Introducere

C. STATUL ŞI POLITICA

4
Autonomiile locale şi instituţiile centrale în
spaţiul românesc (secolele IX­XVIII)

I. OBŞTEA SĂTEASCĂ
Cum au trăit românii la începuturile Evului Mediu?

II. AUTONOMIILE LOCALE
Care au fost primele forme de organizare politică a românilor?

III. FORMAREA STATELOR MEDIEVALE
Când, unde şi cum s­au format primele state româneşti?

IV. INSTITUŢIILE STATELOR MEDIEVALE
Cum s­au organizat statele româneşti în cursul Evului Mediu?

Introducere

• La începutul Evului Mediu are loc etnogeneza popoarelor europene, printre care şi a românilor.
• Toate popoarele europene evoluează spre noi forme de organizare politică: statele medievale.
• Şi în spaţiul românesc se desfăşoară procesul istoric al formării statelor medievale: Transilva­
nia, Ţara Românească, Moldova şi Dobrogea.
• Spaţiul românesc: zonă de contact a mai multor factori de civilizaţie: ortodoxă, catolică, 
musulmană.
• Ţările române au fost supuse presiunilor politice, militare şi religioase ale acestora.

I. OBŞTEA SĂTEASCĂ
Cum au trăit românii la începuturile Evului Mediu?

• După retragerea aureliană, etnogeneza a continuat, iar populaţia romanizată s­a retras în 
zonele rurale.
• Au apărut şi s­au dezvoltat la nordul Dunării primele structuri teritoriale tradiţionale: 
obştile săteşti, formă primară de comunitate a românilor.
1
• Criterii de organizare a obştii săteşti:
- teritorial – întindere bine delimitată, în zone greu accesibile;
- agrar – principalele ocupaţii: agricultura şi creşterea animalelor;
- de convieţuire socială – iniţial îi grupa pe descendenţii unui strămoş comun, care locuiau în 
sate.
• Obştile săteşti – conduse de cneaz (termen de origine slavă) sau jude (termen de origine 
latină), cu atribuţii administrative şi judiciare, ulterior – caracter politic şi militar.
• Puterea unora dintre cnezi s­a extins cu timpul peste mai multe obşti formându­se uniu­nile 
de obşti („Romanii populare”).
• Concentrarea uniunilor de obşti în jurul unei autorităţi mai puternice – formează autonomi­
ile locale  – formaţiuni politice prestatale –, conduse de un voievod (termen de origine slavă)
sau duce (termen de origine latină).

II. AUTONOMIILE LOCALE

Care au fost primele forme de organizare politică a românilor?

A. Context istoric
• Apariţia organizării politice este un proces îndelungat şi se înscrie în evoluţia firească a 
evenimentelor, care avea loc la toate popoarele vecine.
• În secolul al IX­lea sunt atestaţi în izvoarele istorice, românii, organizaţi în nuclee de state, 
forme politice prestatale: autonomii locale (jupanate, cnezate, voievodate sau ţări).

B. Autonomii locale în spaţiul românesc
1. Spaţiul intracarpatic (viitoarea Transilvania) – secolele IX­XI
Secolul al IX­lea, în Gesta Hungarorum, cronică maghiară scrisă de notarul regelui maghiar
Bela al III­ lea – sunt menţionate trei autonomii locale româneşti:
• voievodatul lui Glad, în Banat, cu cetatea de scaun la Cuvin;
• voievodatul lui Gelu, în centrul Transilvaniei, cu cetatea de scaun la Dăbâca;
• voievodatul Menumorut, în Crişana, cu cetatea de scaun la Biharea.
Secolul al XI­lea – Legenda Sfântului Gerard – sunt menţionate două voievodate româneşti:
• voievodatul condus de Gyla, în centrul Transilvaniei; •
voievodatul condus de Ahtum, în Banat.

