Sunteți pe pagina 1din 9

De-a lungul veacurilor visele au fost cea mai r ăspândit ă form ă de divina ție.

Și
putem spune că această regulă se păstrează şi în zilele noastre pentru c ă, nu-i
așa, toți visăm.

Toată religia greco-romană a avut ca punct central divina ția, în special, tot ceea
ce e inclus în sfera oracolelor: sibilele, pitiile, profe ții şi prezic ătorii erau
personaje centrale, cu o faimă neîntrecută în perioada antic ă. Dar şi înainte de
aceasta, în Mesopotamia şi în Egipt, divinația era importantă.

Cuvântul „divinație” provine din latinescul „divinare”, care înseamn ă a prevedea,


a fi inspirat de Dumnezeu şi reprezintă procesul de ob ținere a unei în țelegeri, a
unor informații în legătură cu o întrebare printr-un ritual ocult sau prin asocierea,
corelarea unui fenomen natural cu o interpretare ce are conota ții simbolice.

Divinația poate fi naturală, directă, întâlnit ă la acei oameni înzestra ți cu har de la


Dumnezeu, care pot face preziceri, vindecări miraculoase, dar şi indirect ă, cum
ar fi divinația prin vise, dar şi prin alte forme: prin semne cere ști (astrologia), prin
invocarea sufletelor morților (necromanția), divinația cu ajutorul apei
(hidromanția), al focului (piromanția), al p ăsărilor (nitoman ţia), interpretarea
semnelor fiind parte din sarcina preoților vremii. Prin elementul s ău miraculos,
divinația este asociată magiei, cu distincția că divina ția este arta de a prezice
viitorul, iar magia este arta de a schimba viitorul. Legat de astrologie putem face
mențiunea că se poate asocia şi divinației naturale, directe, atâta vreme cât
considerăm mișcarea planetelor manifestarea voinței lui Dumnezeu în lumea
materială.

Visul în diverse scrieri


Scriitorii antici, în special latini sau greci, ne relateaz ă multe experien țe despre
divinația prin vise. Homer, spre exemplu, considera visele de origine divin ă.
Platon şi Aristotel au conceptualizat teoria viselor. Platon credea c ă visele sunt o
formă de comunicare cu sufletul nostru, iar Aristotel, contrar credin țelor vremii,
spunea că nu toate visele sunt divinatorii şi nu toate sunt trimise de zei, c ă unele
vise sunt înșelătoare, deci nu e cazul să ținem cont de ele.

Cel mai vechi poem, Epopeea lui Ghilgameș, reflectă convingerea c ă anticii
foloseau visele pentru a prezice viitorul. Este binecunoscut ă perseveren ța eroului
Ghilgameș de a lua hotărâri numai după un somn odihnitor, dar şi de a aduna
informații din visele sale, înainte de a lua decizii. În Mesopotamia, visele erau
considerate ca fiind o comunicare divină făcută unui muritor de c ătre un spirit-
mesager din lumea de Sus. Dar această comunicare putea fi ambivalent ă. Existau
mai multe termene asociate acestui spirit-mesager: Mamu, Sig.SIG, AnSAGGAR
în Sumer, ZaQIQU în Akkadia. În inscripțiile regale asiriene, ZAQIQU înseamn ă în
cele mai multe cazuri un vânticel care adie u șor, zefir, dar şi un vânt puternic, de
furtună. La fel ca şi în cazul altor zeit ăți, și în panteonul mesopotamian exist ă o
contraparte feminină a acestui spirit, DUMU.SAL, fiica lui Shamash (Surya –
hinduşi, Ra – egipteni, Helios – greci, Apollo, Sol – romani).
Cartea viselor (iškar dZaqīqu) sau textele zeului ZaqiQU sunt un compendiu de
oniromanție scris în akkadiană pe 11 tablete (prima parte este un manual de
divinație, iar cea de-a doua parte se refer ă la ritualuri de îndep ărtare a efectelor
negative ale viselor). Visele erau fie solicitate printr-un ritual de incubare, fie
spontane. Iškar dZaqīq este unul dintre puținele texte care au supravie țuit în
formă aproape completă din biblioteca lui Ashurbanipal și se crede c ă a fost
copiat dintr-un vechi original babilonian. La mesopotamieni, viziunile venite din
vise erau de trei tipuri: mesaje de la o zeitate, reflec ții asupra st ării de spirit sau
a sănătății visătorului și visele profetice. Cel care interpreta visele putea fi un
profesionist al oricăreia dintre științele mesopotamiene – „ašipu” (exorcist),
„bārû” (clarvăzător), „ṭupšarru” (astrolog), „muhhûm” (magician) sau „raggimu”
(profet) sau, de obicei, o femeie, „ragintu” (profetă).

