CURS 11 – BIOLOGIE GENERALĂ, VEGETALĂ ŞI ANIMALĂ

6. SUBCLASA ASTERIDAE

Constituie cea mai evoluată grupă filogenetică a clasei Magnoliatae. Cuprinde atât plante
lemnoase cât şi ierboase. Între caracteristicile principale se numără simpetalia şi tetraciclia florilor.
Androceul format din 5, 4 sau chiar 2 stamine, de obicei concrescute cu tubul corolei, periantul dublu
şi pentamer, iar numărul carpelelor este redus la 2, cu ovar sincarp, cu placentaţie centrală şi
parietală.

Ord. GENŢIANALES
Cuprinde plante lemnoase şi ierboase cu frunze întregi, de obicei opuse şi flori hermafrodite
actinomorfe, pentamere, tetraciclice. Fructele sunt capsule sau folicule. În organele vegetative şi
fructe se găsesc alcaloizi toxici, otrăvitori.

Fam. Loganiaceae
Cuprinde plante ierboase, arbuşti sau arbori, cu frunze de regulă opuse, simple. Flori de obicei
hermafrodite, cu simetrie radiară, de regulă 4-5-mere. Ovar superior cu 2 loji. Fruct capsulă, rar bacă
sau drupă.
Familia cuprinde exemplare răspândite mai ales în regiunile tropicale şi subtropicale.

Strychnos nux-vomica L. - Nucă vomică

Arbore înalt de 10 – 15 m, ce creşte în zonele tropicale ale Asiei şi Australiei. Frunze opuse,
întregi, scurt peţiolate, ovale, sempervirescente. Florile au corola alb verzuie sau roz, sunt mici şi
grupate în cime umbeliforme. Fiecare floare este hermafrodită, actinomorfă şi formată din 5 sepale, 5
petale ce formează o corolă hipocrateriformă, mai umflată la bază şi terminată cu 5 dinţi. Androceul
este format din 5 stamine concrescute cu tubul corolei. Gineceul este bicarpelar superior. Fructul este
o bacă de 3-6 cm, cu epicarp lemnificat, la maturitate de culoare galben-portocalie, ce conţine în
interior 2-5 seminţe.
Importanţă farmaceutică prezintă seminţele, Strychni semen, ce conţin alcaloizi precum
stricnina şi brucina cu gust foarte amar. Stricnina este excitant al SNC şi se foloseşte în intoxicaţii cu
bromuri şi barbiturice. Este tonic nervos şi muscular fiind indicată în astenii.

Strychnos toxifera Schomb.- Liană tropicală

Originară din America de Sud planta este agăţătoare cu cârcei răsuciți, cu liane divericat
ramificate, aproape în întregime acoperită cu peri lungi, roșiatici. Frunze opuse, pețiolate, întregi,
ovate până la eliptice, acuminate şi subcordate la bază. Flori pe tipul 5 grupate în cime terminale,
corola alb sau galbenă, sepale linear lanceolate, ovar subglobulos, stil exsert cca. 2 mm, stigmat
capitat. Fructe globulare de culoare verzi albăstrui, conțin cca 10-15 semințe.
Din scoarţa rădăcinii acestei specii se extrage otrava numită curara, cu acţiune paralizantă
asupra musculaturii striate prin blocarea joncţiunii neuromusculare. S-a folosit ca otravă pentru
săgeţi în vânarea animalelor.
Curara acţionează numai asupra musculaturii fără pierderea conştiinţei, producând numai o
relaxare musculară. Este foarte toxică pe cale parenterală dar inactivă pe cale orală. Preparatele
standardizate se folosesc înaintea intervenţiilor chirurgicale producând relaxare musculară şi
favorizează reducerea dozelor de anestezice. Curara provine şi din specii de Chondrodendron, fam.
Menispermaceae.

Fam. Genţianaceae

BGVA – CURS 11 1
 Cuprinde plante ierboase, terestre, rar acvatice, cu frunze alterne sau opuse. Florile sunt solitare
sau dispuse în inflorescenţe cimoase sau racemoase, actinomorfe, rar uşor bilateral simetrice
(zigomorfe), cu petale concrescute (gamosepale), hermafrodite, de tipul 4. Caliciu persistent, cu 4-8
sepale concrescute, rar libere. Corola 4-8-fidată, androceu din 5 stamine inserate pe tubul corolei,
ovar superior. Fruct capsular dehiscent prin 2 valve sau baciform, multisperm.

Gentiana lutea L. - Ghinţură galbenă

Este o specie ierboasă, perenă, robustă de până la un metru, cu rizom scurt şi gros ce se
continuă cu rădăcini adventive lungi de 60 – 90 cm, de culoare brună la exterior şi gălbuie în interior,
cu gust foarte amar. Tulpina este simplă, neramificată, fistuloasă. Frunzele sunt dispuse în rozetă,
câte 10 – 20, cele tulpinale fiind sesile, amplexicaule, unite într-o teacă comună. Florile sunt mari,
actinomorfe şi hermafrodite, dispuse în cime la axila frunzelor. Au caliciul tubulos, ce se rupe în
două în momentul înfloririi. Corolă galbenă, din 5 petale sudate numai la bază. Androceu din 5
stamine cu antere roşii, gineceu bicarpelar superior. Fruct capsulă septicidă, dehiscentă în 2 valve. Se
întâlneşte în pajişti alpine la înălţimi de 1.200- 2.500 m.
Importanţă farmaceutică prezintă organele subterane, Gentianae radix, care conţin glicozide
amare, (genţiopicrina şi genţiamarina), alcaloizi, genţianina, xantone, tanin. Datorită substanţelor
amare stimulează secreţiile gastrice şi apetitul. Se utilizează ca tonic amar şi eupeptic.

Gentiana asclepiadea L. - Lumânărica pământului

Plantă ierboasă pernă, robustă ce prezintă subteran un rizom gros de până la un centimetru şi
numeroase rădăcini adventive. Are numai frunze tulpinale opuse, oval-lanceolate dispuse în acelaşi
plan. Florile sunt câte două la subsuoara frunzelor, au corola azurie campanulată.
Farmaceutic se foloseşte Gentianae asclepiadeae radix, cu compoziţie chimică asemănătoare şi
utilizări ca Gentiana lutea. În plus prezintă acţiune coleretică şi colagogă.

Centaurium umbelatum Gilib.- Fierea pământului, ţintaură

Plantă ierboasă, bianuală, înaltă de 10-50 cm, cu tulpina glabră, cu 4 muchii ramificată în
partea superioară. La baza tulpinii are o rozetă de frunze ovale, scurt peţiolate, iar de-a lungul tulpinii
frunzele sunt alungit ovate şi dispuse opus, mici şi sesile. Florile sunt pe tipul 5, de culoare roz,
dispuse în vârful tulpinii în cime bipare.
Sunt actinomorfe, hermafrodite, cu caliciul tubulos. Fructul este o capsulă cilindrică, septicidă
care se deschide prin 2 valve. Creşte prin păduri, poieni, pajişti umede, din regiunea de câmpie până
în cea subalpină.
Importanţă farmaceutică prezintă partea aeriană, Centaurii herba, ce conţine un principiu amar
(eritaurina), un glicozid (eritrocentaurina), un
alcaloid (eritricina), rezine. Acţiune: stimulează secreţiile gastro-intestinale, colagogă,
coleretică, febrifugă, vermifugă, vulnerară.
Se recomandă în gastrită hipoacidă, anorexie, digestie lentă, dispepsii, dischinezie biliară,
colecistită, tonic pentru convalescenţi şi copii, răni, ulceraţii. Intră în formula ceaiului tonic aperitiv
şi gastric 2.

Fam. Menyanthaceae
Asemănătoare cu familia Gentianaceae de care se deosebeşte prin consistenţa exclusiv ierboasă
a speciilor, prin frunzele alterne şi prin faptul că sunt specii acvatice.

Menyanthes trifoliata L. – Trifoiştea de baltă

Specie erbacee, palustră, perenă, fără tulpină aeriană, cu un rizom orizontal de până la 1 m
lungime, ramificat. Frunzele la bază cu o teacă membranoasă, cu peţiolul foarte lung (5–15 cm), cu

BGVA – CURS 11 2
limbul trifoliat, cu foliolele eliptice, întregi, verde pal. Florile sunt grupate în raceme dense, în vârful
unui peduncul de 10 – 20 cm, cu corola alb-roză, cu 5 petale păroase, în interior.
Răspândită în mlaştini, turbării, marginea apelor.
Importanţă farmaceutică prezintă frunzele, Trifoli fibrinii folium, recoltate în timpul înfloririi.
Conţin principii amare, alcaloizi (genţianină), flavone, tanin etc. Se utilizează ca tonic amar, ca
stimulent al funcţiilor hepatice şi în dispepsii.

Familia Apocynaceae
Cuprinde plante ierboase şi lemnoase sub formă de liane şi arbuşti, cu frunze sempervirescente,
simple, dispuse opus. Florile sunt pe tipul 4 sau 5 cu corola gamopetală, ce poate fi dublată de o
coronulă în interiorul tubului corolei. Androceul din 5 stamine libere, concrescut cu tubul corolei.
Vârful staminelor se dezvoltă şi formează un apex steril cu peri tectori care se recurbează deasupra
stigmatului pe care îl acoperă. Fructul bacă, capsulă sau foliculă.

Vinca minor L. - Saschiu

Este o plantă ierboasă perenă, cu o tulpină târâtoare de pe care pornesc din loc în loc
numeroase rădăcini adventive. Tulpinile aeriene au 15-20 cm înălţime şi prezintă frunze opuse,
coriacei, sempervirescente, cu marginea întreagă. Florile sunt solitare, apar câte una la subţioara
frunzelor, au un pedicel lung şi sunt pe tipul 5: 5 sepale, 5 petale albastre, unite la bază, 5 stamine,
ovar superior. Fruct foliculă. Creşte prin păduri de stejar şi de fag, în locuri umbroase, tufărişuri.
Importanţă farmaceutică prezintă părţile aeriene, Vincae minoris herba, care conţin principii
active (alcaloizi cu nucleu indolic, vincamina) pe baza cărora planta intră în formula unor
medicamente cu acţiune hipotensivă, spasmolitică, fiind indicată în hipertensiune arterială şi scleroză
cerebrală, pentru ameliorarea funcţiei şi oxigenării cerebrale la persoanele în vârstă. De asemenea
este astringentă şi hemostatică. Este indicată şi în afecţiuni nervoase.

Vinca rozea (sin. Catharanthus rozeus (L.) G.Don.)

Subarbust tropical de 0,5-1 m, ramificat, cu tulpina la bază lemnoasă, frunze opuse, ovat-
lanceolate, coriacei, întregi şi persistente. Florile sunt mari, albe sau rozee pe tipul 5.
Importanţă farmaceutică prezintă partea aeriană şi rădăcinile, Catharanthus rozei herba et
radix, exclusiv pentru extragerea alcaloizilor indolici din care s-au izolat aproximativ 60. Foarte
importanţi sunt vincaleucoblastina, numită şi vinblastină sau VLB şi vincristina. Aceştia au acţiune
antitumorală blocând mitoza. Se foloseşte în tratamentul leucemiei şi cancerului de diferite tipuri.

Rauwolfia (Rauvolfia) serpentina (L.)Benth ex Kruz

Arbust de talie mică 0,5 – 1 m, cu tulpina acoperită de o scoarţă cenuşie. Frunzele sunt
sempervirescente, oval lanceolate, coriacei, opuse sau grupate câte 3 – 5 în verticil. Flori rozee sau
albe, mici, pentamere şi dispuse în cime terminale. Fruct drupă ovoidă. Vegetează spontan în Asia de
sud-vest, în regiuni calde şi umede la altitudini de 1.200 m dar se şi cultivă în scopuri medicinale.
Importanţă farmaceutică prezintă rădăcina, Rauwolfiae radix, bogată în alcaloizi, între care
reserpina, cu nucleu indolic, izolat în 1952, deserpidina, ajmalina, johimbina, serpentina. Planta a
fost folosită de indieni împotriva muşcăturilor de cobra. Reserpina prezintă acţiune hipotensivă
progresivă şi prelungită dar şi sedativă cu efect uşor tranchilizant (Hipazin, Hiposerpil).

