MS9 - Selectie PDF

Capitolul 6
Valorificarea energiei geotermale
6.1. Consideraţii generale privind energia

geotermală
Etimologic, cuvântul geotermal provine din combinarea cuvintelor greceşti
„geo” (pământ) şi "therme" (căldură). Energia geotermală provine din: căldura
generată de dezintegrarea radioactivă, în principal, a izotopilor de uraniu (U238,
U235), toriu (Th232) şi potasiu (K40), precum şi din căldura provenită de la formarea
pământului, din reacţiile chimice exoterme, frecări, energia solară, etc..
În Tabelul 6.1 se prezintă structura pământului şi caracteristicile termo-fizice
ale straturilor acestuia.
Tabelul 6.1. Straturile pământului şi caracteristicile termo-fizice ale acestora
Straturile pământului Proprietăţi fizice Temperatura, °C Adâncimea, km
scoarţa conti./ocean.* 25 ÷ 900 10 ÷ 70 / 8 ÷ 10
rigidă (litosfera)
1100 200 / 100
superioară
mantaua plastică (astenosfera) > 1200 400 ÷ 900 / 150
inferioară semi-rigidă 3700 3000 / 2900
extern lichidă 4000÷5000 5150
nucleul
intern solidă ≈ 6000 6378
*conti. – continentală; ocean. – oceanică.
Litosfera este formată din mai multe plăci (Figura 6.1 [6.1]) (în figură,
săgeţile subţiri indică direcţia de mişcare a plăcilor spre zonele de subducţie), aflate
într-o mişcare permanentă, cu o viteză de deplasare foarte mică (de circa 1÷13
cm/an). În urma mişcări relative a plăcilor tectonice una faţă de cealaltă, acestea
intră în interacţiune unele cu altele, generând forţe de compresie sau întindere. De
asemenea, plăcile pot glisa unele peste altele. Prin fisurile apărute, ca urmare a
interacţiunilor dintre plăci, magma pătrunde în zonele superioare ale scoarţei
terestre, putând apărea erupţiile vulcanice. Aceste zone se află, de altfel, la originea
resurselor geotermale de înaltă temperatură. În figură s-au indicat cele mai
importante capacităţile instalate (exprimate în MWel.), existente la începutul anului
2005, ce utilizează energia geotermală [6.2]. Se observă că acestea sunt amplasate
în apropierea zonelor de subducţie. Dacă ţinem cont şi de cele mai mici capacităţi
instalate, în ţări precum Austria (1,2 MWe), Thailanda (0,3 MWe), Germania (0,2
MWe) şi Australia (0,2 MWe), obţinem 8933,2 MWe instalaţi la începutul lui 2005.
Astenosfera, din punct de vedere fizic, are o comportare plastică, ce permite
mişcarea (curgerea) acesteia. Curenţii convectivi generaţi de această curgere aduc
căldura către suprafaţa pământului şi generează mişcarea plăcilor tectonice.
2 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE
Japonia Rusia (Kamchatka) S.U.A. Mexic Islanda Portugalia

535 MWe 79 MWe 2564 MWe 953 MWe 202 MWe (Azores): 16 MWe
Italia
791 MWe
Turcia
Filipine
China (Tibet) 1930 MWe 20 MWe
28 MWe
Etiopia
7,3 MWe
Indonezia
797 MWe
Kenya
129 MWe
Franţa (Guadeloupe)
Guatemala: 33 MWe 15 MWe
El Salvador: 151 MWe
Papua Noua Guinee Noua Zeelandă Nicaragua: 77 MWe
6 MWe 435 MWe Costa Rica: 163 MWe
Figura 6.1: Plăcile tectonice. (1) zone de extragere a energiei geotermale; (2) fracturi
pe direcţie transversală; (3) zone de subducţie, în care placa de subducţie se îndoaie în
jos şi se topeşte în astenosferă. Capacităţi instalate (exprimate în MWelectrici), existente
la începutul anului 2005, ce utilizează energia geotermală
Temperatura, °C
0 50 100 150 200 250 300 350 400
0
A ( 8 °C/km)
0,5
B (27 °C/km)
1 C (70 °C/km)
1,5
Adancimea, km
2,5
3,5
4,5
5
Figura 6.2: Profilul de temperaturi la transferul de căldură conductiv, prin scoarţa
pământului: A) conductivitate termică mare (∆t = 8 °C/km), B) conductivitate termică
normală (∆t = 27 °C/km) şi C) conductivitate termică mică (∆t = 70 °C/km).
Valorificarea energiei geotermale 3
Transferul de căldură în interiorul pământului se face preponderent conductiv.

Gradientul mediu de temperatură este de circa ∆t = 25÷30 °C/km. Totuşi, creşterea
de temperatură cu adâncimea variază mult în funcţie de structura geologică locală.
Sunt zone în care conductivitatea termică este foarte mare, micşorând gradientul de
temperatură la doar câteva grade pe km. De asemenea, există zone în care
conductivitatea termică este redusă faţă de medie, iar diferenţa medie de
temperatură poate ajunge şi chiar depăşi valori de circa ∆t = 70 °C/km (Figura
6.2). De la aceste valori devin interesante sistemele geotermale de valorificare a
potenţialului termic al scoarţei terestre.
Evident, conductivitatea termică variază cu adâncimea, fiind funcţie, în
principal, de natura straturilor geologice. Astfel, panta de variaţie a profilului de
temperaturi se poate schimba brusc la trecerea de la un strat geologic la altul,
profilul de temperaturi (la transferul preponderent conductiv) având mai multe
zone (de pantă diferită), funcţie de compoziţia stratului geologic (de exemplu,
Figura 6.3 [6.3], d-e-i-g-h).
Temperatura, grd C
0 50 100 150 200 250 Secţiune A
0
h c
g
f b
0,5
A
Adancimea, km
B
Ainiţial i
1
125
1,5
125
180 180
d
a
2
Figura 6.3: Profilul de temperaturi la transferul de căldură convectiv, prin scoarţa
pământului: A) transfer de căldură convectiv la trecerea unui flux de apă din lateral,
între straturi, B) vaporizarea apei la scăderea presiunii (flux de apă către suprafaţă)
Transferul de căldură preponderent convectiv (Figura 6.3, curba B, zona a-b)

se poate întâlni în zone ce conţin apă. Dacă săpăm un puţ până în stratul acvifer
(sau până la un rezervor cu apă fierbinte), sau dacă avem o fisură între rezervorul
de apă fierbinte subteran şi exterior (Figura 6.4, a-b-c), atunci apa circulă natural
de la presiunea din rezervor către exterior, unde atinge presiunea mediului ambiant
(în acest caz am considerat că avem un izvor fierbinte şi fluxul de apă-abur ţâşneşte
din pământ spre atmosferă). Pe traseu presiunea apei scade, datorită pierderilor de
presiune la curgere. În momentul în care apa atinge temperatura de saturaţie
(procesul termodinamic se poate considera ca fiind de laminare, adică la entalpie
constantă; de asemenea s-a presupus că fluidul geotermal este apă pură),
temperatura (de saturaţie) va scădea şi ea odată cu presiunea corespunzătoare
(Figura 6.3, curba B, zona b-c). Zona b-c (curba B din Figura 6.3) reprezintă zona
de vaporizarea a apei. Începând cu punctul b (zona b-c, Figura 6.3), titlul
amestecului bifazic apă-abur va creşte continuu.
Dacă între straturile scoarţei, într-o secţiune în care transferul de căldură este
iniţial conductiv (Figura 6.3, d-e-i-g-h), pătrunde (din lateral sau oblic) un flux de
apă ce vine dintr-o zonă cu temperatură ridicată (Figura 6.3, dreapta – prelucrată
după [6.3]), acesta aduce anomalii profilului de temperaturi (Figura 6.3, curba A,
zona e-f-g). Astfel, avem un aport de căldură provenită dintr-o zonă de temperatură
ridicată către un strat cu o temperatură, iniţial, mai mică. În zona de pătrundere a
apei temperatura va creşte local.
Pot exista anomalii similare cu cele prezentate în Figura 6.3, curba A, zona e-
f-g, dar care să aibă alte cauze, spre exemplu:
a) în acea zonă există minereu cu coeficient de conducţie foarte mare în
care are loc un proces de oxidare (exoterm); astfel, acel minereu se
comportă ca o sursă internă de căldură;
b) frecarea între plăci generează un aport de căldură ce duce la creşterea
locală de temperatură;
c) radioactivitatea locală mare a rocilor.
Pentru a extrage căldura din scoarţa terestră trebuie să existe, cel puţin,
următoarele elemente:
- un rezervor permeabil sau care să conţină roci fracturate;
- un fluid (apa) în rezervor;
- canal(e) (puţ de extracţie) între suprafaţa pământului şi rezervor;
- strat impermeabil situat deasupra rezervorului (şi sub acesta).
Fluidul din rezervor înmagazinează căldura provenită din pământ. Puţul
transportă fluidul din rezervor către suprafaţa pământului, pentru a putea valorifica
căldura geotermală. Stratul impermeabil de rocă de deasupra rezervorului are rolul
de a împiedica apa (şi căldura) să se disipeze. Rezervorul se poate alimenta natural
cu apă prin straturi permeabile adiacente acestuia şi prin fisuri, în scoarţă, către
rezervor (Figura 6.4). Alimentarea naturală a rezervorului se realizează cu ajutorul
apelor pluviale şi/sau din acumulări mari de apă adiacente rezervorului (lacuri,
mări, oceane, etc.).
Una din condiţiile necesare pentru asigurarea viabilităţii valorificării
resurselor geotermale este aceea că alimentarea naturală cu apă a rezervorului să
facă faţă exploatării acestuia pentru o perioadă suficient de îndelungată. Dacă
această condiţie nu este îndeplinită, iniţial sau la un moment dat, sau dacă
rezervorul nu conţine apă, trebuie ca alimentarea acestuia să se facă în mod
artificial. Alimentarea artificială a rezervorului se realizează cu ajutorul unor puţuri
de injecţie a apei, forate către rezervor. Locul de injecţie a apei în rezervor trebuie
să fie la o distanţă suficientă de locul de extracţie a apei pentru a putea asigura
încălzirea acesteia. Apa de injecţie provine, uzual, din apa extrasă, după ce s-a
aceasta a cedat căldură sistemului de valorificare a energiei geotermale. De
asemenea, se pot folosi şi alte surse de apă pentru alimentarea rezervorului.
centrală
ocean, mare, … geotermală
c
infiltraţii
puţ de
infiltraţii b producere zonă
permeabilă
zonă
puţ de
permeabilă zonă cu injecţie
permeabilitate
redusă
fisuri,
fisuri, a strat acvifer fracturi
fracturi sau roci
fracturate
zonă cu permeabilitate redusă
sursa de căldură
Figura 6.4: Schemă simplificată de extracţie a căldurii dintr-un sistem geotermal
hidrotermal
Permeabilitatea rezervorului, sau gradul de fracturare a rocilor (canale sau

fisuri în rocă) din alcătuirea acestuia este o condiţie esenţială pentru circulaţia apei
geotermale fierbinţi spre puţul de extracţie sau între puţurile de injecţie şi extracţie.
Potenţialul termic al rezervorului trebuie să fie suficient de mare pentru a
asigura viabilitatea comercială a exploatării geotermale, iar adâncimea la care
acesta este situat, să fie, de asemenea, profitabilă din punct de vedere economic.
Tehnologiile actuale permit uzual foraje de circa 5 km, ajungându-se şi la adâncimi
de 10 km sau chiar 12 km. Prin urmare, adâncimea posibilă de forare a puţurilor nu
mai este în momentul de faţă o restricţie tehnică, ci una economică, fiind strâns
legată de potenţialul termic al zonei.
Astfel, la elemente minime necesare extragerii căldurii din scoarţa terestră, se

pot adăuga condiţii ce ţin de viabilitatea economică a sistemului geotermal:
- potenţialul termic ridicat al rezervorului;
- sursă(e) de apă pentru alimentarea rezervorului;
- puţuri de injecţie a apei în rezervor.
Dintre elementele necesare extragerii economice a căldurii din scoarţa terestră,
doar următoarele două sunt naturale şi nu pot fi influenţate de om:
- potenţialul termic al rezervorului şi
- stratul impermeabil situat deasupra rezervorului,
celelalte elemente putând fi realizate în mod artificial. Astfel, crearea rezervorului
şi permeabilitatea acestuia poate fi realizată de către om. Procedeul de realizare
artificială a rezervorului şi a permeabilităţii se aplică la noile metode de extragere a
căldurii din rocile uscate fierbinţi [6.4]. Acesta constă în injecţia de apă sub
presiune pentru a fractura rocile. Pentru ca acest procedeu să fie cât mai eficient,
atât din punct de vedere tehnic, cât şi economic, se încearcă găsirea unor fracturi
naturale în roci şi stimularea hidraulică a acestora. Astfel, prin mărirea fracturilor
existente şi crearea altora, se asigură traseele de circulaţie a apei între locul de
injecţie şi cel de extracţie al apei din rezervor (Figura 6.5). Este evident faptul, că
pentru acest procedeu, avem nevoie în zonă de o cantitate foarte mare de apă.
pompă de
centrală reinjecţie
geotermală
apă rece
apă sub
fierbinte presiune
puţ de
puţuri de
injecţie
producere
zonă cu
permeabilitate
naturală redusă
roci fracturate
artificial
roci uscate
fierbinţi
(granit)
fracturi
sursa de căldură
Figura 6.5: Schemă simplificată de extracţie a căldurii dintr-un sistem de roci uscate
fierbinţi
Profilul de temperaturi din Figura 6.3, curba B, este trasat pentru puţul (sau
fisura în scoarţă) din Figura 6.4 (traseul a-b-c) şi este similar cu cel al puţului de
producere pentru centrala geotermală, din aceiaşi Figură 6.4. În cazul centralei
geotermale, debitul de apă-abur produs pe puţul de producere depinde de presiunea
de producere şi se stabileşte în mod natural. Punctul de începere a vaporizării poate
fi oriunde între rezervor şi ieşirea din puţul de producere. De asemenea, putem
avea cazul în care să avem amestec bifazic apă-abur încă din rezervor, sau din
contra, să nu apară punctul de vaporizare pe traseu, dacă apa fierbinte din rezervor
are presiunea suficient de mare.
Dacă se doreşte obţinerea de apă fierbinte în locul amestecului bifazic apă-
abur, în cazul în care vaporizarea apei s-ar produce pe traseu străbătut de fluidul
geotermal, atunci se va introduce în puţul de extracţie o pompă submersibilă sub
punctul de începere a vaporizării, adică sub punctul b din Figura 6.3 (curba B,
zona a-b). Această pompă va acoperi pierderile de presiune pe traseu, astfel încât să
nu apară vaporizarea apei. De asemenea, odată cu introducerea pompei, debitul de
apă extras se poate mări.
Dacă se doreşte obţinerea amestecului bifazic apă-abur, la capătul de ieşire al
puţului de producere, debitul şi presiunea se pot controla cu ajutorul unui ventil
(vană). Există o relaţie de dependenţă între presiunea şi debitul fluidului geotermal.
Graficul de variaţie a debitului cu presiunea de producere poartă denumirea de:
curbă de productivitate (Figura 6.6).
100
90
.
Debitul total produs de puţ, kg/s
80
70
debitul obstrucţionat al puţului A
60
debitul neobstrucţionat al puţului B
50
40
30
20
10
0
0 2 4 6 8 10 12 14 16 18
Presinea la ieşirea din puţ, bara
Figura 6.6: Curbe de productivitate pentru puţuri geotermale tipice:

