Sunteți pe pagina 1din 4

EDUCAŢIA FIZICĂ ŞI SPORTUL PENTRU SĂNĂTATE

Promovând respectul pentru organismul propriu şi al altora, educaţia fizică şi sportul se


constituie în forme de educaţie pentru sănătate. Omul este, în primul rând, o fiinţă biologică ale
cărei componente structural-funcţionale sunt, în mod general şi specific, influenţate prin educaţie
fizică şi sport. Funcţia de optimizare a potenţialului biologic reprezintă, de fapt, punctul de plecare
al tuturor influenţelor exercitate asupra organismului uman.
O solicitare adecvată, din punct de vedere cantitativ şi calitativ, în educaţie fizică şi în
antrenament sportiv, conduce la modificări morfologice şi funcţionale relevante, care permit o mai
bună adaptare a individului la cerinţele vieţii cotidiene.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii promovează, prin programul „Viaţă activă” (1998),
importanţa practicării sistematice a activităţilor fizice pentru sănătate, cu prioritate la copii şi tineri.
Cercetările au arătat că exerciţiul fizic, practicat pe termen lung, îmbunătăţeşte sănătatea fizică şi
mentală, având o contribuţie pozitivă la procesul de învăţare şi dezvoltare a personalităţii, la
reducerea riscului apariţiei afecţiunilor fizice şi psihice asociate stilului de viaţă modern. În acest
sens, se recomandă practicarea a cel puţin 30 de minute, zilnic, de activitate fizică, ce necesită
efort moderat - pentru adulţi, şi 60 de minute -pentru copii.
Lipsa de activitate fizică conduce la excesul de greutate, favorizează apariţia obezităţii şi
a unor afecţiuni cronice, precum bolile cardiovasculare şi diabetul, care afectează calitatea vieţii,
pun în pericol viaţa persoanelor şi creează probleme economiei şi bugetului alocat sănătăţii (Cartea
Albă privind Sportul, Comisia Comunităţilor Europene, 2007). Studiile efectuate în diferite ţări
evidenţiază că fiecărui dolar investit pentru educaţie fizică şi sport îi corespunde o reducere de 3,8
dolari pentru cheltuielile medicale (Declaraţia de la Punta del Este a Miniştrilor Educaţiei, 1999).
Nu întâmplător, există concepţia potrivit căreia „sportul dă zile vieţii şi viaţă zilelor”.
În aceste condiţii, domeniul educaţiei fizice şi sportului trebuie să îşi asume, cu mai multă
vigoare, rolul de promotor al stării de sănătate, pe de o parte, prin competenţele complementare
ale specialiştilor (profesori, antrenori, kinetoterapeuţi), şi, pe de altă parte, prin impunerea unor
programe-cadru profilactice, pe categorii de vârstă, în direcţia realizării obiectivelor specifice ariei
de compentenţă a specialiştilor.
Beneficiile aduse de practicarea sportului, corpului uman, sunt nenumarate:
- Sportul favorizeaza procesele de crestere si de dezvoltare fizica;
- Sportul previne si corecteaza atitudinile incorecte al corpului;
- Sportul corecteaza deficientele fizice;
- Sportul ajuta la eliminarea kilogramelor in exces si autoregleaza greutatea
corporala. Scade masa totala de grasime din structura viscerelor (ajuta la
obezitate);
- Sportul elimina prin piele, cu ajutorul procesului de transpiratie, o gama
larga de toxine, impuritati, grasimi, hormoni.
- Creaza vasodilatatie, cantitatea de sange care circula prin organism se
mareste, producand oxigenul necesar proceselor ce au loc la nivelul celulelor
si al tesuturilor;
- Regleaza in mod stralucit metabolismul organismului uman. Metabolismul
grasimilor: creste capacitatea muschiului de a prelua grasimile din sange si
de a le utiliza pentru a produce energie (are rol benefic in ateroscleroza);
Metabolismul glucidelor: creste capacitatea muschiului de a extrage (prelua)
glucoza din sange (rol benefic in obezitate);
- Sportul intareste oasele, muschii, creste capacitatea functionala a
aparatului locomotor;
- Sportul creste capacitatatea functionala a aparatului cardiovascular. Creste
cantitatea de sange pe care o poate impinge inima, se mareste cantitatea de
sange existent in vase, sangele devine mai fluid si circula mai usor prin artere
si vene;
- Creste capacitatea functionala a sistemului respirator. Plamanul devine
capabil sa ventileze o cantitate mai mare de aer pe minut (ajuta in afectiunile
pulmonare cronice);
- Prin practicarea unui sport, sunt diminuate riscurile afectiunilor
cardiovasculare;
- Prin sport se imbunatateste functia de aparare a organismului (imunitatea):
se imbunatateste capacitatea sistemului imunitar de a raspunde la
agresiunea microbiana (infectii);
- Sportul are o actiune benefica asupra proceselor digestive, imbunatatind
tranzitul intestinal, si inlaturand astfel, constipatia;
- Sportul intervine in imbunatatirea coordonarii miscarilor, a simtului
echilibrului, a mobilitatii articulatiilor si a flexibilitatii coloanei vertebrale;
- Imbunatateste rezistenta fizica si creste capacitatea generala de efort;
- Dezvolta capacitati de relaxare fizica si psihica;
- Favorizeaza procesul de cunoastere al conservarii energiei , al dozarii
efortului si al autocunoasterii personale;
- Favorizeaza interactiunea dintre oameni, consolideaza relatiile interumane;
- Constituie un bun revigorator al activitatii sexuale;
- Sistemul nervos beneficiaza intr-o mare masura de efectele activitatii fizice.;
- Sportul reduce considerabil efectele stresului, depresia si anxietatea si
creste concentrarea psihica prin imbunatatirea vitezei de reactie si
promptitudinea raspunsurilor la diversi stimuli;
- Creste increderea in sine si autosatisfactia;
- Prin sport, calitatea si durata somnului sunt considerabil imbunatatite;
- Dezvoltarea simtului estetic este un efect secundar al practicarii sportului

