ARTICULAŢIA TEMPORO-MANDIBULARĂ

1.Singura articulaţie dublă mobilă a craniului care stabileşte legătura între baza acestuia şi mandibulă, fiind inclavată şi
suspendată în blocul osos al extremităţii cefalice prin mijloace ligamentare proprii de fixare şi prin muşchii ridicători
2.Unicata, deţine propria inserţie musculară pe disc.
3.Articulaţie pereche cranio-bicondilo-ocluzală, fiecare având două compartimente cu sinoviale separate disco-temporal şi
condilo-discal. Cea mai evoluată dintre toate articulaţiile, cu mobilitate dublă, în două etaje, fiind solicitată îndeosebi în
ghidajul mişcărilor mandibulei în decursul proceselor de masticaţie, deglutiţie şi în fonaţie.
4.Doua tipuri fundamentale de mişcări: rotaţie şi translaţie
5.Structura fibroasă particulară a discului asigură o adaptare constantă între suprafeţele osoase ale ATM, fiind solidarizată cu
capsula, deplasările lui fiind corelate cu cele ale condilului în decursul dinamicii funcţionale a mandibulei.
6.Cele două categorii de mobilităţi prin asociere vor realiza o cinematică mandibulară combinată, de coborâre şi ridicare a
mandibulei, de propulsie- retropulsie şi lateropulsie. Mişcările se produc sincron, fiind reglate de către centrii nervoşi
superiori pentru a satisface procesele de masticaţie, deglutiţie şi fonaţie. Specifică articulaţiei de tip diartroză pluriaxială,
caracterizată prin capacitatea deplasării ansamblului condilo-discal în toate planurile spaţiale, sub acţiunea muşchilor
mobilizatori ai mandibulei.
7.Dinamica este limitată de contactele interdentare la închiderea cavităţii orale, adaptata la volumul ATM, care este
proporţional cu dimensiunile scheletului uman.
8.Este supusă permanent modelării sub acţiunea variaţiilor morfologice şi funcţionale de la nivelul celorlalte componente ale
sistemului stomatognat.
9.Existenţa ţesutului conjunctiv dens fibros, dispus în patru straturi succesive, asigură trei calităţi importante:
- rezistenţă la solicitările de forfecare;
- susceptibilitate mai redusă la fenomenul de îmbătrânire;
- posibilitate mai mare de vindecare în anumite afecţiuni articulare.
10. Capacitatea ei de a reţine apa extracelulară cu ajutorul forţelor osmotic -> efect de amortizare a solicitărilor biomecanice
de compresiune.
 ocluzia şi modif câmpului ocluzal (uzura dentară, edentaţiile, efectele bruxismului), modifică morfologia ATM
 integritatea componentelor ATM este esenţială.
 dinţii artificiali, aparent ficşi, sunt de fapt ataşaţi unor baze protetice mobile =>caracter instabil.
 componentele atm au un rol aparte în ghidajul mandibulei
 mare capacitate adaptativă.
 reper de bază=poziţia de RC a condililor în fosele mandibulare
 ghidajul articular, cel dento-dentar şi funcţional muscular sunt în interdependenţă totală
 la edentatul total tulburările funcţionale suntdominante.
 funcţia de bază este legată de mobilizarea componentelor osoase
 dinamica mandibulară devine un factor esenţial pentru homeostazia atm
 la edentat mobilitatea articulară să nu prezinte alterări majore
 datele culese din; mişcările de deschidere, propulsie, lateropulsie şi închidere în rc
 reproducerea relaţiilor intermaxilare: pe ocluzor şi pe articulator.
ASPECTE ALE DINAMICII MANDIBULARE LA EDENTATUL TOTAL
 mandibula prezintă libertate de mişcare datorită absenţei „tamponului ocluzal”
 dinamica mandibulară este determinată de atm şi sistemul neuro-muscular
 discul articular permite rotaţia şi translaţia condilului în fosa mandibulară
 rotaţia condilului se produce după trei axe: verticală, transversală şi sagitală.
 toate axele trec prin mijlocul condilului mandibular.
 rotaţie vertical/sagital trece doar printr- un singur condil, celalalt translaţie
 rotaţia transversal trece prin ambii condili, det o deplasare simetrică a acestora
 linia imaginară de unire a mijlocului celor doi condili poartă denumirea de axă balama
 mişcarea de rotaţie pe axa balama, are loc între discul articular şi condil
 mandibula execută deplasări în trei planuri spaţiale: închidere, deschidere, lateralitate, propulsive, retropulsie.
 la propulsie predomină glisarea condilului pe panta articulară, foarte imp este ev înclinaţiei panteI (reper de bază)
 modif articulare la edentatul total neprotezat sunt det de lipsa obstacolului dentar +tendinţa de propulsie şi lateralitate
orizontală.
