Caracterizarea personajului principal, Harap Alb

Ion Creangă pentru literatura populară a făcut posibilă scrierea unor basme în care autenticitatea
folclorică se îmbină în mod miraculos cu prezentarea artistică a realităţii, fantasticul fiind
umanizat şi puternic individualizat. „Povestea lui Harap-Alb” este operă epică, iar ca specie
literară este un basm cult, deoarece are un autor cunoscut.
Basmul cult este o specie a genului epic în care se narează întâmplări fantastice ale unor
personaje reale, simbolice sau imaginare,( feţi frumoşi, zâne, animale năzdrăvane etc.)
reprezentante ale binelui aflate în luptă cu forţe malefice ale naturii sau ale societăţii, pe care le
înving în cele din urmă.
Basmul se caracterizează prin prezenţa formulelor specifice iniţiale, mediane şi finale, şi
a numerelor magice (3,7,12 etc.),prin faptul că ilustrează o altă lume decât cea reală, faptele
povestite se petrec într-un ţinut îndepărtat, peste mări şi ţări, la capătul lumii sau pe tărâmul
celălalt, se împletesc elemente reale cu cele fabuloase şi creează fantasticul. În basm personajul
principal trebuie să depăşească probe şi să învingă obstacole puse în calea lui pentru a demonstra
înalte principii morale precum adevărul, cinstea, prietenia,curajul,vitejia. Basmele au un final
fericit, deoarece din lupta dintre bine şi rău iese învingător binele. Spre deosebire de basmul
popular, unde predomină naraţiunea, basmul cult presupune îmbinarea naraţiunii cu dialogul şi
cu descrierea. Naraţiunea este dramatizată prin dialog, are ritm rapid şi individualizează
personajele prin limbaj.
Tema operei lui Creangă este triumful binelui asupra răului, dar se ilustrează şi iniţierea
unui tânăr care parcurge un drum al maturizării sale, unde probele reprezintă obstacolele vieții
pe care dacă le învinge, poate deveni împărat. Ca motive sunt valorificate cele de circulaţie
universală: superioritatea mezinului, împăratul fără urmaş, numărul magic trei, drumul, probele
la care este supus eroul, demascarea răului.
Basmul cult „Povestea lui Harap-Alb” urmăreşte drumul iniţiatic al protagonistului şi
dificultăţile cu care se confruntă acesta motiv pentru care opera poate fi considerată un
bildungsroman.
Personajele din basmul lui Creangă, ca şi cele din basmul popular sunt purtătoare ale unor
valori simbolice: binele şi răul în diversele lor ipostaze. Conflictul dintre bine şi rău se încheie prin
victoria binelui.
Chiar dacă păstrează tipologia personajelor din basmul popular şi simbolistica acestora,
Creangă se îndepărtează de modelul acesta, prin construcţia unor personaje complexe, originale,
inconfundabile. Personajul principal, Harap-Alb este individualizat prin comportament, prin
limbaj, prin nume. Reacţiile diverse, stările ce reies din diferite situaţii denotă o psihologie tipic
umană, indiferent dacă sunt personaje cu puteri supranaturale sau nu.
Harap-Alb este personajul principal al basmului, semănând cu Făt-Frumos al basmelor
populare, dar rămâne în zona realului prin comportamentul, modul de gândire şi trăsăturile sale.
Este un personaj pozitiv, întruchipând înalte trăsături morale ca: adevărul, dreptatea, prietenia,
înţelepciunea, trăsături ce reies indirect din întâmplări, fapte, gânduri, vorbe şi direct prin
caracterizarea făcută de autor sau de alte personaje.
Harap-Alb este reprezentant al binelui. La început este naiv timid, ruşinos, lipsit de curaj.
Călătoria făcută pentru a ajunge împărat este o iniţiere în viaţă, o călătorie care-i formează
caracterul. Dornic de a-şi demonstra curajul şi sfătuit de Sfânta-Duminică şi de calul său
năzdrăvan, trece de proba la care îşi supune craiul fiii. Podul reprezintă un punct de trecere de la
cunoscut la necunoscut, de la inocenţă la maturitate. La plecarea fiului său, craiul îi dă pielea de
urs acestuia şi îl îndeamnă să se ferească de Spân şi de omul roş.
O altă treaptă a iniţierii sale o reprezintă pădurea prin care se pierde, loc unde greşeşte
pentru prima oară, neţinând cont de sfatul părintesc. Astfel tânărul se rătăceşte în pădure şi îl ia
drept călăuză pe Spân, care îl închide într-o fântână şi îi cere să-şi schimbe între ei identităţile.
Fiul craiului, boboc în felul său” uită de sfatul tatălui şi fiind încă naiv, credul şi fără experienţă,
coboară în fântână, dar este păcălit de Spân. Acesta cere să-şi schimbe rolurile iar mezinul,
conştient de greşeala lui şi asumându-şi vinovăţia, devine sluga Spânului, jurând că nu-l va trăda
niciodată. Spânul, reprezentant al răului este un rău benefic, un iniţiator al eroului. Sugerat prin
numele său, eroul basmului va fi o slugă credincioasă, loială „până va muri şi va învia”. Devenit
slugă, îşi asumă şi numele de Harap-Alb, „arap” însemnând rob, om de culoare, slugă iar „alb” îi
sugerează inocenţa, puritatea, demnitatea. Acest pact faustic îl îndeamnă să lupte pentru a-şi
dovedi calităţile şi a aduce victoria binelui şi al adevărului. După ce jură că nu îl va demasca
niciodată, este eliberat din fântână şi îşi continuă drumul spre Împăratul Roșu ca slugă.

