SUBIECTE HISTOLOGIE

1. Tesut epitelial- definitie, clasificare, exemple

Definitie- Tesuturile epiteliale sunt tesuturi puternic specializate avand drept functii:
-realizarea homeostaziei mediului intern
-asigurarea autonomiei organismului fara de mediul extern.
Caractere generale:
-sunt cele mai pure tesuturi, alcatuite in principal din celule.
-celulele lor prezinta un pol apical, uneori specializat si un pol bazal, indreptat spre membrane bazala
-sunt despartite dar si solidarizate de tesutul conjunctiv subjacent de catre membrane bazala, ce este dreapta la
epiteliile unistratificate si sinuoasa la cele pluristratificate
-reinnoirea de face printr-o activitate mitotica sustinuta
-avasculare dar foarte bine inervate
Functii:
Protectia reprezenta initial functia de baza a epiteliilor, dar evolutia filogenetica sub influenta factorilor de mediu si ca
urmare a proceselor adaptative, a determinat ca unele cellule epiteliale sa se specializeze pentru alte functii, cum ar fi: secretia
(externa in cazul epiteliilor glandulare), absorbtia (epiteliul intestinal) si functia senzoriala (epiteliul olfactiv, muguri gustativi).
Unele epitelii inlesnesc functia de alunecare (endotelii, mezotelii) sau daca sunt dispuse intre mediul intern si extern
(pneumocitele epiteliului alveolar), intervin in transportul de substante. Celulele mioepiteliale din structura acinilor glandulari
au functie de contractilitate
Raspandirea epiteliilor in organism:
-acopera corpul la exterior
-captusesc diverse formatiuni cavitare
-captusesc parenchimul glandelor
-formeaza suprafete senzoriale
Clasificare
Legat de functia dominanta, epiteliile se clasifica in:
-epitelii de acoperire (unistratificate, pluristratificate)
-epitelii secretorii sau glandulare
-epitelii senzoriale

Sub 2. Epitelii de acoperire stratificate (pluristratificate)-descriere, exemple (Epitelii pavimentoase stratificate cu

keratinizare)
Sunt formate din mai multe straturi de celule, în fiecare strat putând exista mai multe rânduri celulare. Forma celulelor
din acelaşi strat este asemănătoare (izomorfe), dar diferă faţă de stratul următor (anizomorfe).
Denumirea lor este dată după tipul de celule din stratul superficial.
Epitelii pavimentoase (malpighiene) stratificate se împart în epitelii pavimentoase keratinizate şi nekeratinizate
după cum celulele superficiale se încarcă sau nu cu keratină.
Epitelii pavimentoase stratificate cu keratinizare (ex: epidermul)
Celulele sunt aşezate pe mai multe straturi şi pe măsură ce se superficializează se turtesc. Aplatizarea celulelor este
însoţită de keratinizare. Membrana bazală pe care se sprijină epidermul este cutată, cute determinate de ridicăturile ţesutului
conjunctiv subjacent (dermul), numite papile dermice.
Dinspre membrana bazală spre suprafaţă, epidermul prezintă 6 straturi:
 stratul bazal, format din celule cilindrice , aşezate pe un singur rând, având nucleul situat la polul apical,
 stratul spinos, alcătuit din câteva rânduri de celule de formă poliedrică, legate între ele prin desmozomi (spini
intercelulari).
 stratul granulos, numit aşa din cauză că celulele romboidale pe cale de involuţie se încarcă cu granule intens
bazofile de keratohialină, (nucleul lor, poate fi fragmentat)
 stratul lucios, în care celulele şi-au pierdut nucleul şi s-au încărcat cu o substanţă refringentă, numită eleidină,
 Stratul cornos, celulele sunt turtite, fără nucleu şi încărcate cu keratină,
 Stratul descuamant, celulele de la suprafaţă ce se descuamează (se desprind).

3. Tesut conjunctiv-elemente componente

Aceste ţesuturi sunt alcătuite din celule aşezate de obicei la distanţă unele de altele şi înglobate în substanţa
fundamentală în care se găsesc fibre conjunctive. Un ţesut conjuntiv este constituit din :
1. celule conjunctive

1
 SUBIECTE HISTOLOGIE

2. fibre
3. substanţă fundamentală
Celulele ţesutului conjunctiv sunt :
-celule autohtone (de origine mezenchimatoasă)
-celule provenite din sânge şi din limfă (celule hematogene alogene)
Celulele autohtone, specifice diferitelor ţesuturi conjunctive sunt : fibrocitul, histiocitul, mastocitul, plasmocitul,
adipocitul, cromatocitul, condrocitul, osteocitul şi osteoclastul.
Fibrocitul –este o celulă cu prelungiri, care poate veni în contact cu prelungirile altor fibrocite. Citoplasma redusă
prezintă bazofilie variabilă, iar nucleul ovalar, voluminos, poate avea 1-2 nucleoli. Starea activă denumită fibroblast, prezintă
bazofilie citoplasmatică constantă şi nucleul cu nucleoli.
Histiocitul - este o celulă cu prelungiri variabile, citoplasmă bogată putând prezenta vacuole de secreţie, incluziuni,
(lipide, pigmenţi), sau corpi fagocitaţi. Nucleul este ovalar sau rotund. Histiocitul poate fixa în citoplasmă unii coloranţi sub
formă de coloizi electronegativi, ca de exemplu : tuş de china , albastru de tripan. Această proprietate se numeşte coloidopexie.
Histiocitul face parte din sistemul macrofagic.
Mastocitul (heparinocit, labrocit), este o celulă care poate prezintă prelungiri foarte scurte şi groase iar fără prelungiri
are formă rotundă. Are nucleu mic, rotund şi intens cromatic, de obicei acoperit de granulaţiile din citoplasmă. Aceste granulaţii
sunt numeroase, de dimensiuni inegale si bazofile .In coloraţie albastru de toluidină se identifică mastocitul ca o celulă acoperită
complet de granulaţii (citoplasma şi chiar nucleul).Unele dintre aceste granule sunt colorate în albastru (ortocromazie) şi altele
sunt colorate în roşu-violaceu (metacromazie).In HE, granulele nu se coloreaza.
Plasmocitul, are forma ovalară, (când plasmocitele sunt grupate pot avea formă poliedrică) cu citoplasmă bazofilă,
datorată bogatei ergastoplasme necesare sintezei de anticorpi (în vecinătatea nucleului această bazofilie practic dispare ). Nucleul
este situat excentric, cu cromatina dispusă radiar, (similar spiţelor de roată), poate avea 1-2 nucleoli. Se poate colora specific cu
verde –metil-pironină : nucleul (ADN) se colorează în verde ,iar citoplasma şi nucleolul (ARN) în roşu
Adipocitul (celula grasă)- este o celulă mare, sferică, care are cea mai mare parte a citoplasmei ocupată de o bulă de
grăsime. Grăsimea împinge citoplasma la periferia celulei, unde găsim şi nucleul turtit. Adipocitul este fie de origine fibrocitară,
fie de origine histiocitară. Dacă este de origine histiocitară, grăsimea se acumulează sub formă de mici picături dispersate în
citoplasmă, iar nucleul este situat central.
Dupa includera la parafină grăsimea se dizolvă (în solvenţi organici), astfel că adipocitul de origine histiocitară, apare
cu o citoplasmă spongioasă, iar adipocitul de origine fibrocitară ca o vacuolă mare cu puţină citoplasmă periferică în care nucleul
este turtit .(imaginea de inel cu pecete).
Adipocitul poate fi pus în evidenţă (după fixare în formol şi secţiuni la congelare), prin coloraţii specifice lipidelor :
-Sudan IV – se colorează în negru
-Sudan III- se colorează în roşu- portocaliu
-Scharlach Roth – se colorează în roşu
-sulfat de albastru de nil – se colorează în roz (grăsimile neutre)
-diferite nuante de albastru (acizii graşi)
-acid osmic (fixator şi colorant pentru grăsimi – se colorează în negru-brun.
Adipocitul în ţesut apare acoperit cu o reţea (ca o plasă), de fine fibre de reticulină, de obicei în apropierea unui capilar
sanguin.
Cromatocitul sau celula pigmentară, este o celulă cu multe prelungiri ramificate, cu nucleul central, iar citoplasma
conţine granule de pigment (frecvent pigment tip melanină ), care poate acoperi şi nucleul. Astfel de celule pot fi observate pe
preparatele histologice necolorate, datorită melaninei.

Fibrele conjunctive sunt

-fibre de colagen (sunt conjunctive propriu-zise)
-fibre de reticulina (precolagene, argirofile)
-fibre elastice
Fibrele colagene –sunt lungi, mai grosiere, dispuse în fascicule. Sunt acidofile, colorându-se nespecific cu eozina, în
roz, şi specific cu :
-fuxina acidă (pirofuxina din coloratia tricromică Van Gieson) –în roşu
-albastru de anilină (coloraţie tricromică Masson) –în albastru
-Verde de lumina – în verde
Fibrele de reticulină sunt mai subţiri, ramificate şi anastomozate, se pot pune în evidenţă doar prin impregnare
argentică (sunt argirofile), şi nu apar distincte de fibrele de colagen în coloraţii uzuale.
Fibrele elastice, sunt fibre subţiri, lungi, se pot pune în evidenţă pe preparatele histologice numai dupa coloraţii
specifice cu orceină, când se colorează roşu-brun .

2
 SUBIECTE HISTOLOGIE

Substanţa fundamentală este amorfă şi nu se colorează decât palid în tehnicile histologice uzuale.

4. Epitelii simple(pavimentoase, cubice si cilindrice)- structura, localizare

Epitelii simple pavimentoase 1. endotelii

-sunt formate din celule late si foarte reduse ca 2. mezotelii (pleura, pericard, peritoneu)
inaltime, care adera intre ele, astfel incat pe 3. fata interna timpan
preparatele histologice obisnuite nu se pot observa 4. foita externa capsula Bowmann
limitele celulare. In impregnare argentica, conturul 5. alveolei pulmonare
cellular apare poligonal, usor ondulat si colorat in 6. ram descendent ansa henle
negru.
Functii: de protectie, de alunecare, transport de
substante
Cubic simplu 1. plexuri coroide
-formate dintr-un rand de cellule izodiametrice, 2. fata interna cornee
cu limite greu de distins in microscopia electronica. 3. canalicul Boll
-Functii-de protectie, secretorie (epiteliul 4. canalicul biliar spatiul Kiernan
plexurilor coroide) 5. tubi Bellini-rinichi (tub contort distal)
6. epiteliul ovarian
Cilindric simplu 1. tub digestiv subdiafragmatic
-sunt formate dintr-un singur rand de cellule ce au 2. colecist
inaltimea mai mare decat celelalte dimensiuni 3. trompa uterine
Functii : protectie, absorbtie,secretie(celula 4. uter
caliciforma din epiteliul intestinal, membrana 5. cai biliare extrahepatice
secretanta de la nivelul epiteliului gastric)

5. Glande exocrine acinoase., structura, localizare

In aceste glande, adenomerii sunt numiţi acini, au formă sferică sau ovalară şi se aranjează sub forma unui ciorchine
de strugure.
Se clasifică în :
 seroase ;acinul are formă sferică, celulele glandulare au formă piramidală sunt aşezate pe un singur rând, delimitând
un lumen îngust şi stelat cu prelungiri intercelulare. Citoplasma apicală conţine granule de zimogen, precursorul produsului de
secreţie.
Nucleul este rotund, aşezat în jumătatea bazală a celulei. Citoplasma celulei are un aspect întunecat . Intre polul bazal
al celulei şi glandilem se găsesc celulele mioepiteliale.
Acinii seroşi se găsesc în glanda parotidă, pancreasul exocrin, glandele linguale von Ebner, în glandele salivare mixte.
 mucoase ; acinul are formă alungită ovalara şi este mai voluminos decât cel seros. Are lumenul rotund şi larg,
mărginit de celule trapezoidale. Citoplasma celulelor are aspect spongios, din cauza bulelor care nu se colorează decât cu
mucicarmin în roşu-cărămiziu. Citoplasma are un dezvoltat complex Golgi. Nucleul este turtit aşezat în polul bazal al celulei.
Intre glandilem şi polul bazal al celulelor se găsesc celule mioepiteliale. Se găsesc în glandele palatine, glandele
linguale Weber, în glandele salivare mici intraepiteliale, în glandele salivare mixte mari.
 mixte. acinul este ovalar sau alungit, cel mai voluminos dintre cele trei tipuri de acini. Este alcătuit dintr-o porţiune
mucoasa, aproximativ 4/5 şi o porţiune seroasa mai mică, ce ocupă un pol al acinului sub forma unei semilune ,( Semiluna lui
Gianuzzi).
Se găseşte localizat în glandele salivare mixte mici si mari.

6. Glanda sebacee, structura, localizare

Glanda sebacee este o glanda alveolara cu morfologie particulara. Are un aspect de sac plin cu celule. Pe glandilem
(membrana bazala) se găseşte stratul bazal alcatuit dintr-un rând de celule cubice, tinere , cu citoplasmă întunecată Nucleul este
situat central..Prin diviziune de tip nodal, celula bazala formeaza doua celule progene diferite :
-una, asemanatoare cu celula parentala, va ramane pe glandilema

3
 SUBIECTE HISTOLOGIE

-cealalta, deosebita fata de celula parentala, evolueaza spre keratinizare, contribuind la formarea scheletului de
sustinere glandular, sau se incarca cu sebum, îşi pierd colorabilitatea, apar spongioase şi cresc în volum. Pe măsură ce citoplasma
devine mai spongioasă, nucleul prezintă diferite aspecte involutive :(picnoză, cariorexis, carioliză). In celulele complet involuate
datorită încărcării deosebite cu sebum(grăsime)nucleul este dispărut.
Glanda nu are canal excretor, sebumul fiind eliminat prin gatul glandei la nivelul firului de par.

6. Epiteliul de tranzitie, paramalpighian, uroteliul- descriere localizare

Localizat în mucoasa căilor urinare extrarenale (calice, bazinet, ureter, vezică urinară, uretră, regiunea prostatică şi
membranoasă la bărbat şi porţiunea iniţială a uretrei feminine).
In acest tip de epiteliu celulele sunt aşezate pe mai multe rânduri, formând trei straturi:
 stratul bazal, alcătuit dintr-un singur rând de celule cubico-cilindrice,
 stratul intermediar, cu mai multe rânduri de celule polimorfe (poliedrice, în rachetă)
 stratul superficial, cu celule turtite, întinse la suprafată, acoperă mai multe celule de dedesubt. Prezintă unul sau doi
nuclei.
Membrana celulelor superficiale prezintă spre lumen, o diferenţiere, cuticula, cu rol de protecţie. Uroteliul este un
epiteliu foarte plastic , astfel el poate deveni mai aplatizat pe seama stratului intermediar cand in lumenul vezicii se acumuleaza
urina si se ingroasa cand vezica s-a aplatizat

7. Tesut conjunctiv gras- descriere, localizare

Un ţesut conjunctiv în care predomină celulele, este ţesutul gras (adipos). Pe langa celule in acest tesut sunt foarte bine
reprezentate si bibrele de reticulina, ce cormeaza o retea densa in jurul adipocitelor, asemanatoare membranei bazale, dar
substanta fundamentala in acest tip de tesut este putin reprezentata. Celulele adipoase sunt grupate in lobuli adiposi, dispusi in
raport cu capilarele sanguine ca frunzele de salcam fata de axa centrala..
Spatiile interlobulare sunt ocupare de un schelet fibros format din travee de fibre .
Totalitatea tesutului adipos formeaza grasimea organismului care din punct de vedere histo-fiziologic se imparte in
tesut adipos alb si tesut adipos brun.
Tesutul adipos alb are o culoare de la alb la galben in junctie de regimul alimentar. Este bogat reprezentat la nivel
cutanat, constituind paniculi adiposi si o distributie regionala dependenta de varsta si sex.. Il mai gasim localizat in jurul
organelor(rinichi, suprarenala, tiroida, mezenter) si in regiunile axilara si inghinala.
Adipocitele albe apar pe preparatele histologice de formă sferoidală, alipindu-se una de alta, dispuse în grupuri sau
chiar în lobuli. Intre adipocite rămân spaţii foarte reduse, ocupate de ţesut conjunctiv lax, care conţine substanţă fundamentală şi
din loc în loc câte o celulă conjunctivă (de tip fibrocitar), fibre conjunctive, (de reticulină şi de colagen) şi capilare sanguine.
Tesutul adipos brun este caracteristic animalelor care hiberneaza, la om intalnindu-se rar. Il gasim la sugar si fat
dispus in zona gatului si a toracelui.
Acest tip de tesut este puternic lobulat si vascularizat, iar fiziologic este mult mai activ.
Celulele sale sunt poliedrice, cu membrana evidenta, citoplasma vacuolara iar nucleul este situat central. Mitocondriile
din celula pot cupla si decupla fosforilarea oxidativa, dirijand astfel producerea de caldura dupa necesitatea organismului.
Tesutul adipos brun nu se mai formeaza dupa nastere si nici nu se transforma reversibil in tesut adipos alb.
Functiile tesutului adipos :
-izolator termic
-functie de protectie mecanica si amortizare
-depozitarea substantelor grase de rezerva

8. Tesutul conjunctiv lax- descriere localizare

Dintre ţesuturile conjunctive în care predomină substanţa fundamentală ne vom referi în special la ţesutul conjunctiv
lax. In acest ţesut se disting practic toate celulele conjunctive : (fibrocit, fibroblast, histiocit, mastocit, adipocit, plasmocit), rare
celule alogene, (leucocite) şi toate tipurile de fibre conjunctive: (colagen, reticulină, elastice) Substanta fundamentala e bine
reprezentata, este incolora, usor transparenta, vascoasa. Tesutul conjunctiv lax constituie locul de electie pentru injectiile
subcutanate , si la nivelul sau formeaza edemul.
Pentru a demonstra mai bine structura ţesutului conjunctiv lax, se practică aşa numita « bula de edem » . Bula de edem
se obţine prin injectarea unei cantităţi mici (12ml) de soluţie de colorant slab, (violet de Dahlia, eozina), în hipodermul unui
animal de experienţă. Se lasă puţin timp pentru colorarea diferitelor componente, se excizează, se disociază, şi se întinde pe o
lamă un fragment din ţesutul injectat, pentru examinare la microscop.
Ţesutul conjunctiv lax se găseşte în intreg organismul şi este foarte bogat vascularizat (capilare sanguine şi limfatice).