Strophantus gratus Wall et Hook, S. kombe Oliv, S. hispidus P. DC.- Srofant

Liane sau arbuşti ce cresc în zonele tropicale şi subtropicale ale Africii. Au frunze întregi,
opuse, pubescente, simple. Florile sunt albe la exterior şi gălbui în interior, pe tipul 5, grupate în
cime terminale, cu lobii corolei prevăzuţi cu prelungiri înguste şi răsucite. Fructele sunt formate din
două folicule lemnificate de 20 – 40 cm, divergente, fusiforme, dehiscente la maturitate, cu 200 –

BGVA – CURS 11 3
300 seminţe de cele mai multe ori acoperite cu o egretă de peri tectori şi mătăsoşi. Seminţele erau
utilizate de băştinaşii din Africa pentru otrăvirea săgeţilor.
Importanţă farmaceutică prezintă seminţele, Strophanthi semen, care conţin glicozide
cardiotonice, g-strofantina (din S. gratus) şi k-strofantina (din S. kombe).
Sunt cardiotonice cu acţiune şi eliminare rapidă. Se administrează în soluţii injectabile
intravenos. Sunt recomandate în insuficienţa cardiacă acută, edem pulmonar acut, angină pectorală,
tahicardie.

Nerium oleander L.– Leandru, oleandru

Arbust de origine mediteraneană cultivat la noi ca plantă ornamentală, cu frunze opuse sau
dispuse câte trei în verticil, sesile, lanceolate, coriacei, persistente, ascuţite. Florile sunt mari, albe
sau roz, pe tipul 5 şi reunite în cime terminale. Sunt hermafrodite, actinomorfe, cu caliciul
gamosepal, corolă tubuloasă, cu 5 lobi rotunjiţi şi rotaţi în partea superioară şi prevăzută în interior
cu 5 apendici dinţaţi. Androceu din 5 stamine cu filamentele sudate de corolă şi terminate cu un
apendice lung în formă de pană. Gineceu bicarpelar superior. Fruct din 2 folicule dispuse în V.
Importanţă farmaceutică prezintă frunzele, Nerii folium, ce conţin glicozide cardiotonice cu
acţiune slabă. Planta este considerată toxică.

Fam. Asclepiadaceae
Cuprinde plante lemnoase şi ierboase, mai ales tropicale, cu frunze opuse. Florile sunt
hermafrodite, pe tipul 5, gamopetale. Sunt grupate în raceme terminale sau axilare.

Cynanchum vincetoxicum R.Br.- Iarba fiarelor

Plantă ierboasă perenă printr-un rizom subteran. Tulpinile aeriene, ramificate, înalte de 30-120
cm, frunze opuse, peţiolate, acuminate şi cu marginea întreagă. Florile sunt dispuse în mici corimbe
axilare, pedunculate. Florile sunt de culoare albă, uşor gălbuie, pe tipul 5: 5 sepale ascuţite, 5 petale
ovate unite la bază, stamine concrescute cu corola, iar anterele unite cu stigmatul. Fructele sunt
folicule fusiforme, cu numeroase seminţe lungi. Este răspândită prin păduri, zăvoaie, margini de
păduri, locuri stâncoase.
Importanţă farmaceutică prezintă rizomul, Vincetoxici rhizoma, care în stare proaspătă are gust
înţepător, iritant, neplăcut. Conţine o serie de glicozizi, dintre care vincetoxina cu gust dulce amărui.
Se foloseşte în homeopatie, ca diuretic şi diaforetic.
Este plantă toxică pentru câini şi în special pentru oi.

Periploca graeca L. – Liană dobrogeană

Este o liană cu tulpini subţiri şi lungi de până la 12 m. Scoarţa este întunecat roşie brunie iar
frunzele simple, ovate, cu marginea întreagă, dispuse opus. Flori verzui, dispuse în cime laxe,
pedunculate, pe tipul 5. Corola este rotată, iar în floare există şi o coronulă, formată din 5 piese
fiecare cu un apendice recurbat. Androceul este format din 5 stamine reunite în jurul stigmatelor.
Fructul este format din două folicule ascuţite de 10-12 cm lungime. Creşte prin păduri, zăvoaie,
locuri stâncoase.
Importanţă farmaceutică prezintă întreaga plantă ce conţine glicozide cardiotonice: periplocina,
periplocimarina, având acţiune similară cu digitalina din Digitalis, adică tonic cardiacă.

Ord. RUBIALES
Grupează un mare număr de plante lemnoase, în regiunile tropicale şi ierboase, în zona
temperată. Ovarul este inferior iar frunzele opuse.

Fam. Rubiaceae

BGVA – CURS 11 4
 Cuprinde plante ierboase în zona temperată şi lemnoase, sub formă de arbori, arbuşti, liane şi
epifite, în regiunile tropicale şi subtropicale. Tulpina la cele ierboase este muchiată, frunzele sunt
simple, opuse, prezintă stipele (2 sau 4) asemănătoare frunzelor. Florile hermafrodite, actinomorfe,
uneori uşor zigomorfe, pe tipul 4 sau 5 sunt dispuse în inflorescenţe cimoase sau racemoase. Caliciul
gamosepal, corola gamopetală, tubuloasă. Androceul este unit cu corola, dar cu staminele libere.
Fructul poate fi achenă, capsulă sau drupă (criteriu de clasificare). Cuprinde mai multe subfamilii.

Sfam. Cinchonoideae
Speciile din această subfamilie au fructul o capsulă cu numeroase ovule şi 2 loji. Gineceul este
bicarpelar, sincarp, inferior. Sunt plante exclusiv tropicale.

Cinchona succirubra Pavon. - Arborele de chinină

Este un arbore de 15- 20 m ce creşte răzleţ, cu frunze opuse, eliptic ovate. Florile sunt pe tipul
5, de culoare albă sau roz, dispuse în cime terminale, iar fructul o capsulă cu numeroase seminţe.
Este originar din America de Sud, din M-ţii Anzii Cordilieri, unde urcă până la 1000- 3500 m
altitudine.
Importanţă farmaceutică prezintă scoarţa, Chinae cortex, ce se recoltează de pe tulpinile
hibrizilor din cultură cu conţinut ridicat de alcaloizi. Conţin peste 25 de alcaloizi cu nucleu
chinolinic, dintre care cei mai importanţi sunt chinina, cinconina şi chinidina. Din cantitatea totală de
alcaloizi (3-15%), chinina reprezintă 50-80%. Alcaloizii sunt legaţi de tanin ce se transformă în
flobafene ce dau culoarea brun–roşcată (roşu de China). Chinina este activă faţă de agentul malariei
şi se utilizează de foarte multă vreme împotriva malariei. Are şi acţiune febrifugă. Chinidina este
folosită în aritmii cardiace.

Pausinystalia johimbe (K.Schum) Pierre ex Beile

Este originar din Africa de vest. Scoarţa acestui arbore conţine alcaloizi cu acţiune stimulantă
în impotenţa sexuală şi afrodisiacă.
Din Johimbe cortex s-a izolat alcaloidul yohimbina

Cephaelis ipecacuanha Rich. (sin. Uragoga ipecacuanha Willd.) - Plantă mică vomică
Este un subarbust cu rizom şi rădăcini lungi laterale. Tulpina atinge 20-40 cm, este lemnoasă la
bază şi cu frunze opuse, ovat lanceolate. Florile sunt mici, grupate câte 10-20 într-un capitul
înconjurat de bractei. Fructul este o drupă mică, roşie violacee. Planta este originară din America de
Sud şi se cultivă în India, Malaezia, Bangladesh.
Importanţa farmaceutică prezintă rădăcina, Ipecacuanhae radix, ce conţine alcaloizii emetină şi
cefelină, tanin. În doze mici are acţiune expectorantă, în doze mari este vomitivă (irită mucoasa
gastrică); are şi acţiune antiamoebiană, antidizenterică. În prezent se foloseşte mai mult ca
expectorant sub formă de infuzie sau sirop.

Sfam. Coffeoideae
Speciile din această subfamilie au fructul o drupă cu câte un ovul în fiecare lojă.

Coffea arabica L. - Arborele de cafea

Atinge 5-6 m înălţime, dar în cultură este menţinut sub formă de arbust. Are frunze ovate,
persistente, lucioase. Florile sunt albe, câte 8-15 dispuse la subsuoara frunzelor. Fructul este o drupă
ovoidă, roşie la maturitate, cu 2 seminţe închise în mezocarpul cărnos. Arborele de cafea este
originar din Etiopia unde creşte în munţi, dar în prezent este cultivat în Asia, Africa, America,
Indonezia şi regiunile muntoase din Brazilia şi Columbia.
Importanţă farmaceutică prezintă seminţele, Coffeae semen, ce conţin 0,7 – 2,5% alcaloizi
purinici, în cea mai mare parte cafeină, urme de teobromină, compuşi fenil propanici (acid

BGVA – CURS 11 5
clorogenic), ulei gras, tanin, glucide. Prin torefiere (prăjire menajată) au loc unele modificări în
compoziţia chimică, dar se formează o aromă caracteristică de seminţe prăjite pentru prepararea
cafelei. Cafeina este un stimulent al SNC, stimulent ce este contraindicat cardiacilor, deoarece
produce palpitaţii.
Cafeina poate produce insomnii, tulburări nervoase şi gastrice, uneori obişnuinţă, abuzul de
cafea poate duce la intoxicare lentă, cronică. Acidul clorogenic are acţiune diuretică şi coleretică.
Cafeaua solubilă reprezintă un extract obţinut prin atomizare, ce are cca. 4% cafeină, iar în cazul
cafelei decafeinizate, cafeina este extrasă în prealabil din seminţele verzi. Alcaloidul pur cafeina este
un produs oficinal.

Sfam. Rubioideae
Speciile din această subfamilie sunt plante ierboase din flora ţării noastre cu fructul achenă.

Rubia tinctorium L. - Roiba

Este o plantă perenă, ierboasă, cu rizom roşcat şi rădăcini roşii. Tulpina aeriană de 50 – 80 cm,
tetramuchiată, cu frunze de formă lanceolat-eliptică, dispuse câte 4 – 6 în verticile. Florile sunt
dispuse în cime bracteate, axilare, terminale, cu corola gălbuie, cu tub scurt şi 5 lacinii ovat –
lanceolate. Fructul este o bacă brun roşcată, alcătuită din două părţi globuloase.
Importanţă farmaceutică prezintă rădăcina, Rubiae radix, ce conţine derivaţi antrachinonici sub
formă glicozidată având ca aglicon alizarina şi purpurina. Extractele de rădăcină se utilizează în
litiaza renală în special pentru prevenirea formării calculilor fosfatici, ca diuretice şi antispastice.

