Consiliere cu părinții

Prof. Înv. Primar POP ILEANA

Școala Primără Hărnicești Maramureș

Referat
Colaborarea dintre școală și familie

Copiii au mare nevoie de părinţi, fără să-şi dea seama de acest lucru. Personalitatea lor
fragedă poate fi modelată discret, cu mult tact şi mai ales cu argumentele cele mai raţionale de
care dispunem. Orice amestec brutal în sufletul copilului, îi creează resentimente şi-l
îndepărtează de părinţi sau de educator. Noi, cadrele didactice, nu putem rămâne indiferenţi la
dramele copiilor cu părinţi excentrici sau conservatori, părinţi ,,de duminică”,părinţi,,de
concediu”sau dimpotrivă, părinti care trudesc, se luptă cu greutăţile vieţii să-şi educe copiii,
părinţi educaţi sau părinţi care încearcă să se autoeduce.
Relaţia şcoală-familie trebuie privită de părinţi ca fiind un factor al dezvoltării copilului.
Prima zi de şcoală este cea mai importantă sărbătoare din viaţa copilului şi a familiei.Trecerea
de la joacă la lecţie cere concentrare, eforturi de voinţă şi de răbdare din partea copilului. De
aceea este bine ca părintele să-i fixeze un program zilnic cu o siestă recreativă sau somn, teme
şi activităţi care-i plac.Cel mai bun îndemn pentru lecţie este climatul familial, unde părinţii
muncesc cu voie bună. Prin acest regim zilnic familia va contribui la formarea deprinderilor de
muncă independentă si a spiritului de iniţiativă. Familia are rolul şi de a-i educa pe copii pentru
viaţă, zilnic să frecventeze cursurile şcolare pentru a asimila uşor şi integral cunoştinţele, să fie
mereu punctuali la şcoală. Un copil este mai bun la şcoală cu cât părintele se implică mai mult
în activitatea lui. Niciodată părinţii să nu facă comparaţie între copiii lor şi alţi copii, prieteni
sau fraţi, când este vorba de învăţătură, fiindcă la unii vârsta cronologică este egală cu vârsta
mentală iar la alţii este diferită.
Pentru a-l ajuta să iubească învăţătura, fiecare părinte să se concentreze asupra a ceea
ce face copilul corect, să-l ajute să-şi exprime plăcerea pentru lectură (cărţi, reviste, ziare)
fiindcă ele reprezintă sursa de informaţie.
Să nu uităm căci copiii au nevoie de modele de viaţă, pe care şi le iau de regulă din
familie, din mediul şcolar, din lecturi sau din filme.
Consiliere cu părinții
Prof. Înv. Primar POP ILEANA
Școala Primără Hărnicești Maramureș
Referat
Valorile noastre și ale celorlalți

