Sunteți pe pagina 1din 23

CUPRINS

INTRODUCERE
CAPITOLUL I. Potenţialul turistic de agrement şi divertisment în România
1.1. Cadrul natural
1.2. Clima
1.2.1. Factorii de care depinde clima României
1.2.2. Caracteristicile parametrilor climatici
1.3. Hidrografia
1.3.1. Dunărea
1.3.2. Rețeaua hidrografică a Dobrogei
1.3.3. Marea Neagră
1.4. Vegetația, fauna și solurile
1.4.1. Vegetația
1.4.2. Fauna
1.5. Măsurarea circulaţiei turistice
1.5.1. Înregistrarea circulaţiei turistice
1.5.2. Indicatori de măsurare a circulației turistice

CAPITOLUL II. Turismul sportiv în lume


2.1. Turismul sportiv – definiție și caracteristici
2.2. Tendințe ale turismului sportiv în lume
2.3. Evenimente sportive care pot crește cererea turistică pentru o anumită destinație
2.4. Activități conexe turismului sportiv
2.5. Impactul financiar al turismului sportiv asupra bugetelor naționale

CAPITOLUL III. Turismul pentru practicarea sporturilor de iarnă în România


3.1. Federaţia Română de Turism Sportiv
3.2. Măsurarea circulaţiei turistice
3.2.1. Înregistrarea circulaţiei turistice
3.2.2. Indicatori de măsurare a circulației turistice
3.3. Activităţi sportive de iarnă desfăşurate pe durata vacanţelor în România
3.4. Vacanţe de iarnă orientate spre activităţi sportive în România
3.5. Profilul consumatorului străin de turism sportiv în România

CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
CAPITOLUL I
Turismul - sector economic în expansiune

3
1.1. Particularităţile și trăsăturile specifice turismului
Turismul este, în primul rând “o formă de recreere alături de alte activităţi şi
formule de petrecere a timpului liber”1; el presupune “mişcarea temporară a oamenilor spre
destinaţii situate în afara reşedinţei obişnuite şi activităţile desfăşurate în timpul petrecut la
acele destinaţii”2; de asemenea, în cele mai multe situaţii, el implică efectuarea unor
cheltuieli cu impact asupra economiilor zonelor vizitate.
Exprimat, în general prin ansamblul activităţilor, relaţiilor şi măsurilor determinate de
organizarea şi desfăşurarea călătoriilor de agrement sau în alte scopuri, turismul se manifestă
ca un fenomen economico-social complex, rezultat din integrarea mai multor subdiviziuni
(ramuri distincte) ale economie şi este vorba despre activitatea din hoteluri, şi restaurante,
transporturi, agenţii de voiaj şi touroperatori, domenii angajate direct şi în principal în
servirea turiştilor, ca şi din telecomunicaţii, cultură şi artă, sport, sănătate şi altele, implicate
în mai mică măsură şi indirect în această privinţă .
Trăsăturile specifice turismului
Din categoria trăsăturilor de ordin general – care subliniază apartenenţa turismului
la sectorul terţiar – se remarcă:
 Caracterul imaterial al prestaţiei, serviciul turistic existând în formă potenţială şi
concretizându-se numai în contact cu cererea.
 Nestocabilitatea – perisabilitatea – serviciile turistice nu pot fi stocate şi păstrate
în vederea unui consum ulterior3. Din această caracteristică decurg atât avantaje, - eliminarea
cheltuielilor şi dificultăţilor legate de distribuţie – cât şi dezavantaje – imposibilitatea
asigurării echilibrului cerere – ofertă şi realizarea efectivă a serviciilor cu efecte negative
asupra gradului de utilizare a capacităţilor bazei materiale şi a resurselor umane.
 Simultaneitatea producţiei şi consumului lor – impune prezenţa în acelaşi loc a
prestatorului şi beneficiarului, concomitenţa execuţiei şi consumării lor. Neîndeplinirea
acestor cerinţe are efecte nefavorabile atât asupra volumului activităţii desfăşurate cât şi
asupra satisfacerii nevoilor turiştilor; orice neconcordanţă în timp şi spaţiu ale celor două
procese se soldează cu pierderi de oferă şi/sau cerere.