Asperula odorata L. - Vinariţă

Plantă ierboasă perenă cu rizomi subţiri şi lungi. Tulpini aeriene înalte de 15-25 cm, glabre,
simple sau foarte puţin ramificate. Frunzele sunt dispuse în verticil, cele inferioare câte 6, iar cele
mijlocii şi superioare câte 8-9. Florile sunt dispuse în cime unipare. Alcătuirea florii: caliciul redus la
o margine îngustă verde, corola albă campanulată sau infundibuliformă, androceul format din 4
stamine, gineceul bicarpelar inferior. Fructul este reprezentat de două nucule unite. Creşte prin
păduri, soluri fertile, afânate, de la câmpie până la etajul montan, mai ales în făgete.
Importanţă farmaceutică prezintă întreaga plantă, Asperulae herba, ce se recoltează înainte sau
la începutul înfloririi şi conţine cumarine, flavone, furanocumarine, iridoide (asperulozidă) substanţe
atrachinonice şi amare, materii tanante precum şi un ulei gras. Planta este diuretică, depurativă,
somniferă, tonică şi vulnerară. Se recomandă în afecţiuni ale ficatului, drept laxativ şi antiartritic. În
cantităţi mari este toxică. Este utilizată ca aromatizant şi sedativ uşor. În Germania această plantă
este folosită pentru aromatizarea vinului. Din rădăcină se extrage un colorant (purpurina) folosit în
vopsitorie. Planta are un miros persistent şi după uscare datorită conţinutului în cumarină, se
foloseşte în industria parfumurilor.

Galium verum L. - Sânziene galbene

Plantă ierboasă perenă, cu tulpini erecte sau ascendente înalte de 10-100 cm. Frunzele sunt
liniare, cu nervuri proeminente, pe dos tomentoase şi dispuse câte 8-10 într-un verticil. Florile sunt
galben aurii, cu miros de miere, dispuse în panicule bogate, terminale. Creşte prin fâneţe, tufişuri,
marginea drumului, păduri luminoase.
Importanţă farmaceutică prezintă întreaga plantă, Galii herba, care conţine flavone, taninuri,
cumarine şi se utilizează ca diuretic, depurativ, sedativ uşor şi antispastic. Ceaiul din această plantă
este recomandat pentru tratamentul epilepsiei. Se folosea în medicina populară ca stiptic (oprirea
sângerărilor minore). Toate speciile de Galium se consideră că au proprietăţi miraculoase în boli de
rinichi, boli de piele de natură canceroasă, cancerul limbii. In trecut se folosea ca sursă de vopsea de
culoare roşie care se obţinea din rizom şi de culoare galbenă, din flori, pentru vopsitul părului.

BGVA – CURS 11 6
 Ord. DIPSACALES
Cuprinde plante lemnoase sau ierboase, cu frunze întregi sau sectate, adesea opuse. Flori
actinomorfe sau zigomorfe cu gineceu inferior, dispuse în inflorescenţe cimoase.

Fam. Caprifoliaceae
Cuprinde arbuşti, mai rar arbori sau plante erbacee perene, cu frunze opuse, întregi sau penat
compuse. Flori hermafrodite, radiar simetrice (actinomorfe) sau bilateral simetrice (zigomorfe).
Caliciu aderent ovarului, cu tub scurt, de obicei cu 5 dinţi mici. Corola gamopetală, rotată,
infundibuliformă, campanulată sau bilabiată, cu 5 diviziuni. Stamine de regulă 5 (uneori 4), inserate
la baza tubului corolei, alternând cu diviziunileacesteia, cu antere ovoidale, biloculare. Ovar inferior
din 2-5 carpele. Fruct bacă, drupă sau capsulă.

Viburnum lantana L. - Dârmoz

Arbust înalt de 1-3 m, cu lujerii acoperiţi cu o pâslă gălbuie de peri stelaţi. Lăstari viguroşi.
Frunze opuse, ovate până la alungit ovate, întregi, scurt peţiolate, la bază rotunjite sau uşor cordate,
acute sau obtuze, pe margini mărunt dinţate, pe faţă rugoase sau nu şi dispers stelat pubescente, pe
dos pâslos stelat tomentoase. Nu au stipele. Flori conforme, mici, pe tipul 5, grupate în cime
umbeliforme plane, cu axele inflorescenţelor şi pedicelii stelat pubescenţi. Caliciu scurt, cu 5 dinţi
obtuzi. Corola subcampanulată, albă sau palid roză, cu tub scurt şi 5 lobi rotunjiţi. Fructe drupe
ovoidale, netede, puţin comprimate, la început verzi, apoi roşii, la maturitate negre strălucitoare,
purtând la vârf caliciu persistent. Se găseşte prin păduri, tufărişuri, crânguri, până la etajul montan.
Importanţă farmaceutică prezintă scoarţa, Viburni cortex, ce conţine viburnină, un complex
rezinos incomplet clarificat, saligenol, urme de alcaloizi, taninuri. Are acţiune tonifiantă asupra
sistemului nervos şi rol sedativ asupra uterului. Se foloseşte în tratamentul dismenoreelor,
hemoragiilor climacterice şi în diluţii mici are acţiune cardiotonică.

Viburnum opulus L. - Călin

Este un arbust de 4-5 m cu scoarţa galben brună şi frunze opuse palmat lobate. Florile dispuse
în cime umbeliforme sunt pe tipul 5. Fructele au 1 cm diametru, sunt roşii.
Importanţă farmaceutică prezintă scoarţa, Viburnii cortex, ce conţine taninuri şi flavone. Are
acţiune antispastică asupra musculaturii uterine şi tonifiant al sistemului nervos central.
Produsul vegetal este indicat în tratamentul dismenoreei, hemoragiei climacterice şi
cardiotonic.

Sambucus nigra L. – Soc

Arbust înalt de 4-5 m, cu ritidomul crăpat şi măduva albă şi moale. Frunze opuse, imparipenat
compuse, cu 5-7 foliole scurt peţiolate, acute, serate, având pe dos peri rari de-a lungul nervurilor.
Flori mici, puternic mirositoare, dispuse în cime corimbiforme, pe tipul 5: caliciul din 5 dinţi, corola
din 5 petale, 5 stamine cu anterele galbene, ovar cu trei stigmate. Fructul drupă baciformă. Creşte
prin păduri, lunci, tufişuri.
Importanţă farmaceutică prezintă florile, fructele şi scoarţa, Sambuci nigrae flores, fructus et
cortex. Conţin ulei volatil, colină, rutină, sambunigrină, glicozide, mucilagii. Cu ceaiul de flori se
combat: răceala, gripele cronice, bronşitele. Ceaiul de coajă se foloseşte în tratamentul hidropiziei şi
reumatismului iar siropul sau sucul fructelor sunt diuretice şi purgative. Acţiuni: sudorific, febrifug,
galactogog, emolient, antiseptic. Extern se recomandă în degerături, tratamentul furunculelor şi
abceselor, în conjunctivite, ulcioare. Intră în formula ceaiurilor diuretic, sudorific, antireumatic.

Sambucus ebulus L. - Bozul

BGVA – CURS 11 7
 Specie perenă ierboasă de 1–2 m. Prezintă rizom subteran din care se dezvoltă anual tulpini
aeriene costate cu frunze opuse imparipenat compuse. Flori în cime corimbiforme pe tipul 5, cu
petale albe şi stamine cu antene roşietice. Fructele sunt drupe baciforme cu caliciul persistent.
Importanţă farmaceutică prezintă fructele, Ebuli fructus, ce conţin antociani, mucilagii etc. Se
folosesc ca şi coloranţi alimentari pentru obţinerea de vinuri roşii.

Sambucus racemosa L. – Soc roşu

Arbust înalt de 1,5-5 m, cu lujeri de culoare brun deschisă, cu măduvă dezvoltată, brună
roşcată. Frunze imparipenat compuse, cu 1-3 perechi de foliole eliptice până la ovat lanceolate,
terminate într-un vârf alungit ascuţit, pe margini acut serate, glabre sau pe dos, în special în lungul
nervurilor, dispers păroase. Florile apar puţin înaintea frunzelor sau simultan, în panicule ovoidale
sau conice. Corola verde gălbuie, cu petale caduce. Antere galbene. Fructe drupe baciforme,
globuloase, roşii de circa 5 mm în diametru. Seminţe galbene brune, îngust ovoidale.
Se găseşte prin păduri în regiunea montană şi subalpină, mai frecvent în regiunile muntoase ale
ţării.
Importanţă farmaceutică prezintă scoarţa, florile şi fructele, care au o compoziţie asemănătoare
cu cea de soc. Medicina populară atribuie plantei proprietăţi sudorifice, diuretice, laxative,
galactogoge, antinevralgice, antiseptice. Este indicată în gripe, bronşite, tuse, boli renale,
furunculoze, abcese, arsuri, constipaţie, stări de vomă, etc.

Lonicera tatarica L. - Caprifoi

Arbust cu rădăcini fibroase, tulpini foarte lungi, volubile. Frunze opuse, sesile, obovate,
obtuze, glabre. Flori plăcut mirositoare, galbene, cu nuanţe roze sau roşii, dispuse la extremităţile
ramurilor. Au corola monopetală, tubulară, cu androceu din 5 stamine, ovar inferior globulos,
trilocular. Fructul este o bacă suculentă, cărnoasă, galbenă, clară.
Importanţă farmaceutică prezintă frunzele, florile şi rădăcinile, care în terapia populară se
folosesc pentru efectul diuretic, sudorific, astringent, de îmbunătăţire a respiraţiei şi a rezistenţei
organismului, antisifilitic, depurativ, antiscorbutic. Conţinutul chimic insuficient cunoscut.

Lonicera caprifolium L.
Tulpini volubile, înalte de 1-4 m, cu ramuri glabre. Frunze coriacei sau nu, caduce, scurt
peţiolate, eliptice sau obovate, întregi, pe margini cu o dungă, translucidă, obtuze, glabre, pe faţă
întunecat verzi, pe dos glauce. Flori puternic şi frumos mirositoare, mai ales seara, de obicei câte
şase, la subţioară celei mai de sus perechi de frunze, uneori şi la prima sau chiar şi a doua pereche de
frunze. Caliciu persistent, cu dinţi obtuzi. Corola albă sau gălbuie, la exterior glanduloasă, roşietică
sau purpure, la interior glabră, bilabiată, cu tubul egal cu limbul. Stamine egale cu limbul corolei.
Stile glabre. Fructe bace libere, elipsoidale, roşii-portocalii.
Cultivată prin parcuri şi grădini. Subspontană în Banat şi prin pădurile de pe insulele Dunării.
Plantă decorativă şi bună meliferă. Florile se întrebuinţează în tratamentele bolilor de ochi, iar
fructele sunt diuretice şi anticatarale.

Fam. Valerianaceae
Cuprinde plante anuale sau perene. Frunze opuse, întregi sau divizate, lipsite de stipele. Flori
hermafrodite sau poligame, neregulate sau aproape regulate. Caliciul în timpul înfloririi aproape
nedezvoltat, mai târziu se dezvoltă în formă de papus, divizat în lacinii plumoase sau este format din
3-10 dinţi, uneori lipseşte. Corola gamopetală, tubuloasă până la infundibuliformă. Stamine 1-4,
inserate la baza tubului corolei. Ovar inferior, tricarpelar. Fruct nuculă însoţită de caliciu.

Valeriana officinalis L. - Odolean

BGVA – CURS 11 8
 Plantă ierboasă perenă cu un rizom scurt, cilindric. Tulpina aeriană erectă, de obicei simplă,
brăzdată, cu frunze imparipenat sectate sau fidate. Frunzele bazale sunt păroase, cele mijlocii şi
superioare glabre, din ce în ce mai scurt peţiolate până la sesile. Florile, dispuse în dicazii, sunt mici,
alb roz. Creşte prin tufărişuri în întreaga ţară.
Rizomul cu rădăcinile, Valerianae radix, datorită conţinutului său în ulei de valeriană, cu miros
specific, plăcut în stare diluată dar neplăcut şi pătrunzător în concentraţie mare. Uleiul constă în
diferiţi hidraţi de carbon şi esteri ai borneolului cu acizii formic, acetic, butiric şi izovalerianic. Acest
acid valerianic cu metalele grele şi cu alcaloizii formează săruri cristaline, dintre care unele, ca
valerianatul de bismut, de zinc şi de chinină se folosesc în medicină. Uleiul de valeriană are
proprietăţi tonice, sedative şi antispasmodice şi se utilizează mai ales în tratamentul afecţiunilor
nervoase. Se mai întrebuinţează pe cale internă ca astringent în catarele intestinale, ca stomahic şi
antihelmintic. Valeriana este planta cel mai frecvent şi mult folosită (sec. XVIII), pentru efectul
sedativ, în nevroze şi dezechilibre neurovegetetive (Extraveral).