A) debit de puţ obstrucţionat, B) debit de puţ neobstrucţionat.
Valorile din Figura 6.6 corespund unor puţuri de producţie existente [6.3]. La
deschiderea venei, presiunea scade şi debitul de fluid geotermal produs de puţ
creşte. În mod normal, debitul produs de puţ se aplatizează la valoarea maximă pe

o plajă destul de largă de presiuni (curba A, din Figura 6.6). Acest tip de curbă de
productivitate o putem caracteriza ca fiind cu debit de puţ obstrucţionat. Există însă
şi situaţii în care debitul produs de puţ nu se aplatizează la valoarea maximă,
exceptând presiunile foarte mici, ce nu permit funcţionarea uzuală (curba B, Figura
6.6). Acest tip de curbă o putem caracteriza ca fiind cu debit de puţ
neobstrucţionat. Forma curbei poate fi datorată diametrului prea mic al puţului sau
permeabilităţii reduse a rezervorului [6.3]. Ea nu este forte productivă.
Este de menţionat faptul că ponderea investiţiei în puţuri (explorare şi foraj),
deşi este mai mică decât cea în centrală este apropiată de aceasta.
Injecţia fluidului geotermal în rezervor nu este obligatorie. Câteva situaţii
posibile în care se poate renunţa la injecţie, pe termen mediu sau lung, sunt:
- Puţul de injecţie nu se realizează de la începutul exploatării celui de
extracţie, ci doar când rezervorul dă semne de epuizare. Pentru
refacerea mai rapidă a rezervorului, la realizarea ulterioară a puţului de
injecţie se poate introduce în acesta apă din surse naturale sau de la
activităţi umane, care e în prealabil tratată.
- Dacă solul permite alimentarea naturală a rezervorului cu apă din
precipitaţii şi / sau surse de suprafaţă / subterane (Figura 6.4).
Datorită particularităţilor surselor geotermale, potenţialul lor se poate defini în
diferite feluri, în funcţie de modul de utilizare a căldurii şi de tipul de circuit.
Deoarece sursa geotermală este definită momentan printr-un debit şi o entalpie,
care se pot modifica în timp, funcţie de condiţiile de exploatare (vezi şi Figura
6.6), devine recomandabil să se exprime potenţialele acesteia sub formă de fluxuri
de energii (puteri [kW]) utile şi nu sub formă de cantităţi de căldură sau lucru
mecanic (energii [kJ]).
Pentru folosirea energiei geotermale fără pompă de căldură la alimentarea
unor consumatori termici, se defineşte „potenţialul termic teoretic al sursei”
(exergie +anergie) ca fiind egal cu puterea termică maximă (Pt max [kW]) ce poate fi
cedată prin răcirea fluidului geotermal până la o temperatură de referinţă (Tref [K]):
Pt max = m& fluid geotermal (hput − href ) (6-1)
unde: m& fluid geotermal - debitul masic de fluid geotermal [kg/s];

hput – entalpia masică a fluidului geotermal la ieşirea din puţ [kJ/kg];
href – entalpia masică, de referinţă [kJ/kg], a fluidului geotermal, la Tref
[K] şi presiunea de referinţă pref [bar], uzual cea atmosferică.
Temperatura de referinţă (Tref) se poate defini în diverse moduri, de exemplu:
a) Când agentul geotermal e folosit ca atare, în circuit deschis, se
recomandă ca referinţă mediul ambiant (aerul atmosferic).
b) Când agentul geotermal cedează căldură într-un schimbător de
suprafaţă, referinţa devine temperatura la intrare a agentului ce trebuie
încălzit. Aceasta poate diferi de cea a mediului ambiant, spre exemplu:
- Pentru consum „urban” de apă menajeră, apa ce trebuie încălzită
poate fi mai rece ca mediul ambiant (vara) sau mai caldă ca acesta
(iarna, la temperaturi exterioare sub 0 °C).

- La consumatori termici tehnologici cu recirculare, temperatura de
referinţă e mai mare decât a mediului ambiant, căldura de joasă
temperatură nu mai poate fi utilizată, iar „potenţialul termic
utilizabil al sursei” devine mai mic decât cel de la cazul a).
Raportând puterile termice, din cazurile b) şi a) rezultă gradul,
subunitar de recuperare a căldurii în vederea utilizării directe (βrec):
hput − hiesire ag . geotermal
β rec = (6-2)
h put − href
unde: hiesire ag. geotermal - entalpia masică a fluidului geotermal la ieşirea din
schimbătorul de căldură de suprafaţă, după ce a cedat căldură [kJ/kg].
La folosirea energiei geotermale în C.G.T.E. (Centrale GeoTermale Electrice),
trebuie să ţinem seama de faptul că acestea pot valorifica doar exergia fluidului
geotermal, în raport cu o referinţă ce depinde de sursa rece a ciclului:
- La răcirea cu apă în circuit deschis referinţa este temperatura apei.
- La răcirea cu turn „umed”, referinţa este temperatura aerului –
termometru umed.
- La răcirea „uscată”, directă sau indirectă, cu aer, referinţa devine
temperatura aerului – termometru uscat.
„Potenţialul exergetic teoretic al sursei” (Pexergetic teoretic [kW]) este egal cu
puterea „internă” netă maximă ce poate fi dezvoltată într-un un ciclu motor cu
procese ideale, fără distrugeri de exergie, folosind drept sursă caldă fluidul
geotermal şi sursa rece de referinţă:
Pexergetic teoretic = m& fluid geotermal [(h put − href ) − Tref ( s put − sref )] (6-3)
unde: sput – entropia masică [kJ/(kgK)] a fluidului geotermal la ieşirea din puţul
de producere;
sref – entropia masică de referinţă [kJ/(kgK)], a fluidului geotermal, la Tref
[K] şi pref [bar];
Se observă că potenţialul exergetic teoretic al sursei geotermale este mult mai
mic decât cel termic. În realitate, puterea electrică a C.G.T.E. este mai mică decât
potenţialul exergetic teoretic al sursei, datorită ireversibilităţilor din sistem, precum
şi pierderilor de energie prin radiaţie şi convecţie, mecanice, la generator, etc..
C.G.T.E. pot fi: cu abur uscat sau umed, cu fluide organice, cicluri combinate
abur – fluide organice, cu cogenerare, etc.. Cele mai mari puteri instalate sunt în
C.G.T.E.: cu abur umed (63 %) şi cu abur uscat (28 %). C.G.T.E. cu abur umed cu
un singur expandor deţin circa 60 % din puterea instalată în C.G.T.E. cu abur
umed, restul de 40 % aparţinând C.G.T.E. cu două expandoare. Chiar dacă
C.G.T.E. ce utilizează fluide organice (împreună cu ciclurile combinate şi integrate
abur – fluide organice) au o pondere de doar 8 % din totalul puterii instalate, totuşi,
acestea au cele mai multe unităţi construite (42 % din total). Explicaţia este dată de
faptul că aceste grupuri au o putere instalată medie mult mai mică decât cea
întâlnită la C.G.T.E. cu abur. Procentele sunt la nivelul anului 2005 [6.2].
6.2. Valorificarea energiei geotermale de potenţial

termic mediu - ridicat cu cicluri motoare
6.2.1. Centrale geotermale – electrice cu abur
Cele mai simple C.G.T.E. cu abur sunt cele în care, după destinderea în
turbină, fluidul de lucru geotermal este evacuat în direct atmosferă. C.G.T.E. cu
abur şi T.A. cu evacuarea aburului în atmosferă pot fi, în funcţie de starea de
agregare a fluidului geotermal, cu: abur uscat (Figura 6.7) sau cu abur umed
(Figura 6.8).
separator
de picături 2 VIR
VR
3 generator
separator de turbină electric
particule cu abur
4
1
ventil 5
de puţ
evacuare abur
în atmosferă
0
puţ de
producere
Figura 6.7: C.G.T.E. cu abur uscat şi T.A. cu evacuarea aburului în atmosferă

În primul caz (Figura 6.7) aburul rezultat din puţul de producere poate fi
aproape de saturaţie sau chiar supraîncălzit. Înainte de a se destinde în turbină el
trece printr-un separator de particule, pentru a nu permite impurităţilor de natură
mecanică să intre în turbină. Astfel se protejează paletele turbinei împotriva
eroziunii. La intrarea în turbină există două tipuri de ventile: VIR – ventil(e) de
închidere rapidă şi VR – ventile de reglare (uzual mai multe, în paralel). VIR este
un sistem „binar”, tip „totul sau nimic”. În funcţionare normală e complet deschis,
iar la avarii pentru izolarea/ocolirea turbinei se închide complet. Ansamblul VR
reglează debitul de abur la intrarea în turbină, în funcţie de gradul de încărcare
dorit. Amortizorul are rolul de a reduce nivelul de zgomot la evacuarea aburului
direct în atmosferă. Punctul 4 reprezintă camera treptei de reglare din turbină, în
zona dintre punctele 3 şi 4 fiind treapta de reglare, iar între punctele 4 şi 5 treptele
de presiune (Figurile: 6.7 ÷ 6.10, etc.).
În al doilea caz (Figura 6.8) fluidul iese din puţul geotermal ca abur umed, cu
un „titlu”, x<1 şi o umiditatea u>0 (u+x=1). Pentru a limita eroziunea paletelor
turbinei prin impactul picăturilor de apă, aburul trebuie să intre în turbină foarte
aproape de saturaţie (x>0,99). De altfel, pe tot parcursul destinderii în turbină,
aburul trebuie să aibă un titlu de peste 0,84 ÷ 0,86 (umiditate maximă 14 ÷ 16 %).
Astfel, va fi necesară separarea aburului din amestecul bifazic apă-abur. În cadrul

procesului termodinamic de laminare, la entalpie constantă, titlul aburului creşte
(umiditatea scade), iar laminarea fluidului geotermal are loc amonte de separarea
aburului. Procesul de laminare şi prima etapă de separare a fazelor, apă-abur se
realizează în expandor.
separator
de picături 2 VIR
VR
expandor
3 generator
turbină electric
cu abur
1
4
ventil 5
de puţ
evacuare abur
amortizor în atmosferă
0
puţ de
producere
Figura 6.8: C.G.T.E. cu abur umed, cu un singur expandor şi T.A. cu evacuarea

aburului în atmosferă
Aburul produs de expandor are teoretic x=1, dar acest lucru nu se poate realiza
în practică. La creşterea titlului aburului produs de expandor, se majorează şi preţul
aparatului, ţinând seama şi de debitele mari vehiculate de el. Pentru ca titlul la
intrarea în turbină să fie cât mai apropiat de unitate, se amplasează după expandor
un aparat care realizează a doua etapă de separare a fazelor, eliminând picăturile
antrenate de aburul produs de expandor, dar cu o pierdere neglijabilă de presiune în
raport cu cea din expandor. Pentru simplificare, în cele ce urmează, vom considera
ansamblul expandor + separator de picături ca fiind un tot unitar (intrare: punctul 1;
ieşire abur: punctul 2 – Figurile: 6.9, 6.10), apa rezultată din separatorul de
umiditate adunându-se cu apa rezultată din expandor (ieşire apă: punctul 6 –
Figurile: 6.9, 6.10).
Creşterea titlului aburului duce la majorarea debitului de abur, dar laminarea
scade presiunea fluidului. Având în vedere că la intrarea in turbină aburul este
saturat, scăderea presiunii acestuia reduce destinderea în turbină. Cum puterea
produsă de turbină este direct proporţională atât cu debitul de abur cât şi cu căderea
de entalpie în turbină, rezultă că avem două efecte ce acţionează în mod contrar
asupra valorii puterii produse de turbina cu abur. Dacă considerăm cazul extrem, în
care, la ieşirea din puţul de producere avem apă sub presiune, iar după laminarea
dinaintea separării fazelor avem apă la saturaţie, atunci debitul de abur produs este
nul. Dacă, pe de altă parte, laminăm fluidul astfel încât la intrarea în turbină să aibă
presiunea de ieşire din turbină (presiunea atmosferică pentru schemele din Figurile
6.7 şi 6.8, respectiv presiunea la condensator pentru schemele din Figurile 6.9 şi
6.10), debitul de abur produs va fi mare, dar de data aceasta căderea de presiune în
turbină va fi nulă. Prin urmare, rezultă existenţa unei presiuni de separare a

aburului în expandor optimă, pentru care puterea produsă de turbină va fi maximă.
separator
de picături 2 VIR
VR turn de
3 generator răcire umed
separator de turbină electric
particule cu abur
7
4
1
ventil 5
de puţ ejector 9
cu abur
spre puţul
0 de injecţie
pompe puţ de
puţ de 6 de răcire injecţie
condensator
producere
de amestec
8
Figura 6.9: C.G.T.E. cu abur uscat şi T.A. cu condensare(prelucrare după [6.3, 6.5]).
separator
de picături 2 VIR
VR turn de
expandor răcire umed
3 generator
turbină electric
cu abur
1
7 4
ventil 5
de puţ ejector
9
cu abur
amortizor 6
0
spre puţul pompe puţ de
puţ de de răcire injecţie
de injecţie condensator
producere
de amestec 8
Figura 6.10: C.G.T.E. cu abur umed, cu un singur expandor şi T.A. cu condensare

(prelucrare după [6.2, 6.3, 6.5, 6.6]).
Pentru a creşte puterea electrică produsă se poate mări destinderea în turbină

prin coborârea presiunii de ieşire din aceasta. Scăderea presiunii de evacuare sub
cea atmosferică se realizează prin adăugarea unui condensator la ieşirea din turbină
(Figurile 6.9 şi 6.10).
Pentru realizarea unei presiuni cât mai mici la condensator şi menţinerea
vidului în acesta este necesară eliminarea aerului pătruns în condensator din mediul
ambiant (prin neetanşeităţi) şi a gazelor necondensabile din fluidul geotermal.
Acest lucru se realizează uzual cu un ejector (compresor cu jet) care foloseşte ca
agent motor abur de la intrarea în turbină (Figurile 6.9 şi 6.10). Pentru
îmbunătăţirea sistemului de ejecţie se pot folosi două trepte, fiecare fiind urmată de
câte un condensator de abur din amestecul abur + gaze necondensabile, care

recuperează condensul aburului motor şi reduce debitul comprimat în treapta aval.
La C.G.T.E. cu abur condensatoarele ejectorului sunt legate în paralel pe parte
de apă rece [6.7], agentul de la intrarea în ele provine direct din circuitul de răcire a
condensatorului principal (al turbinei cu abur), iar condensul rezultat este trimis
spre circuitul de răcire a centralei. La CTE şi CNE, condensatoarele ejectoarelor
sunt înseriate, iar răcirea lor se face cu condensat principal, de la condensatorul
turbinei, amonte de linia de preîncălzire regenerativă. În acest caz, condensatoarele
ejectoarelor au, în plus, rolul de recuperare a căldurii aburului motor.
În cazul concentraţilor mari de gaze necondensabile în fluidul geotermal,
pentru menţinerea vidului la condensator se pot folosi şi compresoare mecanice de
gaz (ce pot fi antrenate direct de la turbina cu abur) [6.3], sau combinaţii de
ejectoare cu abur şi compresoare de gaz.
Chiar dacă debitele masice nu sunt foarte mari la C.G.T.E. cu abur, totuşi,
presiunile mici de lucru duc la debite volumetrice mari prin turbină. Astfel, în
anumite cazuri apare necesară utilizarea turbinei de abur în dublu flux, pentru a
menţine lungimea paletelor finale ale turbinei în limite rezonabile, ţinând cont că
acestea sunt cele mai solicitate la forţa centrifugă.
Tipurile de circuite de răcire utilizabile în cadrul C.G.T.E. cu abur sunt
prezentate în Figura 6.11. Condensatoarele pot fi:
a) de amestec, de exemplu:
a1) cu răcire în circuit închis şi condensator „barometric”;
a2) cu răcire în circuit deschis şi condensator „barometric” [6.8];
a3) cu răcire în circuit închis
b) de suprafaţă, de exemplu:
b1) cu răcire prin pulverizarea apei [6.3]
b2) cu răcire în circuit deschis
b3) cu răcire în circuit închis [6.3]
Condensatoarele „barometrice” sunt amplasate la o anumită distanţă faţă de
sol, pentru ca, prin diferenţa de presiune creată de coloana barometrică, să poată
evacua condensul într-un bazin deschis, la presiunea atmosferică. Astfel, se obţin
condiţii mai bune de funcţionare pentru pompa de condensat, care nu va mai trebui
să preia apa (condensul) la saturaţie, eliminându-se pericolul de cavitaţie al
pompei. De asemenea pompa de condens va consuma mai puţină energie de
pompare datorită faptului că preia apa de la presiunea atmosferică şi nu de la
presiune subatmosferică. În plus, în bazinul de amestec se poate strânge apă sau
condens din centrală. Condensatorul barometric este aşezat pe un suport de
susţinere sub formă de grilaj metalic, la înălţimea corespunzătoare faţă de sol.
Apa de răcire de la condensator se foloseşte şi pentru alte tipuri de răciri decât
cea termodinamică a condensatorului (pentru simplificarea schemelor s-a omis
figurarea acestor răciri; totuşi, apar amintite în schemele din Figurile 6.11.b.1 şi
6.11.b.2). Răcirile tehnologice sunt în principal cele ce utilizează apă de răcire
pentru răcirea uleiului din lagărele turbinei şi a aerului sau hidrogenului folosit
pentru răcirea generatorului electric. De asemenea, apa de răcire se foloseşte (cum
s-a specificat anterior) şi la răcitoarele ejectoarelor.

