Sunteți pe pagina 1din 7

1

Curs istorie contemporană universală – 11; Târău

Istoriografia Războiului Rece


- pentru est – 9 mai e sărbătoarea victoriei, dar pentru vest 8 mai 1945 este sărbătoarea
victoriei
- realitatea: noaptea 6-7 mai 1945 – Germania ordonă încetarea războiului; armistiţiul e
semnat la 8 mai 1945
- de ce două date? pentru că datele şi semnificaţiile au fost interpretate diferit
1. istoriografia estică, sovietică
- în ultimii 60 de ani scrisul istoric dedicat “marelui război pentru apărarea patriei” şi
evoluţiei internaţionale 1945-1989 a fost cantonat în cadrele stricte ale ideologiei
comuniste
- agresiunea Geramaniei, comportamentul ei şi problema Germaniei postbelice – favorizată
de atitudinea democraţiilor occidentale, interpretată în termenii unui imperialism şi a
duşmăniei faţă de statele comuniste
- foarte puţine lucrări istorice, cantonate mai ales în zone particulare (arme, amănunte
cronologice etc), publicate în această perioadă în est au adus în vreun fel lumină asupra
cauzelor Războiului Rece
 marea majoritate au lecturat începuturile noului conflict în termenii ideologici propuşi
de Stalin - eg: Jdanov sau Eugen Varga (articol în Foreign Affairs)
- concluzie: în istoriografia blocului estic, imperialismul economic al statelor vestice,
ideologia duşmănoasă a statelor capitaliste, ameninţarea cu arma nucleară au fost liniile
directoare ale reconstituirii originilor Războiului Rece
2. istoriografia vestică - V Europei şi mai ales SUA
A.
- imediat după al doilea război mondial istoricii şi oamenii politici au devenit preocupaţi
(public, prin scris) de felul în care al doilea război mondial s-a încheiat şi de felul în care
raporturile internaţionale s-au declarat în primii ani postbelici
- atunci se pun bazele curentului ortodox de interpretare a originilor Războiului Rece, ce
avea în vedere natura expansionistă a politicii externe a URSS, în termeni strategici ale
unei noi mari puteri (expansiunea Imperiului Ţarist) şi la nivel ideologic, consecvent
revoluţionar
 agresivitatea în estul Europei – interpretată în sensul ideologic al transformărilor
revoluţionare petrecute aici
- ingerinţele sovietice în Iran şi Turcia (1946)
 Iran – acord puteri occidentale-URSS pentru împărţirea administraţiei pe timpul WW2,
URSS susţine un Guvern revoluţionar pentru a ocupa teritoriile petroliere din N, iar V
reacţionează – stop prin decizia lui Truman
 Turcia – controlul asupra strâmtorilor, 1944 – intră în WW2 de partea Aliaţilor, 1945 –
URSS denunţă regiunea strâmtorilor şi cere renegocierea lor prin păstrarea unui rol
mare pentru sine; 1946 – Anglia şi SUA desantează în Turcia şi trimit nave; Stalin
masează trupe în Bulgaria, pregătind o invazie; stop criză datorită altor probleme
- curentul ortodox, la care şi-au adus o contribuţie importantă cei care au făcut politica
epocii a fost determinat în reconstituirea evenimentelor de frică, de criza pe care o putea
aduce un nou război
 V rememorează cedările ante WW2, interpretând acţiunile URSS ca pe un evenimentr
similar celor ale Germaniei, mai ales că a fost redescoperită conivenţa celor două
2

puteri revizioniste în 1939 în declanşarea războiului (publicarea Actului Adiţional al


Pactului Ribbentrop-Molotov, descoperit de americani în Arhivele germane)
 pe baza celor publicate de liderii Iugoslaviei (mai ales după ruptura Tito-Stalin, 1948),
iniţiativele sovietice au putut fi interpretate în această grilă a vinovăţiei ideologice
- scrierile ortodoxe: omniprezente în anii ‘40-’50, însoţind o reală “vânătoare de vrăjitoare”
împotriva activiştilor comunişti din V Europei şi SUA
 SUA, din 1947 – rezoluţie a Congresului pentru cercetarea activităţilor comuniştilor
 judecări şi condamnări de diferite personalităţi

