Sunteți pe pagina 1din 21

1.

OBSERVAREA ŞI NOTAREA RESPIRAŢIEI:


Scopul: evaluarea funcţiei respiratorii a pacientului fiind un indiciu
al evoluţiei bolii, al apariţiei unor complicaţii şi al prognosticului.
Respiraţia: reprezintă nevoia fiinţei umane de a capta oxigenul
din mediul înconjurător, necesar proceselor de oxidare din
organism, şi de a elimina dioxidul de carbon rezultat în urma
arderilor celulare.
Elemente de apreciat:
 tipul respiraţiei,
 amplitudinea mişcărilor respiratorii,
 ritmul,
 frecvenţa.
Materiale necesare:
 ceas cu secundar,
 pix de culoare verde,
 foaie de temperatură/carneţel individual.
Intervenţiile asistentei:
 Aşezarea pacientului în decubit dorsal, fără a explica tehnica
ce urmează a fi efectuată.
 Plasarea mâinii cu faţa palmară pe suprafaţa toracelui.
 Numărarea inspiraţiilor timp de un minut.
 Consemnarea valorii obişnuite printr-un punct pe foia de
temperatură (fiecare linie orizontală a foii reprezintă o
respiraţie).
 Unirea cu o linie a valorii prezente cu cea anterioară pentru
obţinerea curbii.
 În alte documente medicale se poate nota cifric valoarea
obţinută, cât şi caracteristicile respiraţiei; ex: Rd=20 resp.
/minRs=18 resp. /min
 Aprecierea celorlalte elemente ale funcţiei respiratorii se face
prin simpla observare a mişcărilor respiratorii.

1
Interpretarea rezultatelor:
 Frecvenţa Mişcărilor respiratorii variază în funcţie de sex,
vârstă, poziţie, temperatura mediului ambiant, starea de veghe
său somn.
 în stare fiziologică, Curba Respiratorie merge paralel cu cea a
Temperaturii şi a Pulsului
 în stare patologică - Respiraţia Dificilă ("Sete de aer"):
1. Dispnee cu Accelerarea Ritmului Respirator -Tahipnee (POLIPNEE)
2. Dispnee cu Rărirea Ritmului Respirator - Bradipnee (12-10-
8 resp. /min);
3. Dispnee cu Perturbarea Ritmică şi Periodică a Respiraţiei:
 Dispnee Cheyne-Stokes=respiraţii cu amplitudini
crescând până la apnee ce durează 10-20 secunde.
 Dispnee Kussmaul=respiraţie în patru timpi a în
respiraţiei profunde, urmată de o scurtă pauză şi o
expiraţie scurtă zgomotoasă, după care urmează o
altă pauză.
VALORI NORMALE A FRECVENŢEI RESPIRATORII:
- La nn-30-50 r/min
- La doi ani-25-35 r/min
- La 12 ani-15-25 r/min
- Adult -14-16-18 r/min
- Varstnic-15-25 r/mi

2. MĂSURAREA ŞI NOTAREA PULSULUI (P SAU AV)


Scop: evaluarea funcţiei cardio-vasculare.
Elemente de Apreciat:
 Ritmicitate,
 Frecvenţă,
 Celeritate,
 Amplitudine.

2
Locurile de Măsurat: măsurarea se face la artera radială sau aceeaşi
succesiune de timp la alte artere:
 temporală,
 carotidă,
 cubitală,
 humerală,
 radială,
 femurală,
 poplitee,
 tibială posterioară,
 pedioasă.
Pulsul reprezintă expansiunea ritmică a arterelor, sincronă cu sistola
ventriculară ce ia naştere în urma conflictului dintre sângele existent
în sistemul arterial şi cel trimis de către inimă în timpul sistolei.
Materiale necesare:
 ceas cu secundar,
 pix de culoare Roşie,
 foaie de temperatură/carneţel individual.
Intervenţiile Asistentei:
 - pregătirea psihică a bolnavului
 - asigurarea repausului fizic şi psihic al bolnavului timp de
10-15 min.
 - spălarea pe mâini
 - reperarea arterei
 - fixarea degetelor palpatoare pe traiectul arterei
 - exercitarea unei presiuni asupra peretelui arterial cu
vârful degetelor.
 - numărarea pulsaţiilor timp de un minut

