Si m-aseaza dupa plac,
Nina Cassian - in tara
lui mura-n gura
In tara lui Mura-n Gura,
totu-mi este pe masura.
Cand ma scol de dimineata,
Nu la sapte, ci la zece,
Vine-o tava cu dulceata
Si-un pahar cu apa rece.
Si dulceata zice: ia-ma!
Si paharul zice: bea-ma
Ia-ma!Bea-ma!
Usor de zis!
Insa gura s-o deschizi,
Nu-i deloc asa usor!
-Ajutor! Ajutor!
Lingurita, grijulie,
Imi deschide gura mie.
Ei, asa mai merge, zic,
Daca ma ajuti un pic!
Dar e timpul sa fac baie!
Apa intra in odaie
Cu volanele-i albastre.
- Ne-adresam domniei voastre!
- Cum doriti sa fiti spalat?
Uite-asa, culcat in pat!
Cum doriti sa fiti laut?
Uite-asa, in asternut!
Iar, acum prosopul cel pufos
Se inclina, moale, pana jos
-Eu sa va frec as vrea , pe spate
-Nu, vai de mine, nu se poate!
Intreaba-te si intreaba-ma
Cum pot sa ies din plapuma?
Afara-i frig, in pat e cald
La urma urmei nu ma scald!
In tara lui Mura-n Gura,
Casti o gura cat o sura,
Si indata-ti pica-n ea,
Tot ce vrei si tot ce ai vrea!
Sarmalute-n foi de vita,
Supa calda, tocanita,
Cozonac, compot, halvita
Carnaciori si ciulama,
Muraturi, etc.
Am mancat, de m-am umflat
Nu-i nimic, o macara, iata ca pe sus ma ia
Colo-n umbra-ntr-un hamac.
Huta-huta, ce sa zic,
Bine-i cand nu faci nimic.
Lectiile stau pe masa,
Dar de lectii nici nu-mi pasa.
Stau si motai in hamac,
Ele singure se fac.
-Draga aritmetica, nu stiu ce te-mpiedica
Sa rezolvi vreo trei probleme!
Eu de fleacuri nu am vreme!
Draga mea gramatica,
Nu fi antipatica!
Nu fi zau, nesuferita!
Si transcrie intr-o clipita
Exercitiile mele!
vezi ca eu n-am timp de ele!
Hai, draga mea istorie,
N-am chef sa am memorie!
Tine minte tu mai bine,
Cine s-a luptat cu cine,
In ce an si-n care loc!
Eu sa-nvat nu am timp deloc!
In tara lui Mura-n Gura,
Am prieteni pe masura!
Vreti sa vi-i prezint cumva?
S-a facut! Poftiti incoa!
Asta-i Puiu-prinde-muste,
Asta-i Lica-vreau-galuste.
Asta-i Mita-straba-nas
Asta-i Duta-mielul-gras
Asta-i Sanda-somn in gene
Si-asta-s eu: burduf de lene.
toata-toata ziulica,
ati vazut? nu fac nimica.
si programul se incarca.
astfel, nu e de mirare,
ca ceva ma-mbie parca
si ma trage la culcare.
Ah! imi este somn de pic!
si-apoi, prea mult am vorbit cu voi!
cand vorbesc mai multisor
obosesc ingrozitor!
in tara lui Mura-n Gura
somnul repede te fura!
nici n-ai timp sa spui la luna
...Noapte buna!...
Bookmark the permalink.
Monolog (pentru
copii) „Fetita
rasfatata”
Ian14 by S.
(Personajul intra in scena cu un aer usor iritat.
Merge zeflemitor si incepe sa interpreteze cu un
ton vizibil nervos, subiectiv)
Sunt eu rasfatata? Asa-mi spune mama. S-a
intalnit in urma cu cateva zile cu vecina de la
patru si i-a bagat in cap… numai prostii! Auzi
ca a citit ea un articol pe internet intitulat „9
semne ca ai un copil rasfatat” si ce sa vezi!
Vecina de la patru se pare ca ar fi vrut sa
insinueze ca eu sunt o fetita rasfatata! Atat de
infuriata sunt incat as putea sa merg chiar acum
la nesuferită si sa-i demonstrez cine e rasfatata!
(Tacere in care se gandeste)
Dar daca sunt intr-adevar rasfatata? E si vecina
o vrajitoare…ei, nu spun ca e rea! Dar daca are
dreptate si o necajesc pe mama? Doar sunt
norocoasa posesoare al celui mai tare telefon
din clasa! Si totusi ai mei nu mi-au cumparar
tableta aia faina pe care am vazut-o eu pe
facebook in urma cu o luna luna! Ce rai sunt!
Imi vine si sa plang doar daca-mi amintesc ce
frumoasa e tableta. Si ce rai sunt parintii mei…
Si vecina de la patru…O vrajitoare!
(Se opreste. Un timp se plimba nervoasa)
Si daca as fi rasfatata, ce-ar fi? O fetita asa si
trebuie sa fie. Daca nu primesc ce-mi doresc,
oare ar trebui eu sa-mi mai ascult parintii ori sa
nu-i ignor cu vehementa? Normaaal ca asa se
face! Asa am vazut in filme ca se face! M-as
duce chiar acum in fata vrajitoarei si i-as spune
rastit ca are dreptate! Sunt o fetita rasfatata, dar
ce-i rau in a fi alintata si iubita de toata lumea?
(O pauza mica)
Daca ar fi o virtute… as fi fost sfatuita sa ma
comport asa!
Sunt eu rasfatata? Sau nu sunt? Ma duc degraba
sa-mi cer scuze mamei. Daca vecina are
dreptate…
Share this:
Monoloage (texte)
27 februarie 2015 la 15:14
SUNT AICI, CU TINE
De Cornel Udrea
Anul trecut, pe vremea asta,eram in Egipt... ma
zdroncaneam pe o camila batrana si apatica,
acoperita cuniste valtrapuri complicate si
desirate de atatea funduri turistice. Stapanulei,
unul chior si fara varsta, ragea mai tare decat
camila, aratandu-mi cu unbrat descarnat
piramidele, de parca el le descoperise in chiar
ziua aceea,special pentru mine. In fond, refaceau
la scara mica, pe banii mei,
aventurasupravietuirii intr-o lume de nisip,
ostila. La o adica, n-ar fi iesit nimenidintr-o
piramida, sa-ti dea o cana cu apa. Nu draga, n-
am vibrat la vedereapiramidelor, a motanului
ala, pe care-l cheama „Sfinx”, eu vibrez cand
vad unbarbat viu, intepenit pe picioarele din
spate, pregatit sa ma ridice inbrate... Ma uit des
la fotografiile ce le-am facut pe-acolo. Imi statea
bine inrochita aia inflorita si palaria rosie,
barbatii mai mult cu ochii la minedecat la
piramide si Nil.
Adevarule ca mi-am jurat sa nu plang:
cea din pat sunt eu! A dat peste mine o
nenorocirepe patru roti, o nenorocire japoneza
mi se pare, cu roti groase si dezlantuita,care m-a
aruncat la cativa metri! De ce eu, de ce pe mine?
Probabil norocul s-aplictisit sa mai locuiasca cu
mine, a plecat, insa nu mi-a spus ca pleaca,
numi-a zis nimic, m-a parasit in varful
picioarelor! Dute-n ma-ta, norocule almeu! Nu
te-am vazut nici macar o data la fata!
Foartemoarta inca nu sunt... i-am auzit
vorbind pe medici, o dadeau pe latineste, dareu
am priceput ca mai am o sansa, e drept foarte
mica, dar posibila! Si astia,baietii lui Hipocrat,
vorbeau de noroc... si de-o minune, marca
garantata, cusemnatura lui Dumnezeu.
Dumnezeu nu da cu pietre in ceeace a cladit cu
mana lui... isi rumega supararile in tacere si nici
SfantuluiPetre nu-i spune de ce ofteaza uneori.
Cunorocul asta trebuie sa fie o intreaga
stiinta nevazuta, o facatura faraexplicatie:
vecinul n-a jucat niciodata la ruleta ruseasca, dar
toti ceilaltidin jur, cad secerati de plumb in
tampla, merge pe strada si gaseste
portofelulnimanui plin cu bancnote de 1000... o
mie de dolari, ce altceva? Sapa sa-sifaca privata
pe langa cabana si da de-o comoara, pierde
trenul si ala deraiazapeste-o ora, se vara ca
prostul la coada, crezand ca e ceva mai ieftin
lavanzare si afla ca e al o mie-lea vizitator al
expozitiei si primeste omasina...
Cestilalti,carora nu li s-a servit cu
lingura, trebuie sa munceasca pe branci, sa-
sinumere fiecare banut si daca au suparat – fara
sa stie – vreun sfant aflat incadere libera, apoi la
ei se asaza boala in casa, li se rastoarna
lumanarea, leramane mata gravida cu sobolanul,
ori grindina le sparge capul.
Sau damasina peste ei... asa, tam-nisam,
da navala un Nissan!
Moarteae o realitate. Tevile alea,
aparatele alea care ma tin in viata sunt orealitate.
Visele nu, de-aia nu platim impozit pe ele,dar ne
costa.
Viata eo realitate. Trezitul din somn e o
realitate si ce urata uneori, cand ai infata pustiul
unei zile cenusii in care nu primesti nici macar
un zambet, oimbratisare, un cuvant frumos si
cinstit, ca o aripa de fluture. Viata e simana
lipicioasa care ti se pune pe fund in autobuz,
injuratura sparta intredinti ca o aluna, urletele
femeii care naste si obrazul neterminat
alincasatorului de la electricitate. Si ce mai viata
e moartea, la urma urmei...lucrul acela, daca
lucru o fi, ca nu poti sa-l iei dintr-un loc si sa-l
aseziintr-altul, il legi sa nu cada, cand il duci cu
tine prin vacante si concediicare se sfarsesc –
nedesmintit – cu o zi ploioasa, urata ca
administratorulblocului.
Eu n-amintalnit administratori de bloc
frumosi, sa-ti fie drag de ei, cand te duci cubirul
si nu incape indoiala ca nevestele lor i-au
indragit si s-au lasatpacalite la altar, pe cand ei
erau altceva si aratau altcumva.
De unde inconstienta asta de-ane crede
nemuritori? Hai, pana la 30 de ani mai merge, se
coace omul la soarelerealitatii, dar dupa aceea
care sunt temeiurile? Pe ce se bazeaza omul,
vorbalui Moromete. Adicatelea daca ajunge la o
suta de ani, acesta e-un motiv demandrie? De ce
sa ne laudam noi cu secolul de viata al altora?
Fiecare a avutin familie o strabunica ce putea sa
citeasca la varsta de o suta de ani, faraochelari,
sa umble fara baston, ori un mosneag care