1 Holloway, J.Ch., The Business of Tourism, ed.IV, Pitman Publishing, London, 1994, p.1, apud.,
Minciu R., op. cit. p. 12.
2 Witt St. F., Brooke M. Z.,.Buckley P. J, The Management of International Tuorism, Unwin Hyman
Ltd., London, 1991, p.2 , apud, Minciu R, op. cit. p. 13
3 Olteanu V., Marketingul serviciilor. Teorie şi practică, Editura Uranus, Bucureşti, 1999, p. 77
4
 Inseparabile de persoana prestatorului – încetează în momentul încheierii
acţiunii acestuia. Comercializarea serviciilor presupune contactul nemijlocit între
producătorul – prestator şi consumatorul – turist.
 Ponderea mare a cheltuielilor cu munca vie – ca urmare a dependenţei de
persoana prestatorului. Pătrunderea progresului tehnic se face mai lent şi cu eforturi mei mari.
S-au remarcat în ultimul timp creşteri notabile privind utilizarea calculatorului în efectuarea
operaţiunilor de rezervare, în activităţile din agenţii sau spaţii de cazare, în evidenţa
cheltuielilor turiştilor.
 Intangibilitatea – serviciile turistice nu pot fi percepute cu ajutorul simţurilor,
ceea ce creează un complex de probleme privind organizarea producţiei şi comercializării lor.
Se creează avantaje în sensul simplificării sau chiar eliminării unor etape în procesul
distribuţiei dar apar dificultăţi în vânzarea şi promovarea lor deoarece turistul nu le poate
cunoaşte şi evalua înainte de achiziţie manifestând astfel neîncredere.
Din categoria trăsăturilor specifice – cere sunt determinate de caracteristicile cererii
şi ofertei turistice, de modul în care se realizează întâlnirea lor, de condiţiile în care au loc
actele de vânzare – cumpărare, trebuiesc menţionate următoarele4:
 Personalizarea serviciilor – particularizarea lor la nivelul grupului sau chiar a
individului (mai evidentă în cazul turiştilor care călătoresc pe cont propriu). Caracterul unicat
al serviciilor turistice prezintă avantajul realizării confortului psihologic al turistului, ducând
la reducerea posibilităţilor de copiere a acestora dar apar totuşi probleme legate de asigurarea
calităţii serviciilor.5
 Dinamica înaltă – se datorează în principal faptului că urmează îndeaproape
cererea şi a sensibilităţii la mutaţiile intervenite în dezvoltarea economico –socială, dar şi la
schimbările comportamentale ale consumatorului.
 Fluctuaţie sezonieră – caracteristică a serviciilor determinată de oscilaţiile cererii
turistice, al concentrării acesteia în anumite perioade ale anului.
 Complexitate – produsul turistic este rezultatul diferitelor combinaţii între
elementele antropice şi cele naturale specifice fiecărei destinaţii şi serviciile furnizate de
furnizori (cazare, masă, transport, agrement).
 Eterogenitate – este rezultatul dependenţei serviciilor turistice de dotările materiale
şi de persoana prestatorului. Apare atât în relaţie cu întreg sistemul cât şi cu fiecare în parte.

4 Minciu R., op. cit., pag. 29


5 Nistoreanu P., Management în turism, Editura ASE, Bucureşti 2002, p. 48
5
 Participarea unui număr relativ mare de prestatori la realizarea produsului
final – principalele activităţi economice cuprinse în structura prestaţiei turistice desfăşurate
de producători bine individualizaţi sunt: servicii de cazare –masă, transport, producţia şi
vânzarea de bunuri proprii turismului, servicii de divertisment, servicii legate de organizarea
turismului
 Solicitarea şi consumarea într-o ordine riguroasă – determinată de specificul
prestaţiei, locul şi momentul acţiunii, forma de turism, etc.
Serviciile turistice se consumă într-o ordine riguroasă, determinată de specificul
prestaţiei, locul şi momentul acţiunii, forma de turism etc.

1.2. Formele de turism


1.2.1. Clasificare după criterii
Forma de turism poate fi definită prin aspectul concret pe care îl îmbracă
asocierea/combinarea serviciilor (transport, cazare, alimentaţie, agrement) ce alcătuiesc
produsul turistic, precum şi modalitatea de comercializare a acestuia.6
În practica turistică există o serie de criterii şi posibilităţi de grupare a formelor de
turism:
 în funcţie de locul de provenienţă sau originea turiştilor, se distinge:
 turismul intern practicat în interiorul graniţelor naţionale;
 turismul internaţional rezultat al deplasării persoanelor în afara graniţelor
ţării. Turismul internaţional se subdivide în turism emiţător (outgoing), de trimitere sau pasiv,
care se referă la plecările turiştilor autohtoni peste graniţă, şi turism receptor (incoming) – de
primire sau activ – care cuprinde sosirile de turişti din alte ţări pentru petrecerea vacanţei în
ţara primitoare.7
 după modalitatea de comercializare a vacanţelor, se disting următoarele
forme de turism:
 turismul organizat se caracterizează prin angajarea anticipată a prestaţiei,
respectiv a tuturor sau principalelor servicii legate de călătorie şi sejur. Această angajare se
realizează prin intermediul contractelor (voucher-ul, biletul de odihnă şi tratament) sau a altor
tipuri de înţelegere convenite între turist şi agenţia de voiaj sau alţi organizatori de vacanţe
(hoteluri, companii aeriene);

6 Turcu V., Morariu D., Weisz J., Turism internaţional, Editura Eurostampa, Timişoara, 2003, p. 42
7 Morariu D., Concepte şi politici de turism internaţional, Editura Alfabet, Deva, 2001, p. 29
6
 turismul pe cont propriu, numit uneori şi neoganizat, nu presupune
angajarea prealabilă a unor prestaţii turistice. Vizitatorul hotărăşte singur asupra destinaţiei,
duratei deplasării, perioadei de realizare a acesteia, mijlocul de transport, modalităţilor de
agrement;
 turismul semiorganizat (mixt) se caracterizează prin îmbinarea trăsăturilor
specifice celor două forme deja prezentate.
 în funcţie de gradul de mobilitate a turistului se poate vorbi de:
 turism itinerant sau de circulaţie, caracterizat printr-un grad de mobilitate
ridicat, în care programul cuprinde vizitarea mai multor locuri, cu şederi scurte (1-2 zile) în
acelaşi perimetru;
 turism de sejur, cu un grad de mobilitate redus, ce presupune petrecerea
vacanţei în aceeaşi localitate, indiferent de durata acesteia. Turismul de sejur se subdivide, la
rândul lui în:
- turism de sejur scurt se mai numeşte şi turism de weekend, presupune una sau
două înnoptări, de obicei în zonele limitrofe locului de reşedinţă;
- turism de sejur mediu coincide cu durata standard a călătoriilor (12 – 15 zile);
- turism de sejur lung atunci când timpul de rămânere într-o localitate depăşeşte,
de regulă, 30 zile. Este practicat în general de turiştii de vârsta a treia care efectuează cure şi
tratamente medicale sau de către turiştii cu venituri foarte ridicate.8
 din punct de vedere al periodicităţii sau frecvenţei de manifestare a
cererii se distinge:
 turism continuu (permanent) organizat pe întreaga durată a anului
calendaristic (de exemplu turism cultural, de afaceri);
 turism sezonier legat de existenţa anumitor condiţii naturale sau evenimente
culturale, artistice, sportive. El se grupează în: turismul de iarnă, turismul de vară, turismul de
circumstanţă (ocazional).9
 după mijlocul de transport folosit, formele de turism pot fi grupate în:
 drumeţii;
 turism rutier;
 turism feroviar;
 turism naval;