2. Spaţiul extracarpatic, la sud de Carpaţi (viitoarea Ţară Românească) – 
secolul XIII
• 1247 – Diploma Cavalerilor Ioaniţi – act acordat de regele Ungariei, Bela al IV­lea, Cavalerilor 
Ioaniţi – menţionează existenţa, la sud de Carpaţi, a cinci formaţiuni politice româneşti:
• voievodatul lui Litovoi, între Olt şi Jiu;
• voievodatul lui Seneslau, în stânga Oltului;
• cnezatul lui Ioan, în sudul Olteniei;
• cnezatul lui Farcaş, în nordul Olteniei;
• Ţara Severinului, care cuprindea estul Banatului şi vestul Olteniei (ulterior Banatul de 
Severin).
2
3. Spaţiul extracarpatic, la est de Carpaţi (viitoarea Moldova) – secolele XII­
XIII Secolul al XII­lea – cronicile ruseşti menţionează o „ţară Berlad”.
Secolul al XIII­lea
­ documentele cancelariei regale maghiare şi papale stabilesc o „ţară a brodnicilor”; ­ 
cronică rusească atestă o „ţară a bolohovenilor”.
• Documentele atestă existenţa unor autonomii locale cu numele de: „codrii” – Codrii Cos­
minului, „câmpuri” – Câmpul lui Dragoş, „ocoale ” şi „cobâle”.

4. Spaţiul extracarpatic, între Dunăre şi Mare (viitoarea Dobrogea) – secolele
X­XIII
Secolul al X­lea – este atestat un „jupanat”, condus de jupân Gheorghe.
Secolul al XI­lea – este atestată o unitate teritorial­administativă „Thema Paristrion”, 
condusă de un funcţionar al Imperiului Bizantin;
- lucrarea Anei Comnena, Alexiada, atestă trei formaţiuni politice conduse de Tatos, Satza şi Sestlav.

C. Semnificaţia formării autonomiilor locale
• Existenţa autonomiilor locale româneşti este atestată de izvoare istorice externe în contextul 
desfăşurării ultimelor migraţii (secolele IX­XIII) – dovada evoluţiei în cadrul obştilor săteşti.
• Autoritatea conducătorilor obştilor săteşti este consolidată în contextul migraţiilor.
• Statele medievale româneşti sunt continuatoarele autonomiilor locale.

III. FORMAREA STATELOR MEDIEVALE

Când, unde şi cum s­au format primele state româneşti?

A. Context istoric
Context extern favorabil:
­ Criza dinastică din Regatul Maghiar;
­ Creşterea influenţei Hoardei de Aur;
­ Imperiul Bizantin considera spaţiul carpato­danibiano­pontic impotant din motive stra­
tegice şi militare.
 Autonomiile locale româneşti tind să se coaguleze.
•   Tradiţia   istorică   a   descălecatului   –   trecerea   unor   conducători   politici   români   din   Transil­
vania, la sud şi la est de Carpaţi, în condiţiile creşterii presiunii regalităţii maghiare asupra
micii nobilimi româneşti din Transilvania sau chiar a anihilării, în unele cazuri, a autonomiei
teritoriale româneşti – (factor extern).
Factori interni:
­ întărirea raporturilor feudale în jurul unei autorităţi puternice; ­ 
creşterea demografică;
­ relieful;
­ premisele economice.

B. Statele medievale
1. Întemeierea statului medieval Transilvania
La începutul secolului al XI­lea
­ formarea Regatului Maghiar – începe expansiunea maghiară spre est;

3
 - sunt organizate expediţii militare, însoţite de organizarea politico­administrativă a teritoriului.
În secolul al XIII­lea
- spaţiul intacarpatic este organizat ca voievodat autonom în cadrul Regatului Maghiar, până
în 1541.
• Sunt aduse forme de organizare specifice Ungariei din punct de vedere administrativ­teri­
torial şi religios: comitatele, episcopie catolică.
• Populaţia românească, rămasă majoritară, păstrează vechile forme de organizare voievodală 
şi cnezială, „ţările româneşti”.
• Pentru consolidarea stăpânirii maghiare în Transilvania, între secolele XII­XIII, re­
galitatea maghiară colonizează populaţii de religie catolică: saşii, secuii, cavalerii teutoni.
• Saşii – origine germană – aşezaţi în regiunea Sibiului, Bistriţei, Ţara Bârsei – autonomi, 
contribuie la consolidarea economică a voievodatului.
• Secuii  –  popor cu origine  necunoscută – avangarda  armatei maghiare – aşezaţi în zonele
Târnavelor şi Subcarpaţilor de Curbură; autonomi – cu rol militar, de apărare a trecătorilor din
Carpaţi.
• Cavalerii teutoni (1211­1225) – colonizaţi de regele maghiar Andrei al II­lea, aşezaţi în 
Ţara Bârsei – scop militar (apărarea hotarelor) şi religios (extinderea religiei catolice).