Apa reziduală provenită de la expandorul principal, sau de la cel(e) de joasă
presiune, în cazul în care avem două sau trei echipamente, poate fi trimisă către:
- un iaz de evaporare;
- puţul de injecţie (Figura 6.10);
- un amortizor de destindere şi apoi către sursa de apă de răcire (Figura
6.11.a2).
condensator barometric
turn de
răcire umed
de la
turbina
cu abur
pompă de apă răcită
coloană
motor pompe
barometrică electric de răcire puţ de
injecţie
pompă de răcire turn-tur
bazin de amestec
a1) condensator de amestec, „barometric”, răcire circuit închis

condensator barometric
turn de
de la răcire umed
turbina
cu abur
de la
turbina
pompă cu abur
apă de la de răcire
expandor JP
amortizor
de
de la coloană
destindere
ocoliri barometrică pompe puţ de
mare
condensator de răcire injecţie
de amestec
bazin de amestec
a2) condensator de amestec, a3) condensator de amestec, răcire circuit
„barometric”, răcire circuit deschis închis
Figura 6.11.a: Circuite de răcire a condensatorului C.G.T.E. de amestec
Când concentraţia de minerale (de exemplu: SiO2) în apa evacuată este
ridicată şi poate duce la înfundarea puţului de injecţie, evacuarea apei de la
expandor se poate realiza într-un iaz de evaporare. Această soluţie se poate adopta
şi la începutul exploatării, când nu avem suficiente informaţii despre structura
solului, sau în cazul schemei din Figura 6.8.

Cea mai întâlnită soluţie este evacuarea apei de la expandor în puţul de
injecţie. Astfel, se asigură mărirea perioadei de exploatare a rezervorului geotermal
prin aportul substanţial la reumplerea acestuia. De asemenea, se elimină
inconvenientul major al evacuării într-un iaz de evaporare şi anume utilizarea unei
suprafeţe mari de teren.
pompă
de la condensator pompă pentru de răcire
turbină de suprafaţă pulverizare apă
alţi
răcitori
iaz iaz
pompă de
condensat
b1) condensator de suprafaţă, răcire prin pulverizarea apei

turn de
răcire umed
de la condensator
turbină de suprafaţă de la
turbina
alţi cu abur
răcitori
pompă pompă
pompă de de răcire
condensat râu de răcire
puţ de
condensator injecţie
de suprafaţă
pompă de condensat
b2) condensator de suprafaţă, răcire b3) condensator de suprafaţă, răcire circuit
circuit deschis închis
Figura 6.11.b: Circuite de răcire a condensatorului C.G.T.E. de suprafaţă
Trimiterea apei de la expandor către un amortizor de destindere (Figura

6.11.a2) se realizează, în cazul răcirii în circuit deschis, pentru a reduce presiunea
apei de la cea din expandorul de joasă presiune la presiunea atmosferică. Astfel, în
cazul când nu se face injecţia agentului geotermal în rezervor, apa poate fi evacuată
în mediul ambiant, împreună cu condensul provenit de la condensator, către sursa
de apă de răcire a condensatorului (exemplu: râu, mare, ocean).
În cazul utilizării turnului de răcire, asigurarea adaosului de apă de răcire,
pentru a suplini pierderile prin evaporarea şi antrenarea acesteia în procesul de
răcire a apei la turn, se realizează, atât în cazul condensatoarelor de suprafaţă
(Figura 6.11.b3), cât şi la cele de amestec (Figurile 6.11.a1 şi 6.11.a3), prin
preluarea condensului principal în circuitul de răcire. Turnurile de răcire sunt uzual
cu tiraj forţat (utilizează un ventilator de aer antrenat cu un motor electric), dar pot
fi şi cu tiraj natural. În al doilea caz, turnurile de răcire vor fi, evident, mai mari.
Pentru scăderea umidităţii relative în zona centralei şi pentru a reduce efectul

vizual la panaşul turnului de răcire, se pot adopta „artificii” constructive la
turnurile de răcire umede, obţinându-se turnuri uscat-umede [6.9]. Spre exemplu,
deasupra zonei de pulverizare a apei se încorporează, pe marginile turnului,
schimbătoare de căldură, formate din tuburi subţiri cu aripioare pe partea
exterioară, prin care circulă apa provenită direct de la condensator. Aceste
schimbătoare de căldură sunt răcite cu aer, care intrând în turnul de răcire printre
ţevile acestora, se încălzeşte şi „usucă” agentul din zona finală a turnului de răcire.
După cedarea unei părţi de căldură către aerul ce intră pe la zona superioară a
turnului apa de răcire a condensatorului revine în zona „clasică” a turnului şi se
pulverizează, răcindu-se în continuare cu ajutorul aerului ce intră pe la partea
inferioară a turnului (trecând peste un material de umplutură ce măreşte timpul de
staţionare a particulelor de apă).
La condensatoarele de amestec cu răcire în circuit închis (Figurile: 6.11.a1, şi
6.11.a3), pompele de preluare a apei sunt simultan pompe de condensat şi pompe
de răcire de turn-tur. Pe returul spre condensator se montează pompe de apă răcită,
antrenate cu acelaşi motor electric. În cazul condensatorului „barometric” cu răcire
în circuit închis (Figura 6.11.a1) ele au chiar înălţimi de pompare comparabile:
ambele preiau apa de la presiunea atmosferică şi suportă pierderi de presiune
liniare şi locale comparabile. Mai mult, ambele trebuie să asigure diferenţe de nivel
comparabile: pompa de răcire de turn-tur trebuie să injecteze apa în turnul de răcire
la o înălţime comparabilă cu cea la care pompa de apă răcită trebuie să injecteze
apa în condensatorul „barometric”. În cazul utilizării condensatorului de amestec
cu răcire în circuit închis (Figura 6.11.a3), pompele de apă răcită nu mai trebuie să
asigure şi diferenţă de nivel, deoarece condensatorul este la sol.
Pe de altă parte, în cazul utilizării condensatorului de suprafaţă cu răcire în
circuit închis (Figura 6.11.b3), pompele de răcire şi cele de condensat au debite
diferite (pompa de condensat are debit mic şi cea de răcire are debit mare) şi
înălţimi de pompare comparabile. Ambele pot fi antrenate cu acelaşi motor electric.
Marea majoritate a C.G.T.E. cu abur sunt cu abur umed. Creşterea puterii
produse de turbina cu abur impune valorificarea cât mai bună a resurselor
geotermale. O primă modalitate este creşterea debitului de abur destins în zona de
joasă presiune a turbinei prin valorificarea potenţialului termic al apei de la ieşirea
din expandor, ţinând seama de faptul că, în acel punct, apa se află la saturaţie şi are
o presiune comparabilă cu cea de la intrarea in turbină. Astfel, în loc ca apa
rezultată de la expandor să iasă din circuitul de forţă al centralei (Figura 6.10),
aceasta poate fi introdusă într-un alt expandor pentru a produce abur suplimentar
(Figura 6.12 - prelucrare după [6.3, 6.5, 6.6, 6.10]).
Urmărind Figura 6.12, observăm că apa la saturaţie de la ieşirea din primul
expandor, de înaltă presiune (punctul 8), este laminată, pentru a o transforma în
abur umed, în ventilul de reducere a presiunii (procesul: 8 - 9), ceea ce măreşte
entropia şi titlul. Din expandorul 2, rezultă abur (punctul 10) şi apă (punctul 12),
ambele la joasă presiune. Apa rezultată din expandorul 2 poate fi trimisă către puţul
de injecţie, iar aburul este trimis în turbină, în zona de aceeaşi presiune, producând
suplimentar putere (zona 6-7).

De la ieşirea din expandorul 2 (punctul 10), Figura 6.12, până la intrarea în
turbină (punctul 11) apar pierderi locale de presiune în clapeta de reţinere (CR), aşa
cum apar şi pe tronsonul 2-3 în VIR şi în VR. Aburul are în punctul 11, ca şi în
punctul 3, un titlu foarte apropiat de 1. La injecţia în turbină aburul provenit de la
expandorul de joasă presiune (punctul 11) se amestecă cu aburul destins în turbină
(zona 3-5) până la acel punct (punctul 5), rezultând un debit de abur (punctul 6),
care va avea titlul între cel din punctul 11 şi cel din punctul 5.
separator
de picături 2 VIR turbină
VR cu abur
expandor 1
3 generator
(b) turn de
(a) electric
4 răcire umed
1 5 6
10 CR 11
ventil
de puţ 7
(a)
9
(b) 14
amortizor
8
0 ventil
puţ de de reducere
producere presiune pompe puţ de
expandor 2 de amestec 13
12 spre puţul
de injecţie
Figura 6.12: C.G.T.E. cu abur umed, cu două expandoare şi T.A. cu condensare.

La creşterea pierderii de presiune în ventilul de laminare asociat expandorului
2, se majorează titlul şi debitul aburului produs, dar acesta se va destinde pe o zonă
mai mică. Rezultă existenţa unei presiuni optime la expandorul 2 (joasă presiune)
pentru care puterea produsă de turbină se maximizează. Optimizarea se poate
realiza atât pentru o presiune fixată la expandorul 1 (înaltă presiune), în cazul când
acesta a fost optimizat în prealabil şi expandorul 2 s-a introdus în schemă ulterior,
cât şi pentru ansamblul celor două presiuni de producerea a aburului, în cazul în
care de la începutul funcţionării centralei se optează pentru două expandoare.
Bilanţul masic pentru schema din Figura 6.12 se poate observa în Figura
6.13, iar diagramele h-s (entalpie-entropie) şi t-s (temperatură-entropie) în Figurile
6.14, respectiv 6.15.
Analizând Figurile 6.12÷6.15 se pot scrie ecuaţiile de bilanţ masic şi
energetic. Fluidul geotermal îl considerăm apă [6.11]. În ecuaţiile din acest capitol
parametri termodinamici în punctele caracteristice ale ciclului se vor nota astfel:
- pi, ti, xi, hi, si – presiunea [bar], temperatura [K], titlul [-], entalpia
[kJ/kg] şi entropia [kJ/kg/K] fluidului în punctul „i” din schemă;
Debitul masic de fluid se va nota:
- m& i – debitul masic [kg/s] al fluidului în punctul „i” din schemă; dacă
„i” reprezintă o notaţie, atunci debitul se va referi la respectiva notaţie.

Puterea termică şi puterea internă în turbină sau pompă se va nota:
- Pi-j – puterea [kW] pe zona cuprinsă între punctul „i” şi punctul „j” din
schema termodinamică.
Pentru randamente şi viteze reziduale se vor folosi notaţiile:
- η i – randamentul [-], unde „i” reprezintă o notaţie, iar randamentul se
va referi la respectiva notaţie.
- η tc – randamentul de transfer al căldurii [-]
- c2 a – viteza axială la ieşirea dintr-un corp de turbină [m/s].
De asemenea, în scheme şi sub formă de indici, se vor folosi prescurtările:
- IP, JP – înaltă presiune, respectiv joasă presiune;
- CIP / CJP - corpul de înaltă / joasă presiune al turbinei;
m& abur IP = m& CIP m& CJP
m& 0 m& apa IP m& abur JP
m& abur JP
m& apa JP
Figura 6.13: Diagrama fluxurilor masice (diagrama Sankey pentru debite ) pentru
C.G.T.E. cu abur umed, cu două expandoare şi T.A. cu condensare
În ventile presiunea scade datorită pierderilor locale de presiune, dar procesul
termodinamic îl considerăm ca fiind de laminare, astfel entalpia rămâne constantă:
h1 = h0 , h2 = h3 , h8 = h9 şi h11 = h10 (unde hi - reprezintă entalpia în punctul „i”).
Cu ajutorul curbei de productivitate se determină debitul masic şi presiunea la
ieşirea din ventilul de puţ ( p1 şi m & 1 = m& 0 ). Toate procesele termodinamice
corespunzătoare schemei din Figura 6.12 se desfăşoară sub curba de saturaţie
(Figurile 6.14 şi 6.15). Astfel, ştiindu-se presiunea într-un punct se poate determina
temperatura, aceasta fiind temperatura la saturaţie corespunzătoare: t = tsat ( p ) .
0 1 curba de 3
2 10
saturaţie 4
apă - abur 11
CIP 6
5 CJP
punctul
critic 7
izohigra:
x = 0,85
8
9 condensator
ventil
0 1 separator
apă - abur
(expandor 1)
ventil
Entalpia [kJ/kg]
9
8
12
separator
apă - abur
13 (expandor 2)
Entropia [kJ/kg/K]
Figura 6.14: Diagrama h-s (entalpie-entropie) pentru C.G.T.E. cu abur umed, cu două
expandoare şi T.A. cu condensare, corespunzătoare schemei din Figura 6.12
punctul
critic
curba de
saturaţie
apă - abur
izohigra:
0 x = 0,85
Temperatura [K]
ventil
8 1 2 3
separator 4
ventil apă - abur CIP
9 (expandor 1) 6 10
12 11
5
separator
apă - abur
(expandor 2) CJP
13 7
condensator Entropia [kJ/kg/K]
Figura 6.15: Diagrama t-s (temperatură-entropie) pentru C.G.T.E. cu abur umed, cu

două expandoare şi T.A. cu condensare, corespunzătoare schemei din Figura 6.12
Din ecuaţiile de bilanţ masic (6-4) şi termic (6-5) pe expandorul 1 putem afla
debitul de abur produs de expandorul 1 m

