Sunteți pe pagina 1din 3

Sfântul Andrei Șaguna, reper al luptei

românilor transilvăneni
Tweet
Prof. Dr. Dorin Stănescu, 28 Iunie 2018

În anul Centenarului Marii Uniri, proclamat de către Biserica Ortodoxă Română drept
„An omagial al unității de credință și de neam”, dar și „An comemorativ al făuritorilor
Marii Uniri”, ne facem o datorie de onoare din a aduce în fața cititorilor noștri, precum
și a întregii societăți românești portretul unei personalități care prin munca, lupta și
jertfa sa a contribuit decisiv la renașterea românilor ardeleni în secolul al XIX-lea și
implicit la Marea Unire - Sfântul Ierarh Andrei Șaguna. Evocarea sa se datorează
faptului că astăzi, 28 iunie, se împlinesc 145 de ani de la moartea acestei mari
personalități a spațiului transilvănean.

„De o sută de ori dacă m-aș fi născut, de o sută de ori aș fi devenit preot!”

Anastasie Șaguna s-a născut la data de 20 decembrie 1808 în Ungaria, la Mișkolț,


într-o familie de aromâni. Deși familia sa era ortodoxă, până la vârsta de 18 ani,
Anastasie Șaguna a fost nevoit să urmeze religia greco-catolică și regulile acesteia,
așa cum i-au fost impuse de împrejurările vitrege ale epocii. La împlinirea vârstei de
18 ani, el a optat pentru religia ortodoxă. Sârguincios la învățătură, s-a remarcat prin
cunoașterea limbilor străine, fiind un strălucit absolvent al Facultății de Filosofie și
Drept de la Budapesta, apoi Teologia la Vârșeț. Tocmai atunci când părea că va fi un
tânăr cu o carieră strălucită în avocatură, administrație ori în zona economică, grație
înaltei sale cunoașteri și pregătiri universitare, el a surprins pe toată lumea alegând
să-L slujească pe Dumnezeu și Biserica. „De o sută de ori dacă m-aș fi născut, de o
sută de ori aș fi devenit preot”, avea să justifice mereu această alegere.

În 1833, la vârsta de 25 de ani, se îndreaptă spre Mănăstirea Hopovo din Serbia,


unde este călugărit cu numele de Andrei. El rămâne aici vreme de 13 ani, până când,
în 1846, viața îi rezervă onoarea de a fi numit vicar general al Episcopiei
Transilvaniei, acest fapt fiind o recunoaștere a valorii și strădaniei sale. Doi ani mai
târziu, într-o perioadă cu profundă semnificație, la 18 aprilie 1848 este numit episcop
la Sibiu.

Izbucnirea revoluției în întreg spațiul românesc îl determină pe Episcopul Șaguna să


se pună în fruntea ardelenilor, el fiind copreședinte al Adunării de la Câmpia Libertății
- Blaj din 3/15 mai 1848. Cu această ocazie a fost desemnat să conducă delegația
care i-a prezentat împăratului revendicările românilor. Episcopul Șaguna a mizat pe
cartea loialității față de împăratul de la Viena, iar acest fapt a fost un permanent atu
al său în fața acțiunilor maghiare, care căutau să pună piedici românilor, îngreunând
situația inclusiv a Bisericii ortodoxe. De altfel, pentru meritele și loialitatea sa față de
împărat va fi înnobilat ca baron și decorat cu Ordinul Leopoldin.

Mitropolit al Transilvaniei, întemeietor de școli și suflet al mișcării naționale a


românilor ardeleni: „Pe românii transilvăneni, din adâncul lor somn să-i trezesc...”

După stingerea Revoluției de la 1848, Andrei Șaguna realizează o evaluare a


situației clerului ortodox din Ardeal și constată lipsa unei elite intelectuale ortodoxe,
gradul ridicat de analfabetism al românilor ortodocși, precum și puținătatea
mijloacelor financiare de care dispune Biserica ortodoxă transilvană. Se simțea
nevoia unei abordări metodice, dar și a unei reforme care să schimbe din temelii
situația existentă. Românii trebuiau să iasă din bezna indusă cu bună știință de
stăpânirea maghiară cu girul Curții de la Viena. Din această credință, el înființează pe
cheltuiala sa o tipografie, iar în 1853, Șaguna întemeiază „Telegraful român”, un ziar
care va fi un simbol al luptei naționale a românilor ardeleni, dar și un far călăuzitor al
românilor în veacul deșteptării lor naționale. Urmărind asiduu acest scop, el
contribuie decisiv, fiind și primul președinte al nou-createi „Astra - Asociația
transilvană pentru cultura și literatura poporului român”, o asociație care avea să
joace un rol important în răspândirea culturii, în dezvoltarea conștiinței naționale și
educarea românilor în spiritul unității de neam, credință și limbă.

