Sunteți pe pagina 1din 7

Curriculum-ul ascuns

este un tip aparte de curriculum, in sensul ca, desi reprezinta tot un curriculum implicit, intr-
un fel ascuns, este disimulat in mod intentionat, camuflat prin vointa unor autoritati care
elaboreaza politica educationala pe plan national.

Curriculum-nucleu, curriculum „ascuns” şi curriculum „0” sunt corelative ale conceptului de

bază. Curriculum nucleu (core curriculum) se referă la trunchiul comun şi obligatoriu de


pregătire

pentru toţi elevii care aparţin unui ciclu de şcolaritate şi unui tip de unitate de învăţământ.

Curriculum „ascuns” (hidden curriculum) are în vedere situaţii şi experienţe care nu sunt

planificate cu scopuri educaţionale, dar care au impact asupra formării elevilor (climatul
psihosocial, relaţiile interpersonale din şcoală etc.), mesaje tacite, implicite, cuprinse în
documente şi practici educaţionale (stereotipii, clişee culturale etc.) şi intenţii (ideologice)
neexplicitate.

Curriculum ascuns - experienţa de învăţare care se dobândeşte din mediul psiho-social şi

cultural al clasei (climatul de studiu, personalitatea profesorului, relaţiile interpersonale,


sistemul de recompense şi sancţiuni, atitudinile faţă de alţii, sistemul propriu de valori); este
insinuat în

structura şi natura şcolii, în ceea ce este transmis prin organizarea şi rutina didactică.
Definiţia

general acceptată se referă la natura şi design-ul organizaţional al instituţiei şcolare şi


deopotrivă la comportamentul şi atitudinile profesorului şi personalului angajat. Include
mesajele şi lecţiile

derivate din modul de organizare al şcolii (săli de clasă, aranjarea elevilor în bănci,
segmentele de

instruire formală), atitudinile, gesturile, ritualurile profesorilor. Poate include mesaje


pozitive şi

negative, interpretările fiind condiţionate de perspectiva elevului sau a observatorului.

Curriculum ascuns si implicatiile lui asupra dezvoltarii copilului

In scoala ,copilul devine elev.Aceasta schimbare de statut este marcata de faptul ca,pe de
o parte copilul vine in scoala cu lumea sa ,pe de alta parte el intra intr-o alta lume ,cu alte
caracteristici sociale si emotionale.Experienta scolara reprezinta cronologic,dar si ontologic
,o parte substantiala a universului cotidiana al copilului.Cand intra in scoala copilul trebuie
sa invete “meseria de elev”.(Coulon 1992,Paun 2002),ceea ce presupune ajustarea la un
spatiu social cu valori ,modele ,norme(explicite si implicite) noi fata de cele cu care era
familiarizat.

Cercetatorii au pus in evidenta ,in ultimul timp,faptul ca ne-am concentat prea mult pe
curriculum din perspective continutului si nu suficient pe schimbarile care au legatura
directa cu viata si cu dezvoltarea identitatilor,atitudinilor,valorilor,sis-

temelor de credinte ,dispozitiilor comportamentale,strategiilor tipice de analiza si actiune la


nivelul elevilor.Suntem prea mult centrati pe intrebarea :”Ce stiu elevii?”si nu sufficient de
preocupati de intrebarea :”Cine sunt elevii?”.In acest sens ,in ultimele decenii s-au realizat
numeroase cercetari empirice referitoare la:comportamentul profesorului,calitatea
comunicarii,competentele lingvistice ale elevilor,reprezentari si retele de semnificatii in
clasa.

Micro-cosmos social ,clasa de elevi reprezinta nu numai locul priivilegiat al transmiterii


cunoasterii scolare,ci si spatiul in care au loc negocieri(adeseori conflictuale si implicite),se
descopera ierarhii.Procese adaptative complexe ,strategiile de “ face fata situatiei” scolare
sunt considerate fie elemente ale curriculum-ului ascuns ,fie comportamente prin care este
invatata si exersata meseria de elev(respectiv de profesor),fie expresia culturilor de
rezistenta.

Scoala si clasa de elevi pun laolalta culturi si identitati reprezentand medii ale transmiterii
culturale.Putem intalni o cultura care valorizeaza scoala si experienta scolaritatii ,dar si
culture anti-scoala.Pe de o parte unii cercetatori se centreaza pe curriculum ascuns,tot ce se
invata mai degraba implicit decat explicit,de exemplu a invata sa astepti,sa iti vina randul
sunt componente preluate implicit(Jackson 1967).In acest sens,o analiza culturalista a
comportamentului profesorului

presupune confruntarea identitatii profesorului cu normele si valorile scolii.Pe de alta parte


,clasa mai poate reprezenta arena conflictelor culturale ,elevii proveniti din medii culturale
cu modele comportamentele si asteptari foarte diferite ,care uneori pot fi incompatibile sau
insuficient sincronizate cu cele ale profesorului sau ale celorlalti colegi.Sociologii educatiei si
antropologii s-au ocupat atat de cultura pro-scoala(in care elevii socializeaza si adapteaza
universului scolar si aplica strategii eficiente penteua face fata cu succes “meseriei de
elev”,pe dimensiunea academica,precum si pe cea sociala)cat si de cultura anti-scoala(Obgu
2003).