Ord. OLEALES
Cuprinde plante lemnoase cu frunze simple sau compuse, dispuse altern sau opus, persistente
sau caduce. Florile, de regulă pe tipul 4, sunt grupate în inflorescenţe foarte variate ca formă: raceme,
spice, cime, adeseori compuse. Corola uneori lipseşte. Ovarul este superior, bicarpelar sincarp, fructe
variate, drupe, capsule, samare, bace.

Fam. Oleaceae
Cuprinde arbori sau arbuşti cu frunze opuse, simple sau penat compuse, caduce sau
sempervirescente. Flori hermafrodite sau poligame, în raceme, spice sau cime, terminale sau axilare.
Caliciu mic, cu 4 sepale unite, uneori lipseşte. Corola campanulată sau hipocrateriformă, cu 4-12
petale unite, uneori lipseşte. Stamine de obicei 2, uneori 3-5, inserate pe tubul corolei sau pe axa
florala. Ovar superior, bilocular, format din 2 carpele. Stil scurt, rareori alungit sau lipsă. Fruct bacă,
drupă, capsulă sau samară.

Olea europea L. - Măslin

Arbore sau arbust de 10-25 m înălţime, cu frunze opuse lanceolate, până la alungit ovate, scurt
peţiolate, întregi, coriacee, pe faţă verde închis iar pe dos lucioase. Florile sunt grupate în mici
inflorescenţe axilare, pe tipul 4: caliciul cu 4 dinţi, persistent, corola cu 4 petale, 2 stamine prinse la
baza tubului corolei, ovar bicarpelar, fruct drupă. Este răspândit în regiunea mediteraneană iar la noi
cultivat.
Importanţă farmaceutică prezintă uleiul de măsline, Oleum olivarum, care este un coleretic-
colagog, emolient, laxativ uşor, utilizat şi în tratamentul ulcerului gastric. Olivae folium, frunzele de
măslin, conţin glicozide cu acţiune hipotensivă şi diuretică. Din cele mai vechi timpuri este cultivat
pentru fructele sale care, sărate sau proaspete, se folosesc în alimentaţie. Din fructele proaspete se
extrage uleiul de măsline.

Fraxinus excelsior L. - Frasin

Arbore înalt de până la 40 m. Frunze opuse, lungi până la 40 cm, penat compuse, cu 7-11
foliole ovat lanceolate, acuminate şi cu marginile serate. Florile sunt dispuse în inflorescenţe
panicule, ce apar înaintea frunzelor. Florile sunt pe tipul 4, ovar bicarpelar. Fructe samare.
Frecvent în întreaga ţară, cultivat ca ornamental, fiind rezistent la noxe.
Importanţă farmaceutică prezintă frunzele, Fraxini folium, ce conţin tanin, glicozizi flavonici
(rutina) şi cumarinici (fraxina), manită, dextroză, acid malic, ulei eteric, vitamina C. Acţiune:
diuretic, cu eliminare de acid uric, depurativ, uşor laxativ, coleretic-colagog, cicatrizant şi
antiinflamator hemoroidal. Se recomandă în reumatism, gută, uremie, constipaţie, dischinezie biliară,
leucoree, hemoroizi, răni greu vindecabile. Intră în formula ceaiului antireumatic şi a pulberii laxativ

BGVA – CURS 11 9
purgative. Scoarţa de frasin conţine manită, tanin şi un glicozid fluorescent, albăstrui cristalizabil
numit fraxină, fiind în trecut întrebuinţată în medicină contra febrei, viermilor intestinali, precum şi
în vopsitorie pentru vopsit în brun, albastru, negru. Seminţele s-au folosit în trecut pentru combaterea
hidropiziei, hepatitei, tulburărilor renale, pietrelor la vezică.

Fraxinus ornus L. – Mojdrean

Este un arbore de 10-12 m. Frunzele imparipenat compuse, florile cu înveliş alb gălbui, fructele
samare, la bază au caliciu persistent. Este de origine mediteraneană.
Importanţă farmaceutică prezintă Manna, ce se obţine prin practicarea unor tăieturi în scoarţa
arborilor prin care se scurge o sevă cu gust amărui, ce se întăreşte rapid, devenind alb cristalină.
Conţine 45 – 55% manitol utilizat ca aliment dietetic în alimentaţia diabeticilor şi ca laxativ uşor.

Ligustrum vulgare L. - Lemn câinesc

Arbust înalt de 1-5 m, bogat ramificat. Frunze alungit ovate până la lanceolate, opuse, glabre,
cu marginea întreagă. Florile sunt albe, actinomorfe, puternic mirositoare, pe tipul 4: caliciul format
din 4 dinţi mici, corola infundibuliformă, androceu din 2 stamine, ovar bicarpelar. Fruct bacă neagră,
lucioasă.
Răspândit prin păduri, tufişuri, de la câmpie până în zona dealurilor.
Importanţă farmaceutică prezintă toate organele plantei în care se găsesc: glicozidul siringina,
ligustron, manită, tanin, răşină, zaharoză. Se recomandă pentru spălături vaginale (în iritaţii) şi
gargară pentru gât uscat.

Ord. BORAGINALES
Cuprinde plante răspândite pe tot globul. Suntspecii ierboase mai puţin lemnoase, cu frunze
alterne. Flori hermafrodite, actinomorfe, gamopetale, tetra şi pentamere. Androceul este format din 5
stamine mai mult sau mai puţin egale, gineceu bicarpelar superior care este împărţit de timpuriu de
un perete fals în 4 loji care formează la maturitate 4 nucule.

Fam. Convolvulaceae
Cuprinde plante ierboase, uneori subarbuşti sau arbuşti. Tulpina în general volubilă sau
prostrată. Frunze alterne, întregi, uneori lobate sau laciniate, nestipelate. Flori hermafrodite, solitare
sau grupate în cime la subţioara frunzelor, radiar simetrice (actinomorfe), însoţite de 2 bractei.
Caliciu cu 5 sepale libere, concrescute la bază. Corola gamopetală, în general în formă de pâlnie sau
tubuloasă, hipocrateriformă. Androceu cu 5 stamine concrescute la baza corolei. Gineceu superior,
cu 2-5 carpele. Fruct capsulă.

Convolvulus arvensis L. – Volbura, rochiţica rândunicii

Specie ierboasă perenă, lungă de 20-10 cm. Tulpina este volubilă, în jurul unor suporturi iar în
lipsa acestora se întinde pe sol. Frunzele sunt sagitate, glabre sau pubescente, peţiolate, cu marginea
întreagă. Florile sunt albe, solitare, lung pedicelate, cu caliciu persistent format din 5 sepale, corola
în formă de pâlnie, androceul format din 5 stamine, gineceul bicarpelar. Fruct capsulă. Creşte prin
locuri necultivate, prin grădini, pe câmpuri, din regiunea de câmpie până în cea montană.
Importanţă farmaceutică prezintă părţile aeriene, Convolvuli herba, care conţin heterozidele
convolvulina şi jalapina, tanin, vitamina C. Acţiune: laxativ energic, coleretic-colagog, maturativ. Se
recomandă în constipaţii, afecţiuni hepatice, dischinezii biliare, colecistite, iar extern în furuncule şi
abcese. Intră în formula ceaiului laxativ şi hepatic.

Convolvulus scammonia L. - Volbură

BGVA – CURS 11 10
 Plantă erbacee vivace cu frunze sagitate. Latexul rădăcinii după uscare se transformă într-o
gumo-rezină brună, Scamoniae resine, bogată în glicozidul jalapina. Rezina este dură, brun-gălbuie
cu miros specific, gust iritant.
Importanţa farmaceutică – are acţiune purgativă, vermifugă, laxativă, diuretică.

Exogonium purga Winder.

Plantă originară din America Centrală, dar cultivată şi în Asia de sud-est, cu rădăcini
tuberizate. Produsul vegetal, Jalapae tuber, conţine 10 – 12% glicorezine iar rezina, Jalapae resina,
are acţiune purgativă drastică.

Ipomaea batatas Lamk. – Batate

Specie originară din America Centrală, dar care se cultivă în toate zonele cu climă caldă pentru
rădăcinile sale groase, tuberizate, asemănătoare cartofului. Acestea sunt bogate în amidon, zaharuri,
vitamine şi se folosesc în alimentaţie.

Fam. Cuscutaceae
Plante anuale, rar perene, exclusiv parazite, lipsite de clorofilă.
Rădăcinile adevărate lipsesc. La germinarea seminţelor se produce un filament germinativ, care
dispune de o rădăcină rudimentară proprie, prin care tânăra plantulă se nutreşte până la instalarea ei
ca parazit. La început tulpinile plantulei execută nişte mişcări largi în jurul plantelor din vecinătatea
ei, iar după câteva zile tulpina capătă o sensibilitate specială şi execută mişcări strânse în jurul
plantei gazde. Pe partea internă a tulpinii, lipită de planta gazdă şi denumită regiune haustorială, se
formează nişte rădăcini speciale în formă de cui, care perforează ţesuturile plantei gazde până ating
fasciculele conducatoare şi cu aceasta instalarea parazitară s-a terminat. Rădăcina adevărată a
parazitului piere, iar vârful tulpinii executând aceleaşi mişcări, trece de la o plantă la alta, formând
noi regiuni haustoriale. Uneori tulpina se răsuceşte în jos, în pământ, pe rizomii plantei gazdă,
formând haustori şi unde poate ierna, devenind astfel perenă. Rolul lor este îndeplinit de nişte
rădăcini speciale, denumite haustori, care perforează ţesuturile plantelor gazde din care absorb seva
elaborată.
Tulpina filiformă, aproape cilindrică, galbenă, roşcată, brună sau verzuie, răsucită în jurul
plantelor gazde prin spire volubile şi de nutaţie (laxe), lungă de la câţiva cm, până la mai mulţi metri
şi groasă de 0,2-3(5) mm, alcătuită din internoduri şi noduri, se ramifică monopodial în formă de
cimă. Dimensiunea şi culoarea tulpinii variază în funcţie de planta gazdă şi de condiţiile de vegetaţie.
Frunzele propriu zise lipsesc, ele fiind reprezentate numai prin nişte rudimente foliare sau solzi
foarte mici, triunghiulari, lanceolaţi etc., adesea concrescuţi cu ramurile secundare ce se nasc la
subţioara lor.
Inflorescenţa cimă glomerulară, racem, spic, umbelă falsă sau capitul umbeliform. Flori lungi
de 1,5 mm până la 5 mm, scurt pedicelate sau cu pediceli lungi, în general pe tipul 5, mai rar de tipul
4(excepţional există şi flori de tipul 3 sau 6). Caliciul cu sepale concrescute (gamosepal), tubulos,
cupuliform sau campanulat, membranos sau cărnos. Corola gamopetală, tubuloasă, campanulată sau
urceolată, la vârf cu lobi triunghiulari, ovaţi sau lanceolaţi, erecţi, reflecţi sau inflecţi, cu vârfuri
obtuze sau acute. Stamine în număr egal cu lobii corolei.