8 Morariu D., op. cit., p. 33


9 Turcu V., Morariu D., Weisz J., op. cit., p. 45
7
 turism aerian.10

 în funcţie de motivaţia deplasărilor, se pot distinge următoarele forme ale


circulaţiei turistice:
 turismul de agrement este o formă frecvent întâlnită, oferind un bun prilej de
a cunoaşte locuri noi, istoria şi obiceiurile lor; din acest punct de vedere, el se interferează cu
aşa-numitul turism cultural;
 turismul de odihnă şi recreere are un caracter mai puţin dinamic, cu un sejur
ceva mai lung, legat de o anumită localitate cu particularităţi specifice;
 turismul de tratament şi cură balneară este o formă specifică a turismului
de odihnă care a luat o amploare mare nu atât ca urmare a dorinţei de a preveni anumite
îmbolnăviri, cât, mai ales, creşterii surmenajului şi a bolilor profesionale provocate de ritmul
vieţii moderne. Din această cauză, el este legat mai mult de anumite staţiuni cunoscute pentru
proprietăţile lor terapeutice, pentru apele minerale, termale, pentru nămoluri, situate într-un
climat de cruţare;
 turismul sportiv constituie o altă formă a circulaţiei foarte agreată de anumite
categorii ale populaţiei. Practic el poate acoperi toate categoriile de sporturi, de la cele
nautice, sporturile de iarnă până la alpinism, vânătoare, pescuit;
 turismul ştiinţific are un caracter ocazional, referindu-se la participarea la
congrese, la vizitarea unor obiective industriale, zone agricole, a unor obiective
hidroenergetice. Din punct de vedere ştiinţific un interes aparte îl prezintă vizitarea unor
peşteri, rezervaţii naturale, monumente ale naturii;
 turismul de cumpărături (shopping tourism) determinat de deplasările
ocazionale în alte localităţi (ţări) în vederea achiziţionării unor produse în condiţii mai
avantajoase decât cele oferite pe plan local (naţional) sau a unor produse pe care nu le oferă
piaţa locală.11
 după caracteristicile socio-culturale ale cererii se disting următoarele
forme de turism:
 turismul particular (privat) se adresează unor persoane cu venituri ridicate,
care, de regulă, dispun de o a doua reşedinţă cum ar fi case de vacanţă la munte sau la mare.
Aceste persoane şi atunci când apelează la turismul organizat se deplasează cu mijloace

10 Nistoreanu P., op. cit., p. 53


11 Turcu V., Morariu D., Weisz J., op. cit., p. 48
8
proprii de transport şi recurg la servicii deosebite şi forme de cazare cu un grad de confort
mai ridicat;
 turismul social este un turism de masă, agreat de persoanele cu posibilităţi
financiare relativ limitate. Aceşti turişti solicită forme ieftine de cazare şi mijloace de
transport în comun, sau cel mult închiriate, unde pot beneficia de unele reduceri la tarifele de
transport. În aceeaşi categorie se încadrează şi cei care solicită bilete prin sindicat;
 turismul pentru tineret constituie o formă particulară a turismului social,
adresându-se, cu precădere, categoriilor tinere ale populaţiei. Această formă de turism
apelează la tabere de creaţie, cantonamente, vacanţe la preţuri medii şi submedii, fiind
utilizate mijloacele de transport mai ieftine, forme suplimentare de cazare, pensiuni;
 turismul de afaceri este acea formă de turism practicată de angajaţi sau de
alte categorii de persoane, în interes de serviciu, în interiorul sau în afara ţării de reşedinţă,
incluzând: participarea la întâlniri de afaceri, târguri şi expoziţii, conferinţe şi reuniuni.12
 după categoria de vârstă şi ocupaţia turiştilor, formele de turism pot fi:
 turism pentru tineret;
 turism pentru populaţia activă;
 turism pentru pensionari.13
 după caracteristicile prestaţiei turistice principale preferate de turist în
cadrul sejurului, formele de turism mai pot fi grupate în:
 turismul de sejur pe litoral practicat pentru cura heliomarină, sporturi
nautice, odihnă şi recreere, tratament balnear;
 turism de sejur în staţiunile montane cuprinde turismul practicat în vacanţe
şi week-end aproape în tot timpul anului, iar în sezonul alb turismul pentru practicarea
sporturilor de iarnă (schi, săniuţă, bob, patinaj, snowbord);
 turismul în staţiunile balneo-climaterice reprezintă un sector major în cadrul
industriei turistice româneşti, datorită particularităţilor sale specifice. Este cunoscut că
aproape o treime din apele termale şi minerale de care beneficiază Europa este concentrată în
România, iar efectele acestora pentru sănătate au fost atestate de-a lungul secolelor;
 turismul cu caracter special: vânătoare şi pescuit sportiv, congrese,
conferinţe.14

