MOTTO:

Viața nu este numai pentru a fi în viaţă, ci să fie bine. (Marcus Valerius

Marțial)

3
 Cuprins

I.Partea generală
Notiuni de anatomie-Coloana vertebrală………………………………..9pag
Prezentarea teoretică a bolii……………………………………………13pag
Definiție………………………………………………………………..13pag
Etiologie………………………………………………………………..13pag
Patogenie……………………………………………………………….13pag
Simptomatolodie………………………………………………………..13pag
Diagnostic difernțial……………………………………………………14pag
Tratament…………………………………………………………….....15pag
Profilaxie………………………………………………………………..16pag
Educație pentru sănătate………………………………………………...17pag
Alimentație………………………………………………………………18 pag
II.Partea specială
Îngrijiri acordate de către asistenta medical pacientului cu Lomboșciatică

Rolul asistentei medicale………………………………………………..27pag

 Rolul si funcțiile nursei

 Procesul de îngrijire
 Foaia de observație
 Anamneza in condiții speciale

Condiții la internare……………………………………………………31pag
Tehnicile impuse de către asistenta medicală…………………………32pag
Tehnica măsurării funcțiilor vitale………………………………………..32pag
Perfuzia intravenoasă……………………………………………………..37pag
Injecția intramusculară…………………………………………………....40pag
Injecția intravenoasă…………………………………………...………….43pag
Injecția intradermică……………………………………………………….48pag
Puncția articulară…………………………………………………………...50pag
Recoltarea produselor biologice și patologice……………………………...53pag
Administrarea medicamentelor……………………………..........................57pag
 Administrare antiinflamatoare –Steroidiene și Nesterodiene
4
 -Preparate cortizonice
Testarea la antibiotic………………………………………………………....63pag
Clisma………………………………………………………………………..65pag
Evaluare imagistică…………………………………………………….…….70pag
Fizioterapia……………………………………………,,,……………………71pag
Computer tomograf…………………………………………..……………….73pag

Prezentarea cazurilor de boală……………………………………………77pag

Caz1………..…………………………………………………………………77pag
CazII………………………………………………………………………….81pag
Caz III………………………………………………...………………………85pag
Conlcuzie…………………………………………....………………………..88pag
Bibliografie…………………………………………………………………...89pag

5
 Argument

Prin definiție, Lomboșciatica este un simptom dureros pentru care nu ai putea stabilii
întotdeauna o relație directă între importanța pe care o acordă bolnavul acestei suferințe si
modificarile anatomo-patologice ale coloanei vertebrale.
Manifestarile somatice depind de etiopatogenia bolii, cît si de interpretarea psihologică
a mesajului nociceptiv.Participarea deloc neglijabilă a acestor componente psiho-somatice
explică ameliorarile spectaculoase realizate prin mijloace care la prima nu au nimic in
comun cu presupusul substrat al durerii.
Durerea localizată sau asociată cu un sindrom radicular constituie peste 50% din
cazurile care se prezintă in serviciile de medicină fizică.Aceeasi suferință reprezintă in
toate țările o incapacitate temporară de muncă și are costuri sociale foarte mari.
Studiile arată că durerea la nivelul coloanei vertebrale atinge 80% dintre adulti,dar
20% dintre cazuri ajung să aibă o patologie vertebrală adevarată.Incidența ei crește cu
vîrsta femile intre 40-60 de ani fiind mai des afectate decît barbații.

6
I.Partea generală
Coloana vertrebrală

Figura1
Coloana vertebrală este cea mai importantă componență a scheletului osos și a aparatului
locomotor, implicit. Ea servește ca punct de ancorare pentru toate celelalte elemente care
alcătuiesc corpul uman. Este axul central al structurii noastre fizice. In consecință, starea sa se va
reflecta asupra intregii noastre ființe.

Dimensiuni: Lungimea coloanei vertebrale este in medie de 73 cm la bărbat si 63 cm la

femeie, reprezentînd astfel 40% din lungimea totală a corpului. Lătimea maximă a coloanei
vertebrale este la baza sacrului, unde masoara 11 cm. De aici merge descrescînd atît in jos, cît și
in sus. Diametrul sagital maxim este la nivelul ultimelor vertebre lombare unde atinge 7 cm, apoi
descrește atît in sus cat si in jos.

Segment complex, de o mare importantă funcțională, coloana vertebrală este alcatuită din 33 sau
34 de segmente osoase (vertebre), 344 de suprafețe articulare, 23 de discuri intervertebrale și 365
de ligamente cu 730 de puncte de inser/ie. Asupra coloanei vertebrale actionează nu mai puțin de
730 de muschi cu actiune directa. La toate acestea trebuind adaugate formatiunile nervoase
(somatice si vegetative), vasculare, etc.

7
Segmentele osoase care alcatuiesc coloana vertebrala se numesc vertebre. Vertebrele au o parte
anterioara numita corp si o parte posterioara numita arc. Aceste doua parti inchid intre ele
canalul vertebral.

Coloana vertebrală se împarte în patru regiuni, fiecare din ele fiind alcătuită, în mod normal,
dintr-un număr fix de vertebre. Vertebrele din fiecare regiune au caracteristici morfofunctionale
legate de îndeplinirea celor două funcţii importante ale coloanei vertebrale umane: funcţia de a
suportă greutatea capului, trunchiului şi a membrelor superioare şi funcţia de a asigura o
mobilitate suficientă.

Figura 2. Cele cinci regiuni ale coloanei vertebrale

Vertebrele poartă diferite denumiri în funcţie de regiunea unde se găsesc:

8
Vertebrele cervical- răspund gâtului. Ele sunt în număr de 7 şi se notează de la C1 la C7.
Împreună formează zona cervicală.

Vertebrele toracale (dorsale) răspund toracelui. Ele sunt în număr de 12 şi se

numerotează de la T1 la T12. Împreună formează coloana toracala.

Vertebrele lombare răspund regiunii lombare. Ele sunt în număr de 5 şi se notează de

la L1 la L5. Împreună formează coloana lombară.

Vertebrele din aceste 3 zone (C1-L5) sunt mobile si independente(delimitate una de cealaltă) si
se numesc vertebre adevărate.

Vertebrele sacro-coccigiene sunt in numar de 5 respectiv 4-5 piese osoase si răspund

pelvisului. Ele .sudează dând naştere la două oase: sacrul respectiv coccigiene. Fiind oase sudate
între ele se mai numesc şi vertebre false.

Coloana se articulează superior, prin intermediul primei vertebre cervicale, cu craniul, iar
inferior prin intermediul sacrului cu oasele coxale.

Fiecare vertebră prezintă anterior un corp vertebral şi posterior un arc vertebral.

Corpul vertebral este este partea cea mai voluminoasă şi are formă unui cilindru scurt, care
prezintă două fete (superioară şi inferioară) şi o circumferinţa.

Figura 3. In timp ce vertebrele au caracteristici unice regionale, fiecare vertebră are trei
părţi principale:
corp (violet), arcul vertebral (verde), si procesele de atasament muscular (portocaliu).
9
Arcul vertebral are o forma neregulată. Posterior şi median prezintă o apofiză spinoasă,
lateral două apofize transverse şi deasupra şi dedesubt câte două apofize articulare (în total patru
apofize articulare dispuse vertical). Între apofiză spinoasă şi apofizele articulare se găsesc lamele
vertebrale. Porţiunile care leagă arcul vertebral de corpul vertebral se numesc pediculi.

Arcul vertebral este alcătuit dintr-un pedicul, 2 lame vertebrale, 2 procese transverse, 2
procese articulare superioare, 2 procese articulare inferioare şi un proces spinos .

Gaura vertebrală, delimitată în corpul şi arcul vertebral, formează prin

suprapunerea vertebrelor canalul vertebral, care adăposteşte măduva spinării.

Figura4. Figura 5.

10
 Prezentarea teoretică a bolii
1.Definiţie
Lomboșciatica este durerea lombară însoţită de nevralgia sciatică, traducând suferinţă unei
rădăcini a nervului sciatic, mult mai rar o atingere a traseului nervos propriu-zis.

2.Etiopatogenie
Nevralgia sciatică-în majoritatea cazurilor dintr-un conflict discal consecutiv unei hernii
intrarahidiene la nivel intervertebral L4-L5 sau L5-S1, dar se poate datora şi artrozei vertebrale
sau unor anomalii congenitale (bloc vertebral, spînă bifidă).

3.Simptomatologie
Afecţiunea este foarte frecvenţa, observându-se mai ales între 25 şi 60 de ani la bărbaţi. Debutul
este acut cu durere intensă lombară la efort sau la câteva ore de la acesta.
Durerea iradiază în membrul inferior pe traiectul nervului sciatic şi este însoţită de parestezii şi
tulburări de mers.

Traiectul pe care iradiază durerea depinde de rădăcina afectată:

- când este lezată rădăcina L3 - durerea şi paresteziile afectează partea anteroinferioara a coapsei
şi suprafaţă anteromediala a genunchiului; adductia coapsei şi extensia genunchiului sunt
deficitare, iar reflexul rotulian poate fi deprimat. figura1.3

11
când este lezată rădăcina L5 - durerea este la nivelul fesei, fetei postero-exterioară a coapsei fetei
anteroexterioara a gambei, fetei dorsale a piciorului-haluce; sunt afectate extensia şi abducţia
coapsei, flexia genunchiului, flexia dorsală (degete şi picior; haluce în special) - mersul pe
călcâie este imposibil.

- când este lezată rădăcina S1 - dureri pe partea posterioară a coapsei, pe regiunea

posteroinferioară a gambei, pe marginea laterală a piciorului, în talpă şi călcai; nu se pot execută
flexia genunchiului şi flexia plantară a piciorului - mers pe vârfuri imposibil.

Examenul clinic evidenţiază: o înclinare a trunchiului de partea opusă celei dureroase; o ştergere
a lordozei lombare; o atitudine scoliotică antalgică; contractură musculaturii paravertebrale
lombosacrate unilateral.

4.Diagnostic diferenţial
Diagnosticul diferenţial se face cu: sindromul dureros al soldului+arterită sau o flebită a
membrului inferior (examen clinic/radiografie); sacroileita: lombalgia se datoreazăinflamaţiei
structurilor paravertebrale şi este alternanţa; sciatalgia nu coboară sub genunchi; suferinţe algice
ale coloanei vertebrale: dureri reflectate, semne de suferinţă ale unor organe abdominopelvine
retroperitoneale-rinichi,pancreas, stomac, uter, pseudosciatalgii.

5.Tratament
- tratamentul de baza este repausul la pat în dedcubit dorsal cu pernă sub genunchi pentru a
reduce lordoză lombară şi a atenua conflictul discoligamentar.

- manipulări vertebrale (tractiuni în ax)-la bolnavii spitalizaţi.

12
- medicamente: eficient în perioade acute cu rol analgetic, antiinflamator şi decontracturant;
include AINS-corticosteroizi (în cazuri severe) general sau local.

- fizioterapie: aplicată după câteva zile de repaus în perioade subacute sau cronice; căldură are
rol spasmolitic (nu în perioada acută) şi decontracturant; recele, în perioada acută, are rol
analgezic.

- electroterapia este sub formă de: galvanizări, ionizări cu xilină, novocaină, salicilat în proporţie
de 2%; curenţi diadinamici şi interferentiali cu efect analgezic şi antiinflamator; diatermie cu
unde scurte; ultrasunet; roentgenterapie - 4-6 şedinţe.

- crenoterapia: în perioadele de remisie în staţiuni că Felix, Eforie, Mangalia.

- tratament kinetoterapeutic.
-tratament chirurgical: în cazul persistenţei simptomatologiei neurologice sau a recidivelor
frecvente şi îndelungate. Se practică discectomie sau chimionucleoliza şi decompresie prin
laminectomie.

figura1.4

13
Profilaxie

1. Învăţaţi să va aplecaţi din sold nu din talie.

2. Învăţaţi să nu staţi pe un picior.
3. Evitaţi să faceţi răsuciri pe o singură parte pentru a efectua sarcinile frecvente cum ar fi să
ajungeţi la hârtia de la toaletă, să va daţi jos din pat sau să răspundeţi la telefon.
Schimbaţi mobilierul din jurul dumneavoastră pentru a evita o răsucire repetată în mod constant
pe aceeaşi parte.
4. Evitaţi flexiunea susţinpută a spatelui că aplecarea pentru a găti, a scrie sau a conduce maşină.
Evitaţi să staţi jos timp îndelungat. Nu ţineţi timp îndelungat întinse tendoanele poplitee (
muşchii mari din spatele coapselor) cum este când se stă jos în timp ce genunchiul este întins în
faţă, că la conducerea maşinii timp de ore întregi.
5. Coborâti din pat corect. O îndoire laterală la coborârea din pat poate în cele din urmă să
conducă la durere pe partea opusă în sciatică.

Educație pentru sanatate

Vremea rece şi zilele ploioase agravează bolile articulare ale coloanei vertebrale. Persoanele care
se expun la frig şi umezeală, făcând şi eforturi fizice bruşte, se aleg deseori cu crize de nevralgie
sciatică, lombosciatică, cu localizări restrânse sau generalizate.
Nevralgia sciatică nu vizează direct o afecţiune a sistemului nervos, dar este asociată cu
reumatismul şi lumbago, mai ales datorită reacţiilor comune la influenţa frigului şi a umezelei.
Boala constă din dureri acute pe traseul anumitor nervi situaţi în zona lombară, cu prelungire
spre membrele inferioare.
Majoritatea durerilor sciatice pornesc de la o hernie de disc, în urma unor modificări de structură
sau de poziţie a unui disc situat între două vertebre alăturate din coloană. Cazurile sunt mai
frecvente după vârsta de 40-50 de ani când este posibilă o deshidratare treptată a nucleului

14
pulpos de natură gelatinoasă, situat în centrul discului intervertebral. Prin pierderea apei de
hidratare şi a elasticităţii, discul nu mai are rol de amortizor al şocurilor şi poate suferi diferite
leziuni degenerative cu fisuri, calcifieri şi chiar ruperi de fragmente, ajungând la boala numită
herniaza (hernia de disc). Frânturile desprinse din disc intră în contact cu rădăcina unui nerv
spinal şi provoacă dureri acute, dând un prim simptom de instalare a lombosciaticii.
În nevralgia sciatică, durerea din regiunea lombară (şale) şi din picioare este însoţită, adesea, de
amorţeli şi furnicături. Accentuarea durerilor are loc la mers, la statul prelungit în poziţie
verticală, la efort fizic mare, tuse, strănut.
Sciatica răspunde relativ bine la tratamente interne şi mai ales externe cu anumite plante
medicinale care sunt de preferat în locul unor substanţe de sinteză chimică, adesea cu efecte
secundare dăunătoare.
În tratament intern se utilizează cu bune rezultate ceaiuri, tincturi şi siropuri din plante separate
sau în amestec. Ca plante separate, se pot folosi:
- infuzii din flori de soc şi ciuboţica-cucului;
- decocturi din rădăcini de angelică şi scoarţă de salcie;
- tincturi din flori de lăcrimioare şi herba de sunătoare şi dediţei;
- sirop din muguri de pin;
- macerat în vin cu scoarţă de salcie.
În amestec sunt recomandate două reţete:
- o reţetă simplă, cu frunze de vârnanţ (Ruta graveolens) şi herba de sunătoare cu ciuboţica-
cucului (în părţi egale);
- o reţetă complexă, cu flori de coada-şoricelului, muşeţel şi ciuboţica-cucului, herba de
cimbrişor, coada-calului, dediţei, verbină şi sunătoare, fructe de ienupăr şi scoarţă de salcie (în
părţi egale).
La aceste reţete se prepară infuzii din două linguriţe amestec la 250 ml apă clocotită; se
infuzează acoperit cinci minute, se strecoară şi se beau câte trei ceaiuri calde pe zi.
În tratamente externe se aplică:
- cataplasme calde pe zona dureroasă cu herba de sunătoare înflorită, cu efecte în cazul unei
loviri prin cădere a coloanei vertebrale şi când durerea coboară pe lungimea nervului sciatic, cu
agravare la mişcări, atingere şi zdruncinături.