Cuscuta campestres Yunck. – Cuscuta

Plantă parazită lipsită de clorofilă, cu tulpina filiformă, de culoare galbenă sau portocalie, fără
frunze, dar purtătoare de rădăcini sugătoare (haustori). Florile dispuse în cime sau glomerule,
hermafrodite şi pentamere. Fructul este o capsulă.
Importanţă farmaceutică prezintă întreaga plantă care conţine taninuri, cumarine, flavone,
dihidroxifenoli şi avicularozidă asemănătoare celei din troscot (Polygonum aviculare). În medicina

BGVA – CURS 11 11
populară se folosesc Cuscutae herba şi Cuscutae semen sub formă de decoct, ca laxativ, vermifug
intestinal şi antileucoreic, sub formă de tinctură, ca hipotensiv iar local în verucoză (negi).

Fam. Boraginaceae
Plante ierboase sau semilemnoase, cu frunze alterne. Flori hermafrodite, actinomorfe, mai rar
bilateral simetrice. Caliciu 5-dinţat sau partit. Corola tubuloasă, infundibuliformă sau în formă de
potir lung, hipocrateriformă, cu limb 5-partit. Gineceu superior, bicarpelar. Fruct fixat cu partea
bazală sau subventrală cu o areolă plană sau concavă, simplă sau prevăzută cu o strofiolă (apendice
cu materie de rezervă), înconjurată cu un inel proeminent, simplu si neted sau dinţat. Fructe nucule.

Alkanna tinctoria (L.)Tausch.

Plantă mediteraneană, cu tulpina repentă, albicios-pubescentă, cu flori albastre, de la care se
folosesc scoarţele rădăcinilor de culoare roşie, datorită alkaninei cu structură antrachinonică şi cu
acţiune cicatrizantă şi antimicrobiană. Se utilizează în industriile cosmetică, alimentară, textilă pentru
colorarea produselor în roşu. Se utilizează la prepararea unui colorant „orcanette” folosit în tehnicile
microscopice.

Cynoglossum officinale L. – Arăţel

Plantă ierboasă, meliferă cu tulpina înaltă de 30-100 cm. Planta emană un miros neplăcut de
şoarece. Rădăcina este răsucită, striată longitudinal, cilindrică, brună, cu miros neplăcut. Frunzele
sunt liniar lanceolate, lungi, mari, păroase, cenuşii-albicioase, pâsloase, moi la pipăit. Florile au
culoarea violetă, roşie-purpurie sau vişinie, dispuse în inflorescenţe paniculate. Fructul este o nuculă.
Importanţă farmaceutică prezintă partea aeriană a plantei, Cynoglossi herba, recoltată proaspăt,
precum şi rădăcina, Cynoglossi radix, recoltată în al doilea an de vegetaţie. Rădăcina conţine
glicoalcaloizi, mucilagii, tanin, inulină, răşini, săruri minerale. Partea aeriană are utilizări în
dermatologie pentru efectele cicatrizante, vulnerare şi ca şi rădăcina are efecte antiinflamatorii şi
antiflebitice. Se foloseşte pentru tratarea ulcerelor de gambă, a eczemelor scvamoase ale scalpului, a
tromboflebitei, a eroziunilor bucale, stomatitelor.
În medicina tradiţională se folosea la tratarea rănilor, ulceraţiilor vechi, abceselor, bubelor de
pe cap şi a „cojilor de pe păr” sub formă de spălături.

Symphytum officinale L. - Tătăneasă

Plantă ierboasă perenă, cu un rizom gros, ramificat. Tulpina aeriană, erectă, înaltă de 2-120 cm,
muchiată la bază, aspru păroasă şi ramificată. Frunzele sunt mari, opuse, pe faţă rugoase, verzi închis
iar pe dos palide, cu nervura principală, albă. Toate frunzele decurente pe tulpină. Florile pe tipul 5,
în inflorescenţă cincin. Caliciul format din 5 sepale, corola tubuloasă formată din 5 petale, fruct
nuculă. Creşte pe marginea pâraielor, prin şanţuri, fâneţe umede, lunci, zăvoaie.
Importanţă farmaceutică prezintă rădăcinile, Symphyti radix, care conţin mucilagii, glicozide,
alantoină, asparagină, tanin, colină, ulei volatil.
Produsul vegetal se foloseşte drept cicatrizant, antiinflamator, expectorant, antidiareic,
antihemoragic. Se recomandă în gastrite hiperacide, ulcere gastrice şi duodenale, bronşite, enterite,
hemoptizii, arsuri, inflamaţii articulare. Intră în formula ceaiurilor gastric calmant şi gastric
cicatrizant.

Pulmonaria officinalis L. - Mierea ursului, plămânărică

Plantă ierboasă perenă, cu rizom gros, lung de până la 15 cm. Tulpinile aeriene înalte de 10-30
cm. Frunzele alungit-ovate, cele bazale cu peţioluri lungi. Florile sunt grupate câte 6-15 într-o
inflorescenţă cimă scorpioidă. Corola este în formă de pâlnie, roşie sau roşie violacee, iar înainte de
cădere, albastră cerulee. Fruct nuculă. Creşte prin păduri de foioase, fâneţe, margini de păduri.

BGVA – CURS 11 12
 Importanţă farmaceutică prezintă frunzele, Pulmonariae folium, care conţin tanin, mucilagii,
saponine, alantoină, săruri de potasiu, acid silicic, vitamina A şi C. Produsul vegetal se foloseşte cu
efect emolient şi expectorant, cicatrizant, diuretic şi uşor sudorific, remineralizant. Se recomandă în
afecţiuni respiratorii (bronşită, tuse, răguşeală), gastrite hiperacide, ulcer, afecţiuni renale,
convalescenţă, stări de demineralizare, degerături, arsuri.

Lythospermum officinale L. - Mărgeluşe

Plantă perenă ierboasă, cu tulpini aeriene de 30-80 cm, ramificate, păroase, aspre.
Frunzele aspre, lanceolate sau alungit lanceolate, sesile, acuminate la vârf, pe dos cu peri rigizi
şi pe faţă cu peri rari. Florile sunt mici, solitare, scurt pedicelate, dispuse în cincin. Caliciul din 5
sepale, corola mică, infundibuliformă, alb gălbuie, staminele fixate pe tubul corolei, fruct nuculă.
Comună în întreaga ţară, la marginea drumurilor, zăvoaie, marginea râurilor şi lacurilor.
Importanţă farmaceutică prezintă frunzele şi inflorescenţele, ce conţin acid litospermic cu
proprietăţi antigonadotrope şi diuretice. Rădăcina conţine litospermină, o substanţă colorantă
purpurie.

Lithospermum arvense L. - Mărgeluşă

Plantă ierboasă, cu aspect cenuşiu. Rădăcină pivotantă, subţire. Tulpină cilindrică, erectă, înaltă
de 10-30 cm, ramificată sau neramificată, cu peri alipiţi. Frunze cenuşii, cele bazale spatulat ovate,
spre bază atenuate, la vârf obtuze, la înflorire lipsesc, cele superioare lanceolate sau liniar lanceolate,
sesile, atenuate, îndesuit păroase, cu peri alipiţi, pe margini neregulat ciliate. Flori mici, solitare,
scurt pedicelate. Bractei mai lungi decât florile. Caliciu profund 5-partit, cu lacinii liniar lanceolate,
rigid şi patul păroase. Corolă hipocrateriformă, pubescentă la exterior, puţin mai largă decât caliciul,
albă verzuie, rar albăstruie, cu lobii rotunjiţi, gâtul pubescent şi tubul îngust, alb sau violaceu, de
lungimea caliciului. Stamine fixate la interiorul tubului corolei. Fructe nucule ovoidal triunghiulare,
deschis brunii sau mai întunecate.
Importanţă farmaceutică prezintă părţile aeriene ale plantei care în medicina populară sunt
folosite pentru proprietăţile lor de calmare a durerilor interne şi de înlăturare a toxinelor generate de
antrax.

Echium vulgare L. – Iarba şarpelui, viperină

Plantă cu peri aspri, ce creşte în locuri necultivate, în fostele semănături, cu flori albastre sau
roşii, uşor zigomorfe, cu filamente staminale lungi ce ies din corolă (dând aspectul de limbă de
şarpe). Conţine mucilagii, alantoină şi are acţiune antibiotică indicată şi în dizenterie.

Borrago officinalis L. – Limba mielului

Plantă meliferă, anuală cu tulpină înaltă, groasă, cărnoasă, ramificată, acoperită cu peri aspri.
Atinge înălţimi de 30 – 60 cm. Frunze ovale, cu margini zimţate, verde închis pe partea superioară şi
verde pal pe margini şi faţa posterioară, care este acoperită cu peri. Înainte de înflorire,
inflorescenţele, în formă de stea, au culoare albă, roşu-roz sau albastră. Adusă din Levant în secolul
al XV-lea este răspândită în întreaga Europa. De obicei este cultivată dar creşte spontan şi printre
dărâmături, case şi gospodării părăsite, la marginea localităţilor.
Importanţă farmaceutică prezintă partea aeriană a plantei ce conţine nitrat de potasiu în
cantitate foarte mare, alantoină, răşini, flavone, alcaloizi, acid acetic, calciu, amoniac, mucilagii,
tanin şi ulei volatil în cantităţi reduse.
Este recomandată în tratarea febrei ce însoţeşte afecţiuni ca pojarul, scarlatina, în nefrită, dureri
reumatismale, afecţiuni nervoase şi cardiace. Are, de asemenea, efect diuretic, depurativ şi
antiinflamator.
Frunzele sunt emoliente şi expectorante în caz de tuse sau afecţiuni ale gâtului.

BGVA – CURS 11 13
 Myosotis arvensis Pers. - Nu mă uita
Tulpină erectă, înaltă de 20-30 cm, cilindrică, hirsută, neramificată sau ramificată de la bază,
cu ramurile inferioare procumbente. Tulpina şi ramurile acoperite cu peri lungi şi patenţi, iar în
partea superioară cu peri deşi şi alipiţi. Frunze puţine, cele de la bază spatulate, la bază atenuate în
peţiol, cele tulpinale superioare alungit lanceolate sau lanceolat liniare, sesile. Inflorescenţă laxă, cu
cincine lungi. Flori mici, la început roşietice şi îndesuite, mai târziu albastre azurii. Caliciu uşor
umflat la bază. Corolă infundibuliformă, mai lungă decât caliciul, cu limbul concav. Fruct format din
4 nucule ovoidal trigonale, ascuţite, de culoare închis brună.
Importanţă farmaceutică prezintă părţile aeriene înflorite ale plantei care conţin tanin, săruri de
calciu şi potasiu.
Medicina populară îi atribuie plantei proprietăţi antiseptice, bactericide şi bacteriostatice,
antidiareice şi diuretice. Se utilizează în afecţiuni ale aparatului respirator, excretor şi în tulburări
gastrointestinale.

Ord. SCROPHULARIALES
Cuprinde specii ierboase şi puţine lemnoase răspândite mai ales în zonele temperate. Au frunze
întregi sau divizate, flori hermafrodite, zigomorfe, gamopetale, pentamere. Androceul este format
dintr-un număr redus de stamine iar gineceul este superior de obicei bicarpelar. Fructele sunt bace şi
capsule.

Fam. Solanaceae
Cuprinde plante ierboase, rar lemnoase, cu frunze simple sau sectate, dispuse altern. Florile
sunt solitare sau dispuse în cimă, hermafrodite, rar unisexuate, pe tipul 5, actinomorfe, cu caliciul
gamosepal persistent şi corola gamopetală tubuloasă. Androceul format din 5 stamine prinse de tubul
corolei. Gineceul bicarpelar superior. Fructele sunt bace sau capsule.

