeurile verzi trebuie colectate prin aport voluntar şi
valorificate pe plan local.
Staţii de transfer
După alegerea amplasamentului, un proiect de mediu executat conform normelor europene
trebuie să ia în considerare atât aspectele tehnico-economice cât şi aspectele de protecţie a
mediului şi a sănătăţii populaţiei.
Elementele următoare sunt foarte importante în proiectarea staţiei :
 zona de pretratare;
 zona de tratare (compostare);
 zona de posttratare (finisare);
 zona-tampon;
 drumurile de acces şi drumurile interioare;
 utilităţile şi securitatea întregului amplasament.
Zona de pretratare
Este zona de predare, stocare, manevrare, compostare şi transfer spre zona de compostare.
Mărimea şi modul de proiectare depind de cantitatea de deşeuri primită, modul de compostare
şi cantităţile de deşeuri obţinute după tratarea mecanică : deşeuri sortate pentru valorificare şi
deşeuri transferate spre zona de compostare.
Elementele de proiectare privind zona de pretratare sunt specifice normelor stabilite pentru
compostarea deşeurilor solide urbane (ex. deşeurile trebuie să fie depozitate în hale acoperite;
pardoseală trebuie să fie rezistentă ca să preia eforturile induse de mijloacele de transport,
manevrare şi încărcare, etc) completate cu norme specifice pentru compostare (zone pentru
umezirea deşeurilor compostabile şi zone pentru incărcare şi manipulare înaintea transferului
spre zona de tratare - compostare).

Dintre zonele enumerate, primele doua au o directa conotatie cu procesul de

colectare a desurilor de ambalaje,astfel deosebim sorturi de desuri care sunt acceptate la statie
de transfer si sorturi de desuri acre nu sunt acceptate la statiile transfer:

Tipuri de deşeuri acceptate

În afară de prelucrarea amestecului de deşeuri menajere municipale (DMM), unele staţii de
transfer oferă programe care gestionează anumite materiale în mod separat, pentru a preveni
evacuarea acestora şi pentru a atinge obiectivele de reciclare. Aceste materiale pot fi: deşeuri
rezultate în urma construcţiilor sau demolărilor (C&D), gunoi de gradină, deşeuri electrocasnice
cu potenţial de periculozitate sau materiale reciclabile. Tipurile de materiale acceptate depind
adeseori de locul unde este amplasată instalaţia (în mediul urban, suburban sau rural) şi de
proprietarul sau administratorul staţiei de transfer (dacă este utilitate publică sau industrie
privată).
Deşeuri acceptate în mod uzual la staţiile de transfer
Deşeuri menajere municipale (DMM) provin din gospodării, întreprinderi comerciale,
instituţii şi instalaţii industriale. DMM-urile conţin în mod uzual o mare varietate de materiale,
inclusiv containere uzate, ambalaje, resturi alimentare şi deşeuri de hârtie. DMM–urile includ o
combinaţie de deşeuri putrescibile (uşor degradabile) şi neputrescibile (nedegradabile). Trei
tipuri de DMM sunt în mod uzual sortate şi tratate separat:
 Gunoiul de gradină de obicei include frunze, iarbă, ramuri de copac şi arbuşti. Aceste
deşeuri de gradină sunt adesea triate, pentru a nu fi evacuate ci valorificate, prin
transformarea în îngraşăminte sau celuloză.
 Deşeurile menajere periculoase (DMP). În această categorie intră deşeurile cu potenţial
de periculozitate provenite din gospodarii, cum ar fi produsele de curăţare; pesticidele;
ierbicidele; produsele auto uzate cum ar fi uleiul de motor, lichidul de frână şi antigelul;
vopselurile.
 Materiale reciclabile. În această categorie intră deşeurile care pot fi reprelucrate şi
transformate în produse noi. Cele mai comune materiale reciclabile sunt hârtia, hârtia
de ziar, metalele feroase, materiale plastice, recipiente de sticlă, cutii de aluminiu, uleiul
de motor şi anvelopele.
 Materiale rezultate în urma construcţiilor şi demolărilor (C&D). În această categorie intră
molozul rezultat în urma demolării sau construirii clădirilor, şoselelor şi altor structuri. În mod
uzual, aceste deşeuri contin beton, caramizi, lemn, zidarie, materiale pentru acoperişuri,
tencuieli şi ipsoserii, metale şi bârne de lemn. Uneori deşeurile C&D sunt tratate separat de
DMM; alteori împreună cu DMM.