15
- cataplasmă de vârnanţ (Ruta), în cazul când durerea profundă iradiază pe partea externă a
coapsei, cu agravare la ridicarea în picioare din poziţia şezut şi prin expunere la frig şi umezeală
în timpul nopţii.
- cataplasme calde aplicate, timp de 20-30 minute, pe zona dureroasă, cu rădăcini de hrean, omag
şi tătăneasă, seminţe măcinate de muştar negru, cimbrişor, traista-ciobanului, spânz, cartof ras,
rondele de ceapă şi frunze de varză.
- masaje cu tincturi din ardei iute, castane sălbatice, dediţei, ţintaură, dafin, lăcrimioare şi Bitter
suedez.
- masaje zilnice cu ulei de ienupăr, salcie, muşeţel, mentă, sunătoare, lavandă, usturoi şi esenţă
de terebentină, cu efecte analgezice şi revulsive, sau cu ulei de rozmarin puternic antinevralgic.
- băi calde de şezut şi de picioare, cu temperatură în creştere progresivă, folosind decoct din flori
de fân, soc, arnică, muştar negru, ferigă, spânz, urzică, rostopască şi adaos de ulei de mentă
(câteva picături). În timpul băii se beau una-două căni cu suc de lămâie diluat cu apă.
- aplicarea pe zona dureroasă a unei alifii de gălbenele şi pernă plină cu pedicuţă.

Alimentaţia bolnavilor
de șciatică necesită un supliment de pepene verde, într-o cură de durată când durerea coboară pe
picior, la genunchi şi călcâi, cu furnicături sau amorţeli, mai intense noaptea sau pe vreme în curs
de răcire. În perioadele de consum optim este indicată şi cura de 10 zile cu sucuri de fructe
(morcov, tomate şi alte crudităţi). Zilnic se va lua raţia recomandată de vitamina C.
În nevralgia sciatică se prevăd şi alte tratamente care vor fi individualizate şi adaptate formei
clinice de boală.

Măsuri de prevenţie a șciaticii

Pentru a preveni instalarea acestor afecţiuni dureroase, trebuie respectate câteva reguli simple:

16
- evitarea eforturilor fizice, mişcări bruşte, rotaţii şi flexiuni corporale, ridicarea de greutaţi din
poziţie aplecată şi transportul lor în spate;
- combaterea excesului ponderal;
- controlul permanent al poziţiilor vicioase la locul de muncă, la masă şi în stare de repaus;
- evitarea şederii în curent de aer, frig şi umezeală.
În stadiul acut al bolii se recomandă:
- repaus relaxant timp de două-trei zile pe pat tare, cu pernă sub cap şi genunchii îndoiţi sau în
poziţie semişezândă cu pernă sub genunchi;
- aplicarea unei perne electrice pe zona dureroasă sau a unei comprese derivative cu oţet;
- purtarea unei centuri late, brâu sau blană de iepure pe locul dureros sau în perioadele de crize.
S-a constatat că la 70% dintre pacienţii cu dureri sciatice acute, care au fost trataţi corespunzător,
starea de boală se ameliorează după două săptămâni.
În stadiul subacut al sciaticii se recomandă:
- procedee de fizioterapie (curenţi diadinamici, ionizări cu novocaină 2% sau cu clorură de calciu
2%), ultrasunete, băi galvanice, băi de lumină şi împachetări cu parafină (timp de 20-30 minute);
- împachetări cu sare de Bazna bogată în iod şi brom;
- cură balneară în staţiuni cu ape minerale sodate şi iodate (Lacu Sărat, Bazna);
- exerciţii terapeutice cu eforturi minime asupra coloanei vertebrale, urmărind efecte relaxante şi
deconectare, cu efecte de întărire a ţesutului muscular şi sporirea flexibilităţii vertebrelor.

figura1.5

17
 Fizioterapia
Rolul real al fizioterapiei este acela de adjuvant preţios al recuperării, cuprinzând tehnici deloc de
neglijat. Totodată, nu trebuie căzut în extremă de a o consideră cea mai importantă metodă de
recuperare, mentalitate perpetuată în multe cabinete din România.

Fizioterapia include ansamblul aplicaţiilor terapeutice având la baza utilizarea agenţilor fizici.
Includem aici undele magnetice, undele mecanice, crio-termoterapia, dar mai ales curenţii electrici,
la care ne vom referi în cele ce urmează.

Aşa cum ştim nervii şi muşchii sunt nişte ţesuturi excitabile. Funcţionează pe baza unor curenţi
electrici produşi de distribuţia variabilă a ionilor din interiorul şi exteriorul celulei (sodiu,potasiu,
calciu), sub actiunea unor semnale chimice (de exemplu acetilcolina).

Bineînţeles, sunt sensibili şi la acţiunea curenţilor exteriori organismului, fapt ce poate fi exploatat în
scop terapeutic. Putem împărţi curenţii electrici terapeutici în două clase mari, şi anume curent
continuu şi curenţi variabili.

Curentul continuu

Numit şi curent galvanic, curentul continuu este un curent a cărui intensitate este întotdeauna
constanţa. Efectele sale directe asupra organismului sunt termice şi analgetice la polul pozitiv şi de
hiperexcitabilitate la polul negativ. Astăzi, curentul galvanic este folosit mai ales pentru ionizări
medicamentoase (ionoforeză), reuşindu-se introducerea unor substanţe farmacologic active în zona
pe care dorim să o tratăm. Sub influenţă curentului electric, ionii pozitivi din zona unde sunt plasaţi
electrozii vor fi atraşi spre electrodul negativ (catod), pe când cei negativi vor fi atraşi spre electrodul
pozitiv (anod). Dacă la unul dintre electrozi plasăm o compresă îmbibată cu o soluţie ai căror ioni
activiau aceeaşi sarcina că electrodul, ionii activi ai substanţei vor pătrunde prin piele sub acţiunea
sarcinilor din ţesut atrase de către electrod. Pot fi folosite substanţe analgetice – antiinflamatoare,
fibrolitice, vasodilatatoare, miorelaxante, antiedematoase etc. –, în funcţie de efectul pe care îl
urmărim. Efectele neplăcute ale ionizării (arsurile) pot fi prevenite folosind electrozi de aceeaşi
mărime, fără contact direct cu pielea, şi prin umidifierea uniformă a manşoanelor pentru electrozi.

18
Băile galvanice bi- sau cvadri- celulare sunt o altă aplicaţie interesantă a curentului continuu. Acestea
presupun posibilitatea imersiei membrelor superioare şi/sau inferioare în cuve pline cu apă, conectate
la un generator de curent continuu. În felul acesta, întregul organism poate beneficia de pe urmă
acestui tip de curent.

Curenţii variabili
Distingem mai multe tipuri de astfel de curenţi, în funcţie de frecvenţa lor:

_ curenţi de joasă frecvenţa (< 1.000 Hz). În funcţie de formă curentului, pot avea proprietăţi
excitomotorii (curenţi rectangulari, exponenţiali, faradici) şi analgetice (diadinamici, TENS)
importante.

_ curenţi de frecvenţa medie (1.000-10.000 Hz). Pot avea efecte excitomotorii (mai slabe decât cele
ale curenţilor de joasă frecvenţa) şi analgetice (curenţi interferentiali).

_ curenţi de înalta frecvenţa (> 100.000 Hz). Cunoscuţi sub numele de unde scurte pulsate sau
continue şi microunde, exercită efecte termice la suprafaţă sau în profunzime.

Aplicaţii terapeutice. Curenţii variabili prezintă, în funcţie de caracteristicile lor şi de modul de

aplicare, efecte analgetice sau excitomotorii.

Terapia durerii

Curenţi analgetici „I”

Aceşti curenţi (gate control) stimulează la frecvenţa ridicată (50-100 Hz) fibrele sensibilităţii tactile
din piele, care au un prag de excitabilitate scăzut şi o viteză de conducere mai ridicată decât a fibrelor
care transmit durerea. În felul acesta, impulsurile nervoase generate prin acţiunea curentului ajung la
măduva înaintea celor ale durerii, inhibandu-le percepţia (gate control). Electrozii trebuie plasaţi la
locul dureros sau în amonte, pe traiectul nervului senzitiv, dacă acesta este dispus superficial (<3

19
cm). Efectul analgetic se poate manifestă rapid (în medie 10 minute) şi poate dura zeci de minute sau
ore. Acest tip de stimulare se adresează durerilor acute musculo-scheletice, postoperatorii,
inflamatorii sau traumatice.

Curenţi analgetici „E”

Controlul durerii este obţinut prin facilitarea eliberării de peptide opioide (endorfine), stimulând
fibrele sensibilităţii tactile la frecvente foarte joase (1-5 Hz) şi intensităţi ale curentului care să
provoace contracţii musculare. Electrozii pot fi plasaţi la locul dureros sau la distanţă, pe traiectul
nervului. Endorfinele secretate ameliorează durerea prin inhibarea formării mediatorilor durerii
în măduva spinării (substanţă P). Durata stimulării este mai mare, efectul analgetic
apare după 20-30 de minute. Acest tip de stimulare este util în special durerilor cronice, musculo-
scheletice sau neurologice.

Electrostimularea musculară

Scopurile terapeutice, precum şi modalităţile de aplicare variază în funcţie de starea de inervare a

muschiului, care poate fi inervat normal sau poate fi denervat.

Muşchiul normal inervat

În acest caz, nu sunt afectaţi în niciun fel nervii periferici care îl deservesc. Astfel de situaţii întâlnim,
de exemplu, în hemiplegia (paralizia unei jumătăţi a corpului) cauzată de un accident vascular, în
amiotrofia de imobilizare etc. Stimularea funcţională antrenează mişcarea segmentului paralizat
folosind curenţi de frecvenţa joasă. Efectul este acela de scădere a spasticitătii, însă mai important
este faptul că muşchiul contractat şi articulaţiile informează creierul că membrul se mişcă, facilitând
reînvăţarea şi refacerea schemelor motorii la nivelul creierului. Un alt tip de electrostimulare are în
vedere numai creşterea masei sau a forţei musculare. Atrofia musculară cauzată de imobilizare este
cea mai întâlnită indicaţie a acestui tip de stimulare. Folosind curenţi care să provoace contracţii
maximale de 5 secunde, alternate cu pauze de 25 de secunde, timp de 60 de minute, masă şi forţă
musculară pot fi dezvoltate. Prevenirea pierderii musculare poate fi făcută şi în situaţiile în care
numai un anumit segment este imobilizat, că în cazul unui traumatism articular care a necesitat
imobilizarea membrului.
Muşchiul denervat Electrostimularea în atrofiile musculare datorate denervarii ridică încă multe
întrebări, fără să existe un consens unanim. Pare totuşi promiţătoare utilizarea lor pentru limitarea

20
atrofiei musculare în situaţiile în care muşchiul este complet denervat, dar şi când este doar parţial
denervat.
Contraindicaţiile curenţilor electrici În general, curenţii electrici sunt foarte bine toleraţi. Sunt însă şi
situaţii în care trebuie contraindicaţi. Dintre acestea amintim:
_ folosirea unor amplitudini ridicate la gravide şi la pacienţi cu afecţiuni cardiorespiratorii;
_epilepsie;
_ stări fiziopatologice asociate fragilizante, precum tulburări ale sensibilităţii, comă, pacienţi
cu afecţiuni psihice;
_alergii la substanţele folosite pentru ionizări;
_ afecţiuni circulatorii în cazul utilizării curentului galvanic.

Kinetoterapia
Kinetoterapia este o terapie realizată cu ajutorul mişcării prin care se ȋncearcǎ sǎ se restabileascǎ
anumite funcţii ale corpului. Kinetoterapia nu este sinonimǎ cu gimnastică medicalǎ, deşi o
ȋnglobeazǎ. Kinetoterapia utilizeazǎ mişcarea pentru a regla dezechilibrul prezent la nivelul
organismului, tulburare care poate duce la apariţia anumitor boli.
Cum functioneazǎ kinetoterapia?
Ȋn cadrul şedinţelor, un kinetoterapeut alege cele mai potrivite programe de exerciţii care sǎ
stimuleze muşchii pacientului, ȋn cazul ȋn care abilitǎţile sale motorii au fost afectate de o boalǎ
sau de un accident.
De asemenea, ȋn funcţie de nevoile pacientului, specialiştii pot recomandă un program care sǎ
ajute bolnavul sǎ realizeze exerciţiile cu ajutorul hidroterapiei sau cu ajutorul unor dispozitive
speciale. Stresul cotidian şi bolile creazǎ probleme musculare, iar prin kinetoterapie aceştia se
pot regenera. Ȋnainte de a ȋncepe un program, specialistul evalueazǎ pacientul din punct de
vedere motric şi muscular.
Obiectivele kinetoterapiei se referǎ ȋn primul rȃnd la redobȃndirea forţei musculare şi a
capacitǎţii de a face efort, la redobȃndirea controlului şi a echilibrului muscular, la ȋmbunǎtǎtirea
legǎturii dintre creier şi muşchi, precum şi la corectarea traumatismelor.
Scopul kinetoterapiei este de a restaura funcţiile normale ale nervilor, normalizarea digestiei, a
mişcǎrii, a funcţiilor endocrine, a imunitǎţii sau chiar a funcţiilor unor organe. Cu toate aceste,
kinetoterapia nu poate vindecă boli precum diabetul, boli ale inimii sau cancer.

21
Tipuri de kinetoterapie
Kinetoterapia de recuperare.Este cea mai importantǎ secţiune deoarece prin intermediul mişcǎrii se
urmǎreşte refacerea funcţiilor organismului diminuate ȋn urmă unor traumatisme sau ȋn urmă unor
boli. Ȋn cazul ȋn care un muşchi este afectat ireversibil se urmǎreşte antrenarea altor muşchi care sǎ
preia parţial din funcţiile celui afectat.

Kinetoterapia profilactică.Ȋn cadrul aceste terapii, se urmǎreşte menţinerea stǎrii de sǎnǎtate sau
oprirea cronicizǎrii unei boli atȃt prin intermediul exerciţiilor fizice, dar şi prin masaj medical sau prin
intermediul tehnicilor de relaxare.