Fiecare dintre noi are anumite standarde etice, anumite principii care ne ghidează în
viaţă, atunci când avem de luat diverse decizii. Principiile personale, ideile noastre despre bine
şi rău se bazează atât pe valori proprii, cât şi pe o serie de valori universale adoptate de
majoritate. Iniţial copilul, tânărul află şi discerne între diferitele valori cu ajutorul părinţilor,
prietenilor, profesorilor. Instituţiile din societate (familie, media, şcoala, biserica, mediul
politic etc.) au toate anumite standarde şi se aşteaptă ca oamenii să le urmeze. Privite împreună,
aceste grupuri formează un sistem, societatea, în care fiecare individ constituie elementul de
bază. Etica individuală este componenta eticii sociale; oamenii lucrează împreună, se ajută între
ei pe baza unei etici comune care îi ghidează în traiul comun. Comunitatea are anumite
standarde, reguli care îi asigură existenţa şi care sunt internalizate, pe parcursul procesului de
socializare, de cea mai mare parte dintre membrii ei. Cultura este un alt element generator de
valori etice. Fie că este vorba de comunitatea etnică din care provii, de cea religioasă sau de
colegii de clasă, tu te identifici cu acest grup, te leagă de ei interese, principii, valori comune.
Cultura ne învaţă în variate contexte ce e bine şi ce e rău. Pe lângă valorile etice, cultura
ne învaţă şi despre frumuseţe, în toate formele ei, despre valorile estetice din toate ramurile
artei, din tradiţiile populare, din specificul fiecărui popor şi cele interculturale. Indiferent dacă
părinţii vor sau nu să transmită copilului valorile şi credinţele lor, el va absorbi o parte din ele
prin simplul fapt că trăieşte 10 împreună cu ei. El va participa la ritualurile şi tradiţiile familiei
şi se va gândi la semnificaţia lor. Ca părinte, nu-i impune opiniile tale, ci prezintă-i credinţele
tale într-un mod onest, clar şi care să fie pe măsura vârstei şi gradului de maturitate al copilului.
Adoptă o atitudine deschisă, încurajează întrebările copilului şi dorinţa lui de a se informa, în
loc să încerci să forţezi asimilarea valorilor tale de către copil.
Dacă valorile părintelui sunt bine argumentate şi dacă el crede cu adevărat în ele, copilul
va adopta multe dintre ele. Dacă acţiunile părintelui sunt inconsistente, ceea ce se întâmplă
oricui, copiii sunt cei care vor clarifica lucrurile pentru ei, ori subtil prin intermediul
comportamentului ori, la copiii mai mari, direct, exprimându-şi dezacordul faţă de părinte.
Drumul către dezvoltarea unui sistem de valori nu este nici drept nici fără greşeli. El cere un
proces permanent de informare şi flexibilitate construită pe fundamente solide. Cunoaşterea de
Consiliere cu părinții
Prof. Înv. Primar POP ILEANA
Școala Primără Hărnicești Maramureș
sine, dorinţa de a asculta copilul şi a te schimba atunci când este nevoie şi, mai presus de toate,
o demonstraţie a respectului faţă de tradiţii vor ajuta mult relaţia dintre părinte şi copii. Dacă
alegerea valorilor şi principiilor este, în cazul fericit, democratică, în alegerea copilului,
părintele trebuie să-i ofere baza pentru aceasta, prin ideile, întrebările, răspunsurile şi mai ales
acţiunile sale
Consiliere cu părinții
Prof. Înv. Primar POP ILEANA
Școala Primără Hărnicești Maramureș
Referat
Prevenirea și corectarea greșelilor de comportament ale elevilor

Eforturile de prevenire şi corectare a conduitelor greşite ale copiilor trebuie să vizeze,

