Sunteți pe pagina 1din 4

35.

INTERVENTIA IN CRIZA
Semnificatiile conceptului de criza sunt ample si depasesc cadrul individual al pacientului implicand
si mediul social in care acesta traieste . Exista corelatii complexe intre factorul de stres ( evenimentul de
viata), efectele sale biologice si psihologice (care tin de fiecare individ in parte) si efectele sociale ( la
nivelul micro si macrogrupului ) in procesul de declansare a crizei.

O definitie operationala a crizei : situatia de perturbare functionala acuta in care se afla o


persoana datorita unei schimbari semnificative aparute intr-unul din sistemele sociale carora le apartine
( familial, profesional etc).

Interventia in criza reprezinta, in sens restrans, un anumit tip de abordare psihoterapeutica – din
categoria psihoterapiilor scurte. Intr-un sens mai larg , prin interventie in criza se intelege totalitatea
mijloacelor terapeutice utilizate in situatia de criza :
 psihoterapeutice – psihoterapii scurte , terapii de familie, etc;
 farmacologice – de obicei anxiolitice;
 organizatorice – mijloace diverse , de la interventia prin echipe mobile la internarea de scurta durata.
Interventia terapeutica in criza este o metoda de implicare a medicului in ajutorarea pacientilor si a
familiilor acestora, pt. depasirea fara “sechele psihologice” a perioadei de stres si pt. imbunatatirea
mecanismelor de coping ( = maniera individuala de a face fata unei situatii stresante ) . Interventia in criza
nu poate inlocui o evaluare psihiatrica completa.

Interventia in criza vizeaza urmatoarele scopuri:


 evaluarea pacientului care traverseaza o perioada dificila ca parte integranta a unui grup familial sau
sistem social;
 dezvoltarea unor noi abilitati de a face fata situatiei sau imbunatatirea celor existente;
 rezolvarea crizei si restabilirea nivelului de functionare anterior acesteia.
Psihiatrul implicat intr-o interventie in criza trebuie sa faca o evaluare complexa :
 a tipologiei schimbarii sistemice ;
 a factorului de stres declansator- inclusiv cantitativ;
 a semnificatiei elementelor de mai sus;
 a particularitatilor persoanei in criza – inclusiv a vulnerabilitatii;
 a resurselor sale , trecute ( comportament anterior in situatii stresante) si prezente;
 a altor resurse , din interiorul si din afara sistemului.

Prin urmare, abordarea unei crize psihologice reprezinta in acelasi timp o evaluare si o sedinta
terapeutica. Din acest motiv sunt fundamentale stabilirea relatiei cu pacientul, intelegerea rapida a
modului in care este perceputa problema de catre pacient sau familia sa si obtinerea unui istoric complet.

Deci obiectivele interventiei in criza sunt :


1. Stabilirea unei relatii optime cu persoana aflata in criza se realizeaza prin :
 abordarea cu tact si intelegere in scopul obtinerii aliantei terapeutice;
 explicarea simpla si directa a rolului terapeutului in situatia data;
 identificarea membrilor familiei si relatia lor cu persoana in cauza;
 stabilirea clara , de la inceput , a faptului ca intreaga familie va avea un rol important in rezolvarea
crizei.
2. Intelegerea rapida a modului in care este perceputa criza de catre pacient sau familie.
 In primele momente ale interviului in criza trebuie luat in considerare modul in care pacientul isi
descrie problema:
 Pacientul se simte amenintat, victima, are nevoie de sprijin sau de informare?
 Ce atitudine are fata de alte persoane – incredere, suspiciozitate, indiferenta – si daca se indreapta
spre un ajutor din afara sau spre propriile resurse?
1
 Isi exprima deschis emotiile si sentimentele sau mai degraba evita acest lucru?
3. Obtinerea unei anamneze minutioase :
 referitoare la reactia imediata a pacientului la situatia de criza dar si antecendentele lui – felul in care a
facut fata problemelor in trecut si cum i-au influentat acestea comportamentul prezent.
 Identificarea evenimentelor stresante- critice – ce au dus la declansarea crizei;
 In mod obisnuit in criza factorii precipitanti survin cu 10-14 zile inainte ca persoana sa solicite
ajutor, cel mai frecvent apar in ziua sau noaptea precedenta
 Felul in care persoana a interpretat aceste evenimente si semnificatia pe care le-a atribuit-o ;
 Evidentierea reactiilor emotionale cu impact negativ asupra persoanei;
 Evidentierea scaderii marcate a functionari in diferite domenii- profesional, familial, social.
Dupa ce terapeutul/clinicianul si-a format o parere si considera ca a inteles substratul problemei isi va
exprima opinia si va elabora ipoteze legate de expectatiile pacientului si familiei sale .
Terapeutul incearca prin observatie si intrebari deschise sau inchise sa delimiteze cat mai exact aria
problemei principale, sa cunoasca ce s-a intamplat in situatia imediata, modul in care persoana a facut fata
situatiilor in trecut si daca acestea i-au afectat comportamentul prezent.
In cazul in care se observa existenta pericolului de auto- sau heteroagresivitate si/sau a
comportamentului violent, se incearca obtinerea unui nr. cat mai mare de informatii despre trecutul si
prezentul psihiatric si somatic al persoanei.
Aceste informatii se completeaza cu datele furnizate de catre familie, colegi de serviciu, prieteni,
vecini, medici de familie sau specialisti care au consultat pacientul si care i-au prescris diferite tratamente,
precum si cu verificarea foilor de observatie din spital (daca a fost internat) sau a fiselor de consultatie din
policlinica.
Medicii din echipele de interventie in criza se vor abtine de la interpretarea situatiilor stresante si vor
incerca sa obtina printr-un interviu delaliat o descriere amanuntita a crizei, a evenimentelor critice si a
emotiilor persoanei in scopul descoperirii unor mecanisme adecvate de a face fata situatiilor respective.
In anumite circumstante particulare ( viol , decesul partenerului ) nu se va insista pe o anamneza
amanuntita, deoarece aceasta ar putea compromite relatia terapeutica.
In cazurile in care este necesara obtinerea unui istoric medical sau psihiatric, intrebarile dificile vor fi
adresate mai tarziu in cursul interviului ( si precedate de introducerea adecvata).
In cursul examinarii se urmareste :
 Gradul de anxietate;
 Expresivitatea gesturilor;
 Capacitatea de responsivitate emotionala ..?
 Raspunsurile verbale;
 Schimbarile de atitudine.
In timpul interviului terapeutul va stabili :
 Persoanele cheie ,cu rol important in viata pacientului , atat in prezent cat si in trecut si se va acorda o
atentie deosebita schimbarilor petrecute in relatiile cu acestea in perioada premergatoare crizei;

