Sunteți pe pagina 1din 9

VIBRAŢII LIBERE AMORTIZATE

Amortizarea poate fi:


• externă - atunci când frecǎrile au loc între elementele sistemului oscilant şi mediul
înconjurător (reazeme, aer, lichid amortizor);
• internă - atunci când frecǎrile au loc în interiorul sistemului (îmbinǎri) fiind
caracterizatǎ de apariţia unei bucle de histerezis în diagrama efort – deformaţie,
trasatǎ pentru un ciclu complet de încǎrcare - descǎrcare a elementului elastic.

În continuare se vor prezenta principalele probleme legate de amortizarea vibraţiilor


libere, la sistemele elastice cu amortizare externǎ.

Vibraţii libere în sisteme cu amortizare vâscoasă

Să considerǎm un sistem elastic în care există un amortizor vâscos având coeficientul


de amortizare c şi care creează o forţă de frecare vâscoasă c ⋅ x de sens opus vitezei,
deci de acelaşi sens cu forţa elastică (fig).

Prezentare_Curs 2_VM 1
x + 2 ⋅ α ⋅ x + ω02 ⋅ x = 0

−2 ⋅ α ± 4 ⋅ α 2 − 4 ⋅ ω02
Rezulta: r + 2 ⋅ α ⋅ r + ω0 = 0 ⇒ r1,2 =
2 2

2
r1,2 = −α ± α 2 − ω02

Felul mişcării depinde de natura acestor rădăcini.

Cazul I. Amortizare subcritică:

Dacă: ⇒ c < 2 ⋅ k ⋅ m = ccr

ecuaţia caracteristică admite rădăcini complex conjugate, mişcarea este oscilatorie


amortizată, amortizarea se numeşte subcritică.

Se notează: şi se numeşte pseudopulsaţie.

x = e −α ⋅t ( A ⋅ sin β ⋅ t + B ⋅ cos β ⋅ t ) = C ⋅ e −α ⋅t ⋅ sin( β ⋅ t + ϕ )

Constantele A, B, C, φ se determină din condiţiile iniţiale:

La t = t0= 0, avem:
x = x0 ⇒ B = x0
x = v0 ⇒
x = −α ⋅ e −α ⋅t ⋅ ( A ⋅ sin β t + B ⋅ cos β t ) + β ⋅ e −α ⋅t ⋅ ( A ⋅ cos β t − B ⋅ sin β t )

v0 + α ⋅ x0
Rezulta v0 = −α ⋅ B + β ⋅ A ⇒ A =
β

⎛ v +α ⋅ x ⎞
2
B β ⋅x
C = A + B = x +⎜
2 2 2

0 0
tgϕ = = 0

⎝ β 0
⎠ A v +α ⋅ x
0 0

Prezentare_Curs 2_VM 2
Legea de mişcare devine :

Reprezentarea grafică a legii de mişcare, funcţie de timp, este in fig :

Este o mişcare armonică cu pulsaţia proprie ω0 cu amplitudinea descrescătoare in


timp.

Se determină pseudopulsaţia:

2
k ⎛ c ⎞ m c2
β = ω −α = −⎜2
⎟ = ω0 ⋅ 1 − ⋅
2
=
m ⎝ 2⋅m ⎠ k 4⋅m
0 2

2 2
⎛ c ⎞ ⎛ c ⎞
= ω0 ⋅ 1 − ⎜ ⎟ = ω 0
⋅ 1 − ⎜c ⎟
⎝ 2⋅ k ⋅m ⎠ ⎝ cr ⎠

β = ω02 − α 2 = ω0 ⋅ 1 − ζ 2

c
Raportul ζ = se numeşte fracţiune de amortizare critică
ccr
2 ⋅π 2 ⋅π
Tβ = = se numeşte pseudoperioadă
β ω0 ⋅ 1 − ζ 2

Prezentare_Curs 2_VM 3
Cazul II. Amortizare critică:

Dacă rădăcinile ecuaţiei caracteristice sunt reale şi

egale, amortizarea este critică.