3
 - consemnarea valorilor obţinute printr-un punct pe foaia
detemperatură, ţinând cont că fiecare linie orizontală a
foii reprezintă 4 pulsaţii
 - unirea valorii prezente cu cea anterioară cu o linie,
pentru obţinerea curbei
 - Consemnarea în alte documente medicale a valorii
obţinute şi a caracteristicilor pulsului: ex: Pd=80
b/minPs=90 b/min-puls regulat
Interpretarea Frecvenţei pulsului: Frecvenţa pulsului variază
fiziologic după vârstă, emoţii şi efort.
A) Variaţia fiziologică a frecvenţei pulsului:
- Pulsul tahicardic (accelerat) în:
 ortostatism,
 efort fizic şi psihic,
 emoţii puternice
 în cursul digestiei.
- Pulsul bradicardic (rărit) în:
 decubit,
 stare de repaus,
 linişte psihică
B) Variaţia patologică a calităţii pulsului:
 - Frecvenţa
o - pulsul Tahicardic (mai rapid) sau
o - pulsul Bradicardic (mai rărit)
 - Ritmicitate
o - puls Ritmic sau
o - puls Aritmic
 - Amplitudine
o - puls cu amplitudine mică - Filiform sau
o - puls cu amplitudine crescută

4
 - Volum (tensiunea)
o - puls Dur sau
o - puls Moale
 - Celeritate
o - puls Săltăreţ sau
o - puls Tard (cădere lentă)
VALORI NORMALE ALE FRECVENŢEI PULSULUI:
 - la NN: 130-140 p/min
 - la Adult: 60-80 p/min
 - la Copilul mic: 100-120 p/min
 - la Vârstnic: 80-90 p/min
 - la 10 ani: 90-100 p/min

3. MĂSURAREA ŞI NOTAREA TEMPERATURII (T):


Scop: evaluarea funcţiei de termoreglare şi termogeneză.
Locul de măsurat:
- Cavităţi semiînchise:
 axilă,
 plica inghinală,
 cavitatea bucală;
- Cavităţi închise:
 rect,
 vagin.
Temperatura = rezultatul proceselor oxidative din organism,
generatoare de căldură prin dezintegrarea alimentelor energetice.
Termoreglare = funcţia organismului care menţine echilibrul între
producerea căldurii (termogeneză) şi pierderea căldurii (termoliză)
pentru păstrarea valorilor constante (homeotermie).
Materiale necesare:
 termometru maximal,

5
 casoletă cu tampoane de vată şi comprese sterile,
 recipient cu soluţie dezinfectantă (cloramină 1-5 %),
 tăviţa renală,
 flacon cu alcool medicinal,
 ceas,
 foaie de observaţie,
 pix de culoare Albastră,
 carneţel individual.
Intervenţiile asistentei:
- Pregătirea materialelor lângă bolnav.
- Pregătirea psihică a bolnavului.
- Spălarea pe mâini.
- Se scoate termometrul din soluţia dezinfectantă, se clăteşte şi se
şterge cu o compresă prin tamponare, se scutură.
- Se verifică dacă este în rezervor mercur.
A) Pentru măsurarea în Axilă:
- Se aşează pacientul în poziţie de decubit dorsal sau în poziţie
şezândă.
- Se ridică braţul bolnavului.
- Se şterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului.
- Se aşează termometrul cu rezervorul de mercur în centrul axilei,
paralel cu toracele.
- Se apropie braţul de trunchi, cu antebraţul flectat pe suprafaţa
anterioară a toracelui.
- La pacienţii slăbiţi, agitaţi, precum şi la copii, braţul va fi menţinut
în această poziţie de către asistentă.
- Termometrul se menţine timp de 10 min.
B) Pentru măsurarea în Cavitatea bucală
- Se introduce termometrul în cavitatea bucală, sub limbă sau pe
latura externă a arcadei dentare.
- Pacientul este rugat să închidă gura şi să respire pe nas.
- Se menţine termometrul timp de 5 min.

