Moara cu
Introducere Nuvela realista
noroc
Ioan Slavici face parte, alături de Mihai
Eminescu, Ion Luca Caragiale şi Ion
Creangă, din galeria marilor clasici ai
literaturii române. Scriitorul se inspiră în
nuvelistica sa din viaţa satului ardelean,
fiind un deschizător de drumuri pentru
proza secolului XX. Nuvela Moara cu
noroc a fost publicată în volumul de
debut Novele din popor aparut in 1881.
Viziunea despre lume a scriitorului se
observă din abordarea unei duble
formule: realismul psihologic şi
clasicismul.
Perspectiva narativa
Tema Titlu Conflict
Caracterul realist, psihologic al Tema sustine caracterul Titlul operei reprezinta un indice spatial, Din perspectiva psihologica,
operei reiese din inspiratia dintr-o realist (oglindirea vietii respectiv locul unde se petrece actiunea nuvela prezinta conflictul interior
realitate reprezentativa pentru sociale), dar si pe cel nuvelei in ce mai mare parte. Hanul este trait de Ghita care este sfasiat de
Ardealul secolului al XX-lea, din psihological nuvelei: situat intr-o zona deluroasa, departe de dorinte puternice, dar
accentuarea conflictului interior efectele nefaste si comunitate, ceeea ce inlesneste contradictorii: sa ramana om
al personajelor, din complexitatea dezumanizante ale dorintei indepartarea lui Ghita de la principiile cinstit, pe d eo parte, si sa se
caracterului acestora, din de imbogatire, in contextul morale.Pe de alta parte, titlul exprima imbogateasca alaturi de Lica pe
prezentarea unor teme precum societatii ardelenesti de la motivul literar al hanului, devenit topos de alta parte. Astfel, conflictul
teama, obsesia si din folosirea sfarsitul secolului al XIX- literar in prozele scurte din literatura nuvelei ete complex, de natura
analizei psihologice ca lea clasicilor. Nu in ultimul rand, titlul este sociala (confruntarea a doua lumi
modalitate fundamentala de ironic prin trimiterea la motivul literar cu mentalitati diferite),
prezentarea a personajelor. "fortuna labilis": mutarea la han nu aduce psihologica si morala (lupta
bunastare familiei lui Ghita decat pentru o dintre bine si rau).
perioada scurta.
Incipit-final Moduri de expunere Scene Opinie
In nuvela realista se observa tendinta de
obiectivare a perspectivei narative,
impersonalitatea naratorului, naratiunea
la persoana a III-a, atitudinea detasata in
descriere. Pe langa perspectiva obiectiva
a naratorului omniscient, intervine
tehnica punctului de vedere in
interventiile simetrice ale batranei,
personaj episodic, dar care exprima cu
autoritatea varstei mesajul moralizator al
nuvelei.
Incipitul și finalul nuvelei se află
în raport de simetrie, deoarece
înfățișează drumul care ajunge la
Moara cu noroc, locul
desfășurării acțiunii. Cuvintele
rostite de bătrână încadrează
desfășurarea propriu-zisă a
acțiunii, având rol de comentariu
moral: ''Omul să fie mulțumit cu
sărăcia sa, căci, dacă-i așa vorba,
nu bogăția, ci liniștea colibei tale
te face fericit''. Bătrâna este
adepta păstrării tradiției. În
finalul nuvelei pune întâmplările
tragice pe seama destinului:
''Simțeam eu că nu are să iasă
bine; dar așa le-a fost dat''.
Modurile de expunere
indeplinesc o serie de
functii epicein discursul
narativ. Descrierea initiala
are, pe laga rolul obisnuit
de fixare a coordonatelor
spatiale si temporale,
functie simbolica de
anticipare. Naratiunea
obiectiva isi realizeaza
functia de reprezentare a
realitatii prin absenta
marcilor subiectivitatii,
prin impresia de stil
cenusiu. Dialogul
contribuie la caracteriarea
indirecta a personajelor,
sustine veridicitatea
relatiilor dintre persoanje
si concentrarea epica.
Capabil de sperjur, intr-o scena care Consider ca destinul tragic al lui
reprezinta declansarea procesului Ghita corespunde filosofiei de
ireversibil al dezumanizarii personajului, viata a autorului care ii
el se va dovedi a fi un spirit duplicitar, atat pedepseste pe cei care se abat de
fata de Pintea, caruia ii ascunde faptul ca la normele morale ale existentei.
mai astepta niste bani de la Samadau, cat Numai cei drepti si nevinovati
si fata de Lica pe care urmareste sa il dea supravietuiesc, dovada, in acest
pe mana jandarmului. De asemena, spiritul sens, fiind imaginea din final in
sau duplicitar se manifesta si fata de Ana, care batrana si cei doi copii se
dar mai ales de sine insusi. Scena de la indeparteaza de ruinele
petrecerea de Paste, cand, orbit de furie si fumegande ale hanului.