12 Nistoreanu P., op. cit., p. 56


13 Morariu D., op. cit., p. 36
14 Nistoreanu P., op. cit., p. 58
9
În continuare se mai pot menţiona, tot după caracteristicile socioeconomice ale
cererii şi ale clientelei şi:
 turismul politic ia în considerare participarea la evenimentele politice
însemnate sau la sărbători naţionale. Afilierea la anumite ideologii poate fi, de asemenea, o
atracţie pentru călătorie. Astfel o derivată de la forma politică este cea guvernamentală
(aproximativ 6-8% din călătoriile internaţionale sunt realizate de oficialităţi politice);
 turismul urban se referă în general la petrecerea timpului liber sau a
vacanţelor în oraşe pentru vizitarea acestora sau pentru desfăşurarea unor activităţi diverse
cum sunt vizionarea de spectacole, expoziţii etc. Datorită acestei accepţiuni el are o sferă de
cuprindere extrem de largă şi deci este destul de dificil de particularizat în raport cu alte
forme de turism. De regulă proporţia turismului urban intern deţine cote superioare celui
internaţional. La toate acestea este necesar de adăugat că circa 80% din vizitele la oraş
reprezintă turism urban pur iar 20% este turism complementar, vizitarea zonelor urbane fiind
asociată altor forme de petrecere a vacanţei (litoral, munte, circuite);
 turismul rural reprezintă una din cele mai reuşite soluţii în ceea ce priveşte
armonizarea cerinţelor turismului cu exigenţele protejării mediului şi dezvoltării durabile şi
se defineşte în sens larg prin dorinţa de a petrece vacanţa în mijlocul naturii, de întoarcerea la
viaţa şi obiceiurile tradiţionale. Se ştie însă că sfera de cuprindere turismului rural este destul
de largă, iar acesta se referă la toate activităţile ocazionate de petrecerea unei perioade de
timp determinate în mediul rural, mijlocul de cazare fiind fie gospodăria ţărănească, fie
echipamente turistice generale cum sunt hanurile, hotelurile, popasuri. Agroturismul pe de
altă parte este mai strict din punctul de vedre al condiţiilor ce se impun pentru petrecerea
vacanţei şi presupune şederea în locuinţa ţărănească, consumarea de produse agricole şi
participarea într-o anumită măsură la activităţile agricole specifice. Indiferent despre ce tip de
turism este vorba, conţinutul activităţii turistice rurale se circumscrie coordonatelor: spaţiu
rural, locuitori ce păstrează anumite tradiţii, obiceiuri şi produse agroalimentare consumate
de turişti cu prilejul şederii în gospodăria ţărănească.15
Formele de turism prezentate oferă o imagine a complexităţii activităţii, a proprietăţii
serviciului turistic de a se particulariza în raport cu specificul cerinţelor fiecărui turist sau
grup de turişti, a varietăţii problemelor ce trebuie soluţionate de organizatorii de turism.

15 Turcu V., Morariu D., Weisz J., op. cit., p. 56


10
1.2.2. Caracterizarea unor forme moderne de turism
În structura circulaţiei turistice, în funcţie de motivaţia deplasării, în practica turistică
internaţională şi, chiar şi în ţara noastră, s-au produs mutaţii importante, în principal, în
sensul diversificării obiectivelor călătoriilor şi al modificării priorităţilor în topul preferinţelor
turiştilor.
În continuare vom prezenta câteva forme moderne de turism:
Turismul de afaceri este acea formă de turism practicată de angajaţi sau de alte
categorii de persoane, în interes de serviciu, în interiorul sau în afara ţării de reşedinţă,
incluzând: participarea la întâlniri de afaceri, târguri şi expoziţii, conferinţe şi reuniuni.
Turismul de afaceri deţine, astăzi, în lume, circa 20% din totalul călătoriilor internaţionale şi
aproape ¼ din totalul încasărilor turistice, având cote diferite de la o ţară la alta, în funcţie de
dotarea turistică şi nivelul de dezvoltare economică.16
Din punct de vedere al conţinutului, formele turismului de afaceri se structurează în:
 turism general de afaceri se referă la activitatea persoanelor ce lucrează,
pentru o scurtă perioadă de timp, în afara locului de muncă obişnuit (ex. reprezentanţi
vânzări, ziarişti);
 turismul de reuniuni este determinat de participarea la un eveniment de tipul
întâlnirilor, conferinţelor, simpozioanelor, colocviilor, congreselor şi este considerat una
dintre cele mai obişnuite forme ale călătoriilor de afaceri;
 târgurile şi expoziţiile se definesc prin prezentări de produse şi servicii,
destinate unui public invitat, cu scopul de a determina o vânzare sau a informa vizitatorul. Ca
formă de turism, ele stimulează călătoria a două categorii de persoane: expozanţi şi vizitatori;
 călătoriile stimulent îmbracă forma unor vacanţe scurte, dar de un nivel de
confort foarte ridicat, oferite anumitor categorii de angajaţi şi, frecvent, familiilor acestora, cu
accent pe distracţie, relaxare, ca recompensă pentru performanţele deosebite obţinute în
activitatea profesională.17
Turismul urban se referă, în general, la petrecerea timpului liber, a vacanţelor în
oraşe, pentru vizitarea acestora şi pentru desfăşurarea unor activităţi de natură foarte diversă,
cum sunt: vizite la rude, întâlniri cu prietenii, vizionarea de spectacole, expoziţii, efectuarea
de cumpărături. Turismul urban, prin motivaţia sa foarte diversă, deţine o pondere însemnată
în structura circulaţiei turistice. Astfel, pentru majoritatea ţărilor europene, deplasările în

