Creanțe și creditori în procedura insolvenței

(II)
Data publicării: 08.02.2017

11,233 citiri
inShare

*A se vedea prima parte a articolului aici.

1.4. Creante bugetare

Conform definitiei din Legea insolventei nr. 85/2014, creantele bugetare sunt impozitele,
contributiile, taxele, amenzile si celelalte venituri bugetare, inclusiv accesoriile acestora.

Se observa ca, in intelesul Legii insolventei, conceptul de creanta are un caracter unilateral si
restrans, intrucat se are in vedere nu legatura de drept dintre creditor si debitor, ci numai latura a
activa a acestei legaturi, si nu orice fel de creanta, ci numai creanta baneasca a statului sau a
celorlalte institutii bugetare (cu excluderea altor tipuri posibile de creanta, cum ar fi, de exemplu,
cele corelative unei obligatii de a da, a face sa a nu face). Acest concept aplicabil insolventei este
destul de diferit de cel adoptat, cu aplicabilitate generala, de Codul de procedura fiscala. Spre
exemplu, art. 1 pct. 7 din Cod procedura fiscala defineste creanta bugetara ca un drept la incasarea
oricarei sume care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentand creanta bugetara principala
si creanta bugetara accesorie, fara a pune semnul egal intre creanta si impozite, contributii, taxe,
amenzi si accesorii.

In plus, este de observat ca notiunea de creanta bugetara este mai larga decat cea de creanta fiscala
(care se rezuma la impozite, taxe, amenzi si accesorii ale acestora), cuprinzand si alte venituri
bugetare sau, mai precis spus, si veniturile altor institutii bugetare. Aceasta distinctie rezulta destul
de precis din definitiile date de Codul de procedura fiscala, la art. 1, notiunilor pe care le utilizeaza.
Astfel, asa cum rezulta de la pct. 10, creanţa fiscala este dreptul la incasarea oricarei sume care se
cuvine bugetului general consolidat, reprezentand creanta fiscala principala si creanta fiscala
accesorie. Iar din art. 2 alin. (1) lit. c) din Codul de procedura fiscala rezulta ca, pentru a fi in
gestiunea fiscului, alte creante bugetare trebuie sa fie, potrivit legii, asimilate creantelor fiscale.
Asadar, o creanta bugetara impusa, corectata, colectata voluntar sau executata silit ori trecuta in
categoria creantelor neexecutabile din motive de insolvabilitate a debitorului, daca repeta
caracteristicile esentiale ale impozitelor si taxelor, este asimilata creantei fiscale.
Cea mai importanta caracteristica a creantei fiscale este faptul ca ea rezulta direct din lege, este
neutra si: (i) fie nu necesita contraprestatie, (ii) fie contraprestatia nu este neaparat echivalenta
cuantumului taxei. Astfel, conform definitiei de la art. 1 pct. 23 din Codul procedura fiscala, impozit
este o prelevare obligatorie, indiferent de denumire, realizată în baza legii, fără contraprestaţie, în
scopul satisfacerii necesităţilor de interes general; iar taxa este, conform art. 1 pct. 36 din acelasi
cod, o prelevare obligatorie, indiferent de denumire, realizată în baza legii, cu ocazia prestării unor
servicii de către instituţii sau autorităţi publice, fără existenţa unui echivalent între cuantumul taxei
şi valoarea serviciului[1].

O situatie speciala o reprezinta contributiile la asigurarile sociale de sanatate (CASS). Din art. 56
alin. (1) din Constitutie rezulta ca cetatenii au obligatia sa contribuie, prin impozite si taxe, la
cheltuielile publice. De aici rezulta ca neutralitatea si independenta fata de o contrasprestatie[2] sunt
ratasate doar impozitelor si taxelor, nu si contributiilor. In plus, desi impozitele si taxele sunt
destinate a fi utilizate, indistinct, pentru finantarea cheltuielilor publice, in general, sumele
reprezentand contributiile la constituirea unor fonduri, asa cum este fondul public de asigurari de
sanatate, se folosesc numai potrivit destinatiei acestora (art. 139 alin. (3) din Constitutie). In
consecinta, contributiile la constituirea unor fonduri, inclusiv CASS, presupun, totusi, o
contraprestatie concreta din partea beneficiarului contributiei, atunci cand platitorul este in stare de
nevoie, la fel ca in cazul asigurarilor (private) de sanatate, al asigurarilor de viata, al asigurarilor de
bunuri etc. De altfel, statul are, printre altele, obligatia de a crea conditiile necesare pentru cresterea
calitatii vietii (art. 135 alin. (2) lit. f) din Constitutie) si de a lua masuri pentru asigurarea igienei si a
sanatatii publice (art. 34 alin. (2) Constitutie), cetatenii avand dreptul la ocrotirea sanatatii (art. 34
alin. (1)) si dreptul la viata si la integritate fizica si psihica (art. 22 alin. (1)). De aceea, de lege
ferenda, ar putea fi luata in calcul o ierarhizare superioara in cadrul ordinii de preferinta a acestor
creante bugetare constand in contributii la asigurarile sociale.

In categoria „alte venituri bugetare” pot intra redeventele pentru concesiuni miniere sau petroliere,
taxele pentru servicii, sumele sau contravaloarea marfurilor destinate rezervei de stat etc.

Accesoriile la care se refera definitia creantei bugetare sunt cele care au curs pana la data
deschiderii procedurii. Dupa data deschiderii procedurii insolventei, creantele bugetare sunt achitate
conform documentelor din care rezulta, eventuale dobanzi si penalitati pentru aceste creante
ulterioare deschiderii procedurii aplicandu-se numai in caz de neplata, urmata de recunoasterea
acestora de administratorul judiciar sau de judecatorul-sindic, in conditiile art. 75 alin. (4) din Legea
insolventei nr. 85/2014.

Institutiile publice sunt institutii bugetare, ceea ce inseamna ca veniturile acestora, indiferent de
natura lor, indiferent de faptul ca presupun sau nu o contraprestatie, pot fi considerate venituri
bugetare si, in consecinta, legea le acorda preferinta fata de alte creante ale tertilor, cu conditia ca
legea speciala sa le asimileze cu creantele fiscale. Spre exemplu, desi exemplul poate sa para
scolastic, un venit rezultat dintr-un contract de sponsorizare a unui spital, a unei scoli sau a unei
universitati, a unei institutii teatrale sau culturale, in genere, nu ar putea fi calificat drept creanta
bugetara, intrucat nu poate fi asimilat unei creante fiscale. Aceeasi concluzie se impune si pentru
cazul in care am vorbi de pretul pentru bunurile confiscate si ulterior valorificate de organele
fiscale, de dividendele cuvenite statului sau altor institutii bugetare in cazul companiilor la care
bugetul sau autoritatile administratiei locale au detineri de actiuni, pentru chiriile cuvenite pentru
bunurile din domeniul public/privat etc.

Daca o creanta bugetara este beneficiara unor cauze de preferinta, iar bunurile sau valorile grevate
de aceste cauze de preferinta sunt insuficiente pentru a acoperi intreaga creanta bugetara, restul
acesteia isi pastreaza caracterul preferential. Creanta bugetara reziduala nu devine creanta
chirografara, ca orice alta creanta care a beneficiat de o preferinta, dar aceasta nu a putut preferinta
nu a asigurat realizarea in integralitate a creantei.