Apare aici o similitudine cu tradiția egipteană, ceea ce sugereaz ă o origine


comună. Cel mai vechi manuscris oniric descoperit pân ă acum este „Cartea
viselor Ramesside”, expus la British Museum, un exemplar unic de interpretare a
viselor din Egiptul preelenist, ale cărui fragmente au fost traduse în limba
engleză de Kasia Szpakowska.

Interpretarea viselor a fost o caracteristică comun ă a religiei și literaturii


grecești și romane de toate genurile. Aristotel şi Platon discut ă visele în diverse
lucrări. La greci, singura carte scrisă despre vise este Oneirocritica, de
Artemidor. Artemidor citează un număr mare de autori anteriori, ale c ăror lucr ări
însă s-au pierdut: Astrampsychos, Nikephoros, Germanos și Manuel Palaiologos.
După Artemidor, visul (oneiros) era împărțit în dou ă mari categorii: „all ēgorikos”,
care operează în sufletul impur și „theōrēmatikos”, care este visul reprezentat în
starea pură a sufletului.

Mai aproape de zilele noastre, scriitorul şi astronomul francez, Camile Flamarion


a scris în cartea sa „Vise premonitorii şi divinația”: „Nu ezit să afirm de la început
că visele în care viitorul se prevede cu exactitate trebuie acceptate”.

Cei mai vechi credeau că visele profetice erau o descoperire a zeilor. Oculti știi
explică visele ca o comunicare a spiritelor făcută prin intermediul corpului astral,
psihologii le atribuie diferite cauze fiziologice, iar biserica le atribuie lui
Dumnezeu. Haideți să vedem ce spun astrologii despre vise… şi, mai ales, s ă
verificăm dacă toate visele sunt bune de luat în seamă sau nu.

Axa religiei, a divinației şi a viselor


Astrologia elenistică şi cea medievală folosesc simbolistica caselor trei şi nou ă
pentru a afla semnificațiile viselor, dar abia în scrierile medievale întâlnim o
tehnică în care se explică foarte clar ce anume trebuie s ă urm ărim. Cu toate c ă în
perioada antică oamenii căutau să afle viitorul prin consultarea direct ă cu
Dumnezeu sau prin intermediul forțelor supranaturale, din punct de vedere
astrologic nu exista o metodă de interpretare a viselor.
Casa a noua, denumită THEOS, simbolizează mintea lui Dumnezeu, o viziune deci
extinsă asupra lumii, fiind asociată prin excelență cu c ăl ătoriile, cu t ărâmurile
necunoscute şi mistice, cu religia/spiritualitatea, filozofia, în țelepciunea,
divinația, visele şi astrologia, oracolele şi profeții, dar şi dreptatea, justi ția,
puterea de a-ți da și păstra cuvântul.
În astrologia elenistică casa a noua este bucuria Soarelui şi reprezint ă
suveranitatea Regelui. Atunci când, într-o hart ă natal ă, vedem Soarele în casa a
noua, atunci știm că este vorba de un individ care se bucur ă c ă se afl ă aici, c ă
este pe lume. Shamesh, Ra, Surya, Helios, Apollo (Sol), Soarele vede tot şi știe tot
ce se întâmplă, deci este cea mai bună surs ă pentru a afla la ce s ă te a ștep ți,
pentru a-ţi cunoaște deci viitorul.

În vremurile moderne semnificația casei a noua s-a extins la universit ăți,


cunoștințe superioare, noțiuni abstracte şi sinteză. În astrologia modern ă, noi nu
corelăm învățăturile înalte cu religia, deoarece activitatea de înv ățare are loc în
universități, dar în epoca antică, locurile unde oamenii înv ățau erau m ăn ăstirile,
aflate sub patronajul bisericii.