& 2 = m& abur IP (6-6), prin înlocuirea lui
m& 8 = m& apa IP din (6-4) în (6-5). Apoi, din (6-4) se determină şi m& apa IP = m& 8 (6-7).
m& 1 = m& 2 + m& 8 , sau: m& 0 = m& 1 = m& abur IP + m& apa IP (6-4)
m& 1 h1 η exp = m& 2 h2 + m& 8 h8 , sau m& 1 h1 ηexp = m& abur IP h2 + m& apa IP h8 (6-5)
ηexp h1 − h8
m& abur IP = m& 1 (6-6)
h2 − h8
unde: η exp - randamentul expandorului (ηexp = 0,98÷0,99).
m& apa IP = m& 1 − m& abur IP (6-7)
Presiunile la ieşirea din expandor (p2 şi p8) sunt uşor mai mici decât presiunea
la intrarea în acesta (p1) datorită pierderilor de presiune din aparat.
Entalpia apei în punctul 8 (h8) se determină în funcţie de p8 la saturaţie, iar
entalpia aburului în punctul 2 (h2) se află în funcţie de presiunea p2 şi titlul aburului
în punctul 2 (x2): h2 = f(p2, x2), unde x2 are valoare foarte apropiată de 1; astfel, h2
este aproximativ egal cu entalpia aburului la saturaţie la presiunea p2.
Dacă neglijăm ηexp şi pierderile de presiune în expandor (şi în separatorul de
umiditate), iar punctul 2 îl considerăm ca fiind pe curba de titlu x=1, atunci debitul
de abur produs de expandorul 1 (6-6) se poate scrie:
m& abur IP = m& 1 x1 (6-8)
iar debitul de apă la ieşirea din expandorul 1 va fi:
m& apa IP = m& 1 (1 − x1 ) (6-9)
Astfel, se poate intui uşor că, cu cât titlul aburului în expandor este mai mare
cu atât debitul de abur produs de acesta va creşte. Pentru p0 fixat, creşterea m
& abur IP
se poate face prin scăderea presiunii din expandor (Figura 6.15).
În mod analog se face calculul pentru expandorul 2, determinându-se
mabur JP = m& 10 (6-10) şi m& apa JP = m& 12 (6-11).
&
ηexp h9 − h12
m& abur JP = m& apa IP (6-10)
h10 − h12
m& apa JP = m& apa IP − m& abur JP (6-11)
De asemenea, dacă neglijăm η exp şi pierderile de presiune în expandor (şi în

separatorul de umiditate), iar punctul 10 îl considerăm ca fiind pe curba de titlu
x=1, atunci debitul de abur produs de expandorul 2 (6-12) se poate scrie:
m& abur JP = m& apa IP x9 = m& 1 (1 − x1 ) x9 (6-12)
iar debitul de apă la ieşirea din expandorul 2 va fi:

m& apa JP = m& apa IP (1 − x9 ) = m& 1 (1 − x1 ) (1 − x9 ) (6-13)
Debitul de abur prin CIP este: m

& CIP = m& abur IP ,
m& CIP = m& abur IP = m& 1 x1 (6-14)
iar debitul de abur prin CJP, pentru schema din Figura 6.12, este:
m& CJP = m& abur IP + m& abur JP = m& 1 x1 + m& 1 (1 − x1 ) x9 = m& 1[ x1 + (1 − x1 ) x9 ] (6-15)
Aburul se destinde în turbină mai întâi în treapta de reglare a CIP (zona 3-4),
apoi în treptele de presiune ale CIP (zona 4-5), şi în final, după amestecul debitului
destins în CIP (produs de expandorul 1) cu cel produs de expandorul 2, în treptele
de presiune ale CJP (zona 6-7).
Randamentul intern pe zonele turbinei (ηi ) se calculează cu relaţia:
hint rare − hiesire
ηi = (6-16)
hint rare − hiesire teoretic
unde: hint rare - entalpia reală a fluidului la intrarea în zona de turbină, kJ/kg;
hiesire - entalpia reală a fluidului la ieşirea din zona de turbină, kJ/kg;
hiesire teoretic - entalpia teoretică la ieşirea din zona de turbină, kJ/kg;
Ţinând cont că entalpia teoretică la ieşirea din zona de turbină se determină în
funcţie de presiunea la ieşirea din zona de turbină şi entropia (kJ/(kgK)) la intrarea
în zona de turbină hiesire teoretic = f ( piesire , sint rare ) , entalpia reală la ieşirea din zona
de turbină (6-17) se poate determina din (6-16) dacă se cunoaşte şi ηi :
hiesire = hint rare − ηi (hint rare − hiesire teoretic ) (6-17)
În lipsa datelor asupra performanţelor turbinei cu abur, în calcule simplificate
se pot folosi formule semiempirice de predeterminare a ηi , pe zone [6.12]. Într-o
primă etapă, ηi sunt determinate ca şi cum întreaga destindere s-ar realiza în zona
de abur supraîncălzit, obţinându-se randamente interne „uscate” (ηi, uscat ). Având în
vedere întreg procesul de destindere din turbină are loc sub curba de saturaţie a
aburului, randamentul intern „uscat” trebuie corectat cu un factor ce ţine cont de
efectul umidităţii (6-18), rezultând randamentul intern „umed” (ηi, umed ) (6-16).
 x + xiesire 
kumiditate = 1 − k p 1 − int rare  (6-18)
 2 
unde: xintrare, xiesire - titlul la intrarea, respectiv la ieşirea din zona de turbină;
kp = 0,8...0,9 - coeficient ce ţine seama de faptul că efectul umidităţii
asupra randamentului depinde de gradul de antrenare a picăturilor de apă în abur.
ηi , umed = ηi , uscat kumiditate (6-19)

Modul de calcul al entalpiei reale la ieşirea din zona de turbină este iterativ,
având în vedere că xiesire se determină din hiesire real, calculat cu ηi, umed .
Din ecuaţia de bilanţ termic pe punctul de amestec din turbină (6-20), se poate
determina, pentru schema din Figura 6.12, entalpia h6 la intrarea în CJP.
m& CIP h5 + m& abur JP h11 = m& CJP h6 (6-20)
CJP
În final, ţinându-se seama de pierderile reziduale de entalpie ∆hrez , se va
calcula entalpia frânată (hfranata) la ieşirea din turbină (folosită în calculul puterii).
c22a
h franata = humed + ∆hCJP
rez = humed + xiesire (0,65 xiesire + 0,35) (6-21)
2000
La optimizarea după ambele presiuni, se obţine o pereche optimă de presiuni
de producere a aburului, pentru care puterea produsă de turbină atinge maximul.
Totuşi, optimizarea are restricţii. Cea mai importantă este aceea că titlul aburului în
turbină nu trebuie să scadă sub o valoare minimă, impusă de constructorul de
turbină, în general situată între 0,84 şi 0,86. Sub această valoare, eroziunea
paletelor din turbină, datorată picăturilor de apă din amestecul bifazic apă-abur,
creşte peste limita maximă impusă de fabricant.
Pentru presiuni mici ale aburului produs de expandorul 1 (de înaltă presiune),
de circa 6 bar, schema din Figura 6.12 se poate folosi cu condiţia de a nu depăşirii
umiditatea maximă admisă în turbină (în special la ieşirea din turbină). La valori
mai ale presiunii aburului produs de expandorul 1, procesul de destindere în turbină
se deplasează spre stânga şi titlul aburului poate să scadă sub valoarea maximă
admisibilă. Pentru a putea funcţiona şi la presiuni mari ale aburului este necesară
utilizarea unui „artificiu” la schema din Figura 6.12 şi anume introducerea unui
separator de umiditate în punctul de amestec din turbină, între CIP (corpul de înaltă
presiune) şi CJP (corpul de joasă presiune), schema rezultată fiind prezentată în
Figura 6.16. Astfel, punctul 6 se deplasează spre dreapta, suprapunându-se peste
punctul 11, iar destinderea în CJP va începe de la un titlu foarte aproape de 1 (abur
saturat). De asemenea, procesul din CJP se deplasează spre dreapta, putând creşte
presiunile până când ne vom apropia de izohigra (curba de titlu constant) limită.
În expandorul de joasă presiune temperatura apei evacuate (la saturaţie) este
mai mică decât temperatura apei la ieşirea din expandorul de înaltă temperatură,
ceea ce duce la micşorarea gradului de dizolvare a substanţelor minerale de tipul
SiO2 în apă şi la precipitarea acestora (depuneri). Acest tip de substanţe minerale
sunt aduse odată cu fluidul de lucru din rezervorul geotermal. Mai mult, prin
separarea aburului în expandoare scade cantitatea de fluid în care sunt dizolvate
substanţele minerale, creşte concentraţia lor în apă şi se amplifică riscul de
depunere a lor, prin atingerea pragului de solubilitate.
În cazul substanţelor ce au curbă de solubilitate normală (solubilitatea creşte
cu temperatura), ca SiO2 în stare amorfă, cu cât gradientul de temperatură între
sursa geotermală şi ieşirea fluidului din centrală este mai mare, cu atât creşte
pericolul atingerii pragului de solubilitate [6.13]. Apare astfel o limitare
suplimentară a numărului de expandoare utilizabile şi a temperaturii de saturaţie
(implicit a presiunii) din ultimul expandor (de joasă presiune). O concentraţie mare
de minerale poate chiar impune restricţii cu privire la utilizarea celui de-al doilea
expandor, sau chiar şi asupra primului şi, implicit, a tipului de schemă de conversie
a energiei geotermale. În această situaţie, în absenţa utilizării inhibitorilor, fluidul
geotermal trebuie să rămână în stare lichidă, iar energia acestuia va fi transferată
unui alt fluid prin intermediul unui schimbător de căldură de suprafaţă. Acest lucru
se poate realiza prin utilizarea unui alt tip de ciclu termodinamic de conversie a
energiei geotermale în energie electrică şi anume ciclul cu fluide organice,
rezultând astfel: C.G.T.E. cu fluide organice.
Pentru substanţe ce au curbă de solubilitate retrogradă (solubilitatea scade cu
temperatura), precum CaCO3, şi Ca(HCO3)2, la creşterea gradientului de
temperatură intrare / ieşire solubilitatea creşte, scăzând pericolul depunerilor în
centrală.
separator
de picături 2
VIR
VR
expandor 1 generator
3 turbină
(c) electric turn de
(a) cu abur
CIP răcire umed
1 CJP
4
separator
de umiditate
10 5
ventil
de puţ 6 7
CR 11
(a) 15
9 (b)
amortizor 14
8 (c)
0
ventil
puţ de de reducere
producere presiune pompe puţ de
expandor 2 de amestec
12 (b) 13
spre puţul
de injecţie
Figura 6.16: C.G.T.E. cu abur umed, cu două expandoare, separator intermediar

de umiditate şi T.A. cu condensare
Ecuaţiile de bilanţ masic şi termic pe expandoare (6-4) ÷ (6-13), pentru

schemele prezentate în Figurile 6.16 ÷ 6.18, şi cele referitoare la destinderea în
turbină (6-14), (6-16) ÷ (6-19) şi (6-21), precum şi comentariile aferente, sunt
identice cu cele rezultate din analiza Figurilor 6.12÷6.15. Deosebirea constă în
faptul că, în acest caz, h6 (entalpia la ieşirea din separatorul de umiditate şi intrarea
în CJP) se determină în funcţie de presiunea (p6) şi titlul aburului (x6) (apropiat de
saturaţie: x6 ≅ 1): h6 = f ( p6 , x6 ) . Necunoscutele sunt m & CJP şi m& apa SU . Acestea
se determină cu ajutorul sistemului de ecuaţii format din bilanţul masic (6-22) şi
termic (6-23) pe separatorul de umiditate dintre corpurile turbinei (Figura 6.16).
0 1 curba de 3 10 11
saturaţie 2 4
apă - abur 6
CIP CJP
punctul 5
critic 7
8 9
izohigra:
x = 0,85
12
condensator
ventil
1 separator
0 apă - abur
Entalpia [kJ/kg]
ventil (expandor 1)
9
8
12
separator
13
apă - abur
(expandor 2) Entropia [kJ/kg/K]
Figura 6.17: Diagrama h-s (entalpie-entropie) pentru C.G.T.E. cu abur umed, cu două
expandoare, separator intermediar de umiditate şi T.A. cu condensare,
corespunzătoare schemei din Figura 6.16
punctul
critic
curba de
saturaţie
apă - abur
izohigra:
0 x = 0,85
Temperatura [K]
ventil
1 2 3
8
separator 4
apă - abur
ventil (expandor 1) CIP
9 5 10 11
12
6
separator
apă - abur CJP
(expandor 2)
13 7
condensator Entropia [kJ/kg/K]
Figura 6.18: Diagrama t-s (temperatură-entropie) pentru C.G.T.E. cu abur umed, cu

două expandoare, separator intermediar de umiditate şi T.A. cu condensare,
corespunzătoare schemei din Figura 6.16
m& CIP + m& abur JP = m& CJP + m& apa SU (6-22)
unde: m& apa SU - debitul masic de apă la ieşirea din separatorul de umiditate;
m& CIP h5 + m& abur JP h11 = m& CJP h6 + m& apa SU h15 (6-23)
Astfel, prin înlocuirea lui m

& apa SU din (6-22) în (6-23), rezultă m& CJP (6-24). În
& apa SU .
final, din (6-22) se determină şi m
m& CIP (h5 − h15 ) + m& abur JP (h11 − h15 )
m& CJP = (6-24)
h6 − h15
unde: h15 - entalpia apei la ieşirea din separatorul de umiditate; h15 se determină
la saturaţie funcţie de presiunea fluidului (p15): h15=f(p15, x15=0), kJ/kg.
Pentru ambele scheme (Figurile 6.12 şi 6.16) puterea internă dezvoltată de
turbina cu abur (Pi,TA) (6-27) reprezintă suma puterilor dezvoltate de CIP (PCIP) (6-
25) şi de CJP (PCJP) (6-26).
PCIP = P3− 4 + P4−5 = m& CIP (h3 − h4 ) + m& CIP (h4 − h5 ) = m& CIP (h3 − h5 ) (6-25)
PCJP = P6 − 7 = m& CJP (h6 − h7 ) (6-26)
Pi ,TA = PCIP + PCJP = m& CIP (h3 − h5 ) + m& CJP (h6 − h7 ) (6-27)
Puterea electrică la bornele generatorului turbinei cu abur (Pbg,TA) este:
Pbg ,TA = Pi ,TAη mTAη gTA (6-28)
unde: ηmTA - randamentul mecanic al turbinei cu abur

η gTA - randamentul generatorului electric.
Dacă considerăm că răcirea este realizată cu ajutorul condensatorului de
amestec (Figurile 6.12 şi 6.16), debitul masic de apă de răcire al condensatorului
(m
& ar ) rezultă din bilanţul pe condensator (6-29):
m& CJP h7 + m& ar h14 = (m& CJP + m& ar )h13 (6-29)
O altă cale de valorificare mai bună a potenţialului geotermal în ciclul cu abur
cu o treaptă (sau două [6.6]) de expandare, dar destindere fracţionată a aburului în
turbină, este utilizarea căldurii apei de la ieşirea din expandor într-un schimbător de
căldură de suprafaţă apă – abur ce „usucă”, sau chiar supraîncălzeşte, aburul dintre
treptele de destindere. Scăderea umidităţii la intrarea în zona de JP şi a umidităţii
medii în cursul destinderii din această zonă are următoarele efecte pozitive:
- creşte, ca urmare a divergenţei izobarelor la mărirea entropiei,
destinderea teoretică în zona de joasă presiune;
- majorează randamentul intern al acestei zone şi destinderea reală;
- reduce eroziunea paletelor turbinei.
6.2.2. Centrale geotermale – electrice cu fluide organice

