Imaginea de sine

Tendinţa către reflectare asupra propriei vieţi sufleteşti, asupra însuşirilor psihice, asupra
comportamentului şi acţiunilor proprii, apare odată cu preadolescenţa. Sunt însă autori (Şchiopu, U.,
Verza, E., Zisulescu, Şt.) care numesc această tendinţă nu imagine de sine, ci conştiinţă de sine.

Adolescenţa se manifestă prin autoreflectare, prin conştiinţa că existenţa proprie se deosebeşte

substanţial de a celorlalţi oameni, reprezentând o valoare ce trebuie preţuită şi respectată.

Dacă luăm în consideraţie aspectele generale ale întregii perioade, se pot evidenţia o serie de
caracteristici ce îi dau o notă de specificitate în raport cu celelalte etape ale vârstelor umane. Astfel,
printre cele mai semnificative sunt dezvoltarea conştiinţei şi a conştiinţei de sine, în care sunt implicate
identitatea egoului şi plasarea subiectului în realitate.

Complexitatea sinelui este dată de multitudinea elementelor distincte şi a numeroaselor şi variatelor

relaţii dintre ele. Conceptul de sine (operaţional) de lucru (working self – concept), semnifică faptul că, în
funcţie de situaţii şi episoade, noi punem “la lucru” aspecte ale sinelui considerate ca fiind cele mai
adecvate. Persoanele care au o schemă de sine săracă şi dominată de un singur element sau de foarte
puţine sunt mai vulnerabile în faţa circumstanţelor neplăcute ale vieţii. Cineva pentru care doar valoarea
profesională sau doar cea familială – ori fie chiar amândouă – formează centrul sinelui poate avea mari
deziluzii când se confruntă cu dezaprecieri în aceste domenii.

Conştiinţa de sine este un proces complex care include, pe de o parte, raportarea subiectului la sine
însuşi, la propriile trăiri, iar pe de altă parte confruntarea acestora, compararea lor cu lumea în mijlocul
căreia trăieşte. Conştiinţa de sine constă într-o serie de reflecţii , de afirmaţii, de judecăţi cu privire la
propria personalitate. Fiind o interpretare verbală, reflexivă şi introspectivă, ea se întemeiază pe modelul
Eu-lui şi pe trăsăturile personale, fiind în raport nemijlocit cu lumea externă – conştiinţa lumii externe
fără de care conştiinţa de sine nu poate avea loc.Prin conştiinţa de sine individul îşi înţelege propria
persoană ca subiect al activităţii sociale, ca membru activ şi util al mediului social în care trăieşte.

Dezvoltarea conştiinţei de sine este determinată de mulţi factori. Un rol important îl joacă relaţiile cu
adulţii, aprecierile acestora faţă de calităţile şi munca adolescentului, precum şi aprecierea colectivului
din care face parte. Comportarea în şcoală şi în afară şcolii, rezultatele la învăţătură, îl diferenţiază de
ceilalţi colegi, făcându-l să-şi dea seama că este o fiinţă cu o anumită individualitate, care gândeşte,
simte şi acţionează într-un mod specific. Critica şi autocritica contribuie într-o largă măsură la
dezvoltarea interesului faţă de propria persoană, determinându-l pe adolescent să reflecteze asupra
muncii şi comportării sale, iar mai târziu asupra capacităţilor sale.

Conştiinţa de sine, autoreflecţia, este un proces frecvent în adolescenţă. A reflecta prea mult asupra
propriei persoane, a face multiple disecări, analize şi metaanalize (gânduri despre gânduri) relativ la
stările emoţional afetive, a te intreba mereu “de ce?” implică numeroase impedimente în a acţiona
afectiv şi chiar în a te cunoaşte mai bine. Autoreflecţia sporită nu duce la o conştiinţă de sine mai
accentuată şi realistă. Nu o implică în mod necesar însă între cele două procese există o corelaţie directă
pozitivă.

În adolescenţă, tânărul îşi dă seama mai bine dacă gândeşte corect sau fals asupra diferitelor probleme,
dacă îşi iubeşte părinţii, profesorii, colegii, dacă are voinţă tenace sau slabă, dacă este călăuzit de simţul
datoriei ori este un om care se eschivează de la muncă, dacă este principial sau dacă există o mare
deosebire între ceea ce gândeşte şi ceea ce face.