Deşeuri care nu sunt acceptate

Unele deşeuri nu sunt acceptate la staţiile de transfer, pentru mai multe motive, printre
care:
 sunt interzise prin reglementari statale sau federale (de ex. PCB-uri, acid de baterie)
 prelucrarea lor este dificilă sau costisitoare (de ex. anvelopele)
 prezintă pericol pentru sănatatea publică sau pericol de incendiu
 nu sunt primite la locul de evacuare de către cel care trimite deşeuri staţia de transfer
 nu sunt permise (în cazul în care se află într-o încărcătură amestecată, destinată
evacuării) deoarece reglementarile locale impun să fie mai întâi reciclate.
Următoarele tipuri de deşeuri de obicei nu sunt acceptate de staţiile de transfer: obiecte
voluminoase, precum buturugi sau buşteni de lemn, saltele sau obiecte de mobilier; deşeuri
medicale care prezintă pericol de infecţie; deşeuri cu potenţial de periculozitate; explozivi;
materiale radioactive; rezervoare de carburanti (chiar dacă sunt goale); aparate electrocasnice;
animale moarte; azbest; lichide şi noroi; etc. Aceasta este o listă cu caracter general; unele staţii
de transfer pot fi prevazute cu instalaţii care să proceseze aceste tipuri de materiale, iar alte
staţii pot avea o listă mai cuprinzatoare de materiale inacceptabile.

Transportul deşeurilor spre statiile de transfer

Transportul deşeurilor trebuie realizat în condiţii curate, pentru a limita dispersia în aer
a poluanţilor. Deşeurile municipale se transportă în autogunoiere compactoare,
autotransportoare cu containere, autocamioane cu obloane, autobasculante, tractoare cu una
sau două remorci şi alte tipuri de autovehicule.
Deşeurile voluminoase se transportă în vehicule speciale, unele prevazute cu instalaţii
de măcinare şi compactare sau în containere fără echipamente de măcinare sau compactare. în
acest ultim caz, în staţie deşeurile voluminoase sunt măcinate în instalaţii speciale şi apoi
depozitate în aceleaşi buncăre cu deşeurile municipale.

Procedura de acceptare a deşeurilor la depozitare

Deşeurile periculoase stabilizate vor fi acceptate pe depozitele de deşeuri

nepericuloase, în celule separate faţă de deşeurile biodegradabile, numai dacă
îndeplinesc criteriile specifice prevăzute de normele legislative în vigoare. Lista
posibilelor operaţii de tratare a deşeurilor periculoase în vederea
 stabilizării/denocivizării este prezentată în anexa nr. 1.
Operatorul depozitului trebuie să se asigure că deşeurile pe care le primeşte la
depozitare se încadrează în condiţiile impuse de autorizaţia de mediu şi respectă
cerinţele legate de protecţia mediului şi a sănătăţii umane.
Deşeurile primite trebuie să fie:
clasificate în funcţie de natură şi de sursa de provenienţă;
aduse de transportatori autorizaţi;
însoţite de documente doveditoare, în conformitate cu normele legale sau cu cele
impuse de operatorul depozitului;
cântărite;
verificate pentru stabilirea conformării cu documentele însoţitoare.
La primirea unui transport de deşeuri se vor face o serie de verificări –
inspecţievizuală, prelevare de probe şi analizare la faţa locului, verificarea analizelor
furnizate, eventual prin comparare cu rezultate anterioare - în funcţie de natura
deşeurilor, modul de transport etc. În funcţie de rezultatele acestor verificări
preliminare, operatorul de la platforma de cântărire va direcţiona transportul către
zona de depozitare sau către o zonă destinată unei verificări mai detaliate.
Operatorul de la recepţia deşeurilor trebuie să fie instruit astfel încât să aibă
competenţa necesară pentru verificarea transporturilor de deşeuri şi a documentelor
însoţitoare şi pentru a sesiza neconformările.
Neconformările pot apărea din mai multe motive, printre care:
- documentele însoţitoare sunt incorecte, insuficiente sau necorespunzătoare;
- deşeurile transportate nu corespund cu cele descrise în documentele însoţitoare sau
nu se încadrează în condiţiile impuse de autorizaţia de mediu ori de normele
legislative în vigoare.
În caz de neconformare operatorul trebuie să aplice procedurile stabilite, vehiculul de
transport fiind direcţional către o zonă special amenajată, unde va rămâne până când
autoritatea competentă ia o decizie în ceea ce priveşte deşeurile pe care le transportă.
În cazul în care deşeurile au fost deja descărcate, acestea vor fi izolate pe cât posibil,
iar vehiculul de transport va rămâne în depozit până la luarea unei decizii.
Operatorul depozitului va realiza înregistrarea datelor referitoare la: cantitatea şi
caracteristicile deşeurilor primite, sursa, data livrării, alte informaţii considerate
relevante. În cazul depozitelor zonale pentru deşeuri nepericuloase, aceste informaţii
vor fi disponibile şi în format electronic.