Ce afecţiuni trateazǎ?

Kinetoterapia ȋncearcǎ sǎ stimuleze ȋntregul potenţial al corpului pentru a elibera energie, tocmai de
aceea kinetoterapeuţii ȋncearcǎ sǎ stimuleze pacientul din trei sau chiar patru perspective: cea
fizicǎ, chimicǎ, emoționalǎ și uneori spiritualǎ. Ȋn cadrul ședințelor de kinetoterapie pe lȃngǎ
stimularea fizicǎ, specialiștii căutǎ și anumite dezechilibre ale organismului care stau, de obicei, ȋn
spatele problemelor de sǎnǎtate.

Kinetoterapia trateazǎ o serie de afecțiuni precum:

• Stresul

• Tulburările musculare

• Tulburările nervoase (paralizie, boala Parkinson)

• Tulburǎrile respiratorii

• Tulburǎrile ortopedico-traumatice

• Tulburǎrile reumatologice (poliartrita reumatoidǎ,coxartroză, gonartroză)

• Maladiile congenitale

• Tulburǎrile cardiovasculare (cardiopatie ischemicǎ, sindromul de ischemie perifericǎ progresivǎ

cronicǎ, boala varicoasǎ)

• Alergiile

• Deficiențele nutriționale

22
• Problemele emoționale sau de ȋnvǎțare

Tehnici utilizate ȋn kinetoterapie

Specialiştii kinetoterapeuti afirmǎ cǎ fiecare muşchi are o legǎturǎ directǎ cu un organ, iar atunci
cȃnd un muşchi este slǎbit sau imobilizat pot apǎrea disfuncţii şi la nivel organelor. Tehnicile utilizate
ȋn kinetoterapie variazǎ ȋn funcţie de boală pacientul, ȋnsǎ de cele mai multe ori kinetoterapia ajunge
sǎ combine partea de exerciţii fizice cu presopunctură, cu masajul limfatic, cu sfaturile nutriţionale
sau chiar cu manevre pentru scǎderea hipertoniei musculaturii.

Deşi nu existǎ multe cercetǎri ştiinţifice care sǎ confirme filosofia de bazǎ a kinetoterapiei,
specialiştii spun cǎ mişcare este cu sigurantǎ o cale sigurǎ prin care organismul se poate echilibra.

Figura1.6

23
24
 Îngrijirea de către asistenţă medicală a pacientului cu
Lombosciatică

Rolul şi funcţiile nursei

Concepţia Virginiei Henderson privind rolul esenţial al asistenţei medicale.

“Rolul esenţial al asistenţei medicale constă în a ajută persoană bolnavă sau sănătoasă,
să-şi menţină sau recâştige sănătatea prin îndeplinirea sarcinilor pe care le-ar fi îndeplinit singur,
dacă ar fi avut forţă, voinţă sau cunoştinţele necesare. Asistenţă medicală trebuie să
îndeplinească aceste funcţii astfel încât pacientul să-şi recâştige independenţa cât mai repede
posibil.”
2. FUNCŢIILE NURSEI
Funcţiile asistenţei medicale sunt:
-de natură independenţa
_de natură dependenţă
_de natură interdependenţă

Procesul de îngrijire reprezintăî nsăşi esenţă activităţii de nursing.

El trebuie privit că o modalitate clinică, raţională şi pragmatică de abordare şi soluţionare

a nevolilor de sănătate şi de îngrijire ale pacientului sau comunităţii.
Deşi etapele procesului de îngrijire pot fi delimitate teoretic şi implicit artificial în variate
moduri, în funcţie de abordarea conceptuală specifică fiecărei şcoli sau tradiţii de nursing, în
toate modelele elaborate se regăsesc elemente comune,care permit structurarea generală a acestui
proces în patru sau cinci etape distincte. Nu trebuie însă uitat nici un moment faptul că această
delimitare reprezintă numai un artificiu, succesiunea logică a desfăşurării procesului de îngrijire
rămânând în esenţă unitary
În concepţia noastră, componentele fundamentale ale procesului de îngrijire sunt în număr de
patru, incluzând: avaluarea pacientului, elaborarea planului de îngrijire, realizarea acestuia şi
evaluarea continuă aeficacităţii îngrijirilor.

25
 Foaia de observaţie
Anamneză

Motivele internării- de ce s-a internat pacientul

Istoricul bolii :
Istoricul actual (bolnavul spune ce s-a întâmplat înainte de a veni)

istoricul bolii pentru care s-a prezentat (când bolnavul e de mai mult timp internat)

intereseaza istoricul motivelor internarii

se consemneaza diagnosticul altor medici si de ce s-au pus acestea

Antecedente = evenimente importante din punct de vedere medical petrecute mai demult si
care pot avea legatura cu boala.

bolile copilăriei ( ex.tusea convulsivă poate da bronşite repetate : bronşectazii ,

hepatitele epidemice pot duce la hepatite cronice, ciroză, etc.)

bolile pe care le-a avut că adult

operaţiile

bolile psihice - mai greu de aflat

accidente, traumatisme, spitalizări

alergii (cele medicamentoase sunt foarte severe)

condiţii de viaţă şi muncă: dacă ţine dietă, dacă ia medicamente, diverse "păcate": dacă
fumează (cât şi de când), consumul de alcool (ce şi în ce cantitate), consumul de droguri

istoricul psihosocial: despre situaţia familială, stare civilă, dacă are copii

condiţii de muncă: mediu toxic (ce lucrează şi cum)

antecedente heredocolaterale:

ereditare (se pot moşteni) - aproape orice boală are un factor ereditar, chiar şi
traumatismele

boli multigenice: ex. Diabetul zaharat, HTA

26
 condiţii de viaţă comune: ex. TBC; la bolile contagioase dar şi la bolile cronice
necontagioase, ex. obezitatea.

După această se pun anumite întrebări ţintite: dacă a scăzut sau nu în greutate, dacă a
făcut febra, şi apoi o luăm fiecare organ în parte (ex. la ochi dacă are glaucom)

Antecedente personale fiziologice: se aplică la femei: când a avut ciclu, regularitatea lui,
durata, cantitatea, când a apărut menopauza (sângerări după ce s-a instalat menopauza -
cancer uterin)

Anamneza în condiții speciale

Copii pâna la 5 ani:
anamneză se face de la părinţi
se face cu copilul de faţă şi intrebandul şi pe el
ordinea naşterii, prematur sau nu, greutate la naştere,
alimentaţia , perioada prenatală, momentul naşterii,
alimentaţia şi dezvoltarea postnatală
Copii 5-15 ani : cu părinţii de faţă
Adolescenţi: fără părinţi
Bătrânii
Bolnavul tăcut : nu trebuie să punem întrebări închise.Trebuie să fie repetate, deschise.
Bolnavul hipervorbitor : îl lăsăm să vorbească, apoi începem să-l întrebăm
Bolnavul polisimptomatic : trebuie identificată boală actuală
Percepţia reflexivă : bolnavul se gândeşte la ce crede doctorul despre el. Trebuie să fim
politicoşi şi distanţi
C.Examenul obiectiv
este structurat pe organe
se face pe segmente:
examen genera
tegumente şi mucoase
ţesut adipos, musculocutanat

27
aparat respirator
Cardiovascular
sistem nervos
sistem endocrin
aparat renal
Metodele examenului obiectiv:
Inspecţia cuprinde :
inspecţia generală (dezvoltarea lui, forţă, modificări pe tegumente)
pentru fiecare segment şi aparat în parte

Percuţia :
obţinerea de sunete şi evaluarea lor prin comparaţie
mâna stânga se pune pe pielea pacientului, apăsat şi cu degetele lipite; iar mâna
dreapta cu medius (degetul mediu) se loveşte în falanga distală a mâinii stângi
se aud 3 tipuri de sunete :
sonoritate - la plămâni
matitate- la organele pline
timpanic - la organele cu aer sub presiune
*există şi un sunet numit submatitate
scopul percuţiei este de a delimita organele pline faţă de cele cu aer, şi aflăm dacă între
perete şi organul cu aer (plămânul) s-a interpus ceva
aflăm şi consistentă a ceea ce se află sub degete
putem auzi aer (sonoritate) aflat până la 5 cm sub piele
Palparea :
utilizăm simţurile tactile
se face cu buricul degetelor
Auscultatia :
se poate face şi cu urechea direct pe bolnavi
obişnuit se face cu stetoscopul :
parte auriculară
tubulatură intermediară
parte de la bolnav - cu 2 capete unul cu membrană şi celălalt fără

28
membrană nu lasă să trecă decât zgomotele cu frecvenţa înalta
Examenul neurologic :
reflexe osteotendinoase - se fac cu ciocănelul care este prevăzut cu un ac pentru semnul
Bobinski şi o periuţă
Tuşeu rectal
Tuşeu vaginal
Examen de fund de ochi
Examen ORL

Condiţii la internare

Documente necesare la internare

Bilet de internare de la medicul de familie sau specialist;

2. BI/CI ,Certificat de naştere pentru copii;

3. Dovadă calităţii de asigurat, prin:

Adeverinţă de salariat pentru persoanele încadrate în câmpul muncii sau după caz:

- cupon de pensie în original (pentru pensionari)

- cupon de şomaj în original (pentru şomeri)

- adeverinţă de elev/student (pentru elevi/studenţi);

Adeverinţă de ajutor social sau cupon de ajutor social, pentru persoanele care primesc
ajutor social;

Adeverinţă eliberată de Casă de Asigurări de Sănătate, pentru persoanele care se asigura

facultativ

sau care se află în întreţinerea unui asigurat.

Tehnica măsurării funcţiilor vitale

Măsurarea Tensiunii Arteriale

29
Tensiunea arterială – presiunea exercitată de sângele circulant asupra pereţilor arteriali.

Factorii determinanţi: debitul cardiac, forţă de contracţie a inimii, elasticitatea şi calibrul

vaselor, vâscozitatea sângelui.

Tensiunea arterială:

sistolică (tensiune arterială maximă) = 140 mm Hg – forţă de contracţie a inimii va fi

mai mare în sistolă;

diastolică (tensiune arterială minimă) = 80 mm Hg – forţă de contracţie a inimii va fi

mai mică în diastolă.

Tensiunea diferenţială (de importantă diagnostica) - diferenţa dintre T.A. maximă şi

T.A. minimă.

Valorile tensiunii arteriale variază în funcţie de: tonusul neurovegetativ, starea glandelor
endocrine, starea vaselor, volumul sângelui circulant şi al urinei.

Scop: descoperirea modificărilor morfofunctionale ale inimii şi vaselor.

Materiale necesare: - tavă de instrumente medicale;

tensiometru cu mercur (Riva-Rocci) sau sfigmomanometru;

stetoscop biauricular; creion, pix, stilou (cu culoare albastră);

foaie de temperatura; tampon de vată cu alcool.

Pregătirea materialelor:
Adunarea şi transportul materialelor necesare la locul examenului.

Verificarea stării de funcţionare a instrumentelor şi aparatelor.

Pregătirea bolnavului (psihică, fizică):

Bolnavul este informat asupra scopului investigaţiei.

Se explică măsurile necesare pentru o măsurare corectă: 15 minute repaus înainte de
măsurare; efectuarea măsurării se face după cel puţin 3 ore de la servirea mesei.

30
Execuţia tehnicii propriu-zisă:

Cu aparatul Riva-Rocci

Spălarea mâinilor

Se aşază manometrul (cel cu mercur) pe noptieră, într-o poziţie fără vizibilitate pentru
bolnav.

Se aplică strâns manşetă pe braţul sprijinit şi în extensie.

Se fixează cu mâna stânga membrană stetoscopului pe arteră humerală, sub marginea
inferioară a mansetei şi olivele în urechi.


Măsurarea tensiunii arteriale

Cu mâna dreapta se pompează aer în manşetă pneumatică cu pară de cauciuc, până la
dispariţia zgomotelor pulsatile.

Privind manometrul, se decomprimă progresiv aerul din manşetă cu ajutorul ventilului

pompei de aer, până când se aude zgomotul pulsului şi se observă gradatia din momentul
dat de zgomotul trecerii primei unde pulsatile.

Se memorează valoarea tensională – tensiunea maximă – indicată de manometru.

Se continuă decomprimarea, ascultând zgomotele pulsului şi urmărind gradaţiile

manometrului până la dispariţia ultimei unde pulsatile.

Se memorează a două valoare tensională – tensiunea minimă – indicată de manometru.

Se îndepărtează manşetă de pe braţ.

Cu aparatul Pachon

Se execută cu aceeaşi succesiune de timpi.

Citirea valorilo T.A. se face pe cadranul manometrului Pachon.

Reorganizarea locului de muncă:

Se aşază tensiometrul şi stetoscopul pe tavă medicală.

Se aşază bolnavul în poziţie comodă.

31
Spălarea mâinilor.

Se dezinfectează membrană stetoscopului cu tampoane de vată cu alcool.

Se aşază aparatul în dulapul pentru instrumente şi materiale medicale.

Notarea cifrică:

În carnetul propriu se notează cifric valorile tensiunii măsurate, numele şi prenumele
bolnavului, salonul, dată.

Notarea grafică

Se notează grafic în foaia de temperatura cu culoare albastră (creion, pix, stilou),
haşurat.

Se socoteşte pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatura o unitate coloana de Hg.
Deasupra liniei groase se notează tensiunea arterială maximă, iar tensiunea arterială
minimă dedesubt.

Interpretarea rezultatelor

Valorile normale şi patologice ale T.A. în funcţie de vârstă.

Măsurarea pulsului

Puls arterial – senzaţia de şoc percepută la palparea unei artere superficiale,

comprimată incomplet pe un plan rezistent.

Formarea pulsului arterial: sincron cu sistolele ventriculare, pereţii arteriali sunt destinşi
ritmic prin volumul de sânge expulzat din ventriculul stâng şi aorta; destinderea pereţilor
arteriali se propagă o dată cu coloana de sânge sub formă de undă pulsatilă.

Calităţile pulsului: frecvenţa (rapiditate); ritmicitate (regularitate); amplitudine

(intensitate); volum (tensiune); celeritate.

Scop: obţinerea informaţiilor cu privire la starea anatomo-funcţională a inimii şi

vaselor.

Materiale necesare: ceas secundar sau cronometru; creion, pix (culoare roşie); Etape
de execuţie:

Pregătirea bolnavului (psihică şi fizică):

32
 Se anunţă bolnavul că i se va măsură pulsul.

Se explică bolnavului modul de măsurare (o stare emotivă îi poate modifică

valoarea pulsului).

Bolnavul este menţinut în stare de repaus fizic şi psihic 5-10 minute cu braţul
sprijinit, pentru relaxarea muşchilor antebraţului.