Unii psihologi, ca de exemplu Ch. Bühler , susţin că un factor care nu a fost îndeajuns observat, dar care
este foarte important pentru descoperirea propriei vieţi interioare, îl constituie propria cameră, în care
adolescentul are ocazia să mediteze asupra sa.

Un alt factor important care contribuie la orientarea adolescentului spre reflectarea de sine îl constituie
lectura, întrucât aceasta nu este decât un răspuns la propriile preocupări, la problemele care îl frământă.
Analiza conţinutului lecturii poate aduce câteodată o emoţie atât de puternică, încât îi prilejuieşte
adolescentului reflecţii profunde asupra propriilor sale stări sufleteşti ori asupra comportamentului.

Momentul reflecţiei de sine nu este indiferent, ci este determinat de o anumită dispoziţie sufletească,
când subiectul este liniştit, calm, lipsit de agitaţie sau nepreocupat de anumite idei, cu alte cuvinte
implică anumite condiţii favorizante. Oboseala, temperatura nepotrivită, boala sunt condiţii nefavorabile
reflecţiei de sine, ca şi anumite preocupări, agitaţia etc.

Interesant este efectul pe care reflecţia de sine îl are asupra diferitelor persoane. Astfel pentru unii ea
are efect tonic, ducând la înviorare, curaj, optimism, speranţă, în timp ce altora le provoacă stări
depresive, de melancolie, de teamă. Ca efect negativ al reflecţiei de sine, unii adolescenţi indică
melancolia, descurajarea, îndepărtarea de la luptă şi de la acţiune, în general.

Factorii care influenţează formarea imaginii de sine

Imaginea de sine se formează din evoluţia şi interacţiunea factorilor externi şi factorilor interni.

Factorii externi se constituie din evenimentele, experienţele şi consecinţele ce structureză din exterior
imaginea de sine. Există o serie de evenimente care influenţează felul în care ne percepem pe noi, felul în
care abordăm lumea. Putem suferi intervenţia lor directă, trăind consecinţele directe ale propriilor
acţiuni şi participând la evenimente sau putem învăţa indirect, observând comportamentul şi rezultatele
obţinute de alţii.

Imaginea de sine este influenţată şi de un alt set de factori: factorii interni, reacţiile interioare ce
reprezintă un răspuns la evenimentele externe. Acestea sunt procese concrete care au loc în interiorul
nostru şi care determină modul în care ne percepem locul în ierarhia acestei lumi şi dreptul nostru la
ceva mai bun.
Factorii interni cuprind lucrurile pe care ni le spunem, lucrurile pe care le credem despre noi înşine, tot
dialogul interior care influenţează imaginea de sine. Aceşti factori interni includ şi conţinutul adevărului
personal.

Modul cum se percepe un individ pe el insuşi este extrem de important. Informaţiile despre sine stocate
în memorie reprezintă conceptul de sine. Conceptul de sine al indivizilor este în cea mai mare parte
complex, numărul schemelor de sine este relativ mare. Schemele despre sine reprezintă cantitatea de
impresii formate despre sine. Deţinem trei tipuri de scheme despre sine :

● sinele real – informaţii despre felul în care ne percepem şi ne evaluăm în mod real la un moment dat;

● sinele ideal – informaţii despre cum ar trebui să fie în viitor;

● sinele cuvenit – ceea ce crede persoana că ar trebui să devină.

Eşecul în rezolvarea prăpastiei dintre sinele real şi sinele ideal poate produce dezamăgire, insatisfacţie
sau tristeţe. Eşecul la închiderea prăpastiei dintre sinele real şi cel ideal va avea ca rezultat frica,
anxietatea sau mânia .

Conceptul de sine al unei persoane ia naştere din interacţiunile cu alţi oameni, rezultate din condiţiile de
valoare interiorizate. Abordarea umanistă a conceptului despre sine pune accent pe recompensa pozitivă
condiţionată din partea altor persoane importante. Când un individ primeşte o recompensă pozitivă
condiţionată, sinele său real este în concordanţă cu sinele ideal şi rezultatul constă într-o bună stare de
echilibru mental. Dacă un individ nu s-a bucurat de o recompensă pozitivă condiţionată, el va căuta în
mod continuu să obţină aprobarea altor indivizi. Aceasta va duce la o apreciere de sine scăzută.

Aprecierea de sine este considerată o altă faţetă a sinelui şi reprezintă evaluările pe care le facem despre
noi înşine, putând să aibă avea o influenţă profundă asupra comportamentului.