povestea, cu amanunte,soldat fiind, ce fumau
nemtalaii in transeele lor de laTurtucaia! Ce
meritavem, de ce ii privim ca pe-o curiozitate
zbarcita si umblatoare? Se zice caDumnezeu, pe
cand era harnic si pus pe fapte mari, altele decat
cele de-acum,a-nceput sa-mparta tuturor
animalelor cate 40 de ani, la fiecare...
Omul, iaca si el, ultimul larand, sosit cu
intarziere, naiba stie pe unde-o fi umblat... Ii
vine randul sidin sac scoate Dumnezeu 25 de
ani, atatia ii mai ramasesera... Omul se
supara,bombane, se scarpina-n cap, se-nvarte de
colo-colo, cu mainile la spate.
– Ce-i, ma,ce nu-ti convine?
– Eputin, Doamne, putin de tot, raspunde
omul...
Dumnezeubombane si El, se scarpina-n
pleata alba, se-nvarte de colo-colo cu mainile
laspate, si-ntr-un tarziu zice: du-te de cere la
animale, o sa-ti dea animaleledin viata lor.
Pleacaomul si se-ntalneste cu calul. Pe-
atunci vorbeau aceeasi limba, se intelegeaubine,
omul nu-i pusese inca zabala in gura si saua pe
spate: „Da-mi 25 de anidintr-ai tai, face omul.”
Si calul ii da. La fel si cainele, inca 25 de ani,iar
la urma si maimuta il cadoriseste cu inc-un sfert
de veac. Asa cu o suta deani asupra-si se-
ntoarna la Dumnezeu si-acela ii zice: „A fost
hotararea ta,omule! Primii 25 de ani ai tai ai sa-i
traiesti omeneste, in ceilalti 25 ai satragi ca un
cal, in ceilalti 25 vei latra ca un caine, iar in
ultimii 25, ceidin jur te-or maimutari, si-si vor
bate joc de tine!”
MARIA MAGDALENA Din DON
JUAN MOARE CA TOTI
CEILALTI
Teodor Mazilu
A fost ingrozitor!Nu, nu ,numa
intreba!Ingrozitor.10000 de barbati imi strigau
innebuniti numele,voiau
sa-misfasie rochia.Mai rau ca la Carnavalul de la
Rio…Si agitatia asta isterica imifacea
placere.Ca sa vezi cum e omul!in loc sa ma
scarbeasca imi faceaplacere.Mereu imi propun
sa ma scarbeasca si pana la urma ma trezesc ca-
mi faceplacere?Nu mai stiu unde sa ma
ascund…Chiar daca m-as duce in Himalaya, tot
arveni dupa mine haitele astea de admiratori
nebuni.M-am saturat.Nu exista zi incare sa nu
primesc o mie de declaratii de dragoste:apuca-
te, citeste-le,claseaza-le, strecoara cate un
cuvant de simpatie.A trebuit sa-mi
angajezsecretara…Chiar m-am saturat!Eu tot
sper sa ma apuce scarba..
Ma simt nefericita!Eu astept o mare iubire!Si
stau si astept si astept sistau si astept si ma-
ntrteb de ce totibarbatii pe care I-am iubit
sedeau la mama dracului, in podisul Tibetului ,
intimp ce toti cretinii, toti negustorii, toti
neputinciosii zaceau la doi paside mine?De ce
uratul e la doi pasi de noi , doar sa-ntinzi mana?
Viata astade curtezana ar trebui sa starneasca
sila oricarei fiinte delicate.Eu sunt oasemenea
fiinta ..da, nefericirea mea e cea mai buna
dovada.Sunt mereu jignitaca barbatii nu-mi vad
sufletul, mereu le-o reprosez.Cred ca viata asta
decurtezana ma va scarbi, odata siodata!Cat o
sa o mai duc asa?Cand o sa am si eu timp
liber?sa mai citesc si euo carte …de ani de zile
n-am mai citit o carte!!As vrea sa ma cuprinda
sila deviata pe care o duc, sa mi se faca lehamite
si uite ca nu mi se face.Si iar se instaleaza
desfrau, iar mise pare viata frumoasa.
Gata!M-am hotarat!Plec in Egipt1O casuta
pemalul Nilului:patru camere, baie, bucatarie-sa
stau acolo pana vor veni si tristeteasi remuscarea
si durerea si ce ma fac daca nu vor veni
niciodata?
Monologul Caterineidin Furtuna de
A.N.Ostrovski (actul I,scena 7)
CATERINA:Zic :de ce nu zboara oamenii
capasarile?Stii, cateodata imi pare c’as fi o
pasare.Cand stai pe-o culme dedeal,parca,iti
vine sa zbori!Uite-as mi-as lua avant,as ridica
mainile si aszbura.Sa incerc oare acuma?(Vrea
sa se repeada)
…………………………………………………
…………………………….
Ah,cum eramodata!Traiam fara nici o grija ca o
pasare sloboda.Mamuca era asa de buna
cumine,ma gatea ca pe-o papusa nu ma punea la
treaba,faceam numai ce vroiam.Ah!Stii cum o
duceam cand eram acasa?Stai sa-ti spun.Ma
sculam dis dedimineata;daca era vara,ma
duceam la fantana,ma spalam,aduceam apa si
toateflorile din casa le udam.Aveam flori
multe,multe.Dupa aceea ne duceam cu mamala
biserica,cu toi si cu hagioaicele – la noi era casa
plina de hagioaice si demaici. – Cand veneam de
la biserica,ne asezam la lucru,brodam,mai mult
cuaur,pe catifea,iar hagioaicele incepeau a
povesti:pe unde au colindat,cate
auvazut,spuneau tot felul de intamplari sau
cantau stihuri.Asa trecea vremea panala masa.Pe
urma,batranele se culcau si eu ma duceam sa ma
plimb pringradina.Apio la vecernie,si seara iar
povesti si cantece.Asa ere de bine!
…………………………………………………
……………………………...
Da,dar aiciparc’as fi in robie.Si grozav imi
placea sa ma duc la biserica.Parca intram
inrai.Nu mai vedeam pe nimeni,uitam si de
vreme nici n-auzeam cand se sfarseaslujba.Parca
toate s-ar fi petrecut intr-o clipita.Mamuca
spunea ca toti seuitau sa vada cei cu mine.Si stii
inzilele cu soare,cade ca un stalp luminos din
bolta,si in stalpul acela,e ca unfum,ca un nor.Si
imi parea ca in stalpul acela zboara ingeri
cantand.Iarcateodata se intampla cand ma
sculamnoaptea – la noi in toate partile
ardeaucandele – si ma inchinam undeva intr-un
colt pana dimineata.Ori ma duceam disde
dimineata in gradina,la rasaritul soarelui,cadeam
in genuchi,ma inchinam siplangeam si singura
nu steam de ce ma inchin si de ce plang.Asa ma
gaseau.Si dece ma inchinam atuncea si de ce
plangeam nu stiu ca nu-mi trebuia
nimica,aveamdetonate.Si ce visuri
aveam,Varica,ce visuri!Ori biserici de aur,ori
gradiniminunate si tot cantau glasuri nevazute si
mirosea a chiparos;iar muntii sicopacii nu erau
ca cei obisnuiti ci asa cum sunt zugraviti pe
icoane.Sialtadata parka zburam,parka zburam
prin vazduh.Si acum mai visez cateodata darrar
de tot si altceva.
Doamna Quickly de W. Shakespeare
Vaurez buna-ziua, inaltimea voastra.
Sanu va fie cu suparare, inaltimea
voastra!
Asputea incredinta oare un cuvant, doua
inaltimii voastre?
Suntetinumai urechi?
Esteo anume doamna Ford, Sir; dati-va,
rogu-va, mai in partea asta sa nu ne-
audacineva... eu, stiti, locuiesc la domnul Caius.
Vasa zica D-na Ford..
Ah,sir, e o fiinta cumsecade!
Doamne,Doamne, ce mai craidon imi
sunteti! Dar sa va ierte Dumnezeu si pe noi
totipentru ca pentru asta ma rog si eu.
Eibine, iata care-i povestea din fir in par.
Ati pus-o intr-o asemenea fierberepe biata
femeie ca te minunezi, nu alta. Cel mai de frunte
dintre curteni, n-arfi putut s-o aduce in halul
asta. Si doar erau acolo cavaleri, lorzi,
gentilomicu echipajele lor... Va asigur curgeau
echipaje dupa echipaje, scrisori dupascrisori si
cadouri dupa cadouri... si toti miroseau atat de
frumos a mosc.
Si toti va spun erau numai in matasesi
aur;
Sitoti umblau numai cu cuvinte aligante
de ar fi putut cuceri inima oricareifemei.
Eibine va asigur n-au dobandit de la
dansa nici macar o privire... Chiar
astazidimineata mie mi s-au oferit douazeci
deingerasi de argint, dar eu ii dau incolo pe toti
ingerii de neamul asta, cum sespune, afara de
cazul cand ii castig pe cale cinstita...
Eibine, dansa a primitscrisoarea de la
dumneavoastra, va mutumeste de o mie deori si
va anunta ca sotul ei va lipsi de acasa intre orele
zece si unsprezece.
Zecesi unsprezece...
Siatunci spune dansa puteti veni sa-i
vedeti pictura aia pe care o stitidumneavoastra.
Jupan Ford, barbatul ei, n-are sa fie acasa. Vai
draga de ea,duce cu el o viata tare grea, e un
barbat gelos pana in maduva oaselor.
Zeceunspe; amarnica viata trage cu dansul draga
de ea.
Aaa!Dar mai am un misaj pentru
inaltimea voastra. Doamna Page si ea va
trimitesimtaminte pornite din inima; si lasati-ma
sa v-o spun la ureche, dansa este ofemeie atat de
virtuasa si atat de iducata, cum nu mai exista
dua in Windsor...
Suntincredintat ca umblati cu farmece,
intalimea voastra, dar incantata sa va fieinima
pentru aceste farmece.
Ah!Doamna Page ar dori din toata inima
sa ii trimiteti pe micul dumneavoastra paj;sotul
ei are o netarmuita infectiune pentru dansul.
Dar!Nu e bine sa stie pruncii toate
stricaciunile; vedeti persoanele de o
anumitavarsta au cum s-ar spune discretie si stiu
cum sa se comporte in lume!
Asaca aveti mare grija cum potriviti
lucrurile!
Suntincredintata ca umblati cu farmece,
nu alta! Dar pentru farmecele astea ma rogsi eu.
ÎMBLÂNZIREA SCORPIEI de
WilliamShakespeare
CATARINA
Hai, descreţeşte-ţifruntea încruntată,
Şi nu-ţi zvârli privirea cu dispreţ
Ca să-ţi răneşti stăpânul, domnul tău, Cicălitoare, acră, nu-i ascultă