Casa a treia, numită THEA sau ZEIŢA, este casa fraților, surorilor, a c ăl ătoriilor
scurte, pe care Rhetorius a denumit-o casa declinului bun, din moment ce e
configurată printr-un sextil cu Ascendentul. Ea este bucuria Lunii şi reprezint ă un
alt fel de autoritate (Regina).
În perioada elenistică semnificațiile asociate cu casa a treia au fost cele legate
de călătorii, în general, de ceremoniile religioase, de locurile sacre, de temple, de
preoți şi preotese, precum şi de divinație şi vise. Abia în perioada medieval ă
astrologii au început să facă diferențierea între călătoriile scurte, ca fiind
reprezentate de casa a treia şi cele lungi, reprezentate de casa a noua. Aceasta
probabil deoarece casa a 3-a este bucuria Lunii, iar casa a 9-a este bucuria
Soarelui, şi așa cum Luna se mișcă mai repede decât Soarele, a șa și c ăl ătoriile
puteau fi mai rapide (și mai scurte) sau mai îndelungate.

Soarele şi Luna erau, așadar, cele care trimiteau mesaje muritorilor în visele lor,
vise care pot fi interpretate deci prin intermediul simbolisticii caselor a noua şi a
treia.

Aceasta axă a caselor cadente se referă și la principiul c ăut ării versus principiul
stabilității, simbolizat de casele angulare. În tradiția elenistic ă casele cadente
sunt asociate cu călătoriile, deoarece planetele aflate în aceste case semnificau
îndepărtarea de tot ceea ce reprezenta stabilitatea caselor angulare. Casele
cadente erau considerate case slabe (Apoplema). Dar care este motivul pentru
care o casă aflată în sextil sau în trigon cu Ascendentul s ă fie considerat ă slab ă?
Motivul este ușor de intuit… oamenii gândeau pe atunci mai pragmatic şi
considerau că tot ceea ce produce bani este bun, de aici şi asocierea caselor
angulare cu binele. Grecii, atunci când se referau la casele bune, spuneau, de
fapt, că aceste case sunt bune pentru treburile lumeşti – ceea ce este complet
diferit faţă de casele „declinului bun”, casa a treia şi a noua. Conform lui
Rhetorius Egipteanul ele reprezintă „metacosmios”, un t ărâm între lumi, un fel de
conștiință extinsă. De aici până la asocierea cu visele mai e doar un pas.

Există mai multe corelații care se pot stabili pe aceasta ax ă, şi anume: corela ția
cu călătoriile, cu tranziția dintre locuri, lumi diferite, leg ătura cu templele, preo ții
și preotesele, cu stările extinse de conștiință, dar şi cu autoritatea – Soarele şi
Luna, și vindecarea (în antichitate, visele erau folosite ca form ă de vindecare
care se realiza în temple. Spre exemplu, este cunoscut cultul zei ței Hygiea, din
Grecia antică, în templele căreia oamenii veneau s ă se vindece prin vise, cu
ajutorul preoteselor zeiței, care interpretau visele, fiind şi oracole în acela și
timp).

Deci, conform descrierilor de mai sus, putem numi axa celor dou ă case cadente,
a treia şi a noua, Axa religiei, a divinației şi a viselor.
În următorul articol vom expune tehnica de interpretare pas cu pas și studii de
caz.

II
În prima parte a articolului am aflat mai multe despre vise în diverse scrieri antice
şi despre axa viselor şi a divinației, axa caselor III-IX. În cele ce urmeaz ă voi
prezenta o tehnică astrologică veche, care ne poate ajuta să descoperim dac ă
visele noastre au semnificații şi, dacă da, care ar putea fi acelea.
Sursele în care am regăsit informații despre tehnica astrologic ă de interpretare a
viselor sunt următoarele: lucrările lui Sahl şi M ĀSH Ā’ALL ĀH, traduse de Benjamin
Dykes, cartea lui William Lilly 1 – capitolul despre Astrologie orară şi, mai exact,
despre interpretarea unei întrebări legate de vise, precum şi Guido Bonnati 2
– Liber Astronomiae, Cartea 6 – Despre astrologie orară, în Capitolul 9. Despre Sahl,
astronom, matematician şi astrolog, care ar fi tr ăit în secolul al VIII-lea, se știe
că practica astrologia elenistică. Despre el se presupune c ă ar fi fost primul care
ar fi tradus Almagest-ul lui Ptolemeu în limba arabă.
Cum putem folosi astrologia pentru a interpreta un vis şi care
sunt pașii de urmat din punct de vedere al tehnicii astrologice?
1) Momentul folosit pentru a ridica harta consultativă a visului poate fi:
 momentul în care ne trezim şi ne aducem aminte ce am visat;
 în timpul zilei, când ne (re)amintim ce am visat;
 când povestim visul astrologului.
Vom lua întotdeauna în considerare a noua zodie de la Ascendent, precum şi
guvernatorul său tradițional. Dacă în casa a IX-a se găse ște o planetă, aceasta va
deveni semnificatorului visului. Dacă în această casă nu există nici o planetă (se
folosesc doar cele șapte planete vizibile) atunci în continuare se urm ăresc
casele 9, 10, 1, 7, 4 sau 3 – verificăm aceste case, în ordinea dată, şi ne oprim la
prima planetă pe care o găsim. În cazul în care nu există planete în aceste case,
visul este fals sau nu este de luat în considerare, fiind o amăgire.