6
C) Pentru măsurarea Rectală:
- Se lubrifiază termometrul.
- Se aşează pacientul în decubit lateral, cu membrele inferioare în
semiflexie, asigurându-i intimitatea.
- Se introduce tubul termometrului în rect, prin mişcări de rotaţie şi
înainte.
- Termometrul va fi ţinut cu mâna tot timpul măsurării
- Se menţine termometrul timp de trei minute.
- După terminarea timpului de menţinere, se scoate şi se şterge cu o
compresă.
- Se spală termometrul, se scutură.
- Se introduce în recipientul cu soluţia dezinfectantă.
- Se notează valoarea obţinută pe foaia de temperatură.
- Notarea unui punct pe verticală, corespunzătoare datei şi timpului
zilei, scoţând pentru fiecare linie orizontală, două diviziuni de
grad.
- Se uneşte valoarea prezentă cu cea anterioară, pentru obţinerea
curbei termice.
- În alte documente medicale se notează cifric.
Interpretarea rezultatelor:
 Temperatura Normală (fiziologică) = 36-37°
C => Afebril
 Valori patologice:
A) Hipertermie 37-38° C
 Subfebrilitate 37-38° C
 Febră Moderată 38-39° C
 Febră Ridicată 39-40° C
 Hiperpirexie >40° C
B) Hipotermie < 36° C
Recomandări:
- Măsurarea temperaturii Dimineaţa între orele 7-8 şi Seara între
orele 18-19.

7
- Susţinerea termometrului la copii, bătrâni, inconştienţi, agitaţi şi
măsurarea în cavităţile semiînchise.
- În situaţia unor valori prea ridicate sau scăzute,
neprevăzute, repetaţi măsurarea temperaturii sub supraveghere.
- Termometrul se menţine în timpul indicat în cavitate, altfel
înregistrarea nu este reală.

4. MĂSURAREA ŞI NOTAREA TENSIUNII ARTERIALE (TA):


SCOP - evaluarea funcţiei cardio-vasculare (forţa de contracţie a
inimii determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor).
Tensiunea arterială = presiunea exercitată de sângele circulant
asupra pereţilor arteriali, determinată de 4 factori:
1) Debitul cardiac
2) Forţa de Contracţie a inimii
3) Elasticitatea şi Calibrul vaselor de sânge
4) Vâscozitatea sângelui
ELEMENTE DE APRECIAT:
- Tensiunea Arterială Sistolică (maximă)
- Tensiunea Arterială Diastolică (minimă)
MATERIALELE NECESARE:
- Aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale cu manometru
- Stetoscop biauricular
- Tampon de vată
- Tăviţă renală
- Alcool
- Creion Roșu sau pix cu mină roșie
- Foaia de temperatura/carneţel individual
INTERVENŢIILE ASISTENTEI:
- Pregătirea Psihică a bolnavului;
- Asigurarea Repausului Fizic şi psihic timp de 15 minute;
- Spălarea pe mâini;