Tehnică de măsurare a respiraţiei

Aşează pacientul în decubit dorsal , fără a explică tehnică ce urmează a fi efectuată

Plasarea mâinii, cu faţă palmară pe suprafaţă toracelui

Numărarea inspiraţiilor timp de un minut

Consemnarea valorii obţinute printr-un punct pe foaia de temperatura (fiecare linie orizontală a
foii reprezintă o respiraţie)

Unirea cu o linie a valorii prezente cu cea anterioară pentru obţinerea curbei

în alte documente medicale se poate notă cifric valoarea obţinută, cât şi caracteristicile
respiraţiei:

Ex. Rs = 20 resp/min

Rd = 18 resp/min de amplitudine medie, corespunzătoare, ritm regulat

- Aprecierea celorlalte elemente ale funcţiei respiratorii se face prin simplă observare a
mişcărilor respiratorii.

Perfuzia intravenoasă

Definiţie: reprezintă introducerea pe cale parenterală picătură cu picătură a unor substanţe

medicamentoase pentru reechilibrarea hidroelectrolitică şi volemică a organismului.

33
Scop:
-hidratarea şi mineralizarea organismului;
-administrarea medicamentelor la care se urmăreşte efectul prelungit;
-depurativ, diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici;
-completarea proteinelor sau a unor componente sanguine cale parenterală;
-alimentarea pe cale parenterală.

Pregatirea materialelor
- tavă medicală
- trusa pentru perfuzat
-soluţii prescrisă
- garou
- tăviţă renală;
- stativ prevăzut cu brăţări cu cleme pentru fixarea flacoanelor;
- 1 - 2 seringi
- o pernă muşama;
- o pensă hemostatică;
- comprese sterile;
- antiseptic pentru tegument
- romplast;
- foarfece;

figura1.6

34
Pregătirea echipamentului:
-se verifică dată de expirare a soluţiilor de administrat, volumul şi tipul soluţiilor
-se verifică aspectul lor( să nu fie tulburi, precipitate etc)
-se agata solutia in stativ
-se inlatura capacul sau dopul protector si se dezinfecteaza cu un pad alcoolizat portiunea unde
va fi introdus perfuzorul
-se introduce cu seringa sterila un alt medicament in solutia perfuzabila daca acest lucru este
indicat si se va eticheta flaconul specificand medicatia introdusa
-se desface perfuzorul si se introduce in solutie avand grija sa nu atingem capatul sau de nimic
pentru a-l pastra steril
-se clampeaza perfuzorul si apoi se preseaza camera de umplere pana se umple jumatate
-se declampeaza perfuzorul si se goleste de aer lasand lichidul sa curga in tavita pana cand nu
mai este nici o bula de aer
-daca solutia este in flacon de sticla va trebui sa se deschida filtrul de aer pentru ca ea sa curga.
Daca este in punga de plastic nu este nevoie
-se detaseaza capacul protector al celuilalt capat al perfuzorului si se ataseaza perfuzorul la
ac/branula
-se eticheteaza flaconul de solutie cu data si ora administrarii

35
Pregătirea psihică şi fizică a bolnavului
-I se explică bolnavului necesitatea tehnicii.
-Se aşează bolnavul pe pat, în decubit dorsal, cât mai comod, cu antebraţul în extensie şi
pronatie.

Efectuarea perfuziei
-spălarea pe mâini cu apă şi săpun,mănuşi
-se examinează calitatea venelor.
-se aplică garoul de cauciuc la nivelul braţului.
-se aseptzeaza plică cotului cu alcool.
-se cere bolnavului să închidă pumnul
-se efectuează punctia venei alese.
-se verifică poziţia acului în venă
-se îndepărtează garoul şi se adaptează amboul aparatului de perfuzie la ac
-se deschide prestubul, pentru a permite scurgerea lichidului în venă şi se reglează viteză de
scurgere a lichidului de perfuzat, cu ajutorul prestubului, în funcţie de necesitate.
-se fixează cu leucoplast amboul acului şi porţiunea tubului învecinat acestuia, de piele
bolnavului
-se supraveghează permanent starea bolnavului şi funcţionarea aparatului.

Dacă este necesar se pregăteşte cel de-al ÎI-lea flacon cu substanţă medicamentoasă, încălzindu-l
la temperatura corpului.
Înainte că flaconul să se golească complet, se închide prestubul pentru a împiedică pătrunderea
aerului în perfuzor şi se racordează aparatul de perfuzie la noul flacon.
Se deschide prestubul, pentru a permite lichidului să curgă; operaţia de schimbare trebuia să se
petreacă cât mai repede, pentru a nu se coagula sângele refulat din ac şi se reglează din nou
viteză de perfuzat a lichidului de perfuzat.
Înainte de golirea flaconului se închide prestubul, se exercită o persiune asupra venei punctionate
cu un tampon îmbibat în soluţie dezinfectantă şi printr-o mişcare bruscă, în direcţia axului
vasului, se extrage axul din venă.

36
Se dezinfectează locul punctiei , se aplică un pansament steril şi se fixează cu romplast.

Calculul ritmului de administrare a soluţiilor perfuzabile (rată de flux)

-Formulă 1: total soluţie/total ore=ml/ora
-Formulă 2: ml/ora x factor picurator=picături/ora
-Formulă 3: total soluţie x factor picurator/nr.ore x 60min=picături/min
Unde factor picurator:
Picurator copii=micro=60pic/ml
Picurator adulţi-macro-15pic/ml
Picurator sânge=10picături/ml

Exemplu-un pacient are prescris 1000mlde soluţie de administrat în6ore

Picături/minut=1000 x 15 /6 x60=aprox 42
Îngrijirea bolnavului după tehnică
-Se aşează bolnavul confortabil în patul sau.
-Se administrează bolnavului lichide călduţe ( dacă este permis).
-Se supraveghează bolnavul.

Reorganizarea locului de muncă

-se notează în foaia de observaţie dată, cantitatea de lichid perfuzat, cine a efectuat perfuzia.

Incidente,accidente
-hiperhidratarea prin perfuzie în exces, la cardiaci, poate determina edem pulmonar acut: tuşe,
expectoratie, polipnee, creşterea T.A. se reduce ritmul perfuziei sau chiar se întrerupe complet,
se injectează cardiotonice.
-embolie pulmonară prin pătrunderea aerului în curentul circulator. Se previne prin: eliminarea
aerului din tub înainte de instalarea perfuziei, întreruperea ei înainte de golirea completă a
flaconului
-nerespectarea regulilor de asepsie poate determina infectarea şi apariţia de frisoane.
-coagularea sângelui pe ac sau canulă-se previne prin introducerea pe lumen a soluţiei de
heparină

37
-revărsarea lichidului perivenos-flebită-durere,creşte temperatura tegumentului,eritem de-a
lungul venei-se anunţă medicul
-lichidul nu se scurge deşi acul este în vene-se verifică poziţia acului,se mobilizează puţin,se
verifică presiunea lichidului. Figura1.7

Injecţia intramusculară( im)

Injecţia intramusculară constituie introducerea unor soluţii izotonice,uleioase sau a unei

substanţe coloidale în stratul muscular prin intermediul unui ac ataşat la seringă.
Scop –terapeutic
Soluţii administrate:
-sol izotone;
-sol uleioase
-sol coloidale cu densitate mare
Resorbtia- începe imediat după administrare ; se termină în 3-5 min ; mai lentă ptr sol uleioase

Locul injectiei
- muşchii voluminoşi,lipsiţi de trunchiuri importante de vase şi nervi :
-reg supero-externă a fesei ;
-faţă externă a coapsei în 1/3 mijlocie ;
-faţă externă a braţului, în muşchiul deltoid.

38
Locul injectei îl constituie
muşchii voluminoşi,lipsiţi de trunchiuri importante de vase şi nervi,a căror lezare ar putea
provoca accidente;în muşchii fesieri se evita lezarea nervului sciatic:
-cadranul super extern fesier -rezultă din întretăierea unei linii orizontale ,care trece prin
marginea superioară a marelui trohanter,până deasupra şanţului interfesier ,cu altă verticală
perpendiculară pe mijlocul celei orizontale
-când pacientul e culcat se caută că repere punctuale Smirnov şi Barthelmy (punctul Smirnov
este situat la un lat de deget deasupt şi înapoia marelui trohanter;punctul Barthelmy este situatla
unirea treimii externe cu cele două treimi interne aunei linii care uneşte splină
iliacaanteroposterioara cu extremitatea şanţului interfesier)
-când pacientul este în poziţie şezând ,injecţia se poate face în ţoţa regiunea
fesieră,deasupraliniei de sprijin;

Pregătirea echipamentului
-se verifică medicaţia prescrisă că dată de expirare, coloratie , aspect
-se testează pacientul să nu fie alergic , în special înaintea administrării primei doze
-dacă medicaţia este în fiolă, această se dezinfectează, se sparge şi se trage doză indicată,
scoţând aerul din seringă.
-apoi se schimbă acul cu unul potrivit pentru injectare intramusculară
-dacă medicamentul este în flacon sub formă de pulbere, se dezinfectează capacul de cauciuc, se
reconstituie lichidul , se trage doză indicată, se scoate aerul şi se schimbă acul cu cel pentru
injecţia intramusculară
-tehnică de extragere a substanţei dintr-un flacon este următoarea: se dezinfectează capacul
flaconului se introduce acul, seringă se umple cu aer, trăgând de piston, aceea cantitate
echivalentă cu doză care trebuie extrasă din flacon, se ataşează apoi la acul din flacon şi se
introduce aerul, se întoarce flaconul şi seringă se va umple singură cu cantitatea necesară
-alegerea locului de injectare în injecţia intramusculară trebuie făcută cu grijă.

39
Administrarea:

-se confirmă identitatea pacientului

-se explică procedura pacientului
-se asigura intimitate
-se spală mâinile, se pun mănuşile
-se va avea în vedere să se rotească locul de injectare dacă pacientul a mai făcut recent injecţii
intramusculare
-la adulţi deltoidul se foloseşte pentru injectare de cantităţi mici, locul de administrare uzula fiind
faţă superoexterna a fesei, iar la copil faţă antero laterală a coapsei
-se poziţionează pacientul şi se descoperă zona aleasă pentru injectare
-se invită bolnavul să-şi relaxeze musculatura şi să stea liniştit.
-se dezinfectează cu un pad alcoolizat prin mişcări circulare
-se lasă pielea să se usuce
-se întinde pielea între policele şi indexul sau mediul mâinii stângi.
-se poziţionează seringă cu acul la 90 de grade, se atenţionează pacientul că urmează să simtă o
înţepătura, se recomandă să nu îşi încordeze muşchiul
-se înţeapă perpendicular pielea, pătrunzând (4 – 7 cm) cu rapiditate şi siguranţă cu acul montată
la seringă.
-se susţine seringă seringă cu cealaltă mâna, se aspiră pentru a verifică dacă nu vine sânge.
-dacă apare sânge, se va retrage acul şi se va relua tehnică
-dacă la aspirare nu apare sânge, se va injecta substanţă lent pentru a permite muschiului să se
destindă şi să absoarga gradat medicaţia
-după injectare se retrage acul ptrintr-o singură mişcare, bruscă, sub acelaşi unghi sub care a fost
introdus
-se acoperă locul puncţionării cu un pad alcoolizat şi se masează uşor pentru a ajută distribuirea
medicamentului ( masajul nu se va efectua atunci când este contraindicat, cum ar fi la
administrarea de fier)
-se îndepărtează padul cu alcool şi se inspectează locul puncţionării pentru a observă eventualele
sângerări sau reacţii locale
-dacă sângerarea continuă se va aplică compresie locală sau gheaţă în caz de echimoze

40
-se va reveni şi inspecta locul injectiei la 10 minute şi la 30 de minute de ora administrării
-nu se va recapa acul
-se vor aruncă materialele folosite în recipientele specfice de colectare

Incidente si accidente Interventii

-durere vie ,prin atingerea nervului sciatic sau a unor ramuri ale sale :retagerea acului,efectuarea
injectiei în altă zona
-paralizia prin lezarea nervului sciatic : se evita prin respectarea zonelor de elecţie a injectiei
-hematom prin lezarea unui vas
-ruperea acului : extragerea manuală sau chirurgicală
-supuraţie aseptică
-supuraţie septică-prin nerespectarea asepsiei : se previne prin folosirea unor ace suficient de
lungi pentru a pătrunde în masă musculară,respectarea asepsiei
-embolie prin injectarea accidentală într-un vas a soluţiilor uleioase : se previne prin verificarea
poziţiei acului.

Injecţia intravenoasă (i.v.)

Injecţia intravenoasă constă în introducerea soluţiilor cristaline, izotonice sau hipertonice în
circulaţia venoasă.

Scop:
-terapeutic
-explorator -se administrează substanţe de contrast de contrast radiologic

Soluţii administrate
- sol izotone;
-sol hipertone.

Resorbtia este instantanee.

41
-calea intravenoasă este aleasă atunci când
trebuie să obţinem efectul rapid al soluţiilor medicamentoase sau când acestea pot provoca
distructii tisulare;

Loc de elecţie
-pentru administrarea anumitor medicamente al căror efect trebuie obţinut rapid că şi pentru
corectarea unei hipovalemii, anemii, abordul venos capătă o importantă deosebită în cadrul
diverselor conduite terapeutice;
-abordul venos poate fi efectuat periferic sau central;
abordul venos periferic este realizat de către asistenţă medicală, iar cel central numai de către
medic;
alegerea tipului de abord venos şi a locului de elecţie depind de:
- starea clinică a pacientului şi criteriul de urgenţă în administrare sau nu;
- tipul medicamentului ce trebuie administrat şi efectul scontat;
- cantitatea de administrat, durata tratamentului.
-pentru alegerea locului în efectuarea punctiei venoase examinăm atent ambele braţe ale
pacientului pentru a observă calitatea şi starea anatomică a venelor;
-evităm regiunile care prezintă ;
-procese recuperative;
-piadermite;
-eczeme;
-nevralgii;
-traumatism,etc.
-examinarea o efectuăm în următoarea ordine:
-plică cotului;
- antebraţ;
- faţă dorsală a mâinilor;
- venă maleolară internă;
- venele epicraniene la sugari şi copii;

42
-la nivelul plicii cotului venele antebraţului cefalică şi bazilica se anastomozează dând naştere
venelor mediană cefalică şi mediană bazilica.