Atropa belladonna L. – Mătrăguna

Plantă ierboasă, perenă, viguroasă de până la 1,5 m, cu rizom gros, ramificat din care pornesc
rădăcini groase. Tulpinile aeriene sunt muchiate, cu frunze alterne la bază, iar în partea superioară
câte două la un nod. Florile sunt solitare, la subsuoara frunzelor, cu corolă tubuloasă de culoare brun
roşcată. Fructele sunt bace sferice, negre lucioase, însoţite de caliciul persistent.
Importanţă farmaceutică prezintă rădăcina şi frunzele, Belladonnae folium et radix, ce conţin
alcaloizi reprezentaţi de hiosciamină şi atropină. Alcaloizii au proprietatea de a bloca peristaltismul
intestinal, de a calma spasmele musculaturii netede. Provoacă midriază, scad secreţia salivară urmată
de uscarea mucoasei bucale şi faringiene.

Hyoscyamus niger L. - Măselariţă

Plantă anuală sau bianuală, cu rădăcină pivotantă, îngroşată în partea superioară. Tulpina este
înaltă, verde, păroasă. Frunzele bazale sunt peţiolate, mari, iar cele superioare sesile, îngrămădite în
partea superioară, alungit ovate, acute sau acuminate. Atât frunzele cât şi tulpinile sunt acoperite cu
peri glanduloşi care răspândesc un miros neplăcut. Florile sunt sesile, îngrămădite în vârful tulpinii
principale şi ale ramurilor. Caliciul este tubulos la bază şi acoperit cu peri glandulari, iar în partea de
sus campanulat şi terminat cu 5 dinţi. Corola infundibuliformă, este de culoare galben - murdar, cu
vinişoare violete. Androceul este format din 5 stamine, 2 mai scurte şi 3 mai lungi, ovarul bicarpelar
iar fructul pixidă (capsulă cu căpăcel). Creşte prin locuri ruderale, pe maidane, margini de drumuri,
buruiană în culturi.
Importanţă farmaceutică prezintă frunzele, Hyoscyami folium şi seminţele, Hyosyami semen.
Este una dintre cele mai vechi plante medicinale cunoscute, folosită încă din antichitate. Toate
organele plantei atât în stare verde cât şi în stare uscată sunt toxice. Planta conţine alcaloizi precum:
hiosciamina (izomer levogir al atropinei), scopolamina (cea mai toxică), atropina. De asemenea

BGVA – CURS 11 14
seminţele conţin glicozizi ca: hioscipicrină, colină, precum şi un ulei gras. Extractele se folosesc
pentru prepararea de unguente utile în calmarea durerilor reumatice şi traumatice. Preparatele
administrate intern au acţiune calmantă în doze mici, iar în doze mari, produc intoxicaţie însoţită de
excitaţie puternică. Adesea, se administrează în amestec cu opiu contra afecţiunilor spasmodice ale
epilepsiei. Este toxică atât în stare verde cât şi uscată, de aceea se foloseşte numai cu prescripţie
medicală.

Datura stramonium L. - Ciumăfaie

Plantă ierboasă anuală cu rădăcina fusiformă. Tulpina erectă, înaltă de 20-100 cm, simplă sau
în jumătatea superioară ramificată. Frunzele, lung peţiolate sunt dispuse altern şi sunt ascuţite la vârf,
cu dinţi rari pe margini. Florile sunt albe, au 5 petale unite între ele în formă de pâlnie, înconjurate de
un caliciu umflat, terminat cu 5 dinţi. Fructul este o capsulă mare, acoperită cu ghimpi ce se deschide
la maturitate prin 4 valve. Este comună în toată ţara în regiunea de câmpie.
Importanţă farmaceutică prezintă frunzele, Stramonii folium şi seminţele, Stramonii semen, ce
conţin alcaloizi, mai ales hiosciamină (alcaloidul principal în perioade de înflorire a plantei),
scopolamină şi atropină. Au proprietăţi calmante, narcotice şi antispasmodice, fiind întrebuinţate în
medicină în combaterea bolilor respiratorii.

Datura inoxia Mill. – Laurul păros

Specie americană cu tulpini de un metru, ramificate, cu flori mare pe tipul 5, cu corolă
infundibuliformă şi fructe capsule globuloase care atârnă.
Farmaceutic se utilizează herba ce conţine alcaloidul scopolamină alături de hiosciamină. Se
foloseşte pentru extracţia industrială a scopolaminei, din care prin semisinteză se prepară Scobutilul.

Nicotiana tabacum L. – Tutun

Plantă erbacee, anuală, cu înălţime de peste 2 m. Tulpina simplă, glandular pubescentă. Frunze
ovale sau lanceolate cu marginea întreagă, vârf obtuz, scurt peţiolate sau sesile, cu peri lipicioşi pe
ambele feţe, nervaţia puternic evidentă, mai ales pe faţa inferioară. În stare uscată sunt de culoare
brun deschis. Fruct capsular, dehiscent.
Importanţă farmaceutică prezintă frunzele ce conţin principii active precum nicotina, N-oxizii
nicotinei, nornicotină, anabazină, anatabină, glicozide, amine, amide, piridine, pirazine, compuşi
cianici, nitrozo- şi nitro-derivaţi policiclici. În terapeutică, extractele sau decocturile calde din frunze
de tutun sunt folosite în diverse preparate paraziticide, mai ales pentru uz extern dar şi pentru
combaterea viermilor intestinali.

Physalis alkekengi L. – Păpălău

Plantă erbacee, înaltă de 0,5 – 1 m, tulpină subţire, cu noduri, bogat ramificată. Frunzele lung
peţiolate se dispun la nivelul nodurilor, sunt ovate, rareori romboidal-ovate, ascuţite, cu margini
dinţate, nervuri pronunţate. Florile sunt solitare, alb-gălbui sau alb-verzui, cu corola campanulată, cu
5 dinţi, androceu din 5 stamine, gineceu cu ovarul superior. Florile se dispun la subsuoara frunzelor
şi sunt aplecate în jos. Fructele sunt bace de mărimea unei măsline, de culoare roşu aprins acoperite
de caliciu roşu-portocaliu, ca un voal sau ca o veziculă mare, cu aspect estetic particular. Cu excepţia
fructelor coapte întreaga plantă este toxică.
Importanţă farmaceutică prezintă fructele coapte, Alkekengi fructus ca şi frunzele şi tulpinile,
Alkekengi herba. Fructele conţin acid citric, malic, ulei volatil, fisalină, tanin, mucilagii, vitamina C,
glucide, alcaloizi. Au efecte calmante şi emoliente fiind folosite şi în dermatologie.

Scopolia carniolica Jacq. - Mutulică

Rizom orizontal, cărnos, gros, cu numeroase fibre radicale rezistente. Tulpină erectă, înaltă de
60-80 cm, spre vârf furcat ramificată, uneori simplă, glabră sau dispers păroasă, uşor suculentă, spre

BGVA – CURS 11 15
bază cu frunze sesile, incomplet dezvoltate, solzoase. Frunze tulpinale peţiolate, alungit obovate sau
eliptice, acuminate, întregi sau uneori spre vârf cu 1-2 dinţi asimetrici, la bază îngustate în peţiol.
Flori solitare, axilare, nutante, cu pediceli filiformi. Caliciu albăstrui, campanulat, cu dinţi
triunghiulari, obtuzi. Corolă tubulos campanulată, brun roşcată sau vişiniu violetă la exterior, brun
gălbuie sau galben verzuie la interior, cu 5 lobi foarte scurţi, rotunjiţi sau abia conturaţi. Stamine 5,
cu filamente drepte, scurte, la bază pubescent păroase. Capsulă globuloasă, biloculară.
Importanţă farmaceutică prezintă rizomii, Scopoliae rhizoma, recoltaţi toamna care conţin
alcaloizi ca hiosciamină, atropină, scopolamină, scopină. Au acţiune de inhibare a terminaţiilor
nervoase parasimpatice, de excitarea a SNC, provoacă midriază şi relaxează musculatura netedă.
Rădăcinile sunt folosite îndeosebi pentru obţinerea atropinei utilizată în oftalmologie.

Scopolia lurida Dunald.

Plantă perenă, originară din Himalaya şi cultivată în scopuri medicinale. Are tulpini de până la
2 m, ramificate şi tomentoase, cu frunze eliptice sau ovate, cu flori solitare şi fructul capsulă.
Scopoliae luridae radix, conţine scopolamină şi hiosciamină şi serveşte la obţinerea industrială a
scopolaminei.

Solanum dulcamara L. – Lăsnicior

Plantă erbacee perenă, spontană, cu tulpina lemnoasă în partea inferioară, subţire şi lungă
uneori până la 3 m. Frunzele sunt întregi, ovale, cordiforme la bază, cu mici lobi laterali. Florile sunt
violete. Fructele sunt bace ovoide, roşii, dispuse în ciorchine, foarte toxice. Înfloreşte în perioada
iunie – august. Creşte în toată Europa pe lângă râuri, pâraie, tufişuri, păduri umede, stânci, ruine etc.
Importanţă farmaceutică prezintă tulpina medie. Se mai recoltează extremităţile ramurilor
(stipites sau caulis) care se usucă la maximum 400C. Chimic conţin saponine, alcaloizi steroizi
(dulcina, dulcamarina, solanina). Mult timp s-a folosit ca depurativ, antireumatic, narcotic,
anafrodisiac, diaforetic, anticataral pulmonar, febrifug, contra diverselor dermatoze şi eczeme,
antigutos şi frecvent în leocoree şi în boli venerice, produse mai ales de protozoare patogene.

Solanum laciniatumAit. - Zârna australiană

Specie ierboasă, exclusiv de cultură, de 2-2,5 m, cu frunze alterne ovate, penatpartite -
penatsectate, cu lobii ascuţiţi. Florile sunt grupate în raceme cu 7-15 flori la subsuoara frunzelor
superioare şi au corolă gamopetală violetă. Fructele bace ovate, galben portocalii. Farmaceutic se
foloseşte herba, Solani laciniati herba, ce conţine glicoalcaloizi steroidici (solamargina, solasonina)
şi se foloseşte pentru extragerea şi izolarea agliconului solasodina din care prin semisinteză se obţin
hormonii steroizi, testosteron, progesteron, cortizona.

Solanum tuberosum L. - Cartof

Originar din America se cultivă în scopuri alimentare pentru tuberculii săi bogaţi în amidon.
Tulpinile subterane emit numeroase rădăcini fibroase şi stoloni subterani, la extremităţile
cărora se formează tuberculi sferici, ovaţi sau cilindrici. Tulpină aeriană înaltă de 50-100 cm, erectă,
repentă sau ascendentă, ramificată, în porţiunea inferioară cilindrică, în cea superioară împreună cu
ramurile uşor muchiată, alipit scurt păroasă, verde sau ± brun roşietică. Frunze inegal şi întrerupt
penat sectate, cu câte 7-11 segmente întregi, mari, distanţate, alternând de obicei cu altele mai mici,
cel terminal de obicei mai mare. Sunt în mare parte ovate sau eliptice, acute sau eliptice, cu baza
inegal cordată, netede sau zbârcite, pe faţă aproape glabre, pe dos şi pe tulpină glandulos păroase, cu
miros caracteristic. Inflorescenţă cimoasă, compusă din mai multe flori, cu pediceli articulaţi. Caliciu
5-6 laciniat, cu lacinii lanceolate, acute. Corolă albă, roşietică, albastră, sau închis violetă, de diferite
nuanţe. Stamine 5, inserate la baza corolei, cu filamente late şi antere galbene sau portocalii. Fruct
bacă sferică.

BGVA – CURS 11 16
 Importanţă farmaceutică prezintă tuberculii care sunt aliment hrănitor şi uşor digerabil. Sucul
crud este diuretic, emolient, calmant, antiulceros. Se foloseşte în gastrite, ulcere, dispepsii, litiază
biliară, hemoroizi, diabet. Amidonul (Amyllum) se foloseşte în tehnica farmaceutică şi pentru
obţinerea glucozei medicinale.

