Sunteți pe pagina 1din 4

37.III.

Tulburarea aptitudinilor motorii


Tulburarea specifică de dezvoltare a funcţiei motorii (F82) (ICD 10)
Tulburarea de dezvoltare a coordonării (DSM IV)

Principala trăsătură caracteristică a acestei tulb e o afectare serioasă în dezv coordonării


motorii, ce nu poate fi atribuită exclusiv unei retardări intelectuale generale sau unei tulb
neurologice specific congenital sau dobândită (alta decât cea care poate fi implicată în
anormalitatea de coordonare).
Unii copii au întârzieri în comportamentul motor care duc la neîndemânare în activitatea
şcolară sau în joc. Această stare este denumită tulburare de coordonare în cursul dezvoltării.
Mai e cunoscută şi ca sindromul copilului neîndemânatic sau dispraxia motorie specifică
Copii pot efectua toate mişcările normale, dar coordonarea este insuficientă. Ei dezvoltă
cu întârziere aptitudini motorii, de ex. de a se îmbrăca-dezbrăca, plimba, mânca. Au tendinţa de
a sparge obiecte şi nu fac faţă lucrului manual şi jocurilor organizate. Pot avea dificultăţi la
scris, desenat, copiat.
Testarea pentru QI arată adesea scoruri verbale bune, dar performanţe scăzute.
Deseori lipsa de îndemănare motorie este asociată cu o performanţă scăzută la testele
cognitive vizual-spaţiale.
Aceşti copii sunt adesea prezentaţi psihiatrului pt o tulb emoţională secundară. Se va
explica atât copilului cât şi familiei şi profesorilor, natura pr. Instruirea de tip special poate
creşte încrederea în sine a copilului. Uneori poate fi necesară excluderea copilului din jocuri
organizate sau alte activităţi şc. ce necesită coordonare motorie. Cu t. ap. de obicei o ameliorare.

Îndreptar diagnostic conform ICD 10:


Coordonarea motorie a copilului sau mişcările sale motorii fine sau mai grosiere trebuie
să fie semnificativ sub nivelul aşteptat pentru vârsta şi inteligenţa general a copilului.
Cea mai bună evaluare se poate face pe baza unui test standardizat de coordonare
motorie fină şi grosieră şi aplicat individualizat.
Dificultăţile de coordonare trebuie:
- să fi fost prezente foarte devreme în dezvoltare (adică să nu constituie un deficit dobândit)
- să nu fie o consecinţă direct a unui defect de vedere, auz sau a unei tulburări neurologice
diagnosticabile.
Extensia gradului în care tulburarea implică în principal coordonarea fină sau grosieră
variază, iar patternul particular al disabilităţilor motorii variază cu vârta. Astfel:
 etapele dezvoltării motorii pot fi întârziate şi se mai pot asocia dificultăţi de vorbire (în
special implicând articularea cuvintelor)
 copilul mic poate fi stângaci în învăţarea mersului, învaţă greu şi încet să alerge, să sară, să
urce şi să coboare scările
 există de asemenea dificultăţi în a-şi lega şireturile la pantofi, de a încheia şi a descheia
nasturi, de a arunca şi prinde mingi
 copilul poate fi neîndemânatic în mişcările grosiere sau fine, tinde să scape din mână
lucruri, să se poticnească, să se lovească de obstacole, iar scrisul de mână este afectat
 abilitatea de a desena este slabă, copiii cu această tulburare sunt aproape incapabili să
folosească culorile, să utilizeze jucării tip construcţie, să construiască modele, să joace
mingea şi să deseneze hărţi inteligibile.

1
În cele mai multe cazuri, o examinare clinică amănunţită relevă imaturităţi ale
dezvoltării neuromotorii, ca de ex. mişcări coreiforme ale membrelor nesusţinute, mişcări în
oglindă şi alte trăsături motorii asociate, ca şi semne de incoordonare motorie a mişcărilor fine
şi grosiere (descrise în general ca semne neurologice minore din cauza prezenţei lor la vârste
foarte mici şi lipsei de localizare).
Reflexele osteo-tendinoase pot fi crescute sau scăzute bilateral, dar nu asimetric.
La unii copii pot apare dificultăţi şcolare, uneori severe, în unele cazuri există probleme
socio-emoţionale-comportamentale asociate, dar frecvenţa şi caracteristicile lor sunt puţin
cunoscute.
Nu există nici o tulburare neurologică diagnosticabilă (cum ar fi o infirmitate motorie
cerebrală sau o distrofie musculară). În unele cazuri există totuşi un istoric de complicaţii
perinatale ca de exemplu o greutate foarte scăzută la naştere sau naştere prematură foarte
precoce.
Sindromul de neîndemânare a copilului a fost deseori etichetat ca “disfuncţie cerebrală
minimă”, dar acest termen nu este recomandat deoarece are înţelesuri diferite şi contradictorii.