4
 SUBIECTE HISTOLOGIE

Functii :
-mecanica, asigurata de textura deosebita a fibrelor si de abundenta substantei fundamentale. –de reparare, exercitata
de fibroblasti prin fibrilogeneza
-rol lubrefiant prin MPZ continute
-de aparare, exercitata prin fagocitoza, coloidopexie si producerea de anticorpi, gratie macrofagelor autohtone sau a
celor venite din sange.
-functie cicatrizanta, prin tesutul de granulatie ce ia nastere tot din tesutul conjunctiv lax
-functie de preluare si depozitare a excedentelor lichidiene datorate unor stari patologice (edeme)

10. Epitelii pavimentoase stratificate fără keratinizare: descriere, localizare

Localizare: epiteliul mucoasei bucale, esofagiene, vaginale, a canalului anal., canal auditiv extern
Dinspre membrana bazală spre suprafaţă prezintă 3 straturi:
 Stratul bazal, alcatuit din celule cilindrice, cu nucleii aşezaţi spre polul bazal,
 Stratul intermediar spinos, alcătuit din mai multe rânduri celulare. Celulele au formă poliedrică şi sunt unite între ele
prin spini sau desmozomi, de unde si denumirea de strat spinos.
 Stratul superficial, cu câteva rânduri de celule din ce în ce mai turtite, cu nuclei picnotici şi aplatizaţi. In aceste
epitelii celulele îşi păstrează nucleii până în stratul superficial

11. Tesuturi conjunctive bogate in fibre de colagen- localizare, descriere

Se impart dupa criteriul orientarii fibrelor in raport cu fortele mecanice exercitate asupra tesutului astfel
-tesut conjunctiv dens neordonat
-tesut conjunctiv dens semiordonat
-tesut conjunctiv dens ordonat
Tesutul conjunctiv dens neordonat, se caracterizeaza prin predominenta fibrelor de colagen organizate in fascicule
de grosimi diferite orientate in toate directiile, ce vor forma o impaslire spatiala, lasand spatii foarte mici pentru celule si
substanta fundamentala. Fibrele de elastina si de reticulina sunt putine, dispuse dezordonat printre fibrele de colagen. Functii
principale: functii mecanice de rezistenta la presiune, impingere, smulgere, frecare.
Il gasim localizat in corionul mucoaselor (tub digestiv, aparat respirator).
Tesutul conjunctiv semiordonat il gasim in derm. Fibrele de colagen sunt dispuse in fascicule. Orientate dupa
actiunea fortelor ce actioneaza asupra tesutului in zona. Fibre de elastina si reticulina putine. Celule si substanta fundamentala
putin reprezentate. Functii principale: functii mecanice de rezistenta la presiune, impingere, smulgere, frecare.
Tesuturile conjunctive dense ordonate, sunt acele tesuturi in cere fibrele de colagen se orienteaza intr-o directie sau
doua directii, dupa niste planuri determinate de fortele mecanice ce actioneaza in zona respectiva. Au vascularizatie redusa, se
hranesc prin difuziune si sunt situate la locurile de tractiune si presiune maxima. Exemple: tendonul, aponevroza, tesutul propriu
cornean.
Tendonul, este format din fibre colagene groase, dispuse in manunchiuri paralele printre care se gasesc rare fibre
elastice dispuse in retea. Fibrele sunt orientate intr-o singura directie. Tenocitele sunt singurul tip celular prezent si reprezinta
fibrocite modificate. Sunt dispuse in siraguri. Au o citoplasma sub forma de expansiuni membraniforme(prelungiri alare) iar
nucleul este mult alungit. Substanta fundamentala este redusa. Fibrele tendinoase sunt grupate in fascicule ce alcatuiesc unitati
structurale primare sau secundare care in totalitatea lor vor alcatui tendonul ca organ. Un fascicul primar este imbracat si
solidarizat de un manson de tesut conjunctiv lax numit peritenoniu intern sau endotenoniu. Mai multe fascicule primare se aduna
pentru a forma fasciculul secundar, care si el este delimitat de o teaca conjunctiva proprie, peritenoniu extern. Mai multe fascicule
secundare se unesc si vor forma tendonulca organ, delimitat de o teaca conjunctiva, epitenoniul. Tendonul nu e vascularizat iar
capacitatea sa de regenerare e redusa.

12. Substanta fundamentala, structura, localizare

Substanta fundamentala a tesutului conjunctiv apare la MO ca fiind constituita dintr-o componenta amorfa, omogene,
transparenta, in care starea fizica oscileaza intre gel si sol si prezinta o compozitie chimica complexa. Ea poate fi mai mult sau
mai putin reprezentata, in functie de tipul tesutului conjunctiv. La microscopul electronic ea prezinta 2 aspecte:
-o structura in retea formata din macromolecule filamentoase si ramificate
-macromolecule globuloase aflate in ochiurile retelei.
Biochimic substanta fundamentala este formata din:

5
 SUBIECTE HISTOLOGIE

-apa, 70-80%, se gaseste intr-o continua miscare, continand substante solvite sau in suspensie, realizand mediul
biologic necesar metabolismului local.
-proteine, reprezentate de colagenul solubil, proteine plasmatice, aminoacizi si polipeptide
-glicozaminoglicani sau mucopolizaharide 10% (complexe polizaharidice compuse din unitati repetitive de
dizaharide) reprezentati de :, , heparina . Mucopolizaharidele pot fi : acide si neutre
Mucopolizaharidele acide sunt bazofile, metacromatice. PAS negative. Se coloreaza cu albastru alcian. Se impart in
MPZ simple (acidul hialuronic si condroitinic) si MPZ complexe (condroitin-sulfatii A, B, C, keratan-sulfatii si heparin sulfatii)
Mucopolizaharidele neutre, nu sunt bazofile si metacromatice si sunt structurate sin din proteine si polizaharide .
Sunt PAS pozitive si se evidentiaza cu acid periodic Schiff.
-saruri minerale
-diversi metaboliti-
Functii:
-mediu biologic unde au loc schimburile dintre mediul intern si lichidul intracelular
-depozit pentru substante minerale si proteine , contribuind la mentinerea homeostaziei mediului intern
-intervine in apararea organismuluica o bariere in fata proceselor inflamatorii

13. Fibrele tesutului conjunctiv, descriere , localizare

Fibrele tesutului conjunctiv sut reprezentate de fibrele de colagen , elastina si reticulina

Fibrele de colagen sunt prezente in toate tipurile de tesut conjunctiv, dar cu predilectie in acele structuri conjunctive
cu functii mecanice: tendoane, aponevroze, capsule, ligamente. . In MO apar drepte sau ondulate orientate diferit in functie de
directia de actiune a fortelor mecanice.Sunt inextensibile si rezistente la tractiune. Colagenul e atacat de colagenaza si sucul
gastric dar nu e descompus de sucul pancreatic. Fibrele au diametrul de 10 microni, existand fie izolate fie in fascicule de grosimi
si lungimi variate care se incruciseaza formand o textura neregulata.. O fibra de colagen este alcatuita din fibrile, solidarizate intre
ele prin ciment mucopolizaharidic. Fiecare fibrila este alcatuita din protofibrile, cu aspect caracteristic datorat unei alternante de
benzi clare si intunecate cu o periodicitate de 640 A, ce rezulta din orientarea diferita a aminoacizilor. Protofibrilele sunt formate
din 1-3 lanturi de polipeptide.
Biochimic, fibrele de colagen sunt formate din macromolecule de tropocolagen dispuse ordonat, paralel in fibra de
colagen. O molecula de tropocolagen este formata din 3 lanturi polipeptidice dispuse helicoidal, unite intre ele prin punti de
hidrogen.. Prin fierbere fibrele de colagen dau gelatina. Sunt cunoscute pana in prezent 5 tipuri diferite de colagen.
Fibrele de elastina sunt mai subtiri decat fibrele de colagen si proaspete au culoare galbena. Sunt omogene si foarte
refringente, se ramifica si se anastomozeaza, formand retele neregulate sau lamele. Sunt extensibile. Se intalnesc in tesutul
conjunctiv lax, peretii vaselor sanguine, plaman, tegumente.
La ME apar alcatuite din protofibrile omogene, fara periodicitate. Prezinta in centru o masa amorfa, structurata, ce
contine elastina, inconjurata de o teaca de microtubuli alcatuiti din glicoproteine. Biochimic sunt formate din elastina, sintetizata
si secretata ca precursor numit tropoelastina. Fibrele elastice sunt rezistente la fierbere, la acizi si sunt atacate de enzimele sucului
pancreatic.
Fibrele de reticulina sunt expresia morfologica a colagenului de tip III. Se mai numesc si fibre precolagene . Se
prezinta ca structuri fibrilare fine ramificate si anastomozate, formand retele cu ochiuri de diferite dimensiuni. Se gasesc in stroma
organelor hemolimfopoietice, in jurul adipocitelor a fibrelor nervoase, fibrelor musculare, capilarelor. Fibrele de reticulina se
deosebesc de fibrele de colagen prin cantitatea mare de mucopolizaharide pe care o contin si prin faptul ca protofibrilele nu se
constituie in manunchiuri.

14. Tesuturi conjunctive bogate in fibre elastice –descriere, localizare

Tesuturile elastice sunt formate predominant din fibre elastice printre care se pot gasi si fibre colagene si de reticulina.
Celulele si substanta fundamentala sunt slab reprezentate. Pot fi gasite in organism sub doua aspecte:
a. tesut conjunctiv elastic neordonat, format din fibre elastice slab ramificate si orientate in diferite directii in functie
de actiunea factorilor mecanici. Exista printre acestea si delicate fibre de colagen si celule conjunctive autohtone. Localizat in
peretii alveolelor pulmonare, ligamentele intervertebrale, corzile vocale inferioare
b. tesut conjunctiv elastic ordonat, contine fibre elastice, mai grosiere, rare si delicate fibre de colagen si putine
celule. Fibrele de elastina sunt ordonate , orientate in anumite directii, avand o dispozitie lamelara. Le gasim la nivelul peretelui
arterial si venos la nivelul limitantelor elastice si in media arterelor de tip elastic. (aorta).

15. Tesuturi conjunctive bogate in fibre de reticulina (descriere, localizare)

6
 SUBIECTE HISTOLOGIE

Sunt tesuturile in care predomina fibrele de reticulina si celulele reticulare. Are doua variante de prezentare
-a. Tesutul reticular lamelar, format din retele de fibre reticulinice anastomozate intr-un singur plan, formand lame
membraniforme. Il gasim raspandit in tot organismul la nivelul membranelor bazale si in jurul adipocitelor
b. Tesutul reticular spongios, ce alcatuieste stroma organelor hemolimfopoietice (hemomedula, splina, ganglioni
limfatici). Este format dintr-o retea densa de fibre de reticulina si din celule reticulare. Fibrele de reticulina se anastomozeaza si
realizeaza o retea tridimensionala cu spatii largi care sunt ocupate de substanta fundamentala si de parenchimul organului
respectiv.

16. Tesuturi conjunctive tinere: descriere , localizare

a. Tesutul mezenchimatos, este foarte raspandit la embrion si in primele luni de viata ale fatului. Celulele au
prelungiri (aspect stelat) si realizeaza o retea tridimensionala in ochiurile carora se afla o bogata substanta fundamentala. Fibrele
sunt agsente. Intr-un stadiu mai avansat fibrele isi retrag prelungirile si incep diferentierea, tot atunci incepand si fibrilogeneza.
b.Tesutul gelatinos-mucos, (gelatina Warton), este foarte raspandit la embrion si fat. In viata intrauterina se gaseste in
cordonul ombilical. Se mai gaseste in ligamentul spiral al urechii si in pulpa dintelui. Celulele sunt reprezentata de celulele
reticulare si mezenchimale si au aspect stelat. Prelungirile lor delimiteaza ochiuri largi ce contin substanta fundamentala
abundenta, gelatinoasa, puternic hidratata, PAS pozitiva si metacromatica. Fibrele reprezentate de fine fascicule de colagen ce
formeaza o fina stroma fibrilara.
c. Tesutul de granulatie, singurul tip de tesut conjunctiv tanar ce il gasim la adult. Este constituit din ansamblul
mugurilor conjunctivo-vasculari care se formeaza in cursul cicatrizarii plagilor. Foarte bogat in celule(celule reticulare,
fibroblaste, histiocite, limfocite, plasmocite) si substanta fundamentala (putin hidratata) si sarac in fibre. Caracteristica acestui tip
de tesut este existenta unui numar foarte mare de capilare.

17..Ţesutul muscular neted (origine, structura, localizare)

Ţesutul muscular neted are ca şi unitate morfofuncţională fibra musculară netedă care se mai numeşte şi miocit.

Fibra musculară netedă(miocitul)

Fibra musculară netedă este o celulă uninucleată, de formă alungită, (fusiformă), cu extremităţile efilate, (uneori
ramificate scurt -ca la unele fibre musculare din vase), iar partea centrală care conţine nucleul este cea mai îngroşată.
Lungimea miocitelor este cuprinsă între 20 microni (ex: miocitele din peretele arteriolelor) şi 200 microni. Cele mai
lungi fibre musculare netede sunt în uterul gravid: 0,5-1mm.
Diametrul porţiunii centrale este de aproximativ 7-10 microni.
Fibra musculară netedă este alcatuită din:
1. citoplasmă (sarcoplasmă)
2. nucleu
3. membrana fibrei
Sarcoplasma este omogenă (la celulele nefixate) sau fin granulară (dupa fixare) şi mai abundentă în jurul nucleului.
Fiind acidofilă se colorează cu coloranţi de tipul eozinei. In sarcoplasmă se găsesc organitele celulare, incluziuni, (glicogen,
lipide) ,mioglobină, ATP, enzime şi diferenţieri fibrilare numite miofibrile, care sunt specifice fibrei musculare
Miofibrilele sunt diferenţieri sarcoplasmatice filamentoase, fine, dispuse în jurul fibrei musculare, paralele între ele.
Sunt omogene, birefringente în lumină polarizată, greu vizibile la microscopul optic în coloraţii obişnuite. Apar însă colorate
evident în negru, după colorarea cu hematoxilină-ferică.
Nucleul unic, aşezat central, are formă alungită, ca un bastonaş, cu extremităţile rotunjite. Conţine cromatină relativ
abundentă.
Membrana fibrei, este învelişul foarte subţire al miocitului, formată din plasmalema şi o sarcoplasmă discontinuă
înconjurată de glicocalix.
In ţesutul muscular neted ,fibrele musculare netede se asociază prin intermediul ţesutului conjunctiv (bogat in fibre de
reticulină şi fibre elastice), rezultând:
a) pături (straturi, tunici), în care toate fibrele sunt orientate în aceeaşi direcţie. In asocierea lor fibrele musculare
netede se aşează cu porţiunea centrală a uneia lângă extremitatea subţire a fibrei vecine.Aceasta organizare o gasim in tunicile
musculare din organele cavitare:
-tubul digestiv, începând cu treimea medie a esofagului, până la anus,
-aparatul urogenital (uter, trompă uterină, vagin, vezică urinară, ureter, bazinet, calice renale),
-aparatul respirator (trahee, bronhii, bronsiole),
-în media vaselor sanguine( artere , vene) şi limfatice.

7
 SUBIECTE HISTOLOGIE

b) fascicule
-în stroma unor organe (prostata).
Ţesutul muscular neted este slab vascularizat iar inervaţia este vegetativă (fibre nervoase simpatice şi fibre nervoase
parasimpatice).

18.Ţesutul muscular striat scheletal (origine, structura, localizare)

Tesutul scheletal formeaza masa muschilor voluntari ce constiuie impreuna 40% din greutatea corporala. Tot muschi
striati gasim si in structura limbii si 1/3 superioara a esofagului.
Ţesutul muscular striat are ca unitate morfofuncţională fibra musculară striată. In ţesutul muscular striat asocierea
fibrelor musculare realizează fascicule de diferite mărimi (fascicule primare, secundare, terţiare, cuaternare). Asocierea paralelă a
fibrelor într-un fascicul se realizează cu ajutorul unui ţesut conjunctiv lax, numit endomisium, care conţine o bogată reţea de
capilare anastomozate şi terminaţiuni nervoase. Fasciculele musculare primare sunt grupate în fascicule secundare şi aşa mai
departe. Aceste fascicule secundare sunt separate între ele tot prin ţesut conjunctiv lax (perimisium intern), care conţine vase şi
nervi.In totalitate fasciculele musculare formează muşchiul care este învelit de o membrană conjunctivă (perimisium extern),
dublată de aponevroză.
Pe lângă bogata vascularizaţie, muşchiul striat este bogat inervat. Inervaţia senzitivă realizează fusurile
neuromusculare, iar cea motorie realizează placa motorie).
Este o formaţiune citoplasmatică gigantă, (plasmodiu), ce conţine mai multi nuclei. Ea are o formă alungită, cilindrică,
cu aceeaşi grosime pe toata întinderea sa. Lungimea fibrei musculare scheletice ajunge până la 3-12 cm, iar grosimea ajunge la
100 microni. Fibra musculară striată este alcatuită din:
-citoplasmă (sarcoplasmă),
-nuclei,
-membrana fibrei.
Sarcoplasma apare fin granulară, dispusă mai abundent în jurul nucleilor şi conţine organite celulare comune,
incluziuni şi diferenţieri specifice, miofibrile striate , (aşa zisa sarcoplasmă functională, spre deosebire de sarcoplasma trofică).
Miofibrilele au aspect heterogen (dat de alternanţa discurilor clare cu cele întunecate), şi se întind , paralele între ele,
de la un capăt la celălalt al fibrei musculare striate.
Pe preparatele microscopice colorate cu metodele obişnuite (H. E. , tricromice)-se observă slab striaţiile fibrelor
musculare (se coloreaza de fapt doar discurile întunecate). Prin tehnici speciale, (coloraţia cu Hematoxilină ferică Heidenhain,
ş.a.), se observă net alternanţa discurilor clare cu discurile întunecate la nivelul miofilamentelor.
Pe preparatele proaspete , la microscopul cu lumină polarizată, se observă că discurile clare sunt monorefringente,
(izotrope, se notează cu I) şi discurile întunecate sunt birefringente , (anizotrope se noteaza cu A).
Discurile clare sunt străbătute prin mijlocul lor de o bandă întunecată, care se prelungeşte în afara miofibrilelor,
inserându-se pe plasmalemă. Aceasta membrană numită “stria lui Amici, sau stria Z), solidarizează deci miofibrilele între ele ,
(solidarizarea fiind necesară mai ales în contracţie), îndeplinind funcţia de telofragmă. In mijlocul discurilor întunecate se observă
o bandă clară (banda Hansen, H).
Prin mijlocul zonei H, trece o membrană întunecată, M.
Segmentul de miofibrilă cuprins între doua membrane Z vecine constituie sarcomerul sau căsuţa lui Krause, care este
considerat o unitate de contractie.
Nucleii sunt foarte numeroşi, au formă ovalară, orientaţi în axul lung al fibrei, dispuşi sub plasmalemă (la periferia
sarcoplasmei).
Nucleul este uneori răsucit, în fibra musculară contractată.
Membrana fibrei este constituită din plasmalemă şi dublată în afară de o structură reticulinică continuă, numită
sarcolemă.

