ROMAN INTERBELIC, REALIST, BALZACIAN

ENIGMA OTILIEI
G. CALINESCU
CUPLU DE PERSONAJE

INTRODUCERE
Perioada interbelica este cea mai bogata pentru romanul romanesc, acesta atingand modernitatea
ca evolutie si apogeul ca valoare artistica.
G. Calinescu a fost un critic, romancier, publicist si academician roman ce a creat in perioada
interbelica. Conform epitafului scris de Geo Bogza, acesta a lasat in urma „o opera fundamentala pentru
cultura poporului roman”.
Romanul „Enigma Otiliei” apare in anul 1938. G. Calinescu opteaza prin acesta pentru un roman
obiectiv, scris in maniera balzaciana, dar depaseste acest program estetic, apeland la elemente de
modernitate.

CELE PATRU ELEMENTE

Prin tema, romanul este balzacian si citadin. Aceasta este, dupa cuvintele autorului „monografia unei
familii bucurestene”. Caracterul citadin tine de modernismul lovinescian. Fresca a micii burghezii
bucurestene de inceput al secolului XX, prezentata sub aspect social si economic, imaginea societatii
conturate constituie fundalul pe care se proiecteaza maturizarea tanarului Felix Sima. Acesta, in drumul de
formare al carierei, traieste experienta iubirii si a relatiilor de familie.
Titlul unei opera este un element paratextual ce ghideaza lectura cititorului. Cel al operei lui G.
Calinescu este semnificativ, reda esenta si circumscribe temele romanului. Titlul initial dat de G. Calinescu
operei sale a fost “Parintii Otiliei”. Acesta reflecta idea balzaciana a paternitatii, deoarece fiecare dintre
personaje determina intr-un fel soarta ofranei Otilia, asemeni unor parinti. Autorul schimba titlul din motive
editorial si astfel accentul este pus pe misterul protagonistei.
Relatarea actiunii romanului se realizeaza la persoana a III-a, din perspectiva unui narrator
omniscient, omnipresent. Naratorul se ascunde in spatele diverselor masti (de exemplu, personajul-reflector
Felix Sima, prin intermediul caruia sunt prezentate alte personaje), fapt dovedit si de limbajul uniformizant.
Romanul lui G. Calinescu este structurat in douazeci de capitole, in care este ilustrata ideea autorului: „doar
o analiza caracteriologica si o umanitate canonica duc la adevarata creatie in roman”. Romanul urmareste
mai multe planuri narative, prin creionarea destinelor mai multor personaje, prin acumularea detaliilor
semnificative: destinul Otiliei, al lui Felix, al clanului Tulea, al avocatului Stanica etc. Un plan urmareste lupta
dupa de clanul Tulea pentru obtinerea mostenirii, iar un altul prezinta formarea tanarului Felix Sima care,
ramas orfan, vine la Bucuresti pentru a-si face studiile si a deveni doctor. Acesta, in casa tutorelul sau, avarul
Costache Giurgiuveanu, traieste iubirea adolescentina pentru misterioasa Otilia.
Romanul debuteaza in maniera realist balzaciana, cu fixarea cronotopului – „la inceputul lui Iulie 1909” cand
Felix vine de la Iasi la Bucuresti „in strada Antim”, unde locuieste unchiul sau Costache. In incipit, odata cu
Felix, personaj martor, ii cunoastem pe toti, in sufragerie, la masa de joc. El e intampinat cu vorbele „aici nu
sta nimeni” si simetric, in final, apare imaginea aceleiasi case pe care in zorii unei duminici eroul o contempla
din perspectiva eroziunii timpului si in urechi ii suna cuvintele „aici nu sta nimeni”.
Istoria mostenirii include un dublu conflict succesoral. Pe de-o parte, este vorba despre ostilitatea
manifestata de Aglae impotriva Otiliei si pe de alta parte de interesul lui Stanica Ratiu pentru averea
batranului, care duce la dezbinarea familiei Tulea. Conflictul erotic privestea rivalitatea dintre Felix si maturul
Pascalopol, pentru iubirea Otiliei.
In conflictul pentru mostenire se afla doua familii inrudite. Membrii acestora apartin unor tipologii
umane care contureaza universul social. In casa lui Costache, traiesc Otilia, adolescent orfana, fiica celei de-a
doua sotii decedate a acestuia, Felix Sima, venit la tutorele sau pentru a studia Medicina. Mosierul
Pascalopol, prieten al batrunului vine in casa din drinta de a avea o families i din afectiune pentru Otilia, pe
care o cunostea de mica. In casa vecina traieste o a doua familie, “Clanul” Tulea. Acesta este condus de sora
lui Costache, Aglae. Din familia aceasta fac parte sotui Aglaei, Simion si cei trei copii, Olimpia, Aurica si Titi.
Acestei familii I se adauga Stanica Ratiu, sotul Olimpiei, dornic sa profite de pe urma mostenirii.

STATUTUL PERSONAJELOR
Pentru realizarea personajelor, G. Calinescu se foloseste de tehnica balzaciana a descrierilor mediului
si fizionomiei, din care se pot deduce trasaturi de caracter. Portretul balzacian porneste de la caracterele
clasice (avarul, ipohondrul, gelosul, ambitionsul, cocheta), carora realismul le confera dimensiunea sociala si
psihologica, adaugand un alt tip uman, aviristul. Tendinta de generalizare conduce la realizarea unor tipologii
clasice: mos Costache-avarul, Aglae-“baba absoluta fara cusur in rau” (caracterizare directa facuta de
Weissman), Aurica-fata batrana, Simion-nebunul sensibil, Titi-debilul mintal, Stanica Ratiu-aviristul, Otilia-
cocheta, Felix-ambitiosul, Pascalopol-aristocratul rafinat.