Modul de exploatare a unui depozit de deşeuri

Modul specific de exploatare utilizat de către operatorul depozitului depinde de natura
deşeurilor acceptate şi de specificaţiile autorizaţiei de mediu, ţinându-se cont de:
- starea fizică a deşeurilor;
- condiţiile meteo din momentul depozitării;
- cerinţele speciale pentru evitarea riscurilor.

Metode de depozitare/descărcare
Cele mai utilizate metode de depozitare/descărcare a deşeurilor municipale sunt:
- depozitarea pe suprafaţă - prin descărcarea şi compactarea deşeurilor se formează o
platformă relativ orizontală a cărei înălţime maximă (care de obicei nu depăşeşte 2,5 m)
este stabilită prin autorizaţia de mediu;
- depozitare prin înaintarea frontului de lucru - este similară depozitării pe suprafaţă,
diferenţa fiind că deşeurile sunt descărcate şi compactate pe o suprafaţă înclinată care
se deplasează pe măsura depozitării.
Activitatea de descărcare propriu-zisă a deşeurilor se supune unor reguli stricte pecare
trebuie să le cunoască toţi lucrătorii depozitului, precum şi conducătorii vehiculelor de
transport. Printre acestea se numără:
- restricţionarea numărului de vehicule în zona de descărcare;
- necesitatea ca lucrătorii din zona de descărcare să poarte uniforme de protecţie, în
culori vizibile şi uşor de identificat;
- interdicţia de a fuma în zona de descărcare;
- necesitatea de a urma proceduri specifice în cazul vehiculelor supraîncărcate sau care
pot deveni instabile atunci când părţi componente ale lor se pun în mişcare.
Descărcarea unui transport de deşeuri este supravegheată şi controlată de o persoană
instruită în acest scop. În cazul în care apar îndoieli cu privire la caracteristicile
deşeurilor şi acceptabilitatea acestora la depozitare, va fi informată imediat conducerea
depozitului, astfel încât să poată fi luate măsurile necesare.

Nivelarea şi compactarea

Deşeurile descărcate vor fi imediat nivelate şi compactate, această practică având mai
multe avantaje:
creează posibilitatea depozitării unei cantităţi mai mari de deşeuri în unitatea de volum;
reduce impactul determinat de împrăştierea gunoaielor pe diferite suprafeţe, proliferarea
insectelor, a animalelor şi păsărilor şi apariţia incendiilor;
minimizează fenomenele de tasare pe termen scurt.
Pentru compactare se utilizează pe scară largă utilaje de tip compactoare cu role din
oţel.
În cazul depozitării deşeurilor cu potenţial biodegradabil ridicat se va calcula un grad de
compactare optim, astfel încât densitatea stratului de deşeuri să nu împiedice procesele
de formare şi evacuare a levigatului şi a gazului de depozit. Datele de literatură
sugerează că o valoare a densităţii deşeurilor compactate de 0,8 t/m3 este optimă
pentru desfăşurarea normală a proceselor de biodegradare în deşeurile menajere. În
cazul în care autorizaţia de mediu a depozitului prevede condiţii de stabilizare
accelerată, gradul de compactare va fi foarte redus, aplicându-se alte metode pentru
minimizarea proliferării dăunătorilor şi a împrăştierii deşeurilor.