16 Morariu D., op. cit., p. 41


17 Turcu V., Morariu D., Weisz J., op. cit., p. 58
11
oraşe concentrează circa 35% din totalul călătoriilor, cu ponderi variate de la o ţară la alta, dar
şi diferenţieri între turismul intern şi internaţional al fiecăruia.
Turismul cultural presupune vizitarea, în scopul satisfacerii nevoilor culturale şi
spirituale, a monumentelor de artă şi arhitectură, locurilor istorice, muzeelor, galeriilor de
artă. Turismul cultura, prin natura motivelor sale, prin locul de desfăşurare şi modul de
organizare, se integrează celui urban şi se interferează – în acest perimetru – cu cel de loisir şi
cel de afaceri. Produsul turistic cultural se constituie prin sinteza a două grupe distincte de
elemente: cele culturale – dorinţă, obiectiv, ghid şi cele turistice – mijloace de transport, de
primire, de găzduire şi de alimentaţie.
Turismul rural se referă la toate activităţile ocazionate de petrecerea unei perioade
de timp determinate în mediu rural, mijlocul de găzduire putând fi atât gospodăria ţărănească
– pensiune, fermă agroturistică – cât şi echipamente turistice de factură generală: hanuri,
hoteluri rustice, popasuri.
Agroturismul presupune şederea în gospodăria ţărănească – pensiune, fermă –
consumarea de produse agricole din gospodăria respectivă şi participarea, într-o măsură mai
mare sau mai mică, la activităţile agricole specifice.
Faţă de cele prezentate, mai există şi alte forme de turism care răspund, prin
caracteristicile lor, atributului de modern (ex. croazierele) sau cerinţele unui turism durabil
(ex. turismul în parcuri şi rezervaţii).18
Turismul sportiv
Călatoriile legate de evenimente sau hobby-uri sportive sunt unul dintre segmentele
de turism cu cea mai rapidă dezvoltare într-o industrie.
Oraşele, regiunile şi chiar ţările descoperă din ce în ce mai mult importanţă pe care o
are jucătorul de golf, schiorul sau suporterii echipelor de fotbal asupra economiei locale. În
unele state, sportul generează deja 25% din veniturile din sectorul turistic.
Turistul “sportiv” este motivul pentru care milioane de dolari sunt cheltuiţi în vederea
câştigării competiţiei pentru organziarea Jocurilor Olimpice sau a Campionatului Mondial de
Fotbal.19
Evenimentele majore din sport contribuie nu numai la creşterea încasărilor în valută,
ci şi la modernizarea infrastructurii locale, prin construcţia de hoteluri, autostrăzi şi
extinderea aeroporturilor.

18 Turcu V., Morariu D., Weisz J., op. cit., p. 63


19 Nistoreanu P., op. cit., p. 56
12
Turiştii sportivi sunt pasionaţi, cheltuitori, deschişi la experienţe noi şi stimulează de
multe ori şi alte forme de turism. Beneficiul direct pe care îl aduc unei destinaţii sunt banii,
cel indirect, creşterea numărului de vizitatori în următorii ani.

1.3. Factori de influenţă ai dinamicii turismului


Conectat la dinamica economică și socială, turismul evoluează sub incidența a
numeroși factori diferiți ca natură și rol. Acești factori pot avea acțiune globală asupra
întregului pachet sau produs turistic sau influență particularizată pe una dintre prestații
(transport, cazare, restaurație, agrement și/ sau tratament). Influența acestor factori poate fi
analizată și în funcție de pondere de turism.20
În functie de natură și conținut:
a) economici:
- veniturile populației;
- oferta turistică;
- prețurile și tarifele produselor turistice.
b) tehnici:
- performanțele mijloacelor de transport;
- dotările tehnice ale unităților hoteliere și de alimentație;
- tehnologie în construcții.
c) sociali:
- timp liber;
- urbanizare.
d) demografici:
- evoluția numerică a populației;
- structura pe vârste;
- structura pe ocupație.
e) psihologici:
- educativ;
- de civilizație;
- nivel de instruire;
- nivel de cultură;
- temperament;
- caracter individual;

20 Morariu D., op. cit., p. 44


13
- dorința de cunoaștere.
f) naturali:
- așezare geografică;
- climă;
- relief;
- poziție față de căile de comunicație.
g) organizatorici si politici:
- regimul vizelor;
- facilități la frontieră pentru turismul organizat;
- formalități la frontieră;
- conflicte sociale, etnice și religioase.21

După durata acțiunii în timp:


a) cu acțiune permanentă:
- timp liber;
- modificări demografice.
b) sezonieri:
- succesiunea anotimpurilor;
- perioada de vacanțe/ concedii.
c) conjuncturali:
- crize economice, politice;
- confruntări armate;
- catastrofe naturale.

După importanța factorilor în determinarea fenomenului turistic:


a) primari:
- venituri;
- oferta;
- prețul;
- timpul liber.
b) secundari:
- climatul internațional;
- vizele de frontieră;
21 Turcu V., Morariu D., Weisz J., op. cit., p. 64
14
- formalități/ facilități.

După direcția de acțiune:


a) exogeni - influențează fenomenul turistic din exterior:
- creșterea veniturilor;
- gradul de urbanizare;
- evoluția numerică a populației.
b) endogeni - care influențează fenomenul turistic prin activitățile specifice:
- lansarea de noi produse turistice;
- diversificarea gamei de servicii oferite;
- nivelul de tarife/ prețuri practicate și facilități;
- pregătirea profesională a angajaților.22

În raport cu orientarea influenței factorilor asupra celor două loturi corelative


ale pieței există:
a) factori ai cererii turistice:
- veniturile;
- urbanizarea;
- timp liber.
b) factori ai ofertei turistice:
- diversitatea;
- calitatea serviciilor;
- condiții naturale;
- costul prestațiilor;
- baza materială.
c) factori ai confruntării cererii cu oferta turistică:
- calitatea infrastructurii (șosele, autostrăzi);
- raportul de schimb dintre monezile naționale;
- sistemul legislativ.23