Conform art. 2328 C. civ., in conditiile stabilite prin legi speciale, se acorda preferinta creantelor
statului si ale unitatilor administrativ-teritoriale. O asemenea preferinta nu poate afecta, insa,
drepturile dobandite anterior de care terti. Legea nr. 71/2011 de punere in aplicare a Codului civil
precizeaza, la art. 153, ca preferinta acordata statului si unitatilor administrativ-teritoriale pentru
creantele lor nu va fi opozabila tertilor inainte de momentul la care a fost facuta publica prin
inregistrarea in registrele de publicitate; o asemenea preferinta va dobandi rang de prioritate de la
momentul la care preferinta a fost facuta publica. Cu toate acestea, Codul de procedura fiscala pare
a avea o conceptie diferita, intrucat permite constituirea de ipoteci legale, in sensul propriu al
notiunii de ipoteca, prin simplul fapt al instituirii masurii de indisponibilizare a sechestrului (fie el
asiguratoriu sau executoriu). Din dispozitiile art. 151 alin. (4) si, respectiv, (8) din Codul de
procedura fiscala, rezulta ca executarea silita a bunurilor mobile se face prin sechestrarea si
valorificarea acestora, chiar daca acestea se afla la un tert; sechestrul se instituie printr-un proces
verbal, iar acesta valoreaza gaj (ipoteca legala, in sensul noului Cod civil). Nu rezulta din Codul de
procedura fiscala daca se tine cont de anterioritatea inscrierii unei garantii sau de rangul acesteia. In
orice caz, sechestrul fiscal pe bunurile mobile este asimilat ipotecii legale. Creditorii fiscali pot
avansa in ordinea de preferinta in procedura insolventei daca instituie un sechestru asupra
bunurilor debitorului, anterior deschiderii procurii. O astfel de problema poate tulbura
profund procedura insolventei, iar acesteia, din pacate, nu i se ofera o solutie concreta in
Legea insolventei.

1.5. Creante super-privilegiate

Finanțarea debitorului in perioada de observatie si in perioada de reorganizare este, cel putin

teoretic, facilitata de Legea insolventei, prin instituirea, in favoarea titularului creantelor rezultate
din aceasta operatiune, a privilegiului creantei curente, a unui sistem de garantii si a unui super–
privilegiu, care are menirea a degrada, in favoarea finantatorului, creantele beneficiare de cauze de
preferinta. In lipsa unor astfel de facilitati, sansele ca debitorul sa se finanteze in perioada de
observatie sau de reorganizare ar fi nule, data fiind ratasarea de debitor a stigmatului insolventei. Iar
finantarea debitorului in aceasta perioada si in aceasta maniera ar putea fi singura solutie de
continuare in conditii economic sanatoase a activitatii debitorului.

Daca un contract sau o operatiune de finantare a activitatii curente a debitorului in perioada de

observatie sau de reorganizare judiciara se incheie, creanta finantatorului este, in mod evident, o
creanta curenta, in aceasta calitate avand beneficiul platii conform documentelor din care rezulta
creanta. Asadar, ratele, dobanzile si celelalte costuri implicate se vor achita finantatorului inaintea
oricarei creante anterioare deschiderii procedurii, indiferent daca aceste rate si dobanzi sunt mai
costisitoare decat au fost finantarile anterioare ale debitorului sau decat costurile finantarii care se
practica pe piata in relatiile cu debitorii aflati in bonis si indiferent de faptul ca, cel putin pe
perioada rambursarii sumelor implicate de aceasta finantare, activitatea debitorului va fi, practic,
subordonata efortului de rambursare a acestor sume[3].

Pentru siguranta incasarii creantei, Legea insolventei creeaza un sistem de garantii in favoarea
titularului finantarii, vizand active ale debitorului libere de sarcini sau chiar active grevate de
ipoteci sau privilegii in favoarea altor creditori. Astfel, conform art. 87 alin. (4) din Legea
insolventei, aceste finantari se vor garanta prin: (i) afectarea unor bunuri sau drepturi care nu
formeaza obiectul unor cauze de preferinta (bunuri libere de sarcini); (ii) in lipsa unor astfel de
garantii si in subsidiar, dar cu acordul creditorilor beneficiari de cauze de preferinta, cu bunurile sau
drepturile afectate de aceste cauze de preferinta; creditorul beneficiar al preferintei isi subordoneaza
voluntar garantia, dand rang superior finantatorului; (iii) in lipsa acordului creditorului beneficiar al
preferintei, super-privilegiul se va impune, totusi, in cazul esecului intentiei sau planului de
reorganizare[4].

Pe de alta parte, daca intentia sau planul de reorganizare esueaza in faliment, titularul creantei
rezultate din finantarea debitorului in perioada de observatie sau de reorganizare este si titularul
unui super-privilegiu, care vine la distributia fondurilor rezultate din lichidare chiar inainte de
creditorul beneficiar al cauzei de preferinta care greva bunul lichidat. Astfel, daca o cauza de
preferinta in favoarea finantatorului s-a nascut in timpul procedurii, conform art. 159 alin. (1) pct. 2,
finantatorul va fi preferat titularului unei cauze de preferinta nascute inainte de deschiderea
procedurii, aceasta din urma figurand ca platibila pe pozitia trei, dupa cheltuielile de procedura,
cheltuielile pentru conservarea si administrarea patrimoniului debitorului, creantele furnizorilor de
utilitati si finantatorii contractati in cadrul procedurii insolventei. Daca se lichideaza orice alte
bunuri sau active ale debitorului, negrevate de cauze de preferinta, finantatorul cu care s-a
contractat in cadrul procedurii insolventei vine la plata inaintea celorlalti creditori, inclusiv inaintea
titularilor creantelor salariale si a titularilor creantelor nascute in cursul procedurii (art. 161 pct. 2).

Pentru a beneficia de acest regim preferential, creanta finantatorului trebuie sa intruneasca unele
conditii procedurale si sa urmeze unele formalitati stabilite de art. 87 alin. (4) din Legea insolventei.
Astfel, finantarile generatoare ale acestor creante trebuie: (i) sa fie acordate in perioada de
observatie sau de reorganizare; (ii) sa fie acordate in vederea desfasurarii activitatilor curente (nu si
pentru finantarea operatiunilor neobisnuite); (iii) sa fie aprobate de adunarea creditorilor (si nu doar
de comitetul creditorilor, asa cum e cazul celorlalte operatiuni neobisnuite, prevazute de art. 87 alin.
(2)-(3)).

1.6. Creantele creditorilor indispensabili

Creditori indispensabili sunt, conform definitiei date acestora de art. 5 pct. 23 din Legea insolventei
nr. 85/2014, „creditorii chirografari care furnizeaza servicii[5], materii prime, materiale sau
utilitati, fara de care activitatea debitorului nu se poate desfasura si care nu pot fi inlocuiti de niciun
alt furnizor care ofera servicii, materii prime, materiale sau utilitati de acelasi fel, in aceleasi
conditii financiare”. Desi, in practica, tendinta este de a echivala sau confunda furnizorii
indispensabili cu furnizorii de utilitati, in realitate, furnizorii sunt numai un exemplu de furnizori
indispensabili. Conceptul economic al acestei clase separate de creditori chirografari este bazat pe
ideea ca, fara continuarea afacerilor cu acesti furnizori, activitatea debitorului nu ar fi posibila in
conditii normale. Pentru a putea fi calificat drept creditor indispensabil, entitatea in cauza nu trebuie
sa fie unicul furnizor pentru acel serviciu, acea materie prima, acel material sau acea utilitate, ci un
furnizor care nu poate fi schimbat fara costuri suplimentare si fara intermitente anormale in fluxul
activitatilor debitorului.