În 1864, având acordul autorităților imperiale, Andrei Șaguna este numit Mitropolit al
Transilvaniei. Cu emoție, această veste este împărtășită de către ziarul de suflet al
noului mitropolit: „În sfârşit, cauza cea dreaptă şi sfântă a românilor transilvăneni de
religiune greco-orientală, adică mult dorita noastră Mitropolie, a obţinut rezolvarea
mult dorită. În sfârşit, lacrimile de întristare s-au prefăcut în lacrimi de bucurie”. Este
un moment de cotitură, căci acum începe adevărata operă a renașterii românilor. Se
încheia o etapă și începea una nouă, căci acum mitropolia a devenit autonomă și s-a
rupt de sub autoritatea Bisericii Ortodoxe Sârbe, reparându-se o nedreptate istorică
petrecută la 1701, când a fost desființată Mitropolia Transilvaniei. Pentru o temeinică
organizare a vieții bisericești, Andrei Șaguna a întocmit un „Statut de organizare a
Bisericii Ortodoxe din Transilvania”, bazat pe autonomia față de stat și pe implicarea
credincioșilor laici în viața bisericească. Statutul a primit aprobarea oficială și a intrat
în vigoare. Interesant este faptul că, peste ani, el a stat la baza Statutului de
Organizare al Bisericii Ortodoxe Române din perioada interbelică, fiind o frumoasă și
valoroasă moștenire a marelui mitropolit.

Andrei Șaguna devine astfel, în ochii autorităților imperiale, drept reprezentantul cel
mai autorizat al românilor, vocea Ardealului, iar în ochii românilor liderul spiritual și
chiar politic al redeșteptării naționale. Opera sa este cea a unui ziditor de țară și de
neam: în jur de 800 de școli primare confesionale au fost înființate sub păstorirea sa,
un institut teologic pedagogic la Sibiu, un gimnaziu la Brașov, un altul la Brad. Între
1856-1858 este tipărită o nouă Biblie - o adevărată capodoperă și o valoroasă carte
pentru românii ortodocși, iar prin măsurile mitropolitului au fost scrise și tipărite 25 de
manuale școlare. Alte 200 de titluri de carte religioasă ori de istorie au apărut la
tipografia înființată de Mitropolitul Șaguna. El este cel care, având o strânsă și veche
legătură de prietenie cu Emanoil Gojdu, va contribui la decizia acestuia de înființare a
fundației care după moartea lui Gojdu și până în 1918 a oferit burse pentru 5.000 de
tineri români, în fapt, elita transilvană care va avea șansa să făurească Marea Unire.
O întreagă și rodnică legătură a avut-o Mitropolitul Șaguna și cu liderii politici din
România veche, lideri care au sprijinit cu bani opera sa culturală.

Prin munca sa neobosită, mitropolitul a contribuit la ridicarea culturală și materială a


românilor ortodocși din Transilvania. S-a stins din viață timpuriu, la vârsta de 64 de
ani, la 28 iunie 1873.

Astăzi, chiar şi creştinii ortodocşi din Ardeal îl socotesc între sfinţi

Anticipând parcă ceea ce avea să se întâmple la un veac și ceva după moartea


mitropolitului, Ioan Slavici remarca faptul că românii ortodocși din Ardeal îl socotesc
între sfinți pe Andrei Șaguna. Personalitatea sa, rolul covârșitor în ridicarea
românilor, precum și ținuta sa intelectuală și morală, bunătatea sa l-au făcut să
devină un reper al neamului românesc. De aici a fost doar un pas, dar și un frumos
gest de recunoaștere a operei sale, care l-a proiectat pentru totdeauna în conștiința
neamului prin decizia Bisericii Ortodoxe Române din octombrie 2011 de a-l canoniza.
Andrei Șaguna a fost un ziditor de țară și un făuritor al unității de neam, iar numele
său se află la loc de cinste în Panteonul virtual al României.