8
- Se aplică manşeta pneumatică pe braţul pacientului, sprijinit şi în
extensie;
- Se introduc olivele stetoscopului în urechi după ce se dezinfectează
cu tampoane cu alcool (inclusiv membrana stetoscopului)
- Se pompează aer în manşeta pneumatică, cu ajutorul pompei de
cauciuc până la dispariţia zgomotelor pulsatile;
- Se decomprimă progresiv aerul din manşetă prin deschiderea
supapei, până când se percepe primul zgomot arterial
(care reprezintă valoarea tensiunii maxime);
- Se reţine valoarea indicată de acul manometrului pentru a fi
consemnată;
- Se continuă decomprimarea zgomotelor arteriale devenind mai
dese;
- Se reţine valoarea indicată de acul manometrului în momentul în
care zgomotele dispar, aceasta reprezentând tensiunea arterială
minimă;
- Se notează în foia de temperatură valorile obţinute cu o linie
orizontală de culoare neagră, socotindu-se pentru fiecare linie a foii
o unitate coloană de mercur;
- Se unesc liniile orizontale cu linii verticale şi se haşurează spaţiul
rezultat.
VALORI NORMALE ALE TENSIUNII ARTERIALE:
1-3 ani: 75-90/50-60 mmHg
4-11 ani: 90-110/60-65 mmHg
12-15 ani: 100-120/60-75 mmHg
Adult: 120-140/75-90 mmHg
Vârstnic: >150/>90 mmHg

5. DETERMINAREA CANTITĂŢII DE URINĂ PE 24 ORE


(măsurarea Diurezei)

9
Diureza = procesul de formare şi eliminare a urinei din organism timp
de 24 ore.
Urina = lichidul format de rinichi prin filtrarea sângelui, în care sunt
eliminate substanţele rezultatele din metabolismul intermediar
proteic, inutile și toxice pentru organism şi excretat de aparatul
renal. Tulburările metabolismului intermediar influenţează cantitatea
şi calitatea urinei eliminate.
Micţiune = actul fiziologic, conştient de eliminare a urinei.
Scop: - obţinerea datelor privind starea morfofuncţională a
aparatului renal;
- Cunoaşterea volumului diurezei;
- Urmărirea bilanţului circulaţiei lichidelor în organism = Bilanţul
Lichidian.
MĂSURAREA DIUREZEI = Colectarea urinei pe 24 ore:
- Se pregătesc recipiente - vase cilindrice gradate, cu gât larg,
spălate şi clătite cu apă distilată şi acoperite;
- Colectarea începe dimineaţa la o anumită oră şi se termină în ziua
următoare la aceeaşi oră;
- Se informează pacientul asupra necesităţii colectării corecte a
urinei şi asupra procedeului;
- Pacientul urinează dimineaţa la o oră fixă, această cantitate de
urină, de la prima emisie se aruncă;
- Se colectează, apoi, toate urinele emise în 24 ore se vor păstra
până a doua zi la aceeaşi oră, păstrându-se şi urină de la ultima
emisie;
- Recipientul de urină este etichetat cu numele pacientului, număr de
salon, se ţine la răcoare, pentru a preveni descompunerea urinei.
Cantitatea de urină eliminată în mod normal pe 24 ore este de
aproximativ 1500 ml.
Notarea grafică:
- Pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatură se socotesc
100 ml urină
- Se notează grafic cu pix albastru sub forma unei coloane ce are
haşurată numai partea superioară ce corespunde cantităţii de urină a
zilei respective.

10
6. OBSERVAREA ŞI NOTAREA SCAUNULUI:
SCAUNUL = resturile alimentelor supuse procesului de digestie,
eliminate din organism prin anus, prin actul defecaţiei.
Scopul = obţinerea de informaţii necesare pentru stabilirea
diagnosticului și urmărirea evoluţiei bolilor tubului digestiv şi
glandelor anexe acestuia.
Urmărirea tranzitului intestinal se face prin: - observarea
caracterelor scaunelor şi notarea scaunelor în foaia de temperatură.
Elemente de Observaţie: Valori normale - Valori patologice:
1. Frecvenţa:
 1-2 scaune/zi = NORMAL
 3-6 scaune/zi = Diaree în enterite şi enterocolite
 20-30 scaune/zi = Sindrom Dizenteric
 scaun la 2-4 zile = Constipaţie
 suprimarea completă a eliminării fecalelor şi a
gazelor = ILEUS
2. Orarul Ritmic:
 La aceeaşi oră a zilei, dimineaţa după sculare
 Pierderea orarului obişnuit al evacuării: constipaţie
sau diaree
3. Cantitatea Zilnică:
 15-=200 g de materii fecale (NORMAL)
 mărită (în afecţiunile pancreasului, ale colonului, în
diareele gastrogene de natură aclorhidrică); poate
ajunge la câteva kilograme (în anomalii de dezvoltare
a colonului);
 redusă (în constipaţie)
 foarte redusă, de numai 10-15 g (în dizenterie)
4. Consistenţa:
 păstoasă, omogenă

