Sunteți pe pagina 1din 4

1.2.

FIZIOLOGIA SISTEMULUI NERVOS

NEURONUL

Unitatea funcțională a sistemului nervos este reflexul, realizat prin neuron.


Un neuron este format din corp (soma) sau pericarion şi prelungiri denumite
dendrite şi axoni (cilindracsi). Axonii sunt prelungirile prin care excitația pleacă,
iar dendritele, acelea care vin la som. Forma corpului celular poate fi stelată,
rotundă, piramidală, fuziformă, ovalară, piriforma etc. (fig.3)
După numărul prelungirilor pe care le prezintă şi după felul în care pornesc
acestea din corpul celulei nervoase neuronii se clasifica în neuroni unipolari,
pseudounipolari, bipolari şi multipolari. Neuronii unipolari nu prezintă decât
axonul, polul receptiv fiind difuz, excitațiile fiind recepționate prin toata suprafața
pericarionului. Astfel de neuroni sunt rari şi intra în structura retinei (celule
amacrine). Neuronii pseudounipolari sunt caracterizati prin aceea ca din corpul lor
pleaca o singura prelungire, dar dupa un traiect scurt se bifurca în doua ramuri ce
reprezinta dendrita şi axonul; se gasesc în ganglionii spinali. Neuronii bipolari
prezinta un axon şi o singura dendrita care pleaca de obicei din puncte opuse.
Astfel de neuroni se gasesc în retina, mucoasa olfactiva, în ganglionii lui Corti şi
Scarpa. Neuronii multipolari prezinta un axon şi numeroase dendrite care pornesc
de pe toata suprafata pericarionului. Majoritatea neuronilor de acest tip se gasesc în
toate segmentele sistemului nervos: celulele piramidale din cortexul cerebral,
celulele radicaluare motorii din coarnele anterioare ale maduvei spinarii, celulele
din ganglionii vegetativi extranevraxiali.
Din punct de vedere funcțional neuronii pot fi motori, senzitivi şi de
asociație. Neuronii motori sau efectori, de obicei sunt mari, multipolari, cu axonul
lung ce se termina în organele efectoare (mușchi, glande). Așa sunt celulele
piramidale din scoarta cerebrala, motoneuronii din coarnele anterioare medulare,
celule Purkinje din scoarța cerebeloasa. Neuronii motori pot somatomotori şi
visceromotori. Neuronii senzitivi sau receptori au proprietatea de a primi excitațiile
recepționate de celulele senzoriale din mediul extern sau intern. Dendritele acestor
neuroni senzitivi se distribuie la diferiți receptori externi sau interni. Exemple de
astfel de neuroni sunt neuronii pseudounipolari senzitivi, somatici şi vegetativi din
ganglionul spinal, neuronii senzitivi din coarnele posterioare ale măduvei sau
neuronii din ganglionii Corti şi Scarpa etc. Neuronii de asociație (intercalari), fac
ligatura intre neuronul senzitiv şi cel motor. Sunt de dimensiuni mici, multipolari şi
se găsesc în toate etajele sistemului nervos.
Proprietățile fiziologice ale neuronului
Atât prelungiri care aduc impulsuri la soma neuronala, cat şi cele care le
transmit la aceasta formeaza fibrele nervoase. Ele pot avea un diametru mai mare
sau mai mic, pot fi mielinizate sau nemielinizate şi conduc impulsul cu o viteza în
functie de aceste particularitati. Fibrele nervoase intra în componenta nervilor şi pe
baza caracteristicilor mentionate au fost impartite în diferite categorii.
Proprietățile specifice neuronului sunt excitabilitatea şi conductibilitatea,
proprietăți generale ale tuturor țesuturilor vii.
Excitabilitatea este proprietatea celulelor de a răspunde la un stimul. Este o
proprietate generala a materiei vii. Nervii, care sunt pachete de axoni şi dendrite,
sunt dotați in consecința cu excitabilitate. Excitabilitatea a fost studiata cu ajutorul
stimulilor electrici care pot fi ușor dozați ca intensitate şi timp. În acest scop se
folosesc curenții continui (galvanici) sau alternativi. Cei mai importanți parametri
ai excitabilității astfel studiate sunt: reobaza, timpul util, cronaxia, climaliza şi
labilitatea.
Conductibilitatea nervilor consta in proprietatea lor de a transmite un
impuls generat intr-un anumit punct. Impulsul este transmis în ambele direcții, aşa
cum reiese din inregistrarea curentilor de actiune. Conducerea bilaterala este astfel
una din proprietatile fibrei nervoase; dar în organismul întreg impulsul nervos este
transmis într-un singur sens datorita polarizarii sale la nivelul sinapselor din
sistemul nervos central. Conducerea unilaterala în sensul unui arc reflex este
denumita ortodromica, spre deosebire de conducerea în sens invers, adica
antridromica. Transmiterea liniara a excitatiei se datoreste depolarizarii zonei
excitate. Transmiterea retrograda este împiedicata de perioadă refractara care se
instalează după excitație.
Fig.3 Neuronul