Din punct de vedere strict formal, calitatea de creditor indispensabil este subordonata conditiei
inscrierii in lista depusa de debitor, fie odata cu cererea de deschidere a procedurii, fie in termen de
10 zile de la deschiderea procedurii, lista destinata tocmai identificarii acestor creditori
indispensabili, care urmeaza sa voteze, in eventualitatea unui plan de reorganizare, separat de clasa
generica de creditori chirografari si care urmeaza sa primeasca, prin plan, un procent din creanta
anterioara deschiderii procedurii insolventei, net superior procentului preconizat pentru ceilalti
creditori chirografari. In plus, aceasta lista este avizata de administratorul judiciar, sub sanctiunea
neluarii in seama.

Crearea acestei categorii separate de creditori chirografari este menita a facilita votarea planului. In
ipoteza in care ar exista doar cele 4 categorii obisnuite de creante (garantate, bugetare, salariale,
chirografare), iar votul favorabil planului nu ar fi foarte sigur, atunci o a cincea categorie de
creditori, formata din acesti creditori indispensabili, ar putea crea majoritatea necesara pentru ca
planul sa se considere votat. Creditorii indispensabili vor vota planul daca programul de plati
preconizeaza realizarea intr-o proportie serioasa a acestor creante. De regula, procentul de incasare
prevazut in favoarea creditorilor indispensabili este net superior procentului prevazut pentru ceilalti
creditori chirografari (care, de regula, este chiar nul, creditorii chirografari fiind principalii
sacrificati ai procedurii insolventei), iar acest lucru este un motiv bun pentru ca acesti creditori
indispensabili sa voteze planul. Pe de alta parte, contractele cu acesti creditori indispensabili se
continua, facand parte din activitatea curenta a debitorului. In mod evident, creantele care se nasc
din aceste contracte sunt creante curente, care se achita conform cu documentele din care rezulta,
fara ca titularul lor sa fie nevoit sa concureze cu creditorii titulari de creante anterioare si nici sa
astepte plata in cadrul programului de plati. In caz de esec al planului de reorganizare, furnizorii de
utilitati sunt platiti chiar inaintea titularilor unor cauze de preferinta instituite pe bunurile care se
lichideaza; ceilalti creditori indispensabili pot fi incadrati, dupa caz, la prima pozitie in ordinea de
preferinta de la art. 161 din Legea insolventei nr. 85/2014, aplicabila pentru cazul lichidarii unor
bunuri negrevate de garantii, sau pe pozitia a patra, dupa cum sunt sau nu costuri ale conservarii si
administrarii bunurilor debitorului in perioada de observatie sau de reorganizare. In practica, avand
in vedere situatia de dificultate financiara in care se afla debitorul, costurile practicate cu acesti
creditori indispensabili sunt mai ridicate decat cele de pe piata relevanta, in aceasta diferenta, de
regula, creditorii indispensabili incluzand si alte fractiuni din creanta anterioara deschiderii
procedurii, care vor suplimenta fractiile deja promise in programul de plati din planul de
reorganizare. Acesta este inca un motiv bun pentru a vota planul de reorganizare.

In legatura cu formula utilizata de definitia legala („creditori chirografari care furnizeaza servicii,
materii prime, materiale si utilitati”), se pune o problema de interpretare. Devreme ce este vorba de
furnizori, se poate considera ca sunt exclusi de plano din aceasta categorie creditorii financiari, cum
ar fi bancile, societatile de leasing, societatile de factoring sau fondurile de distressed assets[6]? La
prima vedere, raspunsul pare a fi categoric in sensul ca acesti creditori nu pot fi incadrati in
categoria creditorilor indispensabili. Numai ca, de regula, creantele creditorilor financiari nu sunt
rezultatul unor simple contracte de imprumut clasic, ci ale unor contracte complexe care pot fi
calificate chiar contracte de furnizare de servicii financiare. In plus, formula legala utilizata este cea
de „creditor indispensabil”, si nu cea de „furnizor indispensabil”, consacrata de vechea Lege a
insolventei[7]. Ramane de vazut daca in practica astfel de contracte vor fi interpretate restrictiv, ca
specii ale imprumutului (caz in care calitatea de creditori indispensabil ar fi exclusa), sau extensiv,
ca operatiune juridica sau grup de contracte de furnizare de servicii financiare.

1.7. Creantele curente

1.7.1. Cu exceptia cazurilor de faliment simplificat, care fie nu contin o perioada de observatie,
intrucat procedura insolventei se deschide direct ca procedura de faliment, fie contin o perioada de
observatie scurta, de maxim 20 de zile, prezenta asa-numitelor creante curente in procedura
insolventei este ubicua. Acestea nu numai ca greveaza intreaga perioada de observatie si intreaga
perioada de reorganizare, intrucat, fiind platibile conform documentelor din care rezulta, titularii lor
au prioritate la plata si nu intra in concurs cu creditorii indreptatiti sa participe la procedura (titularii
creantelor anterioare contra debitorilor, inscrisi in tabelele de creante), nefiind tinuti nici de vreo
ordine de preferinta la plata in raport de alti titulari de creante curente, dar ele greveaza si procedura
falimentului consecutiva unei perioade de observatie sau unei reorganizari judiciare esuate, intrucat
legea plaseaza titularii creantelor curente neachitate in perioada de observatie sau de reorganizare
judiciara in pozitii privilegiate in cadrul ordinii de preferinta in caz de lichidare. Spre exemplu,
furnizorii de utilitati sunt preferati la plata chiar si cand ar veni in concurs cu titularii cauzelor de
preferinta care grevau bunul lichidat[8], ceilalti titulari de creante curente fiind plasati la pozitia a
patra in cadrul ordinii de preferinta reglementata de art. 161 pentru situatia in care se lichideaza
bunuri sau creante care nu sunt grevate de cauze de preferinta, pozitie care se situeaza inaintea
creantelor bugetare si inaintea tuturor creantelor chirografare. In plus, titularii creantelor curente
pot, prin mecanismele reglementate de art. 75 alin. (4) si, respectiv, art. 77 din Legea insolventei nr.
85/2014, sa determine trecerea debitorului la procedura de lichidare prin faliment, in caz de
intarziere la plata pe mai mult de 60, respectiv, 90 de zile de la scadenta.

In alta ordine de idei, este de remarcat ca, desi, practic, titularii creantelor curente scapa
consecintelor caracteristice insolventei, inclusiv sacrificiilor si disciplinei procedurale impuse
creditorilor indreptatiti sa participe la procedura, din modul in care este reglementat art. 75 alin. (3)
din Legea nr. 85/2014, se poate extrage concluzia facila ca, de vreme ce creantele curente nu sunt
trecute in tabelele de creante, inseamna ca titularii lor nu pot avea calitatea de creditori indreptatiti
sa participe la procedura si, deci, nu pot participa la adunarile sau comitetele creditorilor, nu pot
vota planul, nu pot supune controlului de oportunitate administratorul judiciar (si, cu atat mai putin,
nu se pot implica in procedura de inlocuire) si, in genere, sunt lipsiti de mijloace eficiente de
recuperare in cadrul procedurii insolventei a creantelor lor, in cazurile in care acestea, in ciuda
dispozitiei de favoare relativa la plata conform cu documentele din care rezulta, nu sunt achitate de
debitor. Mai simplu spus, acesti creditori neachitati au toate obligatiile impuse de procedura
insolventei, dar nu si drepturile conferite de legislatia insolventei tuturor celorlalti creditori. Legea
instituie, pentru acest caz, un mecanism alambicat si greu de aplicat, de recunoastere a creantelor
curente (prin decizie a administratorului judiciar sau, in lipsa, prin hotarare a judecatorului-sindic)
si de trecere la faliment, la cererea acestor creditori recunoscuti cu creante curente neachitate in
termen de 60 de zile de la scadenta.