Otilia Marculescu este o tanara de optsprezece ani, fiica celei de a doua sotii a lui Costache
Giurgiuveanu, femeie frumoasa si bogata, care murise „de suparare” si ii lasase sotului toata averea,
impreuna cu datoria cresterii Otiliei, ramasa de mica fara mama. Ea este studenta la Conservator, izestrata
cu un temperament de artista, reprezentand atat tipul cochetei cat si, in egala masura, misterul feminin.
Otilia este numita de G. Calinescu „eroina mea lirica”, proiectia autorului in afara, „tipizarea mea in
ipostaza feminina”. Ea este protagonista reprezentativa pentru modernitatea romanului, atat prin tehnicile
de realizare, cat si prin problematica sa existentiala, reprezentand enigmatica drama a feminitatii, din care
cauza este si personaj eponim.
Felix Sima, denumit chiar de Calinescu „martor si actor”, deschide romanul prin descrierea casei lui
Costache Giurgiuveanu, privita in detaliu si il incheie cu aceeasi imagin a cladirii vazute din perspectiva
eroziunii timpului. Ramas orfan, baiatul fusese incredintat de raposatul doctor Iosif Sima din Iasi tutorelui
sau, Costache, caruia Felix obisnuia sa ii spuna „unchiul”. Tanarul venise la Bucuresti ca sa urmeze cursurile
Facultatii de Medicina, perioada in care sta in gazda in casa din strada Antim si traieste o experienta a
sentimentelor, menita sa il maturizeze.

EVOLUTIA PERSONAJELOR
Apropierea celor doi se observa inca de la sosirea tanarului Felix Sima in casa de pe strada Antim.
Patruns in locuinta, Felix asista la jocul de table, experimentand ostilitatea noilor cunostiinte. O observatie a
Aglaei Tulea, sora lui mos Costache este relevanta. Aceasta numeste casa lui Costache „azil de orfani”,
vizandu-i direct pe Felix si pe Otilia, ea percepandu-i ca pe niste rivali in lupta pentru averea fratelui. Conditia
similara a celor doua personaje le da un punct de pornire in ceea ce va insemna relatia lor.
Otilia ii va purta de grija lui Felix, inca din seara sosirii tanarului in casa lui Mos Costache. Neavand o
camera pregatita, Otilia ii ofera cu generozitate odaia ei, prilej pentru Felix de a descoperi in amestecul de
dantele, partituri, romane frantuzesti, cutii de pudra si parfumuri o parte din personalitatea exuberanta a
Otiliei. In cazul acestui portret se apeleaza la tehnica balzaciana a caracterizarii prin descrierea interiorului.
Intre cei doi se naste inca de la inceput o afectiune delicata, determinata inclusiv de conditie.
Impulsiv si inca imatur, Felix percepe dragostea in maniera romantica, transformand-o pe Otilia intr-un ideal
feminin. El are nevoie de certitudini, iar comportamentul derutant al fetei il descumpaneste, pentru ca nu-si
poate explica schimbarile Otiliei de atitudine. Insusi scriitorul justifica, insa, misterul personajului feminin
prin prisma imaturitatii lui Felix, afirmand: „Nu Otilia are o enigma, ci Felix crede ca are.”.
Otilia insasi recunoaste fata de Felix, cu sinceritate:”Sunt foarte capricioasa[...]”.
Planul formarii lui Felix urmareste experientele traite de acestea in casa unchiuli, in special iubirea
adolescentina pentru Otilia. Felix este gelos pe Pascalopol, dar nu ia nicio decizie fiindca primeaza dointa de
a-si face o cariera, dorinta insuflata de Otilia. Otilia il iubeste marturisit pe Felix, dar dupa moartea lui mos
Costache il paraseste definitive, considerand ca reprezinta o piedica in calea realizarii lui. Ea se casatoreste
cu Pascalopol, care ii poate oferi intelegere si protective. In epilog, Felix Intalnindu-l pe Pascalopol, afla ca-i
redase Otiliei libertatea si o vede intr-o fotografie in care nu o mai recunoaste pe fata de altadata: „un aer de
platitudine stingea totul”. Ea a ales siguranta casatoriei cu Pascalopol, constienta de firea capricioasa si
pentru ca nu dorea sa fie o piedica in ascensiunea lui Felix in cariera la care tinea atat de mult.

OPINIA
In opinia mea, prin cuplul Felix-Otilia, G. Calinescu ilustreaza experienta maturizanta a esecului in
dragoste. Creand personaje cu adevarat memorabile, autorul se foloseste de tehnici clasice, balzaciene, dar
si moderniste, cuplul expus fiind astfel unul care impresioneaza puternic.
CONCLUZIA
Roman al unei familii si istorie a unei mosteniri, “Enigma Otiliei”, de G. Calinescu se incadreaza in
categoria prozei realist-balzaciene, criticul N. Manolescu numind scrierea acestuia “balzacianism fara
Balzac”.