B
- de la mijlocul anilor ’50 în SUA începe să se manifeste un nou curent, cu privire la
cauzele, condiţionările, procesele ce au determinat trecerea război cald-rece
- scrieri ce au interpretat revizionist istoriografia ortodoxă, susţinând că nu revoluţia
mondială dezvoltată în termeni ideologici de sovietici a fost cauza principală a acestui
îngheţ în relaţiile internaţionale, ci natura mesianică şi imperialistă în termeni economici
dezvoltată în politica externă a SUA
- o nouă generaţie de tineri istorici contrapun o nouă interpretare a ideologiei americane
- curent caracterizat de
 agresivitatea specifică unei interpretări curente şi azi, ce vede SUA ca pe un jandarm
ce acţionează în baza unor interese economice globale ce aveau în atenţie
- felul în care a fost încheiat acordul de la Bretton-Woods (=stabilirea unui sistem de
evaluare monetară, de stabilitate monetară; instituirea unor rate de schimb stabile ce
avea la bază etalonul aur şi dolarul)
- felul în care Planul Marshall a fost dimensionat în vederea reconstrucţiei economice a
Europei (1947, Planul Marshall pune în slujba reconstrucţiei economice europene o
sump, dar şi materii prime din SUA, ce puteau fi folosite doar dacă statele europene
cooperau în vederea folosirii acestora sau SUA putea să controleze destinaţia
sumelor)
- istoriografia revizionistă s-a dezvoltat şi în strânsă legătură cu evoluţiile politice ale anilor
’60 – SUA e prinsă în capcana războiului din Vietnam, în care intrase financiar de la
începutul anilor ’50, când a sprijinit Franţa în războiul din Indochina
- anii ’70 – şi pe fondul declasificării de noi documente, aspectele ideologice au devenit mai
puţin determinante în reconstituirea istoriei, iar vinovăţiile pentru începutul Războiului
Rece au fost mai degrabă interpretate în termenii greşelilor, preconcepţiilor, temerilor ce
au caracterizat politica externă a celor două mari puteri după războiul mondial
C.
- politicile de securitate naţională ce au stat la baza bipolarizării lumii – devin subiect
primordial pentru şcoala postrevizionistă
 dezvoltarea unor interpretări care depăşeau mai vechile dimensionări ideologice,
consensuale
- deşi majoritatea postrevizioniştilor au opinat pentru concluzii pro-ortodoxe, se pot întâlni şi
autori care au opinat în favoarea unora dintre evaluările revizioniştilor
- majoritatea analizelor post-revizioniste – construite
 prin valorificarea surselor anglo-americane din timpul WW2
 prin reconstituiri factologice
 din deducţii provenite din studierea retoricii folosiră în URSS
 din examinarea comportamentului internaţional al marilor puteri
3

- au meritul de a clarifica unele dintre “greşelile” făcute de marile puteri în primii ani
postbelici
 greşeli de percepţie a acţiunilor celuilalt în politica internaţională – crize diplomatice;
crize ce puteau duce la un nou război
 luarea în considerare a politicii sferelor de influenţă, recunoscute de facto, dar nu de
iure
- istoriografia vest-europeană a evoluat în siajul curentelor dezvoltate de SUA
 cu excepţia Angliei, tema originilor Războiului Rece a fost puţin abordată până prin anii
’60, când istoricii francezi (J.B.Duroselle, A.Fontaine) publică studii despre acest
subiect
 de la început, analizele au fost mai diverse şi mai puţin determinate ideologic – pot fi
incluse în curentul postrevizionist
- după 1990 – dezgheţ istoriografic
 noile surse, provenite din arhivele sovietice şi apariţia unei noi generaţii de cercetători
– configurarea unei palete nuanţate asupra a ceea ce a stat la originile Războiului
Rece
 confirmând sau infirmând mai vechea istoriografie, operele istorice de după 1990 s-au
focalizat asupra politicilor de securitate naţională, eliminând aparent premeditarea
ideologică a acţiunilor acestora
 aportul dezvoltării metodologice şi conceptuale din ştiinţele politice şi relaţiile
internaţionale au dus la deschideri interpretative, care însă nu rezolvă pe deplin
dispunerea responsabilităţilor pentru declanşarea conflictului
- istorici ce îşi reevaluează lucrările după 1990
 John Lewis Gaddis (anii ‘70) – “The Long Peace. Inquires in the history of the Cold
War”
 Vojtech Masting (pe parcursul anilor ‘70) – lucrare dedicată politicii sovietice din
perioada Războiului Rece
 Melvin Leffler (anii ‘80) – “The Preponderence of Power. National Security, the Truman
Administration and the Cold War”
diferenţe în interpretarea responsabilităţilor pentru începutul Războiului Rece
 1992 – Laffler consideră că responsabilitatea a aparţinut ambelor puteri, acordând
credit reactivităţii politicii sovietice, astfel încât a dat un plus de responsabilitate
diplomaţiei SUA în declanşarea războiului
 Gaddis, pe baza noilor documente descoperite în Arhivele comuniste – “We know now”
(mijlocul anilor ‘90): sovieticii şi Stalin au acţionat astfel încât au făcut Războiul Rece
inevitabil, chiar dacă nu au fost determinaţi neapărat de considerente ideologice
revoluţionare
 Masting – “Războiul Rece şi insecuritatea sovietică în timpul lui Stalin” – subliniază
frica perpetuă pentru securitatea internaţională a sovieticilor, dar şi dimensionarea
proastă a gestiunii crizelor diplomatice de către sovietici
- cine e vinovat?
 Leffler: SUA a interpretat greşit intenţiile, acţiunile URSS şi de aceea URSS a acţionat
mai agresiv altundeva
 Masting: greşeli ale SUA şi URSS în domeniul securităţii naţionale
 Gaddis: vina URSS
Concluzie: descoperirile din ultimii 15 ani arată:
1. sovieticii au vrut să schimbe natura regimurilor politice şi a ordinii internaţionale pe o
durată lungă, dar acţiunile lor din primii ani postbelici au fost de natură să indice o tranziţie
4

