Sunteți pe pagina 1din 1

Vindecarea celor zece leproşi- Binefacere şi recunoştinţă

„Iar pe când Iisus mergea spre Ierusalim şi trecea prin mijlocul Samariei şi al Galileii, intrând într-un sat,
L-au întâmpinat zece leproşi care stăteau departe, şi care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-
Ţi milă de noi! Şi văzându-i, El le-a zis: Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor. Dar, pe când ei se duceau, s-au
curăţit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Şi a căzut
cu faţa la pământ la picioarele lui Iisus, mulţumindu-I. şi acela era samaritean. Şi răspunzând, Iisus a zis:
Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu
decât acesta, care este de alt neam? Si i-a zis: Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit”.

Luca XVII, 11-19


„ – Ce simbolizează lepra? Cum ne putem curăţa de lepră?”

Lepra reprezintă starea de păcat în care sufletul nostru stă. Ca să ne putem curăţa de starea păcătoasă, noi
trebuie să căutăm cuvântul lui Dumnezeu, să-i urmăm poruncile şi să ducem o viaţă curată înaintea Sa.
Astfel, sufletul se va curăţa de această „boală” şi noi vom primi harul lui Dumnezeu.

– Cine sunt primitorii vindecării?”


Primitorii vindecării sunt cei zece leproşi, care au cerut ajutorul lui Dumnezeu.

– Cei zece leproşi îl cunoşteau pe Mântuitorul?


Prin ridicarea glasului lor şi zicând: „Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi!” se dovedeşte că-L cunoşteau
şi credeau în puterea Lui de vindecare.

– De ce Mântuitorul Hristos i-a trimis la preoţi? De ce nu i-a vindecat pe loc?


Mântuitorul Hristos respecta voia şi Legea dată de Tatăl Ceresc, adică i-a trimis la preoţi deoarece leproşii
se prezentau periodic la preot – cel ce era singurul abilitat să constate sensul evoluţiei bolii, nu doctorii
vremii –. Astfel deveneau o mărturie vie în faţa preoţilor referitor la lucrarea minunată a Mântuitorului Iisus
Hristos.

– De ce s-a întors doar unul din cei zece leproşi?


Toţi cei zece s-au bucurat de vindecare, însă ceilalţi nouă, se remarcă prin urâţenia caracterului lor, fiind
orbiţi de egoism, mândrie şi o falsă bucurie.

– Ce datorie morală avem, după ce împlinim un ajutor?


Datoria noastră faţă de binefacerea primită este mulţumirea sinceră.

„ – Cum primim binefacerea lui Dumnezeu?


Noi primim binefaceri de la Dumnezeu prin rugăciune. Când ne rugăm, nu trebuie doar să cerem, ci şi să-L
slăvim pe Dumnezeu şi să-I mulţumim.

– Ce primim de la Dumnezeu, mulţumind cu recunoştinţă?


Mulțumind cu recunoştinţă, primim de la Dumnezeu daruri numeroase, ajutor în suferinţe şi necazuri şi cale
uşoară spre mântuire.

– Care este cea mai înaltă formă de mulţumire?


Cea mai înaltă formă de rugăciune şi mulţumire este Sfânta Liturghie prin care mulţumim lui Dumnezeu
pentru toate binefacerile ce ni Le-a dat şi ni Le va da.

– Este actuală minunea vindecării celor zece leproşi? De ce?


Da, minunea vindecării celor zece leproşi este foarte actuală deoarece ne reaminteşte să mulţumim de
fiecare dată când primim binecuvântarea lui Dumnezeu.

– Trebuie să facem bine numai pentru a primi mulțumire?


Nu! Facerea de bine trebuie să fie necondiţionată, să vină din sufletul şi dragostea noastră pentru cel aflat în
nevoie. Mulţumirea este bonusul pe care îl primim.

S-ar putea să vă placă și