In plus, asa cum se va putea vedea mai jos, legiuitorul creeaza si intretine o ambiguitate periculoasa
in privinta creantelor care se nasc dupa data deschiderii procedurii, lasand deseori impresia (gresita)
ca orice creanta nascuta dupa data deschiderii procedurii ar beneficia de privilegiul platii conform
cu documentele din care rezulta cand, in realitate, doar creantele care rezulta din activitatea curenta
au acest privilegiu.

Cu toate acestea, creanta curenta nu beneficiaza de o definitie in Legea insolventei. Pe baza celor de
mai jos se pot, insa, schita, o definitie si un ser de reguli aplicabile acestui tip de creanta ubicua in
procedura insolventei.

1.7.2. Regimul juridic privilegiat aplicabil creantei curente se justifica doar prin imperativul
continuarii activitatii debitorului dupa data deschiderii procedurii insolventei. Fara a se putea
continua activitatile curente, debitorul va intra in faliment (iar aceasta se intampla pentru ca,
oricand, un furnizor care continua afacerea cu debitorul si dupa deschiderea procedurii, neachitata
fiindu-i creanta curenta, poate inceta contractul pe motiv de neplata[9]), cu consecinte sacrificiale
dezastruoase pentru toti creditorii, dar mai ales pentru stakeholders-ii intreprinderii debitorului –
salariati, comunitate locala, furnizori de utilitati, furnizori dependenti de debitori. Sunt exemple de
creante curente, a caror calificare ca atare nu prezinta nicio dificultate, urmatoarele: (i) creantele
rezultate din furnizarea de utilitati dupa data deschiderii procedurii; (ii) creantele rezultate din
furnizare, aprovizionare sau achizitii de materii prime, materiale, marfuri si servicii necesare
activitatii curente a debitorului; (iii) creantele rezultate din raporturi de munca derulate dupa data
deschiderii procedurii; (iv) creantele bugetare care curg dupa data deschiderii procedurii si sunt
aferente activitatii curente (tva, impozit pe salarii, contributii la asigurari sociale, taxe si impozite
locale); (v) creantele bancare, cele din contractele de leasing sau de asigurari etc., care rezulta din
contracte continuate dupa deschiderea procedurii sau din contracte noi.

Celelalte creante, chiar daca se nasc dupa data deschiderii procedurii, nu beneficiaza de acest regim
juridic privilegiat, intrucat, cu sau fara existenta acestor raporturi juridice, activitatea debitorului
poate continua. In plus, derogarile de la principiile fundamentale ale procedurii insolventei (care
este o procedura colectiva, de care, in regula generala, niciun creditor nu scapa, o procedura
concursuala si egalitara si o procedura sacrificiala) trebuie sa fie de stricta interpretare si aplicare.
Esential in calificarea creantelor curente este, deci, ca acestea sa rezulte din exercitarea activitatii
curente. Aceasta este definita, conform art. 5 pct. 2, ca activitate de productie, comert sau prestari
de servicii si operatiuni financiare, propusa a fi efectuata de debitor in perioada de observatie si in
perioada de reorganizare, in cursul normal al activitatii sale, cum ar fi: a) continuarea activitatilor
contractate si incheierea de noi contracte, conform obiectului de activitate; b) efectuarea
operatiunilor de incasari si plati aferente acestora; c) asigurarea finantarii capitalului de lucru in
limite curente”.

Definitia activitatii curente introduce, pe langa limitarea data de obiectul de activitate al

intreprinderii debitorului (cursul normal al activitatii debitorului inseamna afacerile sale obisnuite,
obiectul sau de activitate), si limitarea data de planificarea activitatii pe care o preconizeaza sau o
propune debitorul, prin actul sau de vointa. Aceasta propunere se regaseste, dupa caz, in declaratia
debitorului care insoteste cererea de deschidere a procedurii, declaratie prevazuta la art. 67 alin. (1)
lit. g)-h), ori care insoteste, dupa caz, documentele de depus de catre debitorul fata de care s-a cerut
deschiderea procedurii de catre creditori, in cele 10 zile de la data deschiderii procedurii (art. 74)
sau in planul de reorganizare. Prin faptul ca, implicit, i se permite debitorului ca, prin actul sau de
vointa, sa isi limiteze sau sa isi fixeze activitatile curente pe care urmeaza sa le deruleze in perioada
de observatie sau de reorganizare, i se permite aceluiasi debitor sa limiteze obiectul de activitate
obisnuit, fara ca acest lucru sa fie facut public printr-o modificare a actului constitutiv (ceea ce, din
perspectiva principiului protectiei tertilor, care guverneaza Dreptul Uniunii Europene in materie de
intreprinderi societare, poate fi destul de problematic). In plus, daca debitorul nu depune lista cu
aceste activitati sau depune o lista incompleta si informa, se poate ajunge si la concluzia (deloc
fortata) ca afacerile debitorului de dupa data deschiderii procedurii nu mai pot fi considerate
activitati curente. Intr-adevar, per a contrario, din definitia activitatii curente rezulta ca tot ce
depaseste cursul activitatii normale a debitorului si tot ceea ce excede lista de activitati propuse de
debitor a fi derulate in perioada de observatie sau de reorganizare este operatiune juridica sau
economica neobisnuita a debitorului, care nu va beneficia de toate privilegiile ce insotesc o creanta
curenta.