în ultimă instanţă, formarea la aceştia a capacităţii realizării unor conduite cu caracter de
integrare socială, familială şi şcolară, caracterizate prin colaborare şi încredere reciprocă.
Altfel spus, copilul trebuie ajutat să-şi formeze, treptat, reacţii cu caracter predominant
intelectual şi obiective, care se întemeiază pe un mod adecvat de interpretare a eventualelor
situaţii contrariante şi frustrante apărute în realitatea vieţii. Copilul frustrat va fi, în această
situaţie, capabil de a aprecia că, în contextul situaţiei concrete respective, obţinerea satisfacerii
dorinţei sale de moment sau nu este posibilă, datorită unor cauze obiective, sau nu are dreptul
la ea.
În a doua alternativă, copilul respectiv, înţelegând just raportul dintre drepturile şi
îndatoririle ce-i revin, nu mai este înclinat să considere că are numai drepturi, că i se cuvine
totul. Un astfel de copil, care a fost educat în sensul realizării stăpânirii de sine, al înfrânării
unor tendinţe şi amânării satisfacerii unor dorinţe imediate, care a fost ajutat să-şi formeze
capacitatea de transpunere în situaţia altuia, de înţelegere a trăirilor şi motivaţiilor semenilor,
de a renunţa la propriile opinii în favoarea altora mai juste, mai raţionale, reuşeşte să realizeze,
chiar şi atunci când el apreciază că bunul râvnit poate fi obţinut, că i se cuvine, dar nu i se dă,
conduite cu caracter de integrare socială, evitând reacţiile subiective şi ostile, de răzbunare
revendicare agresivă.
Reuşita integrării, a adaptării copilului la exigenţele societăţii, depinde atât de
capacitatea acestuia de a dovedi o corectă înţelegere şi apreciere a propriilor dorinţe şi aspiraţii
în raport cu specificul cerinţelor şi normelor exterioare, ale societăţii, cât şi de atitudinea lui
deschisă faţă de viaţă, care implică deprinderea de a lua o atitudine obiectivă, imparţială, faţă
de împrejurările mediului, de a se orienta nu numai după dorinţe, ci şi după realităţi.
Un rol nu mai puţin important îl deţine capacitatea de a trata cu semenii, de a realiza şi
menţine raporturi corecte cu aceştia, de a prezenta toleranţă şi maleabilitate în relaţiile cu cei
din jur, de a manifesta o înţelegere corectă a raportului de permanent echilibru care trebuie să
existe între propriile dorinţe şi aspiraţii, şi îndatoririle care-i revin fată de colectivitatea în care
trăieşte şi activează. Viaţa afectivă interioară bine ordonată şi echilibrată, liniştea sufletească,
Consiliere cu părinții
Prof. Înv. Primar POP ILEANA
Școala Primără Hărnicești Maramureș
stăpânirea de sine, încrederea, optimismul, reprezintă, de asemenea, condiţii psihologice
indispensabile unei eficiente adaptări la cerinţele mediului.
Familia, şcoala trebuie să joace un rol important în instaurarea acestor factori de ordin
subiectiv. Sunt situaţii în care familia şi şcoala constituie, atunci când activitatea lor prezintă
unele carenţe de ordin educativ, un factor care nu ajută sau chiar perturbă procesul normal de
maturizare afectivă şi moral-volitivă a copilului, influenţând defavorabil integrarea socială a
acestuia.
Apariţia unor tensiuni şi conflicte psihice la copii poate fi prevenită prin înlăturarea
eventualelor contradicţii dintre posibilităţile lor psihice şi formele vechi de activitate şi
interacţiune cu mediul înconjurător. Aceleaşi efecte de hipersensibilizare, de modificări
profunde în sfera vieţii afective a copilului (concretizate în stări de irascibilitate, încăpăţânare,
temeri, nelinişte, nesiguranţă etc.) pot fi determinate şi de atitudinile de neîncredere,
admonestare şi interdicţii nejustificate manifestate de părinţi, sau de răsfăţul şi îngrijorările
excesive ale acestora.
Rezultate negative în acţiunea de prevenire a tulburărilor de conduită la copii obţin acei
părinţi care nu reuşesc să exercite a autoritate autentică asupra copiilor lor. Pentru ca autoritatea
părintească să aibă efecte educative autentice, trebuie ca ea se întemeieze pe respect şi dragoste
faţă de copil şi pe înaltul prestigiu moral al părinţilor.
Un rol deosebit în prevenirea conduitelor greşite ale copiilor îl are descoperirea de către
părinţi a mobilurilor activităţii copilului, a cauzelor afective ale comportamentului său deviant.
Dar, acest lucru trebuie realizat cu tact, discreţie şi delicateţe, pentru a nu răni sensibilitatea
copilului sau a înăbuşi elanurile fireşti ale acestuia.
Aducerea copilului în situaţia de a înţelege şi respecta în mod conştient normele de
convieţuire socială, desigur nu - prin discursuri şi predici plictisitoare de etică, ci prin angajarea
activă a copilului la îndeplinirea cerinţelor vieţii în familie, şcoală şi societate, reprezintă o altă
cale eficientă de prevenire a conduitelor greşite la copii. Participarea afectivă a copilului la
aspiraţiile grupului familial are menirea de a-l face pe acesta să le considere ca fiind propriile
sale dorinţe şi aspiraţii, trăindu-le ca pe nişte cerinţe interioare (ceea ce va face ca atitudinile
sale să izvorască din convingere şi nu din constrângere). Aşadar, înţelegerea conştientă a
îndatoririlor şi exerciţiul practic de comportare morală, reprezintă două modalităţi principale
de dezvoltare a unei personalităţi echilibrate şi de prevenire prin însăşi crearea acestei
personalităţi, a conduitelor necorespunzătoare.
Consiliere cu părinții
Prof. Înv. Primar POP ILEANA
Școala Primără Hărnicești Maramureș
Referat
Ce înseamnă să fii părinte?

