Pentru desfășurarea activității economice, societățile comerciale au la dispoziție o serie

de bunuri economice:
- clădiri;
- construcții speciale;
- utilaje;
- terenuri;
- materii prime;
- mărfuri etc.
Ansamblul bunurilor economice aflate în proprietatea unei persoane fizice sau juridice
împreună cu drepturi și obligații, formează patrimoniul.

PATRIMONIUL

BUNURI DREPTURI ȘI
ECONOMICE OBLIGAȚII

Elementele patrimoniale sunt în continuă transformare.

În relațiile comerciale iau naștere:
- drepturi (sume ce urmează să le încasăm ca echivalent bănesc al livrărilor de
mărfuri și produse);
-obligații (sumele pe care la datorăm altor întreprinderi sau persoane).

Activ PATRIMONIUL Pasiv

1. Active imobilizate 1. Capitaluri proprii

1.1 Imobilizări necorporale 1.1 Capital
1.2 Imobilizări corporale 1.2 Rezerve
1.3 Imobilizări financiare 1.3 Rezultat (profitul cu +, pierderea cu
2. Active circulante -)
2.1 Stocuri 1.4 Alte capitaluri proprii
2.2 Creanțe 2. Provizioane pentru riscuri și cheltuieli
2.3 Disponibilități 3. Datorii
3. Active de regularizare 3.1 Împrumuturi și datorii financiare
3.2 Alte datorii
4. Pasive de regularizare
Total activ Total pasiv

Trăsăturile obiectului contabilității

Obiectul de studiu al contabilității constă în evidența, calculația, controlul și analiza în
exprimare bănească a stării și mișcării patrimoniului și a rezultatelor.

1
 În desfășurarea activității întreprinderii au loc o serie de procese economice:
- aprovizionarea;
- fabricația;
- desfacerea;
- administrația generală.
În cadrul acestor procese intervin:
- cheltuieli și venituri.
În structurile patrimoniale se includ de asemenea cheltuielile și veniturile.

VENITURI - CHELTUIELI = ± REZULTAT

→→ PROFIT când V>Ch
PIERDERE când V<Ch

Structuri patrimoniale
Structuri patrimoniale de activ.
În activul patrimoniului sunt cuprinse bunurile economice după destinația lor economică
și după modul în care își realizează valoarea.
După aceste criterii, bunurile se împart în:
1. Active imobilizate;
2. Active circulante.
1. Activele imobilizate sunt acele bunuri de folosință îndelungată care își
recuperează valoarea pin amortizare.
Ele se împart în trei categorii:
1.1 Imobilizări necorporale;
1.2 Imobilizări corporale;
1.3 Imobilizări financiare.
1.1 Imobilizările necorporale sunt acele valori dobândite sau create de întreprindere
în urma unor investiții de natură intelectuală, care vor putea fi utile în viitor societății comerciale.
Ele sunt reprezentate de :
- cheltuieli de constituire;
- cheltuieli de cercetare-dezvoltare;
- concesiuni, brevete, licențe, mărci de fabrică și alte drepturi similare;
- fondul comercial (clientela, vadul comercial, firma);
- alte imobilizări necorporale (programele de calculator).
1.2 Imobilizările corporale cuprind bunurile materiale de folosință îndelungată în
activitatea întreprinderii.
Ele se găsesc sub formă de:
- terenuri;
- mijloace fixe.
Mijloacele fixe sunt bunuri care îndeplinesc cumulativ 2 condiții:

