Stilul democratic - profesorul incurajeaza implicarea activa

a elevilor in procesul invatarii, initiativa, potentialul lor

creativ; valorizeaza experienta cognitiva a elevilor,
coopereaza si conlucreaza cu elevii in organizarea situatiei de
invatare; prezinta criteriile comune de apreciere, de intarire
pozitiva/negativa pe care le respecta impreuna cu elevii; se
comporta ca un membru al grupului. Stilul democrat valorifica
integral resursele corelatiei dintre subiectul si obiectul actiunii
educationale. Caracteristici: managerul incurajeaza
participarea activa a tuturor membrilor in dezbaterea
obiectivelor generale ale grupului; desfasurarea activitatilor
este rezultatul unor decizii colective; repartizarea sarcinilor
este decisa de grup, iar alegerea colaboratorilor se face in mod
liber; managerul incearca sa se comporte ca un membru
obisnuit si egal cu ceilalti membrii ai grupului.
Profesorul conditioneaza folosirea posibilitatilor de participare
a elevilor, a initiativei si experientei acestora; perspectiva si
liniile de desfasurare a activitatii de predare-invatare se
definesc si decid prin cooperare si conlucrare cu elevii;
aceasta inseamna ca stilul profesorului se distinge prin faptul
ca el elaboreaza si propune mai multe variante de predare-
invatare, elevii avand posibilitatea sa aleaga; elevii au
libertatea sa se asocieze cu cine doresc pentru a rezolva
anumite sarcini si probleme ale invatarii. Profesorul prezinta
criteriile comune de apreciere, de laudare, de criticare pe
care le respecta in comun cu elevii; el se comporta, intr-un
fel, ca un membru al grupului;
Stilul autoritar se caracterizeaza prin selectarea si
promovarea tehnicilor, a procedeelor de invatare, a
modalitatilor de lucru, a etapelor activitatii dirijata efectiv de
catre profesor. El structureaza timpul, nu incurajeaza
initiativele, sanctioneaza atitudinile si rezultatele instruirii
elevilor, mentine o anumita distanta fata de grup. Din punct de
vedere pedagogic dezechilibreaza corelatia dintre subiectul si
obiectul actiunii, prin accentuarea rolului educatorului in
defavoarea celui educat, ceea ce blocheaza canalele de
conexiune inversa externa. Caracteristici: obiectivele generale
ale grupului sunt stabilite de catre profesor; modalitatile de
lucru si etapele activitatii sunt stabilite sau decise de catre
profesor, astfel incat membrii grupului nu vor cunoaste in
avans ceea ce urmeaza sa se realizeze; profesorul este cel care
decide si impune fiecaruia sarcina de realizat si colaboratorii
cu care va desfasura activitatea; profesorul personalizeaza
elogiile si criticile, dar atitudinea sa este mai degraba rece si
impersonala, decat ostila. Acest stil se caracterizeaza prin
hotararea si promovarea de catre profesor a tuturor tacticilor
predarii, a modalitatilor de lucru, a tehnicilor si etapelor
activitatii care sunt comunicate si dirijate efectiv de catre el;
profesorul structureaza timpul, initiativele nu sunt incurajate
si nici admise; profesorul isi asuma o responsabilitate foarte
mare in predarea si in dirijarea mersului invatarii, il lauda ori
il critica; el recompenseaza ori sanctioneaza atitudinile si
rezultatele instruirii elevilor, si se mentine la o anumita
distanta de grup.
Stilul permisiv sau laissez-faire releva rolul pasiv al
educatorului, indiferenta, minimalizarea fenomenelor
semnificative in procesul instruirii; accepta deciziile elevilor,
comune ori individuale; nu face evaluari la adresa
comportamentelor elevilor, manifesta un nivel scazut al
aspiratiilor si exigentelor pedagogice ale predarii; lasa
demersul didactic sa mearga de la sine; favorizeaza obtinerea
de rezultate slabe ale elevilor la invatatura si manifestarea
conduitelor deviante. Stilul permisiv dezechilibreaza corelatia
educator – educat prin accentuarea rolului celui educat, fapt
care conduce la blocarea canalelor de conexiune inversa
interna. Stilul definit prin „laissez-faire“ exprima un profesor
care considera ca intotdeauna este suficient ce preda, cat preda
si cum preda, fiind sigur ca elevii inteleg, acordandu-le insa
ajutor la cererea lor; au un minimum de initiativa in ceea ce
priveste formularea unor sugestii.