Organizarea funcțională a sistemului nervos


Sistemul nervos îndeplinește rolul de reglare, coordonare şi integrare a
funcțiilor tuturor organelor. El asigura în același timp unitatea organismului cu
mediul înconjurător, realizând unitatea organism-mediu şi coordonează activitatea
organelor interne.
Reglarea nervoasa a funcțiilor corpului se bazează pe activitatea centrilor
nervoși care prelucrează informațiile intrate şi elaborează comenzi ce sunt
transmise efectorilor. Fiecare centru nervos poate fi separat în două compartimente
funcționale:
1. compartimentul senzitiv, unde sosesc informațiile culese de la nivelul
receptorilor;
2. compartimentul motor, care transmite comenzile la efectori.
Deci fiecare organ nervos are doua funcții fundamentale: funcția senzitivă
si functia motorie. La nivelul emisferelor cerebrale mai apare şi funcția psihica.
Separarea funcțiilor sistemului nervos este doar cu caracter didactic, iar starile
psihice deriva din integrarea primelor două. Funcțiile fundamentale ale sistemului
nervos sunt funcția reflexa şi funcția de conducere.
Funcția reflexa.
Reflexul reprezintă mecanismul fundamental de activitate a sistemului
nervos. El reprezintă reacția de răspuns a centrilor nervoşi la stimularea unei zone
receptoare. Răspunsul reflex poate fi excitator sau inhibitor. La realizarea unui
reflex participă cinci componente anatomice: receptorul, calea aferentă, centri,
calea eferentă şi efectorul. Ele alcătuiesc împreună arco reflex.
A. Receptorul este de obicei o celulă sau un grup de celule diferențiate şi
specializate în celule senzoriale (gustative, auditive, vizuale, vestibulare). Alti
receptori sunt corpusculii senzitivi alcătuiți din celule, fibre conjunctive şi
formatiuni nervoase dendritice (receptorii tegumentari si proprioceptorii). Uneori
rolul de receptor il indeplinesc chiar terminatiile butonate ale dendritelor
(receptorul olfativ, receptorii durerosi). La nivelul receptorului are loc
transformarea energiei excitantului în influx nervos. Fiecare receptor este
specializat in transformarea unei anumite forme de energie din mediu (excitanti sau
stimuli) în informatie nervoasa specifica (influxul nervos sau potentialul de
actiune) cu amplitudine proportionala cu intensitatea excitantului. În acelasi timp,
fiecare receptor poate fi stimulat de orice forma de energie daca depaseste cu mult
intensitatea normala. Receptorii se pot clasifica dupa mai multe criterii.
Dupa localizare:
1.exteroceptori, situati la nivelul pielii şi organelor de simt şi culeg din mediul
extern stimuli termici, durerosi, tactili, olfactivi, vizuali, auditivi;
2.proprioceptorii, sunt situati la nivelul muschilor, tendoanelor, articulatiilor,
periostului şi ligamentelor;
3. interoceptori (visceroceptori) care culeg stimulii de la nivelul arborelui vascular
şi al organelor interne (viscere).
Dupa specializare:
- mecanoreceptori, sensibili la excitantii mecanici;
- chemoreceptori, sensibili la actiunea substantelor chimice;
- osmoreceptori, sensibili la variatiile presiunii osmotice;
- termoreceptori, sensibili la variatiile de temperatura;
- voloreceptori, sensibili la variatiile de volum;
- fotoreceptori, sensibili la energiile luminoase;
- algoreceptori, sensibili la stimulii nocivi, durerosi.
B. Calea aferenta. Receptorii vin în contact sinaptic cu terminatiile
dendritice ale neuronilor senzitivi din ganglionii spinali sau de pe traiectul unor
nervi cranieni. Variatiile de potential de receptor produc depolarizari pasive în
terminatia dendritica care atingand pragul critic descarca potential de actiune dupa
legea 'tot sau nimic' ce se propaga celulipet (aferent). Informarea corecta a centrilor
privind variatiile energiei excitantului se face prin modulare de frecventa
(modularea în amplitudine nu este posibila din cauza legii tot sau nimic). Ca
urmare un potential de receptor de amplitudine redusa determina numai cateva
potentiale de actiune pe secunda, in timp ce potentiale de receptor mai ample induc
zeci sau sute de potentiale de actiune pe secunda. Cea mai simpla cale aferenta este
reprezentata de neuronul senzitiv spinal şi prelungirile sale.