Ca lucrurile sa fie si mai complicate, sa retinem ca exista o neconcordanta (partiala) intre art. 5 pct.
2 si art. 87 alin. (1) din Legea insolventei nr. 85/2014. Atunci cand art. 87 alin. (1) stabileste regula
continuitatii in afaceri (business as usual), nu se mai face referirea din definitia activitatii curente la
limitarea data de planul de activitati propuse de debitor a fi efectuate in perioada de observatie sau
in cea de reorganizare judiciara. Spre deosebire de continutul art. 5 pct. 2, care defineste activitatea
curenta, art. 87 alin. (1) dispune ca, „in perioada de observaţie, debitorul va putea sa continue
desfasurarea activitatilor curente si poate[10] efectua plati catre creditorii cunoscuti, care se
incadreaza in conditiile obisnuite de exercitare a activitatii curente”. Se observa ca limitarea data de
perspectivele (propunerile) de activitate enuntate de debitor, la care se refera art. 5 pct. 2 nu mai
este evocata in art. 87 alin. (1). In plus, atunci cand art. 87 alin. (1) se refera la platile curente ce se
pot efectua fara acordul administratorului judiciar, legea se refera numai la platile catre creditorii
cunoscuti. Evident, notiunea de „creditor cunoscut” nu este definita nicaieri, desi legea face referiri
razlete la aceasta notiune (spre exemplu, in legatura cu prima adunare a creditorilor, se vorbeste de
convocarea „creditorilor cunoscuti”). Problema adevarata de interpretare si aplicare nu este, insa,
aceasta neconcordanta intre cele doua concepte de activitate curenta, ci intelesul pe care legea este
foarte probabil ca il da notiunii de „creditor cunoscut”. Cererea de deschidere a procedurii
formulata de debitor trebuie insotita de o serie de documente, informatii si declaratii ale debitorului,
printre acestea figurand si o lista a creditorilor, lista care ar trebui sa fie concordanta cu
inregistrarile contabile ale debitorului (art. 67 alin. (1) lit. c)). Desigur ca creditorii care continua
afacerile cu debitorul si dupa data deschiderii procedurii, precum si salariatii si fiscul, sunt creditori
cunoscuti, ei figurand in contabilitatea debitorului si inainte, si dupa deschiderea procedurii. Dar
creditorii care incheie contracte noi, dupa data deschiderii procedurii, nu sunt creditori cunoscuti, in
sensul art. 67 alin. (1) lit. c), caci ei nu sunt creditori inregistrati in contabilitatea debitorului
anterior deschiderii procedurii, desi, in mod indubitabil, ei sunt creditori cu creante curente, daca
acele contracte se incadreaza in notiunea de activitati curente ale debitorului. In orice caz, este cert
ca titularii creantelor nascute dupa data deschiderii procedurii, dar care nu rezulta din activitati
curente, nu sunt creditori cunoscuti, pentru bunul motiv ca acele creante pot exista sau nu dupa data
deschiderii procedurii. Este cazul, spre exemplu, al creantelor de despagubiri, pentru care trebuie sa
existe o hotarare a judecatorului-sindic, sau al unei creante rezultand din decizia Comisiei Europene
de recuperare a unui ajutor de stat, sau al amenzilor contraventionale sau penale, dar si al creantelor
ce rezulta din activitati neobisnuite (necurente). In orice caz, aceste creante nu sunt creante curente
si, deci, ele nu beneficiaza de regimul juridic privilegiat al creantelor curente.

1.7.3. Desi creanta curenta nu este definita, Lege insolventei ofera, totusi, doua definitii pentru
concepte vecine si conexe: cel de „creditor cu creante curente” si cel de „activitate curenta”. In plus,
Legea insolventei impune si expliciteaza (destul de inconsecvent si ambiguu) regula continuitatii in
afaceri. De aici se poate deduce intelesul destul de exact al notiunii de creanta curenta.

Se poate admite, deci, ca o definitie simpla si destul de exacta a acesteia pune semnul egal intre
creanta curenta si creanta care rezulta din activitatile curente.

Titularii creantelor curente sunt creditori curenti. Intrucat creantele lor sunt nascute dupa data
deschiderii procedurii[11], ei au dreptul de a li se achita cu prioritate creanta, integral si imediat,
conform documentelor din care rezultă. Aceasta regula rezulta atat din art. 5 pct. 21, cat si din art.
102 alin. (6). Fata de consacratul principiu al platii imediate si integrale pe care art. 102 alin. (6) il
enunta (ca o preluare mot-a-mot a art. 64 alin. (6) din vechea Lege a insolventei nr. 85/2006),
definitia creditorului curent emisa de art. 5 pct. 21 pune o conditie suplimentara si aparent
contradictorie: trebuie ca acesti creditori curenti sa deţina contra debitorului creanţe certe, lichide şi
exigibile, nascute in timpul procedurii de insolventa. Asadar, in raport de dispozitiile art. 102 alin.
(6), definitia creditorilor curenti este mult mai restrictiva, caci nu este suficient ca acele creante sa
se fi nascut in perioada de observatie sau de reorganizare, ci este necesar ca ele sa aiba caracter cert,
lichid si exigibil.

1.7.4. Creantele curente, de regula, nu se trec in tabelul creantelor, intrucat ele sunt, de principiu,
platibile imediat si integral, conform cu documentele din care rezulta. Intr-adevar, conform art. 102
alin. (6), plata conform documentelor din care rezulta a creantelor nascute in timpul procedurii se
face fara a fi necesara trecerea acestora in tabelul creantelor. Din dispozitiile art. 75 alin. (4), insa,
rezulta ca, daca o astfel de creanta nu este achitata in termen de 60 de zile de la scadenta, atunci
titularul creantei poate face o cerere de plata, care va fi analizata de administratorul judiciar fara ca
creanta sa fie inscrisa in tabelul creantelor (teza a doua). E clar ca cele doua formule legale sunt
neconcordante. Mai grav este ca, din modul imperativ in care este formulata teza a doua de la art.
75 alin. (4), pare a rezulta ca, inclusiv in cazul recunoasterii creantei nascute in timpul procedurii de
insolventa, este interzisa inscrierea in tabel. Consecintele unei astfel de concluzii sunt grave, asa
cum se va vedea mai jos. Cert este ca, nefiind permisa inscrierea in tabelul creantelor, trebuie
intocmita, totusi, o lista cu creditorii titulari ai creantelor nascute in timpul procedurii si neachitate
in termen de 60 de zile de la scadenta, o lista care va dubla tabelele creantelor (pentru care legea
reglementeaza nu mai putin de 4 ipostaze, iar practica genereaza infinite rectificari si actualizari).
Prezenta creditorilor in aceasta lista paralela, nenumita, nu confera decat dreptul de a cere trecerea
debitorului la faliment, in conditiile in care toate limitarile, restrictiile, obligatiile si sacrificiile
impuse creditorilor de procedura insolventei li se aplica si creditorilor titulari de creante nascute in
timpul insolventei si care au obtinut atat de glorios recunoasterea creantei lor si trecerea in aceasta
lista nenumita de creditori curenti neplatiti.

In linii generale, sanctiunea neplatii creantelor curente consta, intr-o prima faza, in recunoasterea
acesteia si trecerea intr-o lista separata de creante, si, intr-o a doua faza, in dreptul de a cere trecerea
la faliment (in 60 sau 90 zile de la scadenta, dupa cum creditorul cu creanta curenta este unul
obisnuit sau un furnizor de utilitati). Procedura recunoasterii creantei curente este prevazuta de art.
75 alin. (4) si presupune o cerere adresata administratorului judiciar si, eventual, o contestatie
impotriva refuzului administratorului judiciar de a recunoaste creanta, contestatie care se judeca de
catre judecatorul-sindic[12]. Creditorul care a obtinut aceasta recunoastere a creantei curente va
putea cere trecerea la faliment inca din perioada de observatie. Creditorul curent va putea cere
trecerea la faliment si in cursul derularii unui plan de reorganizare, daca nu i se achita creanta
curenta, in 60 de zile de la scadenta. Din textul art. 143 alin. (3), care reglementeaza aceasta optiune
a creditorului curent, nu rezulta daca creditorul trebuie sa parcurga si, in acest caz, procedura
recunoasterii creantei. In orice caz, asa cum dispune art. 140 alin. (3), modalitatile de plata a
creantelor curente trebuie sa fie stabilite prin plan. In ambele situatii (creante curente neachitate in
perioada de observatie si creante curente neachitate in perioada de reorganizare judiciara), trecerea
la faliment poate fi evitata doar daca: (i) creanta nu este datorata[13]; (ii) creanta este achitata[14];
(iii) se incheie cu debitorul o conventie de plata.