 Persoanele disponibile , care ii pot acorda sprijin (familie, prieteni, colegi etc);

 Prezenta unor dificultati in cadrul unor relatii terapeutice stabilite anterior;

 Existenta altor situatii de criza in viata persoanei si modul in care le-a rezolvat.
! Terapeutul poate afla despre abilitatile de coping prin urmatoarele intrebari :

 Cum isi reduce de obicei tensiunea psihica , anxietatea sau depresia?


 A incercat sa foloseasca aceeasi metoda si in situatia prezenta ?
 Daca nu l-a ajutat suficient , care ar putea fi cauza?

2
 De asemenea foarte important este investigarea potentialului auto sau heteroagresiv al persoanei. Daca
amenintarea nu pare evidenta , pacientul va fi acceptat la terapia de criza. Daca are un plan de suicid , se
recomanda spitalizarea.
Modelul interventiei in criza se bazeaza pe un plan concret si specific care isi propune inlaturarea
simptomelor aparute in timpul crizei ( de ex. disperarea, anxietatea, perturbarea activitatilor cotidiene) si
prevenirea aparitiei complicatiilor psihologice.
Tehnici de identificare a unor mecanisme de coping noi sau de imbunatatire a celor existente:

 Obtinerea unor exemple de fapte si situatii care pot ajuta la schimbarea modului de percepere si
interpretare a evenimentelor;
 Discutii axate pe descoperirea unor capacitati de redobandire a controlului in situatii stresante;
 Stabilirea unei ierarhii a problemelor de viata, pe baza importantei lor, cu scopul de a gasi solutii noi,
eficiente si care sa permita inlaturarea sentimentelor de neajutorare si esec;
 Explorarea comportamentelor de coping din trecut pentru a le evalua eficienta;
 Elaborarea unui plan de actiune menit sa ajute pacientul sa faca fata situatiei traumatizante actuale;
 Angajarea ferma a persoanei in descoperirea si utilizarea unor solutii eficiente pentru intarirea suportului
si rezolvarea crizelor;
 Identificarea elementelor principale necesare solutionarii situatiei – resurse materiale , norme legale;
contactarea unor organizatii care sa ofere sprijin; psihoterapie de lunga durata .

Exista anumite situatii de criza a caror abordare este specifica :


 decesul patenerului sau a unei persoane apropiate.
 divortul sau separarea ;
 violenta domestica;
 dezastre naturale;
 crizele datorate adictiilor;
 crize provocate de situatii de viata critice, cum ar fi : iminenta de moarte, boli incurabile, deces, viol.
La departamentele de urgenta se pot adresa persoane care au suferit recent o pierdere a unei rude
apropiate sau prieten, o separare sau un divort.
In asemenea cazuri, este important sa observam daca exista potentialul suicidar exprimat prin ganduri,
intentii sau planuri de suicid.
Conceptia unei persoane despre viata si despre sine se bazeaza pe modelul de familie (de cuplu), iar
modul in care reactioneaza la experientele de viata critice (divort,separare) depinde de resursele personale,
financiare si sociale.
Interventia in criza are rolul de a mobiliza mecanismele de coping existente pt. reducera suferintei
persoanei si pt. inlaturarea consecintelor separarii in cazul existentei si afectarii copiilor.
In situatia in care persoana se recasatoreste si isi intemeiaza o noua familie se pune problema adaptarii
la roluri noi, dobandite.
De ex. modelul interventiei in criza in cazul decesului persoanei iubite urmareste fazele procesului:
1. acceptarea evenimentului traumatizant;
2. trairea dureroasa a pierderii;
3. adaptarea la noua situatie;
4. implicarea in relatii interpersonale noi ;
5. negocierea cu o persoana care poate oferi suport in vederea schimbarii situatiei
Starile emotionale aparute in asemenea cazuri pot oscila de la depresia marcata, manifestata prin :
tristete, descurajare, disperare, sentimente de vinovatie si culpabilitate, pana la reactiile de manie si furie fata
de evenimentul critic.
Interventia in criza se desfasoara conform unui plan de actiune care include doua componente:
 tratament medicamentos instituit rapid si adaptat fenomenologiei clinice;
 psihoterapia bazata pe motivatia si explicatia persoanei aflate in criza.

3
Interventia in criza nu rezolva problema pacientului ci il ajuta pe acesta sa o rezolve . Mai mult ii ofera
instrumente psihologice susceptibile de a fi folosite cu succes si in viitoare situatii de criza .
Prin faptul ca are valente preventive, ca este rapida si putin costisitoare , interventia in criza constituie
o abordare moderna , consensuala principiilor psihiatriei comunitare si deci demna de privilegiat in
organizarea sistemelor de sanatate.