Manevre pentru facilitarea palpării şi funcţionarii venelor

-aplicăm garoul elastic şi înclinăm braţul pacientului în jos, abductie şi extensie maximă;
-solicităm pacientului să-şi strângă bine pumnul sau să închidă şi să deschidă pumnul de mai
multe ori consecutiv, pentru reliefare venoasă;
-masăm braţul pacientului dinspre pumn către plică cotului;
-tapotăm locul pentru punctie cu două degete;
-încălzim braţul cu ajutorul unui tampon îmbibat cu apă caldă sau prin introducere în apă
caldă;
-efectuăm mişcări de flexie şi extensie a antebraţului;

Utilizarea garoului
-garoul elastic se aplică la aproximativ 10 cm deasupra locului punctiei,pentru plică cotului la
nivelul unirii treimii inferioare a braţului cu cea mijlocie;
-strângem garoul în aşa fel încât să oprească complet circulaţia venoasă şi controlăm pulsul
radial care trebuie să rămână perceptibil, astfel am întrerupt circulaţia arterială a braţului prin
comprimarea arterei;

Efectuarea injectiei
injecţia intravenoasă constă în
-punctia venoasă şi
-injectarea medicamentului;
-injecţia i.v. nu se efectuează în poziţia şezând.
-se confirmă identitatea pacientului
-se explică procedura pacientului
-se spală mâinile, se pun mănuşile
-în timpul lucrului ne poziţionăm vis-a-vis de pacient;
-aspirăm medicamentul din fiolă după care schimbăm acul cu unul de lumen mai mic şi aplicăm
garoul;

43
-alegem locul punctiei şi îl dezinfectăm;
-interzis a palpa venă după dezinfectare;
-menţinem braţul pacientului înclinat în jos;
-întindem pielea pentru imobilizarea venei şi facilitarea penetrării acului prin cuprinderea
extremelor în mâna stânga în aşa fel că policele să fie situat la 4-5 cm sub locul punctiei,
exercitând mişcarea de tracţiune şi compresiune în jos asupra ţesuturilor vecine;
-pătrundem cu acul montat la seringă în lujmenul vasului;
-după ce am pătruns cu acul în lumenul vasului, schiţăm o uşoară mişcare de aspirare pentru a
verifică poziţia acului;
-desfacem garoul cu mâna stânga.

Injectarea substanţei medicamentoase

-menţinem seringă cu mâna dreapta fixând indexul şi medianul pe aripioarele seringii, iar cu
policele apăsăm pistonul, introducând soluţia lent şi verificând pentru control la nevoie
cateterizarea corectă a venei prin aspirare;
-se retrage brusc acul ,când injectarea s-a terminat
-la locul punctiei se aplică tamponul îmbibat în alcool

Îngrijirea ulterioară
-se menţine compresiune la locul injectiei câteva minute-se supraveghează în continuare starea
generală

Consideraţii speciale
-în timpul injectării se va supraveghea locul punctiei şi starea generală
-venă are nevoie pentru refacere de un repaus de cel puţin 24h ,de aceea nu se vor repetă
injecţiile în acceaşi venă la intervale scurte
-dacă pacientul are o singură venă disponibilă şi injecţiile trebuie să se repete ,punctiile se vor
face întotdeauna mai central faţă de cele anterioare
-dacă s-au revărsat,în ţesutul perivenos,soluţiile hipertone-va fi înştiinţat medicul pentru a
interveni,spre a se evita necrozarea ţesuturilor.

44
-de evitat încercările de a pătrunde în venă după formarea hematomului,pentru că acesta ,prin
volumul sau ,deplasează traiectul obişnuit al venei
-nu se administrează soluţii uleioase în venă
-abordul venos superficial la nivelul membrelor inferioare este realizat doar în cazuri de urgenţă
majoră şi de scurtă durata pentru a evita complicaţiile tromboembolice şi septice;
-poziţia pacientului pentru abordul venei jugulare externe este decubit dorsal, Trendelenburg
150° cu capul întors contralateral;
-tegumentul gâtului îl destindem cu policele mâinii libere şi punctionam venă la locul de
încrucişare cu marginea externă a muschiului sternochidomastoidian;
-abordul venos profund este realizat de către medi în condiţii tip protocol-operator:- venă
jugulară internă, venă femurală, venă subclavic.

Incidente şi accidente Intervenţii

-injectarea soluţiei în ţesutul perivenos ,manifestă prin tumefierea ţesuturilor,durere
-se încearcă pătrunderea în lumenul vasului,continuându-se injecţia sau se încearcă alt loc

-flebalgia produsă prin injectarea rapidă a soluţiei sau a unor substanţe iritante
-injectarea lentă

-valuri de căldură ,senzaţie de uscăciune în faringe

-injectare lentă

-hematom prin străpungerea venei

-se întrerupe injecţia

-ameţeli,lipotimie,colaps
-se anunţă medicul

-embolie gazoasă,uleioasă prin injectarea unei cantităţi mari de aer brusc în sistemul vascular sau
prin gresirea caiii de administrare a soluţiilor uleioase-se produce decesul bolnavului
-evitarea greşelilor-eliminarea aerului din seringă

45
-evitarea introducerii soluţiilor uleioase iv

-punctionarea şi injectarea unei artere-produce necroză totală a extremităţilor,durere

exacerbată,albirea mâinii,degete cianotice
-se întrerupe de urgenţă injectarea

Figura1.7

Injecţia intradermică ( i.d.)

Scop
-terapeutic- anestezie locală;
-desensibilizarea organismului în cazul alergiilor,BCG la nn
-explorator-intradermoreactiile la tuberculină , la diverşi alergeni

Locul injectiei
-regiuni lipsite de foliculi piloşi :
-faţă anterioară a antebraţului ;
-faţă externă a braţului şi a coapsei ;

46
-orice regiune în scop de anestezie
Soluţii administrate- sol. izotone uşor resorbabile, cu densitate mică
Resorbtia- foarte lentă.

Pregătirea echipamentului:
-se verifică dată de
expirare a medicaţiei
-se spală mâinile
-se alege zona de injectare
-se verifică medicaţia
-se prepară substanţă dacă această nu vine deja preparată de la farmacie ( de exemplu, în testele
alergenice trebuie făcută o dilutie corespunzătoare indicaţiilor medicului, pentru a testa
sensibilitatea pacientului la medicamentul respectiv)

Administrare:
-se confirmă identitatea pacientului
-se comunica pacientului zona aleasă pentru injectare
-se indică pacientului să stea aşezat şi să-şi sprijine antebraţul , cu partea ventrală expusă
-se pun mănuşile
-se curată locul ales cu un pad alcoolizat şi se verifică să nu aibă par, leziuni , edeme, echimoze
-se lasă să se usuce alcoolul pe piele înainte de injectare
-se apucă antebraţul pacientului cu o mâna şi se întinde pielea
-cu cealaltă mâna se ia seringă cu acul ataşat şi se îndreaptă sub un unghi de 10-15 grade faţă de
antebraţ
-se introduce acul imediat sub piele şi se injectează lent
-se va simţi o mică rezistenţă la administrare şi va apărea o papulă  cu aspectul cojii de
portocală,diametru 5-6mm,înălţime de 1-2mm
-dacă această nu apare, înseamnă că acul este prea adânc introdus , se va retrage şi se va relua
tehnică de la început
-după injectare se va retrage acul sub acelaşi unghi sub care a fost introdus. Nu se masează locul
injectării deoarece poate irită ţesuturile şi poate afecta rezultatul testului

47
-se încercuieşte locul administrării cu un marker pentru a se ştii apoi cât de mult se modifică
marginile semnului care trebuie citit
-pacientul este atenţionat să nu se spele în zona respectivă până când testul nu va fi citit
-testul se citeşte în cazul intradermoreacţiilor la intervalul de timp stabilit în funcţie de substanţă
injectată
-se aruncă mănuşile şi seringă cu ac în recipientele colectoare specifice

Îngrijiri ulterioare:
-este recomandat să nu se spele pe antebraţ
-să nu comprime locul injectiei
-se citeşte reacţia în cazul intradermareactiilor la intervalul de timp stabilit

Incidente:
-revărsarea soluţiei la suprafaţă pielii ,având drept cauza pătrunderea parţială a bizoului acului
-lipsa aspectului caracteristic (papulă cu aspect de portocală ),cauza-pătrunderea soluţiei
subderm
-lipotimie ,stare de şoc cauzată de substanţă injectată
-necrozarea tegumentelor din jurul injectiei

Consideraţii speciale:
-pacienţii hiperalegenici necesită atenţie sporită deoarece pot face şoc anafilactic la administrare
de antigeni
-se evita dezinfecţia cu alcool în cazul intradermoreactiei la tuberculină
-nu se recapeaza acul pentru a evita înţeparea.
Punctia articulară

Definiţie:
-reprezintă pătrunderea cu un ac de punctie în cavitatea articulară
Scop:
-explorator(celulariatea lichidului sinovial)
-evacuator: hidrartroza=lichid articular în exces
Hemartoza=sînge în articulaţie

48
-terapeutic:introducere de subst medicamentoase(antibiotice, subst viscoelastice)

Indicaţii:
-artrite ac şi cr cu hidratroza
-analize de laborator din lichidul sinovial
-exam bacteriologic, biochimic, histologic
-în traumatisme cu hemartroză masivă
-în distrugerea articulară incipientă
Locuri de elecţie:
-articulaţia umărului se practică pe faţă dorsală, braţul în uşoară abductie, sub baza acromiomului
-articulaţia cotului se face în semiflexie
-articulaţia genunchiului se face pe
faţă antero-externă a articulatiei.
Se poate face şi spălătură articulară şi se introduce o soluţie de antibiotice şi hidrocortizon.
Rolul asistenţei medicale:
a.pregăteşte materialele necesare:
-ace de punctie de diverse mărimi
-seringi
-pense anatomice
-substanţă dezinfectantă tip Betadina sau alcool iodat
-xilină 1%
-comprese, plasture
-eprubete sterile
-tăviţă renală
-medicamente
-cîmpuri sterile pt izolat articulaţia.
b.pregăteşte bolnavul:
-psihic:i se explică tehnică şi se ia consimţămîntul
-fizică:-se spală locul de punctie
- se dezinfectează(anterior se rad pilozităţile dacă e cazul)
- badijonarea zonei cu alcool iodat

49
- se aşează în poziţie de relaxare a articulatiei.
-decubit dorsal cu piciorul în flexie plantară
-Se menţine articulaţia ce urmează a fi puncţionată în poziţia cerută de medic de către o asistenţă;
sunt necesare 2 asistente una supraveghează bolnavul şi poziţia, cealaltă serveşte medicul cu
materialele necesare, pregăteşte şi etichetează eprubetele cu lichidul recoltat pentru analize de
laborator.
c. îngrijiri după punctie
-repaus la pat după punctia terapeutică câteva zile 6-7 zile;
-uneori se recomandă o imobilizare articulatiei provizorie cu atelă;
-măsurarea funcţiilor vitale, puls, TA, temperatura;
-calmarea durerii unde se recomandă. Administrarea medicamentelor.

Figura1.8

50
RECOLTAREA SANGELUI PENTRU V.S.H.

Asistenţă medicală pregăteşte materialele necesare:

-seringă de 2ml de unică folosinţă;

-ace sterile de unică folosinţă;

-soluţie de Citrat de Na 3,8%;

-periuţă muşama, eprubete, tăviţe renale, garou, vată, alcool 70o.

Se pregăteşte pacientul psihic, explicându-i cu 24h înainte necesitatea efectuării

examinării. Se pregăteşte pacientul fizic. Se anunţă să nu mănânce şi să păstreze repaos
fizic.

EFECTUAREA TEHNICII

-asistenţă medicală se spală pe mâini cu apă şi săpun;

-îmbracă mănuşile sterile;

-aspiră în seringă 0,4ml Citrat de Na 3,8%;

-aplică garoul pacientului pentru a pune în evidenţă venă;

-punctioneazǎ venă şi desface garoul;

-aspiră sânge până la 2ml (1,6ml);

-retrage acul şi aplică un tampon cu alcool;

-scurge amestecul sânge-citrat în eprubetă şi omogenizează lent;

-aşează eprubetă în stativ;

-ingrijeste pacientul dupa punctie;

-pregateste produsul pentru laborator, completand buletinul;

-eticheteaza produsul si-l trimite la laborotor;

-reorganizeaza locul de munca.

51
 RECOLTAREA SANGELUI PENTRU H.L.G.+F.L.+I.

Recoltarea se face prin punctie nervoasă strict 2ml de sânge pe cristale E.D.T.A.(acid-etilen-
diamino-tetraacetic 1%) 0,5ml.

RECOLTAREA SÂNGELUI

Pentru:

-uree: 5-10ml sânge pv;

-creatină: 5-10ml sânge pv;

-aci uric: 5-10ml sânge pv;

-glicemie: 2ml sg/florură Na 4mg pv;

-fibrinogen: 0,5ml Citrat de Na 3,8%+ 4,5ml sânge pv.

RECOLTAREA CU VACUTAINER

Eprubete cu dop MOV

Se recolteazǎ HLG +F+T.

Conţine autocoagulant (E.D.T.A.)

Eprubete cu dop NEGRU

Se recolteazǎ V.S.H.

Conţine coagulant (citrat de Na 3,8%)

Eprubete cu dop ROŞU

Nu conţine anticoagulant

Se recolteazǎ analize de bio-chimie (ex: uree, creatinină, acid uric)

Eprubete cu dop BLEU

Se recolteazǎ Fibrinogene.

Conţine anticoagulant (citrat de Na 3,8%).

52
Eprubete cu dop GRI

Se recolteazǎ Glicemie.

Conţine anticoagulant (florură de Na).

Alimentaţia pacientului

Una din cele mai importante sarcini ale îngrijirii bolnavului este alimentaţia. Asigurarea
aportului caloric necesar pentru susţinerea forţelor fizice ale bolnavului, stabilirea regimului
alimentar adecvat pentru asigurarea condiţiilor de vindecare şi administrarea alimentelor pe cale
naturală sau artificială, constituie sarcini elementare ale îngrijirii oricărui bolnav spitalizat.

În funcţie de starea pacientului, alimentarea se face:

-activ – pacienta mănâncă singură în sala de mese sau în salon

-pasiv – pacientei i se introduc alimentele în gură

-artificial – alimentele sunt introduse în organism în condiţii nefiziologice.

Alimentarea activă se poate face în sala de mese, în salon; la masă sau la pat.

În sala de mese aerisită, curăţenia trebuie să fie desăvârşită; porţiile aranjate estetic sunt aşezate
pe mese mici (4 persoane). Se invită pacientele la masă, se invită să se spele pe mâini. Felurile de
mâncare se servesc pe rând, veselă folosită se ridică imediat. Nu se ating alimentele cu mâna.

Se observă dacă pacientul a consumat alimentele; în caz contrar se află motivul şi se iau măsuri.

În salon la masă: se îndepărtează tot ce ar putea influenţă negativ apetitul pacientului

(tăviţă,scuipători, plosca). Se invită pacientul să se spele pe mâini, se ajută să se aşeze la masă;
servirea mesei se face că în sala de mese.

În salon, la pat: se pregăteşte salonul că pentru alimentarea în salon la masă. Se aşează pacientul
în poziţie confortabilă, este invitat să se spele pe mâini, asistenţă servindu-i materialele necesare
şi protejând lenjeria de pat cu muşama. Se adaptează masă specială la pat şi se serveşte masă la
fel că în salon la masă.

Alimentarea pasivă - Când starea generală a bolnavilor nu le permite să se alimenteze singuri,

trebuie să fie ajutaţi.