19. Tesutul muscular miocardic(miocardocitele lucratoare)

Tesutul muscular miocardic reprezinta o forma particulara de tesut muscular striat, fiind format din fibre musculare
striate, uninucleate, jonctionate intre ele prin discuri intercalare. El intra in structura miocardului atrial, ventricular si in structura
muschilor papilari si asigura functia de pompa a inimii.
In structura miocardului fibrele miocardice se organizeaza in fascicule sau retele plexiforme a caror orientare generala
este vizibila macroscopic. Ele se jonctioneaza prin intermediul discurilor intercalare sau striilor scalariforme Eberth. Discul
intercalar reprezinta un complex jonctional cu structura si functionalitate particulara, prezent doar in miocard.

8
 SUBIECTE HISTOLOGIE

Miocardocitele sunt celule cilindrice, capetele lor adesea ramificate formand adevarate retele anastomotice. Nucleul
este central, ovalar, cu axul lung in axul celulei. Substratul contractile reprezentat de miofibrile este bine dezvoltat. Miofibrilele
sunt asezate ordonat si prezinta striatii transversale caracteristice fibrelor musculare striate. In jurul nucleului striatiile transversale
sunt absente.Desi asemanatoare intre ele miocardocitele lucratoare nu sunt identice. Ele prezinta aspecte morfologice variabile ca
urmara a adaptarii la lucrul mecanic pe care-l efectueaza. In acest sens exista 2 categorii de celule miocardice :
-miocardocite ventriculare, voluminoase, cu reticol endoplasmic slab dezvoltat dar cu numeroase mitocondrii.
Miofibrilele sunt numeroase, dense, paralele cu axul mare al celulei iar sistemul T este foarte dezvoltat. Striile Eberth sunt mai
evidente
-miocardocitele atriale sunt mai mici, sarcoplasma are mai multe organite si mai putine miofibrile.
Miocardocitele sunt celule ce si-au pierdut capacitatea de diviziune , de aceea pentru a putea dezvolta un lucru
mecanic sustinut ele se hipertrofiaza. La om capacitatea de regenerare a fibrelor miocardice e practic nula, iar repararea leziunilor
rezultate din distrugerea miocardocitelor se realizeaza prin proliferare conjunctiva si aparitia tesutului fibros cicatriceal.

20. Tesut nodal (structura, localizare, functie)

In structura miocardului exista si celule capabile sa se depolarizeze ritmic si sa transmita undele de depolarizare
miocardocitelor lucratoare. Aceste celule sunt denumite celule cardionectoare si formeaza sistemul excitoconductor al cordului,
care cuprinde urmatoarele structuri :
-nodul sinoatrial-situat in peretele lateral al atriului drept, in apropierea orificiului de varsare al VCS. Celulele sunt
dispuse in jurul unei artere proprii.
-nodul atrioventricular, situat in peretele postero-inferior al atriului drept. Este mai voluminous, cu contur neregulat.
El se continua cu fasciculul atrioventricular Hiss
- fasciculul atrioventricular Hiss, singura legatura dintre cele 2 etaje ale cordului, porneste din nodul atrioventricular
sub forma unui fascicul voluminos ,coboara pe partea postero-laterala dreapta a septului interventricular si dupa 1.5cm se imparte
in 2 ramuri :dreapta si stanga.
. Celulele Purkinje care alcătuiesc aceşti noduli sau fascicule prezinta unul sau doi nuclei centrali, o sarcoplasmă
abundentă în jurul lor şi puţine miofibrile striate dispuse la periferie. Miofibrilele formează reţele sau împâsliri ce trec
dintr-o celula în alta.
Această dispoziţie morfologică explică transmiterea în toate direcţiile a excitaţiei contracţiei. Celulele ţesutului
nodal se continuă cu miocardocitele lucrătoare prin forme de tranziţie.
Contracţia cardiacă şi automatismul ritmic sunt sub dependenţa ţesutului nodal.

21. Celule nevroglice (nevroglia)

Nevroglia sistemului nervos central

Aceste celule se găsesc printre neuroni şi fibre nervoase. Prin coloraţii uzuale (hematoxilin-eozină), se pun în evidenţă
numai nucleii celulelor nevroglice ; citoplasma şi prelungirile celulare ale nevrogliilor apar numai prin tehnici speciale
(impregnare argentică sau săruri de aur).
Dupa topografia lor, celulele nevroglice pot fi clasificate astfel :
-nevroglia sistemului nervos central,
-nevroglia sistemului nervos periferic.

a)macroglia :
-nevroglia protoplasmatică, se găseşte în substanţa cenuşie, ca nevroglie satelita a pericarionului, se caracterizează
prin prelungiri scurte şi ramificate.
-nevroglia fibroasă, se găseşte în substanţa albă a sistemului nervos (ca satelit al fibrelor nervoase). In citoplasmă
prezintă diferenţieri fibrilare numite gliofibrile, care se continuă şi în prelungiri. Unele prelungiri vin în contact cu capilarele
sanguine prin îngroşări ale extremităţilor numite trompe vasculare (cu rol trofic) sau picioruşe vasculare.
-nevroglia epitelială, (ependimo-ventriculară), tapetează canalul ependimar, ventriculii cerebrali şi plexurile coroide,
au formă prismatică sau piramidală şi prezintă la un pol cili, iar la polul opus au o prelungire ramificată, care se duce până la
substanţa albă.
b)oligodendroglia, se găseşte atât în substanţa cenuşie (satelită neuronilor), dar mai ales în substanţa albă, dispusă în
şiraguri lungi, în monom, de-a lungul fibrelor nervoase. Sunt celule mici cu nucleu rotund şi cu prelungiri rare şi puţin ramificate.
c)microglia, (celula lui Del Rio- Hortega), se găseşte mai ales în substanţa cenuşie (satelită a pericarionului) cât şi în
substanţa albă (satelita perifibrilară) a sistemului nervos central. Este singura nevroglie de origine mezenchimatoasă.Sunt celule

9
 SUBIECTE HISTOLOGIE

mobile, cu proprietăţi fagocitare, făcând parte din sistemul reticulo-histiocitar.Ele secretă un polipeptid , cunoscut sub numele de
factor de proliferare glială, cu rol probabil in glicogeneză.(Diculescu, 1987).
Nevroglia sistemului nervos periferic
a) nevroglia perineuronală (satelită). Sunt aşezate în jurul neuronilor din ganglionii spinali şi ganglionii simpatici,
formând în jurul fiecărui neuron o pătura de celule, care pe secţiune apar cu nucleii ovoizi, aşezaţi în cerc (corpii neuronali au
formă sferică).
b) celulele lui Schwan, constituie un învelis (teaca lui Schwann) peste teaca de mielină , la fibrele nervoase mielinice
periferice. Celula Schwann este mare, cu nucleu turtit. Are rol în formarea mielinei.
c) lemnocitele

22. Epitelii pseudostratificate

Epiteliul pseudostratificat intra in categoria epiteliilor simple, desi nucleii par asezati in straturi diferite. Prin evidentierea
membranelor celulare cu impregnare argentica sau PAS , se observa existenta unui singur rand de celule care se sprijina toate
pe membrana bazala. Celulele au insa inaltimi diferite, asa incat unele nu ajung la suprafata. Exemple : epiteliul
pseudostratificat cilindric ciliat din caile respiratorii mari, trahee, bronhii mari, epiteliul pseudostratificat cilindric cu
stereocili din epididim.
In epiteliul cailor respiratorii mari, celulele care ajung la suprafata prezinta ca si specializare a polului apical cilii
mobili, ce prezinta o miscare specifica realizata in masa, in 2 timpi: bataie, revenire (ca unduirea unui lan de grau sub adierea
vantului). Bataia se realizeaza cu cilul drept , avand rolul de a elimina corpii straini din caile respiratorii. Este o miscare
rapida. Revenirea, este o miscare lenta ce se realizeaza prin curbarea cililor. Printre aceste celule ciliate gasim si celule
caliciforme, cu polul apical dilatat, dand aspectul celulei de caliciu de floare sau cupa de sampanie. Celulele caliciforme nu
prezinta membrana apicala, iar mucusul acumulat la polul apical nu se coloreaza in coloratii obisnuite deoarece se dizolva
(polul apical este optic clar). Se evidentiaza mucusul din celulele caliciforme cu albastru de toluidina in albastru si cu
mucicarmin in rosu. Particulele de praf si corpii straini din aerul inspirat adera la pelicula de mucus de la suprafata cililor si
prin miscarea acestora sunt vehiculate spre exterior.

23. Fibrele nervoase-Dendritele si axonul

Prelungirile citoplasmatice :

Axonul
Prelungire unică mai lungă şi mai groasă, este nelipsita din neuron. Daca neuronul este unipolar (prezinta o
singura prelungire) aceea va fi cu siguranta axon. Axonul porneşte din citoplasmă dintr-o regiune sub forma de
piramida, numita con de emergenţă. Conul de emergenta se poate deosebi de dendrite prin cateva caractere
histologice : nu prezinta corpi Nissl, microtubulii sunt grupati in manunchiuri sau in fascicule. Axonul emite pe
parcurs colaterale in unghi drept, iar în porţiunea terminală numeroase ramuri scurte ce constituie telodendrium.
Axonul este format din axoplasmă, în care se găsesc neurofibrile si alte organite celulare, dar nu corpi Nissl. La
exterior se gaseşte axolema, continuarea neurolemei. Axonul conduce influxul nervos spre celulele efectoare în
sens centrifug.
Dendritele
Sunt prelungiri citoplasmatice cu rol de a recepţiona influxul nervos şi de a îl conduce spre corpul celular,
centripet. Incep cu o portiune mai groasă şi apoi se divid în ramuri tot mai subţiri.Pe suprafaţa lor dendritele
prezintă un aspect spinos, (spinii dendritici), determinat de contactele sinaptice pe care acestea le realizează cu
axonii. Prezintă la suprafaţă dendrolema, ce acoperă dendroplasma, ce conţine organite comune şi organite
specifice, (neurofibrile şi corpi Nissl)

Substanta cenusie a maduvei spinarii

Maduva spinarii este formata din substanta cenusie si din substanta alba.
Substanta cenusie este formata din :neuroni,nevroglii, fibre nervoase amielinice reprezentand prelungirile dendritice
sau axonale ale neuronilor, vase sanguine si o cantitate redusa de tesut conjunctiv perivascular.

10
 SUBIECTE HISTOLOGIE

In coarnele anterioare se gasesc mai multe tipuri de neuroni :

-cei mai numerosi sunt neuronii alfa. Sunt denumiti neuroni radiculari, deoarece axonii lor trec in substanta alba,
primesc teaca de mielina si intra in structura radacinii anterioara a nervilor spinali. Sunt neuroni stelati, multipolari, de dimensiuni
mari. Dendritele lor sunt ramificate, numerose, si fac sinapsa cu axonii neuronilor cailor piramidale si extrapiramidale sau cu
axonii unor neuroni senzitivi din coarnele posterioare. Acesti neuroni inerveaza motor fibrele musculare striate scheletice.
-neuronii gama, sunt neuroni multipolari de dimensiuni mai mici, cu forme variate ce inerveaza fibrele musculare din
interiorul fusurilor neuro-musculare.
In coarnele posterioare se gasesc neuroni senzitivi, ovalari, fuziformi, de dimensiuni variabile, dispusi in mai multe
straturi, incomplet delimitate. Dendritele lor realizeaza sinapse in cornul posterior cu axonii neuronilor pseudounipolari din
ganglionii spinali, iar axonul lor trece in substanta alba, intarnd in constitutia unor tracturi ascendente.
In cornul posterior gasim si neuroni de asociatie.
In coarnele laterale gasim neuroni vegetativi : viscerosenzitivi in jumatatea posterioara si visceromotori in jumatatea
anterioara. Sunt neuroni ovalari sau fusiformi.
Celulele nevroglice din substanta cenusie sunt reprezentate de macroglia fibroasa, macroglia protoplasmatica,
microglie, rare oligodendroglii. La nivelul canalului ependimar gasim nevroglia ependimara ce realizeaza un epiteliu unistratificat
cilindric si separa LCR de tesutul nervos
Substanta alba se dispune la exteriorul substantei cenusii si e organizata in 3 perechi de cordoane.Substanta alba este
formata din fibre nervoase mielinice grupate in fascicule ce au fie origine medulara, fie extramedulara.
Fibrele medulare sunt reprezentate de axonii neuronilor din substanta cenusie a maduvei . Aceste fibre pot fi lungi
sau scurte.

Sistem nervos periferic ( ggl. Spinal, ggl. vegetativ)

Ganglionii nervosi sunt formatiuni rotunjite care cuprind corpul celulelor nervoase impreuna cu celulele lor de
sustinere si fibrele nervoase care sosesc sau pleaca de la celulele nervoase respective.
Sunt de 2 tipuri:
-ganglioni senzoriali, senzitivi sau aferenti (Ex : ganglionii cranieni, ganglionii spinali, aflati pe traiectul radacinilor
posterioare ale nervilor spinali))
-ganglioni autonomi, vegetativi sau eferenti
Ganglionii spinali sunt formatiuni nervoase de forma ovalara, asezate pe traiectul radacinii posterioare a nervilor
spinali.
Pe sectiune longitudinala, printr-un ganglion, se evidentiaza
-capsula, la exterior, alcatuita din tesut conjunctiv dens, bogata in fibre de colagen si reticulina
-o zona corticala, alcatuita dintr-o aglomeratie de neuroni, in jurul carora se gasesc nevroglii . Neuronii prezenti la
acest nivel sunt de 3 tipuri :
-pseudounipolari somatozenzitivi
-pseudounipolari viscerosenzitivi
-multipolari visceroefectori
-o zona medulara- axiala, constituita din fibre nervoase aferente, majoritatea mielinice
Ganglionii vegetativi se prezinta ca dilatari fusiforme pe traiectul nervilor autonomi periferici localizati
paravertebral, ori in apropierea viscerelor.
Ganglionii intramurali, din peretele viscerelor sunt lipsiti de capsula conjunctiva. Neuronii sunt inconjurati de celule
nevroglice satelite
Ganglionii paravertebrali sunt ganglioni ce apartin sistemului simpatic. La exterior prezinta capsula, parenchimul
fiind constituit din neuroni impreuna cu fibrele lor si nevroglii. Neuronii sunt multipolari, apar in forma de stea. Spre deosebire de
ganglionii spinali fibrele nu sunt asezate axial, ci raspandite printre neuroni.

Sinapsa, definitie, structura, tipuri de sinapse

Este o jonctiune intercelulara specifica neuronilor. Prin intermediul sinapsei se faciliteaza eliberarea neurotransmitatorilor
care asigura transferul de informatie de la o celula la alta. Neurotransmitatorul influenteaza conductanta celulei receptoare
actionand asupra canalelor ionice si schimba potentialul membranar al celulei receptoare.

11
 SUBIECTE HISTOLOGIE

Structura sinapsei:
 element presinaptic (axon)
 element postsinaptic care poate fi dendrita, soma sau axon
 spatiu sinaptic
Butonul presinaptic contine: REN, mitocondrii, vezicule sinaptice, microfilamente, microtubuli, neurofilamente. Spatiul
sinaptic are 20-30 nm. Elementul postsinaptic este un spin dendritic care contine microfilamente, elemente de citoschelet, aparatul
spinului (optional).
Membrana postsinaptica are pe versantul intern o depunere de material electronodens ce trimite prelungiri ininterior. La fel
se intampla si la membrana presinaptica. Dupa natura materialului electronodens s-a facut clasificarea sinapselor de catre Gray:
 sinapse asimetrice (materialul electronodens presinaptic este mai mare decat cel postsinaptic)
 sinapse simetrice (materalele electronodense au dimensiuni aproximativ egale)
Aceasta clasificare este legata de aspecte functionale.

Clasificarea morfofunctionala a sinapselor:

 excitatorii - sunt asimetrice, au vezicule clare, sferice, efectul pe membrana postsinaptica este de depolarizare
(cresterea PR) - se declanseaza un potential postsinaptic excitator (EPSP)
 inhibitorii - sunt simetrice, au vezicule clare sferice sau turtite, efectul fiind de hiperpolarizare (scaderea PR) - se
declanseaza un potential postsinaptic inhibitor (IPSP).