Acoperirea zilnică
Acoperirea zilnică a deşeurilor descărcate şi compactate se realizează pentru a preveni
apariţia mirosurilor neplăcute, împrăştierea de către vânt a deşeurilor uşoare,
proliferarea insectelor, a păsărilor, precum şi pentru a conferi depozitului un aspect
relativ estetic. Acoperirea zilnică trebuie să se realizeze mai ales în perioadele cu
temperatură şi umiditate ridicate, aceste condiţii favorizând degajarea de mirosuri
neplăcute şi proliferarea dăunătorilor.
Materialul folosit pentru acoperire poate fi sol obişnuit (eventual de la excavările
efectuate pentru amenajarea depozitului) sau deşeuri inerte de materiale de construcţie.
Există şi alte variante de materiale de acoperire, cum ar fi:
- folii groase de plastic;
- filme de plastic nerecuperabile;
- ţesături din fibre, geotextile;
- spume;
- pastă de hârtie;
- deşeuri de grădină mărunţite.
Utilizarea unui material de acoperire alternativ se poate stabili numai prin studii pentru
fiecare caz concret, evaluându-se atât aspectele economice (costurile implicate), cât şi
cele referitoare la apariţia unor fenomene secundare nedorite.
Autorizaţia de mediu trebuie să conţină prevederi referitoare la natura şi grosimea
stratului de acoperire, aceasta din urmă fiind stabilită în funcţie de o serie de criterii,
printre care:
- necesitatea ca stratul de acoperire să poată fi străbătut de fluxul de levigat, respectiv
de cel de gaz de fermentare;
- necesitatea ca stratul de acoperire să nu ocupe un volum prea mare din depozit, ceea
ce ar reduce volumul util al acestuia.

Delimitarea zonelor de lucru

Delimitarea zonelor de lucru se face în conformitate cu autorizaţia de mediu, ţinând cont
de:
- securitatea muncii;
- prevenirea efectelor dezagreabile (mirosuri, insecte, păsări, impact vizual);
- suprafaţa necesară pentru buna exploatare a depozitului;
- tipul şi dimensiunea vehiculelor de transport deşeuri;
- forma celulelor de depozitare;
- modul de eliminare a gazului şi a levigatului;
- stabilitatea depozitului.
Delimitarea zonelor de lucru se poate face în două moduri:
- prin celule de descărcare: se realizează pereţi despărţitori între care sunt depozitate
deşeuri; are dezavantajul că necesită material inert suplimentar pentru construirea
pereţilor, iar aceştia pot împiedica circulaţia normală a gazului şi a levigatului;
- prin marcaje temporare: metoda este foarte simplu de aplicat, dar necesită un control
strict, pentru a evita amplasarea incorectă a marcajelor şi deci descărcarea deşeurilor
în afara zonei de lucru.

Echipamente mobile pentru exploatarea depozitelor

Exploatarea depozitului se realizează cu ajutorul echipamentelor mobile de tipul:
compactoare, buldozere, încărcătoare, excavatoare, screpere.
Alegerea echipamentului necesar se face ţinându-se cont de:
- amplasarea şi modul de operare ale depozitului;
- cantitatea deşeurilor descărcate;
- tipul deşeurilor depozitate;
- densitatea ce trebuie obţinută în urma compactării deşeurilor;
- tipul de acoperire şi materialul utilizat;
- cerinţe tehnico-economice (în locul unui echipament aflat temporar în stare de
nefuncţionare să poată fi utilizat un altul, cu aceleaşi rezultate);
- cerinţe referitoare la securitatea muncii operatorilor.