2
 - au valoare de intrare mai mare de 100 lei
- durata normală de utilizare este mai mare de 1 an.
Ele participă la mai multe procese economice și transferă valoarea sub formă de
amortizare.
După structura tehnică, mijloacele fixe sunt grupate în 8 categorii:
1. clădiri;
2. construcții speciale;
3. mașini, utilaje, instalații de lucru;
4. aparate, instalații de măsurare, control și reglare;
5. mijloace de transport;
6. animale și plantații;
7. unelte, dispozitive, instrumente (mobilier și aparatură birotică);
8. active corporale mobile neregăsite în capitolele anterioare.
1.3 Imobilizările financiare cuprind valorile cu care întreprinderea noastră participă
la formarea altor societăți sub formă de:
- titluri de participație;
- creanțe imobilizate;
- împrumuturi acordate.
2. Activele circulante sunt reprezentate prin acele bunuri care în desfășurarea
proceselor economice își schimbă forma, din forma materială în produse finite și apoi în bani.
Mijloacele circulante participă la un singur proces economic, își transmit valoarea
integral și își pierd forma inițială.
Se împart în 3 categorii:
- mijloace circulante materiale (stocuri);
- mijloace circulante în decontare (creanțe);
- mijloace circulante bănești și titluri de trezorerie.
2.1 Stocurile reprezintă acele valori economice care prin natura și destinația lor sunt
folosite ca:
- materii prime;
- materiale de bază;
- materiale auxiliare;
- piese de schimb;
- ambalaje;
- produse finite;
- mărfuri;
- obiecte de inventar, SDV-uri;
- producția neterminată.
Bunuril care nu îndeplinesc cele 2 condiții de durată și de valoare, de la mijloace fixe,
sunt considerate mijloace circulante și se numesc obiecte de inventar de mică valoare sau de
scurtă durată.
2.2. Creanțele reprezintă valorile economice avansate temporar de titularul de patrimoniu altor
persoane fizice sau juridice și pentru care urmează să primească un echivalent valoric.

3
 În sfera creanțelor pot fi incluse:
- clienții (reprezintă creanțele față de terți determinate de vânzarea pe credit a
bunurilor, materiile, lucrările și serviciile care fac obiectul activității întreprinderii);
- debitori diverși (pentru creanțele determinate de vânzarea valorilor mobiliare de
plasament, cesiunea activelor imobilizate, avansurile acordate angajaților care se deplasează în
interesa de serviciu, garanțiile depuse, reclamațiile, pagube materiale, creanțe reactivate și alte
creanțe);
- avansuri acordate furnizorilor;
- decontări cu asociații pentru aportul în natură și/sau în bani al acestora, datorat la
constituirea capitalului social;
- creanțele generate de relațiile de decontare cu personalul, bugetul statului și alte
organisme publice, asigurările sociale și fondul de șomaj;
- valorile și dobânzile de încasat;
- efectele de primit: biletul de ordin, cambia.

2.3 Disponibilități.
Mijloacele bănești pot fi păstrate sub formă de numerar în casierie sau disponibilități
bănești în conturile la bănci.
Din categoria disponibilităților bănești fac parte:
- casa în lei;
- casa în devize;
- conturi curente la bănci în lei;
- conturi curente la bănci în devize;
- carnete de cecuri cu limită de sumă;
- acreditivul.

Structuri patrimoniale de pasiv

Pasivul, prin compoziția sa, evidențiază sursele de finanțare a mijloacelor economice.
Corespunzător celor două modalități de finanțare, pasivul patrimonial se împarte în:
- capitaluri proprii (surse proprii);
- datorii (surse străine, împrumutate).
Capitalul propriu se delimitează prin:
- capitalul social;
- primele legate de capital:
o prime de aport – emisiune;
o prime de fuziune;
- diferențe de reevaluare (reprezintă plusurile create prin reevaluarea
imobilizărilor materiale și a celor financiare);
- rezerve;

4
 - rezultatul exercițiului (profit cu +; pierdere cu -);
- rezultatul reportat;
- fonduri;
- subvenții pentru investiții;
- provizioane reglementate;

1.1 Capitalul social se constituie la înființarea societății comerciale prin aportul de

capital subscris de către asociați sau acționari.
Capitalul social este divizat în acțiuni, valoarea este înscrisă pe acțiuni și se numește
valoarea nominală. Valoarea la care se vinde este un preț de emisie.
Diferența între prețul de emisie și valoarea nominală este prima de emisie.
Capitalul social poate fi subscris în natură sau în lei (aportul în natură este limitat la 60%
din capitalul social).

1.2 Rezervele reprezintă, în principiu, beneficii capitalizate care, în mod excepțional,

pot fi constituite și din diferențele de reevaluare sau din primele legate de capital.
Structural, rezervele se împart în:
- rezerve legale;
- rezerve statutare;
- alte rezerve.
Rezervele legale se constituie anual în proporție de cel puțin 5 % din profitul brut sau din
primele legate de capital, fiind destinate protejării capitalului, în cazul în care exercițiul financiar
se încheie cu pierderi. Mărimea rezervei nu poate depăși limita de 20 % din capitalul social la
societățile comerciale.
Rezervele statutare se constituie din beneficii, sunt stipulate în statutul societății sau
prin clauze contractuale acționarilor de a pretinde dividende în dauna altor obligații mai mari și
mai urgente ale întreprinderii privind buna funcționare.
Prin poziția alte rezerve sunt delimitate fondurile create prin hotarârea Adunării
Generale (din beneficiile anilor cu profit). Ele sunt destinate pentru finanțarea parțială sau totală
a noilor investiții în imobilizări corporale, acordarea de dividende și, în anii de exercițiu financiar
care se încheie cu pierderi, pentru răscumpărarea propriilor acțiuni de către societate, în vederea
reducerii de capital.