Cârmuitorul tău. Ţi se zbârceşte, Porunca înţeleaptă, nu e oare

Frumosul chip, când teîncrunţi aşa, O învrăjbită neascultătoare,

Ca o livadă când obate bruma. Ce soţului i-arată vrăjmăşie ?

Şi bunul tău renume ţi se duce, Mă ruşinez când unele femei

Ca mugurii, când vinevijelia Se războiesc cu soţii, neprimind

Şi-i scutură. Femeia mânioasă Să vieţuiască-n pace, şi voiesc

E-ntocmai ca fântânatulburată, Să poruncească şi să stăpânească,

Ca apa noroioasă şi sălcie, În loc să se supună, să asculte

Din care nimeni, cât de însetat, Şi să iubească. Nu ne este trupul

Nu vrea să bea măcar opicatură. Aşa firav şi gingaş,şi molatec

Bărbatul ţi-e stăpânşi păzitor Şi nedeprins cu zbuciumul, cu munca

E viaţa ta, e capul tău, ţi-e domn ; Acestei lumi, ca astfel să ne fie

Veghează – asupra ta şi se-ngrijeşte A sufletelor noastregingăşie !

De tine. Îşi supune veşnic trupul Neputincioase şisemeţe gâze !

La grele munci, pe mare, pe uscat, Şi mintea mea, a fostnechibzuită,

Veghează noaptea pe furtună, ziua Şi inima trufaşă ;am avut

Pe arşiţă ; pe când tu staiacasă, Destule pricini să răspund la vorbe

Pe lângă foc, în linişte şi pace. Cu vorbe, la mânie cu mânie!

Şi-ţi cere doar iubire, ascultare, Acum văd că lănciile noastre

Credinţă, şi un zâmbet în privire. Sunt trestii doar, şi că forţa noastra

Răsplată ne-nsemnată pentru grija E-o slăbiciune nemaipomenită!

Şi osteneala lui. Căci datoria Cu cât voim să ne-arătăm mai sus,

Femeii către soţul ei, e-asemeni Cu-atât ne arătăm mai de nimic!

Supunerii pe care-o datoresc Deci fiţi la locul vostru, e mai bine;

Supuşii suveranului. Şi când Şi mâinile, aşa cum se cuvine,

Se-arată încruntată, necăjită, Le-ncrucişaţi, în semn de ascultare,

Şi cereţi-le soţilor iertare. Bărbatul meu ! …De ce-ai ieşit ? E pe sfârşit cu
cina.
Iar dacă soţul meu îmi porunceşte
În treaba asta , noi ne oprimaici ?
Îndeplinesc pe loc, tot ce pofteşte …
Ţi-a fost nădejdea beată-n care te mândreai ?

Şi-a adormit? Şi se trezeşte-acum

Atât de veştedă şi pământie

Privind la ce făceai de bunăvoie ?

MACBETH de William
Shakespeare Ştiu azi ce preţ să dau pe-a ta iubire, –

LADY Te temi să fii şi-n faptă şi-n tărie

MACBETH
Acelaşi ca-n dorinţă . Vrei să ai
Ce i-a-mbătat pe ei,mă-mbărbătează,
Tot ce socoţi a fi podoaba vieţii,
Ce stinsu-i-a-mi dăfoc. Auzi! Tăcere!
Şi să rămâi mişel în ochii tăi,
E bufniţa, e clopotarul sorţii
Ţinut între „aş vrea” şi „nu-ndrăznesc”,
Ce-şi cântă fiorosulnoapte bună.
Întocmai ca motanul din poveste.
El e la lucru. Porţile-s deschise,
Cefiară
Iar pajii regelui beţi morţi, cu sforăieli,
Te-a-mpins această faptă să-mi destăinui ?
Îşi bat şi joc de slujba lor de strajă.
Erai bărbat când cutezai s-o faci,
Le-am dres cu nişte leacuri băutura
Iar ca să fii mai mult decât ai fost,
Şi firea-n ei cu moartea se sfădeşte
Cu-atât mai mult va fi să fii bărbat.
De-s morţi sau vii.
N-aveai atunci nici timp, nici locprielnic
Darcine-i, cine-i ? Stai !
Dar vreai să ţi le faci! Şi când prilejul
Mi-e teamă, vai, că s-au trezit din somn
Se-arată de la sine, eşti nevolnic!
Şi-atunci nu s-a făcutnimic. Nu fapta
Am alăptat şi ştiu cât de duios
Ne poate pierde, numai încercarea!
Iubeşti pe pruncul căruia-i dai sânul,
Auzi ! Le-am pus pumnalele alături,
Dar i-l smulgeam din ştirbele-i gingii
Şi nu se poate-a nu le fi găsit.
În clipa chiar când îmi zâmbea-n obraz,
De n-ar fi semănat în somn cu tata,
Şi creierii zdrobeam, de-aş fi jurat
Aş fi făcut-o eu !
Cum te-ai jurat!
 Dăm greş ?
Ci strâge-ţi tot curajul într-un gând,
Şi nu dăm greş! Când Duncan va domi,
Căci greaua-i zi de drum, la somn l-îndeamnă,
Eu i-ameţesc pe-nsoţitorii-i doi,
Cu băuturi, într-o aşa măsură,
Că amintirea, paznic minţii, e-abur,
Şi-al gândului locaş, cazan de spirt.
Iar când în somn porcesc ei zac beţi morţi,
Ce lucru n-o să fim în stare a-i face
Noi amândoi, lui Duncan , nepăzitul ?
Ce oare nu putem a pune-n seamă
Acestor doi bureţi, străjerii săi,
Şi vina marei noastre făr-de-legi
S-o poarte ei ?
Cine-ndrăzneşte să creadă altceva, când
Ne-om urla durerea şi-ntristarea c-a murit? …
Du-te!
Tennesse Williams, Orfeu în infern
Lady
Suntnebună de mult, nu de azi dimineaţă. Am de
gând să-ţi reţin “tovarăşa de viaţă”până îmi fac
bagajele! Da, mă duc să-mi fac bagajele şi să
plec, dacă pleci tu,să plec după tine! La asta nu
te-ai gândit? Într-adevăr, nu te-ai gândit. Cecrezi
că aveam să fac dupa plecarea ta? Ce crezi? Să
stau aici într-un magazinplin de sticle şi cutii, în
timp ce tu pleci zorit mai departe, fără să am
măcaradresa ta? O să-mi trimiţi adresa! O,
mulţumesc, mulţumesc. Şi ce să fac cuadresa ta,
să mă uit la ea în dosul acestei perdele? Să-i
spun: “ O, draga meaadresă, în locul lui strânge-
mă, sărută-mă şi să-mi fii credincioasă!”
Batesus…Ştiu! E Moartea care-mi bate la uşă!
Crezi că eu nu aud cum bate?Parcă i s-ar ciocni
oasele între ele… Întreabă-mă şi am să-ţi spun
cum e cândte culci în pat cu Moartea, colo sus.
Mi se încreţea carnea pe mine laatingerea lui.
Dar am îndurat şi asta. Cred că inima mea ştia
că într-o zicineva se va pogorî să mă scoată din
acest infern! Ai fost tu acela. Şiiată-mă! Trăiesc
din nou! Nu vreau să mă ofilesc în bezna de
aici! Să-ţi intreasta bine în cap! Acuma, ascultă!
Tot ce este în acest blestemat magazin
îţiaparţine, nu numai salariul tău, ci tot ce a
adunat Moartea aici, însă Moarteatrebuie să
moară mai înainte de a fugi noi de
aici…Înţelegi, în sfârşit, ce-ţispun? Atunci, du-
te şi schimbă-te. Astă-seara va fi spectacol de
gală.
Margareta
„Faust „ - Johann Wolfgang von Goethe
Liniştea mea,
Odihna toată –
Nu le mai aflu
Ah niciodată.(îngenunchind)
Călăule,ce vii din ceaţă
Cine ţi-a dat puterea-aceastasupra mea?
E încă miez de noapte.
Mai lasă-mă, nu mă lua!
Îndură-te încă puţin de viaţamea.
Suntatât de tânără
Şi trebuie să mor?
Frumoasă fost-am de asemeni şide aici năpasta !
Ce aproape a fost iubitul.Astăzi e departe.
Sfâşiată e cununa. Risipităfloarea. Să-ţi curme suferinţa!

(ascultă cu încordare) Ajută-ma,mă scapă

glasul iubitului a fost acesta? De moarte şi de ruşine

(se ridică; lanţurile cad) Apleacă-te, te – apleacă

apare strada-n faţa mea,deodată, Maică peste mine.

pe unde te văzui întâiaşidată... Doamne,mă dau

senină, iată şi grădina,... În grija Ta.

în care te-aşteptam... Mântuie-mă,Tată!

cu Marta, vecina şi cântam... Voi îngeri cetelor senine.

(întorcându-seiar spre el) Împrejmuinţi-mă, ţinându-mă subscut !

se face zi. Pătrunde – aiciultina zi! O, Henric, ce groază mi-e detine!