Titularul unei creante curente neachitata conform cu documentele din care rezulta este privat de
toate drepturile aferente creditorului indreptatit sa participe la procedura, in conditiile in care
neplata creantei curente il pune pe titular in aceeasi pozitie cu cea a creditorilor cu creante inscrise
in tabel, aceea de subiect pasiv al tuturor efectelor procedurii, inclusiv, sau mai ales, al efectelor
sacrificiale ale acesteia. Creditorul care nu este in tabel nu are niciunul dintre drepturile creditorului
indreptatit sa participe la procedura. Creditorul cu creanta curenta care nu este inscris in tabelul
creantelor nu este indreptatit sa participe la procedura. El nu poate decat sa ceara recunoasterea
creantei si, ulterior, trecerea la faliment, in conditiile art. 75 alin. (3)-(4) si art. 77 (ultimul text se
refera la creantele furnizorilor de utilitati). De aceea, din punct de vedere practic, ar trebui ca
acestui creditor sa i se permita sa formuleze cerere de admitere a creantei in tabelul creantelor, cu
consecinta dobandirii calitatii de creditor indreptatit sa participe la procedura. De altfel, art. 102
alin. (6) nu interzice unui creditor cu creante nascute dupa data deschiderii procedurii sa formuleze
cerere de trecere in tabelul creantelor, ci ii creeaza facilitatea de plata conform cu documentele din
care creantele rezulta, fara a mai trece prin procedura declaratiei de creanta, urmata de verificarea
acesteia si, dupa caz, de contestare a creantei. Dar o facilitate nu trebui transformata intr-o servitute.
In consecinta, titularii creantelor ulterioare certe, lichide si exigibile, rezultate din activitatea
curenta a debitorului, au optiunea de a cere trecerea in tabelul creantelor, pentru a dobandi calitatea
de creditor indreptatit sa participe la procedura, sau sa ceara recunoasterea creantelor lor, in vederea
efectuarii platii sau, in cazul refuzului sau omisiunii platii in termen de 60 de la scadenta, a
formularii cererii de trecere la faliment a debitorului.

1.7.5. Creantele furnizorilor de utilitati rezultate din continuarea procedurii sunt, in mod evident,
creante curente, dar, in plus, ele genereaza un regim juridic spectaculos (dar nu in sens pozitiv).
Practic, ceea ce rezulta din art. 77, dedicat acestui tip de creante si comportamentului debitorului si
al creditorului[15], este o adevarata ruleta ruseasca, un joc periculos pe care cei doi participanti sunt
obligati sa il faca, generand, desigur, un enorm pericol de faliment, de care vor „beneficia” toti
ceilalti creditori, anteriori, ulteriori sau curentei, deopotriva.

Din dispozitiile art. 77 alin. (1) rezulta ca nu numai debitorul este un consumator captiv pentru
furnizorul de utilitati, ci si furnizorul ii este captiv debitorului. Furnizorul de utilitati nu ii poate
refuza serviciile unui debitor care ii este consumator captiv. Dimpotriva, omisiunea furnizarii cu
regularitatea necesara continuarii activitatii debitorului a utilitatilor respective poate antrena
raspunderea patrimoniala si chiar contraventionala (sub forma unei amenzi judiciare consistente) a
furnizorului de utilitati, asa cum rezulta din art. 77 alin. (3).

Debitorul, la randul sau, nu poate refuza plata acestor servicii, avand la dispozitie un termen de
plata de 90 de zile (aceasta perioada dilatorie are natura juridica a termenului legal de gratie, care se
impune furnizorului indiferent de termenii contractului). In perioada reorganizarii, debitorul poate fi
obligat la constitutirea unei cautiuni in favoarea furnizorului de utilitati de maxim 30% din valoarea
serviciului (art. 142). In plus, in caz de omisiune a platii serviciilor in termenul de 90 de zile
prevazut la art. 77 alin. (2), furnizorul de utilitati are dreptul de a inceta furnizarea utilitatii, aceasta
putand fi reluata doar dupa plata integrala a creantei furnizorului nascuta dupa data deschiderii
procedurii (art. 77 alin. (4)-(5)). Incetarea furnizarii de utilitati inseamna, practic, falimentul
debitorului. Interesant este ca, in conditiile art. 77, furnizorul de utilitati nu este nevoit sa treaca prin
procedura recunoasterii creantei, prevazuta la art. 75 alin. (4) pentru toti ceilalti creditori curenti
(desi, desigur, nimic nu il impiedica sa urmeze aceasta cale) si ca, in plus, in caz de trecere la
faliment, furnizorul de utilitati este platit cu prioritate din fondurile rezultate din lichidarea
bunurilor debitorului, chiar si fata de creditorul beneficiar al unei cauze de preferinta (art. 159 alin.
(1) pct. 1).

1.7.6. Din dispozitiile art. 102 alin. (6) din Legea insolventei pare a rezulta ca toate creantele
nascute in procedura insolventei beneficiaza de privilegiul platii conform documentelor din care
rezulta[16].

Tot astfel, la o prima vedere, art. 75 alin. (3) din Legea insolventei, care reglementeaza o exceptie
de la efectul suspensiv sau de incetare a urmaririlor individuale contra debitorului, se refera la orice
creanta nascuta dupa data deschiderii procedurii, fara nicio distinctie. De aici consecinta grea ca
pentru refuzul sau omisiuni de plata a tuturor acestor creante ulterioare deschiderii procedurii se va
putea face cerere de plata la administratorul judiciar, care o analizeaza conform art. 106 (verificarea
creantelor) si o admite sau nu, intarzierea la plata cu mai mult de 60 de zile dand dreptul titularului
acelor creante astfel recunoascute de a cere trecerea la faliment[17].

In mod evident, un creditor a carui creanta rezulta din operatiuni neobisnuite ale debitorului sau din
raspunderea civila delictuala a acestuia nu poate fi calificat creditor curent[18].

Creantele neobisnuite sunt cele care rezulta din operatiunile neobisnuite, la care se refera art. 87
alin. (2) din Legea insolventei nr. 85/2014. Conceptul acestor creante poate fi, de altfel, construit
indirect, ca opozitie la definitia creantelor curente. Daca creantele curente rezulta din activitatile
curente ale debitorului, per a contrario, creantele neobisnuite sunt acele creante care nu rezulta din
activitatile curente, adica din activitatile obisnuite ale debitorului, propuse a fi derulate de debitor in
perioada de observatie sau in perioada de reorganizare. Pentru ca sunt neobisnuite, aceste operatiuni
trebuie aprobate prealabil de comitetul creditorilor (operatiunile de finantare sunt supuse aprobarii
adunarii creditorilor) si sunt conditionate de acodarea unei protectii corespunzatoare creditorilor
beneficiari de drepturi de preferinta si care ar putea fi prejudiciati prin aceste operatiuni (vanzarea
bunului purtator de cauze de preferinta sterge cauza de preferinta).

Creditorul dintr-o operatiune neobisnuita nu este un creditor curent, in sensul art. 5 pct. 21 din
Legea insolventei nr. 85/2014, intrucat creanta sa nu rezulta dintr-o activitate curenta a debitorului.
Nu exista niciun motiv de ordin principial pentru care aceasta creanta neobsinuita sa beneficieze de
acelasi regim juridic dedicat de lege creantei curente.