1.3 Rezultatul exercițiului reprezintă o sursă proprie de finanțare a activelor

(bunurilor) economice.
R = V - C

R – rezultatul exercițiului;
V – venituri;
C – cheltuieli.

5
 Rezultatele exercițiului pot fi:
- favorabile;
- nefavorabile.
dacă V > Ch → PROFIT
dacă V < Ch → PIERDERE
Rezultatul reportat (profitul nerepartizat sau pierderea neacoperita) este reprezentat de
partea din rezultatele anilor precedenti care nu a fost încă repartizată sau acoperită de către
Adunarea Generală a Acționarilor sau Asociaților. Profitul anilor precedenți urmează a fi
repartizat pe destinații, iar pierderea din anii precedenți urmează să fie acoperită din rezervele
construite sau din alte surse, în anul curent.
Fondurile cu scop determinat se împart în:
- fondul de dezvoltare;
- fondul de participare la profit.
Fondul de dezvoltare se constituie din amortizarea activelor imobilizate, din profitul net
al societăților comerciale și alte surse, fiind destinat finanțării cheltuielilor privind investițiile.
Fondul de participare la profit se creează pe seama profitului net și este destinat
finanțării premiilor din profit acordate salariaților.

Subvențiile pentru investiții sunt obținute de la buget sau de la alte întreprinderi

interesate, fiind destinate achiziționării sau creării activelor imobilizate (subvenție de
echipament) sau de a finanța activități pe termen lung (ex.: prime de dezvoltare pentru
întreprinderile care creează noi locuri de muncă).
Provizioanele reglementate sunt fonduri create pe seama cheltuielilor, fiind destinate
acoperirii fluctuațiilor privind rata dobânzii, de curs valutar și de prețuri, precum și pentru
reglarea amortizării derogatorii. Fiind create prin includerea unei cote părți în cheltuielile unității
patrimoniale, se influențează în mod indirect, prin reducere, rezultatul obținut. În felul acesta, se
creează temporar un avantaj fiscal pentru întreprindere. Ulterior, pe măsura revenirii asupra
provizionului, când rata dobânzii, prețurile și cursurile valutare sunt favorabile, profitul crește,
urmând a fi impozitat.
Provizioanele pentru riscuri și cheltuieli sunt fonduri constituite la încheierea
exercițiului financiar pe seama cheltuielilor, pentru acele elemente de patrimoniu a
căror realizare sau plată este probabilă, ori pentru cheltuieli care devin exigibile în
perioada următoare.
Cazurile cele mai tipice de provizioane pentru riscuri și cheltuieli sunt:
- litigii;
- amenzi și penalități;
- despăgubiri;
- daune;

6
 - alte datorii incerte;
- cheltuieli legate de activitatea de service în perioada de garanție;
- cheltuieli cu reparațiile capitale eșalonate pe mai multe perioade.

Datoriile sau capitalul străin exprimă fondurile sau capitalurile furnizate de terți, pentru
care unitatea trebuie să acorde o prestație sau un echivalent valoric.
După gradul de exigibilitate (termen de plată), datoriile străine sunt de 2 feluri:
- datorii pe termen lung;
- datorii pe termen scurt.
Datoriile pe termen lung sunt acordate pe o perioadă mai mare de 12 luni și se împart în:
- împrumuturi din emisiuni de obligațiuni (reprezintă fondurile pe termen lung,
asigurate din vânzarea de titluri de credit negociabile către public);
- credite bancare pe termen lung și mediu;
- alte datorii pe termen lung.
Persoanele juridice și fizice față de care unitatea are obligațiuni bănești sunt denumite
creditori. Definit prin această prismă, creditorul reprezintă persoana care, în cadrul unui raport
patrimonial, a avansat o valoare economică și urmează să primească un echivalent valoric sau o
contraprestație.
Creditele primite de la bancă sau alte instituții financiare sunt purtătoare de dobândă.
Datoriile mai semnificative sunt următoarele:
A. – datoriile financiare;
B. – datoriile comerciale;
C. – datoriile fiscale;
D. - datoriile salariale și sociale;
E. - datoriile privind relațiile de decontare cu asociații;
F. – creditorii diverși;