Şi de ar fi fost cum trebuia săfie,

Desigur ziua mea de nuntă-ar fi!

s-a întâmplat cum mi-a fost dat: Magda

ne-om revedea. „Ultima oră” – Mihail Sebastian

Dar nu la dans... Nu mai puteamsuporta cursul

dumneavoastră. Mă indigna. Mă înfuria.
Cenamilă se-nalţă din pământ? Domnule profesor: mie-miplace Alexandru cel
Mare. Dumitale nu-ţi place. Îl critici, n-ai
Ce cată el pe locul sfânt? încredere înel. Vedeţi, pentru dumneavoastră,
Alexandru cel Mare e un obiect
Pe mine el mă vrea. destudiu…pentru mine…el e altceva. Un om.
Un prieten. Mai mult decât atât.
Apleacă-ţi faţa, Opasiune…destul de veche. Încă din liceu. Pe
Alexandru cel Mare l-am iubit dinprimul
Îndurerato, te apleacă, moment. Da,

Ridică de pe mine ceaţa. l-am iubit. E foarte frumos. Efrumos, e tânăr, e

puţin nebun, e generos. El e înalt, puternic,
Tu, cufăptura toată îndrăzneţ. Euîl cunosc pe Alexandru. Îl cunosc.
Uneori îl văd, îl aud. Cunosc vocea lui,cunosc
De suferinţă sfâşiată privirea lui – privirea lui arzătoare, ochii lui
calzi şi umezi. Cu ce orgoliu îşi ridică
Priveşte la fiul de pe cruce frunteaspre stele… Cu ce sfidare îşi lasă capul
pe spate. Uneori la curs,ascultându-te,
Privirea ţi se duce ascultându-te cum vorbeai despre el, aş fi vrut să
te întrerup,aş fi vrut să strig. Vorbeai cu
Către cerescul Tată, indiferenţă despre lucruri ameninţător
defrumoase. Cum puteai fi aşa de rece? Aşa de
absent? Şi totuşi erau clipe cândse părea că
înţelegi, că vezi. Erau momente, în cursul
dumitale când lucrurileînviau deodată… Uite
astă toamnă…în noiembrie, poate ai uitat, poate
nu mai ţiiminte, într-o joi după masă, ningea,
ningea pentru prima oară… noi eram puţiniîn
sală… să fi fost douăzeci. Ai intrat târziu. Erai
palid, puţin obosit. Aiînceput să vorbeşti cu
vocea dumitale indiferentă de totdeauna.
Vorbeai despreplecarea lui Alexandru în Asia.
Păreai plictisit, absent. Şi deodată – nu ştiucum
s-a întâmplat – ai tresărit, ai ridicat mâna cu un
gest ca un fulger – ungest care deschidea porţile
Asiei, porţile visului. Glasul îţi vibra. În
ochiaveai o mare lumină… Simţeam că
teiubesc. Pe dumneata, pe el, pe
amândoi…O…da …îl iubesc! El merge cu
mâinilelibere, cu ochii închişi, înainte, în
neprevăzut, în plină aventură, până lacapăt.
Alexandru e o flacără. N-ai s-o stingi dumneata.
Cu toate planşele, cutoate fişele, cu toate cărţile:
n-ai s-o stingi. E mai puternic, e mai viu, emai
frumos. E aşa de frumos! Uită-te în ochii lui,
drept în ochii lui – şispune-mi nu ţi-e frică de el?
Alexandru cel Mic!
Agnès –monolog
„Şcoala nevestelor”-
Molière
Vei crede că-i poveste, şi-i totuşi
adevăr. Lucram la oscufie, sus pe balcon, când
iată,un tânăr foarte bine în stadă se arată, şi
cumremarcă umila mea prezenţă, adânc se
ploconeşte făcând o reverenţă. Nevrând săpar
mojică, pe loc, la rândul meu, prin altă reverenţă
l-am salutat şi eu. Elface încă una plecându-se
profund. Tot printr-o reverenţă la rândul
meurăspund. El se întoarce şi face o a treia. Eu
nu mă dau bătută, răspund şi la aceea. El
treceîncă o dată, de două ori, de nouă ori, eu,
care cu privirea mea mereu îlurmăream, o nouă
reverenţă la rândul meu făceam. Noroc că într-
aceste şinoaptea a venit... Alminteri cine ştie,
mergeam la infinit, deoarece în cazulîn care mă
dădeam bătută, ar fi putut să creadă că eu sunt
prost crescută.
Dimineaţa, şezând în prag, aci, veni la mine o
babă, şi astfel îmi grăi:„Copila mea, Prea-sfântu-
i supărat. Mă tem din cer să nu trimită asupra
tablestem, el te-a făcut frumoasă, tu însă cu
păcat te foloseşti de harul ce ţieţi l-a dat. Deci
află că un suflet se plânse chiar acuşi de rana
dureroasă pecare i-o făcuşi.
– Un om rănit de mine? întrebatunci mirată.
– De tine, zice baba. Rănit demoarte, vai! E
tânărul pe care aseară-l salutai.
– Dar cum se poate una ca asta, zic. Făcui să
cadă din greşeală vreo oalăîn capul lui?
– E asta-i! zice baba. Nu fusenici o oală. Cu
ochii tăi, frumoaso, mi l-ai băgat în boală.
– Vai, Doamne! zic. Asemenicuvinte mă uimsc.
La ochi sunt eu bolnavă şi lumea îmbolnăvesc?
– Da , zicebaba. Curge din ochii tăi otravă, şi nu
cunoşti, măicuţă, puterea ei grozavă.Sărmanul
om tânjeşte, puterile îl lasă, şi dacă -zice baba
cea miloasă- nu vrei să fi cu el puţin mai
milostivă, întrei sau patru zile îi rupem de
colivă. – Vai Doamne!, zic. Aş plânge dedurere.
Dar mie, bietul tânăr, ce ajutor îmi cere? – Îţi
cere, zice baba, unlucru de nimic. Să vie să te
vadă şi să vorbiţi un pic. Privirea ta, atâta
maipoate să-l învie, căci pentru boala asta nu-i
altă doftorie. – Vai -ziceu- bucuroasă, păi,
dacă e aşa, săvină să mă vadă de câte ori o vrea!
Şi astfel veni la mine şi-lvindecai de boală.
Acuma spune singur, făcui vreo greşeală? Aş fi
putut rămâneaşa, nepăsătoare, ştiind că, fără
mine, sărmanul tânăr moare? Eu, care simt
însuflet durerea orişicui, şi care plâng în hohot
când văd murind un pui.
Marion –monolog
„Danton”- Georg Büchner
Maică-mea a fost ofemeie bună! Îmi
spunea că modestia e cea mai preţioasă virtute.
Când aduceaoaspeţi la noi acasă, câteodată
vorbeau. Atunci mama mă obliga să plec
dincameră. Dacă o întrebam ce au vrut să spună,
îmi spunea că ar trebui să-mi fieruşine. De câte
ori îmi dădea o carte s-o citesc, trebuia neapărat
să sarcâteva pagini. Însă îmi plăcea să citesc
Biblia, şi acolo totul era sfânt,chiar dacă nu
înţelegeam anumite lucruri. N-aveam pe cine să
întreb, aşa cătrebuia să mă gândesc singură.
Odată, într-un an, venise primăvara, am simţitcă
se petrece în jurul meu ceva ciudat, la care nu
puteam lua parte. Trebuia sărespir aerul ăsta
ciudat, care aproape mi se lipea de trup. Îmi
priveam trupul.Şi de câte ori o făceam, mă
simţeam despicată în două părţi, care se
topeauapoi una într-alta. Era un băiat care
obişnuia să treacă pe la noi. Era dulceşi spunea
prostii. Nu înţelegeam ce însemnau, dar mă
făceau să râd. Mama îl invitadeseori – ne făcea
la amândouă plăcere.
Şi pe urmă n-am înţeles, dacă puteam să stăm
împreună pe două scaune, dece să nu stăm
împreună sub un singur cearceaf? Aici, el m-a
făcut mai fericitădecât cu glumele lui. O făceam
pe ascuns şi continuam să o facem.
Iar apoi... a fost ca o mare care te înghite şi te
trage din ce în ce maimult în adânc. Nu mai
simţeam decât un singur lucru – toţi bărbaţii se
topeauîntr-un singur trup. Asta mi-era firea.
Cum să scap? Până la urmă a înţeles.Avenit într-
o dimineaţă şi m-a sărutat de parcă ar fi vrut să
mă zugrume, eraoribil cum mă strângea de gât.
Era înfiorător să-ţi fie atât de frică. Apoimi-a dat
drumul, a râs şi a spus că era gata să facă ceva
idiot – să nu mă maidezbrac, să am grijă de
rochie că e aproape stricată. Şi că nu vrea să-
mistrice cheful, dar rochia asta e tot ce mi-a mai
rămas curat pe lume. Apoi aplecat şi n-am
înţeles niciodată ce-a spus. În seara aceea
stăteam lafereastră, ştii că eu înţeleg numai ceea
ce simt. Visam în amurgul roşiatic şiînnorat. Şi
a venit o mulţime pe stradă, copiii fugeau şi
femeile se uitau acumpe fereastră. M-am uitat şi
eu jos în curte. Îl cărau într-un coş, lunastălucea
pe fruntea lui albă, avea părul ud, se înecase.
Trebuia să plâng. Eraprima durere din viaţa
mea. Alţi oameni au Duminici, şi zile de lucru,
au şasezile de trai şi una de rugăciuni, ei simt
ceva deosebit când este ziua lor saucând vine
Crăciunul. Eu... nu simt nimic. Şi nu înţeleg. Nu
simt nicischimbarea, nici sărbătorile, sunt mereu
aceeaşi, un dor fără sfârşit, un foc,un torent, o
foame. Maică-mea a murit de inimă rea, oamenii
mă arătau pe stradăcu degetul... Ce mai prostie...
Toţi ne găsim plăcerea în ceva – în trupuri
deicoane, în flori, în jocuri... e acelaşi dor, iar
oamenii care simt cea maimare plăcere ar trebui
să se roage mai mult.
Sinesti
Camil Petrescu
Esti desigursurprins ca seful meu de cabinet a
insistat atat de mult, aratand ca vreau sate vad
asta-seara. Mi s-a spus la club azi
dupaamiaza,ca sunt atacat de o foaieoarecare; la
inceput n-am dat nici o importanta numelui
gazetei… Intelegi? Unministru nu o sa stea sa
citeasca toate gazetele care il injura. Unde am
ajunge ? Sipersonal din principiu nu citesc foile
care ma ataca. Asa ca habar nu aveam deacest
atac din… Intocmai zic nu aveam habar, cand
mi-au cazut ochii sub titlu.A… dar aici e
director bunul meu prieten Gelu Ruscanu…
probabil ca nici nu stieomul despre ce e vorba.
Se vede ca vreun redactor zelos in criza de
subiecte,acum pe caldurile astea, a vrut sa mai
anime foaia si…
…………………………………………………
……………………………...
Inainte deminister si de toate ma intereseaza
acum ce scrisoare este asta ? Catrecine este
adresata ?
…………………………………………………
……………………………...
Cecaraghioslacuri… Si pe urma, cu cine
ar fi putut sa ma insele ? Dar in sfarsit… da-mi
scrisoarea s-o cercetam impreuna. Sa-tidovedesc
daca e nevoie ce infamie s-a incercat.
…………………………………………………
……………………………...
Deocamdatada-mi sa vad scrisoarea…
Vreau si eu sa aflu cu cine m-a inselat ? Dacan-
oi fi cumva chiar dumneata. Mai stii dracie ?! Te
pomenesti ca-i faceaicurte cu piciorul pe sub
masa ? Si de aceea ii gaseai
mancaruriledelicioase. Maria te invita cam des
cand erai student. « Restaurantelesunt asa de
proaste si murdare… bietul baiat » Poate ca de
aceea imigaseai discursurile frumoase,
admirabile cand le comentam seara la
coltulcaminului pe cand Maria ne turna ceaiul ?
Si pe urma seara, cand ieseamimpreuna fumand,
iti aduci aminte ce tigari minunate aveam ? Eu
la club,dumneata acasa… sa-ti prepari
examenele… ori te pomenesti ca dupa ce
nedesparteam o luai pe bulevard la dreapata, la
mine acasa ? Si eu tecredeam cu ochii pe
carte… E drept ca servitorii oameni de incredere
nu mi-auspus nimic… Dar mai stii, poate ca
dumneata luptatorul pentru adevar,
pentrudreptatea absoluta, inflacaratul
reformator… Campionul luptei
impotrivacoruptiei… « fie ea de sus fie de jos »
cum scrie Dreptatea Sociala,ai debutat prin a
corupe pe Lina si Vasile ? Poate ca atunci cand
euintram pe usa, dumneata escaladai cum puteai
fereastra ? Fleacuri,fleacuri… dumneata ma
iubesti domnule. Da, da, mai mult decat ai crede
poate…cu toata graba inexplicabila de a publica