mai rapidă spre această schimbare – întreaga Europă de Est la sfârşitul lui 1945 era
administrată deja prin politici inspirate/copiate din URSS
2. schimbarea de paradigmă apărută în politica externă a SUA în anii 1945-1946
- Daniel Yergin (1979): “The Shattered Peace” – trecerea de la axiomele Yaltei la axiomele
Rigăi – succesiune de diplomaţi şi actori politici în SUA, cu responsabilităţi strategice
 el susţine că politicile flexibile şi moderate, maleabile, dezvoltate de Roosevelt în
asociere cu Harry Hopkins şi Henry Stimson, de la mijlocul anului 1945, au fost urmate
de o politică mai decisă, bazată pe un sentiment anticomunist, care i-a avut în centru
pe secretarul de stat James Byrnes, pe George Kennan, Dean Achenson, Paul Mitze,
pe lângă Truman, care au răspuns nerespectării de către sovietici a angajamentelor
internaţionale

Yalta ----------------------------------------------------------------- Riga


- Roosevelt - Truman
- H.Hopkins - G.Kennan
- H.Stimson - Dean Acheson
- P.Mitze

DAR lui Yergin i se reproşează că nu a fost atent la ce se întâmpla în realitate, pe teren


(evoluţii URSS) – acţiunile Rigăi ar fi fost determinate de iniţiativa URSS
- se poate spune azi că politica externă a celor două superputeri a fost caracterizată de
 indecizie în planificare
 dezorganizare strategică
nici una nu a fost pregătită pentru asumarea rolului de mare putere în 1945, într-un sistem
internaţional bipolar
- Gaddis: cele două supraputeri au învăţat să supravieţuiască în această condiţie, învăţând
regulile bipolarismului
A. neintervenţia în blocul exclusiv al celuilalt stat
- iniţial, până s-au delimitat sferele de influenţă/acţiune, URSS şi SUA se întâlnesc în
 criza Berlinului (1948-1949)
 1950-1952 – Coreea – SUA intervine militar în Coreea de Sud; URSS intervine prin
intermediul Chinei
 1962 – criza rachetelor din Cuba
soluţia ambelor puteri: blocadă, fără a se confrunta, pentru că ambele au dezvoltat politici
militare strategice distructive la nivel global
B. dezvoltarea unor crize periferice, fără potenţialitatea confruntării directe
- neintervenţie evidentă în crizele anului 1956
 criza Suezului: Franţa şi Anglia intervin cu Israel împotriva deciziei Egiptului de a
naţionaliza canalul Suez; SUA şi URSS administrează criza, pentru a o limita
 criza revoluţiei din Ungaria – SUA nu susţine Ungaria, URSS poate interveni liniştită în
propria zonă de influenţă (cum a făcut şi SUA în Chile în 1975 – regimul Allende
înlăturat)
C. acceptarea naturii diferite a politicii celeilalte supraputeri, sub condiţia comportamentului
raţional în politica internaţională
- comportamentul raţional în relaţiile internaţionale – nici unul dintre cei doi mari poli să nu
dezvolte politici ce să pună în pericol stabilitatea Terrei
- Războiul Rece=pace lungă şi anevoios obţinută, pe calea crizelor periferice şi a unor
politici de acomodare într-o lume globalizată
5