11
 Uscată, consistenţă crescută (scibale, coproliţi - în
constipaţie);
 consistenţă scăzută (scaune moi), în diaree; lichidă,
apoasă în special după purgative saline;
 consistenţă neomogenă (scaun solid, dur urmat de o
cantitate de scaun semilichid sau lichid)
5. Formă:
 Cilindrică, cu diametrul de 3-5cm, lungime variabilă
 de panglică sau creion (în cancer rectal);
 filiformă (în spasme ale regiunii rectale);
 bile dure, de mărimea măslinelor (în constipaţie),
 bile conglomerate, multiglobale (în cazul când
materiile fecale au stagnat mult timp în rect)
6. Culoarea:
 Brună Galben-aurie (în diaree);
 verde când bilirubina se oxidează la nivelul
intestinului gros;
 mai închisă (în constipaţie);
 albicioasă ca argila (icter mecanic),
 brun-închis (icter hemolitic);
 neagră ca păcură, moale şi lucios (în cazul
unor hemoragii în porţiunea superioară a tubului
digestiv - MELENĂ);
 roşie (în cazul hemoragiilor din porţiunea
inferioară a tubului digestiv).
7. Mirosul:
 Fecaloid Acid (în caz de fermentaţie intestinală);
 Fetid (în caz de putrefacţie);
 miros Rânced foarte pătrunzător (în cazul când în
scaun se găsesc grăsimi nedigerate);

12
 Foarte Fetid (în cancerul colonului şi rectului).
8. Aspectul:
 Păstos-omogen (normal)
 De zeamă de pepene sau supă de linte (în febră
tifoidă);
 de zeamă de orez (în intoxicaţii, sau holeră)
9. Elemente patologice:
 - mucus, puroi, sânge (în colite ulceroase,
pseudomembranoase, cancer rectal sau intestinal,
dizenterie);
 - resturide alimente nedigerate (în
pancreatitecronice);
 grăsimi nedigerate,
 paraziți intestinali, cazurile vor fi imediat raportate
medicului
10. Notarea scaunelor:
Scaun normal: I
Moale: /
Diareic: ‒
Mucus: X
Cu puroi: P
Cu sânge: S
Grunjos: Z

7. OBSERVAREA ŞI NOTAREA VĂRSĂTURILOR:


Vomă (vărsătură) = actul reflex prin care se elimină brusc, la
exterior, prin gură, conţinutul stomacal.
Scop = obţinerea de în informaţii privind conţinutul gastric pentru
stabilirea diagnosticului şi bilanţului lichidelor ingerate şi eliminate
zilnic din organism
Materiale necesare:
 tăviţă renală (două),

13
 pahar cu apă,
 foaie de temperatură,
 pix albastru,
 muşama,
 aleză,
 prosop.
Efectuarea tehnicii:
- Se aşează bolnavul într-o poziţie care să împiedice aspirare a
vărsăturii (şezândă, semişezândă, în decubit lateral cu capul uşor
ridicat).
- Se susţine capul (fruntea) bolnavului cu o mână şi cu cealaltă tăviţă
renală
- Se serveşte bolnavului un pahar cu apă pentru clătirea gurii după
vărsătură
Etape de execuţie
Timpi de execuţie:
 Observarea calităţilor vărsăturilor
o Frecvenţa:
- Ocazionale (în intoxicaţiile alimentare sau în bolile
infecţioase acute);
- Frecvenţe (în stenoza pilorică vărsăturile se produc
după mese);
- Incoercibile (graviditate şi unele boli psihice)
Orarul
- Matinale
- Dimineaţa pe stomacul gol (la alcoolici şi gravide)
- Postprandiale
o - Imediat după alimentare sau chiar în timp ce
bolnavul consumă alimentele (la nevropaţi)
- Tardive
- La 2-6 ore de la alimentaţie (în ulcer şi cancer
gastric complicat cu stenoza pilorică)