Clasificara topografica a sinapselor

Tipul de sinapsa depinde de partile neuronului ce participa la sinapsa:
 tipurile clasice de sinapse (cele mai frecvente):
 axospinoase (sinapsa se face cu spinul dendritic) - sunt numai excitatorii
 axodendritice - sunt excitatoare sau inhibitoare
 axosomatice - sunt excitatoare sau inhibitoare
axoaxonale - sunt numai inhibitorii; din axon ca element postsinaptic este exclusa partea mielinizata (conducatoare) deci participa
la formarea sinapsei axoaxonale doar conul cu segmentul initial si butonii terminali.
 tipurile noi de sinapse (de regula inhibitorii):
 dendrodendritice
 dendrosomatice
 dendroaxonale
 somatodendritice
 somatosomatice
 somatoaxonale
 speciale (la ele participa concomitent mai multe prelungiri):
 reciproce - sunt dendrodendritice; reprezinta un complex de 2 sinapse aflate una langa alta si care conduc impulsul
nervos in sens invers
 panglica (in retina) - este axodendritica; participa 1 axon si 2 dendrite foarte apropiate intre ele; axonul face sinapsa cu
ele (1 sinapsa cu 1 dendrita). Axonul prezinta pe linie mediana o densificare in forma de panglica
 seriala - este axoaxonica; reprezinta o insiruire de sinapse axoaxonice , axonii facand sinapsa unul cu altul
Clasificarea sinapselor dupa mecanismul de transmitere
 sinapse chimice (cu neurotransmitatori)
 sinapse electrice (prin jonctiuni gap) - foarte putine in SN
 sinapse mixte (cuplaj intre sinapsa electrica si cea chimica). Sunt rare. Ex.: nucleii vestibulari laterali, nucleii tractului
mezencefalic al trigemenului.

Clasificarea neuronilor

Clasificarea neuronilor se poate face dupa mai multe criterii:

1. dupa numarul de prelungiri:
 neuroni unipolari: la adult nu exista, acestia existand doar la nevertebrate si in viata intrauterina. In viata I.U. neuronii
migreaza dintr-un loc in altul iar axonul este indreptat spre directia miscarii si e folosit la deplasare

12
 SUBIECTE HISTOLOGIE

 neuroni bipolari - foarte rari, de natura senzitiva:

 in retina
 neuronii olfactivi
 neuronii cu sediul in ggl. acusticovestibulari VIII
 neuroni pseudounipolari - au o singura prelungire la adult dar in viata I.U. au fost neuroni bipolari. Ulterior aceste
doua prelungiri se apropie una de alta si se unesc formand un trunchi comun care se ramifica apoi in “T”. Aceasta prelungire in
forma de T este axon dar culege si informatii. Astfel sunt neuronii din ggl, spinali senzitivi, situati pe radacina posterioara a n.
spinal.
 neuroni multipolari - sunt foarte complicati. Exista numeroase forme de neuroni multipolari. Ei prezinta un corp stelat.
De acest tip sunt:
 neuronii din coarnele anterioare ale maduvei spinarii
 neuronii din scoarta cerebrala care sunt:
 stelati in scoarta cerebrala
 fusiformi in stratul polimorf
 piramidali in stratul piramidal
 celulele Purkinje in scarta cerebeloasa, cu forma de para, dendritele fiind foarte ramificate, in forma de “corn de cerb”
 celulele mitrale din bulbul olfactiv
 exista si celule multipolare fara axon. Prelungirile acestor celule sunt dendrite dar care pot functiona si ca axon.
Exemple:
 celulele amacrine din retina (celule de asociatie
 celulele granulare din bulbul olfactiv
2. Dupa forma axonului:
 celule cu cosulet - axonul este scurt si prezinta multe ramificatii ce infasoara corpul celulei ca un cos. Acestea sunt
celulele Purkinje din scoarta cerebeloasa
 celulele in panza de paianjen - in scoarta cerbrala
 celulele in dublu buchet - in scoarta cerebrala
3. Dupa lungimea axonului:
 neuroni de proiectie, cu axonul foarte lung. Pot fi motorii sau senzitivi. Sunt Golgi tip I. Realizeaza proiectia pe
scoarta cerebrala a tuturor regiunilor corpului.
 neuroni de asociatie (Golgi tip II) - neuroni cu axonul scurt, de tip integrator
4. Dupa invelisul axonului:
 neuroni mielinici - au viteza mare de conducere, proportionala cu grosimea tecii si grosimea fibrei
 neuroni amielinici - au viteza mica de conducere

13
 SUBIECTE HISTOLOGIE

Limba- este un organ musculo-epitelial, cu roluri deosebite in procesele de masticatie, fonatie, deglutitie, supt si in
sensibilitatea gustativa.
Ea este formata din :
- 17 muschi, ce alcatuiesc o masa centrala
- o mucoasa linguala ce inveleste organul la exterior, alcatuita din epiteliu de acoperire
( epiteliu stratificat fara keratinizare)si corion (tesut conjunctiv, bogat in fibre de colagen)
Muschii limbii (8 perechi si unul nepereche) sunt constituiti din fascicule de fibre musculare striate , cu dispunere in
toate cele 3 planuri ale spatiului, ceea ce asigura o mare varietate de miscari organului. Printre muschi se gaseste tesut
conjunctiv lax, care contine vase de sange, filete nervoase si numeroase glande salivare de tip acinos, muco-seroase.
Mucoasa linguala, prezinta anumite particularitati. Pe fata ventrala si pe partile laterale ale limbii este neteda si
subtire, permitand vizualizarea vaselor de sange din corion. Pe fata dorsala prezinta numeroase excrescente, formate din epiteliu
si corion (tesut conjunctiv), numite papile linguale.
Exista 3 tipuri de papile :
-papile filiforme, numeroase, raspandite pe toata suprafata dorsala a limbii, fiind mai numeroase in 2/3 anterioare ale
limbii. Au forma conica.In caz de febra sau infectii locale epiteliul acestor papile prezinta o falsa keratinizare, dand aspect de
limba saburala.
-papile fungiforme, mai putin numeroase decat cele filiforme, mai numeroase pe varful si marginile limbii. Au forma
de ciupercuta sau ovoid, cu polul superior turtit. Epiteliul de acoperire poate contine muguri gustativi.
-papile caliciforme, in numar 9-11, asezate in partea posterioara a limbii alcatuind V lingual. Spre deosebire de
celelalte papile nu proemina la puprafata, ci sunt ingropate in mucoasa linguala.La exterior sunt delimitate de un sant larg, In
grosimea epiteliului ce tapeteaza santul papilelor caliciforme se afla numerosi muguri gustativi
-Limba are vascularizatie bogata
-Sensibilitatea generala a limbii e asigurata de nervul trigemen, glosofaringian si vag
-Sensibilitatea gustativa este asigurata de nervul glosofaringian
Inervatia motorie e asigurata de hipoglos

Esofagul
Este un organ tubular ce face legatura intre faringe si stomac. Peretele sau, pornind de la interior spre exterior
prezinta 4 tunici concentrice :
-mucoasa
-submucoasa
-musculara
-adventice

Mucoasa
Este alcatuita dintr-un epiteliu pluristratificat pavimentos nekeratinizat care are mai multe straturi celulare:
 celulele bazale, care se dispun in 1-3 randuri si care au citoplasma bazofila si prezinta numeroase mitoze.
 celulele poliedrice - unele au un continut bogat in glicogen.
 celulele scuamoase. Unele prezinta putine granule de keratohialina in citoplasma. Ele nu sunt keratinizate in mod
normal, dar in cazul unor traume mecanice provocate de bolul alimentar aceste zone se keratinizeaza.
Corionul mucoasei formeaza la nivelul epiteliului pluristratificat pavimentos papile conjunctive inalte. Acest
corion este mai sarac celular comparativ cu cel de la nivelul altor organe. La nivelul corionului pot aprea glandele esofagiene
superficiale, care se gasesc doar la nivelul extremitatilor esofagului (inferioara si superioara). Ele sunt glande simple, tubulare
ramificate si secreta un mucus neutru. Sunt deci glande mucoase.
Musculara mucoasei, in 2/3 superioare ale esofagului contine numai fibre cu orientare longitudinala, doar in 1/3
inferioara aparand si stratul circular intern.

Submucoasa
In submucoasa creste numarul fibrelor elastice ce asigura distensia elastica a esofagului la trecerea bolului
alimentar. Are un continut ridicat de vase sangvine mari, sistemul venos fiind foarte bine dezvoltat, acesta fiind sediul uneia din
anastomozele portocave.
Glandele de la nivelul submucoasei sunt glandele esofagiene propriu-zise. Morfologic difera de glandele
esofagiene superficiale, fiind simple, tubuloacinoase ramificate. D.p.d.v. functional sunt glande mucoase si secreta un mucus

14
 SUBIECTE HISTOLOGIE

acid. Canalul lor de excretie se deschide la suprafata epiteliului, la varsare fiind mai larg (cisterna Schaffer). Ocazional acest
orificiu se poate obstrua.
Musculara
Este alcatuita din tesut muscular neted si striat. In treimea superioara a esofagului se gasesc exclusiv fibre
musculare striate, in treimea mijlocie se gasesc si fibre musculare striate si netede iar in treimea inferioara se gasesc numai fibre
musculare netede.
Ca la toate nivelele tubului digestiv, si la nivelul esofagului musculara este impartita in doua straturi: unul circular
intern si unul longitudinal extern.
Adventicea, alcatuita din tesut conjunctiv lax.
Dupa ce strabate diafragma devine esofag abdominal care are o lungime de 2-4 cm si care este acoperit de seroasa,
fiind fixat la peretele posterior al abdomenului

Stomacul-

Stomacul prezinta mai multe regiuni anatomice:

 regiunea cardiala
 regiunea fundica
 regiunea corpului gastric
 regiunea antrului piloric
 regiunea canalului piloric
Histologic este alcatuit din 4 tunici: mucoasa, submucoasa, musculara si seroasa.
Mucoasa
Mucoasa prezinta numeroase pliuri ce dispar la distensia stomacului.
De asemenea, suprafata este brazdata de numeroase santuri putin adanci ce delimiteaza ariile gastrice cu
dimensiuni de 1-4 mm. La nivelul unei arii se deschid la suprafata epiteliului mai multe milioane (3,5 mil.) de invaginari ale
epiteliului gastric ce se numesc foveole gastrice = cripte gastrice. Acestea nu sunt glande ci la nivelul fundului lor se deschid
canalele de secretie ale glandelor gastrice.
Epiteliul de acoperire este epiteliu simplu cilindric, alcatuit dintr-un singur tip de celule: celulele
mucoase de suprafata care secreta mucus. Aceasta este o celula cillindrica, cu un nucleu oval, situat spre polul bazal, polul
apical al celulei fiind clar care contine granule de secretie (cu mucus). Acelasi epiteliu exista si in cripte, numai ca exista mai
putine granule de secretie si mai mici. La ME, aceste granule sunt dense la fluxul de electroni. Rolul acestor celule mucoase
este de a secreta un mucus neutru. O parte din acest mucus se varsa in cavitatea gastrica si intra in componenta sucului gastric
iar alta parte are rol de protectie impotriva acidului clorhidric.
Corionul permite diferentierea celor trei regiuni histologice ale stomacului:
 regiunea cardiala - contine cripte putin adanci (1/4 din grosimea corionului) si glande tubulare ramificate.
 regiunea corpului si fundului stomacului - contine cripte lungi (1/2 din grosimea corionului) si glande
sinuoase .
 regiunea pilorica (antrul si canalul piloric) - contine cripte scurte si glande lungi, drepte, cu lumen stramt,
care se pot bifurca la capete.
 Glandele cardiale si pilorice contin in principal celule mucoase.
Glandele de la nivelul fundului si corpului gastric sunt glandele gastrice propriu-zise. Ele sintetizeaza
HCl si enzimele digestive. Ele contin urmatoarele tipuri celulare:
 celule mucoase ale colului
 celule parietale (oxintice)
 celule principale (pepsinogene)
 celule nediferentiate
 celule ce apartin sistemului neuroendocrin difuz.

Musculara
La nivelul stomacului se afla cea mai groasa zona a tunicii musculare. Fibrele musculare netede sunt
situate in trei straturi:

15
 SUBIECTE HISTOLOGIE

 intern - oblic
 mijlociu - circular
 extern - longitudinal
Fibrele musculare oblice se gasesc doar la nivelul cardiei si corpului gastric.
Fibrele circulare sunt dispuse intr-un strat continuu, in toate regiunile stomacului. Ele formeaza
sfincterele.
Fibrele longitudinale sunt intr-un strat discontiinuu si se concentraza de-a lungul celor doua curburi ale
stomacului.

Organizarea lobulara a parenchimului hepatic-plan general de organizare

Cu privire la structura parenchimului hepatic s-au emis mai multe ipoteze:
 lobulul hepatic clasic
 lobulul portal Sabourin
 acinul hepatic Rappaport

Lobulul hepatic clasic

Conform acestei teorii, lobulul hepatic clasic este unitatea morfo-functionala a ficatului. Lobulul clasic reprezinta
aria din parenchim a carui sange este drenat de aceeasi vena centrolobulara (venula hepatica terminala).
Lobulii sunt in numar de aproximativ 1 mil. Ei au forma poliedrica, fiind frecvent hexagonali. Lobulul are o
inaltime de 2 mm si o latime de 0,7 mm. In alcatuirea lobulului intra placile de hepatocite cu dispozitie radiara si anastomozate.
Intre placi exista capilarele sinusoide care sunt si ele anastomozate.
Pe o sectiune transversala, lobulul are forma de poligon, de regula cu 6 laturi. In colturile sale, la locul de
vecinatate cu ceilalti lobuli exista un spatiu interlobular redus care se numeste spatiu portal Kiernan. In sectiunea transversala,
placilor celulare le corespund cordoane celulare al caror aspect variaza in functie de varsta individului. La adult grosimea unui
cordon este egala cu diametrul unui hepatocit cu exceptia locurilor de anastomoza.
Pe sectiune longitudinala fiecare cordon este gros de cel putin 2 randuri de celule, intre celule existand canaliculii
biliari.
La periferie exista placa terminala care corespunde hepatocitelor de la periferia lobulului. Placa are grosimea
unui hepatocit. La periferie, lobulul vine in raport direct cu tesutul conjunctiv din spatiile portale. Hepatocitele din placa terminal
vor forma un perete aproape continuu , fiind strabatut doar de vasele sangvine si de ductele biliare.
Spatiile interlobulare, portale Kiernan contin 3 elemente care alcatuiesc triada portala:
1. o vena interlobulara, ramura terminala a venei porte
2. o artera interlobulara, ramura terminala a a. hepatice
3. un canal biliar interlobular

Lobulul portal Sabourin

Lobulul portal repreazinta aria din parenchim a carei bila este tributara aceluiasi canalicul biliar interlobular. El
are forma de triunghi, avand in cetru spatiul portal si in varfuri trei vene centrolobulare de la trei lobuli clasici diferiti.

Acinul hepatic Rappaport

Acinul hepatic este aria de parenchim ce este tributara aceleiasi vascularizatii si aceluiasi canalicul biliar. El are
forma de romb, alcatuit din doua triunghiuri adiacente, unite prin marginile lor. Axul lung al rombului este dat de doua vene
centrolobulare iar axul scurt este dat de 2 spatii portale. In el se descriu trei zone functionale cu dispozitie concentrica:
1. in apropiera axului scurt
2. spre a. hepatica
3. spre vena centrolobulara
In functie de localizarea in cele trei zone, hepatocitele prezinta gradient metabolic, marime, activitatea enzimatica
si continutul in organite depinzand si ele de localizarea celulei in acini.
In zona 1 se afla hepatocitele care primesc sangele cu cel mai mare procent de oxigen, fiind aproape de artera
perilobulara. Aceste hepatocite au mai multe caracteristici:
 sunt cele mai active metabolic
 sunt primele care vor depune glicogen postprandial
 sunt primele care se vor activa in hipoglicemie si vor produce glicogenoliza si gluconeogeneza

16
 SUBIECTE HISTOLOGIE

 sunt primele care vor semnala aparitia semnelor de regenerare in caz de leziuni hepatice
 sunt cele mai aproape de vasul sangvin si prin urmare sunt primele supuse actiunii toxinelor absorbite din tubul
digestiv
 in caz de staza biliara sunt primele care sufera modificari.
In zona 3 hepatocitele sunt supuse si ele actiunii toxinelor insa in cantitate mai mica. La fel se exercita efectul si in
caz de staza biliara. Aici ajunge sangele cu continutul cel mai mic de oxigen. De aceea in ischemie, primele care sufera sunt
celulele din zona 3 (celulele din paropierea venei centrolobulare).
In zona 2 celulele au caracteristici intermediare celorlelte doua zone.
De fapt, toate hepatocitele au d.p.d.v. metabolic acelasi potential insa caracteristicile lor difera doar din cauza
alimentarii cu sange cu concentratii diferite de oxigen.
Cele 3 conceptii nu se exclud ci se completeaza reciproc, mai ales in unele stari patologice.

Vezicula biliara, reprezinta o dilatatie sacciforma dispusa la capatul canalului cistic. Anatomic, veziculei biliare i
se descriu 2 zone : corpul si colul. Ea constituie un rezervor temporar, in perioadele interdigestive pentru bila. La nivelul ei, bila
este concentrata (de circa 5 ori) prin absorbtia apei si a unor saruri minerale.
Obstructia cailor biliare prin calculi sau tumori duce la aparitia icterului, caracterizat prin cresterea bilirubinei in
sange, colorarea sclerelor si a pielii in galben.
Structura peretelui colecistului :
1-mucoasa
-prezinta numeroase pliuri cand organul este gol, stergandu-se progresiv cand vezica se umple
-epiteliul este reprezentat de un epiteliu simplu cilindric (la polul apical celulele prezinta specializari, microvili, cu
rol in absorbtie)
-corionul este alcatuit din tesut conjunctiv lax si este un corion aglandular.
2. tunica musculara, este formata din fibre musculare netede, organizate in fascicule. Sub influenta colecistokininei,
fibrele se contracta si vezicula biliara isi varsa continutul in duoden.
3. adventicea, este formata din tesut conjunctiv ce ancoreaza vezicula biliara la fata inferioara a ficatului. In
adventice gasim fibre de colagen fine, fibre elastice, limfocite, vase sanguine si limfatice, fibre nervoase senzitive si
vegetative(simpatice din plexul celiac si parasimpatice din vag).