Curriculum-ul ascuns a aparut in literature de specialitate in anii ’70,prima utilizare a


termenului ca atare apartinanadu-i lui Overly.A fost numit in diferite moduri,ca si curriculum
“latent” sau “acoperit”,ca “rezultate non-academice ale scolaritatii” , “reziduu al scolaritatii”
sau “curriculum nestudiat” si a fost din ce in ce mai studiat in ultima perioada.Aparitia lui a
coincis ,usor curios,cu perioada cand au aparut obiectivele comportamentale si rezultatele
“masurabile” ,un model care facea abstractie de “efectele perverse” ale actiunii
educationale.E.Vallance il defineste in “Enciclopedia Internationala a Curriculum-ului “ in
urmatorul mod:

“acele practici si rezultate ale scolaritatii ,care desi nu sunt explicite in ghidurile curriculare
sau politica scolara,totusi,reprezinta o latura permanenta si eficienta a experientei scolare
,acele forte care intruchipeaza diferitele forme neacademice si nemasurabile ale invatarii
elevilor”.Este astfel privit din doua ipostaze: curriculum ascuns ca practica educationala (ca
proces) si curriculum ascuns ca rezultate educationale.Ca proces el reprezinta “un set de
practici ale caror efecte desi sunt necunoscute ,sunt asteptate”.De fapt prin aceasta se
intelege ca curriculum-ul ascuns reprezinta tot ceea ce se intampla intentionat sau
neintentionat in spatiul scolii si care insoteste “simbolic” actiunea educationala ,fara a fi
consemnat in acte oficiale.Viata de zi cu zi a scolii transmite transmite constant informatii
,practici care sunt asimilate de elevi mult mai usor penteu ca pentru ei reprezinta un mod de
adaptare ,dar si unul de aobtine reusita.

Un exemplu de curriculum ascuns ca practica poate fi sic ea ceea ce Eisner numea “null
curriculum”,adica ceea ce nu le predam elevilor,astfel transmitand elevilor mesajul ca acele
elemente nu sunt importante pentru experientele lor educationale sau in viata lor sociala
in societate.El adauga: “Ceea ce am vrut sa spun este ca scoala determina unele consecinte
nu doar in virtuteav a ceea ce nu preda ,dar si in virtutea a ceea ce neglijeaza sa predea”.

Curriculum-ul ascuns ca rezultat educational se refera la ceea ce scoala formeaza la


sfarsitul parcursului scolar fara a se fi propus initial in documentele oficiale .Henry J. vorbea
despre “docilitate “ ca rezultat ascuns al scolaritatii inb 1955.

Ideea centrala este aceea ca prin curriculum ascuns se intelege totalitatea ata a practicilor
cat si a rezultatelor educationale neintentionate la nivel de documente oficiale,dar care
coexista si potenteaza chiar eficienta curriculum-ului oficial.

Inca cu doua-trei decenii in urma ,mai multi autori considerau continutul invatamantului “un
arbitrariu cultural” propus prin intermediul educatiei de catre instantele aflate la putere
pentru a-si legitima si perepetua functionarea.

Desi este mai putin sesizabil,pedagofia,ca stiinta socio-umana a fost mereu compatibila cu
ascunderea ,disimularea sau chiar cu interzicerea cunoasterii pentru unii educabili
,punandu-se astfel in serviciul unei ideologii,desi acest lucru este greu de probat cu
suficienta( C.Cucos, D.Ungureanu).
Curriculum-ul ascuns reprezinta o predare tacita a normelor si expectantelor economice si
sociale,dezirabile la un moment dat, mentinandu-se astfel o distribuire inegala si
inechitabila in societate ,nu numai in plan socio –economic,ci si in sfera cuturalului.

Intr-un cadru mai larg al curriculum-ului global ,curriculum-ul ascuns netezeste,in ultima
instanta,accesul la puterea ulterioara in societate.Acest lucru poate fi sesezat urmarindu-se
urmatoarele aspecte:

-cine are acces si la ce curriculm,concret?

-ce categorie de educabili pot face autentice optiuni curriculare?

-cat de opportune sunt optiunile curiculare in general?