53
Scop:

-vor fi hrăniţi bolnavii

-imobilizaţi

-paralizaţi

-epuizaţi , adinamici

-în stare gravă

-cu uşoare tulburări de deglutitie

Pregătiri

materiale:

-tavă

-farfurii

-pahar cu apă sau cană cu cioc

-şervet de pânză

-tacâmuri

asistenţă:

îmbracă halatul de protecţie

aşază părul sub bonetă

se spală pe mâini

pacient

se aşază în poziţie semisezand cu ajutorul rezematoarelor de pat sau în decubit dorsal cu capul
uşor ridicat şi aplecat înainte pentru a uşura deglutitia

i se protejează lenjeria cu un prosop curat

se protejează cu un prosop în jurul gâtului

se adaptează măsuţă la pat şi i se aşază mâncarea astfel încât să vadă ce i se introduce în gură

Servirea mesei

54
asistenţă se aşează în dreapta pacientului şi îi ridică uşor capul cu pernă

verifică temperatura alimentelor(pacienţii în stare gravă nu simt temperatura, nici gustul

alimentelor), gustând cu o altă lingură

îi serveşte supă cu lingură sau din cană cu cioc, taie alimentele solide

supraveghează debitul lichidului pentru a evita încărcarea peste puterile de deglutitie ale
pacientului

este şters la gură, i se aranjează patul

se îndepărtează eventualele resturi alimentare care, ajunse sub bolnav, pot contribui la formarea
escarelor

schimbă lenjeria dacă s-a murdărit

acoperă pacientul şi aeriseşte salonul

strânge veselă şi o transporta la oficiu

De ştiut

se încurajează pacientul în timpul alimentaţiei, asigurându-l de contribuţia alimentelor în

procesul vindecării

se stimulează deglutitia prin atingerea buzelor pacientului cu lingură

se oferă pacientului cantităţi nu prea mari-deoarece , neputând să le înghită, ar putea să le aspire

De evitat

servirea alimentelor prea fierbinţi sau prea reci

atingerea alimentelor care au fost în gură pacientului

-Se recomandă regim vegetarian ,lactic ,hipocaloric

55
 Figura2.1

ADMINISTRAREA ANTIINFLAMATOARELOR

1.NESTEROIDIENE:

Un grup de medicamente frecvent utilizate în practică medicală este cel al

antiinflamatoarelor nesteroidiene. Medicul este cel care trebuie să stabilească
medicamentul şi doză care ar fi optime pentru un anumit pacient. Nu trebuie să uităm
acest lucru, chiar dacă medicamentele din grupul antiinflamatoarelor nesteroidiene pot fi
eliberate şi fără prescripţie medicală.
Din grupul acestui tip de medicamente foarte frecvent utilizate sunt:
- Acidul acetilsalicilic (cu denumiri comerciale Aspirin, Rompirin, Europirin etc);
- Ibuprofen (cu denumiri comerciale Nurofen, Ibalgin, Marcofen etc);
- Ketoprofen (cu denumiri comerciale Ketalgon, Ketonal, Profenid, Rubifen etc);
- Diclofenac (cu denumiri comerciale Voltaren, Diclac, Diclotard, Rheumavek, Tratul, Clafen
etc);
- Indometacin;
- Meloxicam (cu denumiri comerciale Movalis, Melox etc);
- Piroxicam (cu denumiri comerciale Flamexin etc);
- Celecoxib (cu denumire comercială Celebrex).
Medicamentele din acest grup sunt iritante pentru mucoasa tubului digestiv, de aceea se
recomandă că administrarea comprimatelor sau a capsulelor să se realizeze împreună cu
aproximativ 200 ml de apă (adică un pahar plin cu apă). Dacă aceste medicamente se iau cu o

56
cantitate prea mică de apă, vor rămâne mai mult timp în stomac, determinând efecte de tip iritativ
digestiv (apariţia de dureri gastrice, senzaţie de arsură gastrică sau retrosternală). De asemenea,
se recomandă că, timp de 15-30 de minute după administrare, să rămânem în poziţie ortostatică
(adică să nu stăm aplecaţi, să nu ne culcăm). Astfel, se reduce riscul că aceste comprimate sau
capsule să ajungă la nivelul esofagului, unde ar putea cauza o iritatie accentuată a mucoasei,
urmată de dificultăţi în înghiţirea alimentelor.
Pentru a reduce efectul iritant asupra mucoasei digestive, aceste medicamente pot fi administrate
în timpul mesei sau imediat după ce am terminat de mâncat. Tot pentru reducerea efectului iritant
asupra mucoasei gastrice, medicul este cel care va recomandă administrarea acestor
medicamente, concomitent cu a unora cu efect protector asupra mucoasei gastrice sau
medicamente care reduc aciditatea gastrică.
Medicamentele din acest grup determina, în măsură mai mică sau mai mare, retenţie de lichide
(reţinere de apă în ţesuturi). Prin urmare, pentru a evita acest efect advers, pe parcursul
tratamentului cu antiinflamatoare nesteroidiene este recomandată o dietă săracă în sare, dietă
care ajută la reducerea acumulării de lichide.
Antiinflamatoarele nesteroidiene nu trebuie să fie asociate între ele, pentru că va creşte riscul de
apariţie a efectelor adverse. De asemenea, antiinflamatoarele nesteroidiene nu trebuie să fie
asociate cu unele medicamente din alte grupuri sau, în cazul asocierii, trebuie reduse dozele.
Având în vedere acest ultim aspect, este obligatoriu că orice pacient aflat sub un tratament cronic
să se adreseze medicului înainte de a cumpără un antiinflamator nesteroidian, pentru a evita,
astfel, posibilele interacţiuni medicamentoase.

2.STEROIDIENE:

Glucocorticoizii administraţi oral se absorb rapid, unele preparate că prednisonul şi cortizonul

necesitând activare hepatică. în plasmă circulă legaţi de proteinele plasmatice în procent de 90%,
iar 10% rămân liberi şi sunt responsabili de efectele biologice. Nivelul plasmatic este menţinut la
o concentraţie de 25 |ig/ml printr-un control exercitat de axul hipotalamo-hipofizar.
Analogii de sinteză ai cortizolului (hidrocortizon) diferă între ei prin Tl/2 plasmatic, puterea
antiinflamatoare şi retenţia hidrosalina (tabelul 5.1). În funcţie de Tl/2 biologic (scăderea la
jumătate a cantităţii totale de steroid din organism) glucocorticoizii pot fi:

57
- cu durata de acţiune scurtă (Tl/2 = 8-12 h): Cortizonul şi Hidrocortizonul;
- cu durata de acţiune medie (Tl/2 = 12-36 h): Prednison, Prednisolon, Metil Prednisolon,
Triamcinolon;
- cu durata de acţiune lungă (Tl/2=36-72 ore): Dexametazona, Beta-Metazona, Parametazona.

Tl/2 mai lung se corelează cu putere antiinflamtoare mai mare, dar şi cu riscul unei deprimări
marcate a axului hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenalian şi insuficientă corticosuprarenaliana
consecutivă. Astfel dexametazona are Tl/2 cel mai lung şi capacitatea antiinflamatoare cea mai
mare în comparaţie cu cortizonul care are Tl/2 cel mai scurt, dar şi un efect antiinflamator slab.
Datorită inhibiţiei puternice a axului hipofizo-suprarenalian dexametazona nu se foloseşte în
terapii de lungă durata, ci se foloseşte în cazurile care necesită nivele crescute de steroid pentru
perioade scurte.
Cortizonul şi hidrocortizonul au cea mai mare capacitate de retenţie hidrosalina.

în bolile reumatismale inflamatorii, inducerea şi menţinerea remisiunii bolii se face folosind

preparate cu durata de acţiune intermediară de tipul prednisonului. Administrarea acestuia se
face în una sau mai multe prize zilnice. Efectele antiinflamatoare şi imunosupresive ale
medicamentului sunt însă mai intense când este administrat în mai multe prize zilnice, modalitate
care are însă urmări negative pe releul funcţional endocrin chiar dacă doză de medicament este
mică. Doze mai mici de 25 mg prednison/zi, luate la ora 8 dimineaţă, timp de 5-10 zile de regulă,
nu suprimă axul hipotalamo-hipofizar. Ideal, administrarea ar trebui făcută într-un mod care să se
suprapună secretiei diurne de cortizol (ora 8 dimineaţă) permiţând dezinhibiţia nocturnă a
hipofizei şi secreţia matinală de ACTH, concordant cu ritmul fiziologic al secretiei. în fazele
acute ale bolii terapia poate fi intiata cu prednison în doză de minimum 1 mg/kg/zi, fracţionată în
3 prize. După obţinerea remisiunii clinice se trece la o priză unică matinală. Dacă remisiunea
persistă doză unică zilnică poate fi redusă gradat cu 5 mg/săptămâna până la 20 mg/zi. Apoi
scăderea se face cu 1,5-2,5 mg/săptămâna. Tratamentul de întreţinere se face şi trecând de la
terapia zilnică la cea alternanţa prin administrarea unei doze duble de steroid la două zile în priză
unică, modalitate cu efecte negative hipofizare mici, dar şi cu efecte antiinflamatoare mai reduse.

58
în ziua fără medicament bolnavul este sub influenţă cortizonului endogen. Retragerea
corticoterapiei poate să fie dublată de administrare de AINS. După oprirea corticoterapiei
refacerea funcţionalităţii hipofizare se face în timp variabil, mergând până la 9 luni. Riscul
insuficienţei corticosuprarenale este mai nuc în cazul administrării alternanţe. Oprirea
tratamentului poate să fie urmată de redeşteptarea bolii şi/sau de semne de insuficientă
corticosuprarenală (astenie, hipoglicemie, hipotensiune etc), caz în care se indică reintroducerea
steroidului cu o retragere mai lentă. Majoritatea glucocorticoizilor se administrează oral.
Folosirea parenterală se face în cure scurte pentru terapia unor episoade acute ale unor boli
inflamatorii cronice. O varianta a terapiei parenterale este "pulsterapia" în care doze mari de
steroid (1000 mg metilprednisolon) se administrează parenteral într-un interval scurt de timp (30-
45 minute), 3 zile consecutiv cu efecte bune pentru mai multe săptămâni. Această "pulsterapie"
şi-a dovedit eficientă în LES, vasculite, poliartrită reumatoidă. Repetarea acestui tip de tratament
cortizonic o dată pe luna permite menţinerea unei corticoterapii orale la doze acceptabile şi
ulterior reducerea dozelor orale.

Corticoterapia locală virează realizarea unor concentraţii crescute de steroid în regiunea afectată,
prin administrări intră şi periarticulare. Se folosesc preparate care nu necesită un proces de 11
hidroxilare prealabilă hepatică pentru a deveni active, cum sunt hidrocortizonul acetat,
triamcinolonul acetoid (KENALOG), betametazona (DIPROPHOS), metilprednisolon
(DEPOMEDROL). Dozele pentru o articulaţie variază în raport cu volumul acesteia. Astfel,
pentru articulaţiile mici ale membrelor se folosesc 2,5-15 mg prednisolon sau echivalent, iar
pentru articulaţiile mari 25-50 mg (tabelul 5.2). Administrarea intraarticulară a acestor suspensii
microcristaline poate declanşa o artrită pasageră datorită iritaţiei locale, fenomen similar atacului
de gută. Intervalul între administrările intraarticulare trebuie să fie de minim 4 săptămâni, altfel
putându-se agrava leziunile osteocartilaginoase.

EFECTE ADVERSE

Folosirea glucocorticoizilor în bolile inflamatorii reumatismale trebuie să ţină seama şi de

reacţiile lor adverse care sunt:

59
- mobilizarea acizilor graşi din depozite şi alterarea distribuţiei ţesutului gras cu repartizarea
acestuia pe gât, faţă, ceafă ducând la apariţia faciesului "în luna plină", a ceafei de "bizon",
fenomene care se rezolva prin trecerea la terapia alternanţa;
- creşterea catabolismului proteic cu favorizarea osteoporozei, osieo-necrozei, miopatiilor,
rupturilor de tendoane, a atrofiei cutanate cu apariţia vergeturilor, întârzierea creşterii;
- creşterea glicemiei cu posibilitatea instalării diabetului zaharat;
- retenţie hidrosalina prin creşterea rezorbtiei tubulare de sodiu cu apariţia edemelor, a
hipertensiunii arteriale şi consecutiv pierderi de potasiu;
- favorizarea osteoporozei prin creşterea eliminării urinare de calciu şi fosfor, interferarea
absorbţiei intestinale de calciu, inhibarea sintezei de colagen a osteoblastului, creşterea
reabsorbtiei osteoclastice;

- scăderea capacităţii de apărare a organismului prin inhibarea fagocitozei şi a digestiei

intracelulare a microorganismelor şi scăderea producţiei de IFN-y, fenomene ce favorizează
infecţiile bacteriene (tuberculoză, infecţia cu Pneumo-cistis carinii), virusuri şi fungi.
- stimularea secretiei gastrice de acid clorhidric şi pepsină şi scăderea celei de mucus cu riscul
apariţiei ulcerului;
- stimularea sistemului nervos central cu inducere de tulburări de comportament;
- tulburări oculare cu apariţia cataractei, glaucomului;
- accelerarea dezvoltării aterosclerozei;
- perturbarea funcţiei axului hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenalian. Administrarea
glucocorticoizilor trebuie făcută ţinând cont de efectele
adverse ale acestora. Astfel ulcerul gastro-duodenal în perioada acută, infecţiile, tuberculoză,
hipertensiunea arterială şi diabetul sever, glaucomul, psihopatiile reprezintă contraindicaţii ale
terapiei cortizonice.

Prevenirea şi combaterea reacţiilor adverse se face prin:

- respectarea contraindicatiilor;
- protecţie gastrică cu administrarea de inhibitori de receptori H2, prostaglandine exogene
(misoprostol), sucralfat sau alte antiacide;
- regim fără sare, hiperprotidic, hipoglucidic;

60
- aport suplimentar de potasiu;
- diuretice antialdosteronice;
- anxiolitice;
- regim şi tratament antidiabetic;
- antibiotice în caz de infecţii;
- prevenirea osteoporozei prin administrarea de calciu, florură de sodiu;
- prevenirea insuficienţei corticosuprarenale prin administrarea în terapiile de lungă durata a
medicamentului într-o priză unică dimineaţă, respectând ciclul fiziologic sau trecerea la terapia
alternanţa şi sevraj progresiv.

Figura1.9
TESTAREA INTRADERMICĂ LA ANTIBIOTIC:
Pregătirea pacientului

a) Psihică:

Informaţi pacientul despre procedura în mod explicit şi pe înţeles;

Explicaţi scopul injectiei, efectele dorite şi nedorite.

b) Fizică:

61
Asiguraţi intimitatea pacientului;
Verificaţi locurile de elecţie, regiunea anterioară a antebraţului;
Stabiliţi locul pentru injecţie evitând zonele pigmentate, decolorate sau infectate;
Poziţionaţi pacientul în siguranţă în funcţie de locul selectat şi de starea să: decubit dorsal,
poziţie şezândă sau semisezanda.

Efectuarea procedurii:

Testare intradermică cu diltii de 100 u/ml sau 1000 u/ml pentru antibioticele măsurate în unităţi
sau 0,001 g/ml pentru antibioticele măsurate în grame .
Efectuaţi injecţia intradermică conform procedurii.
Pentru evitarea sensibilizari iproprii la antibiotice asistentul medical va purta manusi in timpul
dizolvari iantibioticelor.