Familia are rol important în formarea şi cultivarea deprinderilor de a alege modelul de

viaţă, mai mult decât arât, chiar oferindu-i propriul model.
În ceea ce priveşte familia se diferenţiază trei grupe de greşeli educative ale părinţilor:
grja excesivă, severitate excesivă şi indiferenţă.
În familiile cu părinţi hiperprotectori copiii sunt neliniştiţi, fricoşi, dependenţi, greu
adaptabili. În cazul în care aven de a face cu părinţi inconsecvenţi, oscilanţi,care trec de la
asprime exagerată, la exces de protecţie, îngăduinţă şi răsfăţ, copiii au dificultăţi în comportare,
tulburări de echilibru emoţional şi afectiv.
Unii părinţi ţin neapărat să-şi vadă realizate prin copii propriile lor aspiraţii, dorind chiar
să le impună o anumită profesie. Din această cauză şcolarul intră în conflict cu posibilităţile lui
de efort, fiind supus unei supraîncărcări ce poate avea repercursiuni de natură psihică. La fel
de grav este şi dezinteresuf faţă de educaţia copilului. În cazul în care tatăl este prea exigent iar
mama prea indulgentă nu se poate realiza educaţia, în subconştientul copilului născându-se
opoziţia tată-mamă. Atunci când ambii părinţi sunt exagerat de severi climatul educativ va fi
aspru, copilul va avea stări de neîncredere în forţele proprii, va fi impulsiv, gata de apărare sau
dimpotrivă se va lăsa pedepsit pentru orice.
Părintele este pentru copil şi un bun educator,el trebuie să-i stimuleze efortul,
spontaneitatea, fantezia, iniţiativa, independenţa, încrederea în sine. Pentru aceasta
părinţii ar trebui:
- să-şi cunoască bine copilul, observându-l şi antrenându-l de mic în activităţi, ţinând cont
însă de posibilităţile lui psiho-fizice;
- să asigure copilului în casă un spaţiu al lui, un loc în care să se poată odihni, juca, în care
să poată experimenta, citi şi visa sub supravegherea părinţilor;
- să-i permită să se antreneze în activităţile extraşcolare pentru a-şi satisfsce trebuinţele de
activitate şi de cunoaştere;
- să-l sprijine în menţinerea unui echilibru între efortul depus pentru pregătirea şcolară şi
timpul afectat pentru activităţile de tip,,pasiune”;
- să-i ofere modele ale unor tineri, adulţi cunoscuţi care s-au afirmat prin învăţătură şi
comportare demnă;
Consiliere cu părinții
Prof. Înv. Primar POP ILEANA
Școala Primără Hărnicești Maramureș
- Referat
Influențele educative exercitate de mass-media

Mass-media este totalitatea mijloacelor tehnice de comunicare în masǎ a informaţiilor