C.G.T.E. cu fluide organice funcţionează după ciclul Rankine. Agentul de
lucru primeşte căldura de la fluidul geotermal, aflat în stare lichidă, prin
intermediul unor schimbătoare de căldură. Schema se foloseşte în special când
fluidul geotermal, în stare lichidă, preluat cu o pompă submersibilă (subcapitolul
6.1.), are temperaturi de circa 100 ÷ 160 °C, ceea ce limitează valorificarea lui într-
o C.G.T.E. cu abur. Faptul că fluidul geotermal evoluează doar în stare lichidă,
menţine constantă concentraţia de minerale în apă şi reduce pericolul de depuneri a
substanţelor minerale ce au curbă de solubilitate normală (SiO2 în stare amorfă).
Utilizarea ca agent motor a fluidelor organice (propan (C3H8 sau R-290), butan
(n-C4H10 sau R-600), izobutan (i-C4H10 sau R-600a), pentan (n-C5H12 sau R-601),
izopentan (i-C5H12 sau R-601a) sau a amoniacului (NH3 sau R-717)) [6.14] este
recomandată datorită temperaturii reduse de vaporizare a acestora (Figura 6.19). În
plus, aceşti agenţi au presiunea la condensator mai mare decât cea atmosferică.
Reglementările recente de mediu elimină anumite substanţele (agenţii frigorifici
fluoruraţi: CCl2F2 (R-12), C2Cl2F4 (R-114), etc.), acceptabile din punct de
vedere al proprietăţilor termodinamice, dar care nu sunt „prietenoase” cu mediul.
În Figura 6.20, se poate observa că anumite substanţe organice (pentan,
izopentan, butan şi izobutan) au curba de titlu x=1 (vapori la saturaţie) înclinată
spre stânga (retrogradă), de la o anumită valoare a presiunii sau a temperaturii de
saturaţie (Figurile 6.19 şi 6.20). Această alură deplasează destinderea din turbină
spre zona vaporilor supraîncălziţi, eliminând efectul negativ al umidităţii în turbină.
Chiar dacă pe o porţiune din destindere se poate intra în zona umedă, atunci când
destinderea începe de la valori ale presiunii apropiate de cea critică, nu se atinge
zona în care umiditatea devine inacceptabilă pentru turbină.
Căldură specifică masică izobară medie a unui gaz (cp [kJ/(kgK)]) e invers
proporţională cu masa molară, iar viteza sunetului în acesta (c [m/s]), este invers
proporţională cu radicalul masei molare. Masele molare mari ale agenţilor organici,
implică faptul că aceştia au cp şi c mici. Rezultă posibilitatea de a prelucra pe o
treaptă de turbină diferenţe de temperatură (∆Ttreapta [K]) mari, pentru căderi mici
de entalpie (∆htreapta [kJ/kg]) (6-30), şi a realiza un raport ridicat de destindere
(pintrare/piesire). La limită, turbinele ce destind agenţi organici pot fi mono treaptă.
∆htreapta = c p ∆Ttreapta (6-30)
La C.G.T.E. cu fluide organice e obligatorie utilizarea condensatoarelor de
suprafaţă, cu agent de răcire aer sau apă. Răcirea cu aer (Figurile 6.35 şi 6.36)
dezavantajoasă termodinamic când temperatura mediului e ridicată, e necesară în
amplasamente uscate, sau acceptabilă termodinamic în zone cu temperaturi
exterioare scăzute. La răcirea cu apă schemele pot fi: 1) în circuit deschis (Figura
6.11.b2), sau 2) închis cu 2.a) pulverizare (Figura 6.11.b1), respectiv 2.b) turn
„umed” (Figurile 6.21, 6.24, 6.27, 6.31 şi 6.32). Spre deosebire de C.G.T.E. cu
abur, la care condensul principal din ciclu suplinea pierderea de apă la turnul de
răcire, la C.G.T.E. cu fluide organice ce utilizează turnuri de răcire umede e
obligatorie asigurarea unui adaos de apă.
Temperatura [K]
660
640
620 apă-abur
600
580
560
540
520
500 pentan
480 izopentan
butan
460
440
izobutan
420 propan
400 amoniac
380
360
340
320
300 Entropia [kJ/kg/K]
280
0 0,5 1 1,5 2 2,5 3 3,5 4 4,5 5 5,5 6 6,5 7 7,5 8 8,5
Figura 6.19: Diagrama T-s (Temperatură-entropie) pentru apă şi diverşi agenţi
organici utilizabili la C.G.T.E.
Entalpia [kJ/kg]
2900
2700 apă-abur
2500
2300
2100
1900
1700
amoniac
1500
1300
1100
900 pentan
izopentan butan
700
500 propan
300 izobutan Entropia [k J/k g/K]
100
0,5 1 1,5 2 2,5 3 3,5 4 4,5 5 5,5 6 6,5 7 7,5 8 8,5
Figura 6.20: Diagrama h-s (entalpie-entropie) pentru apă şi diverşi agenţi organici
utilizabili la C.G.T.E. (cu linie groasă: x=1; cu linie subţire: x=0)
În zonele uscate sau cu îngheţ permanent se pot folosi sisteme de răcire care să
nu implice adaos de apă, ca răcirea cu aer, directă sau cea indirectă (cu turn Heller
şi condensator de suprafaţă).
De la ieşirea din puţul de producere şi până la intrarea în puţul de injecţie
fluidul geotermal nu are contact cu aerul, deci este inofensiv asupra mediului.
Astfel, nu contează ce substanţe periculoase pentru mediu conţine rezervorul
geotermal, ci trebuie doar să preîntâmpinăm apariţia depunerilor pe traseu.
În Figura 6.21 se prezintă schema simplificată a unei C.G.T.E. cu un singur
nivel de producere a vaporilor de fluid organic (ciclu de bază), iar în Figura 6.22
este trasat procesul în diagrama T-s (Temperatură - entropie specifică masică). În
Figura 6.23 este reprezentată diagrama T-Pt (Temperatură – putere termică) la
transferul de căldură între fluidul geotermal şi cel organic.
2 VIR
pompă
de nivel turn de
1 răcire umed
9
3 generator
pompă de vaporizator electric
producţie turbină apă
cu agent
adaos
organic
10 8
puţ de
producere economizor 5
13
pompă de 11
7 condensator
injecţie de suprafaţă
puţ de 12 pompă 14
injecţie pompă de alimentare de răcire
6
Figura 6.21: C.G.T.E. cu agent organic având un singur nivel de producere a

vaporilor de fluid organic, la saturaţie, ciclu de bază (prelucrare după [6.3, 6.5])
9
10
Temperatura [K]
8 VAP 11
Temperatura, K
1 8 1
ECO
5
7
7 Putere termică, kW
Figura 6.22: Diagrama T-s pentru o Figura 6.23: Diagrama T-Pt, într-o
C.G.T.E. cu fluid organic, ciclu de bază C.G.T.E. cu fluid organic, ciclu de bază
Înainte de a intra în turbină, fluidul organic este preîncălzit în economizor
(ECO) până se obţine lichid la saturaţie (x=0) (procesul 7-8), iar apoi este vaporizat
în vaporizator (VAP) până se obţin vapori la saturaţie (x=1) (procesul 8-1)
(Figurile: 6.21 ÷ 6.23) (6-31). De la ieşirea din vaporizator (punctul 1) până la
intrarea în turbină (punctul 3) apar pierderi de presiune şi de entalpie pe tronsonul
1-2 şi pierderi locale de presiune în VIR. Pentru simplificare, în diagramele T-s şi

h-s, din acest subcapitol, s-au neglijat pierderile pe zona 1-3.
PECO +VAP = m& fluid geotermal (h9 − h11 )ηtc = m& fluid organic (h1 − h7 ) (6-31)
Pint erna turbina agent organic m& fluid organic (h3 − h5 ) h3 − h5

ηt ciclu organic = = = (6-32)
PECO +VAP m& fluid organic (h1 − h7 ) h1 − h7
unde: PECO+VAP - puterea termică primită de fluidul geotermal la ECO şi VAP.
C.G.T.E. cu fluide organice au randamente termice (6-32) mici, de circa 9 ÷
10 %, prin urmare, la sursa rece este evacuată o cantitate mare de căldură. Acest
fapt duce la folosirea unor suprafeţe mari de schimb de căldură la sursa rece (mai
ales în cazul răcirii directe cu aer) şi a multor turnuri de răcire. Pentru a reduce din
acest efect negativ, în cazul fluidelor organice ce au curbe de titlu x=1 retrograde,
deci la care ieşirea din turbină se află în zona vaporilor supraîncălziţi, se poate
introduce un recuperator de căldură (REC) între ieşirea din turbină şi intrarea în
condensator (Figura 6.24). Acesta are rolul de a recupera o parte din căldura care
altfel ar fi fost aruncată în mediul ambiant prin intermediul condensatorului. Astfel,
recuperatorul, prin desupraîncălzirea parţială a vaporilor de la ieşirea din turbină
(zona 5-15), preîncălzeşte fluidul organic (zona 16-7) între ieşirea din pompa de
alimentare (PA) (punctul 16) şi intrarea în economizor (punctul 7) (Figura 6.24).
Un efect secundar este dat de faptul că agentul organic intră mai cald în ECO şi
astfel fluidul geotermal se va răci mai puţin şi va intra mai cald în puţul de injecţie.
2 VIR
pompă
de nivel
1
9
3 generator
pompă de vaporizator electric
producţie turbină
cu agent
organic
10 8
puţ de
producere economizor
turn de
7 răcire umed
pompă de 11 5
injecţie apă
adaos
puţ de recuperator
injecţie
16 15
13
condensator
de suprafaţă
12 pompă 14
de răcire
6
pompă de alimentare
Figura 6.24: C.G.T.E. cu un singur nivel de producere a vaporilor de fluid organic la

saturaţie şi recuperator de căldură la ieşirea din turbină [6.15, 6.16]
În Figurile 6.25 şi 6.26 sunt reprezentate diagramele T-s şi h-s ce corespund

schemei din Figura 6.24. În REC sunt pierderi atât de presiune cât şi de căldură.
punctul critic
VAP
8 1, 2, 3
Temperatura [K]
ECO
5
REC
7
15
16 REC
condensator
PA
Figura 6.25: Diagrama T-s pentru o C.G.T.E. cu un nivel de producere a vaporilor de

fluid organic la saturaţie şi recuperator de căldură la ieşirea din turbină
punctul
1, 2, 3
critic turbină
VAP 5
REC
15
Entalpia [kJ/kg]
ECO condensator
x=1
7
REC
16
PA 6 Entropia [kJ/kg/K]
Figura 6.26: Diagrama h-s pentru o C.G.T.E. cu un nivel de producere a vaporilor de

fluid organic la saturaţie şi recuperator de căldură la ieşirea din turbină
Pentru a micşora distrugerea exergiei la schimbul de căldură fluid geotermal -

agent organic, presiunea pe parte de fluid organic se poate alege supracritică. De
asemenea, agentul organic, fie el la parametrii subcritici sau supracritici, trebuie
ales astfel încât să permită utilizarea cât mai bună a potenţialului geotermal. O altă
metodă constă în realizarea unui amestec de fluide organice astfel încât diferenţele
de temperatură între fluidul geotermal şi amestecul de agenţi organici să fie cât mai
mici [6.17]. În fine, tot pentru a micşora degradarea energiei la schimbul de căldură
între fluidul geotermal şi cel organic, se poate modifica schema de bază, prin
realizarea unui ciclu ce produce vapori de fluid organic pe două nivele de presiune
(Figura 6.27). Diagrama de transfer de căldură T-Pt (Temperatură – putere termică)
între fluidul geotermal şi cel organic, corespunzătoare schemei din Figura 6.27,
este prezentată în Figura 6.28, iar diagramele T-s şi h-s pentru fluidul organic ce
evoluează în acest tip de ciclu sunt trasate în Figurile 6.29, respectiv 6.30.
Urmărind figurile menţionate anterior se poate observa că, în schema aleasă
spre prezentare: preîncălzirea fluidului organic de joasă presiune (JP) se realizează
între aceleaşi temperaturi, atât pe parte de fluid organic cât şi pe parte de fluid
geotermal, cu cel corespunzător pentru prima treaptă de preîncălzire a fluidului
organic de înaltă presiune. Acest lucru poate fi realizat în două moduri:
1) ECO JP + ECO IP 1 reprezintă un singur schimbător de căldură, prin
care trece întregul debit de fluid organic din refularea pompei de
alimentare (PA) la o presiune suficientă pentru a produce ulterior vapori
de JP (Figura 6.27, prelucrare după [6.18]).
JP) O parte din debitul total de fluid organic se supraîncălzeşte în
continuare în vaporizatorul de joasă presiune (VAP JP).
IP) Celeilalte părţi din debitul total de fluid organic i se creşte
presiunea, cu ajutorul unei pompe de transvazare, până la o
presiune suficientă pentru a asigura producerea de vapori la
înaltă presiune (IP). Pompa de transvazare trimite fluidul
organic, către a doua treaptă de preîncălzire (ECO IP 2) aflată
în serie cu VAP JP. La ieşirea din ECO IP 2 fluidul organic de
IP este trimis în vaporizatorul de IP (VAP IP).
2) ECO JP + ECO IP 1 este format din două schimbătoare de căldură
amplasate în paralel: ECO JP şi ECO IP 1. Prin ECO JP trece o parte
din debitul preluat de la o priza a PA. Acesta este extras la o presiune
suficientă pentru producerea ulterioară de vapori de JP. Prin ECO IP 1
trece restul de fluid organic preluat de la ieşirea din PA. Acesta are o
presiune corespunzătoare producerii ulterioare de vapori de IP.
JP) la ieşirea din ECO JP, fluidul organic de JP se supraîncălzeşte
în continuare în VAP JP, situat în serie cu ECO JP + ECO IP
1, producând vapori de fluid organic de joasă presiune (JP).
IP) la ieşirea din ECO IP 1, fluidul organic de IP ocoleşte VAP JP
şi intră în ECO IP 2 unde se preîncălzeşte în continuare până la
saturaţie şi apoi se supraîncălzeşte în VAP IP, producând
vapori de fluid organic de IP.
2 VIR
pompă turbină cu
de nivel agent organic
1 3
18 generator
pompă de electric turn de
producţie VAP IP răcire umed
5 6
apă
puţ de 19 8
adaos
producere 16 CR 17
ECO IP 2
7
20
condensator
24
15 12 de suprafaţă
VAP JP
pompă de
14 transvazare
21 23 pompă 25
11 de răcire
ECO JP + 10
ECO IP 1
8
pompă de 22
9
injecţie pompă de alimentare
puţ de
injecţie
Figura 6.27: C.G.T.E. cu două nivele de producere a vaporilor de fluid organic la

saturaţie
18
19
1
20 13
Temperatura, K
21
12
10 15
22 11
14
ECO JP +
9 ECO IP 1 VAP JP ECO IP 2 VAP IP
Putere termica, kW
Figura 6.28: Diagrama de schimb de căldură între fluidul geotermal şi agentul
organic, într-o C.G.T.E. cu două nivele de producere a vaporilor de fluid organic la
saturaţie
punctul critic
13 VAP IP 1, 2, 3
ECO IP 2
CIP
Temperatura [K]
VAP JP 15, 16, 17 5

12
6
10
ECO JP + 11
14 CJP
ECO IP 1
7
9 PA condensator
8
Entropia [kJ/kg/K]
Figura 6.29: Diagrama T-s (Temperatură-entropie specifică masică) pentru o

C.G.T.E. cu două nivele de producere a vaporilor de fluid organic la saturaţie
1, 2, 3
5
6
punctul critic
7
Entalpia [kJ/kg]
13
12
10
11
14
9
Figura 6.30: Diagrama h-s (entalpie specifică-entropie specifică masică) pentru o

C.G.T.E. cu două nivele de producere a vaporilor de fluid organic la saturaţie
În diagrama de schimb de căldură de tip T-Pt (Figura 6.23) diferenţa minimă

de temperatură între fluidul geotermal şi cel organic apare în zona dintre
preîncălzitor (ECO) şi vaporizator (VAP): T10-T8. Această diferenţă minimă de
temperatură este numită pinch-point. Cu cât pinch-point are o valoare mai mică cu
atât temperatura fluidului geotermal trimis spre puţul de injecţie are o valoare mai
mică şi astfel se recuperează o cantitate de căldură mai mare din fluidul geotermal.
Efectul negativ al acestei tendinţe este dat de necesitatea creşterii suprafeţei de
schimb de căldură. Când pinch-point tinde către valoarea zero suprafaţa de schimb
de căldură tinde către infinit. Astfel valoarea pinch-point rezultă dintr-un optim
tehnico-economic. Analog pentru diagrama de schimb de căldură de tip T-Pt din
Figura 6.28, avem câte un pinch-point pentru fiecare nivel de producere de vapori:
la joasă presiune pinch-pointJP = δTpp JP = T21-T14, iar la înaltă presiune pinch-
pointIP = δTpp IP = T19-T13. Valorile uzuale ale pinch-point pentru astfel de scheme
se regăsesc în jurul valorii de 5÷6 K. Rezultă temperaturile fluidului geotermal
între vaporizator şi economizor: T19 (6-33) şi T21 (6-34).
T19 = T13 + δT pp IP (6-33)
T21 = T14 + δT pp JP (6-34)