Îngrijirea ulterioară a pacientului:

Observaţi locul injectiei;

Ajutaţi pacientul să ocupe o poziţie confortabilă şi să rămână în repaus la pat;
Menţineţi zona injectiei accesibilă observaţiei;
Supravegheaţi atent pacientul după testarea sensibilităţii la medicamente (antibiotice,
anestezice) ;
Citirea reacţiei locale o va face medicul după 20 - 30 de minute;
Supravegheaţi pacientul pentru a surprinde eventualele complicaţii şi pentru a lua
măsurile corespunzătoare şi în timp util, dacă acestea apar.

62
Reorganizarea locului de muncă:

 Colectaţi materialele folosite în containere speciale, conform legislaţiei în vigoare;

 Aruncaţi seringă cu acul încorporat necapişonat în recipientul special destinat acestui
scop;
 Spălaţi şi dezinfectati materialele refolosibile, apoi le depozitaţi în spaţiile special
destinate;
 Îndepărtaţi deşeurile;
 Spălaţi mâinile după îndepărtarea mănuşilor.

CLISMA -TEHNICA

Clismă este o formă specială a tubajului, prin care se introduc diferite lichide în intestinul gros
(prin anus, în rect şi colon).

Scop: evacuator

-evacuarea conţinutului intestinului gros

-pregătirea pacientului pentru examinări (rectoscopie, irigoscopie)

-intervenţii chirurgicale asupra rectului

-clismele evacuatoare pot fi: simple, înalte, prin sifonaj, uleioase, purgative

·materiale

-de protecţie

-paravan, muşama, aleză, învelitoare

-sterile

-canulă rectală

-casoletă cu comprese

-pară de cauciuc pentru copii

63
-nesterile

-stativ pentru irigator

-irigatorul şi tubul de cauciuc de 1,5-2 m lungime şi 10 mm diametru

-tăviţă renală, bazinet

-apă caldă la 35°C-37°C (500-1000m1 pentru adulţi, 250 ml pentru adolescenţi, 150 ml pentru
copil, 50-60 ml pentru sugari)

- sare (1 linguriţă la un litru de apă)

- ulei (4 linguri la 1 litru de apă) sau

- glicerină (40 gr la 500 ml)

- săpun (1 linguriţă rasă la 1 litru)

-medicamente

-soluţii medicamentoase în cantitatea şi concentraţia cerută de medic

-substanţă lubrifiantă (vaselină)

·Pacient

-psihic:

- se anunţă şi i se explică tehnică

- se respectă pudoarea

-fizic:

-se izolează patul cu paravanul şi se protejează cu musamaua şi aleză

-se aşează pacientul în funcţie de starea generală în poziţie:

- decubit dorsal, cu membrele inferioare uşor flectate

-decubit lateral stâng cu membrul inferior stâng întins sidreptul flectat

-genupectorala

64
-se aşează bazinetul sub regiunea sacrală şi se invelestepacientul cu învelitoare

·clismă evacuatoare simplă:

-se fixează canulă la tubul irigatorului şi se închide robinetul

-se verifică temperatura apei sau a soluţiei medicamentoase

- se umple irigatorul

-se evacuează aerul şi prima coloana de apă

- se lubrifiază canulă cu o compresă de tifon

- se fixează irigatorul pe stativ

-asistenţă se spală pe mâini şi se dezinfectează

-îndepărtează fesele pacientului cu mâna stânga

-introduce canulă prin anus în rect (cu mâna dreapta) perpendicular pe suprafaţă subiacentă, cu
vârful îndreptat înainte în direcţia vezicii urinare

-după ce vârful canulei a trecut prin sfincter se ridică extremitatea externă şi se îndreaptă vârful în
axa ampulei rectale

- se introduce canulă 10-12 cm

-se deschide robinetul sau pensă şi se reglează viteză de scurgere a apei prin ridicarea irigatorului
la aproximativ 50 cm deasupra patului pacientului

-pacientul este rugat să respire adânc, să-şi relaxeze musculatura abdominală, să reţină soluţia 10-
15 minute

- se închide robinetul înainte că nivelul apei să se apropie de nivelul tubului de scurgere

- se îndepărtează canulă şi se aşează în tăviţă renală

-pacientul este adus în poziţie de decubit lateral drept, apoi decubit dorsal pentru a uşura
pătrunderea apei la o adâncime mai mare se captează scaunul la pat sau la toaletă

·clismă înalta: -se procedează la fel că la clismă evacuatoare simplă

-se introduce o canulă flexibilă la 30-40 cm în colon

65
-se ridică irigatorul la 1,5 m pentru a realiza o presiune mai mare a apei

-temperatura apei va fi mai scăzută (15-16°C)

·clismă uleioasă:

-se folosesc uleiuri vegetale (floarea soarelui, măsline), încălzite la 38° C în baie de apă

-introducerea în rect se face cu ajutorul unui irigator la care rezervorul este înlocuit cu o pâlnie sau
cu ajutorul unei seringi

-se introduce la presiune joasă

- aproximativ 200 ml de ulei se introduc în 15-20 min

- se menţine în rect 6-12 ore (este bine să se execute seară, iar pacientul va elimina dimineaţă un
scaun moale nedureros)

-se indică în constipatii cronice, fecalom

Efectuarea clismei cu trusa de unică folosinţă

Avantaje: -pacientul îşi poate face clismă singur, la domiciliu.

Pregătirea pacientului: - informarea lui asupra scopului clismei şi a poziţiei pe care trebuie să o
adopte în timpul administrării (aceeaşi că pentru orice clismă).

Pregătirea materialelor:

-flaconul cu soluţie (flaconul este confecţionat din material plastic flexibil, care constituie pară, şi o
prelungire lubrefiata ce constituie canulă, care este protejată cu un capişon).

Flaconul conţine soluţia pentru administrare:

-ex. Narmacol-Lavement;

-ex. Rowasa.

Efectuarea:

•Se detaşează capişonul;

•Se introduce canulă prin orificiul anal;

66
•Se comprimă uşor, ritmic, corpul flaconului;

•Se retrage canulă.

Îngrijirea pacientului:

-se efectuează toaletă regiunii anale pe un bazinet curat

-se îndepărtează materialele de protecţie

-se aşează pacientul comod, se înveleşte

-se aeriseşte salonul

Reoorganizarea şi notarea în F.O.

DE ŞTIUT:

-când canulă întâmpina rezistenţă, se retrage câţiva cm sau se da drumul apei din irigator,
pentru că această să permită înaintarea canulei atât prin întinderea şi lărgirea rectului, cât şi
prin dizolvarea şi dizlocarea materiilor fecale

-dacă în faţă canulei se aşează scibale, se va ridică irigatorul care va mari presiunea de
scurgere, restabilind curentul normal

-când apar dureri, crampe intestinale, se opreşte curentul de apă câteva minute până ce se
linişteşte musculatura colonului

- la sugari şi copii mici, clismă evacuatoare se face cu pară de cauciuc cu vârf efilat (până la 6
luni se va utiliza o pară cu capacitatea de 50-60 ml; de la 6 luni-1 an capacitatea acesteia va fi
de 100 ml)

67
EVALUARE PARACLINICĂ-IMAGISTICĂ:

Radiografia sistemului osos:

Definiţie
-reprezintă imprimarea pe un film radiologiccu ajutorul razelor Roentgen a diferitelor segmente
ale aparatului locomotor.Rgf clasică se efectuează din 2 incidente: faţă şi profil
Scop:
-studierea morfologiei şi funcţionalităţii unor articulaţii , oase din sistemul osteo-articular
-pentru stabilirea diagn în caz de traumatisme, fracturi sau diferite afecţiuni
Pregătirea bolnavului:
-psihică
-fizică: bolnavul este ajutat la dezbrăcat, îmbrăcat şi la adopatarea poziţiei necesare
Tehnica:
Regiunea de examinat se dezbracă complet, părul lung al femeilor va fi legat sus pe cap,
mărgelele, lănţişoarele vor fi scoase de la gît, hainele cu nasturi şi obiectele radioopace vor fi
îndepărtate.
Se ridică pansamentul de pe regiunea de
exploatat(dacă există)
Dacă membrul examinat nu poate fi menţinut în poziţie fără aţele, se vor folosi aţele transparente
la razele X.
Se adm boln un analgezic dacă mişcările îi provoacă dureri în traumatisme, infecţii.
În radiografia de bazin se va face o clismă evacuatoare (cu excepţia fr recente)
Se ajută boln să adopte şi să îşi păstreze poziţia dea lungul tehnicii, să se îmbrace şi să se ridice
de pe masă de examinare
Se notează în FO

Protecţia asistenţei şi pacientului:

-se consimţămîntul scris d ela femeile tinere, care vor declara pe propria răspundere că nu sunt
însărcinate.
-organele genitale ale pac vor fi protejate cu un şorţ special de plumb

68
-dacă în timpul radiografiei asistenţă tb să stea lîngă bolnav, ea va îmbracă şorţ, guler, mănuşi şi
ochelari de protecţie
Evaluarea rezultatelor:
Rgf reflectă:
-integritatea osului; modificări de densitate; modificări de suprafaţă a osului
-spaţiul articular poate fi îngustat sau lărgit; deformările articulare, dezaxări
-structura părţilor moi, calcificări în capsulă articulară, noduli reumatoizi subcutanati

Fizioterapia

Fizioterapia este o practicǎ cu ajutorul cǎreia muşchii, articulaţiile şi membrele superioare şi

inferioare ȋşi recapǎtǎ mobilitatea. Fizioterapia este o disciplină care are la bazǎ diverse procedee
provenite atât din medicină tradiţionalǎ, cȃt şi din cea modernǎ. Fizioterapia este utilizatǎ
frecvent că o metodǎ de recuperare dupǎ o boalǎ sau un traumatism, dar poate fi utilizatǎ şi
pentru a ȋmbunǎtǎţii circulaţia sau pentru a ameliora durerea. Fizioterapia nu este o terapie
dureroasǎ şi nu poate fi practicatǎ decȃt de cǎtre un specialist.

Opţiunile de tratament ȋn fizioterapie includ o gama largă de terapii: de la programe de exerciţii

fizice, la electroterapie şi pȃnǎ la tehnici de eliberare a cǎilor respiratorii.

Ce anume include fizioterapia?

Existǎ mai multe tipuri de tratamente pe care fizioterapia le utilizeazǎ iar acestea sunt:

69
Masajul - Terapia prin masaj este adaptatǎ ȋn funcţie de nevoile pacientului şi are că efect
creşterea mobilitǎţii şi a flexibilitǎţii.

Hidroterapia - În timpul unei sesiuni de hidroterapie, un fizioterapeut va încuraja pacientul sǎ se

mişte ȋn apǎ pentru a creşte mobilitatea articulaţiilor. Hidroterapia mai este utilizatǎ şi pentru a
stimula activitatea nervoasǎ.

Electroterapia - Electroterapia este utilizatǎ, ȋn primul rȃnd, pentru a reduce durerile musculare şi
pentru a ajută la regenererea ţesutului muscular.

Terapia fizicǎ - Fizioterapeutii utilizeazǎ o varietate de exerciţii fizice şi de stretching pentru a

ȋmbunatǎţii flexibilitatea şi pentru a reduce rigiditatea muscularǎ.

Ce afecţiuni trateazǎ fizioterapia?

Fizioterapia trateazǎ aproape orice boalǎ care afecteazǎ muşchii, nervii sau articulaţiile. Cu toate
acestea, poate trata şi afecţiuni precum cele respiratorii dar şi leziuni cǎpǎtate ȋn urmă unei
activitǎţi sportive.

Durerile musculare: Fizioterapia poate reduce rigiditatea şi durerea şi poate încuraja fluxul de
sȃnge cǎtre muşchi.

Leziunile sportive: Sportivii apeleazǎ adesea la fizioterapie pentru a reduce durerea provocatǎ de
accidentǎri dar şi pentru a-şi spori flexibilitatea.

Artrită: Bolile precum artrită reduc mobilitatea articulaţiilor, ȋnsǎ fizioterapia ȋncearcǎ sǎ
inverseze acest proces. Ȋn cazul ȋn care pacienţii au o vȃstă ȋnaintatǎ, fizioterapeutul va adapta
programul ȋn funcţie de starea generalǎ de sǎnǎtate a acestora.

Problemele respiratorii: Fizioterapia este utilizatǎ, destul de des, la pacienţii cu fibrozǎ chisticǎ,
deoarece această usureazǎ respiraţia şi ȋmbunǎtǎteste postura pacientului.

Recuperare medicalǎ. Recuperarea medicalǎ prin fizioterapie este foarte importantǎ şi poate fi
folositǎ atȃt ȋn cazul bolilor, cȃt şi dupǎ unele traumatisme grave. De exemplu, programele
pentru bolile cardiace şi pulmonare vor ajută pacienţii prin ȋmbunǎtǎtirea circulaţia şi prin
refacerea funcţiilor normale ale corpului. În cazul în care o persoană a suferit un accident grav,
fizioterapia poate facilita procesul de vindecare sau poate chiar diminua durerea.

Cum decurge o sedintǎ de fizioterapie?

70
Ȋntr-o primǎ instantǎ, specialistul va examina pacientul pentru a identifica problemele cu care se
confruntǎ şi pentru a putea concepe un plan de tratament. Fizioterapeutul trebuie sǎ afle atȃt
detalii despre problemele generale de sǎnǎtate cȃt şi depre fobiile sau alergiile pacientului. Ȋn
funcţie de nevoile acestuia, specialistul va alege una sau mai multe terapii.

Fizioterapia este consideratǎ o terapie extrem de eficientǎ, mai ales cǎ cercetǎrile evidentiazǎ
faptul cǎ aceastǎ ȋmbunǎtǎteste recuperarea, dar are şi un rol foarte important ȋn stoparea
agravǎrii bolii.

COMPUTER TOMOGRAF (CT) Figura2.2

În vederea examinării prin computer tomografie nu sunt necesare pregătiri deosebite cu

câteva excepţii şi anume în cazul colonoscopiei virtuale şi a coronarografiei, detalii privind
aceste pregătiri puteţi obţine de la secretariatul clinicii.

Este indicat şi de foarte mare ajutor, că în vederea stabilirii evoluţiei unei afecţiuni, să va
prezentaţi la examinare cu toate documentele medicale pe care le aveţi (investigaţii computer
tomografice vechi, analize de laborator, filme radiografice, bilete de externare, scrisori
medicale din care să reiasă afecţiunile din antecedente). De asemenea este obligatorie
precizarea existenţei sarcinii, a reacţiilor alergice, a existenţei afecţiunilor hepatice (hepatite
cronice cu VHB,VHC, a cirozei hepatice şi etiologiei acesteia), renale, tiroidiene.

Şi în cazul tomografiei există două tipuri de proceduri – investigaţii native (fără administrare
de substanţă de contrast) şi investigaţii cu administrare de substanţă de contrast. În vederea

71
obţinerii unor examinări de foarte bună calitate, veţi fi sfătuit să nu consumaţi alimente cu
aproximativ 4 ore înainte de examinare, să nu consumaţi băuturi alcoolice, carbogazoase sau
cafea.

Pentru examinarea abdomenului şi pelvisului este necesar să beţi o substanţă de contrast

dizolvată în apă (pusă la dispoziţie de personalul clinicii), înaintea începerii investigaţiei
propriu-zise.