(radio, televiziune, internet, cinematograf, publicaţii, etc.).Şistemul mass-media asigurǎ
circulaţia informaţiilor, opiniilor şi atitudinilor considerate a avea semnificaţie socialǎ,
reprezintǎ o adevaratǎ legaturǎ informaţionalǎ între diverse parţi şi segmente sociale. Mass-
media contribuie la cristalizarea şi, apoi, la rǎspândirea opiniei publice.
Mass-media este un factor al educaţiei, care lasă urme adânci în memoria îndividului.
Ea poate să mărească sau să micşoreze experienţele unei persoane. Într-o societate
informaţizată, educaţia nu trebuie să rămână în urmă. Mass-media este prezentă în cadrul
societăţii prîn ziare, reviste, radio, televiziune, înternet. Chiar dacă informaţia vine prin aceste
canale, ea trebuie filtrată, deoarece nu este întotdeauna veridică.
Mijloacele moderne de comunicare redimenşioneazǎ relaţia omului cu lumea
înconjuratoare, transformându-se într-una dîntre cele mai importante surse de formare a
profilului îndividului. Apare, prîn urmare, neceşitatea de a privi aceste mijloace ca pe niste
suporturi în educare, îndiferent de vârsta subiectului.
"În afarǎ de educator, nimeni nu avea carţi tipǎrite. Ceea ce citea cîneva trebuia întai sǎ
fie dictat, apoi defînit, apoi construit, şi abia apoi textul putea fi înteles",astfel îşi aminteşte un
reformator în educaţie - elveţianul Thomas Platter -experienţa lui de scolar în jurul anului 1515.
De-a lungul unei vieţi în care carţile tiparite au devenit resurse uzuale pentru preceptori şi elevi,
experienţa în domeniul educaţiei a demonstrat cum se pot schimba poşibilitaţile pedagogice în
raport cu schimbǎrile societaţii.
Aplicaţiile calculatoarelor au nǎscut speranţe fǎrǎ precedent pentru viitorul demersului
educativ. Febra tehnologicǎ era atât de mare, încât, încǎ din primii ani ai deceniului, au fost
lansate programe guvernamentale în numeroase ţari, preocupate sǎ nu rǎmânǎ în urmǎ în acest
domeniu. Încetul cu încetul, majoritatea ţarilor dezvoltate au introdus calculatoarele în şcoli
începând cu nivelurile superioare, apoi dotând succesiv clasele învaţamantului secundar şi
primar. Chiar şi în lipsa unor încurajari din partea guvernelor, dorinţa de a adapta informatica
la nevoile sǎlilor de clasa era atât de mare, încât multe şcoli au achiziţionat din proprie iniţiativǎ
computere. Conceptul pregǎtire pentru viaţǎ, care a constituit multǎ vreme un obiectiv major
al şistemelor educative din întreaga lume, a devenit redundant în perspectivǎ deschisǎ de
Consiliere cu părinții
Prof. Înv. Primar POP ILEANA
Școala Primără Hărnicești Maramureș
uriaşele transformǎri din societate datorate schimbǎrilor din tehnologie şi economie. Cu treizeci
de ani în urmǎ, educaţia pe tot parcursul vieţii putea fi privitǎ ca o optiune pentru o vârsta cu
mai mult timp liber. Acum a devenit o necesitate.Ofertele de educaţie şi pregatire au devenit
segmentate şi diversificate, în acord cu variatele cereri ale consumatorilor care plǎtesc pentru
module educative ajustate pe propriile nevoi.
În concluzie, legătura dintre copii, mass-media şi educaţie poate fi înfăţişată sub două
aspecte: formarea copiilor de mijloacele de comunicare şi formarea copiilor pentru a avea o
atitudine corespunzătoare faţă de mass-media. Apare un fel de reciprocitate care indică
responsabilitatea mijloacelor de comunicare ca industrie şi neceşitatea unei participări active
şi critice a cititorilor, spectatorilor şi ascultătorilor. În acest cadru, formarea adecvată pentru
foloşirea corectă a mijloacelor de comunicare este esenţială pentru dezvoltarea culturală,
morală şi spirituală a copiilor.
Consiliere cu părinții
Prof. Înv. Primar POP ILEANA
Școala Primără Hărnicești Maramureș
Referat
Sănătatea- lucrul cel mai de preț