scrisoarea asta ! Mi-aduc amintesi n-am sa uit
niciodata, cand eram bolnav de pneumonie, cu
40 de grade temperaturacat devotament mi-ai
aratat. Infrigurarea cu care alergai dupa
doctor… ceasuripe care le vegheai cu Maria la
capataiul meu… De cate ori nu te apuca
dimineatala mine acasa…
…………………………………………………
……………………………...
Eu am jefuit, am asasinat? Afirma
aceastanevasta-mea in scrisoarea ei?
…………………………………………………
……………………………...
Astadovedeste fara putinta de tagada ca
nevasta-mea este o mitomana, o
mitomanaerotica.
…………………………………………………
……………………………...
Tepriveste… Sa admitem daca vrei,
pentru usurarea discutiei si aceasta
absurdaafirmatie. Dar sunt avocat, discutam
strict juridic…Ce valoare probanta poatesa aiba
aceasta scrisoare pe care vrei sa o publici si in
care autorul ei faceafirmatii care il privesc ca
valoare de adevar despre un tert ?
…………………………………………………
……………………………...
Atunciincepi cu un asasinat. Nu vei lovi
decat tot in aceasta nenorocita, caci vei daprada
opiniei publice, nu numai purtarea ei de sotie
nedemna si de mamadenaturata care nu-si va
mai putea pastra copiii, dar vei etala si tarele
eiintime de femeie bolnava…
…………………………………………………
……………………………...
Candeu ministrul justitiei, am venit aici,
mi-am dat seama cat risc si cat deimposibila este
orice reactie pe loc, asa cum ai merita din partea
mea. Mi-am spus catrebuie sa fiu calmorice s-ar
intampla. Mi-am spus ca trebuie sa viu pentru ca
o nenorocireameninta pe fiul singurului om
superior pe care l-am intalnit in viata mea,
sidoar in anume sens, ameninta si famila mea.
Dar cum? Pentruca dumneata crezi asta,
dumneata, in definitiv un oarecare, ma si
socoticondamnat si ma executi pe tememiul
marturiilor unei mitomane erotice care demult ar
fi trebuit sa fie internata intr-o casa de sanatate?
Nu gasesti catreci dincolo de limitele discutiei
convenite ? Caci am convenit faptul indiscutie,
numai in nadejdea ca voi impiedica o nenorocire
iscata din dementa.Daca n-ar fi fost amintirea
fierbinte a lui Grigore Ruscanu si dorinta
uneilamuriri…
…………………………………………………
……………………………...
Eraprea patimas dar patima asta, setea
asta de tot deviase la el intr-o legaturastupida si
in jocul de carti. Nopti intregi vrea sa biruie cu
logica luiexagerata absurditatea hazardului. Asa
s-a ruinat. Cum vezi, te inteleg cand te
privesccoplesit de aceasta imprejurarea
dureroasa din viata dumitale.
…………………………………………………
……………………………...
Sane intelegem… Nu poti suporta ideea
ca eu sunt ministrul justitiei. Cine e devina ca iei
fumurile dumitale drept realitate ? A, daca
printr-oinexplicabila eroare eu as fi gasit vinovat
legal, atunci desigur ca ar fi fostcazul unui cerc
patrat. Dar numai fiindca dumneata singur m-ai
condamnat, saiei in serios aceasta condamnare e
absurd, e ridicol… Pentru astfel de fumurivrei sa
sacrifici o femeie ?
Matei Visniec – Sufleurul fricii
Bruno: Pemine ma cheama Bruno… Ma cunosc
toti pe-aici… Stiti, eu sunt un visator… Imiplac
de pilda, aceste dupa-amieze de toamna. Nu-i
asa ca au in ele cevamisterios si, ca sa zic asa,
discret? Da, da… Au ceva misterios… Stiti,
euconsider ca nimic nu e mai frumos decat sa
stai la o bere, pe terasa. Uniiprefera plimbarea…
Da, accept plimbarea, dar nu pot s-o compar cu
sederea peterasa. Sunt unii care nu suporta
berea.Fie vorba intre noi, nimic nu se poate
compara cu o bere. Eu, daca nu beau obere
dupa-amiaza, ma simt, cum sa va spun, ma simt
strain… Nu mai intelegnimic… Veti crede ca e
un viciu… Nicidecum! E, ca sa zic asa, o nevoie
purspirituala… Ma intelegeti, eu, ori de cate ori
ma aflu aici, pe terasa, simtcum devin mai bun,
mai uman… Am dintr-o data o teribila
slabiciune pentru discutii,incep sa receptez mai
adanc natura, s-o observ… Iata de pilda, aceasta
toamna…Ce toamna!... Ce mai toamna!... E
domnule o toamna… cum nu sunt multe in
…univers! Ha-ha! Ce parere aveti despre
aceasta metafora, ca sa-i zic asa? V-amspus ca
eu am o predilectie pentru contemplare… spre
observarea acelor lucruricare, la prima vedere,
nu-i asa, ne scapa. Iar metafora, domnule,
oricemetafora, domnule, poseda, ca sa zic asa,
contine si cate un sambure de adevar!Da! Poate
ca e cea mai frumoasa toamna care a existat
vreodata si noi… nu stimnimic… Nimic…
Nimic…
Tenesse Williams – Menajeria de sticla
TOM: Asta-ibuna! Nu cumva ma crezi
indragostit de slujba asta? Nu cumva ma
creziindragostit de fabrica de incaltaminte
Continental? Socoti poate ca visul meucel mai
de pret este sa-mi petrec 55 de ani din viata
acolo, intre patru peretide plastic cu tuburi
fluorescente? Ei bine, nu! De multe ori as
prefera sa iacineva un par si sa-mi dea in cap
decat sa ma duc acolo. Si totusi ma duc! Decate
ori intri in camera zbierand acel “Rasari si
straluceste, mandru soare!”imi pare rau ca n-am
murit in somn. Si totusi ma scol si ma duc!
Pentru 65 de dolari pe luna renuntla tot ce-am
visat sa fac sau sa ajung vreodata. Si tu spui ca
sunt egoist, cama gandesc numai la mine. Vrei
sa stii ceva, mama? Daca eramintr-adevar egoist
asa cum zici tu, de mult imi luam eu lumea-n
cap.
Ma duc la cinema.
Bine, mint. Ma duc sa ma destrabalez. Ma duc
in localuri de fumatopiu. In tavernele viciului si
ale crimei, auzi mama? Am intrat in Maffia,
inbanda Hogan, sunt un asasin platit, umblu cu
un pistol automat intr-o cutie devioara, conduc
un grup de case de toleranta in Valley-Street. Mi
sespune Asasinul – Wingfield Asasinul, si duc o
existenta dubla: ziua lucrez la depozit, ca orice
salariat cinstit,iar noaptea sunt rege – temutul
rege al lumii interlope! Joc la cazinouri,pierd
averi intregi la ruleta… Portmustata falsa si
bandaj negru pe un ochi, iar uneori imi pun
favoriti verzi. Inasemenea ocazii mi se spune El
Diavolo. A, ti-as putea spune lucruri care arface
sa ti se zbarleasca parul in cap. Dusmanii mei si-
au pus in gand sa arunceimobilul asta in aer.
Intr-o noapte au sa ne arunce pe toti. In ceea ce
mapriveste are sa-mi para bine, am sa fiu chiar
fericit, si dumneata la fel. Tevei inalta pe o
coada de matura sus, sus de tot deasupra lui
Blue Mountain,cu toti cei saptesprezece
curtezani ai tai, ca o batrana vrajitoare,
pisaloagasi rea.
Mars, soldat!
John Gordon
Se poate sa nu credeti ca eu nu vreau sa
fac parte din grupul…
Imipare rau, am gresit, pot sa reiau? Sa
nucredeti ca vreau, adica ca nu vreau… vai de
mine, ce cacofonie…
 Cred ca este greu sa examinati pe cineva
ca mine, dar…in fine…ma scuzatica v-am irosit
timpul si…. analizele si drumul…
De fapt, voi mi-ati irosit timpul,voi mi-
ati luat sangele si urina, si acum vreti sa plec?...
Sa plec?... bine,plec… Ba nu plec deloc! Daca
plec, iau cu minetot ce-mi apartine! E dreptul
meu ! Doar sunt si eu cineva, nu sunt doar
osuma din partile mele componente… sunt
cineva ! Sunt cetatean, platescimpozit, imi
sustin guvernul, imi tin gura, cred tot ce se scrie
in ziare, factoate astea si am si eu drepturile
mele : vreau urina si sangele meuinapoi si astept
scuze ! Exact, scuze ! Imi datorati scuze !
Cineva imi datoreaza ceva, tara mea
imidatoreaza ceva !
N-am lipsit niciodata de la serviciu, tatal meu
primea cadouri, merg lasora mea, copiii ei
primesc cadouri, mama nu-mi recunoaste vocea
la telefon,tata a murit…
Credeti ca este bine sa merg singur acasa? Sa
fim seriosi.De fapt, cine s-ar uita la un barbat de
teapa mea? Stiti cum ma striga portarii de la
teatru:‘Lunganul’... Eu joc intr-un fel de teatru,
terapie prin arta…de fapt, e
trupasanatoriului…asta a fost demult …
foartedemult…
Eu…cu ce am gresit eu?
Negrisorii astia revoltati, astiacare injura,
care fura, ajung sa te hartuiasca, sa te ucida in
metrou; eireprezinta ceva, ei fac ceva, lumea le
da atentie… Sau fetele astea, cu fustapana aici,
care innebunesc barbatii, numele lor apare peste
tot! Sunt promovatica vedete. Ei fac ceva, ei nu
au timp dearmata! Ei sunt buricul pamantului !
Poza si numele meu nu apar in ziarulde
duminica, pe cand barbatii aia slinosi, cu parul
dat pe spate, si altiparveniti, sunt simbolul
societatii in care traiesc eu! Si voi imi spuneti ca
nu sunt apt ? Voi sunteti inapti… Impotentilor !
Vreau sucul meu de portocale !Vreau
sucul meu de portocale. Mi-ati luat sangele,
vreau sucul meu deportocale ! Imi cunosc
drepturile ! Cunosc si un avocat datdracului ; dar
nu-l chem, ma descurc perfect si singur ! Vreau
sa setermine cu petrecerile de la etaj ! Vreau
liniste ! Altfel, nu ma pot concentra si ati putea
crede casunt nebun. Nu sunt nebun, imi apar
doar drepturile! Cand ma duc sa fac o
reclamatie,functionarul sa nu stea doar pe scaun
si sa scrie ! Trebuie sa faca ceva, sa maajute cu
ceva!...
Chever, opreste-te ! Te doare ? Nu te
doare, Chever !Esti puternic ! Esti curajos !Treci
la tabla : A, C, N, G, V…e bine, randul de jos…
b, i, h…E ‘n’, dareste bine..
Treci pe cantar ! Ai greutatea ideala, ai
inaltimea unui sportiv deperformanta ! Ce faci?
Ma auzi ? Ai un auz perfect! Spune-mi ce
simteai?
Aveam 13 ani si cand am ajuns acasa,el
nu era acolo. Mi-era frig. Ma obisnuisem sa-l
gasesc mereu acolo. Apoi mi-auspus ca a murit
in Vietnam. Sunt fiul unui erou mort in
Vietnam, sau n-ati auzit de Vietnam? Dumnezeu
nu prea si-adat osteneala sa binecuvanteze
Americain Vietnam!
In picioare, Chever!
Nu cred ca pot….
Poti, esti puternic, esti curajos! Asa:
spatele drept, pieptul inainte,mergi drept!
Bravo! Cu puterea investita in mine, iti ordon sa
dai jos de petine toate articolele vestimentare!
Ai 10 secunde: 1 Mississippi, 2Mississippi, 3
Mississippi. Gresit!
Cu puterea investita in mine, declarca
esti inapt! Armata americana nu are nevose de
tine. Urmatorul!....
Se poate sa nu credeti ca eu nu vreau sa
fac parte dingrupul… Imi pare rau, am gresit,
pot sa reiau? Pot?... Pot?
Tom
din „Menajeria desticlă” de Tennessee
Williams
Da, mi-s buzunarele pline cu fel defel de
scamatorii. Dar să nu credeţi cumva că aş fi
vreunul din acei scamatoride profesie care
înfăţişează iluzia sub haina realităţii. Nu. Eu am
să vă arătadevărul cu plăcuta mască a iluziei.
Voi începedeci prin a întoarce timpul
îndărăt şi-l voi opri în acea stranie
perioadădintre cele două războaie, când tineretul