A. Datoriile financiare exprimă creditele primite de la bancă și alte instituții de

credit, precum și împrumuturile din emisiuneade obligațiuni. Ele sunt destinate finanțării
investițiilor și cheltuielilor curente privind activitatea de exploatare.
B. Datoriile comerciale se creează în cadrul relațiilor de decontare cu furnizorii,
pentru aprovizionări de bunuri materiale, lucrări și servicii primite. Ele se delimitează
patrimonial sub forma:
- furnizorilor;
- efectelor de plată;
Furnizorii reprezintă datoriile echivalente valorii bunurilor materiale, lucrărilor și
serviciilor primite de la terți.
Efectele de plată reprezintă titlurile de valoare care atestă obligația de plată a întreprinderii
în cadrul relațiilor de decontare cu furnizorii.
C. Datoriile fiscale cuprind obligațiile din impozite și taxe față de bugetul statului:
- impozitul pe profit;

7
 - TVA;
- impozitul pe salarii;
- impozite și taxe pe clădiri, pe mijloace de transport;
- alte impozite și taxe;
D. Datoriile salariale și sociale cuprind:
- salarii personal – remunerații datorate;
- personal ajutoare materiale și protecția socială;
- participarea salariaților la profit;
- rețineri din salarii (popriri);
- contribuția unității la asigurările sociale CAS ;
- contribuția unității la fondul de șomaj;
- contribuția personalului la pensia suplimentară;
- contribuția personalului la fondul de șomaj;
- alte datorii, creanțe asupra personalului;
E. Datoriile față de asociați reprezintă:
- obligațiile față de acționari sau asociați pentru capitalul rambursat;
- dividendele de plată;
- datoriile în cadrul grupului privind fondurile puse direct sau indirect pe termen
scurt la dispozitia societatii comerciale de către întreprinderea asociată sau de
către cele cu care aceasta are relații de participare;
F. Creditorii diverși cuprind toate obligațiile care prin natura lor nu se includ în
categoriile prezentate mai sus. În această situație se află datoriile privind
achiziționarea titlurilor de plasament, sumele încasate și necuvenite etc.
Valorile de regularizare reprezintă, după caz active de regularizare sau pasive de
regularizare, create prin activarea cheltuielilor și pasivarea veniturilor. În această sitație se află
cheltuielile și veniturile constatate în avans (înregistrate în prealabil) în cursul exercițiului
financiar, după care se raportează direct la rezultatul exercițiului următor, precum și cheltuielile
efectuate în cadrul exercițiului financiar, dar de repartizat pe mai multe exerciții anterioare.
Cheltuielile constatate în avans prin natura lor pot prezenta: chiriile plătite în avans,
abonamentele, taxele de locațiune, primele de asigurare și dobânzile plătite anticipat.
Cheltuielile de repartizat pe mai multe exerciții cuprind: cheltuielile pentru reparații
capitale neprevizibile, cheltuielile pentru reparații curente și revizii tehnice.
Veniturile înregistrate în avans cuprind toate veniturile provenite din încasarea
anticipată a unor lucrări și servicii (chirii, taze, dobânzi încasate anticipat etc).
În categoria activelor de regularizare se încadrează diferențele din conversia în lei a
creanțelor și datoriilor în devize, primele de rambursare a obligațiunilor etc.
Elementele patrimoniale de activ sunt structurate:
G. în activul patrimoniului după principiul lichidității (în ordinea crescătoare a
capacității unui element patrimonial de a se transforma în lei);
H. în pasiv sunt înregistrate în ordinea exigibilității (termen de plată), în ordinea
crescătoare de la non exigibil.

8
 Echilibrul patrimonial
Relația de echilibru prin care operează bilanțul este de forma:
ACTIV = PASIV
Dubla reprezentare a patrimoniului determină ca, indiferent de modificările intervenite în
patrimoniu, să se mențină egalitatea între activ și pasiv.