Automonitorizarea tehnologică
Monitorizarea tehnologică realizată pe toată perioada de exploatare a depozitului
esteesenţială pentru buna funcţionare a acestuia, având ca scop reducerea riscurilor de
accidente, de distrugere a stratului de impermeabilizare şi de colmatare a sistemelor de
drenaj.
Automonitorizarea tehnologică constă în verificarea permanentă a stării de funcţionare
a tuturor componentelor unui depozit de deşeuri: drumul de acces şi drumurile din
incintă, impermeabilizarea, sistemele de colectare şi evacuare a levigatului şi a gazului
de depozit, alte dotări existente (sortare, compostare, incinerare). De asemenea, se vor
urmări gradul de tasare, precum şi stabilitatea depozitului. Scopul acestor activităţi este
asigurarea funcţionării în condiţiile proiectate a tuturor echipamentelor şi instalaţiilor,
având ca rezultat reducerea riscurilor de accidente pentru mediu şi sănătatea umană.
Un alt aspect important al activităţii de automonitorizare tehnologică îl constituie
controlul intrărilor de deşeuri. Documentele ce însoţesc transporturile de deşeuri trebuie
să fie verificate în scopul stabilirii încadrării în condiţiile prevăzute de autorizaţia de
mediu. În funcţie de tipul de deşeuri şi/sau dacă există îndoieli cu privire la
caracteristicile deşeurilor, vor fi efectuate prelevări de probe şi analize fizico-chimice şi
biologice pentru verificarea conformităţii cu prevederile autorizaţiei de mediu şi/sau cu
documentele însoţitoare.
În caz de neconformare vor fi aplicate procedurile stabilite prevăzute de autorizaţia de
mediu. Toate rezultatele verificărilor şi ale eventualelor neconformări vor fi înregistrate
sistematic şi arhivate într-un mod accesibil.
Asigurarea stabilităţii depozitului atât în perioada de exploatare, cât şi după închidere
reprezintă un factor esenţial. Corpul propriu-zis al depozitului trebuie construit într-un
asemenea mod încât să asigure stabilitatea mecanică a straturilor de deşeuri unele faţă
de altele şi în relaţie cu zonele învecinate. Aceste aspecte trebuie abordate încă din
faza de proiectare, pe baza analizei caracteristicilor mecanice ale solului pe
amplasamentul vizat şi în funcţie de tipurile de deşeuri depozitate. Calculele de
stabilitate trebuie revizuite periodic şi, dacă este cazul, ele vor fi refăcute, aplicându-se
corecţiile necesare.
Condiţiile pentru o tasare uniformă sunt de obicei realizate prin nivelarea şi
compactarea deşeurilor şi prin aşezarea corectă a straturilor de acoperire. Totuşi
proiectantul depozitului trebuie să ţină cont de posibilitatea apariţiei unor tasări
diferenţiate şi să stabilească măsuri de prevenire, cum ar fi: grosimi suplimentare de
material de acoperire pentru anularea tasării diferenţiate sau pentru a permite
îndepărtarea de material de acoperire dacă tasarea nu atinge cotele prognozate.

DEPOZITAREA DESEURILOR
Pana in prezent, in practica mondiala ca si in tara noastra, predomina evacuarea
reziduurilor menajere, in asa zisele ' gropi de gunoi ', care de fapt sunt niste gropi provenite
fie din depresiuni geografice naturale, fie rezultate in urma unor descopertari de teren sau
cariere de constructie .
In ultimul timp aceste gropi din jurul localitatilor urbane raman tot mai putine, iar
distanta pana la cele ce au mai ramas este din ce in ce mai mare si deci si cheltuielile cu
transportul reziduurilor colectate se maresc. De aceea se mai folosesc si alte terenuri care
nu sunt in totalitate gropi sau maidane, terenuri mai putin fertile pentru agricultura, din care
o parte sunt amenajate in asa fel incat depozit 525b18f area reziduurilor menajere sa se
faca pe vertical, in adancime si inaltime, raportate la nivelul suprafetei terenului respectiv.
Din aceasta cauza locurile de depozitare a reziduurilor menajere mai poarta denumirea si
de rampe sau halde, iar depozitarea reziduurilor, dupa modul in care se asigura protectia
mediului inconjurator, poarta denumirea de depozitare simpla sau depozitare controlata .