Referirea din definitia de la art. 5 pct. 21 la caracterul cert, lichid, exigibil al creantei, conditie a
aplicarii regimului juridic privilegiat al creantei curente, este un argument suplimentar pentru care
asimilarea creantei nascuta ulterior deschiderii procedurii cu creanta curenta este o greseala
conceptuala grava, intrucat o creanta cu asemenea caracteristici trebuie sa rezulte dintr-un titlu
incontestabil (creanta este certa), trebuie sa fie usor de cuantificat (creanta este lichida) si trebuie sa
fie platibila imediat (creanta este exigibila). Or, o creanta constand in alte prestatii decat o suma de
bani nu e lichida, o creanta de despagubiri nu e certa pana cand nu este stabilita de judecator, iar o
creanta care nu are termen de plata nu este exigibila. In plus, in sistemul Codului de procedura
civila, o creanta certa este o creanta stabilita prin titlu executoriu, iar un astfel de titlu executoriu
pentru o creanta ulterioara deschiderii procedurii nu se poate obtine decat in cadrul procedurii
insolventei, prin hotarare a judecatorului-sindic, data in conditiile art. 75. Creantele care rezulta din
activitati neobisnuite (necurente) si cele ulterioare deschiderii procedurii, altele decat cele ce rezulta
din activitati curente, sunt in afara acestei definitii. Titularii lor nu sunt creditori cu creante curente.

Cata vreme nu exista un titlu, un document din care sa rezulte astfel de creante ulterioare
deschiderii procedurii, este evident ca nu se poate efectua plata, intrucat nu sunt intrunite conditiile
art. 75 alin. (3)-(4). Pana la aparitia acestui titlu (care poate fi o hotarare a judecatorului-sindic sau
un contract aprobat de comitetul sau adunarea creditorilor ori o factura emisa in baza unui astfel de
contract prealabil aprobat de organele colective ale creditorilor), creantele ulterioare trebuie sa
suporte privilegiul la plata de care beneficiaza doar creantele curente. Pana la momentul la care vor
exista resurse sau disponibilitati de plata a acestor creante neobisnuite, titularul lor va putea cere
trecerea in tabelul creantelor, pentru a capata calitatea de creditor indreptatit sa participe la
procedura. Daca, intre timp, debitorul a ajuns in faliment, creantele ulterioare deschiderii procedurii
vor fi trecute in tabelul consolidat al creantelor, pe pozitia a patra in ordinea de preferinta
reglementata de art. 161, dedicata situatiei in care se lichideaza bunuri sau valori care nu sunt
grevate de cauze de preferinta in favoarea unora dintre creditori. Doar in acest fel se pot respecta
rigorile procedurii insolventei care, printre altele, impun un sacrificiu egalitar al creditorilor,
indiferent de cronologia aparitiei creantelor lor.

In realitate, cand instituie privilegiul platii integrale si imediate, conform cu documentele din care
rezulta, legea are in vedere doar doar de creantele nascute in cadrul procedurii din operatiunile
curente si care au caracter cert, lichid si exigibil.

1.8. Concursul intre creantele curente si creantele garantate

Creantele curente se achita integral si imediat, conform documentelor din care rezulta (art. 102 alin.
(6) din Legea insolventei nr. 85/2014). Aceste creante „scapa” procedurii, plata lor prioritara
afectand intr-o masura importanta acoperirea prin plata a creantelor anterioare, inclusiv a celor
garantate.

Principiul platii prioritare a creantelor curente este unul dintre principalele sacrificii determinate de
punerea debitorului sub protectia tribunalului si care se impun creditorilor indreptatiti sa participe la
procedura.

Creditorul care are contracte cu executie succesiva sau in curs de derulare, va fi si creditor cu
creanta anterioara (care se trece in tabelul creantelor) si creditor cu creanta curenta (care nu se trece
in tabel, ci se plateste conform documentelor din care rezulta). El va putea fi trecut in categoria
creditorilor indispensabili (art. 5 pct. 23).

Creanta finantatorului, generata dupa procedura prevazuta la art. 87 alin. (4), are, in afara de
privilegiul platii conform documentelor din care rezulta, si o cauza speciala de preferinta, care
rezulta direct din lege si care, dat fiind faptul ca se impune chiar si creditorilor cu creante garantate
anterioare deschiderii procedurii, poate fi denumita super–privilegiu. Astfel, conform art. 159 pct. 2,
creanta finantatorului vine la impartirea sumelor rezultate din lichidarea unor bunuri grevate de
garantii chiar inaintea creditorului garantat. Conform art. 161 pct. 2, finantatorul vine la impartirea
sumelor rezultate din lichidarea bunurilor libere de sarcini inaintea tuturor celorlati creditori, cu
exceptia cheltuielilor de procedura.

Creanta furnizorului de utilitati beneficiaza de un super-privilegiu chiar si mai puternic: ea vine la

impartirea sumelor rezultate din lichidarea bunurilor grevate de garantii pe pozitia unu (art. 159 pct.
1), alaturi de cheltuielile de procedura, inaintea finantatorului si a creditorilor beneficiari de cauze
de preferinta.