Din bilanţul pe VAP IP rezultă debitul de fluid organic la înaltă presiune:
h18 − h19
m& fluid organic IP = m& fluid geotermal (6-35)
(h1 − h13 )ηtc
Prin raportarea ecuaţiilor de bilanţ termic pe VAP IP şi ECO IP 2, obţinem h20
fără să folosim debite (6-36).
h18 − h19
h20 = h19 − (h13 − h12 ) (6-36)
h1 − h13
Debitul de fluid organic la joasă presiune rezultă din bilanţul pe VAP JP:
h20 − h21
m& fluid organic JP = m& fluid geotermal (6-37)
(h15 − h14 )ηtc
Entalpia fluidului geotermal la ieşirea din schimbătoarele de căldură (h22) se
obţine din ecuaţia de bilanţ termic pe ECO JP + ECO IP 1 (6-38):
m& fluid geotermal (h21 − h22 )η tc = (m& fluid organic IP + m& fluid organic JP )(h10 − h9 ) (6-38)
C.G.T.E. cu agent organic se pot folosi şi pentru parametri ridicaţi ai sursei
calde, în locul C.G.T.E. cu ciclu cu abur, în situaţii de tipul:
- concentraţia de minerale în fluidul geotermal este ridicată, iar dacă s-ar
folosi ciclul cu abur concentraţia în apa de la expandor ar fi prea mare;
- gazele necondensabile au participaţie molară mare în fluidul
geotermal, iar dacă s-ar folosi ciclul cu abur menţinerea vidului la
condensator ar fi dificilă, presiunea la condensator ar creşte şi
destinderea în turbina cu abur ar fi mică;
- agentul geotermal este trimis într-un expandor, căldura aburului produs

de el e folosită pentru a vaporiza agentul motor organic, iar condensul
aburului de la vaporizator, împreună cu apa de la expandor
preîncălzeşte agentului organic [6.19].
6.2.3. Centrale geotermale – electrice cu ciclu combinat,

apă - agent organic
Din Figurile 6.19 şi 6.20 se observă că ciclurile cu fluide organice pot
funcţiona la temperaturi reduse ale fluidului de lucru, astfel, se poate creşte puterea
C.G.T.E. cu abur menţinând aceleaşi caracteristici la sursa geotermală, prin
realizarea de C.G.T.E. cu ciclu combinat apă - agent organic.
C.G.T.E. cu ciclu combinat pot fi realizate în două variante:
1) cu cascadă termodinamică şi utilizarea în trepte a căldurii (Figura 6.31).
2) cu recuperarea căldurii apei de la expandor în ciclul organic (Figura 6.32).
C.G.T.E. cu ciclu combinat cu cascadă termodinamică (Figura 6.31) utilizează
în prima treaptă o turbină cu abur cu contrapresiune, în care destinderea este
întreruptă uzual la o presiune superioară celei atmosferice pentru:
- a asigura o temperatură adecvată funcţionării ciclului organic din aval;
- eliminarea instalaţiilor de menţinere a vidului din ciclul cu abur; gazele
nedizolvate pot fi evacuate în mod natural în atmosferă; iar dacă se
doreşte reţinerea acestor gaze, din considerente ecologice, sau pentru
valorificare economică, se poate folosi un compresor pentru trimiterea
la puţul de injecţie, respectiv la cumpărătorul gazelor.
separator de
picături VIR
separator VR
2
particule 3 generator
turbină electric
cu abur
1 4
ventil spre puţul
de injecţie 9
de puţ
5 VIR
8 10 generator
0 VAP electric
turbină apă
puţ de cu agent
producere adaos
organic
6 14
ECO 11
16
pompă de 7 condensator
13
injecţie de suprafaţă
pompă de 15 pompă 17
puţ de
alimentare de răcire
injecţie 12
Figura 6.31: C.G.T.E. cu ciclu combinat abur - agent organic, cu cascadă

termodinamică (prelucrare după [6.20])
Acest tip de ciclu (Figura 6.31) se foloseşte în special la scheme fără

expandoare, cu turbine ce funcţionează cu abur uscat, în care nu există posibilităţi
de recuperare a căldurii. Puterea produsă în turbina cu abur cu contrapresiune este
comparabilă cu cea din cazul prezentat în Figura 6.7 (T.A. cu evacuarea aburului
în atmosferă), dar mai mică decât cea din schema prezentată în Figura 6.9 (T.A. cu
condensare). Dezavantajul este suplinit prin producţia suplimentară de putere în
turbina din ciclul cu fluid organic, astfel încât ciclul combinat se justifică dacă
produce o putere electrică totală mai mare decât cea dată de ciclul simplu cu abur.
Diagrama T-s pentru ciclul organic din cadrul acestui tip de ciclu combinat
este prezentată în Figura 6.22, iar alura diagramei T-Pt (Temperatură - Putere
termică) este similară cu cea din Figura 6.38 (prezentată ulterior). Diagrama T-s se
poate deduce din cea realizată în Figura 6.37 pentru schema din Figura 6.36.
Aburul de la ieşirea din turbina cu abur (Figura 6.31) cedează atât căldura
latentă de condensare cât şi o parte din căldura condensului (procesul 5-7) ciclului
cu fluid organic prin intermediul unor schimbătoare de căldură de suprafaţă, ce au
rolul de a preîncălzi fluidul organic până la saturaţie (în ECO, procesul 13-14) şi
apoi de al vaporiza (în VAP, procesul 14-8). Astfel, ECO + VAP reprezintă
interfaţa dintre cele două cicluri, fiind atât sursă rece pentru ciclul cu abur, cât şi
sursă caldă pentru ciclul cu fluid organic. Condensul de la ciclul cu abur (punctul
7) este trimis spre puţul de injecţie cu ajutorul unei pompe de injecţie.
Unul din avantajele principale ale ciclului combinat din Figura 6.31 faţă de
cel simplu cu abur prezentat în Figurile 6.7 şi 6.9 este dat de utilizarea ca sursă
rece, pentru ciclul cu abur, a ciclului cu fluid organic. Astfel, se reduce cantitatea
de căldură evacuată în mediul ambiant la cea evacuată din condensatorul ciclului
cu fluid organic şi implicit se reduce atât investiţia în turnurile de răcire cât şi
impactul termic asupra mediului. În plus, dacă răcirea este „uscată”, cu aer, dispar
efectele negative date de umiditatea crescută în zona centralei şi de efectul vizual al
panaşului turnului de răcire. Pentru micşorarea investiţiei se recomandă folosirea
unei singure linii de arbori, cele două turbine antrenând un generator electric
comun (a se vedea şi Figura 6.36).
Schema C.G.T.E. cu abur umed, cu un singur expandor şi T.A. cu condensare
(Figura 6.10) se poate îmbunătăţi substanţial, fără a afecta performanţele ciclului
de bază, prin recuperarea căldurii apei evacuate din expandor pentru a produce
putere electrică suplimentară într-un ciclu cu fluid organic. Se obţine astfel
C.G.T.E. cu ciclu combinat abur – agent organic, în care ciclul organic este
recuperativ în raport cu cel cu fluid geotermal (Figura 6.32). Ciclul recuperativ din
Figura 6.32 s-a ales conform schemei din Figura 6.24, cu o presiune de producere
a vaporilor de fluid organic şi recuperator de căldură la ieşirea din turbină.
Diagramele T-s şi h-s (partea stângă a diagramei), corespunzătoare ciclului din
Figura 6.32, sunt prezentate în Figurile 6.33 şi 6.34.
Apa la saturaţie rezultată de la separatorul de apă-abur (expandor) (punctul 9)
este trimisă cu ajutorul unei pompe de nivel într-un schimbător de căldură
(ECO+VAP) pentru a preîncălzi (zona 11-12, respectiv 20-21) şi vaporiza (zona
10-11, respectiv 21-13) un fluid organic. Acest schimbător de căldură (zona 20-21-
13) reprezintă, astfel, sursa caldă pentru ciclul cu fluid organic, ce va produce
suplimentar putere (zona 15-16), faţă de turbina cu abur (zona 3-5). La ieşirea din
ECO (punctul 12) fluidul geotermal este trimis cu ajutorul unei pompe de injecţie
în puţul de injecţie pentru a realimenta rezervorul geotermal. Când curba de titlu
x=1 este retrogradă, ciclul cu fluid organic poate avea recuperator intern de căldură
(zona 16-17, respectiv 19-20) la ieşirea din turbină (punctul 16).
separator
de picături 2 VIR
VR turn de
3 generator
turbină electric
cu abur
1
8 4
ventil 5
de puţ ejector
7
cu abur
9
amortizor
0
pompe puţ de
pompă condensator
producere
de nivel de amestec 6
14 VIR
13
10
15 generator
electric
VAP turbină
cu agent
organic
11 21
ECO
turn de
20 răcire umed
pompă de 12 16
injecţie apă
adaos
puţ de recuperator
injecţie
19 17
23
condensator
de suprafaţă
22 pompă 24
de răcire
18
Figura 6.32: C.G.T.E. cu ciclu combinat recuperativ abur – agent organic, în care
ciclul organic are recuperator intern de căldură (prelucrare după: [6.5, 6.6, 6.10, 6.21])
Datorită costului ridicat al agenţilor organici, circuitele trebuie să fie complet

etanşe, iar maşinile energetice trebuie realizate în construcţie capsulată.
curba de
saturaţie
apă - abur
Temperatura [K]
ventil separator
apă - abur
2, 3, 8
9, 10
VAP 1
curba de saturaţie
11 fluid organic 4
13, 14, 15 (exemplu: izobutan)
21
condensator
turbina cu
(apă răcire)
12 fluid organic
ECO turbina
16 condensator (ciclu cu abur)
6 19 20 17 cu abur
23
PA 18 5
recuperator Entropia [kJ/kg/K]
7, 22 condensator
(fluid organic)
Figura 6.33: Diagrama T-s (Temperatură-entropie specifică masică) pentru C.G.T.E.

cu ciclu combinat recuperativ abur – agent organic, în care ciclul organic are
recuperator intern de căldură (schema din Figura 6.32)
separator
apă - abur
curba de 0
saturaţie 1
apă (x = 0) ventil
condensator (ciclu cu abur)

13, 14, 15
9, 10 turbină
Entalpia [kJ/kg]
16
17
VAP
21
11
ECO
condensator
(fluid organic)
20
12 19
condensator PA recuperator
18
(apă răcire)
6 curba de saturaţie
23 fluid organic
7, 22 Entropia [kJ/kg/K] (exemplu: izobutan)
Figura 6.34: Diagrama h-s (entalpie-entropie specifică masică) pentru C.G.T.E. cu

ciclu combinat recuperativ abur – agent organic, în care ciclul organic are
recuperator intern de căldură (schema din Figura 6.32) - partea din stânga a
diagramei h-s; fără zona de destindere din turbina cu abur
Urmărind Figurile 6.32 ÷ 6.34, se poate observa că, pentru parametrii fixaţi ai:
a) puţului de producere (depind de caracteristicile rezervorului geotermal - sursa
caldă a ciclului), b) presiunii la condensatoare (depind de sursa de răcire) şi c)
presiunii de producere a vaporilor de fluid geotermal, mărirea presiunii de separare
a fazelor la expandor (p1 ≅ p2 ≅ p9) are efectele de mai jos
• asupra ciclului cu abur:
- micşorează titlul aburului la ieşirea din expandor, ceea ce duce
la scăderea cotei din debitul total de fluid geotermal ce se
destinde în turbina cu abur;
- creşte căderea de entalpie pe turbina cu abur;
- scade titlul aburului la ieşirea din turbină;
• asupra ciclului cu fluid organic:
- micşorează titlul aburului la ieşirea din expandor, ceea ce duce
la creşterea cotei din debitul total de fluid geotermal ce va ceda
căldură (prin intermediul ECO+VAP) ciclului cu fluid organic;
- creşte căderea de entalpie pe ECO şi VAP pe parte de apă prin
creşterea temperaturii la intrarea apei în VAP (punctul 10) şi
scăderea temperaturii apei la ieşirea din ECO (punctul 12)
(conform diagramei de transfer de căldură la ECO+VAP);
În concluzie, urmărind efectele de mai sus se poate deduce că (în limita
ipotezelor prezentate anterior), mărirea presiunii de separare a fazelor:
are tendinţe contrarii asupra puterii turbinei cu abur, mărind creşterea de
entalpie, dar micşorând debitul de abur destins în turbină;
creşte puterea dezvoltată de turbina cu fluid organic;
este limitată de scăderea titlului la ieşirea din turbina cu abur.
Din diagrama h-s (Figura 6.34) se poate observa că diferenţele de entalpie pe
parte de apă (zona 10-12), respectiv pe parte de fluid organic (zona 20-13), în
ECO+VAP, au valori comparabile, ceea ce înseamnă că şi debitele masice, de apă
de la ieşirea din expandor şi de fluid organic, sunt comparabile.
6.2.4. Centrale geotermale cu ciclu combinat integrat

Combinând avantajele celor două tipuri de cicluri combinate geotermal-
organic, prezentate anterior, se pot realiza scheme de C.G.T.E. ce recuperează, pe
lângă căldura apei de la ieşirea din expandor, şi pe cea de la contrapresiunea
turbinei cu abur. Putem obţine, astfel, scheme de C.G.T.E. cu ciclu combinat
„integrat” abur – agent organic [6.20, 6.21]:
• cu un singur ciclu de fluid organic, Figura 6.35 [6.21];
• cu două cicluri cu fluid organic, Figura 6.36 [6.3, 6.22].
Analizând schema din Figura 6.35 se observă următoarele:
- există două cicluri: unul de bază cu abur (ciclul 1) şi altul cu fluid
organic (ciclul 2);
- ciclul cu fluid organic este atât integrat (cascadă termodinamică) cât şi
recuperativ, în raport cu ciclul cu fluid geotermal;
separator
VIR de picături
VR 2 expandor
generator 3
electric 1
turbină
cu abur
4 ventil amortizor
de puţ
puţ de
Ciclul 1 0 producere
5 7
pompă
de nivel
aer aer
11 VIR
10 12
8 generator
turbină electric
VAP
pompă de cu agent
injecţie organic
9
condensator
Ciclul 2 de suprafaţă
18 răcit direct
17 cu aer
puţ de ECO 13
injecţie
recuperator
6 14
5
16
pompă de alimentare 15
puţ de
injecţie
Figura 6.35: C.G.T.E. cu ciclu integrat geotermal-organic, cu un ciclu de fluid organic

- integrarea ciclului 2 în ciclul 1 se face prin utilizarea unei părţi din
căldura de la contrapresiunea turbinei cu abur (zona 5-6) pentru
preîncălzirea agentului organic în ECO (zona 17-18);
- recuperarea de căldură din ciclul 1, de către ciclul 2, se face prin
preluarea unei părţi din căldura apei de la ieşirea din expandor (zona 8-
9) pentru a vaporiza agentul organic în VAP (zona 18-10);
- temperatura aburului de la ieşirea din turbină (punctul 5) este mai mică
decât temperatura apei de la ieşirea din expandor (punctul 7), prin
urmare, recuperarea de joasă temperatură (pentru preîncălzirea
agentului organic) se va face din contrapresiunea turbinei cu abur, iar
vaporizarea fluidului organic se va realiza folosind nivelul de
temperatură superior (ieşirea din expandor);
- răcirea ciclului 2 se poate face atât cu apă, cât şi prin răcirea directă a
condensatorului cu aer (ca în Figura 6.35);
- ciclul cu fluid organic poate avea recuperator de căldură (zona 13-14,
respectiv 16-17) la ieşirea din turbină (punctul 13), daca curba de titlu
x=1 este retrogradă;
- atât condensul provenit de la contrapresiunea turbinei cu abur (punctul
6), cât şi apa provenită de la expandor, după ce a cedat căldură la VAP
(punctul 9), sunt trimise, cu ajutorul unei pompe de injecţie, către puţul
de injecţie.
Schema C.G.T.E. cu ciclu integrat geotermal-organic cu două cicluri cu fluid
organic este prezentată în Figura 6.36, iar diagramele T-s şi T-Pt corespunzătoare
acestui ciclu sunt trasate în Figurile 6.37 şi 6.38.
separator
de picături 2 VIR
11
VR aer aer
expandor
3 generator
turbină electric
turbină
cu abur cu agent
1
4 organic
10
5
8 VIR condensator
9
ventil de suprafaţă
9 Ciclul 1 VAP răcit direct
de puţ
cu aer
6 14 Ciclul 3
ECO
amortizor pompă
0 de nivel pompă de 7 13 pompă de alimentare 12
puţ de injecţie
producere
puţ de
injecţie
aer aer
19 VIR
18 20
15 generator
VAP turbină electric
cu agent
organic
16 26
condensator
ECO de suprafaţă
Ciclul 2 răcit direct
25 cu aer
pompă de 17 21
injecţie
puţ de recuperator
injecţie 22
24
pompă de alimentare 23
Figura 6.36: C.G.T.E. cu ciclu integrat geotermal-organic, cu două cicluri cu fluid

organic
Analizând schema din Figura 6.36 se observă următoarele:

