Expres i a verbală se compune pe de-a-ntregul din

următoarele părţi : litera 2 1 9, si laba, p articula de legătură,

20
articolul, numele, verbul, flexiunea şi propoziţi a.
Litera este un sunet indivizibil, dar nu ori şi ce
fel de sunet, ci numai acela care po ate intra în formarea
unui sunet compus ; doar şi animalele scot sunete indi··
vizibile, dar nu dau nici unuia numele de literă .
Litera poate fi vocală, semivocală 220 şi mută 221 . Vocala este
litera care are un sunet perceptihil, făr,ă să se 25
facă o apropiere a limbii sau a buzelor ; semivoca l a este
litera care are un sunet perceptibil, datorită acestei apropieri,
ca, de pildă, � şi P ; mută este aceea care, deş i
formată c u această aprop iere, n-are, prin ea însăşi, n ici
un sunet, ci devine perceptibilă numai întovărăşită de
l iterele care au un sunet, c a r şi 1222
Aceste l itere se deosebesc după formele pe care le i a 30
gura 223 şi după locul unde se produc 224, ca şi după cum
218 I n vi nu i rea adusă de Prot agoras nu se poate a d mite,
explid Aristo-tel, penr ru !că 'preciza rea nuanţei a p arţ'ine
ce,lu i care
recită şi i,ntenpretea ză, nu poetului.
219 Adi-că sunetul i n divi z i b i l , dotat cu -semn ifi c a ţi e şi
suscept-i bil de a co-sritui u n element al l i m bajului (fonemul,
tn t erm i
nologie motdeln ă) .
2 2 0 Pri n sPJivoca,Iă, Aris!o:el înţelege or.ice consoa nă
Teocluzivă : S, r erc.
mai
221 Oclu z iv ă .
222 Chiar a.rticula1e independent, ele devi n percepti bile nu
î,n virtu tea unei dt de mici amp ] j-f-ică ri vocalice : g (î) , d
(î).
223 I n ca zul v,ocal elor.
224 I n cazul consoa nelor şi -semivocalelor.
PJetica 20, 1 456 b -. 1 4 57 a
sînt aspirate 225 sau explozive 226, lungi sau scurte 227, a scu
ţite, grave sau intermediare 228 ; examinarea lor în amă
nunt revine celor care se ocupă de metrică.
Silaba este un sunet lips it de înţeles, a lcăt ui t dintr-o
mută şi o literă Cll s unet 229 ; aşa , sunetul fP fără A
este o si l a bă, d u p ă C U 1 l1 tot s i l abă este dacă i se a d a
ugă 3 5
A şi se for me a z ă , de pi ldă , fP:\ ; d a r şi a ici cerceta rea
deosebiri lor revine tot meiri cii .
P a r t i c u l a de legătură este un cuvînt li psit de înţeles
care nici nu împied i c ă consti tuire a , d a r n i c i nu alcătu-
65
ieşte un singur cuvint C l l inţeles, compus d i n m a i m u l te
sunete (aşezată fie la sfîrşit sau l a mij loc) , neputînd să 1 457a
se afle nici la începutul unei fraze, în poziţie independentă, cum
ar fi de pi ldă !Ev, b11, TO L, bE, sau este un
cuvînt lipsit de înţeles, care, prin funcţi a sa, formează
o singură expresie cu înţeles din mai multe sunete cU
înţeles. 5
Articolul este un cuvînt lipsit de înţeles, care arată
începutul, sfîrşitul sau împărţirea hazei (de pildă, I flcl,
;f L şi celelalte ; sau un cuvînt lipsit de înţeles, care
nici nu împiedică, nici nu înlesneşte alcătuirea unei sin-
225 Cu articulaţia termi nată în aspiratia h.
226 A.dică sonore.
227 E vor,ba de cantitatea vaa,l elor.
228 f n fUrcţie de natura accentu'lui (ascuţi1, grav sau c i r
cumflex) .
29 Adică dJntr-o olu zivă şi o voal ă (gra ) sau dintr-o
oduzdvă şi o consoană neocluzivă (gr) , cea ce nu c0codă cu
vederile noastre actuale, ; totuş i chi ar lingvistica modernă, n u
.
meşte sonante sunetel e c a r e pot avea, cîn d rol consonantic,
cîn d
rol voca tie (putînd constitui o si'l abă) : m, r , r , 1, i, u (ad.ică
"seivoa I'ele" lui Aristotel, cu excepţia ,lui s) .
l - Aristotel- Potica - c. 8781
66 Poet ica 20, 1 457 a
gure expresi i cu înţeles, din mai multe sunete) , locul să u
1
firesc fiind la sfîrşit sau l a mij 10: 230,
0
Numele 23 1 este ° alcătuire de sunete
cu înţeles, făr6