2) Planeta care semnifică visul indică natura visului – aceste interpretări sunt
preluate din sursele menționate, dar ele nu sunt exhaustive:
 Saturn
Dacă planeta care semnifică visul este Saturn, atunci visul este despre ceva care
aduce frica, ceva îngrozitor, de care cel care viseaz ă este terorizat. Dac ă în casa
a IX-a se regăsește şi Nodul Sud împreună cu Saturn, atunci natura visului este şi
mai oribilă şi mai îngrozitoare, existând chiar teama de a fi ucis. Este necesar, în
acest caz, să acordăm şi mai multă atenție caselor aflate în zodii guvernate de
Saturn – Capricorn şi Vărsător – deoarece ele con țin informa ții cu privire la cauza
sentimentului de groază venit prin vis. Spre exemplu, dac ă Vărs ătorul g ăzduie ște
casa a XII-a, atunci sentimentul de frică vine din partea du șmanilor ascun și sau a
unei teme semnificate de casa respectivă. La fel se va judeca şi pentru cealalt ă
casă / zodie.

 Jupiter
Dacă semnificatorul visului este Jupiter, atunci este vorba despre oameni cu
poziții înalte în societate sau care sunt bogați, magna ți sau cei care se bucur ă de
popularitate; în general, Jupiter reprezintă lucruri încânt ătoare, benefice.

 Marte
Dacă Marte este planeta care reprezintă visul, atunci visul este despre un duel,
un conflict, o dispută care poate să ajungă şi în instan ță, o lupt ă, indiferent de
forma pe care o ia în zilele noastre. În acela și timp, Marte poate simboliza
carnea sau sângele, armele sau diverse instrumente mar țiene – ascu țite şi
tăioase, cuțite, săbii etc.

 Soare
Dacă Soarele reprezintă visul, atunci visul poate fi despre ceva care zboar ă între
cer şi pământ (avioane, păsări) sau nativul a visat o lumină sau un foc, o persoan ă
cu autoritate, un conducător important sau alte lucruri simbolizate de Soare: aur,
corpuri de iluminat;

 Venus
Dacă semnificatoarea este Venus, atunci visul este despre femei, sex, jocuri,
plăceri, băuturi, îmbrăcăminte şi bijuterii fine, perle – despre lucruri frumos
mirositoare, atrăgătoare, fermecătoare, lucruri vrednice de respect şi stimă;

 Mercur
Dacă Mercur este planeta implicată, atunci visul poate fi despre discursuri,
prelegeri, picturi sau scrieri, imagini sau voci, monede sau negustori care
tranzacționează – schimbă, cumpără sau vând, sau despre oameni care se ceart ă,
sau orice altă semnificație de natura lui Mercur;
 Luna
Dacă semnificatoarea visului este Luna, atunci visul se poate referi la o anumit ă
femeie, la mamă sau alte femei în vârstă, sau poate fi despre mare sau orice alte
chestiuni legate de aceasta (curenți de apă, marinari);

În lucrarea lui Sahl, pe lângă cele șapte planete vizibile, semnificatori ai visului
pot fi şi nodurile lunare. Dacă este vorba despre Nodul Sud, atunci visul a fost
caracterizat de întuneric, de praf, de triste țe, cel care a visat a auzit șoapte,
nimic clar, nimic sigur. În schimb, dacă este vorba despre Nodul Nord atunci visul
a fost cu verdeață sau grădini de agrement, parfum, aur, lucruri frumoase, în
general.