istoriografia sovietică după 1990


- Vladislav Zubok + Constantin Pleşakov – “Inside the Kremlin’s Cold War”
 evaluează politica dezvoltată de URSS în perioada de până la moartea lui Stalin
(1945-1953)
 confirmă o teză pe care o avansează doi istorici americani, apropiaţi de curentul
ortodox, William McCagg şi Walter Taubman: în ultimele luni de război, Stalin şi liderii
sovietici nu ştiau, deşi ar fi dorit, care erau condiţiile prin care cooperarea interaliată să
poată fi continuată
 din perspectiva leadership-ului sovietic, cei doi au precizat că două condiţii erau
absolut necesare
1. o rezolvare favorabilă URSS a situaţiei Germaniei – Germaniea să se afle în
imposibilitatea de a mai fi vrodată un pericol pentru URSS
2. obţinerea unei asistenţe economice privilegiate din partea SUA
 cei doi ruşi arată şi ei contradictorialitatea concepţiilor lui Stalin, care conducându-se
după două obiective exclusiv reciproce (imperial-revoluţionar) a încercat să instaureze
o dominaţie sovietică cât mai largă în Europa – contradictorialitate aparentă doar
pentru că se făcea diferenţa URSS – V (eg: imperial=civilizator); Stalin nu a înţeles că
trebuia să existe o diferenţă între modul în care guvernul sovietic administra teritoriile
anexate, precum statele baltice, Prusia Orientală, E Poloniei şi regiunile amicale din E
Europei
 după ei, dacă acceptăm ideea că în lume există oameni buni şi răi, Stalin a fost băiatul
rău de la originle Războiului Rece; tratamentul dur imprimat de el în Europa de E a
alarmat puterile occidentale, îndepărtându-l de realizarea scopului primordial –
neutralizarea Germaniei; vina nu ar fi doar a lui Stalin (băiat rău dintotdeauna), iar felul
cum s-a comportat a fost acceptat pe timpul WW2 de aliaţii occidentali DAR la sfârşitul
războiului aliaţii aşteptau ca el să se schimbe
 3 factori l-au condus pe Stalin spre Războiul Rece
1. schimbarea conducătorilor şi a pradigmelor de politică externă din SUA (Roosevelt -
Truman) şi GB (Churchill - Attler) la sfârşitul WW2; Stalin devine mai nevrotic şi mai
anxios, necunoscând pe cei doi parteneri – temător
2. vara 1945 – SUA deţinea monopolul armei atomice, lucru considerat de Stalin ameninţător
pentru siguranţa URSS
3. Stalin a fost afectat de criticile oficialilor şi mass-mediei din V Europei despre
comportamentul sovieticilor în Europa de E şi zona de ocupaţie din Germania – percepe
începutul unui război ideologic, propagandistic
- datorită celor trei factori, Stalin a acţionat agresiv şi incoerent, făcându-i pe vestici să
reacţioneze

Concluzie: chiar dacă în ultimii 60 de ani literatura istorică despre originile Războiului Rece a
evoluat considerabil, se pot observa că există în continuare o paletă largă de interpretări,
petele negre ale cunoaşteri istorice fiind tot mai numeroase decât cele gri sau albe
6

Formarea blocurilor

- 1947 – lumea era divizată în două blocuri ce începeau să se prelimineze ideologic,


economic şi strategic-militar
- ideologic, divizare anunţată încă de la începutul lui 1946, prin discursul electoral din 9
februarie 1946 al lui Stalin: există două lagăre mondiale
 al păcii, al popoarelor iubitoare de pace
 al războiului, al imperialismului capitalist
- confirmat în martie 1946 de fostul premier al GB, W.Churchill în discursul susţinut la
Universitatea din Fulton, Missouri
- confirmat în 1947 prin formarea Cominformului – Biroul Informativ al Partidelor Comuniste,
în urma întâlnirii de lângă Varşovia (sept 1947)
- preluarea de către SUA din raţiuni de securitate, exprimate ideologic, a responsabilităţii
din Grecia şi Turcia – doctrina Truman: SUA asuma să acorde asistenţă economică şi
protecţie strategică acelor state în pericol de a fi agresate de URSS; discursul din
februarie 1947 şi cel din 12 martie 1947 ale lui Truman asumă în termeni contraideologici
politica externă a blocului vestic