[1] Daca acceptam tale quale aceasta definitie, inseamna ca taxa pe valoare adaugata nu este o taxa (??!) de vreme ce
prelevarea ei obligatorie nu presupune prestarea niciunui serviciu din partea niciunei institutii publice. Adevarul este ca
taxa pe valoarea adaugata este un impozit indirect pe circulatia marfurilor, care se colecteaza de la agentii economici,
dar care este suportat de consumatorul final.
[2] Este, desigur, evident ca un contribuabil concret nu are dreptul sa ceara si sa primeasca ceva concret de la stat, in
schimbul taxelor si al impozitelor, dar el are dreptul, ca cetatean, la educatie, sanatate, aparare, justitie, ordine publica,
finantate din buget, si are dreptul sa fie informat despre modul in care se cheltuiesc banii sai de catre gestionarii
bugetelor publice. In exercitarea acestor drepturi, cetateanul are posibilitatea de a sanctiona politic acele persoane sau
grupuri care rateaza tinta de a utiliza cu intelepciune si fidelitate fata de poporul contribuabil veniturile publice. Iar
aceasta sanctiune se antreneaza la alegeri, prin vot.
[3] Unul dintre marile riscuri ale unei astfel de operatiuni este ca, prin intermediul acesteia, sa se perfecteze o preluare
ostila a intreprinderii debitorului. De exemplu, un actionar minoritar sau un concurent al debitorului ar putea oferi acest
gen de finantare, preluand controlul de facto al afacerii debitorului sau, dupa caz, controlul de iure al debitorului, printr-
o conversie a creantei super-privilegiate rezultate din finantare in actiuni emise de debitor, dublata de o plata prin
subrogatie a celorlalte creante sau de o alta modalitate (inclusiv conventionala) de acoperire a acestor alte creante contra
debitorului, cum ar fi plata partiala, esalonarea, conversia, darea in plata etc. Un alt risc semnificativ al operatiunii ar
putea fi acela ca societatea dominanta a grupului din care face parte debitorul sau o afiliata a acestuia sa ofere finantarea
si, in baza super-privilegiului aferent, sa orienteze procedura catre un faliment „scuzabil” al debitorului si, implicit,
catre stergerea datoriilor neachitate. De aceea, legea este destul de scrupuloasa, pretinzand, pentru aprobarea unei astfel
de finantari, nu o simpla decizie a comitetului creditorilor, ci o hotarare a adunarii creditorilor.
[4] Din pacate, din textul art. 87 alin. (4), care este, oricum, extrem de alambicat, nu rezulta care este mecanismul prin
care acest super-privilegiu implicit se impune: prin simpla hotarare a adunarii creditorilor care aproba prealabil
finantarea sau prin decizie a judecatorului-sindic de modificare a ordinii de preferinta?
[5] In vechea Lege a insolventei (Legea nr. 85/2006), creditorii indispensabili nu beneficiau de o definitie in lege, dar
institutia era evocata in art. 96, sub denumirea de „furnizori fara de care activitatea debitorului nu se poate desfasura si
care nu pot fi inlocuiti”, acestia formand o categorie distincta de votanti ai unui plan de reorganizare, desprinsa din
categoria generica a creditorilor chirografari. Operatiunea desprinderii acestor creante din categoria creantelor
chirografare era menita a facilita votarea planului dupa aceeasi conceptie prezenta si in actuala Lege a insolventei. Lista
cu furnizorilor indispensabili, precum si creantele curente ale acestora, trebuia depusa de debitor odata cu documentele
necesare deschiderii procedurii sau in termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, iar aceasta lista trebuia confirmata
de administratorul judiciar, sub sanctiunea neluarii in seama.
[6] Intr-o traducere literala, distressed assets ar putea insemna „active tulburate”. Fondurile specializate in asa ceva sunt
destinate finantarii unor intreprinderi aflate in dificultate sau in preluarea unor active ale acestora, in vederea revanzarii,
dupa repunerea lor in circuitul economic normal.
[7] In orice caz, ambele variante ale legii romane s-au indepartat serios de la modelul lor american. Daca in Codul
comercial uniform al SUA se utilizeaza formula crucial lenders and essential suppliers, in cele doua legi succesive ale
noastre sunt eliminati imprumutatorii. Diferenta fundamentala dintre creditorii financiari si cei comerciali (furnizori)
este ca primii sunt interesati in relatii obligationale cu termene medii sau lungi cu debitorul, in timp ce ultimii sunt
interesati in astfel de relatii obligationale cu plata la vedere sau cu termene scurte de plata (30-90 de zile de la
facturare). In plus, creditorii financiari sunt profesionisti ai creditorului si, in consecinta, este de asteptat ca ei sa isi
asigure realizarea creantei prin contractarea de garantii cu debitorul sau cu tertii, ceea ce le asigura si in cadrul
procedurii insolventei un rang superior in cadrul programului de plati sau, dupa caz, al ordinii de plata in caz de
lichidare. Furnizorii, de regula, nu sunt titulari de cauze de preferinta contra debitorului. Probabil ca, din aceste motive,
solutia legii romane de a se concentra pe furnizori, facand din acestia singurii potentiali creditori indispensabili, este
justificata.
[8] A se analiza, pentru aceasta concluzie, vedea art. 159 pct. 1, in comparatie cu art. 159 pct. 3, de unde rezulta ca
furnizorii de utilitati sunt inclusi la pct. 1, in timp ce creditorul garantat este prezent la pct. 3.
[9] O situatie speciala au furnizorii de utilitati. Acestia sunt, fata de debitor, un fel de furnizori captivi, in conditii
similare celor in care, la randul sau, debitorul este consumator captiv pentru furnizorii de utilitati. A se vedea mai jos
analiza dispozitiile art. 77.
[10] Redactorul proiectului de lege nu a fost prea scrupulos cu gramatica. Regula concordantei timpurilor nu i-a spus
prea multe…
[11] Este posibil ca un creditor sa detina creante anterioare contra debitorului, dar, intrucat contractul cu debitorul se
continua dupa data deschiderii procedurii, creditorul respectiv va detine si o creanta ulterioara deschiderii procedurii.
Regimul juridic al celor doua categorii de creante este diferit, chiar daca titularul este unul si acelasi. Pentru creanta
anterioara, creditorul va trebui sa suporte toate rigorile, obligatiile si sacrificiile impuse de calitatea de creditor
indreptatit sa participe la procedura. Pentru creanta curenta, titularul va beneficia de privilegiul platii cu prioritate,
conform documentelor din care rezulta.
[12] Ramane, evident, fara raspuns, o problema (care poate parea inedita, dar care, de fapt, este o rezultanta implacabila
a lipsei de logica in coordonarea textelor legale): daca o creanta curenta, pentru a califica titularul sau drept creditor
curent (in sensul art. 5 pct. 21) trebuie sa fie certa, lichida, exigibila, de ce mai este necesara procedura recunoasterii
acelei creante?
[13] Si, totusi, pentru a fi calificat drept creditor curent, titularul trebuie sa detina o creanta certa, adica o creanta a carei
existenta este indubitabila. Dispozitia legala este lipsita de logica.
[14] Cum, cand, in ce termen, prin ce instrument juridic, sunt intrebari probabil prea complicate pentru autorul
proiectului de lege.
[15] Acest text contine si un alineat 6 care, desi binevenit (reglementeaza dreptul debitorului de a participa la licitatii si
interdictia dispozitiilor legale sau conventionale de inlaturare de la licitatii a debitorului doar pentru simplul motiv al
insolventei in care se afla), nu isi are locul la acest articol, care are un alt scop al reglementarii.
[16] Dispozitia din art. 102 alin. (6) din Legea insolventei nr. 85/2014 este o preluare mot-a-mot din art. 64 alin. (6) din
vechea Lege a insolventei nr. 85/2006.
[17] Paradoxal, textul legal arata ca, daca cererea de plata este respinsa, cel interesat poate face contestatie la masura
administratorului judiciar, dar nu arata ce se intampla daca cererea de plata se admite. Se efectueaza plata conform
documentelor din care rezulta, indiferent daca creanta rezulta sau nu din activitati curente? Si, daca da, care sunt aceste
documente din care rezulta creanta? Titlul creantei (conform art. 102 alin. (3), cererea de admitere in tabelul creantelor
trebuie facuta chiar isi in cazul in care creanta nu este stabilita printr-un titlu; oare acest text se aplica si in cazul creantei
nascute dupa data procedurii, in conditiile in care art. 75 alin. (4) teza a doua interzice trecerea acesteia in tabelul
creantei, iar art. 106 alin. (6) dispune ca trecerea in tabel a creantei nascute dupa data deschiderii procedurii nu este
obligatorie; si cum va proceda administratorul judiciar la verificarea creantei nestabilite printr-un titlu daca, de exemplu,
creanta este generata de raspunderea civila delictuala si consta in daune morale sau materiale?), dispozitia
administratorului judiciar de recunoastere a creantei sau de admitere la plata? Decizia judecatorului-sindic care
solutioneaza contestatia contra masurii administratorului judiciar de respingere de la plata a creantei? Se poate
considera ca, dupa ce i se va fi admis (fie de administratorul judiciar, fie de judecator) cererea de plata, creditorul cu
creanta din operatiuni neobisnuite ulterioare deschiderii procedurii devine un creditor curent? Neclaritatile art. 75 alin.
(3)-(4), la care se adauga cele generate de comparatia intre art. 5 pct. 21 si art. 102 alin. (6) pot afecta si sansele unei
refinantari, intrucat si acestea sunt considerate operatiuni neobisnuite, asa cum rezulta, de altfel, din art. 87 alin. (4).
[18] Chestiuni delicate de interpretare ridica si acele creante de despagubiri care pot fi acordate de judecatorul-sindic
co-contractantului debitorului, in urmarea incetarii de catre administratorul judiciar a contractului (art. 123 alin. (4)).
Intr-adevar, cand si cum se platesc despagubirile? Sunt curente creantele rezultate din admiterea actiunii in
despagubire? Sau trebuie trecute pe tabelul definitiv consolidat, urmand a fi platite conform cu ordinea de prioritate de
la art. 161 pct. 4?

Avocat prof. dr. Gheorghe Piperea

PIPEREA & ASOCIATII