Sunteți pe pagina 1din 2

1. se poate vorbi de anotimpuri ale gesturilor? ce climă ai alege pentru ele?

cred că până la urmă clima temperată nu ne-a fost de prea mare folos, nouă românilor, nici în
politică și nici în dragoste. poate că sub imperiul unei clime cu un soare simțit prea aproape sau
mai îndepărtat am fi devenit și noi dacă nu eroici, cel puțin mai lucizi. primăvară, vară, toamnă,
iarnă și primăvară din nou [vezi filmul lui kim ki-duk] predispune la meditație și ctitorire de
mănăstiri; dar poate că treaba asta le folosește asiaticilor în vreun fel, pentru că noi după o mie
de ani de subistorie [da, cioran] cu siguranță că nu ne-am înțelepțit. într-un astfel de climat
bărbatul român nu s-a putut face vrednic de iubit niciodată, acesta cunoscând doar elanul etilic și
forța animalică [“îi bun de prăsilă”, cum se zice pe la noi]. când ești încă guvernat din punct de
vedere politic de cetățeni care trăiesc fantezia unui popor format prin împreunarea femeilor dace
cu militarii coloniști romani, orizontul devenirii tale naționale nu poate fi decât acela al
turismului sexual sau cum spune houellebecq - un loc redus la “un șir de tarife și fericiri
posibile”. mai cred că pentru a se alege ceva de noi, ca popor, trebuie să ne facem insuportabili.
așa că mai bine un climat polar, subarctic măcar.

2. dacă ți-ai imagina cele mai feminine sau masculine gesturi poetice, care ar fi ele? ce
limbaj ai folosi?

în 1925, la puțin timp după ce este eliberat din închisoare, hitler își manifestă dorința ca heinrich
hoffmann să îl fotografieze în timp ce își exersează gesturile menite a-i întruchipa λόγος-ul. iată
un bărbat care vrea să cucerească, un estet, adică un agent al morții [vorba lui roland barthes]. să
nu ne facem iluzii, “a trăi poetic” [kierkegaard] nu are nici o legătură cu eticul. 20 de ani mai
târziu lee miller se va lăsa fotografiată în cada din apartamentul lui hitler din münchen, cu
spectrum-ul acestuia fotografic la dreapta. întrebată despre sinele ei, lee miller nu se poate gândi
decât la trup [otto weininger]. dacă lacan are dreptate, și cogito-ul își capătă certitudinea prin
enunțare, prefer tuturor tipurilor de limbaj solilocviul.

3. care este zona ta de confort? e vreo relație între perioadele de confort și productivitatea
literară?

faptul că simt din ce în ce mai rar nevoia de a mă exprima la modul literar + drumul de la muncă
spre casă, ieșit din tura de noapte, cu gândul la cele 3-4 ore de somn care mă așteaptă. dar
psihologii la modă de astăzi zic că trebuie să facem tot ce ne stă în putință să părăsim această
zonă care ar sta în calea dezvoltării potențialului nostru [lol], așa că poate interviul acesta va
avea și un efect terapeutic. în altă ordine de idei, mă simt la fel de productiv ca o uzină cubaneză.

4. care sunt gesturile de care te-ai lipsi? imaginează-te fără ele.

clipitul. cine știe câte se pierd în această pars minuta secunda?

1
5. ai vreun ritual al comunicării?

expectativa. dar cum de cele mai multe ori nu mă bagă nimeni în seamă mă văd pus în fericita
situație de a fi scutit de acest ritual fără sens [cum bine m-am exprimat în ultima mea carte].

6. „cine crede în puterea literaturii nu mai scrie literatură”.

cine nu înțelege caracterul de ἀγωνία al liricii contemporane trebuie doar să își mute privirea pe
secțiunile dedicate criticii de întâmpinare. luptele care se dau aici, al căror singur scop este
cununa nestricăcioasă a înțelegerii, paradoxal, nu în înțelegere își află izbăvirea, ci în lupta în
sine [care seamănă mai mult cu o operațiune de salvare] prin care adevărul iese la suprafață și
inima se poate liniști, iar noi putem mărturisi: poezia a murit. cum se întâmplă mai mereu, liricul
scapă cumva repudierii totale [simpla încercare de a-l exorciza este un argument în favoarea
influenței lui fantomatice], cărți încadrate în colecții de poezie încă mai apar. cum ar zice derrida,
discursul dominant încă este dezarticulat [când te aștepți mai puțin] de formele unei obsesii [iar
interminabilele cântări de dragoste sunt simptome pentru nevroza eroticii contemporane care se
bâlbâie în încercarea de a descoperi și un alt fel de limbaj].