idee de timp şi dintre care nici o parte n-are înţeles prin

ea însăşi :32 ; în adevăr, în numele duble, nu întrebuinţăm
părţile :omponente cu înţelesul lor propriu ; ee pi ldă, în
Theodoros, "dăruit de zei " , cuvÎ,ntul "doron" ( . ,dar" )
n- arc nici un înţeles 233 ,
Verbul este ° alcătuire de sunete cu înţeles, cuprin
zînd i deea de timp, ale cărei părţi n-au înţeles prin ele
însele, ca l a nume ; căci "om" sau "alb" nu arată timpul, 1 5
pe cînd În "el merge" sau "el a mers" , la înţeles se
adaugă indicaţia timpului, prezent la unul, trecut la altul.
Flexiunea este caracteristică numelui sau verbului şi
ar a t ă fie relatii ca " a cHi " sau " cui" şi a ltele l a fel 2 3 4 ,
230 tn<treg pasajul pl'ivitor la ,p art'i,cula de legătură ş i
"artic.ol " eSe inc,ert, cor,apt, interpolat, i,a r i nt.eflpretările
posibil e sînt
greu de pu s de aCOpd în det.a l iu ; 'În mare, se Înţelege că
Aristotel
vorbeşte :
1 ) deSpre ceea ce şi acum, În gram atica greacă, se numeş:�
p,a rtÎlCuIă : 11, TOL, "de bună 'seamă, fără Îndo i a l ă ", flE
v. ., M
"pe de o ,p,af'te, ' " pe de a l:a" etc. ;
2) despre prepoziţi i : awl, IE(L "În jurul", " d espre" ,;
3). despre conJuncţi i, fă,ră să dea ex'emp,le.
Pentru Ari,stoiel, ele au î,n comun «.J i:psa 'de înţ.e1es», a'dică
faptu.! că, lu'ate singure, nu pot constitui , după el, elpresla
l i ngvistică a 'unei noţiun i .
231 Părţi.Je de vorbire decJ.i n a bi le : su bstantivul, pronumele,
a dj ectivul, ,proba bi l şi articolul, consi derat ca pronume
demon
straiiv.
232 Părţile cuvîn tului n u a u Înjel es in depen dent, aşa cum
pot
a\'ea p ă rţile p ropoziţiei (vezi mai j o s, r. 23 şi urm.) . •
233 Aristotel dă ca exemplu cazul extrem a.I cuvintelor
compuse, l a care ,s- a r putea p'r·esupllne totuşi că părţi le au
'sens independent, ş i tot.uşi n u 'au, căci în ,greceşte ,tEO-
est.e o teă ca,re nu '
se întrebui njează niciodată si ngură, ci doar în compunere /a'L
însoţită de un :olfem (ca în 1EO-\ "ze'u") , iar - bW(o; se găs
eşte
doar în compunere, căd cu vîntul calr,e înseamn ă " dar" es�e
bW(ov;
În plus, si ntez a numelui com pus Ee6w(o\ nu este simpl a
sumă
\EO\ + bW(ov.
234 Ca zurile.
Poet ica 2 1 , 1 4 57 a 67
fie singularul . sau pluralitatea 235, ca "oameni" sau "om",
fie fel urile de exprimare ale persoanei care vorbeşte 236, ca,
20
de pildă, întrebarea sau porunca, Întrucît "el a mers "
sau "mergi " sînt flexillni ale verbului, potrivit acestei
deosebiri.