Depozitarea simpla
 Depozitarea simpla consta in descarcarea simpla, neorganizata a reziduurilor
menajere pe maidane, in diverse gropi, foste cariere, sau pe alte terenuri, fara a se lua
unele masuri speciale pentru protectia mediului inconjurator .Acest sistem de depozitare,
este sistemul cel mai larg folosit, pentru ca este si cel mai ieftin, mai comod, dar si cel mai
neigienic. Substantele organice existente in componenta reziduurilor menajere constituie
locul prielnic de adapostire si inmultire a tot felul de insecte, muste si sobolani. In acelasi
timp, resturile alimentare prin continutul lor atrag turme de porci si alte animale (oi) care,
consumandu-le odata cu microorganismele infestate, se pot imbolnavi si pot raspandi
diferite boli si la populatie.
Aceste sistem de colectare simpla este recunoscut ca periculos pentru igiena
publica, este inestetic si raspandeste mirosul neplacut. Cand bate vantul din directia acestor
depozite ajung odata cu mirosul urat, tot felul de hartii, textile, plastic si praf pana in
localitatea apropiata. Aceste depozite simple este cazul sa dispara si sa devina depozite de
reziduuri controlate, acceptate pe plan mondial.

Depozitarea controlata

Depozitarea controlata este folosita din ce in ce mai mult in lume si ramane inca
sistemul principal de depozitare si neutralizare de reziduuri menajere pana cand sistemele
de prelucrare a reziduurilor menajere, in scopul selectarii si valorificarii materialelor
refolosibile si a energiei potentiale, se vor dezvolta si vor castiga prioritate in aplicare, dar si
atunci vor mai fi anumite depozite pentru 'refuzuri' care apar chiar si in urma incinerarii (
cenusa) .

Pentru alegerea amplasamentului rampei de gunoi se va tine seama de urmatoarele conditii

· distanta fata de periferia centrelor populate - 1000 m;
· pozitia rampei fata de vanturile dominante;
· evitarea zonelor in care se pot produce inundatii .

In functie de tehnologia adoptata, realizarea rampelor de depozitare controlate, se pot

utiliza urmatoarele procedee:

 rampe de depozitare controlate obisnuite (fara executarea unor prelucrari speciale

ale reziduurilor) ;
 rampe de depozitare controlate compactate;
 rampe de depozitare controlata a reziduurilor, in prealabil macinate.
 Inainte de inceperea depozitarii se decupeaza stratul vegetal, care sa fie folosit la
acoperirea finala a unui depozit mai vechi sau sa fie depozitat in apropiere pentru
acoperirea finala a depozitului . Aducerea reziduurilor si descarcarea pe teren, depozitul
urmand sa ocupe o suprafata mica, strict necesara pentru operatiile de imprastiere
(repartizarea pe zone), eventual compactate. Umplerea locului de depozitare prin inaintarea
frontala sau inelara, fiecare nou strat de reziduuri de 0,25 - 0,3 m urmand sa fie inceput din
acelasi loc ca si precedentul.
Se vor efectua amenajarile indicate in studiul hidrogeologic privind protectia apelor
subterane si de suprafata si santuri de garda pentru protectia reziduurilor impotriva scurgerii
apelor meteorice care ar putea veni din amonte, de pe versanti si eventualele indiguiri ale
rampei de depozitare .
Suprafata de teren trebuie sa fie impartita in parcele de 1000 - 10000 mp. , in functie
de cantitatea zilnica de reziduuri care se depoziteaza..
Reziduurile trebuie sa fie depozitate in straturi de 1,5 - 2m. inaltime separate prin
straturi intermediare de material inert, in grosime de 0,2 - 0,3 m .
Reziduurile sa fie descarcate cat mai aproape de locul de depozitare de unde sa fie
imprastiate si compactate cu buldozerul zilnic, atingand inaltimea de 1,5 m - 2 m , dupa care
se acopera cu material; inert, 0,2 - 0,3 m. Zilnic se va amenaja ca depozit o suprafata
corespunzatoare inaltimii de 1,5 - 2 m. strat de reziduuri .
Dupa depozitarea ultimului strat de reziduuri se face acoperirea finala cu un strat de
pamant vegetal de 0,6 - 1,2 m. grosime imprastiat si compactat cu aceleasi mijloace care
sunt folosite pentru reziduuri .
Rampele de depozitare ale reziduurilor trebuie sa fie imprejmuite cu garduri
demontabile care trebuie sa limiteze, de regula, suprafetele pe care se face depozitarea pe
o perioada de 1 - 2 ani. Depozitul trebuie sa fie dotat cu tractoare pe senile echipate cu
lama cu buldozer pentru imprastiat si compactat zilnic. Pentru o buna exploatare a rampelor
de depozitare controlate este necesar sa se realizeze drumuri de acces corespunzatoare si
grupuri de exploatare care sa cuprinda: cantar bascula, remiza pentru tractoare, depozit
pentru scule, depozit de carburant pentru tractoare, grup sanitar cu spalator si WC, aparate
de stins incendiile, depozit de nisip.
Gropile de gunoi sunt o componenta vitala a oricarui sistem bine proiectat de
G.D.S.O.(Gospodarire a Deseurilor Solide Orasenesti). Ele sunt ultimul de depozitare a
DSO (Deseuri Solide Orasenesti) dupa ce au fost aplicate toate celelalte variante de GDSO.
In multe cazuri, groapa este ultima varianta aflata la dispozitie dupa colectarea DSO.