PATRIMONIUL NET = ACTIV - DATORII

Exemple de ordonare a elementelor de activ și pasiv

Exemplul 1
O societate comercială are următoarele elemente principale:
Clădiri 10.000.000 lei
Mărfuri 500.000 lei
Bani lichizi 800.000 lei
Datorie la bancă 1.300.000 lei
Capital propriu 1.000.000 lei
a) Întocmiți inventarul societăţii comerciale !

A PATRIMONIUL P
Clădiri 10.000.000 Capital social 10.000.000
Mărfuri 500.000 Datorii 1.300.000
Conturi la bănci 800.000
Total activ 11.300.000 Total pasiv 11.300.000

b) Din banii lichizi (800.000 lei), societatea comercială plătește o parte din datorii:

A PATRIMONIUL P
Clădiri 10.000.000 Capital social 10.000.000
Mărfuri 500.000 Datorii 500.000
Total activ 10.500.000 Total pasiv 10.500.000

c) Societatea comercială vinde clădirea în valoare de 10.500.000 lei.

A PATRIMONIUL P
Mărfuri 500.000 Capital social 10.000.000
Conturi la bănci 10.500.000 Profit 500.000
Datorii 500.000
Total activ 11.000.000 Total pasiv 11.000.000

9
Exemplul 2
O societate comercială are următoarea situație:
Terenuri 3.000.000 lei
Disponibilități bancare 800.000 lei
Numerar 20.000 lei
Materiale 600.000 lei
Furnizori 1.000.000 lei
Alte datorii 700.000 lei
Determinați capitalul propriu:

A PATRIMONIUL P
Terenuri 3.000.000 Capital 2.720.000
Materiale 600.000 Furnizori 1.000.000
Conturi la bănci 800.000 Alte datorii 700.000
Casa 20.000
Total activ 4.420.000 Total pasiv 4.420.000

Exemplul 3
O societate comercială de automobile are următoarea situație:
Clădiri 1.500.000 lei
Mijloace de transport 16.000.000 lei
Disponibilități 600.000 lei
Clienți 400.000 lei
Capital propriu 1.000.000 lei
Datorii salariale 200.000 lei
Numerar 30.000 lei
Impozite 100.000 lei
Piese de schimb 80.000 lei
Alte materiale 40.000 lei

10
 El solicită un credit la bancă. Cât de mare este creditul?

A PATRIMONIUL P
Clădiri 1.500.000 Capital propriu 1.000.000
Mijloace de transport 16.000.000 Credite bancare 17.350.000
Materiale 40.000 Datorii salariale 200.000
Piese de schimb 80.000 Alte datorii 100.000
Clienți 400.000
Casa 30.000
Conturi la bănci 600.000
Total activ 18.650.000 Total pasiv 18.650.000

Procedeele specifice metodei contabilității

1.1.1 Contul este procedeul prin care se realizează înregistrarea cronologică, gruparea,
sistematizarea și calculul stării și mișcării elementelor patrimoniale. Pentru fiecare element, gen și
speță de activ și pasiv, cheltuieli și venituri se asociază câte un cont care arată starea la un
moment dat, relațiile și mișcarea elementului.
1.1.2 Balanța conturilor, denumită și balanța de verificare sau balanța contabilă,
reprezintă procedeul prin care se centralizează datele înregistrate în conturi și se controlează
exactitatea lor.
1.1.3 Inventarierea este procedeul prin care se determină situația reală a patrimoniului
și se controlează integritatea sa materială. Situația reală se stabilește atât prin constatarea faptică a
elementelor patrimoniale, cât și prin evaluarea lor la prețul curent (valoarea actuală).
1.1.4 Bilanțul contabil asigură sintetizarea și generalizarea datelor cu privire la situația
parimoniului, evoluția situației financiare și a rezultatelor obținute. Prin bilanț se înfăptuiește
dubla reprezentare a situației patrimoniului unităților eonomice și sociale și a rezultatelor
obținute. Cu ajutorul bilanțului se prezintă la un moment dat, în expresie valorică, patrimoniul
unității sub dublul său aspect, pe de o parte sub aspectul destinației economice pentru care
contabilitatea utilizează noțiunea de activ patrimonial și pe de altă parte sub aspectul surselor de
proveniență, pentru care contabilitatea utilizează noțiunea de pasiv. În același timp, prin bilanț se
prezintă și rezultatele finale ale unității la un moment dat sub formă de profit și pierdere.