dispus sa faca orice pentru a se razbuna pe
Lica, Ghita isi arunca sotia drept momeala
in bratele Samadaului. Spera pana in
ultimul moment ca Ana va rezista
influentei malefice a Samadaului, insa
dezgustata de lasitatea lui Ghita care se
instrainase de ea si de familie, intr-un gest
de razbunare, ea i se daruieste lui Ghita,
 Ghita
Ghiţă este personajul principal al nuvelei Moara cu noroc, fiind un
personaj complex, al cărui destin ilustrează consecinţele nefaste ale
dorinţei de înavuţire. Caracterizarea lui se realizează atât în mod direct,
cât şi indirect, portretul acestuia însumând o varietate de trăsături
condradictorii. De asemenea, se foloseşte ca modalitate de caracterizare
monologul interior. Fiind vorba de o nuvelă psihologică, personajul este
urmărit în evoluţie. La început se precizează că este un o cu voinţă
puternică, harnic şi perseverent, care vrea să-şi scape familia de sărăcie.
Spre deosebire de soacra sa, identifică sărăcia cu lipsa de demnitate, nu
cu liniştea. Vine la Moara cu noroc pentru că îşi iubeşte familia şi
doreşte o viaţă mai bună pentru aceasta. Atâta timp cât se dovedeşte un
om de acţiune, mobil, cu iniţiativă, lucrurile merg bine, cârciuma aduce
profit, iar familia trăieşte în armonie. Datorită ambiţiei şi hărnicei
transformă hanul într-un loc cunoscut şi apreciat de călători.Apariția lui
Lică Sămădăul la Moara cu noroc, tulbură echilibrul interior al
cârciumarului. Cu toate că își dă seama că Lică reprezintă un real pericol
pentru el și familia lui, Ghiță nu se poate sustrage de la tentația
îmbogățirii.El devine o victimă a lui Lică numai pentru că acesta îi
descoperă slăbiciunea pentru bani. Aceste schimbări sunt prezentate în
mod direct de către narator: Ghiţă devinemohorât, violent, îi plac
jocurile crude, primejdioase, are gesturi de brutalitate neînţeleasă faţă de
Ana şi faţă de copii. Ultima etapă a degradării morale a lui Ghiţă are loc
la sărbătorile Paştelui, când, orbit de furie şi dispus să facă orice pentru a
se răzbuna pe Lică, îşi aruncă soţia, drept momeală, în braţele
Sămădăului.Ghiţă depăşeşte limita normală a unui om care aspiră spre o
firească satisfacţie materială şi socială. Patima pentru bani şi fascinaţia
diabolică a personalităţii Sămădăului îl determină să ajungă pe ultima
treaptă a degradării morale. Moartea sa sugerează că nimic nu este mai
presus de legea morală, condiţie esenţială a existenţei lumii.
Lica
Lica Samadaul este un personaj secundar,
realist si static, un spirit satanic, ce
exercita asupra celorlalte personaje o
dominatie fascinanta, evoluand liniar pe
parcursul operei. Statutul social initial de
Samadau, sef al porcarilor, ii confera
puterea de a guverna afacerile cu porci
cinstite si necinstite din Campia Aradului.
Personalitatea lui se contureaza din lumini
si umbre ca intr-un joc al oglinzilor
paralele si este foarte minutios si atent
construita de narator. Lica se dovedeste
bun cunoscator de oameni, mizeaza pe
patima lui Ghita pentru bani, exercita
asupra celorlalti si mai ales asupra Anei, o
fascinatie diabolica, desi aceasta il simte
“un om rau si primejdios”.
Ana
Ana, personaj secundar, este sotia cizmarului Ghita, mamă a
doi copii, impartaseste acelasi destin tragic, pentru ca
incalca virtuti morale importante, cum ar fi cinstea,
corectitudinea si loialitatea fata de sotul ei, pe care il insala
cu Lica.
Portretul fizic, realizat direct de catre narator, simbolizeaza
fondul sau moral in care tandretea, duiosia si caldura
sufleteasca ar fi putut da echilibru caminului ei: "Ana era
tanara si frumoasa [...] frageda si subtirica [...], sprintena si
mladioasa."
Trasaturile morale reies in mod indirect din atitudinea,
comportamentul si vorbele eroinei.
Avand un fond etic sanatos si intuiţie feminina, ea simte ca
Lica este "oarecum fioros la fata" si-l previne pe Ghita ca "e
om rau si primejdios". Atunci cand sotul ei devine ursuz si
se instraineaza de ea si de copii, naratorul omniscient
observa starea ei psihologica: "era adanc jignita [...] si nu
putea sa-l ierte pe Ghita pentru lipsa lui de incredere",
stiindu-l un om cinstit si iubitor de familie, Ana isi face
uneori reprosuri ca n-a stiut sa-i fie mereu alaturi si sa-l
ajute in momentele dificile prin care trecea de cand se
insotise cu Lica in afacerile necinstite.
Din vorbele ei, se disting, indirect, alte insusiri esentiale
pentru firea femeii. Inteligenta si apriga, Ana este hotarata
sa-si apere "linistea colibei" si familia de influenta nefasta a
lui Lica, incercand sa afle ce-l chinuie pe sotul ei: "Ghita!...
Nu vorbi cu mine ca si cand ai avea un copil inaintea ta.