Veniturile reprezintă principala condiție pentru manifestarea cererii turistice:


 este suportul material și obiectiv al dezvoltării turismului;
22 Turcu V., Morariu D., Weisz J., op. cit., p. 65
23 Nistoreanu P., op. cit., p. 64
15
 exprimă sintetic nivelul de dezvoltare economico-socială a unei țări și indirect
posibilitățile pentru proiectarea turismului;
 pe măsură ce volumul global al veniturilor crește partea destinată de fiecare
individ acoperirii nevoilor fundamentale (consum obligatoriu) scade relativ, iar
disponibilitățile pentru consumurile libere (cultură, artă, turism, estetică, etc.) cresc;
 influențează cantitativ circulația turistică prin creșterea numărului de turiști,
dar influențează și calitativ prin durata deplasării, durata sejurului, distanța, caracterul
organizat/neorganizat al călătoriei;
 opțiunea pentru un mijloc de transport;
 comensurarea influenței veniturilor se face cu ajutorul coeficientului de
elasticitate:
Ev = (Dc / C) / (Dv / V); Ev Є [ 1.2 ; 1.4],
unde:
C- reprezintă cererea.24

1.4. Structura bazei tehnico-materiale


Baza tehnico-materială are o structură complexă, elementele sale adaptându-se
diferitelor nevoi ale turistului, în timp asistându-se la o serie de mutaţii cantitative şi
structurale, la modernizarea şi perfecţionarea acestora.
Dacă luăm în considerare criteriul destinaţiei principale, putem vorbi de două
categorii mari: baza materială specific turistică şi baza tehnico-materială generală
(infrastructura). În prima categorie încadrăm resursele materiale care îşi datorează existenţa
activităţii turistice, iar în cea de-a doua, vom include dotările independente de domeniul
turismului, dar care sunt utilizate şi pentru nevoile acestuia.25
Baza tehnico materială specific turistică cuprinde:
a. unităţile de cazare
Reţeaua unităţilor de cazare este cea mai importantă componentă a bazei tehnico-
materiale, deoarece răspunde uneia din necesităţile fundamentale ale turistului - odihna,
innoptarea. Fără existenţa unor astfel de echipamente nu se poate realiza un consum turistic.
Dimensiunile, structura şi distribuţia spaţială a mijloacelor de cazare determină
caracteristicile tuturor celorlalte componente ale bazei tehnico-materiale a turismului şi,

24 Morariu D., op. cit., p. 49


25 Gh. Barbu (coord.), op.cit., p. 114
16
implicit, amploarea şi orientarea fluxurilor turisti- ce.Această reţea este alcătuită din obiective
de diverse tipuri, clasificate după conţinut, funcţia îndeplinită, categoria de confort, perioada
de funcţionare, forma de proprietate.26
Mijloacele de cazare pot fi:
 unităţi hoteliere propriu-zise şi asimilate lor (moteluri, pensiuni, hanuri,
hoteluri-apartament, bungalow-uri, etc.);
 unităţi complementare sau cazare extrahotelieră, reprezentată de terenuri de
camping, căsuţe, sate de vacanţă, cămine şi hanuri pentru tineri, cabane şi refugii montane,
camere, case şi apartamente de închiriat, sanatorii şi stabilimente de sănătate, tabere şi colonii
de vacanţă.
În privinţa structurii, mijloacele de cazare pot fi abordate din mai multe unghiuri,
folosind criterii diferite de segmentare ca: tipul unităţii, categoria de confort, forma de
proprietate, perioada de funcţionare, amplasarea în spaţiu, importanţa.
Din punct de vedere al tipului de unitate, cea mai mare pondere o deţin hotelurile şi
motelurile, unităţi cu profil complex, cu un nivel de comfort mai ridicat şi care furnizează o
gamă mai largă de servicii şi de o calitate superioară. Acestea sunt urmate în ordine
descrescătoare de pensiunile turistice, pensiunile agroturistice, vilele turistice şi bungalourile.
Din punct de vedere al nivelului confortului, se constată o concentrare puternică la
categoriile superioare (peste jumătate din numărul de unităţi şi locuri).
Din punct de vedere al formei de proprietate predomină proprietate privată.
Din punct de vedere al perioadei de funcţionare, mai mult de jumătate din
echipamentele de cazare înregistrează o funcţionare sezonieră.27
b. unităti de alimentatie
Facilităţile de alimentaţie se referă la alimentaţia intra şi extrasezonieră, la catering
puse la dispoziţie turiştilor pe toată perioada sejurului.
Din totalul unităţilor, cele considerate ca făcând parte din structura turismului (prin
locul de amplasare şi caracteristicile clientelei) reprezintă aprox. 8,5%. În timp se constată un
ritm ascendent, dar cu ritmuri relativ lente28.
Reţeaua unităţilor de alimentaţie specifică este dominată de restaurante, urmate de
unităţi cu profil mai simplu - bufet, bar, pizzerie, rotiserie etc. - cu 35% din totalul locurilor la
mese, şi cu ponderi modeste cofetării şi patiserii, cafenele, ceainării, chioşcuri.
26 Foriș T., Dima D. (coord.), op.cit., p. 50
27 Gh. Barbu (coord.), op.cit., p. 116
28Rodica Minciu, op.cit., p. 187
17
Unităţile de alimentaţie publică se caracterizează prin sezonalitate accentuată, 1/3 din
totalul de locuri la mese fiind amplasate pe terase şi în grădini şi 2/3 în saloane. Mai precizăm
că o mare parte din saloane funcţionează în cadrul unor hoteluri sau chiar staţiuni cu
activitate sezonieră.
c. mijloace de transport
Este vorba de cele care sunt destinate exclusiv turiştilor şi/sau se află în
propietatea/administrarea unor societăţi comerciale aparţinând sferei turismului.
Mijloacele de transport - este vorba de cele care sunt destinate exclusiv turiştilor
şi/sau se află în proprietatea/administrarea unor societăţi comerciale aparţinând sferei
turismului. Deşi în alcătuirea acestei componente sunt prezente toate tipurile de mijloace, în
practica turistică nu se regăsesc cele feroviare; structural, proporţia covârşitoare revine celor
rutiere (autocare, microbuze, automobile şi mijloace de transport marfă), li se adaugă cele
aeriene - organizate independent sau integrate societăţilor hoteliere - şi, în foarte mică
măsură, cele navale29.
La nivel internaţional sectorul transporturilor specifice turismului este foarte bine
dezvoltat, prin aceasta evitându-se disfuncţionalităţile generate de apelarea la serviciile
terţilor30.
d. mijloace (instalaţii) de transport pe cablu
Acestea servesc ca mijloace de continuare a călătoriei sau de acces spre altitudini
înalte, spre destinaţiile de vacanţă sau ca mijoace de agrement.
Instalaţiile (mijloacele) de transport pe cablu fac parte şi ele din structura bazei
tehnico-materiale specific turistice; ele servesc ca mijloace de continuare a călătoriei
(transport) sau de acces spre altitudini înalte, spre destinaţiile de vacanţă sau ca mijloace de
agrement.
e. mijloace de agrement
Acestea au ca obiectiv crearea condiţiilor pentru distracţie şi recreere, pentru
petrecerea plăcută a timpului liber. Din punct de vedere al conţinutului acestora, avem
terenuri de sport, săli de jocuri (mecanice, calculatoare, bowling) sau polivalente (spectacole,
expoziţii, concursuri), parcuri de distracţie, centre de echitaţie, plaje şi instalaţii de sporturi
nautice, pârtii de schi, cluburi, cazinouri, discoteci, etc.).
f. instalaţiile de tratament