CAPITOLUL 2
ANALIZA ȘI FUNCȚIONAREA CONTURILOR
Noțiunea de cont. Forma și structura contului
Contul este un model de înregistrare cronologică a evoluției patrimoniului.
Conturile se deschid pentru elementele patrimoniului, astfel avem:
I. conturi de activ;

11
 J. conturi de pasiv.
Elementele componente ale contului formează structura acestuia, care este:
1. Denumirea sau titlul contului;
2. Data înregistrării;
3. Explicația operației economice înregistrate în cont;
4. Debitul și creditul contului;
5. Rulajul contului;
6. Total sume;
7. Soldul contului.
1. Denumirea sau titlul contului
Contul are o denumire care se identifică cu denumirea elementului patrimonial pentru
care se deschide. De exemplu, pentru numerarul din caserie se deschide contul Casa. Conturile,
pe lângă denumire, au și un simbol cifric.
2. Data înregistrării
Indică momentul când a avut loc operația economică sau financiară care face obiectul
reflectării în cont.

3. Explicația operației economice înregistrate în cont

Operațiile care au loc sunt consemnate în documente justificative, iar pe baza acestora se
înregistrează în conturi. Fiecare înregistrare este explicată, ceea ce presupune redarea pe scurt a
operației economice înregistrate în cont; de exemplu: încasări în numerar.
În dreptul fiecărei sume înregistrate în cont, seînscrie simbolul contului corespondent.

4. Debitul și creditul contului

D CONTUL C

Debitul este partea din stânga a oricărui cont. Creditul este partea din dreapta a oricărui cont.
Denumirea de debit vine din latinescul Denumirea de credit vine din latinescul
“debere” – a datora. “credere” – a avea încredere.

Denumirea de debit și credit s-au păstrat în decursul timpului deși ele nu mai corespund
conținutului economic actual. Acest lucru se explică prin aceea că, inițial, conturile erau deschise
pentru persoane, iar o persoană care datora ceva unei unități patrimoniale (în contabilitatea
acestuia) era înregistrat ca debitor, în debitul unui cont.
Persoana care avea de primit un drept de la o unitate patrimonială, era creditorul acesteia
și în contabilitatea acelei unități era înregistrat ca atare creditor.
În momentul de față conținutul economic al debitului și creditului este diferit, în funcție
de conținutul economic al contului. Astfel, dacă conturile sunt deschise pentru active și

12
cheltuieli, debitul reprezintă existențele și creșterile de active și cheltuieli, iar creditul reprezintă
micșorările de active și cheltuieli pe o anumită perioadă de timp.
Dacă conturile sunt deschise pentru pasive și venituri, debitul reprezintă micșorări de
pasive și venituri, iar creditul reprezintă existențe și creșteri de pasive și venituri pe o anumită
perioadă de timp. A înscrie o sumă în debitul unui cont, înseamnă a debita acel cont, iar a înscrie
o sumă în creditul unui cont înseamnă a credita acel cont.

5. Rulajul contului
Totalitatea sumelor înscrise în cont, într-o perioadă de timp, fără existențele inițiale,
formează rulajul contului. Se deosebesc rulaje debitoare și creditoare.
Dacă conturile sunt deschise pentru active și cheltuieli, rulajul debitor reprezintă creșteri
de active și cheltuieli, iar rulajul creditor reprezintă micșorări de active și cheltuieli pe o perioadă
de timp. Dacă conturile sunt deschise pentru pasive și venituri, rulajul debitor reprezintă
micșorări de pasive și venituri, iar rulajul creditor reprezintă creșteri de pasive și venituri, pe o
perioadă de timp.

6. Total sume
Totalitatea sumelor înscrise în cont într-o perioadă de timp, formate de existențele inițiale
și rulaje, reprezintă total sume. Avem total sume debitoare și total sume creditoare.
7. Soldul contului
Reprezintă existentul valoric la un moment dat al elementului patrimonial pentru care s-a
deschis contul respectiv.
El reprezintă diferența dintre totalul sumelor debitoare și totalul sumelor creditoare,
preluând semnu totalului mai mare.
Astfel, dacă totalul sumelor debitoare (Tsd) este mai mare decât totalul sumelor
creditoare (Tsc), contul reprezintă sold debitor (Sd); în situația inversă, când totalul sumelor
creditoare este mai mare decât totalul sumelor debitoare, contul reprezintă sold creditor (Sc).
Când totalul sumelor debitoare este egal cu totalul sumelor creditoare, soldul acestuia
este zero, contul nu are sold și se numește cont soldat.
Soldul final (Sf) se trece în partea opusă aceluia din care a provenit, cu indicarea
sensului debitor sau creditor.