Solanum nigrum L. - Zârna

Plantă ierboasă, de culoare întunecat verzuie, dispers păroasă. Tulpină erectă, înaltă de 12-50
cm, ramificată, în porţiunea inferioară cilindrică, în cea superioară, împreună cu ramurile, ±
muchiată, glabră. Frunze destul de groase, peţiolate, lat ovate, eliptic ovate, subdeltoide sau aproape
triunghiulare. Flori albe, câte 4-6 în inflorescenţe umbeliforme sau aproape racemoase. Caliciu
persistent, corolă rotată, stamine cu filamente scurte şi antere galben aurii. Fructul bacă sferică, la
maturitate neagră, lucioasă, verzuie, mai rar verde.
Importanţă farmaceutică prezintă părţile aeriene ale plantei care conţin solasonină,
solamargină, asparagină, saponozide etc. Vârfurile florale se utilizează în medicina tradiţională
pentru acţiunea lor sedativă, analgezică, antipruriginoasă. Bacele negre în terapeutica populară s-au
folosit în stare uscată cât şi în stare verde pentru vindecarea rănilor, bolilor de splină, epilepsie,
hernie.

Mandragora vernalis Bertol., M. autumnalis

Specii cu rădăcini groase, tuberizate, cărnoase, cu ramuri laterale groase ce pătrund până la 0,5
m. Frunze radicale, mari, ondulate. La baza tulpinii sunt şi florile şi fructele care sunt bace mari
grupate. Se cunosc două specii M. vernalis, ce înfloreşte primăvara, are flori galbene şi este
răspândită în partea centrală a Italiei şi M. autumnalis, care înfloreşte toamna, cu flori violete,
răspândită în sudul Italiei, Siciliei, în Spania şi Grecia. În Evul Mediu era cunoscută în practica
magiei pentru efectele narcotice, datorate alcaloizilor şi se folosea în anestezie, ca afrodiziac, pentru
favorizarea fertilităţii.

Lycopersicum esculentum Mill. - Pătlăgea roşie, tomată

Plantă erbacee, cu tulpină înaltă de 40-150 cm, cu miros puternic, la început erectă, mai târziu,
în timpul formării fructelor culcată la pământ, cu peri scurţi, glanduloşi, în amestec cu peri simpli,
lungi. Frunze mari, cu contur ovat sau lanceolat, de regulă mai lungi de 20 cm., pe dos verzi albăstrui
sau verzi cenuşii, întrerupt imparipenat sectate, de obicei cu segmente mari, alternând cu altele mai
mici, neperechi. Segmente ± peţiolate sau sesile, ovate sau lanceolate, cu baza asimetrică, întregi sau
din nou penat partite, cu margini uşor răsucite. Inflorescenţe extraaxilare, furcate, mai scurte decât
frunzele, din câte 2-20 flori. Caliciu 5-8 partit, persistent, cu lacinii liniar lanceolate, ascuţite. Corolă
galbenă ca lămâia, cu tub foarte scurt şi limb rotat. Stamine 5-10, la soiurile cu petale duble câte 16-
18. Fruct bacă ± sferică, turtită sau ovată, de obicei glabră, lucioasă, mai rar pubescentă, foarte
zemoasă, la început verde, la maturitate roşie, mai rar roză, galbenă, portocalie, uneori albă, cu
suprafaţa netedă sau ± costată.
Importanţă farmaceutică prezintă fructele care se folosesc ca adjuvant în tratarea unor boli
datorită conţinutului lor ridicat în proteine, lipide, săruri minerale, vitamine, etc. Acţionează ca
remineralizant, aperitiv, antiscorbutic, diuretic, dezintoxicant. Se utilizează în astenii, inapetenţă,
intoxicaţii cronice, afecţiuni vasculare, gută, reumatism etc.

Capsicum annuum L. - Ardei

Rădăcină pivotantă. Tulpină cilindrică, erectă, înaltă de 30-100 cm, furcat ramificată, glabră.
Frunze simple, lanceolate până la ovate, lung peţiolate, cu marginea întreagă sau uşor sinuată, la bază
cuneate, la vârf acute. Flori scurt pedicelate, solitare sau câte 2 în punctul de ramificare a tulpinilor.
Caliciu campanulat, cu 5-7 dinţi scurţi. Corolă rotată, albă până la gălbuie, rareori roşie până la
violetă, cu tubul scurt şi limbul cu 5-7 lobi egali, lanceolaţi, acuţi. Stamine episepale, cu antere

BGVA – CURS 11 17
violete, alternând spre interior cu 5 staminodii mici, papiloase. Fructul o bacă puţin suculentă,
umflată, lungă de 5-15 cm şi groasă până la 4 cm, globuloasă, conică, cilindrică sau alungit conică,
dreaptă sau aplecată în jos, polispermă, cu pericarp consistent, pielos, lucios, ± zemos, mai târziu
uscat, aprins roşu, roşu cărămiziu, roşu închis, galben, galben portocaliu, violet.
Importanţă farmaceutică prezintă fructele de ardei iute care conţin principii active cu rol
eupeptic, lubrifiant, revulsiv, insecticid. În doze mari are acţiune purgativă, alcaloizii îi imprimă
gustul iute, arzător. Tinctura este folosită în combaterea durerilor reumatice, nevralgiilor, lumbago.

Fam. Scrophulariaceae
Plante ierboase şi arbustive, uneori semiparazite sau parazite, cu frunze simple alterne sau
opuse. Inflorescenţe axilare cu flori zigomorfe, pentamere, excepţional tetramere cu flori cu corolă
gamopetală infundibuliformă sau bilabiată. Fruct capsulă sau bacă.

Verbascum phlomoides L. – Lumânărică, coada vacii

Specie ierboasă, bienală, erectă, neramificată, de 1,5-2 m, aspru păroasă. În primul an formează
numai o rozetă de frunze bazale, iar în al doilea an o tulpină floriferă. Frunzele sunt eliptice cu
marginea crenată, de 10-30 cm, cele tulpinale scurt peţiolate sau decurente, tomentoase. Florile
dispuse în raceme terminale, au caliciul scurt, din 5 sepale, corola galben aurie din 5 petale unite la
bază într-un tub scurt, cu partea superioară rotată. Staminele sunt trei superioare, mai scurte şi
păroase şi două inferioare mai lungi şi glabre. Fructul este o capsulă.
Importanţă farmaceutică prezintă petalele, Verbasci flos, ce reprezintă corola cu staminele care
se desprind uşor de pe inflorescenţă atunci când sunt deschise, respectiv până în ora 11, pentru că
după această ora petalele se închid. Sunt bogate în mucilagii, saponozide, flavonoide, o glicozidă a
acidului cafeic (verbascozida), carotenoide, iridoide. Are proprietăţi emoliente, expectorante,
antitusive şi antiinflamatoare.

Digitalis purpurea L.- Degeţelul roşu

Specie ierboasă bienală, la noi numai în cultură. În primul an formează o rozetă de frunze, iar
în al doilea an formează o tulpină erectă, neramificată de 30–120 cm. Frunzele sunt alungit-
lanceolate, cu marginea crenat dinţată, faţa superioară zbârcită cu peri scurţi şi rari, faţa inferioară cu
nervaţiuni evidente, penate şi cu peri denşi. Florile sunt grupate în raceme terminale cu flori dispuse
într-o singură direcţie. Corola este zigomorfă în formă de degetar, formată dintr-un labiu superior din
două petale şi unul inferior din trei petale, roşu-purpuriu la exterior, roză la interior şi pătată cu
negru. Fructul capsulă ovoidă.
Importanţă farmaceutică prezintă frunzele, Digitalis purpureae folium, recoltate de la plantele
din anul întâi, în stadiul de rozetă şi uscate la temperaturi sub 400C. Conţin glicozide cardiotonice şi
saponine steroidice. Sunt folosite în insuficienţa cardiacă, întrucât cresc puterea de contracţie a
miocardului şi ameliorează circulaţia generală, cresc oxigenarea ţesuturilor, înlătură edemele şi cresc
diureza. Prezenţa saponinelor contribuie la mărirea absorbţiei intestinale a glicozidelor cardiotonice.
Sunt indicate în insuficienţa cardiacă. Se utilizează sub formă de comprimate standardizate biologic
din pulbere de frunze cât şi sub formă de glicozide izolate.

Digitalis lanata Ehrh.- Degeţel lânos

Specie ierboasă perenă, cultivată ca bienală, în primul an formează o rozetă de frunze bazale,
în anii următori o tulpină de până la un metru. Frunzele bazale sunt alungit lanceolate cu marginea
întreagă, cele tulpinale ovat lanceolate sesile. Florile sunt grupate în raceme terminale, păroase, cu
florile dispuse pe o singură parte. Corola este zigomorfă, brun gălbuie la exterior şi brun ruginie la
interior, cu nervuri fine brun închise. Fructul capsulă.
Importanţă farmaceutică prezintă frunzele, Digitalis lanatae folium, ce conţin heterozide
cardiotonice în concentraţie mai mare decât Digitalis purpurea, mai numeroase fiind heterozidele din

BGVA – CURS 11 18
grupele C şi D, apoi lanatozidele A, B, C. D şi E, la care se adaugă saponinele steroidice. Acţiunea
este similară cu cea a frunzelor de Digitalis purpurea, dar mai rapidă, cu acţiune de scurtă durată,
eliminare rapidă şi cu fenomene de acumulare reduse. Toate preparatele de Digitalis se utilizează
numai la indicaţia şi sub supravegherea medicului.
Importanţă farmaceutică prezintă planta înflorită, Veronicae herba. Conţine flavonozide,
saponozide, aucubozidă, ulei volatil, acizi organici – cafeic, vanilinic, procatehic, ceară, gume, cu
efecte astringente, vulnerare, cicatrizante şi este folosită în dermatologie pentru tratamentul
ulceraţiilor, rănilor, bolilor de piele, eczemelor cronice, arsurilor.

Digitalis grandiflora All.– Degeţel galben

Plantă ierboasă perenă ce prezintă în sol un rizom oblic, scurt. Tulpina este erectă, cilindrică,
înaltă de 50-100 cm, în partea inferioară glabră, în cea superioară glandulos pubescentă. Frunze
inferioare alungit lanceolate, uneori aproape spatulate, pe faţă pubescente, pe dos, mai pronunţat de-a
lungul nervurilor, la bază atenuate în peţiol, pe margine mărunt serate; cele mijlocii ovat-eliptice,
cele superioare semiamplexicaule. Inflorescenţă racem multiflor, la început scurt, ulterior răsfirat.
Flori nutante, dispuse unilateral. Corolă mare, palid-galbenă, oblic campanulată, larg deschisă, cu
labiul superior scurt şi emarginat şi labiul inferior trilobat, la exterior glandulos pubescentă, la
interior păroasă, brun-deschisă şi reticulată, cu vinişoare brune. Fruct capsulă ovoidală.
Se găseşte în păduri, poieni, rarişti şi tăieturi de păduri, din regiunea dealurilor până la cea
subalpină.
Importanţă farmaceutică prezintă frunzele care conţin heterozide cardiotonice şi saponozide,
dar au toxicitate mai ridicată decât speciile cultivate. Empiric se practica tratarea de insuficienţă
cardiacă sub formă de decoct.

Veronica officinalis L. – Ventrilica

Ventrilica este o plantă erbacee, târâtoare, lungă de până la 40 cm. Rădăcinile fibroase apar la
nivelul nodulilor. Tulpinile culcate sunt păroase, cu vârful ridicat. Frunzele scurt peţiolate, evident
îngustate la bază, sunt ovale, de 2-3 cm lungime, pe margini serat-dinţate, păroase. Florile dispuse în
raceme perechi, la subsuoara frunzelor, sunt lung pedunculate, corola cu 5 petale de culoare de la
albastru la liliachiu, uneori albe sau albe – roz. Are două stamine. Înfloreşte în lunile iunie–august.
Fructele sunt capsule turtite care au un stil foarte lung.
Importanţă farmaceutică prezintă planta înflorită, Veronicae herba. Conţine flavonozide,
saponozide, aucubozidă, ulei volatil, acizi organici – cafeic, vanilinic, procatehic, ceară, gume, cu
efecte astringente, vulnerare, cicatrizante şi este folosită în dermatologie pentru tratamentul
ulceraţiilor, rănilor, bolilor de piele, eczemelor cronice, arsurilor.