29Ibidem, p. 188
30Gh. Barbu (coord.), op.cit., p. 118
18
Sunt destinate unei forme particulare a turismului, şi anume a celui balneo-medical.
Aceste mijloace au un conţinut eterogen, determinat de specificitatea afecţiunilor, natura
resurselor şi profilul staţiunilor.
Instalaţiile de tratament ocupă un loc important în structura bazei materiale, fiind
destinate unei forme particulare a turismului , şi anume celui balneo-medical.
Au un conţinut eterogen, determinat de specificitatea afecţiunilor, natura resurselor
(ape minerale, nămoluri, mofete) şi profilul staţiunilor. Aici putem enumera instalaţii de
fizioterapie, băi, buvete, amenajări saline, săli de gimnastică, etc.
g. satele turistice
Sunt localităţi rurale situate într-un cadru nepoluat, dispunând de elemente atrcative
posibil de valorificat: arhitectură locală, tradiţii, meşteşuguri, amenajate astfel încât să ofere
permanent sau temporar găzduire, alimentaţie şi activităţi recreativ-distractive.
h. satele de vacantă
Sunt ansambluri mari ce cuprind unităţi de cazare individuală sau familială grupate în
jurul unor spaţii comune pentru masă, distracţie şi sport. Caracteristica fundamentală a
acestor mijloace o constituie desfăşurarea în comun, în formula club, a activităţilor recreative,
ceea ce conduce la crearea unei atmosfere specifice. Produsul turistic denumit “club de
vacanţă” este comercializat la un preţ forfetar, ce include atât pensiunea, cât şi distracţiile.
Baza tehnico-materială generală (infrastructura) cuprinde:
- Căile de comunicaţie şi mijloacele de transport în comun, urban şi interurban
- Reţeaua de telecomunicaţii
- Unităţile comerciale, sanitare, de prestări servicii, echipamentele tehnico-
edilitare etc.
- Reţelele de alimentare cu: apă, gaze, energie electrică, energie termică.
Baza tehnico-materială a turismului se caracterizează prin următoarele:
- corespondenţa dintre baza tehnico-materială şi resursele naturale turistice;
- adaptarea bazei tehnico-materiale unui anumit segment al cererii turistice;
- raportul, în general, invers proporţional între efortul investiţional şi calitatea
atracţiei tusristice a resurselor naturale.31
În cadrul componentelor infrastructurii generale un loc important revine
transporturilor, în multitudinea formelor sale, asigurând accesul spre destinaţiile de vacanţă,
precum şi atragerea diverselor zone în circuitul turistic.32
31 Foriș T., Dima D. (coord.), op.cit., p. 53
32 Gh. Barbu (coord.), op.cit., p. 120
19
Investiţiile în turism
Clasificarea investiţiilor în turism se poate realiza utilizând mai multe criterii.
În funcţie de conţinut:
• obiective (echipamente) specifice - unităţi de cazare, alimentaţie, agrement;
• lucrări de infrastructură - căi de acces, spaţii verzi, parcări, alimentare cu apă,
canalizare) care asigură funcţionarea normală a investiţiilor specifice.
În concordanţă cu obiectivele sau efectele aşteptate, investiţiile pot fi:
• de dezvoltare (extindere)
• de modernizare
• de înlocuire
Investiţile în turism prezintă nişte particularităţi de care trebuie să ţină cont cei care
fac acest gen de investiţii:
 sunt intensive în capital, reclamând cheltuieli mari datorate costurilor foarte
ridicate ale infrastructurii şi ale echipamentelor specifice;
 angajează capital pe termen lung, amortizarea facându-se lent;
 se materializează în principal în construcţii, fiind supuse într-o măsură mai
mică uzurii morale.
Deciziile privind angajarea unor lucrări de investiţii se fundamentează pe elaborarea
unor studii de fezabilitate, care trebuie să argumenteze necesitatea şi oportunitatea investiţiei
(prin studii de piaţă) şi eficienţa funcţionării noului obiectiv.
Problemele care trebuie soluţionate în vederea realizării unui proiect de investiţii
(criterii de adoptare a deciziei) se referă la: determinarea valorii investiţiei, identificarea
surselor de capital şi a modalităţilor de finanţare, evaluarea cheltuielilor de exploatare şi
calculul eficienţei.33
Valoarea investiţiei cuprinde costul propriu-zis al mijlocului fix şi o serie de cheltuieli
angajate pe parcurs vizând pregătirea, execuţia şi punerea în funcţiune a obiectivului.
Sursele de finanţare a investiţiilor în turism se concretizează în:
• aportul propriu
• creditul
• leasingul
• acţionariatul şi coproprietatea
• aportul statului
• aportul organelor financiare internaţionale (investiţii de anvergură).
33 Foriș T., Dima D. (coord.), op.cit., p. 56
20
Cheltuielile de exploatare şi rentabilitatea reprezintă criterii importante în
adoptarea deciziei de investiţii şi selecţie a variantelor.
Cheltuielile de exploatare reflectă complexitatea procesului investiţional, referindu-se
atât la funcţionarea propriu-zisă a obiectivului, cât şi la comercializarea produselor/servicilor
astfel obţinute. Ele au o structură foarte diversă - întreţinere, personal, materii prime,
transport - şi un comportament economic diferit. Ca urmare, ele trebuie analizate în relaţie cu
efectele produse - cifra de afaceri şi marja de profit.34
Indicatorii de eficienţă specifici investiţiilor în turism se referă la:
• investiţia specifică (raport între valoarea investiţiei şi capacitatea obiectivului -
în unităţi fizice);
• termenul de recuperare (raport între investiţia totală şi profitul anual);
• randamentul economic al investiţiei (raport între profitul net după recuperarea
investiţiei şi investiţia iniţială);
• rata minimă de rentabilitate (raportul beneficiu-cost);
• valoarea imobilizărilor de fonduri.