Pregătirea pentru investigaţie se face într-o sala apropiată de computerul tomograf, înaintea
examinării. Injectarea cu substanţă de contrast se face cu o seringă automată la plică cotului.
Substanţele de contrast au proprietatea de a fi opace la razele X ele fiind iodate.

Trebuie să colaboraţi îndeaproape cu personalul clinicii, mai ales în cazul în care este
necesară examinarea prin tomografie, în inspir sau expir blocat, să nu va modificaţi poziţia
pe masă de examinare în timpul scanării şi să anunţaţi orice reacţii în eventualitatea în care
acestea apar, în urmă administrării substanţei de contrast.

Pentru administrarea substanţei de contrast intravenos este necesară efectuarea unei punctii
venoase şi inserarea în lumenul venos a unei branule de calibru diferit, în funcţie de tipul de
investigaţie. În timpul investigaţiei vi se administrează substanţă de contrast cu ajutorul
seringii automate, un anumit volum cu un anumit flux. Din cauza injectării de volume mari şi
cu viteză de injectare mare pot apărea senzaţii de căldură, gust metalic în gură, uşoară
senzaţie de greaţă. Despre toate aceste efecte minore secundare veţi fi înştiinţat la începutul
investigaţiei. Orice alte efecte percepute trebuie aduse imediat la cunoştinţă personalului,
lucru posibil prin staţia de comunicare pacient-personal cu care este dotat aparatul.

În timpul injectării este normal să simţiţi o senzaţie de căldură în tot corpul. Această senzaţie
de căldură este normală şi ea dispare în câteva minute. Uneori este necesară reinjectarea
substanţei de contrast în timpul examinării prin computer tomografie sau repetarea scanării
pentru prinderea unor timpi tardivi. Pentru investigaţia prin computer tomografie veţi fi
întins(a) pe o masă care se deplasează în interiorul tomografului.

72
Contrai ndi caţii

Dacă răspunsul Dumneavoastră la una dintre întrebările de mai jos este pozitiv trebuie să îl
faceţi cunoscut, la sosirea în clinică, medicului radiolog înaintea începerii examenului prin
computer tomografie:
suferiţi de alergii care produc urticarie, eczeme sau de astm bronşic?
sunteţi însărcinată sau susceptibilă de a fi, sau alăptaţi?
aveţi o boală cronică (diabet, insuficientă renală s.a.)?
sunteţi claustrofob(a) sau aveţi o natură anxioasă?
Că şi contraindicaţii relative, în care se evaluează raportul risc/beneficiu sunt insuficientă
renală, afecţiunile tiroidiene (dacă este necesară administrarea de SDC), sarcina (afecţiuni
care periclitează viaţă mamei), feocromocitom.

Avan tajel e compu ter tomografi ei :

Durata scurtă de scanare, între 7 şi 12 secunde - prima intenţie în patologia traumatică

Pentru investigaţiile standard, costurile metodei sunt mai mici comparativ cu
examinarea RMN.

Figura2.3

73
Prezentarea cazurilor de boală

CazI

I.Culegerea de date

Nume-Bogăţoiu
Prenume: Cornelia Mariana
Domiciliu:Sat Cotofeneşti, Nr. 302
Vârsta:50 ani
Sex:Feminin
Naţionalitate:Română
Religie:creştin-ortodox
Ocupaţie:salariat
Condiţii de viaţă:satisfăcătoare
Stare civilă:căsătorită
Motivul internării:dureri lombare intense,iradiate pe membrul inferior stâng;
Spitalul Municipal Ploieşti – Schuller Secţia

: Reumatologie
2. Informaţii medicale
Antecedente heredocolaterale
: cardiacă, coartroză Antecedente patologice
Comportamente (fumat, alcool):
neagă fumat,alcool
Diagnostic de internare
: lombosciatică dreaptă parestezică tip S1

74
2Analiza și interpretarea datelor
1.Nevoia de a evita pericolele
P=risc de complicații
E=Lomboșciaticii
S=dureri lombare
PES=Risc de complicații datorită Lomboșciaticii manifestată prin dureri lombare
2Nevoia de a-și menține temperature corpului în limite normale
P=creștera valorii de temperatură
E=Lomboșciaticii
S=Febra
PES=Creșterea valorii de temperatură datorită Lomboșciaticii manifestată prin febră
3.Nevoia de a dormi si odihni
P=anxietate
E=Lomboșciaticii
S=perturbarea somnului
PES=Anxietate datorită Lomboșciaticii manifestata prin perturbarea somnului

75
Caz 1
Nevoia Diagnostic Obiectiv Intervenții Intervenții delegate Evaluarea
afectată de nursing e autonome
1.Nevoia de Risc de 8 oo- -Aerisește Administrează
a evita complicații pacientul salonul medicația
pericolele datorita să nu -crează recomandată de medic
lomboșciatic mai condiții -administrează
ii manifestat prezinte optime antiinflamatoare
prin durere risc de -psihoterapie nesteroidiene
lombară cmplicați -încurajează -administrează
i in bolnavul calmante
decurs asupra bolii -Recoltează singe și
de o ora -îl ajuta sa se urină pentru
imbrace laborator
-îi ofera ceai -Efectuează EKG
cald

9oo-
Pacientul
numai
prezintă
risc de
complicați
i
2 Nevoia de Cresterea 9 oo- - Administrează
a -și păstra valorii de pacientul administreaz medicația
temperatur temperatură sa a alimente recomandată de
e corpului datorita combata calduțe medic
în limite lomboșciatic febra în -îmbracă Adiministreaza
normale ii decurs pacientul în antitermice,regim
manifestata de o haine subțiri hidric
prin febra jumătate pentru a Administreaza
de oră putea perfuzii cu Glucoză si
transpira sodium si vitamine

9 30-
pacientul
numai
prezintă
febră
3Nevoia de Anxietate 9 30- -îi explică -administrează

76
a dormi si datorită pacientul despre medicația
odihni lomboșciatic să numai evoluția si recomandată de medic
ii prezinte prognosticul
manifestată anxietate bolii Administrează
prin în decurs -psihoterapie anxiolitice,antidepresi
perturbarea de o oră prin muzică ve
somnului -îl -Control psihologic si
încurajează psihiatric
sa citească -conduce pacientul la
cărți diverse controale

10 00
pacientu
numai
prezintă
anxietate

77
Caz 2

I.Culegerea de date

Nume-Radu
Prenume: Ioana
Domiciliu:Sat Ciocile, Nr. 12
Vârsta:56 ani
Sex:Feminin
Naţionalitate:Română
Religie:creştin-ortodox
Ocupaţie:salariat
Condiţii de viaţă:satisfăcătoare
Stare civilă:căsătorită
Motivul internării:dureri lombare intense,iradiate pe membrul inferior stâng;
Spitalul Fetești-Secția Ortopedie-Reumatologie
: Reumatologie
2. Informaţii medicale
Antecedente heredocolaterale
: cardiacă,
Antecedente patologice
Comportamente (fumat, alcool):
neagă fumat,alcool
Diagnostic de internare
: Lomboșciatică la nivel L5

78
II.Analiza și interpretarea datelor
1.Nevoia de a se mișca și a avea o bună postură

P=postură inadecvată

E=limitarii amplitudinii coloanei lombare

S=durere iradiantă in membrul inferior stăng

PES=Postură inadecvată datorită limitării amplitudinii coloanei lombare manifestată prin

durere iradiantă în membrul inferior sting

2.Nevoia de a se îmbrăca și dezbrăca

P=imposibilitatea de a se îmbrăca și dezbrăca

E=Lomboșciatică

S=senzație de arsură

PES=Imposibilitatea de a se îmbrăca și dezbrăca datorită Lomboșciaticii manifestata prin

senzație de arsură

3Nevoia de a dormi și odihni

P=Incapacitatea de a se odihni

E=Lomboșciatica

S=agitație ,anxietate

PES=Incapacitatea de a se odihni datorită Lomboșciaticii manifestată prin

anxietate,agitație

79
-

Nevoia Diagnostic Obiecti Intervenții Intervenții delegate Evaluare

afectată de nursing ve autonome
Nevoia Postură 8 00- pregatesc fizic si -administrez medicația
de a se inadecvată Pacient psihic pacientul recomandată de medic-
mișca și datorită a să antiinflamatoare
a avea o limitării poată -ajut pacientul in nesteroidiente,corticote
bună amplitudinii prezent efectuarea rapie
postură coloanei ao miășcărilor pasive -conduc pacientul
lombare bună pentru tehnici de
manifestată postură -ajut pacientul să-și kinetoterapie și
prin durere in schimbe pozitia din fizioterapie
iradiantă în decurs decubit dorsal in
membrul de 2 șezand
inferior sting ore
-in timpul
mobilizării,suprave
ghez atent culoarea
și expresia feței.

-incerc pe cat
posibil sa evit
eforturile fizice ale
pacientului

10 00-
pacienta
prezintă
o bună
postură
Imposibilitat 10 00- pregătesc fizic și -la indicația medicului
2.Nevoi ea de a se pacient psihic pacientul conduc pacienta la
a de a îmbrăca și a să se investigații
se dezbrăca poată - pregătesc in -Administrez medicația
îmbrăca datorită apleca ordinea folosirii recomandată de medic
și Lomboșciati pentru obiectele de Îndrum pacienta sa
dezbrăc cii a se vestimentație facă bicicleta în ritmul
a manifestata îmbrăc prescris de medic
prin senzație a și - toate mișcările le
de arsură dezbră efectuez cu
ca în blîndețe, pentru a
decurs nu accentua
de o durerea
jumăta
80
 te de
oră
11 00-
pacienta
prezintă
o stre de
confort
fizic și
psihic
Incapacitate 12 00- -Pregătesc fizic și -administrez medicația
3Nevoia a de a se pacient psihic pacientul recomandată de medic
de a odihni a să se -administrez
dormi și datorită poată -învăț pacientul anxiolitice,antidepresiv
odihni Lomboșciati odihni tehnici de relaxare calmante
cii în cu cîteva minute
manifestată decurs înainte de culcare
prin de 6
anxietate,agi ore
tație

18 00-
pacienta
se simte
odihnită

81
Caz 3

I.Culegerea de date

Nume-Ion
Prenume: Mariana
Domiciliu:Fetesti
Vârsta:53ani
Sex:Feminin
Naţionalitate:Română
Religie:creştin-ortodox
Ocupaţie:salariata
Condiţii de viaţă:satisfăcătoare
Stare civilă:căsătorită
Motivul internării:dureri lombare intense,iradiate pe membrul inferior stâng;
Se internează pe Secția Reumatologie
2. Informaţii medicale
Antecedente heredocolaterale
: cardiacă, coartroză
Antecedente patologice
Comportamente (fumat, alcool):
neagă fumat,alcool
Diagnostic de internare
: lombosciatică stîngă parestezică tip S1
Grup sanguin 0
Factor Rh-pozitiv

82
2.Analiza și interpretarea datelor

1.Nevoia de a evita pericolele.

P=Risc de complicații

E=Lomboșciatică

S=Inflamație,extensia genunchiului deficitară,tulburări de mers,dureri la nivelul fesei

PES=Risc de complicații datorităvLomboșciaticii manifestat prin inflamație,extensie a

genunchiului,deficitară,tulburări de mers,dureri la nivelul fesei.

2.Nevoia de a dormii si odihnii.

P=Alterarea calitativă și cantitativă a somnului

E=Lomboșciatică

S=Dureri la nivelul coloanei lombare

PES=Alterarea calitativă și cantitativă a somnului datorită Lomboșciaticii manifestat prin

dureri la nivelul coloanei lombare.

3.Nevoia de a-și menține temperatura corpului în limite normale

P=Valoarea de temperatură inadecvată

E=Lomboșciatică

S=Inflamație

PES=Valoarea de temperatură inadecvată datorită Lomboșciaticii manifestat prin

inflamație.

83
Nevoia Diagnostic de nursing Obiective Intervenții Intervenții Evaluare
afectată autonome delegate
1.Nevoia Risc de complicații 8 00- -ajut -
de a datorităvLomboșciaticii pacientul pacienta administre
evita manifestat prin să nu mai să se z medicația
pericolel inflamație,extensie a prezinte deplaseze, recomanda
e genunchiului,deficitară,tulbură potențial obișnuiesc tă de medic
ri de mers,dureri la nivelul de pacienta -conduc
fesei. complicați cu pacienta la
i în decurs condițiile radiologie
de 2 ore. noului -efectuez
mediu,îi EKG
ofer -pregătesc
informații pacienta
despre pentru
boală puncție
articulară

10 00-
pacienta
nu mai
prezintă
complicaț
ii
2.Nevoia Alterarea calitativă și 10 00- -comunic -
de a cantitativă a somnului datorită pacienta cu administre
dormii si Lomboșciaticii manifestat prin să aibă un pacientul z medicația
odinii dureri la nivelul coloanei somn -îi explic recomanda
lombare. odihnitor necesitate tă de medic
în decurs a odihnei -
de 4 ore. neuroleptic
e
-
antiinflama
toare
-calamante
14 00-
pacieta se
poate
odihnii
3.Nevoia Valoarea de temperatură 14 00- -ofer date -
de a-și inadecvată datorită pacientei despre administre
păstra Lomboșciaticii manifestat prin să I se efectele z
temperat inflamație. combată negative antipiretice
ura inflamația ale ,antiinflam
corpului în decurs bolii,despr atoare,cal

84
în limite de 6 ore. e mante,Kine
normale. investigați toterapie,r
ile ce adioterapie
urmează a ,CT,RMN
I se -recoltez
efectua singe și
urină
ăentru
examene de
laborator
20 00-
pacienta
prezintă o
stare de
confort
fizic si
psihic

85
Concluzie
Lomboșciatica este una dintre cele mai frecvente forme de reumatism
degenerativ.

 Apare mai ales după vârsta de 40 ani şi mai frecvent la bărbaţi.

 Principalii factori declanşatori sunt traumatismele şi suprasolicitarea

coloanei lombo-sacrate.

 Mecanismul principal de producere este deteriorarea discului

intervertebral; cele mai frecvent afectate discuri sunt cele L4 – L5 şi L5 –
S1.

 Durerea şi impotenţa funcţională sunt simptomele dominante.

 Pentru stabilirea diagnosticului se fac manevre de elongaţie ale nervului

sciatic, precum şi radiografia standard (faţă şi profil) a coloanei lombare.

 Evoluţia este favorabilă în majoritatea cazurilor; există şi forme de sciatică

rebele la tratament.

 Tratamentul trebuie să fie aplicat precoce, să fie complex şi de lungă

durată.

86
 Bibliografie

Berlescu E., Constantinescu D, Teleki N.,Tzercha I. – Balneofizioterapie, Editura Medicală,

1963

Cezar lonel - Ghid de neurologie, Editura Medicală

Dimitriu C. - Reumatologie clinică, Editura Medicală, 1960

Kiss I. - Fizio-Kinetoterapia şi recuperarea medicală în afecţiunile aparatului locomotor, Editura

Medicală, 1999

87