GROAPA DE GUNOI
Deoarece practica a dovedit ca gropile mari de gunoi au impact indeosebit asupra
apelor freatice, tendinta actuala este aceea de revenire la gropile de dimensiuni mici. Se au
in vedere masuri de izolare a acestora cu straturi impermeabile, cu materiale sintetice si
colectare infiltratiilor. Se impune transportul infiltratului la statiile de epurare a apelor uzate
si recircularea ulterioara a apei in groapa de gunoi.
Amplasarea gropilor de gunoi trebuie sa tina cont pe de o parte de impactul pe
care il pot avea asupra asezarilor urbane situate in vecinatate (mirosul neplacut), iar de alta
parte de costul transportului de la locul de colectare.
Groapa de gunoi este varianta cea mai putin eficienta de recuperare a
materialelor, intrucat deseurile sunt de obicei bine amestecate in momentul sosirii acolo, iar
costul transportului materialului la groapa a fost deja asumat.
In orice caz, daca este de dorita compostarea la groapa si/sau este permisa
activitatea de culegere/pre-prelucrare a deseurilor,sortarea deseurilor trebuie sa aiba loc in
zona din apropierea portii, sau a celei de descarcare si nu langa celule de functiune.
Aceasta reduce riscurile create de utilajele pentru culegatori.
De asemenea, in acest fel se reduce cantitatea de material depus in groapa si se
prelungeste durata de serviciu a amenajarii.
Acolo unde culegerea deseurilor face parte din politica adoptata, procesul poate
fi gestionat cel mai bine prin acordarea de autorizatii pentru reducerea de materiale sau
pentru realizarea operatiilor de compostare la fata locului.
Acolo unde sunt folosite utilaje mecanice in exploatarea gropii, activitatea de
culegere a deseurilor trebuie restransa la amenajari separate pentru recuperarea
materialelor reciclabile, sau trebuie interzisa complet in amplasament.
Politica de recuperare a deseurilor trebuie stabilita in faza de proiectare a amenajarii,
astfel incit sa se poata asigura alternative pentru muncitorii care sunt dislocati si impiedicati
sa-si desfasoare activitatea de recuperare si sa se stabileasca proceduri de exploatare
sigura a operatiilor de la groapa de gunoi.
Datorita costurilor initiale scazute ale depozitelor deschise din cauza lipsei de
competente si utilaje, aceste amplasamente sunt obisnuite in tarile in curs de dezvoltare.
Ele comporta riscuri semnificative pentru sanatatea oamenilor si pentru mediu, mai ales pe
masura ce compozitia deseurilor devine mai complexa in tarile in curs de dezvoltare.
Costurile de remediere ale acestor amplasamente pot depasi cu usurinta
costurile lor totale de investitii si exploatarea pe toata durata de serviciu. Apele subterane
impurificate nu mai pot fi readuse vreodata la starea lor initiala pentru a putea fi utilizate, iar
alte efecte daunatoare asupra mediului pot necesita decenii pentru a fi reduse.
Depozitele deschise atrag numeroase pasari care se hranesc din deseuri, aceste
pasari devenind vectori de boli mai importanti decit mustele si rozatoarele.
Practica depozitelor deschise de gunoaie constituie o dilema pentru orasele si
localitatile mai sarace si mai mici din tarile in curs de dezvoltare: neindoielnic aceasta
metoda nu este o practica sanatoasa.
Adeseori managerii sunt pusi in situatia sa inchida depozitele deschise si sa