- există trei cicluri: unul de bază cu abur (ciclul 1) şi încă două cicluri
(ciclul 2 şi ciclul 3) cu fluide organice;
- în ciclurile 2 şi 3 poate evolua acelaşi tip de agent organic, sau câte un
tip de agent organic pentru fiecare din cele două cicluri (Figura 6.37);
- ciclul 3, cu fluid organic, este integrat în raport cu ciclul 1;
- ciclul 2, cu fluid organic, este recuperativ, în raport cu ciclul 1;
- integrarea în cilului 3 în ciclul 1 se face prin utilizarea unei părţi din
căldura de la contrapresiunea turbinei cu abur (zona 5-6-7) pentru
preîncălzirea şi vaporizarea agentului organic (zona 13-14-8);
- recuperarea de căldură din ciclul 1 pentru ciclul 2 se face prin preluarea
căldurii apei de la ieşirea din expandor (zona 15-16-17) pentru
preîncălzirea şi vaporizarea agentului organic (zona 25-26-18);
- răcirea ciclurilor 2 şi 3 se poate face atât cu apă, cât şi prin răcirea
directă a condensatoarelor cu aer (ca în Figura 6.36);
- ciclul cu fluid organic poate avea recuperator intern de căldură;
- atât condensul (punctul 7) provenit de la contrapresiunea turbinei cu
abur, cât şi apa provenită de la expandor, după ce a cedat căldură
ciclului 2 (punctul 17), sunt trimise, cu ajutorul unei pompe de injecţie,
către puţul de injecţie.
- se poate funcţiona, spre exemplu, pe două linii de arbori, turbinele din
ciclurile 1 şi 3 pe o linie, iar turbina ciclului 2 pe altă linie.
0 curba de
curba de saturaţie saturaţie
fluid organic apă - abur
(exemplu: pentan) ventil
separator
apă - abur
9, 15 2, 3
VAP 1
Temperatura [K]
26 18, 19, 16 4
20 curba de saturaţie
17 fluid organic turbina
ECO (exemplu: butan) Ciclul 1 cu abur
Ciclul 2
21 29 6
25 22 8, 9, 10 5
24 14
PA 11 VAP
23
turbina cu
Ciclul 3 fluid organic
ECO
7 11
30
13
PA Entropia [kJ/kg/K]
12
Figura 6.37: Diagrama T-s (Temperatură-entropie specifică masică) pentru C.G.T.E.

cu ciclu integrat geotermal-organic, cu două cicluri cu fluid organic (schema din
Figura 6.36); exemplu: fluide organice diferite (pentan şi butan)
Analizând Figurile 6.37 şi 6.38, corespunzătoare schemei din Figura 6.36, se

observă, referitor la transferul de căldură între ciclul 1 şi ciclul 3, că:
- vaporizarea fluidului organic (în VAP, zona 14-8) se face cu ajutorul
doar a unei părţi din căldura latentă de condensare a aburului (zona 5-6)
- preîncălzirea fluidului organic se face (în ECO, zona 13-14) atât prin
preluarea celeilalte părţi din căldura latentă de condensare a aburului ce
a rămas de la VAP (zona 6-27, respectiv 28-14), cât şi prin subrăcirea
condensului (zona 27-7, respectiv 13-28).
27 6 5
14 8
Temperatura [K]
apa-abur
contrapres iune turbina
fluid organic
7
28
ECO
13 ECO Putere termică [kW] s au [% ] VAP
Figura 6.38: Diagrama T-Pt (Temperatură - Putere termică) pentru contrapresiunea

turbinei cu abur din cadrul C.G.T.E. cu ciclu integrat geotermal-organic, cu două
cicluri cu fluid organic [6.21] (schema din Figura 6.36)
& abur exp andor ) şi de apă ( m& apa exp andor ) produse de expandor
Debitele de abur ( m
se calculează folosind relaţii similare cu (6-10) şi (6-11). Debitele de fluid organic
ce evoluează în ciclurile 2 ( m & fluid organic ciclul 2 ) şi 3 ( m& fluid organic ciclul 3 ) se pot
determina din ecuaţiile de bilanţ termic pe vaporizatorul (VAP) ciclului 2 (6-
39), respectiv pe ansamblul VAP + ECO al ciclului 3 (6-40) [6.21], dacă fixăm
temperatura (şi entalpia) punctului 7 din considerente legate de depunerea SiO2.
Temperatura punctului 16 rezultă din alegerea pinch-point.
m& apa exp andor (h15 − h16 )ηtc = m& fluid organic ciclul 2 (h18 − h26 ) (6-39)
m& abur exp andor (h5 − h7 )ηtc = m& fluid organic ciclul 3 (h8 − h13 ) (6-40)
Entalpia în punctul 6 se determină din ecuaţia de bilanţ termic pe
vaporizatorul ciclului 3 (6-41), iar entalpia în punctul 28 din bilanţul termic pe
zona 28-14, respectiv 6-27 a economizorului (ECO) ciclului 3 (6-42).
Entalpiile în punctele 5, 8, 18 şi 14, 26, 27 se determină la x=1, respectiv x=0.
6.2.5. Centrale geotermale de cogenerare

C.G.T.E. pot fi construite sau adaptate pentru a produce şi căldură, pe lângă
energie electrică. De asemenea, căldura poate fi utilizată ca atare, sau pentru a
produce frig. Astfel, C.G.T.E. pot deveni centrale de bi-generare, dacă instalaţia de
conversie a energiei geotermale în energie electrică generează simultan electricitate
şi căldură utilă sau electricitate şi frig, sau centrale de tri-generare, dacă produc
simultan toate cele trei forme de energie: electricitate, căldură şi frig. C.G.T.E. de
bi-generare şi/sau tri-generare vor fi numite generic, în acest subcapitol, C.G.T.E.
de cogenerare (Figurile 6.39÷6.42). Căldura mai poate fi produsă: 1) separat [6.23]
sau 2) parţial în cogenerare şi parţial separat (Figura 6.42), în funcţie de importanţa
unei anume forme de energie la un moment dat (dată în special de preţul energiei şi
de cerinţele consumatorilor termici [6.24]) şi implicit de tipul de reglaj folosit.
Producţia de căldură la C.G.T.E. poate fi: a) integrată în ciclul motor, în
cascadă termodinamică (Figura 6.39), b) recuperativă (Figurile 6.40 şi 6.42), sau
c) atât recuperativă cât şi integrată în ciclul termodinamic [6.23] (Figura 6.41).
C.G.T.E. de producţie combinată recuperativă (Figurile 6.40 şi 6.42)
utilizează căldura fluidului geotermal înainte ca acesta să fie evacuat în mediul
ambiant sau să fie trimis către puţul de evacuare, fără a influenţa performanţele
termodinamice ale turbinei. Căldura pentru consumatorul termic, poate fi preluată:
la C.G.T.E. cu abur umed:
- de la apa evacuată din expandor, în cazul C.G.T.E. cu abur
umed, cu un singur expandor (Figura 6.10 devine Figura 6.40);
- de la apa evacuată din expandorul de joasă presiune, în cazul
C.G.T.E. cu abur umed, cu un două expandoare (Figurile 6.12
şi 6.16 – punctul 12);
la C.G.T.E. cu agent organic:
- de la fluidul geotermal evacuat din preîncălzitor (economizor),
în cazul C.G.T.E. cu fluid organic, cu un singur nivel de
producere a vaporilor de fluid organic (Figurile 6.21 şi 6.24 –
punctul 11; Figura 6.24 devine Figura 6.42);
- de la fluidul geotermal evacuat din preîncălzitorul de joasă
presiune (ECO JP + ECO IP 1), în cazul C.G.T.E. cu fluid
organic, cu două nivele de producere a vaporilor de fluid
organic (Figura 6.27 – punctul 22).
C.G.T.E. de cogenerare integrate în ciclul termodinamic influenţează
performanţele energetice ale turbinei. Acestea pot utiliza căldura fluidului
geotermal: de la ieşirea din turbina cu abur (contrapresiune) (Figurile 6.7 şi 6.9
devin Figura 6.39.a; Figurile 6.8 şi 6.10 devin Figura 6.39.b), de la contrapresiune
şi expandor [6.25, 6.26], de la o priză de abur din turbină [6.25] - C.G.T.E. cu abur
umed (parţial Figura 6.41), de la contrapresiunea turbinei cu fluide organice, etc..
separator
separator de de picături 2 VIR
picături VIR VR
separator VR expandor
2 3
particule 3 turbină
turbină cu abur
1
cu abur 4
1 4
spre puţul ventil
ventil
de injecţie de puţ
de puţ 5
5 consumator
consumator 6 termic
0 termic
puţ de amortizor
producere puţ de
0 producere
a) abur uscat b) abur umed, cu un singur expandor
Figura 6.39: C.G.T.E. de cogenerare integrată în ciclul cu abur, cu turbină cu abur cu
contrapresiune, funcţionând cu: a) abur uscat şi b) cu abur umed, cu un expandor
separator
de picături 2 VIR
VR turn de
3 generator
turbină electric
cu abur
1
7 4
ventil 5
de puţ ejector
9
cu abur
amortizor
0
pompe puţ de
condensator
producere
de amestec 8
6
17
SC 2
12
16 încălzire;
SC 1 11 reţea de transport căldură 13 producere frig;
în circuit închis industrie.
19
15
pompă 14 apă caldă,
SC 3
10
de reţea sanitară şi
puţ de 18 menajeră
injecţie apă rece
Figura 6.40: C.G.T.E. cu abur umed de cogenerare recuperativă, cu turbină cu abur

umed şi un singur expandor; reţea de transport căldură în circuit închis
SC – schimbător de căldură de suprafaţă
separator
de picături 2 VIR
VR
expandor 1
3
(c) turbină cu abur
(a)
CIP
1 CJP
4
separator
de umiditate
12 5
ventil
de puţ 6 7
CR 13
(a) 14
11 (b) 17 18
SC4 19 8
amortizor
0 10
ventil SC3
puţ de de reducere
producere 27
presiune 26 25
consumator 21
expandor 2
termic
20
24 tur retur
9
SC1
23 22
(b) SC2
15
16
Figura 6.41: C.G.T.E. cu abur umed de cogenerare recuperativă şi integrată în ciclul

cu abur, cu două expandoare, separator intermediar de umiditate; reţea de transport
căldură în circuit închis (prelucrare după [6.23])
SC – schimbător de căldură de suprafaţă
C.G.T.E. de cogenerare, pot avea o multitudine de scheme de conversie a

energiei [6.23 ÷ 6.26]. În alegerea fluidului/fluidelor de lucru şi a ciclului de
conversie a energiei, în cadrul C.G.T.E. de cogenerare, trebuie să se ţină seama de:
potenţialul termic, curba de productivitate a puţurilor şi compoziţia
chimică a fluidului geotermal - acestea depind atât de adâncimea de
forare şi de gradientul de temperaturi din acea zonă, cât şi de
caracteristicile geologice ale amplasamentului;
modul de valorificare a energiei termice utile şi distanţa până la
consumatorul termic – în funcţie de aceste elemente se aleg:
- tipul de circuit al reţelei de transport a căldurii [6.16]: circuit
închis (Figurile 6.40 şi 6.41) sau deschis;
- fluidul/fluidele ce transportă căldura la consumator:
- fluidul geotermal;
- apa din reţeaua de termoficare;
- apa rece, de câteva °C, provenită dintr-un puţ săpat în
apropierea centralei;
- modul de reglaj (de exemplu Figura 6.42) şi de acoperire a
sarcinii termice depind de: preţul energiei, schema centralei,
tipul consumatorului şi restricţiile impuse de acesta în
aprovizionare;
nivelul termic cerut de consumator şi curbele de sarcină electrică şi
termică ale acestuia;
potenţialul de apă din zonă pentru răcire şi eventual pentru cogenerare
şi modul de răcire a centralei: în circuit deschis, cu turnuri de răcire
umede sau cu condensator răcit cu aer;
randamentele de conversie a energiei;
ponderea consumatorilor de energie electrică din centrală (servicii
proprii electrice): pompa de alimentare, pompa/pompele din circuitul de
răcire, pompa de condensat, ventilatoarele turnurilor de răcire umede
sau ale condensatoarelor răcite cu aer, pompele din circuitul fluidului
geotermal, în cazul C.G.T.E. cu fluide organice (pompă de producţie,
pompă de nivel, pompă de injecţie – Figurile 6.21, 6.24, 6.27), pompă
de transvazare (Figurile 6.27), pompe din circuitul de termoficare;
alţi consumatori din centrală: compresoare de gaz pentru menţinerea
vidului la condensator (antrenate eventual de turbină), ejectoare;
costurile de investiţii;
spaţiul aferent centralei - dacă spaţiul este suficient se pot amenaja
iazuri de răcire sau de depozitare a apei reziduale provenite de la
expandor, în cazul în care aceste terenuri nu au potenţial agricol;
elemente de legislaţie (în special ecologică):
- se interzic prin lege utilizarea anumitor fluide de lucru;
- favorizarea realizării acestor tipuri de centrale prin sistemul de
certificate şi eventuale scheme de sprijin;
- eventuala limitare a utilizării turnurilor de răcire umede din
cauza umidităţii excesive ce ar apărea în zona centralei şi
impactului vizual la panaşul turnului; etc..
Ciclul termodinamic de conversie a energiei se poate modifica pe durata de
funcţionare a centralei şi pot apărea chiar fluide de lucru noi (de exemplu, prin
ataşarea la o C.G.T.E. cu abur a unui ciclu cu fluid organic) în funcţie de: durata de
viaţă a rezervorului, numărul nou de puţuri forate şi curbele de productivitate ale
acestora, modul de „reumplere” a rezervorului, apariţia de consumatori termici sau
modificarea cererii celor existenţi, preţul diferitelor forme de energie utilă,
posibilitatea de a perfecţiona schema de bază pentru ai creşte performanţele, etc..
Reţeaua de transport a căldurii poate fi în circuit: deschis sau închis. Cea în
circuit închis [6.16] (Figurile 6.40 şi 6.41) este similară cu aceea întâlnită la
centralele clasice de termoficare. În cazul reţelei de transport a căldurii în circuit
deschis [6.16] există un singur tip de conductă între centrală şi consumatorul termic
– cea de tur. Agentul de transport al căldurii poate fi: fluidul geotermal sau apa
rece, de câteva °C, provenită dintr-un puţ săpat în apropierea centralei. Acesta este
evacuat la consumatorul termic după ce a cedat căldura acestuia prin intermediul
unor schimbătoare de căldură. De exemplu, în cazul C.G.T.E. de cogenerare cu
fluide organice, fluidul de transport al căldurii în circuit deschis poate fi agentul
geotermal evacuat din ultimul preîncălzitor (economizor) (Figura 6.21 – punctul
11; Figura 6.24 care devine Figura 6.42 – punctul 11; Figura 6.27 – punctul 22).
Tipul de reţea de transport a căldurii în circuit deschis se poate folosi atunci când
distanţa de la centrală la consumatorul termic este foarte mare. Avantajul
suplimentar este dat de faptul că pierderile totale de exergie, prin transferul căldurii
la diferenţe finite de temperatură, sunt mai mici în acest caz (circuit deschis), faţă
de cazul transportului căldurii în circuit închis, deoarece se folosesc mai puţine
puncte de transfer de căldură, deci mai puţine schimbătoare de căldură [6.16].
2 VIR
pompă
VR1 VR2 de nivel
1
9
3 generator
17 ventile de
reglare
vaporizator turbină electric
cu agent
18 organic
puţ de 10 8
producere
economizor
turn de
19 VR3 11 7 răcire umed
5
22 apă
20
consumatori adaos
CT1 termici CT2 recuperator
16 15
13
către: puţul de condensator
23 injecţie sau 21
de suprafaţă
ape uzate
12 pompă 14
de răcire
6
Figura 6.42: C.G.T.E. cu fluid organic de cogenerare recuperativă, combinată cu