3) Sursa visului este reprezentată de casele guvernate de semnificatorul


visului (planeta identificată la pasul anterior) – se folose ște numai sistemul pe
case întregi:
Casa 1. se visează pe sine, visul vine din interiorul persoanei;

Casa 2. partea materială / bani, posesiuni;

Casa 3. frați, surori, vecini, scrisori, mesageri, zvonuri, veşti;

Casa 4. tată, pământuri, case, moșii, orice legat de p ământ şi de bog ățiile
acestuia;

Casa 5. copii, femei însărcinate, petreceri, distracții, jocuri;

Casa 6. subordonați, boală, chiriași, fermieri, unchi;

Casa 7. inamici, soție sau partener, hoți;

Casa 8. deces sau capturare, moșteniri, testamente;

Casa 9. călătorii lungi, preoți, cărți, învățătură, biserici;

Casa 10. autoritatea, conducătorul, avocați, magistrați, negustori;

Casa 11. prieteni, încrederea acordată, speranță;

Casa 12. inamici ascunși sau încarcerare, izolare, orice fel de r ău, fie provocat de
sine sau de alții;

4) Calitatea semnificatorului ne dă mai multe informații despre natura visului:


Dacă semnificatorul este într-un semn feminin şi, spre exemplu, planeta este
Saturn, atunci visul este despre un loc înalt, despre frica de a c ădea dintr-un loc
înalt, sau poate nativul a visat furtuni pe mare, vânturi mari, o for ţă violent ă.

Dacă semnificatorul este într-un semn masculin, atunci planeta ne vorbe ște
despre frica de a fi scufundat, lupta de a urca şi ie și la suprafa ță sau despre un
loc îngust.
Dacă Saturn, ca semnificator al visului, se găsește într-un semn de p ământ,
atunci e posibil ca cel care a visat să se fi văzut atacat cu pietre, încercuit, c ăzut
într-o groapă, într-un loc îngust, asediat sau suprasolicitat.

Dacă este vorba despre o zodie de foc, atunci cineva s-a visat atârnat sau ars, a
văzut ceață, negreală, obscuritate.

Saturn, ca semnificator al visului într-un semn de aer poate face trimitere la o


urmărire, iar într-un semn de apă poate semnifica un înec, un naufragiu sau o
inundație.

De aceeași manieră se vor judeca şi celelalte planete, din punct de vedere al


elementului şi al polarității.

5) Efectul visului este exprimat prin modalitatea semnului lunar:


 Fix – visul va avea un efect, bun sau rău
 Mutabil – ceva va apărea din vis în realitate
 Cardinal – va dispărea și nu va avea nici o semnificație pentru visător
6) Rezultatul visului este reprezentat de relațiile dintre semnificatorul visului,
guvernatorul Ascendentului și Lună:
Dacă sunt împreună cu o benefică, atunci chestiunile casei conduse de
semnificatorul visului vor fi bune şi utile pentru cel care viseaz ă;

Dacă sunt alături de o malefică sau chiar ei sunt malefici, ceva r ău va veni, în
conformitate cu ceea ce este semnalat de casa condusă de planeta malefic ă.

Studiu de caz
Cu titlu de studiu de caz, am analizat unul dintre cele dou ă visuri descrise de
colega mea, Diana Spinean, în articolul „Sincronicități: visele și tranzitele. O utilizare
curioasă a astrologiei” publicat în revista AstroText în luna mai 2014. Iată cum sună
visul:
„(…) mă găseam în Germania, unde mersesem să-mi găsesc serviciu. Dar ajunsă la
destinaţie mă simţeam ca pierdută în spaţiu: nu cunoşteam limba, încercam să-mi
apelez prietenii mutaţi acolo, dar erau toţi ocupaţi şi nu puteau să mă îndrume,
telefonul nu mergea şi nu reuşeam să sun acasă sau să mă conectez la internet, aveam
probleme cu actele, ş.a.m.d. O mulţime de obstacole! În final, se pare că am găsit un
post de menajeră pentru o familie care… ţinea o fată captivă în tabloul de pe peretele
camerei de zi! Sentimentele care mă încercau erau de singurătate, stranietate şi
dorinţa de a găsi un sens în toată situaţia şi de a-mi face un rost acolo în ciuda tuturor
obstacolelor.”
1) Pentru a stabili harta consultativă a acestui vis, am ridicat harta pentru
momentul în care Diana şi-a amintit că a visat: 24 martie 2012, ora 5 diminea ța şi
am urmărit pașii menționați mai sus.
În harta consultativă ridicată, se poate observa c ă st ăpâna casei a IX-a este
Venus în Taur, aflată în casa a IV-a, casa ce semnifică pământul natal, căminul, de
aici şi legătura cu înstrăinarea de casă, descrisă în vis. De asemenea,
guvernatoarea lui Saturn, Venus în Taur, se afl ă în propria ei demnitate, semn c ă
legătura cu familia este puternică. Casa a IV-a reprezint ă şi incon știentul
personal, un simbol că ceva din zona aceea încearcă să se fac ă cunoscut, s ă fie
adus la suprafață.