2. Întemeierea statului medieval Ţara Românească
Prima etapă
• Existenţa formelor de organizare politică prestatală – autonomiile locale (Diploma Cavalerilor
Ioaniţi).
• Voievodul Litovoi (probabil urmaş al celui menţionat în 1247) încearcă anularea raportului de
vasalitate faţă de coroana maghiară.
A doua etapă
•   Tradiţia   istorică  a   descălecatului:   la   sfârşitul   secolului   al   XIII­lea,   semilegendarul   Negru­
Vodă din Ţara Făgăraşului descalecă la Câmpulung.
A treia etapă
•   Realitatea   istorică:   Basarab   I   Întemeietorul   (?1310­1352)   –   unifică   autonomiile   locale   şi
întemeiază statul.
• În 1324 – Basarab I – numit de către regalitatea maghiară ,,voievodul nostru transalpin”,
recunoaşte suzeraniatea maghiară; i se recunoaşte statul şi domnia.
• În 1330 – Posada – confruntarea dintre Basarab I şi Carol Robert de Anjou, regele maghiar;
consecinţa: independenţa statului Ţara Românească.
Consolidarea statală – în timpul domniei urmaşilor lui Basarab I.

3. Întemeierea statului medieval Moldova
Prima etapă: Primul descălecat.  Descălecatul lui  Dragoş  (mijlocul secolului al XIV­lea):  ­
1350 – regele maghiar Ludovic I de Anjou – campanie militară la est de Carpaţi – participă şi
Dragoş din Maramureş.
­ Regalitatea maghiară întemeiază o marcă de apărare condusă de Dragoş, cu reşedinţa la Baia
– Moldova Mică – sub suzeranitate maghiară.
A doua etapă. Al doilea descălecat. Descălecatul lui Bogdan (a doua jumătate a secolului al
XIV­lea):
­ 1359 – dependenţa de coroana ungară determină revolte – participă şi Bogdan din Cuhea,
Maramureş – „descalecă la est de Carpaţi”; consecinţa: independenţa Moldovei.
­ 1364 – este atestată Moldova – stat independent.
• Teoria descălecatului – este susţinută de istoricul Gheorghe Brătianu, în „Tradiţia istorică
despre întemeierea statelor româneşti”.
A treia etapă: Alipirea sudului Moldovei (sfârşitul secolului al XIV­lea).
• Sub urmaşii lui Bogdan – consolidarea statului prin acţiuni de organizare instituţională şi
desăvârşire teritorială.
4
4. Întemeierea statului medieval Dobrogea
• Teritoriu între Dunăre şi Marea Neagră – aflat sub autoritatea Imperiului Bizantin.
Prima jumătate a secolului al XIII­lea:
­ Este atestată Ţara Cavarnei (1230) – nucleul viitorului stat dobrogean.
Secolul al XIV­lea:
­ Balica – este atestat conducător, în prima jumătate a secolului al XIV­lea.
­ Dobrotici – titlul de „despot” – unifică teritoriul dintre Dunăre şi Mare.
­ Ivanco (1386 – 1388).
• 1388 – Dobrogea inclusă, de Mircea cel Bătrân, Ţării Româneşti, până în 1417.