construiasca gropi de gunoi amenajate. Amplasarea poate fi una dintre cele mai dificile
actiuni in realizarea gropii de gunoi.
 3. RAMPE
In orasele judetului Arges sunt organizate servicii sau societati comerciale in
subordinea consiilor locale care au ca obiect de activitate gestiunea deseurilor.
Studiile efectuate asupra depozitarii deseurilor in mediul urban au pus in evidenta
impactul acestora asupra calitatii factorilor de mediu .
Astfel s-a constatat ca si apele de suprafata si subterane sunt influentate negativ
de aceste depozite,prin scurgerea levigatului spre receptori naturali sau migratia acestuia in
pinza freatica de mica adincime.
Analizele efectuate au pus in evidenta alterarea calitatii apelor pentru toate
rampele situate in Pitesti, Campulung, Curtea de Arges, Mioveni, Costesti si Topoloveni,
ceea ce a condus la necesitatea realizarii unor rampe pentru depozitarea controlata a
deseurilor urbane.
Inca din anii 1995-1996 s-au fundamentat si demarat lucrari de investitii privind
construirea unei rampe ecologice si in judetul Arges, prima rampa ecologica pentru
depozitarea deseurilor orasenesti realizindu-se in Mioveni, calculata pentru o perioada de
15-20 ani.
Pentru municipiul Pitesti au existat mai multe variante de realizare a unei rampe
ecologice, dar lucrarile nu au fost demarate nici in prezent.
Spre deosebire de localitatile urbane, in localitatie rurale nu sunt organizate
servicii de specialitate si nu exista o evidenta si nici o evacuare ritmica a deseurilor
menajere.
Exista insa o incercare de solutionare a problemei deseurilor prin cumpararea
sau incheierea unor contracte cu serviciile de specialitate din orasele judetului, insa numai
pentru localitatile limitrofe, dar care nu rezolva problema depozitarii integrale a deseurilor,
iar in restul localitatilor rurale se intalnesc adesea aglomerarii de deseuri pe maluri, albia
minora a cursului de apa, zavoaie, drumuri de acces spre rauri.
Cursurile de apa cele mai afectate din punct de vedere al depozitarii necontrolate
a deseurilor sunt: Raul Doamnei, Raul Targului, Raul Arges (pe malurile acestuia s-au
organizat numeroase actiuni de salubrizare, prin implicarea mai multor institutii cu atributii si
responsabilitati in domeniu).
Pentru dimensionarea rampelor de depozitare controlata a deseurilor menajere se
pleaca de la efectuarea planului topografic al terenului, dupa ce acesta a fost ales pe baza
studiului geotehnic si hidrogeologic aprobat de organele locale, sanitare si agricole.
Suprafata si volumul rampei trebuie sa aiba o capacitate de depozitare a
deseurilor menajere din localitatea pentru care se construieste rampa, pe o perioada de mai
multi ani avind ca prim element de calcul cantitatea medie de deseuri anuale.
Standardele de mediu mai exigente maresc costurile constructiei, exploatare si
inchidere ale depozitelor de deseuri. Suprapunandu-se cu o criza de capacitate a ”gropilor
de gunoi” din anumite tari, acesti factori conduc la constructia unor depozite regionale care
pot satisface cerintele legate de mediu in conditii de eficienta economica.
 Astfel de depozite regionale, deservesc o regiune mai mare decit ar deservi in
mod normal o groapa de gunoi municipala. Aceste considerente sunt aplicate atat in tarile in
curs de dezvoltare cat si in cele industrializate.