Sportul asupra aparatului cardiovascular:


- imbunatateste circulatia miocardului si a metabolismului
- imbunatateste proprietatile mecanice ale miocardului, care poate mentine
sau creste contractilitatea pe parcursul unui efort
- produce schimbari favorabile in ceea ce priveste frecventa cardiaca si
tensiunea arteriala
- creste volumul sanguin circulant si scade vascozitatea
- creste valorile consumului maxim de oxigen.
- diminua riscurile de dezvoltare a bolilor coronariene
- au efecte favorabile asupra coagulariii sangelui
- timpul de recuperare la efort este mai scazut
Miscarea, sau exercitiul fizic, este de o importanta covarsitoare pentru buna functionare a
intregului corp. Este adevarat ca inima poate lucra in orice conditii - ea pompeaza indeiferent daca
ne aflam in repaus sau in miscare. Insa dupa ce tesuturile si-au indeplinit misiunea, au avut loc
arderilesi au rezultat produsii de catabolism, situatia se schimba dramatic. Limfa, care este
responsabila de colectarea si eliminarea acestora nu are, la prima vedere, nici un fel de pompa.
Practic, ea curge impinsa de sange.Si pana la un punct asa si este. Insa daca vom privi mai
indeaproape constructia sistemului limfatic, vom observa ca datorita dispunerii specifice a
ganglionilor limfatici, miscarea acceleeaza foarte mult viteza de curgere a limfei, ajuta la
dezintoxicarea corpului si usureaza efortul inimii. Exista si alte aspecte benefice ale miscarii
asupra bunei functionari a sistemului cardiovascular, insa pe acestea le vom detalia in alte articole.

S-ar putea să vă placă și