Mucoasa cavităţii bucale

Cavitatea bucală este prima porţiune a tubului digestiv, delimitată anterior de buze, posterior de istmul buco-
faringian, lateral de obraji iar superior de palatul dur şî palatul moale, iar inferior de limbă şi planşeul cavităţii bucale.
Masivul gingival împarte cavitatea bucală în două compar-timente:
- vestibulul bucal, cuprins între buze, obraji şi masivul gingival;
- gura propriu-zisă, situată înapoia masivului gingival.
Cavitatea bucală este tapetată de o mucoasă1 de origine ecto-mezodermică care reprezintă o vastă suprafaţă de
recepţie pentru simţul tactil, termic, gustativ, etc. şi în acelaşi timp o barieră între mediul extern şi mediul intern al
organismului.
Din punct de vedere histogenetic, regiunea vestibulului, glandele salivare din regiunea palatină şi 2/3 anterioare ale
limbii derivă din ectoderm, în timp ce 1/3 posterioară a limbii şi restul tractului gastro-intestinal îşi are originea în endoderm.

Caracterele generale ale mucoasei bucale

Ca orice mucoasă, mucoasa bucală este formată dintr-un epiteliu de acoperire2 şi un corion (lamina propria),
separate printr-o membrană bazală
Epiteliul mucoasei bucale – este un epiteliu pavimentos stratificat de tip malpighian, fără keratinizare, în
structura căruia identificăm trei straturi celulare:
- stratul bazal;

1
Prin mucoasă se înţelege o structură epitelio – conjunctivală membraniformă, ce acoperă (căptuşeşte) la interior pereţii unui organ cavitar
care comunică cu mediul extern; seroasele sunt structuri tot epitelio-conjunctivale membraniforme care însă căptuşesc acele cavităţi ce nu
comunică cu exteriorul (pleură, pericard, peritoneu).
2

17
 SUBIECTE HISTOLOGIE

- stratul spinos (sau mucos a lui Malpighi);

- stratul superficial.
Epiteliul mucoasei bucale prezintă adaptări funcţionale şi regionale ca rezultat al acţiunii unor forţe mecanice care se
exercită asupra sa. Astfel, mucoasa bucală este împărţită în două zone:
1. zona vestibulară (care include mucoasa buzelor şi cea jugală)
2. zona masticatorie (care cuprinde mucoasa linguală, gingivală şi palatină).
Indiferent de zonă, epiteliului mucoasei bucale i se descriu cele trei straturi:
Stratul bazal – alcătuit din celule tinere, cubico-cilindrice, aşezate pe un singur rând, situat pe o membrană bazală.
Legăturile între celulele stratului bazal cât şi cu celulele stratului superficial se realizează prin intermediul desmozomilor 3;
legătura cu membrana bazală se face atât cu ajutorul hemidesmozomilor cât şi prin intermediul expansiunilor plasmalemei
bazale a celulelor acestui strat, care se ancorează printre fibrele de reticulină din structura membranei bazale. Printre celulele
stratului bazal se găsesc melanoblaste inactive care în anumite stări patologice (boala Adisson) pot deveni active (mucoasa
bucală se colorează în albastru-violet).
Aspectul ultrastructural al celulelor epiteliale este cvasiase-mănator. Astfel, citoplasma bazofilă conţine un nucleu
ovoidal şi organite comune care, împreună cu un echipament enzimatic bogat îi conferă acestui strat o intensă activitate
metabolică; RER este redus, aparatul Golgi este slab dezvoltat, prezintă ribozomi liberi, mitocondrii perinucleare, câteva
granule de glicogen, lizozomi şi tonofilamente4.
Stratul intermediar (spinos) – este alcătuit din câteva rânduri de celule poliedrice solidarizate între ele prin
desmozomi. Printre celule se află mici spaţii prin care circulă lichidul intercelular, grosimea stratului depinzând de stimulii
mecanici ce acţionează asupra sa.
Pătura profundă a stratului intermediar conţine un număr ridicat de mitoze şi formează împreună cu stratul bazal
zona germinativă a epiteliului.
În citoplasma celulei se identifică – pe lângă numeroase organite comune şi un bogat echipament enzimatic oxidativ,
aceste straturi constituind zona oxibiotică a epiteliului.
Stratul superficial – conţine câteva rânduri de celule de formă turtită, aplatizată, cu nucleul lenticular. Celulele
acestui strat se turtesc progresiv spre suprafaţa epiteliului dar îşi conservă organitele şi nucleul, care are dimensiuni mici şi este
situat central. Citoplasma este redusă cantitativ iar în unele zone ale cavitaţii bucale (zona palatului dur, zona gingivală), în
citoplasmă se pot identifica granule de keratohialină (participând astfel la apariţia unei false keratinizări).
Grosimea acestui strat variază în diferite regiuni ale mucoasei bucale. Celulele cele mai superficiale ale acestui strat
se desprind periodic (se descuamează) iar pe frotiurile obţinute de la nivelul mucoasei bucale se pot pune în evidenţă
corpusculii Barr (cromatina sexuală prezentă la femei, în cel puţin 6% dintre celule).
Epiteliul mucoasei bucale are un indice mitotic foarte ridicat (mai ridicat decât cel al pielii). Printre celulele
epiteliale se pot identifica în epiteliul mucoasei bucale şi celule migrate, precum melanocitele – celule provenite din crestele
neurale şi care au capacitatea de a sintetiza melenina, conferind pigmentaţia mucoasei, celulele Merkel – celule provenite tot
din crestele neurale şi care sunt implicate în procesele senzoriale (citoplasma acestora conţine granule de tip catecolaminic iar
membrana celulară vine în contact cu terminaţiunile nervoase), sau celulele sangvine – în special limfocite şi granulocite care
traversează epiteliul bucal participând la procesele de apărare a cavităţii bucale.
Corionul mucoasei bucale – este reprezentat printr-o varietate de ţesut conjunctiv semiordonat pe care este aşezat
epiteliul de suprafaţă şi care are rol de susţinere şi hrănire a acestuia (epiteliile fiind ţesuturi avasculare, nutriţia acestora se
realizează prin difuziunea lichidului interstiţial de la nivelul corionului).
Corionul mucoasei bucale este de origine mezenchimatoasă şi prezintă două componente:
- corionul superficial (sau papilar);
- corionul profund.
Corionul superficial – este alcătuit din ţesut conjunctiv tânăr bogat în celule (unele incomplet diferenţiate),
substanţă fundamentală şi o delicată reţea de fibre conjunctive. Corionul superficial prezintă înspre epiteliu o serie de ridicături
digitiforme numite papile, ceea ce-i conferă mucoasei bucale aspect corio-papilar (figura 2, 3). La acest nivel, ţesutul
3
Desmozomul sau macula adherens face parte din categoria jonctiunilor intercelulare prin care se realizeaza solidarizarea intercelulară.
Acest tip de joncţiune reprezintă o diferenţiere a membranelor celulare învecinate constituind fiecare un hemidesmozom (placă
desmozomală sau placă de ataşament). La nivelul unui hemidesmozom plasmalema este îngroşată iar în citoplasma celulei se găsesc
tonofibrile citoplasmatice orientate spre placă în care se amorsează. Între cei doi hemidesmozomi se găseşte un spaţiu de aprox. 25nm care
conţine un material osmiofil şi PAS pozitiv. În M.O. au fost identificaţi sub forma unor formaţiuni nodulare numite nodulii lui Bizzozero,
evidenţiabili cu colorantul Carmin BEST.
4
Tonofilamentele sunt filamente lungi, formate din proteine sintetizate de către ribozomii din celule. Acestea pot fi fie dispersate în
citoplasmă, fie ansamblate în fascicule care converg către placa desmozomală. Datorită prezenţei tonofilamentelor şi al granulelor
specifice, (corpii ODLAND) - keratinozomi cu conţinut lipidic şi structură internă lamelară, celulele epiteliale poartă numele de
keratinocite. Printre aceste celule sunt dispersate celulele nonepiteliale – numite nekeratinocite, reprezentate de :melanocite, celule
Langerhans, celule Merkel.

18
 SUBIECTE HISTOLOGIE

conjunctiv este uneori infiltrat cu limfocite, puternic vascularizat şi conţine terminaţiuni nervoase libere şi încapsulate
(corpusculii Meissner). La acest nivel terminaţiunile nervoase libere pot trece şi în grosimea epiteliului.
Corionul profund – este format dintr-un ţesut conjunctiv dens, neordonat, bogat în fibre de colagen şi puţine fibre
elastice. În unele zone (precum corionul gingival, corionul boltei palatine) fibrele colagene din straturile cele mai profunde
aderă la fibrele conjunctive din periostul osului subjacent iar în alte zone (buze, limbă, mucoasă jugală, mucoasa obrajilor)
fibrele conjunctive se continuă cu ţesutul conjunctiv inter-fascicular al musculaturii subjacente. Zona profundă a corionului (cu
excepţia gingiei) conţine numeroase glande salivare mucoase, sero-mucoase sau seroase şi numeroase terminaţiuni nervoase
libere şi încapsulate, ceea ce face ca mucoasa bucală să reprezinte şi o vastă suprafaţă de recepţie pentru stimulii tectili, termici,
gustativi. În grosimea corionului se găsesc glande salivare mici, mixte.
În regiunea sublinguală şi a planşeului bucal, precum şi în regiunea posterioară a palatului se poate schiţa sub corion
o submucoasă – ţesut conjunctiv lax care în unele zone conţine acini glandulari iar în alte zone, ţesut adipos şi elemente
limfoide.
Mucoasa bucală este o structură dinamică, atât epiteliul cât şi corionul fiind hormono-dependent. La femei, celulele
epiteliale descuamate pot reflecta modificări în legătură cu evoluţia ciclului ovarian. Corionul poate prezenta şi el modificări
fiziologice, în sensul congestionării lui în timpul sarcinii sau ciclului menstrual. Mucoasa bucală suferă modificări şi în stări
patologice cu caracter general precum: intoxicaţii, leucemii, boli infecto-contagioase, etc.
Mucoasa cavităţii bucale prezintă unele modificări adaptative cu particularităţi morfologice, care îi conferă caracter
de entitate.
Indiferent de regiunea examinată, mucoasa bucală are acelaşi plan general de organizare dar, în funcţie de localizare
şi de rolul pe care-l îndeplineşte regiunea respectivă, mucoasa bucală prezintă unele particularităţi care permit delimitarea unei
regiuni vestibulare şi a unei regiuni masticatorii.

Mugurii gustativi- corpusculii gustativi

Structural, corpusculul gustativ prezintă:
a) o componentă epitelială;
b) o componentă nervoasă.

a) Componenta epitelială este formată din:

1. celule senzoriale,
2. celule de susţinere,
3. celule bazale.
1. Celulele senzoriale (sau gustative) sunt în număr de 6-20 pentru fiecare mugure gustativ şi ocupă zona centrală a
corpusculului gustativ. Aceste celule au o formă alungită, fusiformă, cu nucleu ovalar situat central. Polul bazal vine în contact
cu membrana bazală a epiteliului, iar polul apical al celulei prezintă nişte formaţiuni ciliare fixe, ca nişte fire de păr, numite
peri gustativi, situate în canalul gustativ.
La M.E. s-a observat că aceste filamente gustative sunt alcătuite dintr-un mănunchi de prelungiri filiforme,
microvilozitare, incluse într-o substanţă densă la fluxul de electroni, prelungiri care ajung până la suprafaţa porului gustativ.
După ce au funcţionat o anumită perioadă de timp, aceste celule involuează, fiind înlocuite cu altele noi, ce provin
prin diferenţiere din celulele de susţinere. Celulele gustative sunt reînnoite cam la fiecare 10 zile pe seama celulelor de
susţinere.
2._Celulele de susţinere sunt celule epiteliale cu funcţie de protecţie. Ele înconjoară celulele senzoriale cu care sunt
în contact intim. La periferia mugurelui gustativ ele se înconvoaie, se dispun unele lângă altele întocmai ca doagele unui butoi.
Acestea sunt celule înalte, cu extremitatea bazală mai largă, sprijinindu-se pe membrana bazală a epiteliului. Polul apical este
prevăzut cu o diferenţiere lăţită, cuticulară, prin care se articulează cu celulele de susţinere vecine, delimitând porul gustativ.
Aceste celule au nucleul de formă rotundă, globuloasă, aşezat în partea centrală, mai îngroşată, a celulei; cromatina cu aspect
pulverulent face ca acest nucleu să apară hipocrom, în contrast cu nucleul celulelor gustative. Citoplasma este străbătută de
tonofibrile având un aspect clar.
3. Celulele bazale (sau de înlocuire) sunt aşezate la polul bazal al corpusculului gustativ pe membrana bazală,
intercalate printre extremităţile profunde ale celorlalte două tipuri de celule. Celulele bazale se dezvoltă şi înlocuiesc celulele de
susţinere care au suferit diferenţierea senzorială.
Sunt puţine la număr, au talie mică, formă prismatică joasă şi nucleul sferic.
Deşi au un aspect structural deosebit, cele trei tipuri de celule se încadrează într-un ciclu funcţional al unei singure
celule. Acesta îşi modifică aspectul morfologic în raport cu necesităţile impuse de intensitatea stimulului nervos, putând deveni
o celulă senzorială sau de susţinere

19
 SUBIECTE HISTOLOGIE

b. Componenta nervoasă. Mugurele gustativ este înconjurat de o bogată reţea nervoasă, reprezentată de
terminaţiunile dendritice ale neuronilor senzitivi bipolari din ganglionul geniculat, ANDERSH şi EHRENRITTER şi
plexiform.
La baza mugurelui gustativ, sub membrana bazală, se realizează o ramificaţie cu caracter de plex nervos numit
plexul subgemal; din acest plex pornesc numeroase ramificaţii care străbat membrana bazală şi pătrund în epiteliul din jurul
mugurelui gustativ, unde realizează al doilea plex, numit plexul perigemal.
Din acesta se desprind filete nervoase terminale destinate celulelor gustative din interiorul mugurelui gustativ, care
în totalitate formează plexul intragemal, fibrele nervoase realizând sinapse speciale neuro-epiteliale. La nivelul sinapselor,
membrana presinaptică este reprezentată de membrana celulei gustative, care conţine vezicule sinaptice, iar membrana
postsinaptică aparţine fibrei nervoase. Integritatea fibrei nervoase este indispensabilă funcţionării celulei receptoare.
În interiorul mugurelui gustativ, odată cu aceste fibre, mai pătrund şi fibre amielinice de origine simpatică şi care
amintesc de aparatul TIMOFEEF- DOGHIEL din corpusculii tactili.
Substanţele sapide solubilizate în cavitatea bucală reprezintă stimuli adecvaţi (excitanţi chimici) ai celulelor
senzoriale. Gustul final este rezultatul combinaţiei a patru gusturi fundamentale: amar, acru, dulce, sărat. Receptorii gustativi
pot fi stimulaţi de mai multe substanţe cu asemenea gusturi, dar ei răspund preferenţial la un anumit gust. Astfel, receptorii
gustativi de la baza limbii sunt sensibili cu precădere pentru gustul amar, cei de pe marginile limbii, pentru gustul acru, cei din
partea anterioară a marginii limbii pentru gustul sărat, iar cei de pe vârful limbii la gustul dulce.
Moleculele de substanţă sapidă se cuplează specific cu un receptor de pe suprafaţa celulei gustative. În acest fel,
cuplul moleculă - receptor modifică permeabilitatea canalelor ionice transmembranare, determinând depolarizarea celulelor
gustative. Potenţialul de membrană nou creat se propagă în lungul fibrei din structura căii gustative; acestea conduc potenţialul
de membrană, o anumită formă de gust, dar răspund şi la stimuli care declanşează şi alte gusturi. Gustul final perceput depinde
de setul de neuroni corticali la care sfârşesc informaţiile sapide, acestea decodând diversele modele informaţionale din lungul
căii gustative. Tulburările de gust includ:
- agenezia sau lipsa completă a gustului (boală neurologică genetică), prin absenţa cvasitotală a mugurilor gustativi;
- hipogenezia sau diminuarea sensibilităţii gustative, ca urmare a utilizării anumitor droguri;
- disgenezia sau alterarea perceperii corecte a gustului.
Axonii neuronilor din ganglionul geniculat, EHRENRITTER, ANDERSH şi plexiform pătrund în bulb, unde
fibrele gustative ale nervilor intermediari, glosofaringian şi vag întâlnesc al doilea neuron la nivelul extremităţii superioare a
nucleului solitar (nucleul gustativ a lui NAGEOTTE). Al treilea neuron (talamo-cortical) corespunde nucleului ventral
postero-medial al talamusului. Cel de-al patrulea neuron (cortical) se află localizat în girusul postcentral

Uretra masculina
Este un duct genito-urinar, care prezinta 3 segmente:
-un segment ce traverseaza prostata, uretra prostatica
-un segment pelvin, uretra membranoasa
-un segment penian, uretra spongioasa
In primele 2 portiuni uretra este tapetata cu epiteliu de tranzitie, iar in portiunea spongioasa de un epiteliu stratificat
cilindric, cu unele zone de epiteliu pseudostratificat.
In portiunea terminala epiteliul mucoasei devine stratificat pavimentos, printre celulele epiteliale facandu-si apatitia
si celule cu caracter secretor mucos. La suprafata epiteliului se observa invaginari, cunoscute sub numele de lacunele lui
Morgagni in care se deschid glandele tubulare ale lui Littre. Tunica musculara contine un strat intern de fibre musculare netede,
dispuse longitudinal si un strat extern cu dispozitie circulara, la care spre orificiul extern se adauga si fibre musculare striate.