Sănătatea înseamnă mai multe decât prezenţa bolii. Este o „stare de bine fizică, mentală
şi socială” şi se manifestă ca abilitate de adaptare continuă la cererile de schimbare constantă,
la stimulii mediului natural şi social.
Pentru realizarea unei bune calităţi a vieţii sunt necesare promovarea protecţiei şi educaţia
sănătăţii.
Fiind un lucru al tuturor, sănătatea trebuie conştientizată prin acţiuni educative
începând de la vârsta preşcolară până la vârsta senectuţii. Sănătatea ca demers practic
presupune împlinirea persoanei şi a comunităţii şi chiar mai mult decât atât, trecerea de la
interesul individului la interesul comunităţii. În acest sens, grădiniţa şi mai apoi şcoala
reprezintă cadrul instituţionalizat propice educaţiei pentru sănătate. Aici se pot conştientiza
aspecte legate de sănătate şi boală, se pot oferi cunoştinţe mai mult decât educaţia medicală în
sens tradiţional; ea include noţiuni şi cunoştinţe nu numai despre propriul organism, igienă,
accidente şi prim ajutor, alimentaţie, siguranţă în circulaţia pe stradă, ci şi despre relaţiile
interumane şi igiena acestora, despre propria persoană în scopul cunoaşterii, despre boală şi
sănătate, despre sărăcie şi bogăţie, despre inegalitate şi egalitate socială, despre sănătatea şi
îmbolnăvirea naturii sau a planetei.
Începută din prima copilărie, educaţia pentru sănătate contribuie la educaţia copilului în
vederea formării şi dezvoltării intereselor pentru sănătate, la însuşirea şi aplicarea unor norme
de comportare menite să apere şi să întărească sănătatea proprie a familiei, a comunităţii.
Igiena trebuie să fie prietena oamenilor, şi oamneii, da la mic la mare, trebuie să cultive
prin toate mijloacele. De ce trebuie să fim prieteni cu ea? Pentru că igiena este o condiţie
sănătăţii şi ea nu poate fi dată uitării, nici măcar pentru scurt timp.
Din vechime, igiena a fost o armă în slujba sănătăţii şi de aceea vechii greci înălţau zeiţei
Hygiea, fiica lui Asclepios - la rândul lui, părintele medicinei – nu numai statui, temple şi
cânturi, dar aveau o veneraţie pentru ea, cinstindu-i numele pretutindeni.
De aceea, pentru a fi frumoşi şi sănătoşi, copiii trebuie să cunoască şi să respecte
regulile de igienă.
Consiliere cu părinții
Prof. Înv. Primar POP ILEANA
Școala Primără Hărnicești Maramureș
Referat
Autoritate și prietenie
Pedepse și recompense

A fi autoritar nu înseamnă a te impune prin forţă fizică sau pedeapsă, nu presupune