BIBLIOGRAFIE

1. Adăscăliţei V., Tehnici promoţionale fundamentate, Editura Universitară,


Braşov, 1996
2. Berbecaru I., Strategia promoţională în turism, Editura Sport-Turism,
Bucureşti, 1976
3. Blyhte J., Comportamentul consumatorului, Editura Teora, Bucureşti, 1998
4. Cetină I., Marketingul competitiv în sectorul serviciilor, Bucureşti, 2001
5. Cristireanu C., Economia şi politica turismului international, Editura Abeona,
Bucureşti, 1992
6. Foriș T., Dima D. (coord.), Manual de formare managerială în turism, Editura
Psihomedia, Sibiu, 2001.
7. Glăvan V., Geografia turismului, Editura Fundaţiei „România de Mâine”,
Bucureşti, 2005

34 Gh. Barbu (coord.), op.cit., p. 121


21
8. Ioncică M., Minciu R., Stănciulescu G., Economia serviciilor, Editura Uranus,
Bucureşti, 1996.
9. Kaspar C., Scherly F., Introduction au management touristique, Editura Paul
Haupt Berne - Stuttgart - Vienne, 1992.
10. Minciu R., Economia Turismului, Editura Uranus, Bucureşti, 2000.
11. Morariu D., Funcţiile serviciilor în economia mondială, Editura Mirton,
Timişoara, 1999.
12. Morariu D., Concepte şi politici de turism internaţional, Editura Alfabet,
Deva, 2001.
13. Neacșu N., Cernescu A., Economia turismului - Studii de caz. Reglementări,
Editura Uranus, Bucureşti, 2002.
14. Nistoreanu P., Management în turism, Editura ASE, Bucureşti 2002
15. Snak O., Baron P., Neacșu N., Economia turismului, Editura Expert,
Bucureşti, 2001.
16. Snak O., Managementul serviciilor în turism, Academia Română de
Management, Bucureşti, 1994.
17. Stanciulescu G., Lupu N., Ţigu G., Dicţionar poliglot explicativ de termeni
utilizaţi în turism, Editura All - Educational, Bucureşti, 1998.
18. Stănciulescu G., Tehnica operaţiunilor de turism, Editura All - Educational,
Bucureşti, 1998.
19. Stănciulescu G., Managementul operaţiunilor de turism, Editura All - Back,
Bucureşti, 2002.
20. Stănciulescu G. şi colaboratorii, Tehnologia turismului, manual pentru clasele
a XI-a şi a XII-a, Editura Niculescu ABC, Bucureşti, 2002.
21. Stăncioiu A.F., Dicţionar de terminologie turistică, Editura Economica,
Bucureşti, 1999
22. Stănciulescu G., Dicţionar poliglot explicativ de termeni utilizaţi în turism,
Editura All Educational,Bucureşti,1998
23. Stănciulescu G., Tehnica operaţiunilor de turism, Editura Educational,
Bucureşti,1998
24. Turcu V., Morariu D., Weisz J., Turism internaţional, Editura Eurostampa,
Timişoara, 2003.

Surse Internet:
22
1. https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2016/07/31/jo-2016-jocurile-
olimpice-de-vara-din-anul-2000-10-25-40
2. http://www.mouzenidis.ro/article/sportivnyj-tourism
3. http://www.turism20.ro/2016/02/influenta-turism-sportiv/
4. http://alpinet.org/main/articole/show_ro_t_federatia-romana-de-turism-
sportiv_id_542.html,
5. http://www.ziuadevest.ro/turismul-sportiv-reprezinta-golful-o-noua-
oportunitate-pentru-romania/
6. http://statistici.insse.ro/shop/
7. https://www.destatis.de
8. http://statistici.insse.ro/shop/

23