Se ştie ca r1,2 = −α ± α 2 − ω02 Î r1 = r2 = −α

Rădăcinile ecuaţiei caracteristice r 2 + 2 ⋅ α ⋅ r + ω02 = 0 fiind egale, ecuaţia


mişcării se scrie:

Se pun condiţiile iniţiale , adică:


t=t0 = 0 ; x = x0 Î B = x0

x = −α ⋅ e −α t ⋅ ( A ⋅ t + B ) + e −α t ⋅ A
x = v0 Î
x = v0 = −α ⋅ B + A

Ecuaţia de mişcare devine astfel:

Se observă că mişcarea nu este armonică, deci nu avem vibraţii. Sistemul scos din
echilibru, tinde spre poziţia de echilibru (figura)

Prezentare_Curs 2_VM 4
Cazul III. Amortizare supracritică:

Este o mişcare aperiodică, sistemul scos din echilibru revine la poziţia iniţială.(ex)

VIBRAŢII FORŢATE

Vibraţia forţată reprezintă mişcarea unui sistem oscilant ca răspuns la o

1. Vibraţii forţate neamortizate datorită unei excitaţii armonice

Modelul sistemului oscilant este dat în figura.


Forţa excitatoare are amplitudine F0 şi pulsaţie ω, deci excitaţia armonică simplă este:
F(t) = F0 sin ωt

Prezentare_Curs 2_VM 5
Ecuaţia de mişcare devine:

x + ω02 ⋅ x = q ⋅ sin ωt


Avem o ecuaţie neomogenă a cărei soluţie generală este egală cu suma dintre soluţia
generală x1 a ecuaţiei omogene şi o soluţie particulară x2 a ecuaţiei neomogene:

Constantele C şi D se determină punând condiţia ca soluţia particulară x2 să verifice


ecuaţia diferenţială de mişcare neomogenă.

sin ω t⋅(−C⋅ ω 2 + ω02 ⋅ C ) + cos ω t⋅(− D⋅ ω 2 + ω02 ⋅ D ) = q⋅ sin ω t

Deci, soluţia generală este:

Constantele A şi B se determină din condiţiile iniţiale:


La t = 0:

Prezentare_Curs 2_VM 6
x=0 ⇒ B=0
q
x = 0 ⇒ A⋅ ω0 ⋅ cos ω0 t − B⋅ ω0 ⋅ sin ω0 t + ω⋅ ⋅ cos ωt = 0
ω02 − ω 2
q ω q
A⋅ ω0 + ω⋅ =0 ⇒ A=− ⋅ 2
ω0 − ω
2 2
ω0 ω0 − ω 2
si ecuaţia mişcării este :

Avem o vibraţie nearmonică, rezultată din suprapunerea a două mişcări armonice,


vibraţia proprie de pulsaţie ωo şi vibraţia forţată cu pulsaţia perturbătoare ω.
În general, datorită efectelor de amortizare, vibraţia proprie dispare rapid şi rămâne
numai vibraţia forţată, în acest caz vibraţia fiind armonică, cu frecvenţa forţei
perturbatoare.

X0 este amplitudinea vibraţiei forţate –săgeata dinamică a sistemului;


F0
X st = este deformaţia statică a sistemului oscilant sub acţiunea valorii
k
maxime Fo a forţei perturbatoare.

1 este o mărime adimensională, numită factor de amplificare şi


A0 = 2
⎛ω ⎞ arată de câte ori este mai mare deformaţia dinamică a sistemului,
1− ⎜ ⎟
⎝ ω0 ⎠
datorită forţei perturbatoare, în raport cu deformaţia statică,
datorită amplitudinii aceleiaşi forţe.

Prezentare_Curs 2_VM 7
2. Vibraţii forţate cu excitaţia prin mişcare aplicată suportului, in sisteme
neamortizate

Să considerăm o excitaţie armonică, obţinută prin mişcare aplicată suportului, de


forma:

Forţa elastică va fi: Fe = k(x - u)

iar ecuaţia diferenţială a mişcării forţate este:

m⋅ 
x + k ( x − u) = 0

x + k ⋅ x = k ⋅ u0 ⋅ sin ωt
m⋅ 

Dacă se notează k ⋅ u0 = F0
rezultă soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale:

Prezentare_Curs 2_VM 8
u0
Amplitudinea vibraţiei forţate este: x0 = 2
⎛ω ⎞
1− ⎜ ⎟
⎝ ω0 ⎠

Aplicaţie. Un motor electric, având greutatea Q este montat la capătul unui suport
format din doua grinzi paralele, încastrate la celălalt capăt. Distanţa de la punctul de
încastrare la axul motorului este l. Rotorul motorului, de greutate P, are o
excentricitate e faţă de axa de rotaţie.

Prezentare_Curs 2_VM 9

S-ar putea să vă placă și