Sunteți pe pagina 1din 3

Ce le transmite un bărbat divorțat

tuturor bărbaților căsătoriți: “Cea


mai mare greșeală a mea este că mi-
am perceput soția ca pe o datorie a
sorții”

„Nu sunt un expert în relații de cuplu, dar experiența pe care am


acumulat-o în perioada divorțului, m-a făcut să mă gândesc la ce aș putea face,
pentru a primi o a doua șansă. Am pierdut femeia alături de care am trăit
aproape 16 ani și nu vreau ca și voi să repetați greșelile mele”, spune Gerald
Rogers.
Bărbatul, motivational speaker din Utah, și-a încheiat relația cu
fosta lui soție după o căsnicie de 16 ani și a lăsat în scris câteva sfaturi
pentru cei care sunt însurați. Textul a fost publicat integral pe site-
ul ea.md.
1. Nu înceta nicicând să o curtezi și să faci cunoștință cu ea ca
prima oară. Cea mai mare greșeală a mea este că mi-am perceput soția ca pe o
datorie a sorții. Atunci când îi ceri mâna unei femei, îi juri că vei lupta mereu
pentru inima ei, că o vei apăra. Odată cu trecerea anilor, însă, aceste promisiuni

1
se uită. Soția ta e cea mai importantă și sfântă bogăție pe care o ai. Ai ales-o
singur pentru tine, nu uita de asta niciodată. Nu ezita să întreții focul pasiunii.
2. Apără-ți inima, la fel cum ai grijă de inima ei. Apără-ți inima de
alte femei cu minuțiozitate. Nu te lăsa schimbat de nimicuri. Nimeni nu trebuie
să pretindă la inima ta în afară de soție.
3. Îndrăgostește-te din nou și din nou. Te schimbi în permanență și
nu mai ești cel care ai fost atunci când te-ai căsătorit. Schimbările apar în fiecare
zi, de aceea trebuie să vă alegeți de fiecare dată. Luptă pentru iubirea soției tale
cu același interes în fiecare zi.
4. Caută în soția ta ceea ce are mai bun. Focusează-ți atenția spre
ceea ce iubești și nu spre ceea ce nu-ți place. Iubirea crește doar în astfel de
situații.
5. Nu încerca să o schimbi, nu e treaba ta. Sarcina ta este să o iubești.
Dacă îi adaptezi carcaterul după al tău, o distrugi încet. Dacă o iubești așa cum
este, o vei iubi și mai mult.
6. Asumă-ți toată responsabilitatea emoțiilor asupra ta. Fericirea
ta personală nu este treaba soției. Ea nu te poate face fericit dacă tu însuți nu vrei
asta. Ești responsabil ca membrii familiei tale să fie fericiți. Dacă vei alege să fii
fericit, oamenii dragi vor face la fel.
7. Nu o învinui pentru supărările tale. Supărarea este alegerea ta
personală, soția nu este obligată să-ți trateze frustrările din copilărie și să te
recupereze psihologic. Dacă simți nevoia, ia o pauză în care să înțelegi ce se
întâmplă cu tine. Stabilizează-ți starea emoțională și atunci vei observa că
relațiile din familie se îmbunătățesc.
8. Permite-i soției tale pur și simplu să trăiască. Atunci când nu este
dispusă, nu încerca imediat să o liniștești. Buna ei dispoziție nu e treaba ta.
Explică-i doar că supărările sunt fenomene normale. Femeile percep lucrurile
prin emoții excesive. Trebuie doar să știe că ești sprijinul ei în momente triste și
fericite.
9. Nu te judeca prea aspru și zâmbește mai des. Fă-o și pe ea să
râdă. Râsul face viața mai ușoară.
10. Pătrunde în sufletul ei în fiecare zi. Fă o listă cu lucruri care o fac
mulțumită de viață și fă o prioritate din aceasta. Fă-o să se simtă regină în fiecare
zi.
11. Fii prezent. Participă mereu în viața ei. Dacă îți arată ceva,
ascultă. Fă orice, dar ascult-o atunci când are nevoie să-ți spună ceva. Poartă-te
cu ea de parcă ar fi cel mai de preț client.

2
12. Acceptă-i sexualitatea și nu o folosi ca pe o metodă de a scăpa
de stres. Este doar o modalitate de a-i pătrude în suflet. Dizolvă-te în gingășia
ei. Trebuie să știe că poate avea încredere totală în tine atât în viață, cât și în
așternut.
13. Nu fi idiot, dar nu te teme s-o faci pe idiotul. Vei da greș, la fel ca
și ea. Ai bărbația de a recunoaște, pentru a nu permite o greșeală și mai mare. Nu
ești obligat să fii ideal, dar trebuie să pari prostuț 7/7 zile, 24/24 de ore.
14. Oferă-i spațiu personal și timp liber. Las-o să se întâlnească cu
prietenele și să aibă un hobby. Fiecare femeie își încarcă regulat rezervorul de
energie. Ai grijă singur de copii și las-o să se odihnească și să se distreze.
15. Împărtășește cu ea temerile și emoțiile tale și recunoaște-ți
greșelile. Cere-ți scuze.
16. Fii sincer în fața ei. Dacă vrei ca între voi să existe încredere, fii gata
să împărtășești totul cu soția ta. Vei da dovadă de multă bărbăție dacă vei face
asta. Doar după ce vei fi sincer până la urmă, între voi va apărea iubirea
adevărată. În lume, poți purta orice mască. Acasă, trebuie să vii fără măști.
17. Nu încetați niciodată să creșteți împreună. Și relațiile de cuplu se
pot atrofia. Dacă nu veți lucra asupra relației, aceasta va „rugini”. Găsiți scopuri și
vise comune, faceți un plan și participați la realizarea lui.
18. Nu-ți fă griji în privința banilor. Banii sun doar niște resurse.
Banii nu te vor ajuta niciodată, dacă te temi să-i folosești. Ai încredere în
parteneră și nu ascunde banii de ochii ei.
19. Uită. Iartă rapid și nu-ți aminti de vechile supărări. Orientează-
te doar pe viitor.
20. Alege mereu doar iubirea. Acesta e principiul vieții care schimbă
orice. Iubirea rezistă mereu.

http://gandul.md/ce-le-transmite-un-barbat-divortat-tuturor-barbatilor-
casatoriti-cea-mai-mare-greseala-a-mea-este-ca-mi-am-perceput-sotia-ca-pe-o-
datorie-a-sortii/