Sunteți pe pagina 1din 2

Telecomenzile de vot, în acțiune la Teatrul Ioan Slavici din Arad!

Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad a avut o premieră deosebit de interesantă, în
data de 31 mai, prin spectacolul Să ne cunoaștem mai bine, în regia lui Cristian Ban.
Este vorba despre un show interactiv, cu participarea și implicarea publicului în
evoluția piesei de teatru.

Publicul spectator a fost echipat cu telecomenzi speciale pentru sondarea opiniei,


procurate de către organizatori de la Amro Electronic Grup, prin intermediul cărora
și-au exprimat preferințele în legătură cu felul în care vor evolua scenele următoare
din spectacol.

Actorii au vorbit pe scenă despre ei înșiși și au pus întrebări publicului, care prin
tastele 1 și 2 puteau vota Da sau Nu, răspunsuri afișate și contorizate pe un monitor
conectat la aplicație. Răspunsurile s-au trimis și cules în timp real, pentru a se afla
rapid preferința majorității publicului în ceea ce privește popularitatea actorilor, a
subiectelor discutate și evoluția piesei.

Sistemul de sondare a opiniei este o unealtă foarte utilă într-o instituție dedicată
publicului, așa cum este teatrul. Se poate folosi foarte eficient ca instrument de
măsură a gradului de satisfacție pe care îl manifestă audiența în legătură cu
programele propuse de teatru. Astfel, pe viitor, piesele de teatru se pot organiza
ținând cont de ce ar avea mai mult succes la public, sau ce așteptări are publicul de
la piesele pe care le va viziona.

În general, sistemul de vot interactiv este o modalitate foarte ușoară, practică,


eficientă și deloc costisitoare de a aduna răspunsuri, voturi, de la un număr mai mic
sau mai mare de participanți. Este extrem de util în conferințe, ședințe corporatiste,
studii în educație, teste în școli și universități. Dar iată cum se poate aplica în mod
creativ și la teatru, pentru a crea un spectacol cu adevărat dinamic, antrenant și
interactiv.

Echipamente necesare:
• Telecomenzi de vot, pentru public
• PC cu PowerPoint instalat
• Antenă pentru transmiterea voturilor, pentru moderator

În continuare, mai avem de descoperit în câte modalități inovatoare și creative se


poate folosi sitemul de televot interactiv de la Amro Electronic. Teatru din Arad a
întrecut orice așteptări, folosind tehnologia actuală pentru a integra publicul în piesa
de teatru, ca participant activ!

Felicităm regizorul pentru ideea acestui spectacol, care s-a bucurat de un succes cu
foarte multe ecouri!
AMRO ELECTRONIC GRUP

Strada Pelinului nr. 22, et. 2, sector 3


Bucuresti, Romania, 0749 190 532
www.amro.ro
office@amro.ro

S-ar putea să vă placă și