a instaura teama, ci a reuşi să te impui prin respect şi admiraţie.
Dorim ca cei mici să ne asculte, să respecte anumite reguli, dar oare câţi dintre noi ţinem
cont de faptul că disciplina nu este totul şi că, în egală măsură, o relaţie caldă cu copiii
contează pentru dezvoltarea lor ulterioară?
Cuvântul “autoritate” provine din latinescul “autoritas” şi înseamnă putere, dreptul de
a da dispoziţii, de a impune cuiva ascultare în virtutea unei calităţi sau a unei împuterniciri. De
asemenea, înseamnă însă şi ascendent, influenţă care rezultă din stimă şi admiraţie.
Autoritatea faţă de copil este o calitate care se câştigă şi care poate fi menţinută, slăbită, întărită
sau chiar pierdută, dar nu impusă; ea decurge din calitatea de părinte, dar nu se realizează în
mod automat.
M-am oprit asupra acestui subiect deoarece în activitatea de educatoare pe care o exercit de
peste 12 ani, dar ca şi părinte în ultimii 6 ani, nu de puţine ori m-am confruntat cu situaţii în
care am fost nevoită să aplanez conflicte dintre copii, să impun anumite reguli, să restabilesc
ordinea, să mă fac ascultată, să imi impun autoritatea ca educator şi părinte.
Primul impuls, ca adult, atunci când vezi că cei mici „depăşesc măsura” este să ridici
tonul, iar gândurile fug către copilărie şi te auzi spunând: „Dacă eu făceam aşa când eram mic,
mă punea el tata la punct!”, amintindu-ţi instantaneu că „bătaia e ruptă din Rai” şi că „unde dă
părintele creşte”. Dar oare asta înseamnă cu adevărat a fi autoritar? Este aceasta modalitatea de
a construi o relaţie solidă între tine ca părinte şi copilul tău care în timp va deveni adolescent,
apoi tânăr şi la un moment dat, părinte la rândul său?
Cu siguranţă ne amintim cu mult mai multă plăcere de clipele în care mama sau tata ne
strângeau la piept şi cu răbdare ne explicau că ceea ce am făcut este greşit „pentru că...”, decât
clipele în care „eşti pedepsit pentru că aşa vreau eu”, făcându-te să îţi doreşti să creşti şi tu
odată mare ca să faci ce vrei.
Specialiştii spun că „părinţii care au o relaţie bună cu copiii nu simt nevoia de a fi severi,
pentru că nu este necesar să-şi impună autoritatea prin forţă”. Din păcate, mulţi dintre părinţi
Consiliere cu părinții
Prof. Înv. Primar POP ILEANA
Școala Primără Hărnicești Maramureș
recurg la „împuternicirea” dată de statutul de adult atunci când relaţia devine problematică şi
nu găsesc altă modalitate de a se impune decât afirmându-şi puterea.
Consecinţele acestui lucru sunt regulile rigide pe care ei le consideră bune, însă fără a explica
şi copilului de ce acestea sunt necesare, severitatea părintelui conducând copilul la frustrări.
Prea multă severitate în educaţia celor mici le poate fura încrederea în sine şi îi poate transforma
în copii inhibaţi, complexaţi sau cu tulburări de comportament. Se ajunge la astfel de probleme
din nevoia de siguranţă afectivă care, în astfel de cazuri, nu este pe deplin satisfăcută.
Dacă sunt criticaţi des, dacă sunt corectaţi mereu şi dacă sunt pedepsiţi în mod constant chiar
şi pentru greşeli minore, copiii încep să pună la îndoială afecţiunea părinţilor şi nu au
certitudinea că, la nevoie, vor primi din partea acestora simpatie, înţelegere şi ajutor.
Încet, încet, copiii „ţinuţi prea din scurt” ajung să perceapă severitatea ca pe o presiune
constantă de care nu se pot elibera.
Specialiştii spun că, pentru a supravieţui acestui tip de presiune, adesea cei mici ajung să-şi
elibereze frustrările prin izbucniri necontrolate, prin reacţii violente şi agresivitate faţă de
colegi. Cel mai des, aceste izbucniri violente sunt, la rândul lor, pedepsite şi criticate de părinţii
severi, ajungându-se astfel la un cerc vicios în care tensiunea devine din ce în ce mai mare, iar
actele de violenţă pe care copiii le săvârşesc se înmulţesc, în ciuda pedepselor.
În mod normal, spun specialiştii, agresivitatea acestor copii ar putea fi soluţionată dacă părinţii
le-ar reda confortul afectiv, iar aceştia s-ar simţi înţeleşi, iertaţi şi apreciaţi de familie.
La polul opus copiilor care îşi eliberează din frustrarea acumulată prin comportament agresiv
sunt cei care interiorizează tensiunea, devenind anxioşi şi trişti.
Psihologii spun că depresia la copil, care constă în apatie, lipsa poftei de mâncare şi tristeţe
nejustificată, poate avea drept sursă severitatea părinţilor.
Una dintre frazele des auzite în ultimul timp este: „Şi-a pierdut autoritatea în faţa copilului!”.
Oare aceasta înseamnă că tatăl sau mama şi-a pierdut dreptul de a impune copilului său
ascultare în virtutea calităţii sale de părinte? Cred că mai aproape de adevăr este faptul că
părintele nu mai dispune în faţa copilului său de acel ascendent, de acea admiraţie şi respect de
care ar trebui să se bucure şi care i-ar asigura autoritatea.
Astfel, autoritatea părintească se manifestă prin interzicerea unor acţiuni sau prin
impunerea altora. Însă ea acţionează asupra puterii de discernământ a copilului, cultivându-i
voinţa, capacitatea de a respecta anumite principii şi norme de viaţă.