14
o Cantitatea: - În stenoza pilorică vărsătura
este foarte abundentă iar în alte cazuri cantitatea
se poate reduce la câţiva zeci de ml.
o Conţinutul:
 - alimentare - (alimente mai mult sau mai puţin
digerate)
 - fecaloide - (în ocluziile intestinale)
 - mucoase, apoase (la etilici şi gravide)
 - biliare (în colecistopatii)
 - purulente (în gastrita flegmonoasă)
 - sangvinolente (sau sânge pur=Hematemeza-
în boli ale stomacului)
o Culoarea:
 - galbenă sau verzuie (în vărsăturile bilioase)
 - roşie, ca sângele nedigerat (în ulcer gastro-
duodenal)
 - gălbuie, murdară (în ocluzie intestinală)
 - brună, ca zaţul de cafea (în cancer gastric)
o Mirosul:
 - fad, acru (în hiperclorhidrie)
 - fecaloid (reflux al conţinutului intestinal în
stomac = Ileus)
 - unt rânced (în fermentaţie gastrică)
o Forţa de proiecţie:
 - brusc,
 în jet,
 fără efort,
 fără legătură cu alimentarea,
 fără greaţă;

15
o Simptome care însoţesc vărsătura:
 - durere abdominală.
 - deshidratare

Notarea vărsăturilor în foaia de observaţie:


Se notează fiecare vărsătură cu un cerc însoţit de data şi ora când
s-a produs, în rubrică specială a foii de temperatura:

- Vărsătura alimentară: cerneală albastră

- Vărsătura bilioasă: cerneală verde

- Vărsătura sangvinolentă: cerneală roşie

8. OBSERVAREA, MĂSURAREA ŞI NOTAREA EXPECTORAŢIEI:


Expectoraţie = actul de eliminare pe gură, după tuse, a produselor
formate în căile respiratorii - SPUTA sau expectoraţia.
Scop = obţinerea de informaţii privind calităţile sputei, ele având o
mare valoare în stabilirea diagnosticului şi urmărirea evoluţiei unor
afecţiuni pulmonare.
Materiale necesare:
 scuipătoare,
 tampoane pe port-tampon,
 vas gradat,
 tăviţă renală,
 foaie de observaţie (temperatură),
 pix sau creion de culoare roşie.
Pregătirea bolnavului psihică şi fizică:
 - bolnavul va fi educat cum să expectoreze:
o să tuşească cu gura închisă;
o să colecteze spută în scuipătoare;

16
o să nu stropească în jurul său,
o să nu arunce în scuipătoarele corpuri străine (mucuri
de ţigări, hârtii);
 - se va insista în educarea femeilor care au tendinţa de a
ingera sputa.
 - se va aşeza bolnavul în poziţia care-i permite să
expectoreze cu uşurinţă, fără să obosească;
 - se va sprijini capul bolnavului (dacă o cere starea
generală).
Notarea grafică:
- Se notează în foaia de temperatură cu culoare roşie, identic cu
notarea diurezei, cantitatea de sputa colectată în vasul gradat.
Curăţirea mucoasei bucale:
 - se pregătesc tampoane de tifon de port-tampon
 - se curăţă mucoasa bucală şi dinţii cu tampoane pe port-
tampon
 - se aruncă tampoanele în tăviţa renală.
Observarea calităţilor sputei:
 Culoarea
o Roşie, sangvinolentă, aerată şi spumoasă (în
Hemoptizia din tuberculoză, cancer pulmonar)
o Hemoptoică sau sputa striată cu sânge - Ruginie (că
sucul de prune, în debutul din pneumonie)
o Roşie-brună când sângele stagnează în plămân
înainte de a fi evacuat
o Roşie-gelatinoasă în cancerul pulmonar
o Roz în edemul pulmonar
o Galbenă-verzuie în supuraţiile pulmonare
o Albă/albă-cenuşie în inflamaţia bronhiilor şi în
astmă bronşic