Cai spermatice intratesticulare,

Caile spermatice intratesticulare, contin 2 segmente:
-tubii drepti, ce au o lungime de 1mm, sunt rectilinii, situati in apropierea mediastinului testicular. Peretele tubului
drept prezinta un epiteliu simplu polimorf(celule cubice, cilindrice, aplatizate)
-rete testis- sau reteaua lui Haller, reprezinta un ansamblu de cavitati neregulate, anastomozate intre ele, tapetate de
un epiteliu simplu polimorf, (unele dintre celulele cu aspect cilindric prezinta cili la polul apical), cavitati sapate direct in
tesutul conjunctiv, care formeaza corpul Highmore. Se considera ca acest epiteliu ar interveni in inaintarea spermatozoizilor dar
si in resorbtia unei parti a lichidului testicular.

Nefronul.
Nefronul reprezinta unitatea morfo-functionala a rinichiului. Este compus din corpusculul renal , ce este implicat in
formarea urinii si este situar in zona corticala si dintr-un conduct, tubul urinifer, ce intervine in concentrarea finala a urinii si
serveste drept conduct excretor fiind localizat atat in medulara cat si in corticala.

20
 SUBIECTE HISTOLOGIE

Dupa topografia sa , tubul urinifer se imparte in:

-tub contort proximal, cu traiect intortocheat, ce urmeaza corpusculul malpighi, fiind localizat in corticala
-ansa lui Henle, ce are traiect rectiliniu, cu o portiune descendenta si alta ascendenta , ansa fiind situata in medulara
-tub contort distal, portiunea terminala a tubului urinifer, cu traiect si localizare similara celui proximal.
Cei 2 rinichi ai omului cuprind intre 2-4 milioane de nefroni, cea mai mare parte fiind constituiti la nastere.
Numai in primul an de viata se mai formeaza un numar foarte restrans de nefroni, in rest, cresterea rinichilor se face
prin marirea nefronilor si nu prin multiplicarea lor.

Medulara renala
O sectiune longitudinala prin rinichi, efectuata prin partea concava interesand medulara si hilul, pune in evidenta 2
zone :
-medulara, interna
-corticala -externa
Zona medulara este alcatuita din 8-18 formatiuni piramidale, cu baza indreptata spre cortex si varful spre hil,
denumite piramidele lui Malpighi. Varful unei singure piramide sau mai rar a 2-3 unite este denumit papila si este perforat de
10-25 orificii care se deschid ca niste mici cavitati- calicele mici. Prin unirea acestora se formeaza 3 cavitati mai mari, denumite
calicele majore, ce se continua spre hilul rinichiului cu bazinetul, dupa care urmeaza ureterul.
Felele laterale ale piramidelor sunt separate prin niste prelungiri ale zonei corticale, denumite coloanele lui Bertin.
Aspectul fiecarei piramide este striat, datorita intercalarii a numeroase vase, ca apar ca striuri rosietice, si a tubilor uriniferi
paraleli, ce apar ca striuri albe.
De la baza fiecarei piramide pormesc spre zona corticala niste prelungiri sub forma de con sau de piramida,
piramidele Farrein. Acestea sunt in numar de 400-500 si au o pozitie inversa fata de piramidele Malpighi, cu varful indreptat
spre capsula , de care sunt separate printr-un mic spatiu, si baza spre medulara, adica la baza piramidei Malpighi

Corticala renala
O sectiune longitudinala prin rinichi, efectuata prin partea concava interesand medulara si hilul, pune in evidenta 2
zone :
-medulara, interna
-corticala -externa
Zona corticala sau cortexul renal inconjura la periferie zona medulara si prezinta un aspect granular , datorita
prezentei la acest nivel a glomerulilor renali. Ea este compusa dintr-o zona ingusta, situata imediat sub capsula , denumita
corticala subcapsulara sau cortex corticis si o zona labirintica, ce patrunde intre piramidele lui Farrein, ca si si din prelungirile
(coloanele lui Bertin), care separa piramidele Malpighi.
Datorita dispozitiei formatiunilor medulare si corticale, se delimiteaza lobii si lobulii renali. Lobul renal este format
dintr-o piramida Malpighi si din corticala care il incadreaza, fiind delimitat de arterele interlobare ce trec prin axul central al
coloanelor Bertin. Lobulul renal este constituit dintr-o piramida Ferrein, impreuna cu substanta corticala care il inconjoara,
delimitarea fiind facuta prin arterele si venele interlobulare.

Foliculii ovarieni (fara folicul de Graaf)

.
Procesul de crestere foliculara este un proces dinamic, ce poate avea loc pe toata durata vietii. Initierea acestui proces este
independenta de secretia de hormoni gonadotropi hipofizari (FSH si LH). Initierea are loc si in copilarie, sarcina, ovulatie,
anovulatie sau in apropierea menopauzei. Cresterea foliculara insa este strict dependenta de hormonii gonadotropi hipofizari, mai
ales de FSH.
Cresterea foliculara are loc alternativ intr-un ovar si in celalalt. Ovarul care ovuleaza este de 2-3 ori mai mare decat cel
aflat in repaus. Ovarul in activitate este turgescent, hiperemic, primeste un flux sangvin crescut, putand fi examinat celioscopic
pentru a se vedea foliculul matur.

Foliculul primordial
Foliculii primordiali sunt cei mai numerosi. La nastere exista 400.000 foliculi primordiali in cele doua ovare. In
viata intrauterina au loc fenomene de atrezie foliculara prin apoptoza. Aceste fenomene pot exista si in momentul nasterii, si in
timpul sarcinii si la pubertate si la intrarea la menopauza, adica in toate cazurile in care se schimba profilul hormonal al
organismului. In timpul sarcinii, corpul galben si din L5 placenta secreta hormoni ovarieni, iar la nastere aceasta secretie dispare.
Foliculii primordiali sunt formati din ovocitul I si un singur rand de celule foliculare.

21
 SUBIECTE HISTOLOGIE

Ovocitul I are un diametru de 25-30 m, un nucleu excentric, eucromatic, cu nucleol vizibil (deoarece
cromozomii nu sunt spiralizati inca). Citoplasma este usor acidofila si are un aspect fin granular. La ME se observa mitocondrii
mici, RE, cateva zone Golgi, toate organitele fiind dispuse in jurul nucleului. Membrana prezinta rari microvili.
In jurul ovocitului I sunt dispuse celulele foliculare care sunt celule epiteliale turtite, cu citoplasma putina si care
stabilesc intre ele jonctiuni de tip desmozom. Aceste celule sunt asezate pe MB ce separa foliculul avascular de stroma
conjunctiva.

Foliculul primar unilamelar

Foliculul primar unilamelar este un pic mai mare decat foliculul primordial. Ovocitul are un diametru de aprox. 50
m. Ovocitul se incarca de citoplasma acidofila si cu granulatii (incluziuni de glicogen). La ME se observa ca organitele celulare
cresc ca numar si se hipertrofiaza. Mitocondriile se disperseaza in toata citoplasma, aparatul Golgi se dispune in ectoplasma
periferica si creste numarul de microvili de pe membrana.
Celulele foliculare sunt de forma cubica, sunt atasate unele de altele prin desmozomi si sunt asezate pe MB care
separa foliculul de stroma conjunctiva. Foliculul primar unilamelar este si el avascular.

Foliculul primar multilamelar (plin, preantral)

Ovocitul I creste foarte mult in dimensiuni. El ajunge la un diametru de 125-135 m. Prezinta o citoplasma
abundenta, cu multe incluziuni de glicogen. Mitocondriile sunt hipertrofiate si dispuse in toata citoplasma. REN si RER este si el
hipertrofiat. Aparatul Golgi este hipertrofiat si dispus in ectoplasma. Nucleul creste si el si de acum se va numi vezicula
germinativa iar nucleolul se va numi pata germinativa. Membrana prezinta multi microvili.
In jurul ovocitului I apare o zona foarte acidofila numita zona pellucida. Ea este alcatuita din glicoproteine
secretate de ovocit se de celulele foliculare. La ME, zona pellucida are un aspect striat, striurile fiind formate de unirea
microvililor ovocitului cu prelungirile celulelor foliculare din primul rand.
In afara zonei pellucida, celulele foliculare se inmultesc si se dispun pe mai multe straturi. Se constituie astfel
granuloasa foliculara. Granuloasa foliculara este alcatuita din celule mari, poligonale, cu caractere morfologice de celule
secretoare de hormoni steroizi. Ele contin picaturi lipidice, mitocondrii cu criste tubuloveziculare si cantitati importante de REN.
Intre celulele granuloasei se stabilesc jonctiuni desmozomale si jonctiuni gap. Granuloasa foliculara nu este niciodata
vascularizata.
In membrana unor celule ale granuloasei se exprima receptori pentru FSH. Numarul receptorilor creste progresiv
ajungand la 1.500 receptori / celula. Dar nu toate celulele prezinta receptori pentru FSH. O data ajuns mesajul la o celula cu
receptori, acesta se transmite prin intermediul jonctiunilor gap la toate celulele din granuloasa. FSH induce procesul de
aromatizare a androstendionului la estriol, proces care are loc numai in celulele granuloasei cu ajutorul unei enzime, aromataza,
care este activata de FSH.
In afara granuloasei foliculare incepe diferentierea tecilor.
Prima teaca, interna, este formata din cateva straturi concentrice de fibroblaste fusiforme cu caracter de celule
secretorii de hormoni steroizi. Ele secreta androstendionul. Ele au receptori pentru LH care stimuleaza secretia de androstendion.
A doua teaca, externa, este alcatuita din miofibroblaste. Ea contine numeroase vase de sange, in special capilare,
care penetreaza si teaca interna, fara sa o depaseasca si formeaza plexuri capilare in jurul folicului.
In aceasta perioada se diferentiza si membrana Slavianski care in acest stadiu este discontinua. Ea este de fapt MB
a epiteliului folicular devenit acum granuloasa foliculara.
La MO, limita dintre teci este greu vizibila, limita intre teaca interna si stroma este de asemenea dificila dar limita
dintre teaca interna si granuloasa este usor vizibila.
Cand granuloasa foliculara ajunge la 6-12 randuri celulare, ea incepe sa secrete estrogeni. Androstendionul,
precursor al hormonilor estrogeni, este sintetizat in celulele tecii interne. El treverseaza membrana Slavianski si patrunde in
celulele granuloasei foliculare. La acest nivel este activata aromataza in prealabil, de catre FSH. Daca activarea aromatazei de
catre FSH nu a avut loc, androstendionul insusi va activa aromataza, insa doara atunci cand este in cantitati mici. Prin activarea
aromatazei, androstendionul este transformat in estriol.
Daca exista insa cantitati mari de androstendion, acesta va inhiba aromataza, activarea ei facandu-se doar de catre
cantitati mici de androgeni. Prin inhibarea aromatazei se acumuleaza 5’androgeni care nu mai pot fi transformati in estriol si
foliculul devine atretic. Succesul unui folicul de a se matura depinde de capacitatea lui de a converti mediul androgenic in mediu
estrogenic. Din 20 de foliculi care intra in procesul de maturare la fiecare ciclu ovarian, unul singur ajunge la maturare.
Foliculul primar multilamelar secreta estrogeni si lichid folicular. Ambele sunt secretate de catre granuloasa
foliculara. Lichidul folicular se va acumula intre celulele granuloasei, se disociaza granuloasa, si se formeaza niste vacuole,
cavitati cu lichid folicular, acidofile in jurul carora celulele foliculare se dispun radiar. Acestea, impreuna cu vacuola de lichid
folicular, alcatuiesc corpii Call-Exner. Pe masura ce lichidul folicular se secreta, cavitatile cresc, unele vor conflua, devin din

22
 SUBIECTE HISTOLOGIE

ce in ce mai mari, iar prin confluenta tuturor vacuolelor se formeaza o cavitate unica, antrul folicular. In acest stadiu avem de a
face cu in folicul secundar, vezicular, antral.

Foliculul secundar (vezicular, antral)

Granuloasa foliculara prezinta caracteristicile descrise mai inainte.
Ovocitul I are un diametru de 130 m, nucleu este vezicula germinativa iar nucleolul este pata germinativa.
Ovocitul I prezinta toate celelalte caracteristici enumerate mai inainte. In jurul ovocitului I se afla zona pellucida. Pe masura ce se
formeaza antrul folicular se va forma si corona radiata, care va ramane legata de granuloasa foliculara prin discul proliger.
Cumulus oophorus este o formatiune formata din ovocit, impreuna cu zona pellucida, corona radiata, granuloasa foliculara si
discul proliger.
Lichidul folicular contine: estrogeni, androgeni, FSH, LH si putin progesteron (apare inainte de ovulatie). De
asemenea, el mai contine glicozaminoglicani si proteine de reglare a sintezei de hormoni steroizi.
Granuloasa foliculara este separata de teaca interna prin membrana Slavanski. La exterior se gasesc teaca externa
si teaca interna foliculara.

Foliculul matur de Graaf

Dintre foliculii anteriori, la fiecare ciclu ovarian se selecteaza un singur folicul care se va matura. Acest folicul
este cel mai mare dintre toti foliculii. El are un diametru de 5 mm. El are o structura polara: la un pol se afla ovocitul iar la celalalt
pol se afla antrul folicular.
Ovocitul este cuprins in cumulus oophorus, printre celulele granuloasei foliculare. Ovocitul are un diametru de
130 m, este inconjurat de zona pellucida si de corona radiata si are toate caracteristicile morfologice ale ovocitului din stadiul
anterior.
Granuloasa foliculara se subtiaza, ajungand la 5-6 randuri de celule, deoarece inceteaza diviziunile celulare si,
prin cresterea cantitatii de lichid folicular si implicit cresterea antrului folicular, are loc alunecarea celulelor granuloasei foliculare
unele pe langa altele si astfel are loc micsorarea numarului de straturi.
Este prezenta membrana Slavianski si teaca interna si cea externa.
Intr-o etapa urmatoare, foliculul migreaza aproape de suprafata ovarului, ia contact cu albugineea si se formeaza
stigma, proces care are loc atunci cand ovocitul impreuna cu zona pellucida si corona radiata se desprind de granuloasa foliculara,
cu 2-3 ore inainte de ovulatie.

Ovulatia reprezinta procesul de eliminare a ovocitului II, in fiecare luna, alternanad de la un ovar la altul, in
trompa uterina.
Pot avea loc si ovulatii spontane. Ele pot fi produse de medicamente precum Clomifen, de stress, poluare,
anticonceptionale oprite brusc. In caz ca intr-o zi femeia a uitat sa ia anticonceptionalele, a doua zi ea trebuie sa ia doza dubla.
Ovulatia are loc in ziua a 14-a a ciclului ovarian. Dupa ovulatie nu mai pot avea loc ovulatii spontane, deoarece
apare corpul galben care secreta progesteron care impiedica maturarea unui alt folicul.
La ovulatie, la nivelul ovarului au loc descarcari de histamina, vasopresina si acumulari de progesteron in lichidul
folicular. Progesteronul va activa plasminogenul care se va transforma in plasmina care va duce la permeabilizarea membranei
lizozmale. Aceasta permeabilizare va permite eliberarea colagenazei, enzima foarte importanta in slabirea peretelui folicular.
Concomitent, din interiorul foliculului se exercita o presiune datorita contractiei miofibroblastelor (care are loc
sub actiunea histaminei) si care, impreuna cu actiunea colagenazei, va duce la ruperea foliculului la zona de contact cu
albugineea. Ovocitul II va fi captat de trompa uterina.


Structura corpului galben

Structurile epiteliale si conjunctive ramase in corticala ovarului dupa expulzarea ovocitului se organieaza intr-o
formatiune cu rol endocrin numita corp galben (luteinic), denumire ce se datoreaza pigmentului ce se acumuleaza in celulele sale
si care este de culoare galbena.
La ovulatie se expulzeaza ovocitul si lichidul folicular. Prin urmare, peretii colabeaza, se pliaza, si dau un aspect
policiclic, cu multe indentatii.
Evolutia corpului galben cuprinde 3 perioade importante:
1. perioada de luteinizare
2. perioada de vascularizatie
3. perioada de regresie

23
 SUBIECTE HISTOLOGIE

Perioada de luteinizzare
In momentul in care foliculul matur a expulzat ovocitul, se deschid vasele de sange care fac sangele sa
extravazeze si va patrunde in antrul folicular. Sangele se va coagula si se va forma un cheag. Cheagul va fi invadat de tesut
conjunctiv si se va forma un cheag invadat de tesut conjunctiv.
Granuloasa foliculara si si teaca interna sufera procese de luteinizare. Granuloasa luteinica va reprezenta 80% din
parenchimul corpului galben iar celulele tecale luteinice vor reprezenta 20% din parenchimul corpului galben. Diferentele intre
cele doua tipuri de celule luteinice constau in aceea ca celulele granuloase sunt de 2,3 ori mai mari decat celelalte, avand un
diametru de 50-60 m fata de 15-20 m cat au celulele tecale. De asemenea, citoplasma celulelor granuloase este mai palida, in
timp ce citoplasma celulelor tecale este mai densa, mai intens acidofila.
Luteinizarea este un proces ce cuprinde mai multe etape. Mai intai are loc hipertrofierea celulelelor (cresc in
dimensiuni), apoi are loc hipertrofierea organitelor, aparand multe mitocondrii cu criste tubulo-veziculare, REN, RER, aparat
Golgi si numeroase picaturi lipidice. Apoi celulele se incarca cu un pigment de culoare galbena (luteina).

Perioada de vascularizatie
Vasele de sange de la nivelul tecii interne patrund in granuloasa luteinica si vor apare lacuri sangvine in
granuloasa luteinica.