-ce elemente si in ce masura participa la curriculum?

Curriculum-ul din sfera extrascolarului ascuns influenteaza elevii la nivel subliminal,printr-o


ideologie si indoctrinare subtila,formandu-le sau convertindu-le
convingerile,sentimentele,conceptiile,atitudinile,comportamentele.

Câteva ipostaze ale curriculumului ascuns ar fi:

VALORI ALE PERSONALITĂŢII PROFESORULUI. Fiecare profesor se prezintă în faţa


elevilor ca un subiect cu un contur valoric particular. Experienţa sa de viaţă, preferinţele,
opiniile, predispoziţiile sale valorice vor infuza actul său didactic. Chiar dacă practica
didactică obligă la o anumită desubiectivizare a conţinuturilor vehiculate , profesorul nu-şi
poate pune între paranteze dinamica şi prezenţa sa umană, structura intimă a personalităţii
sale. Nu este de neglijat faptul că profesorul se poate converti şi într-un (necesar) consilier
sau îndrumător al elevilor săi, acesta îndeplinind, de multe ori şi statutul de diriginte.
Inflexiunile sale valorice vor fi prezente atât la nivelul comunicării verbale (prin ceea ce
spune), dar şi la nivel paraverbal sau nonverbal. Acest standard comunicaţional vine să
susţină, să întărească ceea ce se spune în mod explicit. Contează, deci, ca profesorul să
stăpânească aceste pârghii pentru a realiza o inter-relaţionare completă, în care gândirea,
stările, atitudinile, corpul său se pun la treabă într-un mod coerent şi convergent în
beneficiul obiectivelor ce le are de realizat.

Metodele de influenţare La clasă, profesorul este pus în situaţia de a utiliza diferite


surse de putere pentru a influenţa comportamentul şi atitudinile elevilor săi. Sursele de
putere pe care se bazează şi varietatea metodelor de influenţare vor defini în ce măsură
procesul de schimbare la clasă este unul birocratic, preponderent autoritar sau unul care
respectă varietatea, individul şi dezvoltarea sa personală (valori care se regăsesc în
democraţie).Doar acesta din urmă poate asigura că elevul va dezvolta acele abilităţi
necesare unei societăţi democratice (de exemplu, gândire independentă – luarea de decizii
pe baza analizei proprii; activism şi implicare în viaţa comunităţii; formarea şi aderarea la un
sistem de valori precum toleranţa la diversitate şi respectul faţă de individ.)

Charisma, un termen general şi destul de dificil de măsurat, este dată de


personalitatea profesorului.Însă de foarte multe ori suntem influenţaţi nu atât de
personalitatea cuiva ci de faptul că îl respectăm şi avem încredere în persoana respectivă. În
această situaţie nu avem nevoie de reguli sau să fim convinşi. Vom urma persoana pentru că
suntem convinşi de abilităţile sale, de principiile şi valorile sale sau de loialitatea sa faţă de
noi.Această credibilitate poate rezulta atât din puterea personală cât şi din puterea
expertului pentru că dacă avem încredere în competenţa cuiva, îl vom urma chiar dacă nu
ne place persoana. (Handy, 1993) Cum răspundem la provocările elevilor la clasă? (întrebări
care par să ne testeze cunoştinţele sau abilităţile profesionale). Tendinţa de a penaliza
provocarea prin apelul la puterea poziţiei (“Stai în banca ta!” “Lasă, nu mai fii aşa deştept!”)
sau forţă (ridicarea agresivă a tonului) perpetuează pasivitatea şi duce la pierderea
respectului în faţa elevilor. Faptul că există provocări poate fi un semn al gradului de
încredere pe care o au elevii în profesor sau o modalitate de testare de către aceştia, mai
ales dacă profesorul e nou. Orientarea spre obiectivele de învăţare, fără a răspunde agresiv
provocărilor şi fără a le ignora, şi implicarea celor care provoacă în procesul învăţarii oferă
şanse mult mai mari în câştigarea respectului şi acceptarea autorităţii de către elevi.

În procesul influenţării, elevii îşi doresc de asemenea să aibă puterea de a influenţa


chiar dacă nu întotdeauna vor să îşi asume şi responsabilitatea. Cercetările(Handy, 1993)
arată că oamenii preferă să aibă influenţă mai mare asupra a ceea ce fac,că sunt mai
interesaţi şi mai implicaţi dacă simt că pot influenţa activităţile pe care le desfăşoară. La fel,
elevii răspund cu aceeaşi motivaţie dacă profesorul le oferă posibilitatea să îşi influenţeze
propriul proces de învăţare.