producerea separată de căldură, în care ciclul cu fluid organic are recuperator de
căldură; reţea de transport căldură în circuit deschis
CT – consumator termic
În schema din Figura 6.40, de cogenerare recuperativă, apa provenită de la

expandor (punctul 6) este introdusă într-un schimbător de căldură de suprafaţă
pentru a i se extrage o parte din căldură, înainte de a fi evacuată la puţul de injecţie.
Căldura este preluată de un fluid (apă), ce va trimite căldura, prin intermediul unei
reţele de transport în circuit închis, către beneficiar. Căldura este cedată
consumatorilor de căldură, de către fluidul de transport, tot prin intermediul unor
schimbătoare de căldură de suprafaţă. În funcţie de scopul utilizării căldurii
schimbătoarele de căldură de la consumatori pot fi aşezate: în serie, în paralel sau
în combinaţii de tip serie/paralel (Figura 6.40). În cazul înserierii schimbătoarelor
de căldură se va ţine seama de nivelul termic cerut de utilizator; astfel fluidul de
transport va ceda prima dată căldură consumatorului de nivel termic mai ridicat şi
apoi celui de nivel termic coborât. La consumatorii de nivel termic comparabil,
schimbătoarele de căldură vor fi legate în paralel. În cazul unor scheme de tip
serie/paralel, de exemplu (Figura 6.40), primii consumatori (dispuşi în paralel pe

nivelul termic ridicat) vor fi cei ce utilizează căldura pentru: încălzire, producere de
frig, industrie, etc., iar apoi, înseriaţi cu aceştia vor fi cei care utilizează căldura (de
nivel termic coborât) pentru a produce apă caldă, sanitară şi menajeră.
Modul de dispunere a schimbătoarelor de căldură în combinaţii de tip
serie/paralel se poate întâlni chiar şi la centrală, după cum se poate observa în
schema din Figura 6.41, la C.G.T.E. cu abur umed în care cogenerarea este atât
recuperativă cât şi integrată în ciclul cu abur. În acest caz, apa rece, provenită de la
returul reţelei de transport (punctul 20), este trimisă în două direcţii (utilizând
schimbătoare de căldură în paralel) pentru a se încălzi.
Pe una din ramuri, apa rece preia căldura prin intermediul unor schimbătoare
de căldură înseriate, astfel:
- mai întâi preia căldură de nivel termic coborât de la contrapresiunea
T.A. (schimbătorul de căldură SC1: zona 21-22, respectiv 8-9), –
cogenerare integrată în ciclu termodinamic,
- apoi se încălzeşte pe baza căldurii provenite de la apa ieşită din
expandorul de joasă presiune (SC2: zona 22-23, respectiv 15-16) -
cogenerare de tip recuperativ, până la temperatura cu care va fi trimisă
către consumatorul termic (punctul 23).
Pe cealaltă ramură, apa se încălzeşte în schimbătoarele de căldură de suprafaţă
SC4 (zona 25-26) şi SC3 (zona 26-27) până la temperatura cu care va fi trimisă
către consumatorul termic (punctul 27). Încălzirea, pe această ramură, se realizează
cu ajutorul aburului preluat de la o priză a turbinei; în cazul de faţă cu o parte din
aburul care altfel s-ar fi destins în corpul de joasă presiune (CJP) (punctul 17).
Acest abur condensează în SC3 (zona 17-18) şi apoi se subrăceşte în SC4 (zona 18-
19), cedând căldura apei de reţea. Cele două debite de apă (punctele 23 şi 27),
încălzite pe cele două ramuri în paralel, se amestecă (punctul 24), având în vedere
că au temperaturi comparabile: t23 ≅ t27, pentru că t15 ≅ t17 (a se vedea şi diagrama
T-s din Figura 6.18, ce corespunde schemei din Figura 6.16, în care t12 ≅ t6). După
amestecul celor două debite, apa caldă este trimisă către consumatorul termic.
Pentru acoperirea vârfurilor curbei de sarcină termică la consumator, dar şi
pentru a asigura nivelul de temperatură cerut de consumatorii industriali, există
posibilitatea de a livra căldură direct de la puţul de producere, pe lângă cea produsă
în cogenerare. Spre exemplu, în cazul C.G.T.E. cu fluid organic de cogenerare, cu
schema prezentată în Figura 6.42 (prelucrare după [6.24]), se poate considera că:
- CT1 este un consumator industrial de nivel termic comparabil cu cel al
sursei geotermale şi se alimentează direct din aceasta;
- consumatorii de căldură CT2, necesită nivele termice mai coborâte decât
CT1; aceştia pot fi atât consumatori urbani (încălzire şi apă caldă), cât şi
industriali de nivel termic coborât;
Modul de funcţionare al centralei poate fi următorul [6.24]:
- pentru acoperirea cererii consumatorului industrial CT1, până la forarea
unor puţuri suplimentare, se poate reduce producerea de electricitate,
prin închiderea parţială a VR2;
- pentru asigurarea cererii CT2 se poate deschide parţial VR3, în special în

perioadele friguroase;
- când nu funcţionează încălzirea la consumatorul „urban” CT2 căldura se
poate livra spre consumatorul industrial CT2, închizând VR3.
BIBLIOGRAFIE
[6.1] Dickson, M.H., Fanelli, M., What is Geothermal Energy?, Instituto di
Geoscienze e Georisorse, CNR, Pisa, Italy, Prepared on February 2004.
http://www.geothermal-energy.org/314,what_is_geothermal_energy.html
[6.2] Bertani, R., World Geothermal Power Generation 2001-2005, GRC
Bulletin, May / June 2006, pag. 89-111.
[6.3] DiPippo, R., Geothermal Power Plants: Principles, Applications and Case
Studies, ISBN-10: 1856174743, 444 p, 2005, Publisher: Elsevier.
[6.4] Tester, J.W., ş.a. (MIT), The Future of Geothermal Energy. Impact of
Enhanced Geothermal Systems (EGS) on the United States in the 21st
Century, Contract DE-AC07-05ID14517, ISBN: 0-615-13438-6, 2006.
[6.5] Anderson Jr., J.H., Dambly, B.W., Low temperature heat source
utilization- Current and advanced technology, for Joint UNESCO/USAID
Geothermal Power Plant Seminar, Nairobi, Kenya - June 1982.
[6.6] Karlsdottir, M.R., Palsson H. and Palsson, O.P., Comparison of Methods
for Utilization of Geothermal Brine for Power Production, Proceedings
World Geothermal Congress 2010 Bali, Indonesia, 25-29 April 2010.
[6.7] http://www.emt-
india.net/process/power_plants/Geothermal_Power_Plant.htm
[6.8] http://www.sneftechnologies.fr/fic/bouillante.pdf
[6.9] Hiroyuki Ohira, Hiroshi Hamano, Nobuo Okita, Toshiba’s experiences of
geothermal power plant and their features, Proceedings World
Geothermal Congress 2000, Kyushu - Tohoku, Japan, May 28 - June 10,
2000, pag. 3271-3275.
[6.10] Swandaru, R. B., Pàlsson, H., Modelling and optimization of possible
bottoming units for general single flash geothermal power plants,
Proceedings World Geothermal Congress 2010, Bali, Indonesia, 25-29
April 2010.
[6.11] Spang, B., Equation of IAPWS-IF97,http://www.cheresources.com
[6.12] Kostiuc, A.G., Frolov, V.V., Parovîie i gazovie turbin, Editura
GosEnergoIzdat, Moskva, 1986.
[6.13] Thorhallsson, S., Common problems faced in geothermal generation and
how to deal with them, Presented at Workshop for Decision Makers on
Geothermal Projects in Central America, organized by UNU-GTP and

LaGeo in San Salvador, El Salvador, 26 November to 2 December 2006.
[6.14] Lemmon, E.W., Huber, M.L., and McLinden, M.O., REFPROP –
Reference Fluid Thermodynamic and Transport Properties, NIST
Standard Reference 23, Version 8.0.
[6.15] Sun, C., Feasibility Study of Geothermal Utilization in Yangbajain Field
of Tibet, China, Proceedings World Geothermal Congress 2010, Bali,
Indonesia, 25-29 April 2010.
[6.16] Bianchetti G., Crestin G., Kohl T., Graf O., Géothermie du cristallin
profond de la vallée du Rhône. Rapport final de phase A (étude
préliminaire), Projet OFEN, Programme Géothermie, N°101’445, No de
contrat : 151’698, Juin 2006.
[6.17] Iqbal K.Z., Fish L.W., and Starling K.E., Advantages of using mixtures
as working fluids in geothermal binary cycles, Proc. Okla. Acad. Sci., 56,
1976, pag. 110-113.
[6.18] Whitbeck, J.F.; Piscitella, R.R., Raft River 5MW Geothermal Pilot Plant,
Technical Report, Research Org: Idaho National Engineering Lab., Idaho
Falls (USA), OSTI 6700660, Report Number: CONF-780641-1, DOE
Contract Number: EY-76-C-07-1570, 1978 Jan 01.
[6.19] Kaplan, U. and Serpen, U., Developing Geothermal Power Plants for
Geothermal Fields in Western Turkey, Proceedings World Geothermal
Congress 2010, Bali, Indonesia, 25-29 April 2010.
[6.20] http://www.ormat.com/geothermal-power
[6.21] Uhorakeye, T., Feasibility design of an integrated single-flash binary
pilot power plant in NW-Rwanda, UNU-GTP, Iceland, Report 27, 2008,
pag. 519-538.
[6.22] Legmann, H., Sullivan, P., The 30 MW Rotokawa I geothermal project
five years of operation, International Geothermal Conference, Reykjavík,
Session #1, Paper 068, Sept. 2003, pag. 26-31.
[6.23] Lund, J.W., Hitaveita Reykjavikur and the Nesjavellir geothermal co-
generation power plant, GHC Bulletin, Vol. 26, No.2, 2005, pag. 19-24.
[6.24] H. Hjartarson, R. Maack, S. Jóhannesson, Húsavik Energy - Multiple use
of geothermal energy, GHC Bulletin, Vol. 26, No.2, June 2005, pag. 7-13
[6.25] Thorolfsson, G., Sudurnes regional heating corporation, Svartsengi,
Iceland, GHC Bulletin, Vol. 26, No.2, June 2005, pag. 14-18.
[6.26] Mulugeta, A.A., Evaluation of maintenance management through
benchmarking in geothermal power plants, UNU-GTP, Iceland, Report 3,
2009.

MS9 - Selectie PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MS9 - Selectie PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Capitolul 6

Valorificarea energiei geotermale

6.1. Consideraţii generale privind energia

Japonia Rusia (Kamchatka) S.U.A. Mexic Islanda Portugalia

Transferul de căldură în interiorul pământului se face preponderent conductiv.

Transferul de căldură preponderent convectiv (Figura 6.3, curba B, zona a-b)

zonă cu permeabilitate redusă

Permeabilitatea rezervorului, sau gradul de fracturare a rocilor (canale sau

Astfel, la elemente minime necesare extragerii căldurii din scoarţa terestră, se

Figura 6.6: Curbe de productivitate pentru puţuri geotermale tipice:

creşte. În mod normal, debitul produs de puţ se aplatizează la valoarea maximă pe

unde: m& fluid geotermal - debitul masic de fluid geotermal [kg/s];

(iarna, la temperaturi exterioare sub 0 °C).

6.2. Valorificarea energiei geotermale de potenţial

Figura 6.7: C.G.T.E. cu abur uscat şi T.A. cu evacuarea aburului în atmosferă

Astfel, va fi necesară separarea aburului din amestecul bifazic apă-abur. În cadrul

Figura 6.8: C.G.T.E. cu abur umed, cu un singur expandor şi T.A. cu evacuarea

turbină va fi nulă. Prin urmare, rezultă existenţa unei presiuni de separare a

Figura 6.10: C.G.T.E. cu abur umed, cu un singur expandor şi T.A. cu condensare

Pentru a creşte puterea electrică produsă se poate mări destinderea în turbină

câte un condensator de abur din amestecul abur + gaze necondensabile, care

s-a specificat anterior) şi la răcitoarele ejectoarelor.

pompă de apă răcită

a1) condensator de amestec, „barometric”, răcire circuit închis

solului, sau în cazul schemei din Figura 6.8.

b1) condensator de suprafaţă, răcire prin pulverizarea apei

Trimiterea apei de la expandor către un amortizor de destindere (Figura

Pentru scăderea umidităţii relative în zona centralei şi pentru a reduce efectul

suplimentar putere (zona 6-7).

Figura 6.12: C.G.T.E. cu abur umed, cu două expandoare şi T.A. cu condensare.

„i” reprezintă o notaţie, atunci debitul se va referi la respectiva notaţie.

m& abur IP = m& CIP m& CJP

m& 0 m& apa IP m& abur JP

Figura 6.15: Diagrama t-s (temperatură-entropie) pentru C.G.T.E. cu abur umed, cu

debitul de abur produs de expandorul 1 m

De asemenea, dacă neglijăm η exp şi pierderile de presiune în expandor (şi în

iar debitul de apă la ieşirea din expandorul 2 va fi:

Debitul de abur prin CIP este: m

ηi , umed = ηi , uscat kumiditate (6-19)

Figura 6.16: C.G.T.E. cu abur umed, cu două expandoare, separator intermediar

Ecuaţiile de bilanţ masic şi termic pe expandoare (6-4) ÷ (6-13), pentru

Figura 6.18: Diagrama t-s (temperatură-entropie) pentru C.G.T.E. cu abur umed, cu

m& CIP + m& abur JP = m& CJP + m& apa SU (6-22)

Astfel, prin înlocuirea lui m

PCJP = P6 − 7 = m& CJP (h6 − h7 ) (6-26)

unde: ηmTA - randamentul mecanic al turbinei cu abur

6.2.2. Centrale geotermale – electrice cu fluide organice

Figura 6.21: C.G.T.E. cu agent organic având un singur nivel de producere a

1-2 şi pierderi locale de presiune în VIR. Pentru simplificare, în diagramele T-s şi

Pint erna turbina agent organic m& fluid organic (h3 − h5 ) h3 − h5

Figura 6.24: C.G.T.E. cu un singur nivel de producere a vaporilor de fluid organic la

În Figurile 6.25 şi 6.26 sunt reprezentate diagramele T-s şi h-s ce corespund

Figura 6.25: Diagrama T-s pentru o C.G.T.E. cu un nivel de producere a vaporilor de

Figura 6.26: Diagrama h-s pentru o C.G.T.E. cu un nivel de producere a vaporilor de

Pentru a micşora distrugerea exergiei la schimbul de căldură fluid geotermal -

Figura 6.27: C.G.T.E. cu două nivele de producere a vaporilor de fluid organic la

VAP JP 15, 16, 17 5

Figura 6.29: Diagrama T-s (Temperatură-entropie specifică masică) pentru o

Figura 6.30: Diagrama h-s (entalpie specifică-entropie specifică masică) pentru o

În diagrama de schimb de căldură de tip T-Pt (Figura 6.23) diferenţa minimă

T21 = T14 + δT pp JP (6-34)

- agentul geotermal este trimis într-un expandor, căldura aburului produs

6.2.3. Centrale geotermale – electrice cu ciclu combinat,