2.2 Regulile de funcționare a conturilor

Conturile de ACTIV:
K. încep să funcționeze prin a se debita și se debitează cu existențele inițiale de
active, preluate din activul bilanțului inițial;
L. se mai debitează cu creșterile de active și cheltuieli determinate de operațiile
economice, consemnate în documente justificative;
M. se creditează cu micșorările de active și cheltuieli determinate de operațiile
economice, consemnate în documentele justificative;
N. pot prezenta numai sold debitor și reprezintă existențe de active la un moment
dat.

Conturile de PASIV:

13
 O. încep să funcționeze prin a se credita și se creditează cu existențele inițiale de
pasive, preluate din pasivul bilanțului;
P. se mai creditează cu creșterile de pasive și venituri, determinate de operațiile
economice, consemnate în documente justificative;
Q. se debitează cu micșorările de pasive și venituri, determinate de operațiile
economice, consemnate în documente justificative;
R. pot prezenta numai sold creditor, care reprezintă existențe de pasive la un moment
dat.

D CONT DE ACTIV C
existentul (Si) micșorări (Rc)
+ (ieșiri)
creșteri (Rd)
(intrări)
Total sume debitoare Total sume creditoare
(Tsd) (Tsc)
Sold final debitor (Sfd)

D CONT DE PASIV C
micșorări (Rd) existentul (Si)
(ieșiri) +
creșteri (Rc)
(intrări)
Total sume debitoare Total sume creditoare
(Tsd) (Tsc)
Sold final creditor (Sfc)

Exemplu:

D Contul 300 – Materii prime - cont de activ C

Si 100.000 150.000 Ieșiri (Rc)
Intrări (Rd) 250.000
Tsd 350.000 150.000 Tsc
20.000 Sfd

14
 Din contul 300 – Materii prime, rezultă că soldul inițial debitor este de 100.000 lei,
rulajul debitor de 250.000 lei, totalul sumelor debitoare de 350.000 lei, rulajul creditor, care este
același cu totalul sumelor creditoare, de 150.000 lei, iar soldul final debitor de 200.000 lei, s-a
trecut pentru închiderea contului pe partea de credit, unde s-a adunat cu totalul sumelor
creditoare, obținându-se un total de 350.000 lei, cât este și în debit.
În cazul conturilor de pasiv, înregistrările se fac exact invers decât în conturile de activ,
întrucât, pornind de la trăsătura de bază a contabilității, ș.a. dubla reprezentare a partimoniului
unităților gestionare, sursele de finanțare reprezintă, din punct de vedere al conținutului
economic, opusul bunurilor economice.

2.3 Dubla înregistrare și corespondența conturilor

Dubla înregistrare constă în înregistrarea concomitentă și cu aceeași sumă a unei
operații economice sau financiare în două conturi și anume: în debitul unui cont și în creditul
celuilalt cont.
Legătura reciprocă dintre debitul unui cont și creditul altui cont stabilită cu ocazia
înregistrării operațiilor economice și financiare în contabilitatea curentă pe baza dublei
înregistrări, poartă denumirea de corespondența conturilor, iar conturile se numesc conturi
corespondente.

Exemplu:
Se execută o tranzacție între furnizor și client printr-un schimb de produse și bani.
Furnizorul are o resursă pe care o pune la dispoziția clientului său pentru a fi utilizată. Clientul
are bani, deci o resursă, o pune la dispoziția furnizorului său pentru a fi utilizată de către acesta.
De aici rezultă că fiecare resursă finanțează o utilizare și fiecare utilizare e finanțată de o
resursă.
În fiecare din cele două unități patrimoniale, operația economică va genera duble
înregistrări, astfel:
La furnizor: Fiind vorba de o vânzare a cărui sumă totală constituie o resursă, ea se va
înscrie în creditul contului “Client”. Banii încasați se înscriu în debitul contului “Casa”.
La client: Fiind o cumpărare, se constituie o folosință care se înscrie în debitul contului
“Furnizori”, iar numerarul din casa clientului se micșorează cu aceeași sumă, care se înscrie în
creditul contului “Casa”.