american, dezamăgit şi dezorientat,bâjbâia în
căutarea unei fericiri iluzorii. În Spania era
revoluţie. La noierau doar declaraţii sforăitoare
şi confuze.
Tata ne-apărăsit de mult, de mult de tot.
Era telefonist dar, într-o bună zi, atras
dedepărtările necunoscute, şi-a lăsat telefoanele
baltă şi a plecat în lumealargă, spre libertate.
Ultima oară când am avut veşti de la el a fost
sub formaunei ilustrate trimise de la
Tehuantepec, de pe coasta pacifică a
Mexicului,care conţinea doar atât: „Bună ziua,
la revedere.” Şi nici o adresă.
Mama era ofemeie şi jumătate! Când
hotăra un lucru, nu se lăsa până nu-l ducea la
bunsfârşit.
Ei drăciadracului! Cât îţi închipui că am
să mai rabd? N-am nimic care să-mi
aparţină,care să fie al meu în casa asta. Casa ta!
Casa ta! Cine plăteşte chiria? Cine esluga...
M-amsăturat! Plec! Plec! Nu crezi că şi
răbdarea mea are o limită, mamă? Ştiu,ştiu,
pentru tine n-are nici o importanţă că ceea ce fac
este cu totul altcevadecât aş vrea să fac. Nu
cumva mă crezi îndrăgostit de slujba asta? Nu
cumva măcrezi îndrăgostit de fabrica de
încălţăminte Continental? Socoţi poate că
visulmeu cel mai scump este să-mi petrec
cincizecişicinci de ani de viaţă acolo,între patru
pereţi de plastic, cu tuburi fluorescente? Ei bine,
nu! De multeori aş prefera să ia cineva un par şi
să-mi dea în cap decât să mă mai ducacolo. Şi
totuşi mă duc! De câte ori intri în cameră
zbierând acel „Răsari şi străluceşte mândru
soare” îmispun: „Bine de cei morţi”.Şi totuşi,
mă scol şi mă duc. Pentru 65 de dolari pelună,
renunţ la tot ce am visat să fac sau să ajung
vreodată. Şi tu spui căsunt egoist, că mă gândesc
numai la mine! Vrei să ştii ceva mamă? Dacă
eramegoist cum zici, de mult îmi luam şi eu
lumea-n cap. Ca dânsul. Astăzi aş fifost departe.
Vrei săştii unde mă duc în fiecare seară?
Bine! Mă duc să mă destrăbălez! Mă duc
înlocuri de fumat opiu! În tavernele viciului şi
ale crimei, auzi mamă? Am intratîn Maffia, în
banda Hogan, sunt un asasin plătit, umblu cu un
pistol automatîntr-o cutie de vioară, conduc un
grup de case de toleranţă în Valley-Street!Mi se
spune Asasinul, – Wingfield Asasinul,şi duc o
existenţă dublă: ziua lucrez la depozit, ca orice
salariat cinstit,iar noaptea sunt rege – temutul
rege al lumii interlope!
M-amsăturat până şi de filme. Da, de
filme. Uite, le vezi? Toate vedetele astea
cuzâmbete irezistibile care au aventuri peste
aventuri şi care se îndoapă până aici... mie unul
mi-ajunge! Fiindcă, ştii cese întâmplă? Oamenii
merg la cinema în loc să trăiască ei înşişi.
Toatepersonajele astea pe care le fabrică
Hollywood-ul şi care duc o viaţă
minunată,trăiesc şi pentru ceilalţi cetăţeni ai
Americii, în timp ce America stă în săli
întunecoase şile urmăreşte din ochi aventurile.
Câtă inconştienţă! Eu unul m-am săturat! Aşacă
plec. Plec.
Ştiţi ce mi-a spus mama? „Du-te!Du-te în lună,
du-te unde vrei, egoistule!”
Nu m-am dus în lună, m-am dus mult,mult mai
departe... Căci timpul este cea mai lungă
distanţă între două locuri.Am plecat de acasă,
am păşit pentru ultima oară treptele scării de
incendiu şide atunci am amers pe urmele tatălui
meu... Am călătorit foarte mult. Oraşeletreceau
prin faţa mea ca nişte frunze moarte, frunze viu
colorate, darrupte de pe ramuri. Aş fi vrut să mă
opresc, dar parcă mă urmărea ceva. Cevacare
venea întotdeauna pe neaşteptate. Merg
câteodată noaptea singur, pestrăzile unui oraş
străin, când nu găsesc pe nimeni care să-mi ţină
de urât.Traversez strada, intru într-un
cinematograf sau într-un bar, comand un
whisky,vorbesc cu primul străin care îmi iese în
cale.
Mamă, eu... te rog să mă ierţi. Amrăsărit, dar n-
o să strălucesc... Acum nu mă mai pot întoarce.
“ION” - ACESTI INGERITRISTI ---
D.R. POPESCU
Una dingreselile mele, pentru care am
ajuns unde sunt, a fost ca n-am spus
niciodatanimic. Nu ti-am spus adevarul. Ca ma
snopeai in batai... Stateam cu capul inpamant si
nici nu strigam. M-ai batut si cu furca de fier.
Parca te vad cumvanai cu mana ridicata... Imi
place, in gand, sa te opresc intotdeauna
cumainile in sus si sa te tin asa, drept pedeapsa,
cat vreau eu... Atunci nuti-am zis nimic, n-
aveam curaj... Dar acum pot sa-ti zic...
Am omemorie grozava, tata, si nu ma
lasa sa uit nimic. Si nu-ti iert nimic din cemi-ai
facut. Si nimanui n-o sa-i mai permit nimic. In
fiecare zi! Nu mai vreausa iau bataie. Fiindca nu
mai mi-e frica, tata, nu mai sunt las, intelegi?
Mama seimblolnavise, o lasasei. N-ai
rabdat niciodata sa vezi pe cineva suferind
langatine, n-ai rabdat nici o durere care nu era a
ta, nici o suferinta... Tederanja. Scapai de ea. Si
cand mama a murit, te-ai mai linistit.
Ai baut debucurie, in fata satului nu mai
aveai nici un pacat, puteai trai linistit cunoua
nevasta. Ai baut de bucurie, dar lumea a crezut
ca de durere. Si ai lasatlumea sa creada ca de
durere beai... N-am sa te uit.
...Mavanasei ca pe un iepure, cat
statusem acasa, dar n-am crapat... Am fugit
dincotetul tau... Dar aici s-au inselat toti,
crezandu-ma iepure, fiindca eu aminceput sa
invat sa musc si sa intep, ca un caine, ca un
arici, dar eu eram maidegraba un caine raios cu
piele de arici...
Asta mi-aizis cand am venit apoi acasa,
n-am sa te uit.
"—Ceurli, ma, la mine, ca un caine
raios?, ce tot racai lumea cu pielea ta dearici?
Vezi sa nu te-afum!"
Da, nu-tiamintesti... Nu-ti amintesti nici
de mama? Ai imbolnavit-o in batai. Nu delapte
s-a imbolnavit ea... si ei ii spuneai c-o visai
noaptea murind. Dar eate-a iubit, nu te-a
spus...cum te-am iubit si eu la inceput si am
crezut c-asatrebuie sa fie un copil, sa nu se
supere pe taica-sau.
Gasisei unacu case mari. Voiai sa scapi
de mama. O calcai in picioare!
Tintele depe bocancii tai... Aveai niste
bocanci cu tinte, ti-amintesti?
Eu mi-iamintesc... I-ai purtat mult timp,
si dupa moartea mamei... Doua tinte am luatsi
eu de pe talpile lor, ca amintire. Una pentru
mama, pe care n-am cunoscut-osi alta pentru
mine. Ai calcat-o pe mama cu bocancii...Si cand
au spalat-omoarta se mai vedeau inca, vinete,
urmele bocancilor tai. Uite tintele!Pipaie-le!
Cand o sa mori, o sa ti le pun la capatai!
Stii care afost ultima dorinta a mamei?
Cea mai fierbinte dorinta a ei inainte de a
muri?Sa nu te primeasca la inmormantarea ei!
A murittanara, la 18 ani, si tu ai omorat-
o! Si te-a iubit, pacatosule!...
A fugit cutine de la parinti, din
dragoste... Erai lumina ochilor ei, asa-ti zicea,
imispunea bunica... Iti dai seama cum a crapat
pamantul sub ea, cand a vazut catesti de porc?
A murit dedurere. Nu numai de tintele
bocancilor tai, de durere c-ai inselat-o
pentruniste case mari. Nu voia sa te mai vada,
nu mai avea pentru ce trai, de rusine,imi spunea
bunica...
“CHELNERUL” TREI PRONUME
PERSONALE --- ANA RIPKA – RUS
- "Nuva suparati, puteti sa imi dati si mie o
tigara?"
Noi, astia care servim la mese,n-avem vreme
nici macar de o tigara. Seful de sala sta mereu
cu ochii beliti lanoi, nu ne putem scarpina nici
in fund, ca ne-am si trezi cu el strambandu-
se,acru si amenintand! Daca mergeti la toaleta
barbatilor, veti vedea in fatafiecarui pisoar, cate
un chelner cu o mana tinandu-ne de slit, si cu
cealaltamascand o tigara, din care trag repeziti si
cu sete. Din cand in cand maiprivesc ingroziti
peste umar, spre usa, sa nu fie surprinsi.
Le-ati vazut pe tinerele imbracatein subrete?
Inca-s la scoala, fac practica aici. Sfioase,
stangace, naive, impiedicate...Noi, astia cu
vechime in ale meseriei, trebuie sa le
supraveghem. Pe doua le-amochit eu, nici nu m-
am decis inca la care sa ma opresc. Deocamdata
le calauzescpasii pe taramul ingrat al deservirii
publice. Ma aflu abia la faza aranzari tinutei" –
Hei, domnisoara, uite ce te-ai murdarit!". Le
trag intr-un coltintunecat si le asez mai bine
bonetica, sortuletul si volanele fustitei.(Priveste
precaut afara, revine si trage din tigara). Nici nu
banuiam ca nistepustoaice pot avea deja
proeminentele acelea
opulente...stiti...prematurdezvoltate. (Ramane cu
urechea ciulita). Oau! Ce-mi place piesa asta!
(Sescutura nebuneste) (Priveste afara, apoi
brusc: Sase! Vine sefu'! Stingetigara). Cred ca a
trecut...(priveste afara tusind)
Ce misto e piesa asta! Pacat ca nupot dansa.
Trebuie sa plec. (Da sa iasa, dar revine).
Apropo, ati auzit ce s-aintamplat ieri in fata
bisericii? Am crezut ca ma prapadesc de ras!
Toti ploziiaiai ingalati, calarindu-i pe popa si pe
clopotar, ca niste draci impielitati,si diaconul,
care scotea niste sunete din gat, de nu stiai daca
rade oriplange! In loc sa se teama bisericosii ca
micutii cersetori ar fura banii dincutia milei, mai
bine ar da din cand in cand cate un spectacol ca
ala de ierisi ar face bani mai dihai decat aia de la
teatru!
(Isi priveste ceasul) tre' sa plec,vine seful!
Multumesc pentru tigara!
Cadavrul
de Aldo Nicolaj
Un interior burghez. Dormitor în care –între
patru lumânări – stă mortul. Uşa încăperii e
întredeschisă şi, printr-oînlănţuire de odăi, se
poate vedea sufrageria, unde familia e la masă.
Edoardo,50 de ani, plăcut la vedere şi politicos,
îmbrăcat în negru, are mâinileîmpreunate şi
între degete un buchet de viorele. Ele este
mortul. Face câţivapaşi spre public, apoi
EDOARDO: Mă numescEdoardo Filobello,
născut la Roma, acum 52 de ani, decedat ieri la
(se uită la ceas)…la orele 20 si57…Chiar în
clipa aceea s-a oprit şi ceasul. Se întâmplă. Din
simpatie. Mort depneumonie, cu supliment de
criză cardiacă. Eu am tot spus:
„Chemaţicardiologul…chemaţi cardiologul”.
Aş! „Măcar pentru un control… .” Toţi îidădeau
întruna că în ziua de astăzi, cu atâta penicilină la
îndemână, cine maimoare de pneumonie ?
Poftim, rezultatul. Toţi contra cardiologului.
Inclusivmedicul casei. Mare dobitoc şi acesta.
De bună-credinţă, ce-i drept, dar dacăm-ar fi
ascultat, în clipa asta aş mai fi încă Edoardo
Filobello, iar nurăposatul Edoardo Filobello.
(îşipriveşte făptura) Ia te uită cum m-au
împopoţonat! Costumul negru, o fi elpotrivit cu
ocazia, nu zic nu, dar mie mi-au plăcut
întotdeauna hainele deculoare deschisă, sportive,
tweedurileacelea frumoase şi vesele…De