C. Semnificaţia întemeierii statelor medievale
• Statele medievale au constituit cadrul politic în care s­a perpetuat şi dezvoltat civilizaţia 
românească.
• Alături de majoritari au contribuit la crearea şi dezvoltarea civilizaţiei din spaţiul româ­nesc 
şi alte grupuri etnice:
­ Armeni – oraşe autonome: Armenopolis, azi Gherla, judeţul Cluj; ­ 
Bulgari – stabiliţi în judeţele Timiş, Arad, Dâmboviţa;
­ Evrei – erau comunităţi evreieşti în oraşele Roman, Bacău şi Galaţi;
­ Germani – secolul al XII­lea – grupul saşilor; secolul al XVIII­lea – grupul şvabilor în Banat
şi Satu Mare;
­ Greci – prezenţi în Dobrogea în secolul al VII­lea î.Hr. şi aduşi ca domni fanarioţi în seco­lul
al XVIII­lea;
­ Maghiari – stabiliţi în Câmpia Panonică din secolul al IX­lea, fiind cea mai numeroasă 
etnie din Transilvania;
­ Ţigani/ romi – sunt atestaţi prima dată în spaţiul românesc în secolul al XIV­lea; au fost 
robi ai statului, ai boierilor sau ai mănăstirilor până în 1855­1856;
­ Sârbi – primele atestări – secolul al XII­lea, în vestul României;
­ Ucraineni – populaţie slavă aşezată în zona Maramureşului şi Bucovinei, în secolul al VI­lea.
• Diversitatea etnică şi culturală a unei ţări este o bogăţie care trebuie preţuită.

IV. INSTITUŢIILE STATELOR MEDIEVALE

Cum s­au organizat statele româneşti în cursul Evului Mediu?

A. Context istoric
• Transfer de putere politică a cnezilor şi voievozilor locali către un conducător ales (titlul de
mare voievod); acesta are nevoie de instituţii pentru stabilitate – Sfatul Domnesc, Biserica etc.
• Formarea şi evoluţia instituţiilor –este influenţată de spaţiul occidental (prin Regatul 
maghiar), slav şi bizantin (modelul politic al monarhiei absolute).

B. Principalele instituţii medievale româneşti
1. Domnia
• Principala instituţie centrală în Ţara Românească şi Moldova.
• Forma de organizare politică: la fel ca în Europa Occidentală – monarhia de tip feudal –, dar cu
trăsături specifice (feudalismul românesc).
5
• Succesiunea: ereditar­electivă, uneori prin asocierea la tron a fiului.
• Titlul domnesc: ­ originea divină a puterii domneşti (titulatură: Io), „mare voievod”, „domn”, 
„singur stăpânitor”.
• Atribuţiile domniei: politică internă şi externă (militare, administrative, financiare, 
judecătoreşti, funciare, religioase, legislative).
• Evoluţia instituţiei domniei:
- la sfârşitul secolului al XVI­lea ­ începutul secolului al XVII­lea – Imperiul Otoman 
asociază domnia unei funcţii administrative;
- politica domnitorilor este controlată prin intermediul boierilor greci;
- creşte influenţa marilor familii boiereşti, instituindu­se regimul boieresc (nobiliar).
- în 1711, în Moldova şi 1716, în Ţara Românească – Regimul fanariot = domnii numiţi di­rect
de către Poartă (greci sau români), fără asentimentul ţării; numirile şi confirmările în domnie
se făceau prin plata unor sume de bani către Poartă.
– voievodatul se menţine până în secolul al XVI­lea;ÎnTransilvania
Până în 1541
­ Voievod (atribuţii miltare, judiciare, administrative) numit de regele Ungariei.
Din 1541
– Principe – ales de Dietă şi confirmat de sultan.
Din 1699
­ Transilvania – provincie a Imperiului Habsburgic, condusă de împărat prin intermediul 
unui guvernator; acesta era ales de Dietă şi confirmat de Curtea din Viena.

2. Sfatul domnesc
În Ţara Românească şi Moldova
•   Domnul   era   ajutat   în   exercitarea  autorităţii   de  Sfatul   domnesc,   instituţie   centrală  de   gu­
vernare cu rol consultativ.
• Statul – alcătuit din dregători, boieri cu funcţii specifice: vornic, logofăt, vistiernic, spătar,
postelnic, Banul Olteniei (Ţara Românească), Portarul Sucevei (Moldova).
• De la sfârşitul secolului al XVI­lea, Sfatul domnesc se va numi Divan.

În Transilvania
• În timpul dominaţiei habsburgice exista Guberniul – instituţie administrativă, organizată la
sfârşitul secolului al XVII­lea.
• Imperiul Habsburgic creează la Viena Cancelaria aulică a Transilvaniei – atribuţii execu­tive
(guvern).