2.3 Formula contabilă

Reprezintă egalitatea valorică a sumelor înscrise în conturile corespunzătoare:
S. contul debitor este scris totdeauna în partea stângă a egalității;
T. contul creditor este scris totdeauna în partea dreaptă a egalității;
U. semnul “=”, care reprezintă egalitatea valorică între conturile corespondente;
V. sumele înscrise în conturile corespondente.

Exemplu:
Formula contabilă pentru operația economic de recepționare a unor materii prime primate
de la furnizori în valoare de 3.000 lei:
15
300 – Materii prime = 401 – Furnizori 3000 lei
Formulele contabile se pot clasifica din două puncte de vedere diferite, astfel:
a) în funcție de numărul conturilor corespondente, sunt:
W. formule contabile simple;
X. formule contabile complexe;
Y. formule contabile compuse.
Formulele contabile simple se întâlnesc în operații economice care generează modificări
numai în două elemente patrimoniale numite simple. Un exemplu de formulă contabilă este cea
prezentată mai sus, care cuprinde un singur cont correspondent debitor și un singur cont creditor.
Formulele contabile complexe se întâlnesc atunci cand se înregistrează în contabilitate
operații economice care generează modificări în mai mult decât două elemente patrimoniale.
Se achită datorii față de furnizori, în valoare de 500.000 lei din disponibilitățile păstrate
în conturi curente la bănci, în valoare de 450.000 lei și 50.000 lei în numerar.
401 – Furnizori = % 500.000
512 – Conturi curente la bănci 450.000
531 – Casa 50.000

Formulele contabile compuse au două sau mai multe conturi corespondente debitoare și
două sau mai multe conturi corespondente creditoare.
Aceste formule nu sunt agreate în toate cazurile, deoarece nu se regăsesc conturile
corespondente cu sumele adecvate. Dar în unele cazuri, ele pot fi utilizate.

Exemplu:
O unitate patrimonială primește de la același furnizor materii prime în valoare de 600.000
lei și mijloace fixe în valoare de 1.400.000 lei.

% = %
212 – Mijloace fixe 404 – Furnizori de imobilizări 1.400.000
300 – Materii prime 401 – Furnizori 600.000

b) după scopul pentru care se întocmesc:

Z. formule contabile întocmite conform normelor și instrucțiunilor de aplicare a
planului de conturi, deci normale, corecte;
AA. formule contabile de corectare sau de stornare, care pot fi:

16
 1. stornare în negru;
2. stornare în roșu.

1. Formulele de stornare în negru presupun inversarea formulei contabile eronat

întocmită și întocmirea formulei contabile corecte.

Exemplu:
Se recepționează materii prime de la furnizor, în valoare de 200.000 lei; s-a întocmit formula
contabilă eronat:
345 – Produse finite = 401 – Furnizori 200.000
Se inversează această notă contabilă:
401 – Furnizori = 345 – Produse finite 200.000
după care se întocmește nota contabilă corectă:
300 – Materii prime = 401 – Furnizori 200.000

Această stornare generează rulaje ireale ale unor conturi (ar reprezenta ieșiri de produse
finite cu această sumă, dar în realitate nu a avut loc nici o intrare și nici o ieșire de produse finite
sau creșteri de datorii față de furnizori cu această sumă, dar în realitate nu a avut loc o creștere de
datorii față de furnizori).
Pentru dezavantajele prezentate mai sus, nu se recomandă stornarea în negru, cu excepția
operațiilor economice cu activele bănești, când se accept această corectare.

2. Formule contabile de stornare în roșu. Acest tip de stornare presupuneîntocmirea

unei noi formule contabile eronate, dar cu sumele scrise cu o culoare roșie sau, în lipsa acesteia,
cu sumele scrise în chenar.

Exemplu
Se recepționează materii prime de la furnizor, în valoare de 200.000 lei.

345 – Produse finite = 401 – Furnizori 200.0000

Se înregistrează formula contabilă, dar cu sumele în chenar:
345 - Mărfuri = 401 – Furnizori
200.000
după care se întocmește formula contabilă corectă:

17
300 – Materii prime = 401 – Furnizori 200.000
Se observă că prin stornare nu mai apar rulaje anormale ale conturilor.

18