17
o Neagră în infarct pulmonar
 Mirosul
o fetid în dilataţia bronşică, caverne tuberculoase
o fetiditate penetrantă, în gangrena pulmonară
o mirosul pământului sau al paiului umed în supuraţii
pulmonare
 Consistenţa
o spumoasă,
o aerată,
o gelatinoasă,
o vâscoasă,
o lichidă
 Forma sputei
o perlată - în astmă
o numulară - în caverne pulmonare (mase grunjoase,
izolate în salivă)
o mulaje bronşice
 Compoziţia (aspectul sputei)
o mucos - în astmul bronşic, inflamaţia bronhiilor)
o purulent (în supuraţii pulmonare, în cazul deschiderii
unei colecţii purulente într-o bronhie din vecinătatea
plămânului)
o muco-purulent-seros (în stază, edem pulmonar)
o pseudomembranos (în difteria laringiană, bronşita
difterică, bronşita pseudomembranoasă)
o sangvinolent (în edem pulmonar, cancer pulmonar,
infarct pulmonar).
 Cantitatea sputei

18
o 50-100 ml/24 h (în bronşita catarală, pneumonie,
tuberculoza, incipientă)
o până la 1000 ml/24 ore (în gangrene pulmonare,
edem pulmonar)
o vomica = eliminarea unor colecţii masive de puroi (în
abces pulmonar, chist hidatic)

9. MĂSURAREA ÎNĂLŢIMII CORPORALE A BOLNAVULUI


ADULT:
Scop: măsurarea înălţimii bolnavului este necesară pentru
determinarea raportului cu masă corporală.
Materiale necesare:
 taliometru,
 foaia de temperatură,
 creion,
 stilou sau pix.
Tehnica:
 - se comunică bolnavului investigaţia şi simplitatea modului de
execuţie
 - se invită bolnavul să se descalţe
 - se aşează bolnavul în picioare cât mai drept sub cursorul
taliometrului, până se atinge capul bolnavului
 - pe tija gradată se citeşte înălţimea bolnavului
 - se notează în foaia de temperatură şi de observaţie
 - se invită bolnavul să coboare şi se ajută bolnavul să se încalţe
 - bolnavul este condus până la pat, aşezat în poziţie comodă şi
învelit.
Observaţie! În cazul pacienţilor imobilizaţi la pat măsurarea înălţimii
se face cu ajutorul unei bande metrice având în vedere că bolnavul să
fie perfect în decubit dorsal.

19
10. MĂSURAREA ŞI NOTAREA GREUTĂŢII CORPORALE
A BOLNAVULUI ADULT:
Scop: aprecierea stării de nutriţie a bolnavului, stabilirea
necesităţilor calorice ale organismului, stabilirea dozei terapeutice
de medicamente şi urmărirea evoluţiei bolilor.

Indicaţii: determinarea masei corporale este necesară la toţi bolnavii


internaţi în spital, cu excepţia cazurilor la care mobilizarea activă
este contraindicată.
Contraindicaţii:
o bolnavii cu infarct miocardic,
o tromboflebite,
o cei cu traumatisme,
o hemoragii,
o stări de şoc.
Materiale necesare:
 cântar
 foaia de temperatură.
Tehnica:
- Se pregătesc materialele necesare
- Se anunţă bolnavul să nu mănânce
- Bolnavul este rugat să urineze
- Se verifică indicatorul mobil al cântarului
- Se invită bolnavul să urce pe cântar
- Se citesc pe scara cursorului valorile obţinute şi se notează masa
corporală în foaia de temperatură
- Se invită bolnavul să coboare de pe cântar şi va fi condus până la
pat, instalat în poziţie cât mai comodă.
- Se reorganizează locul de muncă, spălarea pe mâini.

20
21