ACORDAREA RECOMPENSELOR/SANCŢIUNILOR

Pentru a fi eficiente, recompensele şi sancţiunile trebuie să respecte anumite cerinţe


căci ,,o teorie a instruirii ar trebui să precizeze ritmul şi natura recompenselor şi pedepselor
din cadrul procesului de învăţare şi predare”.

Recompensa este un mijloc de influenţare pedagogică folosit în cazul când elevul a


îndeplinit cu succes o sarcină grea, a săvârşit o faptă bună. În şcoală pot fi folosite ca tipuri
de recompense: lauda, recompensa materială, recompensa exprimată în timp liber,
recompensa exprimată în termeni sociali ( conferirea unor responsabilităţi ca formă de
apreciere), nota.Recompensa acordată pe merit sporeşte încrederea elevului în forţele
proprii, îi trezeşte dorinţa de a se evidenţia, îl convinge că educatorul şi colegii îi apreciază
străduinţa şi rezultatele a obţinute. Recompensa se acordă respectându-se regulile generale
de a nu recompensa un grup restrâns de aleşi, ci pe toţi care s-au evidenţiat într-o anumită
activitate (învăţătură, sport); de a îmbina recompensa cu exigenţa şi cu stimularea spiritului
autocritic; de a deprinde pe elevi să nu se mulţumească cu realizările obţinute; de a nu
banaliza formele superioare de recompensă( acordarea diplomei de onoare, premierea) prin
folosirea lor cotidiană şi cu cel mai mic prilej; de a ţine cont de particularităţile individuale şi
de vârstă ale copiilor.

Recompensele dau rezultate numai atunci când sunt îmbinate cu exigenţă riguroasă
şi constantă. Ele trebuie acordate cu măsură, ştiind că exagerările duc la apariţia egoismului
şi a înfumurării. Recompensa trebuie să fie adecvată, în sensul că trebuie să ofere copilului
placere şi trebuie acordată imediat după realizarea sarcinii.

Sancţiunea este un mijloc de influenţare pedagogică folosit atunci când copilul nu


îndeplineşte cerinţele stabilite sau încalcă regulile de comportare.Ca tipuri de sancţiuni se
pot folosi: admonestare, discutarea greşelii în colectiv, eliminarea temporară de la jocul sau
ocupaţiile colectivului, ignorarea, controlul fără calificativ, mutarea pe termen limitat a
elevilor într-o bancă numită ,,Banca dezonoarei”. Caracterul sancţiunii se schimbă în funcţie
de vârsta copilului, dar întotdeauna conţinutul şi gradul ei trebuie să corespundă greşelii
comise.

Predispoziţii valorice ale elevilor şi ale clasei de elevi. Fiecare grup educaţional se
prezintă ca un „şantier” axiologic în care se forjează atitudini, se supun la probă ritualuri şi
valori. Compoziţia grupului, chiar dacă este omogenă , coagulează experienţe diferite de
raportare la realitate, de trăire a valorilor , de conduite expresive. Co-împărtăşirea acestora,
de către elevi, constituie un prilej de îmbogăţire reciprocă, de difuziune a unor acţiuni sau
stări. Se ştie prea bine că există o dimensiune a educaţiei care se realizează prin contagiune
şi imitaţie. Nu este de neglijat acest potenţial. Până la interiorizarea unor conduite, elevii
sunt sensibili la influenţele ce se exercită între ei (şi pozitive, şi negative), de care profesorii
trebuie să fie conştienţi şi să le utilizeze cu profit pedagogic.

Mediul ambiental ,ambianta propriu-zisă din clasa va influenţa reacţiile elevilor. Clasa
ca unitate funcţională principală a programului, este nucleul de desfăşurare a principalelor
procese educaţionale. Geneza tuturor elementelor clasei (suprafaţă, formă, volum) stă în
modul în care este gândit postul de lucru al elevului şi principiile care stau la baza
proiectării. Aceste principii se referă la : problemele de pedagogie propriu – zise şi normele
de igienă complexă privind cadrul ambiental ( culoare, luminozitate, ventilaţie, etc. ). Forma
clasei este determinată de câţiva factori : obţinerea unui ambient cât mai plăcut; asigurarea
unei mobilări variate din punct de vedere funcţional; obţinerea parametrilor igienici
recomandaţi de medici (ventilare, luminare naturală) şi asigurarea unei construcţii eficiente
şi durabile.
A face educaţie fără sancţiune sau pedeapsă este o utopie, deoarece nu există copil care
sănu greşească. A nu sancţiona greşeala înseamnă a o încuraja. Pedeapsa este necesară şi
are rol educativ, aşa cum afirma pedagogul Comenius:,, Uneori e necesar să aplici şi
pedeapsa pentru ca exemplele şi învăţăturile să fie privite cu multă atenţie”.