Perioada de regresie
Regresia se face diferentiat, in functie de aparitia sau nu a unei sarcini.
Daca nu apre o sarcina, corpul galben se va numi corp galben menstrual, catamoenial si va incepe sa involueze
in ziua a 10-14-a de la formare.
Daca apare o sarcina, corpul galben va exista in corticala ovarului pana in L6, cand va incepe sa involueze dar nu
va disparea de tot. El are dimensiunile de 2, 3 ori mai mari decat un folicul matur si secreta estrogeni, progesteron (care este
miorelaxant) si relaxina (care se secreta doar in sarcina si are rol de a facilita imbibitia apoasa a articulatiilor bazinului, in special
a simfizei pubiene). Corpul galben de sarcina involueaza dinspre cheagul din centru catre granuloasa luteinica si teaca, inlocuind
celulele granuloasei si celulele tecale cu bandelete de tesut conjunctiv bogat in fibre de colagen. Inainte de inlocuire, nucleii
celulelor luteinice devin picnotici si se incarca in exces cu pigment luteinic.
Treptat se va forma in locul corpului galben, corpul albicans (alb de la fibrele de colagen) care apoi sufera o
degenerescenta hialina si in final rezulta o structura amorfa care nu fixeaza nici un coloarant (nu are tinctorialitate). El formeaza o
cicatrice la suprafata ovarului.

Medulara ovariana

Medulara ovariana sau portiunea centrala a ovarului este formata din tesut conjunctiv lax cu numeroase vase
sanguine , vase limfatice si nervi, ce se continua cu corticala fara o delimitare neta. Ea se continua cu mezoovarul prin
intermediul caruia primeste vasele sanguine si limfatice precum si filetele nervoase. Vasele sanguine sunt reprezentate in special
se artere si arteriole cu dispozitie spiralata si perete gros. Odata cu inaintarea in varsta, peretele arterelor si arteriolelor se
hialinizeaza formand corpii albicans vasculari. Medulara nu contine foliculi ovarieni !!!
La niveluil hilului, locul de patrundere al vaselor si nervilor se gasesc restuiri embrionare sub forma de celule
epiteliale dispuse cordonal, « rete ovari » si insule de celule interstitiale, celulele Berger, foarte dezvoltate in timpul sarcinii si
menopauzei, cu caractere citologice identice cu celulele Leydig de la testicul. In ligamentul larg si in mezoovar a fost descris si
un tesut asemanator cu al glandei corticosuprarenale, precum si vestigii embrionare cum sunt conductele lui Gartner sau
hidatida lui Morgagni.

Foliculii atrezici

Cea mai mare parte a foliculilor ovarieni nu ajung la maturitate ci sufera un proces involutiv denumit atrezie
foliculara. Acest proces apare in toate stadiile dezvoltarii foliculare. Atrezia conduce la eliminarea a mai mult de 90% din
foliculii intrati in faza de crestere.
Atrezia foliculara are loc inainte de nastere cand se pierd aproximativ 60% din celulele germinale, dar si dupa
pubertate. Din cei aproximativ 400000-500000 de foliculi primordiali cati contin ovarele la nastere, numai 400 vor deveni
foliculi maturi in perioada activa (de la pubertate pana la menopauza). Cu fiecare ciclu ovarian un singur folicul (rar 2) ajunge
la maturitate si este apt de a fi fecundat. In acelasi timp sub influenta hormonilor hipotalamo-hipofizari mai multi foliculi

24
 SUBIECTE HISTOLOGIE

ovarieni in diferite stadii de evolutie vor degenera si vor deveni foliculi atrezici. In final ei dispar din structura ovarului fara a
lasa vreo urma care sa le ateste prezenta, locul lor fiind luat de stroma ovariana. Pe preparatele histologice pot fi surprinsi
foliculi care au ovocitul cu multiple alterari nucleare si citoplasmatice , cu granuloasa dezorganizata si cu multiple celule in plin
proces de involutie. Celulele tecii interne capata aspect epiteloid, se incarca cu lipide, contribuind la formarea asa numitei
glanda interstitiala a ovarului. Acesti foliculi sunt denumiti foliculi degenerativi..
La menopauza, in jurul varstei de 50 de ani, ovarele inceteaza sa mai produca hormoni si sa elibereze ovocite, iar
menstruatia inceteaza. Semnele instalarii menopauzei includ tulburari vaso-motorii, micsorarea sanilor, osteoporoza accelerata.
Datorita nivelului scazut de hormoni in sange, structurile estrogeno-dependente ale tractului genital feminine tind sa se
atrofieze. Procesele de feed-back negativ ce opereaza intre FSH si estrogeni determina un nivel crescut de FSH in sange,
decelabil in urina.

Ciclul ovarian

Incepand de la pubertate si pana la menopauza in perioada genital activa ovarele elimina alternativ in cavitatea
peritoneala, la circa 28 de zile interval, cate un ovul. Acest ciclu este impartit in 2 perioade :
-perioada preovulatorie, care ocupa primele 14zile , este perioada in care are loc evolutia si matuirarea foliculului
ovarian
-perioada postovulatorie, care cuprinde ultimile 14 zile, caracterizata prin constituirea si intrarea in functiune a
corpului galben, cu secretia unor cantitati sporite de foliculina si progesteron.
Ciclul ovarian se deruleaza sub sub influenta hormonilor hipotalamo-hipofizari. Secretia discontinua de
GnRH( factor de eliberare al gonadotropinelor) de catre neuronii hipotalamici, determina o secretie de asemenea pulsatila de
gonadotropine de catre celulele adenohipofizei. FSH(hormonul foliculo-stimulant) si LH(hormonul luteinizant). Sub actiunea
FSH si LH, ovarul elibereaza 2 hormoni : foliculina si progesteronul.
Faza preovulatorie se desfasoara sub influenta FSH-ului hipofizar care determina o crestere a cantitatii de foliculina
(estradiol) produsa de corpul galben rezultat din ciclul anterior. FSH induce multiplicarea celulelor din granuloasa ovariana ,
cresterea secretiei de foliculina , cresterea foliculului si dezvoltarea cavitatii antrale. Intr-un stadiu mai avansat al fazei
preovulatorii sub influenta FSH-ului celulele din granuloasa incep sa produca si mici cantitati de progesteron. Cresterea
estradiolului plasmatic si aparitia unor factori inhibitori, conduc prin mecanism de feed-back la scaderea cantitatii de FSH
elaborat de catre adenohipofiza si la cresterea cantitatii de LH. La inceput cantitatea de LH creste in sange progresiv, iar cu 36
de ore inainte de ovulatie acesta creste foarte mult. Incepand din ziua a 15-a a ciclului ovarian, cantitatea de LH scade lent.
In desfasurarea ciclului ovarian intervin si o serie de factori locali(citokine, interleukine, factori de crestere, a caror
importanta nu este complet cunoscuta.

Ciclul endometrial- faza proliferativa

Ciclul endometrial reprezinta ciclul menstrual, are o durata de 28 de zile de obicei si se suprapune perfect peste
ciclul ovarian. El are mai multe faze:
 faza menstruala (2-5 zile)
 faza proliferativa (estrogenica) - corespunde fazei foliculinice din ciclul ovarian (din ziua 5 pana in ziua 14)
 faza secretorie (progesteronica) - corespunde fazei luteinice din ciclul ovarian (din ziua 14 pana in ziua 28)
Variabilitatea duratei ciclului este data de variabilitatea duratei fazei proliferative, durata fazei secretorii fiind
constanta.
faza proliferativa:
 endometrul se reface pe baza stratului bazal (de la 2 mm grosime acesta va ajunge la 8-9 mm)
 in epiteliul de acoperire predomina celulele ciliate si celulele proliferative
 glandele uterine au lumen ingust, nu au produs de secretie in lumen, sunt rectilinii, avand o crestere concomitent cu
stroma. Predomina celulele proliferative iar in faza proliferativa tardiva apar si celulele secretorii. Epiteliul are un aspect de
pseudostratificare deoarece in peretii glandelor uterine se evidentiaza numeroase mitoze.
 stroma este densa, bogat celulara, predominand celulele stromale reticulare de tip fibroblast. Si la acest nivel sunt
prezente mitozele.
 arterele spiralate sunt drepte, au lumenul ingust si peretele subtire. Ele se spiralizeaza in faza proliferativa tardiva
 se evidentiaza numeroase fibre de reticulina

25
 SUBIECTE HISTOLOGIE

Ciclul endometrial- Faza secretorie

Ciclul endometrial reprezinta ciclul menstrual, are o durata de 28 de zile de obicei si se suprapune perfect peste ciclul
ovarian. El are mai multe faze:
 faza menstruala (2-5 zile)
 faza proliferativa (estrogenica) - corespunde fazei foliculinice din ciclul ovarian (din ziua 5 pana in ziua 14)
 faza secretorie (progesteronica) - corespunde fazei luteinice din ciclul ovarian (din ziua 14 pana in ziua 28)
Variabilitatea duratei ciclului este data de variabilitatea duratei fazei proliferative, durata fazei secretorii fiind
constanta.
Faza secretorie
 glandele, in sectiune transversala au aspect spiralat sau stelat.
 epiteliul de acoperire este format din celule ciliate si celule secretorii
 glandele uterine devanseaza in crestere stroma, asupra lor se exercita o presiune si ele se spiralizeaza. Glandele vor fi
deci spiralate sau stelate. In epiteliul glandular predomina celulele secretorii. Epiteliul nu mai are aspect de pseudostratificare. Ele
au lumen larg in care se evidentiaza produsul de secretie intens acidofil.
 in stroma nu mai exista mitoze si se gasesc celule stromale reticulare de tip fibroblast alaturi de celule xantomatoase,
celule granulomatoase, limfocite si rare plasmocite.
 se evidentiaza fibrele de reticulina
 arterele spiralate au peretele gros ce prezinta contractii ritmice cu frecventa de 6-0-70 / min. La sfarsitul fazei
secretorii apar sunturi arteriovenoase, adevarate lacuri de sange dispuse in corionul de sub epiteliul de acoperire. La sfarsitul fazei
secretorii, cand nu se mai secreta estrogeni si progesteron apar contractii lungi ale aa. spiralate care vor duce la aparitia
ischemieie, a necrozei, impastarii tesutului si in final a descuamarii sale. Descuamarea este parcelara, se face prin eliminarea si a
unei cantitati variabile de sange. Prin urmare apare sange in lumenul glandei uterine.

Ductul deferent

-incepe la coada epididimului si se termina la punctul de unire a veziculelor seminale cu canalul ejaculator
-are consistenta ferma, aproximativ 45cm lungime si un diametru de 2-3mm.
-este un conduct cilindric, cu exceptia portiunii terminale, unde calibrul i se mareste, suprafata sa devine neregulata,
cu boseluri, carora in interior le corespund diverticulii ce formeaza ampula canalului deferent (lungimea ampulei 4-7cm).
Ampula este locul de acumulare a spermatozoizilor inainte de ejaculare. Ca si structura ampula canalului deferent se aseamana
cu cea a veziculelor seminale.

Structura :
Peretele este gros si prezinta :
-mucoasa
-musculara
-adventice

1. Mucoasa prezinta repliuri longitudinale ce dau pe sectiune lumenului un aspect festonat. Este alcatuita din
epiteliu de acoperire si corion.
Epiteliul de acoperire este de tip pseudostratificat cilindric ciliat, asemanator celui de la epididim. Este alcatuit din
doua tipuri celulare : celule principale si celule bazale
-celulele principale sunt inalte si prezinta in polul apical cili rari si scurti. In citoplasma lor vom gasi numeroase
organite celulare : mitocondrii, RER, REN in polul bazal al celulei, aparat Golgi supranuclear.Nucleul este asezat bazal si
prezinta incluziuni intranucleare si talie variata in functie de variatiile hormonale.
-celulele bazale sunt de talie mica, intercalate intre polii bazali ai celulelor principale. Au rol in reinnoirea
epiteliului.
Membrana bazala este neteda si subtire . Corionul este redus cantitativ dar este bogat in fibre elastice.
2. Tunica musculara este dezvoltata , constituita din fibre musculare netede si organizata in 3straturi :
-longitudinal extern

26
 SUBIECTE HISTOLOGIE

-mediu- circular
-extern –longitudinal
Intre celulele musculare netede vom gasi si fibre elastice care se dezvolta mai bine la pubertate. Existenta miscarilor
peristaltice permanente este incerta, dar musculara deferentiala se contracta foarte tare in cursul ejacularii. Inervatia adrenergica
este bogata.

3, Adventicea este formata din tesut conjunctiv lax, bogat vascularizat si inervat. Se continua cu tesutul conjunctiv ce inconjoara
celelalte elemente ale cordonului spermatic :
-arterele deferentiale si testiculare care sunt anastomozate
-plexurile venoase pampiniforme
-vasele limfatice bine dezvolatate
-fibrele simpatice amielinice
-elementele musculare striate ce corespund cremasterului, in continuitate cu peretele abdominal

Functiile canalului deferent :

-este androgeno-dependent. Dupa castrare se atrofiaza
Rolul mecanic este preponderent
-asigura transportul spermei
-in cursul ejacularii contractgiile sale sunt puternice si ritmate pentru a propulsa sperma in uretra.
Functie secretorie
-epiteliul produce glicoproteine
-poate avea si functie de reabsorbtie

Vasectomia- o metoda de sterilizare masculina ce se realizeaza prin legarea canalului deferent.

Cavitatea nazala

Mucoasa este formata din epiteliu si corion. Mucoasa este foarte groasa.
Epiteliul este de tip respirator (pseudostratificat cilindric ciliat). Majoritatea celulelor au cili, exista si rare celule
caliciforme. Caracteristica este prezenta din loc in loc a unor mici glande endoepiteliale.
Corionul este alcatuit din:
 tesut conjunctiv lax
 o retea vasculara complexa
 glande
Reteaua vasculara pleaca de la ramurile arteriale din vecinatatea peretelui, atasate la periostul (pericondrul)
cavitatii nazale. Ramurile arteriale dau diviziuni ce strabat corionul in intregime pana se impart in capilare fenestrate care vor
asigura nutritia celulelor epiteliale. de aici sangele va fi colectat in venule postcapilare care se se aduna in lacunele venoase.
Lacunele reprezinta vene modificate, cu diametrul mare si care prezinta din loc in loc ingrosari intimale. Aceste ingrosari contin
celule musculare ce functioneaza ca sfinctere vasculare . Ele vor retine o cantitate mare de sange in mucoasa nazala. Spre
exemplu, gripa sau alergie determina stocarea sangelui in cavitatea nazala. Din aceasta cauza se administreaza decongestionante
care vor face sangele sa treaca mai departe, in ramurile venoase atasate de perioast (pericondru).
Printre ochiurile retelei vasculare exista glande compuse, ale caror ducte se deschid la suprafata epiteliului. Per
ansamblu, mucoasa are:
 celule caliciforme
 glande ce apartin corionului
 glande endoteliale
Toate aceste formatiuni isi varsa produsii de secretie in lumenul cavitatii nazale si acesta va retine particulele din
aer.
De asemenea, reteaua vasculara complexa determina incalzirea aerului. Tot aceasta retea complexa explica de ce
in caz de epistaxis sangerarea este mare.
In cavitatea nazala exista o suprafata de aprox. 500 mm 2 acoperita de mucoasa olfactiva, ce are rol senzorial.
Componentele mucoasei senzoriale sunt:

27
 SUBIECTE HISTOLOGIE

 epiteliu cu celule senzoriale (neuroni bipolari modificati)

 celule de sustinere (cu cili)
 din loc in loc exista celule cu microvili la polul apical
 celule stem
Celulele senzoriale
Au o dendrita ce la suprafata epiteliului este dilatata. Aceasta dilatatie se numeste bulb olfactiv . De aici pleaca 3-
4 cili imobili, modificati. Ultrastructura la ME a cililor este diferita de a unui cil obisnuit: in partea proximala este la fel ca un cil
dar in partea distala prezinta chemoreceptori.
Axonul celulei senzoriale intra in alcatuirea nervuluui olfactiv. Acesti neuroni au o viata scazuta (aprox. 30 de
zile). Ei sunt permanent reinnoiti. Ei reprezinta contactul cel mai direct al SNC cu mediul extern.

Laringele

Are o structura complexa. D.p.d.v. histologic prezinta:

 tunica mucoasa
 schelet cartilaginos
 adventitie (tesut de invelis
laringele are mai multe roluri:
 mecanismul fonatiei
 impiedica trecerea aerului inspirat spre tubul digestiv
 impiedica trecerea alimentelor ingerate spre caile respiratorii
Mucoasa
Are un contur neregulat si determina doua perechi de pliuri (falduri), numite pliuri ventriculare. Intre ele
determina spatiul numit reces ventricular. Aceste pliuri se mai numesc si corzi vocale false. Exista insa si corzi vocale adevarate.
In majoritate, mucoasa contine epiteliu de tip respirator. La nivelul corzilor vocale adevarate, epiteliul trece brusc
in epiteliu pluristratificat pavimentos nekeratinizat. Acesta reprezinta o adaptare impotriva efectului abraziv al coloanei de aer.
In corzile vocale false, corionul este variabil ca grosime si are:
 tesut conjunctiv lax
 glande laringeale
 foliculi limfoizi
Din loc in loc exista pachete de fibre elastice organizate sub forma “ligamentului ventricular”.
In corzile vocale adevarate, corionul este mai scazut ca grosime, se pastreaza insa asocierea de fibre elastice ce
determina in acest caz ligemantul vocal. Acesta se insera pe cartilajul tiroid, in 1/3 mijlocie, merge spre cartilajele aritenoide iar
spre trahee se prelungeste prin formatiunea numita corn elastic care se va prinde de cartilajul cricoid. Lateral de acest ligament
este un m. striat (m. tireoaritenoidian), portionea mediala a sa alcatuind m. vocal. Lig. vocal impreuna cu m. vocal participa in
mecanismul fonatiei.
Scheletul cartilaginos
Exista doua tipuri de cartilaj:
 hialin (spre exterior):
 cartilajul tiroid
 cartilajul cricoid
 elastic (spre exterior)
 epiglota
 cartilajele aritenoidiene
Adventitia
Se gaseste la periferia laringelui. Ea reprezinta o cale de acces pentru vase si terminatiuni nervoase. De asemenea,
ea este un instrument de legatura cu structurile din jur.