cravată, ce să mai vorbim, am refuzat mereu
sămi-o pun. Nevastă-mea – căci ea mi-a făcut-o
cadou – insista de fiecare dată:ai să vezi că într-
o bună zi o să ţi-o pui şi n-ai să mai vrei s-o
scoţi înveci! Chiar aşa. Acum înţeleg, o păstra
pentru împrejurarea de faţă. Poate căpentru o
asemenea împrejurare o fi şi cumpărat-o!
Femeile! Prevăzătoarele! Segândesc la tot şi la
toate. Mă simt atât de caraghios cu hainele astea
negre şicu buchetul de viorele în mână…Ei!
Desigur, nimeni nu s-ar fi aşteptat săsfârşesc atât
de repede. Cu atât mai puţin eu. M-am bucurat
totdeauna de osănătate de fier. Nici tu guturai,
nici tu dureri de cap…mistuiam până şipietrele
de moară. Cât despre inimă, cardiologul îmi
zicea mereu: „Ceasornic!Aş vrea eu să am o
inimă ca a dumitale!” Mai bine ar fi avut-o!
Crăpa el, nueu…Acum, nu ne mai rămâne decât
să ne resemnăm. A apărut şi anunţul în
ziar.Anunţ cu plată, bineînţeles (ia ziarul
şiciteşte): „Ieri, după o scurtă suferinţă, s-a stins
în deplinăseninătate”…Seninătate? Dar n-am
apucat nici măcar să mă dumiresc!?...„Sufletul
nobil al lui Edoardo Filobello, de ani 52…” Ce
nevoie era să mai punăşi anii…Ce trebuie să ştie
lumea câţi ani am? „…Anunţă decesul, zdrobiţi
dedurere”…cam exagerat, adjectivul! Ar fi fost
de-ajuns: îndureraţi… „Clara,soţie, Dante, fiu,
Gina, noră…” pe care, în paranteză fie spus, n-
am putut s-osufăr niciodată, cu aerele şi cu
fandoselile ei! „Iside, soră. Înmormântarea
vaavea loc mâine, vineri 13, la orele 17…” Şi să
mai zici că n-ai de ce să fiisuperstiţios! Vineri,
13, 17. La toate s-au gândit… „Nu se primesc
vizite”. Dece? Mie mi-a plăcut întotdeauna să
am lume în jurul meu… „Rugăm a nu se
trimiteflori. Conform dorinţei defunctului,
familia nu va purta doliu…” În privinţaflorilor –
o economie stupidă. În privinţa doliului…n-am
pomenit niciodatădespre asta, nici pro, nici
contra. O idee a soţiei mele, de buna seamă, care
nuvrea să se îmbrace în negru, fiindcă negrul o
îmbătrâneşte! „Parastasul de 30de zile va avea
loc…” (uluit) Să mor,nu altceva! S-au şi gândit,
de pe acum, la parastasul de 30 de zile. Nici n-
ammurit bine, şi ei se şi îngrijesc de parastasul
de o lună. Aşa, scapă de-ogrijă, şi nu-şi mai bat
capul după aceea. Ce repede se lichidează un
biet omnefericit: înmormântare…parastas de 30
de zile…cine moare veşnic zace, cine-iviu
trăieşte-n pace! (înaintează spreuşă: în fund, se
întrevăd membrii familiei, aşezaţi la masă.
Decupată în geamul opac al uşii, umbra
soţieilui Edoardo înmoaie o grisină în paharul
cu vin). Chiar zdrobită de dureren-aş prea zice
că e, nevastă-mea… Mde, chiar şi durerea
trebuie hrănită…Mâncaţi, mâncaţi, dară! Poftă
bună! Consolaţi-vă cu bucatele. Ce mutră arefiu-
meu! Tot posomorât, cum l-am ştiut
întotdeauna… Nu pentru că am murit
eu,ferească sfântul! Expresia lui obişnuită. Şi
când s-a însurat avea aceeaşiexpresie, de
plictiseală şi dezgust. Se înviorează numai când
îşi admiră colecţiade timbre. Nevastă-sa, ce să
mai zic, chiar dacă nu-i rău ca fizic, e de
oprostie… […] Hm, ce aromă! Ciorbă de
zarzavat, făcută de Iside. Bucateletrebuie gătite
cum le găteşte ea. Cu pasiune. Trebuie să găteşti
cu entuziasmulcu care faci dragoste, asta e,
zarzavaturile tăiate bucăţele mici, mici
detot…mirodeniile, eh,
mirodeniile…leuşteanul…slănina prăjită şi
ceapa tocatămărunt, mărunt… Când aduce
ciorba ei de zarzavat la masă, în toate odăile
serăspândeşte un parfum care i-ar scula şi pe
morţi… (se opreşte) Nu, e un fel de a vorbi. Din
păcate nu e decât un felde a vorbi. (se uită la o
tavă plină cutelegrame, aşezată pe noptieră, le
răsfoieşte) Câte telegrame! Soluţia ceamai
uşoară ca să scapi de condoleanţe. Toţi
împărtăşesc durerea…participămişcaţi la doliul
familiei…deplâng dureroasa pierdere…se
asociază suferinţei…În realitate îi doare în cot!
[…] Deh, ce să mai… (se întoarce din nou în
direcţia familiei) Mănâncă întruna,„dumnealor”!
Frumos lucru, familia. Bietul bărbat munceşte
toată viaţa, facesacrificii peste sacrificii, trudeşte
şi trage căruţa, pentru familie, şi
peurmă…poftim, iat-o familia! Nici nu apuci să
mori de-a binelea, că se şi adunăîn jurul mesei,
şi ce fac? Mănâncă. Liniştiţi, senini, cu poftă de
parcă eu nuaş fi existat niciodată. Chiar dacă
inima le e zdrobită, pofta de mâncare nuşi-au
pierdut-o, dimpotrivă: se gândesc la moştenire.
Ei, da: un birou deavocatură, bine pus pe
picioare…pachetul de acţiuni…cont curent
înbancă…apartament în oraş…vilişoară la
mare… Iată de ce am existat eu! Şifiindcă eram
un gospodar cam strict…fiindcă am pretins
totdeauna anumiteeconomii…acum că eu nu
mai sunt, domnii îşi trag sufletul. Nici nu le pasă
demort, se gândesc la beneficiile lăsate lor de
mortul ăsta nenorocit. Nevastă-meao să-şi
cumpere un vizon…o să renoveze casa…o să
scoată mobilele aceleafrumoase, care-mi
plăceau mie…o să primească vizite…o să
organizeze bridge-urişi canaste… Noră-mea o să
fie fericită că duce o viaţă mondenă
toţineisprăviţii o să vină aici să se înfrupte…toţi
pierde-vară…toţi faliţii. Masăaşternută pentru
toată lumea… Singurul care n-o să irosească
banii moşteniţi, osă fie fiu-meu. E de ajuns să te
uiţi la mutra lui, ca să înţelegi că nu simtenici
măcar gustul de a trăi. O să se limiteze la
cumpărarea de timbre. Timbrerare… bucăţele de
hârtie colorată, de lipit într-un album… Şi-aşa,
eu m-amcanonit toată viaţa pentru ca banii mei
să folosească la cumpărarea de timbre.Ce
imoral! Ce tristeţe!... Şi, până una alta, ăştia
mănâncă.[…] Dar ce o fi gătitatât de gustos,
soră-mea Iside? Păi, sigur că da, tocană de
ciuperci. Una dinpasiunile mele. Te pomeneşti
că a făcut-o ca să-mi cinstească amintirea! Unde
ofi cumpărat ciupercile?... Pun pariu că de la
bătrânica aceea care treceregulat pe aici… Eu
am spus întotdeauna să nu le cumpere de la
babă: nu vedebine, cum poate cu vederea ei
slabă, să deosebească o ciupercă bună, de
unaotrăvitoare? Pentru că, să ne-nţelegem,
ciupercile astea… cât eram în viaţă, eumă
pricepeam la ciuperci… au un miros special…
Ar trebui să le atrag atenţia…Cum să fac? Sunt
mort. Şi-apoi, înfulecă, toţi, cu atâta poftă…
Nevastă-mea seserveşte a doua oară… fiu-meu
repetă şi el… noră-mea tăvăleşte mieyul de
pâineîn farfurie, ca să strângă tot sosul… soră-
mea parcă n-ar fi mâncat de-osăptămână… Cum
de nu-şi dă nici unul seama? (urlând) Opriţi-vă!
Atenţie! Atenţie! (fireşte, nu este auzit;
resemnat) Mâine, ziarele o să publiceştirea la
cronica neagră : „ O întreagă familie otrăvită cu
ciuperci”. Bieţiide ei. Nu-şi închipuie, în clipa
asta, că o să ne vedem atât de curând… Fără
săaibă nici cel mai mic răgaz să se bucure de
moştenire. Nici tu vizon… nici tumobilă nouă…
nici tu viaţă mondenă… nici tu timbre… Se
spune că viaţa e plinăde neprevăzut. Aşa o fi,
dar ce să mai spunem despre moarte?...
Frumoasăîncurcătură! Până la urmă, o să se
amâne şi înmormântarea mea. Poate
căSocietatea de Pompe Funebre face o reducere
pentru înmormântarea unei familiiîntregi… În
fond, ar fi o economie. Da, numai că la ce şi cui
ar servi o asemeneaeconomie, acum? (se uită, pe
rând, lafiecare membru al familiei) Îmi pare rău,
dar mă văd nevoit să vă spun : „Pe curând!” (
salută cu mâna, apoi îşireia poziţia iniţială de
cadavru).
CIURUL
Michael Azama
“Ce-i cu telegrama asta?”, i-am
spusgardianei.
“Cititi-o!”Si-am respirat adanc. Am ramas foarte
calma. “Nuuu!” cred ca am strigat.
“Imi parerau, ” repeta. “E vorba de mama
dumneavoastra”, a spus in cele din
urma.Probabil am mai strigat o data. Nu
stiu…apoi, cred ca am lesinat.
Sunt atatia ani de cand astept. Nu-
imomentul sa renunt pentru cateva ore. E ciudat
locul acesta intre doua lumi…curtea de onoare,
inchisoarea, acest portic pe care nu l-am mai
trecut deatatia ani. Porticul da in strada…
strada…
Nu-ti fie frica, fata mea. Spune-ti ca a iesi nu
inseamnanimic. Nu-i nimic. N-ar fi trebuit,
mama sa-mi faci o asemenea porcarie inseara
iesirii mele.
Nicoleimi spunea: ”De-abia cand pui
piciorul afara incep sa curga belelele.”
Tovarasamea de celula plange fara
zgomot. As mai fi ramas inca putin, chiar daca
pute.Aici se vorbeste, se rade, asta se smiocaie,
traiesti!
Gamelele,sforile cu lenjerie de la un pat
la altul, povestile prostesti, parfumurile
dedouazeci de franci, paduchii. Da, eram aici la
cald… nefericirea mea, topita-nnefericirea
celorlalte! Oamenii de acolo, din oras, sunt o
alta lume.
Furgonulintra-n curte. Gerard. Gilbert!
voi fi departe de voi, nu v-am vazut
crescand.Cand o sa va revad?
Politistulspune incet: “Vreti o tigara?...
in principiu este interzisa, dar…” Asta maface
sa smiorcai. Apoi: “Va e bine?”, “Da, imi este
cat se poate de bine. Suntcat se poate de
moarta.”
Usa sedeschide incetisor. Complet
singura. Pe fereastra vad un baiat, cu o paine
subbrat. Nu voi mai vedea pe nimeni. Atatia ani
de inchisoare… Vei rezista,fetito, vei rezista!
“Liniste!Sunteti in experienta
observationala pentru trei saptamani.” Ei
numesc astaprimire. Ciudata primire. Patul fixat
depodea, scaunul fixat de podea, geamurile
batute-n cuie. Ghiseul pe undegardianul iti da de
mancare… Daca vezi o pasare, ai o zi
norocoasa.
Cosmarul asta, mereu acelasi. Un
barbatma tine de mana, iti seamana. Am un
buchet de flori. Sunt fericita… ma conducepe
strazile unui oras necunoscut. Deodata ma lasa
si dispare la un colt. Ilcaut innebunita…
nimeni… alerg. Picioarele nu ma mai tin.
Noaptea cade dintr-odata ca la cinema.
Primulnostru vorbitor, Gerard. Eram
acolo de trei ani. Eram coafata,
imbracata,aranjata. “Ia zi, te mariti azi, sau ce?”
Nicole se distra.
- Maiceva decat asta, am vorbitor cu fiul
meu. Nu l-am vazut de trei ani.
- N-osa te recunoasca.
- Taci!ca mi-e frica!
Si-apoi tu, tu ai vrut-o. Nu puteai fi decat al
meu. E vinamea…. iau totul asupra mea…
fiecare act. Cel mai murder, cel mai dur.
Sangelevarsat, sangele inchegat pe tesatura.
 Cuscaaia de la tribunal. Astept
“MAXIMUM!” Iata ce te asteapta micuto…!
Mainile carese ridica, ce jura sa spuna adevarul,
ziaristii, sala plina, spectacolul asta!Iata viata
mea vazuta in negru: “Inca de mica smulgea
capetele papusilor ei”“Domnilor, Curtea!” Toata
sala se ridica…