Ajunşi la curtea împăratului Verde, Spânul îl supune pe Harap-Alb la trei probe: aducerea
„sălăţilor” din Grădina Ursului, aducerea pielii cerbului împreună cu pietrele prețioase şi a fetei
Împăratului Roş.
Probele la care este supus îl fac să cunoască greutăţile vieţii. Deşi are nevoie de ajutor,
reuşeşte să treacă de toate probele la care este supus, dovedind că este viteaz, isteţ, descurcăreţ.
Întâlnirea cu albinele şi furnicile sugerează mărinimia lui, apoi constată că binele cu bine se
răsplăteşte întotdeauna. Prin multă răbdare şi perseverenţă rezolvă toate probele şi înţelege că este
important să aibă prieteni adevăraţi care să-l ajute în orice împrejurare. Călătoria îl face să treacă
prin experienţa iubirii, aceasta pregătindu-l pentru nuntă ceea ce reprezintă împlinirea sa ca om.
Probele din curtea împăratului Roşu corespund cu momentele ritualice ale nunţii ţărăneşti ca:
peţitul, ospăţul, ghicirea miresei.

În drumul său iniţiatic Harap-Alb, un tânăr neexperimentat, va reuşi, datorită unor calităţi ale sale
(bunătate, solidaritate, sinceritate) să restabilească adevărul și dreptatea, dar totodată va învăța că
în viaţă omul, pentru a reuși, trebuie să ajute şi să primească ajutor. Majoritatea trăsăturilor
personajului reies în mod indirect, prin comportament, din relaţiile cu celelalte personaje, din
limbaj, Creangă punându-şi eroul în scenă şi lăsându-l să acționeze. Deşi este personaj de basm,
Harap-Alb nu este acel Făt-Frumos din basmele populare, căci evoluţia sa reflectă concepţia despre
lume a scriitorului, prin umanizarea fantasticului. Protagonistul traversează o serie de probe, învaţă
din greşeli şi se maturizează, pentru a merita să devină împărat. Astfel basmul poate fi considerat
un bildungsroman, un roman al formării caracterului unui erou.
„Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult având ca principalele trăsături reflectarea
concepţiei despre lume a scriitorului,dar prin personajul său principal basmul prezintă înalte
principii morale precum adevărul, cinstea, prietenia, curajul, vitejia, fiind o creaţie care oglindeşte
în mod fabulos viaţa