Traheea

Este un organ tubular, cu lungime de 16-20 cm, cu 16-20 de inele cartilaginoase incomplete alcatuite din cartilaj
hialin. Prezzenta inelelor determina doua regiuni:

28
 SUBIECTE HISTOLOGIE

 regiunea anterioara - cartilaginoasa

 regiunea posterioara - membranoasa (contine celule musculare)
Stratigrafie:
 mucoasa (epiteliu si corion)
 strat cartilaginos (anterior)
 strat muscula (posterior)
 tunica externa
Epiteliu este de tip respirator (pseudostratificat cilindric ciliat) cu o Membrana Bazala mai groasa.
Corionul are grosimea inegala. El este denumit dupa unii tela submucosa. El contine:
 tesut conjunctiv lax
 multe ramuri vasculare
 glande traheale (seromucoase)
Tunica cartilaginoasa este formata din lame de cartilaj hialin asezate orizontal, solidarizate intre ele prin
membrane fibroelastice (spatii prin care trec vase si nervi de la exterior la interior).
In regiunea posterioara, capetele sunt solidarizate prin fascicule musculare netede dispuse longitudinal spre
adventice si circular spre lumen. Printre fasciculele musculare, la acest nivel exista glande traheale, ale caror ducte excretorii
ajung la suprafata epiteliului
Adventitia este alcatuita din tesut conjunctiv.

Alveolele pulmonare

Sunt spatii de schimb. In organism exista aprox. 150 mil. alveole. Fiecare este ca o sfera cu diametrul de 300 m.
Ele sunt separate unele de altele prin septuri alveolare, capilare si celule. Septurile prezinta din loc in loc discontinuitati numite
perikohn cce au rolu de a egaliz presiunea intre alveolele invecinate.
Celulele ce alcatuiesc alveolele pulmonare sunt de doua feluri:
 pneumocite de tip I
 pneumocite de tip II
Pneumocitele de tip I
Sunt cele mai multe, asigura 90% din spatiul de schimb. Sunt celule foarte aplatizate (au doar 70 nm grosime) si
au foarte putine organite. U o suprafata mare (4.000 m2) si sunt atasate unele de altele prin jonctiuni stranse. Pe suprafata lor se
observa din loc in loc microvezicule. Ele isi au originea din celulele alveolare de tip II.
Pneumocitele de tip II
Sunt mari, globulare, cu diametrul de 10-15 m. Sunt atasate de pneumocitele de tip I si au suprafata membranara
libera spre alveole. La ME se observa ca au un singur nucleu rotund, central si contin aproape toate organitele: RER, ribozomi,
mitocondrii dar nu contin lizozomi. Spre suprafata libera au doua caracteristici:
 corpii multilamelari
 corpii multiveziculari
Corpii multiveziculari se transforma in corpi multilamelari. Corpii au doua roluri:
1. elimina produsul de secretie la suprafata epiteliului
2. contin un factor antiatelectatic (atelectaia este procesul de alipire a peretilor alveolari. Acest factor antiatelectatic este
surfactantul care este un amestec de substante PC-like, lecitina etc. Acest amestec de substante se aseaza intr-o pelicula ca de
film compusa din 3 straturi pe suprafata alveolara. Are grosimea de 30 nm. La suprafata totala pulmonara care este de 150 m 2
corespund cateva mg de surfactant. Rolul sau este:
 modifica tensiunea superficiala la suprafata
 ataseaza particulele de impuritati
 faciliteaa deplasarea macrofagelor alveolare pe suprafata alveolei
Sub epiteliu exista o retea capilara cu foarte multe anastomoze, formata din capilare nefenestrate. Printre ele exista
fibre elastice ce se intind in inspir si protejeaza structurile alveolare de modificari bruste. Exista si o retea de fibre de colagen si
celule:
 celule conjunctive fixe - fibroblaste si fibrocite care produc fibrele elastice si de colagen
 celule sangvine migrate: neutrofile, limfocite, mastocite.

Testiculul, organizare generala

29
 SUBIECTE HISTOLOGIE

Se dezvolta in cavitatea abdominala si apoi coboara in bursele scrotale, acest lucru fiind esential pentru generarea
spermatozoizilor (este necesara o temperatura cu 2-3ºC mai mica decat tenperatura corpului). Cand acestea nu coboara,
spermatozoizii nu sunt generati si apare sterilitatea (la om). Spre exemplu, la om testiculele coboara doar in perioada
imperecherii.
Ele ou forma ovoidala, diametrul longitudinal de 5 cm, latimea de 2,5 cm iar lungimea axului antero-posterior este
de 3 cm. Greutatea medie este de 14 g dar exista variatii, in functie de talia individului etc.
Cei doi poli, fata anterioara si fetele laterale sun acoperite de tunica vaginala (foita viscerala a peritoneului). Deci
tunica vaginala este alcatuita dintr-un mezoteliu si o membrana bazala. Foita viscerala se muleaza si pe capul epididimului.
Dupa tunica vaginala urmeaza albugineea care este o capsula fibroasa, inextensibila, formata din tesut conjunctiv,
fibre de colagen si elastina cu dispozitie lamelara si fibre musculare netede rare. Posterior, tunica albuginee formeaza o ingrosare
numita mediastinum testis (corpul Highmore) din care pornesc septuri conjunctive care devin incomplete in partea opusa
mediastinului si care delimiteaza niste camarute, lobulii testiculari, ca niste trunchiuri de piramida cu baza mare spre tunica
albuginee.
Fiecare testicul are aprox. 250 lobuli. In fiecare lobul exista tubii seminiferi (1-4 / lobul). Ei au traseu foarte
sinuos si intre ei exista tesut interstitial care reprezinta prox. 35% din volumul testicular. Tesutul interstitial este format dintr-o
retea de tesut conjunctiv lax cu putine fibre de colagen si reticulina, fibroblasti si rare macrofage si mastocite. Prin acest tesut
patrund vase de sange, capilare fenestrate cu diafragme. Mai exista vase limfatice, nervi si grupuri de celule endocrine (celulele
Leydig) care secreta testosteron.
Sub albuginee se vede tunica vasculosa care contine vase de sange cu calibru mult mai mare. Aceste vase trec de
la un lobul la altul prin zona unde septurile conjunctive sunt incomplete.

Timusul
Este situat in medistiul anterior. Este organ limfoid primar. Are o structura limfoepiteliala spre deosebire de celelalte organe
limfoide. El are dubla origine embriologica: exista un primordiu de origine epiteliala care este invadat de celule mezenchimale.
Stroma are deci origine epiteliala iar capsula este de origine conjunctiva. Capsula prezinta septuri care impart organul in lobuli.
Un lobul timic are doua regiuni:
 periferica - corticala
 centrala - medulara
Corticala, in coloratie HE, are aspect intunecat (inchis la culoare) iar medulara are aspect clar. Corticala are aspect
intunecat datorita prezentei unui numar mare de celule tinere, precursoare ale limfoctelor T numite timocite. Timocitele au nuclei
rotunzi, tahicromatici, mici. Ele prolifereaza intens. Din tote timocitele corticale (5% mor prin apoptoza. Celelalte 5% isi continua
maturarea apoi migreaza pana ajung in regiunea medulara.
Regiunea medulara prezinta o structura caracteristica numita corpusculul Hassal. Acestia sunt alcatuiti din celule de natura
epiteliala deoarece contin in citoplasma filamente de cheratina. Celulele sunt dispuse in structuri concentrice. Au nuclei picnotici,
intens tahicromatici. Corpii Hassal au o functie necunoscuta. Se presupune ca ar secreta factori umorali timici.
La nivelul lobulului timic exita timocite, precursori ai limfocitelor T insa nu exista precursori ai limfocitelor B sau ai
limfocitelor killer. Timocitele sufera un proces de maturare. Celulele mai tinere se gasesc in regiunea subcapsulara si de aici,
concomitent cu maturarea, ele migreza spre medulara. La nivelul timusului, procesul de maturare a limfocitelor T are doua etape:
1. selectia pozitiva
2. selectia negativa
Selectia pozitiva are ca rezultat supravietuirea acelor celule ce sunt capabile de recunoasterea prin intermediul receptorilor
pentru antigen propriile antigene HLA (CMH) ale organismului.
Selectia negativa permite supravietuirea acelor timocite ce nu reactioneaza impotriva propriilor antigene ale organismului.
CMH este de doua feluri CMH I si CMH II.
Alte celule din corticala lobulului timic:
 reticuloepiteliale - au forma stelata si nuclei ovalari. Ele au prelungiri care se anastomozeaza, jonctiunile realizandu-se
prin desmozomi si formand astfel o retea in ochiurile careia exista timocite. Ele intervin in selectia pozitiva.
 celula doica - se gasesc in regiunea subcapsulara, au natura epiteliala si rol in maturarea limfocitelor T. Ele secreta ca
si celulel reticuloepiteliale hormoni timici cu rol important in dezvoltarea si maturarea limfocitelor T:
 timulina
 timozina

30
 SUBIECTE HISTOLOGIE

 timopoietina
 celulele dendritice interdigitale - se gasesc la limita dintre corticala si medulara. Au origine in maduva rosie
hematogena si rol in selectia negativa.
 macrofage - atat in corticala cat si in medulara. Ele au rol de APC si sunt importante in procesul de selectie. Ele au si
functia de a fagocita timocitele moarte prin apoptoza.
Vascularizatia:
Arterele sunt ramuri pentru septurile conjunctive si dau ramuri pentru parenchim la nivelul jonctiunii cortico-medulare.
Acestea sunt ramuri care vascularizeaza corticala, dupa care se arcuiesc si vascularizeaza si medulara. In medulara este originea
circulatiei venoase a timusului. Nu are circulatie limfatica.
Circulatia timica are si o particularitate: la nivelul corticalei exista bariera sange-timus. Aceasta este alcatuita din endoteliul
nefenestrat al capilarelor care este insotit de o lamina bazala groasa dar si din prelungiri ale celulelor reticulo epiteliale ce
inconjura capilarele. Ea impiedica antigenele nonself sa ia contact cu timocitele corticale.
Timusul involueaza la varsta adulta, dupa pubertate. cea mai afectata este regiunea corticala unde timocitele sunt inlocuite
cu adipocite albe - are loc degenerescenta grasoasa. Dar timusul pune limfocite T in circulatie chiar si la varsta adulte, mai putin
insa.
Limfocitele care parasesc timusul sau maduva rosie se numesc limfocite naive pentru ca nu au venit in contact cu
antigenul.
La nivelul organelor limfoide secundare are loc initierea raspunsului imun impotriva antigenelor venite pe cale limfatica
sau sangvina de la nivelul tesuturilor. Splina asigura apararea impotriva antigenelor din sange, ganglionii limfatici asigura
apararea imptriva antigenelor din circulatia limfatica iasr MALT asigura apararea la nivelul mucoaselor.

Ganglionii limfatici
Se gasesc raspanditi in tot organismul. Sunt o statie de filtrare a limfei, aflandu-se pe traseul vaselor limfatice. Sunt organe
incapsulate, avand o capsula conjucntiva care trimite septuri (trabecule) ce nu compartimenteaza complet organul.
Un ganglion are o fata convexa si un hil. La nivelul fetei convexe intra vasele aferente care ies pe la nivelul hilului sub
forma unui singur vas eferent. La nivelul hilului se afla si arterele si venele ce vascularizeaza ganglionul.
Ganglionul limfatic are o regiune periferica (corticala) si una centrala (medulara). Intre cele doua regiuni exista zona
paracorticala. Corticala contine tesut limfoid organizat in foliculi limfoizi. Acesti foliculi limfoizi sunt formatiuni rotund-ovalare
cu aspect caracteristic. La nivelul lor exista limfocite T in diferite stadii de diferentiere.
Foliculii pot fi primari (areactivi) si secundari. Foliculii primari sunt omogeni si mai inchisi la culoare. Foliculii secundari
prezinta doua regiuni: una periferica, mai inchisa la culoare care se numeste manta si una centrala, mai palida, care se numeste
centru germinativ. De asemenea, la nivelul centrului germinativ exista doua zone: una intunecata si una clara. Zona intunecata
este alcatuita din centroblaste, care au dimensiuni mai mari, citoplasma bazofila si nuclei palizi, eucromatici. In zona clara se
gasesc centrocite, care au un aspect caracteristic, cu nuclei clivati.
Foliculii limfoizi se gasesc in toate organele limfoide secundare.
Foliculii limfoizi conti in majoritate limfocite B. In zona paracorticala se gasesc predominant lifocite T. In medulara,
celulele se organizeaza in cordoane ce delimiteaza sinusurile medulare.
Circulatia sangelui si limfei din ganglion
Limfa patrunde prin vasele aferente care prezinta valve ce asigura curgerea unidirectionala catre sinusul subcapsular 
sinusurile intermediare (strabat corticala)  sinusurile medulare si iese din ganglion prin vasul eferent, prin hil.
Circulatia sangelui se face printr-o artera care patrunde prin hil, da ramuri pentru septuri care vor da ramuri pentru foliculi.
Sangele se aduna apoi in venule care conflueaza si formeaza venele de la nivelul septurilor, ce formeaza prin unire venele ce
parasesc ganglionul pe la nivelul hilului.
La nivelul venulelor postcapilare, celulele endoteliale au o particularitate: au forma inalta, sunt cubice sau chiar cilindrice.
Ele se numesc venule cu endoteliu inalt (HEV - high endothelium venules)

Alte tipuri de celule in ganglionul limfatic:

 in foliculi: celule dendritice foliculare - APC
 regiunea paracorticala - celule interdigitate
 in sinusuri, in cordoanelel celulare ale medularei si la nivelul tesutului limfoid propriu-zis din corticala exista si
macrofage.
 in sinusuri sunt mai putine limfocite decat in restul parendchimului si prin urmare aici pot fi observate mai usor
celulele reticulate prin MO.
Rolul ganglionilor limfatici: produc doua tipuri de limfocite B efectorii:
1. plasmocite

31
 SUBIECTE HISTOLOGIE

2. limfocite B cu memorie

Splina
Splina este cel mai mare organ limfoid secundar din organism. Prezinta o capsula in care exista fibre musculare netede si
din care pornesc septuri ce nu compartimenteaza organul. Parenchimul splinei se numeste pulpa. Macroscopic, daca sectionam
orgaanul fara sa il fixam, el apare rosu cu puncte albe. Acestea reprezinta pulpa alba iar partea rosie se numeste pulpa rosie.
Circulatia la nivelul splinei
Arterele dau ramuri trabeculare ce dau la randul lor ramuri ce se distribuie parenchimului. Aceste ramuri se inconjoara de
tesut limfoid si formeaza arterele centrale ale pulpei albe. Din acestea se desprind ramuri - arteriolele foliculilor limfoizi din
pulpa alba splenica. Ramurile terminale ale a. centrale sunt arteriolele penicilate (au forma de pensula - scurte si drepte) care
conduc sangele spre sinusurile venoase ale pulpei rosii.
Exista doua ipoteze privind trecerea sangelui din arteriolele penicilate in sinusurile venoase. Prima sustine ca exista
continuitate intre arteriolele penicilate si sinusurile venoase, circulatia fiind de tip inchis si sangele neparasind arborele circulator.
A doua ipoteza sustine ca arteriolele penicilate se termina printre cordoanele de celule ale pulpei rosii. Sangele strabate spatiul
dintre aceste celule pana la capilarele sinusoide ale pulpei rosii. Aceaasta circulatie este deschisa deoarece sangele paraseste
arborele circulator. Din sinusoidele pulpei rosii iau nastere venele pulpei rosii care se unesc si formeaza venele trabeculare ce nu
prezinta un perete muscular propriu. Acestea vor forma in final venele splenice ce parasesc splina prin hil.
Splina nu are circulatie limfatica.
Pulpa alba a splinei este alcatuita din:
 mansonul de tesut limfoid care inconjoara arteriola si se numeste teaca limfoida periarteriala. Mansonul contine
predominant limfocite T.
 foliculii limfoizi splenici care sunt alcatuiti din manta si centru germinativ, Ei semana cu foliculii secundari insa se
asociaza cu o arteriola pozitionata excentric, acest ansamblu (folicul si arteriola) alcatuind corpusculul Malpighi. Foliculii contin
prediominant limfocite B.
La limita dintre pulpa alba si pulpa rosie exista zona marginala ce contine sinusuri, numite sinusuri marginale. Aici se
deschid ramurile arteriolelor foliculare si ramuri din artera centrala a pulpei albe. Aceasta zona este importanta d.p.d.v. functional
deoarece este locul prin care patrund anumite tipuri de limfocite circulante iar antigenele vin pe cale sangvina.
Pulpa rosie este alcatuita din cordoane celulare ce delimiteaza sinusurile venoase. Sinusurile pulpei rosii au in structura lor
celulel epiteliale cu propritati contractile. Aceste celule au forma alungita cu axul lung paralel cu axul sinusului iar in jurul
sinusului sunt dispuse circular fobre de reticulina. Apar estfel niste spatii prin care patrund elementele figurate lae sangelui.
Tipuri de celule:
In foliculii limfoizi se gasesc celulel foliculare dendritice, celule interdigitate, macrofage si limfocite B. In mansonul de
tesut limfoid se gasesc de asemenea celule foliculare dendritice, celule interdigitate si macrofage dar exista limfocite T in loc de
B.
Siusurile marginale contin macrofage distincte: imobile, cu capacitate crescuta de a fagocita antigene aduse prin sange pana
la nivelul sinusurilor marginale. Apoi aceste macrofage prezinta antigenul limfocitelor B.
Cordoanele celulare al pulpei rosii (cordoanele Billroth) sunt alcatuitte dintr-o stroma, un citoreticul, in ochiurile caruia
exista multe limfocite B, limfocite T, macrofage, plasmocite ca si celelalte elemente figurate ale angelui. Macrofagele de aici sunt
cele ce fagociteaza eritrocitele imbatranite.

32