3. Adunările de Stări
În Ţara Românească şi Moldova
•   Marea  Adunare   a  Ţării,   alcătuită  din  marii   boieri,   din  clerul   înalt,   din  boierimea  mică  şi
mijlocie şi din curteni.
• Caracter consultativ, convocată sporadic.
• În timpul regimului fanariot a scăzut semnificativ rolul acestei instituţii.
În Transilvania
•   Degradarea   statutului   politic   al   românilor   –   consolidarea   poziţiei   categoriilor   privilegiate:
nobilimea maghiară, patriciatul săsesc şi fruntaşii secuilor formează congregaţiile generale, cu
rol de adunări reprezentative.
• 1288 – ultima congregaţie la care au participat şi românii.
• Din secolul al XVI­lea, problemele importante de politică externă se discutau în Dietă.

4. Organizarea judecătorească
În Ţara Românească şi Moldova
• „Obiceiului pământului” (jus valahicum).
• În secolele XIV­XV apar scrieri cu caracter juridic.

6
În Transilvania
• Codul de legi Tripartitum­ul lui Werboczy (1517).

5. Armata
În Ţara Românească şi Moldova
• Domnitorul – „mare voievod” – comandantul armatei.
• Armata – alcătuită din „oastea cea mare” şi „oastea cea mică”.
• Secolul al XV­lea – armele de foc şi mercenarii.
• Rol important în sistemul de apărare al Ţării Româneşti şi Moldovei – cetăţile. Exemple:
Neamţ, Suceava, Hotin, Cetatea Albă, Chilia, Turnu, Giurgiu, Cetatea de Baltă, Ciceu etc.
• După instaurarea regimului fanariot, oastea cea mare nu a mai fost chemată sub arme, ţărilor
române fiindu­le interzis să mai deţină oştire.

În Transilvania
• Voievodul comanda armata ca reprezentant al regelui Ungariei.

6. Administraţia
În Transilvania
• Comitatul regal maghiar (unitate administrativă şi militară).
• Scaune secuieşti – unităţi judiciar­administrative.
• Scaune şi districte săseşti – conduse de juzi.
• Districte româneşti – conduse de cnezi, juzi.
• Oraşele – „burgurile” – erau conduse de un sfat orăşenesc şi un jude.
• Organizaţiile săseşti au constituit Universitas Saxorum – teritoriu cu autonomie confirmată 
la sfârşitul secolului al XV­lea.
În Ţara Românească – judeţe. 
În Moldova – ţinuturi.

7. Biserica
În Ţara Românească şi Moldova
• Susţinută de domnitor.
• Mitropolitul – numit de domnitor;
– îl încorona şi ungea cu mir pe domn.
• În Ţara Românească – Mitropolia înfiinţată de Nicolae Alexandru (1359) la Curtea de Argeş.
• În Moldova – Mitropolia creată de Petru Muşat la Suceava; recunoscută de Patriarhia de la
Constantinopol (în perioada domniei lui Alexandru cel Bun, în 1401).
• Biserica subordonată – Patriarhiei de la Constantinopol – influenţe culturale bizantine, care,
alături de influenţele slave, formează o cultură originală.
În Transilvania
•   Predomină   ortodoxismul,   religia   majorităţii   populaţiei   formată   din   români   –   consideraţi
„toleraţi”.
•   Secolul   al   XIV­lea,   Regatul   Maghiar   încearcă   să   impună   catolicismul   (1366   –   „Diplomele
regale” condiţionau calitatea de nobil de apartenenţa la catolicism şi posibilitatea de a deţine o
funcţie, de calitatea de nobil).
• Secolul al XVI­lea – cele patru religii recepte (catolică, luterana, calvină, unitariană)
 religia ortodoxă – religie tolerată.
• Începutul secolului al XVIII­lea – o nouă religie: greco­catolică.
7
 C. Consecinţe
• Afirmarea structurilor politice, administrative, juridice, religioase româneşti.
• Reglementarea relaţiilor sociale, economice şi de politică externă.
• Evoluţia unitară a societăţii româneşti prin instituţiile din Ţara Românească şi Moldova.

Concluzii

• Evoluţia formelor de organizare (de la obşte la state) perpetuează civilizaţia românească.
• Statele medievale româneşti se integrează în tiparul feudal european.
• Consolidarea statelor aduce structuri sociale şi o ierarhie a elitei în frunte cu domnitorul.
• Tipul de feudalism este unul specific românesc.