2) Am stabilit semnificatorul visului: planeta din casa a IX-a, Saturn, care în plus
este şi stăpânul Ascendentului. Deci, asa cum ne-a transmis şi Bonatti, dar şi din
descrierea în sine a visului, este vorba de o fric ă, frica de a pleca de acas ă, de a
se regăsi singură printre străini, de a se afla într-un impas care s ă necesite
responsabilitate şi maturitate (Saturn) pentru a fi solu ționat. Dar poate fi vorba şi
de a găsi soluții originale, simbolizate de Vărsător.

3) Sursa visului este dată de semnificația caselor guvernate de Saturn (casa I și


casa a XII-a), având deci are legătură cu persoana şi cu temerile ei interioare sau
poate cu anumiți dușmani ascunși. Nu se găsesc planete în aceste case, dar
putem observa că Partea Norocului se afl ă în casa I, semn c ă persoana este cea
care va reuși să rezolve singură problema, ceea ce a şi f ăcut, dat fiind c ă a reu șit
în vis să își găsească până la urmă de lucru, ca menajeră.

4) Saturn se află în Balanță, un semn masculin şi de aer (comunicarea). Deci este


vorba de urmărirea unei posibilități de a-i contacta pe cei de acas ă, posibilitate
soldată cu eșec datorită multiplelor obstacole.

5) Luna se află într-un semn cardinal, semn că visul nu va avea nici un fel de
semnificație pentru cea care l-a visat. Ținând cont c ă totu și în casa a IX-a, a
visului, se află o planeta malefică, Saturn, aceasta ne duce cu gândul c ă totu și s-
ar putea să apară anumite chestiuni negative în urma acestui vis.

6) Stabilind relațiile dintre planeta semnificatoare a visului (Saturn), Luna şi


Ascendent, putem observa că Luna, aflată în Berbec, aplic ă spre Saturn în
Balanță. Aflate în opoziţie şi în semnele cardinale, indic ă o stare acut ă, poate o
presiune pe care Diana a resimțit-o mai puternic. Cum Luna este guvernatoarea
casei a VI-a, această presiune se poate să fi venit fie de la serviciu, fie din
necesitatea de a-şi găsi un serviciu sau poate să fi fost vorba de o boal ă (casa a
VI-a). Cu toate acestea, dat fiind faptul c ă Venus, st ăpâna casei a IX-a, nu
realizează aspecte tensionate cu nicio altă planetă, putem concluziona c ă orice
chestiune negativă care ar putea interveni în urma visului, nu va fi atât de
importantă, iar afecțiunile rezultate nu vor fi prea mari. Opozi ția e un semn c ă
visul reprezintă o presiune interioară, probabil care vine din subcon știent (casa a
XII-a), ceva ce este nevoie să fie adus la lumin ă, pentru a fi putea fi transformat,
dar care nu va avea un efect imediat în lumea fizic ă asupra celei care a visat.
Fiind vorba de Saturn, este posibil ca efectul s ă se observe dup ă o perioad ă mai
lungă de timp.

***

Foarte mulți dintre noi nu țin cont de ceea ce viseaz ă, nerealizând c ă visele sunt,
de fapt, o formă extinsă de conștiință. Pe măsură ce vis ăm, devenim mai deschi și
forțelor de vindecare care ne ajută să ne recâ știg ăm echilibrul mental, emo țional,
fizic și spiritual. Sinele nostru superior lucrează adesea cu noi prin visele noastre
– vindecare, consiliere, încurajare și, uneori, avertizându-ne de pericole iminente.
Primim mesaje de pretutindeni. Așadar, să învățăm să le ascult ăm şi s ă le
interpretăm cu ajutorul astrologiei!

ANCUȚA CATRINOIU,
Membră AAR

S-ar putea să vă placă și