Include:
 sindromul de neîndemânare a copilului
 tulburarea de dezvoltare a coordonării
 dispraxia de dezvoltare

Exclude:
- anormalitatea mersului şi mobilităţii (R26.-)
- lipsa coordonării (R27.-) secundară fie retardării mentale (F70-F79)
fie unei tulburări specific neurologice diagnosticabile (G00-G99)

Elemente de diagnostic conform DSM IV:


 Elementul esenţial al tulburării de dezvoltare a coordonării îl constituie o deteriorare
considerabilă în dezvoltarea coordonării motorii (criteriul A).
 Diagnosticul este pus numai dacă deteriorarea interferează semnificativ cu performanţa
şcolară sau cu activităţile vieţii cotidiene (criteriul B).
 Diagnosticul se pune numai dacă dificultăţile de coordonare nu se datorează unei condiţii
medicale generale (de ex., paralizie cerebrală, hemiplegie sau distrofie musculară), iar
criteriile pentru tulburarea de dezvoltare pervazivă nu sunt satisfăcute (criteriul C).
 Dacă este prezentă retardarea mentală, dificultăţile motorii sunt în exces în raport cu cele
asociate de regulă cu aceasta (criteriul D).
Manifestările acestei tulburări variază cu etatea şi cu dezvoltarea. De exemplu:
 copii mai mici pot prezenta stângăcie şi întârzieri în atingerea jaloanelor de dezvoltare
motorie (de ex., mers, târât, aşezat, înodatul şireturilor la pantofi, încheierea nasturilor la
cămaşe, încheierea fermoarului la pantaloni)
 copiii mai mari pot prezenta dificultăţi în aspectul motor al asamblării unor jocuri, al
construirii după modele, al jocului cu balonul, al desenatului sau scrisului.

2
Criteriile de diagnostic pentru tulburarea de dezvoltare a coordonării (DSM IV):
A. Performanţa în activităţile cotidiene care necesită coordonare motorie e substanţial sub cea
expectată, date fiind v. cronologică a pers. şi inteligenţa măsurată. Acesta se poate manifesta
prin întârzieri marcate în atingerea reperelor de dezv psihomotorie (de ex., mers, mers de-a
buşilea, târât, şezut), prin scăparea din mână a lucrurilor, prin “neîndemânare”, „stângăcie", prin
performanţă redusă în sport sau prin scris de mână deficitar (scris de mână urât).
B. Tulburarea de la criteriul A interferează semnificativ cu performanţa şcolară sau cu
activităţile vieţii cotidiene
C. Tulb nu se datorează unei condiţii medicale generale (de ex., paralizie cerebrală, hemiplegie
sau distrofie musculară) şi nu îndeplineşte criteriile pentru o tulburarea pervazivă a dezvoltării.
D. Dacă este prezentă retardarea mentală, dificultăţile motorii le depăşesc pe cele care se
asociază de obicei cu aceasta.
Notă de codificare: Dacă este prezentă o condiţie medicală generală (de ex., neurologică) sau un
deficit senzorial, condiţia se codifică pe axa III.

Elemente şi tulburări asociate


Problemele asociate frecvent cu tulburarea de dezvoltare a coordonării includ întârzieri
şi în alte jaloane nonmotorii. Tulburările asociate pot include tulburarea fonologică, tulburarea
de limbaj expresiv şi tulburarea mixtă de limbaj receptiv şi expresiv.

Prevalenţă
Prevalenţa tulburării de dezvoltare a coordonării a fost estimată a fi mai mare de 6%
pentru copii din grupa de etate 5-11 ani.

Evoluţie
Recunoaşterea tulburării de dezvoltare a coordonării survine de regulă când copilul
încearcă să efectueze pentru prima dată sarcini precum alergatul, ţinutul în mână al cuţitului şi
furculiţei, încheierea nasturilor sau jocuri cu balonul.
Evoluţia este variabilă. în unele cazuri, lipsa de coordonare se continuă în adolescenţă şi
în perioada adultă.

Diagnostic diferenţial
Tulburarea de dezvoltare a coordonării trebuie să fie distinsă de deteriorările motorii
datorate unei condiţii medicale generale.
Poblemele de coordonare pot fi asociate cu tulburări neurologice specifice (de ex.,
paralizie cerebrală, leziuni progresive ale cerebelului), dar în aceste cazuri există o leziune
nervoasă precisă şi date anormale la examenul neurologic.
Dacă este prezentă RM, tulburarea de dezvoltare a coordonării poate fi diagnosticată
numai dacă dificultăţile motorii sunt în exces în raport cu cele asociate de regulă cu RM.
Diagnosticul de tulburare de dezvoltare a coordonării nu este pus dacă sunt satisfăcute
criteriile pentru o tulburare de dezvoltare pervasivă.
Indivizii cu tulburarea hiperactivitate/ deficit de atenţie pot cădea, se pot lovi de, sau
răsturna, diverse obiecte, dar aceasta se datorează de regulă distractibilităţii şi impulsivităţii mai
curând decât unei deteriorări motorii.
Dacă sunt satisfăcute criteriile pentru ambele tulburări, pot fi puse ambele diagnostice.

3
IV. Tulburări specifice mixte de dezvoltare (F83) (ICD 10)

Reprezintă o categorie maladivă reziduală inadecvat conceptualizată, dar necesară în


care există o oarecare combinaţie de tulburări specifice ale dezvoltării de vorbire şi limbaj, de
abilităţi şcolare şi/sau ale funcţiei motorii, dar în care nu predomină nici una din variantele de
mai sus ca să constituie motiv suficient de prioritate diagnostică.
Este obişnuit pentru fiecare tip de tulburări de mai sus menţionate de a fi asociate cu
unele grade de afectare general a funcţiilor cognitive.
Această categorie trebuie utilizată numai când există o suprapunere substanţială, deci
când există disfuncţii întrunind criteriile a 2 sau mai multe stări de la F80.-, F81.- şi F82.