“Da!pentru vinovatie. Da! pentru

premeditare. Da! pentru premeditare.
Maximum” Eimposibil!

Maestre, spuneati zece ani cel mult!

“Cel putin scapati de pedeapsa pe viata, nuva

plangeti!”

Va convine,domnilor ocnasi.

Muncesc pe nimicsi nu fac niciodata greva.

Dar la familie v-ati gandit? “Familia, stiti,
oricum n-o intereseaza.”

Maintreb, de ce ies. In fond, cine ma

asteapta: niste pusti, care vor fi barbatein toata
firea si care nu vor mai avea nevoie de mine –
cine stie poate ii voiincurca.

Mi-am impartit lucrurile ieri ac sicum as fi

murit. Adio, va spun. Ah, in inchisoare este
amuzant. Oh, ce ne maidistram… Cand esti
nefericita nu ai dreptul sa fii trista.

Clopotele de dimineata. Mila. Nuvreau sa ies,

usase deschide. Nu! Nu vreau! Mi se vor inapoia
actele. Sa ma vad asa cum eramacum… Imi voi
pune taiorul. E din nou la moda. Va fi o batista
alba lafereastra unei cellule… semnul de adio al
lui Nicole. Nu mai plange…

Gardianul va deschide larg usa cu cele doua

canaturi…

Nu voi intoarce privirea, asta poarta ghinion,voi

privi drept inainte spre oras. Mi-e frica. Asculta
acesti pasi pe culoar,vin, sunt pentru tine. Usati
se va deschide.

Ridica-te si danseaza, danseaza!