 mare capacitate adaptativă,
 mişcările mandibulare pot fi clasificate în deplasări masticatorii şi nemasticatorii

1
 TULBURĂRILE FUNCŢIONALE Şl ORGANICE ALE ATM
 frecvent : durere, limitarea mişcărilor sau mobilitatea asimetrică a mandibulei, cu devieri spre partea afectată, blocaje
articulare, anomalii de ocluzie dentară şi zgomote articulare.
 durerea localizată în jurul oaselor max, ATM şi a muşchilor feţei, capului sau gâtului, asociată cu cefalee, ameţeli, trismus.
 disfuncţiile sunt observate la examenul clinic sub forma unei limitări a deschiderii gurii, însoţită sau nu de durere
 disfuncţiile ATM sunt de natură musculo-scheletală
 componentele ATM se modifică prin presiuni exercitate asupra lor
 cele mai frecvente modificări articulare apar la nivelul discului articular (remodelări agresive ale atm) : fenomene atrofice
(vârstnici), mobilizare anormală, traumatizme permanente
 două forme de dislocare discală:
1. anterioară cu reducerea discului (cea mai frecventă) se produce la închiderea gurii, când discul este tracţionat
anterior de condil. acesta din urmă îşi reia poziţia normală pe disc (reducerea dislocării) la deschiderea gurii, când se
percepe un cracment însoţit de devierea mandibulei spre partea afectată.
2. anterioară fără reducere discală (cu blocarea discului anterior de condil), apare ca o limitare bruscă a deschiderii
gurii.
Crepitaţiile şi cracmentele (zgomote articulare)= expresia disfuncţiei articulare.Ele pot apărea:
a) la începutul deschiderii cavităţii bucale şi coborârii mandibulei, datorită deplasării discului înaintea condilului;
b) la sfârşitul coborârii mandibulei şi la începutul ridicării acesteia; discul nu se deplasează anterior odată cu
condilul, iar acesta din urmă trece peste marginea anterioară a discului; primul zgomot este cel de trecere peste disc, iar al
doilea de revenire;
c) la mijlocul deschiderii şi, eventual, la sfârşitul închiderii cavităţii bucale; discul articular se deplasează primul
înainte, urmat apoi, de condil; primul zgomot este dat de trecerea peste marginea posterioară a discului, la revenire,
zgomotul nefiind obligatoriu, dacă translaţia discului se face odată cu condilul; situaţia când apar zgomote la mijlocul
deschiderii, la sfârşitul coborârii mandibulei şi în cursul închiderii gurii este tipică celor cu laxitate ligamentară.
 la nivelul condilului pot apărea:
- aplatizare pe ambele pante (medială şi laterală);
- aplatizare pe o singură pantă;
- aplatizare pe o suprafaţă extinsă;
- aplatizarea cu subţiere;
- aspect de flacără pe partea laterală.
 rx pt rezorbţia osoasă anterioară a condilului mandibular: „muştiuc de flaut”
 salturile articulare duc la devierea traseelor mandibulare, care devin sinuoase sau „în baionetă”
 se datorează asincronismului de contracţie a fasciculelor muşchiului pterigoidian extern, asimetrie a dinamicii condililor
->salturile articulare
 laxităţi ligamentare exaggerate -> subluxaţii
 bruxismul se continuă şi la edentatul total protezat (bruxismul nocturn-> SAD uni/ bilat)
 alte patologii articulare: traumatismele, afecţiunile degenerative (osteoartritele) şi anchiloza temporo-mandibulară
(imobilitatea sau fuziunea componentelor articulare), artrita reumatoidă (limitarea mişcărilor mandibulei, artralgie
unilaterală, redoare articulară şi crepitaţii), agenezia condilului mandibular, hipoplazia condiliană (unilaterale=> asimetrie
facială marcată), boli difuze ale ţ conjunctiv, în inflamaţii, infecţii osoase, gută, tumori, reumatism non-articular, tulburări
de nutriţie.
Concluzii:
- atât la dentat, dar mai ales la edentatul total,componentele ATM deţin un rol principal în mişcările mandibulei;
- pierderea dinţilor naturali şi înlocuirea lor cu două plăci mobile prevăzute cu dinţi artificiali determină instalarea unor
modificări biomecanice importante, cărora ATM le face faţă datorită unei capacităţi adaptaţive deosebite;
- orice componentă a ATM poate suferi modificări în tranzitarea perioadei spre starea de edentat total şi ulterior, dar pre-
ponderent este afectat discul articular (leziuni propriu-zise, dar şi mobilizări anormale);
- patologia ATM este predominant funcţională şi mai rar organică;
- mobilitatea componentelor ATM este dependentă de factorul muscular, iar în măsura în care acesta se readaptează unei
DVO corespunzătoare, suferinţele ATM vor fi minime;
- disfuncţia temporo-mandibulară poate fi prezentă şi la edentatul total.