- economic, blocurile s-au structurat până în 1949


 pe baza Planului Marshall (iunie 1947), statele vest-europene au beneficiat începând
cu 1948 de aşa-numitul European Recovery Programme, în care până în 1951, 30 mld
dolari au fost oferiţi cash şi în materii prime/echipamente, refăcând bazele prosperităţii;
Planul Marshall alocă bani pe baza unor proiecte comune pentru refacere – bani şi
tehnologie; două idei:
- autarhia e rea, schimbul liber şi impozitele sunt motorul economiei
- punterea în comun a resurselor pentru a fi mai bine valorificate – de aici, renunţarea la
despăgubiri în zona Germaniei; 9 mai 1950 – Declaraţia Schumann (CECO); 1951 –
Tratatul de la Roma – piaţa europeană
 se dezvoltă structurile instituţionale europene
 se dezvoltă şi ideea constituirii Uniunii Europene
 URSS refuză Planul Marshall – 1949: CAER – Consiliul Economic de Ajutor Reciproc;
URSS îşi asumă ajutarea sateliţilor săi pentru construirea socialismului, în schimbul
ajutorului economic; ajutoare sovietice date pentru construirea industriilor grele în
statele-satelite (industrie energetică, siderurgică, constructoare de maşini)
 din 1955, vine Hruşciov – se încearcă reformarea CAER (politici generale din 1961):
propune o diviziune generală a muncii în blocul estic, schimb de produse pe bază de
troc între membrii
- militar-strategic
 blocul V – 1947: tratatul de la Dunkerque între GB şi Franţa – cele două state încercau
să-şi dezvolte mutual securitatea naţională vs o posibilă agresiune germană ; 1948,
celor două state li se alătură şi statele Benelux (17 martie 1948, Tratatul de la
Bruxelles) – mecanism de apărare colectivă în eventualitatea unui atac împotriva unei
din ţări
 4 aprilie 1949 – Tratatul Atlanticului de Nord – NATO; 12 membri iniţial
- zona atlantică urma să fie guvernată nu doar de o alianţă politico-militară, ci urma să
se dezvolte şi o comunitate de securitate
- articolul 5: orice stat atacat urma să primească ajutor direct din partea celorlalţi
cosemnatari
7

- în 1952 se ajunge la 50 divizii


- misiune: păstrarea independenţei Europei libere de comunism
- între statele membre NATO nu erau doar state democratice din V, ci şi Portugalia
(dictatură)
- comunitate de securitate – sprijinirea unor valori comune – eg: anticomunismul
- 1955 – inclusă RFG

 URSS – tratate mutuale de prietenie şi asistenţă cu statele-satelite – 1947-1948,


precizând ajutorul militar dat în caz de atac extern
 1955, Tratatul de la Varşovia (14 mai 1955) – spre deosebire de NATO, statele din bloc
nu s-au pus de acord cu structura militară a Tratatului, locul structurii de comandă etc
- nu s-a dezvoltat o comunitate estică de apărare, deşi au fost planuri
- diferite opinii despre gradul de integrare
- V s-a solidificat şi prin alt tip de alianţă
 în Pacific, în 1951 – semnat Pactul de Alianţă între SUA, Australia şi Noua Zeelandă
(Anzus) – tratat politico-militar, de asistenţă mutuală
 8 septembrie 1942 – tratatul Anzus e completat prin Tratatul Organizaţiei Asiei de SE
(Seato)
 în Orientul Mijlociu, SUA a promovat prin Pactul de la Bagdad o politică similară de
securitate regională; alături participă: Turcia, Irak, Iran, Pakistan, SUA, GB
 1948, America Latină – 30 martie – 2 mai 1948 – Conferinţă Panamericană – OAS
(vechea doctrină Monroe, cooperare)

- există însă multe părţi gri – subiectul conflictelor periferice


 Coreea – iese din perimetrul de apărare SUA în 1949
 Africa – anii ‘60-’70 – pe fundalul decolonizării