Verbascum banaticum Schrad. - Lumânărică

Plantă ierboasă, robustă, înaltă de 50-100 cm, neglanduloasă. Tulpina cilindrică, frunzoasă, de
obicei întunecat roşie şi ramificată, cu ramuri subţiri, alungite, uneori muchiate.
Frunze bazale eliptice sau alungite, lungi, obtuze, la bază de obicei penat partite, rareori
nedivizate, frunze tulpinale de obicei pe faţă glabrescente, cele inferioare alungit eliptice, cele
mijlocii aproape sesile, eliptice sau alungit ovate, cele superioare sesile, ovat cordate sau cordate.
Inflorescenţa este un panicul lax, cu ramuri virgate, cu fascicule florale distanţate, alcătuind
raceme laxe, spre baza întrerupte sau nu. Caliciu din 5 lacinii lanceolate, la uscare răsfrânte spre
exterior, corola galbenă, cu lobii obovaţi sau cel inferior orbicular. Stamine cu filamente egale, lungi,
dens lanate, gineceu superior, fruct capsulă globulos-elipsoidală. Se găseşte prin locuri pietroase şi
ierboase, coaste însorite, tufărişuri, nisipuri, stepe.
Importanţă farmaceutică prezintă petalele care se recoltează eşalonat pe măsură ce se deschid,
pe timp frumos, din iunie până în septembrie. Conţin mucilagii, saponozide, ulei volatil, tanin, rezine

BGVA – CURS 11 19
şi se folosesc ca emolient, calmant, expectorant, sudorific, în stări de inflamaţie a mucoaselor, în
afecţiuni pulmonare, bronşite, laringite, hemoroizi.

Euphrasia rostkoviana Hayne - Silur

Plantă ierboasă cu tulpini lungi de 10-50 cm, erecte sau ascendente, de obicei cu ramuri opuse
în partea inferioară, foarte rar simple, cu peri albi, erecţi şi răsfrânţi, la noduri, cu peri lungi,
glanduloşi. Frunze inferioare cuneat obtuze, cele mijlocii şi superioare ovate, scurt ascuţite, cu 3-6
dinţi ascuţiţi, toate verzi sau roşietice. Inflorescenţă la început îndesuită, mai târziu alungită. Flori
foarte scurt pedicelate. Caliciul este acoperit cu peri simpli şi glanduloşi, corola bilabiată, cu tubul
alungit, la sfârşitul înfloririi mai lung decât caliciul, albă sau palid liliachie; labiul superior violaceu,
cel inferior cu o pată galbenă la bază şi cu dungi violete. Fruct capsulă elipsoidală, emarginată.
Se găseşte în fâneţe, în locuri umede, tufărişuri, poieni, în regiune montană.
Importanţă farmaceutică prezintă planta întreagă, Euphrasiae herba, care conţine tanin,
flavone, alcaloizi, iridoide şi se utilizează în tratamentul conjunctivitelor, blefaritelor, în oboseala
ochilor.

Euphrasia stricta Host - Silur

Plantă ierboasă cu tulpini înalte de 5-40 cm, erecte, drepte sau flexuoase, simple sau slab
ramificate, cu ramuri scurte şi erecte la înflorire lipsite sau nu de frunze în partea inferioară. Frunze
inferioare opuse, cuneate, obtuze, pe fiecare latură cu 1-2 dinţi obtuzi; cele mijlocii şi superioare
ovate sau suborbiculare, spre bază cuneate, cu 3-5 dinţi ascuţiţi, complet glabre. Inflorescenţa la
început înghesuită, mai târziu alungită şi întreruptă sau nu. Flori aproape sesile. Caliciu glabru sau
puţin aspru păros, corola bilabiată, palid violacee, mai rar albastră sau albicioasă cu labiul superior
cu lobi dinţaţi, cel inferior de culoare mai închisă, cu o pată galbenă, rar albicioasă şi cu dungi
albastre sau purpurii, cu lobii emarginaţi. Fruct capsula îngustă.
Se găseşte prin fâneţe, livezi, tufărişuri, poieni, până în regiunea subalpină.
Importanţă farmaceutică prezintă planta întreagă, Euphrasiae herba, care are aceeaşi
compoziţie în principii active ca şi Euphrasia rostkoviana şi se utilizează în afecţiuni oculare.

Fam. Plantaginaceae
Cuprinde plante ierboase sau subfrutescente, de obicei cu rozete de frunze bazale. Tulpinile
florifere sunt lipsite de frunze, terminate cu inflorescenţe spiciforme, mai rar ramificate, cu frunze
cruciat opuse. Frunzele rozetei întregi, mai rar lobate sau fidate, nestipelate. Flori hermafrodite, rar
unisexuate, în spice sferice sau cilindrice, cu simetrie radiară sau bilaterală. Caliciul 4-fidat,
persistent. Corolă tubuloasă, cu 4 lacinii membranoase. Stamine 4 rar 2, de obicei cu filamente lungi,
exserte, inserate pe tubul corolei la diferite înălţimi. Ovar superior din 4 carpele concrescute, de
obicei cu 2 lobi, fruct capsulă membranoasă, dehiscentă printr-un căpăcel tansversal (pixidă) sau
nuculă.

Plantago lanceolata L.- Pătlagina

Plantă ierboasă perenă. Frunzele lanceolate sunt dispuse în rozetă, la baza tulpinii. Sunt de
culoare verde închis, glabre sau acoperite cu peri mătăsoşi, au nervaţiune paralelă şi marginea
limbului întreagă. Din mijlocul rozetei apar una sau mai multe tulpini subţiri care au la partea
superioară inflorescenţa sub formă de spic simplu. Florile sunt pe tipul 4: 4 sepale, 4 petale unite în
formă de tub, androceul din 4 stamine, gineceu din 4 carpele cu ovar superior, fruct pixidă. Creşte
prin fâneţe, păşuni şi la marginea drumurilor.
Importanţă farmaceutică prezintă frunzele, Plantaginis folium, care conţin înainte de înflorire o
glicozidă, aucubina. Se întrebuinţează sub formă de ceai sau sirop pentru calmarea tusei şi ca
expectorant. Cenuşa conţine mult oxid de calciu. Decoctul se poate folosi intern ca antidiareic, extern

BGVA – CURS 11 20
în bolile de ochi; în soluţie alcoolică, împotriva înţepăturilor de insecte. In medicina populară,
frunzele tinere şi sucul lor se folosesc pentru tratarea rănilor.

Plantago media L. – Pătlagină moale

Perena, înaltă de 20 – 40 cm, frunze bazale eliptice sau lat eliptice, dispers păroase pe ambele
fețe, 5-9 nervate, îngustate într-un pețiol foarte scurt.
În scopuri medicinale se folosesc frunzele, bogate în mucilagii, taninuri, pectine. Au proprietăţi
emoliente şi laxative, cicatrizante în stare proaspătă. Se recomandă extern în tratamentul afecţiunilor
pielii, furuncule, abcese, micoze şi în afecţiuni oculare. Acţiunea antitusivă este atribuită
mucilagiilor. Extractul de pătlagină se foloseşte la prepararea siropului contra tusei şi ca
antibronşitic. Se mai foloseşte şi sucul proaspăt obţinut prin presare.

Plantago major L. - Limba oii, pătlagina mare

Plantă înaltă de 10-40 cm. Frunze bazale lat ovate, de obicei cu 3-7 nervuri evidente, întregi
sau slab şi distanţat dinţate sau serate, brusc atenuate într-un peţiol de lungimea laminei sau puţin
mai scurt, lat aripat, sulcat şi dilatat la bază. Scap florifer ascendent, cilindric, neted sau slab brăzdat,
de lungimea spicului sau mai lung. Spic lung, cilindric. Bractei ovale, verzi, cu marginea lată, alb
membranoasă. Corola cu lacinii înguste, membranoase, galbene albicioase, lungi de 2 mm, cu gâtul
glabru, rămâne uscată în jurul fructului. Filamentele staminelor de 2-2,5 ori mai lungi decât corola.
Antere la început palid violete, mai târziu murdar galbene. Capsula ovoidală.
Importanţă farmaceutică prezintă frunzele care conţin aucubină, pectine, glucide solubile, acizi
cafeic, cinamic, salicilic, flavone, vitamine, urme de alcaloizi.
Frunzele au proprietăţi hipotensive, diuretice, astringente, emoliente, cicatrizante. Previn
scleroza, scad tensiunea arterială şi se folosesc în tuse, bronşite, astm, ulcer, laringite şi HTA

Plantago psyllium L.
Specie mediteraneană, cu tulpină ramificată, frunze opuse sau verticilate grupate câte trei.
Farmaceutic se folosesc seminţele, Psyllii semen, mici, elipsoidale, brune, lucioase, bogate în
mucilagii ( 25-30%).
Seminţele se utilizează în combaterea constipaţiei datorită proprietăţilor laxative, ca emoliente,
în enterite, ca pansament intestinal (asemănător seminţelor de in).

Fam. Pedaliaceae
Cuprinde specii de plante ierboase răspândite în zona tropicală din Africa de Sud est şi
Australia. Sunt plante anuale sau perene, mai rar arbuşti ce cresc în zonele deşertice şi de litoral. Au
frunze dispuse opus sau altern, cu margine întreagă, simple sau lobate, acoperite cu peri glandulari.
Florile solitare sau în inflorescenţe cimoase, axilare sunt hermafrodite cu corola tubuloasă,
gamopetală, din 5 petale. Ovarul este superior format din două carpele, cu stilul lung şi două
stigmate. Fructul este o capsulă sau nucă prevăzută cu cârlige.

Sesamum indicum L. - Susan

Specie erbacee, anuală, cu frunze inferioare lobate, pubescente, oblongi. Flori purpurii cu
corola campanulată, bilabiată. Fructul este o capsulă ovoidă cu numeroase seminţe albe bogate în
lipide.
Se cultivă în scop alimentar (patiserie, panificaţie).

Harpagophytum procumbens (Burch.) DC. ex Meisn – Gheara diavolului

Plantă perenă, cu tulpini târâtoare, ramuri radiare, frunze opuse, flori mari de 4-6 cm, solitare,
tubuloase, cu corola lobată, roşie-violacee. Fructul o capsulă lignificată terminată printr-o coroană de
ţepi curbaţi şi ascuţiţi. Denumirea de ghiara diavolului derivă din agitaţia animalelor în copitele sau

BGVA – CURS 11 21
blana cărora pătrund aceste cârlige ascuţite ale fructelor. Creşte în Namibia, Botswana, Africa de
Sud, pe soluri bogate în oxizi de fier. Produsul vegetal, Harpagophyti radix, este alcătuit din
rădăcinile laterale tuberizate tăiate în rondele. Conţin iridoide – harpagozida, harpagida, flavone,
fitosteroli, triterpene, acizi organici, gliceride ale unor acizi graşi. Extractele ameliorează artrozele,
se recomandă în afecţiuni reumatologice benigne, prin aplicare orală sau sub formă de aplicaţii locale
în manifestări articulare dureroase.
Această specie medicinală a fost introdusă în Europa în ultimele două decenii şi numită
rădăcina lui Windhoek sau ghiara diavolului, înscrisă în farmacopeea franceză şi utilizată în afecţiuni
reumatice cronice.

BGVA – CURS 11 22